TeMA:Diagnosticul financiar al întreprinderii.

4. I. Diagnosticul şi estimarea patrimoniului întreprinderii şi eficienţei utilizării

activelor .
4.2. Diagnosticul şi estimarea surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii şi
eficienţei utilizării pasivelor
4.3 Diagnosticul în termeni de lichiditate şi solvabilitate
4.4 Diagnosticul financiar al întreprinderii în funcţie de rentabilitate şi risc.

4. I. Diagnosticul şi estimarea patrimoniului întreprinderii şi eficienţei utilizării

activelor .

Patrimoniul întreprinderii reprezintă ,, totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale

(care pot fi evaluate în bani) privite ca o sumă de valori active şi pasive strâns legate între ele,
aparţinând unor persoane fizice şi juridice”
În practica economică, în dependenţă de sursele de provenienţă poate fi determinată :
1. valoarea reală a patrimoniului întreprinderii;
2. valoarea netă a acestuia;
Valoarea reală a patrimoniului întreprinderii include bunurile create atât din sursele
proprii, cât şi din cele împrumutate. Aspectul contabil ale acestei valori este reflectat în activul
bilanţului contabil.
Tendinţa de modificare a acestui indicator în dinamică ne dă posibilitatea să evităm
tendinţa spre majorarea sau reducerea patrimoniului respectiv.
Valoarea netă a patrimoniului exprimă numai bunurile economice care provin din surse
proprii (cu alte cuvinte, exprimă averea întreprinderii). Patrimoniul net sintetic se calculează prin
relaţia:
A net = TA – DT
Unde: A net reprezintă valoarea averii întreprinderii (activelor nete);
TA – valoarea totală a activelor;
DT – suma datoriilor totale ale întreprinderii pe termen lung şi scurt.
Proprietarii (acţionarii) care vor să cunoască evoluţia averii sale, precum şi câştigul pe
care-l aşteaptă pe viitor trebuie să ţină cont de faptul că în cazul calculelor corecte mărimea
(valoarea) patrimoniului net trebuie să corespundă cu mărimea capitalului propriu al
întreprinderii respective. Elementele patrimoniale ale întreprinderii pe baza datelor din bilanţul
contabil pot fi structurate în modul următor:

Patrimoniul întreprinderii (rd 470)

Active pe termen lung Rd. 180

Active curente Rd. 460

Active nemateriale Rd. 030

Stocuri de mărfuri şi materiale Rd. 250
Active materiale pe termen lung Rd. 090
Creanţe pe termen scurt Rd. 350
Active financiare pe termen lung Rd. 160
Investiţii pe termen scurt Rd.390
Alte active pe termen lung Rd. 170

Mijloace băneşti Rd. 440

Alte active curente Rd. 450

Fig. 4.1 Elementele patrimoniale ale întreprinderii pe baza bilanţului contabil.

În prima etapă a diagnosticului, patrimoniul întreprinderii poate fi examinat în baza

următoarelor compartimente ale bilanţului:
I active pe termen lung
II active curente
Astfel, fiecare compartiment poate fi descompus în câteva grupe de elemente structurale
(după denumirea subcapitolelor respective din bilanţul contabil). Astfel, activele pe termen lung
pot fi examinate, ţinând cont de modificările operate în următoarele subcapitole:
1.1 active nemateriale
1.2 active materiale pe termen lung
1.3 active financiare pe termen lung
1.4 alte active pe termen lung
La rândul său, activele curente pot fi examinate pe baza modificărilor evidenţiate în
următoarele cinci subcapitole:
2.1 stocuri de mărfuri şi materiale
2.2 creanţe pe termen scurt
2.3 investiţii pe termen scurt
2.4 mijloace băneşti
2.5 alte active curente
Analiza patrimoniului întreprinderii la valoarea reală se poate efectua, utilizându-se
următorul tabel ca exemplu analitic cu elemente din bilanţul contabil (tab. 4.1):
Tabelul 4.1
Diagnosticul şi aprecierea structurii patrimoniului întreprinderii la valoarea reală (pe
baza datelor din bilanţul contabil S.A “XYZ”).
Indicatori Semn La finele anului La finele anului Abaterea + / -
conv. precedent de gestiune
Suma, Ponderea Suma, Ponder Mii lei %
mii lei în % mii lei ea în %
A B 1 2 3 4 5 6
I. Active pe termen AN 7069283 13,2 5716617 12,3 - -0,9
lung 1352666
1.1Active nemateriale
(rd 030)
1.2 Active materiale pe AML 1548296 28,3 1772909 38,3 +224612 +9,4
termen lung (rd 090) 4 2 8
1.3 Active financiare AFL 91346 0,17 97186 0,21 +5840 +0,04
pe termen lung (rd 160)
1.4 Alte active pe AL 0,0 0,0 0,0 0,0 - -
termen lung (rd 170)
Total capitolul I (rd TAL 2264359 42,2 2354289 50,8 899302 +8,6
180) 3 5
II Active curente SMM 2187154 40,8 1826959 39,4 - -1,4
2.1 Stocuri de mărfuri 5 2 3601953
şi materiale (rd 250)
2.2 Creanţe pe termen CTS 8874407 16,6 4233078 9,14 - 7,46
scurt (rd 350) 8451100
2.3 Investiţii pe termen IS - - - - - -
scurt (rd 390)
2.4 Mijloace băneşti (rd MB 177972 0,33 256535 0,55 +78563 +0,22
440)
2.5 Alte active curente AS 2958 0,005 24459 0,05 21501 0
(rd 450)
Total capitolul II (rd TAC 3092688 57,7 2278366 49,2 - -8,5
460) 2 4 8143218
Total general – activ TA 5357047 100 4632655 100 - X
(rd 470) 5 9 7243916

