Re: [general] "la inceput a fost Cuvantul" - poate fi obiectul vreunei demonstratii?

Autor: "Gabi Jacob"

Data: 31.08.2001 Trimis catre: general@clubromantic.ro

> credeam ca sunt un romantic.

> credeam ca oamenii sunt totusi buni. credeam ca
> fiecare are rostul si rolul sau pe lumea asta, chiar
> daca multi ajung sa moara fara a sti de ce au trait...
> si mai credeam cu adevarat ca:
> "la inceput a fost Cuvantul"!

Interesant amestec de opinii Vasile.

Si daca in adincurile sufletului tau, si al multor dintre romanticii acestui club, "la inceput a
fost Cuvintul" pe care NU AVEM VOIE sa-l rastalmacim potrivit dogmei crestine, poate ca
la fel de adevarat (cine ar putea spune CIT de la fel!) este si ceea ce se afla in "sufletul"
civilizatiei nipone pe care o amintesti si tu, si sa recunoastem ca pentru budistii "ortodocsi"
si, si mai evident pentru zen-isti ... la inceput a fost introspectia, a fost impresia, a fost
gindul.
Si asa cum tu ai deja in sufletul tau Cuvintul, acestia au in sufletul lor putinta de a cuprinde
armonia spiritului cu natura, si sint in stare sa inteleaga ceea ce-i inconjoara si locul lor in
aceasta lume fara a fi nevoie de Cuvintul originar, fie el chiar cel al lui Budha.
Sa ne inclinam in fata "Cuvintului" credintei noastre crestine? Sa-l avem doar pe aceste cel
care ne calauzeste vietile si ne da Pilda? De ce nu au nevoie budistii de cuvinte?

Si plecind de aici, vorba poate insela, este doar o impresie a fiecaruia, nu este un adevar
absolut, nu-ti poti cladi credinta pe vorbe.
Ai uitat nazismul si oroarea manipularii multimilor prin cuvint? Cuvintele lui au convins
milioane de nemti ca Dreptatea era de partea lor. Ce sa mai vorbim de aceeasi civilizatie
nipona amintita si "creativitatea" sa in materie de manipulare a constiintelor!

Iata de ce cu atit mai putin iti poti cladi iubirea (caci de aici s-a pornit in aceasta polemica)
pe cuvinte. Vorbele rostite nu sint decit expresia a ceea ce sufletul fiecaruia simte.
Iata de ce, pentru mine, la inceput a fost simtamintul. Din el, cu el, ne cladim gindurile. Iar
acestea incercam sa le exprimam in cuvinte. Daca vorbim despre iubire, e clar ca ne referim
la sentimente. Iar sentimentele exista in afara cuvintelor.
Iata de ce daca simti, daca sufletul iti decide faptele, cuvintele nu sint decit slujbasi ai
acestuia, cu care poti slavi sau ucide.

Si inca o nedumerire!
Esti romantic pentru ca ai inteles Cuvintul? Sau esti romantic pentru ca ai fost daruit cu o
sensibilitate care te lasa sa "vezi" si ceea ce ochii altora nu vad?

> ma simt mahnit cand vad cate interpretari diferite

> de ale mele se pot da tuturor lucrurilor.
> cand multi prieteni din chiar acest club gandesc atat
> de diferit de mine asupra unei notiuni pe care o
> credeam ca fiind cea care ne leaga in ultima instanta...
> cand cu o extrema se vine a se justifica in fatza
> altei extreme, dar nascand aceeasi confuzie ca la
> furatul caciulii.
Vasile nu as fi crezut ca esti genul care sa te mihneasca diferenta de opinie. Si cu atit mai
putin ca ne vezi pe toti o apa si un pamint. Nu pot sa cred ca ti-ai inchipuit macar o clipa ca
toti gindim la fel sau ca dam aceeasi interpretare sentimentelor noastre. Unde mai este
atunci acea minunata diversitate a impresiilor, cum as mai fi fermecat de fiecare data de
versurile Gabrielei daca as fi "vazut" lucrurile ca si ea, cum as mai fi reflectat de fiecare
data surprins de unghiul de vedere sub care Tristan ne desluseste cite ceva din ce ne
inconjoara, daca si eu cugetam ca el, sau cum mi-ar mai fi umplut sufletul unda de
prospetime tinereasca a Secundei daca eram ca ea?

Si lasa extremele sa existe. Numai prin impresiile diferite ale gindurilor de romantici exista
acest club Vasile! Ce ne-am face daca TOTI am gindi la fel!?
Si stii si tu foarte bine Vasile, extremele se autoelimina. Caci nu gasesc audienta in
sufletele noastre.

