Sunteți pe pagina 1din 213

Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

1 Ianuarie

Troparul Sfântului Vasile cel Mare, glasul 1

În tot pământul a ieşit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu
dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor
le-ai împodobit, împărătească preoţie. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu
să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile
învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat
Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare
te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Icosul 1

Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile
înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe
care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi
nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Condacul 2

Al Păstorului păstorilor de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasile, ai îmbogăţit


Biserica cu înţeleptele tale învăţături; pentru care cântam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Ai fost, preasfinte părinte, totdeauna la înălţimile vredniciei arhiereşti şi întru


adâncul smereniei; pentru care noi minunându-ne cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te veseleşti în Biserica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul Hristos primeşti binecuvântare;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cereşti;
Bucură-te, înţelepte tâlcuitor al celor teologiceşti;
Bucură-te, magistrul ştiinţelor frumoase;
Bucură-te, că ţi-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucură-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucură-te, cu heruvimii de Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;
Bucură-te, cu mucenicii împreună-şezătorule;
Bucură-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce
cu tunetul cuvintelor tale amuţeşti gurile ereticilor; iar noi credincioşii, bucurându-
ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Împotrivindu-te, părinte, lui Iulian prea păgânul împărat şi mărturisind


Dumnezeirea lui Hristos, ai ruşinat păgânatatea lui, făcându-te mucenic de
bunăvoie; pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, sabie ascuţită cu focul Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;
Bucură-te, propovăduire puternică a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adânc-grăitoare a Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioşilor mijlocitor;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciţi, spre îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, cel ce pe popor de foame l-ai scăpat;
Bucură-te, al iubirii de argint săgetătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 4

Văzut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele


îngereşti şi poruncind mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian,
vrăjmasul Fiului său; iar după ce te-ai încredinţat că ai fost ascultat, îndată ai cântat
lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multă
bărbăţie l-ai mustrat, preaînţelepte părinte; pentru care te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înţelept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învăţătorule;
Bucură-te, munte aspru al pocăinţei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinţei;
Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoţiei povăţuitorule;
Bucură-te, al dascălilor învăţătorule;
Bucură-te, mare învăţător al fecioriei;
Bucură-te, grădina cea împodobită a curăţiei;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptăţită de eparhul cetăţii,
cerând de la tine a-i face mijlocire; iar tu, înfricoşându-l cu judecata lui Dumnezeu , l-
ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurându-se, ţi-a adus mulţumire, cântând lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5

Următor făcându-te Mântuitorului, preaînţelepte părinte, te-ai arătat mare apărător


celor nedreptăţiţi; pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptăţiti;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce pe împăraţii cei fără de lege i-ai mustrat;
Bucură-te, ca pe eparhul spre milă l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cununa mucenicească ai dorit;
Bucură-te, că mărturisitor a fi te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăţie pierzătoare n-ai adunat;
Bucură-te, ca întru sărăcie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 6

Primit-ai, mare arhipăstorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât


l-ai silit a trimite prin văzduh zapisul tânărului prin care se vânduse; de care minune
spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare:
Aliluia!

Icosul 6

Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor


Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viaţa ta cea plină de sfinţenie, părinte Vasile, cuviosul


Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălţa la cer şi a auzit glas zicând: "În
acest fel este Vasile". De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Avut-ai, preasfinte părinte, inima ta din pruncie locaş curat Sfântului Duh, prin care
te-ai făcut mare între aleşii lui Dumnezeu; pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, sfeşnicul luminii celei neînserate;
Bucură-te, fântâna scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;
Bucură-te, muză de credinţă învăţătoare;
Bucură-te, înţelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucură-te, că de înţelepciunea ta s-au mirat împăraţii;
Bucură-te, că de frumoasa ta grăire au amuţit ereticii;
Bucură-te, râu de apele vieţii revărsător;
Bucură-te, crin de mireasma împodobitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 8

Precum când erai în viaţa aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele
poporului, aşa acum, prealăudate ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalţă ca
o jertfă rugăciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând
lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasile, şi îndrăzneala ta către
Hristos o ai dovedit şi după moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem ţie:
Bucură-te, cu numele împărăţiei numite;
Bucură-te, al Bisericii mare părinte;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, apăratorul dogmelor cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul tainelor celor cereşti;
Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;
Bucură-te, celor credincioşi către aceea povăţuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;
Bucură-te, seceră apostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, roua cerească de arşiţa păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 9

Zis-ai, preaînţelepte părinte, că "filozofia cea adevărată este gândirea la moarte". Dă-
ne deci nouă cu rugăciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu să trecem fără
primejdie prin porţile morţii şi, ajungând la viaţa cea fericită, să cântăm împreună cu
tine lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul 9

Împodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu înţelepciunea ta preaînaltă şi cu


dumnezeiasca sfinţenie; pentru care aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, ostaşul cel ager al armelor celor duhovniceşti;
Bucură-te, slujitorule cu puterile cele cereşti;
Bucură-te, cel ce întru împodobirea Bisericii pe mulţi ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;
Bucură-te, că teologului Ioan ai urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpă a arhieriei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoţiei;
Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin uşa oilor în staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdeaţa Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a pastoriei icoană vie te-ai văzut;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 10

Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasă şi dându-ţi hârtia cea pecetluită în care
erau scrise păcatele sale, pe care se ruşina a le mărturisi, tu degrab, alergând la
rugăciune către Dumnezeu, ai facut prin minune a se şterge păcatele ei. Pentru aceea
noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate părinte, zid nebiruit ridicat prin înţelepciunea
Lui la înălţime; pentru care cu laude ca şi cu nişte flori te încununează pe tine,
zicând:
Bucură-te, vioara Duhului cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina raiului cea de viaţă adunătoare;
Bucură-te, muza de cele cereşti cântătoare;
Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărţeşti;
Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israel îl povăţuieşti;
Bucură-te, stâlpul credinţei cel de viaţă purtător;
Bucură-te, fagure de miere din izvorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoştinţă;
Bucură-te, ajutătorul grabnic celor ce te cheamă cu credinţă;
Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;
Bucură-te, că împodobeşti ceata păstorilor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Părinte Vasile, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în
sfinţirea dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a
diaconului, ai făcut a se despărţi prin perdele altarul de adunarea credincioşilor; de
care minunându-ne cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul 11

Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, bine-plăcutule al lui
Dumnezeu Vasile, căci sculându-te de pe patul morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu
toată casa lui; pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că după a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ţi prelungi viaţa;
Bucură-te, că ţi s-a încredinţat ca evreul să dobândească credinţa;
Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scăpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munţilor cereşti;
Bucură-te, înger iubit al puterilor îngereşti;
Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ţi-ai împodobit;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările ce nu se pot grăi cu limbi omeneşti;
Bucură-te, că acum te desfătezi în cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, caută cu milostivire din înălţimea munţilor cereşti spre
noi care luptăm cu multe necazuri în marea acestei vieţi şi, primind micile noastre
laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta
împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Arătându-ţi-Se Însuşi Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, vrednicule de laude părinte,


te-a învăţat lucrarea dumnezeieştii Liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoabă de
mare cuviinţă; pentru care, cu smerenie lăudându-te, zicem ţie:
Bucură-te, al altarului diamant nepreţuit;
Bucură-te, al păstorului fluier aurit;
Bucură-te, cunoscătorul dogmelor şi al canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor şi al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiscă mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoţiei;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, a celor leneşi trimbiţă deşteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel Bisericii luminător;
Bucură-te, ca Petru de ceresca împărăţie descuietor;
Bucură-te, gura Cuvântului din cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 13

O, preaminunate părinte al părinţilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind puţina noastră


cântare, precum Mântuitorul banii văduvei, soleşte pentru noi trecere fără primejdii
în ceasul morţii, ca învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieştii împărăţii, să
cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei
ori)
Icosul 1

Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile
înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe
care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi
nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 1

Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile
învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat
Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare
te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni
2 Ianuarie

Troparul, glasul al 4-lea

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu
înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima
plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii
Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale,
preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea


Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru
aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul
tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase
Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic


ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce
te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare
îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm
către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din
Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea
minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și
serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a
strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție
cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către


viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar
desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a
călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții,
arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos,
Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale,
necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui
Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu,
căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când
de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din
ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la
Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din
gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu
credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit
viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a
lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și
îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al
tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din
putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în
lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a
mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe
Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te
lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:
Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav
fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții
Apostoli Petru și Ioan și a zis: "Acesta este din neamul meu!"- și s-a atins de capul
tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase


Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără
milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe
toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea,
minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu


purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă
cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și
Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului
Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe
credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea
lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit
a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de
această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai
gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa


nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai
arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea
dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea
învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce
te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la
tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai
depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind.
Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi
duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit
fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar
îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte,
ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și
Domnului cântându-I: Aliluia!
Icos 8:

"Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!"- Asa strigai în
rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu
deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu
preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în
zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă
din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe
a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci
împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat,
iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți
blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm
asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai
învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-


ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții
îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava
cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții:
Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat
înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci
noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui
Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață


mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu
trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru
mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și


după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la
cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către
tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni,
ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine,
preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa
de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine
Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic


mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste
îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime,


primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând
acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos,
roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I:
Aliluia!
(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea
minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și
serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a
strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție
cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic


ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce
te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare
îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm
către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din
Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce
aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine
sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună
întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte
vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-
au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la
odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a
număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile
pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și
noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu
îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță
pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească
poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata
aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească
de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm
în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți
Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava


ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care
cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de
bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu
tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru
păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de
ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui
Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție
și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul
sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de
răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne
învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi
nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și
adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută,
la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel
vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo
2 Ianuarie

Troparul Sfintei Iuliana din Lazarevo, glasul al 4-lea

Luminată fiind de harul dumnezeiesc, și după moarte ne descoperi strălucirea vieții


tale; mir tămăduitor cu bun miros izvorăști pentru bolnavii care se apropie cu
credință de racla cu sfintele tale moaște. O, cinstită maică Iuliana, roagă-L pe Hristos
Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos și a
mărturisit că familia este o cale de sfințenie biruind cu iscusință cursele vrăjmașului
și ispitele trupești, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Sfântă
Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Icosul 1

Tu ești bucuria noastră, mângâierea și ajutorul nostru, roabă aleasă a lui Hristos, că
împreună călătorești pe marea vieții cu cei care se roagă ție, izbăvindu-i de vifor și
ducându-i la limanul cel liniștit al Raiului, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, mlădiță a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, candelă aprinsă pentru Hristos;
Bucură-te, înger al curăției și al rugăciunii;
Bucură-te, dreptar al viețuirii creștine în familie;
Bucură-te, pildă pentru soțiile credincioase;
Bucură-te, pavăză a mamelor creștine și a copiilor lor;
Bucură-te, veghetoare asupra tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, arătând calea spre mănăstire celor care o caută;
Bucură-te, mâna întinsă celor care vor să se pocăiască;
Bucură-te, ajutătoare celor care pun început bun mântuirii;
Bucură-te, glas al sfințeniei în pustia lumii iubitoare de rătăcire;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 2-lea
Născându-te într-o familie credincioasă, încă din copilărie sufletul tău a râvnit după
frumusețile cerești, ai iubit postul și rugăciunea mai mult decât petrecerea cu cei de-
o vârstă cu tine și nu te-ai scârbit când erai defăimată pentru nevoințele tale, ci Îi
cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Orfană rămânând de la o vârstă fragedă, ai căutat să trăiești ca o vrednică fiică a


Maicii Domnului și la ea ai căutat sprijin și ocrotire. Și prigonită fiind de rudele care
nu înțelegeau asprimea vieții tale, nu te-ai lenevit a duce lupta cea bună. Pentru
aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că, între oameni trăind, ai ales a fi cu mintea la cele cerești;
Bucură-te, că lipsită fiind de iubirea mamei tale, ai căutat iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitoare a orfanilor și a copiilor lipsiți de dragostea părintească;
Bucură-te, alinare a suferințelor celor apăsați de singurătate;
Bucură-te, că frăgezimea vârstei nu te-a împiedicat să dobândești Duhul cel Sfânt;
Bucură-te, că nu te înduplecai să renunți la nevoințele tale;
Bucură-te, că timpul îl petreceai în lucrări duhovnicești;
Bucură-te, că îți ascundeai virtuțile cu smerenie;
Bucură-te, că prin răbdarea batjocurilor te-ai încununat;
Bucură-te, că nu ai căutat înțelegere la oamenii slabi în credință;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit când erai disprețuită pentru viețuirea ta;
Bucură-te, că pe stânca răbdării ai stat și te rogi pentru cei lipsiți de răbdare;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 3-lea

Iubitor de Hristos fiind părintele care te-a cununat cu soțul tău, după predania
Sfinților Părinți v-a călăuzit să trăiți în viața de familie, sporind în iubire, în
rugăciune și nevoință, ca să cântați împreună cu toți sfinții: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Stavilă ești celor care defaimă căsătoria, zicând că este o cale a poftelor și a patimilor,
pentru că ai adeverit că nunta este o mare binecuvântare și un mare dar pentru cei
care o trăiesc în Hristos și în Biserică, după cuvântul Sfântului Pavel, Apostolul
neamurilor. Drept mulțumire îți zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că ai arătat că familia e drum spre Rai;
Bucură-te, că ai îndepărtat îndoiala de la cei șovăitori;
Bucură-te, adeverire a vieții trăite după Evanghelie;
Bucură-te, următoare a povețelor Sfântului Apostol Pavel;
Bucură-te, întărire a celor care aleg să se unească în Taina Cununiei;
Bucură-te, praznic al inimilor care caută să dobândească sfințenia;
Bucură-te, floare care aduci bună mireasmă în casele creștinilor;
Bucură-te, sprijin al celor care se împotrivesc duhului acestei lumi;
Bucură-te, mărturisitoare a iubirii prin care familia se întărește;
Bucură-te, că gonești diavolii semănători de dezbinare;
Bucură-te, că izgonești tulburarea și neînțelegerea;
Bucură-te, pace a familiilor credincioase;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 4-lea

Ai înțeles, Sfântă Iuliana, că dacă prin femeia credincioasă se poate mântui bărbatul
necredincios, dacă urmează credinței și faptelor ei de virtute, cu atât mai mult
bărbatul credincios poate să se folosească de viețuirea sfântă a soției sale și să Îi cânte
lui Dumnezeu cu glas de strigare: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai vrut să îl duci și pe soțul tău, Gheorghe, la măsura nevoințelor tale, vrând să se


vadă și în fapte credința sa. Cu pricepere l-ai sfătuit să ridice pe umerii săi crucea
nevoințelor, făcându-te pildă pentru soții credincioși ca să se sprijine unul pe altul în
lupta cea duhovnicească, și pentru aceasta auzi de la noi:
Bucură-te, sfeșnic aprins de Dumnezeu în noaptea îndepărtării de credință;
Bucură-te, că pe soțul tău l-ai sfătuit cu multă pricepere;
Bucură-te, că de la tine învață soții să se ajute în războiul duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuire cu pricepere și mustrare blândă;
Bucură-te, nădejde a celor biruiți de deznădejde;
Bucură-te, că aduci gândul cel bun în sufletele șovăitoare;
Bucură-te, că de nepriceperea noastră nu te scârbești;
Bucură-te, că ne arăți cum să îi ajutăm pe cei de lângă noi;
Bucură-te, că nu prin vorbe, ci prin fapte ne înveți să îi sfătuim;
Bucură-te, cuvânt bun spus la vremea potrivită;
Bucură-te, tăcere roditoare binecuvântată de Dumnezeu;
Bucură-te, rugătoare pentru toți cei care vor să se mântuiască;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 5-lea

Cu treisprezece copii te-a binecuvântat Dumnezeu, și vie roditoare ai fost, după


cuvântul psalmistului David. Dar greutățile creșterii copiilor nu te-au îndepărtat de
lucrarea duhovnicească, ci ți-au fost pricină de înmulțire a virtuților, căci I-ai cântat
neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cum te vom lăuda, mamă cu mulțime de copii și sfântă cu mulțime de fii


duhovnicești? Că prin faptele tale i-ai rușinat pe cei care fug de crucea facerii de
copii și de cea a creșterii lor în Hristos, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, laudă a soților care nu își îngroapă talanții;
Bucură-te, urmașă a sfintelor mame din vechime;
Bucură-te, că ai adus pe lume treisprezece copii;
Bucură-te, că nu te-ai deznădăjduit când Domnul i-a luat la El pe unii dintre ei;
Bucură-te, că ți-ai crescut copiii în dreapta credință;
Bucură-te, că i-ai învățat să trăiască pentru Hristos;
Bucură-te, că nu i-ai hrănit doar trupește, ci și duhovnicește;
Bucură-te, mărturisitoare a virtuții și osândire a păcatului;
Bucură-te, mustrătoare a femeilor care vor să lepede pruncii;
Bucură-te, că îi cerți pe soții care nu vor să facă copii;
Bucură-te, că aflând despre faptele tale, unii se pocăiesc pentru păcatele lor;
Bucură-te, că mica biserică a fost familia ta;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 6-lea

Nu ne este lesne să înțelegem cum, purtând grijă familiei, ai găsit vreme să te ocupi
și de mulțime mare de săraci și de orfani, dar ai arătat prin aceasta că mulțimea
treburilor casei nu trebuie să-i oprească pe credincioși să Îi cânte lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 6-lea

În loc să asculte poruncile Evangheliei și să poarte de grijă săracilor, bolnavilor,


orfanilor și tuturor necăjiților, mulți creștini se îngrijesc numai de binele lor și al
rudelor lor, dobândind bunătățile pământești și pierzând Împărăția Cerurilor; dar tu
ai ținut poruncile și ai dobândit Raiul cel gătit sfinților. Iar noi, învățându-ne din
jertfelnicia ta, îți cântăm:
Bucură-te, că te osteneai lucrând nopțile pentru a-i ajuta pe săraci;
Bucură-te, hrănitoare a celor flămânzi și însetați;
Bucură-te, că prin lucrul mâinilor tale i-ai îmbrăcat pe cei lipsiți;
Bucură-te, că i-ai îngrijit în casa ta pe cei bolnavi;
Bucură-te, că aveai grijă ca morții să fie înmormântați după lege;
Bucură-te, că nici casnicii tăi nu știau milosteniile tale;
Bucură-te, că ai fugit de lauda omenească;
Bucură-te, că ai rânduit milosteniile cu dreaptă socoteală;
Bucură-te, că pentru virtutea ta unii slujitori te ocărau;
Bucură-te, că ai răbdat defăimările lor fără să te mâhnești;
Bucură-te, chemându-ne să luăm de la tine pildă de viețuire;
Bucură-te, că ne îndemni să îți urmăm în milostenie;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 7-lea

Ridicându-te la rugăciune într-o noapte, vrăjmașul diavol te-a înspăimântat, iar tu,
de frică, ai lăsat rugăciunea și te-ai dus să te culci, dar nici în somn ispita nu a
încetat, căci ai visat mulțime de diavoli care încercau să te omoare. Dar rugându-te
Maicii Domnului și Sfântului Nicolae, ai primit degrabă ajutor, și pentru aceasta I-ai
cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Sfântul Nicolae ți-a spus în vis: „Fiica mea! Fii tare și puternică și nu te înfricoșa de
amenințările diavolilor, căci Hristos mi-a poruncit să te apăr de diavoli și de oamenii
cei răi”; iar tu, trezindu-te, l-ai văzut cum ieșea ca un fulger din camera ta, deși ușa
era închisă. Te lăudăm cu toții, cinstită Iuliana, pentru că ești fiica duhovnicească a
Sfântului din Mira Lichiei:
Bucură-te, că de ispitele întunericului ne ajuți să ne ferim;
Bucură-te, că celor înfricoșați de diavol le aduci pacea;
Bucură-te, sprijin al preoților care se luptă cu puterile întunericului;
Bucură-te, că îi ajuți să izgonească diavolii care îi chinuiesc pe oameni;
Bucură-te, că Domnul ți-a dat putere împotriva duhurilor necurate;
Bucură-te, că pe cei robiți de păcate îi îndrepți spre pocăință;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale nevăzutului înșelător îi descoperim cursele;
Bucură-te, că ai arătat că mirenii pot ajunge la măsurile monahilor;
Bucură-te, că precum ai fost ajutată de Sfântul Nicolae ne ajuți și tu pe noi;
Bucură-te, că nu numai de diavoli, ci și de oamenii răi te-a apărat Sfântul Ierarh;
Bucură-te, că cinstindu-i pe sfinți, ai fost ajutată de ei;
Bucură-te, că acum împreună cu ei Îl slăvești pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 8-lea

Încercând iar diavolii să te înspăimânte, degrabă a venit Sfântul Nicolae și i-a gonit,
dar unul dintre ei a strigat fugind că la bătrânețe vei muri de foame și nu vei mai
putea să ajuți pe nimeni după obicei, dar tu nu te-ai înfricoșat, ci I-ai cântat lui
Dumnezeu cântarea de biruință: Aliluia!
Icosul al 8-lea

Mii și mii de creștini au murit din pricina marii foamete îngăduite de Dumnezeu pe
pământul rusesc, tu însă te-ai străduit să nu lași nici un sărac să plece neajutorat de
la ușa casei tale. Și știind că nici acum nu îi lași lipsiți de ajutorul tău pe cei necăjiți,
îți zicem:
Bucură-te, că în vremuri grele credința nu ți s-a împuținat;
Bucură-te, că atunci când puțin-credincioșii se tulburau, tu ți-ai păstrat pacea;
Bucură-te, că în lume ai trăit ca și cum nu ai fi fost din lume;
Bucură-te, că i-ai îndemnat pe cei de lângă tine să se mulțumească cu ce aveau;
Bucură-te, că rugându-i să nu fure de la alții, i-ai învățat să ceară de la Dumnezeu;
Bucură-te, că necazul l-ai înfruntat prin veselie duhovnicească;
Bucură-te, că în necazuri a fost încercată credința ta;
Bucură-te, că ai purtat crucea sărăciei fără să cârtești;
Bucură-te, că răbdând sărăcia, nu L-ai hulit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că știind greutățile vieții, îi ajuți pe cei lipsiți;
Bucură-te, milostivă ajutătoare în ceasul încercării noastre;
Bucură-te, că te rogi să avem cele de trebuință;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 9-lea

Cum oare să viețuim, ca să Îi fim bineplăcuți lui Dumnezeu? Cine are cu adevărat
dreaptă socoteală, rânduind cum trebuie postul și rugăciunea? Știindu-ne micimea,
ne rugăm ție, Sfântă Iuliana, să te rogi să fim îndrumați prin părinții noștri
duhovnicești, ca lui Dumnezeu Care te-a întărit să Îi putem cânta cu toții cântarea de
laudă: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nu te-ai uitat la neputința firii femeiești, ci ai adăugat nevoință peste nevoință,


simțindu-te acoperită de harul lui Hristos. Nefiind maică, ai arătat că mirenii pot lua
asupra lor jugul asprelor nevoințe, rușinându-i pe toți cei care spuneau că vremea
nevoințelor a trecut, și pentru râvna ta îți zicem:
Bucură-te, că însetai după cuvintele înțelepte ale Sfinților Părinți;
Bucură-te, că nu în puterile tale, ci în Hristos ți-ai pus nădejdea;
Bucură-te, că ai fugit de lenevie și de împrăștierea minții;
Bucură-te, că nu ai lăsat ispita mândriei să îți intre în suflet;
Bucură-te, că ai disprețuit fățărnicia și purtarea fariseică;
Bucură-te, că mult te-ai folosit de sfaturile duhovnicului tău;
Bucură-te, că îi ajuți pe creștini să își găsească duhovnici iscusiți;
Bucură-te, că ascultându-L pe Dumnezeu, ai fost și tu ascultată de El;
Bucură-te, că nopțile le petreceai în privegheri, bucurându-te în Domnul;
Bucură-te, că rugăciunea lui Iisus zicând neîncetat, ai curățit cămara inimii tale;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii pentru cei din vâltoarea lumii;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos L-ai așteptat ca o fecioară înțeleaptă;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 10-lea

După ce ai adus pe lume treisprezece copii, ai râvnit a-ți înmulți nevoințele și te-a
frământat gândul plecării la mănăstire. Dar soțul tău te-a rugat să rămâi alături de el,
învoindu-se să trăiți în înfrânare, ca frații. Iar tu, fiind soție ascultătoare și mamă
iubitoare de fii, te-ai supus cu smerenie, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ai arătat că nu disprețuiești nunta, trăind viața legiuită cu bărbatul tău, însă ai arătat
și că scopul vieții de familie este dobândirea Raiului. Iar după ce ți-ai făcut datoria
de mamă, născând și crescând mulți copii, ai vrut să urci mai sus pe scara virtuților
și ai trăit lângă soțul tău ca lângă un frate în Hristos. Și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că ai vrut să urmezi cuvioșilor părinți și cuvioaselor maici;
Bucură-te, că fără să depui voturile călugărești ai trăit ca o maică;
Bucură-te, că rămânând în aceeași cameră cu soțul tău, ai trăit îngerește;
Bucură-te, că după moartea acestuia te-ai pregătit pentru propria moarte;
Bucură-te, că fără să porți pe tine haină monahală ai purtat haina nevoințelor;
Bucură-te, că preotul a auzit glasul Maicii Domnului care din icoană te-a lăudat;
Bucură-te, că glasul a mărturisit în chip minunat că Duhul Sfânt sălășluiește în tine;
Bucură-te, că Maica Domnului te-a chemat să te rogi la biserică, nevoindu-te;
Bucură-te, că deși era foarte frig i-ai dat ascultare, necruțându-ți ostenelile;
Bucură-te, că sărutând tu icoana Născătoarei de Dumnezeu, în tot satul s-a simțit
bună mireasmă;
Bucură-te, că Împărăteasa Cerurilor a cerut să fii cinstită pentru sfințenia ta;
Bucură-te, că pentru evlavia ta oamenii L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!
Condacul al 11-lea

Îmbolnăvindu-te în ultimele zile ale vieții tale, nu ți-ai împuținat nevoințele, ci ai


înmulțit rugăciunile. Și când slăvindu-L pe Dumnezeu ai părăsit această lume, s-a
văzut pe capul tău o coroană de aur și o lumină albă, pentru care toți I-au cântat
Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Bucurie mare au avut cei care au aflat moaștele tale nestricate și de mir izvorâtoare și
au dus de îndată la catedrală un vas cu mirul binemirositor, cu care ungându-se
bolnavii, au primit tămăduire. Vestind și noi binecuvântarea sfintelor tale moaște, îți
cântăm așa:
Bucură-te, că la moartea ta s-a arătat pe capul tău o coroană de aur;
Bucură-te, că ai fost încununată de Dumnezeu pentru sfințenia ta;
Bucură-te, că după moarte ai cerut să fii înmormântată lângă soțul tău;
Bucură-te, că și prin aceasta ai arătat cinstea familiei;
Bucură-te, adeverind că Taina Căsătoriei nu se sfârșește în lumea aceasta;
Bucură-te, că îi chemi pe creștini să se pregătească pentru viața cea veșnică;
Bucură-te, că și după moarte L-ai mărturisit cu putere pe Hristos;
Bucură-te, că aflarea sfintelor tale moaște a fost pricină de bucurie;
Bucură-te, că mulțimea mirului izvorât a arătat mulțimea minunilor tale;
Bucură-te, că celor care își întinează trupurile prin păcate le vădești rătăcirea;
Bucură-te, că celor care disprețuiesc trupul le arăți greșeala;
Bucură-te, că trupul tău a fost templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 12-lea

Arătându-te după moarte preotesei Agata, care era bolnavă, i-ai zis: „Mergi la
biserică și sărută icoana Sfintei Iuliana”; iar ea, tămăduindu-se, a făcut cunoscută
minunea ta, cântându-I lui Dumnezeu cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Mulțime mare de minuni ai făcut nouă, credincioșilor, și pentru aceasta te rugăm să


stai lângă noi în fiecare zi a vieții noastre, apărându-ne în necazuri și ispite, ca să îți
cântăm cu inimile pline de bucurie:
Bucură-te, că pe preoteasa Agata ai chemat-o să sărute icoana ta;
Bucură-te, că și pe noi ne chemi să te cinstim ca pe o ajutătoare a noastră;
Bucură-te, că pe copiii cărora le curgea sânge din mâini și din picioare i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe Iosif l-ai izbăvit de moarte când nimeni nu credea că va mai trăi;
Bucură-te, că el a venit pe jos în satul Lazarevo pentru a-ți mulțumi;
Bucură-te, că din ostenelile lui ne învățăm și noi să fim mulțumitori;
Bucură-te, că ai stins focul care se apropia de biserică;
Bucură-te, că multe feluri de minuni ai săvârșit prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, primind puținele noastre cuvinte de laudă;
Bucură-te, că din Rusia în toată lumea s-a întins lauda ta;
Bucură-te, că moaștele tale au binecuvântat ținuturi îndepărtate;
Bucură-te, minune a lui Dumnezeu pentru întărirea adevăratei credințe;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă Iuliana din Lazarevo, comoară a Rusiei dreptcredincioase și a întregii


Biserici, primește acum această rugăciune care se aduce ție ca mulțumire pentru
ajutorul pe care îl dai neamului creștinesc și întărește-ne ca până la sfârșitul vieții
noastre să Îi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice
de trei ori.)

Apoi se spun iarăși Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Tu ești bucuria noastră, mângâierea și ajutorul nostru, roabă aleasă a lui Hristos, că
împreună călătorești pe marea vieții cu cei care se roagă ție, izbăvindu-i de vifor și
ducându-i la limanul cel liniștit al Raiului, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, mlădiță a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, candelă aprinsă pentru Hristos;
Bucură-te, înger al curăției și al rugăciunii;
Bucură-te, dreptar al viețuirii creștine în familie;
Bucură-te, pildă pentru soțiile credincioase;
Bucură-te, pavăză a mamelor creștine și a copiilor lor;
Bucură-te, veghetoare asupra tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, arătând calea spre mănăstire celor care o caută;
Bucură-te, mâna întinsă celor care vor să se pocăiască;
Bucură-te, ajutătoare celor care pun început bun mântuirii;
Bucură-te, glas al sfințeniei în pustia lumii iubitoare de rătăcire;
Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Condacul 1
Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos și a
mărturisit că familia este o cale de sfințenie biruind cu iscusință cursele vrăjmașului
și ispitele trupești, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Sfântă
Iuliana, cunună a familiilor creștine!

Rugăciune către Sfânta Iuliana din Lazarevo

Sfântă Iuliana din Lazarevo, chivot al milosteniei și reazem al familiilor credincioase,


plecând genunchii la rugăciune cădem către tine și te rugăm: vezi necazurile care ne
apasă, vezi furtuna care s-a ridicat asupra noastră. Nu ne lăsa, Sfântă a lui
Dumnezeu. Vino în ajutorul nostru degrabă, așa cum și Sfântul Nicolae a venit în
ajutorul tău când erai înconjurată de diavoli. Nu pregeta, Sfântă, să arăți puterea pe
care ți-a dat-o Dumnezeu pentru mângâierea celor neputincioși. Vino, Sfântă Iuliana,
și stai lângă inimile noastre apăsate de durere și de tulburare. Roagă-te să ne întărim
credința, să părăsim păcatele și să punem început bun mântuirii. Arată-te păzitoare a
curăției și iubirii celor căsătoriți, îndrumătoare a copiilor și a tinerilor. Fii
mângâietoare a orfanilor și a celor întristați și grabnică tămăduitoare a celor bolnavi,
așa cum ai fost și celor care au primit de la tine ajutor minunat în rugăciunile lor. Ai
grijă de toți creștinii, de copii, de părinții lor, de toți monahii și monahiile, de toți
preoții și ierarhii. Roagă-te pentru noi, să nu fim înghițiți de duhul lumii acesteia și
să nu lepădăm credința cea dreaptă. Ci să mergem pe calea sfințeniei, pe calea
rugăciunii și a virtuților, ca, acoperiți de rugăciunile tale, să Îl slăvim pe Dumnezeu
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea Cea de o Ființă și nedespărțită, în vecii vecilor.
Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros
4 Ianuarie

Tropar

Bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase Nichifor, mult pătimitorule, care cu arma
rugăciunii boala cea rea ai învins, întru totul lui Iov asemănându-te, pentru care
nenumărate daruri ai primit, Făcătorule de minuni. (de trei ori)

Condac

Pe Cuviosul Nichifor, care prin răbdarea mulțimii pătimirilor sale, ai primit cununa
cea nestricăcioasă și acum revarsă noian de tămăduiri celor care îl cinstesc, să-l
lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichifor, mult pătimitorule, prietenul
tuturor în nevoi!

Condacul 1

Bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut de copil sfinte, robit fiind de bucuria creației
dumnezeiești a Cretei, în peisajul satului tău muntos și a cântărilor de praznic ale
Născătoarei de Dumnezeu în pădurea de castani, pe care le-ai purtat cu tine întreaga
viață. Când deschizând larg ușa sufletului tău, te-a pătruns mireasma cea
nepieritoare, covârșindu-te, pe care cu dragoste sfântă o împarți acum tuturor.
Pentru aceasta cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul
tuturor în nevoi!

Icosul 1

Ți-ai însușit întru totul credința părinților tăi, simpli în ale lumii, dar bogați în cele
înalte, căci mama ta se învrednicise a se ruga și la Locurile Sfinte. Apoi rămânând
orfan, ai dus cu tine modelul credinței ca pe o mare comoară în casa bunicului tău,
care te-a luat spre îngrijire. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că Sfântul Nicolae ți-a fost ocrotitor prin botez;
Bucură-te, că Maica Domnului te-a binecuvântat la Praznicele Sale;
Bucură-te, că Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ocroteau satul tău;
Bucură-te, că Sfântul Efrem se ruga pentru oamenii locului;
Bucură-te, că satul avea douăsprezece biserici;
Bucură-te, de marele dar al nașterii tale;
Bucură-te, c-ai dobândit mare ocrotire vieții tale;
Bucură-te, că aceasta a fost temelia jertfelniciei tale;
Bucură-te, că Sfinții nu te-au părăsit niciodată;
Bucură-te, că dragostea lor ți-a fost și mamă și tată;
Bucură-te, că dragostea aceasta o împarți acum cu toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 2

La treisprezece ani a trebuit să pleci în Hania, să-nveți meseria de bărbier. Și ți-era


scris ție să nu te mai întorci și nici să-i mai vezi vreodată. Credem că numai
rugăciunea și dragostea Sfinților tăi ți-au alinat dorul și durerea. Pentru aceasta
cântăm Celor de Sus: Aliluia.

Icosul 2

Tot cu dragostea prietenilor tăi de Sus ai învins singurătatea și grijile care apăsau
gingașul tău suflet de copil de țară, nevoit să facă față unui oraș mare. Pentru
nevoința aceasta, cântăm ție:
Bucură-te, că drumul tău era rânduit de Sus;
Bucură-te, că Domnului nimic nu-i era ascuns;
Bucură-te, că se pregătea ție dar nespus;
Bucură-te, că mic de ani fiind, toate temerile le-ai învins;
Bucură-te, că drumul tău ducea Sus;
Bucură-te, că ascultător fiind ai surprins;
Bucură-te, că prietenos fiind prieteni ți-ai făcut;
Bucură-te, căci chipeș fiind, te-ai făcut plăcut;
Bucură-te, că sufletul tău frumos s-a văzut;
Bucură-te, că egoismul nu l-ai cunoscut;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 3

Dar marea încercare a vieții tale abia acum începea sfinte, căci lepra a pus pecetea
muceniciei tale nesângeroase pentru întreaga-ți viață. Pentru aceasta, Celui ce pe
toate mai înainte le cunoaște și le rânduiește, Îi cântăm cu smerenie: Aliluia!

Icosul 3
Cunoscând tu semnele bolii, urmările ei și soarta celor bolnavi, respinși, disprețuiți și
izolați de lume, ți-ai purtat în taină durerea. Și pentru a evita alungarea ta în
„mormântul morților vii”, la șaisprezece ani ai plecat în ascuns în Egipt, și acoperit
de sfinții tăi ți-ai practicat meseria de bărbier în Alexandria. Pentru puterea și
durerea aceasta, cântăm ție:
Bucură-te, că durerea sufletească te-a călit pentru ce aveai de răbdat;
Bucură-te, că la Locurile Sfinte te-ai rugat;
Bucură-te, că rugăciunea ta tărie ți-a dat;
Bucură-te, că fără timp copilăria ți-ai lepădat;
Bucură-te, că boala asta cruntă te-a maturizat;
Bucură-te, că Sfinții tăi nu te-au uitat;
Bucură-te, că în voia Domnului cu totul te-ai lăsat;
Bucură-te, căci, ca din mâna Domnului, toate le-ai primit;
Bucură-te, că în vâltoarea vieții smerit ai stat;
Bucură-te, că drumul vieții tale este de neconfundat;
Bucură-te, că, doar pe Sfinți având, lor te-ai confesat;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 4

Nu ai putut rămâne prea mult sfinte nici aici, căci semnele bolii tale erau de acum la
vedere și nedeznădăjduind ți-ai încredințat taina unui arhiereu venit din Hios, care
te-a îmbărbătat și te-a primit ca un adevărat părinte, mult ajutându-te. Pentru
aceasta, Celui care pe toate le rânduiește și le îngăduiește, dar Care dăruiește și
puterea de a le duce, Îi cântăm: Aliluia.

Icosul 4

Descoperind în tine un tânăr mai puțin obișnuit, peste care odihnea Harul Duhul
Sfânt, acesta te-a trimis să-ți folosești puterea pilduitoare alături de Cuviosul Antim,
la leprozeria din Hios, patronată de Maica Domnului „Ascultătoarea”, cu ajutorul
Sfântului Lazăr cel înviat din morți. Pentru care, mulțumind Maicii Sfinte, cântăm
ție:
Bucură-te, că Maica Domnului niciodată nu te-a părăsit;
Bucură-te, că aceasta întreg drumul vieții ți-a însoțit;
Bucură-te, că binecuvântarea sa, la intrarea în leprozerie ai primit;
Bucură-te, că prin grija sa viața ți-ai chivernisit;
Bucură-te, că, orfan fiind, de dânsa te-ai lipit;
Bucură-te, că pe dânsa de Maică ai primit;
Bucură-te, că de dânsa niciodată nu te-ai despărțit;
Bucură-te, că rânduiala sfântă acum ți s-a deslușit;
Bucură-te, că în brațele-i sfinte aici ai fost primit;
Bucură-te, că bolnav fiind, tu sănătos te-ai privit;
Bucură-te, că Maicii Sfinte toate darurile i-ai atribuit;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 5

Maica Domnului a grăit din icoană Cuviosului Antim: „Ia icoana mea și îngrijește-o
cum se cuvinte, și într-o zi vei vedea ce se va petrece în jurul ei”. Și așa s-a și
întâmplat, căci nenumărate minuni au avut loc zi de zi cu leproșii. Pentru aceasta
cântăm Maicii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Sub binecuvântarea Maicii Domnului, ascultătorule și pătimitorule Nicolae, roada


cea bună a satului Sirikari, ai primit schima cea monahicească cu numele Nichifor și
te-ai avântat în nevoințele cele monahicești, sub povățuirea Cuviosului Sfânt Antim,
ignorând boala care te rodea. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că ți-ai închinat viața lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai dedicat slujirii semenilor;
Bucură-te, că ai întărit pe cei de o suferință cu tine;
Bucură-te, că în Dumnezeu ți-ai găsit pacea;
Bucură-te, lucrătorule al faptelor bune;
Bucură-te, alinătorule al sufletelor îndurerate;
Bucură-te, slujitorule al bolnavilor;
Bucură-te, că roadă sfântă aici ai cules;
Bucură-te, că rugăciunea mai mult ai lărgit;
Bucură-te, că prin nevoință, biruința s-a plămădit;
Bucură-te, alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 6

Cu fiecare zi mai mult te împlineai, atâta râvnă în ascultare aveai față de părintele
tău duhovnicesc Antim, încât nici apă nu beai fără binecuvântare, iar hrana ta era
una strict monahicească. Trăiai și-L respirai pe Dumnezeu, devenind om purtător de
Dumnezeu și de Hristos, încât duhurile necurate se temeau de tine, neputând răbda
prezența ta. Pentru aceasta cântăm Celui ce dă tuturor asemenea puteri: Aliluia!
Icosul 6

În leprozerie ți-ai luat ucenic, sfinte, pe micul Teodor din Hios, care molipsindu-se
de lepră, a fost adus de părinții săi aici. Și amintindu-ți cât ai tânjit după dragostea
părintească în viața ta, l-ai luat sub îngrijirea și mângâierea ta părintească, căci
Duhul lui Dumnezeu era cu tine. Pentru aceasta îți cântăm ție:
Bucură-te, că micul Teodor ți-a fost ca un fiu;
Bucură-te, că și el te ținea ca pe părintele lui;
Bucură-te, că toți te simțeau ca pe omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că tuturor le erai ajutător;
Bucură-te, că nevoința monahicească ți-ai lărgit;
Bucură-te, că păreai mereu neobosit;
Bucură-te, căci, cu cât te jertfeai, cu atât ieșeai mai întărit;
Bucură-te, că Maica Domnului niciodată nu te-a părăsit;
Bucură-te, că de sfinții copilăriei tale nicicând nu te-ai despărțit;
Bucură-te, că mai aproape de cer zi de zi te-ai suit;
Bucură-te, că durerile bolii cu rugăciunea ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 7

După cum nici uleiul nu iese de nu se zdrobesc măslinele, și nici vinul nu curge de
nu se strivesc strugurii, așa și pe tine, sfinte, ca să dai roadă aleasă, Domnul a
îngăduit să te înțepe mai tare ghimpele bolii care, atingându-ți ochii, te-a orbit. Și tu,
noule Iov, te-ai smerit zicând ca și celălalt Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie
numele Domnului binecuvântat!”. Iar noi, Celui care cu rânduială îngăduie toate,
împreună cu tine Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 7

Această nouă încercare, Sfinte Nichifor, ai purtat-o cu pace sfântă. Și nemaiputând să


îngrijești micuța ta grădină, l-ai luat pe Teodor „asociat” la culturile tale. Căci
mâinile voastre schilodite, de martiri fără sânge, cultivau legume și flori în cutiuțe
mici, care se vindeau la piață. Încă aduceați și prinosul muncii voastre, legume
pentru muncitorii și maicile ce se îngrijeau de ridicarea Mănăstirii Maicii Domnului
„Ajutătoarea”. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că stricăciunea trupului, sufletul nu ți-a atins;
Bucură-te, că timpul tău în permanente lupte s-a scurs;
Bucură-te, că drumul tău tot mai sus te-a dus;
Bucură-te, că evlavia copilăriei tale nu s-a stins;
Bucură-te, că la ai tăi în viață niciodată n-ai mai ajuns;
Bucură-te, că ale lumii toate au rămas în apus;
Bucură-te, că pronia, pe calea vieții, suflete mari ți-a adus;
Bucură-te, că micului Teodor i-ai fost bucurie și ajutor nespus;
Bucură-te, că și Cuviosul Antim nădejdea în tine și-a pus;
Bucură-te, că râvna ta, Sfinte, pe mulți i-a prins;
Bucură-te, că faptele minunate ale Maicii Domnului le-ai scris;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 8

A îngăduit Domnul că nevoințele tale să nu rămână necunoscute, Sfinte. Ca Teodor


să vadă cum ceasuri întregi te rugai noaptea pentru pătimitorii leprozeriei și pentru
lume, bătând nenumărate metanii, înainte ca boala să-ți schilodească și mâinile și
picioarele. Pentru aceasta, Celui ce ți-a dat ție putere, cu dragoste sfântă Îi cântăm:
Aliluia!

Icosul 8

Nevoințele tale monahicești, jertfirea și dragostea pentru semeni, cinstirea Maicii


Domnului și a Sfinților, grija și râvna pentru cele sfinte, răbdarea cu care ți-ai purtat
boala, cum te-ai predat întru totul voii sfinte a lui Dumnezeu, au fost din tine un om
desăvârșit, care nu s-a certat niciodată cu vreun om și n-a rănit niciodată inima
cuiva. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că nevoințele tale erau aducătoare de daruri sfinte;
Bucură-te, că ai fost un model de viețuire pentru Teodor;
Bucură-te, că prin tine a dobândit și el putere;
Bucură-te, că a fost martor jertfelor tale;
Bucură-te, că prin mărturiile lui te cunoaștem și noi;
Bucură-te, că mucenicia ta se vădește;
Bucură-te, că jertfele tale ne întăresc duhovnicește;
Bucură-te, că râvna ta în noi înflorește;
Bucură-te, că puterea ta ne întărește;
Bucură-te, că viața ta model de martiraj ne este;
Bucură-te, că cinstirea ta ne îmbogățește;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 9

Deși ți-ai pierdut vederea trupească și trupul ți-era de boală mâncat, trăiai cu
desăvârșire mult mai înalt și mai frumos. Cântai ca un înger, precum Pantelimon,
mitropolitul din Hios, a spus, știind pe de rost troparele și Apostolul, căci ți-era
foarte dragă ascultarea de protopsalt. Și seară de seară erai în Paraclisul Sfântului
Lazăr, al leprozeriei, unde se adunau bolnavii pentru Pavecernița cu Canonul Maicii
Domnului, Maica îndureraților. Pentru aceasta îi cântăm cu dragoste sfântă: Aliluia!