Tabelul 4.1 Diagnosticul şi aprecierea structurii patrimoniului întreprinderii la valoarea

reală
Datele din tabelul 1 ne permit de a concluziona că pe parcursul anului de gestiune s-a
observat o tendinţă de majorare a activelor pe termen lung în totalul elementelor patrimoniale,
acestea constituind o creştere de 8,6%. Cea mai mare pondere dintre activele pe termen lung în
Activul Total revine activelor materiale 38,3%, care s-au majorat în perioada analizată cu 9,4%.
O pondere însemnată (12,3%) în Activul Total revine şi activelor nemateriale, acestea
însă suferind o descreştere cu (0,9%). Au scăzut considerabil cu (8,5%) şi Activele pe termen
scurt. Toate acestea au influenţat negativ mărimea patrimoniului întreprinderii analizate.
Lipsa intercorelării între valoarea activelor materiale pe termen lung şi a celor curente
contribuie la crearea unor condiţii nefavorabile atât pentru structura patrimoniului întreprinderii,
cât şi pentru utilizarea lui eficientă, deaceea, în structura patrimoniului întreprinderii trebuie să
existe o astfel de concordanţă, care ar contribui la o desfăşurare normală a procesului de
producţie prin investiţii suplimentare atât în domeniul procurării activelor materiale pe termen
lung, cât şi a celor pe termen scurt.
De cele mai multe ori, în condiţiile economiei de piaţă concordanţa favorabilă în
structura patrimoniului unităţilor de producţie apare la nivelul unui echilibru de 50 la 50. Adică,
50% din patrimoniul întreprinderii trebuie să constituie activele materiale pe termen lung şi 50%
- active curente. O pondere mai mare a activelor curente în structura patrimoniului întreprinderii
poate duce spre o utilizare mai eficientă a acestui patrimoniu.
În vederea unei analize mai detaliate, aprecierea structurii activelor întreprinderii se poate
efectua şi pe baza unui sistem de coeficienţi (rate)[ 8, p. 49,50]:
1. Ponderea patrimoniului cu destinaţie de producţie în suma totală a activelor (Rpp)
indică potenţialul de producţie al întreprinderii şi se calculează prin relaţia:
Rpp = (AML + SMM) : TA

AML- reprezintă valoarea de bilanţ a activelor materiale pe termen lung (rd 090)
SMM –stocul de mărfuri şi materiale
TA- total activ sau patrimoniul întreprinderii la valoarea reală.
De regulă, pentru unităţile de producţie acest indicator trebuie să fie mai mare decât 0,5
(sau 50%). Dacă mărimea lui este mai mică, potenţialul de producţie ocupă o pondere mai redusă
în structura activelor întreprinderii şi acest fapt trebuie să servească ca un semn de îngrijorare
atât în domeniul de specializare, cât şi al posibilităţilor reale de desfăşurare a activităţii de
producţie pe viitor.
2. Ponderea activelor curente în stocuri de mărfuri şi materiale în suma totală a activelor
(Rsm), care se calculează prin relaţia:
Rsm = SMM : TA.

În condiţii normale de activitate acest indicator relativ reflectă condiţional durata ciclului
de producţie. De regulă, la întreprinderile cu un ciclu de producţie mai îndelungat mărimea
acestui indicator este ridicată şi invers. Ca moment supus controlului operativ poate servi ecuaţia
de echilibru structural între indicele volumului vânzărilor nete şi indicele activelor curente în
stocuri de mărfuri şi materiale:
Ivvn > Ismm
 Cu alte cuvinte, sporirea volumului de activitate (pe baza indicatorului rezultativ –
volumul vânzărilor nete) contribuie la majorarea justificată a activelor curente în stocuri de
mărfuri şi materiale.
Una din condiţiile primordiale ale situaţiei financiare bune pentru orice unitate de
producţie se consideră situaţia în care pe baza datelor din bilanţul contabil întreprinderea dispune
de mijloace băneşti în mărimea necesităţilor operative (de regulă, până la 5 zile).
În acest context indicatorul relativ, care poate să reflecte această situaţie în structura
patrimoniului întreprinderii, poate fi rata activelor curente mobile în suma totală a activelor sau
rata disponibilităţilor băneşti (RDB), care se calculează prin relaţia:
RDB = (IS + MB) : TA

IS – suma totală a investiţiilor pe termen scurt ;

MB – suma totală a mijloacelor băneşti .
De regulă, majorarea acestui indicator în dinamică se apreciază ca pozitivă, deoarece
asigură capacitatea de plată urgentă a întreprinderii.
În practica analitică, pe lângă indicatorii relativi, ce vizează structura patrimoniului
întreprinderii, pa larg se examinează sistemul de rate ce reflectă eficienţa utilizării activelor,
dispunând de mai mulţi indicatori relativi:
1 Rata recuperabilităţii activelor (Rra), care reflectă gradul de rotaţie a tuturor activele
curente, de care dispune unitatea de producţie la un moment dat (de regulă, la sfârşitul perioadei
de gestiune) şi se calculează după relaţia:
Rra = VVN : TA, unde:
VVN – volumul vânzărilor nete
De regulă, pentru a asigura o activitate eficientă a producţiei mărimea acestei rate trebuie
să fie supraunitară . Însă, actualmente recuperabilitatea activelor la majorarea unităţilor de
producţie pe teren atinge nivelul subunitar (cu mult mai mic de 1,0).
2. Rata utilizării capitalului de lucru (Rcl) reflectă gradul de utilizare a capitalului de
lucru al întreprinderii şi se calculează prin relaţia:
Rcl = VVN : CL,
CL – constituie capitalul de lucru care, la rândul său, se calculează pe baza datelor din
bilanţul contabil în modul următor:
CL = (TAC – IS - MB) – (TDS - CS),
Tac reprezintă suma totală a activelor curente
IS – investiţii pe termen scurt
MB – mijloace băneşti
TDS – suma totală a datoriilor pe termen scurt
CS – credite bancare pe termen scurt
Sau conform poziţiei din bilanţ. contabil CL = (rd 460 – rd 390 – rd 440) – (rd 970 – rd
780).
Cu cât rata utilizării capitalului de lucru este mai mare, cu atât rezultatele obţinute sunt
apreciate la un nivel mai înalt. Tendinţa de majorare a acestui indice se apreciază pozitiv şi
invers – reducerea lui pe parcursul perioadei de gestiune – negativ.
3. Rata de rotaţie a creanţelor pe termen scurt (Rrc) indică viteza de transformare a
creanţelor pe termen scurt în numerar şi se calculează prin relaţia:
Rrc = VVn : CTS,
CTS – reprezintă suma totală a creanţelor pe termen scurt .
Orice unitate de producţie trebuie să tindă spre o performanţă maximă a acestui indicator,
ceea ce reflectă eficacitatea colaborării întreprinderii cu clienţii săi.
Concomitent, pe baza acestui indicator se poate calcula perioada de recuperare a
creanţelor pe termen scurt (în zile) prin relaţia:
P = 360 : Rrc,
Rrc – rata de rotaţie a creanţelor pe termen scurt.
 Metodele de diagnoză şi estimare a patrimoniului întreprinderii şi eficienţei utilizării
activelor descrise mai sus pot servi drept un instrument analitic de examinare a acestui
compartiment din bilanţul contabil în contextul restructurării întreprinderilor de producţie pe
teren şi implimentării noului sistem contabil.

