Stilurile de învățare

Vizate de palierul procesării informației/ modul în care e procesată

informația de către individ
 Modelul Dunn și Dunn este o expresie a preferințelor
individuale în ceea ce privește mediul concret de
1. Modelul învățare, preferințe descrise pe baza componentei
interacțiunii cu mediul de învățare.
stilurilor de
învățare a lui Modelul are 5 dimensiuni:
1. Preferința pentru mediu sau dimensiunea ambientală:
Dunn și Dunn cuprinde elemente cum ar fi, iluminatul, sunetul,
temperatura și design.
(1979)
2. Aspectele motivațional-emoționale: vizează motivația,
perseverența, responsabilitatea și structura. Unele
persoane au rezultate mai bune dacă rezolvă
concomitent mai multe sarcini, alții preferă să realizeze
una singură pentru a putea învăța eficient, unii au o
motivație intrinsecă, alții extrinsecă.
•
3.Dimensiunea socială a învățării: pune accentul pe indici de natură social-
relațională, unii preferă să rezolve o sarcină singuri sau în echipă, cu
adulți/colegi, iar alții preferă să fie singuri atunci când se confruntă cu un subiect
dificil.

4.Dimensiunea fiziologică: conține determinanți de natură perceptuală

(auditivă, vizuală, tactilă sau kinestezică), elemente legate de bioritmul zilnic,
consumul de alimente și mișcarea. Unii elevi/studenți rețin mai repede o
informație dacă aceasta este prezentată oral, alții dacă aceasta implică stimuli
vizuali. Unele persoane preferă să învețe dimineața, altele, noaptea.

5.Dimensiunea psihologică: este reprezentată de factori ce țin de procesarea

informației, preferința emisferică, impulsivitatea sau reflexivitatea, modul de
procesare. Unii indivizi au nevoie ca informația să fie structurată, alții preferă să
și-o structureze ei.
 Astfel putem identifica 4 stiluri de procesare a
informației:
• Procesare ambientală;
• Procesare emoțională;
• Procesare sociologică;
• Procesare fiziologică.

Stilul de învățare se modifică de-a lungul timpului

în funcție de modul de procesare a informației
(global sau analitic), vârstă, gen, rezultatele școlare.

O critică adusă acestui model este faptul că o

puternică revendicare făcută pentru impactul asupra
aplicabilității în educație este discutabilă datorită
limitărilor în multe studii suportive și din cauza
independenței restrânse oferite de acest model.
•
 Honey și Mumford au elaborat o teorie proprie a
stilurilor de învățare, care identifică patru
modalități / stiluri individuale de învățare:
2. Modelul lui
Honey si 1.Stilul activist („Voi încerca orice măcar o
dată”):
Mumford (1982): - pregătit în orice moment să încerce o nouă
activitate;
- se implică în experiențe noi.

2. Stilul teoretic („Dacă e logic, e bine”):

- preia informațiile prin analiză, observare și
gândire, întrebându-se constant cum
relaționează lucrurile între ele;
- se găsește în departamentul care se ocupă cu
cercetări,planificări.
•
 3. Stilul pragmatic („Dacă funcționează
bine”):
- pune în practică cunoștințele
acumulate;
- se axează pe partea tehnică,
specializându-se frecvent în fizică.

4. Stilul reflexiv („Am nevoie de timp să

mă gândesc la acest lucru”):
- reflectă asupra unei experiențe
încercând să-i dea semnificație și să-i
identifice toate posibilitățile;
- abilitate imaginativă, interese culturale
variate;
- manifestă preferințe artistice, buni
consilieri, directori sau artiști.
•
 3. Modelul lui David Kolb (1984)
Acest model propune o tipologie a trăsăturilor individuale în
învățare care pornește de la premisa că procesarea informației este
influențată de experiența pe care o acumulăm/deținem la un
moment dat.
Kolb pune accent pe dimensiunea cognitivă, luând în
considerare 2 dimensiuni esențiale ale procesului de învățare, și
anume, perceperea (descrie gândirea concretă/ abstractă) și
procesarea informațiilor (activă/ reflexivă).