Icosul 9

Cei ce te auzeau cântând Axionul rămâneau uimiți și se întrebau: „Ce glas îngeresc
este acesta?”. Harul lui Dumnezeu te-nveșmântase sfinte, căci cu cât trupul ajungea
mai schilodit, cu atât sufletul se înălța mai mult, căci deși nu spuneai, îngerește
vedeai și simțeai. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că ai dobândit viață îngerească;
Bucură-te, că nu mai aveai vreo nevoie trupească;
Bucură-te, că te-ai depărtat de orice dorință lumească;
Bucură-te, că sufletul l-ai ajutat să se întărească;
Bucură-te, că viața ta întreaga lume o s-o cunoască;
Bucură-te, că mângâiere ești celor ce vor să te cinstească;
Bucură-te, că ai învățat lumea să nu cârtească;
Bucură-te, că ai încântat lumea cu cântarea ta îngerească;
Bucură-te, că ai luminat suflete cu dăruirea ta monahicească;
Bucură-te, că ne învălui cu mireasma ta cerească;
Bucură-te, că toți te cinstim și, de praznic, la tine gândim;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 10

Dar Dumnezeu, care are rânduielile Sale ascunse nouă, a pus capăt acestei boli
crunte, așezându-te în rândul martirilor fără de sânge. Și descoperindu-se
tratamentul leprei, Sfântul Antim, părintele tău cel împodobit cu multe daruri, te-a
trimis la spital în Atena, încredințându-te, la cei 67 de ani ai tăi, spre îngrijire unui alt
monah lepros, Evmenie. „Ai mare grijă de comoara pe care ți-a trimis-o Preasfânta, îi
scria părintele tău, căci ai să te folosești mult în viața ta de viața lui. Acesta este
monah desăvârșit. Și vei fi și tu desăvârșit dacă îi vei sluji până la sfârșitul vieții”.
Pentru grija pe care Cei de Sus permanent ți-au purtat-o, cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul 10

Toată viața ta te-ai lăsat întru toate în voia lui Dumnezeu, sfinte, drept care ai simțit
mereu pronia Lui în viața ta. Și permanent Dumnezeu a trimis ție cele de trebuință.
Deși orb și cu picioarele schilodite și trupul ros de boală, provocându-ți multă
durere fizică, ai rămas blând, smerit, lipsit de orice pretenție, cu multă supunere, să
nu împovărezi pe cineva. Pentru aceasta, cântăm ție:
Bucură-te, că 41 de ani rugăciunea ta s-a înălțat în leprozeria din Hios;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a adus la Atena ca nu stea lumina sub obroc;
Bucură-te, că tot timpul ai fost blând și smerit;
Bucură-te, că n-ai cerut niciodată nimic, să nu superi pe nimeni;
Bucură-te, că de tânăr te-ai ridicat deasupra nevoilor omenești;
Bucură-te, că ai primit și practicat rugăciunea inimii;
Bucură-te, că mintea ta era în cer;
Bucură-te, că tuturor radiai pace și blândețe;
Bucură-te, că luminai pe cei ce te întâlneau;
Bucură-te, că întăreai pe cei bolnavi;
Bucură-te, că te rugai pentru cei întristați și încercați;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 11

S-a dus vestea că în Spitalul de boli infecțioase din Atena este un părinte harismatic,
și mulți oameni te-au cercetat, părinte, necunoscuți împovărați de nevoi sau
deznădăjduiți. Încă și ierarhii veneau la tine pentru binecuvântare și povețe. Pentru
aceasta, slăvim pe Cel ce răsplătește tuturor răbdarea, și Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

S-a întors roata Sfinte Nichifor, tu cel schilodit de boală și orb, aduceai mângâiere
celor bolnavi cu sufletul și cu trupul. Bolnavii spitalului și nenumărați străini
umpleau mica și sărăcăcioasa ta chilie din spital. Și toți plecau cu pace și nădejde,
căci dobândeau sănătate sufletească din preaplinul lumii tale duhovnicești. Pentru
aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că ai dobândit trezvia și isihia;
Bucură-te, că tu cu rugăciunea neîncetată te învredniceai;
Bucură-te, că aceasta ai primit-o de la părintele tău, Sfântul Antim;
Bucură-te, că și el o avea de la Cuviosul Pahomie din Hios;
Bucură-te, că și Sfântul Nectarie de la Eghina tot de la el o avea;
Bucură-te, că și tu ai predat-o fiului tău duhovnicesc, Părintele Evmenie;
Bucură-te, că, după mulți ani de cereri, Dumnezeu te-a dăruit lui îndrumător;
Bucură-te, că toți se hrăneau din dulceața ta duhovnicească;
Bucură-te, că lucrarea ta sfântă ai lărgit;
Bucură-te, că pe tineri i-ai învățat cum să se roage;
Bucură-te, că tu însuți te rugai pentru toți;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 12
Călătoria ta s-a încheiat, Sfinte, la Atena, în plină desăvârșire, la 74 de ani, când ai
plecat la Cei de Sus, înfățisându-te Domnului cu toate roadele nevoințelor tale. Te-au
petrecut bolnavii, prietenii, vizitatorii din Biserica Spitalului „Sfinții Doctori fără de
arginți” până la mormânt, cu convingerea că te vei ruga pentru ei și în Cer. Pentru
aceasta, slăvind pe Cel Care dă cinstire celor ce-L slăvesc, cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icos 12

Sfințenia ta s-a făcut cunoscută tuturor încă de atunci, Sfinte Nichifor, când s-a scris
despre tine: „(…) A fost un monah neagonisitor, lepros, orb și aproape paralizat. Cu
toate acestea, privirea sa stinsă era pătrunsă de lumina sfințeniei, buzele sale
tremurânde păstrându-și surâsul ceresc până la ultima suflare (…) În pofida
anonimatului său (…) a fost o făclie luminoasă a Bisericii lui Hristos.” Și aceasta s-a
și adeverit, sfintele tale moaște răspândind o bună mireasmă, dăruiesc acum noian
de vindecări și binecuvântări, nouă tuturor celor care te cinstim, indiferent unde ne-
am afla. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că moaștele tale izvorăsc neîncetat o bună mireasmă;
Bucură-te, că vii în trup și-i ajuți pe cei bolnavi;
Bucură-te, că vii aievea la slujbe și intri în Sfântul Altar;
Bucură-te, că învălui cu mireasma ta pe toți cei care te cinstesc;
Bucură-te, că faci noian de tămăduiri celor ce-ți cer ajutorul;
Bucură-te, că vii în vis aducând mângâieri și încurajări;
Bucură-te, că alungi duhurile de la cei încercați;
Bucură-te, că transmiți în vis cele de folos semenilor;
Bucură-te, că tămăduiești și pe cei cu boli incurabile;
Bucură-te, că aduci pacea în familii;
Bucură-te, că răspunzi pe loc chemării, ca și Sfântul Mina;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condac 13

O, Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, prietenul nostru al tuturor, vino degrab și ajută
nouă, celor ce cu drag te chemăm în ajutor, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ridice
povara încercărilor și neputințelor noastre și să ne dea credință mărturisitoare, ca
împreună cu toți sfinții să Îi cântăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se citesc Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1
Ți-ai însușit întru totul credința părinților tăi, simpli în ale lumii, dar bogați în cele
înalte, căci mama ta se învrednicise a se ruga și la Locurile Sfinte. Apoi rămânând
orfan, ai dus cu tine modelul credinței ca pe o mare comoară în casa bunicului tău,
care te-a luat spre îngrijire. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că Sfântul Nicolae ți-a fost ocrotitor prin botez;
Bucură-te, că Maica Domnului te-a binecuvântat la Praznicele Sale;
Bucură-te, că Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ocroteau satul tău;
Bucură-te, că Sfântul Efrem se ruga pentru oamenii locului;
Bucură-te, că satul avea douăsprezece biserici;
Bucură-te, de marele dar al nașterii tale;
Bucură-te, c-ai dobândit mare ocrotire vieții tale;
Bucură-te, că aceasta a fost temelia jertfelniciei tale;
Bucură-te, că Sfinții nu te-au părăsit niciodată;
Bucură-te, că dragostea lor ți-a fost și mamă și tată;
Bucură-te, că dragostea aceasta o împarți acum cu toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Condacul 1

Bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut de copil sfinte, robit fiind de bucuria creației
dumnezeiești a Cretei, în peisajul satului tău muntos și a cântărilor de praznic ale
Născătoarei de Dumnezeu în pădurea de castani, pe care le-ai purtat cu tine întreaga
viață. Când deschizând larg ușa sufletului tău, te-a pătruns mireasma cea
nepieritoare, covârșindu-te, pe care cu dragoste sfântă o împarți acum tuturor.
Pentru aceasta cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul
tuturor în nevoi!

Apoi se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciune:

Doamne, Care prin rânduiala Ta cea sfântă, Ți-ai ales prieteni dintre oameni, ca să
mijlocească nouă cererile, te rugăm, primește rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale
Sfântului Nichifor Leprosul multpătimitorul și ale tuturor Sfinților Tăi, pentru ca tot
omul cel încercat sufletește și trupește să primească mila Ta a toate vindecătoare,
iertarea păcatelor și sfântă și nefățarnică credință.

Apără țara aceasta și poporul ei, păstrând vie până la a doua venire a Ta, dragostea
ce ți-o poartă, cinstind pe Preacurata Maica Ta și pe toți Sfinții, cu care slăvindu-Te,
să ne mântuim. Amin!

Rugăciune a celui copleșit de îngrijorare și teamă


Sfinte Părinte Nichifor, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă
încolțesc, tulburându-mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are
putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de
aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor
în vremea acestei boli. Miluiește și tămăduiește neputința mea lăuntrică și
slobozește-mă din puterea noianului de gânduri și îngrijorări, căci am înălțat prin
frică Babilonul lor, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume și de fiecare
om în parte. Învață-mă a aduce înaintea Domnului tot ce trăiesc lăuntric, ca astfel să
nu mă mai ascund în cotloanele cele întunecate ale depărtării de Dumnezeu. Și fie ca,
făcând astfel, să mi se lumineze cu lumina cunoștinței și sufletul, și trupul spre
însănătoșire deplină, dar și spre încredințare că Domnul Hristos veșnic mă iubește,
nemărginit mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Amin.

Rugăciune de încredințare în mâinile lui Dumnezeu

Cuvioase Părinte Nichifor, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea
și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumină dumnezeiască și te-ai făcut
asemenea sfinților mucenici. Curățește-mă și pe mine de lepra împătimirilor după
cele pământești ca, izbăvindu-se sufletul din îndulcirea cea rea, să se izbăvească de
duhoarea stricăciunii și a deznădejdii pe care am lucrat-o în fiecare zi a mea,
socotindu-L pe Dumnezeu a fi undeva departe și indiferent. Ajută-mă ca măcar
acum să-L văd, înțelegându-I cuvintele, ca astfel să mă găsesc pe mine însumi, cel
care n-am încetat să mă risipesc în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune
în mine putere, ca să izbândesc în adâncirea lăuntrică și schimbarea cea bună a
minții și astfel, cu dragoste și recunoștință, să îmi încredințez deplin viața în mâinile
Domnului, săvârșind aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune obștească pentru toți ce în suferință, pentru toate cadrele medicale și


pentru toți cei care îi slujesc, în felurite chipuri, pe cei suferinzi

Sfinte Părinte Nichifor, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe


toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a
dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește urâciunea răcelii sufletești
celei pline de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata mărinimie sufletească, să-i
purtăm pe toți în îmbrățișarea noastră lăuntrică și cu rugăciune să primim suspinele
și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire. Ajută-ne ca nu
cumva, cu molima fricii și a patimilor noastre întunecate să-i îmbolnăvim pe cei care,
din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie, iar lor tuturor dăruiește-le
putere și înțelepciune ca, prin tot ceea ce vor săvârși, să le strălucească în inimi
dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i și
mijlocește pentru toți cei care prin această boală se înfățișează înaintea lui
Dumnezeu, trecând în veacul cel neclătinat și nepieritor. Amin.

Și cântarea: Cuvine-se cu adevărat.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul


7 Ianuarie

Troparul, glasul al 4-lea

Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe


tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut
și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea
Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și
fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate
nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite
Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane prorocule, că strălucind cu


dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și
cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, prorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip
cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul
Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău,
dumnezeiescule Ioane prorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci
rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată îimpărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane prorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și
uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și
preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe
un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru
pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc


pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane prorocule și botezătorule; căci,
ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu
cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce


prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Prorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din


pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul,
sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui
Dumnezeu așa: Aliluia!
Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, prorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe
Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a
cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane prorocule, Irodiada purtându-l se


minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii
vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 6:

Prorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce


vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela
botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a prorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel
ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și
arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea
cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul
Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc
către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:
Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane prorocule, s-a
spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai
născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin
tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te
măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la
închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate,
luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor
nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască
pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către
Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta
cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine
unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Prorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de


laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic
nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce
cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane prorocule, cu înfricoșătoarele și


luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste
aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, prorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o


făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și
lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca


un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe
cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al prorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane prorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată,
primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate
din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane prorocule, că strălucind cu


dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și
cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și
fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate
nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite
Înaintemergătorule!
Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești
10 Ianuarie

Troparul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, glasul al 3-lea:

Povățuitor preaînțelept al călugărilor și înger pământesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase


Părinte Antipa, înfrânându-ți trupul cu nepătimirea și luminând inimile
credincioșilor cu strălucirea virtuților tale. Pentru aceasta te-ai făcut locaș preacinstit
al Sfântului Duh și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Dumnezeu, pe Care
roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul 1

Ca pe o vistierie a nevoințelor sihăstrești, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte


Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea
virtuților și lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria și neamul tău.
Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa,
iubitorule de pustnicie!

Icosul 1

Din pruncie ai fost ales să fii sălaș al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în
lucrarea faptelor bune și în râvna către viața cea pustnicească, plăcută lui
Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îți
cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;
Bucură-te, că a ta mamă te-a născut fără suspine;
Bucură-te, floare rară, pe plaiuri moldovenești;
Bucură-te, că ieșit-ai din satul Calapodești;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că pruncia ți-a fost cale către sfinți;
Bucură-te, că Alexandru la botez ai fost numit;
Bucură-te, copil ager, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că Domnul ți-a pus sufletu-n lumină;
Bucură-te, că de Duhul, toată inima ți-e plină;
Bucură-te, bunătate, și a ochilor lumină;
Bucură-te, pustnic mare al întinselor cuprinderi;
Bucură-te, făclierul simțitoarelor deprinderi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!
Condacul al 2-lea

Auzind cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care trebuie să
merg, că la Tine am ridicat sufletul meu”, ai plecat la Mănăstirea Neamț, unde ți-ai
închinat viața slujind lui Hristos și ascultării necondiționate potrivit regulilor sfinte,
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dacă ai părăsit casa părintească și satul natal, ai intrat în obștea fraților și călugărilor
din lavra Neamțului, unde ai căutat neîncetat să urmezi pravila Bisericii și să te
înduhovnicești din viața părinților îmbunătățiți. Pentru aceasta, primește de la noi
cântarea aceasta:
Bucură-te, că de tânăr ai plecat spre nevoință;
Bucură-te, că te mângâi din iubire și credință;
Bucură-te, că la Neamțu ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că Fecioara Maria ți-a fost ție ocrotire;
Bucură-te, că dorit-ai sfânta viață îngerească;
Bucură-te, că întru tine Domnul a vrut să locuiască;
Bucură-te, că virtutea ai avut-o ca arvună;
Bucură-te, că vrăjmașii n-au putut să te răpună;
Bucură-te, că în suflet ai purtat pe Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce cerul l-ai coborât pe pământ;
Bucură-te, că viața nu ți-a fost decât o cruce;
Bucură-te, și primește lauda pe care ți-o aducem;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 3-lea

După ani îndelungați petrecuți în smerenie și pocăință în obștea Mănăstirii Neamț, ai


avut sfatul îmbunătățitului Părinte Dimitrie ca să pleci în Muntele Sfânt al
Athonului. Iar acesta, dăruindu-ți binecuvântare, ai plecat să te nevoiești în Schitul
Prodromu, cântând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt pogorându-se peste tine, Părinte Antipa, ai împlinit cu


osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cunoscut între
Părinții Athonului, pentru care lucru îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, bun Părinte, plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că în suflet razele iubirii îți cresc;
Bucură-te, pustnic vrednic și înger înaripat;
Bucură-te, că viața ți-ai ferit-o de păcat;
Bucură-te, floare rară udată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că avut-ai viață sfântă pe pământ;
Bucură-te, piatră-aleasă și frumosul giuvaer;
Bucură-te, că din lacrimi ți-ai gătit cunună-n cer;
Bucură-te, trandafirul cu petalele-n lumină;
Bucură-te, că virtutea îmbrăcat-ai ca o haină;
Bucură-te, că pustia ți-a fost rai duhovnicesc;
Bucură-te, că în juru-ți flori mirositoare cresc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 4-lea

Văzându-te pe tine vrăjmașul, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, sporind în viața


cea duhovnicească, îți pregătea mulțime de ispite ca să te piardă; însă, după puțin
timp, s-a rușinat de statornicia ta în lucrarea virtuților, căci cântai lui Dumnezeu
neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Având permanent conștiința prezenței lui Dumnezeu în ființa ta, Părinte Antipa, nu
ți-ai lipit inima de trecătoarele desfătări ale vieții acesteia, făcându-te pildă bună
celor ce vor să se mântuiască; pentru aceasta îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că ființa ți-o pătrunzi cu nepătrunsul;
Bucură-te, cel ce ruga ți-ai împletit-o cu plânsul;
Bucură-te, pustnic mare cu desăvârșită minte;
Bucură-te, că împlinit-ai toate poruncile sfinte;
Bucură-te, pildă bună și profet între profeți;
Bucură-te, îndreptătorul tinerilor înțelepți;
Bucură-te, că în noapte umpli cerul de-ncântare;
Bucură-te, viers de taină pe lăuntrică suflare;
Bucură-te, cel a cărui viață a fost Sfântă Liturghie;
Bucură-te, geană închisă peste-a văzului trezvie;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că în Athos ai luminat ca un soare;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 5-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munților, așa și
sufletul tău dorea să se adape din izvoarele cele nesecate ale harului întru liniște.
Pentru aceea, te-ai depărtat în pustie pentru a petrece împreună cu îngerii și a cânta
neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După o vreme ai fost nevoit să părăsești sălașele Athosului, Părinte, călătorind până
în părțile Novgorodului, unde ai și rămas până la sfârșitul vieții tale pământești.
Întâmpinând și acolo ispite și greutăți, nu te-ai despărțit de dragostea Stăpânului
Hristos, pentru care îți aducem această pioasă cântare:
Bucură-te, că ființa ți-a fost plină de Treime;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălțime;
Bucură-te, că pe diavol de rușine l-ai umplut;
Bucură-te, că de dânsul toată viața ai fugit;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că psalmii ți-au fost pururea cântare;
Bucură-te, ochi lăuntric văzător prin orice gând;
Bucură-te, cel ce harul ți-l împropriezi plângând;
Bucură-te, fericite, tu, preascump al nostru rod;
Bucură-te, că viața ți-ai dus-o în Novgorod;
Bucură-te, mândră floare a grădinii românești;
Bucură-te, că te-așteaptă plaiurile strămoșești;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 6-lea

De puterea Duhului Sfânt umbrit fiind, Sfinte, cu îndrăzneală te-ai ridicat împotriva
începătoriilor și stăpânitorilor răutăților celor din lume; și, izgonind vicleșugurile
lor, toate faptele tale cele bune le-ai săvârșit cântând Atotputernicului Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 6-lea

Voind Preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toți cei ce


împlinesc voia Lui, a împodobit, aici pe pământ, pe Cuviosul Antipa cu smerită
cugetare și darul înainte-vederii, ca să se preamărească numele Lui între prietenii
Săi, iar nouă, tărie să zicem:
Bucură-te, cel ce-n tine chipul Lui s-a împlinit;
Bucură-te, că Acela pe tine te-a preamărit;
Bucură-te, cel ce-n dar primești și dărui;
Bucură-te, c-ai dat totul tuturor și fiecărui;
Bucură-te, rugăciune răsucită pe mătănii;
Bucură-te, văzătorul de dumnezeiești vedenii;
Bucură-te, cel ce-n taină glasul Domnului asculți;
Bucură-te, că viața ți-a fost plină de virtuți;
Bucură-te, fântână cea cu apă cristalină;
Bucură-te, focul sacru din a Duhului lumină;
Bucură-te, cel ce trupul cu rugăciune îl saturi;
Bucură-te, că Scriptura ți-a fost pravilă și sfaturi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 7-lea

Nici frigul, nici aspra viețuire, nici primejdiile ținutului auster al Novgorodului
înghețat nu te-au despărțit de dragostea lui Hristos, Care ți-a încălzit sufletul prin
energia Duhului Sfânt. Preasfânta Treime te-a păzit în viața aceasta, ca să folosești
multora și să înveți pe toți a cânta: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dumnezeu Cel negrăit și necuprins de gând și de cuvânt, nevăzut, neajuns, pururea


fiind și Același fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul
Său L-a dat, ca lumea viață să aibă și s-o aibă din belșug, te-a ales pe tine, Părinte
Antipa, să-I slujești cu bună cuviință. Drept aceea, numele tău, Sfinte, a rămas în
memoria celor ce ți-au urmărit viața ta îmbunătățită, dar și nouă, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, cuvioase și dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, paravanul vânturilor și furtunii;
Bucură-te, fericite uns cu mir dumnezeiesc;
Bucură-te, floare rară cu miros duhovnicesc;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume pașnic și frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te, urcând trepte, fericit, din slavă în slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulcești mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele de sfinți;
Bucură-te, că și nouă multă milă ne trimiți;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne ești pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 8-lea

Voind Hristos să arate lumii că nu în zadar se ostenesc cei ce fac voia Lui aici, pe
pământ, ci mare plată se gătește lor întru Împărăția Cerurilor, a preamărit pe alesul
Său, Antipa, la săvârșirea din viața aceasta cu așezarea în ceata prietenilor Lui, cu
care împreună cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Credința cea dreaptă păzind, calea săvârșind, încărcat de fapte bune, când Bunul
Dumnezeu a voit, te-a chemat pe tine, Părinte Antipa, de la cele vremelnice la cele
nepieritoare, primind cununa cea nevestejită a slavei Lui. Pentru aceasta, îți aducem
aceste laude:
Bucură-te, cel ce-n pace lumea o ai părăsit;
Bucură-te, că în ceruri Hristos-Domnul te-a primit;
Bucură-te, că te bucuri, încetând a tale plângeri;
Bucură-te, împreună cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, nume pașnic și frumos, cu chip de avvă;
Bucură-te, urcând trepte, fericit, din slavă în slavă;
Bucură-te, că intrat-ai în timpul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că de haru-I te-ndulcești mereu, mereu;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele de sfinți;
Bucură-te, că și nouă multă milă ne trimiți;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitor;
Bucură-te, că la Domnul ne ești pururi rugător;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 9-lea
Trupul tău plin de mireasma ostenelilor a fost îngropat în Mănăstirea Valaam,
alături de ale acelor cuvioși părinți nevoitori, iar sufletul tău sălășluiește pururea în
locașurile cerești, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nu după multă vreme trupul tău s-a dovedit a fi sălaș al Duhului Sfânt, Părinte
Antipa. De aceea, cu evlavie sfintele tale oseminte au fost scoase și puse cu cinste, ca
o comoară de mult preț, spre închinare credincioșilor. Iar vestea preamăririi tale de
către Dumnezeu s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, dar mai curând în patria și
neamul tău din care ai plecat. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că în chinuri ți-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câștigi raiul;
Bucură-te, că de-a pururi vezi fața Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în juru-ți cresc mulțime de lumini;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit pământ;
Bucură-te, podoabă scumpă care cerul împodobești;
Bucură-te, cămară-n care pururi cu Hristos vorbești;
Bucură-te, chip de înger, în văzduhul necuprins;
Bucură-te, rază sfântă, lumină și foc nestins;
Bucură-te, că din slavă har pogoară să ne adape;
Bucură-te, îndepărtare care totuși ești aproape;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 10-lea

În ceata aleșilor Tăi ai așezat pe Cuviosul Antipa, cel mult nevoitor. Căci acesta a
știut pe pământ să preamărească numele Tău, iar în ceruri Te laudă neîncetat
împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca un zid tare împotriva ispitelor ești pentru noi, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa;
roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru neamul românesc, ca întru bucuria inimii să-ți
cântăm:
Bucură-te, stea cerească în lumină negrăită;
Bucură-te, dătătorule de energie nenăscută;
Bucură-te, știutorul neștiutelor mistere;
Bucură-te, dătătorul de știință și putere;
Bucură-te, trandafirul înflorit pe veșnicie;
Bucură-te, sfeșnic sacru care-n alte zări învie;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine Hristos milă ne trimite;
Bucură-te, lecuirea bolilor nevindecate;
Bucură-te, dătătorul de puteri și sănătate;
Bucură-te, hrănitorul cel cu pâinea mântuirii;
Bucură-te, purtătorul de balsamul lecuirii;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!
Condacul al 11-lea

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, Părinte Antipa, că luminezi toată


Biserica Ortodoxă, de la o margine la alta, izvorând bună mireasmă și revărsând
tămăduiri celor ce cinstesc cu dragoste și se închină sfintelor tale moaște. Pentru
aceasta, lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Îi cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lăudăm nevoințele tale, Cuvioase Părinte, cinstim sfintele tale moaște, preamărim
răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri și te rugăm,
cu osârdie, să ne ajuți pe noi în vremea ispitelor și necazurilor, care ne împresoară,
ca să-ți cântăm:
Bucură-te, că în lume te-a umbrit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creștinii se luminează;
Bucură-te, biruință, în a lumii osteneală;
Bucură-te, îndrăznire, în a noastră îndoială;
Bucură-te, vindecare bolilor nevindecate;
Bucură-te, că ești baie spălătoare de păcate;
Bucură-te, cort de aur și ancoră a nădejdii;
Bucură-te, apărare celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, mângâiere celor slabi de suferință;
Bucură-te, alinare celor ce vin cu credință;
Bucură-te, scară tare și putere nevăzută;
Bucură-te, izbăvirea celor ce cad în ispită;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 12-lea

Dăruiește, Părinte, și nouă din darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, ca să putem
birui uneltirile vrăjmașilor, să mergem pe calea Adevărului și a dreptății, ca
împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea

Cel ce vezi pururea fața Treimii Celei de o ființă și nedespărțită, Sfinte Cuvioase
Părinte Antipa, primește lauda și cântarea noastră:
Bucură-te, păzitorul sihaștrilor din munți;
Bucură-te, zi de pace și alesul între sfinți;
Bucură-te, ușurință în ale noastre mari necazuri;
Bucură-te, biruință și-ajutor în negre ceasuri;
Bucură-te, săturarea celor care îți cer hrană;
Bucură-te, încălzirea celor goi fără de haină;
Bucură-te, cale bună și podoaba fecioriei;
Bucură-te, crin de aur și sadul cuvioșiei;
Bucură-te, scut tare și sabie nedreptății;
Bucură-te, adevărul și solia demnității;
Bucură-te, miluirea celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, ajutorul celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate Părinte Antipa, omul rugăciunii și podoaba cuvioșilor, cel ce ai


câștigat moștenirea veșnicelor bunătăți, primește această cântare de laudă și, prin
rugăciunile tale către Dumnezeu, cere nouă iertare păcatelor și izbăvire de chinurile
veșnice, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice
de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Din pruncie ai fost ales să fii sălaș al Duhului Sfânt…,
Condacul 1: Ca pe o vistierie a nevoințelor sihăstrești…,

Icosul 1

Din pruncie ai fost ales să fii sălaș al Duhului Sfânt, Care te-a întărit pururea în
lucrarea faptelor bune și în râvna către viața cea pustnicească, plăcută lui
Dumnezeu. Pentru aceasta, noi, cei ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, îți
cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, zămislit în rugăciune;
Bucură-te, că a ta mamă te-a născut fără suspine;
Bucură-te, floare rară, pe plaiuri moldovenești;
Bucură-te, că ieșit-ai din satul Calapodești;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că pruncia ți-a fost cale către sfinți;
Bucură-te, că Alexandru la botez ai fost numit;
Bucură-te, copil ager, luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că Domnul ți-a pus sufletu-n lumină;
Bucură-te, că de Duhul, toată inima ți-e plină;
Bucură-te, bunătate, și a ochilor lumină;
Bucură-te, pustnic mare al întinselor cuprinderi;
Bucură-te, făclierul simțitoarelor deprinderi;
Bucură-te, Părinte Antipa, iubitorule de pustnicie!

Condacul 1

Ca pe o vistierie a nevoințelor sihăstrești, te lăudăm pe tine, Cuvioase Părinte


Antipa; ca cel ce te-ai învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi împlinirea
virtuților și lucrarea rugăciunii celei curate, înstrăinându-te de patria și neamul tău.
Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Părinte Antipa,
iubitorule de pustnicie!
Acatistul Sfantului Teofan Zavoratul
(10 ianuarie)

Condac 1

Alesule nevoitor si slujitor adevarat al lui Hristos, pus de Dumnezeu in sfesnicul


Bisericii spre slujire arhiereasca, cu stralucirea credintei pe oameni i-ai luminat, toate
puterile sufletului si virtutile tale oamenilor le-ai daruit, iar nevoindu-te in zavorare
spre mantuire, inimile ucenicilor tai prin nemarginita dragoste le-ai incalzit. Pentru
aceasta si pe noi cu faclia intelepciunii tale ne lumineaza, ierarhe a lui Hristos
minunate, ca sa cantam tie asa:
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Icos 1

De blandete ingereasca si nemarginita dragoste pentru Dumnezeu si pentru oameni


fiind cuprins, ti-ai luat nevointa smereniei monahicesti si a slujirii, arhieresti, parinte
al nostru minunate. Ascultator al voii dumnezeisti, darul intelepciunii pe care de la
Dumnezeu l-ai primit - l-ai inmultit, si oamenilor spre mantuire, cu jertfelnicie prin
acesta ai slujit. Pentru aceasta fericim nevointele tale cele inalte si strigam tie asa:
Bucura-te, ca din pruncie inima ta Domnului o ai inchinat;
Bucura-te, caci catre Unul Dumnezeu toata nadejdea ti-ai indreptat;
Bucura-te, ca pe Domnul mai mult decat orice L-ai iubit;
Bucura-te, ca din copilarie mintea ta cu intelepciunea dumnezeiasca o ai hranit;
Bucura-te, ca Domnului spre slujire cu totul te-ai daruit;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 2
Vazand sufletul tau plin de dragoste dumnezeiasca pentru Ziditorul tau si
Dumnezeu, Domnul cel de grija purtator te-a inflacarat cu dorirea vietii calugarsti,
iar tu, ierarhe al Domnului, urmand acestei chemari ceresti, ai pornit inca din
copilarie pe calea inaltei smerenii si a lepadarii de cele lumesti, increzandu-te cu
totul voii lui Dumnezeu si cantandu-I: Aliluia!

Icos 2

Prin intelegerea intelepciunii celor citite fiind din belsug de Dumnezeu daruit, ti-ai
imbogatit neincetat mintea prin cercetarea scrierilor sfintilor parinti si a nevoitorilor
credintei si bunei cuviinte, sorbind din ele multa putere si lumina duhovniceasca. Iar
noi, proslavind intelepciunea ta, strigam tie cu umilinta asa:
Bucura-te, ca pentru Dumnezeu de dragoste ardeai;
Bucura-te, ca in adanca smerenie tineretea ti-o petreceai;
Bucura-te, ca prin blandetea ta tuturor ca exemplu te-ai aratat;
Bucura-te, ca vietuirii pustnicesti te-ai supus;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu cu totul pe sine-ti te-ai adus;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 3

Puterea lui Dumnezeu care in tine s-a salasluit, inca de la inceputurile tale, prin
flacara harului sufletul tau l-a incalzit si in cinul arhieresc te-a impodobit, si
oamenilor, pastorule cel bun, asa te-a daruit. Iar tu de mantuirea sufletelor noastre
cu ardoare grija ai purtat si Domnului neobosit ai cantat: Aliluia!

Icos 3

Avand in inima pe Unul Dumnezeu, cu multa bucurie ti-ai inchinat viata slujirii
lucrarii lui Hristos de mantuire a neamului omenesc, in care tu, placutule al
Domnului, ai adus comoara cunoasterii tale si a experietei duhovnicesti
Dumnezeului tau spre ascultare, invatand si povatuind pe cei ce alergau la tine cu
credinta. Astfel si noi, fericind nevointele tale purtate spre mantuirea sufletelor
noastre, strigam tie asa:
Bucura-te, cel ce de Domnul eu intelelepciune ai fost adapat;
Bucura-te, ca in truda nevointei ai fost incerat;
Bucura-te, ca smerenia si blandetea cu tarie le-ai purtat;
Bucura-te, ca in voia lui Dumnezeu cu totul te-ai lasat;
Bucura-te, ca milostivirea lui Dumnezeu prin scrierile tale ai proslavit;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 4

Furtuna tulburarii a umplut inimile oilor turmei tale atunci cand au cunoscut dorinta
ta de a-i parasi si nevointelor in zavorare cu totul a te darui. Iar tu petrecand acolo in
neincetate lupte, post si rugaciune, ai cantat nebiruit Dumnezeului Puterilor: Aliluia!

Icos 4

Auzind oamenii de plecarea ta in pustia Vasei, se tanguiau amar ca au ramas orfani


si cinstindu-te ca pe un bun pastor de Dumnezeu daruit pentru a se ingriji cu
dragoste de sufletele lor, veneau la tine cu lacrimi si iti cereau rugaciuni spre ajutor
si invataturi de Dumnezeu inteleptite. Pentru aceasta, primeste si de la noi unele
laude ca acestea:
Bucura-te, ca in arhierie parinte milostiv turmei tale te-ai aratat;
Bucura-te, ca neincetat de turma ta grija ai purtat;
Bucura-te, ca de aceasta cu lacrimi de umilinta te-ai despartit;
Bucura-te, ca tacerea si cugetarea la Dumnezeu mai mult decat orice ai iubit;
Bucura-te, al sfantului lacas din Vasa stralucit luminator;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 5

Stea calauzitoare catre Dumnezeu in sfanta manastire te-ai aratat, ierarhe intelepte, si
dorind tacerea vietii pustnicesti pentru mantuirea sufletului tau, te-ai nevoit intru
aceasta neincetat. Asa, tuturor fratilor exemplu ziditor te-ai infatisat si sa cante
pururi lui Dumnezeu i-ai invatat: Aliluia!

Icos 5
Aducand lui Hristos Dumnezeu inima ta, cuprinsa cu totul de dragoste pentru
Dansul, ti-ai pregatit sufletul sa fie lacas al Duhului Sfant. Asa cu multa smerenie si
blandete nevoindu-te, ai aratat ucenicilor iubitori de Hristos prin lucrarea ta
neincetata exemplu de vietuire adevarata. Pentru aceasta si noi cinstindu-te ca pe un
adevarat slujitor al lui Hristos si ca pe un ales preaiubit al Domnului, strigam tie asa:
Bucura-te, izvor nesecat de dragoste pentru Dumnezeu;
Bucura-te, luminator inflacarat ce in pustie a stralucit;
Bucura-te, cel ce inima ta ascultarii o ai daruit;
Bucura-te, al infranarii intelept povatuitor;
Bucura-te, al sufletelor omenesti de grija purtator;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 6

Propovaduitor neobosit, cuvantator al adevarurilor dumnezeiesti, tu slujirea


arhiereasca o ai purtat cu adevarat, luminand si povatuind turma ta. Asa, zavorat
fiind nu ai lasat fara indrumare duhovniceasca pe cei ce alergau catre lumina ta de
Dumnezeu insuflata, invatand prin cuvintele tale pe toti a canta lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 6

A stralucit in pustie steaua cea mare a intelepciunii, minunatule placut al lui Hristos
si ascuns fiind in zavorare, au inceput a curge rauri de cuvinte vii de pe buzele tale.
Caci din ingaduinta lui Dumnezeu izvorul cel plin de har al invataturilor tale s-a
descoperit si setea tuturor celor insetati a potolit, a celor ce alergau cu credinta catre
dansul. Pentru aceasta, ierarhe al Domnului, primeste si de la noi unele laude ca
acestea:
Bucura-te, ca prin buzele tale intelepciunea lui Dumnezeu ai aratat;
Bucura-te, ca prin aceasta intelepciune pe toti i-ai adapat;
Bucura-te, ca in nevointele vietii pustnicesti ai petrecut;
Bucura-te, ca pacatele omenesti cu intelepciunea ta le-ai dezradacinat; .
Bucura-te, ca prin buna ta sporire pe toti i-ai indrumat;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 7

Vrand ca toti oamenii sa se mantuiasca si in Imparatia Cerurilor sa ajunga, tu,


bunule pastor, prin lepadarea ta de lume si prin aspra zavorare, un puternic izvor de
insufletire ai dobandit si imitand pe Incepatorul Arhieriei, pe Hristos, oamenilor cu
indrazneala ai slujit, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Vazand in tine un nou nevoitor si bineplacut al lui Hristos, ce in Imparatia lui


Dumnezeu cu inima ai ajuns, adanca smerenie si multa blandete ai dobandit, iar
sufletele omenesti cele bolnave si suferinde si-au indreptat cu nadejde privirile spre
pustie, ce de ochii acestora te-a acoperit, cautand ajutorul si intelepciunea ta plina de
har. Pentru aeeasta si noi, insetand dupa aceste bunatati, strigam tie asa:
Bucura-te,ca de pe pamant curatia ingereasca ai dobandit;
Bucura-te, ca prin blandetea duhului ta pe toti i-ai cucerit;
Bucura-te, ca mintile cele intunecate le-ai luminat;
Bucura-te, al nerautatii invatatorule minunat;
Bucura-te, ca pe oameni la nevointa milosteniei i-ai chemat;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 8

Neinteleasa pentru unii, dar minunata pentru cei iubesc pe Dumnezeu, a fost
nevointa ta, bunule arhiereu, caci in deplina ascultare in pustnicie ai vietuit, unde
trudei neobosite si neincetatei cugetari la Dumnezeu te-ai daruit. Iar noi, in umilinta
inimilor noastre, vazand unele ca acestea, cantam cu multumire lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 8

Tuturor toate le-ai fost, ierarhe al Domnului: parinte si pastor, invatator si


povatuitor, prin vestirea cea buna si nesecata a buzelor tale, de cuvinte de aur
izvoratoare. Pentru aceasta si noi, copiii tai duhovnicesti, strigam tie cu multumire
asa:
Bucura-te, caci cu roua Duhului lui Dumnezeu ai fost adapat;
Bucura-te, ca prin stralucirea harului lui Dumnezeu ai fost luminat;
Bucura-te, caci cu mintea ta la cunoasterea de Dumnezeu ai ajuns;
Bucura-te, ca prin pacea sufletului tau pe Domnul L-ai dobandit;
Bucura-te, ca prin harul tau pe toti i-ai umilit;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 9
Tuturor ai fost exemplu de vietuire inteleapta pentru "singurul lucru de trebuinta",
cugetand cum sa-ti curatesti sufletul tau si sa-l faci biserica a Duhului Sfant. Asa in
nevointe mari ai inaintat si din putere in putere ai urcat, incalzind neincetat inima ta
cu rugaciunea lui Iisus si cantand lui Dumnezeu: Aliluial

Icos 9

G1asul tau cel bland si plin de intelepciune auzul tuturor celor ce-l ascultau cu
credinta - l-ai indulcit, iar tu cu puterea invataturilor tale, neincetat si cu jertfelnicie
pe cea stramta, spre nevointa ascultarii - i-ai povatuit, invatandu-i despre adevarul
lui Dumnezeu si despre Imparatia Lui. Pentru aceasta, primeste si de la noi, bunule
invatator, unele multumiri ca acestea:
Bucura-te, ierarhe al lui Dumnezeu, bland si smerit;
Bucura-te, bunule pastor, de ucenici iubitor;
Bucura-te, ca in pustie ca un crin al tarinei ai inflorit;
Bucura-te, ca linistea cea mantuitoare din zavorare ai iubit;
Bucura-te, bunule indrumator al sufletelor zbuciumate;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 10

Vrand sa scapi neamul omenesc din intunericul pacatelor, placutule al lui


Dumnezeu, mintile cele ce cautau adevarul - le-ai luminat, iar calea biruintei tainice
in razboiul cel nevazut spre cununa mult ravnita a fericitului sfarsit oamenilor ai
aratat, celor ce cantau impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Sprijin tare esti pentru fiecare suflet prin scrierile tale de Dumnezeu insuflate,
adevarate arhiereu al lui Hristos, caci au gasit in intelepciunea ta indreptare a vietii
lor si multa calauzire, urmand calea ce le-ai aratat catre mantuire. Iar noi, aducand
multumiri lui Dumnezeu pentru grija ce o porti sufletelor noastre neincetat, strigam
tie cu umilinta asa:
Bucura-te, ca pe pamant de vietuire ingereasca te-ai invrednicit;
Bucura-te, c impreuna cu sfintii ingeri la Liturghie ai slujit;
Bucura-te, ca prin blandete ingereasca ai stralucit;
Bucura-te, al curatiei vas binecuvantat;
Bucura-te, ca despre adevarul lui Dumnezeu cu indrazneala ne-ai invatat;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 11

Cantare de lauda aducem tie, bunule arhiereu si bineplacutule al lui Dumnezeu. Te


laudam, caci prin nevointele si vietuirea ta Numele cel sfant al Ziditorului ai
proslavit, cantand lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 11

Vietuirea ta stralucita ce in zavorare o ai petrecut, de inimile insetate de adevar a se


ascunde nu a putut. Iar fericitul tau sfarsit, plin de pace si netulburat, in multa
lumina calea vietuirii tale arhieresti a scaldat, caci nevointele in care ai petrecut, vas
al harului dumnezeiesc cu adevarat te-au facut. Pentru aceasta si noi cu inimi umilite
si cu multumire glasuim tie asa:
Bucura-te, ca la despartirea ta de trup, cinul arhieresc l-ai proslavit;
Bucura-te, ca pana la ultima suflare lui Dumnezeu I-ai slujit;
Bucura-te, al locasului monahicesc podoaba minunata;
Bucura-te, al Tambovului luminator, plin de intelepciune inalta;
Bucura-te, a turmei din Riazan lauda si bucurie;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 12

Daruit din belsug cu harul lui Dumnezeu, prin aceasta cu intelepciune turmei tale ai
slujit. Pentru aceasta nu ne lasa nici pe noi, cei ce in mijlocirea ta din ceruri catre
Dumnezeu am nadajduit, ca tu acolo in netacuta slavoslovie petreci, cantand lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cantam nevointele tale, ce cu stralucire mare au luminat vietuirea ta pamanteasca de


lepadare, pentru dragostea Domnului tau. Pentru aceasta si noi, ierarhe al lui
Dumnezeu, bland si milostiv, cu nadejde cautam catre tine, ca la ocrotitorul nostru
ceresc si mijlocitor tare inaintea prestolului dumnezeiesc, strigand tie cu umilinta
asa:
Bucura-te, bineplacutule al lui Dumnezeu, plin de stralucire si milostivire;
Bucura-te, ca rugaciunile celor credinciosi tie niciodata nu le-ai trecut cu vederea;
Bucura-te, robul lui Hristos si iubit al lui Dumnezeu;
Bucura-te, al calugarilor intelept povatuitor;
Bucura-te, ierarhe, al necazurilor noastre grabnic ajutator;
Bucura-te, sfinte parinte, ierarhe Teofan, cel ce te-ai zavorat si prin cuvinte de aur
viata crestinilor o ai povatuit!

Condac 13

O, preabunule ierarhe Teofan, bland si de Dumnezeu inteleptit invatator al nostru!


Primeste de la noi aceasta putina rugaciune si lauda cu multumire ce iti aducem tie.
Nu ne uita pe noi pacatosii in rugaciunile tale sfinte, ca nadajduind in ajutorul tau,
Dumnezeului Puterilor neincetat sa cantam: Aliluia!(de 3 ori)

Rugaciune:

O, sfinte ierarhe, parinte Teofan, slava si bucuria tarii noastre! Primeste de la noi
aceste smerite si calde rugaciuni, cei ce cu dragoste te cinstim pe tine. Cautand la
cuvantul ce s-a implinit in tine: "Pe cei ce Ma vor proslavi, ii voi proslavi", cadem ecu
umilinta la sfintele tale moaste, nazuind la puterea lor tamaduitoare, si ca unui ales
al harului dumnezeiesc, strigam tie: binecuvinteaza si miluieste tara noastra,
arhiereule al Dumnezeului cel Adevarat, barbatie neclatinata ostasilor nostri le
daruieste, pe toti oamenii de necazuri ii pazeste si la pocainta ii calauzeste; pruncilor
invatatura buna le daruieste, pe tineri ii calauzeste, celor bolnavi si in suferinte
sanatate le cere, iar noua tuturor bucurie neancetata in Domnul ne daruieste, ca toti
cu multumire sa te fericim, glasuind tie asa: Fericimu-te pre tine, sfinte ierarhe,
parinte Teofan, si cinstim sfanta pomenirea ta, ca tu te rogi pentru noi lui Hristos,
Dumnezeului nostru. Amin.

Tropar, glas 8

Al ortodoxiei povatuitor, al bunei credinte si curatiei invatator, al Vasei nevoitor,


ierarhe Teofan de Dumnezeu inteleptite. Cu invataturile tale cuvantul lui Dumnezeu
l-ai facut lamurit si celor credinciosi calea catre mantuire le-ai descoperit. Roaga-te
lui Hristos Dumnezeu sa se mantuiasca sufletele noastre.

