CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

AFACERILOR
1.1 Noțiunea și obiectul dreptului afacerilor
Denumirea de drept al afacerilor sugerează ideea că această ramură a dreptului românesc
reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează afacerile.
Definiție: Prin normă juridică se înțelege o regulă de conduită generală și impersonală
stabilită sau recunoscută de stat care exprimă voința forței sociale ce deține puterea și a cărei
respectare este asigurată prin forță de coerciție (constrângere) a statului.
Prin afacere se înțelege îndeletnicirea, acțiunea sau activitatea favorabilă unei persoane.
Nu sunt afaceri activitățile desfăşurate în baza unui contract de muncă, activitatea desfășurată de
persoanele fizice și persoanele juridice necomerciale care dobândesc bunuri pentru necesitățile
proprii, precum și alte activități care nu aduc profit autorului.
În ceea ce privește denumirea disciplinei de studiu, în doctrina juridică, dreptul afacerilor
mai poartă denumirea de drept comercial. Denumirea tradițională a dreptului comercial a apărut
în condițiile statului feudal ca un drept profesional al persoanelor care practicau comerțul
(Dreptul negustorilor sau Dreptul comercianţilor).
Dreptul comercial se definește ca un ansamblu de norme juridice de drept privat
aplicabil raporturilor juridice izvorâte din săvârșirea actelor juridice, faptelor și operațiunilor
considerate de lege fapte de comerț, precum şi raporturile juridice la care participă persoanele
care au calitatea de comerciant. Altfel spus, dreptul comercial reglementează relațiile sociale,
patrimoniale și personal-nepatrimoniale din sfera activității de comerț, inclusiv toate activitățile
economice aducătoare de profit.
Dreptul afacerilor este un domeniu mai amplu, deoarece include și normele dreptului
public. Normele dreptului afacerilor sunt încorporate atât în codul civil, cât și în alte acte
legislative. Astfel, definim dreptul afacerilor ca fiind un ansamblu de norme juridice care
reglementează relațiile sociale patrimoniale și personal-nepatrimoniale care apar între persoane
în legătură cu desfășurarea activității de întreprinzător, precum și relațiile care apar în cazul
intervenției statului în această activitate.
Obiectul dreptului afacerilor este reprezentat de trei categorii de relații sociale:
1. Relațiile aferente dobândirii, menținerii și încetării calității de întreprinzător, inclusiv
relațiile corporative. Aceste categorii de relații ocupă un loc predominant în sistemul
dreptului afacerilor.
2. Relațiile care apar între întreprinzători în legătură cu desfășurarea activității economice
aducătoare de profit.

1
 3. Relațiile dintre întreprinzători și autoritățile publice. Statul reglementează activitatea
întreprinzătorilor prin norme juridice imperative punând în sarcina lor un șir de obligații.
Raporturile juridice de drept public dintre autoritățile publice și întreprinzător sunt de
următoarele categorii:
a) raporturi care apar în legătură cu înmatricularea întreprinzătorului în registrul
comerțului și efectuarea de modificări în acest registru;
b) raporturi care apar în legătură cu încălcarea regulilor concurenței;
c) raporturi care apar în legătură cu obținerea de licențe pentru unele genuri de
activitate;
d) raporturi care apar în legătură cu insolvabilitatea întreprinzătorului;
e) raporturi care apar în legătură cu ținerea corectă a evidenței contabile de către
întreprinzător.
1.2. Raportul juridic de drept al afacerilor
1.2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic de drept al afacerilor
Raportul juridic este o relație socială stabilită între două sau mai multe persoane, fizice
sau juridice, reglementate de o normă juridică (exemplu: contract de vânzare, schimbul de
bunuri, prestarea de servicii, executarea de lucrări).
Caractere juridice ale raportului juridic de drept al afacerilor:
• social: pentru că raportul juridic ia naştere exclusiv între oameni priviţi individual ca
persoană fizică sau în colectiv, ca persoană juridică; (legea nu poate stabili reguli de
conduită pentru lucruri, chiar dacă se are în vedere transmiterea dreptului de proprietate
asupra acelui lucru, se are în vedere conduita vânzătorului şi a cumpărătorului cu privire
la acel obiect).
• caracter dublu voliţional- adică o relaţie socială devine raport juridic întrucât, pe de o
parte, aceasta este reglementată de o normă juridică edictată în baza voinţei statului, iar,
pe de altă parte, raportul juridic se naşte din voinţa uneia sau a tuturor părţilor, în măsura
în care aceştia îşi manifestă voinţa de a da naştere, modifica sau stinge acest raport.
• poziţia de egalitate juridică a părţilor- normele juridice ce reglementează raportul
juridic de drept al afacerilor aparţin dreptului privat.
1.2.2. Structura raportului de drept al afacerilor
Raportul juridic de drept al afacerilor cuprinde următoarele elemente: părţile, conţinutul şi
obiectul.
• Părţile (subiectele raportului juridic) sunt persoanele fizice sau juridice care sunt
titularele drepturilor şi obligaţiilor civile.

