Sunteți pe pagina 1din 62

Curs 1 DEA

 Constructia europeana a inceput in 1951 - CECO de la Paris (e experimental pt reconcilierea cu


Germania dupa ww2)

Membri fondatori : Franta, RFG, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia

Proiectul in domeniul integrarii europene a fost conceput de Jean Monet , insarcinat de Robert Schuman sa
gaseasac o metoda de reconciliere. Dupa ce au stabilit planul, acesta a fost transmis la cancelarul de la acea
vreme Konrad Adenauer care l-a acceptat.

 1957 : tratatele CEEA si CEE

Celor 6 state fondatoare ale comunitatilor li s-au alaturat ulterior :

1973 Marea Britanie, Irlanda si Danemarca,

1981 Grecia,

1986 Spania si Portugalia,

1995 Austria, Finlanda si Suedia

2004 Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cipru, Malta, Lituania, Letonia, Estonia

2007 Romania, Bulgaria

2013 Croatia (nu se cer anii pt examen)

 1986 Actul Unic European – incheiat la Luxemburg si la Haga, a a cuprins 2 categorii de dispozitii :
- una consacrata modificarii tratatelor constitutive
- cealalata categorie consacrata politicii externe comune

Obiectivul central l-a constituit realizarea pietei interne

Potrivit dispozitiilor art. 3(3) din Tratatul privind UE piata interna constituie un obiectiv al uniunii. In
conformitate cu art. 26(2) din Tratatul privind functionarea UE piata interna este definita in urmatorul mod :
Piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a
serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor cele 4 libertati
fundamentale care caracterizeaza piata interna

 1992 tratatul de la Maastricht , prin care a fost instituita UE, iar CEE devine tratatul de instituire a
comunitatii europene (CE); comunitatea nu mai avea vocatie exclusiv economica.

1
Obiectivul central al tartatului UE l-a reprezentat constituirea UE ca o structura bazata pe 3 piloni:

I. format din comunitati


II. format din politica externa si de securitate comuna (PESC),
III. cooperarea in domeniile justitiei si al afacerilor interne (CJAI)

Pentru pilonul II, III– cooperare interguvernamentala, hot se luau in unanimitate

Obiectivul central al tratatului de instituire a comunitatii europene- realizarea uniunii economice si monetare
(CE) – colaborare intre statele membre cu privire la politicilor economica + introducerea monedei unice
europene.

 1997 tratatul de la Amsterdam – o parte din cel de-al treilea pilon al UE sub denumirea vizele, azilul,
imigrarea si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor, a fost integrata in cadrul tratatului CE.

Au ramas in cadrul de-al III- lea pilon cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala - restul au fost
integrate in tratat

Prin acest tratat a fost schimbata numerotarea articolelor din TUE si numerotarea art din tratatul CE.

 2001 – tratatul de la Nisa – obiectiv central pregatirea UE in vederea aderarii la aceasta a numeroase
state din Europa central si de est .

 2007 tratatul de la Lisabona care a avut ca obiectiv central fuziunea ceor 3 piloni ai UE – s-a renuntat la
organizarea UE ca structura bazata pe 3 piloni. Au fost modificate dispozitiile din TUE, iar tratatul de
instituire a comunitatii europene CE a devenit TFUE.
A fost schimbata numerotarea articolelor din TUE si din TFUE.

In cadrul dispozitiilor TUE este reglementat cadrul general al uniunii. In cuprinsul art 2 din TUE sunt
aratate valorile UE . Intre aceste valori retinem exemplificativ : egalitatea , statul de drept, respectarea dr
omului. Art. 3 din TUE prevede obiectivele uniunii, dispozitiile art 3 din TUE nu au caracter exhaustiv /
complet. Ele se completeaza cu prevederi din TFUE. Potrivit art 3 din TUE reprezinta obiective ale uniunii
realizarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie, piata interna , uniunea economica si monetara etc.

Prin dispozitiile art. 6 din TUE a fost stabilita semnificatia juridica a cartei drepturilor fundamentale a
UE. Aceasta carta a fost adoptata in anul 2000 de catre Parlamentul European (PE), consiliu de ministri al UE
(nu consiliul euopean, europei) – participa la activitatea legislativa, si comisie.

Potrivit art. 6 din TUE, carta dr fundamanetale a UE are aceeasi valoare juridica cu cea a tratatelor. In acest
context, in conformitate cu art 1 din TUE, TUE si TFUE au aceeasi valoare juridica. In cuprinsul art 6 TUE se
2
mai stipuleaza ca dispozitiile din carta nu extind in nici un fel competentele uniunii astfel cum sunt definite in
tratat.

Corespunzator art 6 din TUE uniunea adera la conventia europeana pt apararea dr omului si a libertatilor
fundamentale . Competentele uniunii astfel cum sunt definite in tratate nu sunt modificate de aceasta aderare.
Pana la tratatul de la Lisabona uniunea nu avea personalitate jur, doar comunitatile aveau. Uniunea poate sa
adere la conventia europeana acum ca are personalitate jur.

In conformitate cu art 6 din TUE dr fundamentale, astfel cum sunt garantate prin conventia europeana pt
apararea dr omului si libertatilor fundamentale si astfel cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor
membre, constituie principii generale ale dr uniunii. Pornind de la dispozitiile art 6 TUE retinem ca prevederile
cartei dr fundamentale a UE nu au caracter exhaustiv , de vreme ce la art 6 (3) TUE se prevede ca legislatia
secundara a UE trebuie sa se conformeze principiilor generale ale dreptului uniunii. In ceea ce priveste
dispozitiile din legislatia primara a UE credem ca dr fundamentale care nu sunt susceptibile de limitar, primeaza
in raport cu libertatile fundamentale care caracterizeaza piata interna, acestea fiind susceptibile de limitari.
Referitor la dr fundamentale care sunt susceptibile de limitari trebuie sa se coreleze pe libertatile fundamentale
care caracterizeaza piata iterna , susceptibile si ele de limitari.

Carta dr fundamentale : corespunzator art 6(1) TUE si a ultimului alin din preambulul cartei, carta cuprinde
prevederi referitoare la dr , la libertati si la principii. Dispozitiile cartei sunt mai largi decat cele ale conventiei
europene. Se poate observa ca spre deosebire de conventia europeana, carta contine dispozitii consecrate unor
dr sociale si economice – ex art. 28 privind dr de negociere si actiune colectiva, art. 30 privind protectia in cazul
concedierii nejustificate, art. 31 privind conditii de munca echitabile si corecte.

Corespunzator art. 52(7) din Carta – intinderea si interpretarea dr si principiilor, instantele judecatoresti ale
uniunii si ale statelor membre tin seama de explicatiile redactate in vederea orientarii interpretarii acestei carte.
Asadar, prevederile din carta intereseaza inclusiv instantele jud ale statelor membre. In legtura cu prevederile
cartei prezinta interes practic sa se faca distinctie – pe de o parte intre dr si libertati si pe de alta parte intre
principii. In ceea ce priveste principiile enuntate in carta, acestea nu pot sa fie invocate singure in fata
instantelor de judecata . Potrivit art 52(5) din carta, dispozitiile cartei care contin principii pot fi puse in aplicare
prin acte legislative si de punere in aplicare adoptate de institutiile, organele, oficiile si agentiile uniunii precum
si prin acte ale statelor membre in cazul in care acestea pun in aplicare dr uniunii in exercitarea competentelor
lor. Invocarea principiilor in fata instantei judecatoresti se admite numai in scopul interpretarii si controlului
legalitatii unor astfel de acte.

Referitor la dr si libertati – acestea pot sa fie invocate in fata instantelor de judecata ale statelor membre daca
dispozitiile luate in considerare au efect direct.

Conform art 51(1) dispozitiile cartei se adreseaza institutiilor , organelor, oficiilor si agentiilor uniunii precum
si statelor membre in cazul in care acestea pun in aplicare dr uniunii. Adresandu-se statelor membre inseamna
ca unele dispozitii din carta pot sa intereseze pers fizice si juridice din statele membre. Unele prevederi ale
3
cartei sunt semnificative mai ales pt cetatenii uniunii (ex: prevederile art. 39 si urmatoarele consacrate dr
cetatenilor); alte dispozitii din carta intereseaza pe resortisantii tarilor terte (ex: art 19(2) – protectia in caz de
stramutare, extradare sau expulzare, art 45(2) referitor de circulatie si de sedere a resortisantilor tarilor terte
stabiliti legal pe teritoriul unui stat membru etc.)

Curs 2 DEA

TFUE – continuare

Art. 51(1) carta – dispozitiile se aplica atat institutiilor, cat si statelor memebre cat pun in aplicare dr uniunii.

Prevederile corespun zator carora dispozitiile cartei se adreseaza statelor membre numai in cazul in care acestea
pun in aplicare dr uniunii, se inteleg in sensul ca dispozitiile cartei nu oblige statele membre decat daca situatia
juridica in cauza are legatura cu dr uniunii (de ex: art. 7 din carta privind respectarea vietii private si de familie
poate sa fie invocat de cetateanul unei tari terte in fata autoritatior dintr-un stat membru, numai dca situatia sa
juridica are legatura cu dr uniunii).

Carta nu creaza sarcini noi nici pt uniune , nici pt statele membre. Art 6 din TUE.

Potrivit art. 52(3) din carta, in masura in care carta contine dr ce corespund unor dr garantate prin conventia
europeana pt apararea dr omului si a lib fundamentale , intelesul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele
prevazute de conventia mentionata.Aceasta dispozitie nu impiedica dr uniunii sa confere o protectie mai larga.

Art.52(7) – explicatii in vederea orientarii, interpretarii cartei.

Prin TFUE a fost reglementata procedura legislativa ordinara (art.294), prin care sunt adoptate in mod obisnuit
actele legislative ale uniunii.

In scopul adoptarii actelor legislative ale uniunii , poate sa fie folosita in unele situatii o procedura legislative
speciala. Aceasta procedura legislative speciala nu are o singura forma .

Prin prevederile art. 290 TFUE a fost reglementata posibilitatea adoptarii de catre comisie a actelor delegate
(de ex: un regulament delegat, o directiva delegata). Comisia adopta acte delegate pe baza unei delegari a
parlamentului European sau a consiliului. Prin actele delegate se completeaza sau se modifica anumite elemente
neesentiale ale actului legislative. In titlul actelor delegate se introduce adjectival ,,delegate sau delegata”.

De asemenea prin art. 291 TFUE a fost regementata posibilitatea adoptarii actelor de punere in aplicare. De
regula actele de punere in aplicare se adopta de statele membre in scopul punerii in aplicare a actelor obligatorii
dpdvd juridic a uniunii. Totusi, in situatia in care sunt necesare conditii unitare de punere in aplicare a actelor
obligatorii dpdv juridic ale uniunii, actele de punere in aplicare pot sa fie adoptate de catre comisie, sau in mod
exceptional de catre consiliu (de ex: un regulament de punere in aplicare care are ca scop evitarea
discriminarilor intre statele membre . In titlul actelor de punere in aplicare se introduc cuvintele “de punere in
aplicare” prin actele de punere in aplicare nu se completeaza sau modifica elemente neesentiale ale actului
legislativ – prin asta se deosebesc de actele delegate.

4
Corespunzator tratatului de la Lisabona, in cuprinsul TFUE au fost reunite dispozitiile referitoare la spatiul de
libertate, securitate si justitie.Inseamna ca in material aratata pot sa fie adoptate regulamente , directive si
decizii.

Prin dispozitiile tratatului de la Lisabona s-a renuntat la expresia “piata comuna” , aceasta fiind inlocuita cu
sintagma/ expresia “piata interna”.

In acest cadru formarea si dezvoltarea dea a depins de dezvoltarea sist jur a UE si de procesul efectiv de
integrare economica a a statelor membre.

Caracteristicile DEA :

1. Este un dr supraordonat sistemelor juridice nationale (ale statelor membre)


2. Este un dr “descentralizat”
3. Este un dr integrator

Un drept supraordonat sistemelor continentale

-principiul suprematiei dr UE in raport cu dr intern al statelor membre

- competentelor UE- prioritate in raport cu a statelor membre.

Principiul suprematiei

a) Perspectiva europeana :

- Cauza 6/64 Costa impotriva Enel , – www.curia.eu : in hot pronuntata instanta europeana a aratat ca prin
tratatele comunitare “a fost instituita o ordine juridical proprie integrate sistemului jur al statelor
membre , care se impune organeor lor de jurisdictie “. De asemenea , curtea a retinut ca “ reiese ca
izvorand dintr-o sursa independenta dreptului nascut din tratat nu ar putea data fiind natura sa specifica
originala sa I se opuna dpdv juridic un text intern , indifferent de natura acestuia , fara a-si pierde
caracterul comunitar si fara a fi pus in discutie fundamental jur al comunitatii insesi”.

- Cauza 106/77 Simmenthal , pt 21-24 normele europene, indifferent de izvorul lor (tratate, regulamente,
directive, decizii etc) care au sau nu efect direct se aplica prioritar in raport cu dr national, indifferent
care ar fi textul national in cauza. Normele europene se aplica prioritar de la data intrarii lor in vigoare si
pe intreaga perioada a valabilitatii lor, chiar in eventualitatea existentei unor prevederi incompatibile din
dr intern adoptate anterior sau ulterior intrarii in vigoare a normelor europene. Instantele de jud ale
statelor membre sunt obligate sa nu aplie orice prevedere din dr national care ar veni in conflict cu
dreptul UE.
5
- Declaratia nr. 17 cu privire la suprematie adoptata de conferinta interguvernamentala ,organizata cu
prilejul incheierii tratatului de la Lisabona

b) Perspectiva dr roman :

- Art. 148 (2, 3) Consti consacra principiul prioritatii dr UE


- Art. 11 (2, 3) Consti
- Art. 1 (5) Consti
- Art. 146 (b), 147 (3) Consti
Control de constitutionalitate avem in Rom atat a priori, cat si a postiori
- Art 5 CCV
- Art. 4 CPCV

Competentele uniunii

In cuprinsul TFUE avem dispozitii cu character general referitoare la competentele uniunii

La art 3 TFUE – in cadrul unor prevederi cu character exhaustiv sunt aratate domeniile in care competenta
uniunii este exclusiva

3 exemple:

- Uniunea vamala
- Stabilirea normelor privind concurenta necesare functionarii pietei interne
- Politica comerciala comuna

In cadrul art 4 TFUE sunt aratate fara character exhaustive domeniile in care competenta uniunii este
partajata cu statele membre ex: piata interna, mediul, protectia consumatorului etc.

In cadrul art 6 TFUE sunt aratate in cuprinsul unei prevederi cu character exhaustiv domeniile in care
uniunea este competenta sa desfasoare actiuni de spijinire, de coordonare sau completare a actiunii statelor
membre ex: industria, cultura, educatia.

Diferenta intre art 4 si 6v : in cazul domeniilor aratate la art 6 nu pot fi adoptate masuri de apropiere a
legislatiilor statelor membre. Art 114 , 115 TFUE pot fi luate masuri, daca sunt necesare pt buna functionare
a pietei interne.

Dr. descentralizat : particularii, pers fizice, pers juridice pot sa invoce in fata autoritatilor statelor membre
prevederile legale europene care au efect direct, aplicabilitate directa – de catre toate stete membre (a nu se
confunda cu aplicabilitatea imediata- prevederile legale europene nu necesita in vederea luarii lor in considerare

6
folosirea vreunei formule intermendiare, adoptarea lor printr-o formula intermediara; vzeaza momentul de la
care se aplica prevederile legale europene  ex: directivele : nu au aplicabilitate directa, trebuie transpusa in dr
intern, dar are aplicabilitate imediata pt ca se adopta potrivit dispozitiilor legale europene si odata adoptate sunt
obl pt state membre, nu mai e necesra formula intermediara care sa determine obligativitatealor, momentul este
odata ce a fost adoptata de institutiile europene, chiar daca statele sunt obligate sa o transpuna in dr intern.)

Dispozitiil din TFUE

Au efect direct limitat, prevederile art 28,30 prin care sunt interzise statelor membre taxele vamale la import si
export, precum si taxele cu efect echivalent.

Au efect direct limitat prevederile art 34, 35 prin care sunt interise intre statele membre atat restrictiie
cantitative la import si masurile cu efect echivalent , cat si restrictiile cantitative la export, precum si masurile
cu efect echivalent.

Au efect direct complet prevederile art. 45 privind libera circulatie a lucratorilor in cadrul uniunii, mai précis
acelor care desfasoara activitati salariate.

Au efect direct complet prevederile art 49 consacrate dr de stabilire.

Au efect direct complet, prevederile art 56(1) si 57(utim alin) referitoare la libera prestare a serviciilor in cadrul
uniunii.

Au efect direct limitat prevederile art 63 privitoare la libera circulatie a capitalurilor si a platilor intre statele
membre si tarile terte.

Au efect direct limitat prevederile art. 110 prin care sunt interzise intre statele membre impozitele interne cu
caracter discriminatoriu.

Au efect direct complet prevederile art.101 referitoare la comportamentele anticoncuretiale ale intreprinderilor.
Ansamblul au efect complet direct. Art. 101 (3) – intrebare la test –este direct complet

Au efect direct complet prevederile art 102, prin care e interzis abuzul de poztie dominant

Au efect direct limitat prevederile art 108 (3) referitoare la notificarea proiectelor prin care statele membre
urmaresc sa instituie sau sa modifice ajutoare de stat.

Carta drepturilor fundamentale a UE (distinctie intre dr si lib si principii – art 6 TUE, art 52(5) Carta)

Art. 52(5) Carta :prevederile din carta care contin principia, nu au efect direct.

Dispozitiile cartei care contin principia pot sa fie invocate in fata instantelor interne in scopul interpretarii sau
controlarii a unor acte, sau in raport cu alte acte ale uniunii – ex: cele legislative si de punere in aplicare a
institutiilor uniunii; de ex:contin principia art 35 referitor la protectia sanatatii, art 36 referitor la accesul la
7
serviciile de interes economic general, art. 37 referitor la protectia mediului, art. 38 referitor la protectia
consumatorului.

Prevederile din carta referitoare la dr si lib au efect direct daca sunt intrunite cond efectului direct: clare,
precise, neconditionata si nu neesita masuri de executare.ex: art 14(3) consacra dr la educatie, dar nu are efect
direct, trebuie vazute reglementarile interne.

Art. 52(3) Carta

Legislatia secundara

Regulamentele au efect direct, complet – art 288 TFUE

Directivele : in principiu nu au effect direct, in jurisprudenta europeana s-a recunoscut un effect direct limitative
prevederilor din directive in cazul in care directive nu este transpusa in termen, dupa implinirea termenului
dispozitiile sunt neconditionate, precum si in cazul in care dipozitiile directivei sunt transpuse necorespunzator.

Deciziile adresate particularilor- effect direct complet : pot fi invocate si inrap cu autoritatile statelr membre, cat
si in rap cu alti particulari ex: art 101(3)

Deciziile adresate statelor membre au effect direct limitat dac asunt intrunite conditiile efectului direct

Avise si recomandari : nu sunt obligatorii, nu se pune problema efectului direct

Dr Integrator

TFUE , TUE Sunt tratate cadru

Prevederile art 288 nu au character exhaustive, nu contin o enumerare complete a tutror actelor care fac parte
din legislatia secundara.

Constant au fost extinse competentele institutiilor europene, a sporit puterea executive a comisiei, s-a trecut in
consiliu la adoptarea a tot mai multe decizii cu majoritate calificata, s-a intarit roluol parlamentului European,
iar instantele europene au afirmat in practice alor efectul direct a tot mai multor prevederi legale europene.

In 1992 comunitatea europeana si statele membre pe de o parte si tari ale AELS(asociatia europeana a liberului
schimb) pe de alta parte au incheiat tratatul de la Porto, prin care a fost instituit spatiul economic European.
Tarile care au participat de la tratatul de la Porto Norvegia, islanda si Lichteinstein (nu si elvetia).acest tratat
contine in domeniul liberei circulatiei a marfurilor, pers, capitalurilor , serviciior, contine regul similar regulilor
europene.

Curs 3 DEA-lipsa-

Curs 4 DEA
8
Prevederile art 110 TUE se explica prin caracterul partial al masurilor de apropiere a legislatiilor statelor
membre in materia impozitelor interne. Armonizarea e doar partiala, asa ca art 110 permite st membre sa
stabileasca in anumite conditii impozite interne.

