Sunteți pe pagina 1din 19

Acțiunea civilă

De la clasificarea normelor de drept procesual civil am spus că se clasifică după


obiect:

1. în norme de organizare judiciară


2. norme de competență
3. norme care reglementează teoria generală a acțiunii civile
4. norme de procedură.

I. Teoria generală a acțiunii civile:


Doctrina a creat-o și legiuitorul, în noul cod de procedură, i-a consacrat un titlu:
”Acțiunea civilă”. Pentru a înțelege ce este aceasta, trebuie să facem distincții terminologice
între dreptul subiectiv, dreptul la acțiune, acțiunea civilă și cererea de chemare în judecată.

a) Dreptul subiectiv: facultatea recunoscută de lege, unui subiect de a avea o anumită


conduită și de a pretinde celorlalți o conduită corespunzătoare sub sancțiunea
constrângerii statului. În acest element ” sancțiune” intervine acțiunea civilă
adresându-ne unei instanțe de judecată. Apelăm la mijloacele procesuale pe care ni le
punea legea la dispoziție pentru a obține o hotărâre judecătorească, titlu executoriu
dacă este cazul (la acțiunile în realizare) și să o punem în executare dacă este cazul.

Am mai întâlnit noțiunea de drept la acțiune când ați discutat despre prescripția dreptului
la acțiune ca instituție de drept substanțial: drept la acțiune în sens material și cel în sens
procesual.

- Cel în sens material este suspus prescripției extinctive


- Cel procesual nu se prescrie fiindcă ține de accesul la justiție: oricine, oricând se poate
adresa unei instanțe de judecată cu orice cerere- nu există o garanție că ea va fi
soluționată favorabil.

b) Dreptul la acțiune.
- În sens material, la ce elemente din aceste mijloace procesuale se referă dreptul la
acțiune în sens material? La cererea de chemare în judecată. Să se rezume doar la
dreptul de a sesiza instanța? Sau dacă ne uităm la definiția acțiunii civile nu este oare
un drept compus din dreptul de a folosi toate aceste mijloace? De a înregistra cererea
de chemare în judecată, de a formula întâmpinare, de a formula o cerere de punere în
executare silită, de a alege modalitatea de executare etc.
Cum coroborăm instituția de drept substanțial din codul civil cu instituția de drept procesual
din codul de procedură?

Nu există păreri convergente nici măcar în doctrină.În codul civil este mult mai
limitat, doar la înregistrarea cererii de chemare în judecată.Se pot concilia cele două?
Fiindcă ai dreptul material la acțiune înseamnă că statul îți va asigura protecția
materială a acelui dr subiectiv. El se stinge prin prescripție chiar dacă ai dreptul
procesual la acțiune să uzezi de mijloacele procesuale. Când nu mai ai dreptul material
la acțiune, statul nu-ți mai asigură protecția prin forța de constrângere.

Sigur că le putem corobora în mai multe feluri: acțiunea civilă este un ansamblu de mijloace
procesuale printre care se află și dreptul de a te adresa instanței, despre care vorbește codul
civil. Deci nu se contrazic neapărat fiindcă există un sens larg al dreptului la acțiune și un
sens restrâns sau putem spune un sens procesual și unul substanțial.

Textul art. 29- este definită acțiunea civilă dintr-o dublă perspectivă. Atât perspectiva
celui care se adresează instanței cât și a celui care se apără de acea pretenție. De ce se spune și
situație juridică? Pentru a acoperi acțiunea posesorie (nu se apără un drept subiectiv).

Cererea de chemare în judecată este doar unul dintre multiplele mijloace procesuale
care compun acțiunea civilă.

Care sunt elementele acțiunii civile și prin ce se deosebesc față de elementele cererii
de chemare în judecată?

Acțiunea civilă are părți, obiect și cauză.

Părțile: creditor-debitor, imprumutător-împrumutatul. Sunt părțile raportului de drept


substanțial dar care dobândesc o anumită configurație de drept procesual. Cel care
pretinde protecția dreptului se numește reclamant iar cel care se apără față de această
încălcare se numește pârât. Se pot forma multe alte cereri fiindcă pot interveni și terțe
persoane sau pot fi introduși forțat și atunci există alte părți.

Obiectul acțiunii civile: dacă este un ansamblu de mijloace procesuale, când vorbim
de obiect ne raportăm la fiecare mijloc procesual. Când vorbim de cererea de chemare
în judecată, art. 194 lit c-pretenția concretă a reclamantului, ce pretinde el de la pârât.
Art. 32-condiții de exercitare a acțiunii civile și vorbește de formularea unei pretenții.

!Deci dacă este vorba de o procedură contencioasă obiectul este pretenția. Dacă
procedura este necontencioasă este solicitarea pe care o adresează instanței de judecată.
Obiectul unei căi de atac este hotărârea atacată și motivele. Dacă invoc o excepție
procesuală obiectul este norma încălcată.

Cauza acțiunii civile și cauza cererii de chemare în judecată. De ce recurge


titularul dreptului subiectiv la acest ansamblu de mijloace? Pentru a obține ocrotirea
acestui drept. Deci cauza acțiunii civile este scopul pentru care acționează
reclamantul în judecată.

Dar care este cauza cererii de chemare în judecată? Eg. Într-o acțiune în revendicare: R
spune că el e proprietar și pârâtul este posesor și nu are titlu. Urmărește să redobândească
posesia: ăsta este scopul, deci cauza acțiunii civile este scopul avut de reclamant. Cauza
cererii de chemare în judecată art. 194 lit d- arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se
întemeiază cererea.

-Obiect ” ce anume cere?”

-Cauza ” de ce anume cere?”

În starea de fapt expusă de reclamant, judecătorul nu se poate băga. Unde se poate


băga? Dacă spun că este preț și de fapt este împrumut nerestituit, acolo da. Dar starea de fapt
este imutabilă. Deci cauza este starea de fapt calificată juridic.

De ce este important să distingem între cauza acțiunii civile și cauza cererii de


chemare în judecată? Introduce R acțiune în revendicare și spune ” sunt proprietarul unui
imobil și pârâtul îl ocupă fără drept”- se prevalează de un contract intitulat contract de v-c
având ca obiect acest imobil dar contractul este încheiat sub semnătură privată. Soluția?
Apărarea pârâtului: ctr sub semnătură privată încheiat cu un terț- cum mă apăr ca pârât?
Nulitatea absolută pentru nerespectarea formalității ad validitatem. Art. 31- vorbește de
apărările formulate în fața instantanței- apărările pot fi de fond sau procesuale- cele de fond
sunt apărări fundamentate pe dispozițiile dreptului substanțial. Apărare de fond este și atunci
când pârâtul spune că acceptă poziția reclamantului dar nu a avut de unde să plătească.Pârâtul
poate invoca apărări de fond pe tărâmul dreptului substanțial sau excepții procesuale.Deci s-a
invocat apărarea și instanța o admite. R nu este titularul dreptului și se respinge acțiunea. R se
duce la promitentul vânzător și îi arată că nu a putut intra în posesie fiindcă nu a avut ctr
autentic. Se duc la notar, încheie un ctr autentic și R vine iarăși în fața instanței de judecată și
cheamă în judecată același pârât. Care este cauza acțiunii civile și care este cauza cererii de
chemare în judecată? De ce este importantă distincția?

