Tema 4 GESTIUNEA MIJLOACELOR FIXE ALE ÎNTREPRINDERII

4.1 Caracteristica mijloacelor fixe

4.2 Metode de calcul a amortizării mijloacelor fixe
4.3 Indicatorii ce caracterizează eficiența utilizării mijloacelor fixe
4.4 Surse de finanțare a mijloacelor fixe

4.1 Caracteristica mijloacelor fixe

Activele – resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din fapte
economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice.
În funcţie de gradul de lichiditate, activele se divizează în:
1. active circulante, care reprezintă activele ce se așteaptă să fie consumate în ciclul normal de
activitate, vândute sau primite în termen de 12 luni sau care reprezintă numerar;
2. active imobilizate, care cuprind toate celelalte active, cu excepţia celor circulante.
Imobilizările corporale includ:
Mijloace fixe: clădiri, construcţii speciale, maşini şi utilaje, instalaţii de transmisie, mijloace de
transport, instrumente, inventar, costuri capitale privind ameliorarea terenurilor, alte mijloace fixe
(investiţii capitale pentru mijloace fixe primite în leasing operaţional, fonduri de bibliotecă etc.),
mijloace fixe primite în leasing financiar;
Terenuri: terenuri fără construcţii, terenuri cu construcţii, terenuri cu zăcăminte;
Imobilizări corporale în curs de execuţie: construcţii în curs de execuţie, utilaj destinat instalării, utilaj
şi alte obiecte până la punerea în funcţiune, investiţii capitale ulterioare;
Resurse minerale.
Imobilizări necorporale – imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă materială, identificabile şi
controlabile de entitate.
Imobilizări necorporale în curs de execuţie – imobilizări necorporale procurate sau aflate în procesul
de creare şi de pregătire pentru utilizare după destinaţie precum şi imobilizările necorporale inter
conexate cu alte imobilizări care necesită lucrări de pregătire pentru utilizare după destinaţie.
Mijloacele fixe imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte
plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală sau pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicile
contabile.
Mijloacele fixe pot fi grupate dupa mai multe criterii:
a) In functie de destinatie:
mijloace fixe productive care se afla in sfera productiei materiale si participa nemijlocit la
realizarea proceselor de productie;
mijloace fixe neproductive care nu participa la desfasurarea proceselor de productie, dar creeaza
cadrul general pentru acestea.
b) In functie de caracteristicile tehnico-economice, conform legii contabilitatii, exista
urmatoarele grupe:
constructii;
echipament tehnologic;
 aparate si instalatii de masurare, reglare si control;
mijloace de transport;
animale;
plantatii;
mobilier, birotica, protectie etc.
c)  Dupa rolul in procesul de productie:
mijloace fixe active care participa in mod nemijlocit la desfasurarea proceselor economice;
mijloace fixe pasive care au rolul de asigurare a conditiilor normale de realizare a proceselor de
productie.
d) Dupa apartenenta:
mijloace fixe proprii ce apartin agentului economic, fiind deci proprietatea lui;
mijloace fixe luate cu chirie, care sunt in inventarul unitatii, dar care apartin altor persoane fizice
sau juridice si pentru care se plateste o chirie.
mijloace fixe ce se incadreaza in termenul normal de functionare, pentru care se calculeaza in
continuare amortizarea anuala ce se include in costurile de productie;
mijloace fixe ce si-au expirat durata normala de functionare, care sunt in stare de functionare si
pentru care nu se mai calculeaza amortizarea anuala.

