COMPOZIŢIA CHIMICA

A MATERIEI VII
 Biochimia este știinta care studiaza chimia vietii (chimia
organismelor vii).

Obiectul biochimiei:

•Descrierea structurii substantelor din organismele vii

•Descrierea interactiunilor dintre ele
•Metabolismul substantelor (transformarile metabolice)

Biochimia are 2 ramuri:

•biochimia structurala
•biochimia metabolismului

Biochimia structurala studiaza structura substantelor din organismele

vii (proteine, glucide, lipide, enzime, hormoni).
Biochimia metabolismului studiaza procesele metabolice ale
nutrientilor (transformarile lor in interiorul organismului).
 Constituenţii de bază ai lumii vii

Materia este o realitate obiectiva care exista independent de

vointa si constiinta omului. Materia este formata din corpuri,corpurile din
substante, substantele din molecule si moleculele din atomi.
Materia->corpuri->substante->molecule->atomi.
Molecula este cea mai mare particula dintr-o substanta formata din 1
sau mai multi atomi de acelasi fel sau diferiti.

Atomul este cea mai mica particula dintr-o substanta, care prin metode
fizice si chimice obisnuite nu se mai poate divide.
►Constituenţii de
bază ai lumii vii:
*proteinele
*hidraţii de carbon
*lipidele
*acizii nucleici
► Alte substanţe
organice: pigmenţii
clorofilieni din plante,
hormonii, vitaminele
► Substante
anorganice (ioni /
saruri)
Organismele sunt formate din:
A) bioelemente
B) biomolecule
A) Bioelemente – numar mic

►principalele elemente: H (63%); O (25,5%); C (9,5%), N

(1,4%); Ca, P, Cl, K, S, Na, Mg (<1%) - % din numǎrul total de
atomi ai organismului uman
►C, H, O, N, P, S – cele mai abundente elemente

• apa reprezintă între 70% şi 90%

din greutatea celor mai multe
organisme vii

• C, H, O, N - legături covalente
(inclusiv legǎturi multiple)
geometria tetraedrică a carbonului
 ► Dupa proportia in care se gasesc in organism:
- macrobioelemente (bioelemente plastice) – in compozitia tuturor
celulelor si lichidelor biologice: nemetalele C,H, O, N, P, S si
metalele: Na+, K+. Ca2+, Mg2+
* Na+, K+ - principalii cationi extracelular/intracelular – intervin in
permeabilitatea membranelor, in echilibrul osmotic, in echilibrul
acido-bazic, reglarea cantitatii de apa din organism si a balantei
dintre apa intra- si extracelulara, reglarea echilibrului hidro-salin etc.
* Ca2+ - in matricea oaselor si a dintilor, actioneaza asupra
permeabilitatii membranelor, intervine in procesul coagularii
sangelui
* P – in oase si dinti; acizi nucleici, intermediari fosforilati ai
metabolismului, sisteme tampon; PO43- - principalul anion
intracelular
 _ oligobioelemente (microbioelemente) (< 0,1%), inegal
distribuite în ţesuturi; rol f. important în organism, lipsa
provoaca dereglări funcţionale
*fac parte din structura unor enzime (Mn2+, Cu2+,
Zn2+), hormoni (I), vitamine (Co în vitamina B12),
hemoglobină (Fe2+);

- ultramicrobioelemente (cantităţi extrem de mici): rol

biologic (F, Cr, Mo, Se etc.) sau apar accidental în
ţesuturi în urma unor contaminări: Pb, Hg, Sr, Ag, As etc.
▪ Mo (molibdopterina) – functionarea unor enzime
▪Se – in structura unor aminoacizi non-standard
(selenocisteina, selenometionina)
 B) Biomolecule - componentele de bază ale materiei vii; asigură
organizarea structurală şi funcţională specifică organismelor

*biomolecule anorganice:
- apa
- săruri minerale
*biomolecule organice, cu următoarele roluri:
- plastic şi energetic: proteine, glucide, lipide
- informaţional: acizi nucleici
- catalitic: enzime
- de reglare: hormoni, vitamine
 Apa

“Apei i-a fost dată puterea de a

deveni seva vieţii pe pământ”
Leonardo da Vinci

Apa este purtătoarea vieţii pe pământ, unul dintre solvenţii cei

mai buni creaţi vreodată de natură.
 MEMORIA APEI

Orice substanță are memorie. Datorită însă structurii apei, aceasta are
cea mai bună memorie.