Astfel rezultă 4 tipuri de învățare:

• Conceptualizare abstractă;
• Experimentare activă;
• Experiență concretă;
• Observare reflexivă.
 Modelul este imaginat circular și presupune că fiecare individ va parcurge toate cele 4
tipologii.
Kolb (apud Roman, 2011) indetifică astfel 4 stiluri de învățare:
• Stilul acomodator – cel care apelează la experiențe concrete și experimentare activă;
• Stilul divergent - cel care folosește experiența concretă (sentimente) și observarea reflexivă
(privește și ascultă);
• Stilul convergent - cel care învață apelând la conceptualizarea abstractă (gândire) și
experimentare activă (acțiune);
• Stilul asimilator - cel care apelează la conceptualizarea abstractă și observarea reflexivă.
 Ø se abate asupra componentei fiziologice a
stilurilor de învățare;
4. Modelul lui Ø utilizează într-un mod integrat cele două
emisfere cerebrale;
Bernice Ø Potrivit teoriei lateralității, fiecare emisferă
McCarthy: cerebrală are un mod diferit de gândire:
- emisfera stângă este adepta sarcinilor de
învățare tradițională, este specifică analizei;
- emisfera dreaptă este adepta
rezumatelor, imaginilor, tiparelor;
=> Integritatea celor două emisfere
cerebrale are ca scop dezvoltarea gândirii și
învățării de ordin superior.
•
 Există patru stiluri de învățare:
1. Stilul imaginativ („de ce”):
• persoanele care adoptă acest stil sunt interesate de semnificațiile personale, caută motive pentru a învăța;
• se caută legături între informații și întrebuințarea acestora.

2. Stilul analitic ( „ce”):

• aprofundarea ințelegerii, a conceptelor și a proceselor;
• familiarizați cu expunerile, prelegerile, proiectele independente și analiza datelor.

3. Stilul bazat pe simț comun („cum”):

• se aplică ceea ce s-a învățat;
• se dorește experimentarea și testarea cunoștințelor acumulate;
• elevii/studenții care adoptă acest stil sunt implicați în realizarea lucrurilor într-un mod cât mai eficient.

4. Stilul dinamic („dacă”):

• implicați în descoperiri proprii;
• muncă independentă;
• asumarea riscurilor.
•
 5. Modelul Conține patru dimensiuni:
- activ-reflexiv;

stilurilor de - concret-intuitiv;
- vizual-verbal;

învățare de - secvențial-global.

Richard Felder și 1. Stilul activ („să încercăm, să vedem cum merge”):

Linda Silverman: - reținerea și înțelegerea informațiilor mai bine atunci când

acționează asupra acestora, prin discuții, aplicându-le sau
explicându-le altora.

2. Stilul reflexiv („mai întâi să ne gândim”):

- preferă să se gândească la informații în liniște, lucrează
singuri.

3. Stilul concret:
- preferă să rezolve problemele prin metode cunoscute, nu
agreează complicațiile și surprizele, sunt precauți și nu
acceptă cursurile în care legătura cu lumea reală, nu este
ușor vizibilă.
•
 4. Stilul intuitiv:
- înțeleg cu ușurință conceptele noi, chiar dacă sunt abstracte;
- preferă învățarea prin descoperire.
5. Stilul vizual:
- își amintesc mai bine ceea ce văd (filme, demonstrații,
scheme).
6. Stilul verbal:
- rețin mai mult prin intermediul cuvintelor, a explicațiilor scrise
sau orale.
7. Stilul global:
- învață în salturi, reținând materialul aproape la întâmplare fără
a vedea conexiunile dintre părți;
- rezolvă rapid problemele complexe însă întâmpină probleme în
a explica cum au ajuns la rezultat.
8. Stilul secvențial:
- realizează comprehesiunea în secvenţe lineare, unde fiecare pas
decurge logic din cel anterior. Urmează pattern-urile logice în
rezolvarea de probleme.
Bibliografie
• Bernat, S.E., (2003). Tehnica învățării eficiente. Cluj-Napoca: Editura
Presa Universitară Clujeană
• Golu, P., (2001). Psihologia învăţării şi a dezvoltării. Bucureşti:
Editura Fundaţiei Humanitas
• Roman, D., (2011). Stiluri de învățare la studenți. Oradea: Editura
Universității din Oradea.