În prezent, sunt considerate mijloace fixe bunurile care îndeplinesc cel puţin una din două condiţii:
1.Valoarea de intrare mai mare de 6000 lei
2.Perioada de recuperare mai mare de un an
Caracteristicile principale ale MF sunt: participă în mai multe cicluri de producţie se consumă
treptat, transferând valoarea lor asupra produselor şi serviciilor sub formă de uzură se recuperează când
uzura cumulată devine egală cu valoarea de intrare a mijlocului fix.
Din momentul în care s-au produs, dar mai ales în procesul folosirii, mijloacele fixe se uzează.
Uzura fizică constituie baza materială a pierderii valorii mijlocului fix, fiind determinată de
întrebuinţare, de acţiunea unor factori naturali. Uzura fizică este influenţată de cel puţin 2 factori:
 intensitatea utilizării mijloacelor fixe
 condiţiile de utilizare
Uzura morală are loc atunci când mijloacele fixe se demodează, se învechesc din punct de vedere
tehnologic, apar altele cu însuşiri superioare.
O măsură de protecţie împotriva uzurii morale este stabilirea unei durate de serviciu a mijlocului fix mai
mică decât durata de viaţă tehnică
Durata de funcţionare utilă (durata de utilizare) (DFU) se stabileşte în funcţie de următorii factori:
 experienţa de lucru cu un asemenea activ;
 starea reală a obiectului (nou sau utilizat);
 tendinţele moderne în domeniul fabricării produselor la care obiectul pus în funcţiune participă;
 condiţiile climaterice;
 condiţiile de păstrare;
 condiţiile utilizării activului în procesul de producţie (condiţii nocive, în reacţii chimice etc.).
Ca urmare a uzurii fizice, mijloacele fixe trebuie să fie supuse unui regim de întreţineri şi reparaţii care
necesită cheltuieli.
Din punct de vedere financiar, amortizarea reprezintă un fond – o sumă de bani ce se detaşează din
valoarea mijloacelor fixe şi care permite întreţinerea şi reparaţia acestora, iar în cazul apariţiei uzurii
morale sau la finele perioadei de funcţionare utilă - înlocuirea acestora cu altele.
Amortizarea se calculează lunar pentru fiecare obiect de evidenţă amortizabil pornind de la valoarea
amortizabilă a obiectului şi durata de utilizare a acestuia.
Durată de utilizare a unei imobilizări este: perioada de timp pe parcursul căreia entitatea aşteaptă să
obţină beneficii economice din utilizarea imobilizării; sau cantitatea unităţilor de produse, lucrări,
servicii sau de alte unităţi similare pe care entitatea preconizează să le obţină din utilizarea imobilizării.
Valoare reziduală – valoarea estimată (preconizată) a unei imobilizări amortizabile, care entitatea
prevede să o obţină la expirarea duratei de utilizare a acesteia.
Durata de utilizare şi valoarea reziduală a fiecărui obiect se determină de către entitate în mod
independent la data transmiterii obiectului în utilizare. Pentru unele obiecte valoarea reziduală poate fi
nesemnificativă, respectiv, ea se consideră egală cu zero la calcularea amortizării. Amortizarea calculată
pentru un obiect în perioadă de gestiune se înregistrează ca majorare a costurilor şi/sau cheltuielilor
curente (de exemplu, amortizarea utilajelor tehnologice a entităţii se include în costul de fabricare al
produselor în mod direct sau indirect, iar amortizarea clădirii administrative se atribuie la cheltuieli
curente).

Amortizarea poate fi privită sub următoarele aspecte:

 ca proces – care înseamnă o detaşare şi transmitere de valoare din activele fixe asupra
producţiei;
 ca cheltuială – care urmează a se include în costuri;
 ca fond sau resurse financiare – care trebuie să asigure recuperarea valorii activelor fixe
şi finanţarea înlocuirii acestora.
Regimul de amortizare trebuie de constituit astfel încât să facă din amortizare o adevărată pârghie
financiară care să răspundă mai multor cerinţe şi anume:
 stabilirea exactă a cheltuielilor cu amortizarea în costurile de producţie;
 recuperarea valorii într-o perioadă de timp corespunzătoare, ținând cont de uzura fizică şi
morală;
 respectarea principiilor de fiscalitate
 impulsionarea întreprinderilor în folosirea completă şi eficientă
 stimularea întreprinderilor în întreţinerea şi repararea instrumentelor de muncă.

