Viticultura de extensivitate relativa si cea de intensivitate tehnologo-economica determina incadrarea

plantatiilor in agroecosistemele viticole, care asigura urmatoarele conditii: areal de raspandire in

concordanta cu oferta ecologica; cresteri vegetative in favoarea rodirii s.a. Notiunea de extensivitate
relativa se impune a fi definita conceptual diferit de cea de intensivitate tehnico-economica.

Infiintarea unei plantatii viticole roditoare solicita o investitie ridicata, un efort economic deosebit.
Recuperarea cheltuielilor este necesar sa se realizeze intr-un interval de timp cat mai redus. De aceea,
prin exploatarea plantatiilor viticole roditoare se urmareste obtinerea unui profit cat mai mare. In
asemenea conditii solutiile tehnice alese la infiintare, si mai apoi la ingrijire, vor determina obtinerea
parametrilor productivi prevazuti la proiectare.

Realizarea unor asemenea obiective impune o analiza adecvata inca de la faza de alegere a
amplasamentului. Acumularile stiintifice si practice, realizate de-a lungul anilor, asigura indeplinirea
acestor conditii. O astfel de gandire obliga la cantonarea plantatiilor viticole pe terenuri solificate (in
panta) si nisipoase, in zone cu favorabilitate ecologica si resurse economice.

TIPURI DE PLANTATII SI DE EXPLOATATII VITICOLE

Clasificarea plantatiilor viticole in functie de orografia terenului, fertilitatea solurilor, vigoarea soiurilor
si directiile de productie

Plantatiile viticole pot fi cu distante mici, mijlocii si mari.

Plantatiile viticole cu distante mici sunt putin extinse. Ele s-au folosit in unele centre viticole din Banat
(Teremia, Tomnatic) si se vor extinde. Distantele de plantare utilizate sunt de 1,1-1,2 m intre randuri
revenind 8.000-10.000 vite/ha. La infiintarea lor se recomanda a se planta soiuri cu vigoare mica sau
mijlocie si cu posibilitati de diferentiere a mugurilor in conditii de lumina suboptimala. Forma de
conducere utilizata este cea caracteristica culturii protejate, cu elemente de rod scurte (cepi sau cordite
de rod) si incarcaturi de muguri reduse (8-16 muguri/m2). Productiile obtinute (cantitativ ridicate) nu
pot asigura un nivel calitativ deosebit. Mecanizarea lucrarilor se efectueaza cu tractor 333b19d ul
incalecator si sistema de masini corespunzatoare.

Plantatiile viticole cu distante mijlocii (obisnuite) se infiinteaza pe terenurile cu panta moderata (sub
15%). Distantele de plantare folosite sunt la 1,6-2,2 m intre randuri, revenind 3000-6000 vite/ha. Astfel
de plantatii se realizeaza pe soluri cu fertilitate mijlocie, utilizand soiuri cu vigoare mare sau mijlocie (de
masa sau vin) la care se aloca incarcaturi de muguri moderate. La executarea lucrarilor se foloseste
tractorul V-445. De la aceste tipuri de plantatii, in functie de soi si conditiile ecologice de realizare a
productiei, se pot obtine vinuri de calitate si struguri pentru consum in stare proaspata.

Plantatiile viticole cu distante mari se infiinteaza pe terenurile cu panta sub 8%. Distantele recomandate
la plantare sunt de 3,0-3,6 m intre randuri, revenind 1500-3000 plante/ha). La infiintarea acestora se
recomanda alegerea solurilor fertile, soiurilor viguroase si a formelor de conducere inalte sau semiinalte.
Mecanizarea lucrarilor se executa cu tractorul U-650 si sistema de masini corespunzatoare.

Clasificarea plantatiilor viticole in functie de starea de fertilitate a terenului in zonele fara alternativa de
alta utilizare a terenului.

In functie de acest criteriu plantatiile se pot grupa in plantatii viticole pe terase, pe nisipuri si pe terenuri
decopertate.

Plantatiile viticole pe terase. Amplasamentul viticol al acestora se localizeaza in arealele favorabile.

Respectarea cerintelor de favorabilitate au condus la existenta viticulturii pe teritorii precis delimitate,
pe terenuri cu fertilitate scazuta si panta mai mare de 12%. In aceste conditii protectia impotriva
eroziunii impune o amenajare corespunzatoare a terenului prin terasare. Distantele de plantare
practicate sunt de 2,0-2,2 m intre randuri pentru a se asigura mecanizarea lucrarilor, si de 1,0-1,2 m
intre vite pe rand. Soiurile alese pentru plantare sunt cele care asigura obtinerea vinurilor de calitate
(indiferent de vigoare). Formele de conducere folosite sunt cele joase sau cele semiinalte.

Plantatiile viticole pe nisipuri se infiinteaza pentru a fixa si a valorifica profitabil terenurile nisipoase. Pe
nisipuri nu poate trai filoxera (Phyloxera vastatrix). De aceea, nu este obligatorie folosirea la plantare a
materialului saditor viticol altoit. Infiintarea si exploatarea plantatiilor viticole prezinta particularitati
determinate de caracteristicile nisipurilor. Distantele de plantare intre randuri sunt mai mari (2,2-2,5 m)
pentru a se folosi tractorul cu dubla tractiune V-445 DT. La infiintarea plantatiilor viticole se recoman-da
alegerea de soiuri cu vigoare mijlocie care isi mentin aciditatea (pentru vinuri albe, roze si rosii). Formele
de conducere practicate sunt cele joase, semiinalte si inalte, in functie de cerintele modului de iernare.

Plantatiile viticole pe terenuri degradate. Acestea se infiinteaza in perimetrele miniere pentru

extragerea la suprafata a carbunelui, pe terenuri decopertate. Suprafetele cele mai mari se intalnesc in
zona sucursalelor miniere din Oltenia. Terenurile se formeaza prin depunerea materialelor geologice in
carierele de unde carbunele a fost extras si prezinta variatii mari. Potentialul productiv al acestor
terenuri, lipsite de un sol adecvat, este redus si foarte diferit, in functie de caracteristicile fizice si
chimice ale materialului depus.

Alte tipuri de terenuri degradate sunt cele ocupate cu halde de cenusa rezultata de la termocentralele
pe carbune. Ele se pot cultiva cu vita de vie ca varianta activa de protectie a mediului.

