Miturile fundamentale ale umanitatii

Miturile memoriale sunt pastratoarele faptelor ancestrale si se poate

presupune ca ele au inregistrat fie psihoze colective provocate de evenimente
de mari proportii cu caracter insolit (ipostezele cunoasterii focului, revolutia
agrara), fie incercarea empirica de a explica diverse fapte neobisnuite,
petrecute de obicei la confluenta existentiala a doau populatii de nivel spiritual
foarte diferit. Aici se pot subclasifica mai multe manunchiuri mitologice, pe
care le-am putea numi :(a) interferenta erelor (miturile varstei de aur a
salbaticiei arcadice, adica preagrare, dar si miturile animalelor fabuloase, de la
popoarele de maimute vorbitoare-poate hominizii, pana la balauri si dragoni
-descriind primele contacte ale omului cu regnul animal in genere sau
infatisarea, vazuta hipertrofic, a unor fosile pe atunci inca vii, cunoscute azi
din paleontologie) ; (b) omul primordial (primele grupuri umane care au inceput
a se socoti superioare animalelor si chiar hominizilor coexistenti dar -
constranse de mutatia agrara, apoi de cea neolitica sa paraseasca raiul liber al
cadrului salbatic -si-au exprimat regretul izgonirii din acel rai sau dintr-un
teritoriu edenic parasit in urma altei constrangeri ; (c) revelatia initiala
(descoperirile inteligentei primordiale : iubirea, familia, cunoasterea de sine si
cunoasterea cadrului- de unde si impactul intre moral si amoral, definint
prima data notiunea de imoralitate, ca si ciocnirea inevitabila intre inteligenta
si candoare, intre cunoastere si ignoranta, iar in simbol- intre spiritul divin si
spiritul luciferic) ; (d) evenimentele insolite (categoria dintre viziunea profetului
Iezechil si prabusirea fiului solar Phaethon) ;(e) inventia uneltelor (armele si
mecanismele magice, vehiculele pendente de imblanzirea calului, corabiile
salvatoare de la potop, carele ceresti) ; (f) modificarile conditiei umane
(revolutiile succesive :pastoreasca, agrara, neolitica, metalurgica-implicand,
odata cu inchegarea treptata a societatii umane, si schimbarea structurala a
modului de trai, de relatii si interese, ca si a tipului de alimentatie, odata cu
inventarea satului, cetatii, statului si a ordinii sociale) ; (g) razboaiele ceresti
(conflictele de dimensiuni apocaliptice, intre categoriile de divinitati adverse,
traducand fie impactul omului cu dezlantuirile extraordinare de forte naturale,
fie observarea empirica a unor dereglari astrofizice) ; (h) potopul si
reconstructia universului postdiluvian (invaziile acvatice sau solare, urmate de
repunerea in ordine a regiunilor afectate, uneori poate la scara sincronic
planetara).
Miturile fenomenologice privesc fenomele de nivel cosmic, alcatiund
naratiuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei
omului si a cadrului sau vizibil si nevazut : (a) actul cosmogonic ( facerea lumii
mai ales din haosul primordial, adesea acvatic, sau din intalnirea principiului
feminin cu cel masculin, sau prin pornirea timpului inert ; (b) antropologia
(crearea omului, ca pereche arhetipala sincronica sau diacronica, printr-un
singur act definitiv sau in cateva etape experimentale ; (c) escatologia (vizand
ideea de moarte- unica sau periodica, naturala sau prin accident catastrofal- a
insului si a universului sau) ;(d) repetitia manifestarilor naturii (succesiunea
zilelor si a noptilor, anotimpurilor, erelor terestre si cosmice) ; (e) regnurile
fabuloase (formand indeobste structura unora dintre cele mai vechi mituri ale
omenirii, care poarta intre ele formele rudimentare de conceptie ambientala din
animismul initial ori din ciclul formelor totemice de cult ale epocilor
prevanatoresti si vanatoresti carora li s-a adaugat cadrul alegoric din epoca
domesticirii animalelor, a cultivarii plantelor, a descoperirii pietrei utilizabile si
apoi a metalelor, ca si unor reactii chimice naturale) ; (f) cadrul astral (astrele
fiind, in conceptia mitologica, nu corpuri ceresti ci ,,luminatori'' pendenti de
vointa patronala a anumitor zei, locuinte divine, iar uneori chiar formele
vizibile de intruchipare a zeilor) ; (g) elementele (apa in toate ipostazele sale
inerte sau active, focul viu si apoi cel tehnic, focul cosmic si cel meteorologic,
pamantul static si dinamic, fertil si distrugator, aerul ca forma de miscare
cereasca si ca regenerator perpetuu al vietii, alteori ca tampon intre pamant si
cer, in fine mai rar, eterul, element al straturilor ceresti divine, constituind
inca in observatia primitiva un ansamblu de conditii esentiale ale existentei
cosmice).
Miturile cosmografice includ intregul cadru divin, adica pe zei si locuintele
lor universale : (a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, intrucat
zeii insisi se autocreeaza sau sunt creati, multiplicarea lor apartinand unei
conceptii ulterioare, influentate probabil de endogamia tribala si apoi de