1) Avem aceleași părți, reclamant, pârât. Cauza acțiunii civile: urmărește să intre în
posesia bunului, deci este identică. Dar cauza cererii de chemare în judecată, starea de
fapt, nu mai este aceeași: inițial a spus că este proprietar în baza unui înscris sub
semnătură privată iar apoi a invocat un înscris autentic. Titlul de care se preavalează el
nu mai este același. Atunci, am sau nu autoritate de lucru judecat? Este importantă
starea de fapt și calificarea juridică. De ce? Dacă ma adresez instanței cu o acțiune în
evacuare: aceeași stare de fapt- mi se respinge acțiunea
2) În prima situația: instanța respinge acțiunea cu următoarea motivare: pârâtul nu ocupă
imobilul sau tu nu ești proprietar.
3) A doua: instanța spune că asta nu este o acțiunea în evacuare ci în revendicare.
Acțiunea în evacuare este de competența judecătoriei, se consideră a fi nepatrimonială,
are un timbraj fix. Acțiunea în revendicare, în funcție de valoarea obiectului poate fi
de competența judecătoriei dacă valoare este până în 200.000 lei sau de competența
tribunalului dacă este peste. Taxa de timbru se plătește la valoare deci este mult mai
mare, are cale de atac apelul, iar dacă valoarea depășește 1.000.000 mai are și recurs.

! deci instanța spune că este una în evacuare: poate instanța recalifica cererea? Art. 22-:
judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a cererii. Deci indiferent care spune
reclamantul care este cauza juridică a cererii, judecătorul poate să spună în baza art. 22 alin 4
că nu aceasta este cauza ci este alta: nu evacuare ci revendicare.

Dacă R insistă în calificare, este necesar să obțină acordul pârâtului. Dacă vin amândoi și
spun că este evacuare, pot să-i impună judecătorului în baza lui 22 alin 5.

a) Deci dacă nu a respins-o pe fond, ci spune că nu ai ales calea procesuală corectă.

Deci s-a respins pe excepție:

1) R vine și spune ce i-a pus în vedere instanța, prima situație


2) A doua este că introduce o nouă acțiune în evacuare
3) A treia: tot acțiune în revendicare, dar acțiunea lui în evacuare nu a fost respinsă pe
excepție ci judecătorul a luat de bună calificarea juridică dar a respins-o pe fond.

Ce se intâmplă cu fiecare cerere?

a) Când s-a respins pe excepție, fiindcă trebuia să introducă în evacuare, și introduce o


nouă acțiune în evacuare: este respinsă pe autoritate de lucru judecat: identitate de
obiect, părți, cauză
b) Dacă introduce acțiune în revendicare nu am autoritate de lucru judecat fiindcă nu am
identitate de cauză.
c) Dar acolo unde s-a respins pe fond acțiunea în evacuare, instanța a lăsat-o calificată ca
evacuare dar a respins-o pe fond: tu vii a doua oară cu revendicare: ți-o judecă instanța
pe fond sau spune că e autoritate de lucru judecat? Bunul simț zice că este autoritate
de lucru judecat. Pot să-i dau altă calificare? Sigur că pot, dar va fi sau nu autoritate de
lucru judecat? Da, pe calificare dată de instanță în primul proces.

Condiții generale de exercitare a acțiunii civile: art 32

Trebuie verificate în cazul oricăror acțiuni civile. Dar există și condiții speciale de
exercitare ale anumitor categorii de acțiunii:

ex. Art. 193- procedura prealabilă

ex. Recursul grațios în materie de contencios administrativ, dovada îndeplinirii


procedurii prealabile se anexează la cererea de chemare în judecată. Dacă pârâtul invocă lipsa
procedurii prealabile respinge acțiunea ca inadmisibilă.

ex. Autoritatea de lucru judecat este o condiție specială


Observați că la formularea unei pretenții am pus în paranteză ” sau a unei apărări de
fond sau excepții procesuale” ( definiția acțiunii civile). Din perspectiva pârâtului, când
verific în persoana lui condițiile de utilizare a unui mijloc procesual care compune ansamblul
def de art. 39 trebuie să mă gândesc la formularea unei apărări sau mijloc procesual

A.Capacitatea procesuală:
-nu este def în art. 32 dar la ”Participanții la procesul civil, cap. 2, Părțile”
vorbește despre folosința și exercițiul drepturilor procedurale. Art 56-57-

Cap. Proc. De folosință: din aceste două alineate deducem că cap procesuală de
folosintă:

a) Cea de folosință în sens subtanțial: aptitudinea de a fi subiect de drept, de a avea


drepturi și obligații- începe de la nașterea copilului, cu excepția copilului conceput
care trebuie să se nască viu și durează până la moarte.Persoana juridică-
personalitatea juridică începe în funcție de persoana despre care vorbim și durează
până la desființarea în orice formă și prin reaorganizare (eg. Absorbirea sau
fuziune).
b) Cap de folosință în sens procesual: aptitudinea de a fi parte în proces: să fie în
viață. Dacă se formulează o cerere de chemare în judecată, prin reprezentant/
avocat, dacă un avocat anganjează o cauză, nu formulează de regulă cererea de
chemare în judecată în aceeași zi. Este posibil ca până la data la care el o
înregistrează, cel care l-a angajat să decedeze. Deci lipsa calității procesuale de
folosință. Cei care se judecă între ei trebuie să fie persoane vii. Este o altă
chestiune la transmiterea calității procesuale, când una dintre părți decedează în
cursul procesului. Nici atunci nu poți să pronunți hotărârea față de un mort, trbuie
să introduc moștenitorii.

Lipsa capacității procesuale de folosintă este motiv de nulitate absolută și se


introduce pe cale de excepție. Art. 40: nule sunt când se încalcă capacitatea procesuală de
folosință și anulabile când se încalcă capacitatea procesuală de exercițiu.

În cazul asociațiilor de persoane, observați alin.2 art. 56 spune că nu doar cele cu


personalitate juridică au capacitate procesuală de folosință ci și cele fără personalitate juridică
dacă sunt constituite potrivit legii, fără să distingă dacă au capacitatea de reclamant sau pârât.
În vechiul cod se arăta că aceste asociații pot sta în calitate de parte în proces doar în calitate
de pârâte. Deci nu le permitea ca ele să formuleze cerere de chemare în judecată ci doar să fie
chemate în judecată dar noul cod repară această inechitate. Dacă permit să se constituie
asociații fără personalitate juridică trebuie să le dai mijlocul procesual să-și apere drepturile.

În ceea ce privește incapacitățile speciale de folosință. Țineți minte că pe tărâmul


dreptului substanțial încălcarea acestor incapacități se sancționează cum? Ex. Judecătorii nu
pot să cumpere drepturi litigioase: nulitate absolută. Veți întâlni opinii în care se afirmă că și
unele incapacități de folosință pot fi transmise pe tărâmul dreptului procesual: ex. Părintele
nedemn nu poate fi reprezentant al minorului sau în cazul nedemnității succesorale, acela nu
participă la dezbaterea succesiunii. Oare vorbim de capacitatea procesuală de folosință în
sensul art. 56?

