1 Intranetul, reţeaua organizaţiei

1.1 Introducere
„Prin intranet se înţelege utilizarea tehnologiilor Internet în vederea legării într-un tot
unitar a resurselor informaţionale ale unei organizaţii: de la text la baze de date vechi, la
fluxul de munca şi gestiunea documentelor.“ (John Desborough)
Definiţia de mai sus este atât de generala, încât se impun câteva precizări. Istoria
industriei informaţionale este strâns legata de mediile de afaceri. Intranetul nu face
excepţie. Din contra, pare sa existe o legătura mai intima între tehnologia intra net şi
sfera deciziilor decât în cazurile tehnologiilor apărute anterior. Pentru a înţelege care este
poziţia acestei noi tehnologii şi ce anume a dus la apariţia şi răspândirea sa, nu trebuie
sa privim intranetul ca o entitate separata, rupta dintr-un anumit tablou; ci trebuie sa
integram totul într-un cadru mai vast: acela al realităţilor lumii actuale, a modelului pe
care o instituţie (de orice natura: comerciala, productiva, non-profit, etc.) îl urmează în
vederea propriei sale organizări.
Comunitatile umane tind sa se organizeze şi sa-si optimizeze activitatea desfăşurata; în
acest sens, se impun de-a lungul timpului diferite modele, metafore ce-si dovedesc
eficienta timpului lor. Intranetul este tocmai aşa ceva: propune un model, un mod
tehnocratic de organizare a comunicaţiilor inter-umane.
Mai mult sau mai puţin independente una de alta, o serie de tehnici şi tehnologii din
industria tehnologiilor informaţionale şi-au făcut drum de pe masa laboratoarele pe
birourile corporaţiilor: baze de date, editoare de texte, programe de calcul tabelar, posta
electronica, servicii Internet, şi multe altele. Ele au răspuns, la momentul apariţiei, unor
anumite nevoi, generând (eventual) altele noi.
Ceea ce intranetul aduce nou în tot acest mediu supra-aglomerat, este la nivel conceptual:
el nu propune (cel puţin într-o faza incipienta) noi tehnologii, ci integrarea celor existente
într-o forma usor accesibila pentru utilizatori.
Precizarea expresa a caracterului facil (uşor de învăţat) nu este întâmplătoare, el fiind
motivul care a stat în spatele răspândirii şi acceptării —cu predilecţie în lumea
corporaţiilor mari— cu o viteza impresionanta a acestui nou concept. Este, dealtfel,
răspunsul cel mai simplu la întrebarea „de ce?“, afişată în subtitlul acestui articol.
Motivaţiile nu se opresc aici. Adoptarea metaforei navigatorului (browser — „răsfoitor“)
ca interfaţa cu utilizatorul este de asemenea un avantaj în favoarea intranetului. Practic,
utilizatorul nu trebuie să parcurgă decât o singura data curba de învăţare a specificaţiilor
unei interfeţe (meniuri, truse de butoane / unelte, dialoguri, etc.), ea fiind apoi aceeaşi
indiferent de informaţiile accesate / prelucrate. Aceasta metafora s-a impus o data cu
proliferarea serviciilor Web, apărute în ultimii zece ani.
„Dizolvarea“ distantelor geografice e de asemenea unul din avantajele aduse de
tehnologia Internet. Intranetul, dealtfel descendent direct al Internetului, nu face decât sa-
l preia, oferind aceeaşi independenta fata de localizarea efectiva a utilizatorului. Practic,
din orice punct al globului, dispunând de hardware-ul şi software-ul necesar, precum şi
de eventualele informaţii referitoare la securitate (parole, limite de acces), oricine poate
efectua operaţiile disponibile într-un sistem intranet.