Al.1- Notiunea de impozite interne este europeana in contextul art 110, nu orezinta relevanta cum anume e
calificata o sarcina cu caract pecuniar intr-un stat membru sau altul (ar putea avea alte denumiri). E o notiune
care trebuie inteleasa in sens larg (poate fi vorba de impozite, taxe, contributii). Esential e ca acestea sa se aplice
marfurilor, produselor. Dispozitiile art 110 nu sunt luate in considerare in eventualitatea unor impozite sau taxe
care nu vizeaza marfurile. Marfurile europene sau unionale sunt produse care se afla in libera circulatie in
statele membre. Dispozitiile art 110 nu se aplica in cazul raporturilor intre statele membre si statele terte. In
cazul in care in tara de import exista produse nationale similare trebuie avut in vedere principiul egalitatii de
tratament in cazul impozitului- art 110 se refera la categoria de produse similare, nu identice. Dpv cronologic, s-
a retinut ca sunt prod similare cele care fac parte din aceeasi categorie a clasificarilor vamale, statistice sau
fiscale. Avantajul este ca pot sa fie luate in considerare prevederi legale europene pentru a se afirma ca mai
multe produse sunt produse similare. Neajunsul e acela ca primul criteriu mentionat in unele situatii e un
criteriu formal. Al doilea criteriu dpv cronologic e ca sunt considerate ca fiind prod similare cele care prezinta
fata de consumator proprietati apropiate sau prezinta acele asteptari/necesitati ale consumatorilor. In cadrul
acestui criteriu se foloseste notiunea de consumator. Nu exista un singur inteles al notiunii de consumator.
Exista si un inteles relativ omogen in cazul pietei interne si anume acela de pf comuna obisnuit informata, in
mod rezonabil atenta si avizata. Totusi, in contextul art 110 trebuie sa luam in considerare o semnificatie larga:
poate fi vorba de persoane fizice sau juridice, iar cand vorbim de pers fizice nu e exclus sa fie pf care actioneaza
in scop profesional. Produsele similare sunt cele care prezinta fata de consumator trasaturi apropiate sau care
corespund acelorasi asteptari ale consumatorului. Se are in vedere compozitia bunurilor, modul lor de fabricare
sau pretul. Daca preturile sunt apropiate alaturi de alti factori, se sugereaza ca ar putea fi vorba de bunuri
similare. La aceste elemente obiective se pot adauga alte elemente specifice ca de ex procentul de alcool sau
gustul (in cazul bauturilor alcoolice), ceea ce face ca bauturile alcoolice sa poata fi considerata produse similare
in anumite limite. In cazul aplicarii regulilor europene de concurenta, de multe ori se det piata relevanta,
compusa din piata produsului si piata geografica. Aplicarea art 101 prin care sunt interzise comportamentele
anticoncurentiale de multe ori necesita determinarea pietii relevante. Apl art 102 prin care e interzis abuzul de
pozitie dominanta, impune intotdeauna stabiliarea pietei relevante. Nu in toate sit in care discutam de piata
relevanta e vorba de piata ue. In eventualitatea in care pot sa fie in contextul art 110 al 1 valorizate date care
vizeaza piata produsului, le vom avea in vedere. Daca doua sau mai multe bunuri fac parte din aceeasi piata a
prod, pot fi socotite bunuri similare. Dispo art 110 al 1 nu necesita ca in mod sistematic sa fie determinata piata
produsului. Prev art 110 sunt mai suple cand se refera la produsele nationale similare. Determinarea pietei
produsului necesita o analiza mai amanuntita, asa ca nu se cere ca in mod sistematic sa fie determinata piata
produsului. Daca in cazul aplicarii regulilor de concurenta (a nu se lua ca un reper absolut) se poate aprecia ca
doua bunuri fac parte din aceeasi piata a prod, in cazul in care la unul dintre bunuri pretul creste cu aproximativ
10 % , consumatorii il abandoneaza si il inlocuiesc cu cel de- al doilea produs. Nu doar cuantumul impozitului
e semnificativ, ci si faptul generator al impozitului intern trebuie sa fie acelasi dpv economic. Ambele categorii
de impozite (pe produsele straine si cele nationale similare) trebuie sa fie percepute in acelasi stadiu de
comericializare a bunurilor (ex: la momentul cand bunurile sunt vandute la consumatorul final). Criteriile de
calcul al impozitului trebuie sa fie aceleasi pentru ambele categorii la fel ca tehnica de percepere a impozitului
9
si sanctiunile aplicabil (trebuie sa fie la modul abstract, general acelasi). Impozitele interne pot fi mentinute de
statele membre daca nu au caracter discriminator, spre deosebire de taxele cu efect echivalent care nu pot fi
mentinute chiar daca nu au caracter discriminator.

Impozitele care greveaza prod importate sa nu fie mai mari decat impozitele care se apl prod nationale similare,
dar e posibil ca impozitului intern aplicabil produsului national similar poate fi mai mare decat cel pentru
produsul importat, ceea ce nu incalca prevederile art 110.

Daca e luat in considerare al 2, nu ne aflam in prezenta unor prod similare, dar totusi poate exista un rap de
concurenta potential sau partial intre prod straine si prod indigene. De ex, vinul si berea nu sunt considerate
produse similare (nu sunt substituibile), dar totusi exista intre ele un raort de concurenta partial. Trebuie avut de
asemenea in vedere ca obisnuintele consumatorilor se pot modifica intre timp, dar impozitele interne nu trebuie
sa urmareasca fixarea acestor obisnuinte. Criteriul decalajului de pret poate sa arate ca urmeaza sa se apl alin 2,
daca acesta e de 1 la 3 sau chiar mai mare (deci nu ne aflam in prezenta unor prod similare, dar totusi poate
exista un rap de concurenta partial- ex: bananele nu sunt considerate produse similare altor fructe pentru ca nu
sunt inlocuite de obicei cu acestea, dar tot exista un rap de concurenta partial). Nu exista un criteriu de referinta
ca la alin 1 si prin urmare, libertatea de apreciere a organelor de jurisdictie e mai larga pentru a stabili daca sunt
sau nu respectate dispozitiile alin 2. Asa cum intre staele membre nu pot fi instituite taxe vamale sau cu ef
echivalent, tot asa, cand e vorba de respectarea art 110 TFUE, nu se pot institui impozite interne cu caracter
discriminatoriu prin invocarea unui motiv imperativ de interes general sau exceptii legale care ar putea fi aduse
in atentie pentru a explica instituirea unui tratament discriminatoriu.

Daca se percep astfel de taxe sau impozitele consecintele sunt pe plan normativ si fiscal. Pe plan normativ,
statul membru in cauza trebuie sa puna in acord masurile nationale cu dispozitiile legale europene. Respectarea
adecvata a prev legale europene indica interventia autoritatilor din statul in cauza, asadar nu ar putea fi
mentinute masuri nationale care contravin dispozitiilor legale europene datorita principiului suprematiei
dreptului european. Nu s-ar putea nici sustine ca exista mas nationale care contravin dispo europene, dar in
practica ele nu sunt luate in considerare si se asigura respectarea dispozitiilor uniunii. Pe plan fiscal,
taxele/impozitele incasate prin nerespectarea dispozitiilor europene trebuie sa fie restituite. In practica, aceasta
regula poate sa creeze neajunsuri legate de necesitatea de a se restitui operatorilor economici o suma mare de
bani. Daca se intampla asa, nu se poate totusi refuza restituirea taxelor incasate in mod ilegal, pentru ca daca s-
ar accepta un refuz ar insemna ca tocmai incalcarile grave sa ramana nesanctionate. Doar instanta europeana
poate sa limiteze eventual aplicarea in timp a hotararii date si in unele situatii sa arate ca hotararea se aplica
numai pentru viitor. Totusi, se poate invoca de catre autoritatile statelor membre principiul imbogatirii fara justa
cauza- daca impozitele/taxele platite au fost apoi suportate in aval de alti operatori economici, acest fapt poate fi
invo pentru a refuza restituirea taxei sau imp respectiv. Fiecare stat membru poate sa stabileasca propriile
termene de prescriptie extinctiva, iar aceasta nu insemna o incalcare a dispo europene, pentru ca principiile
existente la nivelul uniunii trebuie sa fie intelese in corelatie (de ex si principiul securitatii juridice). Nu s-ar
putea ca masurile nationale care se aplica sa fie mai dezavantajoase decat cele avute in vedere pentru
reclamatiile interne.

Obstacolele fara caracter pecuniar: restrictiile cantitative si masurile cu efect echivalent

10
Interdictia nu are caracter absolut pentru ca in cadrul art 36 sunt aratate exceptiile legale. Inlaturarea intre statele
mebre a acestora (restr. cant si a mas cu ef echivalent), se realizeaza prin interventia autoritatilor si org de
jurisdictie din statele membre, dar si prin interventia instantelor europene. De asemenea, se realizeaza si prin
apropierea legislatiilor statelor membre, prin invocarea art 114 (1) TFUE.

 Prin interventia organelor de jurisdictie: cauza Dassonville si cauza Cassis de Dijon si de asemenea, hot
Keck si Mithouard. Prin hot. Dassonville, Curtea a dat definitia masurilor cu efect echivalent- masurile
cu efect echivalent sunt orice reglementari comerciale ale statelor membre care pot sa constituie direct
sau indirect, efectiv ori potential un obstacol in calea comertului intracomunitar. Aceasta definitie se ia
in considerare si pentru restrictiile cantitative.
In cazul restr. c si mas cu ef echivalent este vorba de acte sau comportamente ale statelor membre ori
imputabile acestora si nu are importanta daca sunt sau nu obligatorii pentru cei carora li se adreseaza.
Masurile cu efect echivalent pot fi adoptate de puterea legislativa, executive sau de puterea
judecatoreasca. Se poate interveni oricand se poate aprecia cu grad suficient de probabilitate ca mas
luata poate afecta schimburile dintre statele membre. Nu reprezinta masuri cu efect echivalent cele care
au consecinte prea aleatorii si prea indirecte asupra comertului intre tarile din uniune. (ex: taierea cu
25% a salariilor bugetarilor- se poate spune ca a afectat comertul dintre tari din ue si Romania. Totusi,
pentru ca avea consec prea aleatorii si indirecte ca sa fie calificata ca masura cu efect echivalent). Nu
reprezinta masuri cu efect echivalent nici cele care pot avea consecinte restrictive pe termen scurt, dar
asigura pe termen lung derularea comertului (ex: interdictia de a fi pescuite anumite specii de peste in
unele zone). Masurile cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre chiar daca nu au caracter
discriminatoriu ori protectionist. Ele sunt interzise chiar daca ar fi stabilite la limitele unitatilor
administrativ teritoriale ale statelor membre.

Atat dispo art 28 si 30, cat si prev art 34 si 35 au efect direct vertical. Atat taxele cu efect echivalent, cat si
masurile cu efect echivalent sunt instituite de statele membre, ori ele sunt imputabile acestora. Taxele cu ef ech
si mas cu ef ech sunt interzise chiar daca sunt stabilite la limitele unitatilor admin teritoriale ale statelor
membre. Prevederile din TFUE mentionate anterior se aplica marfurior unionale. Reglementarile din TFUE
aratate anterior pot sa fie luate in considerare in cazul unei anumite categorii de marfuri, a mai multor categorii
de marfuri sau in cazul ansamblului bunurilor ce pot sa constituie obiect al comertului intre statele membre.
Taxele cu efect echivalent si masurile cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre chiar daca ele
reprezinta obstacole minime. Ele pot sa aduca atingere efectiv ori potential comertului intre statele membre. De
asemenea, sunt interzise intre statele membre chiar daca nu au caracter discriminatoriu ori protectionist. Nu sunt
taxe cu ef echivalent nici masuri cu ef echivalent cele instituite prin prevederi legale europene in interesul
general al uniunii, daca ele favorizeaza libera circulatie a marfurilor intre statele membre. Asemanare intre art
110 (1) si art 34 TFUE- in ipoteza unei masuri nationale mai restrictive pentru produsele indigene
comercializate pe piata nationala decat pentru prdusele importate, nu este vorba de o masura cu efect echivalent
la import.

Cauza Cassis de Dijon- instanta a evidentiat principiul recunoasterii reciproce. Potrivit acestuia, o marfa
fabricata si/sau comercializata legal intr-un stat membru poate sa fie de regula comercializata in orice tara a UE.
Astazi, principiul e aplicat si in materia liberei circulatiei a persoanelor si a serviciilor (se poate si la libera
circulatie a capitalului). Directiva 2006/123 privind serviciile in cadrul pietei interne- cel care furnizeaza un
serviciu poate sa invoce dispozitiile consacrate dreptului de stabilire, fixandu-se intr-un anumit stat membru,

11
sau poate sa invoce dispozitiile consacrate liberei prestari a serviciilor. In materiile care nu fac obiectul unei
armonizari exhaustive a nivelul UE, fiecare stat membru poate sa adopte norme referitoare la productia,
comercializarea, modul de utilizare a marfurilor, etc. Totusi, nu trebuie sa uite de perpectiva europeana, adica sa
nu aduca atingere liberei circulatii a marfurilor. Curtea a mai aratat ca o serie de exigente (motive) imperative
de interes general care tin in special de asigurarea eficacitatii constroalelor fiscale, corectitudinea tranzactiilor
comerciale, protectia sanatatii publice si protectia consumatorilor, pot sa justifice instituirea unor restrictii in
tara de import. Cealalta limita e data de exceptiile legale de la art 36 TFUE.

Regulamentul 764/2008- de stabilirea a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice de comercializare
(sapt. viitoare).

(In cursul tiparit-exemple de masuri cu efect echivalent-de citit, dar nu se cer pe de rost)

Curs 5 DEA

CURS 5- 28.10.2015

Apropierea legislatiilor statelor membre- art 115, art 114 (care sunt mai avantajoase). (PENTRU EXAMEN- de
avut in vedere comparatia intre art 114 si 115, dar si art 114 al. 1).

Art. 114 (1) si (2)- Permite adoptarea unor masuri de apropiere a legislatiilor st membre (a unor regulamente,
directive si decizii). Art 115 se refera NUMAI la directive. Potrivit art 114 (1) se utilizeaza procedura
legislativa ordinara. In cazul art 115, se utilizeaza procedura legislativa speciala. 114 (1)- Adoptarea mas de
apropiere a legislatiilor st membre nu e posibila doar pentru motivul ca intr-un anumit domeniu se constata
existenta unor prevederi legale nationale diferite. Invocarea art 114 (1) e posibila in cazul in care prevederile
legale diferite din st membre au consecinte negative in cadrul pietei interne, sau daca ele pot sa determine
distorsionarea sensibila a concurentei. In ceea ce priveste legislatia secundara a Uniunii- Reg. 764/2008-> se
asigura aplicarea princ recunoasterii reciproce in cazul normelor tehnice pentru situatii individuale. Acest
regulament vizeaza deci chestiunea normelor tehnice. In cuprinsul reg mentionat se prevede ca in situatia in
care autoritatea competenta dintr-un stat membru intentioneaza sa adopte o decizie pe baza unei norme tehnice
cu privire la un produs comercializat in mod legal in alta tara a Uniunii, cu exceptia deciziilor de natura
judiciara (nu intra hot ale instantelor de jud). Autoritatea competenta notifica aceasta intentie operatorului
economic interesat daca adoptarea deciziei poate sa aiba una din urmatoarele consecinte:

- interzicerea introducerii produsului in cauza pe piata;

12
-modificarea sau incercarea suplimentara a produsului pentru ca el sa fie introdus ori mentinut pe piata;

-retragerea produsului de pe piata;

In absenta notificarii se considera ca produsul in cauza poate sa fie comercializat in mod legal. In cuprinsul
notificarii se arata motivele care justifica decizia respectiva. Acestea pot sa fie motive imperative de interes
economic general si/sau exceptii legale de la art. 36 TFUE. De asemenea, se arata ca masura nationala
proiectata este necesara si proportionala. Operatorul economic (destinatarul) poate sa formuleze obiectii intr-un
anumit termen. Ulterior, autoritatea competenta adopta masura in cauza (eventual cu modificari), sau renunta la
ea. Daca o adopta, operatorul economic poate sa se prevaleze de dispozitiile din tratat (au efect direct vertical).

Directiva 98/34- printr-o directiva europeana se asigura controlul preventiv in cazul proiectelor de reglementari
tehnice. Astfel, proiectele de reglementari tehnice trebuie sa fie notificate comisiei de catre statele membre,
afara daca sunt preluate integral in cuprinsul lor standarde internationale sau standarde europene. Comisia
informeaza celelalte tari ale Uniunii- comisia si st membre pot formula observatii. Reglementarile tehnice care
nu au fost notificate in conformitate cu dispozitiile directivei nu pot sa fie invocate de catre autoritatile
publice in raporturile lor cu particularii daca se poate aduce atingere liberei circulatii a marfurilor intre
statele membre. Reglementarile europene NU se aplica situatiilor pur interne (nu au fost adoptate in
considerarea unor asemenea situatii). Reglementarile tehnice care nu au fost notificate comisiei nu obliga
operatorii economici in cadrul raporturilor lor contractuale daca este susceptibila sa fie afectata libera circulatie
a marfurilor intre statele membre.

*REGIMUL JURIDIC EUROPEAN APLICABIL MODALITATILOR DE VANZARE*

Potrivit hot Curtii in cauza Keck si Mithouard, masurile din statele membre prin care se limiteaza sau se
interzic anumite modalitati de vanzare, NU sunt masuri cu efect echivalent daca ele se aplica tuturor
operatorilor in cauza care isi desfasoara activitatea pe teritoriul national si afecteaza in acelasi mod in drept si in
fapt comercializarea produselor nationale si a celor provenind in alte state membre. Chiar daca masura nu
vizeaza schimburile intre statele membre, ea ar putea sa fie o masura cu efect echivalent. Pot sa constituie
masuria cu efect echivalent cele care privesc marfa ca atare (referitoare la greutate, forma, compozitie,
etichetare, mod de utilizare), dar si cele care se refera la operatiunea de import (instituirea unor formalitati-
licente, declaratii-privitoare la import). Aceste categorii de masuri se afla in continuare sub incidenta
jurisprudentei Dassonville si implicit, Cassis de Dijon. Conform jurisprudentei Cassis de Dijon- nu sunt, in
principiu, masuri cu efect echivalent masurile nationale care privesc modalitatile de vanzare si conditiile de

13
comercializare- ex: cele care privesc persoanele care pot sa vanda/locul/momentul; masurile care privesc
publicitatea.

Jurisprudenta Keck se poate aplica in conditiile in care o masura nationala a fost adoptata pentru interzicerea
unei modalitati de vanzare ce este mai eficienta si mai economica? => chiar daca e vorba de o modalitate mai
eficienta, aceasta nu exclude aplicarea jurispr. Keck. Daca masura nationala vizeaza doar produse straine
(importate), se poate aplica jurisprudenta Keck, deoarece faptul de a sti daca intr-un stat membru sau altul exista
o masura nationala care se aplica si referitor la produse indigene reprezinta o circumstanta fortuita+ calificarea
masurii are relevanta pentru toate statele membre. Jurisprudenta Keck a fost criticata pentru ca notiunea de
„modalitati de vanzare” nu este suficient de determinata-> s-a propus sa se utilizeze criteriul accesului pe piata.

LIMITE ALE LIBEREI CIRCULATII A MARFURILOR INTRE STATELE MEMBRE

1. Respectarea drepturilor fundamentale

Cauza Schmidberger – autoritatile nu au intervenit pentru ca se impunea respectarea a doua drepturi


fundamentale : de intrunire si exprimare. Instanta a aratat ca respectarea drepturilor fundamentale se impune
atat UE, cat si statelor membre, ea putand sa justifice o restrictie in raport cu libertatile fundamentale care
caracterizeaza piata inter na. In aceasta cauza, Curtea a evitat sa stabileasca o ierarhie intre drepturile fudam si
libertatile care caracterizeaza piata interna, observand ca nu doar libertatile sunt susceptibile de limitari, ci si
drepturile invocate in speta (intrunire si exprimare)-> exigentele pe care le presupune respectarea celor doua
drepturi fundamentale si exigentele pe care le presupune respectarea libertatii de circulatie a marfurilor trebuie
sa fie conciliate.

2. Exigentele sau motivele imperative de interes economic general

Cassis de Dijon- CJUE a aratat ca exigente imperative de interes economic general ce tin in special de
eficacitatea constroalelor fiscale, corectitudinea (loialitatea) tranzactiilor comerciale, protectia sanatatii publice
si protectia consumatorilor pot sa justifice instituirea unor obstacole in tara de import in domeniul liberei
circulatii a marfurilor intre statele membre.

Art. 114- face referire (in contextul clauzelor de salvgardare) la 2 motive care pot sa fie avute in vedere inclusiv
ca motive imperative de interes economic general.= motive astfel retinute in jurisprudenta CJUE (ex: ordinea
publica, mentinerea ordinii sociale, protectia consumatorilor, combaterea fraudelor=>nu au in esenta natura
economica).

14
Motivele imperative sunt sau nu exceptii de la libera circulatie a marfurilor? Motivele de la art. 36 sunt exceptii
legale. Motivele imperative sunt LIMITE (asa sa ne referim la ele, nu ca exceptii) care se situeaza in amonte
fata de masurile nationale, nu in aval cum sunt exceptiile de la art. 36. Consec de ordin practic: cand se
analizeaza un motiv imperativ, e suficient sa se stabileasca daca este sau nu motiv imperativ si nu se mai
cerceteaza masura nationala (o singura etapa a analizei). Cand e vorba de exceptii legale, trebuie sa se
demonstreze ca masura in cauza e cu efect echivalent si daca poate sa fie justificata pe baza unui motiv de la art.
36 (doua etape ale analizei).

O serie de motive apar si ca exceptii legale si ca motive imperative (ex: sanatatea publica). Exceptiile pot fi
invocate si la import si la export.

3. Exceptiile legale de la art. 36

Aceste dispozitii reprezinta exceptii, motivele aratate in cuprinsul art. 36 sunt limitative si de stricta interpretare.

Art. 4 alin.(2) TUE-> ne aflam in prezenta unor domenii care predilect tin de actiunea statelor membre.

(continuam tot cu motivele de la art. 36 si saptamana viitoare)

Curs 6 DEA

Art.36-motive

1.Ordinea si siguranta publica- se inteleg pornind de la jurisprudenta instantei europene

Ele apar nu numai ca limite in ceea ce priveste libera circulatie a marfurilor, ci si ca limite referitoare la
celelalte libertati fundamentale care caracterizeaza piata interna: art 45 TFUE (3), art 65 (1) b.