2
 • Conţinutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor
civile pe care le au părţile.
• Obiectul raportului juridic constă în conduita părţilor, adică în acţiunile ori inacţiunile la
care sunt îndreptăţite sau sunt obligate părţile.
1.2.2.1.Subiectele raportului juridic de drept privat.
A) Subiectele specifice dreptului afacerilor.
În cadrul raportului juridic de drept privat pot participa două categorii de subiecte:
persoane fizice şi persoane juridice. Persoana fizică este omul privit individual ca fiind titular de
drepturi şi obligaţii iar persoana juridică reprezintă colectivităţi de oameni, dar care trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
a) să aibă o organizare de sine stătătoare, adică să i se precizeze structura internă,
modul de alcătuire a organelor de conducere, administrare şi control, precum şi atribuţiile
acestora, modul în care ia fiinţă şi în care poate fi desfiinţată ca subiect de drept;
b) să deţină un patrimoniu propriu, distinct de cel al persoanelor fizice ce compun
persoana juridică;
c) să aibă un scop determinat, licit şi moral, în acord cu interesul general, care
corespunde obiectului de activitate a persoanei juridice.
Odată cu intrarea în vigoare a actualului cod civil, legiuitorul extinde sfera subiectelor de
dreptul afacerilor, principala categorie de participanţi la viaţa de afaceri, fiind profesioniştii.
Potrivit art.3 alin.2 C. civ. sunt consideraţi profesionişti “toţi cei care exploatează o
întreprindere”, iar potrivit alin. 3 “constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea
sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în
producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii,
indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.
Prin afacere înţelegem orice activitate economică organizată sau întâmplătoare,
exercitată în scopul obţinerii de profit.
Într-un sens larg, noţiunea de afaceri include atât afacerile organizate propriu-zise
(întreprinderile de afaceri), inclusiv anumite întreprinderi ale unor profesionişti necomercianţi
(liber profesionişti), dar şi afaceri ocazionale care nu se desfăşoară în formă organizată şi cu
caracter de continuitate.
Într-un sens restrâns, prin afacere înţelegem numai acele întreprinderi economice
constituite în scopul obţinerii de profit. Ca urmare excludem acivitatea organizaţiilor
neguvernamentale (asociaţii şi fundaţii), afacerile ocazionale şi discutabil, întreprinderile liber
profesioniştilor.

