Sunteți pe pagina 1din 21

CAPITOLUL I

POLITICA EXTERNĂ ȘI DE SECURITATE A S.U.A


ÎN TIMPUL CELOR DOUA MANDATE DE PREȘEDINTE
A LUI BARACK OBAMA (2009-2017)
I.1. Politica externă: direcții, acțiuni, implicații
Barack Hussein Obama al II-lea a fost primul președinte afro-american ales în urma
alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008 și al 44-lea președinte al Statelor Unite ale
Americii. În data de 20 ianuarie 2009 a fost învestit în funcția de președinte a S.U.A.,
înlocuindu-l pe republicanul George W. Bush. În 2012, a fost reales, rămânând astfel în
funcție pentru încă 4 ani, până la 20 ianuarie 2017.
Absolvent al Universității Columbia și al Facultății de Drept de la Harvard, înainte de
a candida pentru intrarea în  administrația publică  și de a deveni membru al Senatului,
Obama a lucrat ca  mobilizator comunitar, docent universitar și ca avocat specializat în
apărarea drepturilor civile.
În politică a intrat în 1996, iar ascensiunea lui a fost rapidă. Opt ani mai târziu, în
2004, candida deja pentru un loc în Senatul american din partea statului Illinois. Mesajul său
a fost de la bun început împregnat de ideea unităţii: „Nu există o Americă liberală şi una
conservatoare. Există numai Statele Unite ale Americii. Nu există o Americă neagră şi una
albă, o Americă latină, o Americă asiatică. Există numai Statele Unite ale Americii.“, declara
Barack Obama în 2004.1
Studiile sa, viziunea politică, ambiția și tinereția, susținerea democraților și sprijunul
populație de culoare au fost atuu -rile primului președinte de culoare a S.U.A. reprezentând o
nouă generație în politica americană. Pentru marea majoritate a americanilor, dar și a
susținătorilor săi din întreaga lume el a reprezentat speranța unui nou început în politica
mondială.
Unitatea și schimbarea radicală a politicii americane în relațiile cu străinătatea au fost
ideile centrale ale politicii Obama. El reprezintă exponentul cel mai de seamă al unei
mentalități de învingător („În neobişnuita istorie americană, ideea de a spera nu a
reprezentat niciodată o greşeală. De fiecare dată când ne-am confruntat cu situaţii ce
păreau fără ieşire, când ni s-a spus că nu vom putea face faţă unei provocări sau că nu are
rost nici măcar să încercăm să luptăm pentru ceva, americanii au răspuns simplu: Ba da,
putem reuşi!“), de lider mondial, modelul președintelui „open mind”, cel dispus să recâștige
respectul statelor lumii pentru americani.
Primii săi ani de preşedinţie au fost marcaţi, printre altele, de efectele crizei
economice, de reforma sistemului de sănătate şi de uciderea lui Osama bin Laden, liderul
reţelei teroriste Al-Qaeda.

1
https://www.dw.com/ro/cine-este-barack-obama/a-3766253;
Conform presei internațioanle, Barack Obama a fost ales preşedinte pentru că le-a
promis americanilor că va pune capăt "războiului stupid" din Irak şi că va retrage şi trupele
SUA din Afganistan. Punând, în 2008, sub semnul întrebării necesitatea războaielor, Obama a
dat glas părerii împărtăşite de concetăţenii săi.
Evident, SUA dispuneau la vremea aceea - şi dispun şi astăzi - de departe de cea mai
eficientă şi modernă armată a lumii. Dar şi o astfel de armată e suprasolicitată dacă e nevoită
să opereze în diferite focare de criză pe glob. Până şi congresmenii mânaţi de spiritul
Războiului Rece sunt conştienţi de faptul că există probleme ce nu pot fi soluţionate pe cale
militară, nici măcar de către Statele Unite.2
Principalele direcții în politica externă americană, în timpul celor două mandate, ale
președintelui Barack Obama au fost:
a) Operațiunile din Irak:
La 27 februarie 2009, Obama a anunțat încetarea operațiunilor de luptă din Irak în
termen de 18 luni. Acest anunț a fost făcu în fața unui grup de pușcași marini ce se pregăteau
pentru desfășurarea în Afganistan. Obama a spus: „să vă spun cât de clar se poate: până la 31
august 2010, misiunea noastră de luptă în Irak va lua sfârșit.”3
Administrația Obama a planificat retragerea trupelor până în august 2010, scăzând
numărul de militari de la 142.000, și lăsând o forță de tranziție de circa 50.000 de soldați în
Irak până la sfârșitul anului 2011.
La 19 august 2010, ultima brigadă de combatanți americani a ieșit din Irak. Trupele
rămase au trecut de la operațiuni de luptă la antiterorism și la antrenarea, echiparea și
consilierea forțelor irakiene de securitate.4 
În data de 31 august 2010, președintele Barack Obama a anunțat că misiunea de luptă
a Statelor Unite în Irak a luat sfârșit. 5 La 21 octombrie 2011, președintele Obama a anunțat că
toți militarii americani vor părăsi Irakul la timp pentru a veni „acasă de sărbători”.
“Nu-mi este uşor să iau această decizie. M-am opus războiului din Irak, tocmai
pentru că eu cred că trebuie să dăm dovadă de reţinere în folosirea forţei militare şi că
întotdeauna trebuie să luăm în considerare consecinţele acţiunilor noastre. Suntem în război
de opt ani, cu un cost enorm de vieţi umane şi resurse. Anii de dezbatere despre Irak şi

2
https://www.dw.com/ro/comentariu-%C3%AEn-fa%C5%A3a-unei-ere-marcate-de-r%C4%83zboaie/a-
17919713;
3
Feller, Ben (27 februarie 2009). „Obama sets firm withdrawal timetable for Iraq”. The Detroit
News. Associated Press.
4
Johnes, Athena (27 februarie 2009)."Obama announces Iraq plan". MSNBC.
5
MacAskill, Ewen (1 septembrie 2010). „Barack Obama ends the war in Iraq. 'Now it's time to turn the
page'”. The Guardian. Londra.
terorism au sfâşiat în bucăţi unitatea noastră asupra securităţii naţionale şi au creat un
fundal foarte polarizat şi partizan pentru acest efort. Şi, după ce tocmai a trecut prin cea mai
rea criză economică de la Marea Depresiune, poporul american se concentrează, lesne de
înţeles, asupra refacerii economiei noastre şi creării de locuri de muncă aici, acasă.”6
În condiţiile în care problemele economice persistau, mulţi americani, nu doar
susţinătorii lui Obama, speră că decizia acestuia de a pune capăt unui război, va avea un
impact semnificativ asupra economiei, care a trebuit să suporte până acum costurile imense
pe care le-au presupus operaţiunile militare în Irak, scrie presa străină.
Economistul Joseph Stiglitz (premiat cu premiul Nobel) spunea în 2008 că "aventura
din Irak a dezechilibrat economia Statelor Unite, ale cărei probleme merg mult mai departe
decât criza din sectorul imobiliar. Nu poţi cheltui 3.000 de miliarde de dolari (2.365 mld.
euro) - da, 3.000 de miliarde - pentru un război fără sorţi de izbândă în afara graniţelor ţării şi
să te aştepţi să nu resimţi efectul acasă".7
Cifrele vehiculate diferă însă foarte mult. Astfel, potrivit Biroului de Buget din Cadrul
Congresului, o instituţie non-partizană, costul războiului din Irak a fost de peste 700 de
miliarde de dolari (552 mld. euro). Potrivit Biroului de Buget din cadrul Congresului
retragerea rapidă a trupelor din Irak ar ajuta la economisirea a doar 67 mld. dolari în
următorii doi ani, mai puţin de o treime din costul estimat pentru operaţiunile din Irak şi
Afganistan în această perioadă.
În vara anului 2014, în contextul înaintării grupărilor insurgente după retragerea
americană din 2011, Obama a fost aspru criticat atât de opoziția republicană cât și de fostul
secretar de stat Hillary Clinton pentru retragerea totală din Irak.8 
Astfel, președintele Obama a trimis soldați pentru a oferi susținere și securitate pentru
personalul american și pentru ambasada americană din Bagdad. Potrivit presei internaţionale,
au fost trimiși 300 de consilieri militari în Irak pentru a susține guvernul irakian să ajute la
rezistenţa în faţa militanţilor sunniţi şi pentru a da timp liderilor şiiţi de a forma un nou
guvern care să implice toate sectele religioase din ţară. Oficiali de la Pentagon au afirmat că
nu toţi cei 300 de membri ai forţelor speciale vor fi neapărat trimişi în Irak. Este numărul
aprobat de preşedinte. Dacă însă va fi nevoie de prezenţa tuturor, aceştia vor fi în centrele
comune de operaţiuni, în Bagdad, şi vor oferi sprijin trupelor irakinene, şi nu pe teren.

