BAZELE TEHNOLOGICE ALE INFIINTARII PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE

Viticultura de extensivitate relativa si cea de intensivitate tehnologo-economica

determina incadrarea plantatiilor in agroecosistemele viticole, care asigura urmatoarele
conditii: areal de raspandire in concordanta cu oferta ecologica; cresteri vegetative in
favoarea rodirii s.a. Notiunea de extensivitate relativa se impune a fi definita conceptual
diferit de cea de intensivitate tehnico-economica.

Infiintarea unei plantatii viticole roditoare solicita o investitie ridicata, un efort

economic deosebit. Recuperarea cheltuielilor este necesar sa se realizeze intr-un interval de
timp cat mai redus. De aceea, prin exploatarea plantatiilor viticole roditoare se urmareste
obtinerea unui profit cat mai mare. In asemenea conditii solutiile tehnice alese la infiintare,
si mai apoi la ingrijire, vor determina obtinerea parametrilor productivi prevazuti la
proiectare.

Realizarea unor asemenea obiective impune o analiza adecvata inca de la faza de

alegere a amplasamentului. Acumularile stiintifice si practice, realizate de-a lungul anilor,
asigura indeplinirea acestor conditii. O astfel de gandire obliga la cantonarea plantatiilor
viticole pe terenuri solificate (in panta) si nisipoase, in zone cu favorabilitate ecologica si
resurse economice.

TIPURI DE PLANTATII SI DE EXPLOATATII VITICOLE

Clasificarea plantatiilor viticole in functie de orografia terenului, fertilitatea solurilor,

vigoarea soiurilor si directiile de productie

Plantatiile viticole pot fi cu distante mici, mijlocii si mari.

Plantatiile viticole cu distante mici sunt putin extinse. Ele s-au folosit in unele
centre viticole din Banat (Teremia, Tomnatic) si se vor extinde. Distantele de plantare
utilizate sunt de 1,1-1,2 m intre randuri revenind 8.000-10.000 vite/ha. La infiintarea lor se
recomanda a se planta soiuri cu vigoare mica sau mijlocie si cu posibilitati de diferentiere a
mugurilor in conditii de lumina suboptimala. Forma de conducere utilizata este cea
caracteristica culturii protejate, cu elemente de rod scurte (cepi sau cordite de rod) si
incarcaturi de muguri reduse (8-16 muguri/m2). Productiile obtinute (cantitativ ridicate) nu
pot asigura un nivel calitativ deosebit. Mecanizarea lucrarilor se efectueaza cu tractor
333b19d ul incalecator si sistema de masini corespunzatoare.

Plantatiile viticole cu distante mijlocii (obisnuite) se infiinteaza pe terenurile cu

panta moderata (sub 15%). Distantele de plantare folosite sunt la 1,6-2,2 m intre randuri,
revenind 3000-6000 vite/ha. Astfel de plantatii se realizeaza pe soluri cu fertilitate mijlocie,
utilizand soiuri cu vigoare mare sau mijlocie (de masa sau vin) la care se aloca incarcaturi de
muguri moderate. La executarea lucrarilor se foloseste tractorul V-445. De la aceste tipuri de
plantatii, in functie de soi si conditiile ecologice de realizare a productiei, se pot obtine
vinuri de calitate si struguri pentru consum in stare proaspata.

Plantatiile viticole cu distante mari se infiinteaza pe terenurile cu panta sub 8%.

Distantele recomandate la plantare sunt de 3,0-3,6 m intre randuri, revenind 1500-3000
plante/ha). La infiintarea acestora se recomanda alegerea solurilor fertile, soiurilor viguroase
si a formelor de conducere inalte sau semiinalte. Mecanizarea lucrarilor se executa cu
tractorul U-650 si sistema de masini corespunzatoare.

Clasificarea plantatiilor viticole in functie de starea de fertilitate a terenului in

zonele fara alternativa de alta utilizare a terenului.

In functie de acest criteriu plantatiile se pot grupa in plantatii viticole pe terase,

pe nisipuri si pe terenuri decopertate.

Plantatiile viticole pe terase. Amplasamentul viticol al acestora se localizeaza in

arealele favorabile. Respectarea cerintelor de favorabilitate au condus la existenta viticulturii
pe teritorii precis delimitate, pe terenuri cu fertilitate scazuta si panta mai mare de 12%. In
aceste conditii protectia impotriva eroziunii impune o amenajare corespunzatoare a terenului
prin terasare. Distantele de plantare practicate sunt de 2,0-2,2 m intre randuri pentru a se
asigura mecanizarea lucrarilor, si de 1,0-1,2 m intre vite pe rand. Soiurile alese pentru
plantare sunt cele care asigura obtinerea vinurilor de calitate (indiferent de vigoare). Formele
de conducere folosite sunt cele joase sau cele semiinalte.

Plantatiile viticole pe nisipuri se infiinteaza pentru a fixa si a valorifica profitabil

terenurile nisipoase. Pe nisipuri nu poate trai filoxera (Phyloxera vastatrix). De aceea, nu
este obligatorie folosirea la plantare a materialului saditor viticol altoit. Infiintarea si
exploatarea plantatiilor viticole prezinta particularitati determinate de caracteristicile
nisipurilor. Distantele de plantare intre randuri sunt mai mari (2,2-2,5 m) pentru a se folosi
tractorul cu dubla tractiune V-445 DT. La infiintarea plantatiilor viticole se recoman-da
alegerea de soiuri cu vigoare mijlocie care isi mentin aciditatea (pentru vinuri albe, roze si
rosii). Formele de conducere practicate sunt cele joase, semiinalte si inalte, in functie de
cerintele modului de iernare.

Plantatiile viticole pe terenuri degradate. Acestea se infiinteaza in perimetrele

miniere pentru extragerea la suprafata a carbunelui, pe terenuri decopertate. Suprafetele cele
mai mari se intalnesc in zona sucursalelor miniere din Oltenia. Terenurile se formeaza prin
depunerea materialelor geologice in carierele de unde carbunele a fost extras si prezinta
variatii mari. Potentialul productiv al acestor terenuri, lipsite de un sol adecvat, este redus si
foarte diferit, in functie de caracteristicile fizice si chimice ale materialului depus.

Alte tipuri de terenuri degradate sunt cele ocupate cu halde de cenusa rezultata de
la termocentralele pe carbune. Ele se pot cultiva cu vita de vie ca varianta activa de protectie
a mediului.

