Universitatea București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Datele primare ale moralității

la Vladimir Soloviov

Coordonator:
Pr. Georgian Păunoiu

Student:
Grecu Eugen
Anul III, grupa 5

București,
2019
1. Introducere
Tema pusă în discuție se referă la fundamentele moralității umane sau datele primare ale
moralității. Care este baza ireductibilă de la care plecăm atunci când afirmăm caracterul înnăscut
al moralității în om. În concepția filosofului Vladimir Soloviov aceste date primare sunt trei și
anume: rușinea, mila și venerația. Acestea trei reglează raporturile omului cu natura, cu semenii
și cu Dumnezeu1. Este de o neapărată trebuință ca omul să aibă o raportare corectă față de
Dumnezeu, față de semeni și față de sine însuși. Părinții Bisericii ne vorbesc de o învrăjbire a
firii noastre împătrită: cu Dumnezeu și cu sine însuși ca învrăjbire lăuntrică și cu semenii și cu
firea toată ca învrăjbire exterioară2. În acest context, pentru o restaurare generală a omului,
pentru o relaționare corectă cu ceea ce îi este superior, egal și inferior trebuie să aruncăm o
privire la datele primordiale prin care omul poate restabili demnitatea morală. Această raportare
corectă, în urma căderii, se bazează pe trei fundamente după cum am spus: rușinea – ca raportare
la propria natură biologică, mila – ca raportare la cei egali, semenii și în sfârșit venerația sau
evlavia – ca raportare la Dumnezeu. Simțul moral este afirmat chiar și de Ch. Darwin,
reprezentantul evoluționismului, ca fiind o diferență esențială între om și animal.

2.1. Analiza sentimentului de rușine

În primul rând, să vedem care este fundamentul Scripturistic al rușinii:
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut
ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat
şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au
cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în
răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu
printre pomii raiului.
9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt
gol, şi m-am ascuns".

1
Vladimir Soloviov, Îndreptățirea binelui, Humanitas, 1994, pp. 69-84
2
Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Române a Aradului, 2003, pp. 133-134

2
 11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din
pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?" (Facere 3, 6-11)

Numai după căderea în păcat, omul a dat de acest sentiment al rușinii. La animale nu se
regăsește un astfel de sentiment deoarece acestea nu au judecata rațională a ceea ce este îngăduit
și a ceea ce nu este îngăduit, de aceea nici nu au rușine. Nici nu se laudă nici nu pot fi ocărâte
pentru faptele lor naturale. Este deci vorba de o trăsătură ființial diferită a firii umane față de
firea animală pe care o relevă acest simplu sentiment al rușinii. Evoluționismul este invalidat și
numai prin acest atribut uman. Naturaliștii însă, neputând demonstra la animale un astfel de
sentiment au încercat să demonstreze că nu este primar sau înnăscut nici la om. În acest avânt al
lor au invocat anumite religii păgâne cu ritualuri obscene. Acestora li se răspunde prin natura
religiei autentice – aceea de a implica natura morală a omului și diferența religiei false care
presupune tocmai această natură morală a omului – cerând-o distorsionată. Prin dorința de
încălcare a oricăror norme morale se demonstrează tocmai caracterul moral al ființei umane.
Prin rușine omul se desprinde de natura sa proprie, de pornirile naturale și funcțiile
organismului său din care este dovedit ceva în ființa sa de ordin superior. Soloviov explică
întrebarea Lui Dumnezeu către Adam: Unde esti? prin faptul că i se cere socoteală de demnitatea
sa superioară biologicului, unde a ajuns.
Apoi, prin rușine nu poate fi dovedit niciun folos material-utilitarist al acestei funcții
pentru că rușinea este observabil mai accentuată la starea de virginitate și treptat mai scăzută în
cazul exceselor practicate. Când se manifestă rușinea excesele încă nu au loc iar când se
manifestă excesele nu mai funcționează rușinea3.

2.2. Analiza sentimentului de milă

În ceea ce privește sentimentul de milă acesta se referă la raportul cu semenii, este
manifestarea solidarității cu ceilalți oameni. Mila sau compasiunea este împreună pătimirea,
împreună resimțirea suferinței sau nevoii celuilalt. Spre deosebire de rușine, milei nu îî este negat
caracterul înnăscut pentru simplul fapt că se regăsește și la anumite animale sau în anumite
împrejurări prin care animalul o poate manifesta într-un anume grad însă non-conștient ci
impulsiv. Lipsa rușinii am văzut că ne situa le nivelul inferior de animale însă lipsa milei după
3
Vladimir Soloviov, Îndreptățirea binelui, Humanitas, 1994, pp. 69-84

3
cum remarcă Soloviov, ne situează încă și mai jos de regnul animal. Mila mai poate fi numită și
sentimentul simpatiei, din acest motiv Darwin considera că are ca obiect numai pe cei din aceeași
comunitate însă acest sentiment este deschis desăvârșirii și poate fi acționat și în cazul
potrivnicilor noștri după cum ne învață Mântuitorul, că putem avea iubire și pentru vrăjmași.

