Sociologie Economica Iorga Marin

MARIN IORGA
SOCIOLOGIE
ECONOMICĂ
- Suport de curs -
Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi

2006
Sociologie economică
CUPRINS
Capitolul I.
Sociologia–teorie generala a vieţii sociale, Ştiinţa despre
societate şi om ................................................................................................... 5
1. Constituirea sociologiei ştiinţifice ..................................................................... 6

2. Definiţii ale sociologiei ...................................................................................... 6
3. Obiectul şi problematica sociologiei generale....................................... 7
3.1. Specificul socialului ............................................................................ 8
4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei................................. 10
Capitolul II.
Raportul sociologiei cu ştiinţele sociale particulare.................................... 12
1. Relaţiile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice ................... 12

2. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi cu practica politica................... 13
Capitolul III.
Concepte fundamentale ale sociologiei ........................................................ 15
1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale.................................................... 15

1.1. Noţiunea de fapt social ....................................................................... 15
1.2. Ce poate fi fapt social? ....................................................................... 16
2. Procese sociale .............................................................................................. 17
Capitolul IV.
Obiectul şi problematica Sociologiei economice......................................... 19
Capitolul V.
Sociologia tranziţiei ......................................................................................... 21
1. Aspecte sociale ale tranziţiei spre economia de piaţă în România ............... 21

1.1. Economia de piaţă nu duce automat la succesul economic.............. 21
1.2. Succesul economic nu atrage după sine imediat bunăstarea
economică a societăţii, a populaţiei .................................................... 22
1.3. Economia de piaţă, succesul economic, bunăstarea economică
a societăţii nu determină nemijlocit satisfacţia socială a populaţiei.... 23
1.4. Economia de piaţa, succesul economic, bunăstarea şi
satisfacţia socială nu evoluează spontan ca efect
necesar al simplului joc al forţelor proprii procesului economic. ........ 24
3
2. Percepţia socială şi implicaţiile sociale ale tranziţiei...................................... 25

2.1. Aspecte pozitive ale tranziţiei percepute favorabil de
către populaţie..................................................................................... 28
2.2. Aspecte ale tranziţiei percepute în mod negativ................................. 29
3. Sociologia organizaţiei economice. Întreprinderea ca sistem
social global.................................................................................................... 30
4. Sociologia serviciilor, protecţiei şi asistentei sociale...................................... 32
4.1. Problema şomajului............................................................................. 33
4.2. Structura organizatorica a protecţiei sociale....................................... 34
5. Costuri economice şi costuri sociale ale tranziţiei spre economia
de piaţă........................................................................................................... 35
Capitolul VI.
Sociologia şi psihosociologia consumului ................................................... 38
1. Teorii şi prognoze generale privind producţia şi consumul............................ 38

1.1. Modul de trai şi calitatea vieţii .............................................................. 39
1.2. Calitatea vieţii ....................................................................................... 40
2. Activitatea comerciala din perspectiva interdisciplinara................................. 41
2.1. Trebuinţe generale ale lumii vii şi specificul trebuinţelor
socio – umane ....................................................................................... 43
3. Caracteristici structurale ale activităţii comerciale ......................................... 45
3.1. Aglomeraţia consumatorilor (fluxul consumatorilor)............................. 46
3.2. Factori socio-economici ai consumului de bunuri şi servicii ................ 47
3.3. Trebuinţe de consum ........................................................................... 50
3.4. Motivaţia de consum ............................................................................ 51
3.5. Motivaţiile de consum şi prognoza economică şi comerciala .............. 53
3.6. Factori psihologici ai motivatei de consum .......................................... 54
3.7. Nonconsumul său consumul de perspectiva ....................................... 56
Bibliografie........................................................................................................ 59
TESTE ................................................................................................................ 60
4
CAPITOLUL I.
SOCIOLOGIA – TEORIE GENERALA A VIEŢII
SOCIALE,
ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM
Sociologia mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi acţiune

îmbină reflecţia teoretică cu abordarea empirică a societăţii şi a omului.
Aceste două modalităţi au constituit necesitatea unor sisteme explicative
unitare şi coerente, care să răspundă cerinţelor concrete de înţelegere şi
soluţionare a problemelor vieţii sociale ale oamenilor.
Interesul pentru societate şi om, deci interesul pentru sociologie
au crescut îndeosebi în perioada de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic,
politic, moral, ce caracterizează epocile de mari schimbări sociale.
Cauza acestui interes constă în:
1. nevoia de explicare a schimbărilor în raport cu marile sisteme

teoretice speculative filosofice şi teoretice.
Aceste sisteme teoretice prin însăşi natura lor dădeau o imagine
abstractă, globală, absolută, încheiată asupra realităţii naturale şi sociale.
Totodată, aveau pretenţia ca prin raţionamente deductive (gen: particular-
individual) să descifreze caracteristicile fenomenelor particulare şi ale
evenimentelor.
2. cerinţa de a fundamenta teoretic şi practic aceste schimbări

dezirabile din punct de vedere economic, social, politic, moral,
administrativ, se impunea schimbarea raportului dintre spontan şi
conştient în viaţa oamenilor, pentru înlăturarea efectelor imprevizibile,
nedorite şi negative.
3. aflarea unor legităţi sociale obiective, care să dea garanţia

logic raţională a devenirii istorice, a eficientei acţiunii umane.
Cunoscând mecanismele logice, indivizii, grupurile, societatea,
sunt în măsură să-şi stabilească obiective, scopuri, să formuleze strategii,
să adopte tehnici, tactici de acţiune şi să creeze tehnici, instrumente,
procedee de acţiune pentru atingerea scopurilor.
Totodată se fundamentează motivaţia socială şi umană.
4. desluşirea raţională dar şi empirica, concretă a evenimentelor

şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru:
- mentalitatea oamenilor;
- ştiinţele oficializate, instituţionalizate, ideologizate.
5
Ambele sunt caracterizate prin conservatorism, de un anumit

grad de incapacitate de adaptare la schimbare.
Mentalitatea oamenilor – superstiţii, tradiţii, preconcepte,
automatisme, trăiri, sentimente, convingeri.
1. CONSTITUIREA SOCIOLOGIEI ŞTIINŢIFICE
Apariţia sociologiei ca ştiinţă s-a produs într-o etapă în care s-au

întrunit două condiţii pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul
ştiinţific:
1. acumularea premizelor ştiinţifice, teoretice precum şi
instrumentele şi procedeele de cercetare;
2. maturizarea însuşi obiectului sociologiei.
Gândirea sociologică, încercarea de explicare a unor fenomene

şi evenimente sociale se regăsesc încă în marile mituri, dar îndeosebi în
filosofia greaca.
în deceniile 4, 5 ale sec. XIX apare sociologia ca ştiinţă.
Întemeietor este considerat Auguste Comte (1798-1857). Acesta, secretar
al lui Saint Simon a continuat pe o anumită direcţie concepţia despre
sociologie.
Alţii îl consideră întemeietor pe Simon care a arătat pentru prima
oară că societatea e constituită din două domenii: material şi spiritual,
primul care a evidenţiat rolul economiei în dezvoltarea societăţii, care a
enunţat câteva legi sociale ale progresului şi primul care a scris despre
lupta de clasă.
De la Saint Simon s-au dezvoltat două direcţii: una prin Comte, a
doua prin întemeierea marxismului Marx şi Engels care au mers pe
sublinierea rolului dominant al producţiei materiale şi luptei de clasă.
Pe linia lui Comte se va înscrie şi Emile Durkheim „Diviziunea
muncii sociale”. Prima lucrare de sociologie marxista e scrisă de Engels şi
viza clasa muncitoare din Anglia.
2. DEFINIŢII ALE SOCIOLOGIEI
În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei

şi de considerarea specificului socialului, s-au formulat destul de
numeroase definiţii ale sociologiei. Dintre acestea cele mai cunoscute şi
acceptate sunt:
Auguste Comte: „Sociologia este cea mai complexă dintre
ştiinţe, complexitate determinată pe de o parte de realitatea socială extrem
de complexă, pe de alta parte de metoda sociologiei care are în vedere
ansamblul social încadrat în timpuri discontinui”
⇒ referitor la faptul ca sociologia e complexă;
⇒ metoda necesară pentru cercetarea societăţii complexe;
⇒ societatea este un ansamblu care are o evoluţie discontinuă.
6
John Stuart Mill (1803-1873) „Sociologia este ştiinţa

caracterelor celor mai generale ale societăţii”.
Emile Durkheim (1858-1917) „Sociologia este ştiinţa faptelor
sociale”.
Georges Gurvitch (1894-1965) „sociologia este ştiinţa care
studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor
lor, înglobându-le în tipuri de dialectizate, microsociale, grupale, globale.
Cea mai folosită definiţie a sociologiei a fost data de Jan
Szczepanski (n.1913) care în lucrarea „Noţiuni elementare de sociologie”
defineşte sociologia „ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl
constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viată
colectivă a oamenilor, structurile acestor colectivităţi care derivă din
interacţiunea reciprocă a oamenilor, forţele coercitive şi forţele care
dispersează aceste colectivităţi, mutaţiile şi transformările care survin în
cadrul lor”.
Sociologia românească consemnează şi ea teoreticieni şi
practicieni de prestigiu care au formulat definiţii ale sociologiei.
Întemeietorul şcolii sociologice (monografice) Dimitrie Gusti
(1880-1955) „sociologia este ştiinţa realităţii sociale”.
Petre Andrei (1891-1940) „Sociologia este studiul integrativ-
structural şi dinamic al societăţii omeneşti”.
Miron Constantinescu (1917-1974) militant şi lider comunist,
reintemeietorul scolii sociologice, defineşte ştiinţa care studiază totalitatea
relaţiilor sociale, dinamica şi ansamblul de structuri, relaţii, acţiuni sociale
care au loc în societate.
Nota comună a definiţiilor este aceea că sociologia studiază
societatea ca sistem social global, ca integralitate, ca ansamblu al relaţiilor
sociale dintre oameni, al faptelor sociale totale, al legilor şi mecanismelor
de producţie şi al acţiunilor umane diverse.
Alte ştiinţe sociale decupează din ansamblul societăţii, părţi,
laturi, ocupându-se de fapte parţiale, care în esenţa lor sunt fapte sociale,
se produc în societate, prin acţiunea conştientă său spontana a indivizilor
şi grupurilor sociale. Acesta este şi temeiul pentru care între sociologie ca
teorie generală a sistemului social global şi ştiinţele sociale particulare
(antropologie, etnologie, demografie, psihologie socială, istorie, ştiinţe
economice şi economia politică, ştiinţe juridice şi administrative, ştiinţe
politice) au loc interacţiuni, cooperări în cadrul cărora sociologia deţine
însă funcţia de orientare şi coordonare.
3. OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI GENERALE
Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa,

realitatea socială în procesul devenirii sale, faptele sociale.
Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului
socialului. Sub aspectul specificului socialului sunt trei probleme:
7
1. raportul dintre societate şi natură ( întrebări şi răspunsuri)

¾ “este societatea o forma de manifestare a naturii guvernată
de legile biologice?”
¾ “este societatea opusă naturii, neavând legătură cu
aceasta?”
¾ “este societatea o realitate sui-generis, distinctă de natura
dar în legătura strânsă cu aceasta şi totodată ireductibilă la
natură?”
2. raportul dintre individ şi societate