Art 27 (2) Directiva 28/2004-def ordinii publice: sa existe o amenintare reala (efectiva si demonstrabila), sa fie
actuala, suficient de grava si la adresa unui interes fundamental al societatii (notiunea este diferita de la un stat
la altul).

De multe ori, aceste doua notiuni sunt luate in considerare impreuna. Totusi, oridinea publica priveste
fundamentele societatii, in timp ce siguranta publica priveste fundamentele statului si siguranta lui.

2.Protectia sanatatii si a vietii persoanelor (apare si ca motiv imperativ de interes general)

3.Protectia sanatatii si a vietii animalelor-art 13 TFUE

4.Conservarea plantelor

15
5. Protejarea bunurilor de patrimoniu national

6. Protectia proprietatii industriale si comerciale

Aceasta expresie vizeaza brevetele de inventie, marcile, desenele, modelele, drepturile de autor, denumirile de
origine. Potrivit art 36, regulile consacrate liberei circ a marfurilor nu trebuie sa aduca atingere obiectului
specific al proprietatii industriale si comerciale. In jurisprudenta inst. Europene s-a stabilit pentru ficare situatie
care este obiectul specific al propr. industriale si comerciale. Ex 1: in cazul unui brevet de inventie, obiectul
specific al proprietatii industriale este de a asigura titularului brevetului dreptul exclusiv de utilizare a inventiei
in scopul fabricarii si punerii in circulatie pentru intaia oara a produselor in cauza, fie direct, fie prin intermediul
licentelor consimtite tertilor, precum si dreptul de a se opune oricarei contrafaceri, astfel incat, efortul sau
creator sa fie recompensat. Asadar, titularul unui brevet de inventie se poate opune importului in statul membru
unde a obtinut brevetul a unor produse puse in circulatie in alte state membre de catre terti, pe baza unor alte
brevete de inventie, sau care au fost puse in circulatie legal in alte state membre unde nu se eliberau brevete
pentru inventiile respective. Daca titularul brevetului de inventie sau un tert cu consimtamantul sau a pus in circ
produsele in cauza intr-o alta tara a ue, titularul nu se mai poate opune importului acelor produse acolo unde
beneficiaza de brevetul de inventie.

Ex 2: obiectul specific al dreptului de marca este de a asigura titularului dreptul de a utiliza marca in scopul
punerii in circulatie pentru prima oara a unui produs si de a-l proteja astfel impotriva concurentilor, care ar dori
sa abuzeze de pozitia si reputatia marcii, vanzand produse prevazute in mod necorespunzator cu acea marca.

Conditiile in care pot fi invocate motivele imperative de interes general si exceptiile de la art 36:

1. La nivelul Uniunii sa fie recunscut un motiv imperativ de interes general sau un motiv de interes general
(aici se au in vedere motivele de la art 36 TFUE);
Lista motivelor imperative de interes general e in continua extindere si CJUE stabileste daca un motiv
poate fi retinut ca motiv imperativ de interes general.
In unele cazuri, este privilegiata actiunea statelor membre in ceea ce priveste ordinea si siguranta
publica, sanatatea publica, protectia mediului si protectia consumatorului.
2. In materia/domeniul in care e adoptata o masura nationala justificata printr-un motv imperativ
sa nu existe o masura europeana de apropiere a legislatiilor statelor membre care sa aiba caracter
exhaustiv;
3. Masura adoptata sa nu aiba in principiu caracter discriminator: discriminare directa=se aplica masuri
diferite pentru marfurile care se exporta si marfurile indigene discriminarile directe, de regula, nu
permit invocarea unei exceptii.
16
De regula, masurile imperative de interes general sunt invocate in cazul unei discriminari indirecte.
Discriminari indirecte=aceeasi masura se aplica masurilor straine si celor indigene, dar ea tinde sa
defavorizeze masurile straine.
Discriminarea apare chiar daca nu sunt avantajate ansamblul produselor nationale dintr-un anumit stat
membru.
4. Masura nationala trebuie sa fie necesara pentru atingerea obiectivului urmarit (sa fie coerenta-sa asigure
in toate situatiile atingerea obiectivului urmarit);
5. Masura nationala trebuie sa respecte principiul proportionalitatii (= daca acelasi obiectiv legitim ar putea
sa fie atins prin adoptarea unor mas diferite, trebuie sa fie preferata cea care afecteaza cel mai putin
libera circulatie a marfurilor in statele membre).

Proba intrunirii acestor conditii revine autoritatilor competente in statele membre. Se poate face si in fata
organelor de jurisdictie nationala.

Art. 37 TFUE

Existenta monopolurilor nationale cu caracter compercial poate sa influenteze circulatia marfurilor in statele
membre. Nu se solicita statelor sa renunte la monopolurile nationale cu caracter comercial, ci doar sa le
adapteze. In cazuri monopolurilor nationale, se pleaca de la dispozitiile art 37 (1) e vorba de orice organism
prin intermediul caruia autoritatile publice din statele membre, de drept sau de fapt, dir sau indir, controleAZA
SAU INFLUENTEAZA IN MOD SEMNIFICATIV IMPORTURILE SAU EXPORTURILE DIN STATELE
MEMBRE. Doar monopolurilor cu caracter comercial, in principiu, nu se aplica iin situatia in care e vorba de
un organism ce desfasoara o activitate de productie sau se implica in activitatea de servicii, pentru ca in unele
ipoteze nu e exclus ca asemenea organisme, prin activitatile pe care le realizeaza sa aduca atingere liberei circ a
marfurilor in statele membre.

Prev art 37 se aplica doar in cazul marfurilor europene . Pe de alta parte, articolul poate sa fie luat in considerare
indiferent daca e vorba de activitati realizate de angrosisti sau vanzatori cu amanuntul.

Prev art 37 se aplica numai masurilor nationale care privesc exercitarea functiei specifice a monopolului, (=care
au legatura cu existenta sau functionarea monopolului). Adaptarea monopolurilor nationale cu caract comercial
vizeaza 3 categorii de apecte:

1. Sistemul de selectare a produselor in cauza trebuie sa se bazele pe criterii independente de originea


prod si sa fie organizat in conditii transparente
17
2. Reteaua de realizare a monopolului- marfurile straine sa nu fie dezavantajate fata de marfurile indigene
3. Masurile de comercializare si de publicitate a prod trebuie sa fie impartiale si independente de originea
produselor
Prev art 37 au efect direct vertical, asa ca pot fi invocate in fata autoritatilor din statele membre, in fata
org de jurisdictie.
Monopolurile pot fi mentiute, dar se solicita ca existenta lor sa nu denatureze sau sa impiedice
concurenta, sau circulatia marfurilor intre statele membre.

Exista o asemanare cu jurispr. Keck- la ambele ne referim la cond de acces pe piata nationala a
produselor din alte state membre. In cazul in care se apl art 37, inseamna ca ne aflam in prezenta unui
organism prin interm caruia autorit publice conduc sau influenteaza importurile si exporturile intre
statele membre.
Nu inseamna ca art 37 nu ar putea fi aplicat inclusiv in cazul obstacolelor cu caracter pecuniar care ar
avea legatura cu existanta sau functionarea monopolului.
In unele situatii, existenta monopolului se analizeaza pornind de la prev art 37, dar continuand cu
aplicarea regulilor in domeniul concurentei. In contextul dispo art 102, pozitia dominanta nu e interzisa.
Dar, in cazul unor practici abuzive inseamna ca ne aflam in prezenta unui abuz de pozitie dominanta,
care e interzis de art 102 (=>se aplica in mod cumulativ art 37 si art 102). Nu e exclusa aplicarea
cumulativa a art 37 si a art 107.

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI LIBERA CIRCULATIE A SERVICIILOR

 Ambele se aplica in mod nemjlocit pers fizice si juridice;


 Libera circulatie a serviciilor nu poate fi respectata pe deplin fara sa fie asigurata si libera circulatie a
persoanelor;
 Principiul egalitatii de tratament se aplica in contextul ambelor libertati si exista prev legale
semnificative care sunt luate in considerare in mod adecvat in ambele domenii;

In cadrul art 20 din TFUE sunt sintetizate drepturile cetatenilor uniunii. In continuare, exista dezvoltari cu
privire la aceste drepturi. Enumerarea de la art 20 (2) nu are caracter exhaustiv->in art 24 se mentioneaza
dreptul la initiativa cetateneasca, acesta nefiind precizat in art 20. IN plus, mai exista si dispo din Carta, unde
apar o serie de drepturi care iar nu sunt mentionate in art 20: ex: dreptul la buna administrare. Aceste drepturi
ale cetatenilor uniunii, in conformitate cu dispo art 25 TFUE, poate sa fie extinsa. Cu toate ca art 20 (2)
18
cuprinde regl referitoare la drepturile de care se bucura cetateii uniunii, sunt si anumiti resortisanti ai tarilor terte
care se bucura de o serie de drepturi, fie in baza unor prev legale europene, fie in baza unor dispo legale
adoptate de statele membre: ex: dreptul de circulatie si sedere, dreptul de a alege bla bla, dreptul de a se bucura
de protectie diplomatica si consulara, dreptul de a adresa petitii PE si de a se adresa ombudsmanului.

*Prev art 20 (1) si dispozitiile art 21 (1) au efect direct.

Directiva 2004/38-> pct 3 si 4.

Potrivit art 20 (1) TFUE- orice pers care are cetatenia unui stat membru este cetatean al Uniunii. Statutul de
cetatean al UE are vocatia sa fie statutul fundamental al resortisantilor statelor membre. Acest statut le permite
acelor resortisanti care se gasesc in aceeasi situatie sa obtina in domeniul de aplicare ratione materiae al TFUE
acelasi tratament juridic independent de cetatenia lor si sub rezerva exceptiilor expres prevazute in aceasta
privinta. Corespunzator jurisprudentei constante a CJUE, normele tratatului care reglementeaza libera circulatie
a persoanelor si actele adoptate in executarea acestora, nu pot fi aplicate unor situatii care nu prezinta niciun
element de legatura cu vreuna dintre situatiile prevazute de dreptul Uniunii si in care totalitatea elementelor
relevante se limiteaza la interiorul unui singur stat membru. In alte cuvinte, prevederile legale europene nu se
aplica ’’situatiilor pur interne’’, intrucat ele nu au fost adoptate in considerarea unor asemenea ipoteze. De
regula, dispozitiile legale europene consacrate liberei circulatii a persoanlor pot sa fie invocate in imprejurarea
in care situatia analizata poate sa aiba, are sau a avut o legatura semnificativa cu cel putin doua state membre. In
consecinta, aceste dispozitii se vor putea aplica in tara de plecare a cetateanului Uniunii, ori in tara de destinatie.
Ele vor putea sa fie avute in vedere inclusiv in statul membru de origine al cetateanului Uniunii, la intoarcerea
acestuia in propria tara. In circumstantele in care o anumita masura nationala ar avea efectul de a priva un
cetatean al Uniunii de beneficiul efectiv al esentei drepturilor conferite de acest statut, sau daca ar exista riscul
de a nu fi respectat efecul util al cetateniei Uniunii, vor putea sa fie invocate prevederile art 20 TFUE. De ex,
org de jurisdictie competent dintr-un stat membru trebuie sa verifice ca aplicarea unei masuri nationale nu ar
avea drept consecinta obligarea copiilor minori, cetateni ai Uniunii, aflati in ingrijirea exclusiva a parintelui care
nu are cetatenia Uniunii sa paraseasca teritoriul UE privit in ansamblul sau, ceea ce i-ar impiedica sa
beneficieze in mod efectiv de substanta drepturilor pe care le confera statutul de cetatean al UE. (aceasta este o
situatie care se rezolva doar pe baza art 20 din TFUE, fara sa se aplice prevederile Dir 2004/38).

In alte cauze este posibil ca art 20 si art 21 TFUE sa fie luate in considerare impreuna. Astfel, in temeiul art 20
se tine seama de statutul fundamental de cetatean al Uniunii, iar pe baza art 21 se analizeaza in special dreptul
de libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre. Daca se impune, dispozitiile art 20 si 21 TFUE se

19
coroboreaza cu alte prevederi ale tratatului, cum sunt: cele de la art 18, care interzic orice discriminare pe motiv
de cetatenie in toate situatiile care se incadreaza in domeniul de aplicare ratione materiae al dreptului Uniunii.

De asemenea, in jurisprudenta europeana, pot sa fie sesizate referiri la dispozitiile art 21 TFUE fara sa fie avut
in vedere art 20 din tratat, in contextul in care se stabileste ca sunt aplicabile aceste prevederi, sau ca, din
potriva, ele nu pot sa fie in considerare, pentru ca cetateanul Uniunii nu si-a exercitat niciodata dreptul de libera
circulatie. Art 21 din TFUE se aplica doar in cazurile in care nu se pot aplica reglementari specifice din tratat in
ceea ce priveste ansamblul situatiei analizate. Nu este totusi exclus ca in unele cauze sa se porneasca de la
prevederi ale tratatului si sa se analizeze apoi situatia reclamantilor din actiunea principala in raport cu dispozitii
ale Dir 2004/38, cum sunt, de exemplu, cele consacrate studentilor care provin din alte state membre si care isi
urmeaza studiile in tara gazda sau cele referitoare la persoanele inactive dpv economic a caror durata a sederii in
statul membru gazda este mai mare de 3 luni, dar mai mica de 5 ani. Fireste, pe baza jurisprudentei CJUE, pot
sa fie evidentiate inclusiv situatii in care s-au aplicat numai prevederi ale Dir 2004/38.

Curs 7 DEA

CURS 7-DEA-11.11.2015

Desi exsta si Directiva 2004/38->exista imprejurari in care se iau in considerare doar dispozitiile din
tratat---àDaca ar fi pus in cauza statutul de cetatean al Uniunii si persoana respectiva ar trebui sa paraseasca
teritoriul Uniunii, se aplica dispozitiile art 20 din Tratat (ex: copii minori aflati in ingrijirea exclusiva a unui
parinte care nu are cetatenia Uniunii).

Dispozitiile art 20 si 21 TFUE sunt invocate impreuna. Exista si ipoteze in care art 21 poate fi invocat
singur-dispozitiile de la art 21 au caracter general. Daca ansamblul situatiei analizate se afla sub incidenta unor
dispozitii speciale din tratat, atunci se invoca acele dispozitii si nu sunt luate in considerare prevederile art 21
TFUE.

Dispozitiile art 20 si 21 TFUE si prevederi ale legislatiei secundare a Uniunii pot sa fie aplicate referitor la
dreptul de sedere al cetateanului Uniunii in statul membru gazda, chiar daca acesta nu si-a exercitat dreptul la
libera circulatie. De exemplu, intr-o cauza, CJUE a retinut ca situatia resortisantului unui stat membru care s-a
nascut in statul membru gazda (Belfast), oras situat pe insula Irlanda apartinand Regatului Unit si care a obtinut
cetatenia irlandeza (persoana respectiva nu a putut sa dobandeasca cetatenia Marii Britanii), pentru ca Irlanda
permite tuturor persoanelor nascute pe aceasta insula sa dobandeasca cetatenia respectiva, nu poate sa fie
asimilata unei situatii pur interne. O asemenea persoana poate sa invoce, in raport cu autoritatea competenta din

20
Regatul Unit, dispozitiile din legislatia primara si din cea secundara a Uniunii in materie de libera circulatie si
de sedere a persoanelor.

(C200/2002-Zhu si Chen)

O serie de precizari distincte se impun cu privire la membrii familiilor cetatenilor Uniunii-art 20 si art 21
TFUE si dispozitiile Dir 2003/38 nu confera niciun drept autonom resortisantilor statelor terte. Astfel,
eventualele drepturi conferite unor asemenea resortisanti prin dispozitiile dreptului Uniunii privind cetatenia
Uniunii sunt drepturi derivate din exercitarea libertatii de circulatie de catre un cetatean al Uniunii. Finalitatea si
justificarea drepturilor derivate respective se intemeiaza pe constatarea ca refuzul recunoasterii unor astfel de
drepturi ar fi de natura sa aduca atingere libertatii de circulatie a cetateanului Uniunii, descurajandu-l sa isi
exercite drepturile de intrare si de sedere in statul membru gazda.

Prevederile Dir 2004/38 nu pot constitui temeiul unui drept de sedere derivat in favoarea resortisantilor unor
state terte, membri ai familiei unui cetatean al Uniunii, in statul membru al carui resortisant este acest cetatean.
CJUE a admis totusi ca dispozitiile art 21 (1) TFUE se aplica in cazul in care un cetatean al Uniunii a inceput,
sau si-a consolidat o viata de familie cu un resortisant al unui stat tert, cu prilejul unei sederi efective, in temeiul
si cu respectarea conditiilor stipulate la art 7 (1) si (2) (consacrat dreptului de sedere pentru o perioada mai mare
de 3 luni) sau la art 16 (1) si (2) (consacrat dreptului de sedere permanenta), din Dir 2004/38 in alt stat membru
decat cel ar carui resportisant este, atunci cand cetateanul Uniunii se intoarce impreuna cu membrul familiei
sale in statul al carui resortisant este cetateanul Uniunii. Refuzul acordarii la intoarcerea cetateanului Uniunii in
statul membru din care este originar, a unui drept de sedere derivat membrilor familiei sale, resortisanti ai unui
stat tert, l-ar descuraja pe cetateanul Uniunii sa paraseasca propria tara. Art 3 (1) din Dir 2004/38 nu acopera
cazurile de intoarcere in statul de origine al cetateanului Uniunii. In ipotezele aratate mai sus, Dir 2004/38,
trebuie sa fie insa aplicata prin analogie.

In concluzie, luarea in considerare a prevederilor din tratat este posibila in ipotezele in care cetateanul Uniunii
se stabileste in statul membru gazda, intr-un mod care sa fie propice inceperii sau consolidarii unei vieti de
familie. Art 21 (1) TFUE nu impune insa acordarea unui drept de sedere derivat unui membru al familiei
cetateanului Uniunii ce este resortisant al unui stat tert in momentul intoarcerii cetateanului Uniunii in tara
careia ii apartine, daca cetateanul Uniunii a beneficiat de dreptul de sedere in tara gazda, pe o perioada de cel
mult 3 luni, conform art 6 (1) Dir 2004/38à in acest sens, C456/12- O si B (2014).

(Directiva 2004/38 cuprinde 3 seturi de prevederi: prev consacrate sederii de scurta durata (art 6), de unga
durata- peste 3 luni (art 7) si dreptului de sedere permanenta (art 16).

21
Prev art 21 TFUE nu pot fi invocate in cazul sederii de scurta durata.?)-lipsa

In alte imprejurari, respectarea efectului util al cetateniei Uniunii, impune ca un drept de sedere sa nu poata fi in
mod exceptional refuzat unui resortisant al unei tari terte, membru al familiei cetateanului Uniunii, in pofida
faptului ca dreptul derivat privind dreptul de sedere al resortisantilor tarilor terte nu este aplicabil si ca
cetateanul Uniunii in cauza nu si-a exercitat dreptul la libera circulatie.

Directiva 2004/38->Ord. 102/2005 republicata

Cand discutam despre dreptul de intrare si cel de iesire, facem distinctie intre pers care au cet Uniunii

Art4-> cei care au cet Uniunii trebuie sa aiba carte de identitate/pasaport valabil. Membrii de fam trebuie sa
aiba un pasaport valabil. Dreptul de intrare se exercita pe baza documentelor deja mentionate. Resortisantii unor
tari terte pot avea nevoie de visa de intrare. Ei nu au nevoie de visa in cazul in care au un permis de sedere
pentru mai mult de 3 luni. Sunt si unii resortisanti care nu au nevoie de visa de intrare in tara gazda, chiar daca
nu au un permis de sedere. Controalele la frontiere a identitatii persoanelor pot sa existe, dar trebuie sa respecte
principiul proportionalitatii si principiul eglitatii de tratament. Ce se intampla daca ajunge in statul membru
gazda si nu are documentele? Nu va putea fi indepartat automat din statul membru gazda, ci trebuie sa dispuna
de un interval de timp rezonabil in care sa obtina documentele necesare sau sa dovedeasca faptul ca beneficiaza
de dreptul la circ si sedere.

Art 3-> (1) cetateanul Uniunii si membrii familiei sale beneficiaza de un drept de libera circulatie si sedere. In
ceea ce il priveste pe cetateanul Uniunii, dreptul se exercita in alt stat membru decat cel al carui resortisant este
(deci nu se poate prevala-nici el nici membrii sai de familie- de dispo. Dir 2004/38 in statul sau). Membrii de
fam sunt titulari ai unui drept derivat doar in statul gazda al cetateanului, nu si in celalalte state ale Uniunii.

Art 2: prin „membru de familie” se înțelege:

(a) soțul;

(b) partenerul cu care cetățeanul Uniunii a contractat un

parteneriat înregistrat (in unele state, se poate incheia un contract similar cu o conventie matrimoniala intre 2
persoane care traiesc impreuna in fapt), în temeiul legislației unui stat membru,

dacă, potrivit legislației statului membru gazdă,

parteneriatele înregistrate sunt considerate drept echivalente

căsătoriei și în conformitate cu condițiile prevăzute


22
de legislația relevantă a statului membru gazdă;

(c) descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care

se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai

soțului sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b);

(d) ascendenții direcți care se află în întreținere și cei ai soțului

sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b);

Membrii de familie-sotul- locul incheierii casatoriei nu prezinta importanta. Sotul trebuie sa locuiasca impreuna
cu cet Uniunii in statul membru gazda (nu neaparat impreuna). Calitatea de sot e suficienta pentru invocarea
dispozitiilor din directiva.

