Sunteți pe pagina 1din 203

Acatistul Sfântului Porfirie Kafsokalivitul

2 Decembrie

Condacul 1

Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia
binecuvântată a Sfântului Munte celor care flămânzeau în pustia duhovnicească a
lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă
Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i:
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Icosul 1

Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus chemându-te la nunta cea veşnică şi


zicând: „Vino, Părinte Porfirie, de moşteneşte Împărăţia Cerurilor ce este gătită celor
care şi-au purtat crucea nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!”; noi, vrând a
fi părtaşi fericirii tale, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, cel care mijloceşti înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, rod înmiresmat al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, ostaş îmbrăcat în armură duhovnicească;
Bucură-te, furtună care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucură-te, cel care te-ai dăruit în întregime fiecăruia dintre cei care te cercetau;
Bucură-te, că luptând împotriva puterilor întunericului, le-ai biruit;
Bucură-te, că ai apărat predaniile bisericeşti şi ai stat împotriva rătăcirilor de multe
feluri;
Bucură-te, că i-ai binecuvântat pe cei care au mărturisit minunile tale;
Bucură-te, că i-ai mustrat pe cei care au spus despre tine lucruri neadevărate;
Bucură-te, cel care stai departe de cei care răstălmăcesc minunile tale;
Bucură-te, cel care primeşti laudele aduse de către cei binecredincioşi;
Bucură-te, ceară însemnată cu pecetea sfinţeniei;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 2-lea

Ştiind micimea vieţuirii noastre, să nu deznădăjduim aflând nevoinţele


Preacuviosului Părinte Porfirie, nici să încercăm a le urma fără dreaptă socoteală, şi
mai ales să nu căutăm a agonisi harismele sale, căci nu puţină vătămare vom afla. Ci
să căutăm a învăţa de la el smerenia şi dragostea pentru cele sfinte, ca să Îi putem
cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea

Ai primit la botez numele de Evanghelie, care se tâlcuieşte „Bună Vestire”, şi


întreaga ta viaţă a fost o bună vestire despre lucrarea Duhului Sfânt şi despre
dobândirea veşniciei de către oamenii care, trecători fiind prin viaţa pământească, L-
au cunoscut pe Domnul Care ieri, astăzi şi în veac Acelaşi este, şi din revărsarea
inimii ţi-au cântat:
Bucură-te, că din pruncie ai fost păzit de Cel a Cărui întrupare a fost binevestită de
înger;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai năzuit să Îi închini Domnului viaţa ta;
Bucură-te, că din copilărie ai plecat la Muntele Athos ca să urci muntele virtuţilor;
Bucură-te, că atunci când te-ai lovit din greşeală cu securea în picior ai cerut ajutorul
Maicii Domnului;
Bucură-te, că ocrotitoarea Sfântului Munte ţi-a oprit de îndată şiroirea sângelui;
Bucură-te, că ai trăit acoperit de Sfântul ei Acoperământ;
Bucură-te, că pentru vieţuirea ta cucernică ai fost hirotonit preot;
Bucură-te, că ajutând mulţimi de oameni nu ţi-ai pierdut liniştea;
Bucură-te, luminător al Atenei şi a toată Grecia;
Bucură-te, că ai fost căutat de pelerini veniţi din toată lumea;
Bucură-te, că ai trăit în vremurile noastre nevoinţe aspre ca ale Părinţilor din
vechime;
Bucură-te, că până la moarte L-ai slujit cu jertfelnicie pe Hristos;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 3-lea

Nu pentru vreo nevoinţă aparte s-au revărsat asupra ta râurile binecuvântărilor, ci


pentru că luând asupra ta crucea grea a ascultării ai urmat Domnului Care S-a arătat
pe Sine ascultător până la moarte, şi lepădând voia ta la picioarele bătrânilor tăi ai
învăţat de la aceştia cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Să vadă roadele ascultării cei care vor să trăiască neavând povăţuitor, cei care plini
fiind de mândrie cred că au găsit un drum mai scurt către Dumnezeu, şi să îşi
cunoască înşelarea. Iar noi să luăm aminte la vieţuirea Preacuviosului Părinte
Porfirie şi cerându-i să mijlocească la Dumnezeu ca să primim puterea de a merge pe
calea ascultării, să îi cântăm aşa:
Bucură-te, rob al lui Hristos care ai cunoscut ce înseamnă adevărata libertate;
Bucură-te, că nu ai cunoscut povara libertăţii pătimaşe;
Bucură-te, cel care supunându-te bătrânilor tăi ai înţeles taina ascultării;
Bucură-te, că Părinţii Pantelimon şi Ioanichie te-au învăţat lepădarea voii;
Bucură-te, că atunci când ţi s-au deschis ochii duhovniceşti i-ai văzut cu duhul pe
bătrânii tăi;
Bucură-te, cel care făcând ascultare ai ieşit din chilia unui părinte pe fereastră;
Bucură-te, că nu te-ai mâhnit când frumoasa pasăre cioplită fără binecuvântare ţi-a
fost frântă;
Bucură-te, că aşa s-a frânt şi gândul inimii tale de a face ceva după propria voie;
Bucură-te, că prin rugăciune ai devenit asemenea stâlpilor monahismului;
Bucură-te, că ieşind în mijlocul oamenilor te-ai sârguit să te jertfeşti pentru ei;
Bucură-te, că ai ridicat mănăstirea din Milesi ca pe un chivot al cunoaşterii lui
Dumnezeu;
Bucură-te, cel care ai găsit în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor chipuri de
sfinţenie;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 4-lea

„Dacă nu ar fi scris Sfântul Ioan Scărarul cartea despre dumnezeiescul urcuş, ar fi


putut-o scrie cu pricepere Părintele Porfirie”, s-a dat mărturie despre măsura sporirii
tale; văzându-te Domnul că din copilărie ai vrut să urmezi viaţa de nevoinţă a unui
alt avvă Ioan, cel numit Colibaşul, a venit în întâmpinarea ta şi ţi-a călăuzit paşii pe
treptele scării Raiului, iar tu I-ai cântat cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mincinoşi sunt ritorii care învaţă că vremea sfinţeniei a trecut, că în vremurile


noastre nu mai este cu putinţă omului să meargă pe calea cea strâmtă pe care o arată
Scriptura; nouă numai a cugeta la vieţuirea ta ne este de ajuns pentru a sta împotriva
unora ca aceştia, care nu vor să cânte împreună cu noi:
Bucură-te, că urmând Sfântului Ioan Colibaşul, L-ai primit pe Hristos în chilia inimii
tale;
Bucură-te, că Sfântul Porfirie al Gazei te-a crescut ca pe un urmaş al său;
Bucură-te, bucurie a Sfântului Atanasie şi a celorlalţi cuvioşi aghioriţi;
Bucură-te, cel care ieşind din Sfântul Munte nu ai părăsit smerenia Sfântului Siluan;
Bucură-te, că primind bastonul trimis de Sfântul Gherasim ai primit şi
binecuvântarea acestuia;
Bucură-te, cu Sfântul Vasile cel Mare care te-a ajutat să ridici aşezământul din Milesi;
Bucură-te, cu Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, neobosiţii făcători de minuni;
Bucură-te, cu Sfinţii Cosma şi Damian şi cu ceilalţi Sfinţi Doctori fără de arginţi;
Bucură-te, cel care ai fost asemănat cu Sfântul Serafim de la Sarov;
Bucură-te, că ai arătat lumii că harismele Sfântului Nectarie din Eghina nu s-au
pierdut;
Bucură-te, cu soborul tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioaselor Maici;
Bucură-te, floare din buchetul Maicii Domnului, care ai împrăştiat mireasma din
Grădina ei;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 5-lea

Deşi în timpul vieţii ai avut parte de apăsătoare boli, Părinte, nu te-ai lăsat biruit de
durere, ci le-ai răbdat cu mucenicească răbdare şi, în loc să cârteşti, ai primit
suferinţa cu seninătate, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cine poate să stea departe de mijlocirile tale, ştiind câtă mulţime de bolnavi au simţit
ajutorul tău? Cine oare va şovăi să alerge la tine, aflând că din zi în zi numărul celor
care au primit sănătate trupească şi sufletească sporeşte fără încetare? O, Părinte
Porfirie, pentru grija pe care ai arătat-o şi o arăţi celor bolnavi, primeşte de la noi
laudele acestea:
Bucură-te, că suferind grele boli ai primit puterea de a-i ajuta pe bolnavi;
Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni că vindecarea adevărată vine de la Dumnezeu;
Bucură-te, că însemnând bolnavii cu semnul sfintei cruci le-ai uşurat durerile;
Bucură-te, cel care i-ai ferit pe credincioşi de doctorii cei închipuiţi, care au puteri
diavoleşti;
Bucură-te, că ai vindecat de paralizie pe femeia celui care a venit să te caute la
mănăstire;
Bucură-te, că deşi acela nu te-a găsit, a avut mare credinţă în puterea mijlocirilor tale
tainice;
Bucură-te, că aşa cum ai vindecat-o pe femeia sa, îi poţi vindeca şi pe cei pentru care
ne rugăm;
Bucură-te, că i-ai mângâiat pe cei căzuţi în deznădejde;
Bucură-te, că i-ai povăţuit să poarte crucea răbdării;
Bucură-te, că bolnavilor care ţi-au cerut ajutorul le-ai adus grabnică tămăduire;
Bucură-te, cel care şi acum te rogi pentru cei aflaţi în diferite suferinţe;
Bucură-te, că pentru tine nu există boli de nevindecat;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al-6-lea

Nici un om nu este fără de păcat, nici un om nu se poate făli că a scăpat de orice


urmă a bolii. Ştiind că nu numai trupurile noastre, ci şi sufletele noastre sunt atinse
de boală, dar ştiind şi că Dumnezeu este Cel Care dăruieşte sănătate celor
dreptcredincioşi, îţi cerem să te rogi ca împreună cu cei tămăduiţi de bolile lor să Îi
putem cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al-6-lea

Noule Doctor fără de arginţi, Părinte Porfirie, mulţumindu-ţi că prin nenumărate


minuni ai dăruit celor suferinzi tămăduirea, nu vom obosi vestind celorlalţi
vindecările făcute prin rugăciune către Dumnezeu, şi pentru aceasta te rugăm să
primeşti drept plată mulţumirile noastre:
Bucură-te, că pe pruncul care nu se mişca l-ai vindecat spre bucuria părinţilor lui;
Bucură-te, pentru copiii care, primind vindecare trupească, L-au slăvit pe
Dumnezeu;
Bucură-te, că pe femeia necăjită de boala bărbatului ei ai învăţat-o să se ferească de
tulburarea adusă de diavol;
Bucură-te, cel care îi ocroteşti pe cei care se îngrijesc cu dragoste de bolnavi;
Bucură-te, cel care vedeai şi vezi mai bine decât doctorii bolile oamenilor;
Bucură-te, cel care stai împotriva doctorilor nepricepuţi, ca să-i fereşti pe bolnavi de
mai multă suferinţă;
Bucură-te, cel care te-ai arătat bolnavei care suferea de tromboză şi ai vindecat-o;
Bucură-te, că mai târziu aceasta a recunoscut chipul tău şi aşa a înţeles de la cine a
primit ajutorul;
Bucură-te, că doctorii au rămas fără grai în faţa vindecărilor pe care le-ai făcut;
Bucură-te, balsam care aduci de la Dumnezeu vindecare trupească şi sufletească;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale s-a biruit rânduiala firii;
Bucură-te, cel care îi întăreşti pe cei care mărturisesc vindecările tale minunate;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al-7-lea

Răbdând suferinţele ca un al doilea Iov, ai arătat prin viaţa ta că încercările îngăduite


de Dumnezeu nu covârşesc puterea omenească, şi că oricât de grele ar fi acestea,
dacă ne luptăm să le biruim, Mântuitorul Hristos va pune pe frunţile noastre cununi
strălucitoare, pentru care Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Auzind cum în timpul vieţii şi după moarte i-ai izbăvit de felurite ispite pe cei cărora
le-ai cunoscut neputinţele, şi aflându-ne noi înşine în ispite fără de număr, căci
viermele păcatului nu doarme, dorim să te avem ca ocrotitor al nostru, şi pentru
aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că trecând prin furtuna necazurilor ai primit puterea de a-i ajuta pe cei
ispitiţi;
Bucură-te, că i-ai făcut dreptate slujbaşului învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că pe tânăra care voia să se sinucidă ai scăpat-o din ghearele diavolului;
Bucură-te, că ai prevenit maicile de la Mănăstirea Jazak să nu bea apă din fântâna
otrăvită de necredincioşi;
Bucură-te, că fără teamă în vreme de război ai scăpat o fată de la pângărire;
Bucură-te, că l-ai izbăvit pe ucenicul tău de primejdia din adâncurile apelor;
Bucură-te, cel care dai cu prisosinţă cele de trebuinţă credincioşilor;
Bucură-te, că printr-o minune Cel Care a înmulţit peştii în pustie te-a vădit a fi
asemenea Lui;
Bucură-te, că această minune şi altele asemenea ei au fost tăinuite până după
moartea ta;
Bucură-te, cel care te-ai arătat în chip minunat celor care ţi-au cerut ocrotirea;
Bucură-te, că oricine te cheamă în ajutor cu credinţă primeşte sprijinul tău;
Bucură-te, că nenumărate sunt facerile de bine pe care ni le-ai arătat;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al-8-lea

Cum să nu ne veselim de minunile tale? Cum să nu tresalte inimile noastre la aflarea


bucuriei pe care o aduci celor care te cinstesc, tainicule povăţuitor al călugărilor şi al
mirenilor? Ştiind că ducând viaţă monahicească tu ai fost călăuză pricepută şi pentru
familiile care în viforul lumii au căutat liniştea duhovnicească, Îi cântăm Celui Care
te-a înţelepţit: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Văzând cum vrăjmaşul diavol se luptă ca mirenii să ducă o viaţă cât mai pătimaşă,
aducându-le tulburare în suflet şi şoptindu-le că numai în mănăstiri se poate duce o
viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, tu i-ai povăţuit să stea împotriva acestuia şi să ducă
lupta cea bună, iar ei sporind în vieţuirea duhovnicească ţi-au cântat:
Bucură-te, că îi afli pe fiii risipitori şi te rogi pentru ei;
Bucură-te, că aduci pacea în familiile dezbinate;
Bucură-te, că le-ai descoperiţi celor căzuţi calea pocăinţei;
Bucură-te, că i-ai ajutat pe aceştia să ajungă fii credincioşi ai Bisericii;
Bucură-te, că i-ai învăţat pe părinţi să trăiască o viaţă sfântă pentru ca fiii lor să fie
păziţi de ispite;
Bucură-te, că rugându-se Domnului ucenica ta a fost peţită de tânărul pe care îl
iubea;
Bucură-te, că domolind împotrivirile părinţilor lui, au reuşit să se căsătorească;
Bucură-te, că le-ai vorbit despre Hristos tinerilor care, necunoscând Lumina, trăiau
în patimi;
Bucură-te, că ei ţi-au sărutat picioarele cu dragoste;
Bucură-te, sprijin al celor care vor să îşi întemeieze o familie;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat priceperea de a fi călăuză pentru cei căsătoriţi;
Bucură-te, blând duhovnic care cu iscusinţă ai vindecat rănile sufleteşti;
Bucură-te, apostol al sfinţeniei în vremuri de mare tulburare;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al-9-lea

Doamne, Cel Care ne-ai zis „Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt
sunt”, Care prin gura Preacuviosului Părinte Porfirie ne-ai amintit această poruncă a
Ta, iar noi am priceput că numai dacă vom merge pe calea sfinţeniei vieţile noastre
vor cunoaşte împlinirea, acoperă-ne cu harul Tău cel ceresc ca să mergem pe această
cale fără a fi vătămaţi de cursele diavolului şi să Îţi cântăm în toată vremea: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Ceea ce mărturiseşte întreaga predanie a Răsăritului, şi anume că Dumnezeu S-a


făcut om pentru ca omul să se sfinţească, este cu anevoie de priceput; dar
ascultându-te pe tine, Preacuvioase Părinte, că ne îndemni să ajungem la măsura
sfinţeniei, oricât de mari ar fi ispitele care ne apasă, îţi zicem:
Bucură-te, icoană a virtuţilor poleită cu aurul smereniei;
Bucură-te, că nu numai pe monahi, ci şi pe mireni i-ai îndemnat să rostească
rugăciunea lui Iisus;
Bucură-te, că îi vezi pe creştinii râvnitori strălucind ca nişte făclii;
Bucură-te, că l-ai văzut pe Părintele Yannis îmbrăţişându-şi preoteasa în lumina
Raiului;
Bucură-te, dascăl al cugetării la cele sfinte;
Bucură-te, că săvârşind dumnezeieştile slujbe inima ta a devenit altar al Celui
Preaînalt;
Bucură-te, că aflând nevoinţele tale sporim în nevoinţă;
Bucură-te, că prin postiri îndelungate ţi-ai hrănit sufletul cu putere cerească;
Bucură-te, lumânare care te-ai asemănat rugului lui Moise;
Bucură-te, că prin înţelepciune duhovnicească i-ai întrecut pe înţelepţii lumii
acesteia;
Bucură-te, că ne-ai îndemnat ca prin lungi privegheri să călătorim spre odihna
veşnică;
Bucură-te, adeverire a Învierii lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 10-lea

Fiind aprins de dragostea cea duhovnicească şi vrând să propovăduieşti oamenilor


credinţa în Hristos, pentru râvna ta Domnul te-a chemat să fii părtaş darurilor
Sfinţilor Apostoli şi prin harisma vorbirii în limbi ai grăit pe înţelesul celor de alt
neam, iar ei mirându-se de sfinţenia ta au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Vrând tu să o ajuţi pe tânăra Annoula să lepede cugetările deşarte şi să creadă în


Atotputernicul Dumnezeu, nu ţi-a fost oprelişte necunoaşterea limbii pe care o
vorbea aceasta, ci prin darul lui Dumnezeu ai trecut de această stavilă, spre bucuria
celor care te laudă aşa:
Bucură-te, că niciodată nu ai greşit când ai spus oamenilor cele pe care ţi le-a arătat
Domnul;
Bucură-te, cel care din smerenie nu I-ai cerut Domnului harisme alese;
Bucură-te, că nu te-ai mândrit pentru darurile cu care Dumnezeu te-a covârşit;
Bucură-te, că primindu-le, nu ai contenit cugetarea smerită la propria ta păcătoşenie;
Bucură-te, că minunile le-ai făcut nu spre lauda ta, ci spre slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, că şi noi am urmat povaţa pe care i-ai dat-o femeii credincioase, şi nu ne
îndoim de harismele tale;
Bucură-te, că ai trăit bucuria Rusaliilor;
Bucură-te, cel care prin luminare dumnezeiască ai înţeles necazurile oamenilor;
Bucură-te, că ai astupat gurile celor care cârteau împotriva darurilor Sfântului Duh;
Bucură-te, că ne-ai lămurit că puterile celor depărtaţi de Biserică vin de la îngerii
căzuţi;
Bucură-te, stavilă pentru cei care fiind stăpâniţi de diavol imitau darul vorbirii în
limbi;
Bucură-te, cel care cunoşteai graiurile păsărilor şi ale animalelor;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 11-lea

Cuvântul despre trecerea în veşnicie, cum că „de vei muri înainte de a muri, nu vei
mai muri atunci când vei muri”, a fost sorbit de inima ta însetată de cunoaştere şi
luminându-te te-ai împărtăşit de această trăire când moartea ta a devenit un
puternic: Aliluia!

Icosul al 11-lea

„După ce voi pleca la Domnul, eu voi continua să vă vorbesc. Voi, oare, mă veţi
auzi?”, ne-ai întrebat pe toţi cei care te purtăm cu dragoste în inimile noastre.
Nefiind vrednici de a auzi cuvintele tale pline de putere, facem ceea ce ne este cu
putinţă şi îndrăznim să îţi aducem smerită laudă, ştiind că asculţi glasurile noastre:
Bucură-te, cel care ţi-ai aşteptat moartea ca pe o întâlnire cu Dumnezeu;
Bucură-te, că ai părăsit această lume chemându-L pe Mântuitorul Hristos;
Bucură-te, că ai adormit în Sfântul Munte, pe care lăuntric niciodată nu l-ai părăsit;
Bucură-te, că dragostea ta pentru Hristos a covârşit frica morţii;
Bucură-te, că rugându-te, se risipea norul întunecat pe care îl vedeai deasupra unora
dintre muribunzi;
Bucură-te, cel care şi acum te rogi pentru cei aflaţi pe patul de moarte;
Bucură-te, cel care ne fereşti de moarte năprasnică;
Bucură-te, că ultima ta dorinţă a fost „ca toţi să fie una”, după cum voieşte Hristos;
Bucură-te, că te-ai rugat ca toţi oamenii să Îl cunoască pe Dumnezeul Părinţilor
noştri;
Bucură-te, că Cel Care a înviat din morţi te-a învăţat să biruieşti moartea;
Bucură-te, că privind blândul tău chip ne umplem de mângâiere;
Bucură-te, văzând că seminţele pe care le-ai semănat dau roadă îmbelşugată;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 12-lea

Aşa precum Sfântul Nectarie a voit ca moaştele sale binemirositoare să fie împărţite
spre binecuvântare în tot pământul, şi pretutindeni s-a aflat de minunile sale, tot aşa
după adormirea ta Dumnezeu a vrut ca cinstirea ta să se răspândească în toate
colţurile lumii, ca toţi cei care în aceste vremuri de rătăcire au cunoscut că eşti stâlp
de lumină al dreptei credinţe să cânte Domnului împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Înainte de a primi cinstirea cuvenită de la oamenii cei muritori, bineplăcutule al lui


Dumnezeu, ai primit o cinstire mai înaltă, căci ai fost prăznuit în Biserica Cerească
de soborul celor care îmbrăcaţi în veşminte luminoase cântau îngereşte troparul
tău şi cărora următori făcându-ne noi, îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, dar nepreţuit pe care Dumnezeu l-a dăruit Bisericii;
Bucură-te, că am fost povăţuiţi în chip minunat să ne rugăm ţie;
Bucură-te, că Însuşi Domnul S-a îngrijit să primeşti cinstire de la oameni;
Bucură-te, ascultând laudele celor care aşteaptă tainica ta povăţuire;
Bucură-te, că aşa cum te rugai înainte împreună cu ucenicii tăi, te rogi acum cu noi
toţi;
Bucură-te, că precum îţi ocroteai fiii duhovniceşti, acum ne ocroteşti şi pe noi;
Bucură-te, că numărul celor care te cinstesc creşte fără încetare;
Bucură-te, prieten al celor care învaţă de la tine urcuşul duhovnicesc;
Bucură-te, că cei care au privit chipul tău luminat vor să atingă şi sfintele tale
moaşte;
Bucură-te, candelă aprinsă de Părintele Ceresc;
Bucură-te, ucenic al Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, vas ales al Sfântului Duh;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!
Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Porfirie, făcătorule de minuni, primind această puţină


rugăciune de la noi, cei care din preaplinul inimii îţi aducem laude după cuviinţă,
ajută-ne să punem început bun şi lepădând toate patimile şi poftele să trăim ca
mădulare sfinte ale Bisericii, ca împreună cu tine să putem cânta în vecii vecilor:
Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zic  Icosul 1 și Condacul 1: 

Icosul 1

Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus chemându-te la nunta cea veşnică şi


zicând: „Vino, Părinte Porfirie, de moşteneşte Împărăţia Cerurilor ce este gătită celor
care şi-au purtat crucea nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!”; noi, vrând a
fi părtaşi fericirii tale, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, cel care mijloceşti înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, rod înmiresmat al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, ostaş îmbrăcat în armură duhovnicească;
Bucură-te, furtună care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucură-te, cel care te-ai dăruit în întregime fiecăruia dintre cei care te cercetau;
Bucură-te, că luptând împotriva puterilor întunericului, le-ai biruit;
Bucură-te, că ai apărat predaniile bisericeşti şi ai stat împotriva rătăcirilor de multe
feluri;
Bucură-te, că i-ai binecuvântat pe cei care au mărturisit minunile tale;
Bucură-te, că i-ai mustrat pe cei care au spus despre tine lucruri neadevărate;
Bucură-te, cel care stai departe de cei care răstălmăcesc minunile tale;
Bucură-te, cel care primeşti laudele aduse de către cei binecredincioşi;
Bucură-te, ceară însemnată cu pecetea sfinţeniei;
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Condacul 1

Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia
binecuvântată a Sfântului Munte celor care flămânzeau în pustia duhovnicească a
lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă
Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i:
Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu!

Rugăciune

Preacuvioase Părinte Porfirie, robule al Dumnezeului Celui Viu, primeşte laudele pe


care ţi le aducem cu inimă smerită şi mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru
mântuirea noastră.
Ocroteşte-ne de tot răul şi de toată tulburarea. Ajută-ne să biruim ispitele care ne
stau înainte şi prin răbdarea noastră să dobândim cununile cele netrecătoare. Iar la
înfricoşătoarea Judecată să fim feriţi de veşnica pedeapsă şi să fim aşezaţi în partea
cea de-a dreapta, unde cu soborul tuturor sfinţilor te veseleşti de frumuseţile cereşti.
Ca primind grabnicul tău ajutor să Îi mulţumim în vecii vecilor Dumnezeului Care
te-a proslăvit. Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica
3 Decembrie

Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, glasul al 4-lea:

Următor al cuvioşilor părinţi şi împlinitor al virtuţilor sihăstreşti, rugător neîncetat şi


înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul 1

Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l


lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de
Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu
smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase
Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Icosul 1

Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea îmbunătăţită a monahilor, Părinte Gheorghe,
iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoinţelor sihăstreşti intrând
în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând cu dreaptă socoteală virtuţile
dumnezeieşti, ai făcut să se sălăşluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt.
Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;
Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;
Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;
Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, împlinitor al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor părinţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 2-lea

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, descoperită ţie prin Sfântul Ierarh Nicolae, ai
fost rânduit să reînnoieşti zidirile şi obştea Mănăstirii Cernica. Şi luând
binecuvântare de la iubitorul de Hristos Mitropolitul Grigorie, ai început osteneala
restaurării acestui aşezământ, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind, Sfinte Părinte, chemarea Mântuitorului, ai primit fără şovăire ascultarea


încredinţată şi ai început lucrarea duhovnicească de rezidire a Mănăstirii Cernica şi
de reînnoire a vieţii călugăreşti, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, pildă de statornicie;
Bucură-te, stâlp al ascultării;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitorul sfinţilor;
Bucură-te, povăţuitorule al călugărilor;
Bucură-te, râvnitorul pustiei;
Bucură-te, slujitorul tainelor cereşti;
Bucură-te, lucrătorule în via Domnului;
Bucură-te, rugătorule preafierbinte;
Bucură-te, vrednic ascultător al poruncilor Mântuitorului;
Bucură-te, chip al blândeţii pustniceşti;
Bucură-te, străjer neadormit în osteneli şi privegheri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 3-lea

Povăţuit de cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care


mergi, că la Tine am ridicat sufletul meu”, şi încercat în experienţa trăirii sihăstreşti,
ai venit împreună cu dascălul Macarie la locul care ţi se descoperise de sus de
Sfântul Nicolae, dând slavă lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Puterea Celui de Sus pogorându-se în sufletul tău, Cuvioase Părinte Gheorghe, ai


împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cu
repeziciune cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din jurul Bucureştilor, pentru care îţi
cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, întemeietorule de obşti călugăreşti;
Bucură-te, îndrumător al călugărilor cuvioşi;
Bucură-te, cel ce pe Sfântul Nicolae l-ai avut ocrotitor;
Bucură-te, cel ce ai împlinit cu dragoste rânduielile călugăreşti;
Bucură-te, următorule al Cuviosului Părinte Paisie de la Neamţ;
Bucură-te, izgonitorul vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi din mănăstirea ta;
Bucură-te, că făpturile ascultă de cuvântul tău;
Bucură-te, că pentru toate ai slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, văzătorule al lucrării divine din cele create;
Bucură-te, duhovnic iscusit şi chip prealuminat;
Bucură-te, povăţuitor şi îndrumător duhovnicesc al creştinilor;
Bucură-te, întruchiparea bunătăţii şi a smereniei;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 4-lea

De îndată ce Mitropolitul Grigorie te-a binecuvântat să fii întemeietor al vieţii de


obşte şi chivernisitor al bunurilor mănăstireşti de la Cernica, întru răbdare şi nădejde
ai început, Cuvioase Părinte, osteneala înnoirilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Cine nu te va ferici, Părinte Gheorghe, pe tine, cel care cu înţelepciune şi credinţă ai


rectitorit Mănăstirea Cernica şi ai rânduit viaţa cea de obşte plăcută lui Dumnezeu.
Pentru aceasta îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că viaţa ta ai închinat-o slujirii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împlinit cu râvnă voia Lui;
Bucură-te, că ai fost ascultător întru toate de ierarhul tău;
Bucură-te, că adesea cu el în multe te-ai sfătuit;
Bucură-te, făclie luminoasă a ucenicilor tăi;
Bucură-te, risipitor al întunericului minciunii;
Bucură-te, izgonitor al vrăjmaşilor făţarnici;
Bucură-te, liniştitorul furtunilor de pe marea vieţii;
Bucură-te, că şi natura ascultă de cuvântul tău;
Bucură-te, împăciuitorule al tuturor certaţi şi de vrăjmaşul despărţiţi;
Bucură-te, chivernisitorul lucrurilor sfinte;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 5-lea

Văzând vrăjmaşul statornicia ta în lucrarea duhovnicească, de Dumnezeu


purtătorule, Părinte, ţi-a pregătit mulţime de ispite şi supărări ca să te piardă; însă,
după puţin timp, s-a ruşinat îndepărtându-se, căci tu cântai pururea lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 5-lea

Înzestrat cu harul preoţiei, ai slujit cu credinţă dumnezeieştile Taine ale lui Hristos,
iar Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit, cinstite Părinte, mulţime de
ucenici şi fii duhovniceşti, pe care i-ai împărtăşit din cuvântul ziditor al Evangheliei
şi din izvorul dătător de viaţă al Duhului Sfânt, pentru care lucru minunându-ne îţi
cântăm:
Bucură-te, vieţuitor al pustiei şi rugător neîncetat;
Bucură-te, om duhovnicesc şi povăţuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, foc de rugăciune călăuzitor al ucenicilor tăi;
Bucură-te, sprijinitor al credincioşilor;
Bucură-te, următor al Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, că ai semănat sămânţa cea bună în inimile credincioşilor;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, păstorul cel bun al turmei lui Hristos;
Bucură-te, stareţ, iluminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, părinte al părinţilor pustiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 6-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale pustiei, aşa şi
sufletul tău, minunate Părinte, dorea să se liniştească în ostroavele Sfântului Munte
Athos. Dar, socotind că ascultarea de mai-marii Bisericii este mai sfântă decât voinţa
proprie, întru smerenie ţi-ai tăiat voia şi, supunându-te chemării sfinte, ai cântat lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Iubindu-ţi neamul tău, Părinte, deşi ai căutat în alte locuri să te îmbunătăţeşti


sufleteşte din experienţa trăitorilor în Hristos, totuşi, atunci când ai fost chemat să
slujeşti pe fiii poporului tău din care ai ieşit, cu bucurie ai răspuns, pentru care îţi
cântăm:
Bucură-te, următor al sfinţilor cuvioşi de demult;
Bucură-te, cuvioase purtător al darului smereniei;
Bucură-te, înţeleptule din înţelepciunea lui Hristos;
Bucură-te, conştiinţa datoriei împlinite;
Bucură-te, împlinitorul legii şi al virtuţilor;
Bucură-te, rugătorule pentru neamul tău;
Bucură-te, că ai fost dăruit de Hristos cu putere de sus;
Bucură-te, cel ce ţi-ai răstignit poftele împreună cu patimile;
Bucură-te, că ţi-ai supus voinţa voinţei lui Hristos;
Bucură-te, că ţi-ai ridicat cugetul de la pământ la cer;
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bunătăţile cele trecătoare;
Bucură-te, că cele cereşti ai dorit în toată viaţa ta;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Condacul al 7-lea

Vederile minţii avându-le curăţite prin lucrarea virtuţilor, Părinte Gheorghe, ai ajuns
la starea de nepătimire şi, contemplând pe Hristos neîncetat în inima ta, cântai lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Icoană vie de rugăciune, post şi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi, iar vestea
vieţuirii tale îngereşti s-a răspândit în tot ţinutul Ţării Româneşti. Pentru aceea îţi
cântăm:
Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost plină de Treime;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai curăţit-o de păcate;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, trandafir cu petalele înfrumuseţate de lumina lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta răspândeşte mireasma iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că vrăjmaşii n-au putut răpune statornicia ta în rugăciune;
Bucură-te, cel ce, prin chemarea Duhului, cerul l-ai pogorât pe pământ;
Bucură-te, pildă bună credincioşilor râvnitori;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicolae întru ajutorarea aproapelui;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Ierarh Calinic te rogi pentru cinul călugăresc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 8-lea

Cuvioase Părinte, în tot pământul ţării noastre s-au răspândit învăţăturile tale, iar
mulţimea credincioşilor, venind la tine, se adapă ca de la un izvor dătător de har şi
binecuvântat, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Credinţa ortodoxă ai păzit, calea nevoinţelor ai săvârşit şi, împodobit fiind cu


virtuţile, cu nădejde sfântă la Bunul Dumnezeu ai ajuns, Cuvioase Părinte, căci,
primind cununa cea neveştejită a slavei, de la cele vremelnice la cele cereşti, te-ai
mutat. Pentru aceasta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu şi prin nevoinţe ai câştigat raiul;
Bucură-te, că răbdarea ţi-a fost ancoră şi putere;
Bucură-te, că Hristos te-a încununat în ceruri;
Bucură-te, că ai intrat în ceata Sfinţilor Cuvioşi;
Bucură-te, mărgăritar al sfinţilor români;
Bucură-te, că numele tău s-a înscris în cartea vieţii;
Bucură-te, că de pe pământul acesta te-ai răsădit în grădina raiului;
Bucură-te, că vezi faţa lui Hristos pe Care L-ai iubit;
Bucură-te, că noi, urmaşii tăi, îţi păstrăm vie pomenirea;
Bucură-te, că mutarea ta la ceruri ne-a umplut de bucurie;
Bucură-te, cel ce petreci veşnic în Preasfânta Treime;
Bucură-te, că te veseleşti pururi în lumina dumnezeirii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 9-lea

Trupul tău încărcat de mireasma virtuţilor a fost aşezat în Mănăstirea Cernica, pe


care ai zidit-o cu atâta osteneală, alături de ale altor părinţi cuvioşi şi nevoitori, iar
sufletul tău se sălăşluieşte în lăcaşurile cereşti, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Deşi ai trecut din viaţa aceasta la viaţa cea veşnică, Cuvioase Părinte Gheorghe, n-ai
părăsit nicicum pe cei ce se luptă cu necazurile şi ispitele lumii acesteia, căci
mijloceşti pururea la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ţi cântă unele ca
acestea:
Bucură-te, Cuvioase Părinte, ctitor preamărit;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul românesc;
Bucură-te, lauda ortodocşilor şi bucuria călugărilor;
Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;
Bucură-te, turn al creştinătăţii şi stâlp al Bisericii;
Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al lui Hristos şi prieten al îngerilor;
Bucură-te, floare duhovnicească, deschisă în nădejdea rodului;
Bucură-te, sămânţă bună aruncată în pământ roditor;
Bucură-te, luminător al monahilor şi călăuza nevoitorilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, ostenitor în răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe mult nevoitorule!

Condacul al 10-lea

Făclie purtătoare de lumină te au pe tine cetele monahilor nevoitori şi mulţimea


creştinilor smeriţi, izvorând tuturor bună mireasmă şi dând tămăduire celor ce cu
dragoste cinstesc şi se închină sfintelor tale moaşte, căci mulţumesc lui Dumnezeu
pentru că li s-a dat un astfel de dar, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Lăudând nevoinţele tale, Cuvioase Părinte, şi cinstind sfintele tale moaşte, cântăm cu
bucurie încununarea ta în ceruri, rugându-te cu credinţă să ne ajuţi în vremea
ispitelor şi primejdiilor care ne împresoară în lumea aceasta, ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, purtătorule al darului vindecării;
Bucură-te, făcătorule de minuni pentru cei credincioşi;
Bucură-te, izvor de tămăduiri şi tămăduitor al durerilor;
Bucură-te, ajutor grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel binecredincios;
Bucură-te, liman duhovnicesc celor osteniţi;
Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;
Bucură-te, luceafăr răsărit în întunericul necazurilor;
Bucură-te, prieten şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule către Maica Domnului;
Bucură-te, tălmăcitorul tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 11-lea

Mângâiere şi linişte sufletească reverşi în inimile credincioşilor, celor ce cinstesc cu


dragoste pomenirea ta, Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule, şi mulţumind
lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Având îndrăzneală către Milostivul Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte Părinte, te
rugăm noi, cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, să ne izbăveşti de necazuri,
primejdii şi nevoi, ca să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă;
Bucură-te, mlădiţă încărcată de roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, al monahilor dulce mângâiere;
Bucură-te, al credincioşilor, în ispite, întărire;
Bucură-te, al mănăstirilor apărare şi spre viaţa duhovnicească trezire;
Bucură-te, chip al blândeţilor şi pildă de smerenie;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, descoperitorul celor viitoare;
Bucură-te, trup preamărit şi suflet îndumnezeit;
Bucură-te, tămâie înmiresmată şi candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, glas ascultat de Hristos, Stăpânul tău;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 12-lea

Vrând Preabunul Dumnezeu să dăruiască Bisericii noastre dreptmăritoare un semn


al prezenţei Sale, te-a ales pe tine, Cuvioase Părinte Gheorghe, să ne fii lumină
nestinsă şi fântână de har. Pentru aceasta cu mulţumire Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Zid de apărare împotriva ispitelor şi rugător fierbinte fii nouă, Cuvioase Părinte,
căci, având îndrăzneală la Milostivul Dumnezeu, nădăjduim să ne acoperi pururi de
răutăţile lumii acesteia şi să ne fereşti de săgeţile celui viclean, ca să-ţi aducem aceste
laude:
Bucură-te, tatăl orfanilor şi sprijinul celor asupriţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, apărătorul oropsiţilor;
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, limanul înviforaţilor;
Bucură-te, aducătorul belşugului;
Bucură-te, izgonitorul secetei;
Bucură-te, protectorul văduvelor şi bătrânilor;
Bucură-te, sfătuitorul monahilor;
Bucură-te, rugătorul fierbinte pentru sufletele noastre;
Bucură-te, risipitorul ispitelor;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 13-lea

O, mult nevoitorule, Cuvioase Părinte Gheorghe, primeşte de la noi nevrednicii


această puţină rugăciune, pe care o dă lui Hristos Dumnezeu şi roagă-L să ne
izbăvească din toate necazurile şi ispitele vieţii pământeşti, să ne ferească din chinul
ce va să fie pentru păcatele noastre şi să ne învrednicească de Împărăţia cerurilor, ca
să cântăm cu dragoste: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Din tinereţile tale…, Condacul 1: Pe cinstitorul de


Dumnezeu…,

Icosul 1

Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea îmbunătăţită a monahilor, Părinte Gheorghe,
iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoinţelor sihăstreşti intrând
în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând cu dreaptă socoteală virtuţile
dumnezeieşti, ai făcut să se sălăşluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt.
Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;
Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;
Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;
Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, împlinitor al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor părinţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul 1

Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l


lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de
Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu
smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase
Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Varvara
4 Decembrie

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea:

Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioară s-a


izbăvit din ele, cu ajutorul armei crucii, preacinstită.

Condacul 1

Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba
sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe
feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi
întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate
nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea
preaînţeleaptă a lui Hristos!

Icosul 1

Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri fără prihană păzind-o, cinstită
Varvara, te-ai învrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în
cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi, care cântăm ţie pe pământ
aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui
pătimirile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a
credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce eşti sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a
chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din
Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai
făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idoleşti;
Bucură-te, floarea curăţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea neveştejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!
Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Sfânta Varvara aşezată de tatăl său într-un turn înalt, a cugetat
întru sine a fi ridicată în cer de puterea lui Dumnezeu; şi punând întru inima sa suire
înţelegătoare, adică trecerea de la întuneric la Lumină şi de la înşelăciunea idolească
la Dumnezeu cel adevărat, a cântat Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Căutând Sfânta Fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles numai pentru
Însuşi Făcătorul a toată făptura, gândea în mintea sa: idolii cei întunecaţi cum ar
putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului? La care, prin psalmistul, a
răspuns aşa: toţi zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este,
Care a făcut cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înţeleaptă
fecioară, grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitori idoleşti;
Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale;
Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învăţat pe tine adevărata teologie;
Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii în stele;
Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;
Bucură-te, că ai cunoscut în făptură ca într-o oglindă pe Însuşi Făcătorul;
Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită;
Bucură-te, că acum priveşti în cer lumina Feţei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce în chip de nepovestit te veseleşti de Lumina Lui;
Bucură-te, stea înţelegătoare, prin ale cărei raze Faţa lui Dumnezeu luminat ca
soarele se arată nouă;
Bucură-te, lună înţelegătoare, prin care noaptea rătăcirii se luminează ca ziua;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus a fost dată atunci Sfintei Varvara, ca şi oarecând de demult
Proorocului Iezechiel; faţă de diamant, puternică faţă de toţi închinătorii la idoli, ca
să nu se teamă de faţa lor cea sălbatică, nici să se înspăimânte de îngrozirea celui
cumplit. Pentru aceea cu îndrăzneală striga fecioara cea cu înţelepciune bărbătească:
„Pe Treimea cea întru o Dumnezeire cinstesc şi Acesteia cu credinţă închinându-mă,
grăiesc cu mare glas: Aliluia!”