Apa poate prelua în timp foarte scurt gustul, mirosul, culoarea și alți
parametri ai altor substanțe. Absolut nici o substanță de pe Terra nu
este atât de adaptabilă ca apa.

Toate substanțele de pe Pamânt la răcire se contractă, apa însă, se

dilată. Dacă și apa s-ar contracta la răcire, viața pe timp de iarnă în
bazinele acvatice ar fi imposibilă; apa ar incepe să înghețe de la fund
spre suprafață și toate vietățile ar muri.

Apa memorizează tot ce se întâmplă cu ea sau la ce asistă. Memoria

apei influențează structura cristalului acesteia.
► Conţinutul hidric al organismului variază invers proporţional
cu vârsta: embrion (cca 90% apă), copil (70-75%), adult de 30 ani
(60-65%), vârstic de 70 ani (aprox. 46%).

► După provenienţă
- exogenă – introdusă prin
alimentaţie
- endogenă – formată în
organism prin oxidarea la nivel
celular a unor compuşi reduşi.
 ►In organism :
*intracelulară – participă la
formarea structurii celulare, a
sistemelor coloidale, hidratează
ionii şi moleculele

*extracelulară, în:
- lichidul interstiţial
- lichidele transcelulare: lich.
cefalo-rahidian, umoarea
apoasa; pericardic, peritoneal,
pleural, sinovial; secretii
(sudorala, digestiva)
- spaţiile intravasculare (artere,
vene, capilare limfatice)
 ►Importanţa apei în organism se bazează pe proprietăţile
sale:
* polaritatea moleculelor (μ= 1,84 D) => constantă
dielectrică mare (~80, la 20°C)

* formare legături de hidrogen →

eliberare de energie => realizarea
şi stabilizarea structurii spaţiale a
biomoleculelor ; stabilizarea
mediului celular
=> solvent f. bun pentru săruri şi
pentru substanţe organice mai mult
sau mai puţin polare → disocierea
substanţelor
 Importanta legaturilor de hidrogen in biomolecule
(exemple)

a) Proteine (structura secundara)

(v. si capitolul “Proteine” pt. structura
tertiara si cuaternara)
b) Acizi nucleici (ADN)

