Lumini si umbre

Otilia Cazimir

Ai ochii negri, mincinoşi şi răi. Fântânile cu ape moarte-ascund pupile negre licărind în fund,
ce mă atrag spre-adânc ca ochii tăi. Când vreau să plec, mă ţii în loc cu un cuvânt. Aşa se zbat
copacii în furtună; ca pentru fugă crengile-şi adună, dar rădăcina-i leagă de pămînt. De azi
încolo n-am să-l mai iubesc... Dar când îi văd privirile pagane si zâmbetul copilăresc. Mă jur
că n-am să-l mai iubesc - de mâine. Pe zi ce trece-ţi semăn tot mai mult. Aşa izvorul ce se-
aruncă-n baltă, se-nvăluie cu mâlul laolaltă si-n loc să-i spele apele verzui, îşi tulbură izvorul
apa lui. Mă iscodeşti ca pasărea de pradă. Mă urmăreşti cu ochii reci şi răi, dar uiţi că dacă-s
urme pe zăpadă, noroiul e lăsat de paşii tăi. Mi-e faţa împietrită ca o mască si-n ochi lumina-i
gata să se stângă chiar diamantului ca să sclipească ii trebuie o rază s-o răsfrângă. Iubirea ta
nu creşte şi nu moare, ci totdeauna-i rece şi egală. E ca o floare artificială pe-o pajişte cu
maci arzând în soare. Când voi pleca, mă vei uita uşor si ştiu că nici nu s-ar putea altfel: Abia
o clipă valul călător păstrează chipul oglindit în el. Am vrut în ciuda zâmbetelor tale, din ochii
sterpi o lacrimă să storc si am plecat să nu mă mai întorc. Dar azi, din zori de zi îţi umblu-n
cale. Ce demon oare mi te-a scos în drum?! De-ar vrea viaţa azi să mă dezlege si raiul ei să
mi-l ofere-acum tot iadul nostru dulce l-aş alege. Azi mi-a venit cu ochii calzi şi buni si nu l-
am întrebat de unde vine. Pe floarea de pe marginea de drum n-o-ntrebi de-i înflorită pentru
tine. Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă; Încremenit în capul scării cu zâmbetul uitat în
colţul gurii si-n ochi, tăişul crud al nepăsării. Eşti rău. Dar când aud c-o spune altul mă uit în
jos şi strâng din pumni şi tac. Că numai eu în toată lumea asta am dreptul să te cert şi să te-
mpac. Eu am să plec cu sufletu-mpăcat că nu las nimănuia moştenire un suflet greu de ură şi
iubire bănuitor şi trist şi-nfrigurat. M-am resemnat; atât a fost să fie. Mă uit cum cade
soarele-n apus si-aştept răspunsuri care n-or să vie la întrebări pe care nu le-am pus.
 Nebunul si pisica
George Roca

Circula prin târg odată, o glumă cu un nebun, dacă aveți un pic’ răbdare, eu îndată am să v-o
spun! La nebuni, la Bălăceanca, era unul, măi nenică, internat de mult şi bine, fiindcă se
credea pisică! Însă un doctor inimos, după o vreme oarecare, a văzut aşa, la dânsul, un pic de
ameliorare. A chemat la el flăcăul, constatările să-i zică si să-i spună că-i dă drumul dacă nu
mai e pisică! – Bineînţeles, sunt sigur, pot jura chiar dacă vrei, că sunt om, domnule doctor,
si nu mai prind şoricei! Doctorul, inimă largă, in aceeaşi după-masă, ii dă drumul din ospiciu
si-l lasă să plece acasă. Îmbătat de bucurie si sărind într-un picior, Până-n culmea fericirii, o
porneşte spre Obor. Dar deodată, dintr-o curte, iese un căţel banal, si nebunu’-o ia la fugă
inapoi către spital! Dinţii-i clănţăne puternic, ’i-e mărită-adrenalina… Când, în cale îi apare
chiar doctorul cu pricina! – De ce făcuşi cale-ntoarsă si tremuri aşa de frică? Nu spuneai de
dimineaţă că tu nu mai eşti pisică? – Dom-le doctor, ai dreptate. N-am să spun asta nici
mâine. Dar, în drum spre libertate, mi-a tăiat calea un câine! Şi de-atuncea, vai de mine,
tremur tare şi mi-e frică. Fiindcă nu-s convins că dânsu’ stie că nu sunt… pisică!
 Blestem popular de dragoste

Cine zice că mi-e bine mute-şi casa lângă mine. Si roage pe Dumnezeu să-i deie binele meu si
căsuţa cucului si hodina vântului! Tânără mă măritai, ce bărbat îmi căpătai! Că el merge
seara-n sat, vine-n ziuă mort de beat. Eu-l îmbii cu de mâncat, el îmi dă cu blidu’-n cap. Eu-l
întreb că ce? şi cum?, el îşi face palma pumn. Eu-l întreb de sănătate, el mă scuipă şi mă
bate. El de mare-i ca şi-un fag, eu de foame-abia mă trag. Şi-aceea-ar fi cum fi – da’ n-am cu
ce mă-nvăli. Si-aceea-ar fi iertătoare – da’ n-am opinci în picioare, nici sare-n sălăriţă, nici
pită pe poliţă! Eu, de când m-am măritat, multe lacrimi am vărsat. De-or făcut fântână-n sat,
fântână cu trei izvoară, cine-o bea din ea să moară. Şi de-o bea şi-al meu bărbat, să moară
necuminecat!