2.3. Analiza sentimentului de venerație

Acest sentiment stă la baza religiei și este experimentat în raport cu ceva sau Cineva
superior. Acest Cineva este Dumnezeu. Deci, numai față de El putem avea venerație. Acest
sentiment mai este numit și evlavie sau pietate sau reverență. Soloviov ne pune în vedere chiar în
scrierile lui Darwin conținutul acestui sentiment și anume: dragoste, supunere, dependență
puternică, frică, reverență, gratitudine pentru cele trecute, speranță pentru cele viitoare.
Ch. Darwin a încercat inclusiv să demonstreze o cvasi-religiozitate la câini însă la om
este cu totul și cu totul altceva, este trecută prin firea sa rațională, pe temeiul cunoașterii și
consimțământul liber în urma acestei cunoașteri.

2.4. Analiza fundamentelor morale ca unitate

Ca să putem analiza fundamentele morale în unitatea lor ne vom uita atent asupra
procesului de procreare, legat de care se află sentimentul rușinii în mod direct. Desigur, acest
sentiment, fiind substratul adevărat al bunătăți umane și marca omului ca ființă morală 4 este
regăsit în contextul oricărei încălcări a normelor morale. Legea procreării la animale rezidă în
substituirea generațiilor anterioare prin generațiile viitoare și este opus principiului solidarității
umane. Deși în actul procreării trupești, exterioare, omul nu caută să înveșnicească specia
precum se întâmplă la animale, ci persoana iubită de acesta, acest proces suferă un neajuns grav,
de esență, astfel:
1. Prin supunerea, împotriva rușinii față de obscuritatea căii naturale
2. Prin nemiloasa destinație a generației viitoare și a sa proprie dispariției
3. Prin păcătoasa impietate la adresa părinților și strămoșilor direcți
Integritatea umană este fărâmițată astfel. Ca să fie integru, omul are nevoie de demnitate
neștirbită și nemurire, aceasta fiind fericirea la care aspiră dar pe care nu o poate realiza prin sine
însuși5. Există o nădejde de mântuire prin procreație, acesta fiind sensul rațional al ei, ea putând
4
Vladimir Soloviov, Îndreptățirea binelui, Humanitas, 1994, p. 181
5
Vladimir Soloviov, Temeiuri duhovnicești ale vieții, Deisis, 2018

4
fi exterioară – prin nașterea de urmași sau interioară – prin creația spirituală, dar această
mântuire poate fi doar iluzorie dacă cei născuți vor face același lucru, adică să păcătuiască și să
moară, sau în cazul operelor de creație, la fel de iluzorie dacă nu înveșnicesc concret, în mod
real, persoana.
Izbăvirea de acest neajuns natural – Mântuirea – este inaccesibilă omului prin forțele
proprii deoarece nu își poate procura pentru sine și prin sine nemurirea reală. Rezultă că numai
Cineva superior îl poate izbăvi. Acest Cineva este Dumnezeu. Prin cunoașterea Lui Dumnezeu
omul rezolvă această ecuație altfel de nerezolvat. Dumnezeu este Izvorul Binelui și Binele însuși
iar integritatea morală care presupune și condiția unei existenței veșnice, nu poate fi atinsă decât
numai în legătură cu Acesta și ca dar de la El.

3. Concluzii
Aceste date primordiale ale moralității putem să le considerăm ca având o singură
rădăcină și fiind unite întreolaltă. Această rădăcină sau cupolă ar fi ceea ce numim – conștiință.
Acesta este glasul Lui Dumnezeu în om și împreună cunoașterea omului cu Dumnezeu 6. Din
conștiință răsare rușinea, mila și venerația și aceasta le conține și le recapitulează pe toate în sine.
Este trasată în gândirea lui Soloviov o echivalență aproximativă între conștiință și rușine. Am
văzut că aceasta nu se regăsește la animale și prin urmare este un specific al ființei raționale a
omului. Într-adevăr putem întâlni des la Sfinți expresia – a avea bună conștiință – pentru că
această bună conștiință are specificul ei în raport cu Dumnezeu, cu sine cu semenii și cu toată
zidirea după cum am văzut.
Ca și o cugetare proprie, mă gândesc că, așa cum există o procreare interioară și este
considerată ca atare, opera de creație, la fel există și o procreare mai desăvârșită, tot interioară –
duhovnicească, care are loc prin Botez. Acest act Îl naște pe Dumnezeu în noi și depinde de noi
ca să crească. Această naștere este împlinită, desăvârșită și modelată prin Nașterea din Fecioară a
Mântuitorului Hristos, a Domnului nostru. Binele ia naștere în noi și prin noi și ne mântuiește
pentru că Ființa Binelui este Însuși Dumnezeu.
4. Extras biografic7