In ambele cazuri este obligatorie imbunatatirea substratului de cultura prin utilizarea unor cantitati
ridicate de ingrasaminte organice, prin folosirea ingrasamintelor verzi si a celor chimice. Distantele de
plantare recomandate sunt de 2,2 m intre randuri si 1,0 m pe rand. Formele de conducere alese sunt
determinate de modul de iernare al vitei de vie.

Clasificarea plantatiilor viticole in functie de volumul si destinatia productiei rezultate

Acestea se pot grupa in exploatatii comercial industriale, mixte, pentru nevoile familiale, cu scop
didactic.

Exploatatiile viticole de tip comercial se infiinteaza in zonele viticole cu favorabilitate ecologica, respectiv
in arealele delimitate pentru cultivarea a vitei de vie. Ele au suprafete de marimea unei ferme si apartin
unui singur proprietar sau mai multor proprietari, prin asociere. In asemenea exploatatii se practica
tehnologii moderne iar productia se comercializeaza.

Exploatatiile viticole de tip mixt sunt destinate obtinerii de productie marfa in principal si, pentru
satisfacerea nevoilor de consum familial, in secundar. Ele provin din reconstituirea dreptului de
proprietate. Aceste tipuri de plantatii sunt amplasate si infiintate in areale delimitate, cu respectarea
directiei de productie si a structurii sortimentelor de soiuri altoi, portaltoi, in sisteme de cultura
moderne. La infiintarea unor asemenea plantatii trebuie avut in vedere eventualele posibilitati de
asociere pentru executarea in comun a lucrarilor de organizare a teritoriului, a celor de prevenire si
combatere a eroziunii solului, de alimentare cu apa, a lucrarilor de intretinere si exploatare a plantatiilor
vizand, in special, tratamentele fitosanitare, fertilizarea, lucrarile solului si, eventual, completarea
deficitului de apa prin irigare, acolo unde se practica.
Exploatatiile viticole pentru consum familial sunt destinate obtinerii de productii menite sa satisfaca
nevoile proprii. Ele se amplaseaza si se infiinteaza in imediata apropiere a localitatilor si in gradina de
langa casa. In asemenea plantatii se folosesc: sortimentul recomandat si sistemul de cultivare accesibil
proprietarului.

Plantatiile viticole pilot pentru scop experimental se realizeaza in societati care au ca obiectiv cercetarea
stiintifica. Astfel de plantatii se pot infiinta si in unitati de productie viticole, acolo unde se urmareste
promovarea in productie a rezultatelor cercetarii stiintifice, in societatile comerciale specializate (cum ar
fi cele de la Vaslui, Jidvei, Panciu) .

Plantatiile viticole pilot cu scop didactic se realizeaza in societati cu specific in formarea si instruirea
specialistilor (scoli profesionale, licee de specialitate, colegii si universitati de stiinte agricole).

Clasificarea exploatatiilor viticole dupa gradul de specializare si modul in care se implica in valorificarea
productiei de struguri

Acestea se pot grupa in: exploatatii specializate integrate, exploatatii specializate neintegrate,
exploatatii viticole mixte integrate sau neintegrate si exploatatii viticole nespecializate.

Exploatatiile viticole specializate integrate au ca specific de activitate numai cultivarea vitei de vie,
realizarea si valorificarea integrala a productiei de struguri (de exemplu societatile comerciale Vie-Vin
Murfatlar S.A., Rovil Valea Calugareasca S.A. s.a.).

Exploatatiile viticole specializate neintegrate au ca specific productia viticola, iar productia este
prelucrata in unitati 'service'.

Exploatatiile viticole mixte integrate sunt acelea care in principal obtin productia de struguri, o
prelucreaza si valorifica integral (inclusiv imbutelierea sI desfacerea vinului).
Exploatatiile viticole mixte neintegrate sunt acelea in care principala activitate o reprezinta obtinerea
productiei de struguri. Ele valorifica productia de struguri in unitatile a 'service' pentru producerea,
imbutelierea si desfacerea vinului.

Exploatatiile viticole nespecializate sunt acelea in care activitatile viticole sunt complementare si au
pondere redusa in activitatea societatii, cu sau fara implicare de 'service' in prelucrarea strugurilor.

MODURI DE CULTIVARE A VITEI DE VIE

Reactia organelor vitei de vie la temperaturile scazute este diferita. Limitele de rezistenta biologica sunt
-18 -22 0C pentru muguri, -24 -28 0C pentru coardele anuale si -300C pentru lemnul multianual. In multe
zone de cultura economica a vitei de vie din tara noastra, temperaturile minime din timpul iernii
coboara in anumiti ani sub limita de rezistenta a soiurilor cultivate. Asemenea situatii survin insa la
intervale diferite de timp. Ele provoaca afectiuni ale organelor supraterane ale butucului cu implicatii in
diminuarea potentialului productiv al plantatiilor. Pierderile inregistrate sunt diferite in functie de nivelul
temperaturilor, particularitatea de soi, sistemul de cultura, forma de conducere si nivelul de pregatire a
vitelor pentru iernare.

De aceea, la infiintarea plantatiilor de vite roditoare, alaturi de alegerea amplasamentelor, a directiei de

productie si a structurii sortimentului de soiuri altoi- portaltoi o atentie deosebita trebuie acordata
precizarii modului de cultivare a vitei de vie si a formei de conducere a butucilor. Forma de conducere se
alege in functie de conditiile naturale de mediu, insusirile agrobiologice ale soiurilor si aspectele social-
economice.

Cultura protejata .

Se practica in zone unde temperatura minima coboara frecvent in timpul iernii sub limita de rezistenta a
soiurilor cultivate (-18 -200 C in cazul celor pentru struguri de masa si de -22 -24 0C la soiurile pentru
struguri de vin). Amplasamentele viticole cu acest mod de cultivare se gasesc in zonele unde frecventa
temperaturilor scazute este de 3 ani din 10. La cultura protejata se recomanda sistemul de conducere
joasa si dirijarea coardelor in evantai, iar ca mod de protejare ingropatul total sau numai partial, prin
musuroire. Ingropatul total este recomandat in cazul soiurilor la care incarcatura de rod lasata la taierea
in uscat se repartizeaza pe elemente de rod dimensionate la nivelul mijlociu si lung, iar musuroitul atunci
cand incarcatura de rod se repartizeaza pe elemente scurte, cepi de 2 - 3 ochi si acolo unde zapada este
prezenta pe timpul iernii an de an.