Condac, glas 4
Prin "Aratarea Domnului" fiind numit, ierarhe Teofane, cu invataturile tale multime
de oameni ai luminat. Pentru aceasta impreuna cu ingerii inaintea prestolului Sfintei
Treimi petrecand, roaga-te neincetat pentru noi toti.

Acatistul Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii şi


luminătoarea Georgiei
14 Ianuarie

Troparul Sfintei Nina, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui
Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de
suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură,
Cuvioasă Maică Nina, duhul tău.

Condacul 1

A Cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare și faptelor Sfinților Apostoli următoare,


în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit și în
Iviria o ai înălțat, de aceea, lăudându-te, îți mulțumim ție, alăută duhovnicească și
Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru
noi, de necazuri și scârbe să fim izbăviți, căci te chemăm cu umilință și zicem:
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Icosul 1

Creatorul tuturor făpturilor asemenea unui înger minunat în Iviria te-a înfățișat, ca
să aduci la credință popoarele acestui pământ, aflate în întunericul morții, în
minciună idolească, și să le chemi pe ele la lumina adevărului și la înnoirea
sufletului. De aceea, mulțumind lui Dumnezeu, te preamărim ca pe o luminătoare și
rugătoare a noastră și cu osârdie te chemăm pe tine:
Bucură-te, aleasă preaminunată a Proniei dumnezeiești;
Bucură-te, vlăstar răsărit din rădăcină cucernică;
Bucură-te, lăcaș al puterii binefăcătoare;
Bucură-te, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu credincioasă solitoare;
Bucură-te, a Apostolilor prealăudată următoare;
Bucură-te, că la propovăduire asemenea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat
te-ai silit;
Bucură-te, că minciuna idolească ai nesocotit;
Bucură-te, că sfânta credință ai răspândit;
Bucură-te, că ne-ai arătat calea către ceruri;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul al 2-lea

Treimică oblăduire pentru oameni văzând, a Tatălui Ceresc, a Unicului Său Fiu și a
Sfântului Duh, Care prooroci și apostoli a ridicat spre slujirea mântuitoare, iar
pentru întoarcerea noastră către lumina adevărului evanghelic pe Sfânta Nina, cea
întocmai cu Apostolii, a ales, lui Dumnezeu Îi cântăm așa: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dorind înțelepciunea dumnezeiască să pătrundă, de multe ori Sfânta Nina pe


îndrumătoarea sa, Niofora, despre Mântuitorul Hristos și despre cămașa Lui sfântă o
întreba. Când Niofora adevărurile de credință o învăța, Sfânta Nina să se închine
voia cămășii preascumpe și locului faptelor Sfinților Apostoli. Noi însă, plini de
evlavie pentru viața ei, o preaslăvim astfel:
Bucură-te, că adevărurile împărăției lui Dumnezeu le-ai descoperit;
Bucură-te, că din tinerețe pe Hristos L-ai iubit;
Bucură-te, că de mama ta, Suzana, din pruncie cu evlavia ai fost învățată;
Bucură-te, liniștea tatălui tău, Zabulon;
Bucură-te, că de Preasfințitul Iuvenalie în frica de Dumnezeu ai fost păzită;
Bucură-te, că dumnezeieștile cuvinte ai învățat;
Bucură-te, că în sfântul oraș Ierusalim te-ai întors;
Bucură-te, că încă din pruncie cu dorirea și înclinările tale pentru Dumnezeu pe
mulți i-ai mirat;
Bucură-te, că fericirea cerească în loc de cea pământească ai ales;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul al 3-lea
Ca pe o făclie luminoasă, Sfântă Nina, la dragostea cucernică, la dorirea de închinare
la cămașa Domnului și la râvna apostolească puterea Celui Preaînalt te-a înălțat, iar
toți cei care au primit de la tine lumina înțelepciunii lui Dumnezeu Îi cântă
Domnului așa: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Sfânta Nina râvnă nestrămutată să mulțumească Maicii Domnului, în Iviria


din inimă a dorit să meargă și la locurile sfinte de acolo să se închine. Pentru aceasta,
văzând la ea o asemenea râvnă curată, îi cântăm:
Bucură-te, că deșertăciunile lumii acesteia din tinerețe ai urât;
Bucură-te, că adevărata înțelepciune ai îndrăgit;
Bucură-te, că în dumnezeiasca învățătură comoara înțelepciunii ai aflat;
Bucură-te, că pe iubitorii de deșertăciuni lumești, prin traiul plin de binefaceri, i-ai
întrecut;
Bucură-te, că pe nestrămutata piatră a poruncilor lui Hristos te-ai întărit;
Bucură-te, că de credința ta îngerii și oamenii s-au uimit;
Bucură-te, că prin post și rugăciune trupul l-ai supus sufletului;
Bucură-te, că dragostea ta pentru Biserica lui Dumnezeu multora le-a fost de
învățătură;
Bucură-te, că bunătatea firii la slujirea apostolească te-a adus;
Bucură-te, că prin viață bineplăcută vas al Duhului Sfânt te-ai făcut;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul al 4-lea

Tulburați de viforul patimilor lumești, nu ne pricepem noi cum să lăudăm minunata


ta îndrăzneală, Sfântă Nina de Dumnezeu aleasă, căci în Roma păgână nu te-ai
înfricoșat să mergi și dorința ta în numele lui Hristos să împlinești. Iar Preacurata
Maică, din înseși preacuratele sale mâini, Crucea ți-a dat și la binevestirea cuvântului
mântuitor în țara ivireană te-a chemat, pentru toți acei care doreau să-I cânte lui
Dumnezeu așa: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Preasfințitul Iuvenalie că Maica Preacurată la propovăduirea Cuvântului


Domnului te-a chemat pe tine în țara sortită ei, Iviria, și Crucea ți-a dăruit în
vedenie, pe care cu părul tău ai înfășurat-o, a început să-L slăvească pe Dumnezeu,
mântuirea oamenilor, și să-ți zică acestea:
Bucură-te, că de binecuvântarea Domnului ai fost luminată;
Bucură-te, că îndrăzneală către Domnul Iisus și Preacurata Lui Maică prin smerenia
Duhului ai dobândit;
Bucură-te, că te-ai bucurat când Maica Domnului ți s-a arătat;
Bucură-te, că de la Preacurata cuvinte preadulci ai auzit;
Bucură-te, că împreună ca niște prietene ați vorbit;
Bucură-te, că de surorile din Ierusalim ai fost cinstită;
Bucură-te, că pentru luminarea noastră cu lumina neapusă ai fost hărăzită;
Bucură-te, lumânare de Dumnezeu aprinsă care ai izgonit întunericul necurăției;
Bucură-te, că ai primit Crucea ca semn al izbândirii tale la mărturisirea adevărului;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul al 5-lea

Ca o stea de Dumnezeu arătată ai fost, Sfântă Nina, căci la îngăduința Născătoarei de


Dumnezeu ai strălucit și ne-ai luminat pe noi cu propovăduirea Cuvântului lui
Dumnezeu. Astfel, acestei cerești călăuzitoare ce a strălucit cu slava faptelor
binecinstitoare și ne-a alinat cu ajutorul său pe toți cei ce venim la ea rugându-ne,
mulțumiri îi aducem cu osârdie, iar Domnului Care ne-a dat o asemenea mijlocitoare
Îi cântăm și Îl lăudăm așa: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând miresele lui Hristos și împreună rugătoarele și postitoarele Nina și Ripsimia


gândul spurcat al nelegiuitului Dioclețian, de a se căsători cu Ripsimia și slujirii
idolești s-o supună, din orașul Roma s-au sfătuit și în Armenia au fugit, iar aici
păgânul rege Tiridat la moarte le-a osândit. Din mâinile lui Dioclețian și Tiridat pe
Sfânta Nina Dumnezeu a scăpat-o și la mărturisirea cuvântului evanghelic în Iviria a
îndemnat-o. Iar noi, bucurându-ne de acest gând al Domnului pentru mântuirea
oamenilor, pe Sfânta Nina, solitoarea Domnului, o lăudăm și o chemăm:
Bucură-te, că la venirea ta în Roma calea mărturisirii ai ales;
Bucură-te, că în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu prin bărbăție și duh tare te-ai
proslăvit;
Bucură-te, că pentru slava lui Dumnezeu greul drum al Iviriei fără cârtire l-ai
străbătut;
Bucură-te, că din mâinile lui Dioclețian și Tiridat harul Domnului te-a scăpat;
Bucură-te, că în munții Tialeti smeritul tău glas cu adevărat a răsunat;
Bucură-te, că pacea în suflete cu chipul blândeții ai întărit-o;
Bucură-te, că buna mireasmă a cuvintelor lui Hristos pe mulți i-a înmiresmat;
Bucură-te, că pe drumul mântuirii ne întărești;
Bucură-te, că prin tine de fericirea veșnică ne bucurăm;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul al 6-lea

Mărturisitoare mare ai fost, Sfântă Nina, căci, prin truda și nevoințele tale, Biserica
lui Hristos în Iviria s-a răspândit, întunericul orbirii s-a izgonit, lumina dreptății s-a
ivit, iar noi, cei care de tine am fost izbăviți din întunericul slujirii idolești, cu
vrednicie pe Domnul Îl vom chema așa: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Lumina adevărului în Iviria a strălucit, când Sfânta Nina în orașul Urbnisi


binevestea și când mulțimea de lume spre capitala Georgiei se îndrepta, ca zeilor
mincinoși Armaz și Zaden să li se închine; dar pe acești idoli Sfântă Nina cu
rugăciunile sale i-a zdrobit. De aceea, ca pe o biruitoare a demonilor o lăudăm pe ea
zicând:
Bucură-te, că puterea adevăratului Dumnezeu pentru prima dată în Iviria ai arătat;
Bucură-te, că pe idolul Armaz puterea Celui Preaînalt l-a zdrobit;
Bucură-te, că mândria lui cu rugăciunile tale a fost rușinată;
Bucură-te, că neputința duhului rău prin rămășițele idolului a fost descoperită;
Bucură-te, că pe demonul Zaden și pe îngerii lui în picioare i-ai călcat;
Bucură-te, că pe stăpânitorii întunericului i-ai alungat;
Bucură-te, că zadarnica lor împărăție ai nimicit-o;
Bucură-te, că flacăra necurăției diavolești ai stins-o;
Bucură-te, că prin suflu năvalnic și foc din cer slujirea idolească ai putut-o respinge;
Bucură-te, că prin râvna ta numele adevăratului Dumnezeu în Iviria s-a preamărit;
Bucură-te, că fiilor întunericului lumina Evangheliei le-ai arătat;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul al 7-lea

Deși regele Mirian împreună cu slugile sale să priceapă doreau puterea adevăratului
Dumnezeu Care le-a nimicit idolii neputincioși, totuși cu nedumerire se întrebau:
„Ce va fi dacă zeii noștri cu adevărat vor cădea?”. Cu toate acestea, mărturisirea
Sfintei Nina cu evlavie mare a fost primită de dreptcredincioșii regi, de preotul
iudeu Abiatar, de fiica lui Sidonia și de alte fecioare. Astfel, pe Domnul Hristos
descoperind, I-au cântat Lui așa: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Fiii Iviriei de o nouă viață s-au învrednicit când cuvintele Adevărului de la Sfânta
Nina au primit, căci pentru luminarea și curățirea de păcate prin baia botezului toți
au trecut și tămăduiri să primească de la Domnul vrednici s-au făcut, cu rugăciunile
fericitei mijlocitoare; regele Mirian, cu harul Domnului, vederea a dobândit și, astfel,
pe Hristos L-a mărturisit; regina Nana din patul de boală s-a ridicat, iar copilul lor
de duhul cel rău a scăpat, împreună cu pace în cristelnița vieții renăscând. Popoarele
lumii aceste minuni văzând, cu cinste mare pe Sfânta Nina o proslăvesc și îi cântă:
Bucură-te, că necredința regelui Mirian în credință ai schimbat-o;
Bucură-te, că dreapta lui mărturisire ai primit-o;
Bucură-te, că orbirea i-ai vindecat de îndată;
Bucură-te, că închinarea la idoli ai stins;
Bucură-te, că de rătăcirile păgânești ai scăpat;
Bucură-te, înlăturarea obiceiurilor rele;
Bucură-te, izbăvirea noastră de ispite;
Bucură-te, că celor care cer binefaceri le dăruiești;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!

Condacul al 8-lea

Mare minune de Dumnezeu ni s-a arătat, când în milostivirea Sa Preacurata


Născătoare prin sorți și-a ales Iviria, iar în semn de bunăvoință față de locuitorii ei,
chiar din primele zile ale mărturisirii mântuirii oamenilor, cinstita cămașă a
Domnului Hristos le-a dat și deasupra ei Trunchiul de Viață dătător a înălțat, de la
care credincioșii tămăduiri în neputințe și în dureri primesc; de asemenea,
Preacurata, spre întărirea sfintelor sale daruri de credință, pe Sfânta Nina cu Crucea
în Iviria a îndreptat. De aceea, bucurându-ne cei pământești, mintea și inima noastră
către Împărăția cerurilor le înălțăm și pe Binefăcătorul nostru Dumnezeu neîncetat Îl
preaslăvim și Îl chemăm așa: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu gândul la cele cerești, Sfântă Nina, pe toate ai căutat să le cuprinzi, de aceea, pe


cei pământești, care nu L-au cunoscut pe Mântuitorul Hristos, i-ai chemat la vorbirea
cu moștenitorii Împărăției cerești, căci acei pământești, aflând măreția slavei
Unicului și adevăratului Păstor ceresc și pământesc, Îl vor slăvi pe El cu o gură și o
inimă împreună cu locuitorii cerești. Asemenea și noi, privind la râvna ta pentru
mântuirea noastră, cu umilință te chemăm pe tine, zicând:
Bucură-te, deschizătoarea ușilor botezului;
Bucură-te, că la Hristos ne-ai adus;
Bucură-te, că încreștinând Georgia, pe sfinții îngeri cu mare bucurie i-ai cuprins;
Bucură-te, că pe regele Mirian, în numele Dumnezeului adevărat, la construcția
bisericii de mână omenească l-ai îndemnat;
Bucură-te, că în ea cinstita Cruce din viță-de-vie ai așezat;
Bucură-te, că mărturia dragostei tale pentru Hristos tuturor fiilor Sfintei Biserici prin
aceasta ai lăsat;
Bucură-te, că împreună cu mulțimea ucenițelor tale la Sfântul Botez pe toți i-ai
chemat;
Bucură-te, că pe fiii Iviriei din cristelniță i-ai primit;
Bucură-te, că pe mulți la minte i-ai luminat;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 9-lea

Toate puterile cerești s-au bucurat, când fiii Iviriei s-au botezat; căci Unul dintre
Puteri în chip de om minunat s-a arătat și a întărit Trunchiul făcător de minuni la
rădăcina căruia era cămașa Domnului, învățându-i pe toți să cânte lui Dumnezeu,
împreună cu Sfânta Nina: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Nici o limbă și nici un grai nu va putea să te laude după cuviință, cea întocmai cu
Apostolii Nina, căci slava lui Dumnezeu și mântuirea aproapelui tocmai din
Mtskheta kartalina și din pământul kahetin la toate neamurile de acolo s-au
răspândit, Cuvântul lui Dumnezeu de la tine auzind și mântuirea primind. Noi însă,
cuprinși de bucurie și mulțumire pentru dragostea ta, te chemăm pe tine astfel:
Bucură-te, că ne-ai acoperit pe noi cu veșmântul botezului;
Bucură-te, val de desfătări, care ne-ai adăpat pe noi cu apa evlaviei;
Bucură-te, apărătoare preaminunată a credinței lui Hristos;
Bucură-te, că raiul ceresc pe pământ ai răspândit;
Bucură-te, izbăvirea noastră din robia păcatului;
Bucură-te, nimicirea curselor vrăjmașe;
Bucură-te, că te-ai luptat cu rău cinstitorii;
Bucură-te, biruință slăvită asupra necredinței;
Bucură-te, netrebnicirea obiceiurilor rele și a superstițiilor;
Bucură-te, dulce alăută a credinței;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 10-lea

Dorind să scapi de moarte veșnică sufletul tău și al apropiaților tăi, cea întocmai cu
Apostolii Nina, cu multă râvnă te-ai silit pentru slava lui Dumnezeu, împlinind
această faptă istovitoare și mărturisitoare, de aceea cu dreptate ai fost încununată de
Dumnezeu în ceruri cu cunună apostolească, unde împreună cu toți sfinții mijlocești
pentru noi în rugăciuni și cânți Lui așa: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca pe un zid puternic Dumnezeu te-a înălțat și apărătoarea noastră de felurite


năpaste te-a arătat, Sfântă Nina, iar nestricăciosul tău trup izvor de tămăduiri s-a
făcut, așezat fiind în pământul kizic, în localitatea Bodbis, unde pe prințesa Sofia
împreună cu poporul de acolo ai luminat, căci toți pentru care mijlocești multă milă
primesc de la Domnul și te cheamă pe tine astfel:
Bucură-te, zid și acoperământ, care nu te ascunzi la venirea noastră;
Bucură-te, că celor care caută mântuirea și luminarea adevărată ești gata ajutătoare;
Bucură-te, izvor nesecat al binecuvântărilor și milelor dumnezeiești pentru cei care
te cinstesc pe tine;
Bucură-te, apărătoarea noastră de năpaste și moarte primejdioasă;
Bucură-te, ajutătoarea oamenilor evlavioși;
Bucură-te, potolirea trupurilor zbuciumate;
Bucură-te, bucuria sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!

Condacul al 11-lea

Cântare preasmerită Preasfintei Treimi a adus Sfânta Nina, pe Unicul Dumnezeu Cel
întreit în Persoane, până la sfârșitul vieții, cu mintea și cu fapta iubindu-L. Primește
deci de la preacinstitorii tăi cântare de umilință și nu te scârbi de noi, căci la tine și la
Preacurata Născătoare în dureri și nevoi alergăm și, nădăjduind la mijlocirile tale,
Sfântă Nina, pe Dumnezeu Îl chemăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ca o lumânare aprinsă, Sfântă Nina, în întuneric ai luminat, căci de la pământ la cer


te-ai mutat, înainte de aceasta pe credincioșii tăi fii ca pe niște vlăstare tinere la tine i-
ai chemat și, tămăduindu-le neputințele, preacuratul tău duh în mâinile Domnului l-
ai dat. Sfârșitul tău cucernic văzând, regele Mirian și apropiații lui amarnic plângeau
și la despărțire cu lacrimi îi cântau acestea:
Bucură-te, înger ceresc care în chip omenesc te-ai arătat;
Bucură-te, mireasă a lui Hristos, care pe Mirele Ceresc cu Biserica Iviriei ai unit;
Bucură-te, fericită luminătoare a noastră, care mulțime de fapte bune zi și noapte ai
săvârșit;
Bucură-te, hrănitoare neobosită care cu cuvinte dumnezeiești ne-ai hrănit;
Bucură-te, porumbiță neprihănită, care de la pământ spre lăcașurile cerești ai zburat;
Bucură-te, că sfintele tale moaște de mireasmă bună sunt cuprinse;
Bucură-te, că de această bună mireasmă noi, fiii tăi, acum ne desfătăm;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!

Condacul al 12-lea

Cu harul dat ție de Dumnezeu ne călăuzești, căci preacinstita ta pomenire, Sfântă


Nina cea întocmai cu Apostolii, o prăznuim și cu umilință venim la chipul tău
împodobit cu cinstita Cruce, din suflet rugându-te: păzește-ne pe noi în viața aceasta
în credință dreaptă, în evlavie și curăție, ca la adormirea noastră să ne învrednicim a-
I cânta Domnului așa: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântăm plecarea ta la Domnul, prealăudată Nina, cinstim fapta ta apostolească,


preamărim râvna ta pentru Dumnezeu, lăudăm îndelunga ta răbdare, slăvim
smerenia ta și mulțumim pentru asemenea sfârșit cucernic, căci minunile pe care
pentru mulți le-ai săvârșit încă din timpul plecării tale s-au preaslăvit, de aceea, de
ele uimindu-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, că în cinul îngerilor și de sfinți cu dragoste ai fost primită;
Bucură-te, că soborului apostolesc ești părtașă;
Bucură-te, că împreună cu fețele aleșilor de Dumnezeu în lăcașul ceresc te-ai
sălășluit;
Bucură-te, cădelniță de aur, care înalți tămâia rugăciunilor noastre la Dumnezeu;
Bucură-te, că prin vederea celor cerești de veșnica fericire ai parte;
Bucură-te, că de Constantin și Elena cei întocmai cu Apostolii ai fost slăvită;
Bucură-te, că de poporul georgian și de toți dreptcredincioșii ești preamărită;
Bucură-te, comoara minunilor lui Hristos;
Bucură-te, că de la cinstita Cruce înfășurată cu părul tău tămăduirea sufletească și
trupească primim;
Bucură-te, că de la sfintele tale moaște ajutor mult folositor dobândim;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!

Condacul al 13-lea
O, preaslăvită și preaminunată luminătoare a Iviriei, pururea noastră rugătoare în
fața Mântuitorului Hristos și a Preacuratei Sale Maici, Sfântă Nina, cea întocmai cu
Apostolii! Primește acum prinoasele noastre bogate, rugându-L cu osârdie
preaplăcută pe Dumnezeu să ne izbăvească pe noi de toate năpastele, necazurile și
scârbele și să ne învrednicească de veșnica fericire în ceruri, ca împreună cu tine
Domnului să-I cântăm așa: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Creatorul tuturor făpturilor…, Condacul 1: A Cuvântului


dumnezeiesc aleasă slujitoare…,

Icosul 1

Creatorul tuturor făpturilor asemenea unui înger minunat în Iviria te-a înfățișat, ca
să aduci la credință popoarele acestui pământ, aflate în întunericul morții, în
minciună idolească, și să le chemi pe ele la lumina adevărului și la înnoirea
sufletului. De aceea, mulțumind lui Dumnezeu, te preamărim ca pe o luminătoare și
rugătoare a noastră și cu osârdie te chemăm pe tine:
Bucură-te, aleasă preaminunată a Proniei dumnezeiești;
Bucură-te, vlăstar răsărit din rădăcină cucernică;
Bucură-te, lăcaș al puterii binefăcătoare;
Bucură-te, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu credincioasă solitoare;
Bucură-te, a Apostolilor prealăudată următoare;
Bucură-te, că la propovăduire asemenea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat
te-ai silit;
Bucură-te, că minciuna idolească ai nesocotit;
Bucură-te, că sfânta credință ai răspândit;
Bucură-te, că ne-ai arătat calea către ceruri;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Condacul 1

A Cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare și faptelor Sfinților Apostoli următoare,


în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit și în
Iviria o ai înălțat, de aceea, lăudându-te, îți mulțumim ție, alăută duhovnicească și
Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru
noi, de necazuri și scârbe să fim izbăviți, căci te chemăm cu umilință și zicem:
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!

Rugăciune către Sfânta Nina


O, atotlăudată și preaminunată Nina, cea întocmai cu Apostolii, mare podoabă a
Bisericii dreptmăritoare și laudă cinstită a poporului ivirean, cea care întreaga țară
georgiană cu învățătura dumnezeiască a Evangheliei ai luminat; cu faptele
apostolești ai învins vrăjmașul mântuirii noastre, cu munca și rugăciunile ai sădit
aici grădina lui Hristos, care a dat roade multe. Prăznuind sfântă amintirea ta, ne
înfățișăm cinstitului tău chip și cu evlavie sărutăm atotlăudatul dar dat ție de Maica
Domnului – Crucea de minuni făcătoare, pe care ai înfășurat-o cu părul tău prețios,
și te rugăm cu umilință ca pe o veșnică ocrotitoare a noastră: de toate relele și
scârbele păzește-ne, pe dușmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos și pe potrivnicii
evlaviei înțelepțe ște-i, turma ta ocrotește-o și roagă-L pe Atotbunul Dumnezeu și
Mântuitorul nostru, în fața Căruia te afli, pace țării noastre să dăruiască, oamenilor
viață îndelungată și spor în tot lucrul bun și mijlocește pentru noi să ne primească în
Împărăția Sa cerească, unde toți sfinții laudă Preasfânt numele Lui, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Pavel Tebeul


15 Ianuarie

Troparul Sfântului Cuvios Pavel Tebeul, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de


Dumnezeu, Părintele nostru Pavel. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune
primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine
cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine;
Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare
de biruinţă, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-ne, credincioşilor, să cinstim cu cântări, după datorie, pe Sfântul Pavel,


purtătorul de Dumnezeu, ca pe o podoabă a sihaştrilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai întâi cetăţean al pustiului, pururea Lăudate Pavel, arătându-te prin


sihăstrie moştenitor al Împărăţiei Cerurilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul curăţindu-te pe tine însuţi, prin înfrânare, preafericite, te-ai arătat locaş lui
Dumnezeu şi cu îngerii împreună locuitor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu Preacurată, Ceea ce mai presus de fire ai născut, Întrupat,


pe Cuvântul Cel Veşnic şi mai presus de toate, pe tine te lăudăm.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit cu cuvântul cerurile şi pământul l-ai întemeiat pe ape multe,


întăreşte-mă către cântarea Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aţintindu-ţi ochiul sufletului către Dumnezeu, pe Dânsul L-ai iubit, părinte, urând
cele pământeşti şi viaţă îngerească petrecând.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu razele faptelor bune ai alungat, în chip lămurit, negura patimilor, părinte,


primind în inima ta luminarea Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hrănindu-te cu pâinea cea cerească, ca odinioară Ilie prin corb, ai scăpat de Izabela
cea închipuită la Acoperământul lui Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împăratul Slavei şi Făcătorul, înroşindu-Şi mantia Sa din roşeala sângiurilor


Născătoarei de Dumnezeu, ca de purpură a făcut-o în chip Tainic.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cuvinte, din Munte Umbros, din Singura Născătoare de Dumnezeu, cu


Dumnezeiască vedere Proorocul mai înainte a cunoscut că te vei Întrupa şi
cutremurându-se, slăvea Puterea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind zidit în Casa lui Dumnezeu, ai odrăslit buna rodire a faptelor bune şi
răzvrătirile trupului le-ai veştejit, cu sihăstria ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul dragostei lui Hristos ai ars spinii patimilor şi pe tine te-ai arătat, părinte,
locaş Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toiagul vieţii tale celei îmbunătăţite ai alungat patimile, ca pe nişte fiare. Pentru
aceasta, la moartea ta, fiarele s-au adunat ca să te îngroape.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mantie de porfiră tainică s-a ţesut Dumnezeului tuturor din Preacuratele tale
sângiuri, Născătoare de Dumnezeu; cu care împodobindu-Se, ne-a unit pe noi cu
Dumnezeu Tatăl.
Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Rugându-ne, strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul


nostru şi în afară de Tine, pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În cântări şi în postiri trăind, în rugăciuni şi în privegheri fericite, la Dumnezeu te-ai


sălăşluit, Cuvioase Părinte Pavel.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta întru Domnul a fost preacinstită, PreafericitePavel şi îngroparea ta


minunată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind călătoria nevoinţeior tale, cuvioase, ai ajuns asemenea Puterilor celor de


sus, părinte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Şi după naştere te lăudăm pe tine, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, că tu ai


născut cu Trup, în lume, peDumnezeu Cuvântul.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:
Haină luminoasă dă-mi mie, Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Mult
Milostive Hristoase Dumnezeul nostru.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-ţi mâinile spre Dumnezeu, sufletul tău, cuvioase, l-ai dăruit Lui,
bineplăcând Lui, ziua şi noaptea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adormirea ta au mărit-o Oștile îngerilor, cetele proorocilor şi ale sfinţilor Apostoli,


cuvioase părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scăpând de furtuna patimilor, cuvioase, cu nevoinţa sihăstriei celei desăvârşite, te-ai


îndreptat la limanul cel neînviforat al lui Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai născut, numai prin cuvânt, pe Cuvântul Întrupat, te rugăm, Fecioară,


izbăveşte de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Săvârşind trecerea cea secetoasă a vieţii, purtătorule de Dumnezeu, ai cufundat pe


vrăjmaşii cei netrupeşti cu căinţa lacrimilor tale, Cuvioase Pavel, Părintele nostru; şi
primind har de minuni, roagă-te neîncetat pentru noi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce întru început ai întemeiat pământul şi cerurile cu cuvântul le-ai întărit, bine
eşti cuvântat în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul trupului supunându-l Duhului, cuviosul striga:bine eşti cuvântat în veci


Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scăpând din cursele vrăjmaşului, cuviosul, cu bucurie striga: bine eşti cuvântat în
veci Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toată văpaia patimilor călcând sihăstreşte, cuviosul striga: bine eşti cuvântat în veci
Doamne, Dumnezeul păruiţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce ai făcut pe Fecioara cer şi dintr-însa ai Strălucit ca soarele, bine eşti cuvântat
în veci Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Împăratul Slavei Cel fără de început, de Care se înfricoşează Puterile Cereşti şi se


cutremură cele îngereşti, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râvnit-ai lui Ioan Înaintemergătorul, de Dumnezeu înţelepţite, sihăstrind în pustiu.


Împreună cu care te-ai învrednicit a dobândi viaţa cea cu adevărat veşnică.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca roua înfrânării aistins de tot cuptoarele patimilor, părintele nostru, cu dreaptă


credinţă strigând: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rai ai făcut, cu adevărat, pustiul, înfrumuseţându-te cu toată fapta bună într-însul.


Drept aceea te-ai şi învrednicit de desfătarea Raiului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, Prealăudată Maica lui Dumnezeu, Marie,


pe Acesta roagă-L să izbăvească de primejdii pe cei ce te lăudăm pe tine, cu credinţă.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Pe Cel Nevăzut cu Chip Dumnezeiesc primindu-L, Neispitită de nuntă Fecioară şi


Maică, cu laude mărim naşterea ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe o comoară duhovnicească ascunsă, cuvioase, Dumnezeu te-a descoperit


Sfântului Antonie, iar nouă te-a arătat spre mărire şi veselie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pironindu-te pe tine însuţi în frica lui Dumnezeu, cuvioase şi cu grija de moarte
săvârşindu-ţi viaţa, de viaţă te-ai învrednicit, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai câştigat îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te pentru cei ce cu credinţă


săvârşesc această pomenire a ta, Sfinte Preafericite Pavel.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai zămislit pe Hristos, Cel Ce este fără de început împreună cu Tatăl şi cu


Duhul Sfânt şi în chip de negrăit L-ai născut. Fecioară, roagă-L să ne mântuim noi.

SEDEALNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Urând desfătările lumii, din inimă şi iubind din suflet numai pe Dumnezeu, Sfinte
Preacuvioase Pavel, ai luat în stăpânire pustiul ca pe o cetate de locuit; şi
închinându-ţi timpul cugetării celor adânci şi stăruitoare, te-ai arătat ca un înger
vieţuind în trup. Pentru aceasta te cinstim.

SEDEALNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De


frumuseţea Fecioriei tale...

Ca o Vie Nelucrată, Fecioară, Strugurele Cel Preafrumos ai odrăslit, Cel Ce izvorăşte


nouă Vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, pe
tine, ca pe o Pricinuitoare a bunătăţii, fericindu-te pururea, împreună cu îngerul
strigăm ţie: Bucură-te cea Plină de daruri.

SEDEALNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea.


Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Curata, cea Neispitită de nuntă şi Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort,


spânzurat pe Lemn, ca o Maică plângând grăia: pentru ce Ţi-a răsplătit Ţie aşa
adunarea iudeilor, cea fărădelege şi nemulţumitoare, care s-a bucurat de multele şi
marile Tale daruri, Fiul meu? Laud îngăduinţa Ta cea Dumnezeiască.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul
15 Ianuarie

Troparul Sfântului Cuvios Ioan Colibaşul, glasul al 4-lea:

Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai
părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ţi-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor
tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase
Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Întru adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te cu Dumnezeieştile fapte bune, ai defăimat bogăţia cea pământească


şi ai câştigat-o pe cea cerească. Drept aceea, sărac fiind eu de cunoaşterea cea
Dumnezeiască, îmbogăţeşte-mă cu har, ca să laud vieţuirea ta cea întocmai cu
îngerii, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jugului celui bun al Domnului supunându-te, fericite, din tinereţe te-ai nevoit cu
lupte sihăstreşti şi pe vrăjmaş l-ai înjosit, într-armându-te cu smerenia lui Hristos;
prin care te-ai ridicat, Fericite Părinte Ioan, către înălţimea cea cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.


Ca unul ce ai umblat pe cărarea cea strâmtă, cu întristare şi cu lacrimi şi cu suspinuri
şi cu rele pătimiri, cuvioase, ai ajuns la lărgimea cea mult cuprinzătoare, aflându-ţi
sălăşluire vrednică de ostenelile tale, Părinte Ioan, vrednicule de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De cumplitele meşteşuguri ale patimilor răscolit fiind eu, Fecioară şi de năvălirile


păcatelor tulburat, Prealăudată, alerg cu dragoste către ocrotirea ta cea netulburată,
pururea Fecioară, milostiveşte-te, spre mine şi mă miluieşte.

Cântarea a 3-a.

Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugăciunile tale, ca pe o tămâie cu bună mireasmă, le-ai adus Atotvăzătorului, prea-


cuvioase, pe Care, plăcându-le le-a primit, aşezându-te pe tine în cetele sihaștrilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca o minune preamare, înspăimântând inimile dreptcredincioşilor, de


Dumnezeu alesule, preacuvioase, prin felul cum ai stăruit la porţile părinţilor tăi,
sărac şi strâmtorat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

După Lege, stăruind în rugăciuni şi în posturi, întru nepătimire te-ai îmbrăcat,


preacuvioase, smerindu-ţi zburdările trupului, cu Puterea Dumnezeiescului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Trandafir, plin de bună mireasmă te-a aflat pe tine, Curată, Cel fără păcat şi
S-a Sălăşluit în sânul tău, umplând omenirea de bună mireasmă.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi crinul Biserica din păgâni cea stearpă, prin venirea Ta,
Doamne, întru care s-a întărit inima mea.

Cântarea a 4-a.

Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În zdrenţe sărăcăcioase, comoară ascunsă te-ai arătat, de Dumnezeu insuflate; că ai
iubit veşmântul cel Dumnezeiesc şi cu acesta îmbrăcându-te, ai intrat în Cămara de
mire, cea de sus.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind sămânţa cea cerească în brazdele inimii tale, de Dumnezeu insuflate, ai


răsărit spic de veselie, care hrăneşte cugetul celor ce te laudă cu cuvioşie urmându-ţi
pilda vieţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În colibă preastrâmtă ai petrecut, minunatule, de bunăvoie, făcându-te ca un alt


Lazăr sărac. Pentru aceasta te odihneşti acum în Sânurile lui Avraam, cuvioase
părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreaptă-mi mişcările sufletului, Preacurată, către Dumnezeieşti Porunci ale Celui


Ce a Strălucit în pântecele tău, izbăvindu-mă de viforul smintelilor vieţii, cu
mijlocirile tale.

Cântarea a 5-a.

Irmos: Lumina celor din întuneric...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străin ai fost de dulceţile pământeşti, străin de cei apropiaţi ai tăi, străin de părinţi cu
a ta voie; şi însuţi, curătindu-te cu înfrânarea, te-ai sălăşluit cu Atotţiitorul, Preasfinte
Părinte Ioan, făcându-te sărac cu duhul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te pe tine însuţi casă a Sfintei Treimi, ai dorit a te închide în colibă,


curătindu-ti sufletul cu Dumnezeieştile cugetări, văzând pururea Frumuseţea lui
Dumnezeu, Cea de Negrăit, Părinte Ioan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai împlinitor al Legii lui Dumnezeu şi nu ai ales nimic mai de cinste decât
toată dragostea Lui, cugetătorule de Dumnezeu. Că nu te-a slăbit pe tine dragostea
părinţilor şi a fraţilor, nici bogăţia, nici dregătoria, nici pofta trupului, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).


Pe Emmanuel, Stăpânul tuturor, născându-L fără stricăciune, ai rămas Fecioară şi
după naştere, Maică Fecioară; pe Acela roagă-L neîncetat să izbăvească de supărarea
vrăjmaşilor pe cei ce scapă sub Acoperământul tău.

Cântarea a 6-a.

Irmos: De adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe şarpele cel trufaş l-ai biruit cu armele smereniei, fericite şi înălţându-te cu Duhul,
te-ai sălăşluit în Locaşurile pururea Veşnice.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plin fiind de darurile Duhului, ai supus duhurile răutăţii, ca un înţelept şi cuminte şi


cu totul dăruit lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicându-te pe culmile nepătimirii, Părinte Ioan, strâmtorat în colibă şi înconjurat


de ispite ai răbdat, întărindu-te Dumnezeieşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul, Cel întocmai Lucrător şi de un Scaun cu Cel Ce L-a născut, L-ai


Întrupat din pântecele tău, Curată, Care, pentru nespusa Sa milostivire, S-a îmbrăcat
cu toată omenitatea noastră.

Irmosul:

De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale, cel neurmat.
Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Râvnind, înţelepte, sărăcia ce nu se fură, ai urât bogăţia părinţilor tăi. Şi având


Evanghelia în mâinile tale, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, Preacuvioase Părinte
Ioan, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Calea cea strâmtă ai găsit-o mai de cinste decât pe cea largă, minunate; şi cu bucurie
ai răbdat la porţile părinţilor tăi, batjocorit şi sleit de multe boli, de Dumnezeu
binecuvântate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobitu-te-ai, înţelepte, cu preafrumoase suişuri, omorându-ţi trufia trupului.


Drept aceea mutându-te către cele cereşti, eşti numărat pururea cu cetele sfinţilor
părinţi, vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Călătorind pe căile care duc la Odihna cea Dumnezeiască, te-ai abătut, fericite, de la
prăpăstiile demonilor, acoperit fiind cu Dumnezeiescul har şi strigând: Cel Ce bine
eşti cuvântat şi Preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudăm naşterea ta, Binecuvântată, prin care ne-am izbăvit din osândirea cea de
demult şi pe tine te fericim, de Dumnezeu Binecuvântată, Singura pe care te-a iubit
Cel Ce bine este cuvântat şi Preaslavit.

Cântarea a 8-a.

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tesându-ţi tu însuţi, Părinte loan, haină ce nu se învecheşte, te-ai îmbrăcat ca un


cerşetor, în chip de sărac petrecând la porţile părinţilor tăi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un alt Iov ai pătimit fără de vină înaintea porţilor, ca un gunoi, suferind


înfruntările slugilor tale, înţelepte, chinuit de foame şi de sete. Drept aceea ai
moştenit Împărăţia cea de sus.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmat-ai în chip vădit Evangheliei, pe care ai primit-o în mâni şi ai sărăcit, fericite,


plângând toată viaţa; şi blând şi fără de răutate fiind, ai moştenit Împărăţia cea de
sus.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.


Ca un alt Avraam te-ai arătat, primind Sfânta Treime ca pe un Oaspete în coliba ta,
prin suişuri Dumnezeieşti şi ai slujit-o pe Ea prin cugete curate şi prin sărăcie
desăvârşită, fericite, întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Râu pururea curgător ne izvorăşte nouă, celor ce alergăm la tine, Preacurată; de


aceea, cei ce scoatem din el har din destul lăudăm naşterea ta, Preacurată şi o
preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi


preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei şi văpaia întru
răcoreală a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi
vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmos: Fiul Părintelui Cel...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigai, cuvioase: Domnul este Puterea şi Lauda mea, întru El biruiesc pe căpetenia
întunericului; nicicum nu mă tem de amăgirilecele ce îmi vin din partea lui, prin
hărţuielile închipuirii, numai gândindu-mă la Frumuseţea Cea Dumnezeiască şi
Neapropiată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un pământ îngrăşat a primit inima ta, cuvioase, sămânţa cea cerească în brazdele
cugetului; şi aduce roadă spic însutit, care hrăneşte sufletele tuturor celor ce te
cinstesc pe tine, cu credinţă, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împreună cu Stăpânul tău, cuvioase şi luminat fiind de acolo cu străluciri


prealuminate, roagă-te, Minunate Părinte Ioan, să se dăruiască Dumnezeiască
Lumină celorce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea luminată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţitu-te-a Domnul din pântece pe tine, fericite, către Dânsul ţi-ai îndreptat cărările
tale. Drept aceea ai fost numărat între cuvioşii cei ce au vieţuit întru cucernicie; cu
aceia împreună te bucuri de îndumnezeire, prealăudate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Luminii s-a făcut pântecele tău, prin care au văzut Lumina cei ce şedeau întru
întuneric. Drept aceea te lăudăm pururea, cu glasuri netăcute, Maica lui Dumnezeu;
şi cu dragoste te cinstim pe tine, Nădejdea sufletelor noastre.

Irmosul:

Fiul Părintelui Cel fără de început Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din


Fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite.
Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, ceaPrealăudată, o mărim.

SEDEALNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Părăsind avuţia cea pieritoare şi mărirea cea trecătoare, ai dobândit, fericite părinte,
bogăţia cea cerească şi lauda cea cu adevărat veşnică. Pentru aceasta fericim sfântă
adormirea ta şi întru dânsa prăznuind, strigăm ţie: pomeneşte-ne pe noi,
Preacuvioase Ioan, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul.

SEDEALNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De


frumuseţea Fecioriei tale...

Ca o Vie Nelucrată, Fecioară, Strugurele Cel Preafrumos ai odrăslit, Cel Ce izvorăşte


nouă Vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, pe
tine, ca pe o Pricinuitoare a bunătăţii, fericindu-te pururea, împreună cu îngerul
strigăm ţie: Bucură-te cea Plină de daruri.

SEDEALNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea.


Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

Curata, cea Neispitită de nuntă şi Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort,


spânzurat pe Lemn, ca o Maică plângând grăia: pentru ce Ţi-a răsplătit Ţie aşa
adunarea iudeilor, cea fărădelege şi nemulţumitoare, care s-a bucurat de multele şi
marile Tale daruri, Fiul meu? Laud îngăduinţa Ta cea Dumnezeiască.
Acatistul Sfântului Antonie cel Mare
17 Ianuarie

Troparul Sfântului Antonie cel Mare

Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări


urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugă-
ciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele
noastre.

Condac 1: Glasul al 8-lea: Podobie: Apărătoare Doamnă...

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viață dătător
al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veștejind săltările trupului Prealăudate, te-ai
făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte
Antonie!