Credeți că aici trebuie să încadrăm aceste incapacități? Ține de capacitatea de folosință


nu de exercițiu. Înseamnă că nu ai capacitate procesuală de folosință? Dacă părintele nedemn
introduce o cerere de chemare în judecată în numele copilului minor: invoc excepția lipsei
capacității de folosință? Nu, ci excepția lipsei calității de reprezentant fiindcă este decăzut din
drepturile părintești.

Cel de al doilea exemplu, cu nedemnitatea succesorală: este în viață, îi va chema pe


ceilalți în judecată. Dacă-l declară instanța nedemn, înseamnă că-i anulez cererea pe lipsa
capacității procesuale? In niciun caz nu ține de capacitatea de folosință fiindcă el este în viață.

Deci incapacitățile speciale de folosință de pe tărâmul dreptului stubstanțial nu se


traduc în expresia lipsei capacității pe tărâmul dreptului procesual fiindcă aceasta se rezumă
la faptul că persoana este în viață sau are personalitate juridică iar dacă nu are
personalitate juridică înseamnă că a îndeplinit condițiile prevăzute de lege.

Alin 3 art. 56- cum o invoc? Pe cale de excepție. Este una de drept procesual
(procedural nu este corect folosit fiindcă excepțiile procesuale se clasifică în două categorii:
de fond, care vizează condițiile de exercitare ale acțiunii civile și excepții de procedură care
vizează incălcarea celorlalte norme procesuale).

De către cine? Ce fel de normă este? De ordine publică sau privată? Este de ordine
publică fiindcă duce la nulitatea absolută. Oricine o poate invoca. Părți, procuror, instanță,
în orice stare a procesului dacă legea nu prevede altfel, normă generală. Art. 488 alin 2 -
motive de casare în recurs- aceste motive de casare nu pot fi invocate omisio medio: dacă am
avut o hotărâre dată față de un mort, nu spun nimic în apel, vin direct în recurs și spun că ala a
fost mort. Nu pot să zic că hotărârea primei instanțe este nulă fiindcă s-a pronunțat hotărârea
față de un mort.

Deși spune textul că în orice stare a procesului, există norme care spun că nu chiar
orice se poate, dacă se invocă în recurs.Dacă hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate,
trebuie să invoc în apel, altfel nu pot în recurs.

CAP. PROC. DE EXERCIȚIU


b) În dreptul substanțial capacitatea de exercițiu este capacitatea de a-și asuma acele
drepturi și obligații prin încheierea de acte juridice.
c) Capacitatea procesuală de exercițiu: art. 57-

Cum transpunem capacitatea din dr substanțial, în dreptul procesual?


Bebelușul, poate să stea singur? Nu. Minorii sub 14 ani nu au capacitate. Avem părinte și
tutore. Actele de procedură sunt încheiate prin reprezentant legal. Este lipsit de capacitate și
interzisul. Capacitate restrânsă în cazul minorului între 14 și 18- el poate încheia actele
personal, dar asistat de reprezentantUL său legal. Vor fi citați și minorul și reprezentantul
legal. Dar avem o dispoziție în care se precizează că minorul se citează prin reprezentant
legal la domiciliu acestuia. Se va emite o singură citație reprezentantului său legal.

Ce este autorizarea? Dacă se încheie acte de dispoziție pe tărâmul dreptului subtanțial:


ex. Se vinde un imobil al minorului. Autorizarea ar trebui să o dea instanța de tutelă conform
codului civil, dar dacă ne uităm în LPA a codului civil se spune că instanțele de tutelă vor lua
naștere în baza legii de organizare judiciară. Încă nu au luate naștere. Deci LPA are niște
dispoziții tranzitorii și care spun că instanța de tutelă este de regulă judecătoria, în mod
excepțional poate fi tribunaluL în baza unor legi speciale (Legea adopției și L272/2004
privind ocrotirea anumitor categorii de minori). Tocmai pentru că nu avem instanțe de tutelă
și pentru că judecătoriile, care au o grămadă de alte cauze pe cap, sunt instanțe de tutelă,
această atribuție e autorizării actelor de dispoziție ale minorului, se exercită în continuare de
autoritatea tutelară. Ex: dacă reprezentantul legal vrea să înstrăineze un imobil al minorului,
notarul public va cere autorizarea autorității tutelare pentru înstrăinare.

În ceea ce privește dreptul procesual civil vorbim de instituția autorizării când se


exercită acte de procedură de dispoziție. Art. 81- nu se pot face de reprezentant decât în
baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței ori a autorității
administrative competente.

Alin 2- instanța, poate să refuze să ia act de actul de dispoziție dacă apreciază că nu


este în interesul minorului sau al interzisului judecătoresc.

Vedem că capacitatea de exercițiu din dr subtanțial în cel procesual înseamnă același


lucru. Vorbim despre instituțiile reprezentării, asistării și autorizării și, tocmai fiindcă
vorbim de un proces civil, instanța le poate cenzura pe toat în condițiile art. 81

!!! Mai avem curatela specială procesuală în tărâm procesual, unde înseamnă altceva
spre deosebire de tărâm substanțial : art. 58

Vorbim de curatelă specială instituită la cerere sau din oficiu de instanță.

a) Alin 1- la cererea celui interesat: ex. Minorului îi decedează părinții în timpul


procesului, este reclamant și un reclamant iar minorul nu are reprezentant legal.
Minorul este pârâtul iar reclamantul are interesul să-și obțină o hotărâre
judecătorească, nu poate sta până când minorului i se numește un tutore. Astfel,
reclamantul va cere instanței (cea care judecă procesul, curatorul special fiind numit
de instanța care judecă procesul, dar nu din oficiu. Simplul fapt că minorului îi
decedează părinții nu va determina instanța să-i numească un curator special ci numai
dacă i se cere, și nu oricând ci doar în caz de urgență. Dacă nu este urgență, așteptăm
până i se numește un tutore. Pentru că un curator reprezintă și nu reprezintă.)
d) Alin 3- curatorul este numit dintre membrii baroului. În concret, barourile
desemnează avocații care-și manifestă opțiunea să fie curatori. Pe site-ul baroului Cluj
este o listă cu acești avocați și nu este niciun criteriu pe baza căruia instanța
desemnează acest curator. Instanța poate numi pe oricine, acesta va veni și reprezenta
minorul sau interzisul judecătoresc la solicitarea adversarului. De obicei adversarul
cere, minorul nici nu ar putea să ceară fiindcă nu are capacitate de exercițiu.
e) Teza a II-a: observați că teza a doua se referă la situații în care instanța din oficiu
se sesizează. Nu are nevoie de cerere, nu este nevoie să existe urgență ci numește un
curator special dintre avocații desemnați de barou când există conflict de interese între
reprezentant și reprezentat (ex. Dezbatere succesorală, moare unul dintre soți, îl
moștenește soțul supraviețuitor și copilul născut din căsătorie. Există contrarietate de
interese între reprezentantul legal și cel reprezentat.) sau atunci când o persoană
juridică sau o asociație de persoane fără personalitate juridică dar constituită potrivit
legii nu are reprezentant legal (știți că reprezentarea legală în cazul persoanelor
juridice sau asociațiilor fără personalitate juridică înseamnă altceva- cine este cel care
încheie acte juridice sau cine reprezintă asociația în proces).