In ambele cazuri este obligatorie imbunatatirea substratului de cultura prin

utilizarea unor cantitati ridicate de ingrasaminte organice, prin folosirea ingrasamintelor
verzi si a celor chimice. Distantele de plantare recomandate sunt de 2,2 m intre randuri si 1,0
m pe rand. Formele de conducere alese sunt determinate de modul de iernare al vitei de vie.

Clasificarea plantatiilor viticole in functie de volumul si destinatia productiei rezultate

Acestea se pot grupa in exploatatii comercial industriale, mixte, pentru nevoile

familiale, cu scop didactic.
 Exploatatiile viticole de tip comercial se infiinteaza in zonele viticole cu
favorabilitate ecologica, respectiv in arealele delimitate pentru cultivarea a vitei de vie. Ele
au suprafete de marimea unei ferme si apartin unui singur proprietar sau mai multor
proprietari, prin asociere. In asemenea exploatatii se practica tehnologii moderne iar
productia se comercializeaza.

Exploatatiile viticole de tip mixt sunt destinate obtinerii de productie marfa in

principal si, pentru satisfacerea nevoilor de consum familial, in secundar. Ele provin din
reconstituirea dreptului de proprietate. Aceste tipuri de plantatii sunt amplasate si infiintate
in areale delimitate, cu respectarea directiei de productie si a structurii sortimentelor de
soiuri altoi, portaltoi, in sisteme de cultura moderne. La infiintarea unor asemenea plantatii
trebuie avut in vedere eventualele posibilitati de asociere pentru executarea in comun a
lucrarilor de organizare a teritoriului, a celor de prevenire si combatere a eroziunii solului, de
alimentare cu apa, a lucrarilor de intretinere si exploatare a plantatiilor vizand, in special,
tratamentele fitosanitare, fertilizarea, lucrarile solului si, eventual, completarea deficitului de
apa prin irigare, acolo unde se practica.

Exploatatiile viticole pentru consum familial sunt destinate obtinerii de productii

menite sa satisfaca nevoile proprii. Ele se amplaseaza si se infiinteaza in imediata apropiere
a localitatilor si in gradina de langa casa. In asemenea plantatii se folosesc: sortimentul
recomandat si sistemul de cultivare accesibil proprietarului.

Plantatiile viticole pilot pentru scop experimental se realizeaza in societati care au

ca obiectiv cercetarea stiintifica. Astfel de plantatii se pot infiinta si in unitati de productie
viticole, acolo unde se urmareste promovarea in productie a rezultatelor cercetarii stiintifice,
in societatile comerciale specializate (cum ar fi cele de la Vaslui, Jidvei, Panciu) .

Plantatiile viticole pilot cu scop didactic se realizeaza in societati cu specific in

formarea si instruirea specialistilor (scoli profesionale, licee de specialitate, colegii si
universitati de stiinte agricole).

Clasificarea exploatatiilor viticole dupa gradul de specializare si modul in care se implica in

valorificarea productiei de struguri

Acestea se pot grupa in: exploatatii specializate integrate, exploatatii specializate

neintegrate, exploatatii viticole mixte integrate sau neintegrate si exploatatii viticole
nespecializate.

Exploatatiile viticole specializate integrate au ca specific de activitate numai

cultivarea vitei de vie, realizarea si valorificarea integrala a productiei de struguri (de
exemplu societatile comerciale Vie-Vin Murfatlar S.A., Rovil Valea Calugareasca S.A. s.a.).

Exploatatiile viticole specializate neintegrate au ca specific productia viticola, iar

productia este prelucrata in unitati 'service'.

Exploatatiile viticole mixte integrate sunt acelea care in principal obtin productia
de struguri, o prelucreaza si valorifica integral (inclusiv imbutelierea sI desfacerea vinului).
 Exploatatiile viticole mixte neintegrate sunt acelea in care principala activitate o
reprezinta obtinerea productiei de struguri. Ele valorifica productia de struguri in unitatile a
'service' pentru producerea, imbutelierea si desfacerea vinului.

Exploatatiile viticole nespecializate sunt acelea in care activitatile viticole sunt

complementare si au pondere redusa in activitatea societatii, cu sau fara implicare de
'service' in prelucrarea strugurilor.

MODURI DE CULTIVARE A VITEI DE VIE

Reactia organelor vitei de vie la temperaturile scazute este diferita. Limitele de

rezistenta biologica sunt -18 -22 0C pentru muguri, -24 -28 0C pentru coardele anuale si
-300C pentru lemnul multianual. In multe zone de cultura economica a vitei de vie din tara
noastra, temperaturile minime din timpul iernii coboara in anumiti ani sub limita de
rezistenta a soiurilor cultivate. Asemenea situatii survin insa la intervale diferite de timp. Ele
provoaca afectiuni ale organelor supraterane ale butucului cu implicatii in diminuarea
potentialului productiv al plantatiilor. Pierderile inregistrate sunt diferite in functie de nivelul
temperaturilor, particularitatea de soi, sistemul de cultura, forma de conducere si nivelul de
pregatire a vitelor pentru iernare.

De aceea, la infiintarea plantatiilor de vite roditoare, alaturi de alegerea

amplasamentelor, a directiei de productie si a structurii sortimentului de soiuri altoi- portaltoi
o atentie deosebita trebuie acordata precizarii modului de cultivare a vitei de vie si a formei
de conducere a butucilor. Forma de conducere se alege in functie de conditiile naturale de
mediu, insusirile agrobiologice ale soiurilor si aspectele social-economice.

Cultura protejata .

Se practica in zone unde temperatura minima coboara frecvent in timpul iernii sub
limita de rezistenta a soiurilor cultivate (-18 -200 C in cazul celor pentru struguri de masa
si de -22 -24 0C la soiurile pentru struguri de vin). Amplasamentele viticole cu acest mod
de cultivare se gasesc in zonele unde frecventa temperaturilor scazute este de 3 ani din 10.
La cultura protejata se recomanda sistemul de conducere joasa si dirijarea coardelor in
evantai, iar ca mod de protejare ingropatul total sau numai partial, prin musuroire. Ingropatul
total este recomandat in cazul soiurilor la care incarcatura de rod lasata la taierea in uscat se
repartizeaza pe elemente de rod dimensionate la nivelul mijlociu si lung, iar musuroitul
atunci cand incarcatura de rod se repartizeaza pe elemente scurte, cepi de 2 - 3 ochi si acolo
unde zapada este prezenta pe timpul iernii an de an.