Datorita volumului mare de munca manuala cultura protejata se practica pe suprafete tot mai restranse,
acolo unde este impusa de satisfacerea unor cerinte locale sau pentru cultura de amator in gradina de
langa casa.

Cultura semiprotejata

Se practica in zone viticole unde temperatura minima absoluta coboara in timpul iernii sub limita de
rezistenta a soiurilor cultivate, la intervale de timp mai mici si cu frecventa relativ constanta. Pentru
cultura semiprotejata se recomanda sistemul de cultura semiinalta si forma de conducere Guyot pe
brate cu inlocuire periodica .

Datorita volumului relativ mare de munca manuala si secventelor tehnologice mai complicate pentru
realizarea si mentinerea formei butucilor, cultura semiprotejata se practica pe suprafete relativ
restranse.

Cultura neprotejata

Se foloseste in arealele viticole unde temperatura minima absoluta coboara sub limita de rezistenta a
soiurilor cultivate si prezinta o frecventa de 1-2 ani din 10. In asemenea zone se recomanda promovarea
sistemelor de cultura semiinalta si inalta; conducerea inalta se practica in arealele cu resurse termice
indestulatoare si satisfacatoare de apa, modurile de taiere si conducere recomandate fiind: cordonul
unilateral si bilateral pentru soiurile de vin, Guyot pe tulpina (cap inaltat) si pergola rationala (totala) la
soiurile de struguri pentru masa.

Siguranta acestui mod de cultivare creste prin: (1) amplasarea soiurilor rezistente in arealele cu vocatie
pentru cultura neprotejata, (2) sporirea rezistentei la ger a vitelor ca efect al tehnologiilor practicate, (3)
ameliorarea de genotipuri rezistente s.a.
Delimitarea arealelor favorabile culturii neprotejate se realizeaza pe baza criteriilor ecoclimatice si
biologice.

Criteriile ecoclimatice pentru delimitarea acestor areale sunt:

- nivelul temperaturii minime absolute inregistrate peste iarna (izoterma de - 22 0C este orientativa
pentru cultura neprotejata);

- frecventa, durata si viteza de realizare a temperaturilor minime (de exemplu: procentul anilor
favorabili culturii neprotejate pentru podgoria Dealurile Craiovei este 72 % - tabelul 7.1.);

- diferentierea regimului termic in functie de topoclimat (pentru fiecare 100 m altitudine relativa fata de
altitudinea de la piciorul pantei temperatura minima absoluta este mai ridicata cu 2,5 ± 0,5 0C);

- diferentierea temperaturilor minime absolute la inaltimea de 1- 2 m fata de nivelul solului.

Pentru cultura neprotejata au importanta diferentele intre valorile gradientilor termici verticali (nivelul
solului si inaltimea de plasare a coardelor).

Criteriile biologice pentru determinarea arealelor favorabile culturii neprotejate sunt:

- rezistenta diferita a soiurilor la temperaturile minime nocive (de exemplu: soiul Cardinal rezista la -16
0C, Afuz Ali la -180C, Merlot la -200C, Cabernet Sauvignon la -240C ;

- vigoarea soiurilor;

- rezistenta soiurilor la cancerul bacterian.

Pentru soiurile de struguri de vin, cum ar fi Feteasca alba, la care diferentierea are loc pe treimea
mijlocie a coardelor si repartizarea incarcaturii de rod atribuita prin taierea in uscat se face pe elemente
de rod cu lungime medie; modurile de taiere si conducere recomandate sunt: Guyot pe tulpina si Sylvoz.
Ca o masura de prevedere pentru refacerea butucilor in cazul afectiunilor provocate de temperaturile
scazute din timpul iernii se lasa la baza butucului, in imediata apropiere a suprafetei solului, un cep de
siguranta de 1-2 ochi. Pe cepul de siguranta se formeaza anual 1-2 coarde, care se protejeaza pe timpul
iernii prin musuroire, cu ocazia araturii adanci de toamna sau se ingroapa total. Coardele de la cepul de
siguranta pot fi folosite pentru refacerea butucilor, atunci cand acestia au fost afectati de inghet; in caz
contrar, ele se scurteaza din nou la 1-2 ochi in vederea mentinerii obiectivului urmarit initial.

In concluzie, la alegerea arealelor de cultura (protejate, semiprotejate si neprotejate) se va tine seama

de restrictiile impuse de tipurile de plantatii, caracteristicile agrobiologice ale soiurilor, oferta ecologica,
tehnologica s.a.

ALEGEREA AMPLASAMENTELOR PENTRU INFIINTAREA PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE

Plantatiile noi de vita de vie roditoare se amplaseaza in arealele de cultura cu favorabilitate ecologica.
Sunt preferate terenurile care nu solicita solutii costisitoare pentru organizarea interioara si amenajarile
antierozionale, cu posibilitati largi de mecanizare si de ridicare continua a indicilor de economicitate.
Pentru alegerea amplasamentelor se au in vedere factorii de biotop.

CONDITIILE climatice

Conditiile climatice se examineaza dupa datele meteorologice furnizate de statia cea mai apropiata din
zona. Cu toate acestea datele nu ofera adevaratele posibilitati ale terenului. De aceea se tine seama de
factorii modificatori de climat (altitudine, adapostire, expozitie, paduri si ape mari, culoarea solului etc.)
si de sensul in care ei actioneaza pe terenul ales si factorii indicatori constituiti din flora cultivata si
spontana si fauna naturala

Accidentele meteorologice sub forma de brume tarzii de primavara, brume timpurii de toamna,
grindina, limiteaza extinderea viticulturii acolo unde frecventa acestora este ridicata. Posibilitatea de a
lupta impotriva lor nu infirma aceasta limitare deoarece posibilitatile de contracarare nu sunt
intotdeauna sigure si ridica costurile de productie
Factorii climatici impun restrictii de ordin calitativ. La evaluarea resurselor ecoclimatice se tine seama de
valorile factorilor limitativi .

Cultura economic-profitabila se realizeaza in arealele unde durata minima a perioadei de vegetatie este
de 170 zile (in anii putin favorabili). In functie de aceasta oferta se alege sortimentul viticol (soiuri cu
maturare esalonata).