Sancțiunea: nulitatea absolută în cazul lipsei capacității de folosință și


nulitatea relativă în cazul lipsei capacității procesuale de exercițiu.
-alin 3 art. 57- observați că are o natură mixtă această excepție, fiind una de fond (v-am
spus că toate excepțiile care vizează condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt de
fond, toate celelalte fiind de procedură). Este o excepție cu o natură juridică mixtă
fiindcă pe de o parte admiterea ei atrage anularea actului, deci vorbim de o nulitate
relativă, dar pe de altă parte poate fi invocată oricând în cursul procesului, cu aceeași
mențiune, dar nu omisso medio, în recurs de oricine, inclusiv de instanță din oficiu, pentru
că fiind vorba de ocrotirea intereselor minorului sau interzisului judecătoresc și instanța
trebui să se ocupe de acest lucru.

- alin 4- vorbește de anulabilitate cum vorbește și 40 alin 1, dar și de posibilitatea


confirmării actului. Deci nu se anulează automat ci se invocă nulitatea relativă și
conform alin 5, instanța acordă un termen pentru confirmarea actului. Se dă termen să se
vadă dacă se suplinește sau nu lipsa, dacă vine reprezentantul legal să confirme actul sau
se dă autorizarea tutelară și abia la termenul următor dacă nu se suplinește această lipsă
instanța procedează la soluționarea excepției și dacă o admite va anula actul de procedură
lovit de nulitate relativă.

Art 40 alin 1- ați văzut că sancțiunea este nulitatea, dar în afară de anularea
actului de procedură, încălcarea acestor dispoziții permite părții interesate să solicite
acoperirea prejudiciului dacă a suferit și un alt tip de prejudiciu potrivit dreptului
comun. Ce înseamnă potrivit dreptului comun? Ex. Un reclamant introduce o cerere de
chemare în judecată prin avocat, el este decedat. Pârâtul invocă excepția lipsei capacității de
folosință, se admite și se constată nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată. Va
obține cheltuieli de judecată în procesul civil, dacă este cazul. Totodată, el mai poate, separat,
să introducă o acțiune în despăgubiri întemeiată pe răspundere civilă delictuală (evident că nu
împotriva mortului fiindcă nu are cum; împotriva avocatului sau a moștenitorului celui
decedat? TEMĂ).

Cam asta este capacitatea procesuală de exercițiu și de folosință, ca o condiție de exercitare a


acțiunii civile.

B) Formularea unei pretenții.


Ce înseamnă formularea unei pretenții din partea reclamantului? Am văzut din art. 29-
cere să i se recunoască un drept. De regulă un drept subiectiv.În realitate, când verific
condițiile de exercitare ale acțiunii civile, nu verific dreptul ci verific numai dacă cere ceva.
Dacă invocă încălcare unui drept. O chestiune pur formală. Pretenția este obiectul, în sensul
art. 194. Dacă cere ceva, este OK.Vom discuta și despre acțiunile preventive

Sancțiunea pentru lipsa dreptului: dacă se constată că acesta nu există, acțiunea se


respinge ca nefondată. Dar asta înseamnă deja o altă etapă; am depășit etapa verificării
condițiilor de exercitare a acțiunii civile; la condiții verific doar dacă reclamantul a formulat o
pretenție și merg mai departe- dacă zic că a formulat o pretenție administrez probe și ajung la
fond și văd dacă există sau nu dreptul susținut de el și dacă el este titularul acestui drept. Deci
ceea ce se vehiculează prin cărți este o condiție falsă, se verifică de fapt doar dacă există o
pretenție formulată.

C) Interesul.
Nu este definit dar se arată care sunt condițiile. În dreptul substanțial ați întâlnit
condiție interesului în materia nulității absolute a actului juridic civil: ” nulitatea absolută a
actului juridic civil poate fi solicitată de orice persoană interesată.” De fapt, această condiție
este condiția interesului în exercitarea acțiunii civile.

- Ex. Eu am încheiat cu S un act lovit de nulitate absolută, i-am vândut un imobil printr-
un act sub semnătură privată. Poate oricine de pe stradă să vină să ceară constatarea
nulității actului? Eventul doar cel căruia i-am vândut încă o dată acel imobil, dacă am
notat acest act în CF, ar putea să aibă un interes, să radieze acea notare și să poată el
încheia contractul dacă i-am promis și lui că-i înstrăinez. Deci orice persoană
interesată.

Ce înseamnă interes procesual? Este folosul practic pe care-l urmărește cel care
utilizează un mijloc procesual din cele compun acțiunea civilă. În exemplul anterior eu am dat
un exemplu pentru înregistrarea unei cereri de chemare în judecată dar condiția interesului, ca
și toate celelalte condiții, trebui să existe pentru orice mijloc procesual.
- Ex. Când invoc o excepție sau o apărare de fond- nulitatea relativă pentru viciu de
consimțămând cine o poate invoca? Numai cel al cărui consimțământ a fost viciat
fiindcă doar el are acest interes. Degeaba spune cealaltă parte ” hai să anulăm actul
pentru că în fapt cocontractantului meu i-a fost viciat consimțământul”. NU ARE
INTERES.

Condițiile rezultă din art. 33


- determinat (să se vadă folosul practic, ce urmăresc).

- Legitim (să nu fie contrar legii)

- Personal (se verifică persoana celui care utilizează mijlocul procesual. Dacă efectuez un act
de procedură prin reprezentant, interesul nu-l verific în persoana reprezentantului ci în
persoana celui reprezentat.)

- Născut și actual ( condiția interesului este strict legată de dreptul subiectiv. Dacă am un
drept subiectiv sub condiție sau afectat de un termen suspensiv, dreptul nu este actual și de
regulă nici interesul. Ex. Nu pot să exercit o acțiune în justiție să-mi restituie debitorul o sumă
de bani împrumutată, dacă împrumutul nu a ajuns la scandență). De la această regulă pot să
existe excepții atunci când chiar dacă dreptul nu este actual, interesul poate să fie actual
și aceste excepții rezultă din:

 art. 33: deci nici dreptul nu este actual fiindcă încă nu s-a produs nicio pagubă pentru a
cerere repararea ei; nici interesul nu este actual dar legea îmi spune că pot să mă duc în
justiție fiind vorba despre o acțiune preventivă. Dacă aș sta până dreptul și interesul
devin actuale aș suporta o pagubă care nu se mai poate repara:
ex. Știu că este sub tiparul unui ziar un articol denigrator la adresa mea și pot
dovedi acest lucru. Mă duc în instanță pentru a-mi apăra dreptul. Este adevărat că încă
nu s-a public și nu s-a produs un prejudiciu ca să cer repararea lui, dar este cert că vor
să publice. Atunci eu cer instanței să interzică publicarea acelui articol fiindcă dacă s-
ar publica s-ar produce niște consecințe care nu se mai pot repara.
ex. S-a solicitat obligarea vecinului să-și taie un copac; Reclamantul spune,
sunt vecin cu pârâtul, care are pe terenul lui un copac foarte bătrân care la prima
furtună mai serioasă se va prăbuși fiind posibil să se prăbușească fix pe casa mea și s-
ar putea provoca pauze ireparabile (poate să rănească persoane sau să moară cineva).
Am o certitudine destul de serioasă că se va produce o pagubă dacă nu se intervine.
Codul permite celui în cauză să formuleze o astfel de acțiune preventivă.
TEMĂ: dacă se admite acțiune, poate fi obligat pârâtul la cheltuieli de
judecată? Este pârâtul în culpă procesuală?

