APTITUDINILE CA FACTORI DE DIFERENTIERE IN INVATAREA SCOLARA

Elevii cu aptitudini verbale, matematice, sportive, mecanice sau muzicale oricat de putin
evidente ar fi acestea, sunt o realitate pe care profesorii o intalnesc frecvent in scoala. Elevi
talentati intr-un domeniu sau altul sunt mai putini, dar suficient de multi ca sa constitute o
responsabilitate in plus pentru profesor. Daca exista sensibilitate la primele semne de manifestare
a unei aptitudini la fiecare elev din clasa, se reduce foarte mult riscul de a lasa aceasta resursa
imensa de dezvoltare personala si comunitara sa se iroseasca.

Levy Leboyer, in „Dictionarul de psihologie' realizat sub coordonarea lui Doron si Parot (1991),
defineste aptitudinea (utilizand acceptiunile unor psihologi ca Vernon, Spearman si Reuchlin)
ca,,Reusita oricarei activitati, fie ea sarcina izolata, conduita complexa, invatare sau exercitare a
unei profesiuni, care necesita din partea subiectului capacitati si motivatii adecvate. Capacitatea
este ea insasi conditionata de prezenta unei aptitudini care poate fi dezvoltata prin experienta si
formare' (Doron, arot, 1999, p.81).

Asa cum mentioneaza Levy Leboyer, Spearman a utilizat termenul de aptitudine pentru
inteligenta, in timp ce autori ca Galton sau Binet, pentru alte procese mentale sau pentru
activitatea de invatare, diferentiind un mare numar de aptitudini specifice ca fluiditatea verbala,
memoria, reprezentarea spatiala, dexteritatea manuala (Doron, arot, 1999, p.81).

Cercetarea aptitudinilor in relatie cu activitatile desfasurate a inceput cu studiul diferentelor de

randament in activitatea scolara in functie, in primul rand, de inteligenta elevilor. Kovalev si
Measiscev, autorii unei sinteze cuprinzatoare pentru timpul elaborarii ei (1960) asupra
cercetarilor realizate pe problematica aptitudinilor, mentioneaza cercetarile lui Lazurski, din
1921 cu privire la relatia dintre nivelul dezvoltarii psihice a individului si posibilitatile lui de a se
adapta la mediul extern, cercetari bazate pe asumptia ca aptitudinile au un rol decisiv in procesul
adaptarii. Nivelul psihic al personalitatii este determinat de forta energiei psihice. Odata cu
sporirea rezervei de energie neuropsihica, adica odata cu dezvoltarea aptitudinilor, creste nivelul
psihic si posibilitatile de adaptare devin mai mari' (Kovalev, Measiscev, 1966, p.49). Conform
lui Lazurski, indivizii cu o viata psihica saraca si primitiva, cu gandirea si imaginatia insuficient
dezvoltata (chiar daca perceptia si memoria sunt dezvoltate bine) ' pot sa se

ocupe numai cu munca fizica sau cu o activitate intelectuala care nu necesita un proces de
intelegere si de creatie. Ei sunt executanti, capabili sa indeplineasca o munca simpla si monotona
( ) persoanele care apartin nivelului mijlociu poseda o anumita rezerva de aptitudini innascute,
care le asigura succesul in activitatea profesionala. Aici predomina profesiunile legate de munca
intelectuala. Totusi, activitatea oamenilor care apartin nivelului mijlociu are in esenta un caracter
imitativ ( ) sunt discipoli si imitatori, nu creatori si initiatori; activitatea lor se rezuma la
acumularea de fapte, care confirma sau infirma o anumita teorie sau care completeaza si
corecteaza teoriile existente ( ). Cei care apartin nivelului superior sunt talentati si chiar geniali.
Ei nu numai ca se pot adapta bine la mediu, dar pot sa adapteze mediul la necesitatile lor'
(Lazurski, 1921, apud Kovalev, Measiscev, 1966, pp. 49 – 50).
Fleishman, in 1984, mentioneaza ca aptitudini: comprehensiunea limbajului oral si scris,
exprimarea orala si scrisa, fluenta ideilor, sensibilitatea la probleme, aptitudinea numerica,
capacitatea memoriei, flexibilitatea in clasificare, orientarea in spatiu, viteza perceptiva,
coordonarea membrelor, atentia distributiva, forta statica, reprezentarea spatiala, dexteritatea
manuala (Fleishman, 1984, apud Lemeni, 2001, p.219).

Toate aptitudinile umane, identificate, cercetate, evaluate in timp si enumerate mai sus pot fi
intalnite la elevi, intr-o forma mai evidenta sau mai putin evidenta. Ele influenteaza succesul in
invatare, adaptarea scolara, dezvoltarea in si prin scoala. Ele ridica probleme deosebite
educatorului, profesorilor si intregii comunitati.

Forta cu care se face simtita prezenta aptitudinilor la elev este foarte mare in cazul talentului,
intr-un domeniu sau altul. Pentru cadrul didactic este mai important sa constientizeze ceea ce
psihologia contemporana reliefeaza, si anume faptul ca 'Orice individ normal dispune intr-un
grad oarecare de tot felul de aptitudini. Desigur, aptitudinile sportive, matematice, muzicale,
artistice, tehnice nu sunt la fel de dezvoltate la toti indivizii, dar nu exista indivizi, in afara
cazurilor patologice, care sa nu aiba nici in cea mai mica masura aptitudini sportive, matematice,
artistice sau tehnice' (Salade, Zorgo, 1976, p.72). Existenta (chiar estompata) a unei aptitudini se
face simtita prin capacitatea elevului de a indeplini o activitate la parametri mai mult sau mai
putin deasupra mediei, dar si prin viteza, ritmul si placerea cu care este indeplinita respectiva
activitate - indicatori care, in general nu pot trece neobservati de catre cadrul didactic sau orice
persoana responsabila de educatia tanarului.