4.2 Metode de calcul a amortizării mijloacelor fixe

Metode de calcul a amortizării mijloacelor fixe
1. metoda liniară
2. metoda unităţilor de producţie
3. metoda de diminuare a soldului
Metoda liniară prevede repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe parcursul duratei de utilizare a
obiectului.
Pentru a calcula uzura după această metodă se determină norma uzurii (Nu) sau amortizarea anuala
(Ua), care ne arată cu cât se uzează mijlocul fix în fiecare an.
Nu = VU / DFU , unde:
VU – valoarea uzurabilă;
DFU – durata de funcţionare utilă.
VU = VI – VR
VI – valoarea iniţială
VR – valoarwea rămasă
Norma amortizării este constantă pe toată durata de utilizare şi se calculă ca:
Na =100% / DFU
După expirarea duratei de utilizare valoarea contabilă a obiectului este egală cu valoarea reziduală.
Exemplu: Unitatea economică a pus în funcţiune un mijloc fix cu următoarele caracteristici:
Valoarea iniţială (VI)= 60 000 lei, DFU=5 ani, valoarea rămasă (VR)=3000 lei.
Calculaţi uzura anuală şi cea acumulată după metoda liniară.
Uzura anuală = VU: DFU, VU= VI – VR
VU= 60 000 – 3000 = 57 000
Uzura anuală= 57 000 lei : 5 ani = 11 400lei/anual
Anii Valoarea de intrare Uzura anuală Uzura acumulată Valoarea de bilanţ

Începutul I an 60 000 - - 60 000

Sfîrşitul I an 60 000 11 400 11 400 48 600

Sfîrşitul II an 60 000 11 400 22 800 37 200

Sfîrşitul III an 60 000 11 400 34 200 25 800

Sfîrşitul IV an 60 000 11 400 45 600 14 400

Sfîrşitul V an 60 000 11 400 57 000 3 000

Metoda unităţilor de producţie ia în consideraţie numărul de produse fabricate în fiecare an, respectiv
suma uzurii anuale depinde de volumul producţiei marfă fabricat în anul respectiv.
Pentru a calcula uzura anuală se ia numărul de piese fabricat în acest an şi se înmulţeşte la uzura
mijlocului fix pentru o piesă.
Uzura pentru o piesă se determină după următoarea formulă: VU/ Nr. unități
Uanuală = Nr. de unităţi anuale * Uzura pentru o unitate
Exemplu: VI = 60 000 lei, DFU 0 5 ani, VR = 3000 lei
VPM (volumul producţiei marfă) pentru 5 ani = 500 000 unităţi, respectiv:
I an – 80 000 unităţi
II an – 90 000 unităţi
III an – 110 000 unităţi
IV an – 120 000 unităţi
 V an – 100 000 unităţi
Uzura pentru o piesă = VU : VPM = (60 000 - 3000) : 500 000 = 0,114 lei
Anii Valoarea de VPM Uzura anuală Uzura acumulată Valoarea de
intrare bilanţ

Începutul I an 60 000 - - - 60 000

Sfîrşitul I an 60 000 80 000 80 000*0,114=9120 9120 50880

Sfîrşitul II an 60 000 90 000 90000*0,114=1026 19380 40620

0

Sfîrşitul III an 60 000 110 000 12540 31920 28080

Sfîrşitul IV an 60 000 120 000 13680 45600 14400

Sfîrşitul V an 60 000 100 000 11400 57000 3000

Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a amortizării care poate
fi majorată conform politicilor contabile a entităţii nu mai mult decât de două ori în comparație cu
norma prevăzută conform metodei liniare. Calcularea amortizării în baza acestei metodei se efectuează
în felul următor:
 pentru prima perioadă de gestiune norma majorată a amortizării se aplică faţă de costul de
intrare a obiectului;
 pentru următoarele perioade (cu excepţia ultimei) norma majorată a amortizării se aplică faţă de
valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei precedente;
 pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină ca diferenţa dintre valoarea
contabilă a obiectului la finele perioadei precedente şi valoarea sa reziduală.
U anuală = Valoarea de bilanţ (pentru anul respectiv)* % Nu
(mărit nu mai mult de 2 ori) Nu= 100%/DFU *2
Anii Valoarea de intrare Uzura anuală Uzura acumulată Valoarea de bilanţ

Începutul I an 60 000 - - 60 000

Sfîrşitul I an 60 000 60 000*40% = 24 000 24 000 36 000

Sfîrşitul II an 60 000 36 000*40% = 14 400 38 400 21 600

Sfîrşitul III an 60 000 21 600*40% = 8 640 47 040 12 960

Sfîrşitul IV an 60 000 12 960*40% = 5 184 52 224 7 776

Sfîrşitul V an 60 000 7 776 – 3000 = 4 776 57 000 3 000

 4.3 Indicatorii ce caracterizează eficienţa utilizării mijloacelor fixe

In analiza mijloacelor fixe se vor aborda mai multe laturi cum ar fi:
 volumul, structura si calitatea mijloacelor fixe;
 utilizarea extensiva a mijloacelor fixe;
 utilizarea intensiva a mijloacelor fixe;
 eficienta utilizarii mijloacelor fixe.