 Art. 34- spre deosebire de situațiile de la acest articol, unde se vorbește despre drepturi
afectate de un termen unde dreptul nu este actual dar interesul de a acționa în justiție
este actual. Sunt 3 ipoteza
a) Predarea unui bun: închiriez un imobil pe termen lung, 10 ani. Vreau să fiu sigură că
la momentul la care se împlinește termenul de locațiune voi reintra în posesia bunului,
că-mi va fi predat. Nu stau să se împlinească 10 ani, apoi să mă mai judec câțiva ani,
pentru a obține un titlu executoriu. Sigur că în materia contractului de închiriere aș
putea să închei un contract sub semnătură privată, să-l înregistrez la administrația
financiară și este titlu executoriu. Dar dacă nu fac acest lucru și nu am titlu executoriu,
pot să acționez în justiție și înainte de împlinirea termenului de 10 ani pentru a obține
o hotărâre judecătorească și să spună instanța: dacă pârâtul chiriaș nu-mi predă bunul
la expirarea locațiunii, el va fi obligat, în baza acestei hotărâri.
Într-o astfel de situație, pârâtul este în culpă procesuală? Obligația lui
procesuală nu este scandentă, i se face un proces de intenție. Poate predă poate nu
predă! El spune că vrea să predea, nici nu-i trece prin cap. Dar reclamantul vrea să fie
sigur. În această situație nu avem culpă procesuală într-o astfel de acțiune.

b) Alin 2 (idem în ceea ce privește culpa procesuală): ați văzut că în materia obligației
legale de întreținere, instanța obligă pârâtul, debitor al obligației legale de întreținere,
să plătească întreținerea, în fiecare lună, în sumă de, și pe viitor, chiar dacă obligația
nu este scadentă fiindcă în caz contrar, creditorul obligației ar trebui să vină în instanță
în fiecare lună. Eu pot cere pentru viitor pentru a avea titlu executoriu, dacă debitorul
nu execută la scadență, fiind prestație succesivă, îl execut în baza acestei hotărâri
judecătorești. Dar pentru viitor el nu este în culpă procesuală fiindcă eu nu am de unde
să știu că el nu va executa, dar totuși vreau să fiu sigur.

c) Alin 3- vorbește de orice obligație afectată de un termen suspensiv. Cu ce


condiție?

- ex. Restituirea unui împrumut, înainte de scadență. Pot să merg la instanță și să cer o
hotărâre judecătorească dar nu pentru simplul motiv că așa mă taie pe mine capul.
Există o condiție: ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă
însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar accepta împlinirea termenului. Nu
există o astfel de condiție la predarea unui bun înainte de termen sau la executarea
unei obligații de întreținere sau asemenea alte prestații periodice. Dar în cazul oricăror
alte obligații afectate de un termen suspensiv, nu este suficient să mă adresez instanței
cu o astfel de acțiune, dreptul nu este actual, ci mai trebuie să existe o condiție
suplimentară, existența unei posibile pagube de o oarecare însemnătate.
Rămâne discuția dacă este sau nu în culpă procesuală pârâtul? Nu există o culpă
procesuală în persoana pârâtului fiindcă deocamdată obligația lui nu este scadentă.

Sancțiunea lipsei interesului: art. 40 alin 1 teza a II-a. SE RESPINGE ACȚIUNEA CA


FIIND LIPSITĂ DE INTERES EXISTÂND ȘI ÎN ACEASTĂ SITUAȚIA POSIBILITATEA
DE A CERE DESPĂGUBIRI PE TĂRÂMUL DREPTULUI COMUN. RĂSPUNDERE
DELICTUALĂ.

Și excepția lipsei capacității de folosință sau de exercițiu, dar și cea privind lipsa de
interes, sunt excepții de fond fiindcă vizează condițiile de exercitare ale acțiunii civile, sunt
peremptorii sau dirimante pentru că admiterea lor duce la anularea sau respingerea acțiunii și
sunt excepții absolute pentru că pot fi invocate de orice parte din proces, instanță din oficiu
sau de procuror când participă în orice fază a procesului dacă legea nu prevede altfel.

D)CALITATEA PROCESUALĂ
(condiţie de exercitare a acţiunii civile)

Art. 36. CALITATEA PROCESUALĂ. Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre
părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa
sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Identitatea dintre părţile procesului şi subiectele raportului juridic litigios – de ex.:


dacă raportul juridic are ca izvor un contract de împrumut, părţile sunt împrumutătorul şi
împrumutatul, iar pe tărâm procesual împrumutătorul va fi reclamant, iar împrumutatul este
pârât. Dacă s-ar solicita restituirea sumei împrumutate de o altă persoană decât
împrumutătorul, de pildă mama acestuia – are calitate procesuală ? (Calitate procesuală activă
are titularul dreptului, iar calitate procesuală pasivă are debitorul obligaţiei corelative) Mama
împrumutătorului nu are mandat din partea acestuia, ci în nume personal cere instanţei să
oblige debitorul să-i plătească ei. Calitate procesuală activă/pasivă – se verifică cine sunt
subiectele raportului juridic dedus judecăţii şi dacă sunt aceeaşi cu reclamantul şi
pârâtul; dacă nu e vorba despre aceleaşi persoane, atunci nu subzistă calitatea procesuală. În
această situaţie, instanţa nu va merge mai departe să vadă dacă există un contract de împrumut
sau dacă chiar acesta a ajuns la scadenţă etc., ci va porni chiar de la susţinerea
reclamantului şi va respinge cererea. Aceeaşi va fi situaţia şi în cazul în care reclamantul îl
cheamă în judecată pe tatăl pârâtului, de exemplu, pentru că acesta din urmă nu este solvabil.
Dacă nu există calitate procesuală, nu se mai administrează probe pentru a se vedea
dacă pretenţia este fondată sau nu.

Instanţa poate verifica din oficiu existenţa calităţii procesuale active şi pasive,
întrucât aceasta este o excepţie de fond, dirimantă şi absolută.

Dovada calităţii procesuale active şi pasive îi incumbă reclamantului, pârâtul


netrebuind să dovedească nimic.