H
H
N O H N
H3C O H N N
N N H N
N
N H N N N
N N N H O
O H
timinã adeninã guaninã citozinã
(formã lactam) (formã amino) (formã lactam) (formã lactam)
 Alte proprietăţi ale apei:
* temperaturi de solidificare şi vaporizare mai ridicate decât ale
substanţelor înrudite structural: H2S, H2Se, CH4, NH3 etc.;
*căldură de vaporizare mare (537 Kcal/mol) şi căldură specifică
mare (18 cal/mol.grad) → rol termoreglator
* vâscozitatea relativ mică;
* tensiune superficială relativ mare;
* electrolit slab => H+ şi HO- - mobilitate foarte mare;
implicaţii majore în procesele biochimice
Kw = 10-14 M2 = produsul ionic al apei
 Rolurile apei în organism:
1. structural – participă la formarea structurii celulare;
2. solvent biologic – solubilizează substanţe organice si
anorganice; favorizează disocierea electrolitică a multor
molecule => devin active biologic
3. mediu de reacţie – în apă au loc reacţii biochimice
necesare menţinerii stării vii
4. reactant – participă la reacţii de hidroliză şi hidratare; este
un nucleofil foarte bun
5. generator de ioni H3O+ şi HO- necesari proceselor de
tamponare şi cataliză enzimatică
6. stabilizator al mediului biologic
7. termoreglator – menţinerea temperaturii organismului în
limite constante prin evaporare cutanată şi respiraţie.
 ► Interacţia biomoleculelor cu apa influenţeazǎ
structura biomoleculelor (majoritatea amfipatice) si
indeplinirea functiilor biologice specifice
Exemple:
1) proteinele se pliazǎ astfel încât
grupele polare şi cele încǎrcate electric din
aminoacizii polari să se afle spre exteriorul
moleculei, la suprafaţa de contact cu apa,
iar resturile de aminoacizi nepolari se
orienteazǎ spre interior
2) fosfolipidele din stratul dublu lipidic al membranelor celulare
se orienteazǎ cu capetele polare ale fosfatidil serinei sau fosfatidil
etanolaminei cǎtre apǎ, în timp ce restul catenelor nepolare din
acizii graşi se grupeazǎ împreunǎ, creînd o zonǎ hidrofobǎ =>
favorizarea formării unui numǎr maxim de interacţiuni ion-dipol,
dipol-dipol şi de legǎturi de hidrogen între biomolecule şi apǎ
 * În mediu apos (polar) compuşii nepolari au tendinţa de
a se auto-asocia (necesitatea de minimizare a interacţiilor
acestora cu apa, defavorizate energetic) + tendinta
moleculelor de apa de a reface reteaua tridimensionala a
legaturilor de hidrogen => interactii (legaturi) hidrofobe
 Sisteme tampon
*Lichidele biologice sunt caracterizate de valori caracteristice
şi foarte bine determinate ale pH-ului:
plasma sanguină şi lichidul interstiţial – 7,4
lichidul intracelular din muşchi - 6,1
lichidul intracelular din ficat – 6,9
sucul gastric – 0,8 - 3
saliva – 6,4 - 6,9
urina – 5 - 8 etc.
 * reacţiile biochimice au loc în limite riguros menţinute ale
valorilor de pH, compatibile cu viaţa

Un sistem tampon este amestecul la echilibru al unor

cantităţi echivalente de acid slab si baza conjugată sau de baza
slaba si acidul conjugat, capabil să-şi păstreze pH-ul în limite
constante la adăugarea unei cantităţi mici dintr-un acid sau o
bază tare.

Capacitatea de tamponare a
unui sistem este maximă când
pH = pK ± 1.
 Ecuatia Henderson-Hasselbalch
HA + H2O A- + H3O+ (VI)

K
H O A 
3
 -

HA H 2 O

Ka  K  H O 
H O A  3
 -
pK   log 10 K a
2
HA 


 log 10 K a  log 10 H 3 O   log 10  A  -

HA 
A   log
-

K a  log 10 H 3 O   pH  pK a  log 10
A 
-

log 10
HA 10 HA 
 Exemple:
a) fosfat monosodic/fosfat disodic – principalul tampon intracelular
b)pentru menţinerea constantă a pH-ului sângelui/plasmei: sistemul
tampon acid carbonic / bicarbonat), hemoglobina + participarea sistemului
respirator (eliminarea CO2 în exces) şi a rinichilor (eliminarea HCO3- şi a
altor ioni).
a) fosfat monosodic
_ / fosfat disodic
_ (pKa = 6,8)
2 +
H2PO4 HPO4 + H
b) acid carbonic – bicarbonat (pKa=6,1)
_ +
H2CO3 HCO3 + H (1)
CO2 (aq) + H 2O H2CO3 (2)

CO2 (g) + H 2O CO2 (aq) + H 2O (3)

