1.1.

Funcțiile Familiei

Multiple abordări apreciază familia ca formă a comunității umane întemeiată prin

căsătorie ce reunește soții și descendenții acestora prin relații strânse, de natura biologică,
economică, psihologică, morală, afectivă și spirituală, viziune ce transpare prin abordarea
familiei în strânsă legătură funcționalitatea ei, cu totalitatea relațiilor manifestate de membrii ei.
Specificitatea familiei în raport cu alte grupuri sociale este evidențiată prin complexitatea
funcțiilor îndeplinite de ea de-a lungul istoriei, prin rolul decisiv pentru indivizi și societate.
Familia se diferențiază ca formă specializată de comunitate umană prin faptul că poate îndeplini
în cadrul colectivităților mai largi funcții ce nu pot fi regăsite în alte grupuri sociale. Acestea pot
fi structurate astfel: funcții biologico-sanitare, funcția economică, funcția de socializare, de
solidaritate, funcții externe care se referă la integrarea familiei în societate. Literatura de
specialitate prezintă diverse modalități de analiză a vieții de familie dezvăluind atât funcțiile
familiei, cât și particularitățile de manifestare a acestora în diferite etape ale dezvoltării societății
(Voinea, 1993).
G. P. Murdock (apud Voinea, 1993), pornind de la afirmarea caracterului universal al
familiei nucleare, apreciază că familia îndeplinește în esență patru funcții: sexuală, reproductivă,
economică și educațională. În privința societăților tradiționale, W. F. Ogburn (apud Voinea,
1993), consideră că familia îndeplinea funcțiile de reproducere, economică, educațională,
recreațională, religioasă și social-psihologică.
Henri Stahl (apud Voinea, 1993), realizează o caracterizare complexă a funcțiilor
familiei, delimitând funcții interne: funcțiile biologice și sanitare, economice, de solidaritate, și
pedagogico-educative, care contribuie la realizarea unui regim de viață intimă ce asigură
membrilor familiei un climat de securitate, protecție și afecțiune, și funcții externe, care asigură
în principal dezvoltarea armonioasă a personalității fiecărui membru al familiei, și socializarea.
Jaques Sabran sugerează următorul model: funcții fizice: funcția de reproducere, economică și
cea de protecție, și funcții culturale, care vizează dimensiunile afective și sociale: funcția de
educație, funcția de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei.
Szczepanski (apud Voinea, 1993), apreciază că familia îndeplinește următoarele funcții:
menținerea continuității biologice a societății prin procrearea, îngrijirea, formarea și educarea
copiilor; menținerea continuității culturale prin transmiterea moștenirii culturale, transmiterea de
la o generație la alta a unei poziții sociale, alături de moștenirea culturală; satisfacerea nevoilor
emoționale, și funcția de control social.
Majoritatea abordărilor evidențiază cinci funcții de bază ale familiei: funcția biologică și
sanitară, economică, funcția de solidaritate familială, funcția educativă, și cea de socializare.
Funcția biologică și sanitară constă în satisfacerea necesităților sexuale ale partenerilor
cuplului conjugal, perpetuarea speciei umane prin procrearea şi creşterea copiilor, asigurarea
necesităților igienico-sanitare de dezvoltare biologică normală tuturor membrilor familiei și
crearea premiselor pentru îndeplinirea celorlalte funcții.
Funcția economică vizează crearea condiţiilor materiale necesare realizării nevoilor
familiei pe baza unui buget comun de venituri și cheltuieli. Din această perspectivă
responsabilitățile familiei asigură cadrul material indispensabil vieții, satisfacerea
corespunzătoare a trebuințelor membrilor familiei, dobândirea de bunuri și valori care să permită
siguranța, bunăstarea și confortul familiei.
Funcția de solidaritate familială asigură suportul bazat pe sentimente de dragoste și
respect între părinți și copii, între frați și surori, față de bătrânii, bolnavii sau invalizii din familie,
având la bază implicarea reală a fiecărui membru în viața de familie. Prin aceasta, familia va
conferi membrilor săi sentimentul de siguranță ce îi va susține în depășirea obstacolelor întâlnite
de-a lungul vieții, și de asemenea, le va conferi suport în dobândirea echilibrului emoțional
Funcția educativă și morală vizează asigurarea educației copiilor și socializarea primară
a acestora, având un rol important în transmiterea obiceiurilor, modelelor comportamentale, și în
deprinderea unui anumit mod de viață, în asimilarea normelor și valorilor societății.