Icosul al 3-lea

Având Sfânta Varvara înţelepciune dată ei de sus, a alergat către lucrătorii băii ce i se
zidea şi, arătând lor taina Sfintei Treimi, a poruncit să se facă trei ferestre în baie,
zicând: de vreme ce închinătorii la idoli gură au şi nu grăiesc măririle lui Dumnezeu
Celui adevărat, măcar pereţii cei de piatră ai acestei băi, cu aceste trei ferestre, ca
prin trei guri să mărturisească pe Dumnezeul Unul în Sfânta Treime, Cel închinat şi
slăvit de toată făptura. De aceea, pentru înţelepciunea aceasta, Sfântă Varvara,
primeşte unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai închipuit în baia cea cu trei ferestre taina Sfântului Botez, în
numele Preasfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului şi a Duhului şi după aceea şi
cu sângele tău cel mucenicesc;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit întunericul mulţimii de zei, cel potrivnic
Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptăţii, Care a
strălucit a treia zi din mormânt;
Bucură-te, că prin acelea a răsărit ţie de la Sfânta Treime zi de mântuire;
Bucură-te, ceea ce întotdeauna ai inima ta deschisă către Dumnezeu, Sfânta Treime;
Bucură-te, ceea ce tare ai închis firea ta înaintea celor trei războinici vrăjmaşi:
împotriva trupului, a lumii şi a diavolului;
Bucură-te, că ai aşezat în sufletul tău trei ferestre înţelegătoare: a credinţei, a nădejdii
şi a dragostei;
Bucură-te, că tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime eşti, privind
la Biserica trupului lui Hristos cea ridicată în trei zile;
Bucură-te, că ţie ţi s-au deschis cerurile de către trei ierarhi îngereşti;
Bucură-te, că pe tine lăcaşurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au
primit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Vifor de urgie mare al tatălui tău, ce sufla cu îngrozire şi cu ucidere, s-a pornit
asupra casei sufletului tău, Sfântă Varvara, dar n-a putut să-l clintească, pentru că
era întemeiat pe piatra credinţei lui Hristos. Pe care, înţeleaptă fecioară, tu nemişcată
stând, lui Hristos Celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Graiuri nepovestite auzind tatăl tău Dioscor pentru Sfânta Treime, de la tine, fiica
cea înţeleaptă, ca o aspidă surdă şi-a astupat urechile sale; şi după asemănarea
şarpelui celui cu limba înveninată, cu sabie ascuţită s-a pornit ca să te ucidă; dar tu,
Varvara, mireasa lui Hristos, urmând Mirelui tău Iisus, Care a fugit de sabia lui Irod,
ai fugit de sabia lui Dioscor,
dorind să întorci întru dragoste părintească mânia inimii lui cea de fiară. Iar noi cu
aceste cântări cinstim fuga ta cea cu înţelepciune:
Bucură-te, fericită, ceea ce ai fost izgonită din casa cea pământească pentru dreptate;
Bucură-te, cea îmbogăţită întru Dumnezeu, ceea ce te-ai lipsit de bogăţii pentru
Hristos;
Bucură-te, că sărăcia ta este Împărăţia cerului;
Bucură-te, că ţi s-a gătit ţie comoara veşnicelor bunătăţi;
Bucură-te, mieluşea cuvântătoare, care ai scăpat de cumplita mânie a tiranului lup,
alergând către Hristos, Păstorul cel bun;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în staulul oilor celor de-a dreapta Lui;
Bucură-te, porumbiţă fără de răutate, care ai zburat de la pământescul corb sub
acoperământul cerescului Vultur;
Bucură-te, ceea ce ai aflat ţie acoperământ bun sub acoperământul aripilor Lui;
Bucură-te, preacinstită mireasă a Împăratului ceresc, care ai fost gonită spre moarte
de ocară de tatăl tău cel pământesc;
Bucură-te, ceea ce cu mărire eşti primită de Domnul slavei Cel fără de moarte;
Bucură-te, solitoarea vieţii care şi nouă de-a pururea ne doreşti asemenea;
Bucură-te, cea cu totul sârguitoare spre rugăciune pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Stelei celei cu dumnezeiască mergere te-ai asemănat, Sfântă Mare Muceniţă Varvara,
că fugind dinaintea tatălui tău, cu taină l-ai povăţuit pe el spre calea cea dulce către
Soarele dreptăţii, Hristos-Dumnezeu, Care a răsărit din Fecioară. Însă el, orb fiind cu
ochii cei sufleteşti, îndată şi cu cei trupeşti, nu te vedea pe tine fugind înaintea sa, şi
tu fugind prin muntele cel de piatră ce se desfăcuse din porunca lui Dumnezeu, te-ai
ascuns de la ochii lui într-o peşteră de piatră, ca din mijlocul pietrelor ca o pasăre să
dai glas lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-te pe tine păstorii cei ce păşteau oile pe deasupra muntelui ascunzându-te


în stâncă, se minunau zicând: „Această mieluşiţă cuvântătoare de ce lup fuge?”. Şi
numaidecât, iată, Dioscor cel mai cumplit decât lupul alerga la munte; şi aflându-te
pe tine acolo ascunsă, apucându-te de feciorescul tău păr, te trăgea pe cale aspră spre
casa lui; pentru aceasta noi, credincioşii, te întâmpinăm cu laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce te-ai aşezat de tânără în munţii Aromatelor;
Bucură-te, ceea ce ai iubit cele de sus mai mult decât cele de jos, punând suişurile
întru inima ta;
Bucură-te, ceea ce ai scăpat din groapa cea pierzătoare a închinătorilor la idoli;
Bucură-te, ceea ce ai alergat la muntele închinării Sfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce ai trecut prin piatră fugind de urma celui cu inima de piatră;
Bucură-te, ceea ce ai aflat in mijlocul pietrelor pe Hristos, Piatra care te-a întărit pe
tine;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în peştera cea de piatră, ca să-L vezi pe Iisus, Cel ce a fost
pus în mormânt de piatră;
Bucură-te, ceea ce acum vezi pe Acela şezând pe tronul slavei;
Bucură-te, că perii capului tău sunt rupţi pe pământ pentru Hristos, Cel care păzeşte
şi perii capului omului ca să nu piară;
Bucură-te, că perii aceia număraţi sunt de Hristos spre încununarea ta în cer;
Bucură-te, ceea ce ţi-ai vopsit părul cu sângele tău ca şi cu nişte flori;
Bucură-te, că împletirea părului tău cel însângerat s-a întors ţie întru cunună de aur;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Râvnind propovăduitorilor purtători de Dumnezeu apostoli ai lui Hristos, înaintea


tiranilor ai propovăduit pe Hristos, Dumnezeul adevărat; şi pentru Dânsul chinuri
cumplite, adică ruperea cărnurilor, scrijelirea cu unghii de fier, vitejeşte ai răbdat,
Sfântă Varvara. Şi în temniţă fiind închisă, într-însa ca într-o cămară pentru Hristos
ai săltat, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Hristos Domnul, Care a strălucit în inima ta lumina cea adevărată a cunoştinţei de


Dumnezeu, ca un Mire iubit al tău, la miezul nopţii a venit către tine, mireasa Sa cea
fără prihană, şi cu dragoste te-a cercetat, tămăduindu-te de răni, şi cu strălucirea
feţei Sale a veselit sufletul tău în chip de negrăit; iar pe noi credincioşii ne-a învăţat a
cânta ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai fost bătută fără milă pentru Hristos, Cel ce a răbdat bătaie;
Bucură-te, ceea ce ai bătut pe vrăjmaşul cel nevăzut prin răbdarea bătăilor;
Bucură-te, ceea ce ai purtat rănile Domnului tău pe trupul tău;
Bucură-te, ceea ce te-ai vindecat de toate rănile trupului tău prin Însuşi Domnul;
Bucură-te, că Însuşi Domnul, Lumina lumii, fiind tu în temniţă, ţi S-a arătat;
Bucură-te, că Însuşi Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, fiind tu bolnavă, te-
a cercetat;
Bucură-te, ceea ce prin temniţa cea pământească ai intrat luminată în cămara cea
cerească;
Bucură-te, ceea ce din sângiuirile tale ai ţesut ţie haină de nuntă;
Bucură-te, că prin tine păcătoşii de multe răni se vindecă;
Bucură-te, că prin tine de toate bolile se însănătoşează cei ce te cheamă pe tine cu
credinţă;
Bucură-te, dezlegătoare grabnică a celor încărcaţi de păcate;
Bucură-te, vindecarea cea bună a celor foarte răniţi;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Vrând nebunul tiran să dobândească dorirea sa, s-a ispitit ca prin cuvinte amăgitoare
să te întoarcă pe tine, Sfântă Varvara, de la Dumnezeul cel adevărat către
înşelăciunea idolilor; iar tu, ca o înţeleaptă fecioară, ai răspuns lui zicând: „Mai lesne
vei face diamantul moale ca ceara, decât a mă întoarce pe mine de la Hristos
Dumnezeul meu, că pe Dânsul, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, un Dumnezeu
adevărat Îl mărturisesc, Îl slăvesc, Îl laud şi cânt Lui: Aliluia!”.

Icosul al 7-lea

Arătat-a cumplită mânie tiranul cel fără de omenie şi cu chipul de fiară, Sfântă Mare
Muceniţă Varvara, când a poruncit să te spânzure pe lemn şi cu unghii de fier să
sfâşie trupul tău, şi cu făclii aprinse să ardă coastele tale, încă şi cu ciocan să te
lovească peste cap; de răbdarea ta minunându-ne, cu bună cucernicie te fericim cu
laude ca acestea:
Bucură-te, că pentru Hristos cel răstignit pe Cruce ai fost spânzurată pe lemn;
Bucură-te, că ai fost scrijelită peste coaste pentru Iisus Cel împuns cu suliţa în coastă;
Bucură-te, că ai aprins în inima ta focul dragostei către Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai fost arsă cu făclii;
Bucură-te, ceea ce eşti întru răbdare mai tare decât diamantul;
Bucură-te, ceea ce eşti întru vitejie neclintită mai vârtos decât un turn de piatră;
Bucură-te, că, prin bătaia cu ciocanul peste cap, cununa Împărăţiei ţi s-a lucrat;
Bucură-te, că prin acel ciocan s-a sfărâmat capul vrăjmaşului tău;
Bucură-te, că pentru Hristos ai pătimit pe pământ;
Bucură-te, că pentru Dânsul în cer eşti preamărită;
Bucură-te, biruitoare tare a tuturor vrăjmaşilor noştri;
Bucură-te, ajutătoare grabnică la toate primejdiile noastre;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Văzând pătimirea străină şi înfricoşătoare a Sfintei Varvara, Iuliana cea drept-


credincioasă între femei s-a mirat foarte, zicând: „Cum o fecioară tânără în trupul
său cel tinerel rabdă vitejeşte pentru Hristos chinuri ca acestea?”. Deci umplându-se
de jale a plâns şi cu mulţumire a cântat lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Iisus S-a făcut pentru tine dulceaţa cea dulce, după care doreai cu tărie, Sfântă
Varvara, că pentru dulceaţa Lui ai răbdat chinuri amare, zicând: „Paharul
pătimirilor, pe care mi l-a dat mie Mirele meu Cel iubit, au nu-l voi bea?”. Pentru
aceea şi tu însăţi te-ai arătat pahar, care varsă dulceaţă de minunate vindecări,
tuturor celor ce grăiesc ţie aşa:
Bucură-te, ceea ce ai aruncat în iadul cel amar amărăciunea idolească;
Bucură-te, ceea ce ai iubit dulceaţa cea cerească a lui Iisus;
Bucură-te, năstrapa cea înţelegătoare care are întru sine mana, adică mâncarea celor
ce fac voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce umpli de bunătăţi pe cei credincioşi;
Bucură-te, râul cel plin de apele darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, izvorul cel ce izvorăşte izvoare de minuni;
Bucură-te, ceea ce ai zburat ca o albină din fumul cel urât mirositor al jertfelor
idoleşti;
Bucură-te, ceea ce ai alergat cu dulceaţă la mirosul Mirelui Hristos cel cu bun miros;
Bucură-te, că rănile tale cele de peste tot trupul te-au făcut asemenea fagurelui;
Bucură-te, ceea ce, cu picăturile sângelui tău, preadulcelui Iisus te-ai făcut mult mai
dulce decât mierea;
Bucură-te, că pomenirea ta s-a făcut preadulce tuturor credincioşilor;
Bucură-te, că întru toată Biserica lui Hristos numele tău s-a făcut preacinstit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească la vitejia ta cea cu multă bărbăţie, sfântă şi nebiruită, Muceniţă
Varvara, cu mare bucurie s-a bucurat; şi văzând pe vechiul vrăjmaş, pe domnul cel
trufaş al întunericului, împreună cu toate cetele lui diavoleşti şi idoleşti, ruşinat de
tine, de o fecioară tânără, biruit şi aruncat sub picioarele tale, cu glas mare către
Dumnezeu au cântat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei pricepuţi la vorbire nu pot să spună cu limbile lor cele ritoriceşti durerea
patimilor tale, o, Varvara, că în ce chip va putea spune cineva durerea ta când ţi s-au
tăiat sânii? Sau cum va spune ruşinea fecioreştii tale feţe, când ai fost purtată goală
prin toată cetatea de tiranii cei fără de lege? Deci de pătimirea aceasta şi de ocara ce
ţi s-a făcut numai aducându-ne aminte, tremurăm şi cu umilinţă grăim aşa:
Bucură-te, mlădiţa cea bună a sădirii lui Hristos;
Bucură-te, viţa cea adevărată a viei lui Hristos;
Bucură-te, că, tăindu-ţi-se amândoi sânii, ca doi struguri întru cinste i-ai adus
Domnului tău;
Bucură-te, că sângele tău din acei ciorchini a curs ca nişte vin de umilinţă;
Bucură-te, că, pentru Hristos Cel ce a fost dezgolit, şi tu de hainele tale ai fost
dezbrăcată;
Bucură-te, că, pentru Cel ce a fost purtat cu batjocură în Ierusalim, şi tu prin cetate
spre batjocură ai fost purtată;
Bucură-te, ceea ce ai fost de îngeri îmbrăcată cu veşmânt luminat întru a ta goliciune;
Bucură-te, că Acela în chip nevăzut te-a acoperit de ochii celor fără de ruşine;
Bucură-te, ceea ce ai fost privelişte îngerilor şi oamenilor;
Bucură-te, că şi înşişi tiranii s-au mirat de răbdarea ta;
Bucură-te, că Însuşi Domnul de sus a căutat spre pătimirile tale;
Bucură-te, că Însuşi Cel ce pune nevoinţe a lăudat chinurile tale;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ţi mântuieşti sufletul tău, n-ai purtat nici o grijă pentru toate cele ale
trupului tău, Sfântă Varvara. Căci când a ieşit împotriva ta judecata spre tăierea cu
sabie, tu sub sabie ascuţită, ca sub o cunună frumoasă, cu bucurie mergând, lui
Dumnezeu Celui ce te-a întărit pe tine la lupta mucenicească I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Mai împietrită decât zidurile cele de piatră a fost inima lui Dioscor, Sfântă Varvara,
care s-a arătat pentru tine nu tată, ci tiran cumplit; că el, dacă a auzit de judecarea ta
spre moarte prin sabie, nu numai că n-a suferit pentru moartea ta, ci însuşi cu sabia
sa la locul osândirii sfântul tău cap a tăiat. Şi aşa, după cum a proorocit Domnul,
ticălosul tată a dat pe fiica sa spre moarte. Deci întru acest fericit sfârşit al tău,
primeşte de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, că pentru Hristos, capul Bisericii, sub sabie capul tău ţi-ai plecat;
Bucură-te, că, pentru dragostea cea către cerescul şi iubitorul de oameni Părintele cel
fără de moarte, de părintele pământesc stricăcios şi fără de omenie ai fost dată spre
moarte;
Bucură-te, ceea ce ai săvârşit curgerea cea bună a călătoriei celei muceniceşti;
Bucură-te, ceea ce, cu priveghere până la moarte, ai păzit credinţa în Hristos,
logodnicul tău Cel fără de moarte;
Bucură-te, ceea ce eşti încinsă cu putere de sus asupra războiului împotriva puterilor
celor de dedesubt;
Bucură-te, ceea ce eşti îmbrăcată întru cele înalte cu mărire, purtătoare de biruinţă,
de la biruitorul Hristos;
Bucură-te, ceea ce eşti încununată pe pământ cu arma bunei voiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce eşti înfrumuseţată în cer cu floarea nestricăciunii;
Bucură-te, podoaba şi lauda fecioarelor;
Bucură-te, frumuseţea şi bucuria mucenicilor;
Bucură-te, apărătoare tare a creştinilor;
Bucură-te, folositoarea credincioşilor;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Cântarea noastră cea de laudă, de ar fi adusă de mulţime fără de număr, ştim că nu


este din destul după vrednicie a te lăuda pe tine, Sfântă şi întru tot lăudată Muceniţă
Varvara. Însă noi, mulţumiţi fiind pentru darurile lui Dumnezeu cele ce prin tine ni
se dăruiesc nouă de ajuns, cu buze de mulţumire lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce te-a
preamărit pe tine pentru faptele tale cele bune, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumină în sfeşnicul ceresc pusă înaintea tronului Sfintei Treimi,
cu ochii minţii te vedem pe tine, Sfânta Fecioară Varvara, de unde cu rugăciunile tale
asemenea cu nişte raze luminezi negura nopţii păcatelor noastre şi ne povăţuieşti pe
noi pe cărarea cea luminată a mântuirii. De aceea după datorie vrednică eşti a fi
cinstită de noi cu chemări ca acestea:
Bucură-te, raza Luminii celei înţelegătoare, care te afli în lumina cea neîntunecată;
Bucură-te, smirna cea cu bun miros, care dai bună mireasmă Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cădelniţă de aur care duci pentru noi tămâia rugăciunii către Dumnezeu;
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat de vindecări;
Bucură-te, comoară necheltuită a dumnezeieştilor daruri;
Bucură-te, paharul cel ce dregi bucurie din îndestularea casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, vasul care primeşti dulceaţa tuturor bunătăţilor cereşti din plinirea lui
Hristos;
Bucură-te, diamant ce ai împodobit inelul logodirii lui Hristos;
Bucură-te, cununa bunătăţii pe care o ţine Domnul în mână;
Bucură-te, că pe tine a aşezat Împăratul slavei, Domnul puterilor, mărire şi mare
cuviinţă;
Bucură-te, că ţie ţi-a dăruit Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor Împărăţia şi
domnia Sa;
Bucură-te, că prin chinurile tale pentru dreapta credinţă ai dobândit cununa măririi;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Dar de la Dumnezeu s-a dat ţie, preabună Fecioară Varvara, a feri şi a păzi de boli
năprasnice şi de moarte grabnică pe tot omul ce pomeneşte şi cinsteşte cu credinţă şi
cu dragoste şi cu bună cucernicie cinstitele tale pătimiri. Pentru aceea de acel dar nu
ne lipsi şi pe noi, ci sănătoşi fiind cu sufletul şi cu trupul, întru această viaţă de acum
şi în ceea ce va să fie, să cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea

Lăudăm nevoinţele tale, cinstim pătimirile, mărim îndelungă răbdarea ta, fericim
sfântul tău sfârşit, lăudăm bărbăţia ta cea nebiruită, ce s-a arătat în trupul tău cel
neputincios, cu care te-ai preamărit în cer şi pe pământ, Sfântă şi bună biruitoare,
Mare Muceniţă Varvara; şi întru cinstea pătimirilor şi ale nevoinţelor tale celor
purtătoare de biruinţă, grăim către tine acestea:
Bucură-te, ceea ce eşti primită cu dragoste de cetele îngereşti a petrece împreună cu
ele;
Bucură-te, ceea ce eşti dusă cu bucurie în cămara cea cerească de cetele fecioreşti;
Bucură-te, ceea ce eşti petrecută de cetele muceniceşti cu cununa măririi în glas de
bucurie;
Bucură-te, ceea ce pentru Domnul ai fost primită cu dragoste de toţi locuitorii cereşti;
Bucură-te, că plata ta multă este în ceruri;
Bucură-te, că bucuria ta este veşnică întru strălucirile sfinţilor;
Bucură-te, ceea ce eşti nouă prea tare folositoare împotriva vrăjmaşilor celor văzuţi şi
nevăzuţi;
Bucură-te, solitoarea bucuriei noastre şi a darului şi a măririi celei veşnice;
Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor noastre celor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, ceea ce eşti câştigare a bunătăţilor celor pământeşti şi cereşti;
Bucură-te, că prin tine nădăjduim a fi păziţi de moartea cea fără de veste şi veşnică;
Bucură-te, că prin tine aşteptăm cu bună nădejde a câştiga viaţa cea veşnică;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, mult-pătimitoare şi întru tot lăudată Sfântă Mare Muceniţă Varvara, primind


rugăciunea noastră aceasta de acum, izbăveşte-ne pe noi de toate durerile sufleteşti
şi trupeşti şi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi; iar cu solirile tale cele primite de
Dumnezeu păzeşte-ne şi de chinurile cele veşnice, ca împreună cu tine în pământul
celor vii să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri…,
Condacul 1: Ţie, celei alese de Dumnezeu...

Icosul 1

Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri fără prihană păzind-o, cinstită
Varvara, te-ai învrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în
cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi, care cântăm ţie pe pământ
aceste cântări de laudă:
Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui
pătimirile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a
credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce eşti sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a
chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din
Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai
făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idoleşti;
Bucură-te, floarea curăţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea neveştejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

Condacul 1

Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba
sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe
feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi
întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate
nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea
preaînţeleaptă a lui Hristos!

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Varvara

Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-


minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm, şi către
sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de
peste tot trupul; vezi neputinţa sufletelor noastre şi pe acestea cu obişnuita
învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul
rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi
şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit
prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia
părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii
tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca
pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne
îndrepteze ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la
cele pământeşti. Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea
mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă,
degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; şi
să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul
care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu
aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţii şi necuraţii, să ne zidească inimi curate şi duh drept
să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre
facerea faptelor bune. Credem, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că la toate acestea
poţi să ne ajuţi şi nouă, şi de vei vrea, puternică eşti să mijloceşti la Sfânta Treime, ca
ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti. Şi tu, sfântă
fecioară, că nimic nu este cu neputinţă ţie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile şi
suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale moaşte
cele făcătoare de minuni şi ţie, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm,
îndrăznind rugăciuni a grăi, ca fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii
noastre; trupul tău cel mult chinuit să tămăduiască patimile cele multe ale sufletelor
şi ale trupurilor noastre; capul tău cel plecat sabiei să dea capetelor noastre apa
curăţiei păcatelor; părul tău cel rupt fără milă să ne lege de dragostea lui Dumnezeu;
buzele tale cele cinstite să împiedice gurile noastre a grăi în deşert şi să le deschidă
ca să vestească totdeauna lauda Domnului; ochii tăi cei ce văd Lumina Treimii să
vadă şi a noastră bună dorire, ca şi noi să ne întoarcem ochii să nu mai vadă
deşertăciuni, ci totdeauna să căutăm spre fericirea cea cerească; mâna ta cea tăiată să
ne scrie în cartea vieţii şi să ne învrednicească ca totdeauna să ridicăm mâinile către
Cel de Sus şi să nu împletim cu dânsele înşelăciuni; sânii tăi, cei tăiaţi fără milă, să ne
fie nouă turn tare în faţa vrăjmaşului; picioarele tale, cele ca nişte făclii luminoase,
degrabă alergând către Mirele ceresc în cămara cea dumnezeiască, să ne facă şi pe
noi cu picioarele noastre să călătorim către tot lucrul bun, ca Legea Domnului să fie
făclie picioarelor noastre şi lumină cărărilor noastre. Rănile tale să ne slobozească din
rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să cureţe
sufletele şi trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să
murim spovediţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere
de bine eşti preamărită, şi mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine şi
pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care şi pe noi,
ticăloşii, ne izbăveşte, fecioară curată, Mare Muceniţă Varvara; şi cu rugăciunile tale
întru tot puternice învredniceşte-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, şi s-auzim glasul ce va zice: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru
bucuria Domnului tău”. Amin.
Acatistul Sfantului Ioan Damaschin
(4 decembrie)

Troparul Sfântului glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al


curăţiei, şi lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Ioane înţelepte, cu
învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Condacul, glasul al 4-lea

Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, şi


dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Ioan să-l lăudăm. Că luând crucea
Domnului, toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o, şi ca un cald mijlocitor către
Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin., (al Născătoarei de Dumnezeu)

Ceea ce eşti creştinilor ocrotitoare neînfruntată şi mijlocitoare stăruitoare către


Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci
sârguieşte, ca o bună, spre ajutorul nostru, care, cu credinţă, strigăm către tine:
Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea , pe cei ce
te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale,
şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de ppcatul meu
mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este
pururea. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu
întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am
zamislit şi în pacate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi
cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi
curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da
bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către
păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine,
Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de
la faţa Ta, şi Duhul Tau cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria măntuirii
Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întareste. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei
necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit
jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul
umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, întru
bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi
jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Condacul 1:

Pe trâmbiţa cea sfinţită şi bine glăsuitoare, pe înţeleptul şi îndreptătorul Bisericii,


organul cel cu dulce viers, care a cântat cu închipuire învăţăturile Domnului şi
Mântuitorului nostru, veniţi toţi întru aleasa şi slăvită prăznuire veselindu-ne cu
întocmită cântare să-l lăudăm zicând aşa: Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi
învăţător a toată lumea!

Icosul 1:

Ale tale laude voind a le începe eu, dăruieşte-mi mie Darul glasului tău cel cu miere
curgător, pe care Biserica cea pravoslavnică, ca de la un izvor şi soare luminându-se
şi învăţându-se a lăuda pomenirile sfinţilor cu bună cuviinţă, să te lăudăm :
Bucură-te, dulce viersuitor şi cântător frumos;
Bucură-te, tainic slujitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, al cerescului Părinte ales cuvântător;
Bucură-te, al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu propovăduitor;
Bucură-te, al Maicii celei Sfinte şi Prea Curate, de laude scriitor;
Bucură-te, cel ce cu cântări cinstind-o cu mii de nume o ai numit-o;
Bucură-te, că de raza Sfintei Treimi fiind tu strălucit ai intrat în Dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, că învăţându-te cele negrăite, alt Moise te-ai arătat;
Bucură-te, steaua lumii cea prea luminoasă şi alăută de Duh purtată;
Bucură-te, luceafăr între stele;
Bucură-te, noule David, dulce cântător;
Bucură-te, fluier păstoresc care îndulceşti auzul şi gândurile;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 2:

Plin de înţelepciune, iscusit, chibzuitor socotind prea bine firea celor ce sunt, ai
schimbat cele vremelnice pe cele veşnice; pentru aceasta, acum, proslăvit fiind în
ceruri, Împăratului Celui nemuritor împreună cu cetele cereşti aduci lui Dumnezeu
cântarea: Aliluia!
Icosul 2:

Luceafăr prealuminat, slăvit propovăduitor, văzător al tainelor lui Dumnezeu te-ai


arătat prin curată viaţa ta, că învăţându-le bine ai sporit ca un lucrător în via
Domnului, pentru aceasta te lăudăm zicând:
Bucură-te, odraslă sfântă din rădăcină bună;
Bucură-te, ramură înverzită în bună credinţă crescută;
Bucură-te, că sămânţa cea bună întru tine, pământ bun a aflat;
Bucură-te, că întru bună pedepsire crescând, de darurile veselitoare inima ta s-a
umplut;
Bucură-te, că blândeţea smerenia şi frica de Dumnezeu în tine s-a aflat;
Bucură-te, că înţelegerea dumnezeieştilor Scripturi de la Duhul Sfânt le-ai învăţat;
Bucură-te, din pruncie te-ai arătat cu depline înţelesuri duhovniceşti;
Bucură-te, că iubindu-te Sfântul Duh, peste tine bogate daruri a revărsat;
Bucură-te, că vas ales şi curat te-ai făcut;
Bucură-te, stea luminoasă care luminezi Biserica;
Bucură-te, sfeşnic care dai strălucire din întuneric;
Bucură-te, limpede lămuritor a binecuvântatei credinţe în Hristos;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 3:

Aflând Har părinţii tăi înaintea celor de alt neam, ca o minune era a vieţui în pace şi
a te creşte în pravoslavnica credinţă, în acea vreme când sufla cu îngrozire vânt rău
asupra celor ce cinsteau şi mărturiseau pe Hristos, păzindu-te cu dreapta celui Prea
Înalt, spre a fi făclia Bisericii lui Hristos, strălucind la toată lumea şi învăţând pe toţi
a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:

Văzând părinţii tăi în târg un monah de vânzare, ce plângea amar, nu pentru lipsire
de viaţă ci pentru câ în toată înţelepciunea omenească era desăvârşit şi el pe nimeni
altul nu a învăţat, răscumpărându-l l-au adus în casa lor şi punându-te înaintea lui a
zis: Iată părinte, fiul tău, fă-l pe el moştenitor bogăţiei tale duhovniceşti, arată-te
iscusit căci este cu mintea sporită. Iar tu, în scurtă vreme toate le-ai învăţat; deci
pentru înţelepciunea ta te lăudăm zicând:
Bucură-te, cel ce cu răbdare ai pătruns tainele cele înalte ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în puţină vreme toată învăţătura o ai străbătut;
Bucură-te, că în filozofie înţelept lucrător te-ai arătat;
Bucură-te, că în meşteşugul muzicii pe toţi cei de pe pământ ai întrecut;
Bucură-te, al teologiei limpede dogmatic;
Bucură-te, că în toată înţelepciunea duhovnicească desăvârşit te-ai arătat;
Bucură-te, că de multe ori covârşea ucenicul pe dascăl;
Bucură-te, pom bineroditor care la vreme îşi aduce roada sa;
Bucură-te, că toată astronomia şi măsurarea pământului, bine le-ai învăţat;
Bucură-te, că bogăţie de învăţătură nouă ne-ai dăruit;
Bucură-te, înţeleptule lucrător în via Domnului tău;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea! 

Condacul 4:

Întru atâta învăţătură şi înţelepciune aflându-te Părinte, nu te-ai înălţat cu mintea în


deşertăciune, ci precum un pom plin de roade, pe cât se înmulţesc roadele, și îşi
pleacă ramurile sale, aşa cu înţelepciune ai ales a fi mai mic înaintea Domnului şi ca
o candelă aprinsă cu focul dumnezeieştii doriri, cu smerenie cântai lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul 4:

Săvârşindu-şi dorirea cuviosul Cosma, moştenitor înţelepciunii pe Ioan lăsând, s-a


dus în pustie căutând înţelepciunea cea duhovnicească şi bine săvârşindu-şi viaţa
către Domnul s-a dus; iar tânărul Ioan s-a făcut sfetnic împăratului pământesc şi
prieten celui ceresc pentru ostenelile cele pentru cinstirea sfintelor Icoane, de a cărui
râvnă folosindu-ne şi noi, îl lăudăm aşa:
Bucură-te, că a crede în pravoslavie ne-ai înălţat;
Bucură-te, că a cinsti sfintele Icoane cinstit şi plăcut lucu lui Dumnezeu ai făcut;
Bucură-te, că această dogmă prin scrisoare o ai întărit;
Bucură-te, că pe cei bine credincioşi prin trimiteri însufleţite de Dumnezeu i-ai
învăţat;
Bucură-te, că pentru această bună lucrare rău meşteşug vrăjmaşul a lucrat;
Bucură-te, că pe împăratul cu mânie asupra ta l-ai pornit;
Bucură-te, că mâna ta cea dreaptă a fost tăiată;
Bucură-te, că mucenic de bună voie te-ai arătat;
Bucură-te, că a fost tăiată dreapta ceea care mustra pe cei ce urăsc pe Dumnezeu;
Bucură-te, că slăbind de durere ai cerut mâna să o îngropi în pământ;
Bucură-te, că pătimind pentru sfintele Icoane dogmele s-au întărit;
Bucură-te, că podoaba învăţăturilor tale a înfrumuseţat Biserica;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 5:

Câştigând cererea şi luând mâna cea tăiată, ai intrat în cămară şi căzând înaintea
Icoanei Prea Curatei Născătoarei de Dumnezeu şi suspinând din adâncul inimii
plângând ai zis: vino degrab în ajutor Stăpână, Maică, şi vindecă mâna mea, ca să
scrie ţie şi Fiului Tău pentru a cânta: Aliluia!

Icosul 5:

Văzând în vedenie pe Maica Domnului cu ochi milostivi căutând spre tine a zis:
„iată, sănătoasă este mâna ta, osteneşte-te precum te-ai făgăduit mie” şi
deşteptându-te ai văzut mâna vindecată. Atunci luând în mână condei şi veselindu-
te, ai scris cântare nouă: „Dreapta Ta Doamne, s-a proslăvit întru tărie” iar pe
Născătoarea cea mântuitoare o fericeai zicând:
Bucură-te, mângâietoarea celor necăjiţi;
Bucură-te, ajutătoarea grabnică a celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, izvor de vindecări neaşteptat;
Bucură-te, picătura de rouă răcoritoare în focul necazurilor;
Bucură-te, cer curat şi locaş al Împăratului;
Bucură-te, Rai luminos şi mângâietor;
Bucură-te, liman lin celor din primejdii;
Bucură-te, Soare luminos ce luminezi în întunricul ispitelor;
Bucură-te, lauda tuturor creştinilor;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu care m-ai îndumnezeit pe mine;
Bucură-te, că prorocii te-au numit pe tine, munte, uşă, masă şi sicriu sfânt;
Bucură-te, Scară, Sfeşnic, Scaun şi Năstrapă;
Bucură-te, Maica lui Dumnzeu, Mireasă, pururea Fecioară;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi luminător a toată lumea!

Condacul 6:

Auzind de tămăduire domnul saracinilor, căindu-se, rugă pe Ioan să se întoarcă între


sfetnicii săi; dar el n-a tăgăduit minunea, însă ca un smerit a rugat să-l slobozească
pe el ca să meargă pe calea pe care o dorea sufletul său, ca împreună cu cei ce au luat
jugul Domnului să cânte totdeauna: Aliluia!

Icosul 6:

După ce te-ai slobozit de la împăratul, ai împărţit toată averea săracilor, şi ca un cerb


ai alergat la dunările părinţilor, iar noi, smerenia ta o cinstim cu laude zicând:
Bucură-te, că de smerenia ta s-au bucurat cetele cereşti iar cetele întunericului s-au
ruşinat;
Bucură-te, că în osteneli şi în rugăciuni te-ai sârguit;
Bucură-te, că în Lavra Sfântului Sava ai strălucit;
Bucură-te, că întru cea desăvârşită tăiere de voie chibzuită răbdare te-ai nevoit;
Bucură-te, că prin îvăţătura bătrânului tău om duhovnicesc în chipul Sfintei Treimi
te-ai făcut;
Bucură-te, că fără mânie şi cârtire ai vieţuit;
Bucură-te, că ispitit fiind de bătrânul ai fost trimis ca lucrul mâinilor în cetatea cea
slăvită a Damascului să îl duci;
Bucură-te, că lucrând fapta cea bună a ascultării, pildă bună te-ai arătat;
Bucură-te, temeiul călugăriţelor întru toată fapta bună;
Bucură-te, al smereniei ales filosof;
Bucură-te, fiu fericit, următor şi ascultător al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că tuturor darurilor duhovniceşti lăcaş te-ai făcut;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi luminător a toată lumea!

Condacul 7:

Mutându-se către Domnul un monah, fratele lui, cu lacrimi te-a rugat ca să-i mângâi
sufletul lui cu o cântare alcătuită de tine. Deci pentru dragostea acestui frate ai
alcătuit două tropare, ce se cântă deasupra gropii. Bătrânul însă înţelegând cântarea
te-a izgonit din casa sa ca pe un neascultător, iar prin mijlocirea mai multor părinţi,
cu multă greutate te-a primit iarăşi, pentru care te-ai bucurat şi mulţumind lui
Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icosul 7:

Văzând bătrânul cea mai de pe urmă a ta smerenie, a săturat capul şi mâinile tale
zicând: O, ce fel de pătimitor am născut şi întru umilinţă cu lacrimi te lăuda zicând:
Bucură-te, că preaslăvite mi s-a grăit, pentru tine de la Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru smerenia ta cea adâncă, te vei sui la muntele Bisericii;
Bucură-te, şi-ţi înalţă glasul tău cu tărie;
Bucură-te, şi-ţi deschide gura ca să tragi Duh Sfânt;
Bucură-te, şi începe a vorbi nu în ghicituri, ci în dogme;
Bucură-te, şi vesteşte lumii cele ce Dumnezeu le-a scris în inima ta;
Bucură-te, curată inimă care răspunzi cuvânt bun;
Bucură-te, că cei însetaţi vor lua apă duhovnicească din scrierile, dogmele
pravoslavnicei Biserici;
Bucură-te, că pe toate Bisericile Ierusalimului le vei împodobi ca pe nişte fecioare
frumoase ale Domnului;
Bucură-te, că amărăciunea eresurilor o vei preface în dulceaţă;
Bucură-te, că alcătuirile tale vor binevesti moartea şi învierea lui Hristos;
Bucură-te, că glasul tău va răsuna până la marginile pământului;
Bucură-te, şi pe mine mă iartă te rog te rog că din neiscusinţă am fost piedică ţie;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!
Condacul 8:

Începând a scrie cărţi duhovniceşti şi cântări izvorâtoare de miere care veselesc


Biserica ca şi cu o hrană şi izvor dulce, pe toţi îndemni a cânta lui Dumnezeu şi
Născătoarei de Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Suindu-te la vrednicia preoţiei, îndoite osteneli ai adăugat, pentru care noi cinstindu-
te, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, rău de apă, pururea curgător ;
Bucură-te, mireasa Bisericii bine mirositoare şi dulce;
Bucură-te, dulce şi grabnnic mângâietor celor amar mâhniţi;
Bucură-te, mustrător celor ce defaimă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, ajutor celor din grele necazuri ;
Bucură-te, mare războinic împotriva vrăjmaşilor păgâni ;
Bucură-te, învăţător de suferinţe şi de bunătate;
Bucură-te, că hotărăşti pierderea norodului vrăjmaş lui Dumnezeu;
Bucură-te, că tu ai arătat că nimeni nu se va mântui de nu se va pocăi curat;
Bucură-te, înţelept îndreptător la cereasca mântuire;
Bucură-te, învăţător al smereniei şi al ascultării;
Bucură-te, defăimător al bogăţiilor pământeşti;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 9:

Fericim darul tău cel dumnezeiesc şi mintea cea ca un organ lovit de coarda Duhului
care ne-a arătat slava lui Dumnezeu celui în Treime proslăvit pentru care întreită
cântare îi aducem: Aliluia!

Icosul 9:

Făclie luminoasă din raza cea strălucitoare a Sfintei Treimi, ai dogmatisit pe cel în
Treime închinat în trei feţe, dar un singur Dumnezeu adevărat şi a fiecăruia din cei
trei ai arătat, invitând pe toţi a cinsti fiinţa Treimii, pentru ca pe un învăţat adevărat
te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, dulce şi grabnic rugător pentru mântuire;
Bucură-te, întemeietorul credinţei;
Bucură-te, soare luminos;
Bucură-te, casa Sfântului Duh;
Bucură-te, că ai spus în faţa tuturor nefăţărnicia aceluia Unuia din Treime;
Bucură-te, că ai binecuvântat pe Fecioara Prea Curată;
Bucură-te, că ai slăvit cu laude minunea cea mare a Născătoarei de Dumnezeu;
Bucură-te, ceresc lucrător a celor de taină;
Bucură-te, al credincioşilor îndreptător de mântuire;
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, că acum fără mijlocire vezi lumina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că de acolo ne trimiţi nouă mângâierea mântuirii;
Bucură-te, preafericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 10:

Strălucind ca o stea în mijlocul Părinţilor şi vieţuind cu plăcere de Dumnezeu, ai


surpat eresurile şi ai dat Bisericii lumina cea adevărată, mutându-te la cereasca
prăznuire, ca împreună cu cereştile cete în veci să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Înţelepţeşte-mă Doamne Dumnezeul meu, să laud pe dumnezeiescul Tău Cuvios, şi


să aduc numiri potrivite dumnezeiescului ostenitor şi a toată lumea luminător
zicând:
Bucură-te, minte spre toate cele înalte ridicată;
Bucură-te, a Damascului odraslă sfântă;
Bucură-te, vioară bine răsunătoare;
Bucură-te, viersuire dulce spre cele cereşti;
Bucură-te, privighetoare cu ascuţit şi dulce glas;
Bucură-te, porumbelul Domnului cel cu înaltă zburare;
Bucură-te, trestie degrab scriitoare;
Bucură-te, oglinda prin care am văzut taine cereşti;
Bucură-te, dar lămurit prin ispite;
Bucură-te, lumină curată care luminezi mintea;
Bucură-te, cel ce eşti dorit de îngeri;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 11:

Cu ce fel de cuvinte vom cinsti pomenirea ta preafericite Ioane, ca să fii tu rugător


către Dumnezeu pentru toată lumea, ca unul ce ai câştigat îndrăzneală înaintea
Sfintei Treimi şi a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, ca împreună cu tine şi noi
să cântăm: Aliluia!

Icosul 11:

Arătatu-s-a luminat darul lui Hristos peste tine şi lucrător cereştilor taine te-ai arătat,
ca să fi sabie cu două ascuţişuri şi păstor turmei Sale; stâlp şi temelie neclintită
Bisericii te-a dăruit pentru care mulţumim Făcătorului de bine, Dumnezeu şi pe tine
te cinstim zicând:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a pus păzitor popoarelor;
Bucură-te, că prin tine bucurie în lume a venit;
Bucură-te, că prin tine eresurile au contenit;
Bucură-te, că eşti temeile şi întărire celor bine cinstitori;
Bucură-te, izvor care dai tămăduirile;
Bucură-te, că în tine Dumnezeu s-a sălăşluit;
Bucură-te, lumina celor întunecaţi;
Bucură-te, prin care necredincioşii se izgonesc;
Bucură-te, a tuturor mântuire;
Bucură-te, a celor ce prin tine iau luminată bucurie;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi izbăvire;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 12:

Izbăveşte-ne Prea Cuvioase de eresurile care le seamănă vrăjmaşul, de năvălirile


barbarilor, împacă tulburările Bisericii şi păzeşte-ne cu sfintele tale rugăciuni, de
boală, de primejdii, de vrăjmaşi şi de războiul cel dintre noi, ca în pace fiind păziţi, să
putem sta nevinovaţi înaintea înfricoşatului divan al Judecăţii lui Hristos, şi ajutorul
tău cinstindu-l, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:

Închinându-ne cinstitului tău chip sfinte Ioane, prea Cuvioase, cinstim ostenelile tale,
care ai arătat pentru întărirea credinţei, şi ca pe un pustnic te lăudăm, ca pe un
mucenic te cinstim, ca pe un Apostol te fericim şi ca pe un Părinte al pravoslavnicei
Biserici te rugăm să mijloceşti înaintea lui Dumnezeu, să dea pace sfintelor Biserici,
şi la tot poporul viaţă cu fapte bune ca să te încununăm cu cântări ca acestea:
Bucură-te, mijlocitor al mântuirii noastre;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, vistierie de învăţături duhovniceşti;
Bucură-te, Iubitorule al Născătoarei de Dumnezeu;
Bucură-te, prieten al Apostolilor;
Bucură-te, veselie a Mucenicilor;
Bucură-te, cel ce ai cântat tuturor cu bucurie cântări de laudă;
Bucură-te, cel ce praznicele dumnezeieşti le-ai împodobit cu cuvinte de laudă;
Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu slavosloveşti;
Bucură-te, că împreună cu cetele cereşti te veseleşti;
Bucură-te, că de la lumina Sfintei Treimi te luminezi;
Bucură-te, şi te roagă pentru sufletele noastre;
Bucură-te, şi ne dă tămăduire sufletelor noastre;
Bucură-te, şi-mi dăruieşte şi mie păcătosului mântuire;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Negrăită este milostivirea ta Doamne, prin care am cunoscut a Te slăvi pe Tine


Cel Bun. Primeşte acum rugăciunile sfântului Tău slujitor, pe care noi păcătoşii îl
cerem mijlocitor către Tine. Păzeşte-ne, cu puterea sfintei Tale Cruci şi ne fă părtaşi
cu turma Ta cea aleasă, ca împreună cu Sfântul Tău, Cuviosul Ioan, să slăvim şi să
cântăm slavei Tale: Aliluia!