Datorita volumului mare de munca manuala cultura protejata se practica pe

suprafete tot mai restranse, acolo unde este impusa de satisfacerea unor cerinte locale sau
pentru cultura de amator in gradina de langa casa.

Cultura semiprotejata

Se practica in zone viticole unde temperatura minima absoluta coboara in timpul

iernii sub limita de rezistenta a soiurilor cultivate, la intervale de timp mai mici si cu
frecventa relativ constanta. Pentru cultura semiprotejata se recomanda sistemul de cultura
semiinalta si forma de conducere Guyot pe brate cu inlocuire periodica .
 Datorita volumului relativ mare de munca manuala si secventelor tehnologice mai
complicate pentru realizarea si mentinerea formei butucilor, cultura semiprotejata se practica
pe suprafete relativ restranse.

Cultura neprotejata

Se foloseste in arealele viticole unde temperatura minima absoluta coboara sub

limita de rezistenta a soiurilor cultivate si prezinta o frecventa de 1-2 ani din 10. In asemenea
zone se recomanda promovarea sistemelor de cultura semiinalta si inalta; conducerea inalta
se practica in arealele cu resurse termice indestulatoare si satisfacatoare de apa, modurile de
taiere si conducere recomandate fiind: cordonul unilateral si bilateral pentru soiurile de vin,
Guyot pe tulpina (cap inaltat) si pergola rationala (totala) la soiurile de struguri pentru masa.

Siguranta acestui mod de cultivare creste prin: (1) amplasarea soiurilor rezistente in
arealele cu vocatie pentru cultura neprotejata, (2) sporirea rezistentei la ger a vitelor ca efect
al tehnologiilor practicate, (3) ameliorarea de genotipuri rezistente s.a.

Delimitarea arealelor favorabile culturii neprotejate se realizeaza pe baza

criteriilor ecoclimatice si biologice.

Criteriile ecoclimatice pentru delimitarea acestor areale sunt:

- nivelul temperaturii minime absolute inregistrate peste iarna (izoterma de - 22 0C

este orientativa pentru cultura neprotejata);

- frecventa, durata si viteza de realizare a temperaturilor minime (de exemplu:

procentul anilor favorabili culturii neprotejate pentru podgoria Dealurile Craiovei este 72 %
- tabelul 7.1.);

- diferentierea regimului termic in functie de topoclimat (pentru fiecare 100 m

altitudine relativa fata de altitudinea de la piciorul pantei temperatura minima absoluta este
mai ridicata cu 2,5 ± 0,5 0C);

- diferentierea temperaturilor minime absolute la inaltimea de 1- 2 m fata de nivelul

solului.

Pentru cultura neprotejata au importanta diferentele intre valorile gradientilor

termici verticali (nivelul solului si inaltimea de plasare a coardelor).

Criteriile biologice pentru determinarea arealelor favorabile culturii neprotejate

sunt:

- rezistenta diferita a soiurilor la temperaturile minime nocive (de exemplu: soiul

Cardinal rezista la -16 0C, Afuz Ali la -180C, Merlot la -200C, Cabernet Sauvignon la
-240C ;

- vigoarea soiurilor;

- rezistenta soiurilor la cancerul bacterian.

 Pentru soiurile de struguri de vin, cum ar fi Feteasca alba, la care diferentierea are
loc pe treimea mijlocie a coardelor si repartizarea incarcaturii de rod atribuita prin taierea in
uscat se face pe elemente de rod cu lungime medie; modurile de taiere si conducere
recomandate sunt: Guyot pe tulpina si Sylvoz. Ca o masura de prevedere pentru refacerea
butucilor in cazul afectiunilor provocate de temperaturile scazute din timpul iernii se lasa la
baza butucului, in imediata apropiere a suprafetei solului, un cep de siguranta de 1-2 ochi. Pe
cepul de siguranta se formeaza anual 1-2 coarde, care se protejeaza pe timpul iernii prin
musuroire, cu ocazia araturii adanci de toamna sau se ingroapa total. Coardele de la cepul de
siguranta pot fi folosite pentru refacerea butucilor, atunci cand acestia au fost afectati de
inghet; in caz contrar, ele se scurteaza din nou la 1-2 ochi in vederea mentinerii obiectivului
urmarit initial.

In concluzie, la alegerea arealelor de cultura (protejate, semiprotejate si neprotejate)

se va tine seama de restrictiile impuse de tipurile de plantatii, caracteristicile agrobiologice
ale soiurilor, oferta ecologica, tehnologica s.a.

ALEGEREA AMPLASAMENTELOR PENTRU INFIINTAREA PLANTATIILOR

VITICOLE RODITOARE

Plantatiile noi de vita de vie roditoare se amplaseaza in arealele de cultura cu

favorabilitate ecologica. Sunt preferate terenurile care nu solicita solutii costisitoare pentru
organizarea interioara si amenajarile antierozionale, cu posibilitati largi de mecanizare si de
ridicare continua a indicilor de economicitate. Pentru alegerea amplasamentelor se au in
vedere factorii de biotop.

CONDITIILE climatice

Conditiile climatice se examineaza dupa datele meteorologice furnizate de statia cea

mai apropiata din zona. Cu toate acestea datele nu ofera adevaratele posibilitati ale terenului.
De aceea se tine seama de factorii modificatori de climat (altitudine, adapostire, expozitie,
paduri si ape mari, culoarea solului etc.) si de sensul in care ei actioneaza pe terenul ales si
factorii indicatori constituiti din flora cultivata si spontana si fauna naturala

Accidentele meteorologice sub forma de brume tarzii de primavara, brume timpurii

de toamna, grindina, limiteaza extinderea viticulturii acolo unde frecventa acestora este
ridicata. Posibilitatea de a lupta impotriva lor nu infirma aceasta limitare deoarece
posibilitatile de contracarare nu sunt intotdeauna sigure si ridica costurile de productie

Factorii climatici impun restrictii de ordin calitativ. La evaluarea resurselor

ecoclimatice se tine seama de valorile factorilor limitativi .

Cultura economic-profitabila se realizeaza in arealele unde durata minima a

perioadei de vegetatie este de 170 zile (in anii putin favorabili). In functie de aceasta oferta
se alege sortimentul viticol (soiuri cu maturare esalonata).