4.2. Diagnosticul şi estimarea surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii

şi eficienţei utilizării pasivelor
Diagnosticul şi estimarea surselor de formare a patrimoniului, de care dispune
întreprinderea la un moment dat este de o mare importanţă în procesul de evaluare. Sursele
financiare ale întreprinderii .
La prima etapă de diagnostic sursele de finanţare ale patrimoniului întreprinderii por fi
examinate în baza următoarelor compartimente ale pasivului bilanţier:
III Capital propriu
IV Datorii pe termen lung
V Datorii pe termen scurt.
Schimbările survenite în pasivul bilanţului contabil al întreprinderii în perioadele
analizate, pot fi redate şi analizate după următorul tabel (4.2)

Tabelul 4.2
Structura surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii
(în baza datelor contabile a S.A “XYZ”).
Indicatori Sem. La fin. anului La fin. anului de Abaterea + / -
conv precedent gestiune

Suma, Ponder Suma, Ponder. Mii lei %

mii lei ea în % mii lei %
A B 1 2 3 4 5 6
III Capital propriu CSS 1887155 35,22 1887155 40,7 0 5,48
3.1 Capital statutar şi 2 2
suplimentar, total (rd 520)
3.2 Rezerve, total (rd 560) RE 190838 0,35 217114 0,46 26276 +0,11
3.3Profit nerepartizat PNr (51936) (0,096) 4756092 (10,2) (470415 -10,1
(pierdere neacoperită), 6)
total (rd 610)
3.4 Capital secundar, total CS 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
(rd 640)
Total capitolul III (rd 650) CPr 1901045 35,4 1433257 30,9 - -4,5
4 4 4677880
IV Datorii pe termen lung DFL 0 0 1236640 2,66 -- --
4.1 Datorii financiare pe
termen lung, total (rd 690)
4.2 Datorii pe termen lung DLC 1139809 21,2 1136952 24,5 -28569 +3,3
calculate, total (rd 760) 7 8
Total capitolul IV (rd 770) TDL 1139809 21,2 1260617 27,2 1208074 +6,0
7 1
V Datorii pe termen scurt DFS 5848187 10,9 7771910 16,7 1923723 +5,8
5.1 Datorii financiare pe
termen scurt, total (rd 820)
5.2 Datorii comerciale pe DCS 1683026 31,4 1066398 23,0 - -8,4
termen scurt, total (rd 860) 6 4 6166282
5.3 Datorii pe termen scurt DSC 483471 0,90 951920 2,05 468449 +1,15
calculate, total (rd 960)
Total capitolul V (rd 970) TDS 2316192 43,2 1938781 41,8 - -1,4
4 7 3774110
Total general pasiv (rd TP 5357047 100 4632655 100 - X
980) 5 9 7243916