6
CUVÂNTAREA PREŞEDINTELUI BARACK OBAMA CĂTRE NAŢIUNE DESPRE CALEA ÎNAINTE
ÎN AFGANISTAN ŞI PAKISTAN, 1 decembrie 2009;
7
https://www.zf.ro/business-international/sua-au-pus-capat-razboiului-din-irak-costurile-s-ar-putea-ridica-la-3-
000-de-miliarde-de-dolari-7081869
8
„Obama critics on Iraq forgot who lead them there”. SFGate. 12 august 2014.
Mulţi dintre ei se află deja în regiune, iar prima lor îndatorire este evaluarea trupelor
irakiene. Chiar dacă misiunile lor nu presupun participare la confruntările armate, vor avea
dreptul să se apere dacă vor fi atacaţi. Iar SUA au acum suficiente forţe aeriene să ofere o
acoperire de 24 de ore a zonelor în care ISIL este activă, a precizat un oficial american.
În mod evident, preşedintele american a eliminat posibilitatea de a trimite trupe
terestre şi a vorbit despre o acţiune militară „ţintită”, lăsând deschisă opţiunea unor lovituri
aeriene pentru respingerea acţiunilor islamiştilor. Totuşi, preşedintele Obama a insistat că
trupele americane nu se vor întoarce în Irak.
„Nu avem capacitatea de a rezolva pur şi simplu această problemă prin trimiterea a
zeci de mii de militari. (…) În ultimă instanţă, este o problemă care trebuie rezolvată de
irakieni”, a spus preşedintele american.9
b) Războiul din Afganistan
Războiul din Afganistan a început pe 7 octombrie 2001 când a fost începută
Operațiunea Enduring Freedom (OEF) (2001-14) cu numele de cod și apoi Operation
Freedom's Sentinel (2015–prezent), de armata SUA împreună cu armata britanică, ca răspuns
la atacurile asupra SUA de la 11 septembrie 2001. Caracterul războiului a evoluat de la o
luptă violentă cu Al-Qaeda și susținătorii săi talibani la un complex efort contrainsurgent.
La începutul președinției sale, Obama a acționat în sensul măririi prezenței militare
americane în Afganistan. El a anunțat o creștere a numărului de soldați americani cu 17.000
în februarie 2009 cu scopul de a „stabiliza situația afgană aflată în curs de deteriorare”, el
afirmând despre această zonă că nu a primit „atenția strategică, îndrumarea și resursele de
care are atât de urgentă nevoie”.10
Următorul pas a fost înlocuirea comandantului militar din Afganistan, generalul
David D. McKiernan, cu fostul comandant al Forțelor Speciale, general-locotenent Stanley A.
McChrystal în mai 2009, arătând că experiența lui McChrystal la Forțele Speciale va facilita
utilizarea tacticilor de contrainsurgență în război.
La 1 decembrie 2009, Obama a anunțat desfășurarea a încă 30.000 de militari în
Afganistan și a propus începerea retragerii trupelor după 18 luni de la acea dată; 11 Retragere
a avut loc în iulie 2011.
“Într-adevăr, atunci când am preluat funcţia, aveam cu puţin peste 32.000 de
americani care slujeau în Afganistan, în comparaţie cu cei 160.000 de soldaţi americani la
9
https://cursdeguvernare.ro/sua-trimit-300-de-consilieri-militari-in-irak-sa-ajute-fortele-irakiene-si-sa-planifice-
operatiuni-militare.html;
10
Hodge, Amanda (19 februarie 2009). „Obama launches Afghanistan Surge”. The Australian. Sydney.
11
Associated Press. (1 decembrie 2009). "Obama details Afghan war plan, troop increases"
apogeul războiului din Irak. Comandanţii din Afganistan au cerut în repetate rânduri sprijin
suplimentar pentru a face revenirii talibanilor la suprafaţă, dar aceste întăriri substanţiale
nu au sosit. Iată de ce la scurt timp după instalarea mea, am aprobat cererea de lungă
durată de a trimite mai multe trupe. După consultări cu aliaţii noştri, am anunţat o strategie
care recunoaşte legătura fundamentală dintre efortul nostru de război din Afganistan şi
sanctuarele extremiştilor din Pakistan. Am stabilit un scop care a fost strict definit ca fiind
„sfărâmarea, dezmembrarea şi înfrângerea” reţelei al-Qaida şi a aliaţilor ei extremişti şi am
formulat angajamentul de a coordona mai bine efortul nostru militar şi civil. (...) De atunci
încoace, am făcut progrese în direcţia unor importante obiective. Mai mulţi lideri importanţi
ai al-Qaida şi talibanilor au fost ucişi şi am intensificat presiunea asupra reţelei al-Qaida
peste tot în lume. În Pakistan, armata acestei naţiuni a trecut la cea mai mare ofensivă de
mulţi ani încoace. În Afganistan, noi şi aliaţii noştri i-am împiedicat pe talibani să oprească
alegerile prezidenţiale şi, chiar dacă au fost tulburate de fraude, aceste alegeri au produs un
guvern care se conformează legilor şi Constituţiei Afganistanului.
Cu toate acestea, încercări uriaşe continuă să existe. Afganistanul nu este pierdut,
dar timp de mai mulţi ani a mers înapoi. Nu există nicio ameninţare iminentă de răsturnare a
guvernului, dar talibanii au luat avânt. Al-Qaida nu a ieşit din nou la suprafaţă în
Afganistan în aceleaşi proporţii ca înainte de 11 septembrie, dar extremiştii îşi menţin
refugiile lor de-a lungul frontierei. În loc de a face un efort pentru a-şi termina treaba,
forţelor noastre le lipseşte sprijinul deplin de care au nevoie pentru a instrui în mod eficient
forţele de securitate afgane cu care să devină partenere şi să ocrotească mai bine populaţia.
Noul nostru comandant al forţelor din Afganistan, generalul McChrystal, a raportat că
situaţia securităţii este mai serioasă decât anticipase. Pe scurt, statu-quo-ul nu se poate
menţine.12
Pe 2 mai 2012, preşedinţii Barack Obama şi Hamid Karzai (președintele afgan) au
semnat un parteneriat strategic între cele două ţări în care se stabilea calendarul retragerii
forţelor şi modalităţile de cooperare pe termen lung după aceasta. Acest act a fost urmat de
unul similar cu NATO semnat în urma Summitului de la Chicago din 21 mai 2012 în care se
preciza că va continua transferul de autoritate către forţele de securitate afgane până la
jumătatea anului 2013 şi că, până la retragerea completă din Afganistan a celor 130.000 de
militari ISAF din decembrie 2014, principala misiune a acestora va fi consilierea şi
antrenarea forţelor de securitate afgane. În acele momente, ca şi acum de altfel, foarte multe