3
 Având în vedere importanţa identificării exacte a profesioniştilor, în art 8 alin. 1 din
Legea nr. 71/2011 de aplicare a codului civil sunt enumerate cu titlu de exemplu categoriile de
profesionişti: comercianţii, întreprinzătorii, operatorii economici, precum şi orice alte persoane
autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt
prevăzute de lege.
Astfel, intră în categoria profesioniştilor:
a) comercianţii care au obligaţia de înscriere în Registrul comerţului: persoanele fizice
care exercită comerţul cu titlu de profesiune, individual sau în cadrul unei întreprinderi
individuale ori familiale, societăţile, regiile autonome, societăţile cooperatiste, societăţile şi
companiile naţionale, grupurile de interes economic cu caracter economic;
b) profesiile liberale: avocaţi, notari, practicieni în insolvenţă, mediatori, medici,
consultanţi fiscali, experţi contabili, arhitecţi;
c) orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale,
inclusiv cele care nu au caracter lucrativ: O.N.G.-urile (asociaţii şi fundaţii), societăţile
profesionale cu personalitate juridică, dar şi entităţile fără personalitate juridică (asociaţii în
participaţiune).
B) Capacitatea subiectelor raportului juridic
Capacitatea civilă este aptitudinea generală a unei persoane de a fi titular de drepturi şi
obligaţii. In structura capacităţii civile întră două componente:
• Capacitatea de folosinţă
• Capacitatea de exerciţiu.
I. Capacitatea persoanei fizice
a) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
Capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor persoanelor. Durata capacităţii de
folosinţă este stabilită de art 35 cod civil, potrivit căruia capacitatea de folosinţă începe de la
momentul naşterii şi încetează odată cu moartea acesteia. Există o excepţie prevăzută de art. 36
din codul civil care prevede că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie, cu condiţia
să se nască viu.
Copilul nenăscut poate dobândi capacitate de folosinţă anticipată numai dacă sunt
întrunite în mod cumulativ următoarele condiţii:
- copilul să se nască viu;
- să fie vorba de drepturi, nu şi de obligaţii.
Capacitatea de folosinţă încetează în momentul decesului sau în momentul rămânerii
definitive a hotărârii de declarare judecătorească a morţii (în situaţia în care moartea biologică a
persoanei nu poate fi constatată).
4
 b) Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea unei persoane fizice de a-şi exercita drepturile şi
a-şi asuma obligaţiile, personal, singur, încheind acte juridice. Capacitatea deplină de exerciţiu se
dobândeşte la vârsta majoratului şi anume la împlinirea vârstei de 18 ani.
Pentru motive temeinice minorul de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical,
cu încuviinţarea părinţilor săi, a tutorelui sau a autorităţii tutelare, prin căsătorie dobândind
capacitate de exerciţiu deplină.
Este reglementată capacitatea de exerciţiu atipică, prin emanciparea persoanei. Astfel,
pentru motive temeinice instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de
16 ani capacitatea deplină de exerciţiu.
Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani au capacitate de exerciţiu restrânsă. Pot
participa personal la încheierea actelor, însă nu le pot încheia decât cu încuviinţarea părinţilor,
tutorelui sau a auorităţii tutelare. Minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani poate face singur acte de
conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, acte de dispoziţie de mică valoare, cu
caracter curent şi care se execută la data încheierii lor.
Nu au capacitate de exerciţiu minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani şi interzişii
judecătoreşti. Aceste persoane au capacitate de folosinţă, însă nu îşi pot asuma obligaţiile, actele
juridice sunt încheiate în numele lor de către reprezentanţii lor legali (părinţi, tutori, curatori).
Capacitatea de exerciţiu încetează:
• prin deces sau declarare judecătorească a morţii;
• punerea sub interdicţie judecătorească;
• anularea căsătoriei încheiate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, nu şi pentru minorul
de bună credinţă.
Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicţie
judecătorească nu răspunde pentru prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedeşte discernământul său
la data săvârşirii faptei. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde pentru prejudiciul
cauzat, în afară de cazul în care se dovedeşte că a fost lipsit de discernământ în momentul
săvârşirii faptei.
II. Capacitatea persoanei juridice
a) Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
Cât priveşte începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, codul civil distinge
între persoanele juridice supuse înregistrării şi celelalte persoane juridice (adică persoanele
juridice nesupuse înregistrării). Persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitate de
folosinţă de la data la care sunt înregistrate.