Analiza volumului, structurii si calitatii mijloacelor fixe

Evolutia in timp a mijloacelor fixe evidentiaza materializarea investitiilor, intre dinamica
mijloacelor fixe si masa efectelor obtinute fiind o legatura directa, mijloacele fixe determinand
capacitatea de productie.
Volumul, structura si calitatea mijloacelor fixe sunt urmarite de conducerea unitatii, de investitori,
de creditorii, de  concurenti (in masura in care dispun de informatiile necesare).
Deoarece pe o perioada mai mare de timp intervin aspecte legate de reactualizarea mijloacelor fixe
ce trebuie facuta in primul rand in functie de preturile pietei in momentul efectuarii analizei, pentru o
apreciere corecta este necesar sa se faca o serie de calcule suplimentare.
De subliniat ca in aprecierea dinamicii mijloacelor fixe se pot utiliza: valoarea de inregistrare,
cunoscuta si sub denumirea de valoarea de intrare; valoarea medie anuala in calculul careia se porneste
tot de la valoarea de inregistrare (sau de inventar); valoarea ramasa neamortizata; valoarea de circulatie
(de piata).
Valoarea ramasa nu este concludenta deoarece mijloacele fixe sunt utilizate in totalitatea lor, iar
randamentul echipamentelor nu are nici o legatura cu sistemul de amortizare.
Analiza mijloacelor fixe incepe cu urmarirea corelatiei dintre performantele unitatii economice si
dinamica in sine a mijloacelor fixe. In general intre cifra de afaceri sau productia fabricata, pe de o
parte, si volumul mijloacelor fixe pe de alta parte, exista o corelatie liniara, dar nu trebuie exclus alt tip
de corelatie.
Analiza utilizarii extensive a mijloacelor fixe
https://www.scrigroup.com/management/ANALIZA-MIJLOACELOR-FIXE32159.php

Paralel cu sporirea valorii mijloacelor fixe si a calitatii acestora, este necesar sa se urmareasca si
folosirea extensiva a masinilor si utilajelor care isi pune amprenta pe volumul activitatii desfasurate.
Utilizarea extensiva a mijloacelor fixe vizeaza doua aspecte:
punerea tuturor utilajelor in stare de functionare si utilizarea lor in procesul de productie sau in
activitatea de prestari servicii;
folosirea timpului de lucru.
In mod normal, prin grija managerilor, toate utilajele trebuie sa fie in stare de functionare si sa participe
in activitatea unitatilor economice.
Intre numarul de utilaje din inventarul agentilor economici si cel care este in stare de functionare poate
sa apara diferenta, fie datorita neconcordantei dintre momentul achizitionarii utilajelor si cel al punerii
in functiune, fie ca urmare a lipsei unor piese sau subansamble care fac imposibila folosirea utilajelor.
Neconcordanta intre utilajele existente in stare de functionare si cele efectiv folosite poate fi cauzata de:
lipsa de comenzi; schimbarea structurii de productie; lipsei de materii, materiale, combustibil etc.;
neasigurarii cu resurse de munca etc.
Aceasta latura a utilizarii extensive a mijloacelor fixe este reliefata de indicatorii: ponderea utilajelor in
stare de functionare in numarul utilajelor din inventarul unitatii (Gf) si ponderea utilajelor folosite in
activitatea agentului economic in numarul de utilaje in stare de functionare (Gu).