Icos 1:

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună-cetățean cu îngerii, căci ai
viețuit pe pământ ca fiind fără de trup, Preacuvioase Antonie, lepădând toată
purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, odrasla cucernicului părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei maici sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveștejit al Egiptului;
Bucură-te, povățuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinerețe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că firește de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahicești;
Bucură-te, cel ce voiești mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înșelăciuni al celor mulți;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălțat;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 2:

Văzându-te vrăjmașul pe tine, de Dumnezeu purtătorule, la înălțime ridicat, se


ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă după puțin, s-a rușinat de
sporirea ta prin care, nevoindu-te cu trupul și înălțându-te cu sufletul, strigai lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Având cunoștința celor ce sunt ca și cum nu ar fi, ai trecut cu vederea pe cele trecă-
toare desfătări ale vieții; deci în mormânt închizându-te, prin multe necazuri te-ai în-
țelepțit, nădejdea spre Dumnezeu punându-ți; pentru care auzi acestea:
Bucură-te, insuflătorule al nădejdii în Dumnezeu;
Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăjmașului;
Bucură-te, cel ce nu te înspăimânți de rănirile lui;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Egiptului;
Bucură-te, cel mai strălucit decât toți monahii, lumina cea strălucită;
Bucură-te, floarea cea de Dumnezeu împodobită a cuvioșilor;
Bucură-te, frumusețea cea preastrălucită a sfinților;
Bucură-te, înțelepte deslușitor al înțelepților;
Bucură-te, luceafărul luminător al luceferilor;
Bucură-te, izvorul cel viu al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic, risipitor al trândăviei;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 3:

Puterea Celui preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că, văzând pornirea
vrăjmașilor cea neputincioasă venind asupra ta, neclintit ai rămas și, cu darul încon-
jurat fiind de toate părțile, strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:
Având dumnezeiască dorință încă mai mult a fi necăjit, Cugetătorule de Dumnezeu,
ai văzut dumnezeiescul har; că din cer lumină pogorându-se te-a cercetat pe tine în
nevoință, și glas ai auzit întărindu-te, iar noi grăim către tine:
Bucură-te, fiu al dumnezeieștii lumini;
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclia cea nestinsă a liniștii;
Bucură-te, canonul cel preadrept al înfrânării;
Bucură-te, privirea cea preadulce a îngerilor și a oamenilor;
Bucură-te, mărirea cea lăudată a celor aleși;
Bucură-te, izgonitorule al patimilor omenești;
Bucură-te, îmbogățitorule de dumnezeiesc har;
Bucură-te, Părinte, întâistătător al Părinților;
Bucură-te, preacinstite iscusit păzitor al celor neînsoțiți;
Bucură-te, cel ce covârșești întru cunoștință pe cei înțelepți;
Bucură-te, cel ce întărești pe credincioșii cei căzuți, ridicându-i;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 4:

Aprins fiind de dumnezeiasca dorință, către muntele pustiului ai alergat, Antonie,


bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate un disc mare de argint a pus înaintea ta,
însă tu, ca pe un gunoi defăimându-l, strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Nevoindu-te mai presus de fire, Părinte Antonie, și biruind relele vicleșuguri diavo-
lești, mai presus de acestea te-ai arătat; deci, făcându-te cetățean al pustiei, auzi de la
noi acestea:
Bucură-te, canonul și temelia pustnicilor;
Bucură-te, plângerea împotriva răilor vrăjmași;
Bucură-te, slujitorul slujbelor celor mai bune;
Bucură-te, dătătorule al celor care cer cele dumnezeiești;
Bucură-te, că rău ai pătimit, vrăjmașului împotrivindu-te;
Bucură-te, că, împreunându-te cu Dumnezeu, te-ai veselit;
Bucură-te, minunea cea preaveselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce ești rana grea a demonilor;
Bucură-te, credinciosule slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, înaintestătător al credincioșilor;
Bucură-te, cel prin care s-au deșertat cetățile;
Bucură-te, prin care munții în cetăți s-au schimbat;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 5:

Vrând a trece Nilul, Părinte de Dumnezeu purtătorule Antonie, luntre neaflându-se,


te-ai suit pe un crocodil, mergând spre cercetarea rugătorilor tăi, strigând împreună
cu dânșii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5:

Văzându-te tinerii Egiptului în pustie locuind, ca pe unul mai presus de oameni, și


auzind învățătura ta, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare; pentru care, slăvind
pe Dumnezeu, strigăm ție:
Bucură-te, cel ce ești om între îngeri;
Bucură-te, cel ce ești înger între oameni;
Bucură-te, cel ce, prin pildele tale, pământul l-ai făcut cer;
Bucură-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai surpat sprânceana demonilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat viața muritorilor;
Bucură-te, tăinuitorule al dumnezeieștii Stăpânii cea în trei Sori;
Bucură-te, povățuitorule al dumnezeieștii petreceri;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, mântuirea multora;
Bucură-te, că ne povățuiești pe noi a urma ție;
Bucură-te, că, urmând povețele tale, adunăm sufletului bogăție;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 6:

Propovăduitor al dreptei credințe te-ai arătat celor fără de Dumnezeu și, voind a te
face mucenic, cu bărbăție în oraș ai intrat; dar, neîmplinindu-ți dorința, cu singură
bunăvoință te-ai făcut desăvârșit nevoitor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Ca un luceafăr în pustiul Egiptului strălucind, întunericul înșelăciunii ai gonit și, să-


vârșind pururea tămăduiri, prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit; pentru care primești
de la noi acestea:
Bucură-te, cel prin care se împodobesc cuvioșii;
Bucură-te, cel prin care oamenii se mântuiesc;
Bucură-te, dumnezeiasca mângâiere a bolnavilor;
Bucură-te, harul cel dumnezeiesc al călătorilor;
Bucură-te, că ai vindecat prin rugăciune pe cea îndrăcită;
Bucură-te, preafericite, cel ce de toți te-ai depărtat;
Bucură-te, că îndată în pustie ai fugit;
Bucură-te, cel ce ai râvnit la viața îngerească;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut dumnezeiesc slujitor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat pentru noi mijlocitor către Domnul;
Bucură-te, povățuitorul poporului către Dumnezeu;
Bucură-te, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 7:

Rămânând în munții pustiului Marele Antonie, hrană de la cei de altă credință avea;
apoi, lucrând pământul, cu grâu și cu finice se hrănea, fiarele înfricoșându-se, iar pe
credincioși îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Nou oraș ai arătat adâncimea pustietății, Antonie fericite, cel deopotrivă cu îngerii;
căci ca un alt Ierusalim și Sinai muntele tău s-a preamărit și, ca un alt Moise și Ilie
arătându-te, auzi acestea:
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chipurile;
Bucură-te, cel ce blândeții lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce cărările Botezătorului ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai izvorât apă monahilor în loc însetat;
Bucură-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai sfătuit pe monahi;
Bucură-te, cel ce ai povățuit îndeosebi pe cei greșiți;
Bucură-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat pe cei slăbănogi;
Bucură-te, cel ce ai gonit patimile cele sufletești;
Bucură-te, cel ce ai vindecat durerile cele trupești;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 8:
Străină minune! Văzând vânarea în multe feluri, nicidecum nu te-ai spăimântat, de
trei ori fericite; iar vânătorul, dumnezeiasca ta față văzând, de frică fiind cuprins,
îndată a murit, făcându-te tu pildă tuturor celor ispitiți a striga lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 8:

Cu totul vesel te-ai arătat, văzând înălțarea sufletului lui Ammun, pe care ai arătat-o
celor împreună cu tine întrebat fiind de dânșii, de Dumnezeu purtătorule Antonie;
pentru aceea, văzând sfințenia ta, minunându-ne, strigăm ție:
Bucură-te, însuți văzătorule al tainelor;
Bucură-te, trecătorule cu vederea al pământeștilor lucruri;
Bucură-te, luminarea adevărată a celor necunoscători;
Bucură-te, grabnica supunere a supușilor;
Bucură-te, că pe cele viitoare, ca pe cele de față le vedeai;
Bucură-te, că arătai cu putință pe cele cu neputință;
Bucură-te, că ai mântuit pe tinerii cei îndrăciți;
Bucură-te, cel ce ai tămăduit pe cei bolnavi de ochi;
Bucură-te, cel ce vedeai înălțarea sufletelor;
Bucură-te, cel ce mai înainte spuneai ieșirea lor;
Bucură-te, toiagul cel bun al monahilor;
Bucură-te, cinstita împodobire a credincioșilor;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 9:

Tot darul cel dumnezeiesc ca și Pavel ai primit, ca cel ce te-ai făcut și tu, toate tutu-
ror, pe toți covârșindu-i, Antonie, până și în văzduh te-ai răpit, Cuvioase; pentru
care, încutremurat cu totul strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Pe ritorii cei mult vorbitori ca pe niște pești fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale,
de Dumnezeu purtătorule, că, ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemă-
nându-le cu lucrurile, te-ai făcut minunat și slăvit; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, versul înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistieria cuvintelor Lui;
Bucură-te, cel mai înțelept decât toți filozofii;
Bucură-te, cel mai iscusit și mai înalt în cuvinte;
Bucură-te, preaslăvită auzire și grăire a celor înțelepți;
Bucură-te, preacinstită oglindire a monahilor și a tuturor celor ce te caută;
Bucură-te, cel ce veselești auzul credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat împleticirile filosofilor;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu, după împărtășire;
Bucură-te, înălțarea preacuvioșilor după străduire;
Bucură-te, cel prin care s-a înființat monahismul;
Bucură-te, cel prin care s-au îndreptat credincioșii;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 10:

Grăbindu-te, de Dumnezeu purtătorule Părinte, după porunca dinainte primită de la


Dumnezeu, te-ai dus către Pavel Tebeul; și, împiedicându-te de multe ispite, nu te-ai
înfricoșat de relele întâmplări; și, dobândind ceea ce doreai, ai încetat întristarea,
strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

A doua oară făcând călătoria Marele Antonie și grăbindu-se către Pavel Tebeul, a
văzut înălțarea sufletului lui; deci alergând și găsindu-l mort, l-a îngropat, luându-i
îmbrăcămintea; pentru care strigăm lui:
Bucură-te, înger purtător de trup;
Bucură-te, omule cel ce cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucură-te, cel ce ai văzut nevoințele lui Pavel;
Bucură-te, slujitorul îngropării lui;
Bucură-te, cel ce ai istorisit viețuirea lui;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogățit cu a lui făptură bună;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai cunoscut înșelăciunea eresurilor;
Bucură-te, cel ce ai alinat tulburarea Bisericilor;
Bucură-te, cel ce ai gonit primejdia eresului;
Bucură-te, părtașul dreptei cunoștințe;
Bucură-te, buna mireasmă a pustiurilor;
Bucură-te, buna insuflare a monahilor;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 11:
Nevoind Valens, cel de cele arienești cugetător, a recunoaște pe Fiul Dumnezeu
Preaînalt, te-ai pornit împotriva lui, Antonie; și el, ticălosul, luând cele după faptele
sale, de cal a fost ucis, iar tu lui Dumnezeu strigai: Aliluia!

Icos 11:

Lumină trimisă de Luminătorul cel mare arătându-te tu, Antonie, ai luminat pe toți,
și pe ucenicii tăi sfătuind, mai înainte le-ai arătat mutarea ta din viața de aici; iar ei,
de întristare fiind cuprinși, cântau ție acestea:
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, încurajarea tuturor;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi de cele cerești;
Bucură-te, sfătuitorul celor doritori de cele sufletești;
Bucură-te, că ieșirea ta mai înainte ai cunoscut-o, de Dumnezeu purtătorule;
Bucură-te, următorule al înțelepțiților de Dumnezeu Apostoli;
Bucură-te, cel prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, cel prin care înțelepții se apără;
Bucură-te, desfătarea slavei celei negrăite;
Bucură-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucură-te, că învățăturile tale cu drag le primim;
Bucură-te, că ne mântuim sufletul urmându-ți sfaturile;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 12:

De mare dar s-a învrednicit marele Atanasie, luând amândouă hainele tale, de Dum-
nezeu purtătorule Antonie; și scriind dumnezeiască viața ta, cea de una sută și cinci
ani, striga lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cânți acum împreună cu îngerii, ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te,


Fericite, cântarea cea întreit-sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te
cinstim pe tine, Antonie, și cu dragoste cântăm acestea:
Bucură-te, locuitorul celor cerești;
Bucură-te, împodobitorul celor pământești;
Bucură-te, cel ce împreună-petreci cu îngerii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu sfinții;
Bucură-te, pururea lăudătorule al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitorule al tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, povățuitorul și sprijinitorul celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, strălucitule păstor și învățătorule al ucenicilor tăi;
Bucură-te, înaintestătător al tuturor cuvioșilor;
Bucură-te, preacinstitule conducător al celor necăsătoriți;
Bucură-te, cel ce ești cald mijlocitor al celor ce poartă numele tău;
Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 13:

O preaînțelepte de Dumnezeu purtătorule Antonie, căpetenia părinților și slava cu-


vioșilor, primește de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem ție și roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi cei ce strigăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se zice: Icosul întâi: Om cu firea te-ai arătat...; Condacul întâi: Fugind de
întunericul...

Icos 1:

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună-cetățean cu îngerii, căci ai
viețuit pe pământ ca fiind fără de trup, Preacuvioase Antonie, lepădând toată
purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, odrasla cucernicului părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei maici sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveștejit al Egiptului;
Bucură-te, povățuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinerețe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că firește de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahicești;
Bucură-te, cel ce voiești mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înșelăciuni al celor mulți;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălțat;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Părinte Antonie!

Condac 1:

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viață dătător
al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veștejind săltările trupului Prealăudate, te-ai
făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte
Antonie!

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Atanasie,


Arhiepiscopul Alexandriei
18 Ianuarie

Troparul Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, glasul al 3-lea:

Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor


propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii
luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: pe Sfântul Atanasie cel Mare,
secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se
cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-
ne cu veselie şi cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru
noi toţi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă aducând Sfântului Atanasie, ca şi cum aş lăuda fapta cea bună, lauda mea o
îndrept mai ales către Dumnezeu, de la Care se dă oamenilor harul faptelor bune, cel
vrednic de laudă, al cărui chip şi pecete însufleţită a fost Sfântul Ierarh Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca înţelepciune fiind plin, fericite şi mai mult decât soarele cu viaţa
de înger strălucind, cuvioase, ai covârşit Legile laudelor noastre. Ci, primeşte,
părinte, să te lăudăm după cuviinţă.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.


Cântare vrednică de strălucita ta pomenire îşi aducem ţie; dar nepricepându-ne a-ţi
aduce şi mai multe cântări vrednice de tine, Sfinte Atanasie, cerem să ni se dea
iertare, prin tine şi harul mântuirii.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zburdările poftelor trupeşti cu putere potolindu-le, din tinereţile tale minte de


bătrân şi cumpănită ai câştigat, Sfinte Atanasie Preafericite. Căci cu dragostea de
înţelepciune, toate simţirile ţi-ai orânduit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lucruri preamărite s-au grăit despre tine în neamuri şi neamuri, Ceea ce pe


Dumnezeu Cuvântul în pântece ai încăput şi Curată ai rămas, de Dumnezeu
Născătoare, Marie. Pentru acesta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea noastră cea
după Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce a întărit cerurile...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi sufletul şi trupul de toată întinăciunea, Sfinte Atanasie, biserică


vrednică lui Dumnezeu te-ai arătat. Pentru aceasta plinirea Treimii întru tine s-a
odihnit, cunoscătorule al Tainelor sfinte, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul Mângâietorului aflând sufletul tău curat de patimi, precum ai dorit şi-a arătat
întru el lucrările lămurite şi te-a pus pe tine, părinte, Luceafăr luminos în lume.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dreptar ierarhiei te-ai arătat ierarhilor şi viaţa ta a fost pildă lucrătoare; iar cuvântul
tău, înţelepte, chip luminos al cugetării celei adânci; şi învăţătura ta munte de
teologie s-a arătat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Decât Heruvimii şi decât Serafimii mai Înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu;
că tu Singură, ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel Neîncăput, Ceea ce eşti
fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine, Curată, cu cântări te fericim.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.


Toată suflarea cea de viaţă purtătoare a Duhului lui Hristos, Care mai înainte de sus
a venit cu Dumnezeiască cuviinţă în foişor şi pe ucenici i-a umplut, întru tine
suflând, apostol al treisprezecelea te-a arătat, părinte, pe tine, care ai propovăduit
credinţa creştină.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca râvnă puternic fiind aprins şi mai înainte de a ajunge întâistătător


al Sinodului, luând parte la luptă, ai propovăduit în Niceea că Fiul este deofiinţă cu
Tatăl. Pentru aceasta, mai mare păstor şi învăţător al Bisericii pe tine te-a pus
Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încredinţată fiindu-ţi din Dumnezeiască rânduială cârma Bisericii, Sfinte Ierarhe


Atanasie, toate bârfelile vătămătoare de suflet ale ereticilor ca şi cu o secure le-ai
tăiat, dezrădăcinându-le ca pe nişte spini; şi cu înţelepciune udând, ai sădit sămânţa
Cuvântului.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu limba ta cea de foc ai ars, Sfinte Atanasie, erezia cea ticăloasă a lui Arie şi
rătăcirea cea nelegiuită a lui Sabelie, care erau cu desăvârşire potrivnice dreptei
cinstiri de Dumnezeu şi deopotrivă de rele; şi împreună cu ele ai ars şi toată hula cea
eretică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, pururea Fecioară, eşti Lauda credincioşilor; tu eşti Ocrotirea, tu eşti Scăparea
creştinilor, Zid de apărare şi Liman; cu rugăciuni aduci către Fiul tău, Ceea ce eşti cu
totul fără prihană; şi izbăveşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te
mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos avându-L, părinte, vorbind prin organul cel cu bun glas al graiului tău, ai
ruşinat în scris toată închinarea la idoli, îndreptând pe cei rătăciţi şi întorcându-i la
adevăratul Dumnezeu, Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eresurile cele atotpierzătoare le-ai biruit, părinte, cu cuvântări şi cu scrieri, alungând


înşelăciunea cea de multe feluri din lume, cu înţelepte dovediri şi ai propovăduit
fără de împotrivire credinţa creştină, fericite.
Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învăţătorul cel cu adevărat mare al învăţătorilor, Înţelepte Părinte Atanasie,


cu grai nemeşteşugit te-a fericit Biserica lui Hristos împreună cu Apostolii, ca pe cel
ce ai arătat limpede cuvântul cel fără de prihană al credinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai agonisit îndrăzneală de Maică spre Fiul tău, Preacurată, nu ne îndepărta


pe noi, ceideofiinţă cu tine. Că noi creştinii pe tine, Una Rugătoare Stăruitoare către
Stăpânul te punem înainte.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apolinarie arătându-se semănător de sămânţă străină de judecata şi mintea


omenească, despre firea omenească a lui Hristos, cu putere a fost vădit de tine,
preafericite, ca un nebun şi lipsit de minte.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din Izvorul cel pururea Curgător al harului, mai dulce decât mierea, scoatem noi
credincioşii, ca din apele unui izvor, apele cuvântătoare, ce se revarsă prin buzele
tale, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se minuneze oricine, părinte, cu drept cuvânt, de scrierile tale, stăruind cu


înţelepciune asupra lor, că va vedea răsturnându-sede mai înainte prin tine, după
proorocie, eresurile ce aveau să răsară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să ne izbăvim de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu,


Curată; şi să dobândim Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce S-a
Întrupat din tine în chip de negrăit, Preacinstită.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cu curgerile sângiurilor...

Învăţăturile dreptei credinţe sădind şi spinii relei credinţe tăind, ai înmulţit sămânţa
credinţei cu ploaia Duhului, cuvioase. Pentru aceasta pe tine te lăudăm Sfinte Ierarhe
Atanasie.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...


Ierarhilor prea mari ai Bisericii şi vitejilor apărători ai dreptei credinţe în Hristos,
păziţi pe toţi cei ce cântă: mântuieşte, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine, cu
credinţă.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cuvântul Cel întocmai Cinstit cu Tatăl şi împreună pe Scaun Şezător, pe Fiul,


Unul-Născut, cu dreaptă credinţă propovăduindu-L, părinte, cel ce eşti numit cu
numele nemuririi, înveţi de asemenea că este de o Fire şi deofiinţă şi împreună
veşnic cu Duhul.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învăţătorule propovăduitor, slujitorul Tainelor Luminii Celei în Trei Sori,


tatăl nelegiuirii văzându-te, a ridicat asupra ta prigoane.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nenumărate sunt primejdiile pe care le-ai îndurat, fericite, nevoindu-te pentru


dreapta cinstire de Dumnezeu; dar şi cununile tale sunt nenumărate; că ai fost ca un
diamant pentru cei ce loveau în tine şi cu sfinţenia vieţii tale ai atras la tine pe toţi.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dogmele cele nepotrivite şi străine de Biserica lui Hristos le-ai îndepărtat şi Unitatea
Dumnezeirii, Treimea, ai teologhisit-O în Ipostasuri, Căreia ai cântat: bine eşti
cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Maria cea Preacurată şi Preasfântă să o lăudăm; că printr-însa ne izvorăşte nouă,


ca din izvorul Dumnezeieştii bunătăţi, harul darurilor celor mai presus de minte; pe
care, cu gând cucernic, acum să o fericim.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Atanasie, podoaba cea mărită a ierarhilor, stâlpul luminii şi întărirea


Bisericii, apărătorul Treimii, trâmbiţa cea de aur a teologiei şi a vieţii călugăreşti celei
adevărate, dătătorul de legi scrise, prăznuieşte acum împreună cu noi, aşezând
preoţi şi aducând la Hristos popoare în veci.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.


Cu adevărat purtător al numelui nemuririi ai fost, că pe cei încercaţi i-ai întrecut cu
cuvântul; şi pe cei iscusiţi în cuvânt prin viaţa cea aspră biruindu-i, ai depăşit pe cei
mai de seamă dintre ei din amândouă părţile. Pentru aceasta, strălucind cu fapta
bună cea mai înaltă, ai câştigat în veci nemuritoare pomenire.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luptele tale cele vitejeşti ai arătat ierarhia mai strălucită, cugetătorule de


Dumnezeu insuflat al Tainelor, căci cu ale tale dese prigoniri, înşelăciunea cea cu
privire la Preasfânta Treime ai îndepărtat, propovăduind Treimea şi strigând:
Tatălui vă închinaţi, pe Fiul Dumnezeu numiţi-L şi pe Duhul lăudaţi-L întru toţi
vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Locaş te-ai făcut Luminii Celei Neapuse, Preacurată; că Lumină ai născut celor din
întuneric şi din umbră, care luminează toate cu harul cunoaşterii de Dumnezeu.
Aceluia neîncetat credincioşii cântăm: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare
preaînălţaţi-L pe Elîntru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitu-ţi-a viaţa, părinte, ca un fulger şi s-a revărsat cuvântul tău, ca un tunet


tuturor, celor peste care soarele luminează. Că de sus, din cer, ai fost cu adevărat
insuflat. Pentru aceasta, mormântul, pricinuitorul uitării, nu a stins pomenirea ta,
Sfinte Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Cea Întreit Strălucitoare şi Luminătoare mai strălucit fiind acum luminat,
trimiţi de sus celor ce te laudă pe tine razele tale de lumină, limpede ca dintr-o
oglindă; şi cu tine îi uneşti, fericite, chiar dacă cererea este mare şi covârşitoare.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântând te rugăm pe tine cu dinadinsul: pentru Biserică roagă-te, să se dăruiască


tuturor creştinilor prin Cruce biruinţă, credinţei creştine putere asupra eresurilor
vrăjmaşilor, iar nouă mântuire şi lumii pace, întru pomenirea ta, Sfinte Atanasie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Izbăvitorul, învredniceşte-mă a dobândi


mântuire, Fecioară Preacurată, cu rugăciunile tale, dezlegând legăturile greşelilor
mele. Că toate câte le voieşti le şi săvârşeşti, ca Ceea ce ai purtat în braţe pe Îpăratul
tuturor. Bunătatea cea fără asemănare.

SEDEALNA, glasul a 3-lea. Podobie: De credinţa cea Dumnezeiască...

Într-armat-ai Biserica cu Dumnezeieştile dogme, părinte; eresurile le-ai pustiit cu


învăţăturile tale, calea dreptei cinstiri de Dumnezeu ai desăvârşit şi împreună cu
Apostolul Pavel credinţa ai păzit. Şi aşa s-a împlinit dorinţa ta, preafericite, iar acum
primeşti răsplata ostenelilor tale.

SEDEALNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul a 3-lea. Podobie: De


credinţa cea Dumnezeiască...
Arătatu-te-ai, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Tron cu totul de aur al
lui Dumnezeu şi Rai aşternut cu flori; că purtând în sânul tău pe Dumnezeu, ne
umpli pe noi cu mireasma Dumnezeieştilor haruri. Pentru aceasta noi toţi te
propovăduim pe tine pururea Maică a lui Dumnezeu şi te mărim.
Acatistul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul
19 Ianuarie

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1:

Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de


Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea,
cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu
credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă
Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul 1

Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi,
împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în
pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te
cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Icosul 1

De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra, părinții tăi și-au
înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu rugăciunile și privegherea, cu
milosteniile și cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul
însoțirii, însă cu duhul erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei
Treimi o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în
vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-
I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 2-lea

Zămislit de părinții tăi la bătrânețile lor, ai alergat, fericite, cu dor dumnezeiesc, la


izvorul cunoștinței de Dumnezeu. Și deprinzând Sfintele Scripturi, neobosit umblai
pe cărările înțelepciunii, iar în inimă păzeai nestinsă lumina sfintei cântări de:
Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu viața cea fericită, ca și cu o neîntinată mireasă, doreai să te însoțești. Iar când


părinții tăi, uitând de îngereasca sfătuire, te-au silit spre însoțire cu femeie, te-ai
înălțat ca o pasăre peste cursa vânătorilor. Așa ai putut împlini și voia părintească,
dar și păzi nestricată fecioria trupului și sufletului, pe care le închinasei lui
Dumnezeu:
Bucură-te, că în strâmtorare ochii sufletului la Dumnezeu i-ai ridicat;
Bucură-te, că El a pus sfat bun în inima ta;
Bucură-te, că ai împlinit voia Lui cu nădejde neclintită;
Bucură-te, că prefăcându-te bolnav, după ospățul de nuntă ai ieșit și ai alergat spre
ajutorul de sus;
Bucură-te, că așa ți-ai păzit fecioria cea închinată Domnului;
Bucură-te, că ai mers în muntele Nitriei și în vis ai văzut un bărbat minunat,
strălucind ca lumina;
Bucură-te, că el ți-a arătat pustiul unde aveai să te sălășluiești;
Bucură-te, că la întoarcerea acasă, mireasa ta a trecut la Domnul întru feciorie curată;
Bucură-te, smerire de sine prin gândul la moarte;
Bucură-te, negrijă de cele pământești și încredințare de sine lui Dumnezeu;
Bucură-te, că și părinții tăi s-au bucurat de curăția vieții tale;
Bucură-te, că le-ai slujit cu dragoste și osârdie până la moarte;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 3-lea

Ai căutat, fericite Macarie, cu râvnă, un sfânt călăuzitor pe calea mântuirii și pururea


te rugai lui Dumnezeu pentru aceasta. Iar într-o zi, de praznicul unuia dintre sfinți,
când pregăteai prânzul, mai ales pentru cei săraci și scăpătați, ai văzut în biserică un
monah, venit pentru împărtășirea cu Sfintele Taine, și ai cunoscut chipul vieții celei
îmbunătățite. Drept aceea l-ai chemat după slujbă la ospăț și, luându-l de-o parte, l-ai
rugat să primească să-ți fie sfetnic bun în viață, ca împreună să-I cântați lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

A doua zi ai alergat la bătrânul monah, care ți-a primit mărturisirea și tainele inimii,
după care te-a povățuit îndelung. Iar seara, pe când te odihneai, și-a ridicat mintea în
rugăciune spre Dumnezeu și a văzut în vedenie un sobor de monahi cu chipuri albe
și aripi care te îndemnau spre dumnezeiasca trezvie și râvnă în slujba lui Dumnezeu:
Bucură-te, că, prin povățuitorul tău, Hristos te-a chemat spre mântuirea multora;
Bucură-te, că printr-însul ai primit îngereasca chemare;
Bucură-te, că te-a grăbit spre cele plăcute Domnului;
Bucură-te, că te-a învățat multe despre rugăciune, priveghere și post;
Bucură-te, că întors acasă, ai împărțit toate ale tale săracilor;
Bucură-te, că ai îmbrățișat sărăcia de bunăvoie și ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că în mâinile sfântului bătrân ți-ai lepădat voia;
Bucură-te, că el a primit-o și a slujit-o cu dragoste înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-a învățat lucrul mâinilor spre așezarea duhovnicească;
Bucură-te, că ți-a făcut chilie nu departe de dânsul și te-a îngrădit cu porunci de
suflet ziditoare;
Bucură-te, că te-a născut la viața îngerească binecuvântată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 4-lea

Ai sporit, Sfinte Macarie, în legea Domnului, prin alergarea pe calea cea strâmtă a
vieții monahicești, încât episcopul locului, aflând despre viețuirea ta fericită te-a
făcut cleric cu de-a sila, deși erai încă tânăr. Dar tu după o vreme ai fugit de acolo,
căci ardeai de dorul liniștii celei după Dumnezeu, întru care neîncetat să-I cânți:
Aliluia!

Icosul al 4-lea
Întru lucrul mâinilor și rugăciune neîncetată a inimii te-ai întărit, fericite,
îngrădindu-te cu Crucea Domnului în războiul de gânduri, năluciri și înfricoșate
năvăliri pe care diavolul ți l-a ridicat împotrivă. Și cum, pătruns de frica cuviincioasă
și dragostea de Dumnezeu, întru nimic socoteai meșteșugirile lui, a ridicat peste tine
război prin oameni, făcând pe o tânără ce luase în pântece din desfrânare să arunce
asupra ta păcatul cel cumplit:
Bucură-te, priveghere neîncetată cu duhul;
Bucură-te, înstrăinare de tulburările lumii;
Bucură-te, că ai fost învinuit și ocărât pe nedrept;
Bucură-te, că ai fost târât prin sat cu negrăită batjocură;
Bucură-te, că ai fost tras de păr și călcat cu picioarele;
Bucură-te, că ai fost bătut cu bețele de toți până aproape de moarte;
Bucură-te, că abia te-au lăsat viu, punându-se pentru tine chezaș un cinstit bărbat;
Bucură-te, că fiind gata să moară pentru tine, acesta te-a adus la chilie;
Bucură-te, că lucrai ziua și noaptea să hrănești pe femeia însărcinată;
Bucură-te, că, prin dreapta judecată a Domnului,
ea nu a născut până ce nu a mărturisit clevetirea;
Bucură-te, că toți s-au pocăit și au alergat să-ți ceară iertare;
Bucură-te, că te-ai păzit de slava omenească, fugind de acolo în pustie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 5-lea

Trei ani ai petrecut într-o peșteră, părinte, după care te-ai dus la Sfântul Antonie cel
Mare în Muntele Faran, iar el te-a primit cu dragoste să-i fii ucenic în pustniceștile
nevoințe. Și ai sporit în ele prin ascultare, încât erai numit de ceilalți frați tânăr
bătrân. Căci din tinerețe arătai viață aleasă și te luptai ziua și noaptea cu diavolii,
păzind neclintit zidul întemeiat de Hristos, Căruia Îi cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Prin smerenie și pomenirea neîncetată de Dumnezeu ai stins mulțimea săgeților


vrăjmașului, luând de la Hristos, la patruzeci de ani de la nașterea ta, darul
tămăduirilor și al proorociei, precum și stăpânire asupra necuratelor duhuri. Apoi
te-ai învrednicit treptei preoțești și ai fost călăuzitor părinților celor ce viețuiau în
schit:
Bucură-te, suflet stăpânit de focul Duhului;
Bucură-te, inimă întărită cu hrană duhovnicească;
Bucură-te, biserică sfințită în care locuiește Hristos;
Bucură-te, că pe Marele Antonie adeseori l-ai cercetat;
Bucură-te, că de dânsul ai fost mult povățuit;
Bucură-te, că împreună v-ați împărtășit de tăria cuvintelor duhovnicești;
Bucură-te, că ai moștenit toiagul pe care Sfântul Antonie își sprijinea trupul;
Bucură-te, că precum Elisei de la Ilie ai luat și îndoit duh;
Bucură-te, că ai izgonit căpetenii diavolești cu postul și rugăciunea;
Bucură-te, că prin turnare de apă sfințită ai izbăvit o femeie de asemănarea cu un
animal;
Bucură-te, că ai îndemnat-o apoi spre râvnă sporită în împărtășirea cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai risipit înșelarea celor cuprinși de farmece;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 6-lea

Prin ungerea cu untdelemn sfințit ai făcut sănătoasă pe o fecioară plină de răni și pe


mulți ai tămăduit prin rugăciune de boli, vrăji și amăgirea eretică, chiar și morți ai
înviat cu puterea lui Hristos, ca întru slava Lui să se înalțe din multe inimi cântarea
întreit sfântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Pe o căpetenie a întunericului ai alungat-o din cel în care intrase prin patima


mândriei și lucra prin el false minuni și închipuiri eretice. Căci la cererea stăruitoare
a episcopului, te-ai rugat din adâncul inimii, iar pentru mântuirea multor înșelați te-
ai înarmat cu credință și ai înviat un mort din cei de demult. Atunci diavolul a fost
izgonit cu putere din cel stăpânit, iar tu ai botezat pe cel înviat, dăruind lui Hristos
mulțime de popor:
Bucură-te, cel prin care slava lui Dumnezeu s-a arătat;
Bucură-te, surpare a puterii vrăjmașe prin lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de dumnezeiasca insuflare;
Bucură-te, sfântă nevoință întru teama de a nu cădea în slavă deșartă;
Bucură-te, că prin tine Hristos a șters lacrimile celor necăjiți;
Bucură-te, că ai descoperit văduvei mâhnite zălogul cel ascuns;
Bucură-te, că pe bărbatul ei l-ai înviat ca să spună unde a pus visteria cea străină;
Bucură-te, izbăvitorul văduvei și al orfanilor de amara robie;
Bucură-te, că și pe un alt mort l-ai înviat, ca să scapi pe cel învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că cel adormit i-a mărturisit din groapă nevinovăția;
Bucură-te, că nu ai căutat să afli pe cel vinovat, nădăjduind în judecata lui
Dumnezeu;
Bucură-te, că ai arătat atunci că lucrul tău era mila, iar nu judecata;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul al 7-lea

Pe cel îndrăcit, care avea în sine pe diavolul îmbuibării și mistuia ca nimic toată
mâncarea primită, l-ai tămăduit prin rugăciune și post, povățuindu-l spre înfrânare
și lucrul mâinilor. Iar pentru călcarea sfintelor porunci te mâhneai și plângeai și întru
Duhul Sfânt te rugai pentru toată lumea, încât chiar și pe cei din muncile iadului îi
umbreai cu milostivirea. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu puterea lui Dumnezeu l-ai silit pe diavol să-și arate pe față mulțimea
meșteșugurilor cu care îi ispitea pe monahii din mănăstire, iar pe singurul dintre
frați care îi făcea voia, l-ai adus la mărturisire curată și la sporirea în lupta cea bună:
Bucură-te, că pentru a-i înfrânge rușinea te-ai arătat celui căzut însuți ispitit de
patimile ce-l stăpâneau;
Bucură-te, că așa a aflat îndrăznire spre mărturisire și pocăință;
Bucură-te, că l-ai întărit în postire și cugetarea cea după Dumnezeu;
Bucură-te, că l-ai îndemnat să învețe părți din Evanghelie și alte sfinte cărți;
Bucură-te, că l-ai învățat să nu primească gândul cel rău;
Bucură-te, că fratele sculat din păcat s-a arătat apoi mai potrivnic celui rău decât toți
ceilalți;
Bucură-te, că primind pe doi tineri bogați, i-ai aflat după o vreme mari nevoitori ai
lui Hristos;
Bucură-te, că întru osteneli și răbdare se umpleau de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai văzut cum îngerul lui Dumnezeu îi păzea cu armă de foc;
Bucură-te, că ți s-a descoperit cum din gura lor ieșea foc până la cer;
Bucură-te, că adormind ei întru Domnul, ai întărit pe frați cu descoperirea sfințeniei
lor;
Bucură-te, virtute atotvăzătoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 8-lea

Viața curată și fără de răutate a celor două femei măritate ți-a descoperit-o Cel de
Sus, încât însuți te-ai minunat și ai zis: cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate,
nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe
însăși fapta, și după alegere trimite fiecăruia pe Sfântul Duh, Care lucrează și
îndreptează viața celor ce vor să se mântuiască. Pentru aceasta, întru smerenia inimii
păzim cântarea întreit sfântă: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Împreună cu Sfântul Macarie Alexandrinul, prietenul tău întru Domnul, ai fost exilat
de episcopul Luciu, eretic arian, cel care pe fericitul episcop Petru l-a izgonit. Și duși
de ostași într-un ostrov în care era necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, ați
alungat pe diavoli cu rugăciunea și cu facerea de minuni. Atunci poporul ce slujea la
idoli a primit credința în Hristos și s-a botezat, ridicând o sfântă biserică spre slava
lui Dumnezeu:
Bucură-te, cetate întărită prin dragostea duhovnicească de frate;
Bucură-te, izbăvire de îndrăcire a fiicei slujitorului idolesc;
Bucură-te, vrednicie apostolească;
Bucură-te, că pe mulți i-ai născut la viața întru Hristos;
Bucură-te, că vestirea minunilor voastre a ieșit în tot pământul;
Bucură-te, rușinare a prigonitorilor rău-credincioși;
Bucură-te, că episcopul eretic a trimis în taină să vă întoarcă în pustia schitului;
Bucură-te, că de pretutindeni venea la tine mulțime de popor;
Bucură-te, că pe mulți îi învățai prin cuvinte de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, tămăduire a neputințelor sufletești și trupești;
Bucură-te, liman de odihnă al străinilor;
Bucură-te, mustrare cu blândețe a celor biruiți de patimi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 9-lea

Pe ucenicul iubitor de arginți, care ți-a nesocotit mustrarea și nu s-a curățit de lepra
patimii, l-a ajuns, după moartea ta, și lepra trupească, iar pe înfricoșatul slujitor
idolesc l-ai făcut, prin cuvântul cel bun, mielușel al lui Hristos. Pentru aceasta slăvim
milostivirea și dreptatea cu care Dumnezeu se îngrijește de făptura Sa, și alergăm la
limanul netulburat al iubirii Sfintei Treimi, cântându-I împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu gândul de a merge în pustia dinlăuntru te-ai luptat cinci ani, temându-te de


ispitirea vrăjmașului. Dar cum prin îndelunga ta răbdare voia Domnului s-a vădit, ai
mers acolo și ai aflat doi monahi care de treizeci de ani se nevoiau în arșiță și ger cu
dumnezeiască tărie. Pentru care, părinte, te-ai pogorât și mai mult în oceanul
smereniei, adâncindu-ți mintea în teama curată de Domnul. Căci, prin aducerea
aminte de Judecată și de focul cel veșnic al neiubirii, îți topeai trupul ca și cu niște
năprasnice stihii:
Bucură-te, că ai murit lumii, dar ai aflat viața întru Hristos;
Bucură-te, minte neatinsă de săgețile ocărilor;
Bucură-te, cuget netulburat de veninul laudelor;
Bucură-te, desăvârșită neagonisire de cele lumești;
Bucură-te, micșorare de sine întru mărirea lui Hristos;
Bucură-te, tăcere făcută lăcaș al Cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, cădere cu fața la pământ înaintea Chipului mântuitor;
Bucură-te, ridicare a mâinilor spre primirea dumnezeiescului har;
Bucură-te, fugă de oameni pentru alipirea de Dumnezeu;
Bucură-te, chemare a milostivirii de sus ce stăvilește războiul patimilor;
Bucură-te, că ai primit în inimă întipărirea Chipului Iubirii;
Bucură-te, zbor al închinării spre veșnicia Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 10-lea

Ca un fericit părtaș la bucuria nestricăcioasă a Învierii te-ai arătat, părinte, căci


acopereai neputințele omenești și te osteneai în rugăciune pentru izbăvirea celor
ispitiți, izvorând lumii deznădăjduite tăria cântării îngerești: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe tâlharul ce îți fura din chilie l-ai ajutat ca un străin de cele ale tale, iar pe ucenicul
ispitit de o desfrânată, care a alergat în rugăciune la mijlocirea ta, o mână nevăzută l-
a răpit, aducându-l în chilie, unde te rugai lui Dumnezeu pentru dânsul. Pentru
aceasta, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, înstrăinare de toate cele trecătoare;
Bucură-te, plămădire întru realitățile cerești;
Bucură-te, privire a lumii ca prin ochii icoanei;
Bucură-te, zugrăvire pe tăblița inimii a icoanei Iubirii;
Bucură-te, slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, izvor de pace cerească;
Bucură-te, înainte-vedere a celor de departe ca și a celor de aproape;
Bucură-te, suflet curățit până în adânc de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, tărie a dragostei ce sprijini pe cei ispitiți;
Bucură-te, sculare la viață a celor căzuți;
Bucură-te, părtaș în suferințe al mângâierii lui Hristos;
Bucură-te, însuți răpit prin văzduh de dumnezeiasca mână;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 11-lea

După nouăzeci și șapte de ani de viețuire întru Hristos ți s-a vestit în vedenie
fericitul sfârșit de către Sfântul Antonie, povățuitorul pustiei, împreună cu Sfântul
Pahomie, învățătorul vieții monahale. Și de apropiata chemare spre sălășluirea cu
dânșii în sânurile Părintelui ceresc te-au încredințat, iar tu ai primit cu bucurie de la
ei negrăita pace a lui Hristos și ai cântat: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Ai chemat, fericite, pe ucenici, încredințându-i Domnului și i-ai îndemnat să
păzească așezămintele duhovnicești și predaniile pustniciei, după care ai bine
rânduit obștea. Apoi ți-ai pus mâinile peste dânșii, i-ai binecuvântat și te-ai rugat
pentru ei, învățându-i din destul, și te-ai pregătit de marea și înfricoșata trecere a
hotarului veșniciei:
Bucură-te, floare a pustiei înmiresmată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că după trei zile, după cum ți s-a vestit, ai plecat la Domnul;
Bucură-te, de un heruvim cu mulțime de îngeri întâmpinat;
Bucură-te, de cetele îngerești și ale sfinților însoțit;
Bucură-te, comoară a Împăratului urcată în vistieriile cele veșnice;
Bucură-te, că prin sărutarea de pe urmă ai lăsat lumii îndemnul iubirii;
Bucură-te, ochi și mâini întinse spre Domnul până în sfârșit;
Bucură-te, că în brațele Lui ți-ai dat duhul;
Bucură-te, că sufletul tău a fost văzut suindu-se la cer netulburat de vrăjmașul;
Bucură-te, că te-ai acoperit cu smerenia până înlăuntrul porților Împărăției;
Bucură-te, foc ce arzi toate uneltirile vrăjmașilor;
Bucură-te, îngrădire cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 12-lea

Pecetea Chipului lui Hristos și a Duhului ai primit, fericite, unindu-ți prin iubire
firea cu harul dumnezeiesc în focul ispitelor. Pentru aceasta, la nunta Fiului lui
Dumnezeu te-ai învrednicit a cânta cu Biserica cerească: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Arta care suie la ceruri desăvârșit o ai deprins, părinte, și zidire nouă te-ai făcut spre
luminarea și întărirea celor ce aleargă cu credință la mijlocirile tale. Pentru aceasta îți
cântăm:
Bucură-te, fiu al Luminii și mângâierii;
Bucură-te, fiu al Legământului celui nou;
Bucură-te, că prin calea cea aspră ai ajuns la viața fericită;
Bucură-te, viață prefăcută în icoană de pururea închinare;
Bucură-te, stare neclintită în dragoste și adevăr;
Bucură-te, veșnică unire cu Hristos;
Bucură-te, odihnă în brațele Sfântului Duh;
Bucură-te, desfătare în sânul Părintelui luminilor;
Bucură-te, mărturisire cu viața a Crucii și Învierii Domnului;
Bucură-te, jertfă vie, bine plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Maicii Domnului fiu preaiubit;
Bucură-te, alăută a Sfintei Treimi ce faci să răsune glasul inimii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Cuvioase Macarie, purtătorule al Chipului ceresc, care prin fapte


dumnezeiești ne-ai arătat nouă adevărul credinței, luminează și în inimile noastre
cunoștința Evangheliei Mântuitorului. Ca simțind lucrarea gândurilor rele, să ne
lepădăm de întunericul ce ne împresoară și să primim ungerea bucuriei prin lucrarea
Sfântului Duh. Iar prin fecioria inimii să ne facem părtași fericirii Preasfintei
Fecioare, în care Tatăl Și-a făcut lăcaș cu Cel Unul Născut al Său. Așa, părinte, poartă
de grijă din înalt, ca să nu ne aflăm neîndreptați și despărțiți de iubirea ta în ceasul
înfricoșat al nașterii în veșnicie, ci împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși
Avraam și Sarra…, Condacul 1: Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te
sălășlui în pământul celor blânzi…, și se face otpustul.

Icosul 1

De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra, părinții tăi și-au
înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu rugăciunile și privegherea, cu
milosteniile și cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul
însoțirii, însă cu duhul erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei
Treimi o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în
vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-
I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul 1

Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi,
împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în
pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te
cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Acatistul Sfantului Lavrentie de Cernigov
Lavrentie - Sfant Cuvios !
Schiarhimandrit si facator de minuni al Cernigovului.
(20 ianuarie)

Condacul 1

Alesule al lui Dumnezeu si preaslavite facator de minuni, Cuvioase Lavrentie,


porunca ai primit de la imparateasa cerului sa vii in vechea cetate a Cernigovului si
sa te salasluiesti in manastirea Sfintei Treimi, unde traind cu dreptate, prigoane ai
suferit si turma de monahi adunand, cu cuvantul lui Dumnezeu i-ai hranit si la
Hristos i-ai adus. Tu insa, avand indrazneala la Sfanta Treime, roaga-te sa fim
izbaviti de toate necazurile si durerile ca sa-ti cantam cu umilinta si multumire:
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre.

Icosul 1

Cu ingerii te-ai asemanat, Cuvioase si purtatorule de Dumnezeu Parinte Lavrentie,


ca sfant si drept traind pe pamant, ne-ai lasat noua chipul desavarsirii duhovnicesti.
Noi insa, vazandu-te vas ales, preaiubit de Maica lui Dumnezeu, locas al Preasfintei
Treimi prin buna ta vietuire si impodobit cu minuni, multumind lui Dumnezeu, te
preaslavim ca pe un mare luminator si cu osardie iti cantam asa:
Bucura-te, slujitorul Preasfintei Treimi;
Bucura-te, preaminunat ales al Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca din iubire fata de Domnul toata dulceata lumeasca ai lepadat;
Bucura-te, ca toate bunatatile acestei lumi de dragul lui Hristos le-ai dispretuit;
Bucura-te, ca jugul lui Hristos cel bun si usor l-ai iubit;
Bucura-te, ca ai trait in trup parca neavand trup;
Bucura-te, ca prin tine cugetele necinstite se vadesc;
Bucura-te, ca prin tine faptele cele bune si folositoare se binecuvinteaza;
Bucura-te, ca prin tine calea cea dreapta catre ceruri se arata;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 2

Vazandu-te pe tine Preasfintitul Antonie, inteleptit de puterea Domnului, ti-a


poruncit sa vii in cetatea Cernigovului, in asezamantul Sfintei Treimi, unde se afla
icoana Preasfintei Doamne si Stapanei Maria; tu insa ascultand porunca lui, ai intarit
rugaciunea si atunci insasi imparateasa cerului te-a binecuvantat si tu ai venit la un
munte inalt si ai gasit un loc ales pentru salasluirea monahilor, un asezamant intru
slava Preasfintei Treimi si a Maicii lui Dumnezeu: pe calugari in nevointe i-ai intarit,
pe cei ravnitori in urcusul catre cer, din credinta in credinta si din virtute in virtute,
i-ai adunat sa cante impreuna cu tine in Treime Unului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

intelepciunea dumnezeiasca te-a inteleptit, Parinte Lavrentie, sa lasi lumea si cele ale
lumii si ai venit la manastirea Rahlov a Sfantului Nicolae, voind sa te nevoiesti cu
toata inima; iar tu cu osardie prin cantare si citire te-ai nevoit intru Hristos si cu alte
ascultari ai lucrat pentru aproapele. Noi, insa, vazandu-te pe tine vas al Sfantului
Duh, cu umilinta strigam catre tine:
Bucura-te, ca din tinerete ai iubit cu inflacarare viata calugareasca;
Bucura-te, ca batranetile mamei tale le-ai linistit;
Bucura-te, ca dupa moartea ei, in locasul Sfantului Nicolae ai venit;
Bucura-te, ca prin intelepciunea dumnezeiasca pe oameni i-ai uimit;
Bucura-te, ca monahilor ai fost indreptar si icoana;
Bucura-te, ca nepatata ai pastrat curatia cea iubitoare de Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin usile cele stramte si inguste ai intrat in imparatia cerului;
Bucura-te, ca de la Domnul ai primit cu vrednicie cununa cea nevestejita;
Bucura-te, ca preaslavit esti in cer si pe pamant;
Bucura-te, ca viata, faptele si proorociile tale nu numai in Rusia, ci in toata lumea
sunt cunoscute;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 3

Cu putere de sus, arhiereii cetatii Cernigovului, sfintitii mucenici Vasile si Pahomie,


te-au vazut pe tine impodobit cu viata bineplacuta lui Dumnezeu si stralucind in
marea ta smerenie, cu post si cu rugaciune si pe cei credinciosi intelepteste
propovaduindu-i, de aceea cantam cu intelegere Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 3

Avand adevarata smerenie si mare ascultare, ai venit la manastirea Preasfintei


Treimi si privind la icoana Maicii Domnului, tinand in preacuratele ei maini pe
Pruncul lisus, afland-o pe ea, Preanevinovata, ce ti s-a aratat, ai cazut la pamant in
fata ei, cerandu-i ajutor si ocrotire. Iar noi vazand ca te-ai incredintat voii lui
Dumnezeu iti cantam asa:
Bucura-te, ca ai aratat ascultare Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai slujit cu credinciosie in cetatea Cernigovului;
Bucura-te, ca acea icoana facatoare de minuni ai vazut-o in manastire;
Bucura-te, ca la aceasta icoana te-ai inchinat cu osardie;
Bucura-te, ca celor flamanzi si insetati de dreptate le-ai vestit cuvintele vietii vesnice;
Bucura-te, ca drumul mantuirii l-ai aratat celor ce-l cauta;
Bucura-te, capetenie inteleapta celor ce merg in imparatia cea de sus;
Bucura-te, ajutatorul celor ce trudesc in evlavie;
Bucura-te, cald mijlocitor a toata lumea;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 4

Dumnezeu, Cel ce S-a adus pe Sine jertfa pentru pacatele a toata lumea si a inviat cu
slava din morti si S-a inaltat la cer, te-a invrednicit sa calatoresti pana la Ierusalim,
unde tu, preafericite, te-ai rugat cu osardie pentru poporul dreptcredincios si
lumanarea din mainile tale s-a aprins de la focul ceresc si cu toti credinciosii ai cantat
lui lisus Hristos, Care va veni sa judece viii si mortii, cantarea: Aliluia!