5
 Persoanele juridice nesupuse înregistrării dobândesc capacitate de folosinţă din momente
diferite, în funcţie de modul lor de înfiinţare: de la data actului de înfiinţare sau de la data
autorizării constituirii lor.
Discutăm de o capacitate anticipată de folosinţă, adică persoana juridică dobândeşte
capacitate de folosinţă din momentul încheierii actului constitutiv, însă numai pentru drepturile şi
obligaţiile necesare pentru a lua fiinţă în mod valabil. Conţinutul capacităţii de folosinţă a
persoanei juridice este determinat de scopul (obiectul de activitate) pentru care a fost înfiinţată.
Cum scopul nu este acelaşi la fiecare persoană juridică, rezultă că nici capacitatea de folosinţă nu
este aceeaşi pentru toate persoanele juridice, ci diferă după specialitatea fiecăreia.
Aşadar, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice cuprinde aptitudinea generală şi
abstractă de a avea toate acele drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau
potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
se sfârşeşte odată cu desfiinţarea acesteia. Desfiinţarea persoanei juridice poate avea loc printr-
unul dintre următoarele moduri: constatarea ori declararea nulităţii actului de constituire,
fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare printr-un alt mod prevăzut de
actul constitutiv sau de lege.
b) Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
Persoana juridică trebuie să participe la circuitul civil şi prin încheierea de acte juridice
civile, acte a căror esenţă o reprezintă manifestarea de voinţă. Tocmai de aceea, legiuitorul a
adoptat soluţia considerării voinţei unei persoane sau unor persoane din colectivul persoanei
juridice ca fiind însăşi voinţa persoanei juridice respective.
Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice se pune în valoare prin organele sale de
conducere. În acest sens, art. 209 Cod civil stabileşte că persoana juridică îşi exercită drepturile
şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, acestea
fiind persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt
desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama
persoanei juridice.
Începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este dat de momentul înfiinţării
acesteia, însă realizarea efectivă a capacităţii de exerciţiu astfel dobândite este condiţionată, în
practică, de desemnarea organelor sale de administrare.
Organele de administrare şi modurile de constituire a acestora sunt reglementate de o
serie de dispoziţii din Codul civil şi din alte acte normative ce privesc organizarea şi funcţionarea
diferitelor categorii de persoane juridice.
Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice este determinat de două limite:
capacitatea de folosinţă şi pluralitatea organelor de administrare ale persoanei juridice respective.
6
Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice corespunde cu încetarea capacităţii sale de
folosinţă.
1.2.2.2 Conținutul raportului juridic
Conținutul raportului juridic civil cuprinde drepturile subiectului activ și obligațiile
subiectului pasiv.
a) Drepturile subiective civile
Dreptul subiectiv se poate defini ca fiind posibilitatea subiectului activ de a avea o
anumită conduită și de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, în limita legilor
și a bunelor moravuri, iar în caz de nevoie de a apela la forța coercitivă statală.
Drepturile subiective civile pot fi clasificate după anumite criterii:
1. Criteriul opozabilității:
a) drepturi absolute (opozabile tuturor);
b) drepturi relative (opozabile anumitor persoane).
2. Criteriul naturii conținutului drepturilor subiective:
a) drepturi nepatrimoniale;
b) drepturi patrimoniale.
3. Criteriul corelației dintre drepturile subiective civile:
a) drepturi principale;
b) drepturi accesorii.
4. Criteriul gradului de certitudine conferit titularului său:
a) drepturi pure și simple;
b) drepturi afectate de modalități;
b) Obligațiile civile
Prin obligație civilă se înțelege îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită conduită
corespunzătoare cerinței subiectului activ, conduită ce poate consta în a da, a face ceva sau a nu
face ceva și care poate fi impusă la nevoie prin forța coercitivă a statului.
Și în cazul obligațiilor civile se întâlnesc mai multe clasificări:
1. După criteriul obiectului obligației avem obligația de a da, de a face sau a nu face.
Tot după acest criteriu, literatura de specialitate clasifică obligațiile în:
a) obligații de rezultat;
b) obligații de mijloace (diligență).
2. După criteriul gradului de opozabilitate avem:
a) obligații opozabile părților;
b) obligații opozabile terților;
c) obligații reale.
7
 3. După criteriul sancțiunii:
a) obligații perfecte;
b) obligații imperfecte.
4. După criteriul structural:
a) obligații pure și simple;
b) obligații complexe (afectate de modalități).
1.2.2.3. Obiectul raportului juridic
Obiectul raportului juridic civil se definește ca fiind acțiunea sau inacțiunea la care are
dreptul subiectul activ și la care este obligat subiectul pasiv.
În raporturile juridice patrimoniale această acțiune sau inacțiune este referitoare la un
bun. Nu orice lucru, nu orice obiect poate fi considerat din punct de vedere juridic “bun”.
Pentru a putea fi calificat ca atare, un bun trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele
condiții:
• să aibă o anume valoare economică, adică să fie util pentru om, să satisfacă o nevoie, o
trebuință umană;
• să fie susceptibil de apropiere, adică să poată face obiect al dreptului de proprietate.
Clasificarea bunurilor:
1. După corelația care există între bunuri:
a) bunuri principale (care pot fi folosite în mod independent);
b) bunuri accesorii (bunurile care folosesc la întrebuințarea unui alt bun);
2. După măsura în care bunurile produc fructe:
a) bunuri frugifere;
b) bunuri nefrugifere;
Bunurile frugifere sunt acele bunuri care periodic și fără consumarea lor dau naștere la alte
bunuri, denumite fructe.
Fructele sunt de 3 feluri:
a) naturale (ex: merele din copaci, ciupercile din pădure etc.);
b) industriale (ex: pantofi, recoltă etc.);
c) civile (ex: chiriile, dobânda etc.).
Bunurile nefrugifere nu au calitatea de a da naștere unor produse fără consumarea substanței lor.
3. După măsura în care un bun poate fi folosit sau nu în mod repetat:
a) bunuri consumabile (consumptibile) care nu rezistă primei întrebuințări: alimente,
țigări etc.
b) bunuri neconsumabile (neconsumptibile) care rezistă primei întrebuințări: haine,
clădiri etc.
8
4. După modul de individualizare al bunurilor:
a) bunuri individual determinate (se individualizează prin însușiri specifice);
b) bunuri generic determinate (se individualizează prin însușiri ale speciei sau
categoriei din care fac parte);
5. După criteriul posibilității înlocuirii unui bun cu altul de aceeași natură:
a) bunuri fungibile (poate fi înlocuit cu altul);
b) bunuri nefungibile (nu pot fi înlocuite pentru că sunt unicat);