12
CUVÂNTAREA PREŞEDINTELUI BARACK OBAMA CĂTRE NAŢIUNE DESPRE CALEA ÎNAINTE
ÎN AFGANISTAN ŞI PAKISTAN, 1 decembrie 2009;
voci, locale şi din lume, au acuzat forţele internaţionale de securitate (în special, pe
americani) că au abandonat, de fapt, Afganistanul prin forţarea adoptării unui proces de
tranziţie nerealist şi că au pus bazele unei forţe de securitate afgane pregătite doar să fie
suficient de puternice pentru a le permite retragerea şi nu pentru a prelua cu adevărat dificila
misiune de asigurare a securităţii regionale prin securizarea Afganistanului.13
În februarie 2013, Obama a afirmat că armata SUA va reduce prezența în Afganistan
de la 68.000 la 34.000 de soldați până în februarie 2014.14
În octombrie 2015 preşedintele Obama declara că va contura planurile pentru a
menţine forţa actuală de 9.800 de militari în Afganistan în cea mai mare parte a anului viitor,
apoi va retrage treptat militari, până când numărul acestora va ajunge la 5.500 în 2017, într-
un ritm care va fi stabilit de comandanţi.
De fapt, Obama plănuia iniţial să retragă toate trupele cu excepţia unei prezenţe
militare cu baza la Ambasada din Kabul până la finalul anului 2016. Liderii militari au
susţinut însă, timp de luni de zile, că trupele afgane au nevoie de asistenţă suplimentară şi
sprijin american pentru a-i învinge pe talibani.
La finalul celui de al doilea mandat, exista mulți critici, adversari politici a lui Obama
care îl acuzau că nu a putut să pună capăt acestor conflicte, totuși în timpul mandatului său
numărul militarilor americani aflați pe fronturi în diverse zone ale lumii s-a redus, de la
180.000 de soldați (în Afganistan și Irak) la 15 000 de soldați.
c) Israel
Barack Obama îşi propusese în debutul celui de-al doilea mandat la Casa Albă să
reinstaureze pacea în Orientul Mijlociu. Într-adevăr, încercările sale de a-i determina pe
israelieni şi palestinieni să ajungă la un compromis nu au fost puţine. Dar au fost zadarnice.
Iar între timp, Obama se va mulţumi cu foarte puţin.
În iunie 2012, Brack Obama a afirmat că legătura dintre Statele Unite și Israel este
„de nezdruncinat”.15
În primii ani ai administrației Obama, SUA și-au intensificat cooperarea militară cu
Israelul, inclusiv prin creșterea ajutorului militar, reînființarea Grupului Politic Militar
Comun SUA-Israel și a Grupului de Consiliere pe Teme de Politică de Apărare, și prin
intensificarea vizitelor reciproce la nivel de înalți oficiali militari.
13
Gl.bg.dr. Virgil Ovidiu Pop, Afganistan, ţara conflictelor fără sfârşit, Editura Academiei Forţelor Terestre
„Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2014
14
Chandrasekaran, Rajiv (12 februarie 2013). „Obama wants to cut troop level in Afghanistan in half over next
year”. The Washington Post.;
15
Johnston, Nicholas. "Obama Says U.S. Connection With Israel Is 'Unbreakable.'" Bloomberg. 20 iunie 2012.
26 octombrie 2012.
Administrația Obama a cerut Congresului alocarea de fonduri către programul Iron
Dome ca răspuns față de valurile de atacuri cu rachete palestiniene împotriva Israelului.16
În 2011, Statele Unite s-au opus cu veto unei rezoluții a Consiliului de Securitate care
condamna coloniile israeliene, SUA fiind singura țară care s-a opus rezoluției.17
Conform informaţiilor apărute în cotidianul israelian "Ha'aretz", guvernul de la
Ierusalim s-a arătat dezamăgit de abordarea liderului de la Casa Albă. Ministrul de interne
israelian, Eli Jishai, a declarat că spusele lui Barack Obama echivalează cu o "expulzare" a
coloniştilor. Acelaşi ziar face trimitere la spusele unui înalt reprezentant guvernamental din
Israel, al cărui nume nu este menţionat. Un alt reprezent guvernamental, de asemenea citat de
cotidianul sus-menţionat, a precizat că politica actuală a Washingtonului este foarte concesivă
faţă de palestinieni, ceea ce "nu este corect" faţă de Israel.18
În martie 2013 președintele Barack Obama vizitează pentru prima data Israelul, vizita
este una mai degrabă simbolică. Casa Albă a recunoscut că nu se așteaptă la progrese mari în
procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Această primă călătorie a sa din al doilea mandat are loc la două zile după învestitura
noului Guvern al premierului israelian Benjamin Netanyahu, care şi-a fixat drept prioritate
apărarea și securitatea, citând „ameninţările foarte grave” care vin, în opinia lui, din partea
Iranului şi Siriei.
Principalul obiectiv al acestei călătorii este consolidarea legăturilor cu Israelul,
principalul aliat al Statelor Unite în regiune, şi încercarea de a aplana diferendele cu
Netanyahu în privinţa programului nuclear iranian şi a colonizării teritoriilor palestiniene.
„Credem că va dura puţin mai mult de un an sau aproape până când Iranul va dezvolta
o armă nucleară, dar evident nu vrem să aşteptăm până în ultimul moment”, a declarat Obama
într-un interviu acordat televiziunii israeliene, difuzat la 14 martie, subliniind că „păstrează
toate opţiunile pe masă”.19
Pe 23 decembrie 2016 a fost adoptată Rezoluția 2334 a Consiliului de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite. Aceasta se referă la așezările israeliene din „teritoriile
palestiniene ocupate din 1967 , inclusiv Ierusalimul de Est ”. Rezoluția a fost adoptată cu 14-
0 vot de către membrii Consiliului de Securitate al ONU (CSONU). Patru membri ai
16
Kampeas, Ron (26 octombrie 2012). "For Obama campaign, trying to put to rest persistent questions about
'kishkes.'" Jewish Journal.
17
„United States vetoes Security Council resolution on Israeli settlements”. UN News Service Section. 18
februarie 2011
18
https://www.dw.com/ro/guvernul-israelian-dezam%C4%83git-de-politica-lui-obama-%C3%AEn-orientul-
apropiat/a-4293691;
19
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/video-barack-obama-viziteaza-pentru-prima-data-ca-
presedinte-israelul-si-teritoriile-palestiniene-58240;
Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, China, Franța, Rusia și Regatul
Unit, au votat pentru rezoluție, dar Statele Unite s-au abținut. Rezoluția prevede că activitatea
de așezare a Israelului constituie o „încălcare flagrantă” a dreptului internațional și nu are
„nicio validitate juridică”. Solicită Israelului să oprească o astfel de activitate și să își
îndeplinească obligațiile ca putere ocupantă în temeiul celei de-a patra Convenții de la
Geneva.20
Ca răspuns, guvernul Israelului a ripostat cu o serie de acțiuni diplomatice împotriva
unor membri ai Consiliului de Securitate și a acuzat administrația președintelui american
Barack Obama că ar fi orchestrat în secret adoptarea rezoluției. Reprezentanții Palestinei au
declarat că aceasta este o oportunitate de a pune capăt ocupației și de a înființa un stat
palestinian care să trăiască cot la cot cu statul Israel pe linia din 1967.
Președintele american Barack Obama a declarat, într-un interviu difuzat la
televiziunea israeliană Channel Two, că susținerea premierului Benjamin Netanyahu față de
politica de colonizare în teritoriile ocupate face imposibil scenariul unui viitor stat
palestinian, transmite Reuters. “Bibi afirmă că el crede în soluția a două state, dar acțiunile
sale au demonstrat constant că dacă va fi presat să aprobe mai multe activități de colonizare,
o va face indiferent de ce spune despre importanța soluției a două state“, a spus președintele
în exercițiu al SUA, conform Agerpres.
Obama, care își încheie mandatul în data de 20 ianuarie 2017, a mai declarat că el și
secretarul de Stat, John Kerry, au făcut personal, în ultimii ani, nenumărate apeluri către
Netanyahu, cerându-i să sisteze colonizarea. Pledoariile le-au fost însă ignorate.
“Se vede tot mai clar că realitatea de pe teren face acest demers, dacă nu imposibil,
măcar foarte dificil, iar dacă tendința continuă, crearea unui stat palestinian funcțional poate
deveni imposibilă“, a punctat președintele SUA, încheie sursa citată.21