Apoi se zice iarăşi Icosul 1:

Ale tale laude voind a le începe eu, dăruieşte-mi mie Darul glasului tău cel cu miere
curgător, pe care Biserica cea pravoslavnică, ca de la un izvor şi soare luminându-se
şi învăţându-se a lăuda pomenirile sfinţilor cu bună cuviinţă, să te lăudăm :
Bucură-te, dulce viersuitor şi cântător frumos;
Bucură-te, tainic slujitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, al cerescului Părinte ales cuvântător;
Bucură-te, al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu propovăduitor;
Bucură-te, al Maicii celei Sfinte şi Prea Curate, de laude scriitor;
Bucură-te, cel ce cu cântări cinstind-o cu mii de nume o ai numit-o;
Bucură-te, că de raza Sfintei Treimi fiind tu strălucit ai intrat în Dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, că învăţându-te cele negrăite, alt Moise te-ai arătat;
Bucură-te, steaua lumii cea prea luminoasă şi alăută de Duh purtată;
Bucură-te, luceafăr între stele;
Bucură-te, noule David, dulce cântător;
Bucură-te, fluier păstoresc care îndulceşti auzul şi gândurile;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

şi Condacul 1:

Pe trâmbiţa cea sfinţită şi bine glăsuitoare, pe înţeleptul şi îndreptătorul Bisericii,


organul cel cu dulce viers, care a cântat cu închipuire învăţăturile Domnului şi
Mântuitorului nostru, veniţi toţi întru aleasa şi slăvită prăznuire veselindu-ne cu
întocmită cântare să-l lăudăm zicând aşa: Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi
învăţător a toată lumea!
Rugăciune

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al


curăţiei, şi lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Ioane înţelepte, cu
învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Acatistul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit
5 Decembrie

Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din
adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut lumină tor lumii,
strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună,
Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean
pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul
Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm
către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase,
de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul
smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm:
ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet
pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte
bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii,
le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!
Condacul al 2-lea

Viaţă cu bună credinţă pe pământ petrecând, lăcaş curat Duhului Sfânt te-ai arătat,
luminând pe toţi cei ce vin la tine cu credinţă, preafericite Părinte. Pentru aceasta şi
noi îndrăznim să alergăm la tine şi-ţi cerem să-L rogi pe Dumnezeu să lumineze
sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine şi cu umilinţă cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De Dumnezeu înţelepţite şi întru tot sfinţite Sava, Părintele nostru, întocmai cu


îngerii stătătorule şi împreună vorbitorule cu proorocii, locuitorule cu drepţii şi
cuvioşii, iar cu Apostolii şi Mucenicii moştenitor fericirii veşnice, cel ce în lumina cea
neînserată acum locuieşti, primeşte, rugămu-te, şi de la noi aceste cântări de cinstire,
pe care ţi le aducem în ziua prăznuirii tale, strigându-ţi aşa:
Bucură-te, preafericite, care neîncetat priveşti faţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce prealuminat te desfătezi acum în ceruri;
Bucură-te, făclia înfrânării cea nestinsă;
Bucură-te, învăţătorul şi îndrumătorul monahilor cel preaminunat;
Bucură-te, că pururea străluceşti pe credincioşi cu razele dragostei tale;
Bucură-te, stâlpul răbdării cel neclintit;
Bucură-te, întărirea şi puterea celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, cetăţean al pustiei cu adevărat;
Bucură-te, că pustiul l-ai socotit ca pe un rai dumnezeiesc;
Bucură-te, că, vieţuind în pustie, roade vrednice ai odrăslit;
Bucură-te, floare înmiresmată a cuvioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 3-lea

Pe pământ, cu bună credinţă ai vieţuit, bineplăcând Domnului, întărind şi


tămăduind pe toţi cei ce alergau la tine cu credinţă. Iar acum desfătându-te în
lăcaşurile cele de sus, neîncetat cânţi lui Dumnezeu cu toţi drepţii şi cuvioşii
cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Sava, de Dumnezeu înţelepţite, lăcaşul cel curat al Duhului Sfânt, îndreptătorul


monahilor, cumpăna înfrânării cea dreaptă, ale smereniei înălţări, învredniceşte-ne şi
pe noi ca din inimi curate să-ţi aducem acum aceste dulci cântări de laudă:
Bucură-te, că pururea te rogi lui Hristos ca să dăruiască Bisericii un cuget curat;
Bucură-te, că monahilor le-ai fost îndreptător;
Bucură-te, canon de faptă bună preaadevărat;
Bucură-te, că vezi curat Sfânta Treime;
Bucură-te, scara care duce la ceruri;
Bucură-te, povăţuitor şi ajutător al celor ce călătoresc;
Bucură-te, că toate patimile le-ai îndreptat cu vărsarea lacrimilor;
Bucură-te, că pe toţi cei ce aleargă la ajutorul tău îi vindeci;
Bucură-te, întărirea Bisericii cea neclintită;
Bucură-te, al dumnezeieştii petreceri povăţuitorule;
Bucură-te, cel ce ai supus trupul, făcându-l rob al duhului;
Bucură-te, a multor credincioşi îndreptare şi mântuire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 4-lea

Întocmai ca un înger ai vieţuit pe pământ, iar acum te veseleşti în ceruri, desfătându-


te cu toate bunătăţile pe care Dumnezeu le-a pregătit aleşilor Săi. De aceea te rugăm,
nu ne trece cu vederea nici pe noi şi ne ajută să fim vrednici a cânta cu tine: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Învăţătura pustnicească adunând pe pământ, Cuvioase Părinte Sava, şi asuprelile


potrivnicilor cu vărsările lacrimilor tale biruind întocmai ca o scară dumnezeiască ce
duce la ceruri, aşa a fost întreaga ta viaţă cea bine plăcută lui Dumnezeu. Pentru
aceasta şi de la noi auzi aceste laude:
Bucură-te, că ai sădit în inimile credincioşilor roadele bunei credinţe;
Bucură-te, că faptele tale minunate şi nenumărate strălucesc întocmai ca stelele
cerului;
Bucură-te, că eşti lauda lumii creştine;
Bucură-te, înflorirea pustiei, cea plină de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, întărirea şi mângâierea celor neputincioşi;
Bucură-te, povăţuitorul celor ce călătoresc cu corabia acestei vieţi;
Bucură-te, că până şi fiarele din pustie te ascultau şi se supuneau ţie;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ai mântuit poporul Palestinei de o secetă
cumplită, care bântuia de peste cinci ani;
Bucură-te, codru preaminunat al pustiei;
Bucură-te, că ai înmulţit turma cea cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, lauda faptelor celor bune;
Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 5-lea

Lepădând toate cele vremelnice ale lumii acesteia, încă din fragedă tinereţe te-ai
retras în pustie, unde ai petrecut în sărăcie, smerenie şi grea nevoinţă, până la vârsta
de nouăzeci şi patru de ani. Iar acolo ai fost ctitor de mănăstiri şi mari lavre pentru
monahi, care până astăzi înalţă în ele rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi,
cântând neîncetat, îngerească şi dulce cântare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fiind îmbunătăţit cu darurile cele duhovniceşti, toate cele frumoase şi amăgitoare ale
lumii acesteia le-ai trecut cu vederea de Dumnezeu, Părinte, nelăsându-te ispitit de
ele, ci, prin înfrânare şi rugăciuni neîncetate izgonind pe şarpe, viaţă îngerească ai
petrecut pe pământ. Pentru aceasta şi noi te cinstim cu aceste cuvinte:
Bucură-te, cămara cea cu bun miros;
Bucură-te, trăitorule pustniceştilor nevoinţe cu adevărat;
Bucură-te, că pe Hristos neabătut ai urmat;
Bucură-te, că crucea-ţi pe umeri ai luat;
Bucură-te, că sufletul ţi-ai luminat prin fapte bune;
Bucură-te, că spre dumnezeiasca dragoste l-ai întraripat;
Bucură-te, că racla moaştelor tale şi azi izvorăşte vindecări;
Bucură-te, crinul pustiei cel cu dulce mireasmă;
Bucură-te, că prin tine dobândim pace şi înfrânare;
Bucură-te, lauda poporului celui binecredincios;
Bucură-te, al tagmei monahiceşti mare cuvios;
Bucură-te, al Mântuitorului Hristos slujitor preamultiubit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 6-lea

În lume te-ai arătat ca un cărbune de Dumnezeu strălucit, luminându-te de focul


Duhului Sfânt, ai luminat sufletele credincioşilor cu învăţăturile tale, Părinte Sava.
Iar pe cei ce cu credinţă aleargă la ajutorul tău cu blândeţe îi povăţuieşti la lumina
cea neîncetată, îndemnându-i a cânta cu tine cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Întocmai cu a îngerilor, aşa a fost viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite, şi la înălţime


ridicându-te, cu Stăpânul Hristos a vorbi te-ai învrednicit. Iar noi, minunându-ne de
aceste daruri ale vieţii tale, cu umilinţă îţi cântăm:
Bucură-te, minte luminată cu strălucirile razelor celor de sus;
Bucură-te, că pentru nevoinţele tale plată cerească ai luat;
Bucură-te, că prin tine am învăţat să umblăm pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, biruitorule al vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, ajutătorule cel gata al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor;
Bucură-te, împreună petrecătorule cu drepţii şi cuvioşii în cămările cele de sus;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat biruit de gândurile cele deşarte care te îndemnau să te
întorci în lume;
Bucură-te, că prin înfrânare şi osteneli ai biruit toate patimile trupului;
Bucură-te, că te-ai gătit pe tine vas ales şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, că până la sfârşit ai urmat Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că, pentru toate cele ce ai răbdat, răsplătire de daruri bogate ai luat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 7-lea

Pustietatea în care ai lucrat până la moarte ca pe o cetate o ai făcut, statornicind în tot


cuprinsul ei obiceiuri iubitoare de înţelepciune, ca unul care ai strălucit între toţi
părinţii pustniceşti, Sava de Dumnezeu înţelepţite. În acest loc sfinţit şi minunat,
pururea te rugai şi cântai Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Toate cele pământeşti lăsându-le, deşi cu trupul erai în lume, cu duhul însă îngerilor
te asemănai, pentru că patimile trupului omorându-le, Treimii te-ai făcut slujitor,
preafericite. Pentru toate acestea îţi aducem şi noi aceste smerite cântări de laude:
Bucură-te, Cuvioase, că pe pământ viaţă îngerească ai petrecut;
Bucură-te, că toate bolile oamenilor le-ai vindecat cu puterea rugăciunii;
Bucură-te, că putere ai luat de la Dumnezeu ca să izgoneşti duhurile cele necurate;
Bucură-te, că te-ai arătat ca un pom cu frumoase roade duhovniceşti;
Bucură-te, că ai râvnit şi ai urmat vieţii marelui Eftimie;
Bucură-te, că în preajma ta multe cete de monahi ai adunat;
Bucură-te, că toţi aceşti monahi ca pe un adevărat Părinte duhovnicesc te-au ascultat
şi te-au urmat;
Bucură-te, că în toată lumea s-a răspândit vestea isprăvilor tale;
Bucură-te, că toate taberele demonilor ai pierdut;
Bucură-te, că şi împăraţii te-au venerat şi te-au ascultat ca pe un adevărat om a lui
Dumnezeu;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim şi noi;
Bucură-te, că în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 8-lea

Cu raza Duhului Sfânt se luminează toţi cei ce cu dragoste întru cântări te laudă pe
tine, Cuvioase Părinte Sava, cel ce eşti slava şi lauda monahilor, împodobitor pustiei
şi de feciorie păzitor; şi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea

Tot dorul spre Dumnezeu tinzându-ţi din tinereţe cu toată dragostea ta, numai spre
Dânsul avându-l, zburdările trupului şi asupririle patimilor prin aspră înfrânare le-ai
potolit, pentru care şi noi te cinstim, cântându-ţi aceste laude:
Bucură-te, că pe şarpele care tăinuia în iad tu l-ai biruit;
Bucură-te, că ai trecut cu mare uşurinţă peste toate cursele lui;
Bucură-te, că din cuptorul cu foc ai ieşit nevătămat, ca şi cei trei tineri din legea
veche;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a păzit pe tine ca pe un vas ales al Său;
Bucură-te, ispravnic al dreptăţii;
Bucură-te, cel ce din voinţa ta te-ai înstrăinat de patrie, petrecând în pustie;
Bucură-te, că, în pustie petrecând, biruinţă ai ridicat asupra celor împotrivă
luptători;
Bucură-te, că ai fost întărit cu dumnezeiască putere;
Bucură-te, că eşti lăudat de toţi binecredincioşii creştini;
Bucură-te, că ai umblat numai pe urmele marilor cuvioşi;
Bucură-te, că întocmai ca un finic ai înflorit în pustie;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu lumina darului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 9-lea

Gândul tinzându-ţi neabătut către cel dorit de tine, de la Dânsul ai luat dar de
prisosit de a face minuni, Părinte, şi pe cei ce veneau la tine cu credinţă,
milostivindu-te, îi vindecai şi îi îndemnai pe toţi să cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Mintea întărindu-ţi, fericite, toate feluritele meşteşuguri ale vrăjmaşului ai biruit, şi


având suflet preablând şi voinţa puternică, încurajaţi de blândeţea ta, te rugăm să
primeşti şi de la noi aceste laude:
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi preablândule povăţuitor şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că ai strălucit numai cu fapte bune;
Bucură-te, că marele Eftimie cu bucurie te-a primit şi a proorocit despre a ta
strălucită viaţă;
Bucură-te, că sufletul tău ţi-ai curăţit de orice păcat şi întinăciune;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu multe şi mari daruri dumnezeieşti;
Bucură-te, că numai prin atingerea mâinilor tale cei neputincioşi şi suferinzi primeau
vindecare;
Bucură-te, că pe vrăjmaşul ce se sălbăticea asupra ta prin rugăciuni l-ai biruit;
Bucură-te, cel ce ai fost ocrotit în mod nevăzut cu dumnezeiescul dar de sus;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a trece din mărire în mărire, din putere în putere;
Bucură-te, că în pustie multe cetăţi de suflet folositoare ai zidit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din pământ secetos izvoare de apă ai scos;
Bucură-te, că şi ploi din cer peste ţarinile cele lipsite de apă, cu rugăciunile tale, ai
coborât;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 10-lea

Vas de Dumnezeu insuflat al înţelegerii Duhului Sfânt te-ai făcut, plăcutule al lui
Dumnezeu, sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, viaţa ţi-ai împodobit cu înfrânarea
de bucate, cu rugăciunea, cu răbdarea şi cu smerenia. Saţiu şi mângâiere aflai în
laudele cele către Domnul, Căruia neîncetat glăsuiai cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Propovăduitor al dumnezeieştilor dogme te-ai arătat, pentru care ai şi fost hirotonit.


În adunările Sfinţilor Părinţi împreună vorbitor ai fost, pe împăraţi înţelepţind şi pe
toţi îmbogăţind cu învăţăturile tale. De aceea te rugăm, ajută-ne şi nouă ca, pentru
nevoinţele şi darurile cu care te-a învrednicit Dumnezeu, să-ţi putem aduce aceste
laude:
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost îmbogăţit cu mari daruri şi cu puterea de a face
minuni;
Bucură-te, că ai covârşit pe toţi în săvârşirea faptelor bune;
Bucură-te, că cinste asemenea îngerilor ţi-a dat ţie Hristos;
Bucură-te, că te-ai arătat plin de rodul înţelepciunii;
Bucură-te, că întru nimic le-ai socotit pe cele vremelnice ale lumii acesteia;
Bucură-te, că cele trecătoare cu cele veşnice le-ai schimbat;
Bucură-te, că cetele sfinţilor ajutor sufletului tău au dat;
Bucură-te, că şi astăzi lavra ta cea mare, cu bucurie şi cu mulţumire, te cinsteşte pe
tine;
Bucură-te, că, de asemenea, şi turma ta, cu osârdie şi cu recunoştinţă, te preamăreşte
şi te laudă;
Bucură-te, că în locul cel de odihnă şi de fericire sufletul cel curat se veseleşte şi se
bucură;
Bucură-te, că împreună cu toţi sfinţii mărire şi laudă cânţi acum lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu îngerii dănţuieşti acum în ceruri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 11-lea

Toate minunile tale sunt mai presus de minte, căci fiarele ai îmblânzit, valurile
patimilor ai potolit şi cele ce vor să fie mai înainte le spui, cu proorocescul dar.
Duhurile cele necurate cu rugăciunile tale şi cu privegherile cele îndelungate le
izgoneşti, pentru care şi noi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu multă însufleţire săvârşim pomenirea ta, prealăudate, căci în fapta bună cea de
bucurie dătătoare te-ai îmbrăcat cu adevărat şi în haina mântuirii şi veseliei cea
curată şi luminată te-ai împodobit. Pentru care şi de la noi auzi acestea:
Bucură-te, zid preatare al creştinilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne mântuim de orice rău;
Bucură-te, că pe tine pururea te avem sprijinitor şi ajutător;
Bucură-te, Părinte Cuvioase, care eşti plin de Duh şi putere duhovnicească;
Bucură-te, izgonitorule al ispitelor şi al tuturor patimilor celor de suflet pierzătoare;
Bucură-te, că din năravurile cele rele pe toţi care se roagă ţie îi izbăveşti;
Bucură-te, că şi pe cei căzuţi în noianul păcatelor şi al deznădăjduirii îi mântuieşti cu
rugăciunile tale;
Bucură-te, tare sprijinitor şi grabnic ajutător al tuturor celor căzuţi în necazuri;
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu, către tot sufletul necăjit şi întristat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale toţi ne mântuim de muncile veşnice;
Bucură-te, că până la sfârşitul vieţii ai slujit Ziditorului a toate;
Bucură-te, că pururea vezi pe Preasfânta Fecioară;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 12-lea

În legea lui Dumnezeu deprinzându-ţi simţurile, Părinte Sava, cu viaţa te-ai


asemănat întocmai cu cei fără de trupuri, îndemnând şi îndrumând ca asemenea să
petreacă şi toţi cuvioşii şi ucenicii care-ţi cereau duhovniceştile tale sfaturi şi
învăţături, neîncetat lăudând şi cântând împreună cu ei lui Dumnezeu cântări:
Aliluia!

Icosul al 12-lea

Sava, mai mare între părinţi şi podoaba cuvioşilor, cetăţeanul pustiei şi săditorul
curăţiei, cum vom lăuda viaţa ta, Cuvioase? Ne rugăm însă, cu multă umilinţă, să ne
ajuţi şi nouă, ca să-ţi aducem aceste puţine şi smerite laude:
Bucură-te, Preacuvioase, lauda cea mare a lumii;
Bucură-te, preacinstita podoabă a monahilor;
Bucură-te, odrasla pustiei, cea preafrumoasă;
Bucură-te, dumnezeiasca desfătare a sfinţilor;
Bucură-te, că acum te veseleşti în grădina raiului;
Bucură-te, că cele rele de pe pământ cu rugăciunile tale le îndreptezi;
Bucură-te, îndreptătorul şi călăuza cea bună a monahilor;
Bucură-te, izvorul minunilor, cel de Dumnezeu binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine tot Răsăritul s-a împodobit şi şi-a îmbogăţit viaţa
duhovnicească;
Bucură-te, că şi cele dinspre apus strălucesc prin tine aceleaşi podoabe şi lumini;
Bucură-te, mângâierea şi ajutorul nostru al tuturor;
Bucură-te, că toţi cei care cer cu credinţă sprijinul şi ajutorul tău nu pleacă niciodată
ruşinaţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Sava, cel ce eşti de Dumnezeu sfinţit, primeşte aceste umile
cântări de laudă, pe care ţi le aducem din inimi curate, şi cu fierbinţeală te rugăm să
mijloceşti către Dumnezeu să ne izbăvească din toate necazurile pe noi, care strigăm
ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Întreagă viaţa ta..., Condacul 1: Cel ce din pruncie...,

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase,
de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul
smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm:
ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet
pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte
bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii,
le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!
Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună,
Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean
pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul
Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm
către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
6 Decembrie

Condac 1

Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult
decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela
care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Icos 1

Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea


voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a
poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de
frică, iar eu cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 2

Pe pământ, al doilea Înaintemergător te-ai arătat, Nicolae, spre mustrarea


fărădelegilor, că acela a mustrat pe Irod, săvârșitorul fărădelegii, iar tu ai rușinat pe
Arie cel orbit cu eresul și toată lumea ai voit să o cureți de învățăturile lui cele
nedrepte, și turma ta a o lumina, ca un părinte și învățător. Pentru aceea, cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Vrând dimineața Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din
temniță spre tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și, îngrozindu-
l pe el, ai zis: „Nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere”.
Pentru aceea și noi grăim ție, Nicolae mărite:
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mângâierea celor care plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuitorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 3

Am auzit, Nicolae, de minunile tale și m-am înspăimântat, că de bucurie și de frică


fiind cuprins, ce am a răspunde nu mă pricep. Ci tu, prin rugăciunile tale cele treze,
luminează-mi mintea ca să cânt lui Dumnezeu dimpreună cu tine: Aliluia!

Icos 3

Arhanghelii cu îngerii se minunează, părinte, de credința ta cea tare către


Dumnezeu, apostolii și prorocii se laudă cu tine, oamenii cei dreptcredincioși spre
tine au nădejde. Pentru aceasta și eu, deși sunt nevrednic, grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, cel care împreună-locuitor ești cu îngerii;
Bucură-te, cel care aduci întristare diavolilor;
Bucură-te, cel care ești slujitor asemenea lui Grigorie Teologul în preoție;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur dimpreună vorbitorule;
Bucură-te, prietenul marelui Vasile;
Bucură-te, că dimpreună cu dânșii tai eresurile;
Bucură-te, cel care porți o credință cu dânșii;
Bucură-te, că faci minuni spre împăcare;
Bucură-te, că tu cureți lumea de mulțimea zeilor;
Bucură-te, cel care ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu
în Biserică;
Bucură-te, că rușinând pe Arie înșelătorul la sobor, l-ai învins;
Bucură-te, că pe fecioarele acelea le-ai oprit de la împreunarea cea desfrânată;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 4

O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deși pe fecioarele acelea voia tatăl lor să le
dea, din pricina sărăciei, la desfrânare, tu, părinte, mai înainte apucând, aur din
destul tatălui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepând ei de unde se făcea aceasta,
minunându-se, au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icos 4

Ca să arăți a ta mare milostivire către cei săraci, preafericite, bătrânului noaptea,


întru ascuns, trei legături de galbeni ai dat, izbăvindu-l pe el și pe fetele lui de la
căderea în păcat. Pentru aceea auzi de la toți:
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, primirea mai înainte a cunoștinței Lui;
Bucură-te, dătătorule al bunătăților lui Dumnezeu;
Bucură-te, hrana și bucuria celor care aleargă către tine;
Bucură-te, pâine pentru hrană neîmpuținată celor lipsiți;
Bucură-te, bogăție de Dumnezeu dăruită celor care viețuiesc în lipsă pe pământ;
Bucură-te, ridicarea grabnică a săracilor;
Bucură-te, limpede cugetare a celor necăjiți;
Bucură-te, că ești blând ascultător celor neputincioși;
Bucură-te, dulceața a toată lumea;
Bucură-te, mirele celor trei fete;
Bucură-te, izbăvitorul necazurilor mele, prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 5

Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ți aducă dar, a fost răpit
de agareni și l-au dat pe el ostașii lui Amira, stăpânului lor, spre slujbă. Iar părinții
lui, deși erau întristați, n-au încetat însă a îndrepta către tine rugăciuni și trecând
ziua praznicului tău, spre seară, l-ai pus pe el înaintea lor, și văzând ei această
minune cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!

Icos 5

Mergând fiul lui Agricola să dea un pahar lui Amira, a stat înaintea lui cu frică. Iar
tu, părinte, rugat fiind de părinții lui, l-ai izbăvit pe el din mâinile lui Amira în acel
ceas. Pentru aceea, cu dânșii grăim ție, Nicolae, ca unui bun păstor:
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, luminată propovăduire a creștinătății;
Bucură-te, cel care porți nume de biruință;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, aducerea de roadă a pomilor celor duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul drept-credincioșilor;
Bucură-te, prădarea păgânătății;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, că în dar luând, în dar împarți tămăduiri;
Bucură-te, al celor neputincioși bun păstor;
Bucură-te, cel care izgonești dintre noi pe slujitorii cei diavolești;
Bucură-te, desfătarea a toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 6

Minunată s-a arătat nașterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pământ din vremea
nașterii tale, că ai supt numai din sânul drept și de la sânul maicii tale te-ai cunoscut
făcător de minuni. Pentru aceea și acum cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

De împresurările diavolești izbăvește-i pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale, cel


care cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor celor păgâni. Pentru aceea, și
acum dăruiește vindecări neputințelor noastre, ierarhe, ca să te lăudăm pe tine,
zicând:
Bucură-te, Nicolae;
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, ierarhe;
Bucură-te, preacuvioase;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, cel care ești cu nume mare;
Bucură-te, preamărite;
Bucură-te, hrănitorul postitorilor;
Bucură-te, învățătorul înfrânării;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciți;
Bucură-te, că altceva nu știm să grăim fără numai „bucură-te!”;
Bucură-te, că prin tine ne îndestulăm de lumină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 7

Având vicleană cunoștință, Arie a început a învăța eresurile cele fără de Dumnezeu
și a intrat în turma ta ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce. Dar tu, prealăudate,
degrab alergând către Stăpânul, cu rugăciunile tale ai izgonit toată nebunia lui și ca
pe o fiară cumplită l-ai surpat. Pentru aceea, cu tine, Nicolae, cântăm lui Dumnezeu,
Celui Care ți-a dat ție această putere: Aliluia!
Icos 7

Mai înainte împotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rușinat a lui
fără de Dumnezeu învățătură și, ca pe un al doilea Iuda surpându-l, l-ai lăsat. Pentru
aceea și noi grăim ție neîncetat:
Bucură-te, întâistătătorule pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, mare ierarh al Lichiei;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor care înoată pe mare;
Bucură-te, timpan care dai sunet de dumnezeiască glăsuire;
Bucură-te, chimval bine răsunător;
Bucură-te, trâmbița Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai stricat trâmbița eresurilor lui Arie;
Bucură-te, zicea ție Constantin;
Bucură-te, a grăit ție Avlavie;
Bucură-te, a adus ție tatăl cu fetele;
Bucură-te, au grăit Agricola cu Vasile;
Bucură-te, că prin tine de mânia potopului izbăvindu-ne, pace cu Dumnezeu aflăm;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 8

Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor care alergau la biserica ta, de


Dumnezeu purtătorule, de multe feluri de necazuri și năvăliri izbăvindu-i, părinte,
pe cei care după Dumnezeu spre tine cu credință și-au pus nădejdea, cântând:
Aliluia!

Icos 8

Ca acela care ai îndrăznire către Hristos, Nicolae, fiindcă turma Lui o păzești de lupii
cei văzuți și nevăzuți și de la cei care scapă sub acoperământul tău nu te întorci, și
nouă, celor care suntem învăluiți de gânduri și de lucruri viclene, întinde-ne mână
de ajutor, părinte, ca să te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, Nicolae prealăudate;
Bucură-te, întărirea Mirelor;
Bucură-te, podoaba Lichiei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii salți;
Bucură-te, căci cu arhanghelii te veselești;
Bucură-te, că fără materie cu heruvimii slujești Făcătorului;
Bucură-te, că pe Arie, diavolul cel întrupat, l-ai surpat;
Bucură-te, cel care dăruiești bun miros;
Bucură-te, cel care respingi mirosul cel rău;
Bucură-te, albeală ce speli patimile;
Bucură-te, roșeală ce acoperi păcatele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 9

Nu pricepem de unde vom începe a-ți aduce laudă, părinte. Care cântare îți vom
cânta? Sau cu ce cununi te vom încununa? Că de ne vom aduce aminte de voievozi,
ne minunăm; de Vasile, ne mirăm; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce să
grăim; de toți doar ne minunăm și dimpreună cu tine lui Dumnezeu, Celui Care ți-a
dat ție cele preamărite, laudă Îi trimitem, cântând cântarea: Aliluia!

Icos 9

Văzând Stăpânul a toate neamul omenesc pierzându-se cu eresul nebuniei lui Arie,
pe tine te-a dat mustrător nebuniei lui. Dar tu, părinte, de la masa învățăturii
dumnezeiești ca pe un urât l-ai lepădat, iar pe noi cu aluatul Ortodoxiei ne miluiește,
ca să cântăm ție:
Bucură-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucură-te, sabie ascuțită ce tai nedumnezeirea;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, omorârea celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ai luat Duhul Sfânt ca un porumbel;
Bucură-te, cel care îneci duhurile cele viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, porumbelul Domnului;
Bucură-te, cursă prinzătoare asupra celui viclean;
Bucură-te, cel care dăruiești celor legați slobozire;
Bucură-te, că ai legat eresurile cele fără de Dumnezeu;
Bucură-te, că deschizi gurile ortodocșilor;
Bucură-te, că legi limbile celor vicleni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 10

Auzit-am pe Vasile acela grăind și înaintea tuturor spunând minunile tale pe care le-
ai făcut cu dânsul, părinte, și minunându-ne, am preamărit puterea cea dată ție de
Dumnezeu, că tu, ca un bun păstor, degrab alergi către cei care te roagă pe tine și
pentru toți te rogi lui Dumnezeu și Stăpânului, cântând: Aliluia!

Icos 10

Izbăvește-ne, părinte, cu rugăciunile tale, ca pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase,


cu auzul tău, precum i-ai auzit pe voievozii cei legați. Dă-ne mână de ajutor, Nicolae,
precum ai dat celor care fuseseră învăluiți în mare, ca să grăim ție acestea:
Bucură-te, al doilea Moise;
Bucură-te, tablă duhovnicească;
Bucură-te, haina preoției;
Bucură-te, mai înainte arătătorul dreptății;
Bucură-te, întunecătorul nedreptății;
Bucură-te, de Dumnezeu încununate ierarhe;
Bucură-te, cel care îngrădești gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, lumina cea aprinsă cu dumnezeiască văpaie;
Bucură-te, că ai stins văpaia cea diavolească;
Bucură-te, aur de Dumnezeu lămurit;
Bucură-te, că ai afundat pe satana ca pe plumb, în adânc;
Bucură-te, mărgăritar mult-luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 11

Tu ești păstorul cel bun, Nicolae, că pe turma ta o povățuiești către pășunea cea
duhovnicească și din izvorul Raiului o adapi pe ea. Pentru aceea, împreună cu
tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Pom al Raiului fiind, fericite, că ai stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu,


dă-ne nouă sub umbra acelora totdeauna a ne umbri, ca să grăim ție:
Bucură-te, viețuitorule în lăcașul Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel care ai înecat pe fiii diavolești;
Bucură-te, păzitorul rânduielii tale;
Bucură-te, mitropolite;
Bucură-te, că ai rușinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucură-te, maica mulțimii popoarelor pământului;
Bucură-te, rana mulțimii diavolilor;
Bucură-te, părinte și învățătorule;
Bucură-te, că pe dascălul eresurilor l-ai rușinat;
Bucură-te, cel care ai cinstit căruntețile, înfrumusețându-le cu înțelepciune
duhovnicească;
Bucură-te, cel care ai rușinat căruntețile lui Arie cele urâte;
Bucură-te, că prin tine ne-am învățat a ne închina Ziditorului în Treime;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!
Condac 12

Înțelepciunea ta cea întru tot cinstită pe Arie cel rătăcit l-a rușinat și mintea ta a
stricat mulțimea zeilor. Mântuiește și sufletele noastre cele rătăcite și ne învață a
cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cu inima ne-am înspăimântat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce


să grăim, fără numai acestea:
Bucură-te, cel care ești mai mare între preoți;
Bucură-te, cel care ești întâistătător pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, împreună-șezătorule pe scaun cu Apostolii;
Bucură-te, cel care ești lumină înaltă;
Bucură-te, cel care ai surpat înălțările gândurilor celor diavolești ale lui Arie cel
bârfitor;
Bucură-te, rădăcina dumnezeiescului pom;
Bucură-te, că ai tăiat rădăcina eresurilor satanei;
Bucură-te, pomul cel sădit de îngeri;
Bucură-te, cel care ai încuiat pe îngerul satanei întru adânc;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți;
Bucură-te, bun cârmuitor al corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, că prin tine ne învrednicim de viața cea fără de sfârșit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 13

O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând


ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești de chinul cel de veci prin
rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să ne învrednicești veșnicei Împărății, ca
dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac de zice de
trei ori.)

Apoi iarăși se spun Icosul 1  și Condacul 1:

Icos 1

Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea


voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el, și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a
poruncit ca să-i elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de
frică, iar eu cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:
Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel care ai sfărâmat capul cel diavolesc prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel care ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel care ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel care ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel care ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 1

Cel care verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult
decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela
care ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile, ca să cânt ție:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor care aleargă cu credință


către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le
ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești
le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de
cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete,
de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei
bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea
sabiei, așa ne miluiește și pe noi, cei care cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem
întru întunericul păcatelor, și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel
veșnic, pentru ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos,
Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și
de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și de partea de-a dreapta, împreună cu
toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.
Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia
7 Decembrie

Troparul Sfintei Muceniţe Filofteia, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat
răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi
săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască
sufletele noastre.

Condacul 1

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună,
Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-
ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de
laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Icosul 1

Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzindu-le către


Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt,
luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei
Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din mărăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blândă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 2-lea

Mutându-se din viaţa aceasta vremelnică, binecredincioasă maica ta, te-a lăsat pe
tine la toată lipsa plinitoare şi moştenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmându-
le, ai cântat lui Dumnezeu neîncetată cântare: Aliluia!
Icosul al 2-lea

Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de


unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu
ce cununi te vom încununa; dar îndrăznind, pentru rugăciunile tale cele către
Dumnezeu, cu inima umilită cântăm ţie acestea:
Bucură-te, odrăslirea cea în Târnov răsărită;
Bucură-te, cea de Domnul în rai acum răsădită;
Bucură-te, aurora cu raze strălucitoare;
Bucură-te, stea cerească ce luminezi ca un soare;
Bucură-te, că în lume te-a hrănit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, că pe tine te-am câştigat bogăţie;
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat cum să urmăm ţie;
Bucură-te, că prin tine am primit hrana cerească;
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, călăuza sufletelor celor drepte;
Bucură-te, îndreptarul fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 3-lea

Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeşte pe cei milostivi, tare
l-ai întipărit în inima ta şi cu atâta credinţă l-ai primit şi atâta l-ai iubit, încât cu
înfocata şi dumnezeieasca râvnă aprinzându-te, cu însutite osteneli şi cu sârguinţă
multă ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Multă purtare de grijă ai avut în cugetul tău pentru săraci, fericită Filofteie, pentru că
râvneai ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce aşteptau de la tine milostenie,
nici un flămând să nu se ducă nesăturat, nici un gol neîmbrăcat, nici un mâhnit
nemângâiat; pentru care, lăudându-te, cântăm ţie acestea:
Bucură-te, comoara milei, cea-n veci nedeşertată;
Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată;
Bucură-te, celor flămânzi pâine bună, hrănitoare;
Bucură-te, celor străini casă adăpostitoare;
Bucură-te, izbăvitoare a celor primejduiţi;
Bucură-te, alinare a rănii celor mâhniţi;
Bucură-te, celor căzuţi grabnică sprijinitoare;
Bucură-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucură-te, feciorie, cu milostenie însoţită;
Bucură-te, tinereţe, cu viaţă îmbunătăţită;
Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că prin moarte ai rămas de-a pururi vie;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 4-lea

Văzându-te pe tine vrăjmaşul firii omeneşti că te-ai apucat de lucrarea şi săvârşirea


faptei celei bune şi mai vârtos de fapta care fi-va lăudată în ziua Judecăţii, a socotit să
te împiedice pe tine ca oarecând pe Eva în rai, dar n-a putut, căci neîncetat cântai lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca viforul s-au pornit asupra ta urâţii şi spurcaţii diavoli şi ispitiri fără de număr ţi-
au adus, ca prin mulţimea şi greutatea ispitelor să te întoarcă pe tine de la o lucrare
ca aceasta. Dar tu, fericită, fiind întemeiată pe Hristos, Piatra cea din capul
unghiului, tare i-ai sfărâmat pe ei; drept aceea, vrednică eşti a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, fericito, cea de fapte bune plină;
Bucură-te, că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină;
Bucură-te, desfătarea maicii tale iubitoare;
Bucură-te, diademă a înţeleptelor fecioare;
Bucură-te, pruncă sfântă a Domnului următoare;
Bucură-te, milostivă, cea de săraci iubitoare;
Bucură-te, că pe diavol tu l-ai umplut de ruşine;
Bucură-te, că satana a fost biruit prin tine;
Bucură-te, că credinţă ai avut în Hristos tare;
Bucură-te, că răsplată dobândit-ai prin răbdare;
Bucură-te, vitejie, în trup de copil lucrată;
Bucură-te, biruinţă, de Duhul Sfânt insuflată;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 5-lea

Vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte şi împietrit la inimă,
suflând cu îngroziri şi cu chinuri asupra ta, fericită Filofteie; dar n-a putut să te
clintească, pentru că întemeiată erai pe Piatra credinţei, Hristos, pe care tu,
preaînţeleaptă fecioară, stând, lui Hristos, Celui ce te întărea pe tine, ai cântat:
Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cine din pământeni poate să spună cu de-amănuntul chinurile tale câte ai suferit de
la tatăl tău cel întunecat la cuget şi de la mama ta vitregă? Şi ce minte poate să
priceapă răbdarea ta, întru toate câte ai pătimit? Drept aceea, minunându-ne de viaţa
ta cea mai presus de fire, te lăudăm cu fericiri ca acestea:
Bucură-te, cea de Domnul pentru milă rânduită;
Bucură-te, că mult ai fost de tatăl tău chinuită;
Bucură-te, că adesea ai fost şi crunt biciuită;
Bucură-te, că pe spate şi pe obraz ai fost lovită;
Bucură-te, căci chinuri grele şi bătăi ai îndurat;
Bucură-te, că pe toate cu tărie le-ai răbdat;
Bucură-te, că în trup răni, ca Hristos, ai suferit;
Bucură-te, că din cale nimic nu te-a clintit;
Bucură-te, că în toate bucuroasă ai pătimit;
Bucură-te, că şi viaţa pentru Domnul ţi-ai jertfit;
Bucură-te, că de Dânsul eşti acum în cer mărită;
Bucură-te, că luat-ai cununa neveştejită;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 6-lea

Când tu, preafericită Filofteie, împărţeai hrană săracilor, atunci satana, ca şi la Iuda,
a pus în mintea tatălui tău gând rău şi ucigaş; că pândindu-te pe tine din loc ascuns
şi văzându-te hrănind flămânzii, îndată s-a umplut de drăcească mânie şi a zvârlit în
tine cu barda cea plugărească; şi rănindu-ţi piciorul, îndată ţi-ai dat sufletul în
mâinile lui Dumnezeu, de care bucurându-te tare, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Înger s-a trimis atunci din cer ca să lumineze trupul tău cel fecioresc, Muceniţă
Filofteie; şi venind, a stat nevăzut şi a început a grăi către tine:
Bucură-te, Muceniţă, cea de tatăl tău ucisă;
Bucură-te, că dând milă, către Domnul eşti trimisă;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că de-aproape vezi pe Preasfânta Treime;
Bucură-te, că de Domnul eşti aleasă şi primită;
Bucură-te, că de Dânsul eşti în rai sălăşluită;
Bucură-te, că de-a pururi porţi luminată cunună;
Bucură-te, că în ceruri stai cu drepţii împreună;
Bucură-te, că ai parte între sfintele fecioare;
Bucură-te, că de slavă te-ai făcut moştenitoare;
Bucură-te, că în ceruri eşti de-a pururi desfătată;
Bucură-te, că-n tot timpul de noi eşti binecuvântată;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!
Condacul al 7-lea

Zăcând trupuşorul tău cel curat pe pământ şi încă sânge din piciorul tău cel tăiat
curgând, cu strălucire cerească a fost înconjurat, încât şi locul cel dimprejur s-a
umplut de lumină; şi aceasta văzând ticălosul şi ucigaşul tău tată, cu spaimă
înfricoşându-se, a alergat în cetate şi a spus cele ce a văzut, că nu ştia întunecatul să
cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Alergând fecioarele dimpreună cu mamele lor la locul unde erai ucisă, ca să te vadă
pe tine, fericită Filofteie, şi văzând cu ochii lor strălucirea luminii care te înconjura,
minunându-se întru sine, au început a te lăuda, zicând:
Bucură-te, Filofteie, înţeleaptă şi preabună;
Bucură-te, că eşti nouă soră scumpă şi cunună;
Bucură-te, că în ceruri s-a proslăvit al tău nume;
Bucură-te, că lumină eşti fecioarelor în lume;
Bucură-te, că la Domnul ţi-a fost inima de mică;
Bucură-te, că, iubindu-L, de chinuri nu ţi-a fost frică;
Bucură-te, că spre bine mult ai fost sârguitoare;
Bucură-te, că în toate întreci pe alte fecioare;
Bucură-te, că pe Domnul L-ai câştigat acum mire;
Bucură-te, că guşti de-acum a raiului îndulcire;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitoare;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti caldă rugătoare;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 8-lea

Auzind arhiepiscopul Târnovei cele spuse de tatăl tău, îndată, cu dregătorii cetăţii şi
cu tot clerul şi poporul, a venit la tine; şi văzând ei trupul tău strălucind de lumină,
cu frică au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot oraşul Târnovei şi satele dimprejur au alergat la locul ce strălucea, fecioară


Filofteie; şi văzând minunea care s-a săvârşit întru tine, dimpreună cu arhiepiscopul
ţi-au împletit cântări, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, a Târnovei laudă nestricăcioasă;
Bucură-te, sfânt vlăstar din maică binecredincioasă;
Bucură-te, crinul fraged din grădina lui Hristos;
Bucură-te, floare albă cu neveştejit miros;
Bucură-te, chip al milei şi al dragostei creştine;
Bucură-te, viaţă scurtă înveşnicită prin mult bine;
Bucură-te, că prin trude eşti mutată între sfinte;
Bucură-te, că guşti raiul pe care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că acolo ţi-ai găsit pe maica bună;
Bucură-te, că te veseleşti cu dânsa împreună;
Bucură-te, că podoabă Biserica te câştigă;
Bucură-te, că tot omul te laudă şi îţi strigă:
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 9-lea

Strânsă fiind toată mulţimea poporului împrejurul tău, cu frică s-a apropiat de tine,
vrând să te ridice de la pământ; dar văzând greutatea cea mai presus de fire a
trupului tău, toţi s-au umplut de mirare şi cu spaimă au cântat lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înţelegând poporul că nu-ţi este voia să te ridice de la pământ, cu nedumerire se


uitau unii la alţii; apoi, luminaţi fiind de sus, au început să numească toate
mănăstirile, şi văzând că vrei să mergi la biserica din Curtea de Argeş, au început a
grăi ţie:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai hotărât locuinţa;
Bucură-te, că prin Domnul ţi s-a împlinit dorinţa;
Bucură-te, că departe s-a vestit al tău sfânt nume;
Bucură-te, că viaţa ţi s-a cunoscut în lume;
Bucură-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucură-te, că te-aşteaptă Radu Negru Voievod;
Bucură-te, că mergi astăzi să lucrezi în România;
Bucură-te, că departe ţi-ai întins apostolia;
Bucură-te, că poporul vine voia să-ţi plinească;
Bucură-te, iubitoare de Ţara cea Românească;
Bucură-te, că românii te-au câştigat bogăţie;
Bucură-te, că de-a pururi şi noi îţi vom cânta ţie:
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 10-lea

Dacă s-a dat ştire lui Radu Negru Vodă că vrei să vii în Ţara Românească, cu lacrimi
de bucurie a lăudat pe Dumnezeu şi luând mulţime de popor a alergat către Dunăre,
întru întâmpinarea ta; şi văzându-te de mult popor petrecută, a cântat lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Primit-a Domnul Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, cu mare bucurie şi evlavie
cinstitele şi sfintele tale moaşte, şi lăudând pe Dumnezeu, a grăit către tine aşa:
Bucură-te, Filofteie, muceniţă preacinstită;
Bucură-te, cea de Domnul ţării noastre dăruită;
Bucură-te, voitoarea noastră cea de prea mult bine;
Bucură-te, că pământul ni s-a luminat prin tine;
Bucură-te, că noi astăzi te primim ca pe un soare;
Bucură-te, că în jurul tău verşi raze mângâietoare;
Bucură-te, că la Argeş ţi-ai ales lăcaş în lume;
Bucură-te, că poporul îţi cinsteşte al tău nume;
Bucură-te, că podoabă vei fi Bisericii veşnic;
Bucură-te, frumuseţea şi stâlpul cel puternic;
Bucură-te, păzitoare a credinţei strămoşeşti;
Bucură-te, mândră floare a grădinii româneşti;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 11-lea

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, fecioară Filofteie, că luminezi toată


Biserica din Ţara Românească şi, izvorând bună mireasmă, neîncetat reverşi
tămăduiri celor ce aleargă cu credinţă la racla sfintelor tale moaşte! Pentru aceasta lui
Dumnezeu, Celui ce Te-a preamărit pe tine, cu neîncetate mulţumiri Îi cântăm:
Aliluia!

Icosul al 11-lea

Având noi sfintele tale moaşte pe pământul nostru ca pe o comoară nepreţuită, ne


umplem de sfinţenie, şi privind la dânsele ca la o lumină cerească, cu frică şi cu
cutremur cântăm ţie acestea:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai ales această ţară;
Bucură-te, că la Argeş moaştele ţi se aşezară;
Bucură-te, Filofteie, sfânta noastră bogăţie;
Bucură-te, că mari daruri ţi-a hărăzit Hristos ţie;
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine;
Bucură-te, îndulcirea celor ce vin către tine;
Bucură-te, lecuirea bolilor nenumărate;
Bucură-te, dătătoare de puteri şi sănătate;
Bucură-te, rugătoarea cea pentru noi cu căldură;
Bucură-te, că prin tine spre noi Domnul se îndură;
Bucură-te, că tot omul din ajutoru-ţi apucă;
Bucură-te, că pe nimeni nu-l laşi mâhnit să se ducă;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 12-lea

Auzit-am, fecioară Filofteie, viaţa ta cea dumnezeiască, văzut-am şi minunile tale, şi


îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce arăţi nouă în toate zilele, credem şi
îndrăznirii tale către Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine,
din inimă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudăm nevoinţele tale, Filofteie fecioară, cinstim patimile, mărim îndelungă-


răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, cântăm bărbăţia ta cea neînvinsă ce s-a arătat
în trupul tău cel tinerel şi crud; şi privind toate ostenelile vieţii tale care te-au
preamărit pe pământ şi în cer, unde acum locuieşti, te rugăm, fă pomenire şi de noi,
cei ce alergăm la racla sfintelor tale moaşte, ca, izbăvindu-ne de toată nevoia şi
Împărăţiei cerurilor făcându-ne părtaşi, să te lăudăm pe tine, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cea la Târnov în Bulgaria sfinţită;
Bucură-te, cea de ceruri românilor dăruită;
Bucură-te, că acum locuieşti la înălţime;
Bucură-te, că în lume săvârşeşti minuni mulţime;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucură-te, că vezi faţa Ziditorului a toate;
Bucură-te, că prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucură-te, că solia ta are trecere la Domnul;
Bucură-te, că-ţi ascultă rugile pentru tot omul;
Bucură-te, că eşti nouă ajutor întru primejdii;
Bucură-te, că pe tine te avem stâlp al nădejdii;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 13-lea

O, întru tot lăudată şi mult milostivă Muceniţă Filofteie, primind mulţumirea


noastră cea săracă şi această puţină rugăciune de acum, de toate relele ne păzeşte,
pace lumii mijloceşte, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi ne mântuieşte şi ne apără pe
noi de veşnica osândă, ca dimpreună cu tine, lui Hristos Dumnezeu să-I cântăm:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului...,


Condacul 1: Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană...,
Icosul 1

Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzindu-le către


Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt,
luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei
Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din mărăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blândă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul 1

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună,
Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-
ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de
laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!
Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului
7 Decembrie

Troparul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine


turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu
sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să
mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Apărătorului credinţei şi slujitorului Bisericii lui Hristos, Sfântului Ierarhului


Ambrozie, episcopul cetăţii Mediolan, cântări de laudă să-i aducem, ca unuia care a
luptat pentru apărarea dogmelor celor sfinte şi a biruit ereziile. Cu toţii într-un glas,
să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Icosul 1

Sfinte Ierarhe Ambrozie, cel ce din pruncie te-ai arătat a fi binecuvântat de


Dumnezeu, deschide-ne nouă, nepricepuţilor, mintea şi limba, spre lauda Preasfintei
Treimi, precum ai deschis auzul şi mintea celor ce te ascultau, ca împreună cu aceştia
să grăim ţie:
Bucură-te, că din pruncie te-ai arătat a fi om ales;
Bucură-te, că un roi de albine te-a hrănit în chip minunat;
Bucură-te, că doica aceea care avea grijă de tine s-a înspăimântat văzând minunea;
Bucură-te, ale cărui cuvinte sunt mai dulci decât mierea;
Bucură-te, miere duhovnicească;
Bucură-te, ocrotitorul crescătorilor de albine;
Bucură-te, vas ales al Domnului;
Bucură-te, cel prin care vine bucuria;
Bucură-te, trandafir cu mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, scară cerească;
Bucură-te, chimval răsunător;
Bucură-te, bucuria credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 2-lea

Născut din părinţi drept-credincioşi şi de bun neam, în cetatea Treveri, te-ai arătat a
fi iubitor de Dumnezeu, căci învăţând Scriptura, cea insuflată de Sfântul Duh, ai fost
puternic în cuvânt, biruind pe înţelepţii relei credinţe. De aceea, ca un vrednic
propovăduitor, cântai Stăpânului: Aliluia!