Funcția de socializare este abordată ca proces fundamental prin intermediul căruia se
transmit moștenirea culturală, normele și valorile, și ca mecanism prin care cultura unei societăți
modelează personalitățile umane. Socializarea reprezintă acea parte a influenței mediului ce
determină individul să participe la viața socială, ce îl învață să înțeleagă cultura, ceea ce îl va
face capabil să îndeplinească anumite roluri sociale. Henri Stahl afirma că ”Familia nu poate, și
nu trebuie să rămână indiferentă la tot ceea ce se întâmplă dincolo de viața ei personală. Dincolo
de ușa simbolică ce o desparte de restul lumii.” (Stahl, apud Voinea, 1993, p 13). În acest sens,
cele mai semnificative aspecte pe care le cuprinde socializarea sunt: stăpânirea instinctelor și
nevoilor și satisfacerea acestora într-o manieră prevăzută de societate, educația, insuflă aspirații
și năzuințe, permite transmiterea unor cunoștințe și posibilitatea îndeplinirii unor roluri. Funcția
de socializare se realizează în patru situații specifice:
- Educație morală, având la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora se vor
transmite copilului regulile morale;
- Situații de învățare cognitivă, prin intermediu cărora copilul va asimila cunoștințe,
aptitudini, deprinderi, necesare conviețuirii în societate;
- Situații ce implică imaginația și creativitatea, prin intermediul cărora vor dezvolta
capacitățile creatoare și gândirea participativă;
- Situații de comunicare psihologică, prin care dezvoltă afectivitatea specific umană, cu
un rol important în echilibrul moral și psihologic al individului.
Întrepătrunderea acestor funcții, relațiile complexe demarate de mecanismul viu al
familiei determină o transcendere a funcțiilor interne în planul social general, prin aceasta
funcțiile externe reprezentând o continuitate, o prelungire a funcționalităților interne, reflectând
efectele pe termen lung ale influenței mediului familial. Importanța fiecărei funcții rezidă din
absența sau insuficienta ei funcționare sau manifestare, modul de satisfacere a unei funcții fiind
influențat de felul în care se realizează toate celelalte funcții, perturbările într-o direcție
antrenând alte disfuncții, putând determina chiar disoluția familiei (Voinea, 1993)
Particularitățile funcțiilor familiei în raport cu cei ce compun familia și cu societatea către
care aceasta este orientată sunt reprezentate de următoarele aspecte:
1. Familia prezintă funcții strict specializate, nerealizate de alte instituții: funcția biologico-
sanitară, funcția de solidaritate familială și cea de socializare primară;
2. Familia, în raport cu membrii grupului, are menirea de a asigura socializarea primară
(prin transmiterea normelor, valorilor, tipului de comportament), securitatea emoțională
și nevoia de apartenență la grup a membrilor ei;
3. În raport cu societatea, are rolul de a asigura forța de muncă a societății din care face
parte, atât sub aspect calitativ, cât și cantitativ;
4. În raport cu sine, ca grup social, are rolul de a se afirma ca grup unitar și conștient de
sine, de identitatea sa, capabil să asigure bunăstarea și dezvoltarea normală a
personalității fiecărui membru al său (Voinea, 1993).
 De-a lungul timpului funcțiile familiei s-au manifestat în mod diferit prezentând nuanțe
proprii și intensități distincte, determinate de două categorii de cauze ce au capacitatea de
modifica și redimensiona funcționalitatea unei familii:
1. Factori externi, ce nu aparțin familiei dar care manifestă o influență puternică asupra
acesteia:
- Caracterul societății, totalitar sau democratic, cu influențe considerabile asupra
solidarității familiale și socializării descendenților;
- Nivelul de dezvoltare economică a societății ce influențează în principal funcțiile
economică și reproductivă;
- Nivelul de instruire și educare, ce influențează funcțiile de socializare și reproducere.
2. Factori interni, proprii familiei, ce pot fi mai ușor de identificat în cazul disfuncționalității
familiei sunt:
- Dimensiunea familiei, influențează funcțiile socializare și solidaritate;
- Structura familiei, cu impact asupra funcției economice și reproductive;
- Diviziunea rolurilor și autorității, aspecte ce influențează în principal funcția de
solidaritate (Ciupercă, 2000).