Capacitate de tamponare maxima la pH = pKa ± 1
 Biomolecule organice

► număr foarte mare de biomolecule componente (E. coli -

aprox. 3 000 de tipuri de proteine şi aprox. 1 500 de tipuri de
acizi nucleici; în organismul uman - peste 100 000 de tipuri de
molecule din care aprox. 10 000 de tipuri de proteine).
 ► organizare într-o ierarhie de complexitate moleculară
progresivă:
- precursori chimici - molecule simple, cu masă moleculară
mică: CO2, H2O, N2 etc. care prin procese metabolice
intermediare (de biosinteză) în care apar metaboliţi intermediari
(cu mase moleculare cuprinse între 50 - 150) sunt transformaţi în
- biomolecule de bazǎ utilizate pentru biosinteza
macrobiomoleculelor: aminoacizi, zaharuri, acizi graşi,
mononucleotide etc. (mase moleculare medii: 100-350);
- biomacromoleculele - prin unirea prin legǎturi covalente a
biomoleculelor simple, cu mase moleculare relativ mari (103 -
109).
Spre exemplu: aminoacizi  proteine;
acizi graşi  lipide;
monozaharide  polizaharide;
nucleotide  acizi nucleici.
 * număr foarte redus de
molecule simple: 20
aminoacizi, 8 nucleotide ce
cuprind doar 2 baze purinice
(adenina, guanina) şi 3 baze
pirimidinice (uracil, timinǎ,
citosinǎ), 8 monoglucide
 În cursul evoluţiei s-au selectat doar acele biomolecule care
au funcţionalitate multiplă şi care asigură existenţa proceselor
vitale integrate şi o complementaritate structurală absolut
indispensabilă pentru formarea structurilor supramoleculare,
tridimensionale, active biologic.
 - biomacromoleculele (conţin legături covalente) se asociază
între ele => sisteme supramoleculare (mase moleculare foarte mari
106 - 109): complexe enzimatice, lipoproteine, glicoproteine,
nucleoproteine, ribozomii etc.
 * structura supramoleculelor → rezultatul unei
complementarităţi geometrice şi structurale precise a părţilor
componente
→ este realizată prin legǎturi de hidrogen, forţe van der
Waals, interacţii hidrofobe ← asociere necovalentă foarte
specifică
- cel mai înalt nivel de organizare:
diferitele complexe şi sisteme
supramoleculare sînt asamblate
împreună în organitele celulei:
nucleu, mitocondrii, cloroplaste etc.

celule => ţesuturi =>

=> organe => organisme
 ► Principalele clase de biomolecule au funcţii identice
în toate tipurile de celule.
Fiecare specie are are un set propriu de proteine şi de
acizi nucleici care este specific şi distinct.
 Natura legăturilor chimice în biomolecule

*legături covalente - cele mai puternice şi stabile legături;

caracterizate prin: geometrie şi lungimi fixe ale legăturilor, valori
exacte ale unghiurilor, rotaţie liberă a atomilor în jurul legaturilor
simple, rigiditatea legǎturilor multiple, mobilitatea şi delocalizarea
electronilor π;
 *legături coordinative – se formează prin cedarea unei
perechi de electroni de către atomul donor către un atom
acceptor;
 *legături ionice (electrovalente) – forţe de atracţie
electrostatică
 *legături de hidrogen – legături slabe, de natură
electrostatică ce se stabilesc între atomi de hidrogen legaţi
de atomi electronegativi şi alţi atomi cu electronegativitate
mare (O, F, N); se pot stabili intra- şi intermolecular şi au
rol în realizarea si menţinerea configuraţiei spaţiale a
biomoleculelor
 *forţe van der Waals – sunt forţe mai slabe decît legăturile
de hidrogen ce apar ca urmare a interacţiilor dintre dipolii
temporari produşi de mişcarea rapidǎ a electronilor în atomi.
Pot fi forţe de atracţie sau de respingere
 *interacţiuni hidrofobe – se manifestă între molecule sau
grupe de atomi cu caracter nepolar aflate în mediu apos
conducând la tendinţa lor de a se agrega în apă; nu reprezintă
legături propriu-zise; intervin în stabilirea structurii proteinelor
globulare şi în organizarea structurală a biomembranelor