9
 CAPITOLUL II COMERCIANȚII – PROFESIONIȘTI, TITULARI AI
ÎNTREPRINDERILOR COMERCIALE
2.1 Categorii de comercianți

Comercianții sunt acele persoane care desfășoară activități economice cu titlul

profesional în vederea obținerii unui profit și se împart în două categorii:
a) Comercianți - persoane fizice
- Persoana fizică autorizată (P.F.A.);
- Întreprinderea individuală (I.I.);
- Întreprinderea familială (I.F.);
b) Comercianți - persoane juridice
- Societățile reglementate de Legea nr. 31/1990;
- Regiile autonome;
- Societățile cooperative;
- Cooperativele agricole;
- Cooperativele de credit;
- Grupurile de interes economic;
- Societăţile europene;
- Societăţile cooperative europene.
În sistemul dreptului afacerilor nu au calitatea de comerciant asociaţiile şi fundaţiile,
statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale.
Asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comerciant, întrucât scopul înfiinţării lor este
desfăşurarea unei activităţi dezinteresate, şi nu obţinerea unui profit. Ele pot, însă, să săvârşească
anumite activități economice în legătură cu scopul principal al activităţii lor şi, în astfel de
situaţii, raporturile juridice rezultate din săvârşirea faptelor de comerţ sunt supuse legilor
comerciale. Spre exemplu, art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi
fundaţii conferă asociaţiilor dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale, în condiţiile Legii nr.
31/1990. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi
comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu
pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei.
2.2 Obligațiile profesionale ale comercianților
Principalele obligații ale comercianților sunt:
A. Publicitatea în registrul comerțului
B. Organizarea și ținerea contabilității a activității comerciale

10
 C. Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale
A. Publicitatea în registrul comerțului
Este reglementată prin Legea 26/1990 privind Registrul Comerțului și care prevede faptul
că, comercianții sunt obligați să se înmatriculeze în Registrul Comerțului și totodată să ceară
înscrierea în același registru a unor mențiuni privind actele și faptele prevăzute de lege. Potrivit
legii, Registrul Comerțului ce ține de Oficiile Registrului Comerțului în fiecare județ și
municipiului București, Registrul Comerțului cuprinde:
1) Registrul pentru înregistrarea comercianțiilor – persoane fizice;
2) Registrul penru înregistrarea comercianților – persoane juridice.
Registrul Comerțului este public, iar orice persoană interesată poate lua cunoștință de
înregistrările cuprinse în Registrul Comerțului. Potrivit legii Registrului Comerțului
înmatricularea se efectuează in temeiul unei cereri care se adresează Oficiului Registrului
Comerțului din București sau din județul în care comerciantul va avea sediul.
În cazul comerciantului persoană fizică, înmatricularea va cuprinde:
a) Mențiuni privind numele și prenumele, Codul Numeric Personal (CNP), domiciliul,
data și locul nașterii, cetățenia, starea civilă și activitatea comercială anterioară;
b) Mențiuni referitoare la firma comercială și sediul acesteia;
c) Obiectul comerțului cu precizarea domeniului și a activității principale, astfel cum sunt
prevăzute în autorizația pentru exercitarea comerțului;
d) Numărul, data și organul emitent al autorizației pentru exercitarea comerțului.
Potrivit Legii Registrului Comerțului nr. 26/1990 înmatricularea unei societăți comerciale
în Registrul comerțului va cuprinde după caz datele conținute în mod obligatoriu în actul său
constitutiv. În cursul exercitării comerțului pot interveni modificări ale elementelor consemnate
în Registrul Comerțului respectiv anumite acte sau operațiuni noi. Toate acestea trebuie aduse la
cunoștința persoanelor interesate prin înscrierea în Registrul Comerțului.
Potrivit Legii Registrului Comerțului cererea de înmatriculare trebuie făcută in 15 zile
dacă legea nu prevede altfel. Acest termen curge de la data încheierii actului constitutiv
(societățile comerciale) și de la data actului de înființare în cazul regiilor autonome, companiilor
naționale, organizațiilor cooperatiste. Cererea de înmatriculare a comerciantului persoana fizică
va fi făcută personal sau împuternicit prin procură specială și autentică. Cererea de înmatriculare
a unei societăți comerciale va fi semnată de cel puțin de un administrator sau după caz de
reprezentantul acestuia în condițiile legii de oricare dintre asociați, iar pentru regii autonome,
companii naționale, societăți naționale de către persoanele împuternicite să le reprezinte.