d) Războiul din Libia


În martie 2011, în timp ce forțele loiale lui Muammar Gaddafi înaintau împotriva
rebelilor din toată Libia, se lansau apeluri pentru interzicerea zborurilor deasupra Libiei din
toată lumea, inclusiv din Europa, din partea Ligii Arabe, și printr-o rezoluție 22 adoptată în
unanimitate de Senatul american.

20
https://ro.qaz.wiki/wiki/United_Nations_Security_Council_Resolution_2334;
21
https://www.caleaeuropeana.ro/barack-obama-prima-reactie-dupa-rezolutia-onu-privind-israel-politica-
israeliana-de-colonizare-face-imposibila-solutia-a-doua-state/;
22
„Floor Statement by Senator McCain Introducing the Senate Resolution Calling for a No-Fly Zone in Libya”.
Senate.gov. 14 martie 2011;
Ca răspuns la adoptarea în unanimitate a Rezoluției numărul 1973 a Consiliului de
Securitate al ONU la 17 martie 2011, Gaddafi care jurase anterior să „nu arate milă” față de
23
rebelii din Benghazi, a anunțat încetarea imediată a activităților militare, dar au apărut
relatări că forțele sale continuă să bombardeze Misrata. A doua zi, din ordinul lui Obama,
armata americană a luat parte la bombardamente ce aveau ca scop distrugerea capabilităților
de apărare aeriană a guvernului libian, cu scopul de a proteja civilii și de a aplica un no-fly-
zone,24inclusiv prin utilizarea de rachete Tomahawk, B-2 Spirit, și avioane de luptă.
La mai bine de o luna de la izbucnirea insurecției în Libia, președintele SUA a
încercat să apere necesitatea acestei noi intervenții în Orientul Mijlociu.
“Conștienți de riscurile și costurile unei acțiuni militare, suntem, în mod natural,
reticenți să utilizăm forța pentru a rezolva problemele internaționale. Dar, atunci cand
interesele și valorile noastre sunt amenințate, avem responsabilitatea să acționam”, a
declarat Obama.25
Pe 25 martie 2011, prin votul unanim al tuturor celor 28 de membri, NATO a preluat
conducerea efortului, denumit Operation Unified Protector.26
Unii congressmani s-au întrebat dacă Obama are sau nu autoritatea constituțională de
a ordona acțiuni militare și s-au întrebat care sunt costurile, structura și urmările.
Conflictul s-a încheiat pe 20 octombrie 2011, atunci când Gaddafi a fost capturat de
către revoluționari în timp ce încerca să fugă din orașul Sirt. A murit în circumstanțe
neelucidate.

e) Osama bin Laden


Începând cu informații primite în iulie 2010, și dezvoltate de CIA în următoarele
câteva luni, s-a determinat că este foarte probabil ca Osama bin Laden să se afle într-un
complex mare din Abbottabad, Pakistan, o zonă suburbană aflată la 50 km de Islamabad.
Șeful CIA Leon Panetta a raportat aceste informații președintelui Obama în martie
2011.27 După ce s-a întâlnit cu consilierii săi pe teme de securitate națională de-a lungul
23
Shackle, Samira (18 martie 2011). „Libya declares ceasefire”. New Statesman blog. Londra. Accesat în 16
iulie 2011;
24
„Obama: US to Transfer Lead Role in Libya”. RTT Newswire.;
25
https://stirileprotv.ro/stiri/international/cum-explica-obama-razboiul-din-libia-sua-au-impiedicat-un-
masacru.html;
26
NATO No-Fly Zone over Libya Operation UNIFIED PROTECTOR” (PDF). NATO. 25 martie 2011.
27
Mazzetti, Mark; Helene Cooper; Peter Baker (3 mai 2011). „Clues Gradually Led to the Location of Osama
bin Laden”. The New York Times. Arhivat din originalul de la 3 mai 2011.;
următoarelor șase săptămâni, Obama a respins un plan de bombardare a complexului,
autorizând în schimb un „raid chirurgical” efectuat de Navy SEALs.
Operațiunea a avut loc la 1 mai 2011 și s-a soldat cu moartea lui Osama bin Laden și
cu confiscarea de documente, hard-discuri și unități de stocare de date din complex.28
La câteva minute după anunțul dat de președinte de la Washington, DC, în seara de 1
mai, au avut loc adunări de sărbătoare în toată țara, în fața Casei Albe, și la Ground Zero și în
Times Square din New York City.29
Reacțiile la anunț au fost pozitive în ambele partide majore, inclusiv din partea
foștilor președinți Bill Clinton și George W. Bush. Fostul președinte George W. Bush a
declarat: „Acest moment reprezintă o victorie pentru America, pentru oamenii care aspiră la
pace în lume și pentru toți aceia care au pierdut pe cineva drag în atentatele de pe 11
septembrie 2001”.30 Fostul președinte, Bill Clinton l-a descris ca „un moment de importanță
majoră pentru oamenii din lumea întreagă care vor să construiască un viitor comun de pace,
libertate și colaborare pentru copiii noștri”. Pentru implicarea ei, Hillary Clinton, Secretarul
de Stat al Statelor Unite ale Americii a declarat: „Vom continua lupta în Afganistan împotriva
talibanilor și aliaților lor. Știu că există unii care se îndoiau că această zi va veni. Să ne
amintim că aceasta este America. Ne ridicăm la înălțimea provocărilor, perseverăm”.31
New York Times titra ca operațiunea este un triumf pentru Statele Unite, însa moartea
lui Ben Laden nu înseamnă ca terorismul a dispărut. Associated Press scrie ca americanii au
în sfârșit un motiv să sărbătorească, în timp ce Huffington Post se întreaba dacă uciderea lui
Ossama ar trebui celebrata în strada.
Cu siguranță capturarea lui Osama bin Laden a fost un succes pentru S.U.A, dar și
pentru popularitatea președintelui Barack Obama.
David Horowitz32 spunea referitor la politica externă, am observat cum Barack
Obama gravita spre ordinea internaţional-globală. El ignora pericolele, preferând o politică
pasivă de neintervenţie sau defensivă şi, mai ales, de a limita influenţa SUA.
El a afişat o atitudine vădit anti-Israel şi pro-Islam, a aplicat faţă de Coreea de Nord
strategia răbdării strategice, a lăsat terorismul ISIS neatins, a amânat problema nucleară din