¾ societatea e alcătuită din indivizi;
¾ indivizii compun societatea;
¾ care e determinant: individul său societatea?
¾ ce raport se stabileşte între cei doi termeni?
3. în ce consta specificul, esenţa societăţii
3.1. SPECIFICUL SOCIALULUI
In această privinţă s-au conturat două poziţii:
1. originală în concepţiile lui E.Durkheim şi G.Gurvitch care

consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare, în
modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie într-un grup în
vederea realizării unor trebuinţe comune.
Pe aceasta bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se
manifestă ca fapt social.
2. formulată de G.Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat

al fenomenului de imitaţie, ca raport între două său mai multe conştiinţe.
De pe această poziţie faptul social e de natura psihică şi se
produce atunci când ceva( o idee, un gest, un act, o conduită etc.) se
transferă de la un individ la alt individ prin contagiune, generalizare,
devenind astfel social.
În definirea specificului socialului un al-II-lea aspect îl reprezintă

criteriul de definire a faptului social.
Pentru prima poziţie: sistemul de grupare – criteriul de definire îl
constituie constrângerea.
În cazul constrângerii faptul social se manifestă prin autoritatea pe
care o exercită asupra indivizilor, impunându-se cu ajutorul controlului
social şi al sancţiunii.
Sancţiunea poate fi:
- pozitivă (premială): lauda, recompensa, răsplata, promovarea,
recunoaşterea;
- negativă (represivă): mustrare, amenda, pedeapsa.
8
Pentru cea de-a doua poziţie criteriul socialului sunt imitaţia şi

contagiunea.
Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele
socialului.
Prin semn al socialului se desemnează acele indicaţii exterioare
care permit recunoaşterea socialului, care ne conving că există o realitate
socială, distincta ce poate fi cercetata ca atare, că nu este vorba de
altceva.
Ca semne ale socialului sunt considerate:
Puterea – ca noţiune, concept, categorie.
Nu e un termen doar al politicului ci o noţiune sociologică, ce
desemnează raportul de conducere dintre indivizi, grupuri, societate. Ea
presupune:
1. influenţa = capacitatea de a determina în mod decisiv direcţia şi
modalitatea de manifestare diversă a altcuiva( altceva).
- poate fi exercitată de un individ asupra altui individ, un individ
asupra unui grup, stat asupra unor grupări de state etc.
- determinare decisivă.
2. autoritatea = influenţa acceptată, recunoscută devine autoritate;
3. influenţa recunoscută, acceptarea fundamentată pe baza unor

criterii devine legitimitate.
În absenta legitimităţii puterea se exercită, influenţa se manifestă

dar reprezintă o forma de manifestare a grupurilor de presiune, a formelor
dictatoriale.
Valoarea – reprezentată de cunoaştere, aptitudini, competenţe,
performanţe, pot fi valori filosofice, etice, tehnologice, politice, religioase,
juridice, artistice, atât sub aspectul de valori teoretice cât şi sub forma
materială, valoare de civilizaţie.
Ca semne ale socialului puterea şi valoarea nu se exclud, coexistă
şi se manifestă în proporţii diferite, sunt complementare, interferează.
Exemplu: putere - ca semn al socialului preponderent apare în
situaţii determinate de raportul individ-societate. Acest raport este dublu:
1. individul se contopeşte cu societatea( grup, colectiv, comunitate),
se identifică cu aceasta, nu se poate realiza ca persoană cu personalitate
în afara societăţii.
2. individul se opune societăţii, o înfruntă, o respinge, deoarece
integrându-se în societate fiind absorbit (absorbţia personalităţii) este
nevoit, obligat să renunţe la anumite libertăţi, i se limitează marja de
acţiune, trebuie să se supună rigorilor sociale. Contradicţiile între individ-
societate pot lua manifestări multiple ce merg de la dubla natură a fiinţei
umane ( biologică şi socială ) până la conflicte de idei, concepţii, credinţe,
mentalităţi, conflicte de interese, conflicte de ierarhii, de orgoliu.
Puterea e semn al socialului preponderent în situaţia opoziţiei dintre
indivizi şi societate, când societatea îl obligă pe individ să-i respecte
normele.
9
În situaţia concordanţei dintre individ şi societate preponderentă ca

semn al socialului este valoarea. Puterea foloseşte valoarea şi poate
căpăta valoare.
Exercitarea puterii presupune:
- utilizarea ştiinţei politice, a conducerii şi administraţiei;
- cunoştinţe de psihologie socială, sociologice;
- tehnici şi procedee de lucru cu oamenii;
- suport juridic temeinic;
- o morală a activităţilor politice.
Pentru a se ajunge la eficienţă în conducere e nevoie de valoare
umană.
Valorile exercită putere, au influenţă determinând manifestările
indivizilor şi grupurilor sociale.
Un principiu umanist “Omul e om pentru om” interiorizat în
conştiinţa oamenilor îi determina să concretizeze acest principiu abstract.
Astfel se manifestă caracterul ireductibil la alte domenii (cum ar fi
natura) al socialului.
Atât manifestările puterii cât şi cele ale valorii au calitatea de fapte
sociale, capătă forme, intră în structura socială, au cauze şi produc
consecinţe, permiţând activitatea de cunoaştere şi modificare a lor, fiind
obiectiv al activităţii agenţilor sociali indivizi, grupuri, instituţii, organizaţii.
De aceea constituie obiect al sociologiei generale, din complexitatea
socialului derivă ramuri de sociologiei, alte ştiinţe sociale şi discipline de
graniţă, toate ca modalităţi de cunoaştere, de explicare a faptelor,
evenimentelor, fenomenelor, relaţiilor şi proceselor ce alcătuiesc viaţa
socială.
4. STRUCTURA SOCIETĂŢII ŞI STRUCTURAREA INTERNĂ A

SOCIOLOGIEI
Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi

dinamic, compus din elementele (subsisteme) aflate în raporturi variabile
dialectice, ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri,
procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă
realizată de grupuri, categorii şi clase sociale, de societăţi concrete.
Corespunzător structurii complexe a societăţii, sociologia generală ca
teorie a sistemului social global îşi structurează problematica şi constituie
domeniul sau ramura de investigare concretă a acelui fenomen şi proces
ce alcătuiesc societatea.
1. Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica

acestora – studiate pe:
a) Nivelele de organizare structurala macro, micro şi mediu social –
se constituie ramuri ale sociologiei, precum şi ştiinţe sociale
particulare şi de graniţă: sociologia grupurilor, a claselor sociale,
a familiei, a mulţimilor, a comunităţilor (rasiale, etnice), a
colectivităţii locale.
10
b) Geneza structurilor şi proceselor sociale, continuitatea şi

discontinuitatea cadrelor sociale, raporturile complexe de
determinare şi cauzalitate: rezulta sociologia istorică, dinamică,
dinamica grupurilor, sociologia conflictelor, sociologia păcii,
sociologia războiului, pe tema războiului ca fenomen social:
polemologie.
2. Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc

morfologia socială. Studiul morfologiei sociale este întreprins de
sociologia geografică, geografia umană, demografie, ecologia socială
(sociologia mediului rural, urban, a zonelor montane, a Deltei)
Probleme: raportul dintre condiţiile de mediu şi constituirea
caracteristicilor umane până la mentalităţi, obiceiuri.
3. Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea

materiala diversa, îndeosebi cea productivă.
Acest domeniu este studiat de sociologia economică, industrială,
rurală, urbană, a muncii, comercială, a pieţei, a turismului, studiul
comportamentului consumatorilor, a sportului ca activitate economică.
4. Ansamblul instituţiilor sociale, al structurilor spirituale,

simbolice – studiu concretizat de sociologia politică, a dreptului, a
moralei, a religiei, a artei, a limbajului, a educaţiei, a şcolii, sociologia
mass-media, a organizaţiilor, a literaturii, a presei.
5. Ansamblul structurilor psio-sociale studiate printr-o abordare

interdisciplinara, evidenţiind probleme ca:
¾ Raportul structurilor sociale cu fenomenele psihologice globale
– sociologia mentalităţii, sociologia opiniei publice, sociologia
politica şi electorală, sociologia percepţiei sociale.
¾ Sociologia relaţiilor interpersonale, intergrupale – studiul
resurselor umane, sociometria (măsurarea raporturilor
preferenţiale, afective - atracţie, respingere, indiferenţa între
indivizi).
¾ Psihologia grupurilor, claselor, colectivităţilor, mulţimilor.
¾ Psihologia personalităţii, liderilor, conducătorilor.
¾ Psihologia relaţiilor interumane, interrasiale, interetnice,
interreligioase.
6. Ansamblul structurilor şi tipurilor de cultura şi civilizaţie,

coexistenţa lor în cadrul societăţii contemporane.
Aceasta componentă este studiată de: sociologia istorică, sociologia
comparată, sociologia populaţiei şi naţiunii, antropologia socială, politica şi
culturală, etnologia şi etnografia.
11
CAPITOLUL II.
RAPORTUL SOCIOLOGIEI CU ŞTIINŢELE
SOCIALE PARTICULARE
Societatea ca sistem global şi structurile sale constitutive sunt obiect

de studiu atât pentru sociologia generala cât şi pentru sociologiile de
ramură şi ştiinţele sociale particulare şi în consecinţă, între domeniile de
cunoaştere se instituie şi se desfăşoară multiple raporturi. Astfel:
sociologiile de ramură şi ştiinţele sociale particulare studiază
faptele sociale parţiale (economice, politice, juridice, religioase,
morale), explicându-le mecanismele de producere şi
manifestare contribuie la cunoaşterea omului şi a societăţii,
punând la dispoziţia sociologiei generale date pentru
cunoaşterea globală a societăţii.
sociologia, ce se ocupa de faptele sociale globale îndeplineşte
funcţia de sinteza a cunoaşterii sociale şi de orientare tematică
şi metodologică a acestor ştiinţe particulare.
in funcţie de gradul de maturizare se considera astăzi drept
ştiinţe sociale particulare următoarele: antropologia (biologică,
socială, culturală, politică).
Anthropos = om
Logos = teorie
Psihologia şi psihologia socială, demografia, geografia umană,
istoria, economia politică şi ştiinţele economice, ştiinţele politice şi
administrative.
1. RELAŢIILE SOCIOLOGIEI CU ECONOMIA POLITICĂ ŞI