CONDITIILE OROGRAFICE SI PEDOLOGICE

Alegerea terenului in functie de panta. Nu pot fi afectate viticulturii terenuri cu pante mai mari de 10-
15% decat in incinta podgoriilor; vor fi excluse terenurile cu pante mai mari de 25-30%.

Stabilitatea terenului. Terenurile predispuse la alunecare vor fi evitate. Prin lucrarile de terasare,
indispensabile pentru combaterea eroziunii, instabilitatea potentiala devine actuala, ca urmare a
intreruperii continuitatii straturilor de deasupra celui impermeabil.

Adancimea panzei de apa freatica. In cazul in care panza de apa freatica este aproape de suprafata, la
mai putin de 1 m, precipitatiile in exces nu se pot infiltra si apa stagneaza in zona de raspandire a
radacinilor, provocand cloroza vitelor; de aceea aceste terenuri se evita de la plantare.

Expozitia terenului. In expozitiile nordica, nord-estica si nord-vestica nu se vor infiinta plantatii viticole
decat in zonele sudice ale tarii, la altitudini mici si daca trebuie intregit masivul.

Salinitatea solului. Vitele nu cresc si nu rodesc normal in soluri cu mai mult de 59 mg ioni de clor si natriu
la 100 g sol.

Particularitatile fizico-chimice ale solului. Sunt de preferat solurile la care: densitatea aparenta nu
depaseste 1,6 g /cm3 ; volum edafic util mai mare de 72%; grosimea stratului de sol explorat de radacini
sa fie mai mare de 100 cm.
Compozitia chimica. La alegerea amplasamentelor pentru infiintarea plantatiilor de vita de vie roditoare
se are in vedere compozitia organica si minerala a solului. Starea de aprovizionare are importanta in
alegerea sortimentului de soiuri si a masurilor ameliorative necesare.

Continutul mai ridicat in humus (> 3%) poate fi valorificat corespunzator prin cultivarea soiurilor de
struguri pentru masa si de cele pentru vinuri de consum curent, iar deficitul (< 1%) se completeaza prin
fertilizare.

Continutul de calcar in sol constituie criteriul de baza in alegerea si amplasarea corecta pe teren a
soiurilor de portaltoi. Pe solurile cu un continut redus in calcar activ (< 6%) se recomanda portaltoii
Riparia gloire si Solonis x Riparia 1616C. Pe solurile cu un continut mediu de pana la 25% se vor utiliza
hibrizii Berlandieri x Riparia si Berlandieri x Rupestris, iar pe cele cu un continut de pana la 40%, se
recomanda a se folosi portaltoii Chasselas x Berlandieri 41B si Fercal.

CondiTiile tehnico-economice Si organizatorice

Criteriile tehnice sunt determinate de: amenajarea antierozionala, construirea retelei de drumuri si de
evacuare a apei s.a. Daca panta terenului este uniforma si eroziunea de adancime nu s-a produs,
amenajarea antierozionala se poate executa cu mijloacele mecanice obisnuite, drumurile se traseaza si
se construiesc usor. In cazul terenurilor cu panta neuniforma, cu schimbari dese de expozitie si frecvente
locuri cu pronuntata eroziune de adancime, se va apela la solutii variate si interventii specifice.
Aprovizionarea cu apa, in anumite areale, este indispensabila. De aceea, se va tine seama de
posibilitatile tehnice pentru adoptarea celor mai bune solutii.

Conditiile economice se refera la oferta economica, pentru a infiinta plantatia viticola, care asigura
volumul investitiilor. Astfel, daca locul este plasat la o mica distanta de un bun service pentru realizarea
produselor viti-vinicole si aproape de o buna si ieftina cale de comunicatie, pretul la vanzator ca si
procentul de pierderi sau de reducere a calitatii sunt mai reduse. Efortul financiar creste daca
amenajarea antierozionala, a retelei de drumuri, determina o corespunzatoare crestere a productiei.
Un important factor economic il reprezinta organizarea terenului, forma si marimea parcelelor
determinand profitul economic. Folosirea neeconomica a bazei energetice ridica costurile, de aceea
exploatatiile viticole mici se circumscriu in areale conceptual organizate, care stau la baza stabilirii
folosintelor in perimetrul agricol. In functie de panta terenului se aleg solutiile de combatere a eroziunii
(agrotehnice si hidrotehnice) pentru siguranta obtinerii de profit.

Conditiile organizatorice determina alegerea amplasamentelor viticole in functie de tipul de plantatie si

exploatatie viticola. De la podgoriile 'conglomerat' este necesar sa se infiinteze exploatatii viticole care
se pot completa si conditiona reciproc in realizarea unui scop profitabil. Acest criteriu nu a fost bine
inteles, de aceea, la infiintarea plantatiilor s-au ales solutii diferite de combatere a eroziunii, amplasare
nerationala a soiurilor (fara a se valorifica resursele ecologice) s.a.

proiectarea tehnologicA In vederea InfiinTArii plantaTiilor viticole roditoare

Lucrarile de organizare a terenului incep cu delimitarea locului ales si se continua cu proiectarea

tehnologica si transpunerea proiectului in teren.

Proiectul de infiintare a plantatiilor viticole roditoare se intocmeste pe baza unei documentatii speciale.
Aceasta insumeaza solutii tehnologice care urmeaza a fi utilizate in organizarea, amenajarea si
pregatirea terenului, infiintarea si intretinerea plantatiilor noi pana la intrarea pe rod. Documentatia se
sprijina pe informatia stiintifica si consta in adoptarea de solutii diferentiate in functie de tipul de
plantatie, directia de productie, sistemul de cultura preconizat s.a.

Prin organizarea terenului, se aleg solutiile tehnico-organizatorice in vederea parcelarii terenului unitati
de exploatare, care asigura realizarea unor plantatii viticole rentabile (chiar daca nu se infiinteaza
plantatii pe intreaga suprafata).

Unitatile de exploatare a plantatiilor de vita de vie sunt: trupul, tarlaua si parcela.

Stabilirea si amplasarea perdelelor de protectie. Perdelele de protectie diminueaza influentele negative
ale unor factori de mediu in exces (vanturi, apa din amonte s.a.), determina stavilirea pierderilor de sol si
ajuta la fixarea ravenelor.