Pentru o analiză mai detaliată a surselor de finanţare a patrimoniului în baza datelor din
acest tabel, este necesar a lua în consideraţie:
- ponderea principală a capitolului şi subcapitolului în suma totală a surselor de
constituire a patrimoniului întreprinderii;
- modificările produse în structura acestor surse în cursul anului de gestiune şi direcţiile
de acţiune pe viitor, ce vor contribui la sporirea ulterioară a aspectelor calitative;
- ratele privind structura capitalurilor întreprinderii şi eficienţa utilizării pasivelor.
Din tabel rezultă că suma totală a surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii
analizate în anul de gestiune s-a misşorat faţă de anul precedent cu 7243916 lei sau cu 13,5% (-
7243916 : 53570475) x 100. Această abatere a fost cauzată, în principiu, de descreşterea
capitalului propriu, care pe parcursul anului de gestiune s-a mixorat de la 19010454 la 14332574
lei sau cu (4677880) lei , ceea ce constituie 24,6% ( (-4704156) : 19010454) ) x 100 % ) din
suma totală a capitalului respectiv la finele anului precedent. Este de menţionat, că pe parcursul
anului de gestiune întreprinderea a apelat la credite bancare pe termen ling în sumă de 1236643
lei, ceia ce constituie 2,66% din Total Pasiv. Concomitent s-a mărit şi suma datoriilor financiare
pe termen scurt de la 5848187 lei la 771910 sau cu 1923723 lei, ceia ce constituie 5,8% din Total
Pasiv. Ponderea totală a datoriilor financiare pe termen scurt în Total Pasiv constituie 16,7%, iar
ponderea tuturor datoriilor pe termen scurt – 41, 8 % sau cu (-1,4) % mai puţin decât în perioada
precedentă.
Aceasta înseamnă, că întreprinderea a micşorat datoriile pe termen scurt în vederea
apelării la credite bancare pe termen lung.
Pentru diagnosticul succint a stării financiare a întreprinderii la un moment dat pot fi
utilizaţi următorii indicatori [ 8, p.45,46 ] :
Rata de finanţare a activelor curente (RFac) reflectă proporţia în care fondul de
rulment acoperă activele curente ale întreprinderii şi se calculează prin relaţia:
Rfac = FR : TAC, unde :
FR- fondul de rulment
TAC - reprezintă valoarea totală a activelor curente .
În condiţii normale de activitate a întreprinderii mărimea acestui indicator trebuie să
depăşească 0,5 sau 50%.
Rata de finanţare a stocurilor (RFs) reflectă proporţia în care fondul de rulment
acoperă stocurile de mărfuri şi materiale şi se calculează prin relaţia:
RFs = FR : SMM, unde:
SMM - reprezintă valoarea totală a stocurilor de mărfuri şi materiale.
Se apreciază pozitiv situaţia în care mărimea acestui indicator depăşeşte 2 / 3.
Astfel, fondul de rulment trebuie să acopere cel puţin 65 – 70% din valoarea totală a
stocurilor de mărfuri şi materiale reflectată în bilanţul contabil al întreprinderii.
În ceea ce priveşte concordanţa optimă dintre datoriile pe termen lung şi cele pe termen
scurt în totalul resurselor împrumutate este necesar de ţinut cont de necesităţile întreprinderii
concrete în investiţii capitale. Ponderea datoriilor pe termen lung trebuie să ocupe nu mai mult
de 30% în componenţa capitalului permanent al întreprinderii.
În practica economică un loc important revine şi analizei eficienţei utilizării pasivelor.
Literatura de specialitate oferă o multitudine de indicatori ce vizează acest aspect al analizei.
În continuare vom examina numai câţiva dintre ei printre care:
 Rata autonomiei financiare (RAf) reflectă gradul în care capitalul propriu al
întreprinderii asigură autofinanţarea activităţii de producţie şi se calculează prin relaţia:
Raf = CPr : CP, unde:
CPr - reprezintă mărimea capitalului propriu ;
CP – mărimea capitalului permanent.
Acest indicator se apreciază pozitiv în cazul când ponderea capitalului propriu tinde spre
o mărime unitară (între 0,70 – 1,0). Dacă mărimea acestuia este mult mai mică, înseamnă că
activele curente ale întreprinderii nu mai acoperă datoriile pe termen scurt şi, deci, fondul de
rulment este negativ.
Rata de autofinanţare a activelor totale (RFa) reflectă aportul capitalului propriu în
finanţarea tuturor elementelor patrimoniale ale întreprinderii şi se calculează prin relaţia:
Rfa = CPr : TA, unde :
TA - reprezintă valoarea totală a activelor (patrimoniului) întreprinderii .
În condiţii normale de activitate a întreprinderii mărimea acestui indicator este
considerată suficientă în cazul când rata este mai mare de 0,5 (50%). În astfel de condiţii riscul
creditorilor se reduce la minimum, deoarece întreprinderea are posibilitatea să-şi achite datoriile
pe seama mijloacelor proprii.
Rata datoriilor globale (RDg) reflectă ponderea datoriilor totale ale întreprinderii pe
termen lung şi scurt în suma totală a patrimoniului ei.
Acest indicator poate fi calculat prin două relaţii:
a. RDg = (TDL + TDS) : TA, unde:
TDL - reprezintă suma totală a datoriilor pe termen lung;
TDS – suma totală a datoriilor pe termen scurt ,
b. RDg = 1 – Rfa, unde:
Rfa – rata de autofinanţare a activelor totale.
Cu cât rata respectivă este mai mică, cu atât securitatea financiară a întreprinderii este
mai stabilă. Deci, rata datoriilor globale după conţinutul său caracterizează dependenţa financiară
a întreprinderii şi gradul de risc al politicii sale financiare atât curente, cât şi previzionale.
Rata de rotaţie a datoriilor pe termen scurt (Rrds) indică viteza de plată a datoriilor
întreprinderii către terţi, formate în cadrul relaţiilor acesteia cu furnizorii, acţionarii, salariaţii
proprii, bugetul, statul, băncile. Acest indicator se calculează prin relaţia:
Rrds = VVn : TDS, unde :
VVN - reprezintă volumul vânzărilor nete .
TDS - total datorii pe termen scurt.
De regulă, cu cât rata de rotaţie a datoriilor pe termen scurt este mai mare, cu atât este
mai mică durata de plată a acestor datorii, care se calculează (în zile) prin relaţia:
Dpo = 360 : Rrds,
Dpo - reprezintă durata de plată a datoriilor pe termen scurt.
Putem considera normală situaţia, în care, durata de plată a datoriilor pe termen scurt
poate depăşi perioada de recuperare a creanţelor cu maximum 5 zile.
În cadrul sistemului de indicatori de eficienţă a utilizării capitalurilor întreprinderii pot fi
examinaţi încă doi indicatori semnificativi care vizează rata rentabilităţii capitalului propriu (sau
rentabilitatea financiară) şi rata rentabilităţii capitalului permanent (sau rentabilitatea
economică).
Pentru analiza structurii surselor de constituire a patrimoniului şi eficienţei utilizării
pasivelor întreprinderii, este necesar de a determina o structură optimă a pasivelor luând în
consideraţie costul capitalurilor proprii şi împrumutate ceea ce va permite obţinerea unui
echilibru financiar nu numai în perioada curentă, ci şi în cea de previziune.
În practica analitică se consideră o situaţie normală, când raportul dintre sursele proprii şi
cele atrase (împrumutate) este de 50 la 50%.
O pondere importantă în structura capitalului întreprinderii o ocupă capitalul statutar,
care se constituie la fondarea întreprinderii. Pe parcursul activităţii sale întreprinderea î-şi poate
modifica capitalul său statutar prin mai multe căi, cum ar fi: emisiunea de noi acţiuni,
încorporarea rezervelor, capitalizarea profitului prin răscumpărarea unor acţiuni la bursa de
valori, ieşirea acţionarilor sau fondatorilor din întreprindere.
Modificarea mărimii capitalului statutar se poate face numai prin hotărârea Adunării
generale a acţionarilor, prin decizia respectivă a acesteia.
De aici, se poate menţiona, că cu cât este mai mare ponderea capitalului statutar în suma totală a
surselor de formare a activelor, cu atât echilibrul financiar dintre sursele proprii şi cele
împrumutate este mai elocvent.
Din punct de vedere al echilibrului financiar drept pilon principal al acestuia poate fi
considerat fondul de rulment , care după conţinut reflectă sursele proprii ale întreprinderii aflate
în circulaţie. Fondul de rulment poate servi şi ca un indicator de lichiditate: cu cât mărimea lui
absolută este mai mare, cu atât mai mici vor fi datoriile pe termen scurt care participă la
funcţionarea activelor curente.
Mărimea absolută a fondului de rulment (FR) poate fi determinată prin două variante de
calcul: fie ca diferenţă între capitalul permanent (CP) şi suma totală a activelor pe termen lung
(TAL), fie ca diferenţa între suma totală a activelor curente (TAC) şi total datorii pe termen
scurt ale întreprinderii (TDS).
Prin ambele variante de calcul obţinem unul şi acelaşi rezultat cu deosebirea că prima
variantă creează posibilitatea aprecierii modalităţii de finanţare a investiţiilor, iar a doua – cea a
echilibrului financiar pe termen scurt.
În condiţiile economiei de piaţă varianta a doua are un sens semnificativ şi se utilizează
pe larg. Pentru calculul şi aprecierea fondului de rulment se pot utiliza următorii indicatori din
capitolul II şi V din bilanţul contabil (tab. 4.3):
Tabelul 4.3
Calculul şi aprecierea fondului de rulment în dinamică a întreprinderii “XZY”
Sem. La finele La finele Abaterea
Indicatorii Convenţional anului anului de (+/-)
e precedent gestiune
II Active curente SMM 21871545 18269582 -3601953
2.1 Stocuri de mărfuri şi materiale
(rd 250)
2.2 Creanţe pe termen scurt (rd 350) CTS 8874407 4233078 -4641329
2.3 Investiţii pe termen scurt (rd IS 0 0 0
450)
2.4 Mijloace băneşti (rd 440) MB 177972 256535 78563
2.5 Alte active pe termen scurt (rd AS 2958 24459 21501
450)
Total capitolul II (rd 460) TAC 30926882 22783664 -8143218
V Datorii financiare pe termen scurt DFS 5848187 7771910 1923723
5.1 Datorii financiare pe termen
scurt (rd 820)
5.2 Datorii comerciale pe termen DCS 16830266 10663984 -6166282
scurt (rd 860)
5.3 Datorii pe termen scurt calculate DSC 483471 951920 468449
(rd 960)
Total capitol V. (rd 970) TDS 23161924 19387814 - 3774110
Fondul de rulment (rd 460 - 970) FR 7764958 3395850 -4369108

