Definirea şi Caracterizarea Sistemelor

Un sistem este un ansamblu de elemente ce interacţionează între ele şi cu

exteriorul, în vederea atingerii unei finalităţi (sens, obiectiv, scop). [Cîrtoaje,
2004] In cazul sistemelor reale interacţiunea se realizează prin intermediul
fluxurilor de masă şi energie, purtătoare de informaţie.
Sistemul automat este un sistem tehnic cu ajutorul cărora se realizează
supravegherea şi comanda proceselor şi instalaţiilor tehnologice, fără
intervenţia directă a omului.
Un sistem automat (SA) este alcătuit din două părţi principale: procesul de
automatizat (P) şi dispozitivul de automatizare (DA).

Un sistem este caracterizat de trei tipuri de mărimi fizice, şi anume: mărimi de

intrare, mărimi de stare şi mărimi de ieşire.
Mărimile de intrare sunt independente de sistem şi influenţează din exterior
starea şi evoluţia sistemului.
Mărimile de stare sunt dependente de mărimile de intrare şi au rolul de a
caracteriza starea internă curentă a sistemului.
Mărimile de ieşire sunt dependente de mărimile de stare, uneori şi direct de
mărimile de intrare, şi au rolul de-a transmite în exterior (sistemelor
învecinate) informaţie referitoare la starea curentă a sistemului.
Mărimile de stare ale unui sistem au două proprietăţi esenţiale:
- de mediere a transferului intrare-ieşire (I-E);
- de acumulare într-o formă concentrată a întregii informaţii privind evoluţia
anterioară a sistemului, adică a istoriei trecute a sistemului.

Sistemele pot fi împărţite în clase şi categorii de sisteme cu trăsături şi

comportamente asemănătoare, cum ar fi de exemplu: sistemele continue şi
discrete, sistemele liniare şi neliniare, sistemele cu şi fără memorie, sistemele
staţionare şi nestaţionare, sistemele monovariabile şi multivariabile, sistemele
cu parametri concentraţi şi distribuiţi, sistemele cu şi fărăr timp mort,
sistemele deterministe şi stochastice, sistemele deschise şi închise.

Sistemele automate se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:

- după natura elementelor din componenţa dispozitivului de automatizare şi
a semnalelor de comunicaţie între acesta, sistemele automate pot fi:
electronice, pneumatice, hidraulice, mecanice şi mixte. Când sistemul
automat conţine elemente de natură diferită, interconectarea acestora se
face prin intermediul elementelor convertoare;
- după gradul de universalitate a elementelor din componenţa dispozitivului
de automatizare, sistemele automate pot fi unificate sau specializate.
Sistemele unificate conţin elemente universale ce funcţionează cu semnal
unificat (standard), cum ar fi: 4 … 20 mA c.c., tensiune în gama 1 … 5 V,
semnal pneumatic în domeniul 0,2 … 1,0 bar. Sistemele automate specializate
sunt utilizate în cazul unor automatizări de mai mică amploare, când nu se pune
problema transmiterii semnalelor la distanţă;
 - în raport cu funcţia îndeplinită, sistemele automate se clasifică în:
- sisteme automate de supraveghere , prin măsurare şi/sau semnalizare;
- sisteme automate de protecţie care au ca scop oprirea parţială sau totală
a procesului (instalaţiei), atunci când un parametru iese în afara
domeniului admisibil de funcţionare, afectând calitatea produsului finit
şi/sau securitatea instalaţiei respective.;
- sisteme automate de comandă directă, după un program prestabilit;
- sisteme automate de reglare ce au ca scop aducerea şi menţinerea
valorii ieşirii procesului la o valoare dorită (referinţă), în condiţiile
modificării în timp a valorii referinţei şi a acţiunii perturbaţiilor asupra
procesului reglat;
- sisteme automate de conducere (prin supraveghere, protecţie, comandă,
reglare).

Problema Reglării

În figura 1.1 este reprezentat schematic un proces supus reglării automate,

punându-se în evidenţă mărimile de intrare (c, v1,v2) şi de ieşire (y).

Perturbaţi

i v1 v2

Comand
P Ieşir
ac
ey

Fig.1.1. Mărimile fizice asociate unui proces reglat (P).

Mărimile de intrare ale unui proces sunt de două tipuri: comenzi şi perturbaţii.
Prin intermediul comenzilor se poate interveni asupra procesului astfel încât
acesta să evolueze după o traiectorie dorită.
Perturbaţiile acţionează arbitrar asupra procesului având drept consecinţă
devierea procesului de la traiectoria dorită.

Reglarea este operaţia de menţinere a mărimii de ieşire a unui proces la o

valoare cât mai apropiată de cea a unei mărimi de referinţă, în condiţiile
modificării în timp a mărimii de referinţă şi a acţiunii perturbaţiilor asupra
procesului reglat, (fig.1.2).
Problema reglării constă în elaborarea unei comenzi (c) asupra procesului
reglat (P), astfel încât mărimea de ieşire a procesului (y) să urmărească cât mai
aproape o mărime de referinţă dată (r), în condiţiile acţiunii perturbaţiilor (v 1 şi
v2) asupra procesului.
Comanda este elaborată de către un element decizional, numit regulator, după
un algoritm adecvat (lege de reglare), pe baza valorii curente a mărimii reglate
(ieşirea procesului- y), a referinţei (r) şi a perturbaţiilor măsurate (v1).