Agricultura modernă şi impactul acesteia asupra solului

Agricultura poate fi definită ca o ocupaţie de bază a omeniri pentru cultivarea

pământului cu diverse specii de plante în funcţie de condiţiile climatice ale zonei. Ea este
printre primele îndeletniciri ale omului, descoperită din întamplare când femeia a ascuns
de bărbatul său în pământ nişte seminţe care au germinat şi au dat naştere la plante, care
au produs prima recoltă. Aşa a început ceea ce avea să devină ramura dominantă a
economiei.
Evoluţia omenirii a adus după sine cum era normal şi evoluţia în agricultură.
Astfel agricultura a început să se îmbine cu alte ştiinţe, cum ar fi chimia, biologia şi
fizica, constituind un sistem ştiinţific şi anume Agronomia.
Astăzi dezvoltarea agriculturii are la bază mecanizarea proceselor de producţie,
chimizarea, electrificarea, introducerea de noi soiuri şi hibrizi de plante, rase de animale
mai productive şi de calitate superioară etc. Creşterea populaţiei globului a obligat
agricultura să producă din ce în ce mai mult fără a se ţine cont prea mult de efectele pe
care le produc aceste tehnologii asupra mediului.
Pământul este cel factorul cel mai afectat de agricultura intensivă care se practică
în ultima vreme. Poluarea solurilor agricole sub toate ipostazele sale diminuează în
ritmuri alarmante, baza de resurse de soluri ale omenirii, modifică, uneori ireversibil,
calitatea solurilor cu efecte dintre cele mai dăunatoare. Multe ţări, deja, se confruntă cu
declinul general al productivităţii terenurilor agricole, declin reflectat prin: lipsuri acute
de alimente şi costuri crescute ale alimentelor produse.
Solul este supus la o serie de impacturi cum ar fi eroziunea şi scurgerile de sol,
alunecările de teren, acidificarea, dezechilibre ionice deci de nutriţie, sărăturarea şi
degradarea alcalină, compactarea orizonturilor superioare, acoperire cu deponii, poluarea
chimică şi biologică şi chiar distrugerea totală prin excavări pentru exploatări miniere de
suprafaţă, cariere, balastiere gropi etc.
Nivelul sau gradul poluării solului poate fi determinat, fie prin reducerea calitativă
şi cantitativă a producţiei vegetale (a recoltei), fie prin cheltuielile necesare refacerii
capacităţii (potentialului) productiv sau fertilităţii sale.
 Prin urmare, poluarea solului include întreaga gamă de fenomene şi procese de
degradare a solului ca rezultat al activităţii umane.
Poluarea solului este strâns legată de poluarea aerului şi a apelor dar şi de accea a
vegetaţiei şi faunei. Prin poziţia sa ca sursă de apă şi elemente minerale, poluarea solului
afectează plantele, acestea animalele şi deci poluarea ajunge la om şi la intreaga biosferă.
Ca şi în cazul aerului şi apelor, poluarea solurilor poate fi de natura fizică,
chimică, biologică şi radioactivă.
În raport cu natura şi sursa poluanţilor, poluarea solului poate avea loc:
- prin lucrari de excavare la zi;
- prin acoperire cu deponii, halde de steril, gunoaie etc;
- cu deşeuri şi reziduri anorganice din industrie;
- cu substanţe din aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf, cloruri,
floruri, oxizi de azot, compuşi ai Pb, etc);
- cu materii radioactive;
- cu deşeuri şi reziduri organice din industria alimentară şi uşoară;
- cu dejecţii animale şi umane;
- prin eroziune şi alunecări de teren;
- prin sărăturare;
- prin acidificare;
- prin exces de apă (înmlăştinire);
- prin exces sau carenţe de elemente nutritive;
- prin compactare şi formare de cruste;
- cu pesticide;
- cu agenţi patogeni contaminaţi.
Dintre tipurile de poluare prezentate mai inainte cele mai frecvente şi mai
dăunătoare sunt cele provocate de utilizarea îngrăşămintelor şi a pesticidelor de către
agricultură în vederea creşterii producţiei agrare şi a combaterii dăunatorilor.
Poluarea solului cu pesticide ocupă un rol important. Spre deosebire de alte
substante poluante, pesticidele sunt dispersate voit în mediul natural pentru a distruge
anumiţi paraziţi ai omului, animalelor domestice sau ai culturilor agricole. Suprafeţele
afectate sunt considerabile. În S.U.A. suprafeţele tratate cu pesticide ocupa 5% din
teritoriu, iar în Franţa anual se tratează cca. 18 milioane ha.
