LIMIR ÎMPĂRAT.

Povestire pe scurt (1)

4-5 minute

basm de IOAN SLAVICI

Adăugați o legendă

O văduvă săracă avea o fată frumoasă și harnică, pe nume Lia. Mama o visa adesea pe Lia
veselă și fericită, îmbrăcată în bogate haine împărătești. Când se trezea și o vedea cu hainele ei
sărăcăcioase, mama se întrista. Își revenea apoi, fiindcă Lia era veselă chiar și așa săracă.

Într-o zi, Lia îi spuse mamei sale că pleacă în lume să își caute norocul. pe drum, întâlni întâi o
turmă de oi. Lâna oilor era plină de scaieți și fata se opri și le curăță pe toate. Câinii care
însoțeau turma șchiopătau, fiindcă aveau tălpile pline de spini. Lia le scoase spinii unul câte unul
și plecă mai departe, însoțită de mulțumirile și urările celor pe care îi ajutase.

Lia mai merse puțin și dădu de o râmă care se usca la soare, în mijlocul drumului. Miloasă, fata
luă râma și o puse la marginea drumului, în pământ. Plecă mai departe și dădu de o cârtiță orbită
de soare ce rătăcise drumul. O luă și pe aceasta și o puse într-un mușuroi de pământ.

Pe înserate, poteca se opri într-o pădure deasă. Fata se opri și ea și înnoptă acolo. Dimineață văzu
că apăruse o potecă netedă ce trecea printre buruieni și mărăcini. Poteca fusese făcută de
animalele pe care le ajutase. Cârtița chemase și alte cârtițe și îndepărtaseră mărăcinii, râma și
tovarășele ei distruseseră buruienile, oile bătătoriseră cărarea, iar câinii o neteziseră. Lia porni pe
cărare. Se sfârși, către seară, și această cărare, iar fata se culcă. Dimineață, cărarea pe care venise
era plină de flori crescute pe urmele ei. Florile se legănau și îi spuneau că mai are încă mult de
umblat.

Lia porni mai departe, pe noua cărare apărută în timpul nopții și ajunse până la urmă la o colibă
pustie și murdară. Fata o curăță până se făcu noapte. Auzind zgomote grozave afară, ea se
ascunse în cuptor. Pe ușă năvăliră Ielele, care începură să cânte și să joace, bătând cu picioarele
în pământ și chemându-l pe Limir Împărat să iasă și să joace cu ele.

Până la urmă, Limir Împărat ieși din pământ, cu palatul  său cu tot. Era un tânăr voinic și frumos,
era bun și drept, dar avea și un mare cusur. Era trufaș, se credea mai presus de ceilalți, iar Ielele
se foloseau de aceasta ca să-l momească noaptea cu vorbe frumoase și să petreacă cu el.

Tânărul se prinse în joc cu ielele, în timp ce Liei nu-i venea să-și creadă ochilor. Pe la miezul
nopților, palatul cu Limir Imparat intră în pământ și ielele își luară zborul. Lia ieși din cuptor și
bătu și ea cu piciorul în pământ chemându-l pe Limir Împărat. La a treia încercare, pământul se
deschise și apăru Limir într-o sală frumoasă a palatului. El o prinse de mână și se cutremurară
amândoi, el avea mâna rece, iar ea avea mâna fierbinte. Fata avea obrajii rumeni și zâmbetul pe
buze și era frumoasă chiar dacă avea o cămășuță simplă și era desculță. Voinicul era acoperit de
straie și podoabe bogate, dar avea fața albă ca varul și în ochi nu avea nicio strălucire.

Limir Împărat îi spuse fetei că nu s-au terminat chinurile lor. Oile pe care ea le întâlnise erau fete
și câinii erau voinici care încercaseră de să ajungă la el și să îl scape de acolo. Singura scăpare
era ca ea să ajungă la Mama Ielelor și să răspundă la întrebările pe care le va pune. Așa se va
rupe vraja care îl ținea în puterea Ielelor.

Lia porni din nou la drum, hotărâtă să-l scape pe Limir Împărat, dar acum nu o mai putea ajuta
nimeni. Nu mai era nicio cărare și scaieții îi smulseră părul, mărăcinii îi rupseră cămașa și îi
răniră trupul, spinii i se înfipseră în tălpi. După trei zile ajunse la coliba dărăpănată în care stătea
Mama Ielelor. Bătrâna arăta îngrozitor, dar fata îi vorbi frumos și o îmblânzi  puțin. Mama
Ielelor îi spuse că trebuie să ajungă la soacra ei, bunica ielelor. Avea însă mult de umblat și ar fi
ajuns acolo deja bătrână, așa că o îndemnă pe fată să se întoarcă de unde venise. Lia spuse că ea
merge mai departe și plecă. Atunci, baba asmuți pe urmele ei o haită de câini, dar aceștia doar
lătrau și nu se atingeau de fată. Erau chiar câinii pe care îi ajutase Lia.