28
„Official offers details of bin Laden raid”. Newsday. 2 mai 2011.
29
Walsh, Declan; Richard Adams and Ewen MacAskill (2 mai 2011). „Osama bin Laden is dead, Obama
announces”. The Guardian. Londra. Arhivat din originalul de la 3 mai 2011
30
https://ro.wikipedia.org/wiki/Reac%C8%9Bii_la_decesul_lui_Osama_bin_Laden#cite_note-RL-223999-15;
31
https://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/hillary-clinton-vom-continua-lupta-in-afganistan-impotriva-
talibanilor-224077.html;
32
https://www.juridice.ro/652784/evolutia-miscarii-de-stanga-in-sua-si-donald-trump-4-activitatea-stangii-sub-
presedintii-clinton-g-w-bush-si-obama.html;
Iran în baza ”înţelegerii” care a costat dolari grei pe americani, dar nesemnate de Congres, şi
a neglijat atât Rusia cu problema Ucrainei cât şi problemele NATO.
Uitându-ne înspre relațiile SUA cu Iran, Cuba și lumea islamică putem observa cu
ușurință continuarea politicii administrației Bush de către Braack Obama vizavi de aceste
state.
Concluzionând, putem afirma că Barack Obama a avut o politica externa prudenta și
ghidată de principii, idei și valori.
A avut de făcut față unei crize economice globale și a adus America la liman, mai
repede decât restul lumii. A avut în timpul mandatelor sale „primavara arabă” și răspunsul a
fost ezitant, confuz și în mare măsura, ineficient.
Acordul nuclear cu Iranul este considerat de administrația americană un succes, dar
deschide și calea unei puteri regionale cu manifestări dovedite nocive.

I.2. Doctrina prezidențială americană și politicile de securitate ale S.U.A


între 2009-2017
Doctrinele prezidențiale reprezintă un obiectiv consistent impus de necesitate. O
doctrină este modul în care un preşedinte este obligat să conducă politica externă în contextul
realităţii în care el se regăseşte. Uneori, preşedinţii îşi stabilesc propriile lor doctrine de
politică externă. Alteori, observatorii remarcă un tipar coerent în politica externă a unui
preşedinte şi îi enunţă doctrina. În ambele cazuri, doctrinele ar trebui să fie văzute nu ca
sclipiri de geniu sau decizii ce decurg din voinţa preşedintelui, ci ca acţiuni ce îi sunt impuse
şi dictate de realitate.
Administrația Obama a moștenit un război în Afganistan, un război în Irak și un
„ Război împotriva terorii ” global , toate lansate de Congres în timpul mandatului
președintelui Bush după atacurile din 11 septembrie.
La preluarea mandatului, Obama a cerut un „nou început ” în relațiile dintre lumea
musulmană și Statele Unite și a întrerupt utilizarea termenului „Război împotriva terorii” în
favoarea termenului „Operațiune de contingență de peste mări”. Obama a urmărit o strategie
militară de „amprentă ușoară” în Orientul Mijlociu, care punea accentul pe forțele speciale,
greva cu drone și diplomația pentru ocupațiile mari ale trupelor terestre. Cu toate acestea,
forțele americane au continuat să se ciocnească cu organizațiile militante islamice precum al-
Qaeda , ISIL și al-Shabaab în conformitate cu condițiile AUMF adoptate de Congres în 2001.
Deși Orientul Mijlociu a rămas important pentru politica externă americană, Obama a
urmărit un „pivot "spre Asia de Est. Obama a subliniat, de asemenea, relațiile mai strânse cu
India și a fost primul președinte care a vizitat țara de două ori.
Avocat al neproliferării nucleare, Obama a negociat cu succes acorduri de reducere a
armelor cu Iranul și Rusia.
În 2015, Obama a descris Doctrina Obama, spunând „ne vom angaja, dar ne păstrăm
toate capacitățile”. Barack Obama s-a descris, de asemenea, ca pe un internaționalist care a
respins izolaționismul și a fost influențat de realism și intervenționism liberal.33
În anul 2015, în timpul unui interviu acordat The New York Times, Obama a
comentat pe scurt despre doctrina sa spunând: „Ați întrebat despre o doctrină Obama,
doctrina este că ne vom angaja, dar ne păstrăm toate capacitățile”.
Au existat analiști politici care au afirmat că nu există o anume doctrină Obama, clar
definită. În general, este larg acceptat că o parte centrală a unei astfel de doctrine ar accentua
negocierea și colaborarea, mai degrabă decât confruntarea și unilateralismul în afacerile
internaționale. Această politică a fost lăudată de unii ca o schimbare binevenită de la doctrina
Bush intervenționistă.
Criticii politicilor unilaterale ale lui Obama (cum ar fi uciderea țintită a dușmanilor
suspectați ai SUA ), inclusiv fostul ambasador al Statelor Unite la Națiunile Unite, John
Bolton, au descris-o ca fiind extrem de idealistă și naivă, promovând calmarea adversarilor.
Alții au atras atenția asupra plecării sale radicale în ton nu numai de la politicile
administrației Bush, ci și de la mulți foști președinți.
Unii trasează originea doctrinei lui Obama la un discurs pe care l-a ținut la West Point
în mai 2014, unde a afirmat că „Statele Unite vor folosi forța militară, unilateral dacă este
33
https://ro.qaz.wiki/wiki/Presidency_of_Barack_Obama;
