ANEXA 2

SCHIŢĂ DE PROGRAM EDUCATIV PERSONALIZAT

PENTRU ORGANIZAREA INTEGRĂRII SOCIALE A
ŞCOLARILOR MICI INSTITUŢIONALIZAŢI CU
DEFICIENŢĂ MINTALĂ UŞOARĂ

Proiect de activităţi

Integrarea este o acţiune ce se exercită asupra persoanei, ce

implică o continuă transformare şi restructurare a potenţialului, a
însuşirilor individuale (nu un simplu act extern). Atât în psihologie,
cât şi în pedagogie, educaţia este chemată să asigure în primul rând
dezvoltarea globală, integrală a individului ce se integrează într-o
societate dinamică. Practica psihopedagogică consideră integrarea
ca o necesitate obiectivă a vieţii oricărei colectivităţi; ca o
succesiune de activităţi prin care individul îşi armonizează conduita
şi interesele cu cerinţele mediului său de viaţă; ca una din
problemele majore ale vieţii sociale, ce condiţionează funcţionarea
normală a tuturor mecanismelor necesare unei vieţi colective. Din
punct de vedere psihopedagogic, integrarea poate fi privită sub
triplu aspect: ca obiectiv, ca proces, ca rezultat.
Experienţa din ţara noastră şi din alte ţări a demonstrat că,
în cazul instituţionalizării, copiii rămân în urmă din punct de vedere
al dezvoltării psihice, fizice şi sociale. De aceea, tendinţa la ora
actuală în România o reprezintă normalizarea vieţii copiilor cu
cerinţe educative speciale, prin integrarea lor şcolară, socială şi
profesională.
Baza intervenţiei o constituie planul de servicii personalizat
şi programul de intervenţie personalizat.
Planul de servicii personalizat (PSP) este util pentru
planificarea şi coordonarea serviciilor individuale ce vizează
asigurarea continuităţii, complementarităţii şi calităţii serviciilor, ca
răspuns la cerinţele multiple şi complexe ale copilului. PSP
constituie un ansamblu de scopuri fixate de o echipă
interdisciplinară. Aceasta trebuie să acţioneze o anumită perioadă
de timp în condiţiile date şi trebuie să răspundă cerinţelor copilului
în ce priveşte dezvoltarea şi învăţarea, ţinând cont de forţele
325
acestuia şi achiziţiile interioare. Planul de servicii permite
focalizarea asupra cerinţelor individului, ţinând cont de contextul
familial şi de mediul său de viaţă. De asemenea, permite
planificarea şi coordonarea resurselor şi a serviciilor personalizate.
El implică un proces continuu, revizuit şi modificat periodic.
Scopul final al PSP este de a răspunde cerinţelor individului pentru
a asigura dezvoltarea sa, menţinerea şi îmbunătăţirea autonomiei şi
favorizarea integrării sociale (I. Muşu, 2000).
„Funcţiile PSP sunt următoarele:
● stabilirea cerinţelor prioritare ale dezvoltării individului în
relaţie cu forţele şi potenţialul său;
● definirea scopurilor, a serviciilor, programelor sau
intervenţiilor asupra individului, a familiei sau a mediului, în timp;
● definirea responsabilităţilor conform resurselor şi serviciilor
disponibile până la atingerea scopurilor privind dezvoltarea şi
învăţarea;
● stabilirea unui program de realizare a acestor scopuri;
● promovarea drepturilor şi intereselor individului şi
asigurarea calităţii serviciilor folosite” (I. Muşu, 2000, p. 113).
„Programul educativ personalizat (PEP) este un
instrument de planificare şi coordonare, ca şi planul de
servicii personalizat (PSP). Amândouă fac ca individul să
aibă o viziune cât mai completă a nevoilor sale; asigură
continuitatea, complementaritatea şi calitatea serviciilor,
ca răspuns la diversele sale cerinţe. PEP constituie o parte
a PSP; el este un instrument de lucru permanent pentru
unul sau mai mulţi membri ai echipei care îşi coordonează
intervenţiile în direcţia realizării scopurilor stabilite în PSP
pentru persoana respectivă.
Programul educativ personalizat trebuie să
specifice:
1. obiectivele ce trebuie realizate;
2. mijloacele utilizate pentru a atinge obiectivele;
3. durata intervenţiei;
4. modul de revizuire a planului după 90 de zile.
Ca urmare, programul educativ personalizat şi
planul serviciilor personalizat sunt două instrumente
diferite, ele având funcţii diferite. În timp ce planul
326
 serviciilor fixează obiectivele generale şi stabileşte
priorităţile pentru a răspunde necesităţilor globale ale
individului, programul educativ precizează modalităţile de
intervenţie, prin care se ating scopurile vizate. Deoarece
planul serviciilor vizează satisfacerea ansamblului
cerinţelor individului, câmpul său de aplicare este foarte
larg. Câmpul de aplicare a programului educativ se
limitează la un singur scop de dezvoltare şi învăţare a
acestuia” (I. Muşu, 2000, p. 121).
Ideea proiectului nostru este de a-i ajuta pe copiii din
centrele de plasament să ducă o viaţă normală, cât mai apropiată de
cea a semenilor lor care au familii. Prin programul nostru dorim să
compensăm, pe cât posibil, lipsa unei familii originare. În Legea
învăţământului, cap. VII, art. 48, aliniat 4 se menţionează:
„Inspectoratele şcolare pot înfiinţa şi organiza, cu acordul
Ministerului Învăţământului, case de copii de tip familial”. Acest
lucru, în perspectivă, se poate realiza fie prin transformarea unei
case de copii fie prin constituirea ca entitate nouă. Deoarece aceasta
este temă de perspectivă, nu vom aborda acum decât necesitatea
implicării unui număr de zece copii cu deficienţă mintală într-un
program de educaţie.
În acest scop se pot realiza o serie de proiecte pilot pentru
formarea autonomiei personale şi sociale. Evaluarea activităţii are
ca scop consolidarea, generalizarea şi extinderea acţiunii de
socializare şi normalizare a vieţii copiilor în vederea integrării lor.
Pentru ca activitatea proiectului să se desfăşoare în condiţii optime
şi pentru ca rezultatele să fie viabile, trebuie constituită o echipă
fără ce care realizarea acestui proiect nu va fi posibilă. Echipa de
proiect trebuie să aibă minim următoarele resurse umane: cadre
didactice (care lucrează cu copiii), logoped, psihologul şcolar (al
casei de copii), psihopedagogi, medic.
Pentru ca obiectivele vizate să se realizeze, copilul cu
deficienţă mintală, deci cu cerinţe educaţionale speciale, va
beneficia de programe educaţionale care să asigure în primul rând
terapia, recuperarea, facilitând astfel adaptarea şi integrarea socială
de care are nevoie ca membru al societăţii în care trăieşte. Terapia,
recuperarea, abilitarea, reabilitarea sunt implicate în toate