CONDITIILE OROGRAFICE SI PEDOLOGICE

Alegerea terenului in functie de panta. Nu pot fi afectate viticulturii terenuri cu

pante mai mari de 10-15% decat in incinta podgoriilor; vor fi excluse terenurile cu pante mai
mari de 25-30%.
 Stabilitatea terenului. Terenurile predispuse la alunecare vor fi evitate. Prin
lucrarile de terasare, indispensabile pentru combaterea eroziunii, instabilitatea potentiala
devine actuala, ca urmare a intreruperii continuitatii straturilor de deasupra celui
impermeabil.

Adancimea panzei de apa freatica. In cazul in care panza de apa freatica este
aproape de suprafata, la mai putin de 1 m, precipitatiile in exces nu se pot infiltra si apa
stagneaza in zona de raspandire a radacinilor, provocand cloroza vitelor; de aceea aceste
terenuri se evita de la plantare.

Expozitia terenului. In expozitiile nordica, nord-estica si nord-vestica nu se vor

infiinta plantatii viticole decat in zonele sudice ale tarii, la altitudini mici si daca trebuie
intregit masivul.

Salinitatea solului. Vitele nu cresc si nu rodesc normal in soluri cu mai mult de 59

mg ioni de clor si natriu la 100 g sol.

Particularitatile fizico-chimice ale solului. Sunt de preferat solurile la care:

densitatea aparenta nu depaseste 1,6 g /cm 3 ; volum edafic util mai mare de 72%; grosimea
stratului de sol explorat de radacini sa fie mai mare de 100 cm.

Compozitia chimica. La alegerea amplasamentelor pentru infiintarea plantatiilor de

vita de vie roditoare se are in vedere compozitia organica si minerala a solului. Starea de
aprovizionare are importanta in alegerea sortimentului de soiuri si a masurilor ameliorative
necesare.

Continutul mai ridicat in humus (> 3%) poate fi valorificat corespunzator prin
cultivarea soiurilor de struguri pentru masa si de cele pentru vinuri de consum curent, iar
deficitul (< 1%) se completeaza prin fertilizare.

Continutul de calcar in sol constituie criteriul de baza in alegerea si amplasarea

corecta pe teren a soiurilor de portaltoi. Pe solurile cu un continut redus in calcar activ (<
6%) se recomanda portaltoii Riparia gloire si Solonis x Riparia 1616C. Pe solurile cu un
continut mediu de pana la 25% se vor utiliza hibrizii Berlandieri x Riparia si Berlandieri x
Rupestris, iar pe cele cu un continut de pana la 40%, se recomanda a se folosi portaltoii
Chasselas x Berlandieri 41B si Fercal.

CondiTiile tehnico-economice Si organizatorice

Criteriile tehnice sunt determinate de: amenajarea antierozionala, construirea retelei

de drumuri si de evacuare a apei s.a. Daca panta terenului este uniforma si eroziunea de
adancime nu s-a produs, amenajarea antierozionala se poate executa cu mijloacele mecanice
obisnuite, drumurile se traseaza si se construiesc usor. In cazul terenurilor cu panta
neuniforma, cu schimbari dese de expozitie si frecvente locuri cu pronuntata eroziune de
adancime, se va apela la solutii variate si interventii specifice. Aprovizionarea cu apa, in
anumite areale, este indispensabila. De aceea, se va tine seama de posibilitatile tehnice
pentru adoptarea celor mai bune solutii.

Conditiile economice se refera la oferta economica, pentru a infiinta plantatia

viticola, care asigura volumul investitiilor. Astfel, daca locul este plasat la o mica distanta de
un bun service pentru realizarea produselor viti-vinicole si aproape de o buna si ieftina cale
de comunicatie, pretul la vanzator ca si procentul de pierderi sau de reducere a calitatii sunt
mai reduse. Efortul financiar creste daca amenajarea antierozionala, a retelei de drumuri,
determina o corespunzatoare crestere a productiei.

Un important factor economic il reprezinta organizarea terenului, forma si marimea

parcelelor determinand profitul economic. Folosirea neeconomica a bazei energetice ridica
costurile, de aceea exploatatiile viticole mici se circumscriu in areale conceptual organizate,
care stau la baza stabilirii folosintelor in perimetrul agricol. In functie de panta terenului se
aleg solutiile de combatere a eroziunii (agrotehnice si hidrotehnice) pentru siguranta
obtinerii de profit.

Conditiile organizatorice determina alegerea amplasamentelor viticole in functie de

tipul de plantatie si exploatatie viticola. De la podgoriile 'conglomerat' este necesar sa se
infiinteze exploatatii viticole care se pot completa si conditiona reciproc in realizarea unui
scop profitabil. Acest criteriu nu a fost bine inteles, de aceea, la infiintarea plantatiilor s-au
ales solutii diferite de combatere a eroziunii, amplasare nerationala a soiurilor (fara a se
valorifica resursele ecologice) s.a.

proiectarea tehnologicA In vederea InfiinTArii plantaTiilor viticole roditoare

Lucrarile de organizare a terenului incep cu delimitarea locului ales si se continua

cu proiectarea tehnologica si transpunerea proiectului in teren.

Proiectul de infiintare a plantatiilor viticole roditoare se intocmeste pe baza unei

documentatii speciale. Aceasta insumeaza solutii tehnologice care urmeaza a fi utilizate in
organizarea, amenajarea si pregatirea terenului, infiintarea si intretinerea plantatiilor noi
pana la intrarea pe rod. Documentatia se sprijina pe informatia stiintifica si consta in
adoptarea de solutii diferentiate in functie de tipul de plantatie, directia de productie,
sistemul de cultura preconizat s.a.

Prin organizarea terenului, se aleg solutiile tehnico-organizatorice in vederea

parcelarii terenului unitati de exploatare, care asigura realizarea unor plantatii viticole
rentabile (chiar daca nu se infiinteaza plantatii pe intreaga suprafata).

Unitatile de exploatare a plantatiilor de vita de vie sunt: trupul, tarlaua si parcela.

Stabilirea si amplasarea perdelelor de protectie. Perdelele de protectie diminueaza

influentele negative ale unor factori de mediu in exces (vanturi, apa din amonte s.a.),
determina stavilirea pierderilor de sol si ajuta la fixarea ravenelor.

