Sunteți pe pagina 1din 12

Fenomenul criminalităţii a creat, de-a lungul timpului, multe subiecte de

dispute ştiinţifice în domeniu. Aflat într-o permanentă schimbare, ancorat la

dezvoltarea societăţii, acum în era globalizării, incită la noi forme de abordare
a tematicii efervescente generate de acesta. Abordarea exhaustivă aleasă de
autor este o abordare prin prisma teoriei sistemice (fundamentată pe
principiile: de la general la particular, de la complex spre suplu, flexibil, util).
Autorul a reuşit, prin cercetarea ştiinţifică întreprinsă, să aducă azi în faţa
noastră o monografie excepţională, răspunzând la întrebările ce?, şi respectiv
cum?, care l-au mobilizat în demersul realizat.
Cercetarea domeniului este o întreprindere curajoasă, presupunând o
stăpânire sigură a mijloacelor de cercetare din varii domenii (drept, economic,
sociologie, psihologie). Metodele şi tehnicile utilizate trebuie să permită
disecarea analitică, din perspectiva juridică şi psihologică a fenomenului
criminalităţii, pentru a putea realiza în final fundamentul justificativ al propunerii
unui sistem, chiar al medierii în materie penală.
Cartea abordează un subiect care se înscrie, prin importanţa sa
teoretică şi mai ales prin implicaţiile sale, în cadrul temelor prioritare ale
cercetărilor în domeniu; în acest sens, medierii i se acordă o atenţie din ce în
ce mai mare. Din acest punct de vedere, cartea aduce contribuţii originale,
ceea ce duce la îmbogăţirea literaturii de specialitate şi la găsirea unor soluţii
practice, în direcţia identificării de noi posibilităţii de soluţionare a unor
probleme altfel decât pe cale penală.
Alegerea metodologiei cercetării a fost determinată de caracterul
multiaspectual al subiectului investigat, fiind folosite metoda logică (analiza şi
sinteza), metoda istorică şi sistematică, metoda comparativă, respectiv a Fenomenul
criminalităţii a creat, de-a lungul timpului, multe subiecte de

sinteza), metoda istorică şi sistematică, metoda comparativă, respectiv a

S-ar putea să vă placă și