6
Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Române a Aradului, 2003, pp. 133-134
7
Pr. Adrian Agachi, Vladimir Soloviov, filosoful iertării, articol regăsit în Ziarul Lumina,
https://ziarullumina.ro/documentar/vladimir-soloviov-filosoful-iertarii-50120.html

5
- Vladimir stă până la vârsta de 10 ani sub atenta îndrumare a bunicului din partea
tatălui, care era preot.
- După urmarea ciclului primar, este trimis la un gimnaziu cu internat din Moscova.
Aici rămâne până la vârsta de 16 ani.
- La doar 13 ani, Soloviov trece printr-o încercare grea, care va dura aproximativ 6
ani. Este vorba despre îndoiala cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Această stare îl
împinge să caute cu tot mai multă ardoare adevărul. Este momentul în care lecturează
marii filosofi occidentali: Kant, Leibniz, Spinoza.
- Soloviov revine la adevărata credinţă cu o şi mai mare dorinţă de slujire.
- Îşi termină studiile şi ajunge lector la universitatea din Moscova.
- După o perioadă petrecută în Anglia şi Egipt, se întoarce acasă. Sosise vremea
primei mărturisiri pentru Hristos.
- Fiind asasinat țarul Alexandru al-II-lea, Soloviov susține o prelegere prin care
arată faptul că țarul Alexandru al-III-lea ar trebui să arate milă față de făptași. Este doar
demis de la Universitate – un avantaj fiind doar faptul că tatăl său îi fusese tutore țarului
– și termină cariera universitară la 28 de ani.
- În următorii 20 de ani care au urmat, până la moartea sa prematură, Soloviov a
lucrat tot mai intens. Obişnuit să doarmă doar câteva ore pe noapte, scria şi citea
netulburat. A păstrat o strânsă prietenie cu personalităţile literare ale vremii. Este
suficient să amintim relaţia caldă cu Dostoievski, căruia i-a dedicat un studiu.
- Pericolul pentru Soloviov apare tot în cadrul credinţei. Dorind cu ardoare o unire
a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, începe să facă unele greşeli. Oprit
fiind de la Sfânta Împărtăşanie de către duhovnicul său, se împărtăşeşte în cadrul unei
Liturghii catolice. Îşi recunoaşte însă greşeala şi, înainte de moarte, este împărtăşit de un
preot ortodox.
- Soloviov este considerat până astăzi un scriitor esenţial pentru morala creştină.
Orice studiu universitar consacrat moralei creştine conţine câteva referiri la operele sale.
- Una dintre polemicile pe care Vladimir Soloviov le-a avut a fost cu Nietzsche.
Supraomului propus de acesta, Soloviov îi opune creştinul smerit.
- Vladimir Soloviov nu a fost doar un filosof înzestrat, ci şi un om duhovnicesc.
Paul Evdokimov considera că îi fusese dăruit darul clarviziunii.

6
 - Fără îndoială, Soloviov a fost un om al rugăciunii şi o persoană foarte milostivă.
Se cunoaşte că uneori nu ieşea din casă pentru că nu avea cu ce să se îmbrace. Când banii
nu îi ajungeau, îşi împărţea hainele săracilor. Îşi primea prietenii cu o veselie deosebită,
chiar dacă nu mai avea ce să mănânce.
- Mai mult decât acuratețea filosofului, Soloviov a avut intensitatea sfințeniei

Bibliografie:
1. Agachi, Pr. Adrian, Vladimir Soloviov, filosoful iertării, articol în Ziarul Lumina,
https://ziarullumina.ro/documentar/vladimir-soloviov-filosoful-iertarii-50120.html

7
2. Boca, Ieromonah Arsenie, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Române a
Aradului, 2003, pp. 133-134
3. Soloviov Vladimir, Îndreptățirea binelui, Humanitas, 1994, pp. 69-84
4. Soloviov Vladimir, Temeiuri duhovnicești ale vieții, Deisis, 2018