Pesticidele moderne sunt în cea mai mare parte substanţe organice de sinteză. Ele
sunt destinate pentru distrugerea insectelor dăunătoare (insecticide), a ciupercilor fitofage
(fungicide), a buruienilor din culturi (ierbicide), a răzoarelor (rodenticide) sau a
nematodelor (nematocide).
Insecticidele de sinteză actuale se repartizează în trei grupe principale:
organoclorurate, esteri şi carbonaţi.
Cu toate avantajele importante pe care le prezintă folosirea pesticidelor în
agricultură (cresterea producţiei, reducerea mâini de lucru etc.) utilizarea lor pe scară
largă şi în doze mari şi repetate provoacă numeroase incoveniente de ordin ecologic.
Aplicarea lor provoacă o serie de modificări în ecosistemele în care au fost introduse
printre care se amintesc:
- ele prezintă un spectru de toxicitate foarte intens atât pentru organismele animale
cât şi pentru cele vegetale;
- au un grad de selectivitate destul de redus şi se folosesc adeseori contra
populaţiilor şi nu contra indivizilor;
- efectul lor nu depinde de densitate deşi aplicare lor are în vedere densitatea;
- multe dintre ele au un grad de persistenţă ridicat în sol care poate fi de ordinul
lunilor sau chiar al anilor;
- o parte din pesticide se dispersează la distanţe foarte mari şi sunt încorporate în
biomasa, în apele oceanelor sau în sol.
Contaminarea solurilor şi a vegetaţiei cu pesticide are importante consecinţe asupra
speciilor şi biocenozelor.
Aceste efecte pot fi de natura demoecologică adică cele care afectează populaţiile şi
în special densitatea acestora şi de natură biocenotică – cele care provoacă rupturi ale
echilibrelor biocenotice.
Efectele demografice sunt imediate şi rezultă din toxicitatea specifică a pesticidelor.
Ele se traduc din moartea unei anumite proporţii din efectivul populaţiei contaminate cu
atât mai mare cu cât doza aplicată a fost mai ridicată. În acest fel, efectul lor nu depinde
de densitate. Efectele tratamentelor cu insecticide pot fi directe sau indirecte. Cele
directe sunt cele care afectează direct populaţiile unor specii de plante sau animale pentru
care se face administrarea pesticidelor sau a celor contaminate accidental. În această
categorie intră şi efectele tratamentelor cu insecticide asupra pădurilor pentru combaterea
defoliatorilor dar care afectează şi o parte din avifaună.
Efectele indirecte rezultă din trecerea pesticidelor în biomasă cu acumulări la fiecare
nivel trofic, astfel încât concentraţiile atinse în organismele consumatorilor carnivori sunt
totdeauna ridicate. Astfel plantele absorb şi concentrează o parte din pesticidele ajunse in
sol. În continuare insecticidele acumulate în biomasa vegetală contaminează întreg lanţul
trofic de consumatori primari, secundari şi terţiari. Spre exemplu, campania de eradicare
a scolitidelor ulmului în nord – estul S.U.A. s-a dovedit catastrofală pentru avifaună în
special pentru mierla migratoare ( Turdus migratorius).
Efectele biocenotice indirecte se referă la reducerea hranei disponibile pentru
anumite specii şi lanţuri trofice, la diminuare locurilor de adăpost iernat şi cuibărire
pentru unele păsări. Contaminarea apelor dulci cu pesticide exercită o influenţă
catastrofală asupra faunei ihtiologice, ca rezultat al reducerii hranei prin sărăcirea
zooplanctinului şi a larvelor de insecte cu care se hrănesc peştii.
Un alt efect este legat de dispariţia speciilor concurente. Spre exemplu prin tratare cu
ierbicide a culturilor agricole se reduce numărul speciilor de dicotiledonate şi creşte
proporţia de graminee.
Combaterile repetate determină o dregradare evidentă şi uneori deosebită a
echilibrelor naturale din biocenoze. Folosirea pesticidelor poate favoriza înmulţirea în
masa a unor specii de insecte până atunci inofensive fie prin modificarea competenţei
intraspecifice, fie prin reducerea presiunii prădătorilor şi paraziţilor.
Combaterea dăunătorilor culturilor cu pesticide (ierbicide) determină o reducere a
densităţilor biocenozelor din ecosistemele în care s-au folosit.