1.2. Roluri Familiale

Rolurile conjugale sunt influențate atât de relațiile natural-biologice ale cuplului, cât și de
complexitatea și profunzimea relațiilor spiritual-psihologice, morale, juridice, economice ale
partenerilor. Influența acestora se manifestă diferit de-a lungul evoluției relației de cuplu, parte
din ele dominând într-o anumită fază a constituirii cuplului, altele având o manifestare lentă în
traiul cotidian. În momentele de început ale creării cuplului erotic predomină atracția și
preferința irezistibile pe care le exercită partenerul și care, la nivel individual dezvoltă puternice
stări emoțional afective, partenerii cunoscându-se destul de puțin în privința aspectelor valorice
și de esență ale personalității lor. A. Berge afirma că ”familia constituie un soi de personalitate
colectivă a cărei armonie generală influențează armonia fiecăreia dintre părți.” (Berge, apud
Voinea, 1993, p 37).
Prin complexitatea lor, rolurile conjugale antrenează sentimente, gesturi, acțiuni,
motivații din cele mai diversificate, conferind familiei particularități ce nu pot fi regăsite la alte
grupuri sociale. Partenerii dezvoltă o relație intimă ce le permite satisfacerea atât a trebuințelor
biologico-sexuale, cât și a celor sentimental-afective, facilitând înțelegerea, comunicarea,
încrederea și receptivitatea reciprocă în privința asumării responsabilităților familiale.
Încărcătura psihologică a rolurilor familiale, prin favorizarea suportului emoțional, a afecțiunii
fizice și spirituale, a comunicării ca suport al formării un climat optim de viață, conferă premisa
integrării sociale corespunzătoare a tuturor membrilor ei.
Abercrombie (apud Ciupercă, 2000, p. 25) definește rolurile ca fiind ”un buchet de
atribute și așteptări social determinate, asociate unor poziții sociale”, roluri ce pot fi prescrie,
atribuite, dobândite sau achiziționate.
Evoluția societății, statutul social, drepturile și obligațiile aferente poziției persoanei în
societate, au determinat migrarea de la rolurile impuse, încărcate afectiv, difuze, roluri ce
caracterizau societatea tradițională, la cele dobândite, neutre afectiv, specifice.
Statutul reprezintă poziția pe care o ocupă indivizii la nivel social, poziție ce este
legitimată social și delimitată de o serie de reguli, drepturi și îndatoriri pe care cei ce le dețin
trebuie să le îndeplinească, însumând totalitatea opiniilor, comportamentelor la care un individ se
așteaptă din partea celorlalți, în virtutea poziției pe care o ocupă.
Rolul desemnează aspectul dinamic al statutului, tranziția de la poziția abstract
desemnată, la comportamentul concret aferent acesteia, reflectând așteptările celorlalți față de o
persoană care deține o anumită poziție. Allport (1981, apud Iluț, 2005) examinând relația dintre
personalitate și rol distinge:
- Rolul prescris: rolul social, existent în afara individului concret;
- Rolul perceput: modul în care individul percepe rolul solicitat de societate;
- Rolul asumat: rolul perceput însoțit de elementul evaluativ-afectiv;
- Rolul efectiv: rolul în care individul transcrie în comportament cerințele rolului prescris.
Întrucât în privința așteptărilor există o simetrie la nivelul conținutului noțiunilor de rol și
statut, iar rolul este mai aproape de comportamentul individului, în literatura de specialitate s-a
impus noțiunea de rol așteptat ce desemnează așteptările celorlalți de la o persoană ce deține un
anumit rol, și modul în care acestea influențează comportamentul persoanei respective.
Așteptările de rol sunt puternic marcate de cultura societăților și stereotipii. Stereotipiile
și clișeele sunt frecvent afirmații false, însă la nivelul conștiinței colective capătă valoare de
adevăr, influențând comportamentul indivizilor. Așteptările de rol creează diferențe importanțe
între comportamentele bărbaților și cele ale femeilor, în special prin socializare. Astfel, cele mai
multe caracteristici de personalitate și comportamentale nu sunt determinate natural, bio-
psihologic, ci sunt induse prin mecanisme psiho-sociale, cum sunt de exemplu efectele etichetării
și a legii profețiilor care se autoîmplinesc. În acest sens, cercetările lui J. Money și A. Erhard
(1972, apud Iluț, 2005) au arătat ca hermafrodiții devin fete sau băieți în funcție de sexul ce le-a
fost desemnat înainte de a împlini 18 luni. Odată atribuit un anumit gen, copiii au fost crescuți în
acord cu așteptările rolului desemnat, iar ulterior aceștia au devenit ceea ce au fost programați să
fie. O altă influență semnificativă a etichetării și așteptărilor de rol se remarcă la nivelul vieții de
familie, modul de relaționare al soților fiind puternic amprentat de stereotipiile de rol de pe care
fiecare din cei doi le dețin.