Stabilirea si amplasarea retelei de drumuri si a zonelor de intoarcere se realizeaza

in concordanta cu lucrarile de amenajari antierozio-nale si cele de evacuare a surplusului de
apa. Reteaua de drumuri asigura conditiile pentru transportul materialelor necesare
productiei si a recoltei obtinute si asigura circulatia tractoarelor masinilor si oamenilor. La
amenajarea lor se urmareste ca sa fie bine construite si racordate la drumurile existente in
zona. Suprafata lor nu trebuie sa depaseasca 2,5-3,5 % din suprafata terenului alocat pentru
viticultura.
 Reteaua de drumuri este necesar sa fie corelata cu lucrarile de amenajari
antierozionale si reteaua de evacuare a apelor. Ea nu poate fi stabilita independent de
amplasarea perdelelor de protectie si de componentele sistemului de irigare, atunci cand
masura devine necesara. Pentru realizarea obiectivelor urmarite drumurile se vor amenaja
corespunzator (panta de inclinare a acestora nu trebuie sa depaseasca 8 %) si vor fi racordate
la reteaua de circulatie din zona.

Reteaua de drumuri are in componenta drumuri magistrale, principale, secundare,

alei si poteci.

Stabilirea si amplasarea retelei de evacuare a apelor. Apa provenita din

precipitatii nu se infiltreaza in totalitate in sol. Apa neinfiltrata formeaza torenti si determina
grave eroziuni de adancime. De aceea, se impune evacuarea dirijata a surplusului de apa.

Stabilirea si amplasarea constructiilor. Pentru dimensionarea si amplasarea

constructiilor se are in vedere marimea exploatatiei viticole. Acestea se grupeaza in:

-constructii tehnologice (crama, pivnita, respectiv combinatul de vinificare,

platforma tehnologica, hale de sortare si depozitare temporara a strugurilor de masa atunci
cand actiunea se desfasoara centralizat, depozite de materiale, ateliere de reparatii s.a.)

- constructii social-economice ( sediul central al exploatatiei, cantina, dormitoare,

depozite s.a.). Ele se amplaseaza in centrul exploatatiei, pe terenuri ferite de alunecari,
inundatii sau scurgeri de torenti, in apropierea cailor de circulatie.

Stabilirea si amplasarea lucrarilor de amenajare antierozionala. In tara noastra

conditii favorabile dezvoltarii viticulturii se intalnesc in zona colinara, pe terenuri mai putin
favorabile pentru cultura plantelor de camp, unde se impun o serie de masuri ameliorative
menite sa previna si sa opreasca procesele de eroziune, sa permita ridicarea starii de
fertilitate a solului si sa faciliteze executarea mecanizata a lucrarilor. Rezultatele cercetarilor
de pana in prezent si experienta practica acumulata au permis elaborarea unor sisteme
diferite de amenajari a terenului impuse de configuratia si panta acestuia, particularitatile
ecoclimatice si ecopedologice ale zonei.

Pentru oprirea sau reducerea pierderilor de apa si sol prin scurgerea pe versanti, se
pot intrebuinta: perdele antierozionale, culisele de arbusti, benzile inierbate, canalele de
coasta si terasele.

Pe terenurile cu panta de pana la 4-5% nu sunt necesare lucrari deosebite de

amenajare deoarece procesul de eroziune este foarte redus. In cazul terenurilor cu panta de
6-12% se folosesc ca lucrari: orientarea randurilor paralel cu directia curbelor de nivel,
masuri curente de agrotehnica antierozionala (lucrari adanci ale solului, subsolaj,
administrarea ingrasamintelor chimice sau verzi), biloane, benzi inierbate, canale de
evacuare a apelor s.a.

Organizarea si amenajarea terenurilor nisipoase

Generalitati. Suprafata ocupata cu nisipuri in Romania este de circa 400 mii ha, din
care peste 20 mii ha cultivate cu vita de vie.
 Infiintarea plantatiilor viticole pe nisipuri prezinta unele particularitati determinate
de conditiile ecologice oferite de arealele respective. Aceste terenuri nu ofera conditii pentru
inmultirea filoxerei (Phyloxera vastatrix). De aceea, la plantare nu este obligatorie folosirea
materialului saditor altoit. Nisipurile din tara noastra prezinta unele insusiri negative:
rezistenta redusa la spulberare, continut scazut in materie organica si substante minerale,
oferta hidrica si termica suboptimala. Acestea determina alegerea unor solutii tehnice
deosebite fata de terenurile solificate (plantare adanca, corectarea factorilor suboptimali s.a.).
Ele se caracterizeaza printr-o mare variabilitate care obliga la folosirea unor tehnologii
speciale.

Criteriile de alegere a amplasamentelor sunt asemanatoare cu cele utilizate pentru

terenurile solificate. La acestea se adauga cateva aspecte specifice: oferta pedologica,
climatica si orografia terenului.

Pentru plantare se vor alege, in functie de oferta pedologica, nisipurile care au pana
la 0,7 % humus, sub 50 % mg la 100 g sol ioni de Cl + Na si nivelul apei freatice la peste 1,5
-2 m.

Oferta climatica se evalueaza prin studii adecvate in vederea validarii

amplasamentelor, care se stabilesc pentru areale mai intinse, chiar daca exploatatiile viticole
vor ocupa insular terenurile alese.

Orografia nisipurilor in stare naturala se caracterizeaza prin prezenta dunelor si

interdunelor. Acolo unde diferenta de inaltime a dunelor fata de interdune este mare,
cultivarea vitei de vie este dificila si impune nivelarea. Aceste implicatii se accentueaza pe
nisipurile umede, unde pe interdune este prezenta (permanent sau temporar) apa. De aceea,
in conditiile in care nu exista posibilitati de a diminua diferenta dintre dune si interdune se
vor evita de la plantare aceste terenuri.

Organizarea terenului nisipos. Alegerea solutiilor tehnice pentru realizarea

scopului prezinta importanta asemanatoare cu cea de la terenurile solificate. Ameliorarea
insusirilor negative ale nisipurilor, pentru a se determina o concordanta intre cerintele de
crestere si rodire ale vitei de vie si mediu, se obtine prin actiuni tehnologice diferentiate.

Reducerea pantei dunelor se realizeaza prin deplasarea nisipului de pe dune pe

interdune. Ea se executa astfel incat pe intreaga latime a viitoarei parcele, panta sa fie
inclinata intr-un singur sens.