Folosirea combaterii cu ierbicide afectează sensibil şi sucesiunea speciilor şi a
biocenozelor. Folosirea unor ierbicide puţin selective are aceleaşi efecte succesionale ca
un incendiu. Ele deci favorizează declanşarea unor succesiuni sau blochează ritmul şi
modifică sensul de desfăşurare al acesteia.
Ploile acide sunt o altă cauză a poluării solurilor cu substanţe din atmosferă. După
cum se ştie, ploile normale din zonele nepoluate au un pH in jur de 5,65 datorat CO2 din
atmosferă. Ploile acide au un pH sub 4 uneori chiar sub 3 datorită prezenţei oxizilor de
sulf şi de azot din atmosferă. Prin combinarea lor cu oxigenul aceşti produşi dau nastere
unor acizi dezhidrataţi, sulfuric şi azotic. Acizii iau naştere şi prin reacţii fotochimice
care transformă oxizii în acizi.
Ploile acide determină mai întâi o spălare a solului de elementele nutritive şi o
creşterea a acidităţii sale active. Această creştere a acidităţii influenţează stabilirea şi
accesibilitatea unor elemente nutritive precum şi activitatea biologică din sol.
Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legată de utilizarea îngrăşămintelor , în special a
celor cu potasiu , azot , fosfor .
Efectul poluant derivă din două elemente : conţin multe impurităţi toxice şi sunt
folosite în cantităţi excesive
Efectul poluant cel mai intens îl determină utilizarea în exces a azotaţilor .
Îngrăşămintele - au fost folosite în agricultură pe scară largă şi fără discernământ
neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor de cultură , de momentul de aplicare a
lor şi de modalitatea cea mai adecvată . Ca urmare a folosirii lor , o parte rămân în sol şi
sunt antrenate prin apele de şiroire , de infiltraţie sau prin sistemul de drenaj al apelor de
irigaţii , ajungând în râuri sau în apele freatice unde conduc la accelerarea fenomenului
de eutrofizare.  
Eutrofizarea - reprezintă o formă de poluare a ecosistemelor , mai ales a apelor
stătătoare, prin introducerea unor cantităţi excesive de nutrienţi , ca urmare a activităţii
umane .
Poate fi un fenomen natural ce se desfăşoară pe timp îndelungat , sau un fenomen indus
de om ce determină schimburi importante la nivelul ecosistemelor , ducând la degradarea
lor . Eutrofizarea s-a extins şi s-a intensificat în timp , afectând lacurile mari , lacurile de
baraj , râurile şi apa unor mări .
Soluţia care ar trebui adoptată se referă la adoptarea unor sisteme prin care să se
promoveze o cultivare a pământului prin mjloace capabile să menţină un echilibru între
agro-sisteme şi mediul ambiant, generând agroclimaxuri specifice, favorabile conservării
tuturor elementelor şî proceselor pozitive ce intră în alătuirea sistemelor agricole actuale.
Ca raspuns la întreaga suită de neajunsuri ale agriculturii convenţionale, a apărut
necesitatea presantă de a se trece la alte sisteme de agricultură.
 Agricultura alternativă – sistem de producţie de alimente şi textile care aplică tehnici şi
informaţii pentru a reduce costurile, a îmbunătăţii eficienţă şi a menţine nivelurile de
producţie prin aplicarea unor principii şi practici:
— rotaţia culturilor în locul monoculturii;
— sisteme integrate vegetale/animale;
— cultivarea leguminoaselor fixatoare de azot;
— gospodărirea integrată a elementelor nutritive;
— combaterea integrală a bolilor şi dăunătorilor.
Agricultura durabilă – o acţiune cu scop pe termen lung prin care se caută să se
depăşească problemele şi restricţiile cu care se confruntă agricultura convenţională,
societatea, in general, pentru a se asigura, în principal:
— viabilitatea economică;
— starea bună a mediului inconjurator;
— acceptarea din partea societăţii a sistemelor de productie agricolă.
Majoritatea caracteristicilor agriculturii durabile includ:
- productivitatea;
- rentabilitatea;
- protecţia si ameliorarea;
- sănătatea;
- siguranţa;
- mediul înconjurător.
În legea ’’Food, Agriculture, Conservation and Trade Act of 1990’’ Congresul U.S.
(1990) defineşte Agricultura durabilă ca un sistem integrat de practice de producţie
animală şi vegetală, cu aplicare specific-locala care, pe termen lung, realizează:
- satisfacerea cerinţelor umane de alimente şi textile;
- îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a bazei de resurse naturale;
- efectuarea cu eficienţa maximă a utilizării resurselor nereînnoibile;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a întregii societăţi.