SENZAȚIILE

Pe parcursul dezvoltării sale biologice și psihice omul își dezvoltă capacități specifice de cunoaștere a
lumii și a lui însuși, ca entitate distinctă în mediul social și natural, cunoaștere ce se realizează și prin
senzații.

Senzația este prima formă de reflectare psihica a realității. Ea constituie legătură informațională cea
mai simplă a omului cu realitatea.

Clasificarea senzațiilor după natura stimulului:

Senzații vizuale-apar în urma acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorului vizual-ochiul,

elementul periferic al căruia este receptorul, iar cel central este situat în regiunea occipitala. Această
senzație îndeplinește două roluri fundamentale, cel de receptor a luminozitatii și strălucirii și cel de
receptor a culorilor.(roșu, verde, galben, albastru).

Senzațiile auditive au ca stimul undele sonore cu frecvențe cuprinse între 16-20.000 Hz. Auzul are la
bază un complex organ senzorial, compus din urechea externă, cea medie și urechea internă. Partea
sensibilă la sunete e constituită din melcul membranos aflat în interiorul melcului osos al urechii
interne. Peretele melcului membranos formează membrana bazilară, care se compune din 50.000
fibre de lungime descrescândă și e în relație cu organul lui Corti, ce conține celulele senzoriale
auditive.

Contribuie la formarea structurilor psihice superioare specific umane, și anume limbajul. Sunt
mijloace de contact cu lumea, de implicare în ea, contribuie la dezvoltarea psihică generală a omului,
mai ales prin auzul verbal, legat de limbaj. Auzul este un simț foarte important, fiindcă pe de o parte,
ne dă informații privind fenomene foarte îndepărtate, iar, pe de altă parte, deoarece prin el
înțelegem vorbirea celorlalți, asigurandu-se astfel comunicarea și colaborarea între oameni.

De exemplu atunci când cineva vorbeste de la o anumita distanta, nu prea tare, nu putem intelege ce
spune dar putem auzi anumite sunete.

Senzațiile gustative apar datorita exercitarii mugurilor gustativi pe pilele gustative. Pentru ca o
substanță să aibă gust, trebuie să se dizolve în salbă ori în apă și trebuie să acționeze un timp
suficient asupra papilelor gustative și să aibă o anumită concentrație. De aceea nu toate corpurile au
gust. Senzațiile gustative refelecta calitățile chimice ale substantelor solubile care pătrund în
cavitatea bucală, ce sunt însoțite de stări afective pozitive sau negative. Gustul este unul dintre
simțurile chimice ce se bazeaza pe capacitatea limbii de a dizolva și de a recepta calitățile chimice ale
stimulilor. Cele 4 gusturi fundamentale sunt: dulce, sărat, acru și amar.

Senzațiile olfactive ofera informații despre proprietățile chimice ale obiectelor, au rol în cunoașterea
proprietăților obiectelor, sunt implicate în mecanisme de aparare (substanțe nocive), contribuie la
buna dispoziție a omului. Mirosul este unul dintre simțurile chimice pe lângă gust. Mirosurile sunt
detectate cu ajutorul unor celule receptoare amplasate în epiteliul olfactive. În interiorul fiecărei nări
pe partea superioară a acesteia se află aşa numita mucoasa nazala. Sensibilitatea mirosului este
foarte mare. În unele cazuri este suficientă existența a 1/1000 dintr-un miligram, la un litru de aer,
pentru a provoca o senzație. La întâlnirea unor mirosuri neplăcute se observă o diminuare a
senzațiilor olfactive cunoscută sub denumirea de adaptare olfactive.

Clasificarea mirosurilor: parfumate, eterate , aromatice, balsamice, empireumatice, putrede,

respingătoare.

Senzațiile tactile sunt provocate de receptorii aflați în piele.

Senzații de contact și presiune.

Aceste senzații apar când survine o deformare a pielii afundand mâna în apă, o simțim mai ales în
regiunea contactului cu lichidul, unde survine cea mai importantă deformare a pielii. Când mâna stă
în repaus, ea ne furnizează putine informații tactile. Această senzație apare de exemplu atunci când
atingem suprafața unui obiect, o masă și atunci putem identifica formă, netezirea suprafeței.

Senzațiile de durere își au originea în terminatiile libere ale nervilor senzoriali, aflați în piele, sunt
cele mai numeroase și apar în legătură cu orice excitant puternic. De exemplu atunci când atingem o
suprafață foarte fierbinte ne ustură foarte tare zona afectată.

Senzațiile proprioceptiv-kinestezice și de echilibru acestea apar în cursul efectuării mișcărilor,

informează despre direcția, durata și intensitatea efortului necesar în mișcare.

Senzațiile de echilibru au rol în menținerea echilibrului vertical în timpul mersului, în redresarea

stării de echilibru în situațiile în care se produc alunecări sau căderi.