necesar, atunci când interesele noastre de bază o cer”, dar pentru amenințări indirecte sau
umanitare „trebuie să mobilizăm partenerii pentru a lua măsuri colective”. Această doctrină a
„multilateralismului moral”, susțin unii, reflectă interesul lui Obama față de filosoful
Reinhold Niebuhr, care a susținut o politică externă intervenționistă a SUA, dar a avertizat
împotriva hubrisului și a judecății eronate morale.34
În prima sa campanie electorală pentru Casa Albă, când a fost întrebat despre el însuși
la una dintre dezbaterile prezidențiale democratice din martie, Obama a răspuns că doctrina
sa „nu va fi la fel de doctrinară ca doctrina Bush, deoarece lumea este complicată”. El a
adăugat că Statele Unite vor trebui să „vadă securitatea noastră în termeni de securitate
comună și prosperitate comună cu alte popoare și alte țări”. Mai târziu, această doctrină a fost
elaborată ca „o doctrină care pune capăt mai întâi politicii fricii și apoi trece dincolo de o
agendă de „promovare a democrației ”goală, în favoarea „promovării demnității
”, care ar viza condițiile care promovează anti-americanismul și a împiedicat democrația.
Această politică a fost rapid criticată de Dean Barnett de la The Weekly Standard ca fiind
naivă. Barnett a susținut că nu un „climat de frică” stătea în spatele extremismului islamic, ci
„ceva mai rău intenționat”.
Pprofesorul de politică internațională Daniel Drezner a sugerat că Doctrina Obama a
fost influențată de filosoful francez Montesquieu, a cărui gândire în cuvintele lui Drezner ar
putea fi rezumată grosolan „conflictele inutile slăbesc conflictele necesare”. Doctrina Obama,
în interpretarea lui Drezner, urma să abandoneze politicile externe care s-au dovedit
infructuoase și nepopulare, pentru a se concentra asupra unor probleme mai importante și
presante.
EJ Dionne a scris o coloană pentru The Washington Post exprimând o viziune extrem
de pozitivă asupra a ceea ce el a văzut drept Doctrina Obama. Coloana a venit ca urmare a
salvării cu succes a căpitanului Richard Phillips de la pirații somali. El a definit doctrina ca
„o formă de realism fără teamă de a implementa puterea americană, dar conștient că utilizarea
acesteia trebuie temperată de limite practice și de o doză de conștientizare de sine”. Dionne a
subliniat, de asemenea, influența pe care Reinhold Niebuhr o are asupra lui Obama și a citat
avertismentul lui Niebuhr că unele dintre „cele mai mari pericole ale democrației provin din
fanatismul idealiștilor morali care nu sunt conștienți de corupția interesului propriu” și că o
„națiune cu un grad excesiv de putere politică este dublat tentat să depășească limitele
posibilităților istorice."35
34
https://ro.qaz.wiki/wiki/Obama_Doctrine;
35
US Army Signal Corps OCS Association. Doctrina Obama, o revizuire critică a impactului său asupra
capacității armatei SUA de a sprijini strategia pivot a Departamentului de Stat Doctrina Obama -
În decursul anilor Barack Obama a explicat opiniile sale de politică externă, în special
în ceea ce privește țările musulmane, într-un discurs susținut la Universitatea din Cairo în
iunie 200936, unde a cerut reforma țărilor nedemocratice din interior.
Am venit aici în căutarea unui nou început între Statele Unite şi musulmanii din
întreaga lume; unul bazat pe interesul mutual şi pe respectul mutual; şi unul bazat pe
adevărul că America şi islamul nu se exclud, şi nu trebuie să fie în competiţie. Mai degrabă,
ele se suprapun, şi împărtăşesc principii comune – principiul justiţiei şi progresului; al
toleranţei şi al demnităţii tuturor fiinţelor umane. O fac recunoscând că schimbarea nu se
poate întâmpla peste noapte. Nu un discurs singular poate eradica ani de neîncredere, şi nici
nu pot să răspund în timpul pe care îl am la toate problemele complexe care ne-au adus în
acest punct. Dar sunt convins că pentru a ne mişca înainte, trebuie să spunem deschis
lucrurile pe care le ţinem în inimile noastre, şi pe care de prea multe ori sunt spuse în
spatele uşilor închise. Trebuie să fie un efort susţinut pentru a ne asculta unii pe alţii; să
învăţam unii de la alţii; şi să căutăm un teren comun. Aşa cum ne spune Sfântul Coran, “Fii
conştient de Dumnezeu şi vorbeşte mereu adevărul.” Asta este ceea ce voi încerca să fac – să
spun adevărul cât de bine pot, cu umilinţă faţă de scopul din faţa noastră, dar ferm în
convingerea mea că interesele pe care le împărtăşim ca fiinţe umane sunt mult mai puternice
decât forţele care ne despart. O parte din convingerea mea este înrădăcinată în propria mea
experienţă. Sunt creştin, dar tatal meu provine dintr-o familie keniana care include generaţii
de musulmani. Când eram băiat, am petrecut câţiva ani în Indonezia şi am auzit chemarea
azaan-ului în zori de zi şi la lăsarea serii. Ca tânăr, am lucrat în comunităţile din Chicago
unde mulţi au găsit demnitate şi pace în credinţa musulmană.