Atat in cazul descendentilor, cat si in cazul ascendentilor apare cerinta ca ei sa se afle in intretinere-> e suficient
sa se constate ca se afla in intretinere, chiar daca intretinerea nu e asigurata pe baza unei obligatii legale de
intretinere. Trebuie sa existe o stare de dependenta reala fata de cetatean/sotul sau care trebuie sa existe in statul
de origine sau de provenienta (art 8, alin.5, lit. e; art 10, alin. 2, lit. e). Art 2 nu se aplica in situatia inversa,
adica atunci cand intretinerea e asigurata de ascendent/descendent.

Art 3 (2)-> Statele membre dispun de o marja larga de apreciere in scopul stabilirii criteriilor care permit
aplicarea art 3 (2), dar trebuie sa fixeze in legislatie criteriile pe care le ia in considerare.

Dreptul de sedere de scurta durata- art 6.

Articolul 6

Dreptul de ședere pentru o perioadă de cel mult trei luni

(1) Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni
fără nici o altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un
pașaport valabil.

(2) Dispozițiile alineatului (1) se aplică și membrilor de familie care dețin un pașaport valabil, care nu au
cetățenia unui stat membru și care îl însoțesc pe cetățeanul Uniunii ori se alătură acestuia.

23
La art 6 (1) se foloseste expresia,, fara nicio alta conditie sau formalitate”, aceste prevederi trebuie intelese in
corelatie cu cele ale art 14 (1).

14(1) Cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora au dreptul de ședere prevăzut la articolul 6 atât timp cât
nu devin o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru

->Ajutoare instituite de autoritatile publice la nivel national, regional sau local pentru persoane care nu dispun
de resurse suficiente pentru a face fata nevoilor lor de baza, precum si a membrilor familiei

Art 30 si 31 se aplica in contextul art 14 prin analogie.

In conformitate cu art 14 alin. 4, lit b, pers aflate in cautarea unui loc de munca nu pot sa fie expulzate din tara
gazda, daca spot dovedi ca sunt in continuare in cautarea unui loc de munca si au sanse reale pentru a fi
angajati.

Dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de 3 luni- art 7 (1) si (2).

1. Lucratorii care desfasoara activitati salariate sau independente-> vom tine seama pe langa prevederile
directivei si de dispozitiile din TFUE.(sunt aplicabile si persoanelor care doresc sa plece in tara gazda in
cautarea unui loc de munca).

Curs 8 DEA

(continuare- -//- mai mare de 3 luni)

Activitatea independenta se poate desfasura fie in mod stabil si continuu, sau poate sa fie o activitate cu caracter
temporar (se prevaleaza de reglementarile liberei prestari a serviciilor).

Resursele de care dispun aceste persoane (lucratori salariati/independenti) nu sunt importante. Totusi, se cere ca
activitatea desfasurata sa nu fie marginala sau accesorie (se ia in considerare durata activitatii, caracterul regulat
sau neregulat, numarul orelor de munca- programul redus NU e considerat activitate marginala si accesorie).

2. Cetatenii inactivi din punct de vedere economic:


 Li se solicita sa aiba resurse suficiente pentru ei si familiile lor, cat si o asigurare medicala completa.

Resursele pot sa provina inclusiv de la sotul cetateanului uniunii sau de la un ascendent (deci nici aici nu
conteaza de unde provin resursele).

Art8 alin. 4 interzice statelor membre sa stipuleze un anumit nivel al resurselor (se poate fixa doar o valoare de
referinta), pentru ca trebuia sa se ia in considerare situatia particulara a persoanei in cauza. Art 12 (1) OUG

24
102/2005-> solicita ca cetatenii uniunii sa aiba mijloace de intretinere de regula cel putin la nivelul venitului
minim garantat in Romania.

3. Persoanele care isi realizeaza studiile in statul gazda:


 Trebuie sa aiba resurse suficiente si o asigurare medicala completa-> totusi, regimul aplicabil e mai
flexibil pentru ca e suficient ca ei sa asigure autoritatea competenta din statul gazda ca dispun de
resurse suficiente. Ei pot invoca dispozitiile art. 7 din Dir. pe o perioada limitata de timp (cat isi
realizeaza studiile)

In conformitate cu art 24 (2) din directiva, statul membru gazda nu e obligat ca inaintea dobandirii dreptului de
sedere permanenta sa acorde ajutoare pentru studii/formare profesionala (imprumuturi, burse), altor persoane
decat lucratorilor care realizeaza activitati salariate sau independente, persoanelor care isi mentin acest statut si
membrilor familiilor lucratorilor.

*Tinand seama de jurisprudenta CJUE, totusi, persoanele care vor sa studieze in alt stat membru pot beneficia
de ajutoare pentru studii daca au stabilit o legatura cu societatea statului gazda (ele pot invca prevederile art 18
TFUE). In acest sens exista hot. Curtii in cauza BIDAR (persoana era cet francez ajuns in MB unde si-a realizat
studiile medii fara sa recurga la sprijinul autoritatilor, dar cand s-a inscris la universitate, a cerut un ajutor
financiar sub forma unui imprumut pentru studenti care se acorda nationalilor-> i-a fost refuzat pe motiv ca
legislatia secundara nu permite acordarea unui imprumut, dar s-a invocat art 18 TFUE, mentionandu-se ca totusi
a stabilit o legatura reala cu societatea statului membru gazda pentru ca a realizat o parte importanta a studiilor
sale medii in MB)

Tinand seama de dispozitiile art 7 (4), in categoria membrilor de familie ai persoanelor care realizeaza studii (in
intelesul art. 2), intra numai sotul, partenerul din cadrul unui parteneriat ingregistrat si copiii aflati in intretinere
(deci nu mai apar ascendentii directi aflati in intretinere-> ei pot sa se prevaleze doar de dispozitiile art 3 (2) din
directiva).

-Notiunea de activitate economica este inteleasa in sens larg-> o activitate care se relizeaza in mod obisnuit in
schimbul unei remuneratii (art 57 (1) TFUE). Activitatile cu scop lucrativ sunt intotdeauna activitati economice,
pe cand doar unele dintre cele fara scop lucrativ sunt activitati economice.

NU sunt activitati cu caracter economic:

25
-Activitatile care presupun exercitarea autoritatii publice (cele care privesc relatiile externe, activitati din
domeniul educatiei sau sanatatii) -> totusi, activitatile desfasurate in domeniul educatiei (pe baza de taxe
primite) sunt activitati economice, sanatate- activitatile realizate in cabinete/clinici private sunt activitati
economice.

-Activitatile prin care se indeplinesc functii cu caracter exclusiv sau esentialmente social (activitatile partidelor
politice, activitatile realizate de biserici, activitatile realizate de sindicate, in unele cazuri si activitatilor
organismelor din domeniul securitatii sociale ->aici se poate tine seama de faptul ca organismul in cauza e unul
care desfasoara o activitate fara scop lucrativ, de caracterul national al sistemului legal aplicabil, de modul in
care sunt percepute cotizatiile de la cei afiliati, de prestatiile care se furnizeaza si daca acestea depind sau nu de
rezultatele financiare ale investitiilor facute de orgnismul in cauza, daca intra in raporturi de concurenta cu alte
asemenea organisme)

*In cazul lucratorilor care desfasoara activitati salariate, tinem seama ca dispozitii fundamentale de
reglementarea de la art. 45 TFUE-> inseamna inclusiv posibilitatea celui interesat de a-si cauta un loc de
munca.

Notiunea de lucrator salariat e una europeana-> persoana care efectueaza pe o anumita perioada de timp, in
favoarea si sub conducerea altei persoane, prestari in schimbul carora primeste o remuneratie.

Se poate tine seama si de considerentul 86 din preambulul dir. 2007/103-> caracteristica esentiala a relatiei de
munca.

Regulamentul Roma I (de listat-> folositor mai mult pentru international privat)-> aici art 8 (2-4)-> ne
intereseaza pentru activitati cu carcater temporar.

O persoana poate sau nu sa invoce prevederile liberei circulatii chiar in propria tara? Da, poate (vrea sa isi
paraseasca tara, sau se intoarce in tara de origine).

*Persoanele care desfasoara activitati independente- trebuie optat intre dispozitiile legale europene consacrate
dreptului de stabilire (art 49) si cele consacrate liberei prestari a serviciilor (art 56)-> NU se pot aplica in mod
cumulativ.

-> persoana in cauza isi asuma un risc economic

Dir. 2004/38à in unele situatii se mentine statutul de persoana salariata, sau care desfasoara o activitate
independenta. (art 7)

Art. 7 (3)- 4 situatii: persoana se afla in incapacitate temporara de a muncii, situatia somajului involuntar,
persoana care incepe un stagiu de formare profesionala (mai este inca una)-> enumerarea nu are caracter
limitativ

26
(pastrarea dreptului de sedere de catre membrii de familie in caz de deces, divort, bla bla din suportul de curs-
NU se cere. Pag 166-168)

Dreptul de sedere permanenta

Se cer doar:

-Regula pentru cet uniunii si membrii familiei de la art 16

-Continuitatea sederii in statul membru gazda- art 16 (daca e afectata de absente)

-Dreptul de sedere permanenta inaintea implinirii termenului de 5 ani –art 17

Dreptul de sedere permanenta se pierde in cazul unei absente de 2 ani consecutiv. Persoana care are drept de
sedere permanenta poate totusi sa fie expulzata pentru motive imperative de ordine si siguranta publica (art 28).

Nationalul nu poate fi expulzat din propria tara.

Documente:

-sedere de scurta durata- directiva nu impune cetatenilor sa isi declare prezenta la autoritatile statului membru
gazda

-mai multe de 3 luni- pers care au cetatenia uniunii->pot sa li se solicite sa se inregistreze la autoritatile
competente din statul membru gazda; membrii de fam fara cetatenia uniunii- in termen de 3 luni, trebuie sa isi
semnaleze prezenta si li se elibereaza un permis de sedere (carte de rezidenta)

-sedere permanenta- cetateanului uniunii i se elibereaza un document (carte de rezidenta permanenta), iar
membrului de fam care nu are cdetatenia uniunii i se elibereaza un permis de sedere permanenta.

(se pune problema unor sanctiuni proportionale, eventual amenzi. Nu expulzarea din tara gazda)

Controalele se fac cu respectarea principiului egalitatii de tratament. (Trebuie sa fie aplicate si in cazul
nationalilor)

Curs 9 DEA

Curs 9-DEA-25.11.2015

Articolul 49 -(ex-articolul 43 TCE)

În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a
resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind

27
înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat
membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea
și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf, în
condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului
privind capitalurile.

Articolul 56 -(ex-articolul 49 TCE)

În conformitate cu dispozițiile ce urmează, sunt interzise restricțiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul
Uniunii cu privire la resortisanții statelor membre stabiliți într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului
serviciilor. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot
extinde beneficiul dispozițiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanți ai unui stat terț
și sunt stabiliți în cadrul Uniunii.

 Conditiile in care pj, intreprinderile pot sa invoce dispozitiile din Tratat consacrate dreptului de stabilire
sau pe cele care vizeaza libera prestare a serviciilor (art. 49 sau 56):

->privitor la aceeasi situatie juridica,nu se pot aplica cumulativ dispozitiile art 49 si 56

Art 49 (2)-> se mentioneaza intreprinderile, iar aceste entitati nu sunt neaparat entitati cu personalitate juridica
(desfasoara o activitate economica independent de statutul ei juridic)

Art 54->Societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și având sediul social,
administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea
prezentei subsecțiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre. Prin societăți se înțeleg societățile
constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv societățile cooperative și alte
persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția celor fără scop lucrativ.
Conditia 1: entitatea trebuie sa aiba personalitate juridica. Dispozitiile pot fi invocate si de entitatile fara pj, dar
care au patrimoniu propriu si capacitatea de a sta in justitie (intreprinderile)

Conditia 2: pj in cauza, societatea, sa fie constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru (nu conteaza
criteriul aplicat. Cel determinant e locul unde pj isi are sediul real)

Conditia 3: pj sa aiba sediul social, administratia centrala, sau locul principal de desfasurare a activitatii in
cadrul Uniunii (este vorba despre criterii alternative, deci e suficient ca unul dintre ele sa fie indeplinit)

Conditia 4: pj sa aiba scop lucrativ, dar aceasta notiune e interpretata in sens larg, deci este vorba despre o pj
care desfasoara o activitate economica (de obicei desfasurata in schimbul unui pret, dar nu e necesar)

=>Daca aceste conditii sunt indeplinite, pj in cauza poate sa invoce dispozitiile art 49, sau 56. Acestea (pj) sunt
asimilate pf resoritisante ale statelor membre (art 56).

C-210/06 (Cartesio)- o societate care s-a constituit in Ungaria si solicita sa aiba atat sediul statutar cat si cel
real in Ungaria (ceea ce s-a intamplat). Dupa un timp a dorit sa isi transfere sediul real in Italia (cel statutar sa
ramana in Ungaria), dar sa fie considerata in continuare ca soc apartinand statului maghiar. Totusi, legea
maghiara nu permitea asa ceva. Deci, s-a pus problema daca prevederile din legea maghiara constituiau sau nu

28
un obstacol in materia dreptului de stabilire in raport cu dispozitiile art 49 TFUE. Decizie-> o pf poate invoca
dispo art 49 daca are cetatenia unui stat membru. In cazul pj, ele trebuie sa aiba nationalitatea unui stat membru.
La fel ca in cazul pf in care statul membru stab conditiile in care pers respective dobandesc cetatenia acelui stat,
asa e si in cazul pj. Aceste reglementari nu contravin dispo 49 TFUE, indiferent de sistemul fiecarui stat
membru (privitoare la dobandirea/mentinerea cetateniei/nationalitatii). Dreptul de stabilire cu titlu principal
poate fi invocat si de pj si art 49 interzice obstacolele in tara de plecare, daca pj din subiect de drept apartinand
tarii de plecare, vrea sa se transforme in subiect de drept apartinand tarii de destinatie. Aceasta inseamna
aplicarea consecutiva a dispozitiilor din tara de plecare si cea de destinatie.

Dreptul de stabilire cu titlu secundar

Poate sau nu sa fie invo de o pj daca ea se constituie intr-un stat membru, profitand de normele mai
avantajoase din acel stat, e constituita in acel stat, nu desf nicio activitate si la un moment dat vrea sa invoce
art 49 pentru a infiinta o infrastructura intr-un alt stat membru, urmand ca acolo sa isi desfasoare intreaga
activitate? (frauda)

Raspunsul a fost dat in Cauza Centros (212/97) -> 2 cetateni danezi au infiintat o societate in MB. Acolo,
societatea nu a desfasurat vreo activitate si dupa un timp, asociatii au solicitat infiintarea unei sucursale in
Danemarca, unde sa isi desfasoare intreaga activitate. Autoritatile daneze au refuzat.=> in art 54 se face referire
la criterii alternative, deci e suficient daca o societatete si-a stabilit sediul social intr-un stat membru, chiar daca
acolo nu desfasoara o activitate, iar ulterior isi infiinteaza o sucursala in alt stat memru. NU ne aflam in prezenta
unui comportament fraudulos, intrucat insusi art 54 foloseste criterii alternative.

Ce se intampla in cazul in care o soc e constituita in afara Uniunii, ulterior ea isi infiinteaza o sucursala intr-
un stat membru si pornind de la acea sucursala vrea sa invoce dispozitiile art 49 sau 56? Nu poate, pentru ca
art 54 solicita ca entitatea in cauza sa fie constituita in conformitate cu dispozitiile unui stat membru.

Semnificatia si implicatii ale liberei circulatii a persoanelor si a servicilor. Aplicarea regulii


nediscriminarii si a regulii egalitatii de tratament

Aceste doua reguli au la baza principiul egalitatii, care (conform art 2 TUE) reprezinta o valoare pe care se
intemeiaza Uniunea si o valoare comuna statelor membre.

Corespunzator unei jurisprudente constante, situatii asemanatoare nu trebuie tratate diferit si situatii diferite nu
trebuie tratata asemanator, afara daca acest tip de tratament se justifica.

Legislatie principala:
Articolul 18 -(ex-articolul 12 TCE)
În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale pe care le prevede, se
interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate.
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta
orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări-> au efect direct, insa pot fi invocate in mod autonom
numai daca nu exista dispozitii cu caracter special in cadrul dreptului UE.\

29
(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor
membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă

Articolul 49- (ex-articolul 43 TCE)


Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea
și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf, în
condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului
privind capitalurile

Articolul 57 -(ex-articolul 50 TCE)

Fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea
executării prestației, să își desfășoare temporar activitatea în statul membru în care prestează serviciul, în
aceleași condiții care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanți

Articolul 157 -(ex-articolul 141 TCE)

(1)Fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și
cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare

Carta: 2 articole

Legislatie secundara:

Reg 492/2011-> art 7-10 (se aplica lucratorilor care desfasoara activitati salariate, dar unele prevederi pot fi
relevante si in cazul lucratorilor care desfasoara activitati independente.

Dir 2014/54

Reg 883/2004-> privind coordonarea sistemelor de securitate sociala- art 4 si art 7

Dir 2004/38 – art 24 (egalitatea de tratament)

Dir 2006/123- privind serviciile in cadrul pietei interne (cuprinde dispozitii consacrate dreptului de stabilire- art
4, art 15, art 16 (2), art 19, art 20)

EGALITATEA-> pornind de la principiul egalitatii, exista apoi o serie de dispozitii care vizeaza fie egalitatea
de tratament, fie nediscriminarea. Intre aceste doua notiuni exista o legatura stransa. Proful considera ca nu se
poate pune semnul echivalentei intre aceste notiuni (unii considera ca sunt identice), deoarece: Uneori,
inegalitatea de tratament nu inseamna incalcarea regulilor nediscriminarii (in caz de discriminare pozitiva). In
cazul regulii egalitatii de tratament, daca ne referim la pf, trebuie sa beneficieze in statul membru gazda de
tratamentul care este prevazut pentru nationali.

Se face diferenta intre:

30
- discriminarile directe (se aplica pentru situatii comparabile, dispozitii diferite)=> ele sunt foarte greu
admisibile (discr directe instiuite prin masuri nationale) pentru ca e foarte greu sa se arate ca masura nationala
respectiva e necesara si respecta principiul proportionalitatii

-discriminarile indirecte=> pot fi justificate prin motive imperative de interes general

Persoanele fizice- aplicarea regulii egalitatii de tratament si a nediscriminarii in legatura cu desfasurarea unei
activitati profesionale:

1. Lucratorii salariati (art 45 (2) TFUE, art 7 si 9 din Reg 492/2011)

Regula egalitatii de tratament si cea a nediscriminarii se aplica si pentru chestiunile care sunt utile pentru
desfasurarea unei activitati salariate (de ex, obtinerea unei locuinte in statul membru gazda)

Art 7 (4)-> anctiunea aplicabila e nulitatea de drept.

Desfasurarea unei activitati independente:

Chiar solicitarea unei autorizatii pentru desfasurarea unei activitati poate sa fie contrara dispozitiile privind
libertatea de stabilire si libera prestare a serviciilor.

Se aplica si persoanelor care beneficiaza de servicii.

In cadrul Dir 2006/123 se face referire la niste cerinte interzise (obstacole).

Dreptul de stabilire- cerinte interzise: cerinte discriminatorii bazate direct sau indirect pe cetatenie: aplicarea de
la caz la caz a unui test economic;

-cerinte care trebuie evaluate: sunt cerinte nediscriminatorii: obl unui prestator de a adopta o forma juridica
specifica (pot fi justificate prin motive imperative de interes general.

Diplome-art 53 TFUE+ Dir 2005/36 privind recunoasterea calificarilor profesionale-> recunoasterea diplomelor
nu opereaza intotdeauna in mod automat.