Pentru că teza a doua spune că existenţa sau inexistenţa dreptului e o chestiune de


fond, în doctrină se spune: în cazul unei acţiuni în revendicare, de exemplu, când vorbesc de
lipsa calităţii procesuale active şi când vorbesc de respingerea acţiunii pe fond ? Şi răspunsul
doctrinei este: dacă dreptul există, fiindcă am bunul – când am un bun, acel bun are un
proprietar – , însă reclamantul nu este titularul bunului (ex.: dacă acest laptop este al meu, iar
dumneavoastră vi-l însuşiţi şi nu mi-l mai daţi înapoi, dacă maică-mea vă cheamă în judecată
să-i restituiţi laptopul, acţiunea ei va fi respinsă), atunci este o chestiune de calitate procesuală
activă, pentru că dreptul există, numai că reclamantul nu este titularul lui şi în această situaţie
acţiunea ar fi respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active. Dacă dreptul nu există deloc
(într-o acţiune în revendicare, dreptul nu mai există deloc dacă laptopul, de exemplu, nu mai
există), atunci acţiunea ar fi respinsă pe fond. A.C.: în realitate, aceste discuţii sunt doar ca să
justifice textul art. 36, pentru că în realitate nu am întâlnit niciodată să nu existe dreptul.
Atunci ar trebui să resping toate acţiunile în revendicare pentru lipsa calităţii procesuale
active.

Dar uneori se şi zice că şi pentru fond şi pentru calitatea procesuală activă se administrează
aceleaşi probe – pentru că se verifică titlul de proprietate al reclamantului şi pentru a se vedea
dacă acţiunea e fondată, pentru a se putea merge mai departe. Eu cred că lucrurile nu stau
chiar aşa şi chiar Codul îmi dă dreptate, dacă mergem mai încolo, la RENUNŢAREA
DREPTULUI SUBIECTIV DEDUS JUDECĂŢII1; aşadar, dreptul există, eu sunt titularul lui,
numai că renunţ la el în cursul judecăţii, iar instanţa, dacă ia act de renunţarea la dreptul
subiectiv dedus judecăţii, pronunţă o hotărâre prin care respinge cererea în fond. Dacă s-ar
merge pe concepţia doctrinei, expusă mai sus, în acest caz, întrucât dreptul există, dar titularul
renunţă la el, ar trebui să se respingă pentru lipsa calităţii procesuale active. Părerea mea este
că, pentru a verifica calitatea procesuală activă, pentru a vedea dacă se poate merge în
continuare la fondul cauzei, trebuie avut în vedere ceea ce susţine reclamantul, de exemplu:
reclamantul cere obligarea pârâtului la restituirea bunului, fiindcă el este titularul dreptului de
proprietate şi pârâtul posedă acest bun fără să aibă vreun titlu – în această situaţie, există
calitate procesuală activă. Dacă, în schimb, reclamantul exercită o acţiune în revendicare, dar
spune că el este chiriaşul bunului, atunci nu va mai avea calitate procesuală activă, pentru că
chiriaşul nu poate să exercite acţiunea în revendicare. (Deci asta înseamnă lipsă calitate
procesuală activă – deja din felul în care formulează cererea de chemare în judecată, îmi dau
seama că el nu are calitatea cerută de lege ca să exercite acea acţiune.)

Uneori, nu este foarte simplu – unii fac confuzie între fondul cauzei şi calitatea
procesuală activă, de exemplu: se formulează o notificare în baza Legii privind restituirea
imobilelor preluate abuziv şi reclamantul spune că imobilul a fost preluat abuziv de stat de la
tatăl lui, iar el, în calitate de moştenitor, cere statului să i-l restituie în natură; adresează
notificarea primarului, iar primarul i-o respinge pentru că nu a făcut dovada calităţii de
moştenitor; reclamantul acţionează primarul în judecată şi cere anularea dispoziţiilor prin care
i s-a respins cererea de restituire în natură. Dacă într-adevăr se dovedeşte că nu ar fi
moştenitorul celui care a fost proprietar tabular, întrucât nu depunde acte de stare civilă – ceea
ce înseamnă că este neprobat, dar chiar neprobat fiind, tot intră în autoritatea de lucru
judecat, fiindcă dacă nu ai probat, înseamnă că nu există dreptul tău; dacă nu a probat
calitatea de moştenitor, acţiunea îi va fi respinsă pe fond, întrucât calitatea de moştenitor
susţinută de reclamant prin cerere, este o chestiune de fond (în acest proces, calitatea
procesuală activă îi este atrasă de faptul că el este cel care a formulat notificarea, iar
notificarea i-a fost respinsă – subiecţii de drept substanţial sunt reclamantul, care a formulat
cererea şi primarul, care a respins-o).

1
Art. 408 alin. (2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa va pronunţa o hotărâre prin care va respinge
cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.
Pentru a verifica calitatea, întotdeauna se verifică cine sunt subiecţii raportului de
drept substanţial.

LEGITIMAREA PROCESUALĂ LEGALĂ: Art. 37. În cazurile şi condiţiile


prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de
persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal,
acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în
situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

Am văzut că trebuie să existe o identitate între reclamant şi titularul dreptului, pârât şi


debitorul obligaţiei corelative. Cu toate acestea, art. 37 spune că pot fi reclamante şi alte
instituţii, autorităţi, organizaţii ş.a.m.d, în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege ...
De exemplu: acţiunile exercitate de sindicate în numele membrilor acestora – interesul se
verifică în persoana membrilor, dar calitate să formuleze cererea de chemare în judecată are şi
sindicatul; organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului când e vorba de discriminare;
procurorul, conform art. 92 alin. (1), poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este
necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor
puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege –
sigur, legea îi recunoaşte dreptul de a formula cererea de chemare în judecată, dar nu o
formulează pentru el, ci o formulează pentru cel ocrotit, în sensul articolului menţionat, iar
restul condiţiilor se vor verifica în persoana ocrotitului (capacitatea de folosinţă/de exerciţiu,
interes, calitate procesuală – dacă el este titularul dreptului subiectiv).

TRANSMITEREA CALITĂŢII PROCESUALE. Art. 38. Calitatea de parte se poate


transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor
ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.

Art. 38 vorbeşte despre transmiterea calităţii procesuale şi active şi pasive, fie legal, fie
convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor sau situaţiilor
juridice deduse judecăţii.

În cazul persoanei fizice, vorbim despre o transmisiune legală în cazul moştenirii şi poate fi:
universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.

În cazul persoanei juridice, vorbim despre o transmisiune legală în cazul formelor de


reorganizare a persoanei juridice.

Transmisiunea este convenţională în cazul persoanei fizice sau juridice atunci când se
transmite prin contract, deci fie există o transmitere a dreptului litigios, care poate îmbrăca
inclusiv forma cesiunii de creanţă, fie există o preluare de datorie. Vom vedea că se dă şi
exemplul cesiunii de contract – este vreo diferenţă între cesiunea dreptului rezultând din
contract şi cesiunea contractului însuşi ? Într-o speţă s-a pus problema calităţii procesuale
active de a exercita o acţiune în rezoluţiune pentru neplata diferenţei de preţ. A vinde lui B un
imobil. B nu plăteşte o diferenţă de preţ. Pentru diferenţa de preţ, A, vânzător, încheie o
cesiune de creanţă şi cedează creanţa privind plata preţului lui C. Ulterior, pentru că nu
plăteşte cumpărătorul, debitor cedat, nici cesionarului, nici cedentului diferenţa de preţ,
cedentul exercită o acţiune în justiţie, de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare
pentru neplata preţului. Sigur, a fost invocată lipsa calităţii procesuale active, întrucât A nu
mai este titularul dreptului de creanţă. Vânzătorul spune că a cedat creanţa, dar NU a făcut o
cesiune de contract. (Nu vreau să lămurim acum acest aspect, dar vreau să vă arăt că uneori
există diferenţă între cesiunea dreptului şi cesiunea contractului din care s-a născut acest
drept).