Ca un studios al istoriei, cunosc de asemenea datoria civilizaţiei către islam. A fos


islamul – în locuri ca Universitatea Al-Azhar – care a purtat lumina studiului prin atâtea
secole, pavând calea pentru Renaştere şi Epoca Luminilor europene. A fost inovaţia
comunităţilor islamice care a dezvoltat ordinea algebrică; busola noastră magnetică şi
instrumentele navigaţiei; măiestria noastră a condeielor şi a tipăriturii; a înţelegerii noastre
asupra felului în care se difuzează boala şi cum poate fi tratată. Cultura islamică ne-a dat
arcurile majestuoase şi turlele avântate; poezie nemuritoare şi muzica îndrăgită; caligrafia
elegantă şi locuri de contemplare pline de pace. Iar de-a lungul istoriei, islamul a
demonstrat prin vorbe şi fapte posibilităţile toleranţei religioase şi a egalităţii rasiale. (...)

https://ro.qaz.wiki/wiki/Obama_Doctrine;
36
https://inliniedreapta.net/discursul-lui-obama-de-la-cairo/ ;
Situaţia din Afghanistan demonstrează scopurile noastre, precum şi nevoia noastră de a
lucra împreună. Cu mai mult de şapte ani în urmă, Statele Unite au urmărit Al-Qaeda şi pe
talibani cu un larg suport internaţional. Nu am mers că aşa am vrut, am mers datorită
necesităţii. Sunt la curent că unii pun la îndoială sau justifică evenimentele de pe 9/11. Dar
permiteţi-ne să fim clari: Al-Qaeda a ucis aproape 3000 de oameni în acea zi. Victimele au
fost bărbaţi inocenţi, femei şi copii din America şi din multe alte ţări care nu au făcut nimic
care să dăuneze cuiva. Şi totuşi Al-Qaeda a ales să îi ucidă fără cruţare pe aceşti oameni, şi-
a revendicat responsabilitatea pentru atac, şi chiar şi acum îşi declară hotărârea de a ucide
pe scară largă. Ei au afiliaţi în multe ţări din lume şi încearcă să îşi extindă sfera de
influenţă. Acestea nu sunt opinii pentru dezbatere; acestea sunt fapte de care ne ocupăm.
Să nu se înţeleagă greşit: noi nu vrem să ne ţinem trupele în Afghanistan. Nu căutăm
să avem baze militare acolo. Este o mare suferinţă pentru America să îşi piardă tinerii
bărbaţi şi femei. Este costisitor şi dificil din punct de vedere politic să se continuie acest
conflict. Ne-am aduce bucuroşi acasă până la ultimul soldat din trupele noastre dacă am
putea să fim încrezători că acolo nu vor mai fi extremişti violenţi în Afganistan şi Pakistan
determinaţi să ucidă cât de mulţi americani este posibil. Dar asta nu este încă situaţia.
De aceea suntem parteneri cu patruzeci şi şase de ţări. Şi în ciuda costurilor
implicate, hotărârea Americii nu va slăbi. Într-adevăr, nici unul dintre noi nu ar trebui să îi
tolereze pe aceşti extremişti. Ei au ucis în multe ţări. Ei au omorât oameni de credinţe
religioase diferite – iar mai mult decât oricare alta, ei au omorât musulmani. Acţiunile lor
sunt ireconciliabile cu drepturile fiinţelor umane, progresul naţiunilor, precum şi cu islamul.
Sfântul Coran ne învaţă că oricine omoară un inocent, este ca şi cum ar ucide întreaga
omenire; iar oricine salvează o persoană, este ca şi când ar salva toate fiinţele umane.
Credinţa solidă a mai mult de un miliard de oameni este mult mai mare decât ura îngustă a
câtorva. Islamul nu este o parte a problemei în combaterea extremismului violent – este o
parte importantă a promovării păcii. Ştim de asemenea că forţa militară singură nu va putea
rezolva problemele în Afganistan şi în Pakistan. De aceea am hotărât să investim 1,5
miliarde dolari în fiecare an în următorii cinci ani pentru a face un parteneriat cu
pakistanezii pentru construcţia de şcoli şi spitale, de drumuri şi de întreprinderi, precum şi
sute de milioane pentru a-i ajuta pe cei care strămutaţi. Şi de aceea noi vom vom furniza 2,8
miliarde dolari pentru a-i ajuta pe afgani să-şi dezvolte economia şi să producă servicii de
care depind oamenii. (...)
A doua mare sursă de tensiune pe care este nevoie să o discutăm este situaţia dintre
israelieni, palestinieni şi lumea arabă. Puternicile relaţii ale Americii cu Israelul sunt
binecunoscute. Această relaţie nu poate fi ruptă. Este bazată pe legături culturale şi istorice,
și pe recunoașterea că aspiraţia pentru un cămin evreiesc este înrădăcinată într-o istorie
tragică imposibil de negat. (...)
America va alinia liniile noastre politice cu acelea care urmăresc pacea, şi vom
spune în public ceea ce spunem în convorbiri private către israelieni şi palestinieni şi arabi.
Nu putem impune pacea. Dar în privat, mulţi musulmani recunosc ca Israelul nu va dispare.
De asemenea, mulţi israelieni recunosc necesitatea unui stat palestinian. Este timpul ca noi
să acţionăm asupra a ceea ce toată lumea ştie că este adevărat.
Eforturile lui Obama de a îmbunătăți relațiile externe au primit laude chiar de la fostul
senator republican Chuck Hagel. Între timp, analistul de politică externă Reginald Dale,
credea că politica de reconciliere a președintelui a slăbit țara în raport cu alte țări, precum
Rusia, China și Coreea de Nord.
Tratamentul echitabil al tuturor țărilor a fost criticat și de unii critici conservatori,
menționând în special că, solicitând înlăturarea tuturor armelor nucleare, Obama a plasat
programele nucleare americane și israeliene la același nivel moral cu presupusele planuri
armate ale Iranului. De asemenea, a existat îngrijorarea că Obama nu a identificat în mod
specific teroriștii ca fiind un risc comun pentru SUA și Orientul Mijlociu.
Alții l-au criticat pe Barack Obama pentru lipsa unei doctrine bine definite. Dintre
aceștia menționăm pe: Charles Krauthammer a spus că „aș spune că viziunea sa asupra lumii
mi se pare atât de naivă încât nici nu sunt sigur că este capabil să dezvolte o doctrină”.
Anders Stephanson, profesor de istorie la Universitatea Columbia , venind dintr-o perspectivă
diferită, a susținut că o politică externă prea pragmatică și absența unei ideologii globale ar
putea facilita revenirea unei politici de excepționalism american simplificate într-un moment
ulterior.
Un alt moment important în administrația Obama, în acelaș timp și contoversat a fost
ceremonia Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, din decembrie 2009. Acordarea premiului
pentru pace președintelui american Obama a atras un amestec de laude și critici din toate
părțile spectrului politic.
Cu siguranță, Barack Obama a profitat de ocazia discursului pentru a aborda unele
dintre aceste critici și a pleda pentru utilizarea ocazională a forței în relațiile internaționale.
"A spune că forța este uneori necesară nu este o chemare la cinism - este o recunoaștere a
istoriei; imperfecțiunile omului și limitele rațiunii", a spus el37. Potrivit lui John Dickerson de
la Slate, președintele și-a redus la tăcere criticii conservatori care l-au etichetat drept slab,
37
https://ro.qaz.wiki/wiki/Obama_Doctrine;
menținând în același timp insistența asupra angajamentului diplomatic. Discursul a fost în
general bine primit și a fost lăudat de personalități conservatoare din politica americană.
La rândul sau, fostul președinte republican al Camerei Reprezentanților, Newt
Gingrich a spus “Președintele a înțeles foarte clar ca a primit premiul prematur, dar s-a folosit
de aceasta ocazie să reamintească oamenilor ca în lume exista mult rău”. Gingrich crede ca e
important ca America are un președinte de stânga, care merge la Oslo și le spune membrilor
comitetului Nobel ca nu ar fi liberi, ca nu ar putea să acorde un premiu pentru pace, făra să
aibă posibilitatea de a folosi forța, atunci când e necesar. “Cred ca a fost o alocuțiune
istorică” – a spus fostul deputat republican.38
În mai 2010, administrația Obama a emis un raport care prezintă strategia sa de
securitate națională39. Documentul a cerut mai mult angajament global și a încercat să
contracareze temerile că SUA se află în război cu islamul. A renunțat la controversa din era
Bush asupra limbajului, cum ar fi expresia „război global împotriva terorii” și referirea la
„extremismul islamic”, adăugând că „Statele Unite desfășoară o campanie globală împotriva
Al-Qaeda și a afiliaților săi teroriști. Un război global împotriva unei tactici - terorismul sau o
religie - islamul. Suntem în război cu o rețea specifică, Al-Qaeda și afiliații teroristi ai
acesteia. "De asemenea, a solicitat angajamentul cu „națiunile ostile”, relații mai strânse cu
China și India și un accent pe consolidarea economiei SUA.40
Secretarul de stat Hillary Clinton a numit democrația și drepturile omului ca fiind
centrale în strategie, adăugând că „nu putem susține acest nivel de finanțare a deficitului și a
datoriei fără a ne pierde influența, fără a fi constrânși de deciziile dure pe care trebuie să le
luăm”.
În discursul președintelui Bracak Obama din 28 martie 2011 asupra Libiei, care
justifică atacurile aeriene împotriva regimului Gaddafi, președintele a declarat că Statele
Unite pot folosi forța militară „decisiv și unilateral, atunci când este necesar, pentru a-și apăra
poporul, patria, aliații și interesele noastre principale”. El a mai afirmat că acolo unde
interesele SUA nu sunt amenințate direct, dar idealurile și valorile sale sunt amenințate sau
când există o criză regională de securitate, Statele Unite sunt dispuse să preia un rol de
conducere în intervenție, cu condiția ca povara să fie împărțită de un internațional de coaliție.
James Carafano de la The Heritage Foundation a menționat că poziția lui Obama este
marcată de „o dorință copleșitoare de a înlocui puterea moale cu puterea tare” și că

