Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Departamentul de Științe ale Educației
Specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Fundamentele Psihopedagogiei Speciale

Principiile educației incluzive

Laszlo Roxana Felicia

An 1, ID

Târgu Mureș
2021
 Principiile psihopedagogice au luat naștere ca urmare a experienței pedagogice
generalizate și a gândirii marilor pedagogi și psihologi din sfera educației. Ele stau la baza
organizării activităților de predare-învățare și activităților recuperatorii și compesatorii,
având rolul de a îndruma procesul educațional în vederea îndeplinirii optime a obiectivelor
educaționale.
Principiul învățării prin acțiune relevă importanța unei participări conștiente a
elevilor în procesul de predare-învățare. Personalitatea omului se formează și se exprimă în
și prin activitate, de aceea și învățarea reprezintă o interiorizare a acțiunilor externe. Dacă
metoda de predare include activități concrete sau activități cu suport imagistic și activități
mentale reflexive, atunci învățarea va fi constructivă și eficientă.
Principiul construcției componențiale și ierarhice a structurilor intelectuale are la
bază ideile evidențiate de „teoria triarhică a inteligenței”. E nevoie ca proiectarea
activităților didactice să urmărească dezvoltarea celor trei tipuri de componente ale
inteligenței: componentele de achiziție a cunoștințelor, componentele performanței și
metacomponentele. Acest principiu ne ajută să înțelegem dezvoltarea cognitivă în funcție
de stadiul evoluției inteligenței copiilor și să concepem activități didactice care ajută
copilul să-și dezvolte forme superioare ale învățării.
Inteligența se formează gradual împreună cu schimbul sistematic între persoană și
mediul exterior. Pentru a optimiza procesul de predare-învățare, profesorul trebuie să
cunoască de asemenea caracteristicile structurale și funcționale ale inteligenței în funcție
de stadiile psihogenetice. Pricipiul psihogenetic al stimulării și accelerării dezvoltării
stadiale a inteligenței denotă că trecerea dintr-un stadiu psihogenetic în cel următor poate fi
grăbită dacă se folosesc metode didactice formative și specifice unei anumite perioade de
vârstă. Acordând un timp optim pentru modificarea structurilor cognitive ale copilului,
profesorul urmărește zona proximei dezvoltări prin activități didactice diferențiate.
Dacă profesorul ar avea în vedere doar nivelul actual de dezvoltare psihică al
copilului, învățarea școlară nu va putea conduce la un nivel mai înalt. De aceea principiul
psihogenetic al stimulării și accelerării dezvoltării stadiale a inteligenței este într-o legătură
strânsă cu principiul ipotezei optimiste. Țintirea înspre zona proximă de dezvoltare poate
aduce rezultate pozitive dacă profesorul este mediator între copil și sarcinile pe care trebuie
să le rezolve.
Pentru copiii cu anumite dizabilități zona proximei dezvoltări este mai limitată. În
aceste situații, rolul de sprijin al adultului în procesul de învățare este mult mai mare decât
la copiii cu intelect normal. Profesorul nu tebuie să rămână pasiv în așteptarea unui anumit
stadiu de dezvoltare cognitivă, ci instruirea poate grăbi sau chiar provoca anumite
dezvoltări cognitive.
Principiul unității dialectice dintre senzorial și rațional evidențiază cele două tipuri
de cunoaștere: intuitivă și deductivă. Ponderea dintre acestea diferă în funcție de vârsta
elevilor. Psihologul Jerome Bruner ne sugerează că procesul de învățare e nevoie să
asigure o implicare activă și conștientă a elevului: „cunoașterea este un proces, nu un
produs”.
Ținând cont de principul accesibilității cunoștințelor și deprinderilor, profesorul
trebuie să opereze cu metode didactice diferențiate și individualizate care să activeze
potențialul intelectual real al copiilor. Un set de noțiuni se consideră accesibil dacă
beneficiul în urma învățării este direct proporțional cu efortul depus și cu exersarea.
Dezvoltarea gândirii și asimilarea de cunoștințe au o relație de interdependență. În
contextul învățământului incluziv, psihopedagogul de sprijin folosește proiecte educative
personalizate pentru a accelera dezvoltarea intelectuală a elevilor cu dizabilități. Psihologul
rus Lev Vîgotski afirmă că instruirea și educația sunt premergătoare dezvoltării intelectuale
dacă profesorul are în vedere zona proximei dezvoltări a inteligenței copilului. Ceea ce
copilul reușește să facă astăzi cu ajutorul adultului, mâine poate deveni o activitate
independentă.
Un aspect important în aplicarea acestor principii psihopedagogice este teoria
inteligențelor multiple. Conform acestei teorii, există șapte forme ale inteligenței:
inteligență verbală, logico-matematică, spațială, corporală și kinestezică, muzicală,
interpersonală și intrapersonală. Consider că aplicarea acestei teorii în proiectarea
activităților didactice ar avea rezultate benefice neașteptate în dezvoltarea intelectuală a
copiilor.
În opinia mea, cunoașterea acestor principii psihopedagogice mă ajută să-mi
conștientizez mai bine rolul de pedagog și impactul pe care îl pot avea în dezvoltarea
copiilor pe care îi am în grijă.
 Bibliografie
1. Preda, V. (2015) – Repere științifice pentru optimizarea educației speciale,
educației specializate și integrate/incluzive, în A. Roșan, (coord.), Psihopedagogie
specială. Modele de evaluare și intervenție, Iași, Editura Polirom, pp. 27-47