***

Trecând de câini, Lia întâlni în cale o mulțime de șerpi mici. Trecând peste aceștia apărură alții,
din ce în ce mai mari. Trecu și de ei și îi apăru înainte un șarpe uriaș care căscă gura să o înghită.
Când se repezi la ea printre mărăcini, un spin îi intră în gură și i se înțepeni între falca de sus și
falca de jos.

Șarpele începu să se zbată de durere și Lia îi scoase spinul. Ușurat, șarpele îi linse fetei rănile ca
să se vindece, îi mulțumi și îi spuse să încalece pe el, să o ducă unde are nevoie ca să-l scape pe
Limir Împărat.
Lia încălecă pe șarpe și acesta o duse peste nouă mări și nouă țări, la bunica Ielelor. Și baba
aceasta era fioroasă, dar fata o îmblânzi puțin vorbindu-i foarte frumos. Ea răspunse la cele trei
întrebări, iar baba o chemă mai aproape să o vadă mai bine.

Fata avea trupul rece și ochii stinși, fiindcă șarpele, lingând-o, o făcuse să fie cu sânge rece, ca
el. Bătrâna îi vorbi fetei de o alifie care o va face să fie cum fusese înainte. O puse pe Lia să
adune din pădure șapte flori, de șapte ori câte șapte frunze și șaptezeci de rădăcini. Urma să le
fiarbă în bale de la șaptezeci și șapte de șerpi și baba îi chemă pe aceștia bătând din palme.
Veniră toți, iar printre ei era și șarpele care o ajutase pe Lia. El îi șopti fetei să ia alifia, dar să nu
se ungă cu ea pe loc, fiindcă va rămâne fără puteri.

Înainte de a fierbe alifia, baba îi ceru fetei să curețe coliba, plină de gunoi și de păianjeni, apoi
curtea păsărilor, plină de murdărie, de muște și de viermi. Fata curăță totul și baba făcu alifia.
Baba îi ceru să se ungă, iar fata doar se prefăcu, așa că își păstră puterile. Când baba își asmuți
jivinele asupra ei, acestea nu putură să-i facă nimic.

Lia porni pe drumul de întoarcere. În scurt timp se întâlni cu șarpele cel mare. El îi ceru să îl
ungă cu alifie și se transformă într-un armăsar focos. Era armăsarul lui Limir Imparat. Când
ajunseră la turma de oi, el îi spuse fetei să ungă cu alifie oile și câinii. Fata îl ascultă și animalele
se prefăcură în fete mândre și flăcăi voinici, îmbrăcați în haine de preț. Lia văzu că și ea este
îmbrăcată cu haine chiar mai frumoase decât ale celorlalte fete. Era însă rece și mândră, nu
vorbea cu nimeni și singura ei dorință era să se vadă într-o oglindă.

Alaiul trecu și prin satul Liei. Aceasta se prefăcu că nu o cunoaște pe văduva cea săracă, mama ei
și, plină de îngâmfare, își dorea să se vadă și ea ce frumoasă și ce mândră este, așa cum o vedeau
ceilalți.

Vestea că alaiul Liei se apropie ajunse la Limir Împărat. El o așteptă în sala tronului. Când Lia
intră, se văzu oglindită în două oglinzi ce străjuiau tronul. Era frumoasă și înălță capul plină de
trufie. Mirat de noua înfățișare a fetei, Limir îi dădu mâna. Simțind cât de rece este, el spuse că
nu mai este cea pe care o știa și îi întoarse spatele. Atunci Lia se unse repede cu alifie și redeveni
fata în cămășuță, desculță, dar plină de viață. Bucuros, el încercă să o îmbrățișeze, dar ea era
supărată că Limir îi întorsese spatele. Îl împinse cu mâinile pline de alifie și fugi, oprindu-se
numai la ea în sat, la mama ei.

Trezit puțin la viață de alifia de pe mâinile Liei, Limir Împărat se duse după fată și o înduplecă să
se mărite cu el. Făcură o nuntă mare, iar Ielele au rămas să se prindă singure în horă.