ŞTIINŢELE ECONOMICE
Atât economia politica şi ştiinţele economice cât şi sociologia

studiază nivelele micro, medii şi macrosociale ale societăţii. Subiecţii
economici, indivizi, grupuri, întreprinderile, organizaţiile economice ca şi
comportamentele economice ale lor, variabilele economice ale
activităţii,structurii economice şi mecanismelor legice precum şi rezultatele
activităţii economice, toate studiate ca fapte şi fenomene sociale parţiale
sunt studiate de ştiinţele economice. Însa, acestea nu depind numai de
factorii pur economici, viaţa economică a societăţii la toate nivelurile, este
dependentă şi de alţi factori:
• grad de instruire şi profesionalism;
• nivel general de cultura ştiinţifică;
12
• relaţii interumane (atât cele formale, oficiale fixate prin legi,

statute, regulamente cât şi cele neoficiale, informale,
psihologice);
• mecanismele motivaţionale: aspiraţii, interese, dorinţe,
sentimente, atitudini.
Aceşti factori socioumani sunt studiaţi de sociologie, psihologie

socială, de alte discipline sociale şi socioumane. Dacă faptele sociale
totale, obiect al sociologiei, pot fi clar distinse prin componentele lor
diverse (economice, sociologice, juridice, morale, politice), faptele sociale
parţiale economice sunt în esenţă lor sociale, chiar dacă la suprafaţa pot fi
tratate ca fapte pur economice.
In consecinţă, înţelegerea faptelor economice ca fapte sociale, apelul
la cunoaşterea sociologiei şi altor ştiinţe sociale e necesară şi benefică
pentru capacitatea cognitiva şi eficientă de a acţiona a agenţilor
economici.
2. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi cu practica

politica (comporta cel puţin două cerinţe pentru înţelegerea sistemului
social total).
1. Considerarea de către sociologi a sistemului politic, a
fenomenelor politice ca subsistem al sistemului social global,
ce îndeplineşte conform Teoriei Generale a Sistemelor funcţia
de reglare (autoreglare tip feed back) a întregului sistem
social.
2. Relaţiile dintre diagnoză şi prognoză socială şi decizia politică
şi acţiunea politică de cealaltă parte.
Ştiinţele politice se ocupă de problemele statului, ale altor instituţii şi

structuri politice, de raporturi politice şi de putere dintr-o societate.
Sociologia, mai ales prin ramura sociologiei politice vizează geneza
şi funcţionalitatea instrumentelor politice, raporturile sale cu ansamblul
social; structurile politice analogice în diferite tipuri de societate; formarea
şi structurarea opiniei publice politice; raportul dintre modul în care
societatea interpretează în plan politic nevoile, interesele, experienţele,
conflictele, perturbaţiile societăţii etc.
Prin utilizarea metodelor şi tehnicilor proprii de cercetare a faptelor şi
fenomenelor sociale şi politice, sociologia elaborează diagnoze (analize
sincronice, diagnoze) precum şi formulează prognoze cu privire la
tendinţele şi direcţiile de desfăşurare viitoare a fenomenelor şi proceselor
sociale şi politice, propunând, totodată, soluţii teoretice pentru
fundamentarea deciziilor şi acţiunilor politice.
In raportul dintre rezultatele cercetării sociologice şi deciziile şi
acţiunile politice pot fi următoarele aspecte:
Â politicul poate să ţină seama de concluziile şi propunerile
sociologilor, fundamentând ştiinţific politica.
Procedând şi la controlul efectelor activităţii politice şi la modificarea
propriilor acţiuni (esenţă feed back-ului).
13
Â politicul poate să ignore său să respingă rezultatul

investigărilor sociologice.
In acest caz cade în diletantism politic şi uneori în aventurism
politic, rezultă efecte în raportul dintre spontan şi conştient.
Sociologul nu poate fi făcut vinovat în mod direct de efectele

negative, nedorite de acţiunile politice decât atunci când ar putea să-şi
impună ca obligaţii pseudo-concluzii ştiinţifice.
Politicianul pentru calităţile sale, pentru a nu recurge doar la “arta
politică” ci la ştiinţa politică şi administrativă trebuind să aibă cunoştinţe şi
sociale, sociologice, psihologice şi din alte domenii ale ştiinţelor sociale.
Aceste cunoştinţe chiar doar la nivelul suficienţei sunt necesare pentru
sesizarea existenţei unor probleme din diverse domenii ale socialului şi
care-i permit apelul la specialişti politologi.
14
CAPITOLUL III.
CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI
1. FAPTE, FENOMENE, RELAŢII ŞI PROCESE SOCIALE
Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială, faptele,

evenimentele, fenomenele, relaţiile şi procesele sociale privite în mod
global, integral, ca totalităţi, precum şi legile şi mecanismele după care se
produc şi se manifesta acestea în viaţa socială.
Ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale,
se ocupa de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor, de
manifestări parţiale diverse. Ca urmare, societatea ca sistem social total,
studiată de totalitatea ştiinţelor sociale poate fi cercetată, înţeleasă şi
explicată sub două aspecte:
1. ca fapte sociale totale de către sociologia generală.
2. ca fapte evenimente, fenomene, relaţii, structuri şi procese
parţiale (economice, politice, morale, juridice, religioase, sportive, artistice,
interpersonale).
Acestea sunt studiate, produse şi reglementate de ştiinţe sociale
particulare, de organizaţii şi instituţii speciale, de comportamente şi acţiuni
concrete generând consecinţe limitate la domeniile circumscrise cu o
oarecare exactitate ca părţi ale societăţii globale. Toate însă au calitatea
de “ fapt social”.
1.1. NOŢIUNEA DE FAPT SOCIAL
În literatura sociologica se utilizează cu acelaşi înţeles atât noţiunea

de obiect social (cu valoare similara “obiectelor” studiate de ştiinţele
naturii) cât şi fapt social.
Noţiunea de fapt social semnifica caracterul specific al obiectelor
sociale, rezultate din acţiunea oamenilor înşişi.
Sociologia defineşte obiectul său de studiu ca fapte sociale reale
(obiectuale - ce pot fi definite ca obiecte) precum şi faptele sociale
închipuite (obiect de studiu al psihologiei sociale).
Faptele sociale:
Ö aparţin existenţei sociale, sunt elemente ale realităţii sociale;
Ö sunt manifestări ale esenţei sociale a oamenilor şi a formelor lor
de co-existentă socială;
Ö se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le
distinge ca atare, ca fiind sociale;
15
Ö au o exterioritate în raport atât cu conştiinţa oamenilor, cât şi cu

existenţa lor individuală, concretă, limitată temporal. Sub acest
aspect se distinge faptul personal care interesează numai o
persoane individuală, de faptul social care interesează şi
afectează prin antrenare (relaţii) mai multe persoane.
Ö au o istorie a lor, se manifestă ca evenimente guvernate de legi
şi mecanisme de generare şi manifestare;
Ö au cauze în alte fapte sociale şi la rândul lor produc consecinţe
fie asupra altor fapte sociale, fie ca alte fapte sociale;
Ö se manifestă ca evenimente, ca puncte nodale atrăgând o suita
de condiţionări şi răspunsuri, fie parţiale, fie globale din partea
indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (in viitor).
Ö au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune să
deosebim
o fapte sociale totale de faptele sociale parţiale;
o fapte sociale reale (efective, previzibile) de fapte sociale
aparente (la un moment dat).
1.2. CE POATE FI FAPT SOCIAL?
Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor, de la unele

considerate evenimenţiale până la procesele sociale de amploare:
naşterea unui copil, căsătorii între doua persoane, admiterea în facultate,
apariţia unui produs industrial, falimentul unei întreprinderi, cumpărarea
unui autoturism, votarea unei legi, programarea şi desfăşurarea unei
competiţii sportive, alegeri locale sau generale, creşterea preţului, intrarea
în şomaj a unui grup de persoane, migrarea unui procent de populaţie
dintr-o ţară în alte ţări, scăderea natalităţii intr-o societate sau colectivitate,
căderea unui guvern, un conflict militar local, regional etc.
Observaţie: Calitate de fapt social au atât evenimentele cât şi
fenomenele, relaţiile şi procesele sociale, pe care le distingem după criterii
speciale. Faptele sociale pot fi tratate în identitatea, unitatea şi coerenta
lor interna în raport cu alte fapte sociale parţiale după norme şi reguli
proprii şi fără a ne interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale,
care aparţin altor domenii precum şi ca putem să nu ţinem seama de
implicaţiile asupra unui fapt social total. (ex. Un fapt economic analizat de
economişti cu mare probitate ştiinţifică poate să nu influenţeze în analiza
economică aspecte politice, juridice, culturale, psihosociale. În realitatea
socială însă faptul social parţial economic este prin esenţă sa un fapt
social, are determinaţii multiple şi produce consecinţe diverse, unele
previzibile, dorite, pozitive, altele imprevizibile (din interiorul domeniilor de
competentă nedorite, negative).
Fenomenele sociale sunt definite ca fapte sociale, evenimente ce se
împletesc, sunt în mişcare, se grupează în ansambluri, capătă mecanisme
de generare mai complicate, produc efecte multiple şi au un grad sporit de
observabilitate.
16
Determinarea lor teoretică presupune instrumente de cercetare şi

evidenţiere mai complexe, statistico - matematice. Astfel criminalitatea,
şomajul, analfabetismul, diminuarea numărului de spectatori la teatre,
decăderea moravurilor, creşterea numărului de comportamente deviante
sunt fenomene sociale.
Relaţiile sociale sunt liantul, legătura entităţilor sociale, se disting
după natura lor. Pot fi: biologice, sexuale, de vârsta, de generaţii, spaţiale
(de vecinătate, de poziţie socială, de distincţie socială), temporale,
economice, sociale, religioase, juridice, de munca, de timp liber.
Conform Teoriei Generale a Sistemelor, societatea se defineşte ca
ansamblul acestor relaţii, sistemul în care indivizii, grupurile, instituţiile
sunt elementele iar raporturile dintre ele reprezintă structura socială a
sistemului.
2. PROCESE SOCIALE
Procesele sociale sunt complexe de fapte, evenimente, fenomene,

relaţii sociale, având un fir esenţial, o anumită direcţie de desfăşurare pe o
durată mai mare de timp şi prezentând o constantă în dezvoltare.
Sub denumirea de procese se vizează două tipuri:
1. procese sociale ca atare care au toate caracteristicile definitorii
corespunzătoare:
procese intrapersonale - cele care au loc în structura
personalităţii individului sau de grup determinat de factorii sociali
complecşi;
procese interpersonale;
procese între individ şi grup;
procese intergrupale;
procese neostructurante (la nivelul grupurilor mari).
2. procese ce au loc în societate şi deşi au o apariţie masiva

observabilă, întrunesc simultan mai multe evenimente şi fenomene
de naturi diferite, nu sunt considerate procese sociale în definiţiile
sociologice: demografice (natalitate, mortalitate), accidente de
circulaţie (rata acestora).
După conţinutul lor ca tipuri de interacţiune sociale şi după

modalitatea în care produc (evoluează, se schimba, se soluţionează)
procesele sociale sunt :
• de competiţie ;
• de conflict ;
• de cooperare ;
• de acomodare ;
• de asimilare.
Oricare dintre aceste tipuri de procese corelează cu tipurile de
procese sociale generând un ansamblu de fapte, evenimente, funcţii şi
relaţii rezultând tabloul social al vieţii sociale.
17
Realitatea socială – conceptul cel mai general pentru societate

reprezintă succesiunea de fapte şi fenomene sociale, de evenimente
istorice, relaţiile interumane ce constau în interacţiuni (acţiuni reciproce).
De asemenea structura societăţilor dinamice ce se dezvolta în timp,
mecanismele sociale transformatoare precum şi contradicţiile sociale ce
reprezintă cauzele de producere ale constituentelor enumerate mai sus.
18
CAPITOLUL IV.
OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI
ECONOMICE
Sociologia economică este o disciplină tematică, o ramură a