Art. 39. SITUAŢIA PROCESUALĂ A ÎNSTRĂINĂTORULUI ŞI A SUCCESORILOR


SĂI. (1) Dacă în cursul procesului dreptului litigios este transmis prin acte între vii cu titlu
particular, judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă, însă, transferul este făcut, în
condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu
succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz.

De exemplu, am o acţiune în rezoluţiune a unui contract de vânzare-cumpărare şi una din părţi


îşi transmite drepturile rezultând din contract în cursul procesului. Conform tezei I a art. 39 se
pare că nimic nu se va schimba în cursul procesului, acesta continuând cu cele două părţi
implicate iniţial. În ceea ce priveşte teza a II-a, este cât se poate de logică, întrucât nu am cum
să mă judec cu un mort. Dacă, de exemplu, bunul obiect al procesului este transmis pe calea
unui legat cu titlu particular, iar transmiţătorul moare, se vor introduce în cauză moştenitorii.

Legătura între transmisiunea pentru cauză de moarte şi lipsa capacităţii procesuale de


folosinţă – dacă partea a fost în viaţă la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată,
faptul că ea moare ulterior nu dă dreptul instanţei să anuleze cererea de chemare în judecată
pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, ci instanţa va introduce în cauză moştenitorii.
Dacă, însă, instanţa va constata în cursul procesului, în urma depunerii certificatului de deces,
că reclamantul a decedat înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, nu se aplică
instituţia transmisiunii calităţii procesuale – el ar fi trebuit să fie în viaţă la momentul
înregistrării pentru a-şi transmite calitatea –, aşa încât cererea se va anula pentru lipsa
capacităţii procesuale de folosinţă. Pe de altă parte, însă, chiar dacă a operat transmisiunea
calităţii datorită decesului unei părţi în cursul procesului, dar instanţa nu a recurs la această
instituţie, nu a introdus moştenitorii, pentru că nu a ştiut, atunci hotărârea judecătorească va
fi lovită de nulitate, nu cererea de chemare în judecată, fiindcă aceasta este pronunţată faţă de
o parte lipsită de capacitate de folosinţă. (v. art. 1762) Lipsa capacităţii procesuale este un
motiv de nulitate a oricărui act de procedură !!!!! Dacă moare o parte în cursul procesului,
cererea îi rămâne valabilă, dar hotărârea, pronunţându-se faţă de un mort, este lovită de
nulitate, cu o singură excepţie: dacă moartea se produce între momentul amânării pronunţării
şi pronunţarea hotărârii, nu mai afectează pronunţarea hotărârii – art. 412 alin. (1) pct. 1
2
Art. 176. NULITATEA NECONDIŢIONATĂ. Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul
încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: 1. Capacitatea procesuală; (...)
vorbeşte de suspendarea cauzei datorită decesului unei părţi, dacă părţile nu cer termen pentru
introducerea în cauză a moştenitorilor în baza lui 39 alin. (1) NCPC, dar alin. (2) al aceluiaşi
articol prevede că această faptă nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă a survenit după
închiderea dezbaterilor, adică dacă a rămas instanţa în pronunţare – fiindcă i-a fost respectat
părţii dreptul la apărare: a pus concluzii sau ar fi putut să pună concluzii, pentru că după
închiderea dezbaterilor nu se mai primeşte nimic la dosar, deci moartea părţii nu are cum să
afecteze pronunţarea hotărârii. Altminteri, hotărârea pronunţată faţă de un mort este lovită de
nulitate.

Dacă ne ducem la textul art. 39, problema pare foarte simplă: se produce o transmisiune cu
titlu particular între vii, rămâne să se judece procesul între aceleaşi părţi, ca şi când nu s-ar fi
întâmplat nimic, iar dacă transmisiunea e pentru cauză de moarte, introducem moştenitorii
universali sau cu titlu universal, pentru ei sunt cei care vor trebui să predea legatul. Dar
textul art. 39 nu se opreşte aici, ceea ce este şi normal, întrucât succesorul cu titlu particular
are interesul să devină parte în proces şi să se apere, fiindcă în momentul în care cineva îşi
vinde dreptul litigios nu mai are niciun interes să se apere, pentru că de aia îl vinde, să scape
de grija procesului, iar această chestiune o lămureşte Codul în următoarele alineate:

(2) În toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză,
dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori
din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia
celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia
va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul
universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai
cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul
la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.

Conform tezei I, dacă succesorul particular ştie că există un proces (pentru că s-ar
putea să nu ştie – de exemplu, dacă este vorba despre un bun mobil, este mai dificil să ştie),
acesta este obligat să intervină în proces. Dacă află instanţa şi dobânditorul nu a intervenit,
aceasta îl va introduce din oficiu (v. şi art. 78 şi 79) – instanţa poate să îl introducă din oficiu,
deşi procedura e contencioasă, fără să aibă nevoie deloc de consimţământul părţilor, pentru că
legea prevede expres acest lucru la art. 39 alin. (2): la cerere sau din oficiu, fără să fie nevoie
de consimţământul celorlalte părţi, pentru că cel introdus în cauză are interesul să se apere.

Ce se va întâmpla cu partea care şi-a trnsmis calitatea ? Aceasta iese automat din
proces ? – La această întrebare ne răspunde teza a II-a a art. 39: instanţa va decide, după
împrejurări, aşadar, nu ies în toate situaţiile. În mod normal, ele ar trebui să iasă, dar, de
exemplu, la o cesiune de creanţă – dacă se cesionează creanţa, ar trebui să fie introdus
cesionarul în locul cedentului, dar cedentul spune că cesiunea este nulă, iar în acest caz
instanţa îi va păstra pe amândoi până la final, când se va pronunţa asupra acestei apărări de
fond şi în funcţie de soluţie va stabili cine are calitatea de titular al dreptului şi faţă de acela îl
va obliga pe pârât să plătească creanţa – să execute obligaţia corelativă dreptului de creanţă.
Logic ar fi să iasă din proces, pentru că de aia au înstrăinat, ca să iasă din proces sau de aia a
avut loc o preluare de datorie, pentru că el nu mai vrea să se apere – dacă nimeni nu se opune,
pur şi simplu se înlocuieşte partea iniţilă, dar dacă cel care a înstrăinat dreptul sau cel care a
permis preluarea de datorie invocă o apărare cu privire la titlul respectiv, la convenţia în baza
căruia s-a transmis dreptul/obligaţia cu titlu particular, rămân amândoi în proces şi instanţa
prin hotărârea finală va stabili cui i se cuvine dreptul/cine este titularul dreptului/cui îi
incumbă obligaţia.