Icosul 4

Auzind pastorii Bisericii lui Hristos ca furtuna patimilor si zbuciumul acestei lumi
nu te-au clatinat, sufletul indreptandu-ti la limanul cel lin al mantuirii, Cuvioase
Parinte, si ca toate bunatatile si frumusetile lumii vazandu-le cu limpezime, calugari
din alte manastiri veneau la tine spre invatatura si oamenii credinciosi alergau din
cetati si sate indepartate cu necazuri si suparari pentru mangaiere si intarire, cei
bolnavi pentru vindecare, cu totii primind din belsug darurile bunatatii lui
Dumnezeu, un arhiereu te-a sfintit sa fii arhimandrit, dand prin aceasta vrednica
cinstire nevointelor tale, iar pe noi ne invredniceste sa-ti aducem aceste laude:
Bucura-te, slujitor credincios al Mielului si al Pastorului;
Bucura-te, inaintestatator nevinovat la altarul Domnului;
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii il canti pe imparatul slavei;
Bucura-te, indrumator inteleptit de Dumnezeu al calugarilor si al oamenilor
credinciosi;
Bucura-te, ca esti preaplin de lacrimile umilintei;
Bucura-te, vas cinstit al darurilor Duhului Sfant;
Bucura-te, nevoitorul rabdarii desavarsite;
Bucura-te, salas prea ales al Sfintei Treimi;
Bucura-te, invatator iscusit al adevaratei smerenii;
Bucura-te, intarirea evlaviei si lauda Ortodoxiei;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 5

Ca pe o stea izvoratoare din Dumnezeu vazandu-te pe tine, Cuvioase Parinte


Lavrentie, stralucind luminos cu viata si invatatura, calugarii si credinciosii au mers
dupa lumina vietuirii tale si te-au avut ca pe un luminator si cand a venit jugul
ateismului dimpreuna cu intunericul autocefalilor si al innoirilor si al altor eretici si
schismatici, calcand in picioare cele sfinte, tu ca un bun pastor nu ai parasit cetatea
Cernigovului si pe oamenii credinciosi, locuind in casa cinstitei vaduve si evlavioasei
monahii Evlampia, i-ai adus la lumina cea nepatrunsa, rugandu-te pentru Rusia ca
Dumnezeu sa renasca imparatia ortodoxa si primind de la Arhanghelul Gavriil o
astfel de descoperire, te-ai bucurat foarte, cantand Preasfintei Treimi impreuna cu
toti credinciosii: Aliluia!

Icosul 5

Vazand oamenii binecredinciosi ai cetatii Cernigovului implinirea proorociei tale,


deschiderea si inchiderea bisericilor lui Dumnezeu, iar tu impodobind si
infrumusetand casa Preasfintei Treimi si a Nascatoarei de Dumnezeu si adunand
turma mare din cei ce voiau sa duca viata calugareasca si sa urmeze povetele tale
cele drepte, i-ai invatat fara fatarnicie sa cheme neincetat numele lui Dumnezeu si
ajutand pe oamenii cei credinciosi ai prezis intoarcerea moastelor Sfantului Ierarh
Teodosie si pe arhiereul Boris l-ai sfatuit sa se aseze cu slava in locul unde fusesera
mai inainte, in biserica Schimbarii la fata a Domnului, ceea ce a si facut. Iar noi il
laudam pe Dumnezeu, Cel ce ti-a dat duhul proorociei si al intelepciunii si te rugam
sa inalti rugaciunile tale, Sfinte Lavrentie, pentru mantuirea noastra, a pacatosilor,
care iti cantam:
Bucura-te, povatuitor intelept al calugarilor;
Bucura-te, ca moastele Sfantului Ierarh Teodosie le-ai aflat;
Bucura-te, ca aducerea moastelor Sfantului Ierarh Teodosie, cu cantari pascale ai
preaslavit-o;
Bucura-te, implinitorul nelenes al tipicului bisericesc;
Bucura-te, doctorul iscusit si fara de plata al bolnavilor;
Bucura-te, mangaiere bineplacuta a celor mahniti;
Bucura-te, intarire binecuvantata a celor intristati;
Bucura-te, izgonitorul patimilor pierzatoare de suflet;
Bucura-te, slobozitorul celor demonizati de navala diavolului;
Bucura-te, ajutatorul grabnic al celor fara ajutor;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 6

Propovaduind tuturor cuvantul lui Dumnezeu, Parinte Lavrentie, invatand cu


vietuirea si cu cuvantul tau smerenia, tacerea, iubirea frateasca, primirea de straini,
postul, rugaciunea si frica fata de Domnul, prin care ai fost ocrotit, nu ai calcat
pravila pana la preacinstitele tale batraneti, te-ai nevoit in rugaciunile de zi si de
noapte, cantand Celui ce ti-a dat putere si tarie, cantarea de lauda: Aliluia!

Icosul 6

Stralucind noua ca o stea luminoasa si calauzitoare vietuirea ta cumpatata prin post,


Cuvioase Parinte Lavrentie, nu ai tanjit dupa mancaruri, caci nu ne duc pe noi la
Dumnezeu si nu te-ai ingrijit de imbracamintea hainelor, ci ai socotit ca este mai bine
sa-ti infrumusetezi sufletul cu virtuti. Sfarsitul ti l-ai prezis de trei ori si curgerea
vietii tale frumos ai savarsit. Prin minuni si viata vesnica ai fost preaslavit de
Mantuitorul Hristos, iar de la noi primeste aceste laude:
Bucura-te, infrumusetarea cetei postitorilor;
Bucura-te, chipul infranarii si al neprihanirii;
Bucura-te, stea ce stralucesti in randul cuviosilor;
Bucura-te, pastorul calugarilor si invatatorul oamenilor din lume;
Bucura-te, aparatorul si ocrotitorul celor ce traiesc in lume;
Bucura-te, adevaratul urmator al Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, ca esti plin de harul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca esti hranit de la Izvorul vietii cuvantului lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca esti impodobit cu vesmantul mantuirii si imbracat in haina nemuririi;
Bucura-te, ca mai inainte de invierea ce de obste a Domnului ai fost preaslavit prin
nestricaciune intru incredintarea tuturor oamenilor;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 7

Voind sa fie urmator credincios Mielului lui Dumnezeu, Care a ridicat pacatele
lumii, blandete si smerenie luand asupra-i, Parintele nostru Lavrentie, toate durerile
si supararile rabdand fara cartire, a vazut ca prin dureri vremelnice se dobandeste
mantuirea vesnica, a capatat despatimirea si cand i-a sosit cinstitul sfarsit, fiind inca
pe pamant a cantat cu vrednicie si cu dreptate atotputernicului Dumnezeu cantarea
ingereasca: Aliluia!

Icosul 7

Domnul Cel minunat intru sfintii Sai te-a aratat biruitor minunat impotriva
vrajmasilor vazuti si nevazuti ai mantuirii noastre si dupa fericita adormire te-a
preaslavit; tu insa, Cuvioase Parinte Lavrentie, asteptand punerea in mormant, ai
petrecut cu trupul impreuna cu noi patruzeci de zile si patruzeci de nopti si in acest
timp nu au incetat la sicriul tau rugaciunile si lacrimile, cu sufletul stand inaintea
Prestolului dumnezeiesc, rugandu-te pentru sfanta Rusie si pentru oamenii
credinciosi, aratand nestricaciunea trupului tau intru incredintarea invierii tuturor
oamenilor. Iar de la sicriul tau iesea buna mireasma, incredintandu-ne pe noi de
vietuirea ta sfanta. Noi, insa, minunandu-ne, te laudam pe tine asa:
Bucura-te, ca toata dulceata patimilor dintru tine ai starpit;
Bucura-te, ca trupul l-ai supus duhului;
Bucura-te, ca te-ai intrarmat cu privegheri de noapte impotriva ispitelor vrajmasului;
Bucura-te, ca prin post neobosit ai infrant toata dorinta cea necurata;
Bucura-te, ca prin rugaciune neincetata te-ai curatat de orice intinaciune;
Bucura-te, ca ai fost menit cu totul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru cuvintele Domnului ai pastrat calea cea stramta;
Bucura-te, ca prin lacrimi ai secerat bucuria cea pururi fiitoare;
Bucura-te, ca prin sederea in sicriu a trupului tau timp de patruzeci de zile pe noi ne-
ai mangaiat;
Bucura-te, ca si dupa moarte nu ne-ai parasit;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 8

Strain si calator socotindu-te a fi in lumea aceasta schimbatoare, Cuvioase Lavrentie


si cetatea cereasca cantand, imparatia lui Dumnezeu inca pe pamant pregatind, i-ai
pazit pe cei credinciosi de necuratia ateista, de pierzatorii autocefali si innoitori, de
latini si uniti si de alta multime de eretici si schismatici si impreuna cu cei
binecredinciosi si evlaviosi ai cantat cantare de biruinta Facatoarei de viata Treimi:
Aliluia!

Icosul 8

Împodobit ai fost cu toate armele dumnezeiesti, ca un ostas biruitor al lui Hristos, ti-
ai incins coapsele tale cu adevarul, te-ai imbracat in platosa dreptatii, ai incaltat
picioarele tale intru gatirea pacii, ai primit scutul credintei si coiful mantuirii si sabia
duhului care este cuvantul lui Dumnezeu cu care ai biruit toate defaimarile celui
viclean. Tu insa, Sfinte Lavrentie, asemanandu-te vechilor parinti, ai intarit pe cei
credinciosi intru evlavie si pe cei rataciti si necredinciosi la Domnul, credinta
ortodoxa ai aparat-o si ai intarit-o, pe eretici, pe schismatici si pe liber cugetatori i-ai
rusinat si i-ai inteleptit. Ajuta-ne si noua, Cuvioase, cu mijlocirea ta la prestolul
Preasfintei si Celei de o fiinta si nedespartitei Treimi, sa ramanem statornici in fata
puterilor intunecate ale lui Antihrist si ale slugilor lui si sa ne impotrivim ispitelor
vrajmasului, crezand in Biserica cea Una dupa cuvantul cel din Evanghelie. Iar noi,
cu inima curata, te rugam sa primesti aceste laude:
Bucura-te, ca te-ai asemanat Cuviosului Antonie de la Pecerska prin saparea
pesterilor;
Bucura-te, ca asemenea lui Teodosie ai fagaduit sa stai pana la moarte in credinta
ortodoxa;
Bucura-te, ca asemenea lui Serghie de Radonej ai fost ziditor si innoitor de
asezaminte calugaresti;
Bucura-te, ca ai invatat, precum Iov de la Poceaev sa ne ferim de uniatism, de
autocefali si de alte eresuri; Bucura-te, ca pe credinciosi i-ai povatuit precum Serafim
de Sarov;
Bucura-te, vestitor al unor vremuri infricosatoare si propovaduitor ai pocaintei,
precum loan de Kronstadt si Cuviosul mucenic Alipie;
Bucura-te, implinitor sarguincios al tipicului Cuviosilor parinti Teodor Studitul si
Sava cel Sfintit;
Bucura-te, aspru judecator si povatuitor al celor ce incalca tipicul bisericesc;
Bucura-te, ca ai stat impotriva uniatiei precum Cuviosii mucenici Macarie de la
Ovruci si Atanasie de la Brest;
Bucura-te, ca te-ai asemanat sfantului facator de cantari Roman Melodul;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 9

Iubind cu toata inima pe Unul Dumnezeu si Domnul te-a iubit, daruindu-ne prin
tine rugator inaintea bunatatii Lui. Cu smerenie te rugam sa imblanzesti pe dreptul
Judecator pentru noi in ziua cea strasnica, sa nu ne pomeneasca pacatele si
faradelegile noastre si sa ne invredniceasca de partea celor fericiti care stau la
dreapta Lui si canta: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep sa spuna toate nevointele si minunile tale,
Parinte de Dumnezeu inteleptii, caci bunatatea vietuirii tale nu poate fi laudata prin
cuvinte omenesti; de aceea noi, cei biruiti de iubirea ta, indraznim sa te laudam cu
smerenie, cantand astfel:
Bucura-te, luminator nestins al sfintei Biserici si credintei ortodoxe;
Bucura-te, intarire nebiruita a pamantului rusesc;
Bucura-te, caci prin smerenie ai calcat mandria cea pierzatoare de suflet;
Bucura-te, ca prin blandete ai stins flacara maniei;
Bucura-te, ca iubirea de argint ai urat.
Bucura-te, ca tot felul de necazuri si suparari ai rabdat;
Bucura-te, ca prin rugaciuni neincetate tristetea ai gonit-o de la tine si-ai dobandit
bucurie intru Domnul;
Bucura-te ca laude ai primit de sus de la Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, ca in timpul vietii si dupa moarte ai fost imbogatit de Domnul cu darul
minunilor;
Bucura-te, ca te odihnesti in locasul tau intru miros de buna mireasma;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 10

Roaga pe Preainaltul Ziditor sa ne mantuiasca de chinul cel vesnic, Cuvioase al lui


Dumnezeu Lavrentie si nu ne lipsi pe noi de ajutorul tau cel sfant in ceasul
sfarsitului nostru, ca duhurile necurate ne tulbura cu nalucirile lor; sa te arati atunci
noua aparator sarguincios, izbavindu-ne cu rugaciunile tale de defaimarile lor si
invrednicindu-ne de vederea ingerilor si de cantarea impreuna cu ei lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul 10

Zid de aparare si rugator bineprimit la Dumnezeu te-am descoperit pe tine, Parinte


Lavrentie; multumire cucernica inaltam Parintelui ceresc, pentru toate facerile Lui de
bine care ni s-au aratat prin tine din belsug si tie, inaintestatatorului nostru, iti
cantam:
Bucura-te, intarirea si lauda manastiri Sfanta Treime;
Bucura-te, acoperamant dumnezeiesc al cetatii Cernigovului;
Bucura-te, frumusete preaminunata a calugarilor;
Bucura-te, vesnica mangaiere a neamului crestinesc;
Bucura-te, tare aparator al celor obiditi;
Bucura-te, liman de incredere al celor orfani si nenorociti;
Bucura-te, bun vindecator al bolilor sufletesti si trupesti;
Bucura-te, mijlocitorul bucuriei noastre vesnice;
Bucura-te, ca toate cuvintele tale proorocesti se implinesc;
Bucura-te, ocrotitorul nostru ceresc;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 11

Cantare de lauda isi aducem tie, Cuvioase Parinte Lavrentie, si cu dragoste cadem la
racla sfintelor facatoarelor de minuni si vindecatoarelor tale moaste, preaslavind
viata ta cea plina de rabdare, tacerea ta inalta, smerenia cea nefatarnica, rugaciunea
neincetata, infranarea desavarsita si curatia sufletului si a trupului; o, preafericite,
ajuta-ne noua sa te urmam in virtutile tale, ca sa putem canta cu vrednicie
Ziditorului si Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul 11

Luminator al faptelor bune fiind inca in viata, Parinte Cuvioase Lavrentie, luminator
stralucit al harului dumnezeiesc te-ai aratat, stralucind si dupa moarte si minuni
izvorand de la moastele tale nestricate, ca dupa patruzeci si trei de ani, ca un tezaur
de mult pret, intregi si pline de buna mireasma s-au aflat si asezate au fost in biserica
Sfintei Treimi a manastirii, unde multi ani te-ai trudit intru tot binele si unde
vietuirea pamanteasca in evlavie s-a sfarsit; tie, celui ce esti preaslavit de Domnul,
daruri de cantari duhovnicesti iti aducem si cu umilinta strigam:
Bucura-te, floare nestricacioasa cu bun miros;
Bucura-te, ca intru sfintenie ai inflorit ca un crin al raiului lui lisus;
Bucura-te, caci cu lumina minunilor tale luminezi intunericul sufletelor noastre;
Bucura-te, vindecator binecuvantat al multor boli;
Bucura-te, doctor iscusit al ranilor pacatului;
Bucura-te, mangaietor aducator de bucurie celor scarbiti;
Bucura-te, ca aspru ii pedepsesti pe cei ce ne aduc suparari;
Bucura-te, straja neadormita a manastirii tale;
Bucura-te, ca vietuirea ta s-a descoperit la toata lumea;
Bucura-te, ca toate marginile pamantului si pe credinciosii ortodocsi i-ai uimit cu
viata ta sfanta;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!

Condacul 12

Cu mare har te-a invrednicit Domnul, preafericite Parinte Lavrentie si cu mare


vrednicie numit ai fost facator de minuni: deoarece nu numai in timpul vietii, dar si
dupa moarte cu maretele tale minuni pe toti i-ai uimit si spre slavirea atotputerniciei
lui Hristos te-ai nevoit ca sa canti Preainaltului Ziditor cantarea: Aliluia!

Icosul 12

Cantam marile tale nevointe, ostasule biruitor al oastei lui Hristos, Parintele nostru
Lavrentie, caci ai biruit vrajmasii vazuti si nevazuti; fericim sfarsitul tau si cu
rugaciune sarbatorim sfanta pomenirea ta, cantandu-ti cu osardie asa:
Bucura-te, ca pomenirea ta se face cu laude si adormirea cu sfintii;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu ii canti cantare intreit sfanta impreuna cu puterile cele
fara de trup;
Bucura-te, ca sarbatoresti impreuna cu proorocii si cu apostolii;
Bucura-te, ca esti preaslavit cu ierarhii si cu mucenicii;
Bucura-te, ca esti incununat cu cununa nemuririi impreuna cu dreptii si cuviosii;
Bucura-te, lumina care izgonesti intunericul hoardelor demonice ale lui Antihrist;
Bucura-te, ca esti dat de Dumnezeu aparator si ocrotitor al Rusiei sfinte;
Bucura-te, luptator si biruitor al celor binecredinciosi;
Bucura-te, ca prin tine se preaslaveste credinta ortodoxa;
Bucura-te, Cuvioase Lavrentie, rugator bineplacut si sarguincios catre Dumnezeu
pentru sufletele noastre!
Condacul 13

O, Cuvioase si purtatorule de Dumnezeu, Parinte Lavrentie, mare facator de minuni


si grabnic ajutator, te rugam primeste de la noi cu milostivire aceasta cantare de
lauda, ce ti-o aducem cu osardie, ca tu, sezand inaintea Prestolului imparatului
slavei, Domnului Dumnezeu si Ziditorului a toata faptura, sa te rogi bunatatii Lui,
pentru noi, pacatosii, sa ne ierte greselile cele de voie si cele fara de voie, sa ne
pazeasca pe noi de fata lui Antihrist si a slugilor lui potrivnice lui Dumnezeu, de
ranile aducatoare de moarte, de suferinte, de toate necazurile si de intristarea vietii,
sa ne izbaveasca de chinurile vesnice si sa ne invredniceasca sa cantam impreuna cu
toti sfintii Preasfintei Treimi: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfantul Lavrentie de Cernigov

O, preacinstite si preafericite, Parintele nostru Lavrentie, mare si preaminunat


facator de minuni, invatator si ocrotitor al credintei ortodoxe, mustratorul ereticilor,
aparatorul Bisericii, din tineretile tale ai iubit sa mergi pe drumul crucii, nevoindu-te
in rugaciuni si osteneli, in posturi, privegheri si in tacere, chip al credintei fiind
pentru calugari, jertfa vie, sfanta si placuta aducandu-te lui Dumnezeu. Cand insa,
dupa sfarsitul tau, manastirea Sfintei Treimi, din rautatea ateilor, a fost ruinata,
pangarita si pustiita, avand mare indrazneala la imparatul ceresc, prin mijlocirea
Maicii Domnului si a ta a fost innoita, iar moastele tale sfinte si cinstite au fost
asezate aici. Iar noi, credinciosii, care venim la racla sfintelor, si cinstitelor tale
moaste, te rugam pe tine, pastorul si mijlocitorul nostru cel bun, nu inceta sa te rogi
la Domnul si Dumnezeul nostru, sa stinga toate eresurile si schismele care vin din
uneltirile vrajmasului mantuirii noastre, intarindu-ne intru evlavie si curatie, iar cu
roua harului Sau sa omoare vapaia patimilor noastre si sa ne incinga cu putere de
sus impotriva lui Antihrist si a hoardelor lui, impotriva vrajmasilor nostri vazuti si
nevazuti; pe demoni izgonindu-i, izbavindu-ne de toate bolile sufletesti si trupesti si
pazindu-ne de toate relele, sa ne daruiasca tot binele si sa ne ocroteasca cu pace si
bunastare, ca noi toti petrecand in pace, in liniste si fara sminteala sa preaslavim
Preasfanta Treime, pe Unul Dumnezeu, Tatal si Fiul si Sfantul Duh si milostiva ta
mijlocire pentru noi in veci. Amin.
Acatistul Sfântului Maxim Mărturisitorul
21 Ianuarie

Condac 1:

Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai


arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria
cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui
Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți
cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel
mare în faptă și cuvânt!

Icos 1:

Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor
împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în
toată vremea:
Bucură-te, tinerețe ajunsă la vârsta bărbatului desăvârșit
Bucură-te, înstrăinare de plăcerea cea purtătoare de moarte
Bucură-te, curățire de patimi prin duhovniceștile nevoințe
Bucură-te, lumină ajunsă în vârful muntelui
Bucură-te, scriitor iscusit al dogmelor dumnezeiești pe tăblițele inimii
Bucură-te, cuptor aprins de focul dragostei cerești
Bucură-te, topire a împietririi cugetelor
Bucură-te, tăcere ce lași să se audă voia Domnului
Bucură-te, dar și negrăită bucurie a împlinirii ei
Bucură-te, tărie a smereniei ce deschizi inimile
Bucură-te, că ai fost îmbrăcat cu putere de sus
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 2:

Văzând împuținarea credinței și întărirea eresurilor vătămătoare de suflet, ai


lepădat, Sfinte Maxim, cinstea înaltei dregătorii pentru a te face monah, și luând în
spate fericita cruce a iubirii, te-ai bucurat a cânta: Aliluia!

Icos 2:

Stâlp neclintit al Bisericii te-ai făcut, Cuvioase Maxim, prin scrisorile tale pe mulți în
credință întărind. Însuși Împăratul Heraclie s-a lepădat de alcătuirile eretice, precum
și Piros patriarhul, pe care l-ai înfrânt în sinodul din Cartagina. Căci ai arătat lămurit
că precum sunt în Hristos două firi, tot așa sunt și două voințe și lucrări într-o
Persoană nedespărțită:
Bucură-te, ostaș nebiruit al lui Hristos
Bucură-te, râvnă neobosită spre mântuirea aproapelui
Bucură-te, plâns și rugă pentru sufletele vrăjmașilor
Bucură-te, îmbrăcare a celor goi de cunoștința duhovnicească
Bucură-te, sprijin al celor clătinați de furtuna prigonirii
Bucură-te, tămăduire minunată a bolilor rațiunii
Bucură-te, inimă făcută piatră de altar
Bucură-te, cuvânt făcut punte peste prăpastia morții
Bucură-te, dor după întregirea Trupului lui Hristos
Bucură-te, păzitor al comorilor Bisericii
Bucură-te, gândire nedespărțită de har
Bucură-te, iubire care Îl întrupezi pe Hristos
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 3:
Din duhul ascultării sfântă îndrăzneală luând, ai arătat, Părinte Maxim, puterea
dumnezeiască și îndumnezeitoare ce se revarsă din tainele Bisericii. Iar noi,
împărtășindu-ne de dânsa, cântăm cu mulțumire : Aliluia!

Icos 3:

Pentru Sfinții Îngeri care sunt de față și scriu pe cei ce intră în biserică și se
înfățișează lui Dumnezeu și care fac rugăciuni pentru ei, ai sfătuit pe creștini să fie
nelipsiți de la Sfânta Liturghie. Dar mai ales pentru revărsarea Sfântului Duh, care
preface pe cei de față și îi rezidește în Hristos, potrivit cu însușirile lor:
Bucură-te, lepădare a necredinței și micșorare a păcătoșeniei
Bucură-te, sporire a virtuții și alungare a neștiinței
Bucură-te, adăugire a cunoștinței și ascultare a cuvintelor dumnezeiești
Bucură-te, deprindere și dispoziție a inimii întărite și neclintite în cele sfinte
Bucură-te, aplecare a voii cu desfătare spre cele de Sus
Bucură-te, sfârșit al cugetului lumesc și așezare în cele duhovnicești
Bucură-te, închidere a ușii simțurilor și curățire a lor de idolii păcatelor
Bucură-te, icoană a iubirii de Dumnezeu și de oameni
Bucură-te, mulțumire pentru chipurile minunate ale mântuirii
Bucură-te, unire și deopotrivă cinste cu Îngerii în lauda Sfintei Treimi
Bucură-te, înfiere în harul Sfântului Duh și împreunare cu Hristos
Bucură-te, părtășie și asemănare cu Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 4:

Urmând Maicii Domnului, Cuvioase Maxim, te-ai făcut carte vie în care S-a scris
Cuvântul lui Dumnezeu cu pana Duhului și binecuvântarea Tatălui. Pentru aceasta
împreună cu tine slavoslovim: Aliluia!

Icos 4:

Viața Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu ai zugrăvit-o în cuvânt ca pe o icoană


preaminunată, pe care ai dăruit-o tuturor celor ce i se închină cu credință:
Bucură-te, virtute ce Îl întrupezi pe Hristos
Bucură-te, pajiște înrourată de slava Sfintei Fecioare
Bucură-te, smerenie străluminată de Chipul Maicii Domnului
Bucură-te, chemare și laudă a numelui Împărătesei
Bucură-te, biruință asupra morții mijlocită de Maica Luminii
Bucură-te, părtășie cu Pomul Vieții din Potirul Nesecat
Bucură-te, rugă ce pogori milostivirea Celei ce s-a făcut Scară de la pământ la cer
Bucură-te, închinare la Icoana Fecioarei cu Pruncul Iisus în brațe
Bucură-te, călăuză spre Izvorul tămăduirii
Bucură-te, minte luminată de privirea Celei pline de har
Bucură-te, pătimire a iubirii dumnezeiești pentru rugăciunile Celei mutate cu trupul
la Cer
Bucură-te, râvnă isihastă, hrănită de Rugul cel aprins
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 5:

Unindu-te cu Dumnezeu prin har, te-ai slobozit, Sfinte Maxim, de lanțul legii
păcatului și doctor iscusit al sufletelor te-ai arătat. Prin povățuirile tale ne călăuzești
spre Limanul desăvârșirii, ca întăriți în har să ne bucurăm de Domnul, cântând :
Aliluia!

Icos 5:

Pe toți oamenii la fel îi iubeai, Cuvioase Părinte, și neîncetat te rugai lui Hristos
pentru ei. Iar mulți dintre aceștia, cucerindu-se de învățăturile tale și urmând viața ta
îmbunătățită, se învăpăiau de dumnezeiescul dor:
Bucură-te, adânc de metanie ce chemi adâncul smereniei lui Hristos
Bucură-te, mișcare spre cele dumnezeiești nepovârnită de patimi
Bucură-te, temere de Domnul ce îndepărtezi învârtoșarea nepăsării
Bucură-te, înfrânare ce oprești ca un zid intrarea patimilor
Bucură-te, sărăcie cu duhul ce adăpostești comorile harului
Bucură-te, ascultare, neclintită din lumina adevărului
Bucură-te, lepădare a poftei de plăcere și a fricii de durere
Bucură-te, poftă după dumnezeirea atotsfântă
Bucură-te, iuțime aprinsă de pacea cerească
Bucură-te, mântuitoare neștiință de cele deșarte
Bucură-te, risipire prin cunoștință a îngrămădirilor nevăzute
Bucură-te, rugăciune de foc ce pogori pe Hristos în inimă
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condacul 6

Prin lucrarea virtuților curățire de patimi, prin contemplare aflarea rațiunilor


dumnezeiești din lucruri, prin pătimirea răpirii în duh, comuniunea cu Dumnezeu
după har, toate acestea le-ai arătat trepte ale desăvârșirii celor ce cântă în urcușul lor:
Aliluia!

Icosul 6

Iubirea cea mare a lui Dumnezeu pentru făptura Sa o ai mărturisit, căci pentru
aceasta S-a întrupat, ca omul să se îndumnezeiască și să aducă printr-însul la Sine
zidirea prinos de Liturghie. Și așa împreună să zugrăvească Chipul Iubirii, icoana de
împărăție:
Bucură-te, floare a smereniei udată de roua pocăinței
Bucură-te, apă a virtuții prefăcută în vinul iubirii
Bucură-te, cugetare curățită de închipuiri
Bucură-te, pășire în icoana isihiei
Bucură-te, naștere de Sus
Bucură-te, transfigurare a firii în Hristos
Bucură-te, răstignire pe Crucea Iubirii
Bucură-te, înviere din mormântul păcatului
Bucură-te, înălțare pe norii vederii duhovnicești
Bucură-te, vas ales al Duhului
Bucură-te, îmbrățișare de fiu a Celui Necuprins
Bucură-te, inimă în închinare la Hotarul Veșniciei
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 7:

Negura înșelării pustia altarele inimilor, semănând cu îngrozire urâciunea eresurilor.


Dar tu, Sfinte Maxim, ai rușinat cu lumina Duhului cugetările cele strâmbe, și le-ai
zdrobit de Piatra Hristos. Pentru aceasta, cu mulțumire, cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icos 7:

Ai îndreptat cu pricepere cârma Bisericii, ca pe a unei corăbii ce poartă spre limanul


mântuirii comoara credinței și podoaba vieții celei după Dumnezeu:
Bucură-te, că ai ajuns cu duhul la treapta arhieriei
Bucură-te, stăruință în virtute și contemplație
Bucură-te, iuțime preschimbată în iubire
Bucură-te, poftă prefăcută în cerească bucurie
Bucură-te, rațiune imprimată după cuviință în puterile sufletului
Bucură-te, grijă și căutare doar a Împărăției Cerurilor
Bucură-te, că te-ai născut în duh de la Părintele Veacului Viitor
Bucură-te, cheie ce descui inimii ușile mântuirii
Bucură-te, dreaptă socoteală ce alegi grâul de neghină
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos în două firi neamestecate și nedespărțite
Bucură-te, zugrav al tainei teandrice a unirii necontopite a celor două firi, voințe și
lucrări ale lui Hristos
Bucură-te, aluat ce dospești frământătura cugetării de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 8:

O fire, o voință și o lucrare în trei Persoane ai mărturisit în Sfânta Treime, iar pe


Dumnezeu Cel întrupat L-ai propovăduit într-un Ipostas cu două firi, voințe și
lucrări, strigând: Aliluia!

Icos 8:

Ca o luntre cârmuită de Sus ai străbătut oceanul cuvintelor Duhului și ai aflat


vederile dogmelor tainice. Apoi, ridicând zăbranicul literei prin tâlcuiri de
Dumnezeu insuflate, ai plinit, Părinte Maxim, legea duhovnicească:
Bucură-te, inimă închinată poruncilor dumnezeiești
Bucură-te, păzire de oprirea pe calea virtuților
Bucură-te, mișcare nemișcată de patimi spre cele de Sus
Bucură-te, minte curățită și împodobită cu rațiunile divine
Bucură-te, mistuire duhovnicească a lumii sensibile
Bucură-te, cercetare evlavioasă a înțelesurilor Scripturii
Bucură-te, tăiere-împrejur a inimii prin cuvântul harului
Bucură-te, cunoaștere din contemplarea lucrurilor a cauzelor dumnezeiești
Bucură-te, memorie neștearsă a frumuseții cerești
Bucură-te, urcuș isihast în sânul tăcerii neapropiate
Bucură-te, priveghere de taină în așteptarea Mirelui Hristos
Bucură-te, umblare prin iubire în lumina Sfântului Duh
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 9:
In toate contemplai, Cuvioase Maxim, taina Întrupării Cuvântului, prin care
Dumnezeu dă ființă creației, îmbrățișând-o, iar creația se face Biserică-Trup hristic,
primindu-L pe Cel Căruia Sfinții Îngeri Îi cântă cu cutremur: Aliluia!

Icos 9:

Ai arătat, Sfinte Maxim, că Dumnezeu a creat zidirea cea văzută și nevăzută din
nimic, prin bunăvoința Sa, și sufletele deodată cu corpurile, după rațiunile
subzistând în El dinainte de veacuri. Iar unirea rațiunilor proprii de creație cu loghii
divini este însuși urcușul nesfârșit în Hristos spre veșnica împărtășire de iubire:
Bucură-te, lucrare a virtuții, prin comuniunea cu Hristos
Bucură-te, oglindă a inimii îndreptată către Dumnezeu
Bucură-te, luminare a conștiinței de razele Cuvântului
Bucură-te, întipărire prin virtuți în trup a rațiunilor dumnezeiești
Bucură-te, bucurie a odihnei mai presus de mișcare și nemișcare
Bucură-te, că în desăvârșirea dragostei nu încape săturarea
Bucură-te, descoperire în sânul lumii a lucrării energiilor necreate
Bucură-te, stare față-n față a creației cu Iubirea mai presus de fire
Bucură-te, trecere prin focul înfricoșător al Iubirii
Bucură-te, zugrăvire de taină a Judecății Viitoare
Bucură-te, prefacere a firii prin unirea îndumnezeitoare cu Hristos
Bucură-te, leagăn isihast, ce odihnești iubirea Sfintei Treimi
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 10:

Ai făcut pe fericitul Martin, Episcopul Romei, să adune sinod și să anatemizeze


mărturisirea eretică a împăratului Constans. Disprețuind viața trecătoare ți-ai pus,
Părinte Maxim, sufletul pentru Hristos, ca să poți cânta lui Dumnezeu cu neîntinată
conștiință: Aliluia!

Icos 10:

Prins fiind împreună cu ucenicii tăi și cu Episcopul Martin, ai fost adus înaintea
împăratului și judecat fără de rușine. Iar în cuvânt ai rămas nebiruit și în răbdarea
îngrozirilor netulburat, pentru care ai fost surghiunit în Tracia:
Bucură-te, neoprită chemare a milostivirii lui Dumnezeu
Bucură-te, încredere nețărmurită în Pronia dumnezeiască
Bucură-te, legare de Hristos dezlegătoare de amăgire
Bucură-te, sfântă îndrăzneală împreunată cu smerita cugetare
Bucură-te, drum nerătăcitor al adevărului
Bucură-te, râvnă spre surparea peretelui despărțitor al păcatului
Bucură-te, temere curată de Domnul
Bucură-te, alergare spre cununa chemării de Sus
Bucură-te, tărie a blândeții și neclintire a vederii de taină
Bucură-te, înțelegere apostolică și slujire îngerească
Bucură-te, limpezime străbătută de razele dumnezeiești
Bucură-te, pătimire de bunăvoie doar în cămașa iubirii
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 11:

De încă două ori ai fost adus în Constantinopol la judecată și iarăși ai fost surghiunit,
căci nu puteau opri amăgitorii râul dumnezeieștilor învățături ce izvorau din gura
ta, odată cu îngereasca cântare: Aliluia!

Icos 11:

Nu te-ai împărtășit, lumină fiind lumii, cu cei stăpâniți de întunericul relei credințe,
pentru Hristos batjocuri și sfărâmarea trupului primind. Tăindu-ți-se limba și mâna
dreaptă, prin vorbirea mai presus de fire fără de limbă ai rușinat desăvârșit pe
eretici, spre slava lui Dumnezeu:
Bucură-te, înecare a credinței greșite în săngele mucenicesc
Bucură-te, grăire în limba de foc a Duhului
Bucură-te, scriere în Cartea Vieții cu puterea Crucii
Bucură-te, că durerile cele mari le-ai socotit ca nimic pentru Hristos
Bucură-te, că nevoințele pustnicești te-au pregătit de cele mucenicești
Bucură-te, lipsire de orice mângâiere omenească pentru Mângâietorul ceresc
Bucură-te, că prin rănile fără de număr te-ai asemănat lui Hristos
Bucură-te, nimicire prin har a puterilor vrăjmașe
Bucură-te, pregătire jertfelnică a cărărilor Cuvântului
Bucură-te, pogorâre în adâncul smereniei
Bucură-te, auzire peste fire a psalmodiei îngerești
Bucură-te, mireasmă a nestricăciunii
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!
Condac 12:

Mângâiat de mai înainte prin dumnezeiasca arătare, ce ți-a însemnat ziua și ceasul
sfârșitului, te-ai gătit cu bucurie pentru Mirele Hristos, mult pătimitorule. Iar la
vremea rânduită ți-ai dat sufletul în mâinile Lui, cântând cu veselie negrăită: Aliluia!

Icos 12:

La mormântul tău s-au văzut trei făclii, ce străluceau cu minune și încredințau pe


toți de slava cerească de care te-a învrednicit Preasfânta Treime. Din harul Ei
împărtășindu-te, Cuvioase Maxim, luminează prin rugăciunile tale și sufletele
noastre:
Bucură-te, sălășluire în lumina neînserată
Bucură-te, îndulcire de strălucirea Sfintei Treimi
Bucură-te, suferință pentru Hristos prefăcută în bogăție de har
Bucură-te, că Fiul Însuși a mărturisit pentru tine înaintea Tatălui
Bucură-te, că Îl însoțești în Veșnicie
Bucură-te, vedere de icoană a lumii
Bucură-te, citire în Cartea de taină a Vieții celei Veșnice
Bucură-te, închinare de Fiu
Bucură-te, luminare de Duh
Bucură-te, bucurie a îmbrățișării părintești
Bucură-te, chip înveșmântat cu focul iubirii dumnezeiești
Bucură-te, chip făcut icoană, cer și pământ în unire
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 13:

Cu mărturisiri sfințite te-ai împodobit și te-ai ridicat încununat de la pământ, către


lumina cea neînserată și către mărire, Părinte Maxim. Pentru aceasta, harul Lui
Dumnezeu sălășluiește în sfintele tale moaște, iar noi cinstim pomenirea ta și te
chemăm să mijlocești sufletelor noastre milă de la Hristos, cântând împreună cu tine:
Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1:

Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor
împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în
toată vremea:
Bucură-te, tinerețe ajunsă la vârsta bărbatului desăvârșit
Bucură-te, înstrăinare de plăcerea cea purtătoare de moarte
Bucură-te, curățire de patimi prin duhovniceștile nevoințe
Bucură-te, lumină ajunsă în vârful muntelui
Bucură-te, scriitor iscusit al dogmelor dumnezeiești pe tăblițele inimii
Bucură-te, cuptor aprins de focul dragostei cerești
Bucură-te, topire a împietririi cugetelor
Bucură-te, tăcere ce lași să se audă voia Domnului
Bucură-te, dar și negrăită bucurie a împlinirii ei
Bucură-te, tărie a smereniei ce deschizi inimile
Bucură-te, că ai fost îmbrăcat cu putere de sus
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în
faptă și cuvânt!

Condac 1:

Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai


arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria
cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui
Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți
cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel
mare în faptă și cuvânt!
Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg
24 Ianuarie

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea
părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui
Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia,
roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și
fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă
îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei
văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1
Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat
frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia
vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi
smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru
Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău
Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui
veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 2-lea

Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna și bogăția lumească,


rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieșită din minți; dar locuitorii cetății lui
Petru, văzând neagonisirea și sărăcia ta cea de bunăvoie, au cântat lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelepciunea cea dată ție de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia, sub nebunia cea
părută, în deșertăciunea marelui oraș viețuind ca o locuitoare a pustiei și înălțând
neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta,
îți aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos,
dată ție de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie și prin
nevoința rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele și mântuirea celor în suferințe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferințele omenești în
necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nașterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învățat pe toți să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 3-lea

Cu puterea cea dăruită de sus ție de la Dumnezeu, bărbătește ai răbdat arșița și gerul
cumplit, răstignindu-ți trupul cu patimile și poftele lui. Pentru aceasta, luminată
fiind de la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat


plăcerile trupești de dragul împărăției lui Dumnezeu; iar noi, văzând o asemenea
minunată viețuire, cu străpungere de inimă strigăm ție:
Bucură-te, că ți-ai dăruit oamenilor locuința ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat și ai primit acoperământul ceresc;
Bucură-te, ceea ce, neavând nimic pe pământ, pe toți îi îmbogățești duhovnicește;
Bucură-te, ceea ce ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea și nerăutatea;
Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 4-lea

Prin blândețe și nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieții lumești ce tulbură
cetatea lui Petru și ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea și cânți
acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind despre tine că, pătimind pentru Hristos, dai mângâiere celor necăjiți,
întărești pe cei neputincioși și îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciți, oamenii
aflați în suferință alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului și diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelșugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele tău;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință;
Bucură-te, ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 5-lea

Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfințenia ta, fericită Xenia, luminând
zarea cetății lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea
mântuirii, chemând pe toți la pocăință, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori


se străduiau să micșoreze patimile tale, aducându-ți îmbrăcăminte și hrană. Dar tu
pe toate le împărțeai săracilor, voind a-ți păstra nevoința. Iar noi, minunându-ne de
sărăcia ta cea de bunăvoie, îți spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bunăvoie arșița și gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată
noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopțile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceața raiului prin sărăcia cea duhovnicească;
Bucură-te, că prin această dulceață toate cele lumești le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 6-lea

Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și


tineri, toți cei izbăviți prin tine de felurite boli, nevoi și necazuri. Pentru aceasta și
noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în
taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, ușurând astfel truda celor ce lucrau
la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea și noi, păcătoșii, îți grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să săvârșim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toți să se nevoiască pentru dreapta credință;
Bucură-te, ceea ce ajuți celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfințenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce ușurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor scârbiți;
Bucură-te, cerească ocrotire a cetății lui Petru;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 7-lea

Voind a izbăvi de suferință pe doctorul care își plângea soția răposată, ai poruncit
unei fecioare să alerge la Ohta și, aflându-și acolo soțul, să-l mângâie. Și făcându-se
precum ai zis, mai apoi și ei bucurându-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii
celei binecinstitoare: „Ia bănuțul, are să se stingă”, proorocind prin aceasta despre
focul care cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, și noi,
cunoscând aceasta, te lăudăm așa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflați în suferință;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină puternică în rugăciune către
Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi și în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoți din groapa pierzării pe cei stăpâniți de patimi;
Bucură-te, ceea ce ferești pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiții;
Bucură-te, ceea ce izbăvești din deznădejde pe cei răniți de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor târâți prin judecăți nedrepte;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 8-lea

Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieții în cetatea de scaun a patriei tale
pământești, suferind cu mare răbdare necazurile și defăimările; iar acum, petrecând
în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiți mângâiere, celor neputincioși
acoperământ și ocrotire, celor întristați bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi
tămăduire. Pentru aceasta noi toți grăim către tine:
Bucură-te, că locuiești în sălașurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoșii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiți și prigoniți;
Bucură-te, ceea ce ajuți cu rugăciunile tale poporul dreptmăritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriți care se roagă ție;
Bucură-te, ceea ce înțelepțești pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei necredincioși și batjocoritori;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 9-lea

Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea și setea, încă și
defăimarea de la oamenii cei nelegiuiți, care te socoteau ieșită din minți. Ci tu,
rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii
acesteia, și prin neputința ta părută ai rușinat pe cei puternici și înțelepți, care nu au
cunoscut puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul
tău îți vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu Apostolul Pavel te lauzi cu neputința ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumusețea veacului acestuia;
Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătățile cele cerești;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoșătoare mustrătoare a păcatului beției;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginți;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul, ți-ai răstignit patimile și poftele trupului și


lepădându-te de tine pentru totdeauna, ți-ai luat pe umerii tăi crucea și ai urmat cu
toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!
Icosul al 10-lea

Zid tare și liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ție, maică Xenia. Pentru
aceasta și pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să
strigăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăvești de cursele vrăjmașilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutății în inimile celor înverșunați;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduiești de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înțelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 11-lea

Cântare cu laudă îți aduc, fericită Xenia, cei izbăviți din nevoi, din necazuri și din
toată ispita prin rugăciunile tale și împreună cu tine strigă lui Dumnezeu,
bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină strălucitoare s-a arătat viața ta, sfântă maică, luminând oamenilor în
întunericul acestei vieți, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuți și spre
lumina lui Hristos i-ai povățuit. Pentru aceasta, după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcută a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuți mai presus de
lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întărești în credință pe cei neputincioși;
Bucură-te, ceea ce rușinezi duhurile răutății;
Bucură-te, că ai uimit și pe îngeri cu viețuirea;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 12-lea

Har îmbelșugat izvorăști, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta
și aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăște-ne cu
îmbelșugare tămăduiri de la Dumnezeu și nouă, care ne rugăm ție, ca să cântăm cu
toții: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm și cu toată osârdia ție ne
rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă
pe Domnul ca să nu cădem din credința noastră ortodoxă, în care prin tine fiind
întăriți, cu bună nădejde să-ți strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să suferim alături de cei necăjiți;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijești în suferințele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveți a ne răstigni patimile și poftele trupești;
Bucură-te, mijlocitoarea și acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veșnica mântuire;
Bucură-te, cea care veselești pe cei ce aleargă la mormântul tău;
Bucură-te, cea care mijlocești pururea pentru mântuirea poporului celui
dreptmăritor;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă maică Xenia, care în viața ta ai purtat, pentru dragostea Mântuitorului tău,
o cruce atât de grea. Primește de la noi, păcătoșii, această rugăciune adusă ție.
Îngrădește-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului și ale tuturor
celor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne
dăruiască putere și virtute, ca fiecare din noi luându-și crucea și urmând lui Hristos
să-I cânte în vecii nesfârșiți împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei
ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită…, Condacul 1:
Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos…, și această

Icosul 1
Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat
frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia
vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi
smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru
Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău
Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui
veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și
fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă
îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei
văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea
bineprimită pentru sufletele noastre!