Conform datelor din tabelul de mai sus, întreprinderea analizată dispune de un fond
de rulment negativ în descreştere. Dacă la începutul anului de gestiune acest indicator a constituit
7764958 lei, la finele acestui an el s-a coborât la 3395850 lei sau cu (-4369108) lei mai puţin,
ceia ce constituie 56,3 %, fapt ce se apreciază negativ pentru întreprindere.
Pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute anterior apare necesitatea
calculului şi aprecierii factorilor direcţi şi indirecţi, care au contribuit la modificarea fondului de
rulment.
Ţinând cont de informaţia prezentată în tabelul 2, această etapă de analiză se realizează
prin metoda bilanţieră, determinând influenţa modificării:
- stocurilor de mărfuri şi materiale;
- creanţelor pe termen scurt;
- investiţiilor pe termen scurt;
- mijloacelor băneşti;
- altor active pe termen scurt;
- datoriilor financiare pe termen scurt;
- datoriilor comerciale pe termen scurt;
- datoriilor pe termen scurt calculate

4.3 Diagnosticul în termeni de lichiditate şi solvabilitate

În scopul aprecierii echilibrului financiar-patrimonial se recomandă
utilizarea unui sistem de indicatori exprimaţi sub formă relativă, care poartă denumirea de rate şi
care oferă posibilitatea realizării unor comparaţii financiare în timp şi spaţiu. Utilizarea ratelor în
diagnostificarea financiară a întreprinderilor presupune selecţia acelor rate semnificative, care
exprimă obiectivele diagnosticului, inclusiv dimensiunile financiare ale întreprinderii din punct
de vedere a structurii financiare şi rotaţiei capitalurilor. Ratele structurii financiare caracterizează
modalităţile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung şi pe termen scurt, apreciază
importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii.
Printre ratele cele mai semnificative ale echilibrului financiar le vom menţiona pe
cele ce ţin de lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii sau aşa numitele rate de “bonitate”.
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma
în bani, fiind totodată şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ. Se exprimă prin rapoarte
între elementele de activ, în sensul că se poate stabili, cât din valoarea activului se află sub
formă lichidă în conturile de disponibilităţi băneşti şi cât pot să devină lichide imediat (creanţe,
stocuri).
Aprecierea lichidităţii globale pe bază de bilanţ se face prin fondul de rulment şi
diverşi coeficienţi de lichiditate şi îndatorare. Fondul de rulment, reprezentat de capitalul
permanent pentru finanţarea activelor curente interesează nu numai întreprinderea, ci şi
creditorii acesteia, care văd în fondul de rulment posibilitatea întreprinderii de a-şi onora
obligaţiile pe termen scurt. Prin urmare fondul de rulment este un indicator care marchează
riscul de lichiditate. Mărimea fondului de rulment nu are însă o semnificaţie absolută ca
indicator de lichiditate, el trebuie interpretat şi în funcţie de alte variabile, îndeosebi de natura
activităţii, rentabilitate şi creştere economică.
În afara fondului de rulment în cazul transmiterii de proprietate şi stabilirii
bonităţii întreprinderii se v-or calcula următorii indicatori:
1. Rata lichidităţii absolute sau de acoperire a bilanţului contabil:
Mijloace băneşti
R lichid.abs .= --------------------------- ,
Datorii pe termen scurt

- reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să-şi onoreze imediat obligaţiile curente.
Mărimea optimă a acestui indicator este între 0,2 – 0,25, ceea ce înseamnă, că la fiecare leu
datorii pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de 20 – 25 bani în numerar.
De regulă, tendinţa majorării acestui indicator poate fi considerată pozitivă pentru
întreprindere.
 2 . Rata lichidităţii intermediare sau redusă:

Active curente - stocuri

R lichid.interm .= ---------------------------- ;
Datorii pe termen scurt

- reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile pe termen scurt, fără a fi obligată
să realizeze stocurile. În condiţii favorabile acest indicator trebuie să tindă spre unitate (între 0,2
– 0,8).
3. Rata lichidităţii curente :
Active curente
R lichid.curente = ----------------------;
Pasive curente

- trebuie să varieze conform teoriei economice între 1,2 şi 1,8. Caracterizează capacitatea de
rambursare a datoriilor exigibile, ţinând cont de disponibilităţile existente. Ea asigură corelarea
elementelor cele mai lichide ale activului cu obligaţiile imediat exigibile ale pasivului..
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor sale băneşti,
respectiv de a-şi onora plăţile la termenele scadente. Aici intervine compararea între Activ şi
Pasiv (Disponibilităţi şi obligaţii).
Gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor totale este dat de rata solvabilităţii pe
termen lung (Rstl) exprimată prin raportul:

Activ total Capitaluri proprii + datorii totale

R solv pe termen lung = =
Datorii totale Datorii totale
Valoarea raportului mai mare decât 1,5 dovedeşte că întreprinderea are capacitatea de a-şi
achita obligaţiile băneşti imediate şi depărtate faţă de terţi.
Întreprinderea poate fi solvabilă chiar dacă la un moment dat din lipsa de lichiditate nu
prezintă capacitatea de plată.
O valoare mai mică de 1,5 evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat
furnizorul de fonduri puse la dispoziţia întreprinderii, risc evidenţiat şi în analiza echilibrului
financiar de valoarea negativă a situaţiei nete.