sociologiei ce abordează unul dintre domeniile în care se constituie,
acţionează şi se manifesta structuri relaţionale şi grupuri ce reprezintă
obiectul sociologiei.
Abordând problematica economică (subsistemele economice ale
sistemului social global, funcţiile şi raporturile cu alte subsisteme şi
acţiunea asupra sistemului ca totalitate) sistemele teoretice sociologice pot
fi clasificate astfel :
1. sisteme sociologice în care variabilele economice sunt
considerate independente şi generatoare de forme şi relaţii sociale ex.
sistemul lui Marx, al lui Max Weber);
2. sisteme sociologice în care variabilele economice sunt
considerate dependente, economia, activităţile economice fiind produse
de structurile sociale (sistemul sociologist al lui Emile Durkheim, sistemul
organicist al lui Herbert Spencer, teoriile antropomorfologice şi
determinismul geografic).
La rândul lor teoriile economice pot fi distinse după premisele pe
care le considera :
a) sisteme economice ce consideră ca economia are ca premisă
propria structura productivă (ex. Sistemul economic al lui
Marx şi Emile Durkheim);
b) sisteme economice în care premiza constă în
comportamentele individuale ale oamenilor (teoriile
marginaliste şi neomarginaliste);
c) sistemele teoretice ale economiei politice în care premiza
este găsită în structura societăţii supraindividuale (organizaţii
sociale, clase sociale) precum şi în înclinaţiile psihosociale
ale oamenilor (teoria economică a lui Keynes)
Din conjugarea acestor poziţii în sociologie şi economie politică
rezultă ca abordarea sociologică, analiza şi explicarea faptelor sociale iau
în considerare un dublu aspect:
Æ faptele parţiale economice sunt prin natura lor fapte sociale;
Æ faptele sociale pot avea o componentă preponderentă specifică
unui domeniu al socialului (respectiv o componentă economică,
politică, juridică, morală).
În domeniul nostru un fapt economic are în structura sa o

componenta pur economică ce permite a fi desprinsă şi analizată de
19
economia politică şi ştiinţele economice, dar şi o componentă socială

având în vedere cauzele, contextul şi consecinţele faptului economic.
În aceste condiţii sociologia economică îşi propune să studieze
condiţiile istorice şi sociale în care au loc activităţi economice, se instituie
structurile economice ale societăţii, acţionează legi şi mecanisme
economice, se constituie şi se manifestă acţiuni şi comportamente
economice (individuale şi de grup) şi sunt generate consecinţele
economice dar şi sociale, politice, juridice, morale ale sistemului economic
al societăţii.
Corespunzător structurii economice a societăţii se structurează şi
problematica socio-economică (sociologiei economice):
• sociologia producţiei care studiază comportamentele, relaţiile
şi organizaţiile formate în cadrul şi în legătura cu activităţile
productive;
• sociologia repartiţiei şi a schimburilor economice care se
ocupă cu studiul valorilor orientative şi comportamentale
(individuale, de grup) ale repartiţiei, schimbului şi valoarea
rezultatelor activităţii productive;
• sociologia consumului ce are ca obiect de studiu
comportamentele şi aspiraţiile de consum. La aceste nivele se
constituie şi analiza consumurilor non-materiale.
Studiul sociologic al faptelor, fenomenelor, relaţiilor şi proceselor

economice specifice momentelor activităţii economice se desfăşoară la trei
nivele:
1) la nivelul macrosocial – la care se vizează raportul dintre tipul
sociologic (structura socială constituită) pe de o parte şi subsistemul
economic corespunzător acestui tip.
2) la nivel mediu social – se studiază relaţiile dintre diferite
componente ale societăţii (sociale, politice, culturale) sau instituţii sociale
(stat, armata, biserica, şcoala) sau grupurile şi organizaţiile economice
(familie, bresle, firme, organizaţii economice, corporaţii) pe de o parte sau
combinaţiile între ele şi, de cealaltă parte elementele corespunzătoare
(structuri, relaţii, activităţi economice proprii producţiei, repartiţiei,
circulaţiei, consumului).
3) la nivel microsocial – chiar individual, studiindu-se valoarea
după care se ghidează indivizii, grupurile, societatea într-o epoca istorică
concretă şi comportamentele acestora în raport cu sistemul economic,
vizându-se comportamentul de consum, de nonconsum, de tezaurizare,
probleme ale raţionalităţii activităţii, locuri, roluri, influenţele consumului în
viaţa indivizilor, aspiraţiile de consum, politici economice şi de consum ale
indivizilor, cuplurilor, familiilor.
Valoarea sociologiei economice constă în aceea ca permite
specialistului în economie sesizarea complexului de aspecte ale
domeniului său de specializare, integrarea domeniului său în sistemul
social existent şi mai mult a gradului de socializare a activităţii economice,
a gradului de eficienţă nu numai economică ci şi socială sub multiple
aspecte.
20
CAPITOLUL V.
SOCIOLOGIA TRANZIŢIEI
1. ASPECTE SOCIALE ALE TRANZIŢIEI SPRE ECONOMIA DE

PIAŢĂ ÎN ROMÂNIA
Contrar unor păreri unilateralizatoare, sub aspectul sistemului

economic, procesul de instituire a unei economii naţionale, este opera nu
doar a agenţilor economici ci a tuturor agenţilor sociali care acţionează în
funcţie de concepţiile, interesele, stările de spirit ce le sunt caracteristice.
Adoptarea şi renunţarea la un anumit tip de economie se produce
printr-un proces care uneori este considerat natural, fără forme coercitive.
Istoria ne arată ca într-un asemenea proces se împletesc acţiuni fireşti,
proprii mecanismului economic cu funcţii şi mişcări sociale, politice şi de
altă natură ce exercită influenţe multiple chiar determinante asupra
proceselor economice.
Procesul de constituire a economiei de piaţă în ţări dezvoltate din
Europa, America, Asia s-a realizat prin conflicte socio-economice şi
politice între forţe cu interese şi mentalităţi diverse.
Un rol important l-a avut decizia politică ce a fost fundamentată prin
analize, interpretări şi concluzii provenite din investigarea sociologică, a
altor ştiinţe sociale, din învăţăminte desprinse în urma experienţei istorice.
S-au formulat câteva afirmaţii deosebit de semnificative pentru
procesul complex pe care îl urmează astăzi România:
1. economia de piaţă nu duce neapărat la succesul economic;
2. succesul economic nu atrage după sine imediat bunăstarea
economică a societăţii, a populaţiei;
3. economia de piaţă, succesul economic, bunăstarea societăţii nu
determină nemijlocit satisfacţia socială a populaţiei;
4. economia de piaţă, succesul economic, bunăstarea şi satisfacţia
socială nu evoluează spontan ca efect necesar al simplului joc al forţelor
proprii procesului economic.
1.1. ECONOMIA DE PIAŢĂ NU DUCE AUTOMAT LA SUCCESUL

ECONOMIC.
Numeroase ţări ale lumii ce au adoptat această formă de organizare

a economiei cunosc astăzi o situaţie negativă, au o economie
necompetitivă, dependentă de factorii interni şi internaţionali coborând în
ierarhia indicatorilor nivelului de dezvoltare economică recunoscuţi de
organismele internaţionale.
O consecinţă o reprezintă procesul de constituire a economiei de
piaţă ce are un caracter contradictoriu, propriu sistemului capitalist.
21
Perioadele de dezvoltare economică sunt întrerupte de crize

economice de producţie. Dacă acestea au fost însoţite şi de conflicte
militare, războaie, efectele au fost amplificate. După perioada de criză au
urmat perioade relativ îndelungate de refacere, dezvoltare, avânt
economic ce au permis unor state să cunoască un progres economic
evident.
În procesul tranziţiei în România o problemă a fost ritmul tranziţiei,
accelerarea procesului de restructurare, de privatizare, de realizare
parţiala a unor indicatori esenţiali ai economiei de piaţă. Însă procesul
tranziţiei se caracterizează prin existenta şi manifestarea a doua
subprocese:
1. de creştere sub aspectul restructurării, reorganizării, instituirii
sistemului economiei de piaţă cu efecte benefice;
2. acumularea crizelor economice, reducerea timpului istoric de
manifestare a lor şi apariţia unor tendinţe dominante de criza economică
continuă.
Alternanţa dintre criza şi avânt care în alte societăţi s-a produs pe
perioade îndelungate, în România s-a acumulat intr-o perioadă scurtă.
Forţele economice ale societăţii romaneşti nu au rezolvat această
provocare istorică, iar ceilalţi agenţi sociali nu şi-au adus contribuţia
benefică.
O cauză: neluarea în seama a experienţei ţărilor ce au realizat
procesul de constituire a economiei de piaţă, ce au învăţat din propriile
greşeli. Pentru statele postsocialiste – aveau experienţa erorilor şi
realizărilor statelor dezvoltate de aceea factorul politic apare ca având rol
semnificativ în măsura în care utilizează în acest proces complex şi dificil
capacitatea specialiştilor nu numai din domeniul economiei ci şi din
domeniul juridic, politic, psihosociologic.
1.2. SUCCESUL ECONOMIC NU ATRAGE DUPĂ SINE IMEDIAT

BUNĂSTAREA ECONOMICĂ A SOCIETĂŢII, A POPULAŢIEI.
Chiar în societăţile dezvoltate cu economie de piaţă relativ

îndelungata nivelul economiei îndeosebi consumul economic nu concorda
cu nivelul producţiei şi cu eficienţa activităţii economice. Explicaţia constă
în faptul că distribuţia socială a rezultatelor activităţilor economice se face
după criterii şi principii de natură socială, politică, chiar morală definite de
către sistemul politic.
Un aspect esenţial – legătura dintre economia de piaţă şi democraţie.
Sistemul social politic se caracterizează în dezvoltarea să prin democraţia
politică, drepturi şi libertăţi politice ale cetăţenilor.
În sistemul democratic un rol important: democraţia economică,
principiile şi normele democratice ale muncii, ale distribuţiei sociale a
avuţiei unei societăţi.
Legătura dintre economia de piaţă şi democraţie nu este reciprocă.
Se afirmă ca un sistem al economiei de piaţă eficient găseşte condiţii
favorabile numai într-un sistem democratic, afirmaţie ce nu este principial
22
şi real corectă. Astfel s-a constituit şi dezvoltat economia de piaţă în

sistem politic nedemocratic ( Italia – Mussolini, Germania – Hitler).
Constituirea statului de drept şi crearea unei anumite democraţii( ex.
România) nu favorizează întotdeauna crearea economiei de piaţă,
succesul economic, bunăstarea economică a populaţiei, toate exprimate
prin nivelul de trai, prin calitatea vieţii.
Accentuarea diferenţelor şi stratificarea societăţii, polarizarea
economică, care sunt principii constitutive ale sistemului capitalist nu este
benefică tranziţiei spre economia de piaţă şi sub acest aspect graba şi
precaritatea deciziilor politice produc efecte contrare conţinutului, sensului
şi valorii economiei de piaţă autentice
1.3. ECONOMIA DE PIAŢĂ, SUCCESUL ECONOMIC,