> nu am jurat niciodata, caci stiu ca un crestin nu

> se jura, insa am promis de multe ori si mi-am tinut
> promisiunile intotdeauna.
>
> de-a lungul timpului s-au dat diverse definitii
> asupra omului, care au cam cazut pe rand.
> poate ca o definitie valabila ar fi : omul este
> singura fiintza care isi respecta cuvantul.
>
> incalcarea cuvantului dat se face atunci cand omul
> este imatur in a-si aprecia puterile, cand uita, cand
> a vrut sa induca in eroare prin el, cand ii aduce
> foloase. si cand este fortat!
........................................................

> cei care se razgandesc in iubire, care se leaga

> prematur intr-o casnicie, care fluctueaza oricand si
> oricum, au o importanta doza de imaturitate, de
> teribilism, sau cateva duzini de gene care le-au
> luat-o razna printre cromozomi. normal, natura
> incearca evolutia chiar daca risca multe esecuri!

Referitor la juraminte si la respectarea acestora ... ceea ce viata m-a invatat pe mine, este sa
nu fac juraminte nimanui! Juraminte, daca este sa am nevoie de ele, sa simt ca trebuie sa le
fac ... le fac numai fata de MINE. Caci viata este atit de surprinzatoare Vasile incit nu voi
putea niciodata sa stiu care este granita pina unde ma pot "intinde" in juramintele mele,
chiar daca aceasta este iubita mea.

Lipsa de maturitate eu o gasesc in a face juraminte altcuiva ... Si daca juramintul meu nu-l
voi mai putea respecta? Daca viata insasi ma va pedepsi? Daca omul caruia, in nebunia
sentimentelor mele i-am daruit sufletul meu, nu a fost acea "jumatate" dorita - crimpei al
vietii prin care multi dintre noi am trecut la virsta tineretii? Era in acest caz o dovada de
maturitate faptul ca i-as fi promis, ca i-as fi jurat ... ceea ce simteam eu in acel moment,
totul nefiind insa decit o naluca, o fantasma existenta doar in sufletul meu?

Putem discuta foarte mult pe acest subiect. Vezi toata istoria crestinismului (Galilei putind
fi un exemplu), dar si a timpului nostru cu monstruozitatea fenomenului Pitesti!
Noi am discutat aici numai despre juramintul dat celei/celui cu care ai crezut/simtit ca-ti
este alesul sufletului. Nu juramintele sau cuvintul dat au constituit/constituie fundamentul
unei casatorii Vasile, nu crezi?
De altfel fenomenul specific acestui timp, de a nu se mai oficia casatorii ci de a se
convietui impreuna, atita timp cit cred partenerii, ca sa-si confirme ei in sufletul si in
cugetul lor ca ACELA este si partenerul dorit pentru toata viata, imi pare mie cel mai
realist cu putinta! Si iata ca in acest mod pragmatic de a-ti gasi "jumatatea" nu mai simte
nimeni nevoia unui juramint, doar sufletul este cel care decide in final. In deplina impacare
cu el insusi. Si evitind astfel multe tragedii personale.

> dragi prieteni, daca inca de la bun "inceput a fost

> Cuvantul", faceti astfel incat sa-L puteti si sa vi-l
> puteti pastra si voi!

Draga Vasile, dupa mine la inceput a fost simtamintul, cum am mai spus.
Si eu cred ca ar fi minunat sa-i oferim acestuia putinta de a se implini.
Caci in acel moment nu vom mai avea nevoie de Cuvint, decit ca sa exprimam cit de
fericiti sintem!

> ps. si desi uneori simt acea pornire de "terminator"

> asupra celor fara de cuvant, ii las in plata Domnului
> menajandu-ma cu gandul ca vreodata, vreun urmas al
> urmasilor lor, va face o fapta mareata pentru omenire.

Vasile unde este Iubirea ta de crestin? De ce acest cinism? Nu-i are Domnul pe toti la
pieptul lui, pe merituosi dar si pe "cei fara de cuvint"?
Nu batindu-ne in piept cit de bine stim noi sa deslusim caile Domnului, este dovada unui
bun crestin. Toleranta si iubirea aproapelui, asa cum este el, este acel semn.
Uita-te mai intii in sufletul tau ... si dupa aceea lasa Cuvintul sa-ti "lumineze" gindurile.
Este mai curind o dorinta, pe care intotdeauna am adresat-o celor din jurul meu, nu am
pretentia ca poate fi si ... drumul catre Adevar.

Te rog sa nu iei personal cele scrise de mine. Sint doar ginduri de raspuns la mesajul tau de
"terminator". Si este bine sa existe intotdeauna un echilibru in tot ceea ce se afirma. Nu stiu
insa si daca eu l-am putut oferi in rindurile mele.

Cu ingaduinta ta,
Gabriel