11
 Înființarea în România a unei sucursale sau filiale de către un comerciant care are sediul
principal în străinătate este supusă tuturor condițiilor referitoare la înmatricularea, menționarea și
publicarea actelor și faptelor cerute pentru comercianții din țară.
La înmatriculare, solicitanților li se eliberează certificat de înregistrare conținând numărul
de ordine în Registrul Comerțului, codul unic de înregistrare atribuit de către Ministerul
Finanțelor Publice (CUI).
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv se eliberează certificatul de înscriere de
menţiuni, însoţit de încheierea judecătorului delegat, precum şi alte acte prevăzute de lege.
Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare și a certificatului de înscriere de
mențiuni este de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dacă persoana competentă să
soluționeze cererile de înregistrare nu dispune altfel, pentru completarea documentației.
B. Organizarea și ținerea contabilității activității comerciale
Obligațiile care le revin comercianților privind evidența activității comerciale sunt
stabilite de Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea cu modificările și completările ulterioare.
Registrele de contabilitate reprezintă principalul instrument de cunoaștere, gestiune și control al
patrimoniului comerciantului și al rezultatelor obținute în activitatea comercială.
Registrele de contabilitate obligatorii sunt:
1) Registrul Jurnal;
2) Registrul Inventar;
3) Cartea Mare.
Întocmirea, editarea și păstrarea Registrelor de contabilitate se face conform normelor
elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. Totodată aceste registre pot fi folosite ca mijloace de
probă în litigiile dintre comercianți în ceea ce privește raporturile comerciale. De asemenea prin
intermediul acestor registre se poate exercita un control asupra corectitudinii activității
comercianților, iar organele fiscale stabilesc pe baza înregistrărilor contabile obligațiile fiscale
ale comercianților.
Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea, aceasta putând fi ținută
de persoane juridice autorizate, persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau de
expert contabil. Contabilitatea se mai poate ține și de alte persoane juridice specializate în acest
domeniu.
Răspunderea pentru ținerea și organizarea contabilității revine administratorului care are
obligația gestionării patrimoniului sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului
iar în cazul în care contabilitatea nu se ține de către o persoană autorizată, răspunderea revine
comerciantului conform legii. Nerespectarea de către comerciant a obligațiilor care îi revin cu

12
privire la organizarea și conducerea contabilității se sancționează în funcție de gravitatea faptei
cu amenzi contravenționale sau sancțiuni penale în condițiile Legii nr. 82/1991.
C. Exercitarea comerțului în limitele concurenței licite
În economia de piață exercitarea comerțului trebuie să se facă în limitele concurenței
legale. Exercitarea concurenței (confruntarea între comercianți pentru câștigarea și conservarea
clientelei) constituie un drept al fiecăruia agent economic. Acest drept ca orice drept subiectiv
trebuie exercitat cu bună credință fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți agenți
economici cu respectarea legilor și a bunelor moravuri.
Numai dacă exercitarea concurenței are loc în aceste limite, concurența este licită și
deci, este ocrotită de lege. Limitele în care trebuie să se manifeste concurența și sancțiunile
pentru nerespectarea acestora sunt stabilite prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor legii nr. 11/1991 comercianții sunt obligați să exercite activitățile
cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite.
Orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială
constituie concurență neloială. Încălcarea obligației de exercitare a activității cu bună credință și
potrivit uzanțelor cinstite atrage răspundere civilă, contravențională sau penală.
2.3 Fondul de comerț

2.3.1. Noţiunea şi natura juridică a fondului de comerţ

Orice activitate comercială implică utilizarea unor bunuri şi drepturi adecvate

operaţiunilor respective.
În literatura de specialitate fondul de comerţ a fost definit ca ansamblul bunurilor mobile
şi imobile, corporale şi incorporale, pe care comerciantul le afectează desfăşurării activităţii
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi al obţinerii de profit. Jurisprudenţa a definit fondul de
comerţ drept universalitate de fapt de bunuri corporale şi incorporale.
Fondul de comerţ nu trebuie confundat cu patrimoniul (totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor comerciantului, care au o valoare economică), întrucât nu conţine creanţele şi
datoriile comerciantului. De asemenea, există deosebiri de esenţă între fondul de comerţ şi
întreprindere, care reprezintă o organizare sistematică a tuturor factorilor de producţie (inclusiv
capitalul şi munca), nu numai a bunurilor din patrimoniul comerciantului.

