Doină.

Doina este o creație lirică, vocală sau instrumentală, specifică poporului

român, în care autorul necunoscut își exprimă în mod direct sentimentele de
dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, tristețe, iubire, ură împotriva
asupritorilor, regret etc. Tot doină este numită și o specie a literaturii
populare, aparținând genului liric, în care autorul își exprimă sentimentele și
convingerile față de unele probleme ale vieții, față de timp și natură și față de
sine însuși.

Caracteristici.
1.are caracter anonim (nu are un autor cunoscut)
•are caracter oral (s-a transmis din generație în generație prin viu grai)
•are caracter colectiv (este opera mai multor autori anonimi)
•are caracter sincretic (se îmbină muzica, poezia și dansul, poate fi cântată)
•are caracter tradițional
•are caracter expresiv

Trăsături.
1.exprimă direct, profund și intens o varietate de sentimente, idei, aspirații.
•are o tematică variată.
•se inspiră din viața poporului român, reflectă comuniunea omului cu natura, atitudinea omului față de viață și moarte,
față de scurgerea timpului.

Figuri de stil specifice.

1.personificarea naturii
•comparația
•epitetul
•repetiția
•metafora
•imprecația
•enumerația

Tipuri de doine.
1.de dor
•de jale
•de dragoste
•de înstrăinare
•haiducești
•păstorești
•de cătănie (militărie)
 DOINA
POPULARA CULTA
1.AUTOR ANONIM 1.ARE AUTOR
2.LIMBAJ POPULAR

DOINA CULTA-Doina este o specie a folclorului muzical românesc ce apartine genului liric si
este bazata pe improvizatie. Ea exprima trairi sufletesti profunde. Doina este unul dintre genurile
lirice ample ale creatiei floclorice românesti. Se cânta solo, oricând, în intimitate, pentru a exprima
un sentiment personal si s-a dezvoltat în perioada de intens pastorit.

DOINA POPULARA-Doina populara este o specie a genului liric specifica poporului nostru
in care se exprima sentimente puternice de dot,de jale,de instrainarr ,de haiducie.Nu au autor sunt
rovenite din popor.
Versuri Doine - Foicică trei migdale

Foicică trei migdale

S-o cănit codrul pe poale,
Haiducii coboară-n vale.
Cand frunza s-a-ngălbenit,
Voinicelul şade trist.
Şi frunza cand a picat,
Voinicelul mi-a plecat.
Răsai iute, bobule,
Şi-nfrunzeşte, codrule!
Cand văd frunza vedre-n tone,
Creşte inimioara-n mine.