Principiul egalitatii de tratament se aplica in ceea ce priveste accesul de formare la scolile profesionale

(de la Dreptul de stabilire- INCOMPLET (foarte))

(Continuare-lucratorii inactivi dpv economic)

 Dreptul de stabilire: cerinte interzise – art. 14 (cerinte in mod deosebit restrictive)

- si serviciile care nu sunt supuse Directivei 2006/123, dar care sunt supuse unor conditii deosebit de
restrictive, se vor supune dispozitiilor Directivei de la art. 14

Exemplu: pentru art. 14 – interzicerea conditionarilor bazate pe cerinte in legatura cu cetatenia, pentru art. 15 -
restrictii cantitative sau restrictii teritoriale, interdictia de a avea mai mult de un loc de stabilire
31
- nu exista in cuprinsul directivei o enumerare cu caracter limitativ a motivelor imperative de interes general
pentru dreptul de stabilire
- statul membru care doreste sa adopte o masura pe baza motivelor imperative de interes general trebuie sa
notifice Comisiei noua decizie

 Libera circulatie a serviciilor

- Art. 16 alin. (2) – obstacole in domeniul liberei circulatii a serviciilor

Exemplu: obligatia prestatorului de a fi stabilit pe teritoriul unui stat membru, obligatia prestatorului de a obtine
o autorizatie, obligatia de a se dota cu o anumita infrastructura pe teritoriul unui stat membru

- obstacolele pot fi justificate de motive imperative de interes general -16 alin. (3)
- enumerarea motivelor imperative de interes general de la art. 16 alin (3) este limitativa
art. 19: cerinte care trebuie inlaturate

art. 20: nediscriminarea

Recunoasterea calificarilor profesionale

Art. 53 alin. (1) TFUE

Directiva nr. 2005/36 privind recunoasterea calificarilor profesionale

- cele doua se aplica pentru activitatile salariale, dar si pentru cele independente
- recunoasterea calificarii profesionale nu opereaza in unele situatii automat
- UE este competenta, conform art. 6 TFUE, in privinta formarii profesionale si a educatiei
- unele obiective sunt obiective comune formarii profesionale si educatiei

Art. 24 din Directiva nr. 2004/38 – ajutoare pentru studii, aspecte privind lucratorii salariati, cei care desfasoara
activitati independente, precum si membrii familiilor acestora

32
Art. 18 TFUE

Regulamentul nr. 492/2011, art. 7 alin (3) – egalitatea de tratament se aplica in privinta accesului la formare in
scoli profesionale si centre de recalificare

- egalitatea de tratament se aplica avantajelor sociale, fiscale, precum si in materia asistentei sociale
- art. 7 alin (2):
1. avantaje sociale = orice facilitati indiferent daca ele au sau nu legatura cu CIM
2. prestatiile in domeniul asistentei sociale

art. 24 Directiva nr. 2004/38: pot beneficia de asistenta lucratorii, precum si membrii familiilor acestora

- statul membru gazda nu este obligat sa ofere asistenta sociala in primele 3 luni de sedere

Accesul egal la mijloacele din domeniul securitatii sociale

art. 3, art. 4 din Regulamentul nr. 883/ 2004

Afilierea la sindicate, dreptul de vot, dreptul de a avea acces la posturile administrative sau de conducere
ale unei organizatii sindicale

Art. 8 din Regulamentul nr. 492/2011 + repere din jurisprudenta CJUE

Curs 10 DEA

Curs 10- D.E.A.

Regula egalitatii de tratament si regula nediscriminarii- continuare

Conf art. 7 din Directiva 2004/38, in ceea ce priveste avantajele fiscale, dispozitiile in materie se aplica in cazul
celor care au calitatea de lucrator.

33
Prestatiile in domeniul asistentei sociale (Dir 2004/38); in primele 3 luni de sedere in statul gazda, SM nu sunt
obligate sa asigure prestatii de asistenta sociala. SM poate sa adopte reglementari mai favorabile. Pot totusi sa
beneficieze de asistenta sociala in SM dupa 3 luni? Pt ca se prevede ca persoana beneficiara trebuie sa
beneficieze de resurse economice suficiente. Persoana inactiva, chiar daca nu dispune de resurse sificiente, nu
poate fi inlaturata din statul membru gazda( art. 14 din Directiva). Pt astist sociala s-ar putea aplica principiul
egalitatii de tratament, dar daca persoanele primesc astfel de prestatii din alt SM, cele din statul gazda vor trebui
returnate. Art 24 din Dir, TFUE.

Pt studenti exista prevederi exprese in Regulamentul 492/2011 la arr. 10. Egalitate de tratament in anumite
conditii. In Dir, se face distinctie dupa cum este vorba despre membrii familiei unui lucrator/ unui alt cetatean a
UE; primii pot beneficia de ajutoare pt studii (burse,…) ceilalti pot beneficia de ajutoare pentru studii doar dupa
ce au dobandt dreptul de sedere permanenta in SM gazda (jurisprudenta Bidal?).

Cele spuse se aplica si PJ.

Sunt incompatibile cu dispoz din TFUE cu privire la…masurile nationale care interzic sau ingreuneaza
exercitarea libertatilor fndamentale din Tratat.

In privinta PJ, la nivelul Ue au fost adoptate dispozitii pt coordoanarea sau uniformizarea legislatiilor SM, dupa
caz.

Exista si entitati care se constituie si functioneza pe baza prevederilor unionale ( grupul de interes economic
european, Societatea europeana).

Limite ale liberei circulatii si a serviciilor

1. Respectarea drepturilor funadamentale- cauza Smithberger- respectarea se impune atat SM cat si UE


si poate justifica impunerea unor restrictii. CJUE a subliniat ca dreptul la libera exprimare si dreptul la
libera intrunire sunt susceptibile de limitari. In plus a hotarat ca exigentele pe care le presupun cele 2
drepturi trebuie sa fie conciliate.
Dreptul la greva este susceptibil de limitari ( art. 28 din Carta drepturilor fundamentale).

34
2. Motive imperative de interes general
Jurisprudenta Casis de Dijon.
Art. 114 TFUE- sunt mentionate 2 motive care ar putea fi considerate si motive imp de int gen.
Exista si in legislatia secundara- Dir 2006/193.
Nu au natura economica, in esenta.
De regula sunt invocate in SM gazda, dar nu este exclusa nici invocarea in tara de plecare. De ex.
Jurispudenta Cartesio.
Conditiile- pt libera circulatie a persoanelor si a serviciior- aceleasi cu cele pt libera circulatie a
marfurilor. + alte 2:
Masura nationala sa fie necesara- criteriul coerentei.
Masura nationala sa nu aiba caracter discriminatoriu- sa fie circumscrisa suficient masura nationala in
asa fel inca sa nu permita interpretari si sa fie coerenta, adica sa poata facilita atingerea obiectivului
urmarit in toate situatiile. Cauza Hartlower/Hartlauer- policlinica dentara- refuz al autoritatilor austriece
de a autoriza functionarea clinicii pe motive ca sistemul sanitar national existent in domeniu este
suficient.
Dir 2006/193- cuprinde mai multe motive imperative de interes national.

3. Exceptiile legale- categorie de limite- in functie de natura sau caracteristicile unei activtati / de
comportamentul resortisantilor SM .
a) In functie denatura sau caracteristicile unei activitati
Art 45 alin(4); se refera la acele functii care implica exercitiul autoritatii de stat, serviciilor de stat.
Nu se poate aplica in domeniul anumitor servicii care pot fi prestate si de institutii de stat( posta,
telecomunicatii, filarmonica, protectie si paza).
Dreptul de stabilire si libera prestare a serviciilor- art. 51 TFUE- se aplica si liberei prestari a
serviciilor chiar daca e in alt capitol. Inclusiv PJ.

b) In functie de comportamentul resortisantilor


Art. 45alin.(3) TFUE, art. 52 TFUE.
Directiva 2004/38. In art. 27. Am mai spus cand am vorbit de libera circulatie a marfurilor unde apar
tot ca exceptii legale.
Art. 19 din Carta interzice expulzarile colective( idem pe motive de preventie generale). Nu poate fi
indepartata dintr-un SM o categorie de persoane( tiganii) spunandu-se ca majoritatea cersesc sau
fura. Trebuie aratat in cazul fiecarei persoane ca aceasta reprezinta o amenntare reala si

35
demonstrabila pentru ordinea publica. Conmdamnarile penale nu reprezinta un motiv de pericol care
sa nu mai justifice o analiza individuala, aceasta fiind necesara in orice situatie. Nu se solicita ca un
comportament sa fie interzis prin lege, ci e suficient ca SM sa fi avut o reactie neechivoca fata de
acel comportament. Daca SM tolereaza comportamentul similar al resortisantilor sai, nu mai poate
invoca acest comportament pentru a obtine expulzarea persoanei. Totusi, SM poate expulza persoana
pt motive imperative de ordine publica( definite de statele membre) sau de siguranta publica. In
legislatia romaneasca sa transpus “”pericol iminent”( profu crede ca e prea restrictiva traducerea).
Art 83 TFUE contine motive imperative de ordine publica ce pot fi invocate de SM.
Daca nu s-ar putea face aplicarea art. 28 alin(3) din Dir , acel motiv ar putea fi considerat un motiv
imperativ in considerarea alin(2). Indiferent de motivul invocat, trebuie respectat principiul
proportionalitatii.
Sanatatea publica: bolile sunt aratate limitativ si daca boala se declanseaza dupa 3 luni de cand e
persoana in SM respectiv, nu mai poate duce la expulzarea persoanei.
NU INTRA LA EXAMEN PAG. 220 PANA LA PUNCTUL d).
Alte motive: Abuz de drept, frauda, casatorii de convenienta.

Curs 11 DEA

CURS 11-DEA-09.12.2015

Art 26 (2) (libera circulatie a capitalurilor) , art 63 si urm (capitalurile si platile)-> se va face distinctie intre
circulatia capitalurilor si cea a platilor.

In ceea ce priveste rap dintre statele membre, distinctia nu are importanta pe care o avea alta data.

Platile-> operatiuni care sunt in legatura cu circulatia marfurilor, serviciilor, chiar si capitalurilor.

Libera circulatie a capitalurilor s-a realizat in mod treptat, si s-a stabilit pe deplin doar in anul 1988 printr-o
directiva privind in special circulatia capitalurilor cu caracter speculativ.

(etape privind liberalizarea circulatia capitalurilor din carte nu se cer)

Art 64 si art 66- clauze de salvgardare care se aplica doar in ceea ce priveste circulatia capitalurilor din cadrul
raporturilor intre SM si statele terte.

Cauza Luisi si Carbone- 286-22 si 26/83 (poate)

-investitii directe

-investitii imobiliare

Dir 88/361- art 1-> avea in vedere raporturile stab intre rezidenti ai statelor membre. In principiu, sunt interzise
masurile nationale susceptibile sa limiteze plasarea pe piata a fondurilor.
36
Exceptiile in materia liberei circulatii a capitalurilor si a platilor: motivele imperative de interes general (nu
au natura economica in esenta, sunt in continua dezvoltare), exceptii legale (art 65)-alin 1: SM pot sa ia masuri
care stabilesc o distinctie intre contribuabilii care nu se gasesc in aceeasi situatie in ceea ce priveste rezidenta
lor; se permite SM sa adopte mas necesare pentru a se asigura in special eficacitatea controalelor fiscale si
prevenirea fraudelor in domeniul fiscal; procedurile de declarare a ciculatiei capitalurilor in scopul informarii
administrative sau statistice; motive de ordine publica sau siguranta publica (a se vedea ce am discutat despre
art 36).

Conditiile in care pot fi invocate motivele imperative de interes general si exceptiile: sa se stabileasca ca e
vorba despre un motiv imperativ de interes general sau o exceptie, in domeniul in care intervine masura
nationala sa nu fi intervenit o masura europeana de armonizare a legislatiilor, masura sa nu aiba un caracter
discriminatoriu, masura sa fie necesara si proportionala. Cerinta ca masura sa nu aiba caracter discriminatoriu se
retine la motivele imperative. In cazul exceptiilor se face o nuantare si anume ca masurile sa nu constituie un
mijloc de discriminare arbitrar.

(clauze de salvgardare- 234-237- nu se cer)

Art 114 si art 115->apropierea legislatiilor SM. (nu trebuie sa le retinem dispozitiile, dar trebuie sa avem in
vedere elementele comparative intre cele doua texte)

Clauze de salvgardare :

Art 114- 3 clauze (alin 4, 5 si 10)- nu e necesar sa retinem textele, doar sa stim elemente caracteristice.

-si la alin 4 si la alin5, clauza de salvgardare poate sa fie invocata dupa adoptarea unei masuri de armonizare.
Totusi, alin 4 permite mentinerea unei masuri nationale (pentru motivele de la art 36 + protectia mediului
ambiant si protectia mediului de lucru care pot fi vazute si ca motive imperative de interes general. La alin 5
este vorba de introducerea unei masuri nationale care se diferentiaza de masura europeana de armonizare, dupa
ce masura de armonizare a fost adoptata: se pot avea in vedere doar 2 motive: protectia mediului ambiant si
protectia mediului de de lucru, nu si motivele de la 36.

-alin 10- aceste masuri de armonizare, pot sa includa ele una sau mai multe clauze de salvgardare, care sa fie
bazate pe motivele de la art 36.

Art 346 si art 347

-art 346 poate sa fie invocat in situatii obisnuite, pe cand 347 poate fi invocat doar in situatii de criza.

Art 348 prevede o procedura simplificata prin care se poate seesiza CJUE, daca un stat membru nu si-a
respectat angajamentele asumate prin tratat.

Aspecte principale in ceea ce priveste reguli europene aplicate in domeniul concurentei:

Reguli europene aplicabile in domeniul concurentei:

37
Acestea se aplica atat intreprinderilor, cat si statelor membre. In ceea ce priveste SM, prin interventiile lor pe
piata ar putea sa distorsioneze concurenta (ex:prin acordarea ajutoarelor de stat unor intreprinderi), astfel ca se
explica existenta regulilor si pentru acestea.

Notiuni fundamentale in cadrul dreptului european al concurentei: (3 notiuni)

1. Notiunea de intreprindere-> aceasta notiune este folosita in cadrul art 101, 102, 106, 107 TFUE.

Potrivit hot CJUE in cauza Hofner si Elser (41/90), prin INTREPRINDERE se intelege orice entitate care
desfasoara o activitate economica independent de statutul ei juridic si de modul in care este finantat. In
cuprinsul definitiei, accentul este pus pe aspectele de ordin economic, nu pe cele juridice. Dupa cum se observa,
notiunea de intreprindere se poate aplica unor entitati care nu au personalitate juridica.

Corespunzator jurisprudentei CJUE, ACTIVITATEA ECONOMICA presupune oferirea unor bunuri sau a unor
servicii pe o piata determinata. In acest context, retinem ca piata avuta in vedere nu este intotdeauna o piata
existenta, ea putand sa fie uneori o piata potentiala. De regula, activitatile economice se desfasoara in schimbul
unei remuneratii, contra unei plati. Totusi, in cauza Hofner si Elser, CJUE a hotarat ca un oficiu public pentru
plasarea fortei de munca care desfasura activitatile respective cu titlu gratuit, constituie o intreprindere, intrucat
activitatile de plasare a personalului sunt activitati economice prin natura lor. Activitatile economice
desfasurandu-se pe o anumita piata, ele pot sa implice uneori incalcarea regulilor europene de concurenta. In
raport cu definitia data in jurisprudenta CJUE, notiunea de intreprindere se poate aplica, de exemplu:
societatilor, filialelor, sucursalelor, fundatiilor, asociatiilor, cooperativelor, institutelor de cercetare stiintifica si
chiar unei persoane fizice (un medic, un avocat, un arhitect, un agricultor, un sportiv). Dupa cum s-a stabilit de
catre CJUE, notiunea de intreprindere se poate aplica unei persoane fizice, care desfasoara o activitate
intelectuala, chiar daca respectiva activitate nu presupune reunirea unor mijloace materiale, imateriale si umane.

In scopul aplicarii notiunii de intreprindere unei anumite entitati, se solicita ca aceasta sa isi desfasoare
activitatea pe piata in mod autonom. In consecinta, societatea mama si filiala ei formeaza o singura
intreprindere daca acestea constituie o unitate economica, adica filiala nu dispune de autonomie in vederea
stabilirii liniei sale de actiune pe piata. In conditiile aratate, unitatea de conduita a celor doua societati pe piata,
calitatea de unitate economica prevaleaza in raport cu distinctia dintre ele, datorata faptului ca fiecare are
propria personalitate juridica.

In cazul in care se considera ca mai multe entitati formeaza o singura intreprindere, pot sa apara cel putin
urmatoarele consecinte:

-intelegerile intre societatea mama si filiala nu sunt supuse prevederilor art 101 TFUE. Asemenea intelegeri pot
sa vizeze fixarea preturilor, limitarea pretului, repartizarea clientilor. Ele ar fi intelegeri anticoncurentiale, dar in
cadrul raporturile dintre societatea mama si filiala care nu dispune de o autonomie, astfel de masuri pot fi vazute
ca o repartizare interna in cadrul grupurilor a unor activitati

-comportamentul anticoncurential al filialei poate sa fie imputat societatii mama

-cotele de piata si puterea de piata se determina avand in vedere toate entitatile care formeaza o unitate
economica. PUTEREA DE PIATA desemneaza capacitatea unei intreprinderi de a practica pe o perioada
semnificativa de timp preturi superioare celor care ar fi determinate de libera concurenta, sau de a mentine

38
productia pe o perioada semnificativa de timp, in termeni cantitativi, calitativi si sub aspectul diversitatii
produselor, ori sub aspectul inovarii la un nivel inferior celui care ar rezulta in urma concurentei libere.

- un ajutor de stat este analizat in functie de intregul grup de societati

-comertul intre SM poate sa fie afectat pe motivul ca comportamentul anticoncurential al filialei e stabilit in
cadrul unui acord incheiat cu o intreprindere din acelasi SM, in conditiile in care societatea mama se afla intr-un
stat membru diferit.

Pentru a se stabili daca filiala are sau nu un comportament autonom pe piata, se va tine seama de o serie de
elemente precum: obicetivele societatii mama si ale filialei, pietele pe care acestea actioneaza, prerogativele lor,
comportamentele lor pe piata.

2. Notiunea de piata relevanta-> aplicarea art 101 (1) si (3) presupune uneori detereminarea pietei relevante.
Aplicarea art 102 implica intotdeauna stabilirea pietei relevante. In unele cazuri, aplicarea art 107 TFUE s-a
facut determinandu-se piata relevanta.

PIATA RELEVANTA (piata de referinta, piata in cauza, piata pertinenta) are doua componente: piata
produsului si piata geografica.

Piata produsului se determina in functie de cerere si de oferta. Cererea este principalul element care este luat in
considerare in scopul stabilirii pietei produsului. Piata produsului e formata dintr-un singur bun, sau dintr-un
grup relativ omogen de bunuri. In ceea ce priveste cererea, cei mai importanti factori sunt cei de ordin obiectiv.
Astfel, bunurile care prezinta caracteristici fizice functionale sau calitative similare, se considera ca sunt
interschimbabile si ca, prin urmare, ele fac parte din aceeasi piata a produsului. Bunurile analizate trebuie sa fie
insa considerate ca fiind interschimbabile de catre consumatori, asadar nu e suficient sa se poata afirma dpv
teoretic ca doua sau mai multe bunuri sunt interschimbabile. Pretul este si el un reper al interchimbabilitatii
produselor (bunurilor). Astfel, se poate considera ca doua bunuri sunt interchimbabile in situatia in care
cresterea usoara dar durabila a pretului primului bun ii determina pe consumatori sa il inlocuiasca cu cel de-al
doilea bun. Uneori, produse cu caracteristici fizice diferite, sunt considerate ca fiind interschimbabile (ex: gazul,
electricitatea, carbunele). Pe de alta parte, in unele cazuri, bunuri cu caracteristici similare nu sunt socotite ca
fiind interschimbabile (ex: zaharul si zaharina). Mai mentionam ca in unele imprejurari, unui singur bun pot sa
ii corespunda mai multe piete ale produsului (ex: vitamina C poate sa fie folosita ca produs alimentar, dar si ca
antioxidant).

In scopul determinarii pietei produsului, e posibil ca in unele situatii sa fie decisivi factorii de ordin subiectiv,
nu factorii obiectivi. De pilda, in jurisprudenta CJUE s-a retinut ca exista o piata a parfumurilor de lux distincta
de piata produselor cosmetice obisnuite. Dupa cum am mentionat, piata produsului poate sa depinda si de
oferta. Oferta poate sa influenteze cererea. In ceea ce priveste oferta, sunt avuti in vedere atat vanzatorii actuali,
adica cei care pot sa ofere bunuri comparabile, cat si vanzatorii potentiali, care, intr-o perioada scurta de timp,
pot sa ofere anumite bunuri fara sa realizeze investitii deosebite. In considerarea acestui aspect, se poate aprecia
ca exista o piata a bunurilor din hartie, sau o piata a bunurilor din sticla, chiar daca ele nu sunt interschimbabile.
Tinand seama de oferta de pe piata, bunuri diferite fac parte din aceeasi piata, daca trecerea de la un bun la altul
se poate realiza printr-o simpla adaptare (conversie) (de ex., exista o piata a cauciucurilor pentru autoturisme).

39
Cea de-a doua componenta a pietei relevante este piata geografica. Aceasta e reprezentata de teritoriul in care,
conditiile de concurenta sunt similare pentru intreprinderi. In scopul stabilirii pietei geografice, prezinta
relevanta mai ales cheltuielile de transport, intrucat nivelul acestora poate sa influenteze impartirea pietelor.
Alaturi de cheltuielile de transport, mai pot sa fie avute in vedere barierele economice si juridice existente
(investitiile necesare, amploarea riscurilor, reglementarile legale aplicabile prin care se urmareste protectia
sanatatii persoanelor, protectia mediului), natura produsului in cauza (daca este sau nu un bun usor perisabil),
fidelitatea consumatorilor. In concluzie, piata geografica poate sa fie reprezentata de piata mondiala, de piata
Uniunii, de piata catorva state membre, de piata unui SM, sau chiar o regiune dintr-un SM, de exemplu un port).