Icosul al 2-lea

La vârsta copilăriei fiind şi locuind în cetatea Romei, ai fost crescut întru frica lui
Dumnezeu cu bună cuviinţă; pentru aceasta, fiu de nădejde ai fost Bisericii şi patriei
tale, ca ostenitor în slujirile mireneşti de avocat şi dregător, bună mărturie ai dat prin
viaţa plină de mireasma virtuţilor, de care şi noi minunându-ne, strigăm ţie:
Bucură-te, că Duhul Sfânt grăia prin tine;
Bucură-te, că darul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme, te pregătea pentru treapta
arhieriei;
Bucură-te, că Scriptura ai învăţat-o cu bucurie;
Bucură-te, căutător al dogmelor celor înţelepte;
Bucură-te, cinstitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, mireasma dumnezeirii;
Bucură-te, lucrător al duhovniciei;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, grădină duhovnicească;
Bucură-te, râul înţelepciunii;
Bucură-te, cel care ca avocat ai slujit dreptăţii;
Bucură-te, cel care eşti ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 3-lea

Cunoscând atât învăţătura lumească, cât şi pe cea duhovnicească, Sfinte Ambrozie,


ai fost numit guvernator al Emiliei şi Liguriei, dar Dumnezeu a vrut să te cheme la
treapta arhieriei; pentru aceasta cu credinţă I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

După moartea episcopului eretic Auxenţiu s-a iscat tulburare între episcopii
ortodocşi şi cei arieni, pentru alegerea unui nou episcop, dar tu, Părinte, ai fost trimis
ca să potoleşti mulţimea; atunci un prunc din biserică a strigat: „Ambrozie episcop!”.
Iar noi, auzind unele ca acestea, cântăm ţie:
Bucură-te, cel care ai potolit tulburarea;
Bucură-te, că Duhul Sfânt a grăit prin gura unui prunc;
Bucură-te, că tu, fiind încă nebotezat, nu ai voit a fi episcop;
Bucură-te, că din mâna unui episcop ortodox ai primit botezul;
Bucură-te, că la opt zile după botez ai fost aşezat episcop;
Bucură-te, căci ai primit, cu smerenie, demnitatea episcopală;
Bucură-te, că poporul te-a primit cu bucurie ca episcop al Mediolanului;
Bucură-te, cel care stai în ceata ierarhilor;
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, turn al lui David;
Bucură-te, Părinte al Apusului şi al Răsăritului;
Bucură-te, minune a Bisericii celei din Mediolan;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 4-lea

Ai urmat, Sfinte Părinte Ambrozie, credinţei celei drepte mărturisite de fericitul


Episcop Dionisie, cel care mai înainte de tine a păstorit cetatea Mediolanului, căci el,
fiind izgonit de arieni, şi-a trăit cele din urmă clipe ale vieţii în Capadocia, cea
păstorită de Marele Ierarh Vasile, care, văzându-i tăria credinţei, a cântat lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mare bucurie ai pricinuit Sfântului Vasile cel Mare, prin scrisoarea ta, Sfinte
Ambrozie, prin care îi cereai moaştele lui Dionisie, pe care cu bucurie dăruindu-ţi-le,
nu înceta a te lăuda, pentru virtuţile tale, grăind aşa:
Bucură-te, cel cu gând înalt;
Bucură-te, cel îmbrăcat cu podoabele darurilor lumeşti;
Bucură-te, judecătorule cel drept;
Bucură-te, urmaş al Apostolilor;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitor al luptătorilor pentru credinţă;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos n-ai învăţat-o de la oameni;
Bucură-te, că Însuşi Hristos te-a aşezat pe scaunul apostolilor;
Bucură-te, cinstitor al Sfântului Dionisie;
Bucură-te, că ai putere mare în cuvânt;
Bucură-te, cel plin de smerenie;
Bucură-te, râvnitorule după cele sfinte;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 5-lea

Prin înţelepciunea şi credinţa ta cea mare în Hristos, Adevăratul Dumnezeu, ai reuşit


să fii sfetnic a trei împăraţi, pentru care aceştia au dat slavă lui Dumnezeu cântând:
Aliluia!

Icosul al 5-lea

Sfinte Ierarhe, Dumnezeu te-a rânduit ca prin tine să se descopere moaştele Sfinţilor
Mucenici Protasie şi Ghervasie, care fiind scoase din pământ la iveală, multe minuni
se făceau printr-însele; pentru care laude ca acestea îţi aducem:
Bucură-te, cinstitorul Sfinţilor Mucenici Protasie şi Ghervasie;
Bucură-te, că duhurile necurate se izgoneau din oameni, prin atingerea de sfintele
lor moaşte;
Bucură-te, că Sevir, orbul, numai ce s-a atins de moaştele lor s-a tămăduit;
Bucură-te, că sfintele tale moaşte se odihnesc alături de ale celor doi Sfinţi Mucenici;
Bucură-te, cel care ai rânduit cinstirea sfinţilor, prin Sfânta Liturghie;
Bucură-te, că batjocorit fiind de arienii care nu credeau în puterea tămăduitoare a
sfintelor moaşte, tu pe aceştia i-ai ruşinat;
Bucură-te, că pe mulţi arieni i-ai adus la dreapta credinţă;
Bucură-te, cel care ai luminat poporul cu cunoştinţele tale;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, biruitorul cetelor diavoleşti;
Bucură-te, Părinte al nostru, blând şi milostiv;
Bucură-te, cel binecuvântat de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 6-lea

Sfinte Ambrozie, luminat fiind de Duhul Sfânt, ai alcătuit scrieri prin care ai apărat
sfintele dogme şi ai dezrădăcinat ereziile, iar noi, pentru aceasta, cântăm lui
Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cine poate spune luptele şi nevoinţele tale, căci tu, timp de douăzeci şi doi de ani,
cât ai păstorit turma cea încredinţată ţie de Dumnezeu, i-ai combătut pe ereticii
acelor vremuri, pe arieni, pe necinstitorii Duhului Sfânt şi pe apolinarişti, păzindu-i
pe drept-credincioşi de unii ca aceştia; pentru care şi noi grăim către tine aşa:
Bucură-te, biruitorul păgânilor şi al ereticilor;
Bucură-te, propovăduitorul adevăratei credinţe;
Bucură-te, că ai ars neghina ereziilor;
Bucură-te, drept-măritor al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh;
Bucură-te, al adevărului fără de frică lucrător;
Bucură-te, că un arian, văzând cum un înger al Domnului îţi şoptea la ureche, s-a
întors la credinţa cea dreaptă;
Bucură-te, că alţi doi arieni, vrând a te ispiti, au fost pedepsiţi de Dumnezeu cu
moartea;
Bucură-te, că prin tine vrăjmaşii dreptei credinţe au fost biruiţi;
Bucură-te, că mult ai pătimit din pricina arienilor;
Bucură-te, căci timp de trei zile te-ai închis într-o biserică, împreună cu mult popor,
biruind uneltirile arienilor;
Bucură-te, că celui care fusese trimis de împărăteasa Iustina, ca să te omoare, i s-a
uscat mâna atunci când a vrut să te lovească cu sabia;
Bucură-te, că tu, fiind fără de răutate, ai vindecat mâna aceluia;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 7-lea

Bărbat cu mare înfrânare, iubitor de osteneală şi de rugăciune neîncetată, scriitor de


cărţi folositoare, făclie luminoasă a Bisericii te-ai arătat, Sfinte, căci pe mulţi eretici şi
închinători la idoli i-ai întors la adevărata credinţă, pentru care cântăm lui
Dumnezeu, cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Pe nevrednica slujitoare a împărătesei Iustina, cea care fusese trimisă către tine
pentru a te batjocori în faţa poporului, tu pe aceasta degrabă ai împiedicat-o cu
dumnezeiasca certare, Sfinte Ambrozie, iar noi, văzând certarea ta cea dreapta, îţi
cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, că nu ai tăcut la aflarea fărădelegii făcute;
Bucură-te, că pentru credinţa cea dreaptă ai suferit una ca aceasta;
Bucură-te, căci cu credinţă ai mustrat pe împărăteasă;
Bucură-te, apărătorul dreptăţii;
Bucură-te, pierzătorul fărădelegii;
Bucură-te, că ai fost apărat de Dumnezeu;
Bucură-te, că dreptatea cu osârdie o căutai;
Bucură-te, că şi poporul te sprijinea;
Bucură-te, al nedreptăţiţilor sfătuitor;
Bucură-te, al ortodoxiei propovăduitor;
Bucură-te, cel care ai luptat pentru credinţa cea dreaptă;
Bucură-te, lauda ierarhilor drept-credincioşi;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 8-lea

Celui care a descoperit plăcutului său Ambrozie moaştele Sfinţilor Mucenici Vitalie,
Agricolae, Nazarie şi Chelsie, lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat şi slăvit, să-I
aducem cântarea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Poporul din Tesalonic s-a ridicat asupra voievodului Votirie al Iliricului şi l-a
omorât, pentru care pricină mâniindu-se, împăratul Teodosie cel Mare a trimis o
armată asupra acelei cetăţi, ucigând mulţi oameni. Auzind de această faptă, tu,
Părinte, te-ai întristat şi cu îndrăzneală l-ai mustrat pe împărat, zicând: „Împăratul
este în Biserică, nu peste Biserică!”; iar noi, minunându-ne de dreapta ta judecată, îţi
strigăm:
Bucură-te, sprijinitorul credincioşilor din Tesalonic;
Bucură-te, că te-ai întristat când ai aflat de uciderea făcută de împărat;
Bucură-te, că l-ai mustrat pentru uciderea săvârşită,
Bucură-te, că nu l-ai lăsat să intre în catedrala episcopală din Mediolan;
Bucură-te, că l-ai oprit de la împărtăşirea cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că la Sfânta Liturghie nu l-ai lăsat pe împărat să intre în altar;
Bucură-te, că pe acesta l-ai îndemnat la pocăinţă;
Bucură-te, că împăratul, pocăindu-se, se arunca cu faţa la pământ şi plângea;
Bucură-te, că, după ce s-a pocăit, l-ai iertat;
Bucură-te, că împreună cu tine a cântat şi el imnuri mântuitoare;
Bucură-te, că l-ai împărtăşit împreună cu credincioşii;
Bucură-te, că nu te depărtezi de dreptcredincioşi;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 9-lea

Dobândit-ai puterea Cuvântului, cea mijlocitoare de mântuire, pentru că în


rugăciunea ta nu ai cerut viaţă lungă, bogăţie şi slava deşartă, ci ai cerut de la
Dumnezeu darul învăţăturii şi al înţelepciunii, pentru care cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritorii cei mult grăitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas, că străbătând
vestea despre tine pretutindeni, Sfinte Ierarhe Ambrozie, au venit din Persia în
Mediolan doi bărbaţi preaînţelepţi, care, prin multe întrebări vrând să-ţi ispitească
înţelepciunea, au rămas ruşinaţi de adâncul ştiinţei tale; pentru care noi,
minunându-ne, cântăm ţie:
Bucură-te, că te-ai învrednicit de darul înţelepciunii;
Bucură-te, că te-ai arătat ca un al doilea Solomon;
Bucură-te, cel ce-i ospătezi pe cei înţelepţi;
Bucură-te, al Adevărului mărturisitor iscusit;
Bucură-te, cel ce răspândeşti lumina credinţei adevărate;
Bucură-te, cel ce Calea, Adevărul şi Viaţa le-ai descoperit;
Bucură-te, drept cinstitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai mărturisit-o pe Fecioara Maria ca fiind Născătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, călăuzitorul Bisericii din Mediolan;
Bucură-te, cel prin care Biserica a biruit;
Bucură-te, lăcaş al dumnezeirii;
Bucură-te, izvor de fapte bune;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 10-lea

Ca o tămâie cu bună mireasmă se înălţau rugăciunile tale către Domnul, căci tu,
Părinte, prin puterea lui Hristos, pe mulţi îndrăciţi ai tămăduit şi pe mulţi eretici ai
biruit, de aceea cu credinţă cântai: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Murind împăratul Valentinian cel Tânăr, locul acestuia a fost luat de uzurpatorul
tiran Eugeniu, care, slujind idolilor, a redeschis templele păgâne. Iar tu, Părinte, când
ai auzit că el vine în Mediolan, pentru a nu te întina de necurăţia păgânească, ai
plecat în Florenţa, la un bărbat binecredincios cu numele Dechentie, pentru care îţi
aducem ţie laude ca acestea:
Bucură-te, cel care te-ai îngreţoşat de vederea tiranului;
Bucură-te, că pentru a nu te întina ai plecat din Mediolan;
Bucură-te, că pe Eugeniu l-ai îndemnat la pocăinţă;
Bucură-te, că ai găsit sălaş în casa lui Dechentie;
Bucură-te, că pe fiul acestuia, Pansofie, l-ai tămăduit de un duh necurat;
Bucură-te, că murind Pansofie, tu pe acesta l-ai înviat;
Bucură-te, tămăduitorul multor boli;
Bucură-te, al idolilor biruitor;
Bucură-te, al dreptei credinţe apărător;
Bucură-te, că pe drept-credincioşi îi întăreşti în nevoi;
Bucură-te, al nostru mijlocitor;
Bucură-te, că pe sfinţi i-ai cinstit după cuviinţă;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 11-lea

Ajungând la bătrâneţe, Părinte Ambrozie, atunci când ai început a boli, înaintea


sfârşitului tău, Stilic, comitul, s-a întristat văzând apropiata ta mutare la ceruri, iar
noi, cu umilinţă, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Bătrân şi bolnav fiind, mai înainte ai văzut plecarea ta din viaţa aceasta
pământească, iar Dumnezeu a arătat, prin tine, o nouă minune, căci Paulin preotul a
văzut foc înconjurând capul tău, iar faţa ta era albă ca zăpada, arătând prin aceasta o
nouă minune; iar noi grăim către tine strigând:
Bucură-te, că străin ai fost de toate agoniselile;
Bucură-te, cel ce te bucurai împreună cu cei ce se bucurau;
Bucură-te, cel ce plângeai împreună cu cei ce plângeau;
Bucură-te, al celor care se pocăiau mângâietor;
Bucură-te, al împietriţilor cu inima mustrător;
Bucură-te, bărbat cu mare înfrânare;
Bucură-te, iubitor de osteneală;
Bucură-te, că în ziua Sfintelor Paşti ai trecut la Domnul;
Bucură-te, că împreună cu îngerii stai înaintea tronului lui Hristos;
Bucură-te, că eşti locuitor al raiului;
Bucură-te, că nici după trecerea la cele veşnice nu te-ai depărtat de drept-credincioşi;
Bucură-te, izgonitorul diavolilor;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 12-lea

Călătoria ai plinit, credinţa ai păzit şi ai ajuns în cămările cereşti, în care ţi s-a şi gătit
cununa ostenelilor tale, Sfinte Ambrozie, drept pentru care nu înceta a te ruga
pentru unitatea credinţei şi a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, ca
împreună să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu cântări te cinstim pe tine, Sfinte Ierarhe Ambrozie, iar tu, ca un părinte blând,
priveşte dintru înălţime şi te milostiveşte spre noi, cei care, cu umilinţă, strigăm către
tine:
Bucură-te, că ai binevoit a cinsti pământul României cu părticele din sfintele tale
moaşte;
Bucură-te, că şi noi îţi aducem cinstirea cuvenită;
Bucură-te, nădejdea tuturor credincioşilor;
Bucură-te, al celor care te cinstesc ajutător;
Bucură-te, că eşti mijlocitor al nostru către Dumnezeu;
Bucură-te, stea a creştinătăţii;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, mir cu bună mireasmă;
Bucură-te, al lui Hristos prieten;
Bucură-te, zid nebiruit al Bisericii nedespărţite;
Bucură-te, luptător pentru unitatea credinţei;
Bucură-te, bucuria locuitorilor din Mediolan;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul al 13-lea

O, preabunule Părinte, Sfinte Ierarhe Ambrozie, nu trece cu vederea aceste cântări de


laudă pe care noi, păcătoşii, le aducem ţie, ci ca un părinte blând şi iubitor de oameni
primeşte-le şi pururea te roagă înaintea tronului lui Hristos, pentru sănătatea şi
mântuirea noastră, a celor ce-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de
trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Sfinte Ierarhe Ambrozie, cel ce din pruncie…, Condacul
1: Apărătorului credinţei şi slujitorului Bisericii…,

Icosul 1

Sfinte Ierarhe Ambrozie, cel ce din pruncie te-ai arătat a fi binecuvântat de


Dumnezeu, deschide-ne nouă, nepricepuţilor, mintea şi limba, spre lauda Preasfintei
Treimi, precum ai deschis auzul şi mintea celor ce te ascultau, ca împreună cu aceştia
să grăim ţie:
Bucură-te, că din pruncie te-ai arătat a fi om ales;
Bucură-te, că un roi de albine te-a hrănit în chip minunat;
Bucură-te, că doica aceea care avea grijă de tine s-a înspăimântat văzând minunea;
Bucură-te, ale cărui cuvinte sunt mai dulci decât mierea;
Bucură-te, miere duhovnicească;
Bucură-te, ocrotitorul crescătorilor de albine;
Bucură-te, vas ales al Domnului;
Bucură-te, cel prin care vine bucuria;
Bucură-te, trandafir cu mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, scară cerească;
Bucură-te, chimval răsunător;
Bucură-te, bucuria credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Condacul 1

Apărătorului credinţei şi slujitorului Bisericii lui Hristos, Sfântului Ierarhului


Ambrozie, episcopul cetăţii Mediolan, cântări de laudă să-i aducem, ca unuia care a
luptat pentru apărarea dogmelor celor sfinte şi a biruit ereziile. Cu toţii într-un glas,
să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcop al Mediolanului

Sfinte Ierarhe Ambrozie, rugămu-ne ţie noi, cei împovăraţi cu multe feluri de păcate,
nu trece cu vederea aceste smerite laude pe care le înălţăm către tine, ci le primeşte şi
auzi-ne în tot ceasul în care te chemăm spre a fi mijlocitor înaintea Mântuitorului
Hristos, Cel care, după trecerea noastră din viaţa aceasta, ne va judeca după faptele
noastre. Noi suntem nevrednici a ne ruga lui Dumnezeu cu inimă curată, din pricina
multelor noastre ticăloşii pe care le săvârşim în fiecare zi. De aceea, pe tine te rugăm,
cel care toată viaţa ai slujit dreptăţii şi te-ai învrednicit să fii ales, în chip minunat,
episcop al Mediolanului, să ne fii mijlocitor alături de toţi ceilalţi sfinţi, şi mai ales
alături de Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria, cea care neîncetat se roagă cu
lacrimi înaintea Fiului său, pentru noi. Sfinte Ambrozie, adu-ţi aminte şi de familiile
şi de cunoscuţii noştri, ale celor care cu osârdie ne rugăm ţie, ocroteşte-i pe aceştia şi
pe noi de toată reaua întâmplare şi de toate uneltirile diavolului şi dăruieşte-le
acestora şi nouă sănătate şi ajutor în toate cele de trebuinţă, pentru ca prin tine să se
preaslăvească numele cel preasfânt al dumnezeirii celei de o fiinţă şi nedespărţite:
Tatălui, Celui fără de început, Fiului, Cel Unul Născut, şi Sfântului Duh, Care de la
Tatăl purcede, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
12 Decembrie

Troparul, glasul al 1-lea

Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de


Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în
groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni,
îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe
tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor
tămăduiri!

Condac 1:

Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i


aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături
ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare
făcător de minuni!

Icos 1:

Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat


pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu
cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 2:

Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi, ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu


potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite
îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le, Sfinte Ierarhe Spiridon, de la noi,
care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Care dintre noi, păcătoșii, s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi
primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre celor
trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii
tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au
cuprins, primește cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învățătură filosofică ai fost legii apărător, biruind pe filosofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;
Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;
Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;
Bucură-te, că la Soborul cel dintâi te-ai arătat mare învățător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi, credin-cioșii, nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 3:

Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne


astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde,
mângâierea celor necăjiți, te rugăm, fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună
să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Darul Duhului fiind cu tine, deși în tinerețe ai fost păstor turmelor celor
necuvântătoare, la bătrânețe însă, fiind cu înțelepciune, ai știut a păstori și turmele
cele cuvântătoare ale credincioșilor și la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător și de
minuni făcător; pentru aceasta îți aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că ești rugător lui Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuiești pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupești și sufletești;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că, la orice întâmplare fiind chemat, ești grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul și scăparea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 4:

Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoșilor, și cu


obișnuita ta bunătate și milostivire mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să
dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor și cu tine
cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Astăzi, stând înaintea icoanei tale, noi, nevrednicii, ca și când ne-am afla chiar
înaintea moaștelor tale, de care bogăție suntem lipsiți, și mărturisind minunile tale,
Sfinte Ierarhe Spiridon, ascultă această puțină rugăciune și întinde dreapta ta cea
puternică și binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca, după vrednicie, să
săvârșim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, cel al cărui trup astăzi săvârșește minuni;
Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor neprețuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruți osteneala pentru a face binele;
Bucură-te, ajutătorul celor ce știu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, lauda patriarhilor și a cuvioșilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie săvârșeai;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 5:

Așa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaștele tale, cu milostivire cercetezi și
vindeci toate neputințele poporului celui binecredincios, care așteaptă ajutorul tău,
îndură-te și de noi, nevrednicii; trimite ajutorul tău și ne izbăvește de durerea care
ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!
Icos 5:

Pentru ca să arăți marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvești din nevoi pe


cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic și din
adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiților înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta valurile se potolesc;
Bucură-te, că risipești cu rugăciunea ta furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că ești tare ajutător celor de tunet spăimântați;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoșați de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvești de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea și scăparea noastră de acum;
Bucură-te, și pentru noi, păcătoșii, care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câți aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 6:

Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Spiridon, ascultă rugăciunea noastră


în ceasul acesta și, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăvește
de războiul ce ne înfricoșează, precum ai izbăvit pe cei care erau învăluiți în mare
când au chemat ajutorul tău, pentru ca și noi, ca aceia, să aducem lui Dumnezeu
cântare: Aliluia!

Icos 6:

Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, solește nouă, păcătoșilor,


mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi, păcătoșii,
a ne împărtăși de bunătățile sufletești și trupești, cele făgăduite credincioșilor
creștini, și să-ți cântăm:
Bucură-te, Sfinte Spiridon, ierarh al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care alungi toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbințeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cu-fundați în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toți câți se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că și noi, păcătoșii, de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că, văzând chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alină;
Bucură-te, mare mângâietor al celor ce pătimesc;
Bucură-te, tare sprijinitor al celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 7:

O, preamilostive și mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi,


ci le ajută și-i miluiește cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle și de
tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulțimii păcatelor, și, precum pe soacra lui
Petru ai ridicat-o din patul durerilor, așa ridică și pe robii Tăi din primejdia în care se
află, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, cu care împreună Îți cântăm:
Aliluia!

Icos 7:

Toate puterile cerești lăudând credința ta cea tare către Dumnezeu, cu tine împreună
slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă
rugăciune, îți aducem aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, cel care ai strălucit credința prin minuni;
Bucură-te, că prin credință ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată n-au rămas neascultate;
Bucură-te, înțeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea Domnului;
Bucură-te, cel ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruiești puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioșilor;
Bucură-te, tăria cetăților celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiți auzind de puterea credinței tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a așezat semnul crucii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 8:

Toți ocârmuitorii binecredincioși, având nădejdea către tine, în orice întâmplare nu


se vor rușina, Sfinte Ierarhe Spiridon, fiind tu creștinătății mare folositor; pentru
aceea nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni, milostive, și ne ajută și ne
izbăvește de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici de această dobândire, și vom
cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:

Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum


și mulțimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, și de
foametea aceea înspăimântătoare a scăpat poporul cel ce o aștepta, risipindu-se
jintițele strângătorilor de grâu; pentru care cântam ție acestea :
Bucură-te, scăparea celor amenințați cu foametea;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, cel prin ale cărui primite rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea bună a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulțumirea celor ce seamănă cu credință;
Bucură-te, secerișul cel îmbelșugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămărașul cel bogat al săracilor;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl și dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinși de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, țarină bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 9:

Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridon, după cum în vremea lui Constantin și
a lui Constanțiu, prin ale tale rugăciuni, ai izbăvit poporul de primejdii, aducând
peste semănăturile lor ploi hrănitoare și risipind jitnițele strângătorilor de grâu, așa
și astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuiește în țara aceasta, dăruindu-i
îmbelșugare și timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor și al pruncilor, cu care
împreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Când ai auzit pe săracul acela cerându-ți ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat prin
cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând
șarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuințare, și l-ai scăpat din
cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, ajutorul celor lipsiți;
Bucură-te, că ai schimbat șarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinii în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare a fi de
trebuință numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăși în șarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoara neîmpuținată a săracilor;
Bucură-te, cel ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ți-a trebuit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 10:

Asemenea săracului aceluia socotindu-ne și pe noi, care suntem săraci de faptele cele
bune, dăruiește-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmașilor de asupra
noastră și năvălirea șerpilor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să
dobândim cele spre folos pentru viața aceasta și pentru cea viitoare, cântând
împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Cine nu se va înfricoșa de lucrurile tale, când va auzi cum cea moartă din mormânt
ți-a răspuns când ai întrebat-o și cum au fost izbăviți corăbierii de înecare? Pentru
zavistuitul pe care l-ai izbăvit de la moarte și pentru toate minunile tale, toți îți
aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neștiute;
Bucură-te, că și cea moartă ți-a răspuns pentru credința ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioși să amuțească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credință;
Bucură-te, că ai săvârșit minuni de care s-au îngrozit aleșii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătățile pământului nu ți-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuțiile tale în cer;
Bucură-te, că, și astăzi, tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te și pentru noi, care mulțumim ție pentru câte ne dăruiești;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ție: „Bucură-te!”;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 11:

Auzind cea moartă glasul tău, din mormânt ți-a răspuns la întrebarea ce i-ai pus; și
precum cu credință ai făcut trupul cel fără suflare să dea glas, așa cu milostivire fă și
trupurile noastre acestea, lipsite de bunătăți, să dobândească sănătate și mântuire,
pentru ca și noi, împreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!
Icos 11:

Doctorul sufletelor și al trupurilor, Sfinte Ierarhe Spiridon, care pe împăratul


Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea și pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors
la viață, întoarce și ticăloasele noastre suflete, cele moarte de mulțimea păcatelor ce
le-au cuprins, din îndemnul diavolului, și primește spre plată mulțumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii, cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurată mama copilului celui vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
„Bucură-te!”, a zis ție împăratul Constantin;
„Bucură-te!”, ți-au cântat cu lacrimi femeia aceea și fiul său;
Bucură-te, cel ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că, văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se, s-a curățit;
„Bucură-te!”, a strigat ție desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 12:

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care
mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău și, pentru numele tău și mijlocirea ta, au
dobândit de la Împăratul cerului și al pământului vindecare bolilor, sănătate și
sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, așa și noi, împreună cu tine, să
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Nu ne da morții, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării,


măcar că și decât dânsa suntem mai păcătoși; pentru că noi, rușinându-ne de faptele
noastre cele ce din tinerețe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele
noastre către tine și a cere ajutorul tău, cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce și-au mărturisit păcatele către tine și s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulți, văzând minunile tale, au venit la credință;
Bucură-te, că și noi de la tine așteptăm tămăduire;
Bucură-te, și ne fii mijlocitor pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creștinesc;
Bucură-te, astăzi, și pentru noi, păcătoșii, și ne miluiește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 13:

O, preabunule și întru tot lăudatule Părinte Spiridon, primind acest dar de acum, fii
mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni și a Sa iubire
de oameni, să ne dăruiască sănătate și iertare de păcate, ca și noi, cu tine împreună,
să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zic iarăși Icosul 1: Popoarele credincioșilor... și Condacul 1: Apărătorului


credinței...

Icos 1:

Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat


pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu
cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 1:

Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i


aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături
ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare
făcător de minuni!
Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
13 Decembrie

Condac 1:

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor
binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii
române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte
ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Icos 1:

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că,


deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine
roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui
adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre
nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 2:

Cu mare bucurie în suflet te slăvim, Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească
și la Mănăstirea Probota te-ai închinoviat pentru duhovniceștile nevoințe în care, cu
multă sârguință, i-ai întrecut pe cei ce-ți erau povățuitori. De aceea, și noi, văzând
acest minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 2:

Plăcută a fost Domnului osteneala ta, că te-a ales să fii sfințit ca să-I slujești cu
dragoste și cu credință din tinerețe. De aceea îndrăznim să-ți aducem laude ca
acestea:
Bucură-te, ostenitorule pentru cele călugărești;
Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri;
Bucură-te, că ai lăsat casa părintească;
Bucură-te, că din tinerețe ai ales viața monahicească;
Bucură-te, că ai părăsit deșertăciunile lumești;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile dumnezeiești;
Bucură-te, că pentru curăția ta harul preoției ai primit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim, Părinte Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma povețelor
părinților îmbunătățiți. Pentru aceea, și noi la ajutorul tău alergăm, ca prin
rugăciunile tale să împlinim poruncile dumnezeiești și să-I cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 3:

Cu multa-ți osteneală ai sporit în credință, iubire și rugăciune și te-ai învrednicit a fi


părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către
Hristos și, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi, ai înnoit
viața duhovnicească. Pentru aceasta primește de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, om duhovnicesc în trup pământesc;
Bucură-te, chip îmbunătățit al cinului monahicesc;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi țarină bună și roditoare;
Bucură-te, mlădiță tânără, rază curată a Bisericii;
Bucură-te, a călugărilor lumină;
Bucură-te, a celor cuvioși călăuză;
Bucură-te, iubitorule de nevoință;
Bucură-te, învățătorule cu multă credință;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 4:

Pentru multa ta înțelepciune, ierarh al Hușilor și Romanului ai fost rânduit, unde cu


multă sârguință și dragoste de Dumnezeu ai înnoit bisericile și mănăstirile, zidind
sufletește pe toți cei păstoriți cu smerenie și bunătate. Pentru aceea văzând minunata
ta lucrare, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Vrednic făcându-te de înălțimea chemării arhierești, te-ai arătat pildă de slujire, de


blândețe și milostenie, iar noi bucurându-ne îți zicem ție:
Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii;
Bucură-te, traducător al Liturghiei;
Bucură-te, rugător împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta;
Bucură-te, că ai miluit săracii;
Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;
Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 5:

Ajungând părinte duhovnicesc și păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toți cu


multa ta înțelepciune, precum și cronicarul scrie. De neam străin, cucernic și blând
ca un mielușel, multe limbi știai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Mare cărturar te-ai arătat, asemenea Sfinților Părinți, pe care i-ai iubit. Căci, luminat
fiind cu razele înțelepciunii celei mai presus de cunoștință, Sfintele Scripturi și cărțile
de cult pe limba poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim,
grăind așa:
Bucură-te, fiu și părinte duhovnicesc al Moldovei;
Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor;
Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei;
Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi;
Bucură-te, prieten al Sfinților Părinți;
Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule;
Bucură-te, pe înțelesul poporului vorbitorule;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 6:

Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David


în dulci versuri românești le-ai preschimbat și în sufletele credincioșilor le-ai
semănat. Pentru aceasta, cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu,
dăruitorul mulțimii darurilor, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 6:

Auzind credincioșii versurile tale cele minunate, inimile lor s-au întraripat de
dumnezeiescul dor, că ai făcut să răsară într-însele credința cea lucrătoare de fapte
bune și iubirea cea pentru Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc,
îți glăsuim:
Bucură-te, privighetoare dulce cântătoare;
Bucură-te, cel ce ești al psalmilor versuitor;
Bucură-te, cel ce ești priceput traducător;
Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător;
Bucură-te, minte sfințită de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc;
Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie;
Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 7:

Mare dar ai făcut limbii românești prin tâlcuirile la slujbele dumnezeiești și


învățăturile Sfintei Scripturi pe înțelesul tuturor. Acestea noi înțelegându-le și ca pe
niște nestemate de mult preț avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Ca unul ce te-ai făcut sfinților următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuiești
„Viața și petrecerea lor”, arătându-ne calea spre desăvârșire. Iar ca o slugă
credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm așa:
Bucură-te, ctitor al limbii românești;
Bucură-te, păstrător al tradițiilor apostolești;
Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte;
Bucură-te, următor al sfinților Părinți;
Bucură-te, scriitor al vieții sfinților;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 8:

Arhipăstor al Bisericii Moldovei, dascăl și lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile


și sihăstriile din eparhie, pe Cuvioșii Părinți nevoitori, folosindu-te mult de
smerenia, răbdarea și sfințenia vieții lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povața,
ajutându-i și cu fapta, pe toți i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile
tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia!

Icos 8:

Odorul de mare preț al Moldovei, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava, ți-a adus nespusă mângâiere și ajutor în multele ispite și încercări. Iar când,
din binecuvântate pricini, la Catedrala de la Iași le-ai mutat, cu mare sfințenie le
cinsteai, iar la vreme de primejdie rugăciuni prin țară făceai și multe minuni și
semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. De aceea, și noi cu
dragoste cinstim sfintele tale moaște, zicând:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Bisericii în vremi de restriște;
Bucură-te, că mult te-ai împotrivit învățăturilor eretice;
Bucură-te, cel ce ai iubit înfrânarea;
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu răbdare;
Bucură-te, al sfântului Ioan fierbinte cinstitor;
Bucură-te, că în multe primejdii i-ai cerut ajutorul;
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu minuni a lucrat;
Bucură-te, că ai alinat suferința poporului;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 9:

Când grele încercări s-au abătut peste țara Moldovei, mare strâmtorare poporul
suferind și multe biserici prin foc s-au mistuit, tu, ca un ostaș vrednic al lui Hristos,
stâlp al credinței te-ai arătat turmei tale, Cuvioase Părinte. Pentru aceea Îi cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Prădând năvălitorii bisericile și mănăstirile, au luat cu ei mulțime de odoare sfinte și


chiar racla cu moaștele sfântului Ioan cel Nou. Văzând acestea, păstorule cel bun, cu
lacrimi îi rugai să nu te despartă de sfântul tău ocrotitor, alegând să pleci în pribegie;
de aceea, te lăudăm:
Bucură-te, stâlp al credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor nevoiași;
Bucură-te, alinător al durerilor;
Bucură-te, părinte iubitor de țară și neam;
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan mult l-ai cinstit;
Bucură-te, că în pribegie credința ortodoxă ai păstrat;
Bucură-te, că în Polonia păstor demn te-ai arătat;
Bucură-te, că nici atunci neamul tău nu l-ai uitat;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 10:

Fiind în țară străină, dorul de patrie te mistuia. De aceea, nu ai încetat a scrie cărți de
folos, tâlcuind din scrierile Sfinților Părinți, pentru poporul tău. Și mulți folosindu-se
de înțeleptele tale cuvinte și de smerita-ți purtare minunându-se, cu bucurie cântau
lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit: Aliluia!
Icos 10:

Multe din cele trebuincioase lipsindu-ți, nu ți-ai pierdut nădejdea, ci cu mai multă
sârguință ai lucrat pentru învățarea dumnezeieștilor dogme, având grabnic ajutători
pe trâmbițele Duhului: pe sfinții Hrisostom și pe Efrem, pe Damaschin și pe Simeon
Noul Teolog. Pentru aceasta, cu smerenie, te lăudăm:
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, cel ce patria ta mult ai iubit-o;
Bucură-te, căci prin cuvânt pe mulți ai înțelepțit;
Bucură-te, spic ceresc cu însutită rodire;
Bucură-te, că de la sfinți ai cerut ajutor;
Bucură-te, candelă a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 11:

După multă osteneală și răbdare, în pribegie săvârșind călătoria acestei vieți,


Cuvioase Părinte, te-ai mutat către locașurile cerești. Moartea ta a fost înălțare la
viața veșnică, căci înaintea Sfintei Treimi te-ai învrednicit a sta. Sfântă ți-a fost
ascultarea și binecuvântată a fost tăierea voii tale, Sfinte Dosoftei. Pentru aceea, cu
rugăciunile tale ajută-ne să ne învrednicim a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Pom al raiului fiind, fericite, având stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu,
dă-ne ca sub umbra acelora totdeauna să ne sălășluim și să grăim către tine:
Bucură-te, înger sfânt care te-ai născut pe pământ;
Bucură-te, cel ce-n lume boldul răului ai frânt;
Bucură-te, că în ceruri cu sfinții locuiești;
Bucură-te, că Domnului pentru noi te rogi;
Bucură-te, că ești rugăciune vie și nemuritoare;
Bucură-te, rază a Duhului Sfânt;
Bucură-te, visterie a comorilor cerești;
Bucură-te, că Moldova tu din cer o ocrotești;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 12:

Prealuminate Ierarhe Dosoftei, caută cu milostivire din înălțimea slavei cerești spre
noi, care luptăm cu multe necazuri pe marea acestei vieți și, primind puținele
noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim
a cânta dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată, pentru că te-ai învrednicit a vedea


preafericita față a Treimii Celei nedespărțite și neîncetat te rogi pentru plinătatea
Bisericii lui Hristos și pentru poporul nostru românesc. De aceea, te rugăm primește
lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și desăvârșit mijlocit nouă de
sus, de la Părintele luminilor, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, că lupta cea bună toată viața ai luptat;
Bucură-te, că adevărata credință până la sfârșit ai păstrat;
Bucură-te, cel care întru înălțimile cerești sălășluiești;
Bucură-te, că fața Sfintei Treimi o privești;
Bucură-te, al tuturor sfinților prieten iubit;
Bucură-te, al poporului tău ajutor neprețuit;
Bucură-te, sfinte mărturisitor al credinței strămoșești;
Bucură-te, cel ce din cer azi pe noi ne aperi;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 13:

O, prealuminate Ierarhe Dosoftei, primește smerita noastră rugăciune și mijlocește


pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să ne izbăvească de înfricoșata muncă a iadului
și să ne învrednicească de bucuriile cerești, ca, dimpreună cu tine, să cântăm lui
Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1:

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că,


deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine
roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui
adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre
nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!
Condac 1:

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor
binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii
române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte
ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Rugăciune către Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de


strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și
milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării
arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii
române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe
Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm,
cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea
Bisericii lui Hristos. Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună
liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să
dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea
faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să
mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci,
singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui
Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.
Acatistul Sfintei Muceniţe Lucia
(13 Decembrie)

Condacul 1
Veniţi toţi credincioşii să o lăudăm pe Sfînta Muceniţă Lucia, că aceasta lepădîndu-se
de cele pămînteşti s-a învrednicit de cununa muceniciei şi acum cu îngerii în ceruri
se veseleşte. Pentru aceasta toţi cu bună credinţă să strigăm: Bucură-te, Sfîntă
Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Icosul 1
Venind la mormîntul Sfintei Muceniţe Agatia şi auzind citirea Sfintei Evanghelii
despre femeia care a luat tămăduire de boala scurgerii de sînge prin atingerea hainei
lui Hristos, ai îndemnat-o pe mama ta să se atingă de mormînt, iar aceasta
tămăduindu-se, împreună cu tine a dat slavă lui Dumnezeu aşa:
Bucură-te, că credinţa în Hristos ţi-a fost neclintită,
Bucură-te, că rugăciunea fierbinte de Domnul ţi-a fost primită,
Bucură-te, că Sfînta Agatia în vis ţi s-a arătat,
Bucură-te, ca slăvire cetăţii Siracuzei prin tine s-a dat,
Bucură-te, ca Hristos ţi-a privit viaţa cu bucurie,
Bucură-te, ca inima ta ardea neîncetat pentru Cerescul Mire,
Bucură-te, ceea ce ai lepădat grija pentru trupul cel de tină,
Bucură-te că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină,
Bucură-te, a Domnului mireasă primită,
Bucură-te, diamant şi piatră nepreţuită,
Bucură-te, că pe cap porţi strălucită cunună,
Bucură-te, fecioară ce cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 2
Aprinzîndu-te de dragoste pentru Mirele cel Ceresc, i-ai spus mamei tale că nu vrei
să mai auzi de logodnic pămîntesc. Şi cerînd moştenirea ta de la ea, pe Mîntuitorul ai
voit a-L urma pînă la moarte, închinîndu-I fecioria ta. Pentru această pildă te-ai făcut
creştinilor care cîntă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2
Sfătuită de tine, toată bogata ei moştenire lumească maica ta ţi-a înmînat-o spre a o
da Domnului, iar tu, înţeleaptă fecioară, ai vîndut satele şi podoabele, împărţind
săracilor totul, iar ei, slăvind pe Dumnezeu, au strigat:
Bucură-te, ca deşertăciunea bogăţiilor pămînteşti mamei tale ai arătat,
Bucură-te, ca prin bunul tău sfat te-a sprijinit în hotărîrea ce ai luat,
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de cele trecătoare,
Bucură-te, că ţi-ai agonisit bogăţie nepieritoare,
Bucură-te, că faţă de logodnic de hotărîrea cea bună nu te-ai ruşinat,
Bucură-te, că doica cea pricepută înaintea lui te-a apărat,
Bucură-te, preaînţeleaptă următoare a Celui Înviat
Bucură-te, preafrumoasă jertfă a Celui Preaînălţat
Bucură-te, că pentru milostivirea ta îngerii s-au bucurat,
Bucură-te, că pe Domnul desăvîrşit ai urmat,
Bucură-te, că pe tine însăţi te-ai făcut podoaba fecioarelor,
Bucură-te, că de lucruri minunate în ceruri eşti moştenitoare,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 3
Văzînd logodnicul tău că ai risipit toată averea împărţind-o săracilor, a mers la
Pashasie, domnul cetăţii, şi te-a vădit că eşti creştină, iar ighemonul, chemîndu-te să
jertfeşti idolilor a voit a te sili, dar tu nu te-ai plecat la porunca lui, apărîndu-ţi
credinţa. Iar noi, văzînd îndrăzneala ta, strigăm Lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3
Fericită eşti între fecioare, că neplecîndu-te la ameninţările ighemonului ai zis:
“Acum nemaiavînd nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie Lui
Dumnezeu”. Iar noi auzind acestea, minunîndu-te de dăruirea ta cea înţeleaptă, te
lăudăm aşa:
Bucură-te, ca în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai,
Bucură-te, că răbdarea ta ţi-a cîştigat loc de cinste în rai,
Bucură-te, că satana a fost biruit de tine,
Bucură-te, că pe diavol l-ai umplut de ruşine,
Bucură-te, că în lume te-a umbrit raza cerească,
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mîntuiască,
Bucură-te, că plină de înţelepciune te-ai dovedit,
Bucură-te, că prin cuvintele tale pe ighemon l-ai uimit,
Bucură-te, că la Domnul ai voit a-l întoarce,
Bucură-te, că ai încercat a-l converti înainte de moarte,
Bucură-te, că l-ai îndemnat să se închine lui Dumnezeu şi nu idolilor,
Bucură-te, că nu te-ai temut de mîna împăratului şi a chinurilor,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!
Condacul 4
Văzînd rîvna lor nebună pentru slujirea idolească, i-ai numit “stricătorii sufletului”
pe cei care iubesc dulceaţa vremelnică mai mult decît desfătarea veşnică. Dar ei n-au
voit a crede că Duhul Sfînt grăieşte prin tine; noi însă cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4
Auzind din gura ta că Duhul Sfînt trăieşte întru curăţie, au poruncit să te ducă la
casa de desfrînare, ca după ce vei fi batjocorită să fugă Sfîntul Duh de la tine, dar tu
nu te-ai înfricoşat, zicînd că trupul nu se va spurca de nu se va învoi mintea. Iar noi,
pentru nădejdea ta în Dumnezeu, strigăm ţie aşa:
Bucură-te, că nu te-ai lăsat înduplecată prin nici o chinuire,
Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit,
Bucură-te, că între necredincioşi viaţa ta ca soarele a strălucit,
Bucură-te, fecioară prea-tare în virtute,
Bucură-te, că te-ai învrednicit de daruri multe,
Bucură-te, stîlp al credinţei neclintit,
Bucură-te, că pe Domnul mai presus de orice L-ai iubit,
Bucură-te, că toată nădejdea ţi-ai pus în Mirele cel Ceresc,
Bucură-te că nu te-ai temut de cei ce rănesc doar trupul pămîntesc,
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit,
Bucură-te, că fecioria cu dragoste lui Hristos i-ai făgăduit,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 5
Pashasie a poruncit ca să vină după tine cei ce ţineau casa de desfrînare zicînd să
cheme poporul şi să-şi bată joc de tine pînă vei muri, dar Duhul Sfînt nu i-a lăsat să
se atingă de tine, pentru care minune cîntăm: Aliluia!

Icosul 5
Duhul Sfînt a dat atîta greutate trupului tău încît nicidecum n-au putut să te mute
din loc. Atunci aducînd o funie şi legîndu-te de mîini şi de picioare, au încercat cu
toţii a te tîrî, dar ca un munte stăteai nemişcată.
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu,
Bucură-te, că prin minune trupul s-a făcut ca un munte de greu,
Bucură-te, că pe Domnul L-ai rugat a-ţi păzi fecioria,
Bucură-te, că în ceruri ţi s-a făcut auzită rugăciunea,
Bucură-te, că mila Domnului te-a acoperit,
Bucură-te, că trupul ţi-a rămas curat precum tu însuţi l-ai păzit,
Bucură-te, că mare cunună Domnul în cer ţi-a pregătit,
Bucură-te, că de mucenicie te-ai învrednicit,
Bucură-te, că prin tine mulţi dreapta credinţă au aflat,
Bucură-te, că slava Domnului prin tine s-a arătat,
Bucură-te, că neclintit îţi era trupul precum îţi era credinţa,
Bucură-te, că l-ai slujit pe Domnul cu toată fiinţa,
Bucură-te, Sfînta Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 6
Pildă te-ai făcut fecioarelor, Sfîntă Lucia, rîvnind curăţiei Maicii Domnului; iar
Mîntuitorul văzînd curăţia cugetului tău, cu mărgăritare cereşti ţi-a împodobit haina
de nuntă, şi ceata fecioarelor te aşteaptă în ceruri cîntînd: Aliluia!