2.3.2. Elementele fondului de comerţ

Fondul de comerţ nu are un conţinut unitar, ci variabil, în funcţie de specificul activităţii

comerciantului respectiv. Totodată, conţinutul său nu este stabil, elementele componente putând
suferi modificări sau înlocuiri, în funcţie de necesităţile comerţului.
13
 Elementele fondului de comerţ sunt:
- corporale, cum ar fi: imobilul în care se exercită comerţul, dacă el este obiect al dreptului de
proprietate al comerciantului; maşini, unelte, instalaţii, mărfurile şi ambalajele împreună cu
dotările care sunt destinate să le păstreze sau să le prezinte, inclusiv mobilierul, materiile
prime, materialele etc.;
- incorporale, cum sunt: drepturile asupra numelui comercial (firma), asupra emblemei sau a
altor semne distinctive, drepturile asupra mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu, asupra
brevetelor de invenţii, a denumirilor de origine, a indicaţiilor de provenienţă; drepturile asupra
contractelor de locaţiune pentru spaţiile destinate activităţii de comerţ; clientela şi vadul
comercial; drepturile de autor etc.
2.3.3. Elementele incorporale ale fondului de comerţ
2.3.3.1. Firma
Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul
și sub care semnează.
Caracteristici:
• Este un “atribut de indentificare” a comerciantului; fiind necesară să fie precizată în actul
constitutiv al societății comerciale conform art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 republicată;
• Firma trebuie să aibă caracter de “noutate”, mai exact, să se deosebească de celelalte
firme existente, inclusiv de firmele folosite de comercianții din sectorul public. Dacă o
firmă nouă este asemănătoare cu alta, trebuie să adauge o mențiune care s-o deosebească
de aceasta fie prin desemnarea mai precisă a persoanei fie prin indicarea felului
comerțului;
• Firma trebuie să fie disponibilă, adică nu trebuie să fie deja înscrisă în Registrul
Comerțului de către un alt comerciant și nu trebuie să producă confuzie cu alte firme
existente. Disponibilitatea firmei este verificată de Oficiul Registrului Comerțului, înainte
de întocmirea actelor constitutive;
• Liceitatea firmei: conceptul de liceitate are semnificația că aceasta trebuie să se
deosebească de firmele utilizate de comercianții din sectorul public; Legea Registrului
Comerțului prevede că “Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuințată de
comercianții din sectorul public”;
• Firma trebuie să aiba conținutul stabilit de Legea 26/1990 republicată, adică un conținut
diferențiat în raport de formă juridică a societății sau de calitatea de comerciant –
persoană fizică sau persoană juridică sau, după caz, asociație familială:
1) În cazul societății comerciale conținutul firmei diferă pentru societatea de persoane
față de societatea de capitaluri și, respectiv, societatea cu răspundere limitată;
14
 2) Firma unui comerciant persoană fizică se compune din numele comerciantului scris în
întregime sau din numele și inițiala prenumelui acestuia.
Transmiterea firmei poate avea loc numai odată cu fondul de comerț şi se poate face prin
acte juridice între vii (inter vivos) sau prin acte juridice “mortis causa”.
Firma beneficiază de protecție juridică numai dacă a fost înregistrată în Registrul
Comerțului. Conform dispoziţiilor art. 30 alin. 4 din Legea nr. 26/1990 republicată cu
modificările și completările ulterioare: “Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei și emblemei
se dobândește prin înscrierea acestora în Registrul Comerțului”.
Pentru apărarea firmei comerciantul dispune de câteva acțiuni judiciare: acțiunea în
contrafacerea sau uzurparea firmei, acțiunea în concurență neloială, acțiunea în despăgubiri
(materiale și morale).
2.3.3.2. Emblema
Emblema este un alt atribut de identificare a comerciantului în activitatea comercială,
definită de Legea nr. 26/1990 ca fiind semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de
altul de acelaşi gen.
Caractere juridice:
 este un atribut de indentificare a comerciantului care asigură un supliment de
individualizare pentru comercianții care desfășoară activitatea în același domeniu și pe
aceeași piață;
 emblema are caracter facultativ, spre deosebire de firmă, nu este obligatorie;
 emblema trebuie să aibă caracter de noutate, trăsătură care decurge din art. 43 al Legii
Registrului Comerțului, care prevede că: ”Orice emblemă va trebui să se deosebească de
emblemele înscrise în același Registru al Comerțului, pentru același fel de comerț
precum și de emblemele altor comercianți de pe piață unde comerciantul își desfășoară
activitatea”;
 emblema trebuie să fie disponibilă, în sensul că nu trebuie să fie deja înscrisă în Registrul
Comerțului de către un alt comerciant și nu trebuie să producă confuzie. Disponibilitatea
se verifică de biroul unic înainte de întocmirea actelor constitutive.
 emblemele se scriu în primul rând în limba română pentru a nu se confunda cu firma și cu
litere mari.
Dreptul de folosință exclusivă asupra emblemei se dobândește prin înscrierea acesteia în
Registrul Comerțului. Emblema poate fi folosită pe panouri de reclamă, înscrisă pe documentele
comerciantului: facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afișe, publicații, etc.
Emblema se poate transmite separat de fondul de comerț spre deosebire de firmă.