4.4 Diagnosticul financiar al întreprinderii în funcţie de rentabilitate şi risc.

În teoria şi practica evaluării, diagnosticul rentabilităţii prezintă o deosebită importanţă,
întrucât oferă informaţii asupra situaţiei trecute şi prezente, realizând premise utile pentru
viitorul afacerii, care formează obiectul evaluării.
Astfel, cumpărătorul potenţial al unei întreprinderi, cel care investeşte, doreşte nu numai
să recupereze suma avansată, dar şi să obţină un profit superior unui plasament fără risc. Cu cât o
afacere e mai rentabilă, cu atât valoarea acesteia şi implicit preţul ce se va negocia e mai mare.
Deci, studierea rentabilităţii e absolut necesară pentru aplicarea metodelor de evaluare
bazate pe randament, indiferent de modul de exprimare a acestuia (profit net, dividend pe
acţiune).
În activitatea de evaluare a întreprinderii, diagnosticul rentabilităţii poate fi structurat în
forme diferite, furnizate de sistemul contabil.
Principala sursă de informaţie în realizarea diagnosticului rentabilităţii o reprezintă
“Raportul privind rezultatele financiare”, care arată modul în care s-a atins o anumită stare
financiară, un anumit rezultat, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli pe domenii de
activitate.
 În elaborarea diagnosticului întreprinderii, ratele de rentabilitate permit efectuarea de
comparaţii în spaţiu, precum şi în raport cu anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate
de organisme abilitate în domeniul evaluărilor.
Exprimarea relativă a nivelului de rentabilitate, completează diagnosticul prin capacitatea
informaţională a indicatorilor respectivi.
Fiecare formă de exprimare a rentabilităţii în raport cu elementele luate în calcul are o
anumită putere informaţională, îndeplinind o funcţie specifică în activitatea practică de
gestionare a capitalului şi plasamentelor de capital.
Literatura de specialitate operează cu o mulţime de rate, având diverse denumiri şi
anumite limite, în care trebuie să se înscrie acestea.
Pentru activitatea practică de evaluare pot fi utilizate, de exemplu, următoarele forme de
exprimare a rentabilităţii:
1. Rata rentabilităţii veniturilor:
Profitul înaintea impozitării
Rv = --------------------------------;
Veniturile aferente perioadei

Acest indicator caracterizează eficienţa întregii activităţi a întreprinderilor în cursul

exerciţiului. Această rată mai poate fi scrisă astfel:
Rv =
∑qv ×r ;
100
qv – structura veniturilor, r – rata rentabilităţii pe categorii de venituri
Exemplu:
Activităţi Structura venitului % Rata rentabilităţii % Rata
recalculată(R’V )
Po (1) P1 (2) Po (3) P1 (4)
Operaţională 99,04 98,88 9,02 10,63 +8,92
Financiară 0,52 0,68 -25,0 60,0 -0,17
Investiţională 0,44 0,44 40,0 46,88 +0
(excepţională)
TOTAL 100 100 100 100 6,264

Rezultă o creştere a rentabilităţii veniturilor de +2,33 (11,31-8,98) care se explică prin:

- influenţa structurii veniturilor: R’ v - Rv0 = 8,93 – 8,98 = - 0,05%,
- influenţa rentabilităţii pe categorii de venituri:
Rv1 – R’v = 11,31 – 8,93 = +2,38%.
Sporirea rentabilităţii pe categorii de venituri creşterea nivelului rentabilităţii, duce la
îmbunătăţirea activităţii.
Rentabilitatea vânzărilor (Rv) reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să
obţină profit din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia.
Rv = Profit brut / Vânzări nete ;
Rentabilitatea economică, din punct de vedere al conţinutului poate fi divizată în două
variante:
1. varianta engleză, care caracterizează eficienţa utilizării activelor angajate în
activitatea întreprinderii, indiferent de sursele provenienţei lor. În practica analitică şi literatura
de specialitate acest indicator se utilizează cu denumirea rentabilitatea activelor (Ra):
Pi
Ra = -------- , unde:
TA

Pi – profitul perioadei de gestiune până la impozitare

 Actualmente acestui indicator i se acordă o atenţie deosebită, deoarece după conţinutul lui
unitatea economică de producţie îşi demonstrează capacitatea de a utiliza cu eficacitate cât mai
mare patrimoniul său. Parametrii acestui indicator pot fi diferiţi, însă pentru activitatea de
producţie normală în Republica Moldova el trebuie să atingă un nivel nu mai mic de 10-15%. Cu
alte cuvinte, acest indicator ne demonstrează că întreprinderea de producţie trebuie să obţină pe
parcursul unui an de activitate la fiecare leu patrimoniu 10-15 bani (profit până la impozitare).
2. varianta franceză. Rentabilitatea economică reflectă eficienţa utilizării mijloacelor
materiale şi financiare ale întreprinderii în vederea desfăşurării activităţii sale:
Pi
Rec. =------ , unde,
CP
Rec – rentabilitatea economică;
Pi – profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CP – capitalul permanent.
Rata rentabilităţii economice trebuie să permită întreprinderii reînnoirea şi creşterea
activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă.
Pentru ca unitatea de producţie să activeze normal în condiţiile dure de piaţă, indicatorul
respectiv trebuie să atingă un nivel de cel puţin 20-25%.
Analiza ratei de rentabilitate economică nu se poate face decât prin studierea evoluţiei în
timp a indicatorilor şi componentelor acestora (rezultate, capitaluri), referitoare la aceeaşi
întreprindere. De asemenea, rata rentabilităţii economice trebuie să fie superioară ratei de
inflaţie, pentru ca întreprinderea să-şi poată menţine substanţa sa economică.
Rentabilitatea financiară este influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi
de aceea este sensibilă la structura financiară.
Din punct de vedere al conţinutului economic rentabilitatea financiară reflectă gradul de
autofinanţare a întreprinderii sau, cu alte cuvinte, arată capacitatea întreprinderii de a utiliza
capitalul propriu în vederea desfăşurării unei activităţi normale de producţie. Acest indicator se
determină prin raportarea profitului net la capitalul propriu al întreprinderii:
PN rd 150 ( f . nr. 2 )
Rfin = =
C Pr rd 650( f . nr.1)
Rfin – rentabilitatea financiară;
PN – profitul net;
CPr - capitalul propriu
Este de dorit ca rentabilitatea financiară să fie mai mare ca rata dobânzii pe piaţă pentru a face
atractive acţiunile întreprinderii pe piaţă şi a creşte cursul bursier.
Pentru întreprinderea, care cotează la bursă pentru a măsura reacţia bursieră (a pieţei
financiare) în funcţie de rentabilitatea financiară, se poate calcula indicatorul numit coeficient de
capitalizare bursieră( PER ) pric iaring raţio):

