Importanta educație religioase in Familie Biserică Scoala

Viața este cel mai mare dar primit de la Dumnezeu. Cât de mult ne minunăm
atunci când medităm la faptul că a fost un timp în care noi nu am existat…! Ne
bucurăm de această viață minunată, de oameni, de natură, de lucruri.

Din primele zile copilașul începe să învețe. În primii săi ani, el învață mii de
cuvinte pe care le leagă în fraze. Acum învață să gândească, să-și exprime
sentimentele, gândurile, opiniile. Părinții îl învață pe copil ce e bine și ce e rău.
Discernământul însă se formează în timp și se desăvârșește la maturitate sau
poate chiar la bătrânețe.

Copilul se agață de părinți, sursa lui sigură de iubire, dăruire și afecțiune. Astfel,
părinții își găsesc sensul vieții familiare, dar și existențiale. Ce rost să muncești
și să te îmbogățești doar pentru tine și pentru soția ta, dacă nu ai copii? Părinții
învață să se dăruiască pe sine, să se jertfească.

Părintele Dumitru Stăniloaie spunea că iubirea din familie este asemănătoare

iubirii dintre Persoanele Sfintei Treimi. Tatăl își iubește soția și copilul, mama
soțul și copilul iar copilul părinții. Mama văzând cât de mult iubește tatăl
copilul, mai mult își iubește soțul. La fel și în cazul tatălui. Copilul văzând cât de
mult îl iubesc părinții pe el și cât de mult se iubesc ei reciproc, mai mult îi
iubește. Iubirea se învață. Ne naștem din iubire iar pentru a trăi, avem nevoie
de iubire. Avem nevoie să primim iubire dar și să oferim iubire. “Dumnezeu
este iubire” (I Ioan 4,8). Practic, iubind trăim în Dumnezeu!

Iubirea ne conduce pașii în viață și ne învață cum să ne raportăm la semenii

noștri. Contează enorm de mult o mână caldă întinsă, un umăr pe care să
plângi, o inimă care să te simtă și un suflet care să te asculte și chiar să te
sfătuiască. Cuvânt bun răspuns a inima mea...
Educația este un factor modelator de suflete și de inimi. „Omul bun, din
vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria
cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui”
(Luca 6, 45) zice Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel, omul întâi își creiază niște
principii de viață bune sau greșite, pe care ajunge să le iubească. Educația se
face în familie, se continuă în Școală și în Biserică, dar și în mediul social în care
se mișcă copilul.

Cei 7 ani de acasă sunt prima etapă din viața copilului. Acum el interacționează
în mod direct cu familia dar și cu oamenii din societate. Este momentul în care
copilul învață ce e bine și ce e rău, învață să vorbească cu oamenii dar și cu
Dumnezeu. Întrucât până la 7 ani, copilul neavând discernămant, nu este
responsabil întru totul de greșelile lui pe care le face din neștiință, Biserica
îngăduie să se împărtășească chiar la fiecare Sfântă Liturghie. Copiii mici nu au
păcatele adulților. Într-adevăr, copilul acum deprinde și primele patimi.

Când e bebeluș, copilul se poate împărtăși chiar dacă a mâncat. Când mai
crește puțin, el se va împărtăși pe nemâncate. Astfel, copilul ia primele lecții de
răbdare și de tăierea voii.

De la 7 ani copilul e conștient de faptele sale, discerne binele de rău, are

conștiința greșelii și a păcatului. De aceea, el începe să se spovedească. De
multe ori un copil la spovedanie este mult mai sincer decât un adult. El spune
lucrurilor pe nume, își recunoaște greșelile și ar vrea să se îndrepte. Cu alte
cuvinte, se smerește într-un mod natural. Un adult căută să își justifice greșeala
sau chiar să o arunce în ograda altuia.

În primii ani de viață copilul învață să se roage. Părinții sunt principalele

modele. Dacă părinții nu se roagă, nici copilul nu se va ruga. Copilul copie tot
ce vede la părinți săi, modelul lui suprem. Însă de multe ori și părinții greșesc,
iar copilul înțelege acest lucru. Uneori, greșelile părinților pot lăsa răni adânci
în inimile copiilor. Peste aceste greșeli, copiii vor putea trece doar dacă vor
învața să ierte! Iertarea aduce vindecare rănilor sufletești! Cine nu iartă, se
depărtează și de semeni și de Dumnezeu. El ne-a dat porunca iubirii. Iubirea
presupune iertare. „Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri […] Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă
Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6,12-14).

