Sunteți pe pagina 1din 1

REZUMAT LA HOTĂRÂREA NR. 935/05.11.2020 PUBBLICATĂ ÎN M. OF.

1042/06.11.2020
PENTRU COMPLETAREA H.G. 856/2020 PRIVIND PRELUNGIREA STĂRII DE ALERTĂ
DIN DATA DE 15.10.2020

- Prin această Hotărâre se impun următoarele măsuri:


a) Purtarea măștii de protecție cu acoperirea nasului și a gurii este obligatorie pentru
toate persoanele peste 5 ani în toate spațiile deschise;
b) Sunt interzise reuniunile, sărbătorile, aniversările și petrecerile publice sau private în
spațiile închise sau deschise;
c) Se interzice deplasarea în afara locuinței între orele 23.00-05.00 cu următoarele
excepții:
1. Deplasarea în interes profesional între locuință și locul de muncă;
2. Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici soluționată
de la distanță;
3. Deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit și folosesc ca
mijloc de deplasare avionul, trenul, autocarul sau alt mijloc ce poate fi dovedit
prin biletul de călătorie;
4. Deplasarea pentru îngrijirea copilului, a persoanei vârstnice bolnave sau cu
dizabilități ori decesul unui membru din familie;
d) Pentru deplasarea între orele 23.00.-05.00 în interes de serviciu se va prezenta
legitimația de serviciu, delegația sau o declarație pe proprie răspundere;
e) Pentru deplasarea între orele 23.00-05.00, în interes personal se va prezenta o
declarație pe proprie răspundere;
f) Declarația pe proprie răspundere va cuprinde: numele și prenumele, data nașterii,
adresa locuintei/gospodariei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data
completării și semnătura;
g) Operatorii economici care își desfășoară activitatea în spații închise trebuie să își
organizeze programul în intervalul orar 05.00-21.00;
h) Pot funcționa după ora 21.00 doar farmaciile, benzinăriile și operatorii economici
care livrează la domiciliu;
i) Se suspendă activitatea piețelor, târgurilor, bâlciurilor care se desfășoară în spații
închise;
j) Angajatorii cu mai mult de 50 de salariați trebuie să organizeze activitatea de
telemuncă sau muncă la domiciliu. Dacă acest fapt nu este posibil, personalul salariat
va fi împărțit pe grupe al căror program va începe la diferență de o oră.
- Hotărârea intră în vigoare din 09.11.2020

S-ar putea să vă placă și