Principiul Statului de Drept

Prin noțiunea de atribute ale statului se înțelege dimensiunile lui definitorii, astfel cum rezultă din dispozițiile
constituționale, ca expresie a voinței politice și determinate de regimul politic și în același timp valori de principiu ale ordinii
constituționale.
Statul de drept, pluralismul, democrația, societatea civilă sunt incontestabil valori universale ale gândirii și practicii
politice contemporane și se regăsesc exprimate normativ și în Constituția României, dar și în documentele internaționale.
Atributele statului configurează calitatea acestuia de subiect de drept constituțional și definesc puterea, dar și raporturile complexe
dintre stat și cetățeni și celelalte subiecte de drept constituțional. Atributele statului român reglementate normativ în dispozițiile
art. 1 alin. (3) din Constituția României: 1. stat de drept; 2. stat social; 3. stat pluralist; 4. stat democratic.
Statul de drept este unul dintre cele mai discutate concepte ale dreptului constituțional și este indiscutabil legat de
trecerea de la dreptul statului la statul dreptului. În literatura de specialitate s-au afirmat uneori opinii contradictorii, potrivit cărora
statul de drept corespunde unei necesități antropologice sau că este un mit, un postulat și o axiomă, iar pe de altă parte, statul de
drept, este un pleonasm, un nonsens juridic. Conceptul statului de drept reprezintă o realitate constituțională a cărui fundament se
regăsește în mecanismele exercitării puterii statale, în raporturile dintre putere și libertatea fiecărui individ al societății și în
aplicarea principiului legalității la întreaga activitate statală, dar și la comportamentul fiecărui membru al societății.
Principiul statului de drept este reglementat expres și declarativ în art. 1 alin. (3) din Constituție - ,,România este stat de
drept (…)”, precum și implicit în art. 1 alin. (5) - ,,În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este
obligatorie”, respectiv în art. 16 alin. (2) - ,,Nimeni nu este mai presus de lege”. Statul de drept este o formă de organizare a
statului, care presupune preeminenţa dreptului asupra oricărei alte voințe individuale sau colective, încercând să prevină mai ales
abuzurile persoanelor care reprezintă statul prin exercitarea unor funcții publice. În acest context, precizăm că principiul statului
de drept se adresează în primul rând statului, și nu cetățenilor, având în vedere că tentația de a abuza de putere aparține
persoanelor care se află într-o poziție privilegiată din perspectiva exercitării puterii de stat. Astfel, un stat de drept este acela în
care persoanele care exercită funcții publice respectă dreptul atât în litera, cât și în spiritul său, în scopul prevenirii abuzurilor la
care sunt predispuse datorită faptului că sunt mandatare ale puterii publice.
Din perspectiva diferențierii între litera și spiritul dreptului, principiul statului de drept poate fi încălcat în două moduri.
În primul rând, acesta poate fi violat printr-o încălcare a literei Constituției sau legii, adică a unei prevederi constituționale sau
legislative exprese. Spre exemplu, dacă Președintele României ar promulga legile în termen de 50 de zile de la primirea lor, și nu
în termenul constituțional de 20 de zile, acesta ar încălca litera18 Constituției. Astfel de abuzuri sunt rare, având în vedere că pot
fi foarte ușor dovedite. Pe de altă parte, principiul statului de drept poate fi încălcat printr-o încălcare a spiritului unei prevederi
constituționale, adică a scopului pentru care a fost creată, fără o încălcare a literei acesteia. Spre exemplu, deși practica modificării
legilor electorale înainte de alegeri nu încalcă vreo prevedere expresă a Constituției, scopul real pentru care au loc astfel de
modificări este adesea unul specific și egoist – rămânerea la putere – în loc să fie unul general, care să urmărească binele comun –
îmbunătățirea sistemului electoral. Prin urmare, distorsionarea scopului pentru care a fost creată o prevedere constituțională
constituie o încălcare a principiului statului de drept deoarece scopul unei norme este un element constitutiv al acesteia, chiar dacă
nu este prevăzut expres în cuprinsul ei. Abuzurile prin încălcarea spiritului Constituției sunt foarte dificil de dovedit, având în
vedere că în aparență Constituția este respectată, iar cei care îi denaturează scopul pot oricând să denatureze și adevărul cu privire
la scopul pe care îl urmăresc de fapt.
Menționăm totodată că nu este suficientă, în contextul principiului statului de drept, o definire a dreptului doar prin
raportare la noțiunea de drept pozitiv (totalitatea normelor aflate în vigoare la un anumit moment într-un anumit stat) deoarece o
astfel de perspectivă poate conduce la consecințe absurde. Spre exemplu, s-ar putea ajunge la concluzia că un stat în care se
respectă o lege potrivit căreia uciderea sistematică a persoanelor de o anumită etnie este permisă este un stat de drept. Prin urmare,
nu este suficient să se afirme că un stat de drept este unul în care se respectă dreptul pozitiv. Definiția statului de drept trebuie
completată, adăugându-se că un stat de drept este unul în care există o conformitate cel puțin relativă între dreptul pozitiv și
dreptul natural (totalitatea principiilor de echitate care derivă din natura și conștiința umană care implică, printre altele, că
drepturile fundamentale ale persoanei trebuie respectate).
Totodată, într-un stat de drept trebuie să existe mecanisme pentru a elimina din sistem normele contrare dreptului natural
(spre exemplu, prin constatarea neconstituționalității lor). O altă caracteristică a preeminenței dreptului asupra statului este
demonstrată de faptul că statul poate fi dat în judecată. Din acest punct de vedere, pot fi evidențiate două consecinţe ale
principiului statului de drept:
• Orice litigiu (formă de conflict juridic) se rezolvă în mod obligatoriu de o instanţă de judecată independentă și
imparțială. În consecinţă, la nivel de principiu, nicio instanţă de judecată nu poate refuza judecarea unui litigiu.
• Statul este obligat să desfăşoare toate activităţile rezonabile pentru a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti, chiar
și atunci când sunt pronunţate împotriva sa. (ex.: posibilitatea unei persoane de a obține poprirea unor venituri ale statului în
scopul recuperării unei sume de bani care îi este datorată de către stat).

Ticrea Anda Victoria