diviziunea profesionala a indeletnicirilor) ; (b) panteonul (sau totalitatea zeilor-
cu numar variabil dupa epoca si zona geogafica- fluctuand intre monoteismul
rigid, unde zeii si sfintii devin accesorii tehnice sau divinitati subalterne ale
unui singur zeu teologic admis ca suprem, si amplitudinea elastica a
politeismului numarand, de pilda, in religia romanilor peste 30.000 de zeitati) ;
(c) lumile coexistente (de obicei trei fundamentale :cerul, pamantul si
subpamantul, adica lumea divina, cea umana si cea demonica, dar in unlele
mitologii si mai multe :la scandinavi noua ;de asemenea, si anumite lumi
paralele, parahumane, neconfirmate insa de vreuna din teologii si conservate
mai cu seama in folclorul mitologic).
Miturile transcedentale, consacrate de omul primitiv elucidarii
contradictiile existentiale aparente, pe care el nu le accepta decat ideal : (a)
eroul arhetipal (nu stramosul totemic, ci modelul de la care porneste sirul, un
model absolut si deci inegalabil, de aceea si divinizat) ;(b) suprastructura
demonologica (reprezentand transferul in mitologie a credintei animiste in
duhurile si in demonii care ar guverna universul -integral ca si in detaliila
palpabile) ; (c) destinul (ca lege in sine sau sistem de legi implacabile si
intrepatrunse, supunandu-si intregul univers, pana la detalii, omul, omenirea
si chiar zeii) ; (d) universul dual (conceptul diviziunii lumii in principii
antagonice, care completeaza in mod general intregul :lumina-intuneric,
caldura-frig, miscare-repaos, mascul-femela, viata-moarte si in ultima amaliza
bine-rau) ;(e) simbolurile conditiei umane (aspiratie omului de a-si depasi
conditia, de obicei prin imitarea unor valori ambientale : de pilda zborul icaric,
care nu este decat traducerea alegorica a invidiei omului fata de pasare, dar nu
si intelegerea deosebirii structurale) ;(f) viata si moartea (ca antiteza acuta
suprema in care miturile nu admit totusi termenii antitezei, preferand ideea de stari diferite ale aceeleiasi
existente, intrucat thanatofobia conceptuala, care trabuce instinctul de conservare, nu scuteste de
suferinta intrebarii nici o fiinta ganditoare) ; (g) aria timpului (timpul uman mensurabil si timpul divin,
deci numenal, inaintea acestora si dupa ele, unele mituri admitand si absenta timpului).
 Miturile din literature romana
Mioriţa este un poem folcloric românesc, răspândit în peste 1500 de variante
în toate regiunile României. Este o creaţie populară specific românească,
nefiind cunoscută la alte popoare . Cântecul a fost zămislit în Transilvania,
având la bază un rit de iniţiere şi interpretat sub forma de colindă, în timpul
sărbătorilor de iarnă [necesită citare]. S-a transformat în baladă (în regiunile
din sudul şi estul ţării)[necesită citare], în această versiune fiind socotit[cine?]
un text literar desăvârşit din punct de vedere compoziţional şi
stilisticFormat:De cine. A fost analizat şi comentat de cei mai de seamă oameni
de cultură români. Motivul mioritic a constituit sursă de inspiraţie pentru
scriitori, compozitori şi artişti plastici români şi străini. A fost tradus în peste
20 de limbi străine . Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale
literaturii româneşti , iar în prezent este un brand cultural naţiona.(mitul
existentei pastorale).
Zburătorul era în mitologia populară românească o fiinţă fantastică închipuită
ca un spirit rău, care chinuieşte noaptea, în somn, fetele nemăritate şi femeile
măritate de curând. În literatura romantică (vezi romantism), termenul
„zburător” este o personificare a dorului de bărbatul iubit, a dragostei intense
faţă de fiinţa iubită. Se consideră că „zburătorul” este un bărbat care, în timpul
vieţii, a fost respins de o femeie şi care, după moarte, bântuie femeile de pe
Pământ, dar mai ales pe cea care l-a refuzat (dacă aceasta mai este în viaţă).
Este considerat simbolul iubirii neîmpărtăşite.(mitul erotic).
Legenda spune că “babele” au rădăcini în Baba Dochia. Aceasta avea un fiu
care i-a dus acasă, noră împotriva voinţei ei. Dochia i-a dat norei un ghem de
lână neagră şi a pornit la râu să-l albească. Fata l-a spălat până când i-au
sângerat degetele, dar lâna a rămas tot neagră. Disperată, a început să plângă,
dar a auzit-o Isus Hristos, care i-a dăruit o floare roşie şi i-a spus să spele lâna
cu ea. Tânăra i-a urmat sfatul, a pus floarea în apă şi lâna s-a albit, după
aceea s-a dus şi i-a dus ghemul soacrei. Baba Dochia s-a enervat la culme şi a
acuzat-o că Mărţişor, aşa cum îi spusese fata salvatorului ei, este iubitul norei.
Dochia a plecat cu oile la munte, fiind convinsă că venise primăvara, pentru că
îşi văzuse nora cu floarea în mână. Rând pe rând, pentru că i se făcuse cald,
şi-a scos cele 12 cojoace pe care le avea. Dintr-o dată vremea s-a schimbat, a
dat gerul şi a început să ningă, iar Baba Dochia a îngheţat împreună cu oile.
(folclor).