Cursul bursier al actiunii

PER =
Pr ofitul perioadei actiune

Pentru întreprinderile care cotează la bursă se poate calcula un randament bursier al

acestora, determinat de câştigul de capital prin creşterea cursului acţiunilor şi de dividendele ce
revin per acţiunii.
PER măsoară de câte ori investitorii sunt dispuşi să cumpere profituri per acţiune (este
expresia directă a profitabilităţii întreprinderii, din enleză: Earning per Share - EPS).
Profi tnet
EPS = ---------------------- ;
Numărul de acţiuni
 Alături de PER, EPS, în literatura anglo-saxonă se folosesc rate de rentabilitate ROA şi
ROE.
Pr ofit net rd 150( f . nr. 2 )
ROA = =
Activ total rd 470( f . nr.1)
Figura 4.2 reprezintă relaţia existenţa între rentabilitatea investiţiei în active, rotaţia
activelor şi marja de profit- această relaţie este denumită sistemul modificat Du PONT.
Partea din dreapta a diagramei este cea în care apar marjele de profit raportate la volumul
vânzărilor.
Marja de profit înmulţită cu rata rotaţiei activelor este numită ecuaţia Du PONT, iar
rezultatul acestei ecuaţii reprezintă rata de rentabilitate a activelor (rate of return on assets -
ROA):
Pr ofit net Vinzari
ROA = Marja profit ×Rata rotatie activelor = ×
Vinzari Total active
Rata de rentabilitate a activelor (ROA) înmulţită cu factorul de multiplicare a capitalului
propriu, care este reprezentat de raportul dintre activ total şi capitalul propriu, permite de a
obţine rata de rentabilitate a capitalului propriu (return on equity – ROE, sau rentabilitatea
financiară).
Pr ofit net Activ total
ROE = ROA × Factor multiplicare C Pr = ×
Activ total Capital propriu
Ecuaţiile de mai sus se pot combina pentru a forma ecuaţia extinsă Du PONT:
ROE =Marja profit × Rata rotatie activelor ×Factor multiplicare C Pr =
Pr ofi net Vinzari Total activ
= × ×
Vinzari Total activ Capital propriu
Ecuaţia Du PONT arată modul în care marja de profit, rata de rotaţie a activelor totale şi
utilizarea creditului interacţionează pentru a determina rata de rentabilitate a capitalului propriu.
Rata de rentabilitate a capitalului
propriu (ROE)

x
Rata de rentabilitate a activelor
Active / Capital Propriu
(ROA)

Rata de rotaţie a Marja de profit

/ activelor
/
Venit net Vânzări
Fig. 4.2 Diagrama modificată Du Pont .Sursa: [23.p.120]
Vânzări Active
Conform figurii 1 în partea marjei de profit, personalul departamentului de
marketing poate studia efectul creşterii preţurilor la vânzare (sau, dimpotrivă, efectul scăderii
preţurilor pentru creşterea volumului vânzărilor), efectul introducerii de produse noi sau
penetrării pe pieţe noi, care permit o marjă de profit mai ridicată. În partea ratei de rotaţie se pot
căuta modalităţi de a minimiza investiţiile în diferite categorii de active.
 În dependenţă de situaţia rentabilităţii (slabă, satisfăcătoare, bună) se poate face o
dezvoltare a diagnosticului financiar pe domenii de activitate a întreprinderii, în funcţie de
poziţia concurenţială pe piaţa produselor şi serviciilor respective şi de faza de creştere a
activităţii respective. Aceasta putem desprinde din tabelul 1:
Tabelul 4.2.
Diagnosticul poziţiei concurenţiale a întreprinderii.
Faze ale ciclului de Nevoi de finanţare Situaţia rentabilităţii Situaţia financiară
viaţă
Lansare Investiţii în AF, NFR Slabă E.T..< 0
Creştere Investiţii în NFR Satisfăcătoare Echilibru
Maturitate Investiţii de menţinere Bună E.T.>0
a NFR şi acoperire a
riscurilor financiare
Declin Investirea pentru Se apropie de pragul E.T..> 0
restructurare ,NFR< 0 de rentabilitate

* Notă: Af - active fixe

E.T. - exedentul trezoreriei

Conform teoriei financiare poziţia concurenţială pe piaţă se apreciază în finanţe de

următoarea rată vânzările întreprinderii /vânzările întreprinderii concurente cea mai bine
plasată pe piaţă.
Întreprinderea este considerată „lider” dacă această rata> 1 sau slabă dacă rata< 1.
Există şi un alt criteriu: întreprinderea este considerată „forte” şi atractivă dacă are o rată
a creşterii economice >10% şi „slabă” < 10%.
Creşterea activităţii este însoţită de creşterea rentabilităţii prin reducerea costurilor.
Alături de analiza rentabilităţii, un aspect esenţial pentru diagnosticarea întreprinderii îl reprezintă
analiza riscului, care în fond reprezintă cealaltă,, faţă” a rentabilităţii.
Noţiunea de echilibru financiar nu are sens decât în cadrul dualităţii : rentabilitate – risc.
În funcţie de problemele pe care le îmbracă riscul, problematica poate fi structurată astfel:
- analiza riscul economic
- analiza riscului financiar
- analiza riscului de faliment
Riscul economic sau riscul de sensibilitate a profitului ţine de problema stăpânirii unui
anumit nivel de risc pentru o creştere a rentabilităţii scontate.
Riscul economic – incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp şi la cel mai mic cost la
variaţia condiţiilor de mediu (econ. social). Acest risc poate fi analizat din două unghiuri de
vedere:
- a întreprinderii ,
- a investitorilor financiari din afară, interesaţi în realizarea celui mai bun plasament.
Riscul economic se măsoară în dependenţă de variabilitatea profitului din activitate şi a
poziţiei activităţii întreprinderii faţă de punctul mort. Variabilitatea profitului la o variaţie a
nivelului de activitate a întreprinderii reprezintă efectul de levier de exploatare.
Ca indice de măsurare a activităţii se poate lua şi venitul din vânzări (VV), caracterizat
printr-un anumit volum al cheltuielilor variabile(Chv), cheltuielilor fixe (Chf); portofoliului (P)
şi pragul de rentabilitate (PR). În aceste condiţii profitul se va determina după relaţia:
P= VV-Chv-Chf
Dacă notăm cu „a” coeficientul cheltuielilor variabile în totalul VV;
Chv
a = ------ iar dacă a=1 atunci Ch v=VV, obţinem:
VV
 P=VV(1-a)-Chf, de aici se poate delua dispersia şi abaterea medie pătratică a profitului, ca
măsuri a riscului economic în raport cu VV:
σ2 (P)= σ 2 (VV)x(1-a)2
σ (P)= σ (VV)x(1-a)
P=VV(1-a)-Chf
ChV
P=VV - VV * −ChF =VV -Chv x Chf
W