Momentul de executie corespunde calendaristic cu sfarsitul lunii august, cand

vanturile au intensitate scazuta si posibilitatea de spulberare a nisipurilor este redusa.

Pentru asigurarea conditiilor de mecanizare si irigare, reducerea pantei se executa

prin modelarea si nivelarea nisipurilor. Prin aceste lucrari se realizeaza umplerea
interdunelor cu nisip din dune, obtinandu-se o panta continua de 2 - 3 %. Modelarea
determina o evolutie convenienta solificarii prin atenuarea diferentelor fizico-chimice ale
nisipurilor dintre dune si interdune, si asigura conditii de uniformizare a udarii si fertilizarii.
Prin nivelare se deplaseaza mase mari de nisipuri aducandu-se la suprafata nisipul steril. De
aceea, plantarea se va face dupa o perioada de 1-2 ani timp in care nisipurile vor fi cultivate
cu plante agricole sau plante folosite ca ingrasamant verde.
 Evacuarea apelor de suprafata se impune a se realiza indeosebi pe interduna, unde,
datorita acumularii de argila in timp, se formeaza la mica adancime straturi greu penetrabile
de 10 - 50 cm grosime. Asemenea straturi impiedica infiltrarea in profunzime a apei din
precipitatii, care ramane la suprafata.

Apa de suprafata ingreuneaza mecanizarea lucrarilor si intretine o stare de

umiditate favorabila infectiilor de mana. Din aceasta cauza radacinile vitelor nu patrund in
adancime si datorita asfixierii sistemului radicular butucii de vita de vie se vor usca.
Prevenirea stagnarii apelor la suprafata si coborarea lor la adancimea de cel putin 1,5 - 2,0 m
se realizeaza, inainte de amenajare, prin drenuri verticale. In cazul in care stratul
impermeabil este mai gros si acopera suprafete mari, coborarea in profunzime a apelor se
poate realiza si prin saparea in zona respectiva de santuri adanci de 1,0-1,5 m. Drenurile
verticale se sapa cu ajutorul unor burghie mecanice si umplerea lor se face cu nisip grosier
sau pietris; santurile se executa cu utilaje adecvate iar umplerea lor se face cu nisip grosier.
Sfaramarea straturilor de nisip cimentat existent in apropierea suprafetei solului si eventual
refacerea starii de afanare dupa tasarea provocata de utilajele folosite la nivelare se poate
realiza printr-o lucrare de scarificare la 40 - 50 cm.

Diminuarea deflatiei eoliene este necesara pe nisipurile uscate la suprafata,

afanate si neacoperite cu vegetatie, acolo unde masele de aer in miscare (vanturile) nu
intampina obstacole. Operatiunea se realizeaza printr-un complex de masuri tehnice cum
sunt: infiintarea perdelelor de protectie, introducerea de paie in nisip, mulcire, executarea
de araturi negrapate, prasile cu denivelari in lungul randului si folosirea de parazapezi. La
acestea se adauga, in functie de directia, frecventa, viteza vantului dominant si alegerea
unor distante de plantare mai reduse intre plante pe rand.

Amplasarea perdelelor de protectie. Pentru combaterea eroziunii eoliene acestea se

amplaseaza perpendicular pe directia vantului formator de dune. In Oltenia, orientarea
perdelelor se face de la nord la sud iar in celelalte zone nisipoase de la est la vest. Perdelele
forestiere antierozionale au o latime de 8 - 10 m si se amplaseaza la 173 m pe nisipurile
mobile si la 285 - 580 m pe cele cu procesul de solificare mai avansat.

Pentru infiintarea perdelelor forestiere antierozionale cea mai indicata specie este
salcamul, care este adaptat la conditiile din zonele nisipoase, inradacineaza adanc, are
cresteri vegetative si regenereaza usor. Prezinta insa dezavantajul extinderii sistemului
radicular in afara perdelelor si formarea de drajoni care intra in concurenta cu vita de vie.
Pentru aceea, se recomanda ca randurile marginale, cate doua pe fiecare parte a perdelei, sa
fie plantate cu dud, cultivat sub forma de arbust. In perioada de infiintare a perdelelor
combaterea deflatiei se realizeaza si prin folosirea culturii de secara in benzi, secara care se
incorporeaza in faza de inspicare in nisip, asigurandu-se un aport important de substanta
organica in sol.

Reteaua de drumuri. Pe terenurile nisipoase se proiecteaza aleile, cu latime de 3,6 -

4 m, care asigura conditii de circulatie a vehiculelor. Ele se amplaseaza la 100 ± 20 m una
de alta, si fac legatura cu drumurile principale (carosabile). Acestea sunt orientate paralel
cu perdelele de protectie si au o latime de 6 - 8 m, egala cu spatiul de umbrire al perdelelor.
Pe linia hidrantilor se lasa un drum de 4 -5 m latime.

Reteaua de aprovizionare cu apa asigura necesarul hidric pentru irigare si

prepararea solutiilor de combatere a bolilor si daunatorilor . Metodele de irigare folosite
sunt: prin aspersiune, prin picurare, cu rampe perforate, pe brazde (pe nisipurile cu peste 9 %
argila). Sistemul de irigatie Sadova-Corabia are in componenta canale de aductiune, statii de
pompare, statii de punere sub presiune . Apa in cazul irigarii prin aspersiune este adusa la
planta prin echipamente mobile - aripile de udare. O aripa are 16 cuplaje rapide la aspersor
in care se monteaza altern 8 aspersoare.

In concluzie pentru infiintarea plantatiilor viticole pe terenuri nisipoase organizarea

terenului presupune: defrisarea resturilor vegetale, modelarea - nivelarea, lucrari de drenaj si
infiintarea perdelelor de protectie.

ALEGEREA SI AMPLASAREA SOIURILOR

Alegerea Si amplasarea soiurilor roditoare pentru InfiinTarea plantaTiilor viticole pe

terenuri solificate.

Pentru alegerea soiurilor se va tine seama de recomandarile lucrarii de zonare

pentru fiecare podgorie si centru viticol dar si de unele aspecte particulare impuse de:
variatia conditiilor de microclimat, elemente orografice, directia de productie preconizata,
particularitati agrobiologice ale soiurilor recomandate a se cultiva, sisteme de cultura si
forme de conducere ale vitei de vie, eventuale orientari si posibilitati noi in perspectiva.