327
programele de formare a autonomiei personale şi sociale a copiilor
cu cerinţe speciale.
În acest sens, remarcăm tehnica ELSA (Early Learning
Skills Analysis – Analiza Deprinderilor de Învăţare Timpurie) care
se bazează pe ideile actuale cu privire la planificarea curriculară şi
testarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. „Materialele
constau în 122 de obiective de predare, selectate cu grijă şi precis
formulate, pentru: aritmetică, scriere, formarea deprinderilor de
independenţă (sau autoservire), a limbajului, deprinderilor motorii,
citirii şi vorbirii” (M. Ainscow şi D.A. Tweedle., 2001, pp. 3-4).
Experienţa a arătat că gama deprinderilor acoperite de aceste
obiective este cea mai potrivită pentru copiii din creşă, grădiniţă şi
ciclul primar de şcolarizare.
Cadrul didactic al psihopedagogiei speciale se constituie în
activităţi de intervenţie specială (educaţie, instrucţie, recuperare,
integrare), care conduc la dezvoltarea de comportamente şi
disponibilităţi necesare inserţiei sociale. Scopul integrării îl
reprezintă valorificarea maximală a potenţialului pishofizic al
copilului şi pregătirea pentru inserţia socioprofesională. Aceasta
face ca metodologia educativ-recuperativă să vizeze:
1. dobândirea de comportamente cognitive, afective,
motivaţionale, verbale, acţionale pe măsura posibilităţilor
psihoindividuale;
2. schimbarea atitudinii societăţii faţă de persoana cu
tulburări de dezvoltare, în cazul nostru datorate carenţei afective şi
a mediului prea puţin propice dezvoltării psihice, fizice şi sociale.