Se deduce, că riscul economic este cu atât mai mare cu cât variabilitatea venitului din
vânzări este mai mare şi cu cât marja asupra Ch variabile (1-a) este mai mare.
Riscul financiar – caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa
structurii financiare a întreprinderii, deoarece capitalurile împrumutate prin mărimea lor şi prin
suportarea unor cheltuieli financiare duc spre o variabilitate a rezultatelor modificând riscul
financiar.
Având în vedere diferenţa între nivelurile de remunerare a capitalurilor proprii şi
împrumutate se poate menţiona că: remunerarea capitalului împrumutat este inferioară celei a
capitalului propriu ceea ce justifică apelarea la îndatorare ca o posibililă cale de creştere a
rentabilităţii.
Aceasta impune căutarea unei structuri optimale a capitalurilor întreprinderi în vederea
minimizării costurilor şi creşterii rentabilităţii.
Însă, unei creşteri a îndatorării îi corespunde o creştere a riscului financiar, ceea ce face
ca rentabilitatea costului productiv să fie mai superioară pentru acoperirea schimbării riscului.
Analiza variabilităţii financiare generată de politica de finanţare a întreprinderii
reprezintă un aspect primordial al riscului financiar.
În practica economică există următoarele modalităţi de analiză şi evaluare a riscului
financiar. Analiza riscului financiar:
- pe baza pragului de rentabilitate;
- efectului de levier;
- prin explicarea factorială a rentabilităţii întreprinderii şi a pragului de rentabilitate;

1. Analiza riscului financiar prin metoda pragului de rentabilitate se face la fel ca şi a riscului
economic cu luarea în consideraţie a cheltuielilor financiare care sunt considerate cheltuieli fixe
(Chf) la un anumit nivel de activitate. Trebuie să precizăm că dobânzile se apreciază ca o
cheltuieală fixă în raport cu venitul din vânzări (V V ).

Chf +Dob.
PR = --------------- ; unde :
1-a

Chf - cheltuieli fixe;

D – dobânda ca o cheltuieală fixă;
a - coeficientul privind ponderea cheltuielilor variabile în venitul din vânzări;
Evaluarea riscului se face prin:
- indicatorul de poziţie
• absolut V V – PR
• relativ V V / V V – PR
- coeficientul de elasticitatate:

Δ PC
------
PC
 E = --------------------; unde:
Δ VV
----------
VV

PC - profitul curent după deducerea dobânzii.

2. Analiza riscului financiar prin efectul de levier

Incidenţa îndatorării asupra veniturilor din vânzăi (VV) în raport cu pragul de
rentabilitate (PR) se confirmă prin relaţia efectului de levier.
Eficienţa îndatorării asupra rentabilităţii financiare (Rf) este dependentă de raportul dintre
rentabilitatea economică (Re) şi rata dobînzii (Rd).
Dacă : Re > Rd => Rf este o funcţie crescătoare faţă de gradul îndatorării;
Re < Rd = > Rf este o funcţie descrescătoare faţă de gradul îndatorării;

.Pornind de la relaţia efectului de levier(L):

Dat
Rf=Re+(Re - Rd) x L, unde: L = Cpr ;
Dacă, Rd este o constantă cu dispersia 0 de aici , σ 2Rd = 0, atunci Rf se măsoară cu
ajutorul abaterii medii pătratice:
σ 2 Rf = σ 2 ( Re + ( Re - Rd ) x L;
σ 2Rf = σ 2 ( Re x (1+L));
σ 2Rf = σ 2 Re x ( 1+L )2;
σ Rf = σ Re x ( 1+L );
3. Explicarea factorială a rentabilităţii financiare pe baza punerii în evidenţă a efectului
de levier, are în vedere următorii factori:
- îndatorarea întreprinderii
- rentabilitatea întreprinderii
Rfin = ( PC / V V ) x ( V V /AE)+(( PC/V V ) x (V V / AE) - Rd ) x Dat / Cpr;
PC – prof.curent;
PC/V V – rata marjei curente de acumulare (fără dobânzi);
V V/A E – rata rotaţiei activului economic;
Riscul de faliment. Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacităţii
întreprinderii de a face faţă angajamentelor asumate faţă de terţi, adică a solvabilităţii ei. Analiza
riscului de faliment se poate face prin:
- metoda statică, având în vedere analiza echilibrului financiar din bilanţ;
- metoda dinamică , având în vedere analiza fluxurilor financiare.
- metoda scorului
Principalele instrumente utilizate în analiza statică a patrimoniului, a riscului de faliment
sunt: fondul de rulment (FR), nevoia de fond de rulment (NFR),trezoreria netă(TN), ratele de
solvabilitate şi lichiditate.
Analiza dinamică – permite diagnosticarea şi explicarea dezechilibrului financiar,
evidenţiat prin analiza statică de aceia aceste analize trebuie făcute concomitent.
Determinarea riscului de faliment prin metoda scorului (metoda Altaman) porneşte de la
o grupare de rate strâns corelate cu starea de sănătate sau de slăbiciune a întreprinderii. Se iau
apoi caracteristicile financiare (calcularea cu ajutorul ratelor) ale întreprinderii cu funcţionare
normală şi a celor cu dificultăţi. Se caută apoi cea mai bună combinaţie a ratelor care să
diferenţieze întreprinderea sănătoasă de cele falimentare. Această combinaţie duce la
determinarea unui indice numit scor (Z), care dă o bună aproximaţie a riscului de faliment pentru
o întreprindere dată. Scorul (Z) apare ca o funcţie liniară cu mai multe variabile (rate)
caracterizat de coeficienţi medii determinaţi prin metoda celor mai mici pătrate în urma
observaţiilor asupra întreprinderilor grupate.
Z=a1R1+a2R2+………….anRn,
Rn – rate de rentabilitate şi structură a capitalului;
an – coeficienţi de corelaţie cu funcţia scor (Z) sau variaţia scorului (Z) la o variaţie a
ratei R1
Printre diferite funcţiile ,,scor” cea mai răspândită este funcţia modelului Altaman
Capital circulant Profit reinvestit Profit înainte de impozitare
Z = 1,2 R1 x ----------------- +1,4 R2 x --------------- +3,3 R3 x --------------------------- +
Total activ Total activ Total activ

Capitalizare bursieră Venitul din vânzări

0,6 R4 x ----------------------- +1,0 R5------------------;
Datorii pe termen lung Total activ

Dacă coeficienţii sunt negativi – situaţia este riscantă.

Scorul Z se poate reprezenta în felul următor:
când,, Z ” ≤ 1,8 => starea de faliment este iminentă ;
când „Z” > 3 => situaţia financiară este bună;
când 1,8 < Z ≤ 3 => situaţie financiară este dificilă, cu performanţe vizibil
diminuate şi apropiate de pragul stării de faliment.