Stabilirea si amplasarea retelei de drumuri si a zonelor de intoarcere se realizeaza in concordanta cu

lucrarile de amenajari antierozio-nale si cele de evacuare a surplusului de apa. Reteaua de drumuri
asigura conditiile pentru transportul materialelor necesare productiei si a recoltei obtinute si asigura
circulatia tractoarelor masinilor si oamenilor. La amenajarea lor se urmareste ca sa fie bine construite si
racordate la drumurile existente in zona. Suprafata lor nu trebuie sa depaseasca 2,5-3,5 % din suprafata
terenului alocat pentru viticultura.

Reteaua de drumuri este necesar sa fie corelata cu lucrarile de amenajari antierozionale si reteaua de
evacuare a apelor. Ea nu poate fi stabilita independent de amplasarea perdelelor de protectie si de
componentele sistemului de irigare, atunci cand masura devine necesara. Pentru realizarea obiectivelor
urmarite drumurile se vor amenaja corespunzator (panta de inclinare a acestora nu trebuie sa
depaseasca 8 %) si vor fi racordate la reteaua de circulatie din zona.

Reteaua de drumuri are in componenta drumuri magistrale, principale, secundare, alei si poteci.

Stabilirea si amplasarea retelei de evacuare a apelor. Apa provenita din precipitatii nu se infiltreaza in
totalitate in sol. Apa neinfiltrata formeaza torenti si determina grave eroziuni de adancime. De aceea, se
impune evacuarea dirijata a surplusului de apa.

Stabilirea si amplasarea constructiilor. Pentru dimensionarea si amplasarea constructiilor se are in

vedere marimea exploatatiei viticole. Acestea se grupeaza in:

-constructii tehnologice (crama, pivnita, respectiv combinatul de vinificare, platforma tehnologica, hale
de sortare si depozitare temporara a strugurilor de masa atunci cand actiunea se desfasoara centralizat,
depozite de materiale, ateliere de reparatii s.a.)

- constructii social-economice ( sediul central al exploatatiei, cantina, dormitoare, depozite s.a.). Ele se
amplaseaza in centrul exploatatiei, pe terenuri ferite de alunecari, inundatii sau scurgeri de torenti, in
apropierea cailor de circulatie.
Stabilirea si amplasarea lucrarilor de amenajare antierozionala. In tara noastra conditii favorabile
dezvoltarii viticulturii se intalnesc in zona colinara, pe terenuri mai putin favorabile pentru cultura
plantelor de camp, unde se impun o serie de masuri ameliorative menite sa previna si sa opreasca
procesele de eroziune, sa permita ridicarea starii de fertilitate a solului si sa faciliteze executarea
mecanizata a lucrarilor. Rezultatele cercetarilor de pana in prezent si experienta practica acumulata au
permis elaborarea unor sisteme diferite de amenajari a terenului impuse de configuratia si panta
acestuia, particularitatile ecoclimatice si ecopedologice ale zonei.

Pentru oprirea sau reducerea pierderilor de apa si sol prin scurgerea pe versanti, se pot intrebuinta:
perdele antierozionale, culisele de arbusti, benzile inierbate, canalele de coasta si terasele.

Pe terenurile cu panta de pana la 4-5% nu sunt necesare lucrari deosebite de amenajare deoarece
procesul de eroziune este foarte redus. In cazul terenurilor cu panta de 6-12% se folosesc ca lucrari:
orientarea randurilor paralel cu directia curbelor de nivel, masuri curente de agrotehnica antierozionala
(lucrari adanci ale solului, subsolaj, administrarea ingrasamintelor chimice sau verzi), biloane, benzi
inierbate, canale de evacuare a apelor s.a.

Organizarea si amenajarea terenurilor nisipoase

Generalitati. Suprafata ocupata cu nisipuri in Romania este de circa 400 mii ha, din care peste 20 mii ha
cultivate cu vita de vie.

Infiintarea plantatiilor viticole pe nisipuri prezinta unele particularitati determinate de conditiile

ecologice oferite de arealele respective. Aceste terenuri nu ofera conditii pentru inmultirea filoxerei
(Phyloxera vastatrix). De aceea, la plantare nu este obligatorie folosirea materialului saditor altoit.
Nisipurile din tara noastra prezinta unele insusiri negative: rezistenta redusa la spulberare, continut
scazut in materie organica si substante minerale, oferta hidrica si termica suboptimala. Acestea
determina alegerea unor solutii tehnice deosebite fata de terenurile solificate (plantare adanca,
corectarea factorilor suboptimali s.a.). Ele se caracterizeaza printr-o mare variabilitate care obliga la
folosirea unor tehnologii speciale.
Criteriile de alegere a amplasamentelor sunt asemanatoare cu cele utilizate pentru terenurile solificate.
La acestea se adauga cateva aspecte specifice: oferta pedologica, climatica si orografia terenului.

Pentru plantare se vor alege, in functie de oferta pedologica, nisipurile care au pana la 0,7 % humus, sub
50 % mg la 100 g sol ioni de Cl + Na si nivelul apei freatice la peste 1,5 -2 m.

Oferta climatica se evalueaza prin studii adecvate in vederea validarii amplasamentelor, care se stabilesc
pentru areale mai intinse, chiar daca exploatatiile viticole vor ocupa insular terenurile alese.

Orografia nisipurilor in stare naturala se caracterizeaza prin prezenta dunelor si interdunelor. Acolo
unde diferenta de inaltime a dunelor fata de interdune este mare, cultivarea vitei de vie este dificila si
impune nivelarea. Aceste implicatii se accentueaza pe nisipurile umede, unde pe interdune este
prezenta (permanent sau temporar) apa. De aceea, in conditiile in care nu exista posibilitati de a
diminua diferenta dintre dune si interdune se vor evita de la plantare aceste terenuri.

Organizarea terenului nisipos. Alegerea solutiilor tehnice pentru realizarea scopului prezinta importanta
asemanatoare cu cea de la terenurile solificate. Ameliorarea insusirilor negative ale nisipurilor, pentru a
se determina o concordanta intre cerintele de crestere si rodire ale vitei de vie si mediu, se obtine prin
actiuni tehnologice diferentiate.

Reducerea pantei dunelor se realizeaza prin deplasarea nisipului de pe dune pe interdune. Ea se executa
astfel incat pe intreaga latime a viitoarei parcele, panta sa fie inclinata intr-un singur sens.