Aceste lucruri le-am învățat din practică, din viața de zi cu zi. Am 4 copii și o
soție minunată! La inceput îngenuncheam cu toții. Copiii spuneau câteva
rugaciuni: Tatăl nostru, Cuvine-se cu adevărat, Îngerașul, Doamne Doamne
ceresc Tată... Apoi îi culcam. Noi adulții mai rămâneam la rugăciune citind un
Acatist sau un Paraclisul sau Rugăciunile de seară. Când au mai crescut, s-au
alăturat și ei rugăciunii mai lungi citind și ei din cartea de rugăciuni. Dacă ne-au
văzut pe noi bătând metanii, au început și ei sa bată câteva. Cel mai simpatic e
cel mic, Luca care are 2 ani jumătate. Nu știe să vorbească încă bine dar îngână
în legea lui rugăciunea și bate metanii.

La școală copilul are deja caracterul format parțial. Acum se cunosc cei 7 ani de
acasă sau 6 ani mai nou, căci școala începe acum de la 6 ani. Aici copilul învață
diferite materii, între care și disciplina numită religie. La ora de religie participă
copii care au părinți mai mult sau mai puțin credincioși. Mediul familial i-a
influențat astfel pe copii într-un mod diferit. În unele familii se vorbește despre
Dumnezeu, în altele nu. În unele familii se practică rugăciunea, în altele nu. În
unele familii se înjură, în altele nu, etc. Astfel, cu aceste influențe copilul
pășește pe pragurile școlii. Profesorul de religie le arată copiilor calea spre
Dumnezeu. Ei învață cine este Dumnezeu și care sunt principalele învățături
divine lăsate de Dumnezeu oamenilor. Prin pildele și minunile din Noul și
Vechiul Testament, copiii își formează repere morale în viață. Din viețile
Sfinților ei vor descoperi modalități de sfințire și modele de viață.

În liceu materia numită religie devine mult mai complexă. De ce abia acum?
Pentru că în acest moment se consideră că elevii sunt suficient de dezvoltați
din punct de vedere psihologic și intelectual pentru a putea înțelege anumite
situații de viață din momente istorice concrete. Astfel, apar primele informații
legate de Istoria Religiilor dar și de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Se va
vorbi despre implicarea bisericii în dezvoltarea culturii naționale, despre
înființarea primelor așezăminte sociale, spitale, farmacii, școli și chiar facultăți
și universități de către Biserică. Anumite materii predate la liceu la religie vin în
completarea cunoștințelor acumulate de elevi la română sau istorie.
În perioada cât am fost cadru didactic predând disciplina religie la diferite licee
din București, am căutat să arăt și să demonstrez elevilor de liceu importanța
studierii religiei. Nu toți elevii erau credincioși. Unii se declarau atei sau liberi
cugetători. Acest lucru demonstrează faptul că religia nu le-a șters creierii așa
cum răutăcios este combătută Disciplina Religie de către unele persoane rău
voitoare. Religia nu se impune cu forța.

De ce este important să cunoști religie?

În viață vom întâlni și creștini practicanți și atei dar și de alte confesiuni. Cum îi
vom înțelege pe aceștia, dacă nu avem nici un fel de cunoștințe generale
despre ce înseamnă religia? Cunoștințele religioase nu te fac neapărat
credincios. De asemenea, un creștin care se roagă nu este neapărat bineplăcut
în fața lui Dumnezeu. „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în
împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7,
21).

Este foarte important să existe o colaborare strânsă între Biserica de parohie și

Școala din parohie. Importantă este și colaborarea profesorului de religie cu
preotul. Biserica trebuie să fie un laborator de religie la care să aibă acces
elevii. Pot fi create în această colaborare proiecte frumoase ce implăcă elevi,
profesori și chiar părinți. Astfel, educația religioasă își va putea atinge scopul
ultim: aflarea drumului spre Hristos.