Se transmite dreptul cu titlu particular. În esenţă, dacă se cunoaşte transmisiunea cel puţin
de către instanţă, aceasta va introduce din oficiu dobânditorul cu titlu particular, dar instanţa
nu poate să facă acest lucru decât dacă ştie; la fel va fi şi în cazul dobânditorului, acesta
intervenind în proces doar dacă ştie. Dacă nu ştie nimeni, e normal să rămânem la 39 alin. (1)
şi să continuăm procesul cu părţile iniţiale, pentru că nimeni nu spune nimic, deci nici
judecătorul nu poate introduce din oficiu, nici părţile nu cer acest lucru. Dacă persoana
intervine sau este introdusă din oficiu, în mod normal, ea ia locul celui al cărui drept l-a
dobândit sau a cărui datorie a preluat-o. Cu titlu de excepţie, rămâne toată lumea în proces
dacă cel care a înstrăinat sau cel de la care s-a preluat invocă o apărare de fond faţă de titlul
respectiv din care rezultă transmisiunea cu titlu particular şi instanţa va soluţiona prin
hotărârea finală acea apărare de fond. Ex.: nulitatea cesiunii de creanţă – dacă cesiunea de
creanţă este nula, cui i se datorează obligaţia corelativă, cedentului sau cesionarului ?
Cedentului. De aceea, păstrez şi cedentul în proces, nu-l introduc pe cesionar în locul lui,
pentru că rămâne să mă pronunţ pe această apărare de fond şi nu o pot face decât prin
hotărârea finală.

Conform tezei a III-a, succesorul cu titlu particular (...) va lua procedura în starea în
care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză, ceea ce
înseamnă că nu mai poate invoca excepţiile care trebuiau invocate, de exemplu, prin
întâmpinare – dacă ia locul pârâtului, nu va putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale
relative, care ar fi trebuit invocată prin întâmpinare şi pârâtul n-a făcut-o. Deci poate să
efectueze acte de procedură care sunt permise în acel moment, din acel moment al procesului,
dar nu poate să efectueze acte de procedură pentru care s-a împlinit termenul din care
antecesorul său ar fi fost decăzut din dreptul de a le efectua.

(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu


titlu universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu
particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a
dobândit dreptul cu bună-credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul
titular.

Acest alineat se referă la situaţia în care succesorul cu titlu particular nu a intervenit în


proces nici voluntar şi nici nu a fost introdus de instanţă, fiindcă nu s-a adus la cunoştinţa
instanţei transmisiunea cu titlu particular. În această situaţie, hotărârea se va pronunţa faţă de
partea iniţială din proces sau, în caz de deces al acesteia, faţă de succesorii universali sau cu
titlu universal – şi atunci hotărârea va trebui să fie respectată de către succesorul cu titlu
particular dacă nu a participat în proces sau nu va trebui respectată ? La această întrebare ne
răspunde alin. (3) al art. 39, numai că trebuie făcută distincţia între opozabilitatea hotărârii şi
caracterul obligatoriu al hotărârii. De exemplu, într-o acţiune în revendicare, dacă admit
acţiunea împotriva pârâtului – de pildă, am de comparat două titluri şi constat că titlul
reclamantului este preferabil şi-l oblig pe pârât faţă de reclamant; pârâtul transmite cu titlu
particular, în cursul procesului, dreptul rezultând din titlul său, care nu a fost considerat
preferabil, iar succesorul cu titlu particular nu a intervenit în proces – va putea fi pusă în
executare hotărârea împotriva lui ? Dacă ne ducem la efectele hotărârii judecătoreşti, art. 435.
OBLIGATIVITATEA ŞI OPOZABILITATEA HOTĂRÂRII. (1) Hotărârea
judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. (2)
Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în
condiţiile legii, dovada contrară.

Dacă se admite acţiunea în revendicare împotriva pârâtului şi acesta este obligat să predea
bunul, iar înainte să pună în executare hotărârea, pârâtul decedează, lăsând doi moştenitori,
hotărârea este obligatorie faţă de moştenitori sau va trebui reluat procesul de la capăt, pentru a
se judeca reclamantul cu moştenitorii ? Nu, procesul nu va trebui reluat. Asta înseamnă şi faţă
de succesori, că odată ce am obţinut faţă de antecesorul lor, pot să pun în executare –
executarea silită poate fi realizată şi împotriva moştenitorilor.

În ceea ce-l priveşte pe dobânditorul cu titlu particular nu vorbim despre alin. (1) al art. 435,
ci vorbim despre alin. (2), iar aceasta nu este o chestiune de interpretare, pentru că însuşi art.
39 alin. (3) vorbeşte despre opozabilitate, iar nu despre obligativitate. Întrucât dobânditorul nu
a fost parte în proces, hotărârea nu poate fi pusă în executare împotriva lui, iar dacă el se
opune, va trebui obţinută o nouă hotărâre. Însă, în noul proces, va putea fi folosită hotărârea
veche, care, într-adevăr, nu este obligatorie, dar este opozabilă – dacă el spune că nu o
respectă, să spună de ce. Dobânditorul, într-un nou proces, pentru a câştiga, trebuie să facă
dovada că a dobândit dreptul de bună-credinţă.

Ex.: se înstrăinează dreptul cu titlu particular în cursul procesului – dacă nimeni nu ştie,
procesul continuă cu părţile iniţiale, pentru că nici nu s-ar putea altfel şi atunci se pune
problema aplicării alin. (3), a opozabilităţii hotărârii faţă de succesorul cu titlu particular în
sensul arătat anterior. Dacă se flă de existenţa procesului, fie că află dobânditorul cu titlu
particular, fie că afla instanţa, acesta va fi introdus în proces sau va interveni voluntar, regula
fiind că va trebui să-l înlocuiască pe cel care i-a transmis dreptul; prin excepţie, atunci când
cel care a transmis dreptul contestă transmisiunea, atunci sunt păstraţi toţi în proces şi
instanţa, în hotărârea finlă, va decide dacă a operat sau nu transmisiunea, cine este titularul
dreptului şi faţă de acela sau pe acela îl va obliga la executarea prestaţiei.

 NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ – Dacă este vorba despre o nedemnitate


succesorală şi nedemnul exercită o acţiune pentru stabilirea masei succesorale şi cere să se
constate calitatea lui de moştenitor, iar ceilalţi spun că este nedemn, acesta va fi lipsit de
calitate procesuală activă pentru a exercita acţiunea ? Dacă este nedemn, din perspectiva
textului art. 31, ce reprezintă aceasta ? – Invocarea nedemnităţii este o apărare de fond, iar
admiterea ei duce la respingerea pe fond a acţiunii. Deci nu este o chestiune de calitate
procesuală şi cu atât mai puţin de capacitate de folosinţă pe tărâm procesual. Nedemnul are
calitate procesuală, întrucât la momentul introducerii acţiunii el suţine că este succesor, iar
nedemnitatea trebuie invocată.