27 – SEPTEMBRIE – PREDICA DUMINICA A XVIII-A DUPĂ RUSALII

Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii, de la Sfântul Evanghelist Luca, se

numește Evanghelia pescuirii minunate și evidențiază o mulțime de învățături
duhovnicești în ceea ce privește taina Bisericii și viața creștinului în general.
Iubiți credincioși,
În ţara în care S-a născut, a trăit, S-a răstignit şi a înviat Domnul nostru Iisus
Hristos există un lac haric, lacul Ghenizaret.
Acolo, în jurul lacului Ghenizaret, Şi-a îndreptat paşii Hristos. De ce? Pentru că în
acele sate ridicate împrejurul lacului locuiau săracii pescari. Un popor simplu şi fără
vicleşug, care se trudea, iar din veniturile pescuitului trăia o viaţă simplă, departe de
stricăciunea marilor centre urbane. Şi Hristos îi iubea pe pescari şi era mulţumit să
se afle alături de ei şi dintre aceştia Şi-a ales pe primii ucenici, ca să-i facă pescari
de oameni, propovăduitori şi învăţători ai lumii. Nu din universităţi şi din şcoli de
filosofi şi de ritori, nu din vile şi palate, ci din jurul lacului Ghenizaret, Hristos Şi-a
ales pe primii Săi ucenici, iar prin ei Şi-a întins Împărăţia Lui duhovnicească peste
toată lumea. Mare minune! Cum prin nişte oameni analfabeţi, neînvăţaţi,
Creştinismul a învins şi a triumfat!
Pe malul lacului deci, Hristos. Numai ce L-au văzut, pescarii au alergat la El. Mult
popor s-a strâns ca să-L vadă şi să-L asculte. Şi pentru ca acest popor să poată să-L
vadă şi să-L audă mai bine, Hristos a intrat într-una dintre corăbiile pescăreşti, într-
o corabie al cărei proprietar era Simon, şi a stat la prora corabiei. Corabia pe mare
prefigura Biserica lui Hristos in lume.
Domnul Iisus a intrat in corabia lui Petru si a cerut acestuia sa indeparteze putin
corabia de la tarm, pentru ca El stand in corabie sa invete multimile adunate pe
malul lacului. Astfel, mai intai, Mantuitorul Iisus Hristos a invatat multimile
binevestindu-le Evanghelia Imparatiei cerurilor sau vestea cea buna a mantuirii.
Predica Sa din corabie era o preinchipuire sau o prefigurare a tainei
Bisericii prezenta in lumea aceasta ca o corabie pe mare, uneori linistita, alteori
involburata. Biserica este corabia mantuirii care ne trece din lumea aceasta, unde
viata noastra este amestecata cu pacatul si cu moartea, pe taramul celalalt al
existentei, in viata vesnica, unde ‘nu este durere, nici intristare, nici suspin’, ci
odihna in Imparatia lui Dumnezeu, care este ‘dreptate, pace si bucurie in Duhul
Sfant’ (Rom. 14, 17). Dupa ce a invatat multimile si le-a hranit cu lumina Sfintei
Evanghelii, Mantuitorul Iisus Hristos a poruncit lui Petru sa mane corabia inspre
larg, unde apa e adanca, iar apoi a spus celor din corabie sa arunce mrejele in apa
pentru a pescui. Insa Petru a raspuns lui Iisus zicand: ‘Invatatorule, toata noaptea
ne-am ostenit si nimic n-am prins, dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja’ (Lc. 5,
5). De fapt, Sfantul Apostol Petru nu avea mare speranta ca va prinde peste, dar, din
smerenie, a implinit ceea ce i s-a poruncit.
Petru era un pescar iscusit, experimentat care stia cum se prinde pestele noaptea, dar
stia si ce inseamna rabdarea si osteneala. Daca o noapte intreaga nu a prins nimic,
acum, istovit de puteri si oarecum trist ca nu a avut nici o izbanda, Petru pescarul nu
are prea mare speranta ca va putea pescui vreun peste. Evanghelia nu ne spune ca
Petru s-ar fi indoit, dar nici nu ne spune ca ar fi fost foarte increzator, ci doar a
ascultat, din respect si din smerenie, de porunca Mantuitorului Hristos. Semnul
smereniei lui este ascultarea de Hristos fara sa puna vreo intrebare, fara sa ceara
vreo explicatie si fara sa inteleaga pentru moment ce va urma. Nu stia ce se va
intampla. Sfantul Petru a ascultat de Iisus doar pentru ca Il iubea si recunostea ca El
este Invatatorul sau. Aceasta smerita ascultare a lui Petru fata de Iisus era atitudinea
sa obisnuita, desi nu intelegea ce va urma si nici nu avea multa speranta ca va reusi
sa prinda peste. Nici pe departe nu se gandea el ca, deodata, o izbanda mare in cele
ale pescuitului va schimba viata sa. Deci, el doar a ascultat de Iisus si a zis: ‘La
porunca Ta, voi arunca mreaja’ (Lc. 5, 5). Insa, dupa ce a facut ce i s-a poruncit,
Petru si cu cei care-l insoteau ‘au prins multime mare de pesti incat li se rupeau
mrejele’. Atunci ei au facut semn celor ce se aflau in cealalta corabie sa vina ca sa-i
ajute. Şi astfel au umplut ambele corabii de peste, incat erau gata sa se scufunde.
Ce ne învaţă minunea aceasta? Printe altele, ne învaţă şi aceasta: unde este Hristos,
este binecuvântare; iar unde este binecuvântarea lui Hristos, acolo este bogăţia şi
comoara. Bogăţia materială? Şi aceasta. Dar mai înainte de toate, bogăţie
duhovnicească, care este mai presus de toate.
Asta nu înseamnă că omul trebuie să stea cu mâinile încrucişate şi să nu lucreze, ci
să le aştepte pe toate fără osteneală şi muncă. Nu! Omul va lucra, se va osteni şi va
transpira, pentru că aceasta este porunca lui Dumnezeu: „Să lucraţi”. Dar înainte de
muncă, omul are nevoie şi de binecuvântarea lui Hristos. Binecuvântarea lui Hristos
pentru reuşita fiecărui caz, mai mult chiar decât munca.