Momentul de executie corespunde calendaristic cu sfarsitul lunii august, cand vanturile au intensitate
scazuta si posibilitatea de spulberare a nisipurilor este redusa.

Pentru asigurarea conditiilor de mecanizare si irigare, reducerea pantei se executa prin modelarea si
nivelarea nisipurilor. Prin aceste lucrari se realizeaza umplerea interdunelor cu nisip din dune,
obtinandu-se o panta continua de 2 - 3 %. Modelarea determina o evolutie convenienta solificarii prin
atenuarea diferentelor fizico-chimice ale nisipurilor dintre dune si interdune, si asigura conditii de
uniformizare a udarii si fertilizarii. Prin nivelare se deplaseaza mase mari de nisipuri aducandu-se la
suprafata nisipul steril. De aceea, plantarea se va face dupa o perioada de 1-2 ani timp in care nisipurile
vor fi cultivate cu plante agricole sau plante folosite ca ingrasamant verde.
Evacuarea apelor de suprafata se impune a se realiza indeosebi pe interduna, unde, datorita acumularii
de argila in timp, se formeaza la mica adancime straturi greu penetrabile de 10 - 50 cm grosime.
Asemenea straturi impiedica infiltrarea in profunzime a apei din precipitatii, care ramane la suprafata.

Apa de suprafata ingreuneaza mecanizarea lucrarilor si intretine o stare de umiditate favorabila

infectiilor de mana. Din aceasta cauza radacinile vitelor nu patrund in adancime si datorita asfixierii
sistemului radicular butucii de vita de vie se vor usca. Prevenirea stagnarii apelor la suprafata si
coborarea lor la adancimea de cel putin 1,5 - 2,0 m se realizeaza, inainte de amenajare, prin drenuri
verticale. In cazul in care stratul impermeabil este mai gros si acopera suprafete mari, coborarea in
profunzime a apelor se poate realiza si prin saparea in zona respectiva de santuri adanci de 1,0-1,5 m.
Drenurile verticale se sapa cu ajutorul unor burghie mecanice si umplerea lor se face cu nisip grosier sau
pietris; santurile se executa cu utilaje adecvate iar umplerea lor se face cu nisip grosier. Sfaramarea
straturilor de nisip cimentat existent in apropierea suprafetei solului si eventual refacerea starii de
afanare dupa tasarea provocata de utilajele folosite la nivelare se poate realiza printr-o lucrare de
scarificare la 40 - 50 cm.

Diminuarea deflatiei eoliene este necesara pe nisipurile uscate la suprafata, afanate si neacoperite cu
vegetatie, acolo unde masele de aer in miscare (vanturile) nu intampina obstacole. Operatiunea se
realizeaza printr-un complex de masuri tehnice cum sunt: infiintarea perdelelor de protectie,
introducerea de paie in nisip, mulcire, executarea de araturi negrapate, prasile cu denivelari in lungul
randului si folosirea de parazapezi. La acestea se adauga, in functie de directia, frecventa, viteza vantului
dominant si alegerea unor distante de plantare mai reduse intre plante pe rand.

Amplasarea perdelelor de protectie. Pentru combaterea eroziunii eoliene acestea se amplaseaza

perpendicular pe directia vantului formator de dune. In Oltenia, orientarea perdelelor se face de la nord
la sud iar in celelalte zone nisipoase de la est la vest. Perdelele forestiere antierozionale au o latime de 8
- 10 m si se amplaseaza la 173 m pe nisipurile mobile si la 285 - 580 m pe cele cu procesul de solificare
mai avansat.

Pentru infiintarea perdelelor forestiere antierozionale cea mai indicata specie este salcamul, care este
adaptat la conditiile din zonele nisipoase, inradacineaza adanc, are cresteri vegetative si regenereaza
usor. Prezinta insa dezavantajul extinderii sistemului radicular in afara perdelelor si formarea de drajoni
care intra in concurenta cu vita de vie. Pentru aceea, se recomanda ca randurile marginale, cate doua pe
fiecare parte a perdelei, sa fie plantate cu dud, cultivat sub forma de arbust. In perioada de infiintare a
perdelelor combaterea deflatiei se realizeaza si prin folosirea culturii de secara in benzi, secara care se
incorporeaza in faza de inspicare in nisip, asigurandu-se un aport important de substanta organica in sol.

Reteaua de drumuri. Pe terenurile nisipoase se proiecteaza aleile, cu latime de 3,6 - 4 m, care asigura
conditii de circulatie a vehiculelor. Ele se amplaseaza la 100 ± 20 m una de alta, si fac legatura cu
drumurile principale (carosabile). Acestea sunt orientate paralel cu perdelele de protectie si au o latime
de 6 - 8 m, egala cu spatiul de umbrire al perdelelor. Pe linia hidrantilor se lasa un drum de 4 -5 m
latime.

Reteaua de aprovizionare cu apa asigura necesarul hidric pentru irigare si prepararea solutiilor de
combatere a bolilor si daunatorilor . Metodele de irigare folosite sunt: prin aspersiune, prin picurare, cu
rampe perforate, pe brazde (pe nisipurile cu peste 9 % argila). Sistemul de irigatie Sadova-Corabia are in
componenta canale de aductiune, statii de pompare, statii de punere sub presiune . Apa in cazul irigarii
prin aspersiune este adusa la planta prin echipamente mobile - aripile de udare. O aripa are 16 cuplaje
rapide la aspersor in care se monteaza altern 8 aspersoare.

In concluzie pentru infiintarea plantatiilor viticole pe terenuri nisipoase organizarea terenului

presupune: defrisarea resturilor vegetale, modelarea - nivelarea, lucrari de drenaj si infiintarea
perdelelor de protectie.

ALEGEREA SI AMPLASAREA SOIURILOR

Alegerea Si amplasarea soiurilor roditoare pentru InfiinTarea plantaTiilor viticole pe terenuri solificate.

Pentru alegerea soiurilor se va tine seama de recomandarile lucrarii de zonare pentru fiecare podgorie si
centru viticol dar si de unele aspecte particulare impuse de: variatia conditiilor de microclimat, elemente
orografice, directia de productie preconizata, particularitati agrobiologice ale soiurilor recomandate a se
cultiva, sisteme de cultura si forme de conducere ale vitei de vie, eventuale orientari si posibilitati noi in
perspectiva.