Structura sortimentelor de struguri pentru masa se va face prin alegerea de soiuri cu

epoci diferite de maturare, in scopul realizarii unui conveier varietal mai larg, chiar prin
recoltare direct din vie.

La soiurile de vin se vor stabili sortimente mai restranse pentru a se asigura

productii uniforme si in partizi mari .

In amplasamentele situate pe terenuri in panta, atunci cand se aleg doua directii de

productie, struguri de masa si de vin, pe treimea inferioara a pantei, unde solul are o stare de
fertilitate naturala mai buna, se vor planta soiurile de masa care au un potential sporit de
productie. Soiurile de vin se vor amplasa pe treimea mijlocie si superioara a pantei. In cazul
cand se planteaza numai soiuri de vin, la baza pantei se vor amplasa soiurile de mare
productie, pentru vinuri de consum curent, iar cele pentru vinuri de calitate superioara pe
treimea mijlocie si pe ultima treime a pantei.

Soiurile pentru distilate sau pentru sucuri si cele pentru struguri de masa destinati
pastrarii, vor fi plantate cu precadere tot pe treimea superioara a pantei.

Soiurile care intra mai tarziu in vegetatie, se vor planta la baza versantilor,
diminuindu-se in felul acesta efectul nefavorabil provocat de brumele si ingheturile tarzii de
primavara. De asemenea, se va urmari ca soiurile mai sensibile la seceta sa fie amplasate la
baza pantei, iar cele mai rezistente pe treimea mijlocie si superioara, acolo unde lipsa de apa
se resimte mai mult. Soiurile sensibile la bolile criptogamice (mana, putregai cenusiu) nu se
vor planta la baza pantei unde conditiile de infectie sunt mai favorabile. Pentru sistemul de
cultura inalt se vor stabili soiurile care au cresteri viguroase si o buna rezistenta la iernare.
Acolo unde conditiile ecopedologice sunt favorabile si se preconizeaza folosirea unui sistem
agrofitotehnic superior (irigare, fertilizare), sunt de preferat soiurile cu potential productiv si
de calitate superior.In concluzie, soiurile alese pentru plantare vor fi din cele recomandate
sau autorizate a fi plantate, conform 'Listei oficiale a soiurilor avizate la plantare in Romania'
.

Criteriile folosite la alegerea si amplasarea soiurilor pe terenurile nisipoase sunt

asemanatoare celor de pe terenurile solificate (filoxerate), cu unele particularitati.

Conditiile pedoclimatice ale nisipurilor din Oltenia (temperatura ridicata, umiditatea

relativa redusa) determina o accentuata scadere a aciditatii si chiar un consum de glucide din
boabele de struguri; de aceea, vinurile obtinute pot fi plate si cu grad alcoolic redus. Din
aceste cauze se recomanda cultivarea soiurilor care au un catabolism redus, cum sunt soiurile
pentru vinuri rosii. Soiurile pentru vinuri roze si rosii de consum curent (Rosioara, Babeasca
neagra s.a.) pot ocupa 40 - 45 % din suprafata, cele pentru vinuri rosii de calitate superioara
(Merlot, Cabernet Sauvignon) se pot extinde pe 10 %, cele pentru vinuri albe de consum
curent (Saint Emilion s.a.) pe 10 % si cele pentru vinuri albe de calitate superioara pot
ocupa 10 %.

Pe nisipurile din NV Transilvaniei se recomanda folosirea soiurilor cu perioada

scurta de vegetatie si maturare timpurie pentru vinuri albe, distilate, sucuri, must concentrat
si chiar vin spumos.

Alegerea portaltoilor

In cazul unor raporturi de convietuire favorabile cu soiurile altoi si o capacitate

buna de adaptare la conditiile ecopedologice date, portaltoiul contribuie la realizarea unui
potential de productie cantitativ si calitativ ridicat, si la o longevitate mare in productie a
plantatiilor. De aceea, este necesara alegerea judicioasa si amplasarea corespunzatoare pe
teren a soiurilor portaltoi in functie de conditiile ecoclimatice, ecopedologice si de
sortimentul de soiuri vinifera.

Oferta hidrica suboptimala a terenurilor folosite pentru viticultura impune ca la

alegerea portaltoilor sa se tina seama de rezistenta lor la seceta.

Portaltoii au rezistenta diferita: mica (Riparia gloire, Solonis x Riparia 1616 C

Berlandieri x Rupestris 140 Ru 59VI, Rupestris du Lot), mijlocie (Kober 5 BB, Teleki 8B,
Craciunel 2, Craciunel 25, Craciunel 26, SO4, Fercal,) si mare (Berlandieri x Riparia Cr71,
Dragasani 57, Chasselas x Berlandieri 41 B, Berlandieri x Rupestris 140 Ruggeri,
Berlandieri x Rupestris 1103 Paulsen).

Continutul ridicat in saruri afecteaza portaltoii, acestia avand rezistenta diferita.

De exemplu: Berlandieri x Rupestris 1103 Paulsen rezista pana la 1‰ , Solonis x Riparia
1616 C pana la 0,8-1‰ , Rupestris du Lot pana la 0,5 ‰ si SO4 pana la 0,4‰.

Aciditatea ridicata a solurilor are efecte negative asupra vitei de vie. De aceea, se
recomanda alegerea de portaltoi rezistenti, cum este portaltoiul Giravesac a(161-49 C
(Riparia x Berlandieri) x 3309 (Riparia x Rupestis)s, adaptat solurilor acide (R. Pouget, M.
Ottenwaeller 1983; 1986).

Aceste cateva informatii asigura alegerea si amplasarea corespunzatoare pe teren a

portaltoilor in functie de conditiile ecoclimatice, ecopedologice si sortimentul de soiuri
vinifera, respectandu-se relatia afinitate - vigoare - calitate.
 TEHNOLOGIA DE INFIINTARE A PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE

Reusita infiintarii unei plantatii viticole roditoare se apreciaza dupa prinderea la

plantare, vigoarea de crestere a vitelor in primii ani, durata perioadei de tinerete, potentialul
productiv si de calitate realizat inca de la intrarea pe rod. Aceste trasaturi depind in mare
masura de pregatirea terenului in vederea plantarii, calitatea materialului saditor folosit la
plantare, nivelul agrotehnic practicat la infiintarea plantatiilor si la intretinerea acestora pana
la intrarea pe rod.