În apropierea mănăstirii Curtea de Argeş se află fântâna meşterului Manole,

constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade
populare.
Balada Monastirea Argeşului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile
acestei magnifice mănăstiri soţia (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce
era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicaţie şi
pentru fântâna meşterului Manole: când domnitorul a văzut această măreaţă
construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă pot construi o mănăstire şi mai
frumoasă decât aceasta. Aceştia răspunzând afirmativ, domnitorul, pentru a
împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca
schelele pe care erau urcaţi meşterii să fie dărâmate şi astfel cei "zece meşteri
mari, calfe şi zidari" au rămas blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din
şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos
nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a
apărut un izvor - fântâna meşterului Manole.(Mesterul Manole, mitul estetic).
 Curentul cultural si cel literar
CURENT CULTURAL
Un concept mai larg decât curentul literar, curentul cultural se referă la
oameni de cultură (filozofi, savanți, scriitori, artiști) dintr-o epocă, uniți de o
ideologie și de scopuri social-politice și culturare comune, fără să aibă
neapărat(ca în cazul reprezentanților unui curent literar) aceleași principii
estetice.

CURENT LITERAR
Ansamblu de forme și de principii poetice caracteristice operelor literare dintr-o
anumită epocă.

RENAȘTERE
Mișcare culturală din secolele XIV-XVII. A debutat în Italia și ulterior s-a
răspândit în restul Europei. A cuprins înflorirea inovatoare a literaturilor
autohtone, prin revenirea la sursele literare din antichitatea clasică.

UMANISM
Etapă de istorie a culturii, strâns legată de întreaga mișcare a renașterii
europene, deși izvoarele gândirii umaniste merg până în antichitatea greco-
latină. Perioada de înflorire a umanismului românesc coincide cu întâia
manifestare a literaturii noastre scrise, cunoscută în istoria literaturii sub
numele de „Literatura veche”.

CLASICISM
Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare
și realizare a unui sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de elementele
frumosului, în concordanță cu norme specifice (cele trei unități în
dramaturigie), tinde spre un tip de ideal, echilibrat, senin, al perfecțiunii
formelor. S-a manifestat în toate artele - literatură, pictură, muzică,
arhitectură.
Curentul umanismul si particularitatile lui
Umanismul marilor cronicari
Iluminismul si particularitaile lui