Structura programului general de autonomie personală şi socială

(coordonat şi executat de psihopedagog)

Obiective generale

1. Formarea şi dezvoltarea abilităţilor sociale care să

conducă la maturitatea psihosocială
2. Formarea şi dezvoltarea competenţelor de ordin
corporal şi psihomotor care să consolideze autonomia personală
3. Stabilirea echilibrului şi a gradului de maturitate
care să-i permită adaptări interpersonale şi intrapersonale
328
 4. Consolidarea capacităţii de a se detaşa, de a căpăta
independenţa în contextul mediului înconjurător, prezentând
echilibru, maturitate, stabilitate, rezidenţă la dificultăţi, dobândind
capacităţi şi cât mai multe resurse de adaptare şi integrare socială
5. Perceperea corectă, obiectivă, mai exactă a propriei
persoane
6. Acceptarea de sine şi a altora
7. Educarea sensibilităţii şi a echilibrului afectiv pentru
a garanta siguranţa de sine în manifestările anumitor impulsuri
emoţionale
8. Formarea capacităţilor afective care să-i permită
exprimarea propriilor emoţii şi sentimente
9. Consolidarea unei atitudini de receptivitate şi
respect pentru alte persoane în contexte sociale diferite
10. Organizarea şi programarea de activităţi care să
permită autocontrolul, autoconducerea (conduita independentă)
11. Stimularea curiozităţii şi interesului de a cunoaşte
mediului fizico-geografic şi cel sociouman, cu relaţiile sociale
specifice

Formare a autonomiei personale

A. Autoservire (obiective specifice: corpul omenesc,
igiena personală – sănătatea, îmbrăcămintea, încălţămintea, hrana,
bucătăria, vesela-tacâmurile, locuinţa)
B. Autonomia personală în mediul ambiant
(obiective specifice: familia, pregătirea pentru viaţa de familie prin
activităţi gospodăreşti)

Autonomia socială. Integrarea socială – socializarea

A. Autonomia socială (obiective specifice:
cunoaşterea mediului social, autonomia şcolară, autonomia în afara
clasei şi a şcolii, mijloace de transport, forme sociale ale timpului,
autonomie în manipularea financiară)
B. Comportamentul social (obiective specifice:
formarea normelor de comportare civilizată, relaţii de adaptare-
integrare în micro- şi macrogrupurile sociale, relaţii între sexe –
educaţie sexuală, viaţa de familie, activităţi de socializare)

329
Planul programului general de autonomie personală şi socială
(APS)

Activitatea de educaţie şi Nr. de activităţi pe

compensare săptămână
Formarea autonomiei 2
personale
Autonomia socială. 2
Integrarea socială – socializarea
PEP 6

● O activitate pe săptămână înseamnă o oră pe zi;

două activităţi pe săptămână înseamnă că activitatea va avea loc
două zile câte o oră pe zi. Primele două activităţi de educaţie şi
compensare se desfăşoară frontal, adică în acest proces sunt
implicaţi simultan cei 10 copii cuprinşi în proiect, chiar dacă ei
provin iniţial din grupe diferite.
● Cele 6 activităţi PEP/săptămână înseamnă
desfăşurarea activităţii timp de 3 ore/zi, pentru două zile. În timpul
celor 3 ore vor avea loc activităţi de terapie individuală/de grup mic
(când e cazul).

Formarea autonomiei personale

Nr. bloc Conţinutul Etapa I Etapa II Nr. activităţi

blocului (total)
1 Evaluare de 2 0 2
preînvăţare
A Autoservire 1 11 22
1
B Autonomia 1 11 22
personală în 1
mediul ambiant
2 Evaluare 0 2 2
globală
Total activităţi 2 24 48
4

330
Autonomia socială. Integrarea socială – socializarea

Nr. bloc Conţinutul Etapa I Etapa II Nr.

blocului activităţi
(total)
1 Evaluare de 2 0 2
preînvăţare
A Autonomia 11 1 22
socială 1
B Comportamentul 11 1 22
1
2 Evaluare globală 0 2 2
Total activităţi 24 2 48
4

Schiţa programului educativ personalizat1 – componentă a PSP

Un astfel de program trebuie dezvoltat pentru fiecare copil

cu cerinţe educative speciale şi trebuie să aibă următoarele
componente:
1. Referinţe despre nivelul actual al performanţelor
copilului
2. Obiective anuale stabilite pentru fiecare copil
3. Obiective instrucţionale de scurta durată
4. Servicii de educaţie specială care trebuie oferite
5. Data la care a început programul şi când s-a terminat
6. Folosirea criteriilor de evaluare pentru a determina
dacă obiectivele instrucţionale au fost sau nu îndeplinite.