Icosul 6
Mirele tău cel iubit nu te-a lăsat pradă desfrînaţilor închinători la idoli ci, minune
săvîrşind pentru tine, toate planurile lor a zădărnicit. Iar noi slăvind pe Dumnezeu
îţi cîntăm aşa:
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş Duhului Sfînt,
Bucură-te, că numai pe Hristos Domnul Îl aveai în gînd,
Bucură-te că prin tine am văzut mărirea cerească,
Bucură-te, că în faţa păgînilor Duhul Sfînt prin tine a voit să grăiască,
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi,
Bucură-te, ceea ce te-ai îmbrăcat în virtuţi,
Bucură-te, temelie neclintită a creştinătăţii,
Bucură-te, izvorul bunătăţii,
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întărit în credinţă,
Bucură-te, că pe şi mai mulţi i-ai adus la dreapta credinţă,
Bucură-te, stea luminătoare,
Bucură-te, a curăţiei cinstită floare,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 7
În mare nepricepere fiind Pashasie, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi toţi popii
idoleşti ca să facă vrăji în jurul tău, şi să te urnească, dar neisprăvind nimic, trupul
tău a rămas pironit în pămînt. Iar noi văzînd marea purtare de grijă a lui Dumnezeu
asupra robilor Săi, cîntăm: Aliluia!

Icosul 7
Pentru că nu izbuteau nicidecum a te mişca din loc, s-a poruncit să fii stropită cu ud
de om, socotind că cu oarecare vrăji stai nemişcată, dar în zadar s-au ostenit, căci nu
au putut să te clintească, şi mai mult s-au ruşinat de tăria ta, pentru care-ţi cîntăm
aşa:
Bucură-te, sfîntă în credinţă neclintită,
Bucură-te, arma nebiruită,
Bucură-te, trandafir plin de mireasma intre spinii idoleşti,
Bucură-te, ca inima ta nu s-a plecat celor pămînteşti,
Bucură-te, că credinţa ta s-a transformat într-un izvor de apă vie, Bucură-te, lauda
fecioriei,
Bucură-te, ceea ce împreună cu îngerii locuieşti,
Bucură-te, aducerea de roade duhovniceşti,
Bucură-te, învăţătoarea înfrînării,
Bucură-te, stea curată a răbdării,
Bucură-te, soare luminos care neîncetat luminezi pe cei credincioşi,
Bucură-te, ruşinătoarea slujitorilor idoleşti,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 8
Crezînd că te vor putea urni din loc, au adus multe perechi de boi să te clintească,
însă nici astfel nu le-a fost cu putinţă. Iar acuzată fiind că ai făcut farmece, le-ai spus
că Milostivul Dumnezeu te ocrotea, căci întotdeauna îi cînţi: Aliluia!

Icosul 8
Nepricepînd cum tu, deşi neputincioasă copilă fiind, tîrîtă de o mie de oameni stai
neclintită, le-ai spus că eşti înştiinţată de la Duhul Sfînt că nici zece mii de oameni nu
ar avea izbînda asupra ta.
Bucură-te, fecioara neîntinată,
Bucură-te, comoara nedeşertată,
Bucură-te, făclie luminoasă,
Bucură-te, că ne tragi pe noi de la dragostea pămînteasca spre dragostea lui
Dumnezeu,
Bucură-te, că nimic n-a putut să te mişte din loc,
Bucură-te, că de dorul lui Hristos, sufletul tău ardea ca un foc,
Bucură-te, că le-ai vestit puterea Sfîntului Duh,
Bucură-te, că încercările lor de a te necinsti au fost rispite în vînt,
Bucură-te că eşti biserica lui Dumnezeu celui viu,
Bucură-te, că a-ţi aduce laude cum se cuvine nu ştiu,
Bucură-te, îndreptarea fecioarelor celor drepte,
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!
Condacul 9
Văzînd că l-ai ruşinat, Pashasie a poruncit să fii înconjurată cu un foc mare şi să
toarne peste tine smoala arsă, pucioasă şi undelemn fiert. Iar tu stînd nevătămata
cîntai: Aliluia!

Icosul 9
Tu L-ai rugat pe Domnul Iisus Hristos ca focul să nu aibă putere asupra ta, pentru a
se întări credinţa credincioşilor şi pentru a fi vădită neputinţa idolilor.
Bucură-te, rugul cel nears,
Bucură-te, ca ighemonul de ruşine a rămas,
Bucură-te, pildă de nădejde şi de răbdare,
Bucură-te, tămîie bineprimită la cer în rugăciune,
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat să-ţi urmăm ţie,
Bucură-te, că ţi-ai dat viaţa trecătoare pentru veşnicie,
Bucură-te, că în ceruri s-a preamărit al tău nume,
Bucură-te, că veselie fecioarelor eşti în lume,
Bucură-te, că văpaia focului nu te-a atins,
Bucură-te, că farmecele vrăjitorilor idoleşti le-ai învins,
Bucură-te, că creştinii se întăresc văzînd pătimirea ta,
Bucură-te, că ne-ai învăţat cu osîrdie a ne ruga,
Bucură-te, Sfînta Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 10
Nesuferind prietenii lui Pashasie să-l vadă în mare supărare, au poruncit să fii lovită
cu sabia peste grumaz, după care au plecat, lăsîndu-te rănită. Tu însă nu conteneai a
te ruga şi creştinii cîntau: Aliluia!

Icosul 10
Deşi foarte rănită nu ai slăbit, ci te rugai şi le-ai vestit poporului că s-a dat pace
Bisericii lui Dumnezeu, căci Diocleţian căzuse din împărăţie, iar Maximian tocmai
murise. Şi auzind sfîrşitul prigonirilor, creştinii te lăudau zicînd:
Bucură-te, că de noroade nu ai uitat,
Bucură-te, că deşi în suferinţă, vestea cea bună le-ai dat,
Bucură-te, că eşti cetăţii ocrotitoare,
Bucură-te, că mîntuirea ţi-ai cîştigat prin răbdare,
Bucură-te, că pe Domnul ÎI ai înaintea ochilor pe veşnicie,
Bucură-te, că vezi veşnic a raiului îndulcire,
Bucură-te, Muceniţă Lucia preacinstită,
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu ne ajută,
Bucură-te, că prin chinuri te desfătezi acum veşnic,
Bucură-te, că răsplată ţi-a dat ţie cel Atotputernic,
Bucură-te, că prin chinuri eşti proslăvită între sfinte,
Bucură-te, ca petreci în raiul pe care l-ai dorit fierbinte,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 11
Înaintea ta s-a dus Pashasie legat în lanţuri, căci venise porunca de la Roma ca să fie
dus la judecată ferecat. Iar creştinii, văzînd că pedepseşte Domnul pe asupritorii
robilor Săi, strigau: Aliluia!

Icosul 11
Deşi gîtlejul îţi era străpuns de sabie, duhul tău nu a ieşit din tine pînă cînd au venit
preoţii şi te-au împărtăşit cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos.
Privind o minune ca aceasta, toţi credincioşii te lăudăm zicînd:
Bucură-te, lauda Siracuzei,
Bucură-te, păzitoarea curăţiei,
Bucură-te, muceniţă ce eşti de raze cereşti plină,
Bucură-te, a inimilor credincioase dulce lumină,
Bucură-te, că ai avut candela ta pregătită,
Bucură-te, că te-ai arătat cereştii cămări învrednicită,
Bucură-te, că pe capul tău Hristos a pus cunună,
Bucură-te, căci cu drepţii te veseleşti împreună,
Bucură-te, că te-ai făcut mireasă Cerescului Mire,
Bucură-te, că nici o suferinţă trupească nu ţi-a fost poticnire,
Bucură-te, că prin chinuri ţi-ai împletit cununa muceniciei,
Bucură-te, că ai primit răsplata veşniciei,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 12
Dîndu-ţi sufletul în mîinile Domnului, ai fost pusă într-acel loc de cinste, unde s-a
zidit biserica în numele tău şi în cinstea lui Dumnezeu, închinat Tatălui şi Fiului şi
Sfîntului Duh, Căruia Îi cîntăm: Aliluia!

Icosul 12
Acum în ceruri te veseleşti cu Sfînta Agatia, şi precum ea e slava Cataniei aşa şi tu
eşti a Siracuzei. Iar noi, nevrednicii, nădăjduind la al tău grabnic ajutor, te lăudăm
aşa:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă,
Bucură-te, că de oameni pe pămînt eşti lăudată,
Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită,
Bucură-te, vitează rugătoare de Duhul Sfînt proslăvită,
Bucură-te, că lumina dreptei credinţe prin tine străluceşte,
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai răbdat muceniceşte,
Bucură-te, că ne înveţi a nu iubi bunătăţile acestei lumi trecătoare,
Bucură-te, că prin tine după măsura credinţei se dă vindecare,
Bucură-te, propovăduitoarea dreptei credinţe,
Bucură-te, că acum te veseleşti împreună cu muceniţele sfinte,
Bucură-te, vrednică purtătoare de cunună,
Bucură-te, că acum cu îngerii salţi împreună,
Bucură-te, Sfîntă Muceniţă Lucia, neînfricată păzitoare a fecioriei!

Condacul 13
O, Sfîntă Muceniţă Lucia, care prin curăţia vieţii tale te-ai arătat vrednică mireasa a
Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-L ca să dea iertare de greşeli şi sufletelor
noastre, ca în veci să cîntăm împreuna cu tine: Aliluia!

Troparul, glas 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu mare glas: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi
pe Tine căutîndu-Te mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă
îngrop cu Botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor
pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe
mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie!” Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv,
mîntuieşte sufletele noastre.

Condacul, glas 3
Nevoindu-te cu rugăciune şi multe pătimiri, păstrîndu-ţi fecioria nestricată, de
chinuri bucurîndu-te, te-ai adus Făcătorului tău, că te-ai logodit cu Hristos şi
săvîrşind călătoria prin luminată mucenicie, dai acum tămăduiri celor ce te cinstesc
cu dreaptă credinţă, Sfîntă Lucia preaslăvită.
Acatistul Sfantului Gherman de Alaska
(9 august, 13 decembrie)

Condacul 1

Minunatule facator de minuni si preaslavit Sfant al lui Hristos, de Dumnezeu


purtatorule Parinte Gherman, stralucirea Alaskai si bucuria intregii Americi, tie iti
aducem aceste cantari de lauda. Fiind cerescul ocrotitor al pamantului nostru si prea
puternic mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, nu inceta sa te rogi pentru noi, fiii tai,
care cu ravna strigam tie: Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit
facator de minuni al Alaskai si al intregii Americi!

Icos 1

Facatorul ingerilor mai dinainte te-a ales, parinte Gherman, sa fii propovaduitor al
credintei Ortodoxe in Lumea Noua si intemeietor al monahismului in nordul
indepartat, si te-a trimis pe tine precum l-a trimis pe Apostolul Pavel la pagani,
pentru ca lumina Ortodoxiei sa straluceasca pana la capatul pamantului. Iar oamenii
cei multumitori te lauda pe tine ca pe un ceresc ocrotitor cu aceste cantari:
Bucura-te, Parintele nostru Gherman, urmasul Apostolilor;
Bucura-te, cel care ai luminat pamantul american cu lumina adevaratei credinte;
Bucura-te, cel ce ai dobandit stravechea dragoste de pustie;
Bucura-te, cel ce ai fost salvat de la moarte de Maica Domnului;
Bucura-te, cel ce ai fost crescut din copilarie in pustia Sarovului;
Bucura-te, prea cinstita mladita a Valaamului;
Bucura-te, ca ai fost luminat de lumina Taborului;
Bucura-te, cel care ai luminat cu Hristos intunericul nordului;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 2

Fiind inflacarat cu dragoste arzatoare pentru Domnul si dorind sa-L slujesti numai
pe El, ti-ai daruit tineretile lui Dumnezeu ca un dar ales si ti-ai indreptat pasii catre
manastirile Sarovului si ale Valaamului, unde laolalta cu obstea monahilor ai cantat
cu umilinta: "Iisuse Preadulce, mantuieste-ne pe noi pacatosii". Aliluia!
Icosul 2

Din tineretile tale ai fost impodobit cu intelepciune duhovniceasca, sfinte al lui


Dumnezeu, ca sa poti intelege frumusetea si dulceata Raiului; astfel cu prea
inteleptul staret Nazarie, povatuitorul Sfantului Serafim de Sarov, ai cercetat
intelepciunea lui Dumnezeu si caile Domnului. Pentru aceasta, Sfanta Biserica te
lauda asa:
Bucura-te, ca l-ai slujit pe staretul pustnic in pustia Sarovului;
Bucura-te, ca precum o albina, ai adunat nectar duhovnicesc de la marele Teodor din
Sanaxar;
Bucura-te, cel ce cu prietenul tau Varlaam ai intarit pe fratii de la Valaam; intareste-
ne acum si pe noi;
Bucura-te, ca ai cercetat pe pustnicii din departari; acum cerceteaza-ne si pe noi;
Bucura-te, ca tu insuti ai devenit pustnic la "Campia lui Gherman";
Bucura-te, ca prin sfintenia ta ai fost asemenea ocrotitorului tau Gherman,
intemeietorul Valaamului;
Bucura-te, ca ai fost cinstit de fratii de la Valaam pentru blandetea si trezvia ta;
Bucura-te, ca acum esti slavit de intreaga Biserica;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 3

Puterea Celui Preainalt a luminat pe de Dumnezeu inteleptitul ierarh al Bisericii


Ruse, Gabriel, sa trimita propovaduitori ai credintei Ortodoxe pe pamantul
american, iar tu, Sfinte Parinte Gherman, ai primit aceasta apostoleasca lucrare.
Pentru aceea, toti oamenii cei luminati cu lumina lui Hristos prin ostenelile tale si cu
pilda vietii tale canta Domnului: Aliluia!

Icosul 3

Iubind ostenelile vietii monahale, tu ai aratat, Sfinte Parinte Gherman, si mare ravna
apostoleasca in propovaduirea lui Hristos cel rastignit celor ce stateau in intunericul
paganei necunostinte. Amintindu-ne durerile si ostenelile tale, cu dragoste iti
inaltam cantare asa:
Bucura-te, cel ce ai aratat ascultare fara de cartire Staretului tau;
Bucura-te, cel ce ai calatorit pana la capatul pamantului, in lunga ta calatorie de
filocalica propovaduire;
Bucura-te, cel a carui dragoste pentru pamantul parintesc nu s-a micsorat;
Bucura-te, cel ce ai ajuns sa ai dragoste arzatoare pentru noua ta tara;
Bucura-te, intaiul traitor al ascezei contemplative in America;
Bucura-te, oglindire a sfintilor monahi de la Ladoga din sfanta Rusie;
Bucura-te, cel ce ai adus "Tebaida ruseasca a Nordului" in America;
Bucura-te, cel ce ai sadit un inceput de sfintenie, ca o comoara pretioasa, in Lumea
Noua;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 4

Nici furtuna inselatoarelor valuri ale oceanului, nici involburarile marilor rauri, nici
padurile intunecate n-au putut sa stinga simtamintele tale, o, Sfinte Gherman, pentru
bunavointa Staretului Nazarie fata de tine, si ai strigat cu recunostinta: "Imi inchipui
cu ochii mintii iubita manastire a Valaamului si pururea o vad peste marele ocean".
Aliluia!

Icosul 4

Auzim bucuria ta apostolica, Sfinte Parinte Gherman: "Am fost rapit in duh:
gasindu-ma intre vreme buna si vreme rea, intre bucurie si intristare, intre
indestulare si lipsa, saturare si infometare, caldura si frig, dar in toate necazurile aflu
ceva ce ma bucura cand aud de ravna cu care fratii propovaduiesc cuvantul lui
Dumnezeu, si trec de la bucurie la vederea duhovniceasca", si strigam catre tine
unele ca acestea:
Bucura-te, propovaduitorule al lui Dumnezeu; insufla-ne si noua ravna ta;
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu; daruieste bucurie inimilor noastre;
Bucura-te, mijlocitorule pentru toti cei deznadajduiti;
Bucura-te, preadulce mangaietor al sufletelor tulburate;
Bucura-te, cel ce dai tamaduiri prin smerenia ta;
Bucura-te, aspru invatator al tuturor celor ce se indeparteaza de la Ortodoxie;
Bucura-te, cel care ne indrumi prin dragostea ta catre calea cea dreapta;
Bucura-te, cel care prin blandetea ta, dai aripi sufletelor noastre sa vada cele ceresti;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 5

Cu rugaciunea ta cea dumnezeieste curgatoare ai facut bine mirositoare padurile din


insula Pinului, si ai stralucit ca o stea calugareasca, sfinte, numind aceasta insula
Noul Valaam, dupa cum Vechiul Valaam fusese numit Noul Athos, ca sa luminezi
astfel intregul pamant american cu lumina iubirii tale; iar calugarii si toti oamenii
din toate colturile lui sa strige cu dragoste catre Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5

Vazand smerenia ta, parinte al nostru Gherman, toti s-au minunat cum ai refuzat
marea slujba a preotiei, urmand pe Sfantul Antonie de la Pecerska, intemeietorul
monahismului din Rusia, precum si el a urmat pe Sfantul Antonie cel Mare, parintele
monahismului. Astfel, in adanca ta smerenie, intemeietorule al monahismului in
vestul indepartat, tu ai dorit, dupa randuiala Athosului, sa fii un simplu calugar,
zicand: "Crestinul este un luptator, care se lupta sa treaca printre ostile nevazutilor
vrajmasi catre cereasca sa casa". Pentru aceasta noi iti cantam tie:
Bucura-te, ca prin smerenie ai ajuns la cereasca locuinta;
Bucura-te, ca in soborul sfintilor cuviosi ai devenit primul staret din America;
Bucura-te, ca esti mare calauzitor al ostilor calugaresti in razboiul nevazut;
Bucura-te, ca ai numit locul ostenelilor tale ascetice Noul Valaam;
Bucura-te, ca ai daruit moastele tale manastirii proorocite de tine;
Bucura-te, caci cu mare ravna ai pastrat taina calugariei;
Bucura-te, cald aparator al fratilor adunati de tine;
Bucura-te, ca ne-ai imbracat intr-o noua dorire si dragoste pentru veacul ce va sa
vina;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 6

Pustia nordului slaveste ostenelile si minunile tale si te lauda ca pe o noua mladita a


viei Bisericii din Rusia ce a inmugurit pe pamantul american. Cu rugaciunile tale ai
inmiresmat mlastinile si padurile din Alaska, urmand pe ascetii cei din vechime, si in
linistea noptii strigai catre Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Lumina Evangheliei a luminat in invataturile tale: "Crestinul trebuie sa traiasca intru


nadejde si bucurie, si sa nu ia aminte la deznadejdea care-l copleseste. Pentru aceasta
e nevoie de scutul credintei". Primind acestea de la tine, cu bucurie strigam:
Bucura-te, cel ce ai dat tuturor un scut de credinta vie si inteleapta;
Bucura-te, cel ce ai alungat intunericul paganatatii din noi;
Bucura-te, cel ce ai imprastiat mandria si deznadejdea prin dumnezeiasca vedere;
Bucura-te, ca ii ocrotesti pe toti cei neputinciosi, ca un adevarat parinte, pana in ziua
de astazi;
Bucura-te, ca precum un duhovnicesc dascal ne chemi catre rai;
Bucura-te, ca numindu-te "umil" ne-ai invatat smerenia;
Bucura-te, cel ce ne-ai ranit inimile cu bucurie;
Bucura-te, cel ce ne-ai acoperit cu nadejdea ca si cu un curcubeu;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 7

Dorind sa lumineze un pamant pagan cu lumina cunoasterii Sale, Domnul a randuit


sa semene cu putere semintele credintei Ortodoxe si ti-a poruncit, sfinte parinte, sa
aperi si sa-i inveti pe toti adevarata credinta. Si ca un pastor neinfricat ne strigi: "Nu
te teme turma mica; eu sunt cel ce bate clopotele Pascale! Hristos a Inviat!". Aliluia!

Icos 7

Minunat ai staruit in rugaciune intru cele inalte, Cuvioase Parinte, dar nu i-ai uitat
nici pe cei ce traiau jos pe pamant. Ai avut mai ales mare grija de orfanii fara
adapost, zidind pentru ei un adapost si o scoala, unde i-ai invatat legea Domnului.
De aceea, pentru ostenelile tale primeste de la noi laudele acestea:
Bucura-te, aparatorul saracilor si al celor fara de tata;
Bucura-te, ca ai construit o casa orfanilor si i-ai invatat frica Domnului;
Bucura-te, ca dupa ce ai cultivat pamantul cu mare osteneala, ai adus rod insutit;
Bucura-te, hranitorul orfanilor cu hrana cereasca si cu hrana pamanteasca;
Bucura-te, ca ai dat tuturor sa bea din apa cea vie a Evangheliei;
Bucura-te, ca inmultind un mic peste ai multumit pe multi;
Bucura-te, om al tacerii, ce nu esti din lumea aceasta;
Bucura-te, ca i-ai invatat pe toti sa se roage neincetat si sa iubeasca pe Dumnezeu cu
toata inima lor;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 8

O, preaslavita minune! Domnul, Iubitorul de oameni, dorind sa descopere in tine,


Sfinte, un izvor de mangaiere pentru poporul Sau, ti-a daruit darurile inainte-vederii
si al tamaduirii. Iar tu, prin faptele si cuvintele tale pe multi ai adus la dragostea de
Dumnezeu; pentru aceea, luminati de razele ostenelilor tale, oamenii au strigat catre
Domnul: Aliluia!

Icosul 8

Ales al lui Dumnezeu ai fost, sfinte, iar oamenii cei nou luminati cu lumina credintei
crestine, au alergat catre tine in toate nevoile si necazurile lor. Iar tu, ca un parinte
iubitor de fii, ai mijlocit pentru toti in rugaciune, daruind tamaduiri si mangaind pe
toti cei ce alergau la tine pentru ajutor; pentru aceea fiii tai duhovnicesti te slavesc
asa:
Bucura-te, liman linistit pentru sufletele zdruncinate de furtuni;
Bucura-te, doctorul nostru cel plin de har si grabnic ajutator;
Bucura-te, ca precum Sfantul Nil, prima biserica din insula Pinului ai inchinat-o
Intampinarii Domnului;
Bucura-te, ca aprinzand tu lumanari pentru acest praznic, Domnul a dat ajutor
miraculos in timpul unei ciume;
Bucura-te, cel ce-i aperi pe cei pribegi de dusmanii vazuti si de cei nevazuti;
Bucura-te, ca in vremea furtunilor duhovnicesti ai fost la fel de rabdator precum
"Stanca Monahului";
Bucura-te, ca te-ai numit pe tine "doctor" pentru noul tau popor;
Bucura-te, iubitorule Avva care ai vazut viitorul ca si cum ar fi prezentul;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 9

Impreuna vorbitor cu cetele ingeresti ai fost, fericite parinte Gherman, si tu insuti ai


dat marturie despre cum ingerii erau cu tine in salbaticie, sfintind apele la praznicul
Botezului Domnului, si cum cu bucurie ai cantat cu ei. Auzind acestea, cei nascuti
pamantenii s-au minunat, strigand impreuna: Aliluia!

Icosul 9

Marii ritori nu pot numara minunile pe care le-ai aratat poporului, cand ai linistit
valurile marii si un foc din padure, prin rugaciunile tale. Iar cand a fost o mare
revarsare de ape, prin rugaciunile tale ai oprit marea la icoana Maicii Domnului,
spunand: "Apa nu va trece de acest loc". Pentru aceasta te laudam asa:
Bucura-te, ca in chip minunat linistesti apele;
Bucura-te, preaslavit izbavitor de focul din padure;
Bucura-te, cel care l-ai ascultat pe Sfantul Inochentie cand te-a strigat de pe mare;
Bucura-te, cel ce ai chemat in mod tainic pe sfantul noul mucenic Tihon Patriarhul in
America;
Bucura-te, carmaci al celor ce plutesc pe mare;
Bucura-te, cel ce ce ai imblanzit ursi salbatici cu blandetea ta;
Bucura-te, cel ce ai schimbat mania oamenilor rai cu blandetea ta;
Bucura-te, cel ce ai trimis din ceruri o mireasma minunata celor ce te-au chemat;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!
Condacul 10

Slavim mantuitoarea si cinstita ta adormire, caci ai stiut dinainte ziua si ceasul


fericitei tale inaltari de pe pamant la cer. Preaslavita a fost si ingroparea ta, caci,
dupa patruzeci de zile de mare involburata, proorocia ta despre aceasta s-a implinit.
Ucenicul tau Gherasim, simtind o mireasma minunata si vazand Lumina cea
necreata ce te inconjura in ceasul adormirii, a cantat Domnului: Aliluia!

Icosul 10

Zid nesurpat esti prin viata ta, parinte, pentru obstile de calugari; iar la adormirea ta
ai aratat o preaslavita minune: trupul tau a stat in biserica fara sa se strice, pentru
multe zile. Oamenii, vazand la adormirea ta un stalp de foc inaltandu-se la cer, au
strigat tie acestea:
Bucura-te, ca ne-ai incredintat prin cinstitul tau sfarsit de sfintenia ta;
Bucura-te, ca inaltandu-te la cer calea ti-a fost aratata printr-un stalp de foc;
Bucura-te, ca ne-ai lasat mostenire sfintele tale moaste;
Bucura-te, ca la racla moastelor tale schiopii se tamaduiesc si aud glasul tau din
mormant;
Bucura-te, ca vindeci neputintele cu pamant de la mormantul tau;
Bucura-te, ca ne-ai dat un izvor de apa sfanta si tamaduitoare;
Bucura-te, ca ai venit la Staretul Gherasim chemandu-l sa traiasca pe insula Pinului;
Bucura-te, ca te afli in linistea insulei Pinului ca unul ce esti viu in chip tainic;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 11

Cantari neancetate ai inaltat catre Sfanta Treime in pustia din mijlocul naturii
salbatice, Parinte Sfinte, si ai vegheat in duh asupra obstii de sfinti placuti ai lui
Dumnezeu semanati si ocrotiti de tine pe pamantul american, cantand cu cetele
ingeresti: Aliluia!

Icosul 11

Luminator ai fost, imprastiind lumina catre viitorii monahi, impreuna sfinti ostasi cu
tine in indepartata America, ce mai inainte erau straini de adevarata Ortodoxie,
sfinte Parintele nostru Gherman, aparandu-ne de atacuri si mjlocind pentru noi,
ziceai: "Nu suntem zguduiti numai de valurile marii, ci noi suferim si calatorim prin
mijlocul acestei lumi amagitoare si involburate, facandu-ne drum spre casa noastra
cea cereasca"; pentru aceasta strigam tie:
Bucura-te, credincios impreuna-luptator cu Ioasaf, primul ierarh al rusilor din
America;
Bucura-te, cel ce ai fost martor al ravnei pana la moarte al lui Iuvenalie;
Bucura-te, ca l-ai cinstit pe Petru Aleutul ca fiind un Nou Mucenic;
Bucura-te, cel ce l-ai invatat pe ucenicul tau Serghie sa fie vorbitor cu ingerii;
Bucura-te, cel ce mai inainte ai vazut arhieria Sfantului Inochentie, ierarhul
intaistatator al Rusiei;
Bucura-te, cel ce printr-o cale tainica l-ai chemat pe monahul Gherasim sa reinoiasca
Noul Valaam;
Bucura-te, ca l-ai pazit pe preotul Adrian de inchisoare in Rusia;
Bucura-te, cel ce i-ai insuflat Sfantului Ioan sa lucreze la canonizarea ta;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!

Condacul 12

Vazand harul si marea ta indrazneala inaintea lui Dumnezeu, ne rugam tie, sfinte
Parinte: roaga fierbinte pe Domnul sa pazeasca Sfanta Sa Biserica de duhul acestei
lumi care surpa prin necredinta sufletele fiilor ei, intunecand bucuria vietii daruita
de Dumnezeu pentru intemeierea cetatii lui Dumnezeu, penru ca ei sa se inalte de pe
pamant la cer, cantand: Aliluia!

Icosul 12

Cantand proslavirea ta, te fericim Sfinte, ca unul ce esti preaputernic si stai inaintea
Scarii Dumnezeiescului Urcus de pe pamant la cer. Ca unul ce ai dobandit Duhul cel
Sfant si ai luminat pamantul nostru, auzi-ne pe noi cei ce de jos, ce-ti strigam tie
acestea:
Bucura-te, ca ai dobandit rugaciunea curata prin caldura inimii;
Bucura-te, ca ai fost invaluit de sfanta lumina;
Bucura-te, ca ai varsat multe lacrimi din inima;
Bucura-te, ca ai dobandit tacerea si linistea cugetului;
Bucura-te, ca ti-ai curatit mintea pentru contemplarea tainelor ceresti;
Bucura-te, sfanta si straina luminare;
Bucura-te, inima luminata de Duhul Sfant;
Bucura-te, ca ai gustat desavarsirea si ne chemi si pe noi spre ea;
Bucura-te, sfinte Parinte al nostru Gherman, preaslavit facator de minuni al Alaskai
si al intregii Americi!
Condacul 13

O, preaslavite Sfant al lui Dumnezeu, Sfinte si de Dumnezeu purtatorule Parinte


Gherman, primeste aceasta mica rugaciune a noastra facuta intru cinstirea ta. Stand
inaintea tronului Atotputernicului Dumnezeu, roaga-te neincetat pentru noi, smeritii
tai fii, ce am auzit glasul tau, strigand catre noi: "De azi inainte, din acest ceas, din
aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si sa implinim sfanta Sa
voie". Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Rugaciune catre Sfantul Gherman de Alaska

O preaminunate placut al lui Dumnezeu, parintele nostru Gherman! Tu bine ai


lucrat pe meleaguri cu natura neprielnica si slujind lui Dumnezeu ai fost credincios
in putine lucruri, dupa cuvantul Domnului care spune: Peste putine ai fost
credincios, peste multe te voi pune. Si acum ai fost pus ocrotitor ceresc, precum un
inger pazitor, peste indepartatele pamanturi apusene ale Alaskai si Americii, si esti
ocrotitorul tuturor crestinilor ortodocsi din pamanturile nou luminate de credinta
Ortodoxa. Roaga-te cu osardie pentru obstea monahilor, pentru toti crestinii
ortodocsi si pentru toti cei ce sufera si sunt osteniti in valea desertaciunii lumesti.
Pastreaza Biserica luptatoare de pe pamant intru puritatea Ortodoxiei, si apara pe
toti oamenii cei binevoitori de puterile intunecate ale vrajmasului. Umple inimile
noastre cu setea pentru dreapta credinta si pentru evlavie, cu duh de pace si
dragoste si cu blandetea si smerenia Domnului Iisus Hristos. Daruieste mangaiere
celor necajiti si cereasca hrana celor ce flamanzesc dupa dreptatea cea
duhovniceasca. Dobandind cererea noastra, fie sa primim raspuns bun la ziua
Infricosatoarei Judecati si cu toti sfintii sa cantam de Viata-Datatoarei Treimi, Tatalui
celui necuprins, Adevaratului si Unuia Nascut Fiului Sau si Sfantului Duh,
Mangaietorul, in vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Dionisie din Zakynthos
17 Decembrie

Condacul 1

Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta, Sfinte Dionisie, căci din
florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în
păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit
în cântări îngereşti de: Aliluia!

Icosul 1

Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă


smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor
înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele
însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:
Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;
Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;
Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;
Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;
Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;
Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;
Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;
Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;
Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 2

Din pruncie fiind învăţat de iscusit dascăl cărările înţelepciunii Cuvântului, ca un


cerb ai alergat la izvoarele rugăciunii îndulcindu-te de susurul cântărilor de: Aliluia!

Icosul 2

Dascăli înţelepţi ţi-au deschis uşa Înţelepciunii, iar tu cu minte trează fiind şi dornică
de cercetarea adâncimilor celor mai nepătrunse ale Duhului, ţi-ai închis poarta inimii
dinspre gândurile deşertăciunii, iar acum ne deschizi nouă cămările laudelor
dumnezeieşti:
Bucură-te, căci ca o flacără străluceai întru râvna Înţelepciunii;
Bucură-te, căci te-ai grăbit să intri cu fecioarele înţelepte în cămara Cuvântului;
Bucură-te, căci ai defăimat toată dorirea omenească pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci tulburarea veacului acesta ai părăsit pentru liniştea rugăciunii;
Bucură-te, căci dorul desăvârşirii te-a întărit pe calea ispitelor;
Bucură-te, căci luând jugul lui Hristos nu ai mai privit înapoi spre lume;
Bucură-te, căci privirea minţii tale contempla neîncetat icoana Cuvântului;
Bucură-te, căci prin strălucirile rugăciunii te-ai făcut fiu al Luminii;
Bucură-te, căci porţile Înţelepciunii ai deschis cu cheia ascultării;
Bucură-te, că nu te-ai înspăimântat de năvala ispitelor;
Bucură-te, căci ai zdrobit capetele şerpilor nevăzuţi cu arma Crucii;
Bucură-te, căci în corabia rugăciunii ai călătorit pe marea vieţii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 3

Cheia rugăciunii ce se odihnea în adâncurile pământului inimii tale o ai aflat după


osteneli duhovniceşti nenumărate şi descuind cămara cea gătită fecioarelor înţelepte
cu îngerii cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul 3

Sporind cu vârsta, dar mai ales cu înţelepciunea, ţi-ai gătit aripile nevoinţelor
duhovniceşti spre a ajunge pe culmile vieţuirii monahale; lăudând noi înălţimea
doririi tale te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, căci ai urmat calea Apostolilor lui Hristos;
Bucură-te, căci dorul de desăvârşire a strălucit în inima ta;
Bucură-te, că ai fost chemat pe Taborul înţelegător al rugăciunii;
Bucură-te, că ai primit în inima ta oglindirea Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de mulţimea curselor ispititorului;
Bucură-te, căci jugul lui Hristos ai purtat cu toată vrednicia;
Bucură-te, căci pe puntea smereniei ai ajuns la Înţelepciune;
Bucură-te, căci apele sărate ale vieţii ai îndulcit cu rugăciunea;
Bucură-te, moştenitorule al slavei fiilor Luminii;
Bucură-te, căci cu tânguirea pocăinţei te-ai cununat;
Bucură-te, căci suspinurile tale ţi-au împodobit rugăciunea;
Bucură-te, cunoscătorule al celor ascunse ale Duhului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!
Condacul 4

Spre mănăstirea Schimbării la faţă ai alergat ca spre un alt Tabor înţelegător cu paşi
însufleţiţi de rugăciune, iar îngerii te însoţeau cu cântări de: Aliluia!

Icosul 4

Depărtându-te de rudenii şi prieteni, te-ai retras în mănăstire, unde ţi-ai luat ca


însoţitori pe calea mântuirii postul, privegherea şi rugăciunea; noi, nefiind întrarmaţi
cu aceste daruri din pricina nepurtării noastre de grijă, te mărim pe tine cu umilinţă:
Bucură-te, căci înstrăinarea ai iubit pentru împrietenirea cu Hristos;
Bucură-te, căci cu sabia postului ai tăiat ispitele neînfrânării;
Bucură-te, căci cu privegherea ai scos din casa sufletului pe vrăjmaşii gândurilor
potrivnice mântuirii;
Bucură-te, căci cu aripile rugăciunii ai zburat la tronul Treimii;
Bucură-te, căci te-ai făcut icoană a vieţuirii îngereşti pentru monahi;
Bucură-te, că ai potolit văpaia întristării celor necăjiţi;
Bucură-te, căci pe toţi ai mângâiat cu ostenelile tale;
Bucură-te, cel neadormit întru rugăciune şi fapte bune;
Bucură-te, căci ai lepădat de pe ochii minţii solzii neştiinţei;
Bucură-te, căci slava lumii întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că de rugăciunea văzătoare te-ai îndulcit;
Bucură-te, căci în palatul inimii tale S-a odihnit Împăratul Cel Neîncăput în cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 5

Măcar că erai tânăr, cu înţelepciunea ai întrecut şi pe cei mai vârstnici dintre monahi,
iar îngerii minunându-se de sporirea ta lăudau pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!

Icosul 5

Primind şi chipul îngeresc, te-ai ostenit a fi icoană a frumuseţii virtuţilor Stăpânului,


iar acum cu razele rugăciunilor tale arată şi chipul sufletului nostru luminat de
cântări ca acestea:
Bucură-te, că cetele monahilor te-au primit cu bucurie;
Bucură-te, ostaş prea vrednic al Împăratului doririlor;
Bucură-te, căci cu săgeţile rugăciunii ai doborât pe vrăjmaşii nevăzuţi;
Bucură-te, strălucire ce orbeşte ochii duhurilor răutăţii;
Bucură-te, făclie a înţelepciunii ce împodobeşte Biserica lui Hristos;
Bucură-te, căci cu paşii rugăciunii tale ai şters urmele călcării de poruncă a lui
Adam;
Bucură-te, căci plânsul ţi s-a făcut scară către bucuria veşnică;
Bucură-te, căci cu cei necăjiţi ai băut din paharul suferinţei;
Bucură-te, căci cu untdelemnul rugăciunii ai vindecat rănile sufletelor umilite;
Bucură-te, carte purtătoare a gândurilor îngereşti;
Bucură-te, hambar plin de roadele faptelor bune;
Bucură-te, căci în cer ţi-ai agonisit comoară veşnică;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 6

Vestea vieţuirii tale îngereşti a umplut inimile credincioşilor din Zakynthos de buna
mireasmă a dorului de desăvârşire, rămânând ca o icoană a iertării în sufletele
tuturor, căci ai acoperit cu mantia bunătăţii tale pe ucigaşul fratelui tău; fiind ales
egumen al unei mănăstiri, cu înţelepciune toate ai chivernisit, cântând neîncetat
Domnului cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 6

Fugind de slava acestei lumi nu ai voit a lua nici darul preoţiei, dar păzind calea cea
strâmtă a ascultării, ai primit a fi ieromonah şi aducând rod însutit în via
Cuvântului, ai plecat inimile noastre a-ţi aduce rod de laude dumnezeieşti:
Bucură-te, căci de Cuvântul ai fost chemat la slujirea preoţească;
Bucură-te, căci de pe căile rătăcirii ai adunat oile cele pierdute;
Bucură-te, că ai slujit întru smerenie desăvârşită;
Bucură-te, căci zi şi noapte ai privegheat întru rugăciune;
Bucură-te, căci ai urmat lui Hristos cu adâncă smerire;
Bucură-te, căci te-ai împărtăşit din paharul iubirii dumnezeieşti;
Bucură-te, căci ochii inimii i-ai înălţat către Soarele dreptăţii;
Bucură-te, că ai slujit cu dragoste Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, vrednic vas al înţelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, căci pe calea cea strâmtă a ascultării ai călătorit;
Bucură-te, că ai aflat plată însutită pentru ostenelile duhovniceşti;
Bucură-te, căci nu te-ai lipsit de revărsările binecuvântărilor lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 7

Cel Ce stă cu slavă pe scaunul heruvimilor şi Se odihneşte pe tronul inimilor smerite


te-a pus pe tine pe scaunul episcopal al Eghinei, pe care primindu-l cu smerenie şi
după multele stăruinţe a arhiepiscopului Nicanor ai cântat lui Dumnezeu cu
mulţumire: Aliluia!

Icosul 7

Izvor de cuvinte dumnezeieşti sfinţit de Duhul şi răsărit cu voia Tatălui spre


adăparea celor însetaţi de Cuvânt ai fost văzut în pământul Eghinei, iar noi,
minunându-ne de înţelepciunea dată ţie de sus îţi cântăm smerit:
Bucură-te, căci ai întărit cu pâinea cuvântului tău inimile ce flămânzeau de Cuvânt;
Bucură-te, căci pe toţi ai povăţuit în corabia rugăciunii tale la limanurile
înţelepciunii;
Bucură-te, căci vălul întristării ai luat de pe chipul sufletelor întunecate;
Bucură-te, că ai dispreţuit slava cea omenească pentru Hristos;
Bucură-te, vultur ce zbori cu aripile rugăciunii la înălţimi nevăzute;
Bucură-te, că fiarele patimilor ai îmblânzit cu rugăciunea neîncetată;
Bucură-te, că ne scoţi pe toţi din groapa deznădăjduirii;
Bucură-te, că ai risipit durerile celor străpunşi de suliţa bolilor;
Bucură-te, că ai mângâiat pe cei împovăraţi de necazuri;
Bucură-te, popas duhovnicesc al celor merg pe calea mântuirii;
Bucură-te, căci pe toţi ai hrănit înţelegător cu darurile Cuvântului ;
Bucură-te, izvor nesecat de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 8

Ca la o vistierie a milei neîmpuţinate a Cuvântului alergau către tine cete de


credincioşi din toate părţile Eladei şi aflând din destul mângâiere duhovnicească,
neîncetat cântau cu mulţumire Dătătorului a toată bunătatea: Aliluia!

Icosul 8

Ca o făclie mărturisitoare a Ortodoxiei ai fost pus în sfeşnicul Bisericii şi luminând


minţile cele întunecate, ca o stea ai povăţuit gândurile tuturor către Răsăritul cel de
sus, Care înalţă inimile tuturor spre a-ţi cânta ţie cu bucurie:
Bucură-te, icoană sfinţită a mărturisirii Cuvântului;
Bucură-te, că ai risipit întunericul necunoştinţei de Dumnezeu;
Bucură-te, a Eghinei slăvită cunună de înţelepciune;
Bucură-te, căci ai făcut să învieze în inimi Hristos;
Bucură-te, vistierie nerăpită a celor săraci;
Bucură-te, glasul cel de mulţumire a celor sloboziţi din necazuri;
Bucură-te, căci cu cheia blândeţii ai deschis inimile tuturor;
Bucură-te, căci pace lumii totdeauna soleşti;
Bucură-te, candelă nestinsă a iubirii pentru aproapele;
Bucură-te, căci ai plinit toată legea desăvârşirii;
Bucură-te, slujitor vrednic al poruncilor Cuvântului;
Bucură-te, că ai aflat în cer comoară pentru osteneli;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 9

Temându-te, Sfinte Dionisie, de viermii înţelegători ai slavei deşarte, care caută să


strice roadele cele binecuvântate din grădina Cuvântului, ai părăsit mai dinainte
scaunul episcopal al Eghinei şi ai cântat celui ce ţi-a ridicat jugul cel greu: Aliluia!

Icosul 9

Cum nu se poate ascunde cetatea aflată în vârful muntelui, aşa nici tu nu te-ai putut
ascunde Sfinte Dionisie, de vrednicia arhierească, căci revenind în Zakynthos,
patriarhul Constantinopolului te-a numit episcop sufragant, ca să povăţuieşti la
calea mântuirii turma care te cinstea aşa:
Bucură-te, lumină strălucind spre slava Soarelui dreptăţii;
Bucură-te, că ai aflat îndrăzneală înaintea Dreptului Judecător;
Bucură-te, că pe toţi ocroteşti sub aripile rugăciunii tale;
Bucură-te, flăcie nestinsă a slujirii arhiereşti;
Bucură-te, izvorul înţelepciunii turmei însetate de Adevăr;
Bucură-te, acoperământ al celor prigoniţi;
Bucură-te, mlădiţă împodobită cu gânduri dumnezeieşti;
Bucură-te, casă cerească întru care se păstrează comorile Duhului;
Bucură-te, cetate plină de slava Cuvântului;
Bucură-te, podoaba cea nepreţuită a Zakynthosului;
Bucură-te, leagăn îngeresc al desăvârşirii;
Bucură-te, oglindă a îngereştilor străluciri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 10

Prin pizma vrăjmaşului mântuirii, care nu suferea a-ţi întinde lucrarea minuntă de
întărire a Bisericii, ai fost îndepărtat de dogele Veneţiei de la slujirea arhierească, dar
cu smerenie primind necazul, ai slăvit pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia!
Icosul 10

Minuni preaslăvite s-au lucrat prin tine şi după moarte, moaştele tale nefiind decât
pecetea minunilor aşezată în cartea inimilor celor ce cu smerenie se deschideau
rugăciunilor tale, aducându-ţi în schimb ofranda laudelor:
Bucură-te, izvor sfinţit de minuni cereşti;
Bucură-te, învierea copilului zămislit prin rugăciunile tale;
Bucură-te, salvarea monahului rugător în timpul cutremurului;
Bucură-te, căci ai alungat lăcustele cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că opreşti râurile patimilor noastre;
Bucură-te, dezlegarea mâhnirii femeii celei ce nu avea prunci de parte bărbătească;
Bucură-te, binecuvântarea veşnică a mănăstirii Strofadelor ;
Bucură-te, cel ce ai ajuns pe culmile pocăinţei;
Bucură-te, căci cu picăturile minunilor tale ne veselim;
Bucură-te, vârf al doririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, munte ceresc înălţat de dreapta Tatălui;
Bucură-te, că în căruţa virtuţilor ai zburat la cer;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 11

Numele Sfântului Dionisie Areopagitul ai primit la hirotonirea întru episcop, căci


viaţă îngerească petrecând, pe cerul minţii ai închipuit prin stele de gânduri
dumnezeieşti toate ierarhiile îngereşti şi, ajungând adânc cugetător al înălţimii de
înţelepciune a Preasfintei Treimi, ai slăvit cu bucurie pe Făcătorul a toate în cântări
de: Aliluia!