3. Notiunea de afectare a comertului dintre SM-> in sensu art 101 si 102 TFUE.

Aplicarea acestor articole se realizeaza in situatia in care comportamentul intreprinderilor poate sa afecteze
comertul dintre SM. Potrivit art 3 (1) din Reg. 1/2003 privind punerea in aplicare a normelor de concurenta
prevazute la art 101 si 102 din Tratat (ex articolele 81 si 82): atunci cand autoritatile de concurenta ale SM sau
instantele nationale aplica legislatia nationala de concurenta, acordurilor, deciziilor asociatiilor de intreprinderi
sau practicilor concertate in sensul art 101 (1), care pot afecta comertul dintre SM in sensul acestor dispozitii,
ele aplica de asemenea art 101 acestor acorduri, decizii sau practici concertata. Atunci cand autoritatile de
concurenta ale SM sau instantele nationale aplica legislatia nationala de concurenta oricarui abuz interzis de art
102, aceste aplica de asemenea art 102 din Tratat. Pe de alta parte, aplicarea art 101 sau 102, nu implica in mod
obligatoriu aplicarea legislatiei nationale de concurenta. Notiunea fundamentala analizata aici o intelegem
avand in vedere jurisprudenta in materie a CJUE, precum si o comunicare a Comisiei din 2004, referitoare la
notiunea de efect asupra comertului, din cadrul art 101 si 102 din Tratat. Comunicarea Comisiei nu este
obligatorie pentru autoritatile de concurenta, nici pentru instantele de judecata din SM, dar le poate orienta in
activitatea lor. Intelegerea notiunii analizate presupune sa luam in considerare urmatoarele aspecte:

-notiunea de comert intre SM

-expresia ,,poate aduce atingere”

-notiunea de caracter semnificativ (sensibil) al afectarii comertului dintre SM.

Curs 12 DEA

CONCURENTA

ART 101-102 TFUE

Reg. 1/2003 instanta de judecata – actiune reliminara ale SM sunt obligate sa nu ia o decizie contrara deciziei
Comisiei

- Notiunea de comert intre SM este inteleasa in sens larg ; ea nu vizeaza doar operatiunile economice
transfrontaliere intre SM/ cum sunt importurile sau exporturile cu produse intre SM sau dezvoltarea
actiuninii intr-un SM.

40
- In consecinta comertul intre SM poate sa fie afectat daca o anumita intreprindere este impiedicata
datorita comportamentului unor intreprinderi de pe piata unui SM sa se stabileasca in acel SM.
- De asemenea comertul intre SM poate sa fie afectat daca o intreprindere dintr-un SM si-a dezvoltt
activitatea in alta tara a Uniunii ea este inlaturata de pe piata respectivei tari.
Regulamentul 1/2003

- Potrivit jurisprudentei CJUE, se poate aduce atingere (poate sa fie afectat) comertului intre SM in
situatia in care se poate aprecia cu grad rezonabil de atitudine e baza unui ansamblu de elemente
obiective de fapt si de drept ca comportamentul analizat poate sa influenteze direct sau indirect, efectiv
ori potential, fluxurile de schimburi intre SM.
- Examinarea acestei conditii nu necesita evidentierea volumului de schimburi intre SM care ar putea sa
fie afectat din cauza comportamentului intreprinderii in cauza
- In mod specific, se tine seama in acest context de o serie de factori precum natura acordului analizat,
natura produselor ce formeaza obiect al acordului examinat, pozitia pe piata a intreprinderilor implicate
in ceea ce priveste cotele de piata si cifre de afaceri , cadrul economic si juridic, cadrul economic si
juridic in care se desfasoara acordul analizat.
- Astfel, unele acordui prin natura lor sunt susceptibile sa afecteze comertul intre SM; asa sunt acordurile
cu caracter transfrontalier intre SM; in cazul produselor care constituie in mod obisnuit obiect al
exporturilor intre SM; in cazul produselor care constituie in mod obisnuit obiect al acordurilor cu
caracter transfrontalier intre SM sau care sunt necunoscute intreprinderilor pt a se stabili ori pt a-si
dezvolta activitatea in SM se poate mai lesne afirma ca este posibil sa fie afectat comertul intre SM.
- In ceea ce priveste cadrul economic si juridic in care se desface acordul examinat se poate observa ca in
ipoteza in care exista bariere economice sau juridice cu caracter absolut pe o piata nationala, iar
inlaturarea acestora nu este previzibila in viitor nu poate sa fie afectat comertul intre SM
- Comportamentul analizat poate sa influenteze direct sau indirect, efectiv ori potential fluxurile de
schimburi intre SM; de ex: comportamentul intreprinderii/inteprinderilor influenteaza in mod direct
fluxuile de schimburi intre SM in cazul in care este vorba de un produs cerut in cadrul operatiunilor
economice cu caracter tranfrontalier.
- O influenta indirecta e posibila in ipoteza in care produsul in cauza nu formeaza obiect al comertului
intre SM dar el este integrat intr-un alt produs care constituie obiect al operatiunilor economice cu
caracter transfrontalier intre SM.
- Fluxurile de schimburi intre SM pot sa fie afectate in mod efectiv sau doar potential
- Prin urmare, in vederea aplicarii prevederilor legale europene nu este necesar sa se astepte pana la
momentul la care consecintele negative se produc in practica.
- Totusi o influenta ipotetica asupra comertului intre SM nu va fi suficienta pt aplicarea 101/102 TFUE
- Fluxurile de schimburi intre SM pot sa fie influentate inclusiv in situatia in care datorita
comportamentului analizat creste volumul schimburilor intre SM.
- Comertul intre SM poate sa fie afectat in sensul 101/102 TFUE numai in situatia in care se aduce
atingere in mod semnificativ comertului intre SM (comertul intre SM este afectat in mod sensibil)
- Corespunzator comunicarii comisiei din anul 2004, caracter semnificativ al afectarii comertului intre SM
se stabileste in functie de cumulul cotelor de piata ale intreprinderilor implicate pe piata UE cu produsul
resectiv.
- Totusi in cazul acordurilor care prin natura lor pot sa afecteze comertul intre SM, criteriul cifrei de
afaceri este suficient pt a se decide ca este posibil sa fie afectat comertul intre SM
- Asadar aplicarea 101(1) TFUE nu necesita in toate situatiile determinarea pietei relevante.

41
In raport cu cele prezentate, putem sa oferim o serie de ex de situatii in care este susceptibil sa fie afectat
comertul intre SM: astfel comertul intre SM poate sa fie afectat in cazul unui acord incheiat intre 2 intreprinderi
din SM diferite (o situatie simpla, fiind intre SM diferite e acord transfrontalier); in ipoteza unui acord incheiat
intre 2 intreprinderi din același SM; n imprejurarea in careintreprinderi din afara UE, se inteleg cu privire la
conditiile de comercializare a unor produse in UE; in cazul in care 2 intreprinderi din UE decid sa vanda o
anumita cantitate din produsele lor similare in afara UE in scopul mentinerii preturilor in UE la un nivel mai
ridicat decat cel care ar rezulta ca urmare a liberei concurente.

Aplicarea 101 TFUE

Conditiile de alicare 101(1) TFUE: sunt incompatibile cu piata interna si interzise orice acorduri intre
intreprinderi, orice decizii ale asocierilor de intreprinderi si orice practici concertate care pot afecta comertul
dintre SM si care au ca obiect sau efect impiedicarea restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei
interne.

In cuprinsul 101(1) sunt aratate in cadrul unei enumerari fara caracter limitativ o serie de comportamente
anticoncurentiale ale intreprinderilor. Fixarea preturilor sau impartirea pietelor, aplicarea conditiilor diferite in
conditii echivalente sunt doar cateva alte exemple. Cert este ca pt aceste cazuri trebuie indeplinite cond generale
de la 101(1).

In cadrul 101(1) se face referire la acorduri, decizii si practici concertate intre intreprinderi. Aceste notiuni au o
semnificatie autonoma, europeana. Potrivit CJUE, un acord intre intreprinderi se realizeaza in situatia in care ce
putin 2 intreprinderi si-au exprimat vointa de a se comporta intr-un mod determinat pe piata. Comportamentul
intreprinderilor poate sa constea intr-o actiune sau intr-o inactiune.

Dispozitiile prezentului art. Se aplica atat in cadrul acordurilor orizontale cat si a celor verticale intre
interprinderi. Acordurile orizontale intervin intre intreprinderi aflate la acelasi nivel economic. Ele pot
determina limitarea concurentei intre partile care au stabilit acel acord. Acordurile verticale intervin intre
intreprinderi aflate pe trepte economice diferite (intre un producator si un distribuitor; intre un angrosist si un
vanzator cu amanuntul). Acordurile verticale pot sa conduca la limitarea concurentei intre una din partile
respectivului acord si un tert.

Notiunea de acorduri intre intreprinderi este mai larga decat aceea de contract. De ex aceasta notiune se aplica
inclusiv angajamentelor de onoare intre intreprinderi.

Deciziile asocierilor de intreprinderi sunt acte de vointa colectiva care emana de la organul competent al unui
organ profesional. In scopul aplicarii 101(1) nu se solicita ca asocierea de inteprinderi sa aiba personalitate
juridica. Ca atare, asocierea inteprinderilor nu este interzisa prin disp 101(1). Se solicita insa, ca deciziile,
directivele, circularele, regulamentele interioare, recomandarile asocierilor de intrerprinderi sa nu aduca
atingere regulilor europene in domeniul concurentei.

42
Practicile concertate exprima o forma de coordonare care inlocuiesc cu buna stiinta riscurile concurentei cu o
cooperare practica intre ele ce conduce la conditii de concurenta care nu corespund conditiilor normale de piata
tinand seama de natura produselor in cauza, de nr si importanta intreprinderilor implicate, de dimensiunile si
caracterul pietei. Fiecare intreprindere poate sa isi adapteze in mod inteligent comportamentul pe piata in
functie de cel al concurentilor ei. Intreprinderile sunt insa obligate sa isi stabileasca in mod autonom
comportamentul pe piata. Potrivit CJUE, art 101(1) TFUE se opune oricarui contact direct sau indirect intre
intreprinderi care are ca obiect ori ca efect fie sa influenteze comportamentul pe piata al unui concurent actual
sau potential, fie sa dezvaluie unui concurent conduita proprie pe piata care a fost stabilita ori se afla doar in
stadiu de proiect. In cazul practicilor concertate intreprinderile pot sa schimbe intre ele informatii chiar de
valoare inegala cu privire la datele de identificare ale clientilor, la preturile practicate, la garantiile consimtite,
etc. \

Art 101(1) se poate aplica chiar in situatia in care o intreprindere participa in mod pasiv la o reuniune in cadrul
careia alta intreprindere dezvlauie informatii privind comportamentul ei pe piata. Pt a nu fi sanctionata,
intreprinderea care a participat pasiv la acea reuniune trebuie sa se delimiteze public de comportamentele
anticoncurentiale sau sa sesizeze autoritatile competente in domeniul concurentei. In cazul practicilor concertate
nu se ajunge pana in etapa stabilirii unui acord intre intreprinderi. Practicile concertate nu implica in mod
necesar existenta unui anumit plan care sa fi fost elaborat de intreprindere. In unele cauze CJUE a retinut ca a
fost vorba de acorduri si practivi concertate intre intreprinderi, acestea putand fi dovedite prin orice mijloace de
proba, inclusiv prin martori.

Acordurile intre intrerinderi, deciziile asocierilor de intreprinderi sunt interzise daca:

a. Pot afecta comertul dintre SM a fost o conditie analizate la notiunile fundamentale


b. Au ca obiect sau ca efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne.
Corespunzator acestei conditii 101(1) se poate aplica comportamentelor care au ca oniect distorsonarea
concurentei fara sa se astepte pana la momentul producerii consecintelor negative; cele care nu au ca
obiect distorsonarea concurentei, dar produc asemenea consecinte; comportamentelor inteprinderilor
care au ca obiect si au ca efect distorsonarea concurentei.
In cuprinsul art 101(1) sunt utilizati 3 termeni diferiti: impiedicarea, restrangerea , denaturarea
concurentei. Diferentele nu au insa consecinte ractice fiind sanctionate orice atingeri aduse concurentei.

c. Au efecte negative sensibile sau potential sensibile asupra concurentei. Aceasta conditie nu este aratata
in mod expres in 101(1). Ea e avuta insa in vedere de catre Comisie si de CJUE. O comunicare a
Comisiei se refera la acordurile de importanta minora care nu restrang in mod sensibil concurenta in
sensul disp. Art 101(1). Conditia examinata este distincta fata de cerinta referitoare la afectarea sensibila
a comertului intre SM. Criteriul utilizat in cuprinsul comunicarii Comisiei privind acordurile de
importanta minora este cel al cotelor de piata facandu-se distinctie intre acordurile orizontae si cele
veritcale. Acorduri orizontale nu e afectata concurenta daca cumulul cotei de piata nu depaseste 10%, iar
pt cele verticale individual sa nu depaseasca 15%. Totysi in cazul unor restrictii grave in domeniul
concurentei precizate ca atare in comunicarile Comisiei consacrate aplicarii regulilor europene de
concurenta in regulamentele de exceptare pe categorii si in jurisprudenta CJUE concurenta e afectata in
mod sensibil independent de criteriul cotelor de piata.

43
Aspecte referitoare la aplicare 101(2) TFUE

Potrivit 101(2): acodurile sau deciziile interzise in temeiul acestui articol sunt nule de drept. In cuprinsul
textului nu se face referire la practicile concertate intrucat acestea sunt comportamente ale intreprinderilor ce
sunt interzise. Disp. 101(2) se aplica de organele de jurisdictie ale SM nu si de catre Comisie. De altminteri,
regumalmentul nr. 1/2003 de aplicare ale art 101 si 102 TFUE nu contine niciun fel de dispozitii consacrate
sanctiunii nulitatii. Sanctiunea avuta in vedere in cuprinsul 101(2) este nulitatea aboluta intrucat respectarea
regulilor europene de concurenta corespunde interesului general. Nulitatea poate fi invocata de orice persoana
interesata, inclusiv din una din partile care a participat la stabilirea unui acord anticoncurential.

Regulile de la 101 apartin ordinii pb europene, deci se poate invoca din oficiu de catre instanta pr nerespectarii
concurentei. Organul de jurisdictie sesizat va hotari daca este sau nu nul intregul acord. Daca clauzele prin care
se incalca disp 101 pot sa fie disociate de restul contractului nulitatea nu va afecta intregul contract.

Conditiile de aplicare ale 101(3) TFUE

Ccomportamentele anticoncurentiale ale intreprinderilor nu sunt totusi sanctionare daca sunt respectate
conditiile de la 101(3). 101(3): prevederile (1) pot fi declarate inaplicabile in cazul oricaror acorduri, decizii sau
practici concertate, precum si in cazul oricaror categorii de acorduri, categorii de decizii sau categorii de practici
concertate care contribuie la imbunatatirea productiei sau distributiei de produse, ori la promovarea progresului
tehnic sau economic, asigurand totodata consumatorilor o parte echitabila din beneficiul obtinut si care:

a. Nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor
obiective
b. Nu ofera intreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenta in ceea ce priveste o parte semnificativa a
produselor in cauza.

Curs 13 DEA

Continuam chestiunile legate de dispozitiile alin 3 al art 101.

Ati notat la ultimul curs textul alin 3 si acum va rog sa notati in continuare.:))

In cuprinsul art 101 alin 3 se face referire, pe de o parte la acorduri, decizii si practici concertate, iar pe de alta
parte, la categorii de acorduri, categorii de decizii si categorii de practici concertate. Acesta se explica prin
faptul ca pe baza art. 101 (3) se pot acorda exceptari individuale sau pot sa fie adoptate regulamente de
exceptare.

Regulamentele de exceptare se aplica privitor la anumite comportamente ale intreprinderilor ori in anumite
domenii. In situatia in care a fost adoptat un regulament de exceptare, intreprinderea sau asociatia de
intreprinderi care invoca dispozitiile regulamentului respectiv are sarcina de a dovedi ca sunt indeplinite

44
condtiile stipulate in acel regulament. Asadar, intreprinderea sau asociatia de intreprinderi se raporteaza la
dispozitiile regulamentului de exceptare, nu a prevederile art. 101 (3).

In ipoteza in care a fost adoptat un regulament de exceptare cu privire la anumite comportamente ale
intreprinderii sa intr-un anumit domeniu, iar intreprinderea ori asociatia de intreprinderi in cauza nu indeplineste
unele cerinte ale regulamentului de exceptare, ea poate sa obtina totusi o exceptare individuala acordata direct
pe baza art 101 (3) TFUE.

Beneficiul unui regulament de exceptare poate sa fie totusi retras de catre Comisie. In conformitate cu art 29 din
reg nr 1/2003 (art de aplicare al art 101 si 102 din tratat), Comisia actionand din oficiu sau ca urmare a unei
plangeri poate sa retraga beneficiul unui reguament de exceptare atunci cand constata ca intr-o anumita cauza
acordul, decizia sau practica concertata, careia i se aplica regulamentul de exceptare are efecte care sunt
incompatibile cu art 101 (3) din Tratat.

Aceste dispozitii ne arata ca prevederile regulamentelor de exceptare nu au caracter exhaustiv, in in funcite de


circumstantele concrete ale cauzei, retragerea beneficiului unui regulament de exceptare poate sa opereze pentru
situatii individual. Autoritate de concurenta a unui Stat Membru poate sa retraga si ea in conformitate cu art 39
din reg nr 1/2003 beneficiul unui regulament de exceptare, dar numai in situatia in care comportamentul
intreprinderilor produce efecte incompatibile cu art. 101 (3) din Tratat pe teritoriul statului membru respectiv
sau pe o parte a acestuia care prezinta toate caracteristicile unei piete geografice distincte.

Corespunzator instantei europene si pozitiei Comisiei, instantele de judecata ale statelor membre nu pot sa
retraga beneficiul unui regulament de exceptare.

In situatia in care o intreprindere sau o asociatie de intreprinderi invoca beneficiul art 101 (3) din Tratat, in
conformitate cu art. 2 din reg nr 1/2003 acesteia ii revine sarcina de a dovedi ca sunt indeplinite conditiile din
respectivul alineat. Prevederile art. 101 alin (3) se aplica tinand seama de jurisprudenta Instantei europene si de
o comunicare ca Comisiei din anul 2004, referitoare la luarea in considerare a acestui text.

Alin (3) al art 101 cuprinde 4 conditii, doua positive, doua negative. Aceste conditii au caracter exhaustiv, prin
urmare nu este posibil ca in temeiul altor prevederi legale europene sa se solicite intreprinderilor sa
indeplineasca conditii suplimentare fata de cele stipulate la art 101 (3).

Conditiile de la art 101 (3) au caracter cumulativ, in consecinta, nu se impune analizarea indeplinirii acestor
conditii in ordinea in care ele sunt stipulate la art 101 (3).

45
Art. 101 (3) poate sa fie aplicat in cazul oricaror restrictii in domeniul concurentei, chiar in cazul unor restrictii
grave. Potrivit art. 3 (2) din reg nr 1/2003 aplicarea legislatiei nationale de concurenta nu poate genera
interzicerea acordurilor, deciziilor asociatilor de intreprinderi sau a practicilor concertate care pot aduce atingere
comertului dintre statele membre, dar care nu restrang concurenta in sensul art 101 (1) din Tratat sau care
indeplinesc conditiile arr 101 (3) din Tratat sau care intra sub incidenta unui regulament de aplicare a art 101 (3)
DIN Tratat.

Reg nr 1/2003 nu impiedica statele membre sa adopte si sa aplice pe teritoriul lor o legislatie nationala mai
stricta, care interzice sau sanctioneaza conduita unilaterala adoptata de intreprindere. Asadar, comportamentele
intreprinderilor in sensul art 101 (1) din TFUE, nu pot sa fie sanctionate pe baza aplicarii legislatiei nationale de
concurenta a unui stat membru, daca aceste comportamente nu restrang concurenta in sensul art 101 (1) TFUE,
indeplinesc conditiile art 101 (3) din TFUE sau indeplinesc cerintele unui regulament de exceptare.

Potrivit primei conditii de la art 101 (3) TFUE (pozitiva), comportamentul intreprinderilor trebuie sa contribuie
la imbunatatire productiei sau distributiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic. Aceste
cerinte au caracter alternativ.

In cadrul analizarii acestei conditii vor fi luate in considerare urmatoarele aspecte:

- Beneficiile care se vor produce

- Raportul de cauzalitate intre comportamentul intreprinderilor si beneficiile care se vor produce

- Gradul de probabilitate al producerii fiecarui beneficiu dintre cele aratate si importanta fiecarui
beneficiu

- Modalitatile de concretizare a beneficiilor aratate si data pana la care ele vor aparea

De ex., beneficiile obtinute ca urmare a unui anumit comportament al intreprinderilor ar putea sa constea in
reducerea pretului unui produs, in imbunatatirea calitatii produselor, in lansarea unui produs nou pe piata, in
mai buna protectie a mediului. Dupa cum se poate observa, hotaratoare nu sunt beneficiile obtinute de catre
intreprinderile care au adoptat un anumit comportament, ci beneficiile obtinute de terti sau in cadrul pietei
interne a uniunii. In cazul unor restrictii grave in domeniul concurentei, beneficiile care se vor produce
trebuie sa fie deosebit de semnificative. Pe de alta parte, in imprejurarea in care data pana la care vor aparea
beneficiile in cauza este indeprtata. Se asteapta in mod rezonabil ca beneficiile respective sa fie importante.

Conform celei de a doua conditii pozitive, intelegerea intre intreprinderi trebuie sa asigure consumatorilor o
parte echitabila din beneficiul obtinut. In contextul acestei conditii, notiunea de - consumator - este
46
inteleasa in sens larg, fiind vorba de orice persoana fizica si/sau juridica care utilizeaza in mod direct ori
indirect produsele ce formeaza obiect al acordului intre intreprinderi (de ex. Producatori, angrositi, vanzatori
en-detail, consumatori finali).