A doua latura a folosirii extensive a masinilor si utilajelor se refera la utilizarea timpului de lucru. Care
se apreciaza in mod sintetic pe baza urmatorilor indicatori:
gradul de folosire a timpului calendaristic;
gradul de folosire a timpului disponibil;
gradul de folosire a timpului programat (planificat);
coeficientul mediu de schimburi.
In vederea calcularii indicatorilor enumerati mai sus se impune ca mai intai sa se intocmeasca balanta
timpului de lucru pentru fiecare tip de utilaje si pe diferite perioade calendaristice. Ea cuprinde
urmatoarele elemente sau posturi ale balantei:
timpul calendaristic (Tc) stabilit prin inmultirea numarului de utilaje (Nu) cu durata in zile a perioadei
analizate (Z) si cu 24
Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe
Folosirea intensiva a mijloacelor fixe determina o crestere a eficientei economice in general, a eficientei
mijloacelor fixe in special. Se apreciaza prin intermediul indicatorului randament mediu pe un utilaj,
care poate fia anual, zilnic sau orar.
Daca un agent economic obtine o productie omogena, atunci randamentul este exprimat in unitati fizice
(tone, bucati, metru cub etc.), iar daca utilajele sunt folosite in procesul de productie pentru obtinerea
unor produse neomogene, atunci randamentul este dat de valoarea productiei ce revine pe un utilaj.

Analiza eficientei utilizarii mijloacelor fixe

Pentru aprecierea eficientei mijloacelor fixe trebuie puse in balanta efectele economice inregistrate ca
urmare a folosirii mijloacelor fixe, cu volumul acestora, care reprezinta efortul agentului economic pe
linia achizitionarii lor.
Drept efecte economice pot fi luate in considerare productia marfa fabricata, productia exercitiului, cifra
de afaceri sau profitul brut.
Pentru a fi mai edificator nivelul de eficienta a mijloacelor fixe, este bine ca indicatorii de eficienta sa
fie exprimati la 1000 unitati monetare. Deoarece in cursul anului au loc miscari de mijloace fixe, intrari
si iesiri, iar rezultatele obtinute sunt functie si de durata lor de utilizare, se va lua in calcul valoarea
medie si nu cea de inregistrare.

Asigurarea eficienţei şi viabilităţii financiare a întreprinderii presupune existenţa unui potenţial tehnic
corespunzător ca volum, structură, calitate, care să ofere întreprinderii posibilitatea realizării unei
producţii competitive atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Pentru a exprima eficienţa utilizării
mijloacelor fixe se propun trei grupe de indicatori:
 indicatori de structură;
 indicatori ce caracterizează gradul de folosinţă a mijloacelor fixe;
 randamentul mijloacelor fixe.
Randamentul de fonduri este un indicator generalizator de întrebuinţare ale fondurilor fixe
productive. El reflectă volumul producţiei la o unitate de mijloace fixe productive şi se apreciază după
formula:
 Randamentul mijloacelor fixe = Volumul producţiei fabricate pe parcursul
perioadei/Valoarea medie a mijloacelor fixe
Asupra dinamicii şi mărimii randamentului influenţează mai mulţi factori ce nu depind sau
depind de întreprindere. Randamentul poate creşte din contul măririi productivităţii muncii utilajului şi
maşinilor, micşorării staţionării lor, a ocupării optimale a timpului de lucru, a perfecţionării tehnice ale
mijloacelor fixe, a îmbunătăţirii calităţii producţiei, a însuşirii mai rapide ale noilor agregate şi maşini.
Economia relativă este invers proporţională randamentului de fonduri şi reflectă costul
fondurilor fixe întrebuinţate la producerea unei unităţi de producţie la 1 leu producţie produsă.
Economia relativă se calculă după formula:
ER=CMF / C
CMF- costul mediu anual al mjloace fixe productive
C- costul producţiei produse

4.4 Surse de finanţare a mijloacelor fixe

1. mijloace proprii şi anume: sursele din fondul statutar cea mai mare parte a căruia se
întrebuinţează pentru procurarea mijloacelor fixe. La fel în aceste scopuri în continuare, se
întrebuinţează acumulările ce sunt formate la întreprinderi în procesul de producţie.
2. mijloace împrumutate şi anume: credite bancare, credite ale altor creditori care se furnizează
sub forma cambiilor şi alte creanţe, mijloace primite de la realizarea împrumuturilor obligatoare.
3. mijlloace atrase, adică mijloace primite de la vânzarea acţiunilor, a cotizaţiilor de la membrii
colectivului, etc.
4. subvenţii din buget
5. investiţii străine
6. mijloace întrebuinţate de grupuri de întreprinderi