Abordarea psiho-socială integralistă descrie familia ca un sistem psiho-social puternic
integrat, în care trăsăturile de personalitate ale membrilor se află într-un permanent feed-back cu
realitatea psiho-socială a familiei. La nivelul structurii și dinamicii rolurilor în familie, tipurile de
personalitate determină în interacțiunea lor un anumit profil al familiei, profil ce va acționa
continuu asupra personalității indivizilor, mai ales asupra celor în formare. Membrii familiei
interacționează între ei în baza imaginilor, percepțiilor reciproce, al felului în care se definesc
unul pe altul, viața de familie fiind rezultatul unei permanente construiri-reconstruiri a realității
simbolice. Temele dominante ale familiei, înțelese ca o configurație de simțăminte, motive,
fantezii și moduri de a înțelege lumea, exprimă sintetic identitatea percepută a familiei (”cine
suntem noi”, ”ce trebuie să facem”), afectând atât comportamentele familiei ca întreg, cât și ale
membrilor ei, conferindu-i unicitate în raport cu mediul social.
Teoria presiunii în rețea explică segregarea rolurilor în familie sub influența presiunii
exercitate de mediul social. E. Bott (1971, apud Iluț, 2005) consideră că rolurile de soț/soție sunt
influențate de gradul de integrare a acestora în rețeaua socială. Dacă soții sunt puternic integrați
în rețeaua socială, iar aceasta la rândul ei este densă, atunci rolurile lor vor fi discriminative și
ierarhizate. Cu cât rețeaua socială este mai densă, dar integrarea soților este mai redusă, rolurile
masculine și feminine sunt mai puțin segregate și ierarhizate. Explicația este oferită de presiunea
culturală. Cu cât rețeaua socială este mai densă, cu atât cerințele de rol sunt mai omogene și
suportul extrafamilial pentru un anumit tip de comportament este mai mare. Dacă cei care
formează rețeaua au legături slabe, este probabil ca și așteptările de rol să fie slabe, o rețea
rarefiată creând premisele unor roluri mai puțin diferențiate și mai egalitare.
Teoria echității raportată la rolurile conjugale prezintă dinamica acestora în lumina
echității din cadrul negocierilor de rol. Considerând căsătoria o afacere, căsnicia va reprezenta un
proces de continuă negociere de roluri a căror dinamică urmează principiul echității. Partenerii
își ajustează conduitele și așteptările funcție de echitatea percepută a schimburilor de bunuri și
activități. Dacă raportul dintre ceea ce consideră că oferă și primesc este egal sau apropiat cu cel
dintre ceea ce consideră că primește și oferă partenerul, contextul va fi considerat ca fiind
echitabil. Atunci când unul din parteneri, sau ambii, apreciază că există diferențe mari între
aceste raporturi, vor adopta diverse strategii pentru a rezolva inegalitatea. Acestea pot fi
comportamentale, atunci când unul din parteneri aduce modificări comportamentului său în
vederea rezolvării inechității, sau psihologice, atunci când urmărind același scop, modifică
percepția raportului beneficii/investiții (Iluț, 2005).
Teorema lui G. Becker (1992, apud Iluț, 2005) privind comportamentul altruist în familie
susține că prezența unei persoane generoase, altruiste, determină alți membri ai familiei, chiar
dacă sunt egoiști, să maximizeze bunăstarea întregii familii. Fiecare beneficiar, oricât de egoist
este, va prezenta tendința să maximizeze venitul binefăcătorului, internalizând astfel efectele
acțiunilor lui la ceilalți beneficiari.