Icosul 11

Pe egumenul cel ce se îndoia de sfinţenia ta l-ai încredinţat de adevăr, ca să te


primească şi în biserica inimii sale cu cinste, iar pe monahul ispitit l-ai întărit a nu
părăsi mănăstirea pentru deşertăciunile lumii; deschide Sfinte, şi uşa inimii noastre
cu cheia rugăciunilor tale şi icoana minunilor tale o aşează în biserica sufletului
nostru ca să te cinstim cu îngerii neîncetat:
Bucură-te, că de sfinţenia ta nu ne îndoim;
Bucură-te, că ai potolit curgerea gândurilor de necredinţă;
Bucură-te, că seci izvoarele patimilor;
Bucură-te, sănătate nepreţuită împărtăşită bolnavilor;
Bucură-te, că vindeci rănile inimilor mâhnite;
Bucură-te, că risipeşti norii înşelăciunii de pe cerul minţii;
Bucură-te, că alungi furtuna năprasnică a patimilor;
Bucură-te, că tuturor croieşti veşmântul pocăinţei;
Bucură-te, povăţuitorul cel încercat al călugărilor;
Bucură-te, lumina călăuzitoare la limanul mântuirii;
Bucură-te, carte întru care s-a tâlcuit slava Luminii;
Bucură-te, că îndreptezi paşii gândurilor noastre spre Adevăr;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 12

Pe pescarii cei neştiutori însăşi minunea ta i-a mustrat în chipul minunat al blândeţii
Mieluşelului lumii, setea monahului ieşit la pescuit a fost adăpată mai presus de
înţelegere, dar şi mai mult ai adăpat cu înţelepciunea inimile celor ce cântă
Domnului pentru tine: Aliluia!

Icosul 12

Păcatul tăinuit al unui preot l-ai descoperit întru lumina Duhului şi blestemul femeii
al cărei trup nu se descompunea după moarte l-ai dezlegat, iar acum mijlocindu-ne
nouă pocăinţă ne izbăveşti de blestemul osândirii, ca să-ţi cântăm cu mulţumire:
Bucură-te, căci toate tainele le vedeai lămurit cu ochii minţii;
Bucură-te, binecuvântare ce alungă blestemul celor greşiţi;
Bucură-te, că ne eşti mijlocitor îndrăzneţ la judecată;
Bucură-te, că nerodirea inimilor tămăduieşti cu rugăciunea;
Bucură-te, icoană strălucită a Minţii Celei Dintâi;
Bucură-te, că ai zdrobit capul şarpelui cu arma smereniei;
Bucură-te, că de slava lumii ai fugit, râvnind Împărăţia;
Bucură-te, că în palat veselit de cântări îngereşti te odihneşti;
Bucură-te, că deschizi tuturor porţile iertării Stăpânului;
Bucură-te, că răsplăteşti osteneala celor ce se închină moaştelor tale;
Bucură-te, dar prea bogat strălucind în inima Zakyntosului;
Bucură-te, inimă milostivă în care încape toată zidirea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 13

O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce ca un soare al minunilor străluceşti asupra


Zakynthosului, lăsând şi Eghinei moştenire lumina vieţuirii tale îngereşti, mijloceşte
către Soarele dreptăţii ca să ne scoată pe noi din întunericul necazurilor şi să ne
izbăvească de întunericul veşnic prin rugăciunile tale, ca să-I cântăm cu mulţumire
totdeauna: Aliluia! (de trei ori)
Icosul 1

Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă


smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor
înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele
însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:
Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;
Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;
Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;
Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;
Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;
Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;
Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;
Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;
Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;
Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii
revărsate în toată lumea!

Condacul 1

Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta Sfinte Dionisie, căci din
florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în
păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit
în cântări îngereşti de: Aliluia!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dionisoe din Zakynthos

O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cel ce te-ai arătat carte a înţelepciunii Cuvântului luminată
cu razele smereniei Duhului întru care ochiul Cel Atoatevăzător al Tatălui a văzut
toată dorirea de desăvârşire, pe noi, cei întunecaţi la minte ne arată cărţi vestitoare
ale milostivirii Preasfintei Treimi, pe Care roag-O să ardă în focul iubirii Sale
dumnezeieşti cartea întru care sunt însemnate păcatele noastre.

În toată vremea vieţii ai odihnit pe săraci şi privirea inimii nu ţi-ai întors dinspre cei
necăjiţi şi întristaţi, pe toţi chemând la viaţa cea mai bună. Nu ne lipsi nici pe noi de
ajutorul tău părintesc, ci cârmuieşte corabia minţii noastre ca să ajungă la limanul
Înţelepciunii. Strică toate uneltirile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi întinde mână de
ajutor celor ce se primejduiesc pe mare, aducându-i în pământul cel bun al credinţei
Cuvântului. Din paharul rugăciunilor tale adapă pe cei însetaţi de mântuire şi porţile
minţii noastre le închide dinspre năvala gândurilor răutăţii, mai ales în vremea
rugăciunii, spre a ne bucura în cămara cea înţelegătoare de nuntă de lumina
Preadulcelui Mire Hristos, Cel Ce cheamă pe toţi din adâncul patimilor la limanul
desăvârşirii. Ca unul ce ai strălucit cu simplitatea, întrecând pe prunci în
nevinovăţie, pe noi, cei ce suntem ca nişte morminte văruite pline de toată necurăţia
vicleşugurilor, ne înviază sufleteşte întinzându-ne ca o mână înţelegătoare prea
sfinţită rugăciunea ta. Sădeşte în inimile noastre frica de Dumnezeu şi
binecuvintează via înţelegătoare a inimii noastre ca să aducă din gânduri
dumnezeieşti roade de fapte bune.

Îngrădeşte-ne în toată vremea cu sabia rugăciunii tale şi tulburarea ispitelor o alungă


de la noi, ca întru pace să lucrăm poruncile dumnezeieşti. Întăreşte-ne ca, luând
învăţătură din pilda vieţuirii tale mai presus de minte, să păzim porunca ascultării
de povăţuitorii noştri duhovniceşti şi să aflăm plata mântuirii. Roagă-te ca
Mântuitorul Hristos să lumineze pe mai marii noştri, ca bine să lucreze în via
Cuvântului şi să aducă în hambarele de sus rod însutit.

O, Sfinte Ierarhe Dionisie, cununa laudei neîncetate a Zakynthosului şi bucuria


credincioşilor celor ce află scăpare la sfintele tale moaşte, caută cu milostivire spre
noi, cei pururea tulburaţi de norii cei negri ai ispitelor. Străluceşte-ne lumina
pocăinţei mai înainte de sfârşitul nostru şi cu starea ta de faţă la tronul Treimii,
opreşte viforul bolilor şi a toată neputinţa, ca întru adierile Duhului să aducem laudă
Celui Ce ne revarsă prin tine mare milă. Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
18 Decembrie

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, glasul al 8-lea:

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui
Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă
de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu îngerii împreună, se bucură,
Cuvioase Părinte Daniil, duhul tău.

Condacul 1

Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea


mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i
strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta


de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o
rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi, luând aminte la
sfintele tale nevoinţe, cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, că din copilărie preaiubitor de rugăciune te-ai arătat;
Bucură-te, că pentru viaţa sihăstrească casa părintească ai părăsit-o;
Bucură-te, că viaţa sihăstrească a fost desfătarea ta;
Bucură-te, că pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi L-ai iubit;
Bucură-te, că pe aceştia în rugăciunile tale pururea i-ai avut;
Bucură-te, că tinereţile tale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-ai adus;
Bucură-te, chipul cel preacurat al smereniei;
Bucură-te, înflorirea virtuţilor sihăstreşti în trupul tău cel tineresc;
Bucură-te, a tinerilor pildă de înfrânare;
Bucură-te, lauda cea frumoasă a bătrânilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în fapte bune ne întăreşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 2-lea

Deşi tânăr cu vârsta, prin viaţă curată şi rugăciune necontenită, înţelepciunea celor
bătrâni ai dobândit, cu darul lui Dumnezeu, Căruia neîncetat ai cântat: Aliluia!
Icosul al 2-lea

Vistieria cea nefurată a credinţei tale preacurate cu aspre nevoinţe ai sporit-o, dorind
tot mai mult să te împărtăşeşti de frumuseţea vieţii de înger în trup, pentru care cu
dragoste glăsuim unele ca acestea:
Bucură-te, turtureaua pururea veghetoare a sihăstriei;
Bucură-te, podoaba obştii Mănăstirii Lavra;
Bucură-te, că aici pildă de ascultare desăvârşită te-ai arătat;
Bucură-te, cel care cu iscusinţă ai împletit rugăciunea cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, chipul cel prealuminos al smereniei;
Bucură-te, că noaptea cu rugăciunile tale neîncetate ai luminat-o;
Bucură-te, lauda cea vestită a nevoitorilor călugări;
Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, că, în trup muritor trăind, cu îngerii te-ai asemănat;
Bucură-te, tăinuitorule al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, lucrătorule al rugăciunii inimii;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune lui Ioan Botezătorul te-ai asemănat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 3-lea

Precum cerbul doreşte apele curate ale izvoarelor, aşa ai dorit, Sfinte Cuvioase
Daniil, apele limpezi ale nevoinţelor sihăstreşti, cântând neîncetat lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cunoscând binecuvântarea locurilor pustniceşti, chilie în piatră la Putna ţi-ai săpat


cu ajutorul oamenilor cinstitori de Dumnezeu, sporindu-ţi nevoinţele cu
înţelepciune, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, floarea cea cu bună mireasmă duhovnicească a vieţii sihăstreşti;
Bucură-te, că, întărit fiind pe piatra credinţei, cu multă linişte ai vieţuit;
Bucură-te, că în chilia de la Putna Sfântul Voievod Ştefan în dese rânduri te-a
cercetat;
Bucură-te, părintele duhovnicesc al acestui slăvit voievod al Moldovei;
Bucură-te, că tu pe acesta cu adâncă înţelepciune l-ai povăţuit;
Bucură-te, că i-ai dat armele de biruinţă: postul şi rugăciunea;
Bucură-te, că l-ai întărit în dragostea de Dumnezeu şi ţară;
Bucură-te, că acesta prin rugăciunile tale s-a întărit duhovniceşte;
Bucură-te, că negura îndoielii din sufletul lui ai risipit-o;
Bucură-te, că pe acesta l-ai încredinţat de izbândă asupra duşmanilor credinţei
noastre ortodoxe;
Bucură-te, că acest mărit voievod cu smerenie şi dragoste în toate te-a ascultat;
Bucură-te, rugătorule către Dumnezeu, împreună cu Sfântul Voievod Ştefan, pentru
slava Bisericii şi a neamului nostru;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 4-lea

Cunoscând dragostea Sfântului Voievod Ştefan pentru casa lui Dumnezeu, pe acesta
l-ai povăţuit să zidească lăcaşuri sfinte, ca în ele credincioşii pururea să slăvească pe
Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Un gând tainic insuflat de Dumnezeu ţi-a purtat paşii spre alte locuri sihăstreşti, şi
pornindu-te de la Putna cu voia lui Dumnezeu, la Voroneţ te-ai oprit, făcându-ţi aici
lăcaş sihăstresc, pentru care laude ca acestea îţi aducem:
Bucură-te, mult râvnitorule spre nevoinţele sihăstreşti;
Bucură-te, că şi aici ai fost cercetat de Sfântul Voievod Ştefan;
Bucură-te, că mulţimile credincioşilor cu dragoste le-ai primit la chilia ta;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile cele necurate le-ai alungat;
Bucură-te, cel ce curăţeşti patimile trupurilor noastre;
Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;
Bucură-te, cel ce dai multă linişte sufletească celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşi în credinţă;
Bucură-te, împlinitorul dragostei desăvârşite întru Hristos;
Bucură-te, că, părăsind lumea, ai slujit-o cu neîncetatele tale rugăciuni;
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 5-lea

Întru tine, Părinte Daniile, s-au adeverit cuvintele proorocului care zice: „Pustia a
înflorit precum crinul”, căci mulţimea credincioşilor pururea te-a înconjurat, cântând
împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Precum lumânarea nu se pune în vas, ci în sfeşnic, pentru a lumina celor din casă,
aşa şi tu, în pustie fugind, n-ai rămas tăinuit, ci prin învăţăturile şi viaţa ta ai
luminat, cu darul lui Dumnezeu, obştea călugărilor din Voroneţ, pentru care laude
ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, părintele cel bun al Voroneţului;
Bucură-te, dascălul cel preaînţelept al lui Grigorie, Mitropolitul Moldovei;
Bucură-te, iscusit povăţuitor al celor învăluiţi de viforul ispitelor;
Bucură-te, pildă de răbdare şi smerenie;
Bucură-te, făclie luminoasă aprinsă în sfeşnicul inimii tale celei curăţite de păcate;
Bucură-te, că stâlp al rugăciunii te-ai arătat pe tine obştii tale;
Bucură-te, că virtutea dreptei socoteli pururea ai învăţat;
Bucură-te, doctor preaiscusit al gândurilor celor ascunse;
Bucură-te, că rugăciunile tale cu lacrimi jertfă duhovnicească preaaleasă s-au făcut
înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit răbdare preatare;
Bucură-te, omule ceresc;
Bucură-te, îngerule pământesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 6-lea

Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor tăi prin
rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a te sălăşlui în
pământul celor blânzi, Sfinte Daniile, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor
şi lauda călugărilor, care pururi cânţi: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin curăţirea inimii tale, multă înţelepciune ai dobândit, povăţuind pe calea


mântuirii pe toţi cei ce cu dragoste de Dumnezeu veneau la tine; drept aceea laude
ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, dascăle înţelepţit de Dumnezeu;
Bucură-te, preaiubit părinte duhovnicesc al Sfântului Ştefan cel Mare;
Bucură-te, vrednicule ucenic al Preasfinţitului Leontie;
Bucură-te, că acestui sfânt arhiereu în nevoinţele sihăstreşti ai urmat;
Bucură-te, împreună rugătorule cu Sfântul Leontie şi Sfântul Voievod Ştefan al
Moldovei;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, cel ce în sfintele tale rugăciuni teolog preaiscusit te-ai arătat;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, lăcaş preacurat al Sfântului Duh;
Bucură-te, că, în trup stricăcios fiind, ai gustat dulceaţa raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer s-au făcut;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!
Condacul al 7-lea

Înţelepţit de Dumnezeu fiind, cu smerenie ţi-ai ascuns nevoinţele tale cele sfinte,
povăţuind neîncetat pe cei încredinţaţi ţie spre mântuire să cânte cu dragoste lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Rugăciunea fiind plugăria sufletului prin care ne curăţim inimile spre pocăinţă şi
harul lui Dumnezeu, pe aceasta pururea ai avut-o pe buze şi în inimă, pentru care
laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, plugarul rugăciunii celei curate;
Bucură-te, că rugându-te cu smerenie har cu îndestulare de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin rugăciune, ca pe o scară, la cele duhovniceşti te-ai ridicat;
Bucură-te, că rugăciunile tale mântuire au lucrat în sufletele celor ce cu dragoste te
cercetau pe tine;
Bucură-te, că, prin rugăciuni, taberele demonilor le-ai alungat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale credinţa celor clătinaţi ai întărit;
Bucură-te, că cei învrăjbiţi s-au împăcat prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că cei ce au călătorit cu rugăciunile tale cu pace s-au înapoiat la casele lor;
Bucură-te, că rugăciunea cu fapta milosteniei pururea ai unit-o;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine primite înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin ele credincioşii se întăresc în harul primit de la Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 8-lea

Cunoscând că precum trupul nu poate trăi fără aer şi hrană, aşa şi sufletul nu poate
fi viu şi să se înalţe către Dumnezeu fără rugăciune neîncetată, mişcarea inimii tale
ca şi răsuflarea cu aceasta le-ai unit, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dragostea de Dumnezeu nu te-a înstrăinat nicicând de dragostea de ţară în care se


preamăreşte întru adevăr numele lui Dumnezeu, drept aceea laude ca acestea
aducem ţie:
Bucură-te, mult iubitorule al casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pământul ţării cu sfinte biserici a fost împodobit;
Bucură-te, că pe acestea Sfântul Ştefan la îndemnul tău le-a înălţat;
Bucură-te, că prin aceste sfinte biserici se întăreşte credinţa strămoşească;
Bucură-te, că frumuseţea lor frumuseţea credinţei neamului o arată;
Bucură-te, că tu pururea ai învăţat că tăria neamului dreapta credinţă o dă;
Bucură-te, că duşmanii ţării prin puterea credinţei au fost biruiţi;
Bucură-te, că sihăstreasca ta chilie palat voievodal s-a făcut;
Bucură-te, că în liniştea chiliei tale Ştefan Vodă, prin rugăciunile tale, şi-a luminat
mintea şi putere de biruinţă a luat;
Bucură-te, că uşa chiliei tale sihăstreşti pururea a fost deschisă, ca şi cea a inimii tale
de părinte;
Bucură-te, că în chilie petrecând întru nevoinţa rugăciunii de bucuriile raiului te-ai
îndulcit;
Bucură-te, plinitorul frumuseţii locurilor sihăstreşti ale firii noastre;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 9-lea

Nevoinţele tale sihăstreşti au uimit cetele îngereşti, căci cu rugăciunile tale


neîncetate, cu înfrânarea şi curăţia inimii, îngerilor te-ai asemănat, cu care ai cântat
neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Deşi ai părăsit lumea pentru a petrece departe de tulburările ei, mulţimea


credincioşilor ţi-a urmat pentru folosul lor duhovnicesc prin darul lui Dumnezeu,
pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, Părinte, că nemărginită dragoste ai arătat celor în nevoi;
Bucură-te, ajutătorul celor săraci;
Bucură-te, doctorule, cu darul lui Dumnezeu, al celor bolnavi;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, al tinerilor preaînţelept povăţuitor;
Bucură-te, al bătrânilor întăritor;
Bucură-te, al orfanilor sprijinitor;
Bucură-te, al mamelor preaînţelept învăţător;
Bucură-te, al ostaşilor neclintită îmbărbătare;
Bucură-te, al curăţiei povăţuitorule;
Bucură-te, bucuria celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 10-lea

Mulţimile credincioşilor încredinţate fiind că Dumnezeu, prin tine, va asculta


rugăciunile lor, văzând împlinirea dorinţelor celor după Dumnezeu, împreună cu
tine au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Binecuvântată ţi-a fost viaţa ta fiind fiu duhovnicesc al Sfântului Ierarh Leontie, apoi
părinte duhovnicesc al Mitropolitului Grigorie Roşca, pentru care unele ca acestea
aducem ţie:
Bucură-te, bună rodire duhovnicească a Sfântului Leontie;
Bucură-te, credincios următor al nevoinţelor sale duhovniceşti;
Bucură-te, cel care împreună cu el în locuri sihăstreşti te-ai nevoit;
Bucură-te, că ai fost cu acesta un suflet toată viaţa ta;
Bucură-te, că, şi după moartea sa, în rugăciune ai rămas nedespărţit de el;
Bucură-te, că ai odrăslit Bisericii pe Ierarhul Grigorie;
Bucură-te, că tu pe acesta l-ai călăuzit pe calea smereniei şi a înţelepciunii după
Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce la slujirea arhierească ai fost chemat;
Bucură-te, că de aceasta ai fugit, socotindu-te cu totul nevrednic;
Bucură-te, că prin aceasta pildă de smerenie te-ai făcut;
Bucură-te, că prin asprele tale nevoinţe cu totul te-ai jertfit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile şi învăţăturile tale ca şi un părinte ierarh ai povăţuit
pe calea mântuirii pe toţi cei ce au venit la tine;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 11-lea

Chipul tău zugrăvit alături de cel al Ierarhului Grigorie, fiul tău duhovnicesc, arată
iubirea şi cinstea cu care marele ierarh al Moldovei te-a înconjurat, precum şi tu
purtare de grijă i-ai arătat, călăuzindu-l pe calea mântuirii şi învăţându-l să cânte
pururea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Chipul tău zugrăvit în ceata sfinţilor curând după adormirea ta arată viaţa ta de
sfinţenie cunoscută de întregul popor drept-credincios, pentru care laude ca acestea
aducem ţie:
Bucură-te, părintele duhovnicesc al credincioşilor bucovineni;
Bucură-te, statornic ocrotitor al Bucovinei împreună cu Sfântul Mare Mucenic Ioan
cel Nou de la Suceava;
Bucură-te, că din sfânta ta icoană ne priveşti şi ne binecuvântezi pe toţi cei ce intrăm
în sfânta biserică;
Bucură-te, că şi după adormirea ta în Domnul mulţimile credincioşilor au alergat la
mormântul tău;
Bucură-te, că multă mângâiere şi întărire în dreapta credinţă ai împărtăşit cu darul
lui Dumnezeu, din mormântul tău;
Bucură-te, că din mormântul tău căldura dragostei tale către Dumnezeu pururea o
simţim;
Bucură-te, că dragostea ta de părinte o mărturiseşte piatra mormântului tău pusă de
fiul tău cel duhovnicesc preaiubit, Sfântul Ştefan cel Mare;
Bucură-te, că lespedea de piatră a mormântului tău căldură tainică revarsă;
Bucură-te, că mormântul tău pururea a fost străjuit de lumina unui sfeşnic;
Bucură-te, că ceata călugărilor pe care i-ai păstorit pururea te-a cinstit ca un părinte
şi sfânt;
Bucură-te, că şi acum ne povăţuieşti cu chipul tău smerit;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 12-lea

Prin chipul tău care străjuieşte deasupra uşii Mănăstirii Voroneţ, ne binecuvântezi cu
dragoste de părinte, povăţuindu-ne să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 12-lea

Pururea ocrotitor al Bucovinei cunoscându-te noi toţi, din moşi strămoşi, Sfinte
Cuvioase Părinte Daniil, laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, că chipul tău de părinte în sufletele credincioşilor cu neştersele culori ale
iubirii creştineşti s-a zugrăvit;
Bucură-te, că acest chip avându-l în suflet, credincioşii bucovineni în vremuri de
restrişte cu el s-au mângâiat şi întărit;
Bucură-te, că amintirea nevoinţelor tale sihăstreşti poporul nostru drept-credincios le
păstrează şi le cinsteşte;
Bucură-te, chipul adevăratei vieţi călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ai unit, după Dumnezeu, dragostea de ţară şi credinţa strămoşească;
Bucură-te, că credincioşii pururea au dorit să sărute sfintele tale moaşte;
Bucură-te, că acestea, în mormânt fiind, izvor de multe tămăduiri s-au arătat celor ce
cu credinţă te cinstesc pe tine;
Bucură-te, că spre Putna şi Voroneţ credincioşii pururea cu credinţă şi dragoste s-au
îndreptat, căci tu acolo ai sihăstrit;
Bucură-te, că astăzi întregul popor te cinsteşte împreună cu Sfântul Leontie şi Sfântul
Ştefan cel Mare;
Bucură-te, că aşezarea sfintelor tale moaşte în raclă cu negrăită bucurie în fiecare an
o serbăm;
Bucură-te, că aceasta din voia lui Dumnezeu s-a făcut pentru folosul duhovnicesc al
drept-credincioşilor creştini;
Bucură-te, lauda cea mare a Bucovinei;
Bucură-te, buciumul care vesteşte frumuseţea nepieritoare a credinţei noastre
strămoşeşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Preacuvioase Daniil, lauda Bisericii Bucovinei, părintele nostru


duhovnicesc, al tuturor celor ce cu dreaptă credinţă cinstim pe Dumnezeu, izbăveşte
de toată primejdia ţara noastră, mănăstirile şi bisericile cu podoabele lor sfinte şi ne
învredniceşte să cântăm lui Dumnezeu, împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se
zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Făcătorul îngerilor şi al oamenilor…, Condacul 1:


Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească…,

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta


de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o
rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi, luând aminte la
sfintele tale nevoinţe, cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, că din copilărie preaiubitor de rugăciune te-ai arătat;
Bucură-te, că pentru viaţa sihăstrească casa părintească ai părăsit-o;
Bucură-te, că viaţa sihăstrească a fost desfătarea ta;
Bucură-te, că pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi L-ai iubit;
Bucură-te, că pe aceştia în rugăciunile tale pururea i-ai avut;
Bucură-te, că tinereţile tale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-ai adus;
Bucură-te, chipul cel preacurat al smereniei;
Bucură-te, înflorirea virtuţilor sihăstreşti în trupul tău cel tineresc;
Bucură-te, a tinerilor pildă de înfrânare;
Bucură-te, lauda cea frumoasă a bătrânilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în fapte bune ne întăreşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 1

Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea


mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i
strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!
Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul
Antiohiei
20 Decembrie

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antohiei, glasul al


4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de


Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul
adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice
Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Sosit-a astăzi bucurie şi mângâiere tuturor drept-credincioşilor creştini la prăznuirea


dumnezeiescului Ierarh şi Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în
preasfintele Sale braţe L-a luat şi L-a purtat şi a cărui fericită inimă sălaş Cuvântului
s-a arătat. Pe acesta toţi cu evlavie cinstindu-l, aşa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de
Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Icosul 1

Îngerească viaţă pe pământ ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu văpaia


dragostei lui Hristos inima ta aprinzând, cu gura şi cu limba, în toată vremea şi
locul, slavoslovind; pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, al ierarhilor şi mucenicilor mare soare;
Bucură-te, adevăratule lucrător al rugăciunilor celor gândite;
Bucură-te, sălaşule cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, biserică vie a Marelui Împărat;
Bucură-te, că şi pe a ta inimă jertfă lui Dumnezeu o ai sfinţit;
Bucură-te, căci cu inima crezând, cu gura pe Hristos la arătare luminat L-ai
propovăduit;
Bucură-te, că din copilărie ai fost ales şi chemat de Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii mult luminos;
Bucură-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că numele lui Hristos înaintea păgânilor l-ai purtat;
Bucură-te, că de la „fiul tunetului” dreapta credinţă ai învăţat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!
Condacul al 2-lea

Ales ai fost spre păstorire, cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli, unde cu râvnă
apostolească foarte te-ai ostenit şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit. Făclie mult
luminoasă în sfeşnicul Bisericii ai fost şi pe mulţi i-ai învăţat a cânta lui Hristos:
Aliluia!

Icosul al 2-lea

Aşezat-ai preafrumoasă rânduială de slavoslovie în Biserica lui Hristos, asemenea


cetelor îngereşti pe care singur le-ai văzut în a ta descoperire, cu bună cuviinţă pe
Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne şi pe noi, care te lăudăm pe tine aşa:
Bucură-te, al Siriei şi al Antiohiei luminătorule;
Bucură-te, al aşezămintelor apostoleşti cu sfinţenie păstrătorule;
Bucură-te, desăvârşitule slujitor al tinerilor lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii celei dreptmăritoare sfeşnic mult luminos;
Bucură-te, că în Antiohia ucenicii lui Hristos creştini s-au numit;
Bucură-te, că pe poporul cel nou cu cuvântul şi cu fapta l-ai povăţuit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;
Bucură-te, că prin lumina vieţii tale multe suflete ai luminat;
Bucură-te, că prin uşa adevărului în staulul lui Hristos ai intrat;
Bucură-te, că prin tine turma lui Hristos păşune bună a aflat;
Bucură-te, că pe tine cuvântătoarea turmă foarte te-a ascultat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 3-lea

Stătut-ai, Preafericite, ca o nicovală a Duhului, cu multă răbdare în faţa tuturor


necazurilor, a prigonitorilor care neîncetat te loveau şi pentru toate mulţumeai lui
Dumnezeu, Care te întărea pe tine, spre a-I cânta Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzind împăratul Traian că tu eşti numit purtător de Dumnezeu, te-a întrebat pe


tine: „Ce înseamnă această numire?”. La care întrebare cu mare îndrăzneală i-ai
răspuns şi nedumeririi lui cu înţelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primeşte,
te rugăm, şi de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, că prin scurte cuvinte lui i-ai arătat;
Bucură-te, că ce înseamnă „purtător de Dumnezeu” pe el l-ai învăţat;
Bucură-te, că la întrebarea împăratului Traian ai răspuns luminat;
Bucură-te, că pe împăratul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;
Bucură-te, că pe zeii lui cei mincinoşi deşertăciune i-ai arătat;
Bucură-te, că Traian împăratul de a ta bărbăţie s-a minunat;
Bucură-te, că taina Întrupării Cuvântului lui Traian i-ai propovăduit;
Bucură-te, că de mântuitoarele pătimiri ale lui Hristos tu i-ai vorbit;
Bucură-te, că şi preaslăvita Înviere a lui Hristos lui o ai vestit;
Bucură-te, că minunile lui Dumnezeu înaintea împăraţilor le-ai arătat;
Bucură-te, că de furia lui Traian nu te-ai înfricoşat;
Bucură-te, că în dreapta credinţă ai rămas nemişcat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 4-lea

Văzând împăratul Traian marea ta îndrăzneală şi neclintirea de adevăr, foarte s-a


mâniat pe tine, mărturisitorule al numelui lui Hristos, şi în temniţă te-a aruncat. Iar
tu, Fericite, cu mare bucurie ai primit hotărârea lui şi lui Hristos laudă I-ai dat,
cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

După a ta aruncare în temniţă, Traian împăratul toată noaptea nu a putut dormi,


socotind întru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, pătimitorule, îţi găteai a ta
inimă spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tău Iisus. Deci cu cuviinţă şi
noi către tine zicem aşa:
Bucură-te, că numele lui Iisus Hristos înaintea lui Traian cu mare îndrăzneală L-ai
mărturisit;
Bucură-te, că de a ta bărbăţie şi îndrăzneală a rămas uimit;
Bucură-te, căci cu ai săi sfetnici s-a sfătuit spre a ta pierzare;
Bucură-te, că şi tu cu mare sete aşteptai moartea fără înspăimântare;
Bucură-te, că, auzind tu această hotărâre, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că spre mâncarea fiarelor pe tine te-au osândit;
Bucură-te, că cei păstoriţi de tine, auzind a ta osândire spre moarte, foarte s-au
întristat;
Bucură-te, că tu pe toţi cu cuvinte de îmbărbătare foarte i-ai mângâiat;
Bucură-te, că de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mâncare;
Bucură-te, că pe a ta cuvântătoare turmă o ai binecuvântat la plecare;
Bucură-te, căci cu mare fierbinţeală la a ta plecare pentru Biserică te-ai rugat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 5-lea

Tânguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia toată mulţimea binecredincioşilor,


şi pe tine, iubitul ei păstor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaînţelepte, pe toţi i-ai
învăţat să nu slăbească în dreapta credinţă şi pentru toate să dea slavă lui
Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Venit-au, după porunca împărătească, zece ostaşi aspri şi nemilostivi, care cu mare
mânie legându-te în lanţuri, te-au dus la corabie; şi aşa, spre chinuri ai început a
călători. Iar creştinii cei binecredincioşi, cu silinţa inimii, te lăudau, zicând aşa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun şi iubit;
Bucură-te, că a ta călătorie spre cer acum a sosit;
Bucură-te, că această sfântă călătorie tu foarte o ai dorit;
Bucură-te, că din Seleucia plecând, la Smirna ai sosit;
Bucură-te, că tu acolo cu Sfântul Policarp te-ai întâlnit;
Bucură-te, că de vorbirea cu el tu foarte te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Fericitul Policarp ale tale lanţuri le-a sărutat;
Bucură-te, că preoţii şi clericii cu lacrimi au udat lanţurile tale;
Bucură-te, că mulţimea creştinilor, văzându-te legat, se tânguia cu jale;
Bucură-te, că mulţi, văzând lanţurile tale, spre mărturisire s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că toţi cu umilinţă şi cu dragoste te priveau când de la ei ai plecat;
Bucură-te, că a nu te uita în ale lor sfinte rugăciuni pe toţi i-ai rugat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 6-lea

Arzând cu dorirea de a pătimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin
scrisoare pe creştinii cei din Roma a nu pune piedică la a ta sfântă alergare, şi cu
mare bucurie aşteptând ziua chinuirii tale, cântai lui Dumnezeu laudă din inimă:
Aliluia!

Icosul al 6-lea

Sfătuit-ai pe bunii creştini să nu arate către tine dragoste deşartă, spre a te cruţa şi a
te vedea viu cu trupul, ci mai vârtos cu toţii să se roage spre a-ţi dărui ţie Dumnezeu
răbdare până la sfârşit; iar noi, păcătoşii, cinstind a ta sfântă dorire, zicem către tine
aşa:
Bucură-te, pătimitorule al bunei credinţe, cel cu dor înfocat;
Bucură-te, căci cu fierbinţeala credinţei tale lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că asemenea lui Pavel, la Roma plecând, cu lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;
Bucură-te, că dulceţile acestui veac pe tine nu te-au biruit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Iisus Hristos întru feciorie ai vieţuit;
Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că slava veşnicelor bucurii ţi-a fost ţie mângâierea;
Bucură-te, că pentru adevărata fericire pururea te întăreai cu darul;
Bucură-te, păstorule cel adevărat al turmei tale;
Bucură-te, că în suferinţele tale pe Duhul cel Sfânt Îl aveai mângâietor;
Bucură-te, că lui Iisus, Păstorul cel Mare, ai fost următor;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 7-lea

Zis-ai, Fericite, că „de la Siria până la Roma pe pământ şi pe apă cu fiarele mă lupt”,
arătând prin aceasta cruzimea şi sălbăticia ostaşilor celor păgâni de a spori chinurile
tale. Dar tu, răbdătorule de chinuri, mulţumeai lui Dumnezeu, Care te întărea în
răbdare, şi cântai: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-ai, omule al lui Dumnezeu, că creştinătatea nu este numai un lucru al


sfătuirii, ci mai ales al măririi de suflet şi al suferinţei pentru adevăr; căci prin
suferinţă ai dovedit tăria credinţei. Te rugăm, auzi-ne şi pe noi, cei neputincioşi, care
te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tu, ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;
Bucură-te, că pe creştinii cei din Roma prin scrisori foarte îi rugai;
Bucură-te, căci aşa le ziceai: „Nimeni din voi să nu îndrăznească!”;
Bucură-te, căci o dorire aveai, de la mâncarea fiarelor să nu te oprească;
Bucură-te, căci pe toate cele de aici le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că moartea cea pentru Hristos ai socotit-o înţelepciune;
Bucură-te, că te-ai silit pe cât a fost cu putinţă;
Bucură-te, că de o mie de ori doreai să mori pentru dragostea credinţei şi pentru
dreapta credinţă;
Bucură-te, că pe stăpânitorul veacului de acum prin suferinţă l-ai biruit;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos răbdare ai avut până la sfârşit;
Bucură-te, că prin dragoste dumnezeiască faptele credinţei le-ai arătat;
Bucură-te, căci cu sete arzătoare în calea dumnezeieştilor porunci ai alergat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!

Condacul al 8-lea

Purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neîncetat pe a ta limbă numele lui Iisus


Hristos; avut-ai de-a pururi în minte prezenţa Lui, iar în inimă sete de dragostea Lui,
prin care gânditor şi simţitor Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!
Icosul al 8-lea

Călătorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneală şi necazuri prin Troada şi Neapoli,


apoi prin Filipopoli şi Macedonia, sfătuind şi întărind pe creştinii cei de acolo; iar noi
nevrednicii, cinstind mucenicia ta şi călătoria cea spre moarte, zicem aşa:
Bucură-te, căci cu mare îndrăzneală, în legături fiind, cuvântul lui Dumnezeu l-ai
mărturisit;
Bucură-te, că, prin scrisoare, pe creştinii cei de acolo foarte i-ai întărit;
Bucură-te, că pe tine legat în lanţuri te-au văzut, pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, căci creştinii cei din Macedonia cu inimă îndurerată te priveau;
Bucură-te, că urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sărutau;
Bucură-te, că prin cuvintele tale ei tare s-au îmbărbătat;
Bucură-te, că pentru ei şi pentru Hristos sufletul ţi-ai pus;
Bucură-te, jertfă vie şi cuvântătoare a lui Hristos Iisus;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credinţe preaînfocat;
Bucură-te, pătimitorule al lui Hristos cel mult încercat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 9-lea

Trecut-ai, pătimitorule, în a ta călătorie, pe Marea Adriatică şi a Tirului, sosind în


Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost întâmpinat de bunii creştini cei de acolo, pe
care mult i-ai sfătuit să fie tari şi statornici în credinţa lui Iisus Hristos şi să-I cânte:
Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ajuns-ai, purtătorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde împreună cu scrisorile


împăratului te-au predat ostaşii eparhului cetăţii; iar după ce au citit scrisorile cu
poruncile ce le dădea împăratul, au pregătit fiarele spre a ta mâncare. Noi, de aceasta
aducându-ne aminte, zicem aşa:
Bucură-te, că în toată Roma vestea sosirii tale creştinii o au auzit;
Bucură-te, că toţi ziceau: „Episcopul Siriei la noi a venit”;
Bucură-te, căci creştinii în taină se adunau;
Bucură-te, căci cu bucurie şi cu întristare de a ta venire vorbeau;
Bucură-te, că în locul unde erai cu toţii s-au adunat;
Bucură-te, că pe tine în lanţuri, pentru Hristos, te-au văzut legat;
Bucură-te, căci ei au înţeles că spre mâncarea fiarelor eşti pregătit;
Bucură-te, că aceasta înţelegând cu inima lor, toţi au pătimit;
Bucură-te, căci cu a ta mâncare de fiare, eparhul pe creştinii cei din Roma voia să-i
înfricoşeze;
Bucură-te, că în temniţă pentru Iisus Hristos erai ţinut legat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 10-lea

Adunatu-s-a mare mulţime de popor din toată cetatea Romei, auzind că Episcopul
Siriei va fi dat spre mâncarea fiarelor. Iar tu, purtătorule de Dumnezeu, Ignatie,
având în a ta inimă pe Iisus Hristos, aşteptai cu linişte şi cu bucurie mult doritul tău
ceas şi, prin neîncetată rugăciune a inimii, gânditor strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Adusu-te-au ostaşii în privelişte pe tine, Preafericite, spre a te da fiarelor mâncare.


Împlinitu-s-a a ta sfântă dorire, pentru care mai înainte ziceai: „Grâu sunt şi voiesc
să mă macin de dinţii fiarelor, spre a mă face pâine dulce Preasfintei Treimi!”, iar
noi, smeriţii, însoţind gânditor a ta sfântă dorire, zicem aşa:
Bucură-te, că în privelişte spre mâncarea fiarelor acum te-au adus;
Bucură-te, că în acest ceas în cămara inimii tale vorbeai cu Iisus;
Bucură-te, că leii flămânzi spre a ta mâncare pregătiţi erau;
Bucură-te, că acum cu spaimă şi cu mirare privitorii aşteptau;
Bucură-te, că în acel moment tu cu sete dumnezeiască i-ai aşteptat;
Bucură-te, că, intrând în arenă, către popor cu mare glas ai strigat;
Bucură-te, că în faţa a toată mulţimea adevărul l-ai arătat;
Bucură-te, că pe Iisus Hristos L-ai mărturisit luminat;
Bucură-te, că pe El L-ai arătat că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că încă sfânta mărturisire pe buze o aveai când leii veneau spre tine
urlând;
Bucură-te, că în acel minut leii pe tine te-au sfâşiat;
Bucură-te, că acum sfântul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 11-lea

Făcutu-s-a mormânt sfântului tău trup pântecele leilor, iar cerul cămară preacurată
s-a pregătit pentru fericitul tău suflet, unde ajungând, pururea pe Dulcele tău Iisus ÎI
vezi şi acolo împreună cu toate cetele îngerilor şi ale sfinţilor Îl lauzi pe El, cântând:
Aliluia!

Icosul al 11-lea

Minune mare şi preadorită s-a văzut la sfârşitul tău, Sfinte Mucenice Ignatie, căci leii
mâncând sfântul tău trup, după cum singur mult ai dorit, inima ta întreagă şi
neatinsă a rămas, spre a se arăta tuturor adevărul cel de tine mărturisit; pentru care
noi, slăvind dumnezeiasca Pronie, către tine zicem aşa:
Bucură-te, că acum dorirea ta a luat sfârşit;
Bucură-te, că acum, grâule al lui Dumnezeu, dinţii fiarelor te-au măcinat;
Bucură-te, că inima ta cea de Dumnezeu iubitoare leii nu o au mâncat;
Bucură-te, că spre mustrarea necredincioşilor Dumnezeu pe ea o a păstrat;
Bucură-te, că pe a ta inimă păgânii cu sabia în două o au despicat;
Bucură-te, că la despicarea inimii tale mare minune s-a arătat;
Bucură-te, că pe amândouă părţile inimii tale scris era preafrumos;
Bucură-te, căci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;
Bucură-te, Ignatie, grâul cel de Hristos semănat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos de dinţii fiarelor te-ai măcinat;
Bucură-te, pâinea Marelui Împărat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 12-lea

Dar au rămas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mâncat, şi
pe acestea ca pe o vistierie de mult preţ adunându-le, cu mare bucurie
binecredincioşii le sărutau şi pe Dumnezeu, Cel ce te-a întărit pe tine până la sfârşit,
Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Serafim pururea înfierbântat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pământ,


dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzând de bucurie şi cu
cutremur Domnului slujind; pentru care şi noi, nepricepuţii, îndrăznim a te lăuda pe
tine, zicând:
Bucură-te, căci tu pe Dumnezeu din toată inima, cugetul şi puterea ta L-ai iubit;
Bucură-te, căci tu cea dintâi poruncă prin a ta vieţuire cu lucrul o ai împlinit;
Bucură-te, că inima, mintea şi limba de-a pururea în rugăciune le aveai;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale cele de foc pururea cu duhul ardeai;
Bucură-te, că, prin gânditoarea rugăciune a inimi tale, dorul lui Dumnezeu pururea
îl aprindeai;
Bucură-te, că, prin uimire şi robia minţii, în cer cu inima te suiai;
Bucură-te, că pe limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, că în inima ta pururea prezenţa lui Dumnezeu ai păstrat;
Bucură-te, că inima ta pururea după Dumnezeu a însetat;
Bucură-te, că, prin chinuri şi moarte, pildă desăvârşită turmei ai dat;
Bucură-te, că spre moarte cu bucurie ai plecat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul al 13-lea

O, preafericite arhiereule al lui Hristos Ignatie, pe care în braţele cele preasfinte din
copilărie Hristos te-a luat şi care toată viaţa ta pe El în a ta inimă L-ai purtat; te
rugăm să mijloceşti pentru noi, păcătoşii, către Preaînaltul Dumnezeu, ca să
dobândim mila şi ajutorul Lui în toate zilele vieţii, şi în veacul cel viitor să ne
învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de
trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerească viaţă pe pământ…, Condacul 1: Sosit-a astăzi
bucurie şi mângâiere…,

Icosul 1

Îngerească viaţă pe pământ ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu văpaia


dragostei lui Hristos inima ta aprinzând, cu gura şi cu limba, în toată vremea şi
locul, slavoslovind; pentru care şi noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, al ierarhilor şi mucenicilor mare soare;
Bucură-te, adevăratule lucrător al rugăciunilor celor gândite;
Bucură-te, sălaşule cuvântător, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, biserică vie a Marelui Împărat;
Bucură-te, că şi pe a ta inimă jertfă lui Dumnezeu o ai sfinţit;
Bucură-te, căci cu inima crezând, cu gura pe Hristos la arătare luminat L-ai
propovăduit;
Bucură-te, că din copilărie ai fost ales şi chemat de Hristos;
Bucură-te, stâlp al Bisericii mult luminos;
Bucură-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că numele lui Hristos înaintea păgânilor l-ai purtat;
Bucură-te, că de la „fiul tunetului” dreapta credinţă ai învăţat;
Bucură-te, Ignatie de Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai
purtat!

Condacul 1

Sosit-a astăzi bucurie şi mângâiere tuturor drept-credincioşilor creştini la prăznuirea


dumnezeiescului Ierarh şi Mucenic Ignatie, pe care din copilărie Mântuitorul în
preasfintele Sale braţe L-a luat şi L-a purtat şi a cărui fericită inimă sălaş Cuvântului
s-a arătat. Pe acesta toţi cu evlavie cinstindu-l, aşa să strigăm: Bucură-te, Ignatie de
Dumnezeu purtătorul, care pe Iisus Hristos în inimă L-ai purtat!
Acatistul Sfântului Ioan de Kronstadt
20 Decembrie

Troparul Sfântului Ioan de Kronstadt, glasul 1:

Toată grija cea lumească lepădând, cu un glas să lăudăm pe cel ce este lumină
călăuzitoare pământului Rusiei şi lumii întregi, pe preotul Ioan, bunul păstor, care
ne-a arătat nouă strălucitorul chip al vieţuirii în Hristos, şi pe pământ fiind, de duhul
rugăciunii s-a aprins, şi de la Domnul îndoit dar de tămăduire a dobândit. Cu ale lui
sfinte rugăciuni, întru credinţă să ne întărească pe noi Hristos, şi fii neclintiţi ai
Bisericii să ne arate, spre mântuirea sufletelor noastre!