Rugăciune către Sfânta Xenia

O, Sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Preaînalt și întărită fiind
de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și
prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni, iar
acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește
acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție
ca uneia care ești întru viața cea neîmbătrânitoare, dar petreci și împreună cu noi:
primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai
îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată
binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și
necazurile. Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor
pentru noi, netrebnicii și păcătoșii. Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, să fie
luminați pruncii cu lumina Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului
Sfântului Duh; băieții și fetele să fie crescuți în credință, cinste și frică de Dumnezeu;
dăruiește-le lor reușită la învățătură; tămăduiește pe cei neputincioși; trimite
dragoste și bunăînțelegere celor căsătoriți, învrednicește pe monahi de nevoința cea
bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește
poporul și țara aceasta în pace și fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în
ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu ești nădejdea
noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți aducem mulțumire și slăvim
pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul Cel în Treime închinat și
minunat întru sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul


Constantinopolului
25 Ianuarie

Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1:

Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai
cercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat și frumusețile Cuvântului. Deci roagă-L
pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l
fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa:
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Icosul 1
Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice
cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului
dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul al 2-lea

Către tine alergând popoarele și din învățăturile tale cunoscând adevărata cale către
cer, așază în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frică și dragoste curată cântă: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Curățenia și înfrânarea iubind, așa cum ai văzut în vedenie că cele două fecioare
cinstite s-au numit pe ele, și de la acelea ai învățat viața cea fără de prihană, pentru
care noi te cinstim așa:
Bucură-te, păstor al fecioriei;
Bucură-te, iubitor al înfrânării;
Bucură-te, cinstitor al pustniciei;
Bucură-te, îndemnător al milosteniei;
Bucură-te, cel ce cu sabia înfrânării tai patimile;
Bucură-te, că pe oile tale la pășunea cea a faptelor bune le-ai povățuit;
Bucură-te, că din întunericul iadului le-ai mântuit;
Bucură-te, că din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adăpat;
Bucură-te, că pildă te-ai făcut prin lumina faptelor bune;
Bucură-te, că smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că sarcina cea ușoară a lui Hristos tu întâi ai purtat;
Bucură-te, că apoi altora o ai arătat;
Bucură-te, că prin sudorile și ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curățat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Condacul a 3-lea

Blând fiind la obicei din pruncie, bătrân s-a arătat, depărtându-se de la priveliștile și
petrecerile deșertăciunilor lumești, și bunăcuviința de la maica sa învățându-se, în
Biserica lui Dumnezeu ziua și noaptea slavoslovea cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Plin fiind de darul Sfântului Duh, ai gonit eresul cel viclean al lui Macedonie,
hulitorul Sfântului Duh, și rușinat l-ai depărtat de la Biserică, iar pe cei
dreptcredincioși întărindu-i, pe cei rătăciți întorcându-i, i-ai sfințit cu pecetea
Duhului Sfânt, iar ei fiind luminați, cântau:
Bucură-te, păstorul cel bun;
Bucură-te, gonitorul eresurilor;
Bucură-te, că ai rușinat pe Macedonie;
Bucură-te, că ai sfărâmat trâmbița eresurilor lui;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor dreptcredincioși;
Bucură-te, luminat propovăduitor al sfintei credințe;
Bucură-te, cu Marele Vasile împreună lucrător;
Bucură-te, pom înflorit în casa Domnului;
Bucură-te, al eresurilor surpător;
Bucură-te, al Darurilor lui Hristos împărțitor;
Bucură-te, al credincioșilor apărător;
Bucură-te, al tuturor cald folositor;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 4-lea

Iubitorul de oameni Iisus, Care a îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Săi în


Ierusalim, ți-a dat ție putere tare asupra duhurilor și eresurilor, ca să le gonești și
Biserica Sa cea sfântă și ca o mireasă împodobită să o aduci Lui, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Vifor mare și străin eres având Apolinarie, care rău înțelegea Întruparea Domnului,
pe toți trăgându-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, și dogma Întrupării
Cuvântului lui Dumnezeu întărind-o, propovăduiai pe Cel născut din Fecioara, iar
pe tine cinstindu-te, zicem:
Bucură-te, luminătorul nostru;
Bucură-te, raza mântuirii noastre;
Bucură-te, păzitor al dreptei credințe;
Bucură-te, sfeșnic cu lumină de aur;
Bucură-te, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Bisericii bucurie și pace;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, turn neclintit al Bisericii;
Bucură-te, cetate tare împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, armă asupra patimilor;
Bucură-te, minte cinstită;
Bucură-te, vas curat al darurilor Domnului;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 5-lea

Văzând vicleanul vrăjmaș odihna Bisericii, a izvorât asupra ta ispite, necazuri și


izgoniri, iar tu cu darul lui Hristos ai vădit meșteșugirile celui meșter în răutate, și ca
un biruitor cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Înțelegând poporul de ducerea ta de la dânșii, a ridicat glasuri de plângeri, zicând:


O! Părinte! Ducându-te de la noi, duci cu tine și Sfânta Treime și va ieși din Cetate
binecuvântarea. Și socotindu-se ei sărmani, ziceau așa:
Bucură-te, hrănitorul săracilor;
Bucură-te, slujitorul bolnavilor;
Bucură-te, odihna străinilor;
Bucură-te, mângâierea bătrânilor;
Bucură-te, ajutorul necăjiților;
Bucură-te, izbăvitorul năpăstuiților;
Bucură-te, viteazule biruitor;
Bucură-te, curățitorul eresurilor;
Bucură-te, al plevelor eresuri curățitor;
Bucură-te, arzător cu duhul în slujba lui Dumnezeu;
Bucură-te, scara care ne sui pe toți la ceruri;
Bucură-te, cel ce cu părintească dragoste ai deschis mila tuturor celor ce au venit la
tine;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Condacul al 6-lea

Minunat între Ierarhi te-ai arătat, că gura ta ca o praștie a gonit toate eresurile și
toate meșteșugirile viclene le-ai smuls din inimile credincioșilor; pentru aceasta
Biserica împreună cu dânșii cântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ritorii cei preaînțelepți n-au putut sta împotriva cuvintelor tale celor arzătoare, când
ai arătat în Biserică taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar noi, bucurându-ne,
cântăm:
Bucură-te, cap sfințit;
Bucură-te, minte zburătoare în sferele cerești;
Bucură-te, ochi neadormit;
Bucură-te, ostaș nebiruit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, petrecătorule cu Apostolii;
Bucură-te, dănțuitorule cu Mucenicii;
Bucură-te, lucrător cu Mărturisitorii;
Bucură-te, al celor ce se pocăiesc mântuitor;
Bucură-te, al greșiților îndreptător;
Bucură-te, hrănitor duhovnicesc;
Bucură-te, ostenitor netrupesc;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 7-lea

Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a înconjurat pământul ca un fulger, învățând


pe toți Treimii întru unime și unimii întru Treime să ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dorind înțelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ți-a dat cununa darurilor și
frumusețea cuvintelor ți-a adăugat. Deci noi, luând din cuvintele tale, aducem ție
această cântare:
Bucură-te, soare luminos;
Bucură-te, văzător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu Mucenicii ai mărturisit;
Bucură-te, că împreună cu Cuvioșii pe Hristos ai mărit;
Bucură-te, că cele șapte soboare cu cuvintele tale s-au întărit;
Bucură-te, sabie de foc care tai eresurile;
Bucură-te, bisturiu care cureți rănile nevindecate;
Bucură-te, chezașul păcătoșilor spre mântuire;
Bucură-te, că din raza Sfântului Duh ai luat lumina;
Bucură-te, că în cetatea Arhiereilor luminezi ca un luceafăr;
Bucură-te, prietenul cel bun al Marelui Vasile;
Bucură-te, că amândoi adânci învățături ați lăsat în lume;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul al 8-lea

Toată cântarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce mulțumirea cuvenită


pentru cele multe și frumoase osteneli cu care ai împodobit Biserica, iar turmei tale
mântuire ai lăsat, pentru care îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Bogat fiind de înțelepciune și frumos grăitor, ai vărsat pe pământ sămânța cea bună
a Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, preaînțelepte;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, Arhiereule cinstite;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, gură cerească;
Bucură-te, minte apostolească;
Bucură-te, odraslă sfântă;
Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos;
Bucură-te, văzător al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, teologule preadulce;
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, părintele Bisericii;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 9-lea

Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu, sfințite părinte, afară de lume ai viețuit, și
acum întru slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh luminat fiind, veselindu-ne,
cântare îți aducem: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Sfârșindu-ți călătoria vieții în multe osteneli și necazuri, te-ai mutat către Domnul.
Deci, ca un prieten al Sfintei Treimi, fă rugăciune pentru noi, care îți cântăm:
Bucură-te, că mare dogmatist ai fost pentru Sfânta Treime;
Bucură-te, cel ce ai învățat că Duhul de la Tatăl purcede;
Bucură-te, că, împreună cu Tatăl și cu Fiul, o Treime singură stăpânitoare ai arătat;
Bucură-te, lucrător al tainei Mântuitorului;
Bucură-te, cântător al slujbei Bisericii;
Bucură-te, către popor frumos grăitor;
Bucură-te, primitorul Sfântului Duh;
Bucură-te, că ai învățat întocmirea ființei și a firii;
Bucură-te, că teolog al Treimii te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor și dulceața Bisericii ai rămas;
Bucură-te, cel ce cu osârdie sufletul tău ți-ai pus pentru noi;
Bucură-te, că pe cel rău l-ai surpat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 10-lea

„Cuvântul lui Dumnezeu cel slăvit de îngereștile cântări pentru noi a sărăci bine a
voit”, a spus marele Ierarh popoarelor, „și Fiul cel născut din Fecioara ne-a învățat a
cânta: Aliluia!”.

Icosul al 10-lea

Săgețile ereticilor cele aprinse în chipul văpăii stinge-le cu sfintele tale rugăciuni, ca
mântuiți fiind să te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, odor sfânt al Bisericii;
Bucură-te, tăinuitorule de cele cerești;
Bucură-te, că pomenirea ta este plină de veselie;
Bucură-te, că ai fost plin de dumnezeiesc dar;
Bucură-te, că îndumnezeit te-ai făcut;
Bucură-te, că înfricoșate taine Dumnezeu ți-a descoperit;
Bucură-te, căci Cuvântul Tatălui Taina Întrupării Sale ți-a descoperit;
Bucură-te, că teologia prin îngerul Său te-a învățat;
Bucură-te, că podoaba Bisericii te-ai arătat;
Bucură-te, că acum slava lui Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, că pământul cel înțelenit purtător de flori l-ai arătat;
Bucură-te, că dar sfințit din buzele tale ai vărsat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 11-lea
Luminată avându-ți mintea cu nemăsurată pustie, curată de toată grija pământească
o ai păzit, și străbătând adâncurile Duhului întru veselie, te bucuri acum cântând:
Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu dumnezeiască și mai presus de fire putere ai învățat, Ierarhe Grigorie, pe toți


luminându-ne și învățându-ne a cânta așa:
Bucură-te, Grigorie, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Scripturii celei vechi limpede tâlcuitor;
Bucură-te, al Testamentului Nou frumos grăitor;
Bucură-te, al Treimii apărător;
Bucură-te, al Dogmelor descoperitor;
Bucură-te, al dumnezeieștilor taine învățător;
Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
Bucură-te, al celor întristați mângâietor;
Bucură-te, al năpăstuiților izbăvitor;
Bucură-te, al celor din ispite ajutor;
Bucură-te, al celor din închisori cercetător;
Bucură-te, al celor greșiți lesne iertător;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Condacul al 12-lea
Lăudăm înțelepciunea ta, cinstim ostenelile tale, cântăm pomenirea ta, întru care
Biserica, cu cântări împodobindu-se, împreună cu poporul cel luminat prin
învățăturile tale, cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu bucurie cântă cetele cerești, întâmpinându-te, primindu-te și închinându-te


Sfintei Treimi: „Intră întru bucuria Domnului tău”. Auzi-ne și pe noi, care te rugăm
să faci rugăciune pentru toată lumea, ca să se păzească Biserica de nevoi și de
eresuri, ca păzite fiind cu darul lui Dumnezeu, să-ți cântăm ție:
Bucură-te, singur păzitor al legilor tale;
Bucură-te, zid de apărare al Bisericii;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți în necunoștință;
Bucură-te, că tuturor ai deschis ușa mântuirii;
Bucură-te, că luminos ai arătat calea cea dreaptă;
Bucură-te, că ne duci de mână pe toți spre cer;
Bucură-te, al nostru folositor;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut ascultător, ca pe toate să le dobândești;
Bucură-te, al oilor tale bun păstor;
Bucură-te, al sufletelor noastre mântuitor;
Bucură-te, al trupurilor noastre ajutător;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 13-lea

O, preaînțelepte Ierarhe Grigorie, primește această puțină rugăciune de mulțumire a


noastră și o du la tronul dumnezeirii și cere de acolo pace lumii și unire Bisericii, ca
păziți fiind în pace, cu mulțumire, împreună cu tine, lui Dumnezeu să-I cântăm:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Astăzi darul..., Condacul 1: Pe marele ierarh..., și se face
otpustul.

Icosul 1

Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice
cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului
dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul 1

Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l
fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa:
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!
Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul
Moldovei
26 Ianuarie

Condacul 1

Veniți, toți iubitorii de Hristos, să aducem laude vrednicului păstor și ocrotitor al


Moldovei, Ierarhului Iosif, binefăcătorul celor necăjiți și neîntrecutul slujitor al
Bisericii și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de semeni, într-un glas
să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Icosul 1

Alergând la tine, ca la un păstor preaînțelept, cetele ierarhilor și ale preoților, ale


monahilor și ale dreptcredincioșilor, nu încetează a te lăuda, a-ți cânta și a vesti
faptele tale, prin care te-ai învrednicit a intra în ceata Sfinților. Pentru aceea și noi,
nădăjduind în ajutorul și ocrotirea ta cea plină de milostivire, îți cântăm:
Bucură-te, ierarh încununat de Hristos;
Bucură-te, prieten și casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărător al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, sprijinitor al celor ce se ostenesc la învățătură;
Bucură-te, odrăslire aleasă a Basarabiei;
Bucură-te, blând păstor al credincioșilor Moldovei;
Bucură-te, statornic apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, râvnitor neobosit pentru cele sfinte;
Bucură-te, comoară de înțelepciune;
Bucură-te, cel ce alungi întristarea;
Bucură-te, dăruitor de binefaceri;
Bucură-te, cunună neveștejită de fapte bune;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 2

După trecerea din lumea aceasta a tatălui tău, preotul Anania, și după călugăria
mamei tale, Teodosia, l-ai urmat pe ierodiaconul Teofilact, rudenia ta, și, la vârsta de
numai 10 ani, ai intrat în Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, îmbrățișând viața
smerită a monahilor și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Din copilărie ai fost luminat de harul Duhului Sfânt și ți-ai rânduit viața după
poruncile Evangheliei lui Hristos, alegând să mergi pe calea virtuților și arătându-te
tuturor ca un înger în trup prin viețuirea ta, pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce te-ai născut ca rod al rugăciunii;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în ținutul Iașilor;
Bucură-te, cel ocrotit din pruncie de harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce la botez ai primit numele Înaintemergătorului Ioan;
Bucură-te, suflet hrănit necontenit cu rugăciunea;
Bucură-te, că pașii ți-au fost îndrumați de îngerul păzitor;
Bucură-te, cel crescut în dreapta credință;
Bucură-te, copil mângâiat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut lăcaș al lui Hristos;
Bucură-te, iubitor al vieții curate;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, cel deprins cu înțelepciunea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 3
Urmând îndemnul Mântuitorului: Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu
inima, te-ai făcut Lui slujitor bun și credincios, Sfinte Iosif; pentru aceasta, lăudăm pe
Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 3

Văzându-te îmbrăcat cu haina smereniei și împodobit cu virtutea ascultării, marele


Mitropolit Veniamin Costachi te-a trimis să slujești bolnavilor în Spitalul Mănăstirii
Sfântul Spiridon din Iași, unde, prin răbdare și rugăciune, ai mângâiat pe cei aflați în
suferință; pentru aceasta, te lăudăm zicând:
Bucură-te, inimă veghetoare;
Bucură-te, gură pururea rugătoare;
Bucură-te, nădejde a multora;
Bucură-te, alinător al suferințelor;
Bucură-te, cinstitor al Sfântului Spiridon;
Bucură-te, sprijinitor al celor paralitici;
Bucură-te, ajutător al neputincioșilor;
Bucură-te, cel ce prin rugăciune dai întărire;
Bucură-te, izbăvitor de patimi trupești și sufletești;
Bucură-te, cel de la care toți primim sprijin;
Bucură-te, mijlocitor al darurilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, doctor fără de arginți al bolnavilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 4

Ca un fiu al luminii, în care a rodit bunătatea, dreptatea și adevărul, ai purtat grijă de


cei bolnavi și la Spitalul Mănăstirii Sfântul Samuel din Focșani, apoi, în toată viața ta,
ori de câte ori Domnul îți trimitea pe frații Săi mai mici, pe care îi ajutai, cântând lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Din tinerețe primind chipul îngeresc, ai viețuit duhovnicește, dar te-ai ostenit să
dobândești și învățăturile cele bune, mai întâi la Seminarul din Buzău, apoi la
Academia Sfântul Sava din București, crescând cu înțelepciunea și cu vârsta și cu
harul; pentru care, îți cântăm:
Bucură-te, cel dăruit de Dumnezeu cu duhul înțelegerii;
Bucură-te, ucenicit împodobit cu ascultarea;
Bucură-te, cel înfrumusețat cu smerenia;
Bucură-te, minte luminată de dumnezeieștile Scripturi;
Bucură-te, împlinitor al poruncilor Domnului;
Bucură-te, vistierie a darurilor Duhului Sfânt;
Bucură-te, suflet strălucit cu lumina Taborului;
Bucură-te, tânăr iubitor de învățătură folositoare;
Bucură-te, minte ageră cu gând neîntinat;
Bucură-te, cel ce ai aflat în Hristos tinerețea veșnică;
Bucură-te, făclie a bunei-cuviințe;
Bucură-te, chip al vieții virtuoase;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 5

Bucurându-ne, Părinte, de dragostea ta pentru cei aflați în necazuri și suferințe, ne


încredințăm ocrotirii tale și te rugăm să vindeci neputințele și bolile noastre, ca,
izbăviți fiind, să cântăm lui Dumnezeu, Cel ce este Izvorul vieții și al milostivirii:
Aliluia!

Icosul 5

Luminându-te cu credința și învățătura, întărindu-te cu nădejdea și îmbogățindu-te


cu iubirea, te-ai făcut ascultător, viețuind în feciorie și în sărăcie de bunăvoie, pentru
care te cinstim, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, ucenic al vrednicului Ierarh Chesarie al Buzăului;
Bucură-te, cel călugărit cu numele celui dintâi Episcop al Argeșului;
Bucură-te, cel ce, ca Dreptul Iosif, te-ai arătat temător de Dumnezeu;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, cel ce ai părăsit deșertăciunile lumii;
Bucură-te, mare râvnitor pentru desăvârșire;
Bucură-te, cel ce ai risipit negura patimilor;
Bucură-te, lumină a călugărilor;
Bucură-te, cunună a teologilor;
Bucură-te, pildă a creștinilor nevoitori;
Bucură-te, întărire a celor evlavioși;
Bucură-te, neîncetat priveghetor în rugăciuni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!
Condacul 6

Văzând fericitul Episcop Chesarie înțelepciunea și viața ta îmbunătățită, te-a chemat


la slujirea diaconiei, apoi ai fost hirotonit preot, iar Sfântul Ierarh Calinic al
Râmnicului, privind vrednicia lucrărilor tale, te-a rânduit protosinghel, pentru care,
cu smerenie primind fiecare slujire a Bisericii ca pe o înaltă chemare de a te osteni
mai mult, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Cel ce a ales pe ucenicii Săi și i-a trimis la propovăduire, Iisus Mântuitorul, te-a
chemat și pe tine, Sfinte Iosif, ca să fii dascăl în școala românească și, astfel, să
semeni dreapta credință în sufletele multor tineri, spre a fugi de poftele tinereților și
a se face pilde de fapte bune și de știință folositoare. Pentru aceasta, te lăudăm,
zicând:
Bucură-te, harnic semănător al învățăturii lui Hristos;
Bucură-te, blând povățuitor al tinerilor;
Bucură-te, călăuză luminoasă a școlarilor;
Bucură-te, cel ce curățești sufletele de întinăciune;
Bucură-te, cel ce îndemni la viață sfântă;
Bucură-te, zelos vestitor al credinței;
Bucură-te, lucrător al virtuților mântuitoare;
Bucură-te, sfeșnic al luminii celei neapuse;
Bucură-te, arătător al bunătăților cerești;
Bucură-te, dascăl al celor neștiutori;
Bucură-te, ajutător al celor harnici la învățătură;
Bucură-te, prieten al adevăraților învățători;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 7

Cu duhovnicească înțelepciune povățuind obștile monahale de la Morunglav,


Găiseni și Sărindar, ai propovăduit neobosit și cu mare râvnă cuvântul lui
Dumnezeu, Părinte Iosif, și pe toți i-ai întărit în dreapta credință și creștineasca
viețuire, ca să cânte lui Hristos: Aliluia!

Icosul 7

Supunându-te voii lui Dumnezeu, următor te-ai arătat înțelepților Apostoli, iar prin
harul cel dat ție de sus, de la Duhul Sfânt – Mângâietorul, ai fost hirotonit arhiereu al
Mirelor Lichiei, de către marele Mitropolit Nifon al Țării Românești; pentru aceasta,
vrednicia ta lăudând-o, strigăm:
Bucură-te, Ierarh al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, iconom al Tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, arhiereu luminat de Sfântul Duh;
Bucură-te, laudă aleasă a Ortodoxiei românești;
Bucură-te, următor al Sfântului Ierarh Nicolae;
Bucură-te, slujitor cinstit al Legii harului;
Bucură-te, dascăl al vieții de sfințenie;
Bucură-te, vistiernic al cereștilor daruri;
Bucură-te, oglindă a slujirii arhierești;
Bucură-te, gură sfințită a propovăduirii;
Bucură-te, îndrumător al preoților;
Bucură-te, arhipăstor al poporului credincios;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 8

Priveghind cu multă grijă asupra turmei tale duhovnicești, Ierarhe, pe toți i-ai
povățuit să nu urmeze învățăturile stricătoare de suflet ale vremii, ci să viețuiască
potrivit adevărului veșnic al Evangheliei lui Hristos, ca să se bucure de harul lui
Dumnezeu și în veacul de acum, și în cel ce va să fie, cântând: Aliluia!

Icosul 8

Vestea viețuirii tale celei îmbunătățite, Sfinte Ierarhe Iosif, a răzbătut până departe;
de aceea ai fost chemat să păstorești ca Episcop al Argeșului, unde, cu blândețe și
tărie duhovnicească, pe cei încredințați i-ai călăuzit spre Hristos; pentru aceasta, îți
cântăm:
Bucură-te, cel ce ai poposit în cetatea lui Radu Negru-Vodă;
Bucură-te, cel ce și acolo L-ai propovăduit pe Hristos;
Bucură-te, slujitor în biserica înălțată de Sfântul Neagoe Basarab;
Bucură-te, cel ce ai fost ocrotit de moaștele Sfintei Filofteia;
Bucură-te, cinstitor al tronului primei Mitropolii a Ungrovlahiei;
Bucură-te, cel ce ai fost mult iubit de credincioși;
Bucură-te, împreună cu poporul povățuit de tine;
Bucură-te, cel ce, bine liturghisind, cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, cel ce, prin dreaptă propovăduire, ai întărit credința;
Bucură-te, călăuză și mângâiere a celor ce pe tine te-au căutat;
Bucură-te, cel ce în sufletele tuturor ai semănat cuvântul mântuirii;
Bucură-te, cel ce ai adunat roade binecuvântate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 9

Viață sfântă având, te-ai arătat slujitor credincios al Mântuitorului Hristos și înțelept
ierarh al Bisericii Sale, Sfinte Iosif, turma cea cuvântătoare către pășunile mântuirii
călăuzind și dumnezeiasca Evanghelie propovăduind tuturor celor ce cântă
Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 9

Strălucind cu împlinirea poruncilor lui Hristos și arătându-te vrednic de înălțimea


chemării arhierești, ai fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, ajungând părinte
duhovnicesc și păstor al întregii Moldove. Pentru aceasta, bucurându-ne de acest dar
al lui Dumnezeu, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstor bun în vremuri grele;
Bucură-te, cârmuitor sufletesc cu lepădare de sine;
Bucură-te, cel al cărui glas a fost ascultat de oile cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce ai purtat grijă de sufletele credincioșilor;
Bucură-te, păzitor al turmei duhovnicești;
Bucură-te, hrănitor al credincioșilor cu laptele credinței;
Bucură-te, cel ce ai adăpat turma ta din izvorul Sfintei Scripturi;
Bucură-te, cel ce ai adăpostit-o sub umbra aripilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel prin care păstoriții au găsit pășunea cea adevărată;
Bucură-te, călăuzitor al lor spre Păstorul cel Mare, Hristos;
Bucură-te, căutător neobosit al oilor pierdute;
Bucură-te, cel ce în staulul Bisericii le-ai chemat pe toate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 10

Următor Sfinților făcându-te, dascăl și lucrător al rugăciunii te-ai arătat, cerând


Preamilostivului Dumnezeu, pace și îndurare pentru toți cei ce iubesc bunăcuviința
Casei Sale și cântă neîncetat: Aliluia!

Icosul 10

Având în inimă cuvintele Mântuitorului: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema,


multă râvnă ai arătat pentru zidirea Catedralei mitropolitane din Iași, începută de
vrednicul Mitropolit Veniamin Costachi. Minunându-ne de osteneala ta, te lăudăm,
cântând:
Bucură-te, harnic lucrător la zidirea casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel a cărui osteneală a fost jertfă plăcută Domnului;
Bucură-te, cel ce ai pregătit toate cele trebuitoare pentru sfânta slujire;
Bucură-te, cel ce nu în zadar, ci cu sporire te-ai ostenit;
Bucură-te, împlinitorul dorinței înaintașilor tăi în scaun;
Bucură-te, cel a cărui lucrare s-a socotit podoabă a Iașilor;
Bucură-te, cel ce, la sfințire, cu mulțimile ai mulțumit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai așezat aici moaștele Sfintei Parascheva spre cinstire;
Bucură-te, cel ce Mitropolitului Veniamin i-ai zidit mormânt nou;
Bucură-te, cel ce, mutându-i osemintele acolo, l-ai cinstit;
Bucură-te, cel ce de la Hristos ai primit răsplătire veșnică;
Bucură-te, vrednic păstor al Moldovei, pomenit de noi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 11

Au alergat la tine, ca la un părinte și ajutător, toți cei aflați în nevoi și necazuri, iar tu,
Sfinte, i-ai primit, i-ai mângâiat, i-ai ajutat și i-ai miluit, având dragoste sfântă față de
toți și îndemnându-i să cânte neîncetat Părintelui ceresc: Aliluia!

Icosul 11

Slujitor smerit al Preasfintei Treimi, cinstitor statornic al Maicii Domnului și prieten


al Sfinților fiind tu, Părinte, te rugăm să ne ajuți, prin mijlocirile tale cele bine-primite
de Dumnezeu, și pe noi, cei ce îți aducem laude, zicând:
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, slujitor plin de evlavie;
Bucură-te, cel luminat cu privegherea;
Bucură-te, icoană vie a smereniei;
Bucură-te, dulce glăsuitor al Bisericii;
Bucură-te, gura cântărilor duhovnicești;
Bucură-te, lauda Sfinților români;
Bucură-te, potir plin de înțelepciune;
Bucură-te, vas al blândeții și al bunătății;
Bucură-te, vajnic apărător al rânduielilor ortodoxe;
Bucură-te, slujitor neîncetat în Casa Domnului;
Bucură-te, semănător al cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 12

Te lăudăm, după cuviință, pe tine, cel ce te bucuri acum în ceruri, în ceata Ierarhilor,
și te chemăm, Sfinte Părinte Iosif, să cauți cu milostivire asupra noastră, a celor aflați
în tot felul de necazuri, și să ne ajuți prin rugăciunile tale, ca să ne învrednicim a
cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Următor făcându-te Mântuitorului, preaînțelepte Părinte, te-ai arătat mare ocrotitor


al celor aflați în necazuri, îngrijitor al celor răniți și sprijinitor al celor orfani, toți
bucurându-se de binefacerile tale. De aceea, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, alinător al suferințelor;
Bucură-te, hrănitor al săracilor;
Bucură-te, apărător al văduvelor;
Bucură-te, părinte al orfanilor;
Bucură-te, cercetător al bolnavilor;
Bucură-te, adăpostire a străinilor;
Bucură-te, mângâietor al celor întristați;
Bucură-te, sprijinitor al celor nedreptățiți;
Bucură-te, nădejde a celor deznădăjduiți;
Bucură-te, bogăție a celor lipsiți;
Bucură-te, lumină a minților întunecate de păcate;
Bucură-te, munte de bunătate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 13

O, Sfinte și întru tot lăudate Părinte Ierarhe Iosif, cel ce stai acum înaintea Preasfintei
Treimi, primește rugăciunea noastră și cere iertare păcatelor noastre, spor în credință
și fapte bune și dobândirea fericirii veșnice, ca și noi, împreună cu tine, să cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

Alergând la tine, ca la un păstor preaînțelept, cetele ierarhilor și ale preoților, ale


monahilor și ale dreptcredincioșilor, nu încetează a te lăuda, a-ți cânta și a vesti
faptele tale, prin care te-ai învrednicit a intra în ceata Sfinților. Pentru aceea și noi,
nădăjduind în ajutorul și ocrotirea ta cea plină de milostivire, îți cântăm:
Bucură-te, ierarh încununat de Hristos;
Bucură-te, prieten și casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărător al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, sprijinitor al celor ce se ostenesc la învățătură;
Bucură-te, odrăslire aleasă a Basarabiei;
Bucură-te, blând păstor al credincioșilor Moldovei;
Bucură-te, statornic apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, râvnitor neobosit pentru cele sfinte;
Bucură-te, comoară de înțelepciune;
Bucură-te, cel ce alungi întristarea;
Bucură-te, dăruitor de binefaceri;
Bucură-te, cunună neveștejită de fapte bune;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Condacul 1

Veniți, toți iubitorii de Hristos, să aducem laude vrednicului păstor și ocrotitor al


Moldovei, Ierarhului Iosif, binefăcătorul celor necăjiți și neîntrecutul slujitor al
Bisericii și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de semeni, într-un glas
să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Iosif cel Milostiv, Părintele nostru!

Rugăciune

O, preaînțelepte și mult-milostive Ierarhe Iosif, cel ce ai îndrăznire către îndurătorul


Dumnezeu, primește smerita noastră rugăciune și ne ajută, izbăvindu-ne din toate
nevoile și necazurile. Roagă-te lui Hristos Domnul să ne dăruiască tuturor pace și
mântuire, dragoste curată și putere de a face binele, să ne apere de reaua întâmplare:
de cutremure, de revărsarea apelor, de secetă și foamete, de boli, de pagube și de
moarte năprasnică. Pe cei ce sunt în călătorie să-i păzească de primejdii, pe bătrâni
să-i întărească, pe tineri să-i înțelepțească, școlarilor să le lumineze mintea pentru
înțelegerea bunelor învățături, iar dascălilor să le dea răbdare, înțelepciune și
pricepere; pe credincioși să-i ferească de ispite și de învățătorii mincinoși, întărindu-i
în credință; monahilor să le dea râvnă și statornicie în împlinirea făgăduințelor, în
smerenie și ascultare față de părinții duhovnicești; preoților slujire jertfelnică și
neprihănită, iar pe ierarhi să-i dăruiască Bisericii Sale drept învățând cuvântul
adevărului. Cel ce, în vremea păstoriei tale, ai călăuzit pe credincioși prin pilda vieții
tale sfinte, prin cuvântări duhovnicești și prin scrieri folositoare de suflet, dăruiește
și acum păstori sufletești vrednici neamului românesc și surpă meșteșugirile celor ce
se ridică asupra Sfintei Biserici Ortodoxe. Cum ai miluit pe toți cei ce au alergat la
tine cu nădejde, așa și pe noi, Sfinte, izbăvește-ne de neputințele noastre sufletești și
trupești, ca, prin mijlocirea ta sporind în viața plăcută lui Dumnezeu și dobândind
mântuirea, să înălțăm slavă, mulțumire și închinăciune Tatălui și Fiului și Sfântului
Duh, în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfintei Maria din Gatcina


26 Ianuarie

Condacul 1

Preacuvioasă Muceniță, aleasa lui Hristos, le-ai apărut locuitorilor drepți din Gatcina
prin faptele tale bune și prin smerenie. Și astăzi, te preamărim, ne amintim cu
dragoste de tine, fiind cinstită în fața lui Dumnezeu și ne ocrotești, îți cântăm fără
încetare cu inima înduioșată: Bucură-te Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră
smerită, că te rogi pentru noi cu rugăciuni fierbinți.

Icosul 1

Îngerii lui Dumnezeu s-au bucurat încă de la nașterea ta, pentru că te-ai rugat fără
încetare și ai fost respectată pentru că ai oferit daruri sufletești asemenea lor, cinstind
puterea lui Dumnezeu. În perioada ateistă, ai luptat pentru adevărul lui Hristos în
biserică de pe pământ și ți-ai păstrat credința neclintită. Iar noi, privind chipul tău, îți
cântăm așa:
Bucură-te, urmașă purtătoare de evlavie creștină.
Bucură-te, că ai dat dovadă de blândețe îngerească.
Bucură-te, că ai găsit mângâierea cerească.
Bucură-te, că ai transformat durerea pământească în bucurie.
Bucură-te, că inima și-a alinat suferința.
Bucură-te, că ți-ai dedicat viața lui Dumnezeu.
Bucură-te, sol al iubirii lui Dumnezeu.
Bucură-te, flacără nestinsă a credinței ortodoxe.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 2-lea

Corurile de cântăreți nu vor putea să îți slăvească faptele bune așa cum se cuvine,
Preacuvioasă Mamă, pentru că ai fost lovită de o boală cumplită când erai tânără și
L-ai urmat neobosită pe Hristos și ai stat în chilia ta în toate zilele vieții tale,
cântându-i Puterii lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 2-lea

Trupul tău a fost secerat de o boală grea și cu îngăduința lui Dumnezeu, nu a fost
adus în viața ta rodul faptelor pământești care duc la pierzanie, ci rodul veșnic al
harului duhovnicesc. Ai avut mare încredere în Dumnezeu, de aceea noi îți vom
cânta cu slavă următoarele:
Bucură-te, că ai urmat voia lui Dumnezeu cu blândețe și smerenie.
Bucură-te, că datorită martiriului tău ai fost înzestrată cu har divin.
Bucură-te, că ți-ai îndreptat privirea în toate zilele vieții tale spre Hristos cel răstignit
pe cruce.
Bucură-te, că ți-ai purtat crucea în urma lui.
Bucură-te, că te-ai apropiat de Dumnezeu prin liniștea rugăciunilor.
Bucură-te, că te-ai rugat la Dumnezeu pentru toată lumea.
Bucură-te, că îi ajuți pe cei ce își pierd curajul din cauza durerii.
Bucură-te, că deschizi ochii celor care au sufletul orb.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 3-lea
Dumnezeu Preamilostivul, ți-a întărit sufletul cu suferința și boala timpurie, te-a scos
din deșertăciunea sorții triste, dăruindu-ți curățenia inimii, ai fost asemenea lui Iova,
cel care a suferit mult. Iar tu, Maria cea Dreaptă, bucurându-te de dragostea lui
Dumnezeu, îi cântai din adâncul sufletului: Aliluia.

Icosul al 3-lea

Căci ai fost încercată de o furtună de gânduri și suferințe pentru sufletele celor care
luptau, Maică Marie, L-ai implorat pe Domnul Iisus Hristos cu blândețe și lacrimi și
ai dobândit liniștea, fiind unsă cu mir frumos mirositor. Iar noi, văzând harul lui
Dumnezeu îți cântăm acestea:
Bucură-te, că ai îndepărtat cu răbdare lingușeala dușmanilor.
Bucură-te, că sufletul tău a fost curățat prin suferință.
Bucură-te, muceniță, că ești foarte mărinimoasă față de oameni.
Bucură-te, muceniță, că l-ai iubit pe aproapele tău la fel ca pe tine.
Bucură-te, că prin rugăciune ai fost înzestrată cu harul alinării durerii celor care
suferă.
Bucură-te, porumbiță minunată, că te-ai dus cu sufletul curat în ceruri.
Bucură-te, că ai primit cununa slavei veșnice de la Dumnezeu.
Bucură-te, că ai transformat suferințele din acea vreme în bucurie veșnică.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 4-lea

Ai avut cu tine mătăniile din mărgele neprețuite când te-ai izolat să te rogi, nu ai
simțit boala, iar pentru că ai fost foarte înțeleaptă, oamenii evlavioși au venit la tine
pentru a primi cuvinte de mângâiere. Tu le-ai alinat sufletele de multe ori și pentru
aceasta ei îi cântă Dumnezeului Mare și Atotputernic: Aliluia.

Icosul al 4-lea

Te-ai apropiat cu dragoste și credință de Potirul vieții și ai primit Trupul și Sângele


lui Hristos, ca să te întărească Hristos, Cel care te-a ales, și ca să fie mereu în tine.
Așa ai fost luminată de Duhul Sfânt, ți-ai dedicat toată viața lui Hristos, iar noi îți
cântăm așa:
Bucură-te, că ai primit bunătatea luminată din ceruri de la Dumnezeu.
Bucură-te, că ți-ai luminat sufletul cu lumina Sfintei Treimi.
Bucură-te, că îngerii s-au minunat și s-au bucurat de tine și că oamenii te cinstesc.
Bucură-te, de întărâtarea și lacrimile amare ăla demonilor.
Bucură-te, vindecătoarea rănilor noastre trupești și a suferințelor sufletești.
Bucură-te, că mergi înaintea lui Dumnezeu pentru noi.
Bucură-te, că ne-ai vindecat suferințele prin rugăciunile tale.
Bucură-te, că prin modul tău de viață, ne-ai îndreptat viețile spre mântuire.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 5-lea

Asemănându-te fecioarelor înțelepte, ai păstrat mirul rugăciunilor și milei pentru


întâmpinarea lui Dumnezeu și cu candela aprinsă a fost posibil ca El să îți apară, iar
tu, arătându-i robii lui credincioși, Îi cântai Dumnezeului Atotmilostiv: Aliluia.

Icosul al 5-lea

Privind pământul rusesc doborât de întunecimea sufletească, l-ai nimicit prin


curățenia sufletului și ai încălzit sufletul fecioarelor tinere cu sunetul clopotelor
bisericești, îndrumându-le să-L slujească pe Dumnezeu și pentru a-și ajuta aproapele
în perioada ateismului. De aceea și noi urmându-ți exemplul, învăluim pe
Dumnezeu și pe aproapele nostru cu o iubire sinceră, cântându-i așa:
Bucură-te, că te cinstim pentru că ne alungi necazurile.
Bucură-te, că ne înveți cu răbdarea ta.
Bucură-te, că ne luminezi cu lumina sufletului tău.
Bucură-te, că dai o mână de ajutor bolnavilor.
Bucură-te, că îi povățuiești pe atei și pe cei răi.
Bucură-te, model de păstrate a credinței în secret.
Bucură-te, strălucire a curățeniei cerești.
Bucură-te, îmbinare de credință, speranță și dragoste.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 6-lea

Sfântul mucenic, mitropolitul Veniamin, ți-a vizitat chilia și a vorbit cu tine, ți-a dat
binecuvântarea să intri în rândul călugărițelor, să te întărească Dătătorul de fapte
bune, iar tu să-I cânți lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 6-lea
Privim ceremonia călugăririi tale în timpul prigoanei împotriva creștinilor de la
Biserica cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, locul în care ai mers cu evlavie.
Pentru că ai respectat poruncile lui Hristos și legământul monahal, noi îți mulțumim
cântându-ți așa:
Bucură-te, că faci parte din noii mucenici ai Bisericii Ruse.
Bucură-te, conducătoare a spiritului confesiunii.
Bucură-te, că prin mucenicia ta ai ajuns în Împărăția Cerurilor.
Bucură-te, că trupul tău a purtat răni asemenea lui Dumnezeu.
Bucură-te, că prin tine înțelegem dreptatea lui Dumnezeu.
Bucură-te, că împreună cu tine îl urmăm pe Hristos.
Bucură-te, că îi întărești pe cei care au luptat pentru credință.
Bucură-te, că le-ai luminat drumul spre mucenicie cu rugăciunile tale.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 7-lea

Faptele tale au fost ținute în secret, însă după cuvântul lui Dumnezeu: „un oraș nu
poate fi ascuns dacă este construit pe vârful muntelui, chiar dacă locuitorii îl țin
ascuns, lumina lumânărilor bate în jos și le arată tuturor că sunt în acel oraș”. La fel
și lumina virtuții tale, Sfântă Mamă Maria, le-a apărut oamenilor suferinzi, iar ei
privind-o, își vor îndrepta nădejdea spre Dumnezeu cel Atotputernicul printre sfinții
Săi, cântându-i: Aliluia.

Icosul al 7-lea

Chilia ta împodobită cu icoane și înmiresmată datorită rugăciunilor tale era cerul pe


pământ pentru oamenii suferinzi, care veneau în număr mare la tine căutând sfatul
duhovnicesc, rugăciunea și liniștea. Iar ei, din bucurie că și-au hrănit sufletul și prin
puterea lui Dumnezeu au devenit mai puternici , datorită faptelor bune care li s-au
făcut, îți cântau așa:
Bucură-te, că ai învins neputința trupului omenesc.
Bucură-te, că ai mers pe drumul îngust către mântuire.
Bucură-te, apărătoare a curajului duhovnicesc.
Bucură-te, refugiu al celor descurajați de suferință.
Bucură-te, că i-ai făcut mai înțelepți prin smerenie pe cei neînțelepți.
Bucură-te, că îi întărești pe cei slabi de înger.
Bucură-te, că ne-ai arătat puterea speranței.
Bucură-te, că ne dăruiești lumina bucuriei cerești.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 8-lea

Ai propovăduit neînfricata credință pe pământ, ai primit cu inima cuvântul înțelept


al sfântului Mucenic Veniamin, că nu oamenii salvează Biserica, ci Dumnezeul
nostru Iisus Hristos cu Sângele Său. Dar și noi, mucenița lui Hristos, privind măreția
ta mucenicească, alungăm din inimile noastre frica și răutatea, cântându-i lui
Dumnezeu: Aliluia.

