Realismul-fisa suport

Realismul este o amplă mişcare literară apărută in Franţa, la mijlocul secolului al XlX-lea,
ca o reacţie antiromantică, având prelungiri şi in secolul al XX-lea.Este o ideologie estetică, în
care se pune accentul pe relaţia dintre artă şi realitate. Instrumentul indispensabil al artei
autorului este observarea atentă a realităţii şi reflectarea ei veridică, obiectivă în creaţie.

”Realismul se defineşte prin grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care

romantismul a evitat-o sau a travestit-o" (G.Picon).

Termenul a fost folosit pentru prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor
german. Dar teoreticianul curentului realism în secolul al XlX-lea este considerat scriitorul
francez Jules Husson (ChampfleurY), care nu va emite o definiţie, ci, dimpotrivă, va demonstra
cu patimă imposibilitatea de a se putea elabora vreuna.
Dezvoltarea curentului este legată de teoriile scientiste şi pozitiviste ale secolului al XlX-lea,
de atitudinea materialistă faţă de realitate, ale cărei concepte presupun observaţia, descripţia,
determinismul ,experienţa.Manifestarea curentului literar, realismul, s-a produs însă în prima
jumătate a secolului al XlX-lea, ca reacţie împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă,
obiectivismul percepţiei se opun sensibilităţii subiective şi imaginaţiei debordante promovate de
romantism. În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european,
caracterul unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artişti şi de către critici şi
ilustrate prin numeroase creaţii.

●Contiţii social istorice:

 revoluţia industrială
 sursa principală de inspirație este domeniul social(societatea influențează hotărâtor
destinul oamenilor)
 introducerea în filozofie a pozitivismului,curent promovat de A.Comte
 consolidarea burgheziei în ierarhia socială
 teoria evoluționistă a lui Charles Darwin.
 Aceasta afirmă că organismele şi formele de viaţă inferioare au evoluat liniar (lent) către
forme superioare. Mai precis, populaţii întregi din fiecare specie s-au „deplasat” treptat, trecând
prin numeroase forme intermediare de-a lungul a milioane de ani, către forme superioare.
 Pauperizarea ţăranilor si obligarea lor să migreze în căutarea de lucru spre
aglomerările urbane

●Principii ale realismului

o Reflectarea realității în aspectele ei esențiale într-un mod veridic si apelând adesea la

elemente care conferă autenticitatea;
-Exemple:evenimente istorice reale,personaje ce reprezintă proiecția epică a unor indivizi cu
exintență istorică reală,introducerea de secvențe publicate în presa vremii.
o Oglindirea realităţii se face în absenţa totală a intenţiei de a idealiza evenimentele;
o Este prezentată amănunțit structura social considerată determinant indivizilor;
o Realismul are un caracter profund critic la adresa societăţii ;
o Operele realiste au caracter documentar;
o Realismul are tendinţa clară de a prelua metode de analiză din ştiinţele exacte şi de a le
aplica domeniului social;
o Accentul cade pe detaliul veridic ce contribuie la reconstituirea epocii.

Scriitorii realişti se îndreaptă spre viaţa socială, reprezentând omul ca produs al mediului
în care traieşte.În realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o întreagă categorie
umană şi socială.Între curentele literare apar frecvent interferenţe. Astfel, în opera unor mari
scriitori realişti, ca Balzac sau Stendhal se întâlnesc multe elemente romantice.

●Trăsăturile realismului:

•Perspectivă narativă obiectivă,iar naratorul omniscient şi omniprezent conferă veridicitate

operei;

•Dacă romantismul se adresa aproape exclusiv sensibilităţii, urmărind să emoţioneze , să

impresioneze, realismul se adresează raţiunii, având drept ţintă adevărul, cunoaşterea,
înţelegerea lumii, a raportului dintre individ şi societate. Imaginaţia nelimitată a romanticilor este
înlocuită cu observarea şi analizarea atentă a realiţătii;

•Stilul este lipsit de ornamentaţii;

•Absenţa idealizării;
• Primează epicul, în detrimentul analizei, dominând în operă povestirea coerentă a
evenimentelor din viaţa personajelor şi profilarea relaţiilor dintre ele (relaţiile
interumane);

• Personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i
motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor "personaje
tipice în situaţii tipice";

•Precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste,

figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a limbajului;

•Compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de cele mai
multe ori, sferică, exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu Rebreanu;
•Personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană (un tip) şi se supune valorilor
morale ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modifică esenţial;
•Predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite sub formă de caractere şi
arhetipuri;atitudinea auctorială reieşită din relaţia cu personajele profilează focalizarea zero şi
viziunea "dindărăt", confirmă atotputernicia naratorului heterodiegetic;

• relatarea se face la persoana a-III-a într-un stil sobru si impersonal.

În literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei şi nu se poate vorbi, în niciun caz,
despre realism în poezie. Romanul este specia epică în care realismul s-a reflectat cu
deosebire cunoscând astfel o dezvoltare fără precedent în istoria literaturii, prin activitatea unor
scriitori ca:Honore De Balzac, Stendhal, Charles Dickens, Gustave Flaubert, Tolstoi, fraţii
Goncourt, iar în literatura română prin activitatea lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, G. Călinescu,
Marin Preda.Dar se poate afirma că şi schiţa şi nuvela s-au bucurat de apreciere din partea
scriitorilor dornici să oglindească în opere realitatea.Prin viziunea obiectivă asupra lumii, asupra
aspectelor morale şi sociale de la periferia societăţii, considerate până atunci vulgare şi
neinteresante, scriitorii realişti au reuşit să demonstreze că viaţa omului simplu poate fi "la fel de
dramatică şi de complexă ca şi lumea eroică a clasicismului sau lumea personajelor
excepţionale a romantismului” (Gh.Crăciun).

Realismul în literatura română:

În literatura română, creaţia de tip realist corespunde celei de a doua jumătăţi a secolului
al XIX-lea şi primei jumătăţi a secolului al XX-lea (parţial).

În literatura română, realismul a debutat ca un curent antiromantic declarat. Bogdan-

Petriceicu Haşdeu este printre primii gânditori şi esteticieni români care au observat că studiul
societăţii omeneşti" trebuie primit ca o situaţiune care ţine şi de ştiinţele naturii, şi de ştiinţele
spiritului, îmbrăţişând astfel totalitatea ştiinţelor într-un singur buchet, al cărui mod de legătură
este omul".

Realismul va evolua la un moment dat spre naturalism, curent literar promovat şi valorificat
artistic în special de Emile Zola, inventator al termenului şi şef de şcoală recunoscut. Având o
doctrină mai radicală decat a realismului, naturalismul tinde spre reproducerea crudă, brutală
chiar a realităţii, temele sale predilecte fiind boala, ereditatea, tarele biologice, fiziologia,
cazurile patologice. Scriitorul întocmeşte adevarate fişe medicale ale personajelor, cuprinse
într-un întreg lanţ determinist-biologic, aplicând metoda de lucru experimentală în construcţia
romanului.
Alături de Lev Nikolaevici Tolstoi, Marcel Proust, Gustave Flaubert sau André Gide,
Honoré de Balzac (1799-1850) este unul din marii romancieri ai lumii care au influenţat
literatura română. Influenţa sa a fost atât de evidentă şi fecundă, încât critica literară a
găsit de cuviinţă că este operativ să introducă în inventarul său conceptul de
„balzacianism”, desemnând, pe de o parte, ceea ce este specific operei balzaciene, iar
pe de altă parte, acea tendinţă a scriitorilor de a prelua şi cultiva teme, motive, tipologii
de personaje, tehnici narative etc., care definesc şi singularizează opera marelui scriitor
francez. Astfel, al doilea capitol al lucrării se va referi la Balzac ca teoretician al realismului
modern, subliniind faptul că este cel dintâi care a teoretizat funcţia referenţială a detaliului
concret, ce era în acord cu lumea contemporană a lui. Pentru scriitorul francez, care
promovează importanţa detaliilor ce par să nu spună prea multe la prima vedere, această
caracteristică va defini, de aici inainte, specia literară cunoscută de obicei sub numele de roman
realist. Apoi, în următorul capitol al lucrării de faţă ne vom ocupa de o contextualizare a operei
balzaciene în cadrul literaturii europene şi, implicit, franceze, precum şi stabilirea principalelor
coordonate literare care definesc romanele şi nuvelele lui Balzac.

Reprezentanţi:

 Franţa: Stendhal - "Rosu si Negru",Balzac, Gustave Flaubert - " Doamne

Bovary",Prosper Mérimée
 Anglia: Charles Dickens:”Marile Speranţe”
 Rusia: Tolstoi - "Razboi si pace", "Ana Karenina”, Dostoievsky - "Crima si
pedeapsa",Cehov, Nikolai Gogol.
 România: N. Filimon, Ioan Slavici, I.L Caragiale, Liviu Rebreanu, Hortensia

Papadat- Bengescu, G. Călinescu, Marin Preda,

 Norvegia :Henrik Ibsen