BUNĂSTAREA ECONOMICĂ A SOCIETĂŢII NU DETERMINĂ
NEMIJLOCIT SATISFACŢIA SOCIALĂ A POPULAŢIEI.
Dacă de pe poziţia sociologică acceptăm teza ca societatea este

făcută pentru oameni şi nu oamenii pentru societate şi ca individul, grupul,
trebuie să găsească în societate condiţiile propice pentru afirmarea
capacităţii lor şi pentru satisfacerea cerinţelor naturale, sociale, atunci
trebuie să acceptam ideea ca aria trebuinţelor, a mijloacelor şi formelor de
dobândire a satisfacţiei sociale nu se reduce doar la trebuinţele
elementare şi la dobândirea rezultatelor pur economice.
Nivelul de trai (concept economic) cu indicatorii săi nu exprimă
suficient modul de viaţa al oamenilor, iar indicatorii modulului de viaţă nu
sunt suficient de relevanţi pentru calitatea vieţii. Chiar indicatorii calităţii
vieţii (concept actual cu indicatori ce vizează toate domeniile socialului)
nu reflectă nivelul şi profunzimea satisfacţiei sociale a individului, grupului,
categoriilor sociale şi socio-profesionale.
Noţiunea de satisfacţie socială proprie şi psihologiei sociale
desemnează o stare generală, resimţită individual sau colectiv, în
contextul social relaţional în care trăiesc şi acţionează indivizii.
Satisfacţia socială nu înseamnă doar consum de produse fizice, de
valori materiale economice, ci şi valori nemateriale, postmateriale, valori
din sfera spiritului, a culturii, a relaţiilor sociale şi interumane, înseamnă un
anumit grad de securitate economică, socială, biologică, morală în faţa
diverselor agresiuni, un anumit confort psihic, moral, relaţional, estetic.
Aceste aspecte depăşesc limita domeniului pur economic şi se
impune generarea şi dezvoltarea lor în toate straturile populaţiei dincolo
de diferenţierile justificate în sistemul economiei de piaţă.
Mijloacele de satisfacere a trebuinţelor şi de dobândire a satisfacţiei
sociale sunt diverse ca şi structurile sociale ale societăţii.
Pentru domeniul viului sunt patru trebuinţe fundamentale:
1. trebuinţe de schimb de substanţă, energie şi informaţie
obiectivă cu mediul;
2. trebuinţe de apărare a organismului, a individului, a speciei în
faţa factorilor agresivi de mediu (condiţiile de locuit, politica
externă, justiţia);
23
3. trebuinţa de reproducere a indivizilor, a speciei, a populaţiei

(formele de satisfacere a acestei trebuinţe sunt: activitatea la ore,
educaţia, şcoala, produc însuşirile umane; întreaga societate
realizează trebuinţe de reproducere a sa);
4. trebuinţa de comunicare, de schimb de mesaje, de informaţii
(formele de comunicare: paraverbale, non-verbale – mimica,
gesturi; verbale – intonaţie, maniera).
1.4. ECONOMIA DE PIAŢA, SUCCESUL ECONOMIC,

BUNĂSTAREA ŞI SATISFACŢIA SOCIALĂ NU EVOLUEAZĂ
SPONTAN CA EFECT NECESAR AL SIMPLULUI JOC AL
FORŢELOR PROPRII PROCESULUI ECONOMIC.
Trecerea la economia de piaţă, realizarea succesului economic, a

bunăstării economice şi a satisfacţiei sociale nu se desfăşoară în mod
spontan prin simplul joc, natural al legilor economice. Factorul politic,
structurile, organizaţiile şi instituţiile politice de conducere, de stabilire a
strategiilor şi politicii concrete, de control şi de reglare tip feed-back a
funcţiilor sociale îndeplinesc un rol activ în acţiunea socială favorizând
condiţiile ce contribuie la înfăptuirea obiectivelor.
Rolul esenţial îl deţine statul ca principala instituţie a societăţii. În
privinţa rolului statului se confruntă două poziţii:
1. considerând ca statul socialist centralizat, unic administrator
al avuţiei sociale a fost ineficace;
2. poziţii neoliberaliste consideră că statul nu trebuie să
îndeplinească nici o atribuţie în viaţa economică a societăţii,
totodată nu se afirma care ar putea fi structurile politice care
să suplinească rolul statului în reglementarea relaţiilor politice
din societate.
Procesul de privatizare înseamnă libertate nelimitată a proprietăţii de
a gestiona obiectul de proprietate, de a intra în relaţii multiple cu alţi
proprietari având aceleaşi drepturi, dacă mulţimea de proprietari poate să
acţioneze în mod liber în raport cu legile şi mecanismele sociale,
caracterizate prin complexitate şi diferenţialitate.
Se pune apoi problema: dacă statul nu trebuie să mai aibă rol în
economie, care ar fi rolul său? Va trebui să evidenţieze raportul dintre stat
şi apărarea ţării (armata), sursele bugetului de stat pentru asigurarea
socială şi pentru protecţia şi asistentă socială.
Rolul statului în viaţa economică a societăţii este mai mare în
perioada de tranziţie, de schimbări sociale.
Scăderea rolului statului, scăderea autorităţii sale ar duce la
degradarea vieţii sociale, tulburări sociale, anarhie, la imposibilitatea
constituirii a ceea ce politicienii anunţă doar, fapt demonstrat de istorie de-
a lungul timpului.
Analiza complexă a unor state dezvoltate ne arată legătura strânsa
dintre stat şi ramuri ale economiei. De exemplu în S.U.A se folosesc
comenzile de stat prin Departamentul Apărării pentru o mare parte a
24
industriei americane, nu numai din raţiuni de apărare, de supremaţie

militară ci şi pentru reglarea mecanismului economic al S.U.A.
În Marea Britanie au loc periodic schimbări de proprietate şi gestiune,
naţionalizare şi privatizare ale unor ramuri economice în funcţie de
condiţiile sociale, politice complexe.
Experienţa statelor dezvoltate s-ar impune şi factorilor politici din
România pentru a spori rolul politicilor statului chiar în condiţiile separaţiei
puterilor în societatea românească.
2. PERCEPŢIA SOCIALĂ ŞI IMPLICAŢIILE SOCIALE ALE

TRANZIŢIEI
Procesul de tranziţie, de făurire a economiei naţionale de piaţă şi a

statului de drept nu poate fi realizat fără factori materiali naturali,
tehnologici, ştiinţifici şi financiari îndeosebi în absenta resurselor umane.
Noţiunea de resurse umane nu se reduce nici la indicatorii
demografici(mărimea populaţiei),nici la indicatorii socio-
economici(populaţia ocupată în activitatea economică), nici la indicatorii
şcolari şi culturali (nivelul de şcolarizare, cultură, tehnologie),indicatori
necesari dar nu suficienţi ci se are în vedere şi factorii spirituali, atitudini,
de voinţă.
Modul în care indivizii, grupurile, colectivităţile, straturile sociale,
denumite segmente de populaţie, reflectă realitatea socială, fenomenele,
structurile, tendinţele şi procesele sociale, economice, politice, prin
atitudini, credinţe, stări de spirit, opinii, intenţii, constituie ceea ce
sociologia numeşte “percepţia socială a situaţiei”. Modul cum indivizii,
segmentele de populaţie, straturile traduc în propriile structuri de conştiinţă
şi psihologie socială realităţi concrete generând complexul motivaţional,
îndeplinind un rol în manifestarea afectivă a acestora.
Oamenii, instrumente ale forţelor obiective ale societăţii, acţionează
în funcţie de dorinţe, aspiraţii, interese, motivaţii pe care şi le-au făurit.
Pentru a înţelege acest fenomen să punctam câteva noţiuni:
• populaţia defineşte existenta indivizilor pe un teritoriu limitat;
• indivizii componenţi ai populaţiei îşi făuresc propria imagine a
existenţei lor concrete, aceasta fiind percepţia socială;
• populaţia structurată este definită ca public care asistă şi
participă conform unor norme la “un spectacol”;
• opinia publică este un fenomen de exprimare, de exteriorizare a
percepţiei sociale prin opinii;
• obiect al opiniei publice desemnează oricare fenomen social,
realitate, situaţie, politica, program, relaţii sociale, atitudine,
judecată, decizie ce pot fi susceptibile de controversă: prin
restricţie nu pot fi obiect al opiniei noţiunile ştiinţifice, cunoştinţe
ştiinţifice cu valoare absolută, judecăţile de comandă.
Opinia poate fi individuală sau colectivă (publică), aceasta din urmă
fiind exteriorizarea percepţiei sociale, a grupurilor, colectivităţilor.
25
Agenţii de opinie, liderii de opinie sunt factori activi în constituirea,

influenţarea, structurarea, orientarea opiniei publice şi personale şi pot fi
agenţi ai opiniei publice, organizaţii, instituţii, grupuri, partide, ligi, societăţi.
Mijloacele de acţiune ale agenţilor de opinie sunt toate formele de
comunicare şi instruire utilizate, iar liderii de opinie sunt personalităţile,
conducătorii.
Determinarea percepţiei sociale este condiţionată de poziţia reala a
indivizilor şi grupurilor. Aceştia sunt diferenţiaţi de anumite atribute,
însuşiri, caracteristici şi se structurează conform acestora după sex, vârsta
( altele sunt condiţiile reale de existenta pentru copii, maturi, tineri,
bătrâni), rezidenta (altfel se vad lucrurile de la oraş altfel de la sat), nivelul
de şcolaritate (altfel percepe sistemul un analfabet, altfel unul cu studii
superioare), categoria socio-profesionala, nivelul de venituri şi înzestrare
casnică, încadrarea politica.
Fiecare segment de populaţie are o imagine proprie, uneori
ireductibilă la celelalte segmente de populaţie asupra sistemelor concrete
şi generale intr-o anumita etapă.
O întrebare de mare importantă este aceea privind valoarea şi sensul
pe care le au segmentele de populaţie în percepţia proprie: sub acest
aspect percepţia socială poate fi:
1. pozitivă, benefică, stimulativă pentru propria activitate şi pentru
procesele ce au loc în societate;
2. negativă, ducând la resemnare, pasivitate, absenteism,
manifestări ce pot fi piedici în realizarea proceselor sociale.
Trebuie să facem o distincţie între percepţia socială a populaţiei şi
percepţia subiectivă, imagine pe care şi-o formează despre societate,
tendinţe economice, politici sociale, culturale ale organizaţiilor şi instituţiilor
sociale (partide, societăţi civile, componente ale parlamentului, guvernul)
în calitatea lor de agenţi şi lideri de opinie.
În percepţia organizaţiilor politice, dar şi în percepţia socială a
populaţiei regăsim:
1. poziţii triumfaliste de genul “gata cu comunismul! Intrăm în
Europa...”
2. o imagine pesimistă cu privire la acele mari probleme ale
tranziţiei sau asupra unor procese complexe.
Alte aspecte ale percepţiei sociale:
1. Concordanţa între conţinutul real al procesului de tranziţie şi