15
 Emblema poate fi protejată prin următoarele acțiuni juridice: acțiunea în concurență
neloială, acțiunea în daune materiale și morale pentru prejudiciul cauzat, acțiunea penală în cazul
în care fapta săvârșită de un alt comerciant cu privire la emblema unui comerciant întrunește
elementele unei infracțiuni.
2.3.3.3. Clientela şi vadul comercial
Clientela reprezintă totalitatea persoanelor fizice și juridice care apelează în mod obișnuit
la același comerciant, adică la fondul de comerț al acestuia pentru procurarea unor mărfuri și
servicii.
Factorii care influențează clientela sunt:
 Factori interni obiectivi (de ex.: calitatea imobilizărilor, calitatea produselor);
 Factori subiectivi (legați de regulă de personalul întreprinderii, de ex.: fidelitatea,
calitatea prestației efectuate, dinamism, etc.);
 Factori externi care influențează clientela și valoarea firmei (de ex.: elementele legate de
concurență, piața deținută cu posibilitatea obținerii creditelor, etc.).
Vadul comercial desemnează aptitudinea întreprinderii comerciale, respectiv a fondului
de comerț aparținând unui comerciant, de a atrage clientela, un anumit număr de clienți în mod
constant, permanent datorită unor factori ce caracterizează activitatea comerciantului.
Vadul comercial reprezintă potențialitatea fondului de comerț de a atrage clientela prin
factori cum sunt:
- locul amplasării localului în care se desfășoară activitatea comercială;
- prețurile practicate;
- calitatea mărfurilor și a serviciilor oferite clientelei;
- reclama comercială realizată;
- influența tendinței (“trendului”) care se manifestă pe piață, etc.
2.3.3.4. Mărcile de fabrică sau de comerț
Mărcile de fabrică sau de comerț sunt semne, desene și chiar denumiri care
individualizează produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de
produsele ce aparțin altui comerciant.
Condiții de fond privind mărcile:
 Noutatea mărcii – se referă la necesitatea existenței unei deosebiri a produselor unui
comerciant de ale altora care dețin mărci legal dobândite;
 Specializarea mărcii - constă în calitatea mărcii de a individualiza și de a distinge
mărfurile unui comerciant;
 Marca trebuie să contribuie la distingerea provenienței mărfurilor unui comerciant din
aceeași ramură de comerț sau industrie;
16
  Compoziția mărcii este guvernată de principiul liberei alegeri a mărcii, în sensul că un
comerciant are posibilitatea să aleagă marca, unica limitare referindu-se doar la
denumirile generice ale produsului;
 Protecția juridică a mărcilor se realizează prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat
pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.) în Registrul Național al Mărcilor;
 Durata de protecție este pe o perioadă de 10 ani cu posibilitatea reînnoirii dacă se mențin
condițiile în care dreptul a fost dobândit.
2.3.3.5. Brevetul de invenție
Titlul de protecție pentru invenție, conferă un drept exclusiv de exploatare și reprezintă un
bun incorporal al fondului de comerț.
Brevetul de invenţie trebuie să îndeplinească condiții de fond şi de formă: noutatea, în
sensul că invenția trebuie să fie originală şi înregistrarea, în sensul că invenția trebuie să fie
înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.).
Protecția juridică conferită de înregistrarea legală operează timp de 20 de ani. Această
protecţie conferă titularului/succesorilor legali, în principal, dreptul de a exploata în folosul său
obiectul brevetului de invenție, dreptul de a-l transmite prin acte juridice între vii și mortis causa,
dreptul de a urmări în instanță pe cel care a uzurpat dreptul derivând din brevetul de invenție.
Brevetele de invenţie se împart în două categorii: principale și de perfecționare.
2.3.4. Acte juridice și operațiuni privind fondul de comerț
În legislația română, există în prezent două dispoziții care se referă în mod expres la
operațiunile care se pot face asupra fondului de comerț:
 În Legea 26/1990 privind registrul comerţului republicată sunt prevăzute actele juridice
(“inter vivos”) asupra fondului de comerț. Acestea sunt în principal: vânzarea, donația,
locațiunea, garanția reală mobiliară asupra fondului de comerț;
 Deși legea nu o prevede expres, există și o altă operațiune juridică, respectiv aportul în
societate al fondului de comerț (considerându-se aport în natură).

17