Problema rolurilor familiale s-a accentuat în ultimele decenii când, după o perioadă de
relativă stabilitate privind percepția și comportamentul de rol-sex în cadrul grupului, a avut loc o
schimbare semnificativă legată în principal de procesul de emancipare a femeii, prin trecerea de
la comunitate la societate, schimbare ce a indus multiple implicații psihologice, atât la nivelul
identității psihosociale, cât și la nivelul familiei, ca entitate funcțională. În cazul bărbaților
schimbarea de la comunitate la societate s-a produs odată cu revoluția industrială, neavând
consecințe în plan familial din perspectiva rolului pe care acesta îl îndeplinea, însa în momentul
în care această tranziție s-a produs în rândul femeilor a fost necesară schimbarea modelelor
culturale impuse de-a lungul timpului, reconsiderarea statutului lor în familie și societate,
modificarea stilului de viață și a valorilor familiale. Deși evoluția societății a impus aceste
modificări, nici bărbatul și nici femeia nu au fost pregătiți să-i facă față. Modificarea rolurilor
familiale a determinat reconsiderarea a trei coordonate: problematica statutului și a imaginii
aferente, a percepției și evaluării rolurilor, și cea a competitivității nevoilor și a conflictelor
legate de scopuri și valori (Ciupercă, 2000).
În privința problematicii legate de statut și imaginea de sine, N. Mitrofan (1984, apud
Ciupercă, 2000) consideră că în cadrul relaționării familiale partenerii operează cu mai multe
tipuri de imagini, diferențiindu-se următoarele elemente în raport cu personalitatea fiecărui
partener: IS: imaginea de sine, IA: imaginea de sine atribuită soțului/soției, AR: aspectul real. La
nivel individual se pot contura tendințe de supraapreciere sau subapreciere, fiind posibilă apariția
uneia din situațiile:
a) IS=IA=AR, grad înalt de obiectivitate în cunoașterea partenerului;
b) IS(+)=IA(+)≠AR(-), supraestimarea posibilităților reale ale partenerului și a gradului de
apreciere de care dispune acesta;
c) IS(+) ≠IA(-) ≠AR(-), supraaprecierea posibilităților reale ale partenerului și subestimarea
gradului de apreciere de care dispune acesta;
d) IS(-) =IA(+) ≠AR(-), subestimarea posibilităților reale ale partenerului și a gradului de
apreciere de care dispune;
 e) IS(-) =IA(+) ≠AR(-), subaprecierea posibilităților reale ale partenerului și supraestimarea
gradului de apreciere de care dispune partenerul.
Atât imaginea de sine, cât și imaginea atribuită partenerului se modelează în procesul
interacțiunii și sunt influențate de calitatea comunicării pe multiple planuri.
Influența imaginii de sine asupra comportamentului este evidențiată de o serie de fațete
ale personalității:
1. Personalitatea Reală (PR), constituită din ansamblul proceselor, funcțiilor și însușirilor
psihice de care dispune omul la un moment dat;
2. Personalitatea Autoevaluată (PA), ce cuprinde totalitatea reprezentărilor, credințelor
individului despre propria personalitate;
3. Personalitatea Ideală (PI), cea pe care individul dorește să o obțină;
4. Personalitatea Percepută (PP), percepția pe care o are individul despre ceilalți, percepție
ce îi ghidează comportamentul față de aceștia;
5. Personalitatea Proiectată (Ppro), gânduri, sentimente și aprecieri pe care crede un individ
că le au ceilalți despre el (Ciupercă, 2000).
Zlate (apud Ciupercă, 2000, p. 31) consideră că ”aceste fațete ale personalității nu sunt
izolate, ci dimpotrivă se întrepătrund, se presupun reciproc, se intersectează și se convertesc
reciproc”. Prin raportarea imaginii pe care o oferă un partener și imaginea care este reperată de
către celălalt partener, rezultă patru situații:
1. Oferirea/receptarea unei imagini veridice, conduce la relații interpersonale corecte;
2. Oferirea/receptarea unei imagini false, conduce la relații interpersonale iluzorii;
3. Oferirea unei imagini veridice și receptarea uneia false, relații eronate;
4. Oferirea unei imagini false și receptarea uneia veridice, conduce la relații interpersonale
eronate.

1. Ciupercă, C. (2000), Cuplul modern, între emancipare și disoluție, Alexandria: Editura

Tipoalex
2. Iluț, P. (2005), Sociopsihologia și Antropologia Familiei, Iași: Polirom
3. Voinea, M. (1993), Sociologia Familiei, București: Tipografia Universității București