Structura sortimentelor de struguri pentru masa se va face prin alegerea de soiuri cu epoci diferite de
maturare, in scopul realizarii unui conveier varietal mai larg, chiar prin recoltare direct din vie.
La soiurile de vin se vor stabili sortimente mai restranse pentru a se asigura productii uniforme si in
partizi mari .

In amplasamentele situate pe terenuri in panta, atunci cand se aleg doua directii de productie, struguri
de masa si de vin, pe treimea inferioara a pantei, unde solul are o stare de fertilitate naturala mai buna,
se vor planta soiurile de masa care au un potential sporit de productie. Soiurile de vin se vor amplasa pe
treimea mijlocie si superioara a pantei. In cazul cand se planteaza numai soiuri de vin, la baza pantei se
vor amplasa soiurile de mare productie, pentru vinuri de consum curent, iar cele pentru vinuri de
calitate superioara pe treimea mijlocie si pe ultima treime a pantei.

Soiurile pentru distilate sau pentru sucuri si cele pentru struguri de masa destinati pastrarii, vor fi
plantate cu precadere tot pe treimea superioara a pantei.

Soiurile care intra mai tarziu in vegetatie, se vor planta la baza versantilor, diminuindu-se in felul acesta
efectul nefavorabil provocat de brumele si ingheturile tarzii de primavara. De asemenea, se va urmari ca
soiurile mai sensibile la seceta sa fie amplasate la baza pantei, iar cele mai rezistente pe treimea mijlocie
si superioara, acolo unde lipsa de apa se resimte mai mult. Soiurile sensibile la bolile criptogamice
(mana, putregai cenusiu) nu se vor planta la baza pantei unde conditiile de infectie sunt mai favorabile.
Pentru sistemul de cultura inalt se vor stabili soiurile care au cresteri viguroase si o buna rezistenta la
iernare. Acolo unde conditiile ecopedologice sunt favorabile si se preconizeaza folosirea unui sistem
agrofitotehnic superior (irigare, fertilizare), sunt de preferat soiurile cu potential productiv si de calitate
superior.In concluzie, soiurile alese pentru plantare vor fi din cele recomandate sau autorizate a fi
plantate, conform 'Listei oficiale a soiurilor avizate la plantare in Romania' .

Criteriile folosite la alegerea si amplasarea soiurilor pe terenurile nisipoase sunt asemanatoare celor de
pe terenurile solificate (filoxerate), cu unele particularitati.

Conditiile pedoclimatice ale nisipurilor din Oltenia (temperatura ridicata, umiditatea relativa redusa)
determina o accentuata scadere a aciditatii si chiar un consum de glucide din boabele de struguri; de
aceea, vinurile obtinute pot fi plate si cu grad alcoolic redus. Din aceste cauze se recomanda cultivarea
soiurilor care au un catabolism redus, cum sunt soiurile pentru vinuri rosii. Soiurile pentru vinuri roze si
rosii de consum curent (Rosioara, Babeasca neagra s.a.) pot ocupa 40 - 45 % din suprafata, cele pentru
vinuri rosii de calitate superioara (Merlot, Cabernet Sauvignon) se pot extinde pe 10 %, cele pentru
vinuri albe de consum curent (Saint Emilion s.a.) pe 10 % si cele pentru vinuri albe de calitate superioara
pot ocupa 10 %.

Pe nisipurile din NV Transilvaniei se recomanda folosirea soiurilor cu perioada scurta de vegetatie si

maturare timpurie pentru vinuri albe, distilate, sucuri, must concentrat si chiar vin spumos.

Alegerea portaltoilor

In cazul unor raporturi de convietuire favorabile cu soiurile altoi si o capacitate buna de adaptare la
conditiile ecopedologice date, portaltoiul contribuie la realizarea unui potential de productie cantitativ si
calitativ ridicat, si la o longevitate mare in productie a plantatiilor. De aceea, este necesara alegerea
judicioasa si amplasarea corespunzatoare pe teren a soiurilor portaltoi in functie de conditiile
ecoclimatice, ecopedologice si de sortimentul de soiuri vinifera.

Oferta hidrica suboptimala a terenurilor folosite pentru viticultura impune ca la alegerea portaltoilor sa
se tina seama de rezistenta lor la seceta.

Portaltoii au rezistenta diferita: mica (Riparia gloire, Solonis x Riparia 1616 C Berlandieri x Rupestris 140
Ru 59VI, Rupestris du Lot), mijlocie (Kober 5 BB, Teleki 8B, Craciunel 2, Craciunel 25, Craciunel 26, SO4,
Fercal,) si mare (Berlandieri x Riparia Cr71, Dragasani 57, Chasselas x Berlandieri 41 B, Berlandieri x
Rupestris 140 Ruggeri, Berlandieri x Rupestris 1103 Paulsen).

Continutul ridicat in saruri afecteaza portaltoii, acestia avand rezistenta diferita. De exemplu:
Berlandieri x Rupestris 1103 Paulsen rezista pana la 1‰ , Solonis x Riparia 1616 C pana la 0,8-1‰ ,
Rupestris du Lot pana la 0,5 ‰ si SO4 pana la 0,4‰.

Aciditatea ridicata a solurilor are efecte negative asupra vitei de vie. De aceea, se recomanda alegerea
de portaltoi rezistenti, cum este portaltoiul Giravesac a(161-49 C (Riparia x Berlandieri) x 3309 (Riparia x
Rupestis)s, adaptat solurilor acide (R. Pouget, M. Ottenwaeller 1983; 1986).
Aceste cateva informatii asigura alegerea si amplasarea corespunzatoare pe teren a portaltoilor in
functie de conditiile ecoclimatice, ecopedologice si sortimentul de soiuri vinifera, respectandu-se relatia
afinitate - vigoare - calitate.

TEHNOLOGIA DE INFIINTARE A PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE

Reusita infiintarii unei plantatii viticole roditoare se apreciaza dupa prinderea la plantare, vigoarea de
crestere a vitelor in primii ani, durata perioadei de tinerete, potentialul productiv si de calitate realizat
inca de la intrarea pe rod. Aceste trasaturi depind in mare masura de pregatirea terenului in vederea
plantarii, calitatea materialului saditor folosit la plantare, nivelul agrotehnic practicat la infiintarea
plantatiilor si la intretinerea acestora pana la intrarea pe rod.