Nu se solicita, insa, ca in toate imprejurarile, beneficiile obtinute, sa profite inclusiv consumatorilor finali.
In raport cu cele mentionate anterior, se poate observa ca sub aspectul beneficiilor care vor fi obtinute,
aspectele de ordin pecuniar nu sunt decisive.

Corespunzator acestei conditii, consumatorii trebuie sa obtine o parte echitabila din beneficiul realizat.
Pentru aceasta se solicita ca efectele negative ale comportamentului intreprinderilor sa fie cel putin
compensate de consecintele pozitive care se vor produce. In unele ipoteze poae sa fie semnificativa forta
economica de care dispun consumatorii. Astfel, in circumstantele in care consumatorii dispun de o forta
economica apreciabila, se va putea considera ca ei vor obtine o parte echitabila din beneficiul realizat.

Potrivit celei de a treia conditii (negativa), comportamentul analizat, nu trebuie sa impuna intreprinderilor in
cauza restrictii care nu sunt indispensabile pentru atingerea obiectivelor aratate in cuprinsul primei conditii
de la art 101 (3). - Intreprinderile in cauza - nu sunt doar intreprinderile care au adoptat un anumit
comportament ci si alte intreprinderi care suporta consecintele restrictiilor instituite (de ex. Furnizori sau
clienti ai intreprinderilor care au incheiat un acord anticoncurential). Conditia aratata se anaizeaza in functie
de circumstantele fiecarei cauze, nu din pucnt de vedere teoretic sau ipotetic.

Aceasta conditie nu este insa indeplinita in imprejurarea in care se poate stabilii ca intreprinderile dispuneau
de o alternativa realista si accesibila pentru atingerea acelorasi obiective prin instituirea unor restrictii mai
putin constrangatoare.

Conform celei de a patra conditii (negativa), comportamentul analizat nu trebuie sa ofere intreprinderilor
posibilitatea de a indeparta concurenta in ceea ce priveste o parte semnificativa a produselor in cauza.
Aceasta conditie are caracter autonom. In sensul ca semnificatia ei este stabilita numai pe baza dispozitiilor
art 101 (3) din Tratat.

In numeroase situatii, analizarea conditiei mentionate depinde de cotele de piata ale intreprinderilor ce au
adoptat un anumit comportament. Totusi, aceasta nu inseamna ca trebuie sa fie determinata in toate
ipotezele piata relevanta. De ex. In circumstantele in care comportamentul analizat coduce la inlaturarea
concurentei sub aspectul preturilor sau ellimina posibilitatea inovarii si a lansarii unor noi produse pe piata,
conditia examinata nu este indeplinita independent de chestiunile referitoare la cotele de ppiata ale
intreprinderilor implicate.

47
Interzicerea abuzul de pozitie dominanta potrivit art 102 TFUE.

In conformitate cu art 102 din TFUE: este incompatibila cu piata internă și interzisă în măsura în care poate
afecta comerțul dintre statele membre folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a
unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

În cuprinsul art. 102 sunt enumerate cu titlu eximplificativ o serie de practici abuzive. Comportamentele
abuzive exemplificate la art 102 sunt similare comportamentelor anticoncurentiale ale intreprinderilor
exemplificate la art 101 (1) din Tratat, cu o exceptie.

Astfel, în cuprinsul art. 102 nu se face referire la impartirea pietelor sau a surselor de aprovizionare
(comportament anticoncurentia prevazut la art 101 (1) lit c) din tratat). Totusi, in practica s-a constatat ca in
unee imprejurari comportamentul abuziv poate sa determine impartirea pietelor.

.....

Portrivit instantei europene, interdicita instituita determina fixarea fiecarui distribuitor pe piata locala unde
el actiona, conducand la impartirea pietelor.

În cuprinsul art 3 (2) din reg nr 1/2003 se stipulează că statele membre pot să adopte și să aplice pe teritoriul
lor o legislație națională mai strictă care interzice sau sancționează conduita unilaterală adoptată de
întreprindere. Aceastaă dispoziție nu pune sub semnul întrebării aplicarea principiului prioritatii legislatiei
europene in raport cu legislatia nationala de concurenta a statelor membre. Astfel, corespunzator p. 9 din
preambulul reg nr 1/2003, SM pot pune in aplicare pe teritoriul lor legislatia nationala care interzice sau
sanctioneaza practicile comerciale neloiale fie ele unilaterale sau contractuale. Dispozitiile art 3 (2) din reg
nr 1/2003 vizeaza asadar protectia altor interese legitime din statele membre prin legislatia nationala.

In schimb, in circumstantele in care se constata ca nu sunt indeplinite conditiile de la art 102 din TFUE,
fiind vorba de un comportament care poate afecta comertul dintre statele membre. Nu s-ar putea sanctiona
intreprinderea sau intreprinderile in cauza pentru abut de poziție dominantă pe baza legislației naționale de
concurență.

Aplicarea art 102 din TFUE presupune indeplinirea umatoarelor conditii:

a) Detinerea de catre una sau mai multe intreprinderi a unei pozitii dominante pe piata interna sau pe o
parte semnificativa a acesteia

48
b) Savarsirea unui abuz de catre intreprinderea sau intreprinderile in cauza

c) Posibilitatea ca abuzul sa afecteze comertul intre SM.

a) De regulă, poziția dominantă este deținută pe piață de către o singură întreprindere. Totuși, nu este
exclus ca mai multe întreprinderi să își unifice în totalitate ori aproape în totalitate strategia pe care
înțeleg să o aplice pe piață. În această eventualitate nue ste vorba de o colaborare punctuală a
întreprinderilor cu privire la anumite aspecte, ci mai mult de o unificare a strategiei pe care o aplică pe
piață.

Noțiunea de poziție dominantă are o semnificație europeană. Corespunzor jurisprudenței instanței


europene (United Brand C-27/1976 parag. 65) pozitia dominanta este o situatie de forta economică
deținută de o întreprindere de natură să împiedice menținerea concurenței efective pe piața relevantă,
permițându-i să aibă un comportament care este într-o măsură apreciabilă independent față de
concurenți, față de clienți și în final, față de consumatori.

Faptul că întreprinderea are un comportament care este într-o măsură apreciabilă independent față de
concurenți, față de clienți și în final față de consumatori, reprezintă cea mai importantă caracteristică din
cuprinsul definiției dată noțiunii de poziție dominantă.

Pe baza definiției se poate observa că aplicarea art. 102 presupune întotdeauna determinarea pieței
relevante.

De regulă, existența unei poziții dominante este dovedită cu ajutorul mai multor factori: - gradul de
integrare verticală al întreprinderii analizate; accesul facil la sursele de aprovizionare; deținerea unor
capacități de producție care permin onorarea oricăror comenzi; folosirea unor metode de fabricație și a
unor instalații avansate din punct de vedere tehnic; forța de muncă calificată; asigurarea transportului
prin mijloace proprii; economiile de scară; deținerea unei rețele de comercializare perfecționată a
produsului; asigurarea controlului generalizat al calității produsului; individualizarea produsului față de
consumatori; cota de piață (potrivit p. 14 din comunicarea Comisiei din anul 2009 privind prioritățile
Comisiei în aplicarea 102 din Tratat, la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante. –
Experiența comisiei – sugerează că o poziție dominantă este puțin probabil în cazul în care cota de piață
a întreprinderii este mai mică de 40% pe piața relevantă); cota de piață deținută de către fiecare
concurent; decalajul înregistrat de concurenți sub aspect tehnic și în domeniul cercetării; renumele

49
mărcii; barierele la intrarea pe piață; costuri riscuri; fideitatea consumatorilor; absența concurenței
potențiale etc...(enumerarea nu are caracter limitativ)

Firește, între unii dintre factorii arătați mai sus poate să existe legătură.

Poziția dominantă este deținută pe piața internă sau pe o parte semnificativă a pieței interne. Înțelesul
sintagmei de parte semnificativă a pieței interne poate să depindă nu numai de criterii de ordin
geografic, ci și de criterii de ordin economic.

Curs 14 DEA-an precedent-

14 ianuarie 2015

Interzicerea abuzului de poziţie dominantă potrivit art. 102 din TFUE

Conform art. 102 din TFUE: ,,este incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă în măsura în care poate afecta
comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii
dominante, deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia’’.

In cuprinsul art. 102 sunt enumerate cu caracter exemplificativ o serie de practici abuzive. Practicile abuzive de
la art. 102:
- Ca regulă: sunt similare comportamentelor anticoncurenţiale ale întreprinderilor care sunt arătate la
art. 101, alin. 1 din TFUE. Similar nu înseamnă identic, textele sunt apropiate.
- O singură excepţie: împărţirea pieţelor sau a surselor de aprovizionare este menţionată în cuprinsul
art. 101, alin. 1, dar nu şi în cuprinsul art. 102.Cu toate acestea, în jurisprudenţă s-a constatat însă că este
posibil ca în unele situaţii, practicile abuzive să determine o împărţire a pieţelor. (United Brands Cauza
27/1976, este o hotărâre fundamentală dată în dreptul european al concurenţei, este luată în considerare
constant în jurisprudenţa Curţii şi în doctrină, ori de câte ori apar chestiuni legate de aceasta).

Faptul că împărţirea pieţelor sau a surselor de aprovizionare lipseşte de la art. 102 nu este întâmplător. Atunci
când a fost redactat Tratatul de instiuire a Comunităţii Econcomice Europene, cei care au elaborat tratatului nu
au trecut şi la art. 102, considerând că practicile abuzive nu pot să conducă la o împărţire a pieţei sau a surselor
de aprovizionare. Ulterior în cauza United Brands s-a pus această problemă, iar Curtea a hotărât că este o
practică abuzivă şi că ea determină împărţrea pieţelor. Starea de fapt: întreprinderea United Brands le interzicea
distribuitorilor ei să vândă bananele pe care ea le producea, înainte de coacere. Pentru ca produsul să fie
50
satisfăcător din punctul de vedere al consumatorului erau livrate anterior coacerii, altfel exista riscul ca ele să fie
deteriorate dacă le livra mai târziu. Cerinţa a fost justificată de ideea menţinerii calităţii produselor: bananele
chikita. CJUE a decis că o asemenea interdicţie duce la împărţirea pieţei pentru că distribuitorii nu se puteau
concura între ei. Fiecare distribuitor datorită acestei interdicţii putea să vândă bananele doar pe piaţa locală, pe
piaţa unde el acţiona. Dacă ar fi vrut să le vândă pe alte pieţe trebuia să aşte ca ele să fie coapte, dar în cursul
transportului exista riscul ca ele să fie deteriorate. In această situaţie s-a constatat că practica abuzivă determină
o împărţire a pieţei.

Art. 102 din TFUE se aplică dacă sunt reunite următoarele condiţii:
- Deţinerea de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante pe piaţa internă sau pe o
parte semnificativă a acesteia
- Săvârşirea unui abuz de poziţie dominantă de întreprinderea sau întreprinderile în cauză
- Posibilitatea ca abuzul să afecteze comerţul dintre statele membre

Prima condiţie
In cadrul art. 102 din TFUE se face referire la deţinerea unei poziţii dominante de către una sau mai multe
întreprinderi.
- Regula: poziţia dominantă este deţinută de o singură întreprindere. Această situaţie este întâlnită
inclusiv în ipoteza în care mai multe societăţi aparţinând aceluiaşi grup de societăţi formează o unitate
economică, adică sunt luate în considerare ca o singură întreprindere.
- Excepţia: Poziţia dominantă este deţinută în practică de mai multe întreprinderi în împrejurări extrem
de rare. In astfel de împrejurări, mai multe întreprinderi decid să-şi unifice strategia pe care înţeleg să o
aplice pe piaţă. Aşadar în circumstanţele arătate nu este vorba de o simplă coordonare a
comportamentului mai multor întreprinderi pe piaţă referitor la unele aspecte (de exemplu: fixarea
preţurilor), ci de o unificare a strategiei întreprinderilor. In domeniul transportului maritim există
exemple în jurisprudenţă instanţei euroepen de situaţii în care mai multe întreprinderi care acţionau
autonom, au decis să-şi unifice strategia pe care să o aplice în acest domeniu. Aşadar unificare a
strategiei înseamnă mai mult decât o coordonare punctuală a comportamentului unor întreprinderi. De
multe ori când se aplică sancţiuni în domeniul concurenţei asistăm la o coordonare a comportamentului
întreprinderilor, adică printr-un acord ca urmare a unei decizii a asociaţiei de întreprinderi, printr-o
practică concertată, două sau mai multe întreprinderi îşi coordonează referitor la unul sau mai multe
aspecte comportamentul pe piaţă: fixează preţurile de vânzare sau cumpărare, fixează alte condiţii ale
tranzacţiilor, hotărăsc să-şi limiteze producţia prin fixarea unor cote de producţie, limitează distribuţia,
51
îşi împart pieţele pe criterii geografice sau pe alte criterii. Dacă se pune însă problema aplicării art. 102
şi problema deţinerii unei poziţii dominante de către mai multe întreprinderi înseamnă că şi-au unificat
strategia, dar aceste situaţii sunt extrem de rare.

Def: Noţiunea de poziţie dominantă are în contextul art. 102 o semnificaţie europeană. Corespunzător definiţiei
formulată în jurisprudenţa instanţei europene, poziţia dominantă este o situaţie de forţă economică deţinută
de o întreprindere, de natură să împiedice menţinerea unei concurenţe efective pe piaţa relevantă,
permiţând întreprinderii să aibă un comportament care este într-o măsură apreciabilă independent faţă de
concurenţi, faţă de clienţi şi, în final, faţă de consumatori. (definiţia apare la paragraful 65 a cauzei United
Brands)

Aşadar poziţia dominantă înseamnă o situaţie de forţă economică, pentru că întreprinderea care se află pe
poziţie dominantă, are o putere pe piaţă importantă. Această situaţie de forţă economică este de natură să
împiedice menţinerea concurenţei pe piaţă, şi totuşi în contextul art. 102 poziţia dominantă nu este sancţionată,
ci numai abuzul de poziţie dominantă.

Din definiţie se mai poate constata în contextul art. 102, că trebuie să fie stabilită întotdeauna piaţa relevantă.
Am vorbit de art. 101, alin 1 şi 3, şi am văzut că aplicarea acestor texte presupune în unele situaţii determinarea
pieţei relevante, dar nu se cere întotdeauna să fie stabilită piaţa relevantă, în niciun alineat. In schimb când este
vorba de aplicarea art. 102 trebuie să determinăm întotdeauna piaţa relevantă, deoarece poziţie dominantă este
deţinută pe o anumită piaţă, piaţa relevantă.

Pe baza definiţiei reţinem ca şi carcteristică a noţiunii de poziţie dominantă, cea mai importantă: faptul că
întreprinderea care se află în această poziţie, are un comportament independent faţă de concurenţi, clienţi şi
consumatori. El este un comportament într-o măsură apreciabilă, chiar dacă nu în totalitate, independent faţă de
concurenţi, pentru că întreprinderea poate să ridice preţurile fără să se preocupe în mod deosebit de concurenţi.
Ea nu este supusă unei presiuni deosebite. Chiar dacă ea ridică preţurile, iar concurenţii nu o fac, asta nu
determină o schimbare majoră a orientării clienţilor. Totodată ea nu lansează produse noi pe piaţă, reduce
activitatea de inovare şî poate să facă aceasta pentru că nu este supusă presiunii

In contextul art. 102, trebuie să fie stabilită în toate situaţiile piaţa relevantă pentru că este necesar să se
precizeze piaţa pe care întreprinderea deţine o poziţie dominantă. De regulă, poziţia dominantă este stabilită cu
ajutorul mai multor factori. Eu vă dau o enumerare, făcând precizarea că nu înseamnă că într-o cauză trebuie să
se constate existenţa tuturor factorilor. Factorii sunt:

52
- gradul de integrare al întreprinderii pe verticală, dacă este prezent acest factor. Faptul că întreprinderea
îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei, are şi o reţea de distribuţie şi ajunge să vândă inclusiv
concumatorilor finali. Este în acest caz o întreprindere integrată vertical In cursul celălalt apare şi
vânzarea cu amănuntul.
- deţinerea unor capacităţi de producţie care permit onorarea oricăror comenzi
- detinerea unor capacităţi de producţie şi a unor instalaţii avansate din punct de vedere tehnic
- accesul în condiţii avantajoase la sursele de aprovizionare
- forţa de muncă calificată
- asigurarea transportului prin mijloace proprii
- economiile de scară (economiile pe unitate de produs pe care le poate realiza întreprinderea). De pildă
dacă ea îşi poate asigura transportul şi cu mijloace proprii deţine autovehicule cu capacitate de transport
mare, face economii pe unitate de produs, în funcţie de produsele transportate, pentru că preţul
transportului este mai redus decât dacă ar fi transportat cu camioane de capacitate mică sau cu alte
mijloace. Chiar dacă consumă mai mult camionul cu capacitate mare, global se realizeaza o economie de
scară.
- deţinerea unei reţele perfecţionate de comercializare a produselor
- asigurarea unui control generalizat al calităţii mărfurilor
- cota de piaţă (potrivit unei comunicari a Comisiei din anul 2009 privind priorităţile Comisiei în
aplicarea art.102 din tratat, raportat la practicile de excludere abuzivă ale întreprinderilor dominante,
experienţa Comisiei sugerează că o poziţie dominanta este puţin probabilă în cazul în care cota de piaţă
a întreprinderii analizate este mai mică de 40% pe piaţa relevantă, pct 14)
- cotele de piaţă deţinute de concurenţi (de exemplu, faptul că concurentul cel mai bine plasat deţine o
cota de piaţă de câteva ori inferioară cotei de piaţă deţinute de întreprinderea aflată pe o poziţie
dominantă. De exemplu întreprinderea aflată pe o poziţie dominantă are o cota de 50%, iar
întreprinderea concurentă cea mai bine plasată are o cotă de 15%. intreprinderii care se afla pe o pozitie
dominanta – intreprinderii analizate),
- decalajul concurenţilor sub aspectul capacităţilor de producţie şi al inovării
- barierele de drept si de fapt la intrarea pe piata (exemple: investitiile necesare, amploarea riscurilor,
fidelitatea consumatorilor)
- renumele marcii
- absenta concurenţei potenţiale

Intre unii dintre aceşti factori există legătură. De exemplu, controlul generalizat al calităţii produselor/mărfurilor
contribuie la renumele marcii si asigură fidelitatea consumatorilor.
53
Faptul că întreprinderea analizată nu obţine într-o anumită perioadă de timp profit sau chiar înregistrează
pierderi, nu exclude deţinerea de către acea întreprindere a unei poziţii dominante.

A doua condiţie
In contextul art. 102 nu este sancţionată/interzisă deţinerea unei poziţii dominante, ci exploatarea abuzivă
a acesteia. Cei mai mulţi dintre factorii în baza cărora analiza poziţia dominantă se găsesc în cauza United
Brands, la paragrafele 66-128.

Def: Noţiunea de folosire abuzivă a poziţiei dominante are o semnificaţie europeană. Conform jurisprudenţei
instanţei europene, folosirea abuzivă a poziţiei dominante este o noţiune obiectivă, privitoare la
comportamentele unei întreprinderi aflată pe o poziţie dominantă, de natură să influenteze structura
unei piete unde, datorită prezenţei întreprinderii respective, nivelul de concurenţă este deja scăzut, astfel
de comportamente putând să împiedice, prin mijloace diferite de cele ale unei concurenţe obişnuite, menţinerea
nivelului de concurenţă incă existent pe piaţă sau dezvoltarea acestuia. (reper: c. Hoffmann-La Roche,
Afacerea vitaminelor 85/76, paragr. 92). Pe baza definiţiei pot să fie evidenţiate caracteristicile noţiunii de abuz
de pozitie dominanta:
- aceasta este o notiune obiectivă -- art.102 putând să se aplice chiar dacă întreprinderea aflată pe o
poziţie dominantă nu a intenţionat să săvârşeasca un abuz, dar s-a ajuns într-o asemenea situaţie, datorită
comportamentului în cauză. Ex: United Brand poate chiar dorea să asigure calitatea produselor şi
păstrarea renumelui mărcii, dar restricţia a avut acest efect.
- Abuzul de pozitie dominanta presupune folosirea unor mijloace diferite de cele ale unei concurente
obişnuite. In raporturile cu furnizorii şi cu clienţii ei, comportamentele întreprinderii aflată pe o poziţie
dominantă vor fi analizate pe baza principiului proporţionalităţii.

Potrivit comunicării Comisiei, consacrată aplicării art. 102 din tratat, practicile care duc la excluderea
concurenţilor, prin motive de creştere a eficienţei, nu reprezintă un abuz dacă:
1. S-a realizat creşterea eficienţei (de exemplu prin îmbunătăţiri tehnice ale calităţii bunurilor
sau prin reducerea costului de producţie sau de distribuţie)
2. Practicile respective sunt indispesabile pentru acea creştere a eficienţei
3. Creşterea probabilă a eficienţei determinată de practicile respective compensează orice efecte
negative probabile asupra concurenţei şi bunăstării consumatorilor pe pieţele afectate

54
4. Practicile respective nu elimină concurenţa efectivă prin suprimarea majorităţii sau a tuturor
surselor existente de concurenţă efectivă sau potenţială (pct. 30 din Comunicarea Comisiei)

Aceste 4 condiţii în care practicile întreprinderii aflată pe o poziţie dominantă nu sunt practici abuzive pot să fie
apropiate cu cele ale art. 101, alin. 3 din tratat. In timp ce la art. 101, alin. 3 era vorba de o situaţie în care
practicile anticoncurenţiale nu erau sancţionabile, aici, în cadrul art. 102, practicile întreprinderii aflate pe o
poziţie dominantă nu sunt practici abuzive. Să nu rămâneţi cu ideea că dacă sunt îndeplinite cele 4 condiţii,
abuzul de poziţie dominantă nu este sancţionabil. Dacă sunt îndeplinite condiţiile nu este vorba de un abuz de
poziţie dominantă. Aşadar avem o întreprindere aflată pe o poziţie dominantă, înlătura prin comportamentul ei
concurenţa, dar nu este un abuz de poziţie dominantă. Ea poate să se dezvolte, să aibă noi clienţi. Regulile de
concurenţă protejează concurenţa, nu concurenţii.