imaginea instituită în percepţia socială. Sub acest aspect distingem o
percepţie socială şi a populaţiei şi a organizaţiei politice corectă cu
aprecieri pertinente a dificultăţilor, cerinţelor şi o formulare
corespunzătoare a programelor, măsurilor, soluţiilor.
2. O percepţie iluzorie, naivă, referitoare la soluţionarea rapidă,
perfectă, favorabilă a problemelor cu care se confruntă societatea
românească în aceasta perioadă.
În percepţia socială a populaţiei se produce o contradicţie între:
a) imaginea indusă în popor, îndeosebi la categoriile şi generaţiile
în vârsta şi cele de mijloc în vechiul regim cu privire la sistemul din
26
ţările capitaliste dezvoltate, sistem caracterizat prin capitalism

sălbatic, exploatare, nedreptate;
b) imagini idilice ale societăţii capitaliste dezvoltate, evidenţiate
printr-o serie de indicatori reali (tv color, maşini)
În percepţia socială a populaţiei această contradicţie este raportată la

situaţia reală, concretă, generată de procesele de tranziţie, de privatizare,
restructurare, liberalizare şi în consecinţă se realizează propria reflecţie,
imagine.
Percepţia socială ca atribut al conştiinţei umane are un rol activ,
motivaţional, determinant pentru atitudinile, comportamentul, intenţiile şi
acţiunea indivizilor, grupurilor, segmentelor de populaţie care la rândul lor
devin şi se manifestă conduşi de factori ai proceselor pe care le-au
perceput în moduri şi sensuri diferite.
Agenţii de opinie, de socializare nu au procedat suficient nici la
constituirea politicii de tranziţie, nici la influenţarea corectă a percepţiei
sociale.
Cercetarea efectuata din anul 1990 când au apărut în România
numeroase instituţii, agenţii de cercetare sociologică, de cunoaştere a
percepţiei sociale şi a opiniei publice a relevat ca o serie de fenomene
componente ale procesului general de tranziţie au fost receptate eronat
(d.p.d.v ştiinţific), dar corespunzător situaţiei reale.
Astfel, liberalizarea, caracteristică şi factor al economiei de piaţă, a
fost percepută de populaţie drept creşterea preţului. Economia de piaţă se
asociază în percepţia socială cu specula, dominarea pieţei de către câţiva
comercianţi cu politica de monopol.
Privatizarea, necesară economiei de piaţă şi statului de drept a fost
percepută ca afaceri dubioase în dauna avuţiei naţionale, generând
sentimentul de frustrare pentru cei care au contribuit la crearea ei.
Reforma şi restructurarea sunt percepute nu atât sub aspectul
necesitaţii, reaşezării, reorganizării sociale în structuri compatibile cu
sistemul economic capitalist, ci ca lichidare, distrugere a unor organizaţii
economice, şomaj, sărăcie, inversarea valorilor socio-economice,
răsturnarea ierarhiilor de statut social şi profesional. De aceea apar
rezerve, chiar respingeri pentru unele direcţii şi masuri relativ benefice
mergând până la tulburări şi acţiuni sociale, chiar politice (mineriade).
Sociologic se explică prin modul în care segmentele de populaţie
percep riscul, atentate la propria securitate, a familiei, a poziţiilor sociale, a
locurilor de muncă, a nivelurilor de trai şi reacţionează într-un anumit fel.
CONCLUZIE: rolul percepţiei sociale, al factorilor motivaţionali, ai
acţiunilor umane, trebuie cunoscut în mod ştiinţific, influenţat pe direcţia
optimă şi benefică, dar create condiţiile constituirii unor percepţii,
conştiinţe, psihologii sociale favorabile fenomenelor şi procesele
socializante specifice vieţii sociale şi activităţii sociale.
27
2.1. ASPECTE POZITIVE ALE TRANZACŢIEI PERCEPUTE

FAVORABIL DE CĂTRE POPULAŢIE
Procesul de tranziţie complex, contradictoriu şi relativ îndelungat este

perceput de populaţie, de către unele segmente ale acesteia atât în mod
favorabil cu un anumit grad de acceptabilitate, cât şi nefavorabil, în mod
critic, solicitându-se diminuarea aspectelor negative, respectiv efectelor
accentuate asupra populaţiei.
Procesul de tranziţie a însemnat ridicarea pe un plan superior a
afirmării diversităţii umane, a culturii personalităţilor. Această
diversificaţie presupune totodată formularea unei noi strategii de creare a
unor noi forme de comunicare umană, de coeziune şi solidaritate socială;
spre deosebire de alte subprocese, acest proces este mai îndelungat,
necesită o atentă prelucrare, crearea unor structuri, organizarea şi
instituirea societăţilor care să înlocuiască pe cele care au funcţionat în
regimul dinainte de anul 1990.
A doua achiziţie a procesului de tranziţie o reprezintă constituirea
proprietăţii private, reinstituirea ideii şi sentimentului de proprietate.
Prin aceasta s-a împlinit diversitatea tipurilor de proprietate, a statutului
corespunzător indivizilor şi grupurilor şi a terenului de formare şi
manifestare a comportamentelor specifice generate de, şi în legătură cu
proprietatea.
Dincolo de definiţia juridică (raportul între un individ şi un obiect de
proprietate, iar forma de proprietate e expresia juridică a ac. raport), din
punct de vedere sociologic proprietatea reprezintă o relaţie, relaţia de
proprietate fiind o relaţie între indivizi, între indivizi şi grupuri, între grupuri,
relaţie orientata spre şi mijlocita de obiectul de proprietate.
Constatam diferite feluri de relaţii în raport cu obiecte a mai multor
tipuri:
a) proprietate personala: asupra bunurilor şi modului în care
obiectul de proprietate satisface diversele trebuinţe personale, îndeosebi
de consum
b) proprietate particulară: asupra mijloacelor de producţie, de
producere a unor câştiguri care sunt însuşite de persoane cu un dublu
statut: proprietar şi utilizator
c) proprietate privată: asupra mijloacelor de producţie, obiectul de
proprietate mijloceşte o relaţie socială de muncă în care intră proprietarul
ca deţinător al obiectului de proprietate şi utilizatorul obiectului de
proprietate, iar rezultatul utilizării obiectului de proprietate este împărţit
într-un anumit mod şi într-o anumita cantitate între cei doi aflaţi în relaţii
d) proprietate comuna, de grup, corporatista prin asocierea
proprietarilor care pot fi şi utilizatorii obiectului de proprietate într-un sistem
de activitate comună , reglementată juridic, organizatoric, moral
e) proprietate publică a comunităţii, a statului al cărui obiect de
proprietate îl reprezintă elementul de infrastructură, dotări la constituirea
cărora au contribuit printr-un sistem de taxe, impozite, adaosuri membrii
comunităţii care sunt totodată şi utilizatori de obiecte de proprietate
În raport cu aceasta achiziţie pozitiva se impune însă formarea
sentimentelor de proprietate ce nu înseamnă numai sentimentul de
28
deţinere ci şi acela de utilizare a obiectului de proprietate în folosul

semenilor, resubliniind ca proprietatea este o relaţie cu alţii, că generează
şi mijloceşte forme sociale.
O alta achiziţie percepută favorabil e dreptul şi posibilitatea de
asociere libera a indivizilor sub toate aspectele sociale, economice,
politice, culturale, morale şi de alte naturi ( asociaţii participante, partide
politice, cercuri, cenacluri etc.).
Asocierea liberă presupune însă o noua înţelegere a libertăţii, a
drepturilor dar şi a obligaţiilor în vederea descurajării, diminuării,
contracarării tendinţelor de înşelare, de supremaţie a unora asupra altora.
O alta achiziţie a tranziţiei o reprezintă noua atitudine faţă de
muncă şi îndeosebi faţă de stimulentele ce generează o noua motivaţie a
muncii. Trecerea de la un sistem cvasiegalitar la un sistem stimulativ al
recompensării valorii reale a muncii este un proces benefic, el însă se
manifestă ca potenţial, ca virtualitate, în timp va deveni real când se vor
întruni şi condiţii favorabile.
2.2. ASPECTE ALE TRANZIŢIEI PERCEPUTE ÎN MOD NEGATIV
In desfăşurarea procesului de tranziţie s-a mărit distanta dintre ideal

şi real, dintre abstract şi concret, dintre proiect şi modul de înfăptuire a
acestuia. În percepţia socială, în mentalităţile colective, procesele reale nu
au aceeaşi semnificaţie ca în concepţiile şi doctrinele organizaţiilor politice.
Discrepanţa dintre idealul şi realul perceput de individ reprezintă o
tema de investigaţie socială de care trebuie să ţină seama şi agenţii
tranziţiei.
Diverse segmente de populaţie dovedesc ca au perceput ca izvor de
insatisfacţie o serie de aspecte, subprocese ale tranziţiei. Acestea sunt:
1. diversificarea extrema fără precedent a orientărilor politice şi

apariţia a numeroase partide şi formaţiuni politice. Este reversul
negativ al unei achiziţii pozitive (dreptul de asociere). Populaţia,
segmente ale acesteia au imaginea dezbinării forţelor naţionale,
sporirea dificultăţii în constituirea efortului comun pentru
restructurarea economică şi socială, pentru valorificarea
potenţialului material, economic şi uman al societăţii romaneşti.
Se receptează negativ amplificarea luptei pentru putere, pentru
dominaţie precum şi faţă de caracterul parazitar al numeroaselor
partide politice.
2. populaţia receptează negativ spiritul promovat după

decembrie 1989 în legătura cu moştenirea, cu starea reala a
societăţii româneşti, cu infrastructuri, cu realizările, dotările pe
care societatea prin contribuţia, prin munca comună le-a obţinut
de-a lungul a două generaţii şi a mai multor decenii. Sintagme
cum sunt “industria românească morman de fier vechi”,
“întunericul comunist” afectează chiar simţul comun al
oamenilor, îi jigneşte, îi desconsideră, le determină frustrare şi
29
insatisfacţie. Unele segmente se simt frustrate, deposedate de

rezultatul sacrificiilor făcute înainte de 1990.
3. sistemul legislativ prea îngăduitor, prea liberalizator

favorizant pentru dezbinarea societăţii. Noul sistem legislativ
atât cât este, a dus la dezintegrarea economiei naţionale, a
avuţiei naţionale, a produs o stratificare socială şi o polarizare
exagerată. Lipsa de legalitate a legilor, lipsa de autoritate a
autorităţilor au deschis un câmp liber speculei, corupţiei, mitei,
traficului de influenta, hoţiei, care nu mai sunt stopate şi nici
pedepsite, a proliferat un sistem paralel ce tinde să-l înlocuiască
pe cel oficial de reglementari a raportului social, au apărut alte
noi “legi” ale abuzului, încălcării competentelor, presiunilor, un
sistem al mafiei.
4. neglijarea procesului de muncă productivă în special,

răsturnarea nejustificata a poziţiei şi raportului dintre momentele
esenţiale ale activităţii economice. Momentul de circulaţie a
devenit preponderent în dauna producţiei, ridicând o serie de
categorii ocupaţionale de la rangul de parazitare(considerat în
vechiul regim) la rangul de noi categorii definitorii: speculanţii,
intermediarii, precupeţii, funcţia de distribuţie a firmelor
producătoare.
Populaţia receptează noua structură socio-economică ca fiind
abuzivă, spoliatoare şi nedreaptă.
3. SOCIOLOGIA ORGANIZAŢIEI ECONOMICE.