Condacul 1

Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi


învăţătorului, celui ce s-a arătat împăraţilor iubitor şi întristaţilor mângâietor, celui
ce a luminat pământul Rusiei şi toată viaţa sa a dăruit-o slujirii lui Dumnezeu şi a
aproapelui, îndreptând mulţimea păcătoşilor spre pocăinţă, multor bolnavi
tămăduire de la Dumnezeu dobândind, să-i aducem laudă ca unui apărător şi
grabnic ajutător. Tu dar, Părinte, pentru că ai îndrăzneală către Domnul, de toate
necazurile ne izbăveşte pe noi, cei care-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Ioane, noule
luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Icosul 1

Pe îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind, în lumină nespusă l-ai văzut, Ioane, el
spunându-ţi ţie că, după voinţa lui Dumnezeu, întotdeauna nevăzut stă şi te păzeşte
de toate relele. Prin aceasta din tinereţe ales de Dumnezeu pe tine ştiindu-te, strigăm
către tine:
Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai arătat „ales” de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinereţe te-ai arătat „chemat” al binecuvântării Lui;
Bucură-te, cel ce pe îngerul tău din tinereţe l-ai veselit cu bunele deprinderi;
Bucură-te, că nu l-ai întristat cu nimic;
Bucură-te, că nevăzutul tău păzitor ţi s-a arătat;
Bucură-te, că acela întotdeauna a te păzi ţi-a făgăduit;
Bucură-te, odraslă preaiubită a părinţilor celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce din pruncie de părinţii tăi ai fost învăţat cu frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cumpătarea din tinereţe te-ai deprins;
Bucură-te, cel ce zilele tinereţii tale în sărăcie şi înfrânare le-ai petrecut;
Bucură-te, că, datorită bunei tale vieţuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit;
Bucură-te, că faţa ta cu smerenie era împodobită;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 2-lea

Te vedem pe tine, de Dumnezeu înţelepţite Ioane, din fragedă vârstă umbrit de


binecuvântarea lui Dumnezeu, care în taină te-a condus spre o viaţă virtuoasă.
Pentru aceea, avându-te pe tine pildă demnă de urmat, cu smerenie cântăm lui
Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea ta din pruncie în lecturile şi cugetările Sfinţilor Părinţi ţi-ai cufundat-o, Ioane,
şi din ele te-ai adăpat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfânt. Pentru aceasta te
rugăm pe tine, roagă-L pe Preabunul Dumnezeu să ne facă şi pe noi părtaşi la
împărtăşirea aceasta, pe cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai păzit de patimi;
Bucură-te, cel ce harul Sfântului Botez întreg l-ai păzit;
Bucură-te, că ţi-a plăcut a citi din scrierile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cel ce ai pătruns cu adevărat înţelesul acestora;
Bucură-te, cel ce ai arătat mare sârguinţă în această lucrare;
Bucură-te, cel ce în iubirea de înţelepciune duhovnicească şi firească te-ai arătat
desăvârşit;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta lumea de înşelăciune ai vădit-o;
Bucură-te, că de acea înşelăciune ca un vultur, înţeleptule, ai scăpat;
Bucură-te, minunat şi luminat învăţător al ţărilor din nordul Rusiei;
Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul păcatului din oameni;
Bucură-te, că tuturor celor ce au venit la tine cu rugăciuni degrabă le-ai ajutat;
Bucură-te, preaputernică mijlocire pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 3-lea

Puterea darului lui Dumnezeu, care pe cele cu lipsă le împlineşte, din belşug s-a
revărsat peste tine, Ioane, pururea pomenite, când de Preasfinţitul Hristofor întru
preot ai fost hirotonit şi oraşului Kronsdtadt ai fost rânduit păstor; de atunci ai
început a învăţa oamenii să slujească drept Sfintei Treimi şi să-I cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având iubire dumnezeiască în inimă înţeleptule Ioane, şi rânduiala postului cu


stricteţe păzind-o, ai biruit toate năvălirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele.
Prin aceasta, ca un bărbat desăvârşit ai ieşit să lucrezi ţarina Domnului prin cuvânt,
ca şi cu un plug ai afânat inimile întărite şi îngheţate ale oamenilor, încălzindu-le cu
rugăciunea şi cu iubirea ta şi semănând în ele sămânţa pocăinţei sincere şi a credinţei
vii. Pentru toate acestea îţi cântăm ţie laudă:
Bucură-te, vas ales al harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, locuinţa darurilor cereşti;
Bucură-te, cel ce cu toată inima şi cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru aceasta şi întreaga turmă pe care ai păstorit-o ai învăţat-o a-L
iubi pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce învăţăturile Evangheliei şi rânduielile postului cu frică le-ai păzit;
Bucură-te, că acestea şi pe aproapele tău prin fapte l-ai învăţat;
Bucură-te, că din tinereţe peste patimi împărat te-ai arătat;
Bucură-te, slăvitule biruitor asupra păcatului;
Bucură-te, că în lume ca o lumină exemplu viu ai luminat;
Bucură-te, că pe pământ ai fost cu înţelepciune cerească dăruit;
Bucură-te, stâlp neclintit al ţării tale ortodoxe;
Bucură-te, neîntârziatule apărător al ortodoxiei şi al obiceiurilor celor bune;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 4-lea

Prin furtuna multor necazuri şi griji lumeşti trecând, ajută-ne nouă, Părinte Ioane,
aşa cum şi în viaţa ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinţă au venit la tine, ca toţi cei
ajutaţi de tine să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind pe apostolul care zice: „Locuinţa noastră este în cer”, şi dorind a-l urma,
această viaţă vremelnică nu ai petrecut-o în slujba trupului şi-n lucrarea patimilor,
Ioane, ci în curăţirea sufletului de întunericul păcatului, căci cu ele nimeni nu poate
intra în cereasca Împărăţie. Prin aceasta avându-te chip de viaţă plăcută lui
Dumnezeu şi ajutor întru toate, strigăm către tine unele ca acestea:
Bucură-te, luminată strălucire a luminii evanghelice în zilele noastre;
Bucură-te, cel ce sufletelor întunecate eşti luminare pătrunzătoare;
Bucură-te, că în scrierile cele dumnezeieşti ţi-ai cufundat mintea;
Bucură-te, că din ele ai aflat cale dreaptă către Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, că toate faptele tale au fost lumină lumii;
Bucură-te, că prin tine Tatăl cel ceresc minunat s-a proslăvit;
Bucură-te, că cuvântul tău n-a fost nici chimval răsunător, nici mort sau neajuns;
Bucură-te, că cuvântul tău întru adevăr viu şi lucrător s-a arătat;
Bucură-te, că prin tine cei morţi cu duhul prin credinţă înviază;
Bucură-te, că prin tine cei căzuţi în întunericul păcatului se trezesc la pocăinţă;
Bucură-te, că pe tine în zilele noastre Domnul pământului Rusiei prooroc şi apostol
te-ai arătat;
Bucură-te, că în tine dobândind ştiinţa adevărului, ai luat darul vindecării şi al
apărării credinţei, neînfricat luptător arătându-te;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 5-lea

Stea luminătoare a pământului rusesc te-ai arătat, Sfinte Ioane, luminând întunericul
păcatului. Prin aceasta şi azi reverşi lumină fiilor Rusiei, celor cuprinşi de întunericul
rătăcirii, celor care s-au predat în mâinile necuraţilor, ca să-şi cunoască rătăcirea lor
şi Domnului întru pocăinţă să-I cânte: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând poporul rus vrednicia ta de învăţător şi rugăciunea ta cea preaputernică


înaintea lui Dumnezeu, mulţime multă din diferite părţi la tine a alergat, Părinte,
auzind de vindecările bolilor şi de sfaturile tale, iar în necazuri mângâiere cerând, cu
mulţumire ţie îţi strigă:
Bucură-te, Ioane, noule luminător al lumii;
Bucură-te, ajutător nemijlocit prin rugăciunile tale către Dumnezeu;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt puternice înaintea Împăratului milostivirii;
Bucură-te, că starea ta înaintea Lui este izvor al binecuvântării, care prin tine se
revarsă la toată lumea;
Bucură-te, că prin tine după măsura credinţei se dau vindecările;
Bucură-te, că prin tine cei bolnavi scapă degrabă de bolile lor, primind sănătate;
Bucură-te, că prin tine cei păcătoşi la pocăinţă se întorc;
Bucură-te, că te-ai arătat înţelepţitor al celor răzvrătiţi;
Bucură-te, că prin tine cei fără de minte care râd de cele sfinte ale credinţei sunt
mustraţi;
Bucură-te, că prin tine cei ce râd de faptele tale cele minunate, venindu-şi în sine,
sunt primiţi de tine ca de un părinte iubitor de fii;
Bucură-te, mângâiere grabnică a celor ce plâng;
Bucură-te, tămăduire binecuvântată a celor neputincioşi;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor al adevărului, părinte purtător de Dumnezeu fiind, toate ale tale în


slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui le-ai dat, şi jugul preoţiei, luându-l nu ai
cunoscut liniştea aici, pururea săvârşind slujbe dumnezeieşti în biserică şi în casele
credincioşilor cântări duhovniceşti cântând; celor nevoiaşi te-ai arătat ajutător. Şi
prin aceasta ţi-ai atras numele de miluitor fără de arginţi, Ioane. De acestea auzind şi
noi, slăvim pe Dumnezeu pentru tine, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Hristos, Dumnezeul nostru, strălucind din Fecioara Maria şi întunericul închinării la


idoli izgonindu-l, te-a arătat pe tine, Părinte Ioane, drept şi credincios,
propovăduitor al adevărului înaintea slujitorilor celor înşelători ai vicleanului. Prin
aceasta, având îndrăzneală către Domnul, izbăveşte de răutatea şi viclenia acelora pe
toţi care-ţi cântă aşa:
Bucură-te, slujitorule credincios al lui Hristos;
Bucură-te, între preoţi puternic mijlocitor înaintea Aceluia;
Bucură-te, păzitor neadormit al Casei celei dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce prin sabia cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii ai alungat pe cei
potrivnici;
Bucură-te, cel ce prin scrierile tale pe mulţi i-ai înălţat la iubirea în Hristos;
Bucură-te, cel ce ai arătat prin cuvântările tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrarea Duhului dumnezeiesc arătată în inimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat tainic grăitor cu Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, cel ce ai păzit minunat cucernicia prin curată căsătorie;
Bucură-te, cel ce pe mulţi fii duhovniceşti prin pocăinţă ai născut;
Bucură-te, că ai rămas şi după moarte în inimile credincioşilor;
Bucură-te, că pomenirea ta, ca a unui drept propovăduitor, va rămâne în veci;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Preabunul Dumnezeu să mângâie poporul său cel binecredincios şi să-i


întoarcă pe cei fără de lege de la faptele lor cele rele, te-a arătat pe tine, Ioane, ca pe
Iona în Ninive, vestind mânia lui Dumnezeu asupra pământului Rusiei, venind cu
grabă de nu se vor pocăi şi de nu vor cânta cu smerenie lui Hristos Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 7-lea

Un nou necaz şi mânia lui Dumnezeu am ajuns să suferim nevrând noi să ascultăm
de glasul tău cel dumnezeiesc, prin care ai spus: „Stăpânirea ţării se va nimici şi
puterea va ajunge în mâinile slugilor satanei, locuitorii mănăstirilor vor fi prigoniţi,
bisericile se vor închide şi mulţime de popor creştin va muri cu viaţă mucenicească”.
Pentru aceasta la tine, Părinte Ioane, întru pocăinţă alergăm şi cu umilinţă strigăm:
Roagă pe Stăpânul Hristos să-Şi schimbe mânia Sa în milă faţă de noi, cei ce-ţi
cântăm:
Bucură-te, glasul propovăduitor al pocăinţei;
Bucură-te, vestitor nemincinos al mâniei dumnezeieşti asupra celor ce nu se
pocăiesc;
Bucură-te, cel ce ai învăţat a nu lua în seamă părerile lumii;
Bucură-te, îndreptător adevărat;
Bucură-te, că te-ai arătat tare povăţuitor al poporului ortodox;
Bucură-te, cel ce ai păzit corabia Bisericii nevătămată de pietrele strâmtorilor;
Bucură-te, iubitor al Împăraţilor celor cinstiţi;
Bucură-te, că te-ai arătat lor înţelept sfătuitor;
Bucură-te, că i-ai învăţat cum să folosească puterea lor cu dreptate;
Bucură-te, cel ce cu grijă i-ai îndreptat către ascultare şi credincioşie;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale ai îngrădit tronurile împăraţilor celor cinstiţi;
Bucură-te, că i-ai învăţat să judece cu nepărtinire poporul;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 8-lea

Ocale deosebită şi neobişnuită de viaţă ţi-ai ales, Părinte Ioane, trăind în lume ca şi
cum ai fi trăit în cer, în înfrânare şi cucernicie, aducând pururea slavă lui Dumnezeu,
şi aşa ai fost preţuit ca mare părinte al Bisericii; pentru aceasta în ceruri întru veselie
cu Hristos petreci şi aduci pentru lume rugăciune, strigând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată lumea ortodoxă te-a cinstit pe tine nu numai în viaţă, ci şi după înfăţişarea ta
înaintea lui Dumnezeu, Părinte Ioane, pentru că mare îndrăzneală ai înaintea lui
Dumnezeu şi te rogi pentru binecuvântarea tuturor celor ce aleargă la tine şi-ţi cântă
aşa:
Bucură-te, rod binecuvântat al unui pom bun;
Bucură-te, cel ce ai fost născut şi educat de un tată preot şi de o mamă binecuvântată;
Bucură-te, că educaţia pe care ai primit-o a rămas exemplu pentru întregul pământ al
Rusiei;
Bucură-te, că cetatea Kronstadtului prin slăvirea ta s-a proslăvit;
Bucură-te, căci toată Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune;
Bucură-te, că vestea despre viaţa ta îmbunătăţită a ajuns dincolo de hotarele ţării;
Bucură-te, că prin scrierile tale ai făcut cunoscută taina comunicării tale cu
Dumnezeu;
Bucură-te, că prin aceste scrieri ai strălucit lumina cea duhovnicească în inimile
oamenilor;
Bucură-te, că în scrierile tale s-a arătat curăţia sufletului tău;
Bucură-te, că prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci şi alte popoare şi-au căutat
mântuirea;
Bucură-te, că prin acestea adevărata credinţă a strălucit alungând întunericul
ereziilor;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 9-lea

Nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda ta, Părinte Ioane, căci fiind mişcat de
Duhul Sfânt din tinereţe, cu osârdie ai slujit lui Dumnezeu; mai întâi te-ai ostenit
mulţi ani să înveţi învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi apoi ai învăţat să cânţi cu
înţelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Oratorul minciunii, Leon cel neînţelept, şi toate gândurile lui cele rele, prin tine,
Părinte Ioane, s-au vădit de răutate, întărind tu credinţa cea ortodoxă prin vestirile
tale; pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, fluiere insuflat de Dumnezeu;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, dulce glăsuitoare;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele şi învăţăturile tale ai lămurit dogmele credinţei;
Bucură-te, că prin învăţăturile tale pe cei credincioşi i-ai întărit în ortodoxie;
Bucură-te, că prin tine legiunile potrivnicilor au fost învinse;
Bucură-te, că prin tine cel apostat şi învăţăturile lui au fost vădite de înşelăciune;
Bucură-te, că învăţătura păgubitoare a aceluia care spunea că sufletul nu are o
existenţă personală a fost învinsă;
Bucură-te, că prin tine învăţătura cea adevărată despre nemurirea şi veşnicia
sufletului s-a întărit;
Bucură-te, izvor de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, cucernicule săvârşitor al tainelor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, povăţuitor de nădejde spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, învăţătorule al adevăratei căi mântuitoare;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 10-lea

Dorind a-ţi mântui sufletul, pe mulţi sfinţi ţi i-ai luat în ajutor, Părinte Ioane; având
mărturisirea apostolică şi patristică a credinţei, tăria mucenicilor, pururea petrecând
în înfrânare şi smerenie în faptele cele luminate ale cuvioşilor. Prin aceasta cu sfinţii
petreci neîncetat, aduci slavă lui Dumnezeu, pomenindu-ne şi pe noi, cei ce-I cântăm
lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Împăratului Celui ceresc te-ai arătat slujitor credincios şi împăraţilor celor


pământeşti le-ai fost cinste şi înţelepciune, Părinte Ioane, ambilor slujind cu dreptate,
dând cezarului ceea ce este a cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este a lui
Dumnezeu, şi pe toţi i-ai învăţat să zică aşa:
Bucură-te, robule al lui Dumnezeu bun şi credincios;
Bucură-te, slujitor osârdnic al Aceluia;
Bucură-te, că toate cele rânduite de Dumnezeu cu grijă le-ai împlinit;
Bucură-te, iscusitule lucrător al poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pururea aminteai de atotprezenţa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta pe Acela pururea L-ai avut în minte;
Bucură-te, că pe cinstiţii împăraţi ai Rusiei ca pe nişte slugi ale lui Dumnezeu i-ai
cinstit;
Bucură-te, că i-ai ajutat mult prin sfaturi şi rugăciuni să conducă poporul cu
dreptate;
Bucură-te, că i-ai învăţat să ocrotească poporul şi Biserica;
Bucură-te, apărătorule de răscoale şi de răzvrătiţi;
Bucură-te, cel ce şi acum te rogi lui Dumnezeu pentru „Împărăţia” ortodoxă;
Bucură-te, întărire a sceptrurilor împăraţilor celor ortodocşi;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 11-lea

Nu este cu putinţă, prin laudă, a se înfăţişa mulţimea îndreptărilor tale prin


Dumnezeu săvârşite, preaminunate Părinte Ioane, câte le-ai săvârşit în timpul vieţii
tale, bolile vindecând, demonii izgonind din oameni, tămăduind pe cei stăpâniţi de
patimi, ajutând pe cei săraci şi tuturor după trebuinţele lor ajutând; pentru aceea toţi
împreună strigă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Purtător de lumină şi clarvăzător te-a arătat pe tine Domnul în zilele noastre,


prevestind mânia cea viitoare a lui Dumnezeu asupra Împărăţiei ortodoxe, pentru
nepocăinţa poporului, de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu şi cunoscător al
destinelor te mărim pe tine şi întru pocăinţă îţi strigăm:
Bucură-te, prooroc minunat, nemincinos vestitor al celor viitoare;
Bucură-te, propovăduitorule al pocăinţei;
Bucură-te, noule prooroc de aceeaşi cinste cu acela;
Bucură-te, clarvăzătorule al destinelor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorule al mâniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocăiesc;
Bucură-te, glas dulce glăsuitorule al pocăinţei;
Bucură-te, împăciuitorule al inimilor celor tulburate;
Bucură-te, puternicule rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, păstorule blând al oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce mulţime de suflete rătăcite ai adus Stăpânului;
Bucură-te, că pe mulţi din temniţe şi din moarte i-ai scăpat;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 12-lea

Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin Sfântul Botez şi prin hirotonia întru preot,
Părinte Ioane; prin sârguinţă te-ai făcut multora de folos spre slava Dăruitorului,
întru lumina vieţii tale şi a milosteniilor tale pe care le-ai făcut, s-a proslăvit Tatăl
ceresc, şi prin mulţimea laudelor de care te-ai învrednicit, se înalţă Aceluia măreaţă
cântare: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând viaţa ta cea din tinereţe plăcută lui Dumnezeu şi înălţarea ta cea
duhovnicească din putere în putere, mărim sfârşitul tău şi înmormântarea cinstitelor
moaşte, care au aflat veşnică odihnă în biserica cea minunată făcută de tine. Credem
însă că sufletul se odihneşte în locuinţele cele prealuminate ale raiului, ai cărui
moşteni ajută-ne să ajungem, pe cei ce-ţi cântăm ţie laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce cursul trecător al vieţii l-ai petrecut cu dreaptă judecată întru toate
pentru Dumnezeu;
Bucură-te, păzitorule neînfricat al Ortodoxiei;
Bucură-te, că ai rămas cunoscut cu un sfârşit creştinesc al vieţii;
Bucură-te, că ai primit veşnică odihnă în cer cu sfinţii;
Bucură-te, părtaşule la bucuria cea veşnică de care sfinţii s-au învrednicit;
Bucură-te, că ai înlesnit mântuirea multor suflete, învrednicindu-le de veşnica
fericire;
Bucură-te, că ai moştenit cu mucenicii cei noi de neam împărătesc Împărăţia
cerurilor;
Bucură-te, că împreună cu ei stai înaintea Împăratului slavei şi te rogi pentru
izbăvirea patriei tale de duşmanii fără de Dumnezeu;
Bucură-te, mare apărătorule al Ortodoxiei;
Bucură-te, neîntrecutule luptător pentru cinstea cea sfântă;
Bucură-te, că prin arătările tale în vis minuni i-ai adus;
Bucură-te, că pe neortodocşi la Ortodoxie i-ai adus;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!
Condacul al 13-lea

O, preadrepte Părinte Ioane, nu numai al Kronstadtului şi a toată Rusia, ci, de


asemenea, luminătorule a toată lumea şi mare rugătorule către Hristos! Primeşte de
la noi această cântare a nevrednicilor şi, cu rugăciunile tale cele bineplăcute lui
Dumnezeu, izbăveşte-ne de necazurile cele vremelnice şi veşnice, ca să ne
învrednicim să fim cu tine împreună în Împărăţia cerurilor, veşnic cântându-I
Făcătorului: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Pe îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind..., şi
Condacul 1: Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor…

Icosul 1

Pe îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind, în lumină nespusă l-ai văzut, Ioane, el
spunându-ţi ţie că, după voinţa lui Dumnezeu, întotdeauna nevăzut stă şi te păzeşte
de toate relele. Prin aceasta din tinereţe ales de Dumnezeu pe tine ştiindu-te, strigăm
către tine:
Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai arătat „ales” de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinereţe te-ai arătat „chemat” al binecuvântării Lui;
Bucură-te, cel ce pe îngerul tău din tinereţe l-ai veselit cu bunele deprinderi;
Bucură-te, că nu l-ai întristat cu nimic;
Bucură-te, că nevăzutul tău păzitor ţi s-a arătat;
Bucură-te, că acela întotdeauna a te păzi ţi-a făgăduit;
Bucură-te, odraslă preaiubită a părinţilor celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce din pruncie de părinţii tăi ai fost învăţat cu frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cumpătarea din tinereţe te-ai deprins;
Bucură-te, cel ce zilele tinereţii tale în sărăcie şi înfrânare le-ai petrecut;
Bucură-te, că, datorită bunei tale vieţuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit;
Bucură-te, că faţa ta cu smerenie era împodobită;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui
Dumnezeu pentru noi!

Condacul 1

Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi


învăţătorului, celui ce s-a arătat împăraţilor iubitor şi întristaţilor mângâietor, celui
ce a luminat pământul Rusiei şi toată viaţa sa a dăruit-o slujirii lui Dumnezeu şi a
aproapelui, îndreptând mulţimea păcătoşilor spre pocăinţă, multor bolnavi
tămăduire de la Dumnezeu dobândind, să-i aducem laudă ca unui apărător şi
grabnic ajutător. Tu dar, Părinte, pentru că ai îndrăzneală către Domnul, de toate
necazurile ne izbăveşte pe noi, cei care-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Ioane, noule
luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!
Rugăciune către Sfântul Ioan de Kronstadt

Părinte Ioane preaminunate, tu, cu faptele tale cele minunate, pe mulţi la Dumnezeu
i-ai adus şi de daruri duhovniceşti te-ai învrednicit de la Stăpânul aici: ai vindecat
bolile, patimile le-ai stârpit, de aceea te rugăm, întristarea noastră stinge-o şi ne dă
nouă bucuria cea duhovnicească în inimă şi ajută-ne nouă să fim părtaşi la viaţa ta şi
la faptele tale cele bune, ca să ne învrednicim şi noi de Împărăţia cerurilor.
Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
22 Decembrie

Troparul, glasul al 4-lea

Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al


Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui
Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului,


să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de
cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește
împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te,
Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Icos 1:

Ales fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor vrednic al
Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință neclintită, prin ispitele
vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut ca țintă neschimbată odihna în sălașele
cerești. De aceea, te rugăm primește de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, făclie duhovnicească;
Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;
Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;
Bucură-te, întărire a credincioșilor;
Bucură-te, alungare a înșelăciunii;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;
Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate;
Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;
Bucură-te, povățuitor al Bisericii;
Bucură-te, păstor credincios;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 2:

Ca un trandafir bine-mirositor ai răsărit în binecuvântata grădină a Moldovei, având


obârșia în slăvitul neam al Mușatinilor, dar ai sfințit prin viața și ostenelile tale
pământul Ucrainei, unde ai fost rânduit de Dumnezeu ca arhiereu și îndrumător
prea luminat al Bisericii pravoslavnice, când furtunile eresurilor izbeau corabia
Ortodoxiei și biruitor ai cântat: Aliluia!

Icos 2:

În curțile domnești de la Suceava ai copilărit fiind ocrotit de Sfântul Mare Mucenic


Ioan cel Nou; ai deprins frumoasele învățături și obiceiuri și ai găsit pilde demne de
urmat în viață. întărindu-ți mintea și sufletul cu povețele și rugăciunile părinților tăi,
i-ai bucurat de darurile cu care Dumnezeu te-a binecuvântat, pentru care te lăudăm
zicând:
Bucură-te, fiu al neamului românesc;
Bucură-te, sfințitor al poporului ucrainean;
Bucură-te, cel ce ai primit lumina Botezului;
Bucură-te, purtător al unui nume de apostol;
Bucură-te, slujitor al Evangheliei;
Bucură-te, cel împodobit cu lumina gândului;
Bucură-te, vestitor al cuvintelor vieții;
Bucură-te, purtător al harului;
Bucură-te, trăitor al smereniei;
Bucură-te, păzitor al poruncilor dumnezeiești;
Bucură-te, mireasmă a viețuirii curate;
Bucură-te, păstorule mult nevoitor;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 3:

Harul lui Dumnezeu te-a cercetat pe tine, sfinte, din pruncie, punând în sufletul tău
dorul după cele sfinte și năzuința de a sluji lui Dumnezeu având de aproape
învățător și povățuitor pe unchiul tău, Mitropolitul Gheorghe Movilă, de la care ai
învățat a-L iubi pe Dumnezeu și a te jertfi pentru credință cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Încă din fragedă tinerețe ai cunoscut osteneala pribegiei în țări străine și durerea de
orfan, când părintele tău, voievodul Simion, a răposat și, prin rânduiala lui
Dumnezeu, ai ajuns împreună cu mama și frații tăi în Polonia, unde te-ai desăvârșit
în învățătura cărții. Cinstindu-te pentru iscusința ta, te lăudăm cântând:
Bucură-te, că ai răspuns chemării cerești;
Bucură-te, rod bun al Ortodoxiei;
Bucură-te, binecuvântarea neamului tău;
Bucură-te, vlăstar domnesc al Moldovei;
Bucură-te, rodire în pământ străin;
Bucură-te, călător neostenit;
Bucură-te, făclie a Bisericii;
Bucură-te, lucrător în via Domnului;
Bucură-te, ochi privighetor;
Bucură-te, minte ascuțită;
Bucură-te, cinstitor al Sfântului Mucenic Ioan cel Nou;
Bucură-te, propovăduitor neobosit;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 4:

Având povățuitori pe dascălii vremii și hrănindu-ți sufletul cu învățăturile


Evangheliei Domnului, ocrotit fiind de rugăciunile maicii tale, ai ajuns la vârsta
deplinătății când drumurile vieții s-au deschis înaintea ta, iar în vâltoarea timpului
tău ai luptat pentru creștinătate cântând: Aliluia!

Icos 4:

Dăruit fiind de Dumnezeu cu multe daruri și văzând pe cei din neamul tău lucrând
cu multă stăruință pentru întărirea Ortodoxiei, prin ctitorirea de biserici și mănăstiri
și prin danii la Muntele Athos, cu toată râvna ți-ai pus în slujba Bisericii toate
puterile sufletești și trupești dovedindu-te un bun oștean, de aceea te lăudăm așa:
Bucură-te, luptător pentru credință;
Bucură-te, biruitorule al potrivnicilor;
Bucură-te, pom încărcat cu fapte bune;
Bucură-te, următor neclintit al lui Hristos;
Bucură-te, cinstitor al Maicii Domnului;
Bucură-te, cugetare la ceasul judecății;
Bucură-te, mângâiere a celor necăjiți;
Bucură-te, miluitor al sărmanilor;
Bucură-te, ajutător al întristaților;
Bucură-te, alipire de Piatra-Hristos;
Bucură-te, minte înțeleaptă;
Bucură-te, doritor al sfințeniei;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 5:

Cugetând la viețile sfinților, la faptele înaintașilor și la nemurirea sufletului, te-ai


retras din viața ostășească și ai găsit în Biserică odihnă sufletului și răspunsuri la
doririle inimii tale. Roagă-te acum pentru noi, credincioșii care ne luptăm cu valurile
vieții, ca să ajungem la limanul mântuirii unde, izbăviți fiind, vom cânta lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:

N-ai râvnit domnia cea pământească și trecătoare ci viața veșnică și nepieritoare,


mergând pe calea cea strâmtă și anevoioasă; cu ajutorul ceresc ai călătorit pe ea până
la obștescul tău sfârșit și ai primit din mâinile lui Hristos locaș în împărăția sfinților,
unde ai intrat cântând cântări de biruință. Pentru aceasta primește de la noi aceste
laude:
Bucură-te, iubitor de curăție;
Bucură-te, mult ostenitorule;
Bucură-te, căutător al veșnicului Adevăr;
Bucură-te, rostire a cuvintelor pline de har;
Bucură-te, iubitor al vieții monahale;
Bucură-te, povățuitor al credincioșilor;
Bucură-te, împlinitor al virtuților;
Bucură-te, potolire a patimilor;
Bucură-te, cugetare a celor sfinte;
Bucură-te, viețuire aleasă;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 6:

Punând în slujba Bisericii lui Hristos toate averile tale, te-ai dăruit pe tine însuți cu
totul lui Dumnezeu, slujind cu râvnă neobosită în obștea Lavrei Pecerska din Kiev,
unde ai înmulțit talanții primiți. Bucurându-ne de cereasca ta alegere, te lăudăm și
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Printr-o minunată rânduială dumnezeiască ai fost ales de obștea mănăstirii pentru a


îndeplini ascultarea de egumen. Cu dragoste și răbdare ai povățuit și luminat pe cei
ce veneau la tine, făcându-te îndrăgit de toți pentru sfințenia vieții tale. Luminează-
ne și pe noi, cei ce te lăudăm pe tine, zicând așa:
Bucură-te, născător al virtuților;
Bucură-te, părinte al fiilor duhovnicești;
Bucură-te, sfătuitor iscusit;
Bucură-te, iubitor al bunelor nevoințe;
Bucură-te, pilduitor al faptei;
Bucură-te, întărire a celor slabi în credință;
Bucură-te, cinstitor al sfinților;
Bucură-te, sporire a lucrărilor bisericești;
Bucură-te, căutător al vistieriilor cerești;
Bucură-te, înnoire a vieții duhovnicești;
Bucură-te, slujire cu sfințenie;
Bucură-te, vrednicule de îndoită cinste;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 7:

Trudind fără preget pentru mântuirea credincioșilor ai întemeiat la Pecerska prima


academie teologică, unde s-au format apărători ai Ortodoxiei, fiind cu dragoste
îndemnați și povățuiți de tine. Hrănește-ne și pe noi cu povețele tale, preafericite
Părinte Petru și luminează-ne mintea, ca să umblăm în calea voii lui Dumnezeu,
cântându-I: Aliluia!

Icos 7:

Cine va putea spune nevoințele tale, sfinte, privegherile de toată noaptea, metaniile,
lacrimile pe care le aduceai lui Hristos pentru mântuirea sufletului tău și a
păstoriților tăi. Așa te-ai făcut pildă tuturor prin înțelepciunea cugetării și dragostea
de Dumnezeu, iar noi îți cântăm:
Bucură-te, bărbăție duhovnicească;
Bucură-te, ocrotire a fiilor sufletești;
Bucură-te, ostenitor neobosit;
Bucură-te, pocăință neîntreruptă;
Bucură-te, prieten al sfinților lui Hristos;
Bucură-te, pildă a nevoitorilor;
Bucură-te, slujitor harnic;
Bucură-te, arhiereu darnic;
Bucură-te, învățător duhovnicesc;
Bucură-te, păstor iubit de Tatăl ceresc;
Bucură-te, vas al alegerii Domnului;
Bucură-te, locaș curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 8:

De la păstorirea de egumen, după scurtă vreme, ai trecut la slujirea arhierească, fiind


ales mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, fără cârtire purtând pe umeri crucea
arhierească, lucrând cu râvnă pentru luminarea poporului prin întemeierea de școli,
tipografii, spitale, frății ortodoxe, care ajutau pe cei din nevoi, aducând aproape pe
fiii Bisericii lui Hristos, care împreună cu noi strigă: Aliluia!
Icos 8:

Nici de vitregiile vremurilor, nici de mulțimea vrăjmașilor nu te-ai temut, înnoind cu


totul viața Bisericii din Ucraina. Cu vitejie ai înfruntat pe potrivnici, care luptau
împotriva Ortodoxiei, și ai scos din mâinile lor multe biserici pe care le-au răpit; de
aceea minunându-ne de viețuirea ta, îți cântăm:
Bucură-te, ierarh înțelepțit de Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător cu trezvie;
Bucură-te, neîncetată rugăciune;
Bucură-te, semănător duhovnicesc;
Bucură-te, răbdător în suferință;
Bucură-te, luptător al Bisericii;
Bucură-te, mustrare a celor potrivnici;
Bucură-te, îndemnare la virtuțile creștinești;
Bucură-te, povățuitor al dreptcredincioșilor;
Bucură-te, părinte al frăției ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitor al celor slabi;
Bucură-te, arhiereu vrednic de laudă;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 9:

Ce laude vrednice vom aduce ție, slujitor ales al Bisericii; căci prin tine a rodit
credința ortodoxă, lăsând urmașilor cărți folositoare și ziditoare de suflet, care
împodobesc cununa răsplătirilor pregătită pentru tine de Domnul în ceruri. Așadar,
nu înceta cu rugăciunile tale să alungi rătăcirile și eresurile pierzătoare de suflet, ca
să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Cuvintele marelui Apostol Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește”, te-
au întărit în luptele pe care le-ai purtat pentru credință, fără a te înfricoșa, căci ai
săvârșit lucrarea apostolească de vestire a cuvântului Evangheliei, biruind toate
vicleniile potrivnicilor. întărește-ne pe noi cu puterea îndrăznelii tale, cei ce ne
poticnim și suntem neputincioși, ca să-ți cântăm așa:
Bucură-te, iubitor al sfințeniei;
Bucură-te, învățător al virtuților;
Bucură-te, împăciuitor al popoarelor;
Bucură-te, păstor al Bisericii Ucrainei;
Bucură-te, teolog al dreptei credințe;
Bucură-te, alcătuitor al „Mărturisirii ortodoxe”;
Bucură-te, pricinuitorul Sinodului de la Iași;
Bucură-te, slujitor al întregii Ortodoxii;
Bucură-te, prieten al lui Vasile Voievod;
Bucură-te, sfetnic al Patriarhiei Ecumenice;
Bucură-te, luptător pentru adevăr;
Bucură-te, iubitor de sfințenie;
Bucură-te, dăruire jertfelnică pentru frați;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 10:

Cel ce în vremuri tulburi ai știut a păstra nestinsă lumina Ortodoxiei și ai mărit-o


prin darurile și sârguința ta, cel ce te-ai ostenit pentru facerile de bine și ai mângâiat
pe toți cei din nevoi și suferințe, ajută-ne și pe noi, luminându-ne calea mântuirii
când suntem cuprinși de nepăsare, ca să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 10:

Tu, Doamne, Cel ce ai creat lumea și tuturor toate cele de folos le dăruiești, Cel ce
răsplătești cu bunătate pe aleșii Tăi ca să fie mijlocitori și pururea rugători în fața
Tronului Tău pentru noi păcătoșii, primește rugăciunile Părintelui nostru Petru, care
prin chemarea și slujirea sa, mijlocește pentru popoarele ortodoxe și ne auzi pe noi
care cinstim pe sfântul Tău:
Bucură-te, comoară a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, propovăduitor al credinței adevărate;
Bucură-te, podoabă a teologiei;
Bucură-te, laudă a ortodocșilor;
Bucură-te, învățător înțelept;
Bucură-te, luminător al conștiințelor;
Bucură-te, lucrător al prieteniei dintre popoare;
Bucură-te, om al lui Dumnezeu;
Bucură-te, părinte al Bisericii;
Bucură-te, păzitor al frăției adevărate;
Bucură-te, călăuză vieții duhovnicești;
Bucură-te, cel încununat de Hristos;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 11:

Ca o lumânare în sfeșnic ai luminat pe toți, binecuvântând obștea călugărilor,


odihnind pe cei osteniți, întărind pe cei slăbănogi, mângâind pe cei întristați, pe
sărmani miluindu-i și pe toți iubindu-i cu părintească dragoste, îndemnându-i spre
Lumina Hristos, bine chivernisind darurile încredințate ție. Pentru aceasta, avându-
te pe tine ocrotitor, cu mulțumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Părinte al Bisericii Ucrainei, prieten al Poloniei și iubitor al neamului tău românesc,


ai trimis în Moldova și în țara Românească tiparnițe și meșteri iscusiți, profesori la
Academia din Iași, cărți bisericești și Pravile pentru întărirea vieții duhovnicești. De
aceea, noi te lăudăm și nădăjduim ca prin sfintele tale rugăciuni să ajungem la
bucuria cea fără de sfârșit a darurilor cerești, și lăudând moștenirea luminii faptelor
tale îți cântăm așa:
Bucură-te, păstor înțelept;
Bucură-te, chivernisitor al bunelor rânduieli;
Bucură-te, vindecător sufletesc;
Bucură-te, învățător în tainele credinței;
Bucură-te, ajutător al săracilor;
Bucură-te, dascăl al pocăinței;
Bucură-te, sprijinitor al celor prigoniți;
Bucură-te, săvârșitor al faptelor bune;
Bucură-te, stareț al Lavrei Pecerska;
Bucură-te, mitropolit al Kievului;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, cetățean al raiului;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 12:

Știind mai dinainte că se apropie ceasul călătoriei celei mari, ai pus în bună
rânduială toate ale Bisericii, averea ai dăruit-o școlilor și mănăstirilor, apoi,
mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, împodobit în haina credinței ortodoxe, te-ai
apropiat de Tronul Dreptului Judecător, de unde ai primit răsplata cuvenită și
odihna cerească, cântând în veci: Aliluia!

Icos 12:

Scurtă ți-a fost viața pământească, dar veșnică îți este pomenirea; puțină vreme ai
slujit în vrednicia arhierească, dar însutite au fost roadele; buna alergare ai săvârșit,
nădejde și bucurie semănând în sufletele credincioșilor, iar ei cu multă jale te-au
petrecut la Pecerska, unde cu trupul te-ai adăugat sfinților ce odihnesc aici, iar cu
sufletul sfinților din cer, pentru care cu dragoste cinstim pomenirea ta și-ți cântăm
așa:
Bucură-te, vestitor al Cuvântului Cel întrupat;
Bucură-te, sprijinitor al Ortodoxiei;
Bucură-te, purtător al bunătăților dumnezeiești;
Bucură-te, vas duhovnicesc;
Bucură-te, nevoitor al Bisericii luptătoare;
Bucură-te, biruitor al ispitelor;
Bucură-te, că te odihnești acum în ceruri;
Bucură-te, că lauzi pe Domnul împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai ajuns în lumina viații veșnice;
Bucură-te, primitor al bucuriei netrecătoare;
Bucură-te, purtător al cununii de slavă;
Bucură-te, rugător al nostru către Domnul;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!

Condac 13:

O, fericite Ierarhe Petru, arhiereu al lui Hristos, părintele nostru ocrotitor și


luminător, întăritor al nostru în necazuri și supărări, slujitor al adevărat al
Cuvântului, cercetează-ne pe noi din ceruri, precum odinioară pe pământ pe
păstoriții tăi și potolește încercările ispitelor ce năvălesc asupra noastră; ajută-ne în
nevoințele noastre și cu rugăciunile tale întărește dreapta credință și iubirea
frățească, apără Biserica Ortodoxă de năvălirile ereticilor și de uneltirile
potrivnicilor, umple inimile noastre de bucurie sfântă și de dragoste către aproapele,
ca împreună să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Icos 1:

Ales fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor vrednic al
Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință neclintită, prin ispitele
vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut ca țintă neschimbată odihna în sălașele
cerești. De aceea, te rugăm primește de la noi cântarea aceasta:
Bucură-te, făclie duhovnicească;
Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;
Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;
Bucură-te, întărire a credincioșilor;
Bucură-te, alungare a înșelăciunii;
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;
Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate;
Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;
Bucură-te, povățuitor al Bisericii;
Bucură-te, păstor credincios;
Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Condac 1:

Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului,


să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de
cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește
împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te,
Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe!
Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Anastasia
22 Decembrie

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc
și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă
îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor
pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe
mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv,
mântuiește sufletele noastre.

 
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă să aducem lui Dumnezeu, Celui Ce vine să Se nască cu Trup din Fecioară în
cetatea Betleemului şi să Se aşeze în iesle ca un Prunc înfăşat, ca să mântuiască
neamul omenesc.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căutând numai Frumuseţea lui Hristos cea dorită, Mărită Anastasia, ai trecut cu
vederea frumuseţile lumii, cu minte statornică şi te-ai învrednicit de Moştenirea Cea
Nemuritoare, muceniţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Biruit-ai noaptea întunericului rătăcirii înţelepţeşte, cinstită, luminându-te cu


Lumina Duhului; şi acum te-ai sălăşluit, unde este Lumina Cea Dumnezeiască a
Treimii Celei Nezidite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-S-a Dumnezeul Cel Nevăzut, din multă milostivire, născându-Se din Maică
Fecioară mai presus de fire şi Cel Bogat a sărăcit, ca să îmbogăţească neamul
omenesc cu nemurirea.

 
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Doamne, Prunc înfăşat, culcat în iesle, Te vor vedea pe Tine, Cel Nepipăit. Munţi,
săltaţi şi dealuri îmbrăcaţi-vă cu Dumnezeiască bucurie, umplându-vă de lumină.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu îndrăzneala dreptei cinstiri de Dumnezeu fiind îmbogăţită şi cu mântuitor


cuvânt,ai tocit săgeţile cuvintelor prigonitorilor, Sfântă Anastasia, cu Dumnezeiască
dragoste îndreptându-ţi mişcările sufletului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Numai pe Domnul Îl caut, numai de dragostea Lui mi-am legat sufletul, strigai,
muceniţă. Mă grăbesc cu inimă curată să mă luminez din belşug cu Preacuratele Tale
Străluciri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tânără Neispitită de nuntă, porţi în pântece, întrupat, pe Cel Ce poartă în mână toată
zidirea; pe Care şi născându-L Îl culci în iesle, arătându-Se Prunc Cel mai înainte de
veci.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele ce sunt deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica; Tu
Care eşti Marginea Doririlor şi credincioşilor Întărire, mă întăreşte, întru dragostea
Ta, Unule Iubitorule de oameni.

 
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am Doamne, Taina...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum se împlinesc graiurile celor ce proorocesc cu Dumnezeiesc Duh: că Fecioara


merge să nască în peşteră pe Cel cu totul Desăvârşit.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Căutând cu dragoste mărirea mucenicilor, ai dobândit-o luptându-te cu multă tărie,


cu credinţă neîndoielnică, ceea ce ai bărbătească îndrăzneală.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmbrăcatu-te-ai în adevăr cu haină ţesută din harul cel de sus, cu dezbrăcarea de


trup, muceniţă prealăudată, purtătoare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iese purtând Trup din pântecele tău Cel Purtător de Lumină Împăratul Cel Ceresc,
culcându-Se în iesle ca într-un Scaun.
 

Cântarea a 5-a. Irmos: Dis de dimineaţă strig către Tine...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărit-aSsteaua din Iuda, punând în mişcare spre închinare pe cititorii în stele din
ţara Haldeii, precum este scris.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După Lege te-ai luptat, muceniţă pururea pomenită, punând pe fugă pe cei
fărădelege, cu Puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învierea lui Hristos o închipuieşti cu numirea, care surpă pe vrăjmaşii cei nevăzuţi,
prealăudată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

În peşteră sub pământ merge să Se nască Hristos din Fecioară; să se veselească toată
făptura!

 
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostivul, luând firea noastră, Se arată ca un Prunc; Cel Ce zămisleşte pe prunci în


pântece este înfăşat şi în iesle este culcat şi-mi dezleagă, cu bunătatea Sa, lanţurile
patimilor cele cu multe împletituri.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând cu tărie luptele sfinţilor mucenici, cele pentru Hristos, slujind trebuinţelor
lor şi ştergându-le sângele lor cel închegat, te-ai îmbogăţit cu adevărat cu mărirea,
care străluceşte pentru ei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Picături de vindecări verşi din ploaia Dumnezeieştilor daruri şi râurile patimilor


opreşti şi ajuţi celor ce cumplit se primejduiesc, Prealăudată, Sfântă Mare Muceniţă
Anastasia, ceea ce eşti a lui Hristos şi care porţi numele Dumnezeieştii Învieri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).


Vindecând firea oamenilor, cea stricată prin călcarea Poruncii celei de demult, Se
naşte Prunc Tânăr, fără de stricăciune şi şade ca pe un Scaun în sânurile tale, Ceea ce
nu ştii de mire, fiind Nedepărtat de Părinteasca împreună şedere a Dumnezeirii.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a
umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi ca Iona mă rog:
Dumnezeule, scoate-mă din stricăciune.

 
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Cei ce sunt întru ispite şi în necazuri, alergând la biserica ta, primesc cinstite
tămăduiri din Dumnezeiescul har, care locuieşte întru tine, Sfântă Muceniţă
Anastasia; că tu izvorăşti pururea lumii tămăduiri.

 
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei în cuptor...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În cer Cetele celor fără de trup doxologesc şi pe pământ oamenii ne închinăm,


văzându-Te pe Tine, Hristoase, Dumnezeul tuturor, asemănându-Te cu noi şi culcat
în iesle.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prefăcut-ai focul înşelăciunii în cenuşă, arătând, de Dumnezeu înţelepţită, dragostea


cea fierbinte pe care o aveai pentru Stăpânul şi Mirele tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ploi de vindecări verşi, încetând arşiţa bolilor; şi totdeauna pregăteşti pe popoare a


cânta: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunea care se săvârşeşte cu tine, Fecioară Maică, înspăimântează tot cugetul: că


vii să naşti pe Dumnezeu şi în iesle să culci pe Cel Neapropiat de Neruvimi şi
Neîncăput cu Firea.