Icosul al 8-lea

Ai stat la pat bolnavă fiind, te rugai la Dumnezeu Milostivul să ierte păcatele


omenești, să-i aducă pe necredincioși pe calea cea dreaptă și să-i ridice pe cei căzuți.
Rugăciunea și lacrimile tale au fost pe placul lui Dumnezeu, Mamă Marie. De aceea,
noi minunându-ne de măreția sfințeniei tale, îți cântăm:
Bucură-te, că ai îndulcit amărăciunea suferințelor.
Bucură-te, că ne îndrumi să avem încredere în voia lui Dumnezeu.
Bucură-te, că multe taine nu ți-au fost ascunse.
Bucură-te, că rugăciunile tale au ajuns până la ceruri.
Bucură-te, că ai îndepărtat uneltirile diavolești.
Bucură-te, că ți-ai întins mâinile spre Bunul Dumnezeu.
Bucură-te, că i-ai povățuit pe dușmani.
Bucură-te, că ai îndreptat inimile reci spre Dumnezeu, cu căldura rugăciunilor tale.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 9-lea

Te-ai rugat în taină Unicului Dumnezeu, lui Hristos și ai primit harul de a-i alina pe
cei suferinzi, oamenii bolnavi venind la tine pentru acesta. De aceea și noi, Sfântă
Preacuvioasă, suntem vrednici de mila lui Dumnezeu și cântăm cu smerenie în
inimi: Aliluia.

Icosul al 9-lea

Faima minunilor tale s-a răspândit dincolo de orașul Gatcina și o mulțime de oameni
au venit din alte orașe și din alte părți, lăudându-L pe Dumnezeu, ți-au recunoscut
sfinția, chiar dacă trupul tău era secerat de boală, iar noi, împreună cu ei preaslăvim
mila Domnului și îți cântăm:
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne-ai îndreptat spre Dumnezeu.
Bucură-te, că ai îndreptat suflete spre lumina veșnică.
Bucură-te, logodnică binecuvântată a lui Hristos.
Bucură-te, că prin stilul tău de viață ai dovedit lipsa de judecată a lumii.
Bucură-te, că ne-ai îmbogățit fiind un exemplu de evlavie.
Bucură-te, că ne-ai arătat puterea credinței.
Bucură-te, că ai fost săracă cu duhul și astfel ai primi harul Duhului Sfânt.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 10-lea

Toți oamenii s-au minunat că s-a reflectat în tine bucuria și bogăția de virtuți:
curățenia asemenea îngerilor, dovezile de curaj chiar dacă trupul tău a fost secerat de
boli crude și suferință și compasiunea nemărginită față de oameni. Preacuvioasă
Mamă, pentru toate acestea Îi cântăm Dumnezeului preamărit de tine: Aliluia.

Icosul al 10-lea

Diavolul, dușmanul mântuirii, nu a putut să umbrească faptele tale bune, pentru că


tu i-ai luminat pe toți cu bucuria și mângâierea. Și ți-ai îndeplinit sarcina din rândul
îngerilor de a-i învăța pe oameni să nu se lepede de Hristos până la moarte și le-ai
zis că dragostea lui le va încălzi fără încetare inimile, că pe cei bolnavi nu îi vor
speria lanțurile, temnițele, suferințele și moartea. De aceea îți spunem așa:
Bucură-te, model neînfricat de păstrare a credinței.
Bucură-te, păstrătoare a binefacerilor Domnului.
Bucură-te, că ai înfăptuit bucurii pascale.
Bucură-te, că prin suferințele tale te-ai îndreptat spre bucuria cerească.
Bucură-te, că ai ținut departe de păcat sufletul necredincios.
Bucură-te, că ai dat dovadă de răbdare în suferințe.
Bucură-te, păstrătoare a harurilor dumnezeiești
Bucură-te, apărătoare a bunătății lui Dumnezeu.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 11-lea

Chinuitorii au venit în locuința ta noaptea și au pus trupul tău încercat de multe boli
în car, vorbindu-ți despre boală și batjocură. Dar tu, Preacuvioasă Muceniță Maria,
ți-ai îndreptat gândul spre Dumnezeu și Îi cântai: Aliluia.
Icosul al 11-lea

Deși ai trecut prin chinurile arzătoare și ai vărsat o mare de lacrimi, ai intrat în pacea
veșnică cu bunăvoința lui Dumnezeu. Cei care te-au chinuit erau foarte surprinși să
vadă ce mare era mulțimea de oameni care a fost martoră la slavă sfinției tale. De
aceea și noi, preamărind faptele tale, Sfântă Muceniță, îți spunem:
Bucură-te, rază de soare a Împărăției Cerurilor.
Bucură-te, că ai primit darul alegerii.
Bucură-te, că ai alungat întunericul sufletesc.
Bucură-te, că ai primit rugăciuni pentru binefacere.
Bucură-te, că ai arătat calea cea dreaptă celor drepți.
Bucură-te, că ai primit cununa de la Dumnezeu Atotputernicul.
Bucură-te, că ai sfințit prin rugăciuni orașul Gatcina.
Bucură-te, că l-ai sfințit cu sfintele tale moaște.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.

Condacul al 12-lea

Trupul și sângele nu s-au apropiat, iar tu văzând voia lui Dumnezeu te-ai oferit ca
jertfă nevinovată pentru sacrificiu. În ultimele zile ale pribegiei tale pe pământ ai
rostit în temniță cuvântul apostolului: ”Ce ne îndepărtează de dragostea lui Hristos?
Să fie oare mâhnirea sau strâmtorarea sau prigoana sau foamea sau goliciunea sau
necazul?” De aceea, iertându-i pe cei care te-au chinuit, fericită Marie, i-ai cântat
Domnului: Aliluia.

Icosul al 12-lea

Îngerul Domnului a fost trimis la tine în temniță, să-ți apere sufletul sfânt și să te
conducă spre fericirea celor iubiți de Dumnezeu, iar noi fiind mântuiți de sângele tău
și de suferințele tale, îți cântăm așa:
Bucură-te, că ești considerată cu chip de înger.
Bucură-te, I-ai dus lui Dumnezeu fructele virtuții.
Bucură-te, că L-ai rugat pe Hristos să ne facă inimile curate.
Bucură-te, ce ne-ai vindecat de viciile păcătoase.
Bucură-te, că ne-ai izbăvit de chinurile iadului.
Bucură-te, că i-ai mântuit prin rugăciune pe cei care au venit la tine.
Bucură-te, că înfrumusețezi soborul celor drepți din Sankt Petersburg.
Bucură-te, că ai trecut în rândul noilor mucenici.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.
Condacul 13

Sfântă Marie, preacuvioasă Muceniță, privim tinerețea ta care s-a scurs în luptele
sufletești și în smerenie, privim maturitatea ta întărită de gândurile curate și de
rugăciune, privim și sfârșitul tău mucenicesc. Privim astăzi și slava ta din Ceruri! Fii
stăruitoarea și apărătoarea noastră blândă în fața lui Dumnezeu, căci noi îi vom
cânta pururea: Aliluia. (Acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Îngerii lui Dumnezeu s-au bucurat încă de la nașterea ta, pentru că te-ai rugat fără
încetare și ai fost respectată pentru că ai oferit daruri sufletești asemenea lor, cinstind
puterea lui Dumnezeu. În perioada ateistă, ai luptat pentru adevărul lui Hristos în
biserică de pe pământ și ți-ai păstrat credința neclintită. Iar noi, privind chipul tău, îți
cântăm așa:
Bucură-te, urmașă purtătoare de evlavie creștină.
Bucură-te, că ai dat dovadă de blândețe îngerească.
Bucură-te, că ai găsit mângâierea cerească.
Bucură-te, că ai transformat durerea pământească în bucurie.
Bucură-te, că inima și-a alinat suferința.
Bucură-te, că ți-ai dedicat viața lui Dumnezeu.
Bucură-te, sol al iubirii lui Dumnezeu.
Bucură-te, flacără nestinsă a credinței ortodoxe.
Bucură-te, Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră smerită, că te rogi pentru noi cu
rugăciuni fierbinți.
Condacul 1

Preacuvioasă Muceniță, aleasa lui Hristos, le-ai apărut locuitorilor drepți din Gatcina
prin faptele tale bune și prin smerenie. Și astăzi, te preamărim, ne amintim cu
dragoste de tine, fiind cinstită în fața lui Dumnezeu și ne ocrotești, îți cântăm fără
încetare cu inima înduioșată: Bucură-te Preacuvioasă Muceniță Maria, martiră
smerită, că te rogi pentru noi cu rugăciuni fierbinți

Rugăciune către Sfânta Maria de Gatcina

O, preacuvioasă Sfântă Muceniță Maria, lauda îngerilor și a noilor mucenici și


mărturisitori slavă. Privește-ne pe noi, păcătoșii, care te rugăm ca o caldă apărătoare
și smerită rugătoare în fața lui Dumnezeu, Celui care cu rugăciune, post, credință și
răbdare te-ai arătat. Tu, având lumina credinței în Hristos, darul înainte-vederii și a
facerii de minuni, roagă-L pe Domnul să primească lacrimile și căința noastră, să ne
dăruiască nouă (numele) iertarea păcatelor, dragoste nefățarnică de aproapele, tărie
în credință, trezvie și viață bine-plăcută lui Dumnezeu.

O, preacuvioasă Maică, ajută-ne pe cei ce cinstim sfântă pomenirea ta și roagă-L pe


Domnul ca, pentru rugăciunile tale, să ne dăruiască pace sufletească și vindecare în
boli.

Roagă, preacuvioasă Sfântă Muceniță, pe milostivul Dumnezeu, făcătorul nostru, să


ne ferească de răutățile ce vin asupra noastră, să trăim în curăție și în binecuvântare
slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfantului Isaac Sirul


(28 ianuarie)

Condacul 1

Din tinerete l-ai indragit pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinte al lui Dumnezeu.
Cautand numai Aceluia cu inflacarare sa-I urmezi in post si rugaciune tot mereu, in
pustie nevoindu-te iar cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu,
te-ai aratat vas ales al teologhisirii despre milostivirea Creatorului si fata de toata
faptura Sa. Pentru aceasta ne rugam tie, mijloceste pentru noi, Sfinte Parinte, cu
rugaciunile tale cele bine placute lui Dumnezeu ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, Sfinte
Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!
Icosul 1

Om fiind prin fire, inger prin purtari ai fost vazut sfinte parinte Isaac Sirul, de aceea
minunandu-ne de viata ta bineplacuta lui Dumnezeu, zicem tie acestea:
Bucura-te, Parinte, ca Hristos ni te-a arata noua;
Bucura-te, cel ce ai intrat de tanar in manastirea Marelui Matei impreuna cu fratele
tau;
Bucura-te, ca ne arati calea catre inimile noastre;
Bucura-te, descoperitor al tainelor dumnezeiseti;
Bucura-te, cel ce ne inveti sa primim cu smerenie si rabdare leacul cel amar al
ispitelor;
Bucura-te, ca ne esti pilda de sfanta nevointa;
Bucura-te, al crestinilor indrumator spre pocainta;
Bucura-te, cel ce ne inveti ca nimeni nu s-a suit la cer fara de cruce;
Bucura-te, izvor nesecat de lacrimi si bucurie sfanta;
Bucura-te, revarsare de minuni uimitoare;
Bucura-te, ca ne hranesti cu rugaciunile tale;
Bucura-te, ca din frageda pruncie fapta cea buna ai ales-o;
Bucura-te, Sfinte Isaac cel ales de Hristos a fi calauza monahilor;
Bucura-te, smerenie inalta ca ai fugit de cinstea staretiei si l-ai lasat pe fratele tau sa
primeasca aceasta cinste in fata fratilor manastirii;
Bucura-te, mare rugator pentru omenirea intreaga si pentru toata faptura ziditorului;
Bucura-te, ca in incercarile si necazurile noastre mijlocesti Prea Sfintei Treimi pentru
noi;
Bucura-te, ca fapta cea buna si sarguinta ca prietene tu ti le-ai ales;
Bucura-te, Precuvioase, trambita duhovniceasca ce binevesteste iubirea
dumnezeiasca la toata faptura;
Bucura-te, ca ne-ai aratat cuvantul dreptei credinte;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 2

Ochii sufletului din copilarie intinzand catre Hristos, Luminatorul tuturor, si


dispretuind toata lumeasca inchinaciune, ai urmat prin nevointa luminii poruncilor
lui Dumnezeu caci te-a chemat sa-I canti Lui neincetat: Aliluia!

Icosul 2

Stiind, Sfinte Parinte Isaac Sirul ca viata pustinicilor fericita este, te-ai intraripat cu
dumnezeiscul dor care ti-a dat nadejdea indulcirii din vesnicele bunatati ale
imparatiei cerurilor, te-ai facut luminator duhovnicesc lumii pentru aceasta iti
cantam tie una ca aceasta:
Bucura-te, iubitor de liniste;
Bucura-te, blandete, smerenie si cugetare adanca;
Bucura-te, pentru toti cuvant de indreptare;
Bucura-te, cel ce ai trait in singuratate hranindu-te cu postul si rugaciunea;
Bucura-te, iubitorule de smerenie;
Bucura-te, primitor al darurilor celor bune si desavarsite de la Parintele Luminilor;
Bucura-te, ca ne-ai indemnat spre plansul cel de pocainta;
Bucura-te, cel ce rugaciunea ne-ai aratat-o ca fiind medicament in orice suferinta;
Bucura-te, iubitor de aspra postire;
Bucura-te, cel ce ne inveti sa iubim si sa patimim cu cei saraci;
Bucura-te, mijlocitor pentru toata suflarea;
Bucura-te, ca de mila inima decat iti era patrunsa;
Bucura-te, ca tu chiar si pentru demoni aveai rugaciune aprinsa;
Bucura-te, purtatorule de Dumnezeu;
Bucura-te, adunator de margaritare duhovnicesti;
Bucura-te, mult povatuitorule spre intelegerea milostivirii lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa sporim mila in sufletele noastre;
Bucura-te, ca te-ai imbracat cu smerenia ca si cu o haina luminoasa;
Bucura-te, cel ce ne-ai invatat ca smerenia e haina lui Dumnezeu cea minunata;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 3

Lumina harului ca a unui slujitor al cuvantului s-a revarsat in chip stralucit peste
tine parinte, te-ai patruns fara de ardere de focul dumnezeirii si sufletele cele
neputincioase le-ai infierbantat. Pentru darul virturilor cu bucurie sfanta cantam lui
Dumneze: Aliluia!

Icosul 3

Pentru viata si faptele tale cele minunate, Parinte Isaac de Dumnezeu inteleptite, ai
fost ales epsicop de Ninive, dar nezabovind prea mult in cetate te-ai retras din nou la
prea dulcea pustie rugandu-te pentru toti si mantuirea tuturor, de aceea si noi
vazand chipul smereniei si al blandetii tale cu dragoste zicem unele ca acestea:
Bucura-te, cel ce pentru sfintenia vietii tale episcop de Ninive ai fost facut;
Bucura-te, ca vazand cruzimea locuitorilor si neascultarea cetatii ai plans de dorul
singuratatii;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de darul dreptei socoteli;
Bucura-te, mare iubitor al pustiului;
Bucura-te, cantare cu adancime a harului;
Bucura-te, ca te-ai facut purtator al luminii intelegatoare;
Bucura-te, cugetarea cuvantului viu;
Bucura-te, ca intorci inimi la simplitate;
Bucura-te, al tainelor ascunse descoperitor;
Bucura-te, ca celor smeriti le dai gandul cel bun;
Bucura-te, cel ales de Dumnezeu ce ai plans pentru faradelegile noastre;
Bucura-te, ca ne-ai lasat prin scris multa lumina a cugetarilor dumnezeiesti;
Bucura-te, faclia aprinsa din rugul duhului sfant;
Bucura-te, ca avand intelepciune de sus ai fost buna calauza monahilor;
Bucura-te, lumina nestinsa in intunericul acestei lumi;
Bucura-te, mare sfant al Siriei care a dat bisericii lui Hristos multi martiri spre slava
lui Dumnezeu;
Bucura-te, bucuria credinciosilor dreptmaritori;
Bucura-te, raza de soare a lui Hristos Soarele Dreptatii;
Bucura-te, luminatorule si propovaduitorule al cuvantului dumnezeiesc;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 4

Asemeni Dreptului Avrram care s-a facut prieten al lui Dumnezeu, asa si tu sfinte ai
ajuns cu iubirea fata de toti iar Dreptului Isaac te-a asemanat cu jertfa, ascultarea si
binecuvantarea ta prin care ai adus Prea Sfintei Treimi slava si multumire cu inima
cantand neincetat: Aliluia!

Icosul 4

Iubtor al pustiniciei si al poruncilor lui Hristos parinte te-ai nevoit cu smerenie


cautand muntii ca adapost de rugaciune si dispretuind desertaciunile acestei lumi
trecatoare, te-ai facut vas ale al Duhului Sfant, pentru aceasta cu credinta si cu
umilinta iti graim:
Bucura-te, mare iubtor de Hristos;
Bucura-te, ca pacea sufletului ai aflat;
Bucura-te, luminator al faptelor bune;
Bucura-te, preabunul nostru sfatuitor;
Bucura-te, ca in rugaciune si plans ai fost staruitor;
Bucura-te, blandetea cea dorita de Dumnezeu;
Bucura-te, ca ne indemni catre cele mai presus de ceruri;
Bucura-te, cel ce ai fugit de tulburarile lumesti;
Bucura-te, adunator de intelepciune de la cei inaintasi;
Bucura-te, purtatorule de bucurie sfanta;
Bucura-te, cel ce te bucuri cu ingerii din cer si cu toti sfintii;
Bucura-te, faclie al pustiei si luminator al celor cu sufletul pustiu
Bucura-te, viata duhovmiceasca inalta la care cu anevoie se ajunge;
Bucura-te, condei de aur al duhului sfant;
Bucura-te, izvoratorule de bucurie pentru ingeri si oameni;
Bucura-te, cel in care a stralucit lumina Prea Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca pe parintii pustiei ai urmat nevointei duhvnicesti;
Bucura-te, nevoitorule al rugaciunii neincetate si al smereniei traitor;
Bucura-te, lumina lina a pustiei care ne arati noua pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant
stralucind in iubire nemarginita;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 5

Ne-ai invata prin scrierile tale, sfinte al lui Dumnezeu, sa fugim de intristarea
insuflata de diavolul ce vrea sa ne arunce mereu in deznadejde din pricina pacatelor
noastre, spunandu-ne ca efortul amagitorului este de-ai convinge pe toti oamnii ca
Dumnezeu nu se ingrijeste de ei, insa noi niciodata sa nu credem amagirea lui cea
vicleana ci sa avem toata nadejedea in bunatatea si iubirea lui Dumnezeu pentru
toata faptura Sa, fiindca adevarata cainta nu se naste din teama ci din gustarea
iertarii milostive al lui Dumnezeu, cantand Lui totdeauna: Aliluia!

Icosul 5

Cat de minunat aflam din scrierile tale, sfinte parinte Isaac Sirul, despre tainele lui
Dumnezeu, aratand ca darul lui Dumnezeu e adavarata legatura in stare sa ne
uneasca cu El iar nu amenintarile si frica de pedeapsa, ci intelegerea lui Dumnezeu
trebuie sa porneasca nu de la micimea noastra ci de la maretia Lui, ne bucuram noi
nevrednicii de toate invataturile tale cele sfinte si cu dragoste iti zicem unele ca
acestea:
Bucura-te, ca inaltarea inaintea oamenilor nu ai voit;
Bucura-te, lesne biruitorule al sarpelui celui viclean;
Bucura-te, ca pe stapanul Hristos ti L-ai luat ajutor si izbavitor;
Bucura-te, intru tot bunule parinte, ca ai lasat noua pilde de urmat;
Bucura-te, bucuria oamenilor duhovnicesti;
Bucura-te, ca indrumi viata noatra spre mantuire;
Bucura-te, ca atat de mare ti-a fost iubirea pentru Dumnezeu incat te-ai rugat si
pentru ingerii cazuti;
Bucura-te, al rugaciunii intaritor;
Bucura-te, neostenit indrumator catre cele duhovnicesti;
Bucura-te, al deznadejdii tamaduitor;
Bucura-te, al patimilor linistitor;
Bucura-te, pentru mantuire rugator;
Bucura-te, celor asupriti mijlocitor;
Bucura-te, al rautatilor nimicitor;
Bucura-te, celor gresiti indreptator;
Bucura-te, cel ce cu rugaciunea ne-ai intarit;
Bucura-te, a celor puternici domolitor;
Bucura-te, cel ce cu linistirea si pustia te-ai ostenit;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa avem mereu incredere in purtarea de grija a lui
Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 6

De ne-am aduce aminte mereu de cuvantul tau Sfinte, in care ne spuneai ca


Dumnezeu e drept tocmai pentru ca este milostiv, am indrazni mai mult sa alergam
cu smerenie si pocainta inaintea a Celui a toate iertator pentru a primi iertarea
pacatelor noastre si Har imbelsugat, cantand impreuna cu tine milostivului
Dumnezeu un neincetat: Aliluia!

Icosul 6

Greu este oamenilor a patrunde intelesul celor duhovnicesti si adanci pe care ni le-ai
descoperit noua despre iubirea lui Dumnezeu cea negraita cand ai zis: “Prin iubire El
a adus la existenta lumea, prin iubire o conduce in existenta ei in timp, prin iubire o
va duce spre acea prefacere minunata si tot prin iubire lumea va fi inghitita in marea
taina a Celui care a savarsit toate acestea”, iar noi, indraznind, zicem tie cu smerenie
si dragoste asa:
Bucura-te, cel ce intelepciune de la Dumnezeu ai primit;
Bucura-te, ca oamenilor invatatura sfanta le-ai daruit;
Bucura-te, cel ce ai fost ales sa linistesti;
Bucura-te, cel ce pe Hristos il binevestesti;
Bucura-te, Sfinte ca ai lasat scaunul episcopal si te-ai retras in pustie;
Bucura-te, ca in pustia muntelui Mataot te-ai retras;
Bucura-te, margaritar slefuit prin post, rugaciune si studiul sfintei scripturi in pustiul
anahoretilor;
Bucura-te, ochi duhovnicesti, vazator al binelui;
Bucura-te, inaltime a dragostei care si pentru demoni ai mijlocit in rugaciune;
Bucura-te, stea care lumineaaza din asprimea pustiei;
Bucura-te, cedru crescut pe muntele credintei;
Bucura-te, cel ce te-ai inaltat pe inaltimile duhovnicesti;
Bucura-te, bucuria Domnului Hristos;
Bucura-te, lumina celor ce se roaga;
Bucura-te, cel ce pustiul ai infruntat cu asprimea postirii;
Bucura-te, cel ce cu apa vie te-ai adapat;
Bucura-te, cel ce ne arati calea catre Dumnezeu;
Bucura-te, patrundere adanca al intelesurilor duhovnicesti in tainele scripturii;
Bucura-te, minte luminata de intelepciunea Duhului Sfant;
Bucura-te, Sfinte parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 7

Am invatat din scrierile tale ca a vedea neincetat purtarea de grija a lui Dumnezeu
fata de toate lucrurile mainilor sale este adevarata vedere duhovniceasca si ca mintea
omului va ajunge atunci sa fie inghitita de o minunare plina de uimire, aruncandu-
ne cu fata la pamant in rugaciune si zicand: Aliluia!

Icosul 7

Dumnezeieste ai glasuit Sfinte Parinte Isaac Sirul cand ai zis “Aceasta sa-ti fie un
semn luminos ca sufletul tau a atins limpezimea cand, cercetandu-te cu toata luarea
aminte, vei gasi ca esti plin de mila pentru tot neamul omenesc si inima ta sufera si
arde ca un foc de taria milei tale pentru oameni fara a face deosebiri intre ei”, ne-ai
umplut de bucurie sfanta pentru a-ti canta tie asa:
Bucura-te, ca Hristos ti-a inaltat gandirea din adancurile pamantului pana la scaunul
Fiintei Sale;
Bucura-te, ca iubirea Sa te-a umplut de uimire;
Bucura-te, ca timpul petrecut in singuratate si rugaciune ti-a adus intelegerea celor
sfinte;
Bucura-te, ca acestei intelegeri i-a urmat descoperirea iubirii nemasurate a lui
Dumnezeu pentru intrega Sa creatie;
Bucura-te, ca te rogi neincetat pentru mantuirea a toata lumea;
Bucura-te, cel pentru care iadul este cea mai mare pedagogie a lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai avut indrazneala sfanta plina de iubire dumnezeiasca;
Bucura-te, ca din aceasta indrazneala si nadejde in marea milostivirea a lui
Dumnezeu te-ai rugat si pentru manutuirea celor mai mari pacatosi ai lumii;
Bucura-te, ca in smerenia ta te considerai cel mai pacatos dintre toti oamenii;
Bucura-te, cel ce a dobandit isihia mintii si a inimii;
Bucura-te, cel ce ne faci partasi la harul ceresc prin mijlocirea ta;
Bucura-te, iubitorul celor singuratici si iubitori de Dumnezeu;
Bucura-te, minte patrunzatoare a tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, pacea si bucuria sufletelor noastre;
Bucura-te, ca rugaciuni si mijlociri aduci pentru toti;
Bucura-te, caci cu post, privegheri si rugaciuni neincetate te-ai nevoit;
Bucura-te, mare Isaac cel cu viata si cu nume minunat;
Bucura-te, povatuitor al rugaciunii si linisii celei desavarsite;
Bucura-te, cel ce ne inveti ca milostenia apropie sufletul de Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 8

Din pricina multor nevointe si a studierii zilnice si aprofundate a sfintei scripturi,


mai la batranete Sfintul Isaac Sirul a orbit de ochii cei trupesti insa cei duhovnicesti
mai mult s-au deschis si s-au luminat cu harul cel dumnezeiesc, zicand lui
Dumnezeu cu multumire: Aliluia!

Icosul 8

Roada smereniei, a dreptei socoteli si a ascultarii s-a vazut la Sfantul Isaac atunci
cand a primit cu multumire ca fratii sa-l ia din pustie si sa-l ingrijeasca in manastirea
lor avandu-l ca un pe un pastor si invatator duhovnicesc in mijlocul lor, ascultandu-l
ca pe un parinte si invatand din pilda vieturii lui celei sfinte si bineplacute lui
Dumnezeu, iar noi cei ce ne-am invrednicit a-ti alcatui cantare iti zicem acestea:
Bucura-te, mare sfant parinte iubitor de Hristos;
Bucura-te, purtatorule de mari daruri ceresti;
Bucura-te, ca din vietuirea ta curata si ingerii sau minunat;
Bucura-te, mare iubitor de Dumnezeu;
Bucura-te, ca voind sa petreci viata ingereasca in pustiu te-ai nevoit;
Bucura-te, ca pustiul ca pe o comoara de mare pret l-ai socotit;
Bucura-te, ca pierzand vederea cea trupeasca te-ai desfatat de vederea cea
duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai bucurat de vederea duhovniceasca mai mult decat cea
trupeasca;
Bucura-te, suflet smerit cu Dumnezeu unit;
Bucura-te, inima inmiresmata de dragostea Mantuitorului;
Bucura-te, izvor tamaduitor de orbire duhovniceasca;
Bucura-te, ca prin increderea ta in Domnul Hristos pe El mult L-ai bucurat;
Bucura-te, cel impreuna cu Sfantu Efrem Sirul praznuit in cer si pe pamant;
Bucura-te, cel caci cu sfintii in Slava Domnului te veselesti;
Bucura-te, nadejdea sufletului meu;
Bucura-te, Sfinte, icoana luminoasa cu raze de iubire si nadejde in Dumnezeu;
Bucura-te, parinte al iubirii dumnezeiesti si invatator al osandirii de sine pentru
smerenia deplina;
Bucura-te, ca invataturile tale sunt hrana si tamaduire sufletelor noastre;
Bucura-te, caci rugaciunile tale sunt bine primite la Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 9

Bucurie mare ai adus la toata lumea cu pilda vieturii sfinte si cu invataturile tale
despre Dumnezeu si tainele proniei Sale, incat de uimire umplandu-ne noi ii
multumim lui Dumnezeu pentru tine si cantam Lui: Aliluia!

Icosul 9

Ne bucuram de darul cel prea mare facut tie sfinte, de bunatatea Lui Dumnezeu de
a-ti decoperi tie mare taine dumnezeiesti spre folosul duhovnicesc al celor care il
cauta pe Dumnezeu din dragoste de Dumnezeu si nu din dragoste sau pretuire de
sine, a celor care se nevoiesc in post si rugaciune de dragul lui Dumnezeu si a
ramane in comuniune de iubire cu El, si nu se nevoiesc pentru a arata ca sunt mai
buni ca altii , pentru cei ce au inteles dragostea ta de Dumnezeu si de toti oamenii,
indraznim a te ferici zicand:
Bucura-te, mare indrumator duhovnicesc al monahilor si mirenilor deopotriva;
Bucura-te, ravnitor al asprei nevointe, al tacerii si al contemplarii duhului;
Bucura-te, parinte prea intelept, mare povatuitor duhovnicesc al celor ce-L cauta din
toata inima pe Dumnezeu;
Bucura-te, mare ascet al crestinatatii si teolog al dreptei credintei de Dumnezeu
daruit;
Bucura-te, apa curata de mult pret a pustiei;
Bucura-te, iubitorul isihiei si al tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, minte plina de cugetare duhovniceasca;
Bucura-te, datator de bucurie adanca inimilor insetate de dragostea Creatorului;
Bucura-te, candela smereniei adevarate aprinse de focul dragostei de Dumnezeu;
Bucura-te, neincetatul rugator inaintea Prea Sfintei Treimi pentru pacatele noastre;
Bucura-te, iubitor al pustiei unde te-ai retras sa te rogi pentru intreaga lume;
Bucura-te, pentru multimea de sfinte invataturi pe care ni le-ai lasat mostenire;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa ne rugam pentru toti chiar si pentru vrajmasii nostrii;
Bucura-te, ca impreuna cu tine si fratele s-a nevoit invatand pe toti fratii sfanta
credinta;
Bucura-te, Sfinte Parinte, ca episcop de Ninive fiind tot ca un sihastru ai trait;
Bucura-te, ca hrana cea mai de folos ti-a fost sfanta rugaciune;
Bucura-te, ca din citirea si aprofundarea sfintei scripturi te-ai hranit cu taine ce nu
sunt din aceasta lume;
Bucura-te, cel ce pururea te rogi pentru mantuirea crestinilor ortodocsi;
Bucura-te, cel ce neincetat te rogi pentru manturiea la toata lumea ca toti sa vina la
constiinta adevarului;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 10

In marea acestei vieti inotand, nadejde tare te avem, preacinsite parinte ca stim ca nu
vom fi doborati de involburatele valuri ale primejdiilor avandu-te pe tine ajutor
puternic in rugaciune si in glas de bucurie la limanul mantuirii vom canta lui
Dumnezeu Aliluia!

Icosul 10

Cu raurile cucerniciei tale, dumnezeiesc pastor, te-ai bucurat ca o cetate in pustie


adunand in jurul pildei vieturii tale multimea indumnezeita a cuviosilor si a
drepcredinciosilor crestini, care cu dragoste striga tie:
Bucura-te, traitor al Dumnezului celui viu;
Bucura-te, cel care ai cunsocut pacea lui Dumnezeu care intrece orice intelegere a
mintii;
Bucura-te, cel ce ne iubesti pe toti cu dragoste dumnezeiasca;
Bucura-te, cel ce ai spus: “Doamne Dumnezeul meu, trimite mangaiere tuturor celor
aflati fara vina in tot felul de amare greutati”;
Bucura-te, sfinte al lui Dumnezeu care aprinzi in noi pacatosii darul rugaciunii;
Bucura-te, ca ne-ai invatat sa pazim cum se cuvine poruncile lui Dumnezeu;
Bucura-te, cuvioase si mare invatator, cel care ai ajuns in cea mai inalta treapta a
iubirii de Dumnezeu;
Bucura-te, ca primind hrana duhovniceasca cugetarea cea dumnezeiasca, ai luat
calea pustiei pentru a te nevoi in post si rugaciune;
Bucura-te, grabnic ajutator celor ce striga la tine fiind ingenunchiati de cruce;
Bucura-te, temelie sfanta a crestinilor, mirenilor si monahilor;
Bucura-te, intelepciune insuflata de Dumnezeu ca sa o daruiesti tuturor;
Bucura-te, izvor nesecat al invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, pentru comoara de mult pret pe care ne-ai lasat-o noua prin invataturile
tale cele iubitoare de frumos;
Bucura-te, ca ne inveti sa ne imbracam mai mult in haina smereniei;
Bucura-te, pentru toate invataturile tale ce ne sunt de mare folos pe calea noastra
spre Hristos;
Bucura-te, cel ce ai adus mare bucurie sfintilor ingeri si tuturor sfintilor cu dragostea
ta pentru Dumnezeu si nevointele pustnicesti;
Bucura-te, mare folositor si scump rugator pentru cei care te cheama in ajutor;
Bucura-te, ca atat de minunat ai spus: “Mucenic viu este cel ce se caieste cu
adevarat”;
Bucura-te, cel ce ne inveti ca viata aceasta ne-a fost data pentru pocainta;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 11

Roaga-te, sfinte al Mantuitorului Hristos pentru intreaga lume ca toti sa ajungem la


pocainta ta adevarata, a ninivitenilor, cu smerenie adanca sa scapam de suferinta cea
amara a celor ce nu se smerescc, ca mantuindu-ne cu toti prin rugaciunile tale si ale
tuturor sfintilor sa ii cantam neincetat lui Dumnezeu cu toata dragostea si cu toata
recunostiinta: Aliluia!

Icosul 11

Lumina cea cereasca primind-o, parinte, lasand in urma desertaciunilre si tulburarile


pamantesti, te-ai facut mostenitor al lui Hristos, rodind bunatatile cele venice, pentru
aceasta mijloceste cu rugaciunile tale izbavirea de patimi celor ce cu dragoste iti
canta tie:
Bucura-te, cel ce mereu ai tanjit launtric dupa dragostea si dorul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca in pustie te-ai retras ca sa fugi de toate desertaciunile lumesti;
Bucura-te, bucuria sufletului meu si al tuturor celor chinuiti de ispite, ganduri, griji
si furtuni in lumea aceasta;
Bucura-te, cel ce ai spus ca postul este cununa celor ce se infraneaza;
Bucura-te, cel ce ai zis “Omule, coboara-te cu mintea in camara inimii tale si atunci ai
ajuns in cer”;
Bucura-te, oglinda duhovniceasca in care fiecare ne putem privi neputinele
duhovnicesti;
Bucura-te, ca tu ne oglindesti asa cum se cuvine viata cea indumnezeita;
Bucura-te, hrana pustiei pentru sufletele infometate de mantuire;
Bucura-te, parintele iubirii si al smeritei rugaciuni;
Bucura-te , cel ce ai fost luminat de Dumnezeu cu lumina Duhului Sfant;
Bucura-te, mult iubitor de Hristos si de toata zidirea Lui;
Bucura-te, margaritar si floare pretioasa a rugaciunii pentru toti;
Bucura-te, ca ne inveti rabdarea in suferinte;
Bucura-te, ca ne inveti sa dorim mantuirea tuturor ca sa scapam de gandul osandirii
aproapelui;
Bucura-te, mireasma duhovniceasca a pustiei chiar si in mijlocul cetatii;
Bucura-te, reazem duhovnicesc al sihastrilor si a celor ce se nevoiesc cu singuratatea
chiar si in mijlocul lumii;
Bucura-te, cel plin de dragoste de Dumnezeu si pentru tot ceea ce iubeste El;
Bucura-te, floare rara a smereniei;
Bucura-te, cel ce ai ajuns la desavarsirea cea duhovniceasca prin dragostea cea
dumnezeisca;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 12

Harul cel dumnezeiesc revarsa-l noua de la Hristos Domnul Slavei, opreste


dezbinarea in biserica ce mereu se face prin uneltirea vrajmasului diavol si prin
amagariea lui, risipind cu rugaciunile tale toate desartele lui lucrari si tulburari,
stinge asupririle celor potrivnici si indrepteaza viata noastra ca in unire si pace
adanca toti sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Cantand maririle tale cu umilinta si evlavie, ne inchinam sfintelor tale nevointe


duhovnicesti, fericind chinurile vietii tale pustincesti ce le-ai rabdat pentru
Mantuitorul nostru Iisus Hristos si multumindu-ti pentru toate binefacerile tale,
graim unele ca acestea:
Bucura-te, vas cinstit al Duhului Sfant si al dumnezeiestilor descoperiri;
Bucura-te, mangeierea sufletelor celor ce se pocaiesc cu adevarat de pacatele lor;
Bucura-te, floare duhovniceascsa a pamantului sirian;
Bucura-te, sabie tare a duhului in lumea robita de pacat;
Bucura-te, cel ce te rogi pentru noi ca toti sa ajungem la cunoasterea lui Dumnezeu
cea adevarata;
Bucura-te, mult luminatorule al mintilor si al inimilor insetate de bunatatea lui
Dumnezeu;
Bucura-te, preacuvioase astru stralucitor al bisericii lui Hristos ce risipesti toata
negura uneltirilor diavolesti;
Bucura-te, cel ce te-ai retras din scaunul de episcop pentru a te feri de galcevile
oamenilor tulburati de certuri pentru credinta;
Bucura-te, cel ce cu mare evlavie propovaduiai cuvantul Evangheliei lui Hristos prin
cuvantul si prin pilda vieturii tale celei smerite;
Bucura-te, ca ravnind dupa aspra nevointa, pentru blandete si smerenie te-ai retras
in adancul pustiei;
Bucura-te, lumina blanda calauza celor rataciti prin scris si vietuire sfanta;
Bucura-te, minte luminata de Duhul Sfant pentru a ajuta la deschiderea mintior celor
ce voiesc sa inteleaga tainele sfintelor scripturi;
Bucura-te, cel ce cu invatatura, virturtile si viata ta cea placuta lui Dumnezeu te-ai
facut frumoasa pilda monahilor si esti minunat mijlocitor in rugaciune pentru toti;
Bucura-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cel ce esti numarat cu cei intai nascuti inscrisi in
cer in Imparatia Cerurilor;
Bucura-te, ca ne inveti cum sa ajungem in ceata sfintilor prin bucuria dragostei si a
smereniei;
Bucura-te, ca prin viata ta pamanteasca si duhovniceasca ne-ai aratat chipul
pocaintei celei adevarate;
Bucura-te, ca din tinerete viata ta ai inchinat-o lui Dumnezeu, iar acum in viata cea
pururea cea neimbatranitoare petreci cu toti minunatii sfinti ai lui Hristos;
Bucura-te, blandete sfanta ce ai ajuns a privesti pe toti oamenii prin ochii milostiviri
lui Hristos;
Bucura-te, dragul si minunatul nostru parinte duhovnicesc;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 13

O, Sfinte Parinte Isaac Sirul, cel minunat in intelepciune si cu viata in toate chipurile
infrumusetat, ajuta-ne si pe noi sa punem inceput bun pocaintei si sa rabdam cu
credinta toate incercarile acestei vieti, iar prin mila lui Dumnezeu sa atingem
limanul nepatimirii si al dragostei dumnezeiesti dupa modelul sfintei tale vietuiri ce
ai avut-o in aceasta lume in care ne aflam si noi. Dar plini fiind noi de tot felul de
patimi si neputinte, insa nu deznadajduim de mila si ajutorul Mantuitorului nostru
Iisus Hristos si prin mijlocirile tale si ale tutor sfintilor lui primeste aceasta alcatuire
de cantari ce am adus-o in cinstea ta si a nevointelor tale celor dumnezesti, fii mereu
in rugaciune, mijlocitorul nostru si al intregii lumi pentru mantuiea cea milostiva a
tuturor in Domnul nostru Iisus Hristos Mantuitorul lumii, ca dimpreuna cu tine si cu
toti sfintii care din veac au bineplacut lui Dumnezeu sa cantam plini de recunostina
sfanta in imparatia iubirii si a Preasfinte Treimi un neincetat Aliluia Aliluia Aliluia!
(Acest Condac se repeta de 3 ori)

Icosul 1

Om fiind prin fire, inger prin purtari ai fost vazut sfinte parinte Isaac Sirul, de aceea
minunandu-ne de viata ta bineplacuta lui Dumnezeu, zicem tie acestea:
Bucura-te, Parinte, ca Hristos ni te-a arata noua;
Bucura-te, cel ce ai intrat de tanar in manastirea Marelui Matei impreuna cu fratele
tau;
Bucura-te, ca ne arati calea catre inimile noastre;
Bucura-te, descoperitor al tainelor dumnezeiseti;
Bucura-te, cel ce ne inveti sa primim cu smerenie si rabdare leacul cel amar al
ispitelor;
Bucura-te, ca ne esti pilda de sfanta nevointa;
Bucura-te, al crestinilor indrumator spre pocainta;
Bucura-te, cel ce ne inveti ca nimeni nu s-a suit la cer fara de cruce;
Bucura-te, izvor nesecat de lacrimi si bucurie sfanta;
Bucura-te, revarsare de minuni uimitoare;
Bucura-te, ca ne hranesti cu rugaciunile tale;
Bucura-te, ca din frageda pruncie fapta cea buna ai ales-o;
Bucura-te, Sfinte Isaac cel ales de Hristos a fi calauza monahilor;
Bucura-te, smerenie inalta ca ai fugit de cinstea staretiei si l-ai lasat pe fratele tau sa
primeasca aceasta cinste in fata fratilor manastirii;
Bucura-te, mare rugator pentru omenirea intreaga si pentru toata faptura ziditorului;
Bucura-te, ca in incercarile si necazurile noastre mijlocesti Prea Sfintei Treimi pentru
noi;
Bucura-te, ca fapta cea buna si sarguinta ca prietene tu ti le-ai ales;
Bucura-te, Precuvioase, trambita duhovniceasca ce binevesteste iubirea
dumnezeiasca la toata faptura;
Bucura-te, ca ne-ai aratat cuvantul dreptei credinte;
Bucura-te, Sfinte Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Condacul 1

Din tinerete l-ai indragit pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinte al lui Dumnezeu.
Cautand numai Aceluia cu inflacarare sa-I urmezi in post si rugaciune tot mereu, in
pustie nevoindu-te iar cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu,
te-ai aratat vas ales al teologhisirii despre milostivirea Creatorului si fata de toata
faptura Sa. Pentru aceasta ne rugam tie, mijloceste pentru noi, Sfinte Parinte, cu
rugaciunile tale cele bine placute lui Dumnezeu ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, Sfinte
Parinte Isaac Sirul, mare rugator pentru intreaga lume!

Acatistul Sfantului Efrem Sirul


28 ianuarie

Condac 1

Pe gura cea de miere curgatoare a cuvintelor dumnezeiestii intelepciuni, pe


predicatorul cel inflacarat al pocaintei, tezaurul adancii umilinte celei izvoratoare de
nesecate lacrimi si surpatorul invataturilor inselatoare, pe sfantul Efrem sa-l laudam
si ca unui mare luminator sa-i cantam: Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efreme,
trambita de foc a pocaintei!
Icos 1

Minunat si plin de stralucire s-a aratat chipul vietuirii tale, sfinte Efreme, ingerule cel
pamantesc rasarit din neamul sirian si din slavita cetate Nisibe; drept aceea,
cunoscandu-te ca pe un sfintit iconom al darului, iti faurim podoabe de cantari si cu
tot sufletul iti graim unele ca acestea:
Bucura-te, cel hranit din pruncie si crescut in cugetarea dumnezeiestilor Scripturi,
Bucura-te, iubitorule de Dumnezeu si ravnitorule al faptelor cucernice,
Bucura-te, sarguitorule in ostenelile dobandirii virtutilor,
Bucura-te, ca de la desertaciunile lumesti te-ai intors si slava cea vesnica ai cautat,
Bucura-te, ca privelistea infricosatoarei judecati ai avut-o de-a pururi zugravita
inaintea ochilor mintii,
Bucura-te, ca gandul acesteia ti-a deschis in suflet ranile nevindecatelor lacrimi,
Bucura-te, vlastar inflorit din lacrimi si suspine,
Bucura-te, caci cu lacrimile pocaintei ai inecat naravurile necuvantatoarelor patimi,
Bucura-te, parinte al umilintei si smereniei,
Bucura-te, gura lui Hristos ce inmoi inimile impietrite si destepti spre pocainta pe cei
nepasatori,
Bucura-te, cel ce cu seva cuvintelor Vietii saturi pe cei flamanzi de dreptate,
Bucura-te, veghetorule si dreptarale al monahilor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 2

Copil fiind tu, fericite, parintii tai au vazut in vedenie o vita imbelsugata de roade ce
crestea din limba ta, umpland tot pamantul; iar pasarile cerului venind si
indestulandu-se din fructele sale, cu cat acelea ciuguleau, cu atat via se umplea de
struguri, aratand mai dinainte darul Sfantului Duh ce avea sa tasneasca din gura ta
suvoaiele apei celei vii, marturisind Cuvantul Cel dintru inceput si cantandu-i:
Aliluia!

Icos 2

Cuvintele Domnului fiindu-ti mai placute decat toata dulceata desfatarilor lumesti,
te sarguiai in toata vremea la citirea sfintelor carti; si fugind de vorbirile cele
vatamatoare, te avantai in sfinte cugetari, incat gata erai a spune cu proorocul: "in
cugetul meu se va aprinde foc". Daruieste si noua, prealaudate, o scanteiere de
dorire sfanta, celor care iti cantam:
Bucura-te, ca frumusetea casei Domnului ai iubit,
Bucura-te, ca podoaba sufletului, asemenea Mariei ai ravnit,
Bucura-te, scara a virtutii urcata prin smerenie,
Bucura-te, cununa de aur a tuturor harismelor adunate laolalta,
Bucura-te, smirna binemirositoare aprinsa cu vapaia rugaciunii curate,
Bucura-te, ca materiei nu te-ai inchinat prin impatimire catre ea,
Bucura-te, adiere cereasca de sfintenie,
Bucura-te, vesmant de lumina neinserata,
Bucura-te, oglindirea Raiului cea minunata,
Bucura-te, nadejdea mantuirii sufletelornoastre,
Bucura-te, ghiocel neprihanit ce privesti cu gingasie spre cei te cheama,
Bucura-te, rugatorule si izbavitorule al nostru neinfruntat,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 3

Grija de intrebarea ce va sa fie la judecata cea de pe urma avandu-o ca pe un bold in


inima ta, ai lepadat grijile cele desarte si nimicind spinii pacatului, te desfatezi acum
in odihna si lumina cea neinserata a imparatiei Cerurilor. Soleste si noua, prea
cantate, roua pocaintei care sa stinga focul cel vesnic pregatit dupa faptele noastre,
ca slavindu-te sa-ti strigam: Aliluia!