ÎNTREPRINDEREA CA SISTEM SOCIAL GLOBAL
Optimizarea activităţii economice şi sociale prin constituirea unui

cadru organizaţional, raţional şi eficient reprezintă o preocupare intr-o
serie de ramuri şi discipline sociale, printre care sociologia
organizaţională, psihosociologia organizaţională, economia de resurse
umane.
Organizaţia economică constituie o forma socială, de structurare a
activităţii de muncă şi/sau în legătură cu munca, organizaţia,
firma(întreprinderea) are calitatea unui sistem social complex. Îndeplineşte
o funcţie atât în raport cu subsistemele proprii cât şi în relaţiile cu alte
organizaţii, instituţii şi structuri sociale.
Întreprinderea ca sistem social global cuprinde totalitatea relaţiilor şi
activităţilor sociale. Abordarea parcelată a întreprinderii nu permite
înţelegerea complexă a acesteia, ca atare sociologia s-a preocupat de
întreprindere ca obiect propriu de cercetare.
Întreprinderea ca sistem global include 3 mari subsisteme:
I. Subsistemul tehnologic şi tehnic

- funcţie: asigură nivelul de producţie a obiectului său de activitate
- presupune - dotare
30
- exploatare performantă;
- asigurare tehnică;
- progres tehnic şi tehnologic;
- calitate ;
- valorificare maximă a resurselor îndeosebi materiale
tehnologice şi tehnice ;
- diversificare;
- fiabilitate.
Funcţia optimă a subsistemului tehnic sub aspectul specificităţii sale
este asigurată de o serie de factori între care fundamentali sunt
specialiştii: ingineri, cercetători, lucrători, toate aceste categorii în temeiul
pregătirii profesionale, ştiinţifice şi tehnice.
Sub aceste aspecte întreprinderea poate fi productivă sau
nonproductivă.
Luarea în considerare doar a acestui segment nu ne spune însă
prea multe, nici suficient despre valoarea reală a organizaţiei economice.
II. Subsistemul economic

- funcţie: asigurarea finalităţii economice a producţiei cu efectele
sale sociale
- presupune: - fezabilitate
- utilitate socială ( activitate de marketing)
- rentabilitate şi eficientă
- reproducţie
- asigurare de resurse financiare
- motivare economică
Factorii esenţiali ai funcţionalităţii subsistemului economic îi
reprezintă specialiştii din domeniu: economişti, analişti economici,
contabili, specialişti de marketing, jurişti.
Sub aspectul caracterului optim al funcţionalităţii subsistemului
economic întreprinderea productiva poate să fie: - rentabila (sau eficientă)
şi nerentabilă.
III. Subsistemul social uman:

Întreprinderea este mediul social cel mai apropiat, nemijlocit de
existenta şi activitate a indivizilor şi grupurilor sociale. Dă statutul social,
profesional şi ocupaţional al individului, grupului, categoriei sociale în
unele sisteme chiar statusul familial şi realizarea în strânsa legătura cu
organizarea economică.
Poziţia social-umana a individului şi a grupului e data de optimizarea
acestui subsistem al întreprinderii care realizează funcţia generala de
socializare şi integrare socială a individului şi grupului.
Către îndeplinirea acestei funcţii converg:
- valorificarea resurselor umane prin pregătire, calificare,
recalificare;
- dispunere, relaţionare, optimizare;
- coeziune şi solidaritate;
- diviziune, apartenenţă şi identificare;
- motivarea social-umana - statut profesional;
31
- prestigiul;
- adaptare şi refacere a atributelor social - umane ale individului;
- stimulare prin drepturi materiale, stimulente morale (lauda,
premiere);
- satisfacţie socială;
Pentru realizarea acestor atribute rolul revine altor specialişti:
psihologi, sociologi, medici, asistenţi sociali, animatori culturali.
O întreprindere rentabila din punct de vedere economic poate fi:
- întreprindere ce asigură satisfacţie socială
- întreprindere ce nu asigură satisfacţie socială
Rentabilitatea pentru cele trei subsisteme revine altui subsistem al
întreprinderii: MANAGEMENTUL.
4. SOCIOLOGIA SERVICIILOR, PROTECŢIEI ŞI ASISTENTEI

SOCIALE
Serviciile sociale, protecţia şi asistenta socială reprezintă o

componentă necesară şi obligatorie a funcţiilor societăţii, un domeniu în
care se produc relaţii specifice şi se constituie instituţii, valori şi norme
proprii acestui sistem.
Sociologia se interesează îndeosebi de accesibilitatea diferitelor
categorii sociale, de modul de organizare şi funcţionare a acestora, de
calitatea lor, toate raportate la trăsăturile specifice ale diferitelor segmente
de populaţie.
Modalitatea principală prin care se realizează serviciile sociale o
reprezintă protecţia socială şi asistenta socială. Acestea se desfăşoară ca
ansamblu de instituţii, programe, măsuri şi activităţi profesionalizate
destinate protejării indivizilor, grupului, categoriei sociale aflate în nevoie
pe o anumită perioada de timp, nevoi sub aspect economic, social, juridic,
sanitar, moral şi psihic.
Satisfacerea acestor nevoi are efecte asupra posibilităţilor, şanselor
şi structurilor reale de integrare sau reintegrare economică, socială,
juridică, morală şi psihică.
În general protecţia socială se acordă acelor categorii care fie nu au
încă, fie nu mai sunt în stare,posibilitatea să îşi asigure un standard de
viaţa şi de activitate indicat, stabilit de societate în funcţie de nivelul
propriu de dezvoltare, indicatori comparativi cu cei recunoscuţi pe plan
mondial.
În procesul de tranziţie, în România, au apărut o serie de probleme
complexe, unele chiar cu aspecte explozive, de a căror soluţionare depind
atât obiectivele procesului de tranziţie cât mai ales sub aspectul sociologic
acceptabilitatea din partea populaţiei sau categoriei de populaţie afectate
de asemenea probleme.
32
4.1. PROBLEMA ŞOMAJULUI
În concepţia economiştilor şomajul este un fenomen firesc în

economia de piaţă, face parte din mecanismul propriu, subliniindu-i-se
consecinţele benefice în ceea ce priveşte reglarea pieţei forţei de munca,
impunerea competenţei, competitivităţii şi eficienţei.
În viziunea sociologilor, şomajul e un fenomen social complex,
ireductibil doar la aspectele economice. E definit ca manifestarea
incapacităţii unei societăţi complexe de a afirma caracteristicile generice
ale fiinţei umane: raţiune, limbaj articulat, creativitate, capacitate de
producţie a unor valori materiale şi spirituale.
Înşişi economiştii fac distincţie între capacităţile, forţa de muncă,
potenţiale, virtuale înmagazinate pe deoparte şi manifestarea acestor
capacitaţi, obiectivarea lor în rezultatele diverse.
Şomajul produce un puternic şoc economic, social, familial, relaţional
şi psihologic asupra persoanelor, a grupurilor familiale, a colectivităţii
locale, producând efecte şi în planul percepţiei politice şi a activităţii
politice a indivizilor şi grupurilor.
Sub aspect economic se diminuează:
- folosirea forţei de muncă potenţiale
- veniturile persoanelor şi familiei
- standardul de viaţă
- segmentul de populaţie se dispune pe anumite poziţie în scala
indicatorilor mondiali
Sub aspect social şomajul produce deteriorarea poziţiei, statusului şi
comportamentului indivizilor, respectiv grupurilor, induce modificări în
raport cu alte persoane, grupuri, instituţii; în raporturile familiale individul
nu mai e aducător de venituri, rezultă modificarea raporturilor
intrafamiliale, rezultă o rata crescuta a divorţurilor, se modifica raportul
părinţi-copii.
Pe plan psihic şomerii cunosc o cădere psihică, au sentimentul de
vinovăţie, frustrare, se considera incompetenţi, fapt ce nuanţează raportul
cu ceilalţi şi chiar cu propria persoana mergând până la sinucidere.
Statutul reprezintă ansamblul de comportamente pe care persoana,
grupul le aşteaptă, chiar le pretinde în mod legitim faţă de sine de la
ceilalţi. se identifică este ceea ce este şi aşteaptă ca ceilalţi să îl considere
ca atare, să-i satisfacă poziţia.
Statusul doar aspectul abstract, teoretic, manifestarea şi confirmarea
statusului se face prin rol, se execută prin comportament de rol.
Rolul reprezintă ansamblul de comportamente pe care ceilalţi le
aşteaptă, chiar le pretind în mod legitim, faţă de ei, din partea persoanelor,
grupului respectiv.
În populaţie percepţia socială a şomajului se apreciază în raport cu

doua elemente:
a) situaţia anterioara anului 1990 în care un loc de munca era găsit
relativ uşor, iar deţinerea locului de munca era mai simplă decât
ocuparea lui. Constituţia prevedea garantarea locului de munca.
Cei eliberaţi din penitenciare erau încadraţi cu miliţia care
33
urmarea prezenţa acestora la lucru. Acordul global impunea

păstrarea în anumite limite a personalului muncitor chiar cu
diminuarea veniturilor ( soluţia românească împotriva şomajului).
b) Comparaţia cu societăţile capitaliste dezvoltate în care ajutorul de
şomaj şi ajutoarele sociale au un cuantum superior salariilor unor
categorii de angajaţi cu statut profesional ridicat din tarile de
tranziţie
Problema şomajului şi a consecinţelor diverse şi multiple impun
reconsiderarea rolului în economia de piaţă (in perioada de tranziţie nu
exercita rolul de stimulator al muncii şi al creşterii eficacităţii economice),
constituirea unei politici de dezvoltare globală a economiei de piaţă pentru
asigurarea locului de munca şi a protecţiei sociale ca şi aplicarea corectă
a legislaţiei muncii şi a legislaţiei sociale care să permită creşterea
surselor de asigurare a ajutorului de şomaj şi a altor ajutoare sociale.
O a doua problemă a protecţiei sociale: schimbarea atitudinii faţă de
muncă. Într-o anumita măsura sistemul muncii şi a locului de munca,
înainte de anul 1990, inducea în mentalitatea muncitorilor atitudini pasive,
mai putină responsabilitate pentru calitatea muncii şi a rezolvării acesteia
şi o mai scăzută eficientă economică şi socială.
În economia de piaţă, în perioada de tranziţie, creşte rolul
stimulentelor materiale pentru asigurarea satisfacţiei muncii, însă nu a
scăzut rolul stimulentelor morale. Sociologia şi psihologia muncii au
dovedit ca factorii morali au un rol chiar mai mare decât cei materiali în
constituirea atitudinii corecte faţă de munca.
Alt aspect al atitudinii faţă de munca e noua sistematizare prin care
indivizii sunt nevoiţi să-şi caute ei înşişi un loc de munca. în România nu s-
a instituit un sistem social care să sprijine orientarea, selecţia şi angajarea
profesională şi ocupaţională a oamenilor.
Singurele procedee pentru informarea asupra existenţei unor locuri
de muncă sunt reclamele şi publicitatea din presa scrisă de unde rezultă
un caracter profund aleatoriu, supus probabilităţii.
4.2. STRUCTURA ORGANIZATORICA A PROTECŢIEI SOCIALE
Trecerea la economia de piaţă, restructurarea profundă a societăţii şi