 
Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei grăitori...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acela, Căruia în cer Îi stau înainte mii de îngeri şi pe care zeci de mii Îl poartă pe
umeri, Se naşte în peşteră; pe Acela Binecuvântaţi-L neîncetat lucrurile, ca pe
Domnul.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş Treimii te-ai arătat, Sfântă Anastasia, zăbovind în rugăciuni şi în posturi, în


Locaşurile Dumnezeieşti. Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe  Sfântul Duh, Domnul.

Întărindu-te cu îndemnurile cele prea tari ale purtătorului de biruinţă Hrisogon, ai


călcat în picioare semeţia cea fără de putere a idolilor, luptându-te vitejeşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Fecioară de Dumnezeu Dăruită, tu vei naşte Prunc acum pe Făcătorul veacurilor


şi Domnul Cel Neschimbat, în cetatea Betleemului, pentru nespusa sa milostivire.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi


preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, călcând în cuptor văpaia cea de foc, au cântat:
Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

 
Cântarea a 9-a. Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săltaţi munţi, de bucurie şi dealuri, încingeţi-vă cu veselie! Fecioara acum se apropie


să nască pe Domnul.

Stih: Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zi de veselie îţi prăznuieşte ţie lumea, Sfântă Muceniţă Anastasia, mărindu-ţi


pomenirea Cuvântul, pe Care L-ai preaslăvit cu cântările tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Preacurata Lumină strălucind acum, cere cu rugăciunile tale, muceniţă


binevoitoare, să ne luminăm de sus, noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată zidirea să se bucure acum cu veselie, că Născătoarea de Dumnezeu vine să


nască pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, făcându-Se Om.
Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, noi, cei mântuiţi prin


tine, Fecioară Preacurată; cu Cetele cele fără de trup mărindu-te pe tine.

 
SEDEALNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Ca pe o mireasă a lui Hristos te lăudăm, fecioară; ca pe Cinstita Muceniţă Tecla,


după vrednicie, te cinstim; pentru că întru pomenirea ta se revarsă ape de tămăduiri.
Că tu ai primit harul vindecărilor, ca ceea ce ai păzit Poruncile Domnului, cu Puterea
Duhului.
Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
26 Decembrie

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, glasul 1:

Celui ce a răsărit din Fecioara, Mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat,


Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile te-ai făcut
lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.
Pentru aceasta grăim: slavă
Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce a
arătat tuturor prin tine îndreptare.

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi,
robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-
ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim,
făcătorule de minuni!

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta


cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie,
cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; şi mergând în
Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi
sihaştrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind
pe Dumnezeu, cântau: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os


domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi, uimiţi de
puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Sfântului Munte;
Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;
Bucură-te, a Basarabilor lumină;
Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;
Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;
Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;
Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;
Bucură-te, cel ce eşti înger pământesc;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoinţelor


duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu
bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină


duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea
binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor,
chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat,
grăind aşa:
Bucură-te, a monahilor lumină;
Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;
Bucură-te, dulce ostenitor;
Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;
Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;
Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întăreşti;
Bucură-te, Părinte, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;
Bucură-te, preablândule păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte,
şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe ţărmul românesc,
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai


sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă
unele ca acestea:
Bucură-te, înger binevestitor;
Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;
Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;
Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;
Bucură-te, a Basarabilor bucurie;
Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te ştie;
Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;
Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primeşte;
Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;
Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;
Bucură-te, a Banatului lumină;
Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, Părinte, prin
dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, şi în peşteră
sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, Părinte, patruzeci de zile şi


patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere
voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, şi împlinindu-
ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;
Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;
Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;
Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălţime;
Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;
Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcaşuri;
Bucură-te, cel ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;
Bucură-te, Părinte, al nostru învăţător;
Bucură-te, al dumnezeieştilor daruri cuprinzător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 6-lea

Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, Părinte, o dumnezeiască lumină
te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ, s-a făcut, din care
Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului
Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mulţime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi


noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin
tine lucruri mari şi preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele
ca acestea:
Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!
Condacul al 7-lea

Prin sfinţenia vieţii tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că şi duhurile
necurate din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus,
Preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 7-lea

Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica
lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu
totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cânta
unele ca acestea:
Bucură-te, părinte al mângâierii;
Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;
Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;
Bucură-te, a lui Sigismund mirare;
Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;
Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;
Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, risipitorul ereziei;
Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;
Bucură-te, propovăduitorul dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea

Firea focului ai biruit, Părinte, că în mijlocul jăraticului stând ca la două ceasuri şi


mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; şi împreună cu ucenicul tău, în mijlocul
flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, şi mulţimile credincioşilor care erau de


faţă văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, Părinte, preamărind
puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce depăşeşti legile firii;
Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;
Bucură-te, că firea focului ţi s-a supus;
Bucură-te, că, în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;
Bucură-te, minte dumnezeiască;
Bucură-te, înger în fire omenească;
Bucură-te, că orice minte copleşeşti;
Bucură-te, că pe cei ce ispitesc îi umileşti;
Bucură-te, că toţi au rămas fără de glas;
Bucură-te, Părinte, de focul dragostei creştine ars;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, a sfintei tale lavre mărire;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Sosind vremea trecerii tale din această viaţă către Domnul, Preacuvioase Părinte, mai
înainte ai fost înştiinţat. Şi pentru ultima dată coborând din peşteră în sfânta lavră, la
prealuminatul praznic al Naşterii Domnului, împreună cu ucenicii tăi cântai
dumnezeiescului Prunc: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Întristare mare i-a cuprins pe toţi, Părinte, auzind despre trecerea ta din această
viaţă; dar încredinţându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru
toţi acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îţi cântau unele ca
acestea:
Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;
Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;
Bucură-te, corabie duhovnicească;
Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;
Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;
Bucură-te, îngerească minte, de înţelepciune dumnezeiască plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Văzând preaslăvită mutarea Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfinţit de


la pământ la cer, şi noi să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi la cele dumnezeieşti
să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Veniţi, credincioşilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinţi, pe povăţuitorul


monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din lavra Tismanei şi a Gorjului cunună, pe
marele între cuvioşi Nicodim, şi cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, aşa:
Bucură-te, cel ce în căile Domnului ne eşti îndrumător;
Bucură-te, al celor neştiutori învăţător;
Bucură-te, a raiului desfătare;
Bucură-te, stea de dumnezeiască lumină purtătoare;
Bucură-te, că din pruncie, pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;
Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun şi sarcina cea uşoară a Domnului ai luat;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate şi grabnic ajutător al celor bântuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite şi bucuria cea negrăită a credincioşilor ei
părinţi;
Bucură-te, al creştinilor grabnic sprijinitor;
Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;
Bucură-te, a oropsiţilor îmbărbătare;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, Părinte Nicodim, că toate bolile
tămăduieşti şi pe toţi care cer ajutorul tău cel bogat în milă din necazuri îi izbăveşti.
Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit
pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, Preacuvioase Părinte Nicodime, că ai


împodobit cununa vieţii duhovniceşti prin dumnezeiasca ta sfinţenie, care peste
veacuri pilduieşte sufletelor dornice de Dumnezeu; şi bucurându-ne noi, robii tăi, cu
evlavie te preamărim şi, lăudându-te, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preţ, întărirea vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună şi ocrotitorul Ţării Româneşti;
Bucură-te, cel ce cu preacuvioşii şi cu toţi sfinţii eşti împreună-vieţuitor;
Bucură-te, al dumnezeieştii slave moştenitor;
Bucură-te, buna conglăsuire a celor credincioşi;
Bucură-te, creştere aleasă celor evlavioşi;
Bucură-te, că prin sfinţenia vieţii tale pe toţi i-ai umplut de evlavie;
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului sabie;
Bucură-te, cel ce sabia nevăzuţilor vrăjmaşi o ai sfărâmat;
Bucură-te, că duhovniceasca ta moştenire lui Dumnezeu o ai închinat;
Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, că toţi credincioşii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea

Minunându-ne de dumnezeiescul har, care lucrează puteri preaslăvite prin sfintele


tale moaşte, Părinte Nicodim, şi gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a
împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi, credincioşii, Făcătorului de bine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Chip al înstrăinării te-ai făcut, Părinte, şi de dumnezeiescul har umplându-te, pe toţi


i-ai luminat, iar noi, prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îţi cântăm
unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte;
Bucură-te, Arhimandrite;
Bucură-te, a darului sălăşluire;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, luceafăr preaslăvit;
Bucură-te, de Domnul preamărit;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte;
Bucură-te, îţi spunem, prin sfinte simţăminte;
Bucură-te, al nostru bun păstor;
Bucură-te, al săracilor părtinitor;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi scăpare;
Bucură-te, a rătăciţilor luminare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preafericite Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă


mila Celui Preaînalt, şi izbăvindu-ne din toata ispita, scoate-ne din chinul ce va să
fie, pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se
zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri te laudă…, Condacul 1:


Arătătorului nostru de cele cereşti…

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta


cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie,
cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi,
robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-
ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim,
făcătorule de minuni!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte


nouă mila Celui Preaînalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, Preafericite, de relele ce vin
asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Ştii neputinţa firii noastre, dar şi
credinţa o vezi şi suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te
Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greşelile noastre şi să ne dea dragoste
curată şi putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem
şi ţie ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima
zdrobită la tine alergăm să ne ocroteşti de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului
nostru diavol, care răneşte de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toţi care au
alergat la tine cu credinţă, tămăduindu-i de neputinţele lor, şi pe fata chinuită de
duhul necurat ai izbăvit-o, aşa şi pe noi, Părinte, ne izbăveşte de neputinţele noastre
sufleteşti şi trupeşti, şi prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, slavă, mulţumire şi
închinăciune totdeauna să înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
27 Decembrie

Troparul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:

Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai


pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind
nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L
totdeauna pentru sufletele noastre.

Condacul 1

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce
marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai
luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm
ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Icosul 1

Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat


nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 2-lea

Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i
mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu ştiau să
cânte: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înverşunata răutate a iudeilor şi focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; şi s-au
pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta,
zicem:
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 3-lea

Sfinţii Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creştinilor, au zis: „Nu se


cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor,
spre a-i învăţa să cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu,
spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic eşti de acestea:
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 4-lea

Fiind adunate toate neamurile în Templul lui Solomon şi în sinagoga lor, ai fost
pârât că strici Legea şi necinsteşti locul cel sfânt, hulindu-te fără dreptate; iar tu
cântai din inimă: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Stând în mijlocul celor nedrepţi, ca un înger între ucigaşi, ai zis: „O, bărbaţilor, nu va
înşelaţi, că Iisus Hristos Mesia nu în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti locuieşte, ci în
sufletele celor ce strigă cu credinţă: Hristos este Dumnezeu adevărat”; iar noi zicem
ţie acestea:
Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;
Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;
Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;
Bucură-te, că toată istoria de la Adam şi Moise le-ai arătat;
Bucură-te, că ei, acestea auzind, şi-au astupat urechile;
Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;
Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 5-lea

Dumnezeiescul har întărindu-te pe tine, înaintea iudeilor ai zis, cu îndrăzneală, că a


venit Mesia cel adevărat; iar ei, necrezând, s-au pornit asupra ta cu mânie. Dar tu,
vesel fiind, râdeai de nebunia lor, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

În zadar s-au tulburat iudeii asupra ta, că stând la loc înalt ai strigat cu mare glas:
„Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui”; iar
noi, mirându-ne de îndrăzneala ta, grăim ţie acestea:
Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;
Bucură-te, următorule al blândului Iisus;
Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;
Bucură-te, că El ţi-a gătit cununa răbdării;
Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;
Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 6-lea

Mucenice şi Arhidiacone Ştefan, ca să întăreşti pe credincioşi, ai făcut rugăciuni


pentru ucigaşii tăi; deci roagă-te şi pentru noi şi ne izbăveşte de toate nevoile şi de
vrăjmaşii noştri şi păzeşte pe credincioşii creştini de erezii, ca să cânte lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Neamul evreiesc fiind învăţat cu uciderea proorocilor, s-a pornit asupra ta cu vifor
de mânie, şi te-a scos afară din cetate, ca să te ucidă; dar noi te cinstim cu laude ca
acestea:
Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;
Bucură-te, că afară de porţi ai pătimit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 7-lea

Saul, fiind foarte râvnitor după Legea părintească, suflă cu îngrozire asupra ta,
vrând cu mii de mâini să te ucidă; dar neputând el face aceasta, a păzit hainele
ucigaşilor, că nu ştia să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Valea lui Iosafat fiind îndestulată de pietre, iudeii cei blestemaţi acolo te-au scos ca
să te ucidă, ca pe un miel nevinovat; dar fiindu-ne jale de tine, cu lacrimi zicem ţie
acestea:
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;
Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credinţa creştinească a venit;
Bucură-te, că şi el asemenea a pătimit;
Bucură-te, că răbdarea ta pe mulţi i-a întărit;
Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 8-lea

Preasfânta Fecioară, Maica Domnului Iisus, împreună cu ucenicul cel iubit stând la
loc înalt şi privind spre pătimirea ta, se ruga pentru tine, învăţându-ne pe noi să ne
rugăm unul pentru altul şi să cântăm cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Mucenice al lui Hristos, Ştefane, dulci şi lesnicioase ţi se păreau chinurile, când


vedeai pe Iisus privindu-te şi pe Sfântă Maica Sa rugându-se pentru tine; iar noi,
încredinţându-ne îndrăznelii tale celei către Dumnezeu, cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că ele ţi s-au făcut flori spre încununare;
Bucură-te, că prin ele ai câştigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşi;
Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiţi;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 9-lea

Fiii piericiunii cei băutori de sânge, întunecaţi fiind la minte de tatăl lor satana, şi-au
plinit pofta lor ucigându-te cu pietre pe tine, care te rugai pentru ei şi cântai lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Dumnezeiasca pronie a sădit în inima ta frica Sa şi te-a îndemnat a răbda


azvârliturile de pietre, a ne întări pe noi spre dragostea lui Dumnezeu şi a grăi ţie
acestea:
Bucură-te, purtătorule de chinuri;
Bucură-te, biruitorul iudeilor;
Bucură-te, fierbinte rugătorule al Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce te milostiveşti de toţi credincioşii;
Bucură-te, Apostole preaminunate;
Bucură-te, arătătorule de taine adevărate;
Bucură-te, că, rugându-te, ai adormit;
Bucură-te, că sufletul tău Dumnezeu ca o jertfă l-a primit;
Bucură-te, scăparea celor necăjiţi;
Bucură-te, ocrotirea diaconilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 10-lea

Împăratul slavei, Domnul Iisus, primind sfântul tău suflet în cerul cel văzut de tine
deschis şi sălăşluindu-te lângă scaunul dumnezeirii, nu ne uita pe noi, cei cuprinşi
de multe nevoi şi de ispitele vieţii; ci te roagă pentru noi şi ne întăreşte în răbdarea şi
în dragostea cea către Dumnezeu, spre a cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Trupul tău cel zdrobit de pietre fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor, zăcea
neîngropat; dar măritul Gamaliel, cu fiul său, l-a îngropat cu cinste, zicând către tine
aşa:
Bucură-te, soare strălucitor;
Bucură-te, blândule mieluşel;
Bucură-te, mântuitorule de suflete;
Bucură-te, risipitorule de vrăjmaşi;
Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, mustrătorul iudeilor;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 11-lea

Împărăteasa Evdochia, venind la cetatea Ierusalimului şi aflând locul unde ai fost


ucis, cu lacrimi a sărutat pământul cel roşit cândva cu sângele tău; şi zidind biserică
preafrumoasă, ca să Se preaslăvească Dumnezeul minunilor, a pus într-însa cinstitele
tale moaşte, ca văzându-te credincioşii să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Împărate Sfinte, preadulce Iisuse, primeşte pe pătimitorul Tău ca mijlocitor pentru


mântuirea noastră şi pentru sporirea în fapte bune; pentru ca îndreptându-ne viaţa,
să grăim cu dragoste către pătimitorul Tău unele ca acestea:
Bucură-te, viteazule ostaş;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, moştenitorule al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, al lumii învăţător;
Bucură-te, păzitorule al legii strămoşeşti;
Bucură-te, ocrotitorule al ţărilor creştineşti;
Bucură-te, întărirea ostaşilor creştini;
Bucură-te, cel ce surpi pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 12-lea

Făclie luminoasă fiind, nu putem a te lăuda pe tine, cel ce ai pus în uimire pe îngeri
prin pătimirile tale; ci tu, cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, învaţă-ne pe noi a
avea evlavie şi credinţă către toţi sfinţii, ca împreună cu tine să cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu, a izvorât mulţime de mucenici, între care tu ai


fost cel dintâi, arătându-le calea spre pătimire şi îndemnându-ne pe noi a zice ţie
unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru neamul creştinesc;
Bucură-te, cel ce ai biruit tot sfatul diavolesc;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale mângâi pe toţi;
Bucură-te, cel ce prin pătimirile tale goneşti demonii;
Bucură-te, că pe cei ce te cinstesc îi faci sănătoşi;
Bucură-te, că cei ce te laudă vor câştiga mila ta;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cheamă;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 13-lea

O, preadulce Mucenice al lui Hristos Ştefan, primeşte această puţină rugăciune din
gurile noastre cele de tină şi te roagă pentru noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale
să ne mântuim de mânia lui Dumnezeu şi de ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; ca
împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii, văzând pătimirea ta…, Condacul 1: Apostole al
lui Hristos…

Icosul 1

Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat


nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul 1

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce
marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai
luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm
ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Rugăciune către Sfântul Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru
mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi
şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să
depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui
Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi
căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia
celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin
rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe
tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.
Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Iosif, Logodnicul
Sfintei Fecioare Maria
28 Decembrie

Troparul Sfântului şi Dreptului Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare Maria, glasul al


2-lea:

Binevesteşte Iosif lui David, Dumnezeiescului părinte, minunile: văzut-ai pe


Fecioara născând; cu magii te-ai închinat; cu păstorii ai Slăvit şi prin îngeri înştiinţare
ai primit. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 
Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fericite slujitor al lui Hristos, Cel Ce S-a Întrupat, cel ce ai fost socotit părinte al lui
Hristos, cu îndrăzneală înaintea Acestuia stând, cere pace şi izbăvire de cele cumpli-
te pentru cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Supus cuvintelor Dumnezeieşti, slujitor al minunatelor lucruri, logodnic al Fecioarei,


Dumnezeieştii Fiice, drept şi adevărat cu totul te-ai arătat, Sfinte Iosif şi te-ai odihnit
în Corturile drepţilor.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Învrednicitu-te-ai a vedea pe Hristos purtat ca un Prunc în chipul nostru şi al Lui


tată ai fost numit. Mărirea ta cu adevărat este foarte mare şi vrednicia ta este mai
mare decât toate. Pentru aceasta pe tine te lăudăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născând cu Trup pe Hristos în cetatea Betleem, Ceea ce nu ştii de nuntă, L-ai înfăşat
pe Dânsul cu scutece. Sosirea Lui a umplut de spaimă pe Dreptul Iosif, care cu frică
măreşte şi se închină Puterii Sale.

 
Cântarea a 3-a. Irmos: Celui mai înainte de veci...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Celui Ce a Strălucit din Tatăl, în chip Tainic, mai înainte de veci şi în cele mai de pe
urmă din Fecioara în chip de Negrăit S-a Întrupat, părinte ai fost numit, preamărite
şi văzător al Tainei Celei Înfricoşătoare, fericite.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe Acela de Care se cutremură Oştile cereşti ca de un Dumnezeu Nemărginit, Care


S-a născut din Fecioară, Îl ţii în braţele tale, Dreptule Iosif, sfinţindu-te prin pipăirea
cea înfiorătoare, înţelepte. Pentru aceasta te lăudăm.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătându-te cu inimă curată, înţelepte, fost-ai însărcinat să primeşti în păstrare


Măreţia Tainei, care mai înainte nu era cunoscută neamurilor; prin care ne-am
mântuit toţi, cei ce slăvim cu credinţă pomenirea ta cea de lumină purtătoare şi
Dumnezeiască.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cel Ce a luat Trup din Curatele tale sângiuri, Fecioară Preacurată şi în peşteră S-a
născut şi în iesle a fost pus, pe Dumnezeu, Cel Ce avea înfăţişare ca noi, văzându-L
Dreptul Iosif, cu cântări L-a mărit.

 
Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Având cuget ascultător de Dumnezeieştile Porunci şi cu totul fiind curat, ţi-ai logodit
pe cea Singură Curată şi fără de prihană între femei, păzind curăţia Fecioriei, pentru
o bună găzduire a Ziditorului.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Numai Arhanghelului Gavriil, în ceruri şi numai ţie, prealăudate, după Ceea ce este
Singura care nu ştie de nuntă, vi s-a încredinţat cea mai Înspăimântătoare Taină şi
mai presus de toate, Fericite Iosif, singurul pricinuitor al stricăciunii şi începătorul
întunericului fiind înşelat.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De grija cea către Dumnezeieştile fapte aflându-te însufleţit şi luminoasă biserică a


Făcătorului fiind, te-ai învrednicit, Fericite Iosif, a primi din sfânta biserică pe
Biserica cea Sfântă, pe Ceea ce Singură între femei este pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.


Cel Nevăzut a stat de faţă vădit risipindu-ţi toată îndoiala minţii tale şi zicându-ţi:
nu te teme, Iosif, a lua acum pe Maria cea Preacurată, că ea poartă în pântece pe Cel
Ce cu Dumnezeirea şi cu Puterea pe toate le poartă.

 
Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Strălucind cu blândeţea, Înţeleptule Iosif, te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Că ai fost numit tată al lui Hristos Cel Blând, pe Care în braţele tale ţinându-L, te-ai
sfinţit; şi văzându-L îmbrăcat în Trup omenesc, te-ai preamărit.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca pe un nor Dumnezeiesc ce ascunde Soarele în sânurile sale, ai dus din cetatea lui
David, în Egipt pe Ceea ce este Singura Curată, ca să risipească întunericul nebuniei
idoleşti, Logodnicule Iosif, Preasfinţitule slujitor.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Drept fiind, umblat-ai pe dreptele cărări ale Stăpânului, Care te-a judecat pe tine cu
dreptate, aşa ca să slujeşti cu frică şi cu credinţă Nespusei Taine a Naşterii; prin care
oamenii au fost îndreptaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Aflatu-s-a Fecioara încăpând în pântece pe Dumnezeu Emmanuel, Cel din fire


Nemărginit, precum a zis odinioară Proorocul; ceea ce nepricepând Dumnezeiescul
Iosif, a fost învăţat noaptea, pe când dormea preafericitul, de la un înger.

 
Cântarea a 6-a. Irmos: Din pântece pe Iona...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe Dumnezeu, Cuvântul Cel Veşnic al Tatălui, Cel Ce S-a arătat nouă cu Minunata
Naştere din Fecioară, primindu-L Dreptul Iosif, s-a bucurat şi minunată cale în Egipt
împreună cu El a făcut, ascultând de Dumnezeieştile Porunci.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stai, slujind ca un înger, Înţeleptule Iosif, pe Dumnezeu Cel Ce S-a făcut Prunc cu
Trupul şi nemijlocit te-ai luminat lămurit, primind de la Dânsul Razele Cele
Nematerialnice, fericite şi prealuminat te-ai arătat şi cu sufletul şi cu inima.
Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind cu totul sfinţit la suflet şi la trup prin atingerea de Dumnezeire, prealăudate,


te-ai mutat la Locaşurile cele Nematerialnice, sfinţind acum pe cei ce săvârşesc cu
adevărat, cu cinste pomenirea ta, Dreptule, Preasfinţite Iosif, logodnicul Preasfintei
Maici a lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prealăudate Iosif, văzut-ai născându-Se pe pământ, din Curata Fecioară, Prunc


Tânăr, pe Cel mai înainte de început şi mai înainte de toţi vecii născut din Părintele;
şi ai auzit lăudându-L pe Dânsul îngerii, înăuntrul peşterii şi L-ai văzut culcat în
iesle.

 
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

De veselie astăzi, Dumnezeiescul David se umple; şi Dreptul Iosif împreună cu


Iacob, laudă aduce; că luând cunună pentru înrudirea cu Hristos se bucură; şi pe Cel
Ce s-a născut în chip de negrăit pe pământ, Îl laudă şi strigă: mântuieşte, Îndurate,
pe cei ce Te cinstesc pe Tine.

 
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Văzut-ai sfârşitul Proorociilor; că pe Hristos, pe Care L-au propovăduit, Cel Ce a


ieşit din Fecioara Preacurată, L-ai pipăit şi Prunc L-ai cunoscut, ca un Curat la suflet
slujitor al lui Hristos.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Împodobindu-te cu viaţă nepătată, Preamărite Iosif, fost-ai paznic adevărat al


Fecioarei Celei fără de prihană şi te-ai numit tată al Copilului, Care S-a născut, fiind
mărit cu cinstitul nume.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cel Ce a zidit cerul şi pământul şi marea Se numeşte Fiu al teslarului, adică al tău,
fericite, vrednicule de laudă; Părintele Cel fără de început cu adevărat mărindu-te ca
pe un sfinţit lucrător al celor mai presus de minte.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Sfârşindu-ţi viaţa în sfinţenie, Preaminunate Iosif, te-ai sălăşluit acum întru
strălucirile sfinţilor, sfinţind pe cei ce cu credinţă săvârşesc pururea sfânta şi
Dumnezeiasca ta pomenire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iosif cel Drept, cunoscându-te pe tine că eşti Însemnată cu Peceţi Sfinte, Ceea ce eşti
Plină de har, Curată, prin semnul toiagului a dobândit să-i fii încredinţată de la
Templu aducându-şi aminte de toiagul lui Aaron, care odinioară a odrăslit.

 
Cântarea a 8-a. Irmos: Minunii tale celei mai presus...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu adevărat cinstită s-a arătat, Prealăudate Iosif, moartea ta înaintea Domnului; că tu


te-ai simţit întreg, cu Binecuvântarea cea de la Sfânta Ocrotire a Pruncului ce S-a
născut; după care ai cântat: toată făptura să binecuvinteze pe Domnul.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe Acela de Care se cutremură toate Cetele celor fără de trup, pe Dumnezeu şi


Ziditorul, Sfântul şi Dreptul Iosif cu îndrăzneală şi cu toatăevlavia Îl îmbrăţişează ca
pe un Prunc şi primeşte Lumină Înţelegătoare, strigând: toată făptura să bine-
cuvinteze pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Rănindu-te de Dragostea Cea Preadulce, fericite şi stând ca un înger înaintea Celui


Ce S-a Întrupat, asculţi, povăţuit fiind printr-un înger, de Dumnezeieştile Porunci, ca
să vii din Egipt înapoi în ţara lui Israel, cu Născătoarea de Dumnezeu şi ai cântat: pe
Tine, Hristoase, Te lăudăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzut-ai încetând umbrele Legii, prin Revărsarea de Lumină a harului; şi ai privit un


Nor Luminos, pe Fecioara, Răsărind cu Trup pe Soarele Cel Înţelegător şi ca o stea pe
toţi i-ai luminat, Înţeleptule Iosif, pe cei ce strigă pururea: pe Tine, Hristoase, Te
preaînălţăm întru toţi vecii.

 
Cântarea a 9-a. Irmos: Taină Uimitoare...

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Ajuns-ai cinstit deopotrivă cu toţi îngerii, proorocii şi mucenicii, fericite şi prieten
adevărat cu înţelepţii şi cu Apostolii. Pentru aceasta fericindu-te pe tine, împreună
cu dânşii, Înţeleptule Iosif, cinstim sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca unul ce te cobori din neam împărătesc, ţi-ai logodit pe Curata Împărăteasă, Care
avea să nască în chip de nespus pe Împăratul Hristos, tu, cel ce pe pământ ai fost ales
dintre toţi pământenii, preafericite.

Stih: Sfinte şi Dreptule Iosif, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pomenirea ta, care pe tine te măreşte, fericite, adună marginile pământului la veselie
şi la lăudarea Cuvântului; înaintea Căruia stând pururea, roagă-te necontenit să ne
izbăveacă de ispite pe noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Păzind Fecioria Preacurată, ai păzit pe cea Curată, din care S-a Întrupat Cuvântul,
păzind şi după naştere Nespusa Feciorie a Acesteia; cu care adu-ţi aminte de noi, de
Dumnezeu purtătorule, Dreptule Iosif.

 
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Tatălui Ceresc slujind cu adevărat, Dreptule Iosif, tată ai şi fost socotit al Fiului Celui
fără de început, Ce S-a făcut Prunc cu Trupul. Pentru aceasta astăzi prăznuind
preasfântă pomenirea ta, cu veselie în inimă şi te lăudăm cu credinţă.

 
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Ceata
îngerească...

Ceata Proorocilor Dumnezeieşte prăznuieşte Minunea ce s-a făcut cu tine, o,


Fecioară: că ai născut pe Dumnezeu Întrupat pe pământ. Pentru aceasta îngerii cu
păstorii cântă astăzi şi cu credinţă magii împreună cu Iosif vestesc lui David, Dum-
nezeiescului părinte, minunile.
Acatistul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod
29 Decembrie

Troparul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod, glasul 1:

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, şi toate
durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.

Condacul 1

Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba
nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului
aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul 1

Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit


răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără
voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei
voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc
patimile voastre strigă:
Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;
Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost
liturghisiţi;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;
Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;
Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;
Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;
Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;
Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;
Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;
Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;
Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 2-lea

Lacrimile mamelor nemângâiate s-au amestecat cu sângele vostru, stropind


pământul inimilor cu puterea înfricoşătoare a jertfei. În sfinţenie aţi fost îmbrăcaţi,
Pruncilor, zguduind porţile întunericului cu solia izbăvirii. Pentru aceasta, cântăm
împreună cu voi: Aliluia!
Icosul al 2-lea

Darul vieţii nestricăcioase l-aţi primit şi binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl, întru
sfinţenie să liturghisiţi iubirea prin jertfă, slujind dumnezeieştii pronii întru
mântuirea lumii. Pentru aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, potolirea mâniei tiranilor;
Bucuraţi-vă, rodirea rugăciunii mamelor;
Bucuraţi-vă, încetarea urii şi răzbunării;
Bucuraţi-vă, curcubeie ale iertării şi împăcării;
Bucuraţi-vă, acoperământ al celor prigoniţi;
Bucuraţi-vă, luminare de ziuă a conştiinţei;
Bucuraţi-vă, că sânul raiului v-a alăptat;
Bucuraţi-vă, pregătitori ai înfricoşătoarei Jertfe;
Bucuraţi-vă, îmbolditori ai curăţiei;
Bucuraţi-vă, surpători ai invidiei;
Bucuraţi-vă, alungători ai iubirii de stăpânire;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 3-lea

La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Binevoind El a vă îmbrăca întru desăvârşirea


sfinţeniei în chiar zorii vieţii pământeşti, cerurile s-au minunat slăvind nespusa
purtare de grijă şi înţelepciune dumnezeiască. Pentru aceasta, smerindu-ne cugetele,
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Preînchipuind pe Pruncul Iisus jertfit în potirul înfricoşat al Sfintei Euharistii, v-aţi


împărtăşit, Sfinţilor Prunci, de dulceaţa Duhului Sfânt, fiind tare nădejde celor ce
caută statornic pruncia inimii. Pentru aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, luminători ai nopţii sufletului;
Bucuraţi-vă, vestitori ai primăverii de taină;
Bucuraţi-vă, solitori ai Învierii;
Bucuraţi-vă, raze ale Bisericii biruitoare;
Bucuraţi-vă, ruguri aprinse de cântarea cerească;
Bucuraţi-vă, făclii nestinse de rugăciune;
Bucuraţi-vă, pietre de temelie duhovnicească;
Bucuraţi-vă, chipuri ale nevinovăţiei;
Bucuraţi-vă, potire ale bucuriei;
Bucuraţi-vă, adieri ale Duhului;
Bucuraţi-vă, seminţe ale Cuvântului;
Bucuraţi-vă, prunci înfrăţiţi la sânurile Tatălui;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 4-lea

Lumină din Lumina cea adevărată aţi primit, fiind mutaţi la Învierea Domnului în
raiul cel descuiat, de unde vă rugaţi neîncetat pentru noi, întru curăţia şi simplitatea
sufletelor. Pentru aceasta, nădejde luând, ne unim glasurile întru a cânta: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Vai, cum lăcrimaţi, Sfinţilor Prunci, văzând întinzându-se în lume lepra uciderii de
prunci, cum vărsaţi izvoare de lacrimi pentru nemângâiaţii copii ai lui Dumnezeu,
lipsiţi de darul luminii şi vieţii! Cum plângeţi sufletele părinţilor, strivite sub povara
neiubirii! Pentru aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, înduioşarea şi aducerea la pocăinţă a lepădătorilor de prunci;
Bucuraţi-vă, opritorii gândului înfricoşător al avortului;
Bucuraţi-vă, îndulcitorii durerilor naşterii;
Bucuraţi-vă, comori ale ţarinii inimii;
Bucuraţi-vă, păzitori ai fecioriei minţii;
Bucuraţi-vă, întăritori ai credinţei;
Bucuraţi-vă, candele aprinse la icoana Întrupării;
Bucuraţi-vă, bucuria Maicii Domnului;
Bucuraţi-vă, că ruga ei dulce durerea v-a alinat;
Bucuraţi-vă, că în icoana raiului aţi păşit;
Bucuraţi-vă, că graiul cel nestricăcios l-aţi dobândit;
Bucuraţi-vă, că din Pomul Vieţii v-aţi împărtăşit;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 5-lea

Cu rugăciunile voastre, Sfinţilor Prunci, ca nişte liturghisitori ai tainei naşterii,


chemaţi milostivirea lui Dumnezeu pentru zămislirea şi ocrotirea pruncilor şi
alinarea durerilor naşterii. Pentru aceasta, rugându-vă a îndepărta de la noi toată
boala cea sufletească şi trupească, cântăm împreună cu voi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

În încercări şi prigoane ajutaţi pe cei fără de apărare, ca încredinţându-se cu totul


Domnului, să poată a săvârşi în pace voia Sa cea sfântă. Pentru aceasta, Sfinţilor
Prunci, ne închinăm icoanei nevinovăţiei voastre, strigând unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, picături din roua Duhului;
Bucuraţi-vă, verigi între legea cea veche şi nouă;
Bucuraţi-vă, flori ale Crucii;
Bucuraţi-vă, lăstare ale schimbării minţii;
Bucuraţi-vă, izvoare de gingăşie duhovnicească;
Bucuraţi-vă, firimituri de mană cerească;
Bucuraţi-vă, că v-aţi alăturat îngerilor lui Hristos;
Bucuraţi-vă, surparea zidului gros de patimi;
Bucuraţi-vă, altare ale Duhului;
Bucuraţi-vă, muşchi crescuţi pe Piatra din capul unghiului;
Bucuraţi-vă, mlădiţe ale vieţii neîntinate;
Bucuraţi-vă, înmuguriri ale dragostei de frate;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi pentru Domnul Hristos!

Condacul al 6-lea

Preasfânta Fecioară Maria mult s-a îndurerat la trecerea voastră din viaţa
pământească, Sfinţilor, rugând fierbinte pe Fiul ei şi Dumnezeu ca pururea să vă fie
aproape cu Tatăl şi cu Duhul. Iar aceasta împlinindu-se, mijlociţi acum înaintea
Sfintei Treimi pentru sufletele noastre, cântând cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Văzând cu mintea Sfânta Fecioară pe mamele deznădăjduite şi plânse lângă


trupurile voastre fără viaţă, Sfinţilor Prunci, a pus în sufletul ei chipul sabiei ce urma
să-i străbată inima la moartea Domnului Iisus. Să privim dar şi noi în chip
înţelegător la sfârşitul acestei vieţi trecătoare ca la o trecere de taină prin Cruce către
Înviere, şi să strigăm unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, ploi de lumină în lutul uitării;
Bucuraţi-vă, mugurii duhovniceşti ai Lucrării;
Bucuraţi-vă, mugurii vieţii celei noi întru Hristos;
Bucuraţi-vă, descoperitorii sfatului dumnezeiesc;
Bucuraţi-vă, privitorii Chipului Preafrumos;
Bucuraţi-vă, struguri zdrobiţi în teascul iubirii;
Bucuraţi-vă, că puterea lui Dumnezeu v-a umbrit;
Bucuraţi-vă, că lacrimile Maicii Sale v-au răcorit;
Bucuraţi-vă, purtătorii patimilor cei neprihăniţi;
Bucuraţi-vă, icoane ale iubirii răscumpărate;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 7-lea

Luceferi de dimineaţă v-aţi arătat, Sfinţilor Prunci, şi vestitori ai Răsăritului de Sus.


Pentru aceasta, cu smerenie ne închinăm Celui ce v-a încununat pe voi, căzând
înaintea Lui şi cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea

Steaua Domnului v-a luminat naşterea, iar Crucea Lui v-a luminat Paştile. De
îngereştile cete aţi fost slujiţi ca nişte mucenici înaintemergători lui Hristos. Pentru
aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, faguri plini de mierea Cuvântului;
Bucuraţi-vă, pene strălucitoare ale porumbiţei Duhului;
Bucuraţi-vă, înseninări în furtuna vieţii;
Bucuraţi-vă, picuri de ploaie în arşiţa pustiului;
Bucuraţi-vă, tainice înmuguriri ale smochinului neroditor;
Bucuraţi-vă, că aţi fost însufleţiţi de duhovnicescul zbor;
Bucuraţi-vă, văi ale rodirii suferinţei;
Bucuraţi-vă, albii ale luminării conştiinţei;
Bucuraţi-vă, înaintemergătorilor Pruncului Hristos;
Bucuraţi-vă, străji ale dumnezeiescului Iisus;
Bucuraţi-vă, întoarcere din păcat a celor căzuţi;
Bucuraţi-vă, ruşinare a judecătorilor şi cârmuitorilor nedrepţi;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 8-lea

Tulburarea inimilor o potoliţi, Sfinţilor, cu darul mângâietor al rugăciunii


neprihănite. Pentru aceasta vă chemăm să ne sloboziţi sufletele din grija
îmbătrânitoare, ca în pace să putem cânta pururea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Din mormântul păcatului izbăvindu-ne cu rugăciunea, ca nişte stele călăuzitoare


către Lumina cea neapropiată ne sunteţi, Sfinţilor Prunci. Pentru aceasta strigăm
vouă:
Bucuraţi-vă, trezitorii noştri din desfrânare;
Bucuraţi-vă, îndulcitorii lacrimilor amare;
Bucuraţi-vă, călăuzitorii orfanilor;
Bucuraţi-vă, mângâietorii mamelor nemângâiate;
Bucuraţi-vă, că aţi fost închinaţi Dumnezeului Celui Viu;
Bucuraţi-vă, binecuvântaţii Maicii Domnului;
Bucuraţi-vă, flori în grădina raiului;
Bucuraţi-vă, purtătorii cununilor de spini;
Bucuraţi-vă, sfinţi însuliţaţi prin mărăcini;
Bucuraţi-vă, însuliţarea nesimţitoarelor inimi;
Bucuraţi-vă, gene de speranţă în noianul tristeţii;
Bucuraţi-vă, ţărmuri de care se sparg valurile morţii;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 9-lea

Nerăutatea învăţând de la voi şi nefăţărnicia gestului, Sfinţilor Prunci, ca pe cei ce aţi


fost încununaţi cu lumina nepieritoare vă fericim şi împreună cu voi cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

N-aţi slujit deşertăciunii şi chipului înşelător al lumii, ci Domnului, cu Care în acelaşi


răstimp născuţi fiind, de Dânsul aţi şi fost suiţi la cer, spre veşnică pomenire. Pentru
aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, întoarcere din drum a fiilor risipitori;
Bucuraţi-vă, tresărire de conştiinţă a celor nepăsători;
Bucuraţi-vă, ramuri pe care se odihneşte porumbiţa Duhului;
Bucuraţi-vă, alipire de viaţa cea nepieritoare;
Bucuraţi-vă, lepădare a păcatelor îmbătrânitoare;
Bucuraţi-vă, că strigătul vostru a mişcat cerurile;
Bucuraţi-vă, că lacrimile Rahilei au frânt tăcerile;
Bucuraţi-vă, pregătitorii Cinei celei de taină;
Bucuraţi-vă, coşmaruri ale voii împotrivitoare;
Bucuraţi-vă, adâncuri de rugăciune curată;
Bucuraţi-vă, odihnire în lumina neapropiată;
Bucuraţi-vă, ghiocei izbucniţi din pământul Domnului;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi pentru Domnul Hristos!

Condacul al 10-lea

Cu moartea pe moarte călcând, Domnul v-a îmbrăcat în luminoasă haină de nuntă,


cântarea voastră mijlocind tuturor bucurie şi mare milă. Iar auzindu-vă glasurile
îngereşti, inimile împietrite se trezesc şi la viaţa cea duhovnicească renasc, cântând:
Aliluia!

Icosul al 10-lea

Durerea mamelor alinând, chipul gingăşiei îl plămădiţi în suflete, Sfinţilor Prunci, cu


mireasma rugăciunii curate. Din darul de care v-aţi împărtăşit, dăruiţi fără încetare
tuturor celor ce cheamă numele Domnului, pentru care strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, gângurit al conştiinţei;
Bucuraţi-vă, spice ce potolesc foamea neputinţei;
Bucuraţi-vă, pâini ale punerii înainte;
Bucuraţi-vă, icoane ale înmulţirii darurilor crucii;
Bucuraţi-vă, călăuze în taina curăţiei;
Bucuraţi-vă, că aţi cunoscut durerile naşterii bucuriei;
Bucuraţi-vă, mădulare ale Bisericii lui Hristos;
Bucuraţi-vă, învăţătorii smereniei neprefăcute;
Bucuraţi-vă, găsitorii comorilor pierdute;
Bucuraţi-vă, dezlegătorii de falsa înţelepciune;
Bucuraţi-vă, întărirea celor ce se bucură de ocări şi prigoane;
Bucuraţi-vă, izbăvirea celor dispreţuiţi de lume;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 11-lea

Crudul împărat Irod a murit în grele chinuri, urmărit de mânia lui Dumnezeu. Tot
astfel şi noi, zăbovind cu mintea în păcat şi potrivnici întrupării duhovniceşti a lui
Hristos, ne primejduim sufletele de moartea cea nevăzută a simţirii înţelegătoare.
Pentru aceasta chemăm milostivirea Domnului, strigând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Mamele voastre, Sfinţilor Prunci, au plâns cu lacrimi amare pierderea scumpilor


copii. Precum ele, plângem şi noi pierderea darului lui Dumnezeu. Însă precum ele
s-au bucurat mai pe urmă de acoperământul sfinţeniei voastre, tot aşa ne rugăm şi
noi pentru întoarcerea durerii în bucurie, strigând unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, alinătorii durerilor părinteşti;
Bucuraţi-vă, că aţi păşit pe trepte de icoană;
Bucuraţi-vă, că a înflorit nespusa voastră rană;
Bucuraţi-vă, struguri în via lui Hristos;
Bucuraţi-vă, bucuria celor ce nasc întru simplitatea inimii;
Bucuraţi-vă, că îi chemaţi pe ucigaşii de prunci la pocăinţă;
Bucuraţi-vă, că îi apasă poveri pe conştiinţă;
Bucuraţi-vă, că se vor smeri din trufia înălţării;
Bucuraţi-vă, că le rămâne nădejdea mărturisirii şi iertării;
Bucuraţi-vă, că vă cuprind braţele Maicii Domnului;
Bucuraţi-vă, în duhul icoanei pascale;
Bucuraţi-vă, de duhovniceasca întrupare;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 12-lea

Duhul iubirii de stăpânire, al invidiei şi al răzbunării ne face următori lui Irod. Iar
duhul blândeţii, al iubirii şi al păcii străluceşte din icoana voastră, Sfinţilor Prunci,
spre slava lui
Dumnezeu şi bucuria celor ce cu credinţă cântă: Aliluia!
Icosul al 12-lea

Dulceaţa raiului treziţi în inimile noastre, Sfinţilor Prunci, picurând mir din înălţime
peste cei însetaţi de viaţă. Pentru aceasta strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, leagăne de închinare;
Bucuraţi-vă, certarea slujirii neînţelegătoare;
Bucuraţi-vă, învietorii memoriilor neprihănite;
Bucuraţi-vă, dezvelitorii măştilor ipocrite;
Bucuraţi-vă, luminătorii golului necredinţei;
Bucuraţi-vă, martorii Stelei neapuse;
Bucuraţi-vă, înfricoşarea ucigaşilor de prunci;
Bucuraţi-vă, ruşinarea celor ce batjocoresc taina naşterii;
Bucuraţi-vă, mustrătorii încălcătorilor de jurământ hipocratic;
Bucuraţi-vă, îmblânzitorii fiarelor gândite;
Bucuraţi-vă, că lacrimile noastre de pocăinţă le purtaţi înaintea Scaunului Sfintei
Treimi;
Bucuraţi-vă, aluat al iubirii sfinţitoare;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul al 13-lea

O, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod, rugaţi-vă pentru sufletele noastre, să învie
din mormântul păcatelor încă din viaţa aceasta, întru dragoste neamăgitoare şi
dăruire duhovnicească, pentru ca întrupând Iubirea lui Dumnezeu în viaţa noastră,
să putem cânta împreună cu voi, la Înfricoşătoarea Judecată: Aliluia! (Acest condac se
zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea…,


Condacul 1: Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi…,

Icosul 1

Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit


răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără
voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei
voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc
patimile voastre strigă:
Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;
Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost
liturghisiţi;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;
Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;
Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;
Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;
Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;
Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;
Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;
Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;
Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos!

Condacul 1

Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba
nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului
aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia!

S-ar putea să vă placă și