De regulă, practicile abuzive sunt săvârşite pe piaţa unde întreprinderea o poziţie dominantă. Totuşi nu este
exclus ca poziţia dominantă sa fie detinuta pe o anumita piata, iar practicile abuzive sa fie săvârşite pe o alta
piaţă, conexă cu prima. Pe de altă parte subliniem că, abuzul nu presupune întotdeauna folosirea forţei
economice a întreprinderii aflată pe o poziţie dominantă. In cauza Hoffmann-La Roche s-a constat că această
întreprindere în contractele de aprovizionare cu vitamine încheiate cu clienţii săi, a introdus o clauză a ofertei
concurente, redactată restrictiv, la cererea clienţilor. Această clauză permitea întreprinderii să ştie care sunt
ofertele concurente, să cunoască datele de identificare ale clienţilor săi şi condiţiile pe care concurenţii le oferă.
Aşadar ea putea să-şi adapteze strategia pe piaţă, fără să însemne o modificare a contractelor încheiate cu
clienţii. Această clauză a fost calificată ca un abuz de poziţie dominantă. Intreprinderea s-a apărat susţinând că
clauza a fost inserată la cererea clienţilor, ea nu şi-a folosit forţa economică. CJUE: este abuz pentru că art. 102
nu presupune în mod obligatoriu ca întreprinderea aflată pe o poziţie dominantă să îşi folosească forţa
economică pentru a constitui abuz.

A treia caracteristică a abuzului de poziţie dominantă: abuzul de poziţie este înţeles în sens larg, ca un abuz de
structură. In cuprinsul definiţiei apare că este o noţiune obiectivă, privitoare la comportamentele unei
întreprinderi aflate pe o poziţie dominantă, de natură să influenţeze structura unei pieţe. Asadar, art. 102 se
poate aplica inclusiv în situaţiile în care comportamentele întreprinderii aflată pe o poziţie dominantă nu îi
prejudiciaza imediat pe consumatori, ci consumatorii sunt prejudiciaţi după o anumită perioadă de timp, ca
urmare a înlăturării a unor concurenţi de pe piaţă, aceasta influenţând structura pieţei. Art. 102 se poate aplica
chiar şi atunci când întreprinderea practică preţuri prea mici în raport cu preţurile normale. Dumpingul nu este
în strânsă legătură cu art. 102, art. aplicându-se fără a se proba dumpingul. Consumatorii pe termen scurt vor
beneficia de preţuri avantajoase, dar pe termen mediu sau lung vor fi dezavantajaţi datorită lipsei de concurenţă.
Aşadar nu e nevoie să fie imediat prejudiciaţi.
55
Această noţiune este înţeleasă în raport cu cele arătate anterior în cadrul temei referitoare la noţiunile de bază,
folosite în dreptl european al concurenţei. Posibilitatea ca abuzul să afecteze comerţul dintre statele membre era
una dintre noţiunile de bază pe care le-am explicat şi am spus că este şi o Comunicare a Comisiei referitoare la
noţiunea de efect asupra comerţului dintre SM în sensul art. 101 şi 102.

REGULAMENTUL NR. 1/2003

ASPECTE GENERALE referitoare la aplicarea Regulamentului nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a
normelor de concurenţă, prevăzute la art. 101 şi 102 din tratat (ex art. 81 şi 82)

In esenţă, Reg nr. 1/2003 a fost adoptat pentru a se recunoaşte efectul direct al prevederilor art. 101, alin. 3
TFUE, pentru a se clarifica raportul dintre art. 101 şi 102 din tratat şi legislaţiile naţionale de concurenţă, in
scopul constituirii/organizarii unei retele europene a concurentei care să permită schimbul de
informaţii/colaborarea intre autoritatile de concurenta din statelor membre, precum şi între acestea şi Comisie,
în scopul reglementării modului de cooperare a Comisiei cu instanţele SM.

Potrivit art. 3 al regulamentului:

(1) Atunci când autorităţile de concurenţă ale statelor membre sau instanţele naţonale aplică legislaţia
naţională de concurenţă acordurilor, deciziilor asociaţilor de întreprinderi sau practicilor
concertate în sensul art. 101 alin.1 TFUE, care pot afecta comerţul dintre statele membre, în sensul
acestei dispoziţii, ele aplică, de asemenea, art. 101 din tratat acestor acorduri, decizii sau practice
concertate. Atunci când autorităţile de concurenţă ale statelor membre sau instanţele naţionale
aplică legislaţia naţională de concurenţă oricărui abuz interzis de art. 102 TFUE, acestea aplică,
de asemenea, art. 102 TFUE.

(2) Aplicarea legislaţiei naţionale de concurenţă nu poate genera interzicerea acordurilor, deciziilor
asociaţiilor de întreprinderi sau a practicilor concertate care pot aduce atingere comerţului dintre
statele membre, dar care nu restrâng concurenţa în sensul art. 101 alin.1 TFUE sau care
îndeplinesc condiţiile art. 101 alin.3 TFUE sau care intră sub incidenţa unui regulament de aplicare
a art. 101 alin.3 TFUE. Prezentul regulament nu împiedică statele membre să adopte şi să aplice
pe teritoriul lor o legislaţie naţională mai strictă care interzice sau sancţionează conduita
unilaterală adoptată de întreprinderi.

56
Prin art. 3 din regulament se afirma principiul priorităţii prevederilor legale europene (de la art. 101 şi 102
din tratat) in raport cu cele din dreptul intern referitor la aplicarea regulilor de concurenta. Conform art. 3 din
reg, autorităţile de concurenta sau instantele nationale din statele membre nu sunt obligate sa aplice legislatiile
nationale de concurenta, atunci când aplică art. 101 sau 102 din tratat. Pe de altă parte, în ipoteza în care
autorităţile de concurenţă sau instanţele nationale din statele membre aplica legislatia nationala de concurenţă,
iar comportamentele întreprinderilor sunt susceptibile să afecteze comerţul dintre statele membre, în sensul art.
101, alin. 1 sau art. 102, ele sunt obligate să aplice, dupa caz, art. 101, alin. 1 sau 102 TFUE. In ceea ce priveşte
aplicarea art. 101 TFUE, în cazul în care comportamentul întreprinderilor nu aduce atingere concurenţei, îsensul
alin. 1 al art. 101 sau dacă sunt întrunite condiţille de la alin. 3 al art. 101, sau se aplică un regulament de
exceptare pe categorii, respcetivul comportament al întreprinderilor nu va putea să fie sancţionat pe baza
dispoziţiilor din dreptul inter al statelor membre.

Prioritatea dispozitiilor legale europene de la art. 102, în raport cu legislaţiile naţionale nu este pusă în cauză de
dispoziţiile art. 3, alin. 2 din regulament. Textul alin. 2 al art. 3, ultima frază vizează alte comportamente
unilaterale ale întreprinderilor decât cele de la art. 102. Astfel, conform pct.9 din Preambulul regulamentului nr.
1/2003, statele membre pot să aplice pe teritoriul lor o legislatie nationala care protejează alte interese legitime
faţă de cele avute în vedere la art. 102 şi ca atare să interzică sau să sanctioneze practicile comerciale neloiale,
fie ele unilaterale sau contractuale. Art.3, alin. 2 din reg in fine vizează practicile comerciale neloiale:
,,Prezentul regulament nu împiedică statele membre să adopte şi să aplice pe teritoriul lor o legislaţie naţională
mai strictă care interzice sau sancţionează conduita unilaterală adoptată de întreprinderi’’. Oare principiul
priorităţii reglementărilor de la art. 102 din tratat se mai menţine sau nu? Dacă SM pot să adopte o legislaţie mai
strictă? Principiul priorităţii de la art. 102 în raport cu legislaţiile naţionale este aplicabil, fraza ultimă vizează
obiective legitime distincte, respectiv sancţionarea practicilor comerciale neloiale, nu se referă la situaţia avută
în vedere de art. 102 din tratat.

Referitor la cooperarea Comisiei cu instantele nationale, art. 15 alin.1 din regulament stipuleaza ca:

(1) In procedurile de aplicare a art. 101 sau art. 102 TFUE, instanţele statelor membre pot solicita
Comisiei să le transmită informaţiile pe care le deţine sau avizul său în probleme referitoare la
aplicarea normelor europene de concurenţă.

Instantele statelor membre la care se referă art. 15 din regulament, sunt cele care pot folosi actiunea preliminara
in sensul art. 267 TFUE.

O comunicare a Comisiei vizeaza cooperarea acesteia cu instantele nationale. De exemplu, instanţele naţionale
pot să solicite informaţii Comisiei privind investigarea unei afaceri, pe baza art. 101 sau art. 102 din tratat, ori
57
ele pot să ceară sprijinul Comisiei în vederea interpretării şi aplicării potrivit art. 101 sau 102. Stim că art. 101
şi 102 au efect direct, aşadar ele pot să fie invocate în faţa instanţelor naţionale. Instanţa de judecată competentă
poate să fie interesată să ştie dacă acea afacere este sau nu investigată de Comisie, iar dacă este investigată în ce
termen Comisia va da o decizie. In alt registru, instanţa naţională poate să considere că ar fi util sprijinul
Comisiei în vederea aplicarii art. 101 sau 102 TFUE şi poate obţine acest sprijin pe baza art. 15.

Potrivit alin. 3 al art. 15 din regulament, autoritatile de concurenta ale statelor membre, precum si Comisia,
acţionând din oficiu, pot înainta observaţii scrise instanţelor naţionale privind aspecte legate de aplicarea art.
101 sau 102 TFUE. Cu permisiunea instanţei în cauza, autoritatile de concurenta ale statelor membre, precum
si Comisia, pot formula observatii orale.

In scopul aplicării uniforme a art. 101 şi 102 din tratat, art. 16 din regulament prevede următoarele:

(1) Atunci cand instantele nationale hotarasc in privinta unor acorduri, decizii sau practici concertate in
conformitate cu art. 101 sau art. 102 TFUE, care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot lua
decizii contrare deciziei adoptate de Comisie. Acestea trebuie, de asemenea, sa evite sa ia decizii care pot intra
in conflict cu o decizie preconizata de Comisie in cadrul procedurilor initiate de aceasta. In acest scop,
instanta nationala poate evalua daca este necesar sa suspende procedura pe care a initiat-o. Aceasta obligatie
nu aduce atingere drepturilor si obligatiilor in temeiul art. 267 TFUE.

(2) Atunci cand autoritatile de concurenta ale statelor membre decid in privinta unor acorduri, decizii sau
practici in temeiul art. 101 sau art. 102 TFUE, care fac deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot lua
decizii contrare deciziei adoptate de Comisie.

In cuprinsul art. 16, alin. 1 se face distincţie după cum Comisia a adoptat sau nu a adoptat o decizie în acceaşi
cauză.

- In situaţia în care Comisia a adoptat o decizie instanţa naţională poate să folosească totuşi acţiunea
preliminară, dacă ea consideră decizia Comisiei ca fiind greşită.
- In cazul în care Comisia nu a adoptat încă o decizie, instanţa naţională nu este obligată să suspende
procedura. Instanţa dacă are sau nu îndoieli procedează astfel:
i) Dacă instanţa apreciază că în cauză soluţia este clară, ea va putea să pronunţe o hotărâre.
ii) In schimb, în împrejurarea în care cauza este complexă, instanţa naţională poate prefera să suspende
procedura până la momentul deciziei care va fi adoptată de Comisie şi în această situaţie, instanţa
naţională poate să folosească însă acţiunea preliminară.

58
Astfel trebuie înţeles art. 16 din Regulament. Sigur se spune că atunci când instanţele naţionale hotărăsc în
privinţa unor comportamente ale întreprinderilor în conformitate cu art. 101 sau 102 din tratat, care fac deja
obiectul unei decizii a Comisiei, ele (instanţele) nu pot lua decizii contrare celei luate de Comisie. Dar aceasta
trebuie să se înţeleagă că dacă instanţa consideră decizia Comisiei greşită, ea se poate adresa CJUE, nu trebuie
să dea şi ea o decizie greşită. CJUE controlează şi deciziile Comisiei

STATUTUL INTREPRINDERILOR PUBLICE


Dupa cum am menţionat, regulile europene in domeniul concurentei se aplică nu numai întreprinderilor, ci şi
statelor membre. Potrivit art. 106, alin 1 din TFUE:
(1) In ceea ce priveste intreprinderile publice si intreprinderile carora le acorda drepturi speciale sau
exclusive, statele membre nu adopta si nu mentin nicio masură care contravine normelor tratatelor şi în special
celor prevăzute la art. 18 şi la art. 101 – 109.

Def: In contextul art. 106, alin 1, notiunea de intreprindere publica are o semnificaţie europeana. Această
noţiune este înţeleasă în funcţie de jurisprudenţa instanţei europene şi de prevederile directivei nr. 80/723
privind transparenţa relatiilor financiare între statele membre şi întreprinderile publice. Potrivit acestei directive,
întreprinderile publice sunt întreprinderile asupra cărora autorităţile publice pot să exercite, direct sau
indirect, în temeiul dreptului de proprietate, a participării lor financiare sau a regulilor care le
cărmuiesc, o influenţă dominantă. Influenţa dominantă a autoritatilor publice este prezumată în următoarele
situatii:

- Ele deţin majoritatea capitalului social subscris al intreprinderii


- Ele deţin majoritatea voturilor care se atribuie în temeiul păţilor sociale emise de întreprindere
- Ele pot să desemneze mai mult de jumătate din membrii organului administrativ, de direcţie sau de
supraveghere a intreprinderii

Intreprinderile care beneficiază de drepturi exclusive sau speciale pot să fie întreprinderi publice ori private.

- In cazul drepturilor exclusive, întreprinderile respective beneficiază de o anumita exclusivitate într-un


domeniu determinat.
- Drepturile speciale presupun aplicarea unui regim juridic specific unui numar limitat de intreprinderi.
In schimbul avantajelor consimţite, întreprinderile beneficiare sunt determinate de autorităţile publice să
adopte un anumit comportament pe piaţă.
59
In jurisprudenţa instanţei europene s-a reţinut că o măsură de stat poate fi considerată că acordă un drept special
sau exclusiv, în sensul art. 106, alin. 1 atunci când oferă protecţie unui număr limitat de întreprinderi şi când
această protecţie este de natură să afecteze, în mod substanţial capacitatea celorlalte întreprinderi de a-şi
desfăşura activitatea economică respectivă pe acelaşi teritoriu şi în aceleşi condiţii. (C-327/12, paragr. 41).

Cu privire la alin. 2 al art. 106 TFUE- întreprinderi publice şi private


Corespunzător alin. 2 al art. 106 TFUE, întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes
economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal, se supun normelor tratatelor şi în special
regulilor de concurenţă, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică în drept sau în fapt, îndeplinirea
misiunii speciale care le-a fost încredinţată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o
măsură care contravine intereselor Uniunii.

Intreprinderile care gestionează servicii de interes economic general pot să fie întreprinderi publice sau private.
Ele îndeplinesc o activitate economică în interesul general. Asemenea activităţi sunt stabilite de regulă, in
fiecare stat membru. Totuşi nu este exclus ca în unele situaţii, serviciile economice de inters general să fie
stabilite la nivelul UE (ex: asigurarea transportului pe o anumită linie europeană, de servicii poştale, de
furnizare a energiei electrice )

Def: In contextul alin. 2 al art. 106, noţiunea de ,,serviciu’’ de interes economic general este înţeleasă în sens
larg, putand sa fie vorba de servicii propriu-zise, dar si de activităţi care sunt în legătură cu circulaţia
mărfurilor, a persoanelor sau a capitalurilor.

Prevederile art. 106, alin. 2, au prioritate în raport cu celelalte reguli ale tratatelor. De exemplu invocarea art.
106, alin. 2 poate să justifice:

- instituirea unei măsuri cu efect echivalent la import, interzisă în mod obişnuit, potrivit art. 34 din TFUE,
- poate să justifice acordarea unui drept exclusiv, care contravine art. 37 din TFUE
- poate să justifice o restricţie privind libera prestare a serviciilor în cadrul UE, care este contrară art. 56
din TFUE.

Corespunzător art. 106, alin. 2, regulile de concurenţă nu se aplică întreprinderilor care îndeplinesc servicii de
nteres economic general dacă: aplicarea acestor reguli ar împiedica aceste întreprinderi să îndeplineacă sarcinile
particulare care le revin. Adică, în cazul în care aplicarea regulilor de concurenţă ar afecta echilibrul financiar al
întreprinderilor menţionate, ceea ce ar putea să conducă la înlăturarea lor de pe piaţă (ex: serviciul de interes
general poate să constea în transportul aerian pe o linie nerentabilă. Deşi este nerentabilă pentru interesul
general, aceasta trebuie menţinută. Regulile de concurenţă, ar putea să împiedice întreprinderea să îndeplinească
60
acest serviciu, în condiţiile în care concurenţii ar exploata numai liniile aeriene rentabile. Astfel va fi luat în
considerare art. 106, alin. 2 căci altfel întreprinderea ar dispărea de pe piaţă, nu ar fi în beneficiul utilizatorilor .
La fel si cu furnizarea energiei electrice sau asigurarea serviciilor postale in conditii nerentabile).

Interzicerea intre statele membre a AJUTOARELOR DE STAT

Potrivit art. 107 alin.1 TFUE:

(1) Cu exceptia derogarilor prevazute de tratate, sunt incompatibile cu piata interna ajutoarele acordate de
state sau prin intermediul resurselor de stat sub orice forma, care denatureaza sau ameninta sa denatureze
concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, in masura in care
acestea afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre.

Art. 107 :

- alin.1 nu are efect direct.


- În alin.2 sunt aratate categoriile de ajutoare de stat care sunt compatibile cu piaţa internă
- În alin.3 sunt arătate categoriile de ajutoare de stat care pot fi considerate compatibile cu piata interna.

Art. 107 alin.1 se aplica daca sunt reunite următoarele conditii:

- Se acordă un ajutor de stat sau prin intermediul resurselor de stat.


i) Notiunea de ,,Stat’’ include organele etatice ale unităţilor administrativ teritoriale ale Statului (se
pot numi departamente, judeţe,etc). Ajutorul ar putea fi acordat direct de către stat sau prin
intermediul unui organism public ori privat, instituit sau desemnat de autorităţile publice, pentru a
gestiona ajutoarele de stat.
ii) Notiunea de ,,ajutor de stat’’ este mai largă faţă de aceea de subvenţie. Nu reprezintă însă ajutoare
de stat măsurile prin care se compensează integral sau parţial cheltuielile întreprinderilor care
gestionează servicii de interes economic general
- Măsura naţională favorizează anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri . Măsurile
prin care se instituie ajutoare de stat au caracter selectiv, nu beneficiază economiei în general.
Caracterul selectiv poate să fie stabilit ţinând seama de
i) faptul că este vorba de întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea într-un anumit domeniu,
ii) în funcţie de forma juridică a întreprinderilor,
61
iii) de destinaţia particulară a bunurilor.
- Măsura naţională luată denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa . Condiţia arătată este
îndeplinită dacă măsura naţională adoptată are ca obiect sau ca efect consolidarea poziţiei pe piaţă a
întreprinderilor beneficiare ale respectivei măsuri în raport cu concurenţii lor.
- Măsura luată afectează schimburile comerciale dintre statele membre . Adică este susceptibilă să
afecteze comerţul din cadrul UE.

Intrebări din sală:

- Consiliul Concurenţei din România ar putea să formuleze o acţiune prelimiară? Nu, autorităţile de
concurenţă nu pot, nu li se aplică prevederile art. 267 din tratat. Dar aceste autorităţi de concurenţă
colaborează cu Comisia.
- Cum poate afla Comisia de aceste situaţii atunci? Aceste autorităţi pot sa ceară sprijinul Comisiei şi în
unele situaţii am văzut că trebuie să informeze Comisia, înainte de luarea deciziei (ex: retragerea
beneficiul unui regulament de exceptare pe categorii, aceste dipoziţii fiind prevăzute în Reg. nr. 1/2003)
- La speţă cum ar trebui să scriem? Prezentare sistematică şi clară. Am spus la începutul semestrului că
trebuie să vă motivaţi soluţia, deci puteţi să prezentaţi variantele şi după de ce aţî ales acea soluţie. Să
reiasă clar soluţia, nu lăsaţi solutii contrare.

Proful: la examen veniţi cu un act oficial cu poza, cu 3-4 foi, cu un pix care să funcţioneze.
Pt absenţe veniţi cu adeverinţele. Respectaţi data de înscriere la examen. Să veniţi mai devreme cu 15-20 de
min. După ce aţi terminat veniţi cu lucrarea şi actul de identitate.

62