Excepția de necontituționalitate

Conceptul de excepţie evocă, în limbajul obişnuit, orice abatere de la o regulă generală şi provine
din substantivul latin exceptio, care înseamnă “a lua din”, “a împuţina”, “a anihila”.
Pornind de la premiza că unul din cele mai înalte principii ale dreptului public este
dreptul puterii judecătoreşti de a înlătura orice lege neconstituţională, acest lucru este determinată, în
primul rând, de necesitatea unei bune administrări a justiţiei, prin evitarea ca procesul să revină, ca
urmare a exercitării controlului constituţionalităţii legilor, de două ori la aceiaşi instanţă. De asemenea, s-
a avut în vedere şi salvarea prestigiului legilor, prin discutarea validităţii lor constituţionale doar de către
instanţa de jurisdicţie constituţională.
Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un astfel de mijloc tehnic prin care se
exercită controlul concret a postiori al constituţionalităţii legilor. Într-adevăr, controlul pe cale de excepţie
rezultă din procesul de aplicare a legii, proces condiţionat de efectele pe care aceasta le produce la scară
socială, dacă adoptarea legii este prin excelenţă o problemă a clasei politice, aplicarea ei este îndeosebi o
problemă a societăţii civile, iar în acest sens primordială este protecţia drepturilor fundamentale ale
individului. Pentru a determina cadrul material în care se situiază procedura de
invocare şi soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate este necesară determinarea sferei obiectul
acestei excepţii. Această prevedere este determinată de rând cu celelalte atribuţii ale Curţii
Constituţionale în art. 135 lit. g) din Constituţie şi formează după cum am menţionat şi mai sus o garanţie
a respectării drepturilor fundamentale a cetăţenilor. Excepţia de neconstituţonalitate constituie mijlocul
procedural pentru realizarea accesului cetăţeanului, în calitate de titular al drepturilor şi libertaţilor sale
fundamentale, la controlul constituţionalităţii legilor. În felul acesta, îmbunătăţirea procedurii de
soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate se încadrează în procesul general de dezvoltare a
democraţiei constituţionale şi de confirmare a statului de drept.
Având ca obiect o dispoziţie legală de care depinde soluţionarea
cauzei, excepţia de neconstituţionalitate este caracterizată ca fiind o apărare de fond, dar ea constituie
totodată şi un mijloc specific jurisdicţiei constituţionale pentru exercitarea controlului de
constituţionalitate, cu o semnificaţie proprie în cadrul procedurii civile sau penale
La fel, o noţiune a excepţiei de neconstituţionalitate o
putem găsi şi în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 6 mai 1997 „Cu privire la interpretarea art.135
alin.(1) lit.g) din Constituţia Republicii Moldova” în care este prevăzut că „excepţia de
neconstituţionalitate exprimă o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi fondul
litigiului principal. Ea poate fi invocată ca incident din iniţiativa părţilor sau din oficiu de instanţa de
judecată.”. Totodată Curtea a prezentat următoarele elementele principale ale excepţiei de
neconstituţionalitate: necesitatea efectuării unui control de neconstituţionalitate, existenţa raportului
triunghiular între partea aflată în proces, ale cărei drepturi sau interese au fost eventual lezate printr-o
normă neconstituţională, instanţa de judecată, în faţa căreia se invocă neconstituţionalitatea şi Curtea
Constituţională, chemată să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate (care este mai larg, incluzînd nu numai legile, ci şi alte acte normative).
În baza celor expuse Curtea
Constituţională a conchis că „excepţia de neconstituţionalitate” în sensul dispoziţiei art. 135 alin. (1) lit g)
din Constituţie poate fi interpretată ca fiind o procedură de iniţiere de către instanţele ordinare de
judecată, la iniţiativa părţilor sau din oficiu, a controlului conformităţii unei legi sau altui act normativ în
întregul său, ori în majoritatea cazurilor parţial cu normele constituţionale. Această procedură este o
abatere de la regula generală, stabilită în art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie şi art. 25 din Legea cu
privire la Curtea Constituţională, şi prin natura sa este o excepţie. În urma analizei
noţiunilor prezentate mai sus şi a instituţiei excepţiei de neconstituţionaliate per ansamblu am dedus
următoarea noţiune a acesteia: Excepţia de
neconstituţionalitate reprezintă o procedură de iniţiere de către instanţele de judecată de toate nivelele, din
oficiu sau la cererea părţilor implicate în proces, a controlului conformitărţii unui act normativ, care
urmează a fi aplicat sau a fost aplicat la soluţionarea litigiului pedinte în procedura lor, cu prevederile
Constituţiei şi care are ca scop, pe de o parte, de a fi un mijloc de apărare procesuală şi, pe de altă parte,
de a garanta supremaţia Constituţiei.

Ticrea Anda Victoria