PregAtirea terenului In vederea plantArii

Pregatirea terenului cuprinde urmatoarele verigi tehnologice: defrisarea resturilor

vegetale, nivelari si modelari, odihna biologica (repauzarea), refacerea starii de fertilitate a
solului, desfundarea terenului si nivelarea acestuia inainte de pichetare.

Plantarea vitei de vie presupune posesia dreptului de a planta si de a alege soiurile

de vita de vie recomandate. Ea cuprinde lucrarile de pregatire a plantarii in vederea
imbunatatirii conditiilor de crestere si rodire a vitelor si lucrari de plantare. Reusita obtinerii
de plantatii incheiate, longevive si cu vite viguroase depinde de: perioada plantarii,
pregatirea materialului saditor, metoda de plantare si corectitudinea in executarea lucrarilor.

Vita de vie se poate planta toamna, primavara sau, in cazuri speciale, vara.

Alegerea si pregatirea vitelor pentru plantare. La infiintarea plantatiilor noi de vita

de vie roditoare se folosesc vite altoite si nealtoite de unu si doi ani. Pregatirea vitelor in
vederea plantarii consta in controlul tehnic de calitate si a starii fiziologice dupa pastrare sau
transport, refacerea starii de umiditate daca este necesara, fasonarea, parafinarea si
mocirlitul.

Controlul de calitate consta in reverificarea conditiilor tehnice de calitate prevazute

de STAS-urile in vigoare.

Refacerea starii de umiditate fiziologica se executa atunci cand exista stari de

deshidratare a radacinilor. Lucrarea se executa inainte sau dupa fasonare si consta in
introducerea vitelor, altoite sau nealtoite, cu radacinile in apa pana la jumatatea portaltoiului
sau al butasului folosit initial la inradacinare, in cazul vitelor pe radacini proprii, timp de 1-2
zile, uneori mai mult.

Fasonarea vitelor altoite sau nealtoite consta in alegerea uneia sau a doua cordite
pornite din altoi sau de la varful butasului, in cazul vitelor pe radacini proprii.

Pentru aceasta se lasa cordita cu insertie corespunzatoare si directie de crestere

aproape de verticala, dimensionandu-se la diferite lungimi; se inlatura in totalitate radacinile
inserate la nodurile mijlocii si superioare, in afara celor de la baza; se suprima ciotul
altoiului de deasupra punctului de insertie al corditei si, in final, scurtarea acesteia din urma
si reducerea lungimii radacinilor bazale.
 Parafinarea vitelor consta in izolarea cu un strat subtire de mastic a unei portiuni
incepand de la 8-10 cm sub punctul de altoire pana la varful corditei, iar la vitele nealtoite de
la 10-15 cm sub punctul de insertie al corditei pana la varful acesteia. Prin izolarea portiunii
parafinate de mediul inconjurator se previne deshidratarea tesuturilor, asigurand in felul
acesta posibilitatea de substituire a musuroiului dupa plantare menit sa realizeze un efect
asemanator. Sub aspect tehnic operatia consta in introducerea vitelor dupa fasonare cu
portiunea ce urmeaza a fi izolata intr-un mastic pregatit intr-un mod asemanator ca si la
parafinarea vitelor altoite inainte sau dupa fortarea prezentata in capitolul - Producerea
materialului saditor viticol.

Mocirlitul consta in introducerea radacinilor cu treimea inferioara a portaltoiului, in

cazul vitelor altoite, sau a butasului folosit initial la inradacinare, in cazul vitelor pe radacini
proprii, intr-un amestec denumit mocirla. Acesta se pregateste din dejectii proaspete de
bovine, pamant maruntit de la locul de plantare, in proportii relativ egale, si apa.

Prin mocirlire se asigura un contact mai intim dupa plantare a radacinilor cu

pamantul, realizandu-se o grabire a inceputului de cicatrizare a ranilor si formarea de
radacini noi sub influenta hormonilor proveniti din dejectiile de bovine, folosite la
prepararea mocirlei.

Pregatirea vitelor se efectueaza concomitent cu plantarea. Eventual, controlul tehnic

de calitate, fasonarea si parafinarea se pot executa cu o zi mai devreme, avandu-se grija ca
pana la mocirlire si plantare sa se previna deshidratarea radacinilor, prin stratificare
provizorie sau acoperire cu prelate umede.

Metode de plantare a vitei de vie. In practica viticola de pana acum s-au folosit si
se folosesc metode diferite de plantare dintre care unele sunt specifice pentru terenurile
solificate, altele pentru nisipuri, iar unele in ambele situatii. Dupa aria si frecventa de
generalizare, metodele de plantare a vitei de vie pe terenurile solificate sau pe nisipuri se
impart in doua grupe, si anume: metode obisnuite (uzuale) si metode speciale. Dintre
metodele obisnuite de plantare amintim: plantarea in gropi de dimensiuni diferite, cu sau
fara musuroi, iar ca metode speciale, impuse de conditiile de biotop, particularitati ale
materialului saditor si aspecte social-economice se pot aminti: plantarea in gropi deschise,
plantarea cu plantatorul, plantarea de vara, plantarea semimecanizata si plantarea
mecanizata.

Plantarea vitelor pe nisipuri. Nisipurile din stanga Jiului au insusiri agro-

productive scazute, apa freatica si grosimea stratului de nisip cuprinse intre 0,3-10 m.
Valorificarea acestora este posibila prin cultivarea vitei de vie. Plantarea vitelor pe nisipuri
cuprinde lucrarile de pregatire a plantarii (defrisare, nivelare sau modelare, desfundare,
fertilizare si pichetaj) si lucrari de plantare (executarea gropilor, alegerea si pregatirea
materialului saditor viticol si plantarea propriu-zisa).

La infiintarea plantatiilor de vii roditoare pe nisipuri, unde filoxera nu traieste,

pentru plantare se folosesc vite nealtoite, pe radacini proprii, cu varsta de unu si doi ani.

Literatura de specialitate evidentiaza existenta unor metode diferite de plantare in

functie de grosimea stratului de nisip, particularitatile lui fizice, starea de aprovizionare cu
apa si elemente nutritive si modul de pregatire a terenului. Cu frecventa mai mare s-au
folosit metode de plantare in gropi individuale adanci, in cuiburi si in santuri.