Icos 3

Nevrednic de camara de nunta socotindu-te, te-ai plans pe sine parinte in toata ziua
si noaptea si eu nemangaiata tanguire prihanindu-te, cereai indurarea si milostivirile
divine. Cum, oare, nu ne vom umili noi, nevrednicii, auzind plangerile tale, pe care,
cape un dar de mare pret le-ai lasat noua? Marturisind saracia noastra
duhovniceasca, te cinstim ca pe o comoara a pocaintei si-ti inaltam glasuri ca acestea:
Bucura-te, porfira tesuta cu lacrimile pocaintei,
Bucura-te, fagure duhovnicesc ce ne reversi mierea umilintei,
Bucura-te, ca numai la sineti si la Dumnezeu ai luat aminte,
Bucura-te, ca ai taiat din radacina sclipirile pacatului,.
Bucura-te, ca prin zdrobirea inimii ai inabusit miscarile patimase,
Bucura-te, lance ascutita asupra gandurilorpotrivnicului,
Bucura-te, soare luminos ce ne vestesti primavara curatiei,
Bucura-te, heruvim ce prin abisul smereniei ai vazut Fata lui Dumnezeu,
Bucura-te, limanul celor impovarati de pacate,
Bucura-te, biruitorul robiei mortii celei sufletesti,
Bucura-te, arma tare, asupra inrauririlor diavolesti,
Bucura-te, dascaliile prealuminate ce ne scoti din caile pierzarii,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita, de foc a pocaintei!
Condac 4

Cu ce indrazneala ne vom apropia de tine, parinte, fiind incatusati in lantul slavei


desarte si alipirii de cele lumesti? Tu, fericite, aveai rasuflarea unita cu sfasierea
duhului, iar noi cautam cu osardie cele ce vatama sufletul nostru. Pleaca-ne, sfinte, a
uri dezmierdarea pacatelor si a umbla in poruncile Domnului, cantandu-i neincetat:
Aliluia!

Icos 4

Cercetand pesterile muntilor dimprejurul cetatii, ai aflat, preacinstite, pe sihastrul


Iacob, cel ce avea sa devina unul dintre episcopii participanti la intaiul Sinod
Ecumenic de al Niceea, caruia te-ai facut ucenic. Statornicindu-ti acela invataturile
cele pentru dreapta credinta, te-a hirotonit diacon si te-a luat cu sine in slujba
Bisericii celei incercate de invataturi rastalmacite si erezii, iar noi te laudam zicand:
Bucura-te, cel chemat de Dumnezeu la slujba Jertfei Mielului Mantuitor,
Bucura-te, cu heruvimii si serafimii impreuna slujitorule,
Bucura-te, diaconie ingereasca stropita cu lacrimi de zdrobire si evlavie,
Bucura-te, vas ales si piatra scumpa a temeliei Bisericii,
Bucura-te, vultur neclintit in contemplarea lucrarii celei inalte,
Bucura-te, gradina inmiresmata ce ai atras bunavointa cerului,
Bucura-te, apostol trimis la propovaduire de dreapta Celui Preainalt,
Bucura-te, fecioara inteleapta ce ti-ai agonisit untdelemn in ulcior si l-ai impartasit
fiilor duhovnicesti,
Bucura-te, sluga credincioasa ce ai imprastiat talantii imparatiei pe ogorul sufletelor,
Bucura-te, para de foc ce te-ai ridicat prin Liturghie la cer si L-ai coborat pe
Dumnezeu pe altarul inimii,
Bucura-te, troita ce infatisezi rastignirea de lume si urmarea Pastorului celui Bun,
Bucura-te, felinar ce luminezi pana la marginile pamantului,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 5

Vedenie cereasca s-a aratat unuia dintre parintii cei imbu-natatiti, cum, multime de
ingeri pogorandu-se din cer tineau in maini o carte; si sfatuindu-se intre dansii cui sa
o incredinteze pe aceea, mai vrednic decat toti te-au gasit pe tine, sfinte, si ti-au
inmanat-o. Sfarsindu-se vedenia si mergand cel caruia i se descoperise la biserica, te-
a vazut, prealaudate vorbind poporului cu putere multa si a cunoscut ca de la
Dumnezeu era plinatatea darului, intarindu-se a-I canta Celui ce lucreaza unele ca
acestea: Aliluia!
Icos 5

Insuflandu-ti Duhul noianul cuvintelor ca niste suvoaie prea repezi ce se rostogoleau


in privelisti si intelegeri negraite si neputand asterne in grai multimea cea
covarsitoare a intelesurilor, ai strigat catre Stapanul: "opreste, Doamne, valurile
harului tau", de care lucru minunandu-ne, te laudam, zicand:
Bucura-te, ca Mirele tau te-a impodobit cu coroana intelepciunii de sus,
Bucura-te, ritor inteleptit de Duhul Sfant,
Bucura-te, tom purtator al Cuvantului vietii,
Bucura-te, ca Domnul ti-a daruit cheile adancului intelegerilor,
Bucura-te, talcuitorule al Sfintei Scripturi,
Bucura-te, ca adancul minunilor celor ascunse, la lumina le-ai adus, faclie avand pe
Duhul,
Bucura-te, ca ai scris imnuri si versuri nenumarate,
Bucura-te, ca omilii si talcuiri ai lasat Bisericii mostenire,
Bucura-te, ca prin grai si prin scrieri ai combatut cu inversunare ratacirile vremii,
Bucura-te, ca pe Apolinarie, pe Bardesan si pe Nuat si pe multii altii i-ai rusinat,
Bucura-te, caprin catehezele tale ai statornicit multimii lumina adevarului,
Bucura-te, aparatorule infocat al Treimii Celei de o Fiinta,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 6

Dreasa cu sare si plina de dragoste parinteasca este rostirea ta, preacuvioase,


aducand lui Hristos vistierie bogata de roade, pe cei slabi nescarbind spre
deznadejde si sufletele vartoase frangand spre pocainta. Daruieste-ne si noua,
fericite, ocrotirea mijlocirilor tale si ne aduna a canta in duh de iubire si umilinta:
Aliluia!

Icos 6

Prihanindu-te, parinte, in toata vremea vietii tale si din multa smerenie izvorand
lacrimi amare, cu acestea, ca si cu niste dulci chemari ai trezit la viata pe cei cuprinsi
de lenevire si nepasare si orbiti de ura, ingamfare si de alte multe patimi si pacate.
Toti plecandu-se propovaduirii tale, te preamaresc cu laude de acest fel:
Bucura-te, curgere neoprita de lacrimi curatitoare,
Bucura-te, curcubeu al impacarii pacatosilor cu Creatorul,
Bucura-te, minune negraita ce izvorasti plans mantuitor din inimi precum piatra,
Bucura-te, tunet ce opresti lucrarile patimilor,
Bucura-te, intoarcerea oilor ratacite la pasunea dreptatii,
Bucura-te, ca ai deschis usile pocaintei celor incuiati in moarte,
Bucura-te, ca salbaticia rautatii ai prefacut-o in bunatate,
Bucura-te, ca nemilostivirea ai intors-o in mila si iubire,
Bucura-te, ca fecioria ai insemnat-o peste cei mai inainte scaldati in mocirla
desfranarii,
Bucura-te, smarald cu sclipire de evlavie si blandete,
Bucura-te, sirena melodioasa de care cetele diavolesti se ingrozesc,
Bucura-te, rugatorule cel fierbinte pentru neamul omenesc,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 7

Fugind de zarva lumii vremelnice, te-ai retras in sihastriile locului, staruind in


rugaciuni fierbinti, in aspra postire, in priveghere neincetata si intru saracie
desavarsita si avand lacrimile hrana si bautura ziua si noaptea, cu care inchinandu-te
lui Dumnezeu, cu suspine sfasietoare cantai: Aliluia!

Icos 7

Arzand de dragoste dumnezeiasca, ai dorit, cuvioase Efem, a cerceta cetatea Edessa


pentru a saruta sfintele moaste cele de acolo si a castiga folos de la parintii cei
intelepti; si rugand pe Dumnezeu sa-ti implineasca dorirea, Acela ti-a vorbit prin
gura unei desfranate, iar noi, cutremurandu-ne, iti zicem:
Bucura-te, ingerescule Efreme, cel mistuit de doruri ingeresti,
Bucura-te, stea preafrumoasa ce stralucesti prin iubire,
Bucura-te, ca, in chip tainic, Domnul ti-a raspuns prin desfranata,
Bucura-te, ca, privindu-te ea cu ochi necuviosi, ai mustrat-o,
Bucura-te, ca intrebandu-o de ce nu se rusineaza a te privi, ea ti-a spus ca este femeie
si coasta din barbat luata,
Bucura-te, ca ti-a mai zis ca barbatului se cade a privi spre pamant, ca unul ce e din
acela intocmit,
Bucura-te, ca mult te-ai minunat auzind spusele ei,
Bucura-te, ca slavind pe Stapanul, l-ai inaltat fierbinte multumire,
Bucura-te, ca poruncindu-i Domnul, unealta satanei a rostit cuvant de mantuire,
Bucura-te, si ne intareste a capata folos din toate cele randuite de Sus in viata
noastra,
Bucura-te, si ne usureaza cuptorul patimilor ce ne tulbura,
Bucura-te, mijlocitorul nostru cel tare, ce ne acoperi la judecata cea infricosatoare,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!
Condac 8

Pe alta femeie desfranata care se silea, prin cuvinte lingusitoare sa te ademeneasca in


pofta pacatului sau, luminandu-o cu intelepciunea sfintelor tale graiuri, ai intors-o,
parinte cuvioase, la calea pocaintei; si ducandu-o intr-o manastire, aceea si-a plans
faptele ei cele necuviincioase, cantand: Aliluia!

Icos 8

Facandu-se tie descoperire de la Dumnezeu despre sfantul Vasile, preacinstite, ca


asemenea este unui stalp de foc ce se inalta pana la cer, ai luat cu tine un talmaci
iscusit in limba elineasca si ai pornit spre Cezareea Capadociei ca sa-l intalnesti, iar
noi, slavind ravna ta cea mare, iti cantam:
Bucura-te, cerb insetat de apele virtutii,
Bucura-te, ca, ajungand in Catedrala Capadociei, te-ai dosit intr-un colt al bisericii,
Bucura-te, ca de acolo admirai pe placutul lui Dumnezeu rob,
Bucura-te, ca, prin Duhul, ai vazut o porumbita asemenea razelor soarelui sezand pe
umarul sfantului Vasile, ce ii insufla cuvintele ce le spunea,
Bucura-te, ca aceeasi porumbita i-a vestit arhiepiscopului despre venirea ta,
Bucura-te, ca acela si-a trimis arhidiaconul sa te cheme in sfantul altar,
Bucura-te, ca, instiintandu-te prin talmaci, i-ai raspuns ca esti strain si nestiut si ca te
confunda cu un altul,
Bucura-te, ca venind a doua oara, trimisul pe nume te-a chemat,
Bucurarte, ca te-ai spaimantat auzindu-ti numele rostit,
Bucura-te, ca v-ati imbratisat in: Domnul, stiind prin descoperire unul despre
celalalt,
Bucura-te, ca darul vorbirii elinesti, pe sfantul Vasile l-ai rugat a-ti mijloci,
Bucura-te, ca de dar invrednicindu-te, ectenia in limba elineasca ai cantat,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 9

Mare mahnire, cuprinde sufletele noastre, parinte, vazand vremea vietii trecand, si
aflandu-ne fara chip de indreptare. Vointa ne e slabita din pricina lucrarii pacatelor
si neputinciosi suntem in fata propriilor noastre rautati. Tinde-ne, o, sfinte, mana ta
folositoare si ne izbaveste de chinul cel nesuferit, ca izbaviti prin tine sa glasuim
cantarea cea veselitoare: Aliluia!

Icos 9
Neinrobit de nimic din cele trecatoare, ca o pasare a cerului fiind, prealaudate, nu ai
purtat in lumea aceastaj nici toiag, nici traista si nici alta bogatie, ci doar pe Domnul
l-ai cautat si l-ai iubit si de acela lasandu4e purtat acolo unde El randuia a sluji oilor
sale, cu smerenie te plecai, pentru care primeste de la noi:
Bucura-te, astru stralucitor rasarit pe bolta bisericii,
Bucura-te, munte al sfinteniei si al dragostei de Dumnezeu,
Bucura-te, pana a Duhului sfant spre indreptarea multora,
Bucura-te, conducatorul scolii teologice din Edessa,
Bucura-te, ca turma lui Hristos ai ferit-o de lupii rapitori,
Bucura-te, sprijinitorul poporului la vreme de foamete,
Bucura-te, ca bogatilor le-ai deschis bratele indurarii,
Bucura-te, ca, prin rugaciunea ta, un nor de insecte s-a napustit asupra armatei lui
Sapor si a imprastiat-o,
Bucura-te, ca darul facerii de minuni si al inainte vederii ai primit,
Bucura-te, ca, prin punerea mainilor, pe neascultatorul indracit l-ai slobozit de
demon,
Bucura-te, ca pe Efrem, strigandu-te in rugaciune, din robia barbarilor l-ai izbavit,
Bucura-te, ajutorul nostru in valtoarea primejdiilor si a ispitelor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac10

Sosind vremea iesirii tale din trup, marturisit-ai, fericite, celor ce te inconjurau, ca,
nicicand nu ai grait cuvant nebunesc cu buzele tale, pe nimeni nu ai blestemat si
asupra nici unui credincios nu te-ai luptat. Auzind unele ca acestea noi, nevrednicii,
muti de uimire si umilindu-ne cu sufletul, iti cantam: Aliluia!

Icos 10

Cum te vom lauda pe tine, parinte preaiubite? Sau, cu ce margaritare de cinstiri vom
impodobi dupa vrednicie pomenirea ta cea de peste an? Macar ca departe sunt
aceste smerite cantari de marimea ispravilor tale, nu trece cu vederea pe cei ce din
suflet iti graiesc:
Bucura-te, rau de cuviosie revarsat in toata lumea cea de sub soare,
Bucura-te, mucenice, al nesangeroasei mucenicii,
Bucura-te, apostol al iubirii dumnezeiesti,
Bucura-te, Samuile, cel ce din pruncie te-ai daruit lui Dumnezeu,
Bucura-te, alt Moise, ceia ce te-ai salasluit in pustie, rugind de faraonul cel gandit,
Bucura-te, al lui Iosif frate intru curatie,

Condac 11
Lasat-ai porunca fiilor tai, preacuvioase, sa-ti ingroape mult truditul trup in cimitirul
strainilor, iara ceremonii fastuoase si omagii, iar, in loc de flori si miresme, cerut-ai
sa iii intampinat cu rugaciunile lor; drept aceea, adunandu-se sobor de pustnici si
calugari, te-au ingropat dupa porunca, lacri-mand si cantand in cugetele lor: Aliluia!

Icos 11

Faclie purtatoare de lumina fiind, ai raspandit razele stralucirii tale pana la marginile
pamantului, adapand cu priso-sinta cu bautura scrierilor tale, marite, pe cei insetati
de mantuire, care impreuna cu noi, te lauda zicand:
Bucura-te, balsam de mangaiere sufletelor indurerate,
Bucura-te, licoare racoritoare a celor cuprinsi de arsita patimirii,
Bucura-te, trandafir ce daruiesti mireasma nadejdii si a rabdarii,
Bucura-te, mir ce reversi har si binecuvantare,
Bucura-te, ploaie calda ce asterni pacea in inimi,
Bucura-te, ancora si zid in lupta nevazuta,
Bucura-te, vapaie ce ne aprinzi de ravna,
Bucura-te, taria neputinciosilor impovarati de suferinta,
Bucura-te, lauda celor ce in tine afla scapare,
Bucura-te, biruinta celor ce te cheama in ajutor,
Bucura-te, bucuria celor ce se roaga tie,
Bucura-te, folositorul cel mare al tuturor,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac12

Rugaciunile robilor tai, nu le trece cu vederea, preacuvioase Efreme, macar ca,


departe de lucrarea faptelor bune aflandu-ne, nevrednici suntem a fi ascultati; insa,
catre tine singura nadejde avand, soleste-ne noua harul cel dumnezeiesc si ne pune
pe buze cantarea: Aliluia!

Icos 12

Cantand laudele tale, te cinstim ca pe un mare dascal al pocaintei si intelept


cuvantator si inchinandu-ne tie, intr-un glas te fericim zicand:
Bucura-te, cantare minunata ingerilor si oamenilor,
Bucura-te, limpezime a vietuirii scaldate in lumina,
Bucura-te, liman de bucurie si desfatare,
Bucura-te, camara imparateasca a bunatatilor ceresti,
Bucura-te, raza a luminii neapuse,
Bucura-te, punte ce ne treci peste furtuni si vifor,
Bucura-te, odor ce ne ras-cumperi din pacat,
Bucura-te, izbavitorul nostru din ispitele vrajmasului,
Bucura-te, mijlocitorul cel mare al pacatosilor,
Bucura-te, tamaduitorul bolilor sufletesti si trupesti,
Bucura-te, ca „harpa Duhului" te-au numit crestinii siriaci,
Bucura-te, ca „ lira a Sfantului Duh" te cunoastem si noi,
Bucura-te, Preacuvioase Parinte Efrem, trambita de foc a pocaintei!

Condac 13

O, preamimmate parinte Efreme, cel ce, pentru ravna dumnezeiasca, darul lacrimilor
neincetate ai primit si ca un stalp al pocaintei ai stralucit in lume, primeste smeritele
noastre cantari ce cu dragoste ti le aducem si ne soleste mila in ziua judecatii,
invrednicindu-ne de cantarea ingereasca: Aliluia!

Rugaciune

O, fericite parinte Efreme, cel ce, cu botezul lacrimilor ti-ai curatit vasul sufletului,
facandu-l sa straluceasca de harul sfinteniei si ne-ai lasat noua pilda vietuirii tale
placute lui Dumnezeu si comoara invataturilor insuflate din intelepciunea Duhului
Sfant, cauta cu indurare spre pacatosii robii tai. Usureaza povara pacatelor noastre si
ne aprinde in suflet focul pocaintei, ca in pace cu toti oamenii si in liniste desavarsita
sa ajungem sfarsit crestinesc, invrednicindu-ne prin sfintele tale rugaciuni, dantuirii
si veseliei negraite a imparatiei Cerurilor, cantand Tatalui si Fiului si Sfantului Duhj
acum si pururea si in vecii vecilor, amin!
Acatistul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie
Teologul și Ioan Gură de Aur
30 ianuarie

Troparul Sfinților Trei Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă


Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii


zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii,
podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători,
pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe
Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le
cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se
cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu
putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Bisericii;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai
alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 2-lea

Pe acești trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime se
cuvine să-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri și aleși
talanți: pe Vasile, cel ce a rușinat păgânătatea împăratului Iulian apostatul, cel ce a
mustrat pe împăratul Valent arianul, cel ce a înfricoșat pe eparhul ce nedreptățise la
judecată pe o văduvă săracă, și a botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pe
Grigorie, mare ritor și vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a
întrecut cu înțelepciunea pe toți cei mai învățați din timpul acela; și pe Ioan Gură de
Aur, cel ce cu învățăturile sale a covârșit pe cei mai luminați și mai aleși grăitori ai
lumii. Se cuvine să-i lăudăm și să zicem lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Multă nevoință având, Sfinte Ierarhe Vasile, pentru credința dreptslăvitorilor
creștini, ai mustrat cu îndrăzneală pe împăratul Valent, pentru că a îmbrățișat
învățătura eretică a lui Arie, luând multe biserici ale dreptslăvitorilor și prefăcându-
le în biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui împărat, iar noi,
pentru tăria credinței tale și îndrăzneala ce ai avut, te întâmpinăm cu aceste cuvinte
de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, apărătorule și întăritorule al învățăturii Sfintei Treimi;
Bucură-te, înalt și luminat cugetător al teologiei;
Bucură-te, albină, care ai adunat din învățăturile timpului aceluia toată mierea
învățăturilor dreptmăritoare;
Bucură-te, furnică muncitoare, care necontenit ai adunat la sânul Bisericii hrana
învățăturilor dumnezeiești;
Bucură-te, izvor de apă limpede, răcoritoare și dătătoare de viață a explicării
Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, căci cu acele ape ai adăpat poporul dreptcredincios;
Bucură-te, paharul curăției cel plin de curată băutură;
Bucură-te, gura înțelepciunii ce spulberă hulele ereticior;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al împăraților Iulian și Valent;
Bucură-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile!

Condacul al 3-lea

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, născut din părinți temători de
Dumnezeu, Vasile și Emilia. Crescut în învățături adevărat creștinești, ai străbătut tot
felul de înțelepciune, dobândind de la Dumnezeu vrednicia arhierească, pentru care
ai mulțumit în tot timpul lui Dumnezeu, cântându-I laude: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Păstorind Biserica și poporul creștinesc totdeauna cu vrednicie și cu dreptate ai fost


la Soborul al doilea, ce s-a ținut în Constantinopol, mare apărător al dreptei credințe.
Tăind și sfâșiind cu sabia duhului toate învățăturile eretice, ai dovedit că în adevăr
ești un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și un mare ierarh vrednic de numele de
cuvântător al lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh-
Dumnezeu; pentru care toți te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Părinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea lăudată a dreptei credințe;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi cu învățăturile tale toată lumea
creștinească;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-grăitoare și
care îngrădești cu muțenie limbile celor bârfitori;
Bucură-te, plugarule ce ari cu plugul gurii tale inimile, spre a da roade bune lui
Hristos;
Bucură-te, arătătorule al adevăratului Dumnezeu, Cel lăudat în Sfânta Treime;
Bucură-te, căci cu praștia dumnezeieștilor tale cuvinte ai spulberat neghina
eresurilor;
Bucură-te, bunule păstor, care ai păscut oile cele cuvântătoare în livada credinței
Sfintei Treimi;
Bucură-te, organ dulce glăsuitor și alăută bine alcătuită;
Bucură-te, fluier cuvântător și vioară dulce răsunătoare;
Bucură-te, stea prealuminoasă, ce luminezi toată lumea cu învățăturile dogmelor
creștinești;
Bucură-te, îndulcitorul inimilor credincioșilor;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 4-lea

Înțelepciune de sus având, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai înalt
al patriarhilor marii cetăți a împăratului Constantin, de unde ai păscut oile cele
cuvântătoare întru cuviință și dreptate. Luminat și împodobit fiind cu tot meșteșugul
cuvântării de Dumnezeu, ai întrecut pe toți ritorii de atunci și ai lăudat în toată viața
ta pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca un înger sau arhanghel stai înaintea Sfintei Treimi, Părinte Ioane Gură de Aur, ca
cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decât mulți bătrâni pe singurul adevăratul
Dumnezeu și te-ai îndeletnicit cu adevăratele și sfintele învățături creștinești,
ajungând a cunoaște toată filosofia și toate științele celor mai învățați dascăli ai
vremii aceleia. Pentru că ai lăudat și ai preaslăvit în tot timpul vieții tale pe Bunul
Dumnezeu, noi îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că te-ai născut din părinți binecredincioși, Secund Stratilatul și Antuza,
vrednica ta mamă;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai fost dat la învățătura științelor, având dascăli pe
Libanie și Andragatie;
Bucură-te, că în puțină vreme pe toți semenii tăi i-ai ajuns și i-ai întrecut cu
învățăturile;
Bucură-te, cel ce ai primit Sfântul Botez cu mare bucurie, aducând la dreapta
credință și pe mulți alții;
Bucură-te, că pe Antimie filosoful l-ai dovedit în învățături, spre uimirea tuturor;
Bucură-te, că și el îndată a cerut Sfântul Botez;
Bucură-te, că episcopul Atenei, auzind că tu ai făptuit întoarcerea lui Antimie, mult
s-a bucurat;
Bucură-te, că poporul creștinilor a lăudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucură-te, că de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preoției;
Bucură-te, că și hirotonia de diacon, și de preot le-ai primit cu multă smerenie;
Bucură-te, cel care cu sorții episcopilor și cu voința împăratului Arcadie ai fost
chemat la scaunul cel mai înalt al Patriarhiei Constantinopolului, după moartea
patriarhului Nectarie;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 5-lea

După moartea părinților tăi, sfinte, toată averea rămasă ție împărțind-o la săraci,
robilor dându-le libertate și rudele lăsând, ai slujit Domnului ziua și noaptea. Ca
monah în mănăstire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu și patriarh ostenindu-te mult,
ai scris cărți despre preoție, despre bunătate și blândețe, despre smerenie și
milostenie, despre pace, adevăr și dreptate, toate pline de dovezi, întărindu-le cu
însăți viața cea aspră ce ai dus; pentru aceea noi, minunându-ne de răbdarea și de
umilința ta, îndrăznim a te lăuda și a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca niște albine zburătoare ați umblat în grădina Scripturilor credinței, voi trei mari
ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din tot felul de flori, pe care ați pus-o înaintea
tuturor credincioșilor spre îndulcire, povățuindu-i la pocăință, descoperindu-le și
explicându-le dogma Sfintei Treimi, cea unită în ființă, dar despărțită în Ipostasuri.
Pentru aceasta noi, creștinii, vă rugăm să primiți aceste cântări de laude:
Bucurați-vă, marilor arhierei, despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul;
Bucurați-vă, raze strălucitoare ale lui Hristos soarele dreptății, Cel ce a luminat toată
lumea cu învățăturile Sale;
Bucurați-vă, părinți vrednici ai Bisericii creștinești, ce ați fost la un obicei cu
apostolii;
Bucurați-vă, râuri cu ape răcoritoare, ce ați adăpat țarinile sufletelor creștinilor cele
însetate de adevăratele învățături;
Bucurați-vă, trei ierarhi lăudați de toți cei ce cred într-un Dumnezeu slăvit în Sfânta
Treime;
Bucurați-vă, organe bine-glăsuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurați-vă, slugi alese, care ați înmulțit talanții cei dați vouă de Domnul Hristos
spre păstrare;
Bucurați-vă, că ușile cerești vouă vi s-au deschis;
Bucurați-vă, doctori iscusiți aleși de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletești ale
creștinilor celor slabi în credință;
Bucurați-vă, luminătorii lumii, cei împodobiți de Dumnezeu cu vrednicia
arhierească;
Bucurați-vă, albine adunătoare de tot felul de învățături, din grădina Sfintei
Scripturi;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 6-lea

Propovăduitori și stâlpi întăritori ai Bisericii lui Hristos și ai poporului creștinesc ați


fost, Sfințior Trei Ierarhi. Învățând și povățuind pe toți creștinii adevărata credință,
înfruntând pe cei ce căutau să semene neghine eretice în ogoarele inimilor
dreptslăvitorilor creștini, ați lovit cu praștia cuvintelor voastre în toate învățăturile
cele potrivnice, înălțând fruntea dreptei credințe și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin curăția vieții tale celei asemenea îngerilor te-ai ridicat la dumnezeiești înălțimi
și, străbătând cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel
mai prețios odor, le-ai lăsat Bisericii ca pe o comoară scumpă și nejefuită, Vasile.
Pentru aceasta te rugăm să primești de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învățător al dogmelor;
Bucură-te, următorul cel credincios al apostolilor;
Bucură-te, stâlpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucură-te, al Treimii ager și osârdnic apărător;
Bucură-te, arătătorule luminat al celor cerești;
Bucură-te, ocârmuitorul corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul celor chemați la vrednicia preoțească;
Bucură-te, luminătorule ceresc al celor îmbrăcați cu darul arhieriei;
Bucură-te, preaînțeleptule povățuitor al pustniciei;
Bucură-te, cel ce trezești pe cei păcătoși la pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm în dreapta credință;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 7-lea

Prin Vasile cel Mare, trâmbița cea dulce glăsuitoare, care a cântat în Biserica
arhiepiscopală a Cezareii din Capadocia laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului
nostru, învățând pe toți dogmele Sfintei Treimi și lăsând Bisericii bogății alese și
scumpe, din care și noi împărtășindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude și cântări:
Aliluia!

Icosul al 7-lea

Deschizând cu dumnezeiască cuviință Scripturile, ai scos din ele învățături


temeinice, Sfinte Grigorie, îndulcind cu ele inimile credincioșilor cu adevărat, mai
mult decât mierea, și ai învățat pe toți creștinii a se închina Treimii întru o unime și
unimii în Treime. Pentru aceasta și noi te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, înălțimea dumnezeieștilor daruri ale lui Hristos,
Dumnezeului nostru;
Bucură-te, cald propovăduitor al dumnezeiescului dor;
Bucură-te, izvorul cuvântării de Dumnezeu și râul cel limpede al înțelepciunii;
Bucură-te, fluier păstoresc, ce ai biruit trâmbițele ritorilor;
Bucură-te, cercetătorul adâncului, care ai dobândit frumusețile vorbelor;
Bucură-te, privighetorule al darului și gura cea înaltă a duhului;
Bucură-te, păzitorul turmei celei cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, smulgătorul neghinelor eretice și vânătorul lupilor îmbrăcați în piei de
oaie;
Bucură-te, semănătorul cel minunat al dogmelor;
Bucură-te, izgonitorul celor defăimători de Dumnezeu;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului Hristos l-ai avut în toată viața ta înaintea ta;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 8-lea

De Dumnezeu grăitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase și


vătămătoare ale ereticilor pornite împotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul
cuvântărilor gurii tale, grăind slava lui Dumnezeu; și cu scrisorile tale, însemnând
ființa cea preaputernică a Sfintei Treimi Celei nevăzute, ai tăiat din rădăcină eresurile
cele spinoase, luminat descoperind învățăturile cele dreptslăvitoare și cântând lui
Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Femeia eparhului Antiohiei, împreună cu soțul ei, era orbită de învățături eretice și
căzând ea într-o boală grea și neputându-se vindeca de nimeni, auzind de tine, Sfinte
Ioane, că faci semne multe și minunate, a rugat pe bărbatul său să o aducă la tine.
Acela aducând-o, a lăsat-o la ușa bisericii, neîndrăznind ca eretic a o aduce înăuntru,
rugându-se episcopului și ție, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel
puternic. Deci ieșind, le-ai spus să lepede eresul și să primească adevărata credință;
iar ei făgăduind, ai poruncit tu, sfinte, să aducă apă, rugând apoi pe episcop să
toarne acea apă în chipul crucii peste ea și, îndată după turnare, s-a vindecat femeia
ca și cum n-ar fi fost bolnavă. La această minune atât ei, cât și toți cei ce erau de față
au preaslăvit pe Dumnezeu. Ereticii lepădându-se de învățăturile lor cele rătăcite și
întorcându-se la adevărata credință, s-au numărat între dreptmăritorii creștini; iar
noi îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, tăbliță scumpă cu aur ferecată;
Bucură-te, organ dulce răsunător, de Dumnezeu insuflat;
Bucură-te, gura cea aleasă împodobită cu cuvinte de aur;
Bucură-te, îmbogățitorul Bisericii cu scrieri minunate și preascumpe;
Bucură-te, pierzătorul eresurilor elinești și evreiești;
Bucură-te, că femeia aceea, auzindu-te înalt vorbind, a fost luminată de Dumnezeu și
te-a numit „Gură de Aur”;
Bucură-te, că puțul învățăturilor tale adâncit fiind, ai dat creștinilor funii minunate,
ca să ajungă la apele învățăturilor tale;
Bucură-te, că de toate Bisericile ești numit „Gură de Aur“;
Bucură-te, tămăduitorul femeii eparhului;
Bucură-te, că te-ai asemănat Botezătorului Ioan cu numele și cu viața ta aspră;
Bucură-te, că și tu, Sfinte Ioane, ca și Ioan Botezătorul, ai predicat popoarelor
pocăința;
Bucură-te, că și tu, ca și Ilie Tesviteanul, cu credința, cu rugăciunile și cu postul te-ai
îndeletnicit în toată viața ta de 63 de ani;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 9-lea

În vremea preoției tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicând în biserică și înalt
ritorisind, celor neînvățati erau neînțelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie
din popor, care asculta cu mare evlavie învățăturile duhovnicești, a ridicat glas în
popor și a zis: „Învățătorule duhovnicesc, sau mai bine Gură de Aur, adâncă este apa
puțului sfintelor tale învățături, dar funia minții noastre fiind scurtă, să ajungă la apă
nu poate”; și de atunci tot poporul ți-a dat numirea de „Gură de Aur”; deci și noi,
minunându-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a împodobit, te lăudăm pe tine și
lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Împăratul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre
mâhnirea adevăraților creștini. Și pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amărât cu
prigonirile, căci acest împărat, când a venit în Cezareea și tu l-ai întâmpinat cu pâine
și sare, el a poruncit de ți-a dat fân din hrana cailor lui. Și tu, Sfinte Grigorie, fiind
născut din oameni de bun neam și drepți, Grigorie și Nona, ai dobândit o creștere
adevărat creștinească și ai răzbătut, ca nimeni altul, tot meșteșugul și știința
învățăturilor, făcându-te tâlcuitor și dascăl lumii, cinstind cu cuvinte de laudă pe
marele Vasile, pe tatăl tău, Grigorie, pe fratele tău Chesarie și pe sora ta Gorgonia, la
înmormântările lor. Iar tu, Părinte Ioane Gură de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiești
poporului încredințat ție spre păstorire, dându-te pe tine singur pildă de nevoință,
de cumpătare și de răbdare, mâncând deseori puțină zeamă de orz și dormind puțin,
nu stând pe pat, ci deseori șezând pe scaun. Fiind ales și chemat la scaunul
patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudoxia împărăteasa, pentru că a răpit
o vie a unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, care striga cerându-și dreptul ei.
Și tu, sfinte, ai sfătuit pe împărăteasă să nu fie lucrul străin luat cu sila; de care
sfaturi ea neținând seama, a fost asemănată de tine cu Izabela, soția împăratului
Ahav, și ți-ai atras mânia ei, exilându-te; dar ai fost adus iar pe scaun și a doua oară
ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidioși, care se purtau mai mult
silnicește decât creștinește. Deci noi, minunându-ne de viața voastră sfântă și de
faptele voastre, ne sârguim a vă aduce laude bine meritate:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul și apărătorul binecredincioșilor creștini;
Bucură-te, curajosule mustrător al împăratului Valent, părtinitorul arienilor;
Bucură-te, cel ce ai suferit mânia împăratului pentru pâinea neagră cu care l-ai
întâmpinat,
pentru că cu acelea se hrănea poporul;
Bucură-te, vrednicule ierarhe, mare îndreptător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai răzbătut toate științele și adâncurile
filosofiei;
Bucură-te, că tu, sfinte, toate dogmele le-ai lămurit învățând pe toți creștinii
adevărata teologie;
Bucură-te, cel ce ai fost dascăl de dreaptă învățătură tuturor creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai lăudat pe marele Vasile, la moartea căruia ai plâns cu lacrimi de
adevărată frăție;
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, mustrătorul celor răpitori ai lucrului săracului asuprit
și amărât;
Bucură-te, cel ce ai fost surghiunit de împărăteasa Eudoxia pentru asemănarea ei cu
Izabela, soția lui Ahav;
Bucură-te, că ai suferit și pornirea cea răutăcioasă a unor episcopi nerecunoscători;
Bucură-te, Ioane, cel aspru prigonit și dus în exil tocmai în Armenia, unde ai fost
chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucură-te, mângâietorule al Episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 10-lea

Mari învățători și deobște izbăvitori oamenilor și îndreptători ai obiceiurilor v-ați


arătat, sfinților, înțelepți și împodobiți de Dumnezeu: Vasile cel Mare, cel ce arătat-ai
cuvântat cu înțelepciune tare și neschimbată, îngrozind pe eparhul și mustrând pe
împăratul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfătarea limbii, dulceața auzului,
mângâierea inimii și îngerească pâine de suflete hrănitoare; și Ioane Gură de Aur,
râul darurilor celor duhovnicești, umplut până la vărsare, organ aurit al predicilor,
al pocăinței, milosteniei, smereniei, umilinței, al privegherilor, al iubirii de aproapele
și apărătorul celor asupriți și nedreptățiți. Noi, împreună cu voi, dorim a cânta lui
Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Darul lui Dumnezeu ți-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului
Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaște viața
acestui vrednic preot, care viețuind într-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viața
lor întru curăție, socotită fiind ea, ca o țarină neroditoare; iar Anastasie a fost luminat
de Dumnezeu și știind cu duhul că ierarhul său Vasile voiește să-l cerceteze, a zis
soției sale: „Eu mă voi duce la câmp, să lucrez pământul, iar tu, sora mea, în ceasul al
nouălea aprinzând lumânări, vei ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasile,
arhiepiscopul nostru”. Deci făcând Teognia așa cum zisese Anastasie, a întâmpinat
pe Sfântul Vasile, care, cunoscând cu duhul că Anastasie este în casă, l-a chemat; și
el, ieșind întru întâmpinarea sfântului și sărutându-i picioarele, i-a zis: „De unde mie
aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?”. Iar Sfântul Vasile i-a zis: „Bine că
te-am aflat, să mergem în biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Mergând toți în
biserică, a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie să slujească Sfânta Liturghie,
zicându-i: „Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”. Și când slujea
Anastasie, Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici au văzut, în vremea înălțării
sfintelor și înfricoșătoarelor Taine, pe Preasfântul Duh în chip de foc pogorându-Se
și pe Anastasie înconjurându-l. De aceste fapte minunate noi mirându-ne, te
întâmpinăm, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude:
Bucură-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscătorul vieții și al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucură-te, că după sfânta slujbă ai binevoit a fi ospătat în casa vrednicului preot;
Bucură-te, cel ce ai știut cu duhul că Teognia nu-i este lui soție, ci soră, și așa i-ai zis
să o numească;
Bucură-te, sfinte, care ai cercetat într-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav
stricat de lepră, pe care îl îngrijeau preotul și sora lui;
Bucură-te, milostive, că și tu ai voit să slujești o noapte pe acel om bolnav, ce era
deseori mânios și ocărâtor, spre a te face părtaș la plata dumnezeiască;
Bucură-te, că toată noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav în bordei, stând în
rugăciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei întreg și sănătos;
Bucură-te, că Sfântul Efrem Sirul, rugându-se lui Dumnezeu, a avut o vedenie
minunată: un stâlp de foc, al cărui cap ajungea la cer, și un glas din cer i-a zis:
„Efreme, Efreme, în ce chip vezi pe acest stâlp de foc, în acest fel este Vasile”;
Bucură-te, că sfântul acesta Efrem, după vedenia aceasta, s-a dus la Cezareea
Capadociei în ziua Arătării Domnului, cu un tălmaci, fiindcă el nu cunoștea grecește,
și te-a văzut pe tine, Sfinte Vasile, mergând la biserică cu multă evlavie;
Bucură-te, că tu, sfinte, cunoscând cu duhul că Efrem Sirul este în biserică, ai
poruncit arhidiaconului tău să se ducă să-l cheme la tine în sfântul altar;
Bucură-te, că acela se apăra prin tălmaci că nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate;
însă tu, sfinte, ai zis arhidiaconului: „Mergi și spune străinului monah: Doamne
Efrem, vino și intră în sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul”; și apoi l-ai hirotonit
diacon, zicându-i să spună ecteniile în limba grecească, ceea ce Efrem a îndeplinit;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 11-lea

Bună mireasmă lui Hristos făcându-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toată lumea ai umplut
de mirosul cel plăcut al Sfintei Evanghelii; și îmbrăcând veșmântul luminat al
arhieriei, ai slujit cu toată vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi,
minunându-ne de viața ta cea îngerească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia!

Icosul al 11-lea

Păstorind Biserica patriarhală a Constantinopolului timp de 12 ani până la Soborul al


doilea, te-ai retras la moșia ta Arianz, unde ai petrecut o viață de sfințenie, până la
vârsta de optzeci de ani, când Domnul te-a chemat din viața aceasta pământească la
împărăția cea cerească și acolo te bucuri de ostenelile tale și de luptele ce ai avut
pentru buna întărire a Bisericii lui Hristos, având mulțumirea că la retragerea ta de
pe scaunul patriarhal ai lăsat numai o biserică eretică în Constantinopol, iar pe cele
ce mai înainte fuseseră date arienilor le-ai readus la starea de mai înainte a
dreptcredincioșilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te lăudăm cu aceste cântări de
laudă:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminată de Dumnezeu;
Bucură-te, chimval răsunător în toată lumea a cuvintelor tale teologice;
Bucură-te, curățitorul și stârpitorul neghinelor eretice;
Bucură-te, plugarule, care ai arat pământurile sufletești ale creștinilor;
Bucură-te, semănătorule al grâului dumnezeiesc, care hrănește și satură omenirea
creștină;
Bucură-te, adăpătorul celor însetați de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, alăuta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucură-te, întăritorul cel adevărat al dogmelor părinților celor dreptcredincioși;
Bucură-te, cârmaci bine priceput al corabiei Bisericii creștinești;
Bucură-te, râu plin de apele darului;
Bucură-te, noule David, cel ce ai cântat laude alese lui Dumnezeu, Cel slăvit în
Sfânta Treime;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 12-lea

Nou Samuel te-ai arătat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curăția vieții tale și cu marea
ta înțelepciune; împodobit fiind și cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cântând
cu fluierul cel păstoresc al cuvântării de Dumnezeu, încât s-a putut spune despre
tine că, dacă s-ar fi aflat vreo icoană și vreun chip împodobit, acela ai fi tu, Sfinte
Grigorie; pentru care și noi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

După atâtea veacuri trecute gândindu-ne și noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe


tronul patriarhal al Constantinopolului și citind cele scrise de tine episcopului
Chiriac cel asemenea izgonit, ne mirăm de mintea ta cea luminată și de cuvintele de
mângâiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor creștinilor la cazuri de
necazuri și supărări. Tu, Sfinte Ioane Gură de Aur, ai scris episcopului Chiriac
acestea: „Vino să-ți scot rana mâhnirii și să-ți risipesc negura cugetului. Furtuna ce a
venit asupra Bisericii este amară și grea, iar corăbierii, neputând face nimic pentru
încetarea furtunii, stau încremeniți, plâng, se tânguiesc, se roagă și așteaptă sau
pieirea lor în valurile mării, sau încetarea furtunii. Nu te mâhni, frate Chiriac, că eu,
când am fost izgonit din Constantinopol, nu mă îngrijeam de nimic, că ziceam întru
mine: de este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. De va vrea să mă
fierăstruiască, am pildă pe profetul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi
aduce aminte de profetul Iona. De îi este voia să mă bage în groapă, am pe Daniel
băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ștefan întâiul
mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De
va vrea să-mi ia averea, de o am, s-o ia, căci gol am ieșit din pântecele mamei mele,
gol mă voi și duce din viață. De aș fi plăcut oamenilor, nu aș fi sluga lui Hristos; iar
proorocul David mă înarmează: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraților și nu
m-am rușinat”. Iar noi, citind aceste cuvinte, ne minunăm și-ți aducem aceste laude:
Bucură-te, minte înaltă de Dumnezeu insuflată;
Bucură-te, organ de aur ce ai cuvântat mai frumos decât toți înțelepții lumii;
Bucură-te, că în timpul surghiunului tău multe suferințe și amaruri ai avut;
Bucură-te, că de la Comane, unde ai fost îngropat, după 33 de ani, moaștele tale au
fost aduse la Constantinopol;
Bucură-te, că nu ai voit a te lăsa ridicat până când împăratul Teodosie nu ți-a trimis
epistola sa;
Bucură-te, că aducându-ți-se moaștele tale la Constantinopol, au fost întâmpinate de
împăratul și de toți sfetnicii cei mai însemnați ai împărăției;
Bucură-te, că moaștele tale au fost duse în biserica Sfântului Apostol Toma;
Bucură-te, că de acolo au fost așezate în biserica Sfintei Irina, unde au fost puse pe
tronul patriarhal;
Bucură-te, că de la biserica Sfintei Irina moaștele tale, fiind puse cu racla într-o caretă
împăratească, au fost duse la biserica Sfinților Apostoli;
Bucură-te, că în acea biserică patriarhală moaștele tale au fost îngropate în sfântul
altar;
Bucură-te, că un bolnav suferind de neputința încheieturilor, atingându-se de racla
moaștelor tale, s-a izbăvit cu totul de boală;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 13-lea

Viața voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese
și mai scumpe decât toate avuțiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niște tezaure de
cel mai mare preț, v-au făcut să fiți pentru toată lumea creștină cei mai vrednici de
toată cinstirea și venerarea noastră, fiind luați de cei mai vrednici păstori ai Bisericii
ca pilde de viață curată și sfântă, de mari și neîntrecuți luminători și apărători ai
dreptei credințe, ai vieții celei nemateriale, ai suferințelor și asupririlor la care ați fost
supuși de oameni cu cugete rele, ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii
inimilor lor celor lacome și invidioase; dar voi, sfinților, pe toate le-ați suferit cu
credință în Dumnezeu, cu înțelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile și cu
viața voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor
voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest
condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cine este destoinic a-și deschide buzele..., Condacul 1: Pe
apărătorii și luminătorii Bisericii... și se face otpustul.
Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se
cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu
putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Bisericii;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai
alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii


zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii,
podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători,
pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe
Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le
cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

S-ar putea să vă placă și