Pentru realizarea acestui obiectiv se va face o

psihodiagnoză corectă şi o evaluare pedagogică pentru a stabili o
prognoză provizorie validă, pe baza căreia să se conceapă un
program de compensare-recuperare a copilului. Psihodiagnoza care
se va face ne va ajuta să înţelegem mai bine problemele copilului şi
să-l includem într-un program de terapie de grup şi individuală.

1 Programul va fi coordonat de psihopedagog, având sprijinul următorilor

specialişti: a) medicul, psihologul, educatorii care se ocupă de copiii din centrul
de plasament, b) învăţătorii/profesorii copiilor care participă la activităţi.
331
Pentru realizarea unei psihodiagnoze diferenţiale se vor corela şi
analiza datele obţinute în urma efectuării unei psihodiagnoze
etiologice şi a e unei psihodiagnoze de stare. Deoarece prin
programul nostru urmărim atingerea obiectivului final care este
socializarea şi integrarea socială a copiilor instituţionalizaţi,
metodele folosite vor fi:

1. Psihodiagnoza etiologică
● Anamneza: este foarte importantă pentru studiul
evoluţiei subiectului şi al momentelor mai importante din viaţa sa.
În acest sens, vor avea loc discuţii cu cei din anturajul copilului, cu
personalul care îl are în îngrijire şi, unde este cazul, se vor avea în
vedere propriile relatări; se vor consulta de asemenea caietele de
observaţie ale educatorilor şi fişele medicale ale copiilor.
● Analiza mediului de viaţă: se va folosi harta de
evaluare progresivă a dezvoltării sociale.
● Analiza produselor activităţii: se raportează la nivelul
de pregătire a subiecţilor, la stadiul formării deprinderilor şi
obişnuinţelor în diferite forme de activitate, la metodologia
corectiv-recuperativă adaptată în educaţia specială. Aceste produse
ale activităţii pot constitui nu numai mijloace de cunoaştere, dar şi
psihodiagnoza (este şi cazul desenului, al produsul grafic în
general)

2. Psihodiagnoza de stare
● Observaţia: care are ca scop culegerea unor date cu
privire la comportamentul copilului, caracteristicile şi evoluţia lor
psihică, formarea deprinderilor de activitate şi a aptitudinilor
intelectuale, acumularea de cunoştinţe şi de experienţe cooperative
pentru inserţia socio-profesională. Se notează sub formă de
protocoale datele rezultate pe care le vom prelucra ulterior; se
apelează pe cât posibil mijloace tehnice de înregistrare. Subiectul
nu trebuie să ştie că este observat în mod special, pentru a-l feri de
impactul cu unele modalităţi neobişnuite de activitate şi de
elaborare a răspunsurilor la variabile neprevăzute. Pentru această
metodă se vor folosi datele obţinute (prin observaţie) în cadrul
activităţilor de formare.

332
 ● Teste de inteligenţă (în cazul în care nu există date la
psihologul din centru se vor aplica testul Raven şi testul Binet-
Simon)
● Teste de aptitudini: vor urmări diferitele aptitudini ale
copilului: desen, muzică etc.
● Teste de personalitate: teste proiective (familia,
copacul), testul Eysenck (de temperament), testul MA (pentru
maturizare afectivă)

3. Evaluarea pedagogică – se va realiza prin

utilizarea de chestionare de cunoştinţe axate pe
problematica urmărită.

4. Evaluarea fiecărei secvenţe educaţionale după

desfăşurarea acesteia pentru a se putea revizui programul
de intervenţie dacă este cazul. (Obligatoriu se vor realiza
minim două evaluări anuale, câte una pentru fiecare
semestru.)

Schiţa de PEP pentru dezvoltarea autonomiei personale şi

sociale la elevii cu deficienţă mintală uşoară din centrele de
plasament

333
334
335
336
337
338
339
340
 Legenda:
A.P – Formarea autonomiei personale: a) autoservire; b)
autonomie personală în mediul ambiant.
A.S – Autonomia socială. Integrarea socială/socializarea: a)
autonomia socială; b) comportament social.

Notă: Programul poate fi folosit pe întreaga perioadă a

ciclului de studii din clasele I-IV specific micii şcolarităţi, eventual
selectându-se pachete de obiective pentru fiecare clasă în funcţie de
progresul fiecărui elev în parte. Este recomandat ca fiecare şcolar

341
mic cu deficienţă mintală să aibă propriul său P.E.P. în acest
domeniu.

342