Un alt beneficiu rezultat în urma Internetului este costul scăzut de menţinere şi
întreţinere a unui sistem intranet. Datorita faptului ca exista o mare varietate de produse
software dezvoltate pentru tehnologia Internet, disponibile la preturi relativ m ici,
intranetul devine încă de la început o opţiune tentanta din acest punct de vedere. Mai
mult, expertiza acumulata de cei care au avut o activitate conexa Internetului nu este
pierduta. Poate tot aici merita menţionata forţa puternic atractiva exercitata de Internet
asupra unei bune părţi a utilizatorilor serviciilor sale. Nu de puţine ori se poate observa ca
cei care au un prim contact cu Internetul tind să-şi petreacă mai mult timp în fata
computerului în perioada de timp imediat următoare; încep sa caute informaţiile pe care
le doresc, încep sa-si construiască propriile pagini — devin preocupaţi de tehnologia din
spatele fenomenului. Astfel de oameni se vor simţi confortabil când, în timpul sarcinilor
de serviciu, vor fi obligaţi sa folosească exact aceleaşi unelte cu care se obişnuiseră deja.
Informaţia poate exista independent de prezenta umana — ea nu capătă însa valoare decât
trecuta prin prisma utilizării sale într-un cadru decizional. Iată de ce, pe măsura ce omul
devine tot mai independent de necesităţile sale vitale, informaţia câştiga în importanta. Pe
de alta parte, resursele umane ale unui organism sunt cea mai importanta investiţie a
acestui organism, deoarece doar ei pot adaugă valoare unui fapt dat. Alimentarea
oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi
noi fapte, adică tot informaţie. Noua. Se închide aşadar un ciclu ce are puterea de a se
autosusţine. Daca adăugam aici facilităţile eficiente de comunicare în grup, obţinem un
amestec efervescent, propice mediilor de lucru.
Intranetul este răspunsul momentan cvasi-acoperitor pentru nevoile legate de gestiunea
informaţiilor şi lucrul în grup ale unei organizaţii. El nu este un model final, obligatoriu,
ci doar vârful de lance al domeniului.
Concluzie: cel mai valoros lucru pentru o organizaţie sunt oamenii care lucrează în cadrul
ei şi , implicit, informaţiile pe care aceştia le deţin sau le pot prelucra. Din tot ceea ce a
apărut în sfera tehnologiei informaţionale, intranetul adresează cel mai bine acest aspect
—facilitează comunicarea între oamenii unei organizaţii, concretizându-se în
infrastructura tehnologica necesara unei bune şi eficiente colaborări.
1.2 Internet vs. intranet
Similitudinile dintre cele doua concepte —Internet şi intranet— sunt nenumărate, ceea
ce face dificila trasarea unei graniţe de demarcaţie. Cea mai importanta diferenţă se afla
nu atât la nivelul tehnologic, cât mai ales la cel semantic: Internetul este zona
informaţiilor publice, în timp ce intranetul se întâlneşte cu predilectei în zona
informaţiilor cu un caracter privat. Apare, deci, o mai mare preocupare pentru securitate
şi acces restrictiv (bazat pe parole, sau alte modalităţi de autentific are).
Totuşi, caracterul restrictiv nu este unul de stricteţe absoluta (informaţiile în sine nu
reprezintă mare lucru), intranetul trebuind să propună şi modalităţi de difuzare şi de
partajare a cunoştinţelor, precum şi de lucru în colaborare, în echipe mai mu lt sau mai
puţin numeroase.
Apare deci un caracter dual al problemei: pe de o parte închiderea fata de accesele
neautorizate, pe de alta parte deschiderea către cei îndreptăţiţi să folosească informaţiile
gestionate. Desigur, dualitatea este prezenta şi în cazul Internetului; totuşi, intranetul
acorda o atenţie mult sporită funcţiei protective, de „scut“.
Se mai poate observa totodată o apropiere mai intima între domeniul bazelor de date şi
cel al intranetului, fata de relaţia baze de date—Internet. O explicaţie exista: diferenţa
dintre obiectivele celor doua tipuri de utilizatori.
Utilizatorul de Internet căuta (de cele mai multe ori) divertisment, stiri curente, referinţe
bibliografice, contactul uman cu un amic sau un necunoscut. El are de ales dintr-o paleta
de opţiuni variata şi un volum enorm de informaţie slab structurata. Nimeni nu-şi asumă
gestionarea globala a Internetului, acest fapt reflectându-se „în jos“, către ceilalţi
implicaţi: nimeni nu-si ia responsabilitatea exhaustivitatii, de a tine sub observaţie
(control) un anumit domeniu (subiect), oricât de îngust ar fi acesta. Scara globala şi
caracterul public al accesului Internet fac imposibil controlul total.