38
https://moldova.europalibera.org/a/1901058.html;
39
https://ro.qaz.wiki/wiki/National_Security_Strategy_(United_States);
40
https://nssarchive.us/national-security-strategy-2010/;
președintele „nu are strategie pentru când cealaltă parte alege să nu coopereze, ca în cazul
Iranului."
Un editorial al Washington Times a criticat strategia președintelui, afirmând că nu ar
trebui să fie „un fel de inițiativă de sensibilizare, este documentul-cadru pentru siguranța
globală a Americii. Statele Unite nu pot combate în mod eficient cauzele profunde ale
extremismului islamic ignorându-le”.
În octombrie 2011, Frederick și Kimberly Kagan, scriind în Weekly Standard, s-au
referit la Doctrina Obama drept „retragere americană”. Aceasta a urmat retragerii forțelor
militare americane din Irak, iar administrațiile nu au atins obiectivele declarate în 2009
privind retragerea acestor forțe. Această părere este împărtășită de profesorul american de
științe politice Fouad Ajami, care l-a numit pe Obama „Vestitorul acestei retrageri
americane”.41
La 6 februarie 201542, Obama a emis un nou NSS pentru a oferi „o viziune și o
strategie pentru promovarea intereselor națiunii, a valorilor universale și a unei ordini
internaționale bazate pe reguli printr-o conducere americană puternică și durabilă”.43
În 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea și a intervenit în Ucraina, Obama și alți
lideri occidentali au impus sancțiuni care au contribuit la o criză financiară rusă. Rusia a
intervenit ulterior în războiul civil sirian și a fost acuzată că a intervenit în alegerile
prezidențiale din 2016 din SUA, obținând condamnări din partea administrației Obama.
În încercarea de a schimba accentul politicii externe a SUA către Asia de Est, Obama
a organizat un acord de liber schimb între mai multe națiuni, cunoscut sub numele de
Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), dar TPP nu a fost ratificat de Congres. Acordurile
comerciale mai mici cu Coreea de Sud, Columbia și Panama au fost aprobate de Congres și
au intrat în vigoare. Obama a inițiat dezghețul cubanez, oferind recunoașterea diplomatică
Cubei pentru prima dată după anii 1960. Administrația sa a negociat, de asemenea, Planul
comun de acțiune cuprinzător, acord în care Iranul a fost de acord să-și limiteze programul
nuclear.44
La 1 aprilie 2009, Obama și Hu Jintao au anunțat înființarea dialogului strategic și
economic la nivel înalt SUA-China, coprezidat de Hillary Clinton și Timothy Geithner din
partea SUA și Dai Bingguo și Wang Qishan din partea chineză și din 16 mai 2009 Obama a
anunțat personal nominalizarea lui Jon Huntsman, Jr., guvernatorul republican al Utah pentru
41
https://ro.qaz.wiki/wiki/Obama_Doctrine;
42
https://obamawhitehouse.archives.gov/the-press-office/2015/02/06/fact-sheet-2015-national-security-strategy;
43
https://ro.qaz.wiki/wiki/National_Security_Strategy_(United_States);
44
https://ro.qaz.wiki/wiki/Foreign_policy_of_the_Barack_Obama_administration;
a ocupa funcția de ambasador în China . Huntsman a fost singurul ambasador din
Administrație care a fost anunțat personal de președinte.
Mai târziu în acel an, președintele Obama și secretarul Clinton au făcut o călătorie de
înaltă calitate în China în perioada 15-18 noiembrie 2009, marcând prima vizită a lui Obama
în China. A fost prima călătorie prezidențială a lui Obama în Asia de când a fost numit în
funcție. De asemenea, a mers în Japonia, Singapore pentru summitul APEC și Coreea de Sud
pentru primul summit SUA-ASEAN. Pacific Comandamentul Statele Unite au fost, de
asemenea, în fruntea eforturilor de consolidare a relațiilor militare în regiune.
În 2014, președintele Barack Obama a declarat că Statele Unite au recunoscut Tibetul
ca parte a Chinei, dar au încurajat și autoritățile chineze să ia măsuri pentru păstrarea
identității culturale, religioase și lingvistice unice a poporului tibetan.
În 2016, Obama a devenit primul președinte american care a vizitat Laos, pe care
Statele Unite l-au bombardat în timpul războiului din Vietnam. Obama a sporit, de asemenea,
finanțarea pentru curățarea armamentelor neexplodate din Laos.45
Șeful diplomaţiei americane, John Kerry, s-a deplasat de două ori în acest an (2016) în
Laos: în ianuarie, pentru a pregăti vizita lui Obama, şi în iulie, pentru reuniuni ale ASEAN. În
timpul acelor vizite, Kerry a evocat ravagiile bombelor americane în timpul războiului din
Vietnam şi viitorul Asiei de Sud-Est în faţa ambiţiilor Chinei.
Din întreaga lume, Laosul este ţara care a "încasat" cel mai mare număr de bombe
raportat la numărul de locuitori, după ce războiul din Vietnam s-a extins pe teritoriul său, din
1964 şi până în 1973. Washingtonul încerca atunci să taie căile de aprovizionare pentru
combatanţii nord-vietnamezi. Peste două milioane de bombe au fost lansate la acea dată.
Circa 30% dintre ele nu au explodat şi în jur de 50.000 de persoane au murit de la sfârşitul
războiului din cauza acestora. Washingtonul şi Vientiane, care au avut relaţii foarte
tensionate, au discutat în ianuarie 2016 despre o întărire a programului american de deminare
şi dezamorsare a acestor bombe.
Așadar, în primul mandat Barack Obama a adoptat o strategie de securitate națională
de tranziție, care prefigura o Americă puternică capabilă să conducă o lume cu amenințări
multiple, promovând o diplomație activă și o resetare a relațiilor internaționale.
S-a încercat promovarea unei ordine mondiale corecte și sustenabile, SUA în primul
mandat a lui Barack Obama s-a poziționat împotriva prolifierii armelor de distrugere în masă,
oferind soluții Iranului și Coreei de Nord în această privință.

45
Conform https://ro.qaz.wiki/wiki/Foreign_policy_of_the_Barack_Obama_administration;
Preşedintele american Barack Obama (Strategia de Securitate Naţională, 2015)
descrie SUA ca o forţă indispensabilă pentru combaterea unor provocări globale precum
terorismul, schimbările climatice şi ameninţările cibernetice. Documentul de 29 de pagini,
considerat un plan pentru ultimii doi ani ai mandatului lui Obama, nu conţine însă schimbări
majore în ceea ce priveşte campania militară împotriva grupării Stat Islamic (SI) sau
conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Strategia recunoaşte că există ameninţări serioase pe plan
extern şi reiterează că scopul este înfrângerea grupării SI, dar păstrează un ton reţinut.
"America conduce dintr-o poziţie de forţă. Dar acest lucru nu înseamnă că putem sau
trebuie să dictăm traiectoria tuturor evenimentelor care se desfăşoară în lume (...). Oricât de
puternici suntem şi vom fi, resursele noastre şi influenţa nu sunt infinite. Şi într-o lume
complexă, multe dintre problemele de securitate cu care ne confruntăm nu au soluţii rapide şi
uşoare", precizează documentul.
Strategia menţionează că SUA trebuie să facă "alegeri dificile" şi că provocările cu
care se confruntă "necesită răbdare strategică şi persistenţă" .
Abordarea constructivă a fost elementul central în cel de al doilea mandat al
președintelui Obama, cu o abordare globală, în care SUA era lider mondial și trebuia să-și
asume acest rol. Strategia de securitate Obama 2 a fost completată de o excelentă strategie
militară elaborată de generalul Dempsey. Acordul cu Iranul, implicarea internațională și
importanța ledership-ului Statelor Unite au fost principalele direcții ale administrației Obama.