Sunteți pe pagina 1din 1

Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii 

şi măsuri prin care
statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă
intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor
situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori
comunitatilor. 

Asistenta sociala are mai multe ramuri precum cele de suport si consultanta, de aparare, de cercetare si
administrare, de probatiune si alte servicii judiciare, ingrijirea si protectia copilului, servicii destinate
tinerilor, persoanelor cu handicap, persoanelor varstnice, asistenta sociala in scoala etc., insa,
indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea, rolul asistentilor sociali este acelasi: sa ajute
oamenii in dificultate si sa evidentieze problemele sociale cu care acestia se confrunta.  Profesia de
asistent social se refera la valori, norme si principii care compun codul deontologic al acestei profesii.
Formarea in asistenta sociala presupune atat asimilarea unor cunostinte teoretice din domeniul
stiintelor socio-umane, dar si deprinderi si abilitati practice, indemnarea de a comunica si lucra cu
persoanele, respectiv grupurile aflate in dificultate.

Descrierea Ocupatiei si Continutul Muncii a Profesiei de Asistent Social


Se ocupa in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si profesionala a persoanelor cu
probleme speciale: deficiente psihice si/sau fizice, comportament antisocial (delicventa), probleme
sociale diverse. Desfasoara o activitate complexa si variata: analizeaza influenta factorilor sociali
asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului uman, acorda consultatii privind drepturile si
obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare, participa la
elaborarea metodelor si tehnicilor de lucru, propun masuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui
lucrator social este aceea de a ajuta oamenii in rezolvarea problemelor legate de situatia lor sociala sau
de viata personala. Exercitarea profesiei de asistent social este avizata de Colegiul Asistentilor Sociali
din Romania si autorizata de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
Desfasoara o activitate complexa si variata:

 analizeaza influenta factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului


uman,
 acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor,
 colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare,
 participa la elaborarea metodelor si tehnicilor de lucru,
 propun masuri de ajutorare sau recuperare.

S-ar putea să vă placă și