Pe de alta parte, utilizatorul de intranet este bine poziţionat în cadrul unei organizaţii, el
trebuie sa duca la bun sfârşit o serie de obligaţii şi atribuţii, având în acest sens la
dispoziţie o suma de proceduri bine definite. Pentru ca procesul de căutare sa fie scurt şi
facil, informaţia trebuie sa fie organizata şi bine structurata; iar bazele de date răspund
într-o oarecare măsura acestui deziderat. Însăşi scara de răspândire a informaţiilor
disponibile în cadrul unui intranet sunt limitat e (prin definiţie) la dimensiunile unei
organizaţii. Totodată, informaţia disponibila în cadrul unui intranet va avea întotdeauna
un „stăpân“, o persoana responsabila cu publicarea şi actualizarea ei. Rezulta un control
îmbunătăţit şi posibilitatea d e diminuare sau chiar eliminare, a aspectelor aleatoare.
1.3 Părţi componente
Precedenta secţiune a încercat sa facă putină lumină asupra tabloului general în care a
apărut conceptul de intranet, şi a punctat câteva din raţiunile care au condus la impunerea
termenului în actualitate. În aceasta secţiune vor fi prezentate mai detaliat serviciile
însumate de acest concept.
Intranetul este un concept flexibil, care nu are o reţeta de implementare prestabilita ce
trebuie respectată pas cu pas. Mai degrabă, intranetul se lasă modelat după nevoile
fiecărei organizaţii, aşadar acestea din urma sunt cele care decid care anume d in
tehnologiile Internet au sens pentru propria lor organizare.
Aşadar, intranetul poate conţine oricare din următoarele servicii:
e-mail (poştă electronică) — servicii de mesagerie internă;
web — cea mai atractiva şi populara metoda de publicare a informaţiei în forma
electronica;
ftp (File Transfer Protocol) — transfer de fişiere;
irc (Internet Relay Chat) sau alta varianta de serviciu colaborativ — permit comunicarea
sincrona (în direct, on-line) între doua sau mai multe persoane; cu siguranţa tehnologia
viitoare a videoconferinţelor se va inspira din aceste începuturi;
mailing-lists (liste de discuţii) — au la baza serviciul de posta electronica; facilitează
trimiterea simultana a unui mesaj către un grup de destinatari, încurajându-se astfel
discuţiile şi schimbul de idei în grup (comunicare asincrona, nu e necesar ca toţi
participanţii la discuţie sa se afle în acelaşi timp în fata computerelor); exista şi variante
implementate în tehnologie web;
newsgroups (grupuri de ştiri) — difuzarea de ştiri pe diferite teme de interes; necesita un
soft special pentru accesare; deoarece exista şi variante ce se bazează pe servicii e-mail
sau web, aceasta tehnologie tinde să devină evitata;
gopher — un alt serviciu de publicare a informaţiei, similar web-ului, dar care are doar
posibilitatea de a afişa text; oferă, în schimb, o modalitate de structurare implicita (de
genul fişier/director); este considerata o tehnologie învechita, inflexibilă şi deci, în
consecinţa, puţin utilizată;
push channels (canale de „împins“ informaţie) — aceasta este una dintre cele mai noi
tehnologii, neexistând încă un standard acceptat de vreun forum de standardizare; ideea
din spatele tehnologiei are la baza nevoia de selectare a informaţiilor de către consumator
şi de confort în vederea accesării ei; consumatorul îsi alege dintr-un index iniţial care
este genul de informaţii care îl interesează, stabilind astfel un nou canal personalizat
(channel); software-ul care gestionează aceste canale are sarcina de a face o triere a
informaţiilor ce ajung la el şi de a trimite doar selecţiile care se suprapun pe pofilele
înregistrate înspre toate canalele existente;