PregAtirea terenului In vederea plantArii

Pregatirea terenului cuprinde urmatoarele verigi tehnologice: defrisarea resturilor vegetale, nivelari si
modelari, odihna biologica (repauzarea), refacerea starii de fertilitate a solului, desfundarea terenului si
nivelarea acestuia inainte de pichetare.

Plantarea vitei de vie presupune posesia dreptului de a planta si de a alege soiurile de vita de vie
recomandate. Ea cuprinde lucrarile de pregatire a plantarii in vederea imbunatatirii conditiilor de
crestere si rodire a vitelor si lucrari de plantare. Reusita obtinerii de plantatii incheiate, longevive si cu
vite viguroase depinde de: perioada plantarii, pregatirea materialului saditor, metoda de plantare si
corectitudinea in executarea lucrarilor.

Vita de vie se poate planta toamna, primavara sau, in cazuri speciale, vara.

Alegerea si pregatirea vitelor pentru plantare. La infiintarea plantatiilor noi de vita de vie roditoare se
folosesc vite altoite si nealtoite de unu si doi ani. Pregatirea vitelor in vederea plantarii consta in
controlul tehnic de calitate si a starii fiziologice dupa pastrare sau transport, refacerea starii de
umiditate daca este necesara, fasonarea, parafinarea si mocirlitul.

Controlul de calitate consta in reverificarea conditiilor tehnice de calitate prevazute de STAS-urile in

vigoare.

Refacerea starii de umiditate fiziologica se executa atunci cand exista stari de deshidratare a radacinilor.
Lucrarea se executa inainte sau dupa fasonare si consta in introducerea vitelor, altoite sau nealtoite, cu
radacinile in apa pana la jumatatea portaltoiului sau al butasului folosit initial la inradacinare, in cazul
vitelor pe radacini proprii, timp de 1-2 zile, uneori mai mult.

Fasonarea vitelor altoite sau nealtoite consta in alegerea uneia sau a doua cordite pornite din altoi sau
de la varful butasului, in cazul vitelor pe radacini proprii.

Pentru aceasta se lasa cordita cu insertie corespunzatoare si directie de crestere aproape de verticala,
dimensionandu-se la diferite lungimi; se inlatura in totalitate radacinile inserate la nodurile mijlocii si
superioare, in afara celor de la baza; se suprima ciotul altoiului de deasupra punctului de insertie al
corditei si, in final, scurtarea acesteia din urma si reducerea lungimii radacinilor bazale.

Parafinarea vitelor consta in izolarea cu un strat subtire de mastic a unei portiuni incepand de la 8-10 cm
sub punctul de altoire pana la varful corditei, iar la vitele nealtoite de la 10-15 cm sub punctul de insertie
al corditei pana la varful acesteia. Prin izolarea portiunii parafinate de mediul inconjurator se previne
deshidratarea tesuturilor, asigurand in felul acesta posibilitatea de substituire a musuroiului dupa
plantare menit sa realizeze un efect asemanator. Sub aspect tehnic operatia consta in introducerea
vitelor dupa fasonare cu portiunea ce urmeaza a fi izolata intr-un mastic pregatit intr-un mod
asemanator ca si la parafinarea vitelor altoite inainte sau dupa fortarea prezentata in capitolul -
Producerea materialului saditor viticol.

Mocirlitul consta in introducerea radacinilor cu treimea inferioara a portaltoiului, in cazul vitelor altoite,
sau a butasului folosit initial la inradacinare, in cazul vitelor pe radacini proprii, intr-un amestec denumit
mocirla. Acesta se pregateste din dejectii proaspete de bovine, pamant maruntit de la locul de plantare,
in proportii relativ egale, si apa.
Prin mocirlire se asigura un contact mai intim dupa plantare a radacinilor cu pamantul, realizandu-se o
grabire a inceputului de cicatrizare a ranilor si formarea de radacini noi sub influenta hormonilor
proveniti din dejectiile de bovine, folosite la prepararea mocirlei.

Pregatirea vitelor se efectueaza concomitent cu plantarea. Eventual, controlul tehnic de calitate,

fasonarea si parafinarea se pot executa cu o zi mai devreme, avandu-se grija ca pana la mocirlire si
plantare sa se previna deshidratarea radacinilor, prin stratificare provizorie sau acoperire cu prelate
umede.

Metode de plantare a vitei de vie. In practica viticola de pana acum s-au folosit si se folosesc metode
diferite de plantare dintre care unele sunt specifice pentru terenurile solificate, altele pentru nisipuri, iar
unele in ambele situatii. Dupa aria si frecventa de generalizare, metodele de plantare a vitei de vie pe
terenurile solificate sau pe nisipuri se impart in doua grupe, si anume: metode obisnuite (uzuale) si
metode speciale. Dintre metodele obisnuite de plantare amintim: plantarea in gropi de dimensiuni
diferite, cu sau fara musuroi, iar ca metode speciale, impuse de conditiile de biotop, particularitati ale
materialului saditor si aspecte social-economice se pot aminti: plantarea in gropi deschise, plantarea cu
plantatorul, plantarea de vara, plantarea semimecanizata si plantarea mecanizata.

Plantarea vitelor pe nisipuri. Nisipurile din stanga Jiului au insusiri agro-productive scazute, apa freatica
si grosimea stratului de nisip cuprinse intre 0,3-10 m. Valorificarea acestora este posibila prin cultivarea
vitei de vie. Plantarea vitelor pe nisipuri cuprinde lucrarile de pregatire a plantarii (defrisare, nivelare sau
modelare, desfundare, fertilizare si pichetaj) si lucrari de plantare (executarea gropilor, alegerea si
pregatirea materialului saditor viticol si plantarea propriu-zisa).

La infiintarea plantatiilor de vii roditoare pe nisipuri, unde filoxera nu traieste, pentru plantare se
folosesc vite nealtoite, pe radacini proprii, cu varsta de unu si doi ani.

Literatura de specialitate evidentiaza existenta unor metode diferite de plantare in functie de grosimea
stratului de nisip, particularitatile lui fizice, starea de aprovizionare cu apa si elemente nutritive si modul
de pregatire a terenului. Cu frecventa mai mare s-au folosit metode de plantare in gropi individuale
adanci, in cuiburi si in santuri.