constituirea statului de drept presupun politici şi măsuri de reaşezare a
raporturilor sociale şi de instituire a unor structuri care să favorizeze
activitatea economică, stabilitatea socială şi protecţia socială complexă a
indivizilor, grupurilor, colectivităţilor sociale, precum şi a înseşi instituţiilor
şi structurilor care au atribuţii în acest domeniu.
Structura protecţiei sociale cuprinde trei elemente:
1. Protecţia socială: termenul cel mai general, începe de la cadrul

general legislativ mergând până la protecţia persoanelor şi a
însuşirilor sale sociale şi generice: - protecţia drepturilor
cetăţeneşti, a locului de muncă, a veniturilor, a consumului
individual şi familial în raport cu instituţia statului (in raport cu
justiţia, cu organele represive ale statului, faţă de abuzurile
34
posibile), protecţia sănătăţii, a drepturilor de instruire, a liniştii şi

ordinii publice, a intimităţii, a familiei până la protecţia psihica a
individului faţă de agresiunile gestice, verbale şi fizice. Într-o
societate normală indivizii şi grupurile trebuie să aibă asigurarea
condiţiilor fundamentale de existenta curată, demnă.
2. Asigurările sociale: - au ca obiectiv îndeplinirea, satisfacerea

unor nevoi sociale. Între acestea cele mai importante sunt:
îngrijirea sănătăţii, învăţătura, cultura, ajutorul de şomaj, pensiile.
3. Asistenta socială: - se refera la ajutoarele pe care societatea le

acorda persoanelor, categoriilor sociale care nu au contribuit la
fondul asigurărilor sociale datorită neocupării unui loc de munca
(din cauze economice) sau nu au putut ocupa un loc de muncă
datorită sănătăţii, datorită unor activităţi casnice pentru îngrijirea
copiilor (in lipsa unui sistem social corespunzător acestor cerinţe)
sau datorita lipsei de contribuţii deşi au fost angajaţi dar nu în
forme reglementate legal.
Sursele pentru asistenţa socială sunt bugetul statului , sponsorizări,
donaţii. Mărimea acestor surse e în funcţie de nivelul general de
dezvoltare şi de activităţi economice şi sociale. O sursa este şi
solidaritatea socială care se exprimă prin mila publică susţinută de tradiţie,
de sentimente general-umane, de sentimente religioase, de factori
psihologici. Asistenta socială acordată reprezintă soluţia prin care
structurile politice încearcă să diminueze inegalitatea socială, starea de
nevoie a unor segmente de populaţie, să prevină, să înlăture tensiunile şi
conflictele sociale generate de inegalitate şi de starea de nevoie,
deoarece în absenta satisfacerii unor trebuinţe fireşti atât de natura
biologica cât şi socială, indivizii, grupurile recurg la manifestări şi soluţii
antisociale din punct de vedere juridic şi nesociale din punct de vedere
sociologic.
Societatea românească, pentru a înfăptui fără convulsii sociale, fără
costuri economice şi sociale nejustificate tranziţia spre economia de piaţă
ca fundament al statului de drept, trebuie să instituie structuri
corespunzătoare şi eficiente şi pentru protecţia socială a populaţiei. în
aceasta privinţa sunt confruntări între doctrinele şi forţele politice, pe o
parte cele de dreapta, pe cealaltă parte cele de stânga care vizează
îndeosebi problemele sociale.
5. COSTURI ECONOMICE ŞI COSTURI SOCIALE ALE

TRANZIŢIEI SPRE ECONOMIA DE PIAŢA
Raportul dintre economie şi societate, ca parte şi întreg impune

analiza complexă nu numai a determinărilor economice şi sociale ale
procesului de tranziţie ci şi analiza costurilor economice şi sociale pe
termen scurt, mediu şi lung, la nivel macro, mediu şi microsocial.
Costurile economice ale restructurării şi retehnologizării (considerate
pur economic) se răsfrâng asupra întregii societăţi sub multiple aspecte
35
ale costurilor sociale. Pe acestea trebuie să le suporte populaţia, care,

astfel, susţine pe seama sa atât costurile economice cât şi costurile
sociale care se răsfrâng în mai mare măsura asupra sa.
În mecanismul social, costurile sociale considerate atât sub aspect al
naturii, structurii şi repartiţiei lor, constituie o problema a protecţiei sociale,
dependentă de nivelul economiei, de stadiul de înfăptuire şi de caracterul
statului şi de echilibrul forţelor politice.
Costurile sociale sunt:
1. Costuri sociale obiectiv necesare, proprii procesului de

tranziţie şi care nu pot fi evitate. între aceste costuri intră şi cele
referitoare la şomaj, scăderea veniturilor în legătură cu restructurarea
economică, cu privatizarea, cu retehnologizarea, cu dispariţia unor
meserii, a unor profesii care nu mai concordă cu noile cerinţe ale unei
economii de piaţă.
Fiind obiective şi factori ai tranziţiei, asemenea costuri sunt înţelese
şi acceptate de către populaţie.
2. Costuri sociale produse de erorile de politica economică,. de

nepriceperea factorilor de decizie politica (este vorba doar de erori, nu de
intenţii, de interese, de fraude care ţin de domeniul acţiunii legii).
Asemenea costuri în oricare societate normală sunt suportate de
către făptuitori care răspund pentru actele lor şi nu se extind asupra
populaţiei. Aceste costuri prin erori de politică şi de activitate sunt
suportate de populaţie, de segmente ale acesteia, dar sunt trecute la riscul
tranziţiei.
3. Costuri sociale provenite dintr-o repartiţie inechitabila a

sarcinilor şi costurilor economice în interiorul societăţii.
4. Costuri sociale ce exprima cerinţele intrării în structuri

europene, euroatlantice şi mondiale.
In aceasta a 4-a categorie de costuri se regăsesc şi celelalte 3:
costuri absolut necesare pentru a îndeplini criteriile formulate de N.A.T.O.
pentru a deveni membru, dar şi costuri ce puteau fi evitate, costuri
distribuite inegal între tarile candidate la aderare.
Populaţia şi straturile sale percep diferit aceste costuri în funcţie de
gradul de suportabilitate şi justificabilitate (in raport cu principiile şi valorile
de justiţie şi dreptate socială) reacţionând în maniere deosebit de diverse,
ce se regăsesc în comportamentele efective, în munca, în relaţiile de
familie, în relaţiile interumane, civice, până la opţiuni electorale.
Un exemplu de costuri atât economice cât şi sociale îl reprezintă
politica fiscală, impozitul pe venituri şi pe salarii, între categorii de
populaţie care dobândesc salarii şi categoria celor care dobândesc
profituri: se stabileşte o relaţie de inegalitate în ceea ce priveşte
suportarea costurilor economice şi sociale; în timp ce salariile la firmele
care încheie contracte de muncă sunt impozitate riguros, lunar, profiturile
sunt impozitate final anual, practica evaziunea fiscală, munca la negru,
consecinţele, respectiv costurile tranziţiei, afectează în primul rând
36
salariaţii care sunt impozitaţi lunar, pe când impozitul pe profit nu suporta

efectele mecanismelor economice şi sociale de tranziţie, în fiecare lună.
Scutirea de impozitul pe profit pentru o anumita persoană sau
reducerea acestuia sunt considerate factori de creştere economică. Însă,
datorita lipsei controlului social, aplicării unor sancţiuni descurajatoare,
beneficiul acestor scutiri şi facilitaţi pentru o serie de întreprinzători nu se
regăseşte în creştere economică,creare de noi locuri de munca, angajare
de personal ci în:
a) susţinerea financiara a fenomenului de corupţie, mita, lobby
parlamentar, de impunere a legislaţiei favorabile noilor capitalişti,
de influenţare a justiţiei, de încălcare a procedeelor de licitare;
b) creşterea consumului neproductiv, sporirea cheltuielii pentru
maşini de lux, vile somptuoase, mod de viaţa opulent al unor zişi
capitalişti autohtoni, care îi întrec pe omologii lor din tarile
dezvoltate. Consecinţele le suporta populaţia.
Alt aspect al inechităţii în suportarea costurilor sociale o constituie
problema pensiei. Calculul pensiei se abate de la principiile şi valorile nu
numai juridice şi economice ci şi celor umane. Acele categorii de populaţie
care desfăşoară conform legii, o activitate socialmente necesară, ajung la
pensie au un cuantum ce reprezintă nu mai mult de 50% din salariul avut
anterior. Calculul pensiei în raport cu salariul dobândit intr-o perioada
anterioară nu tine seama de evidenta diverşilor indicatori economici şi
sociali. Consecinţa este scăderea dramatică a standardului de viaţă.
Privind diversele aspecte ale inechităţii repartiţiei costurilor sociale,
dincolo de cauzele lor, determină ca o mare parte din populaţie să suporte
de trei ori costurile sociale ale progresului economic din procesul de
tranziţie:
1. sacrificiile dezvoltării socialiste a economiei naţionale (aceste
sacrificii au fost reale, s-au concretizat în infrastructura, întreprinderi,
utilaje, care în perioada de tranziţie se restructurează, se tehnologizează,
se privatizează).
2. costurile sociale ale tranziţiei prin privatizare ( contribuabilii nu
dobândesc nimic, nu recuperează nimic din costurile suportate la crearea
lor);
3. costurile sociale inechitabile distribuite în populaţie;
Populaţia suportând de trei ori costurile sociale ajunge în situaţie de
insuportabilitate, fapt ce impune politici de atenuare a impactului tranziţiei
asupra categoriei defavorizate, îndeosebi prin creştere economică reală,
utilizarea raţională a resurselor materiale, financiare şi umane şi politici
sociale de protecţie eficace pentru costurile justificate şi combaterea prin
legi a costurilor economice şi sociale nejustificate, a pierderilor, a furturilor,
a gestiunii iresponsabile , a risipei.
Crearea economiei de piaţă, restructurarea, privatizarea nu sunt
scopuri în sine ci doar instrumente ale creării unei societăţi în conformitate
cu principii şi valori general acceptate. Considerarea tranziţiei şi privatizării
ca scop al tranziţiei este o limitare a legii sociale şi o eroare cu efecte
imprevizibile pe termen lung. Pentru acestea e nevoie şi de o pregătire
corespunzătoare a agenţilor de privatizare, prin care să dobândească
cunoştinţele globale asupra societăţii, în complexitatea sa.
37
CAPITOLUL VI.
SOCIOLOGIA ŞI PSIHOSOCIOLOGIA
CONSUMULUI
1. TEORII ŞI PROGNOZE GENERALE PRIVIND PRODUCŢIA ŞI

CONSUMUL
Creşterea exponenţială a activităţilor economico-sociale din ultimul

secol şi mai ales ultimele decenii la nivel planetar şi al tot mai
numeroaselor societăţi concrete a condus la mutaţii succesive în ceea ce
priveşte sfera şi conţinutul nevoilor şi satisfacţiile umane, a calităţii şi
intensităţii cu care este trăita viaţa de către individ şi colectivităţi.
Aceasta a favorizat apariţia unei atitudini consumatoriste şi trecerea
societăţilor – începând cu cele mai dezvoltate – la stadiul denumit generic
al “consumului de masa”. Noile dimensiuni şi valenţe ale raportului
producţie-consum şi îndeosebi nivelele cauzale: consum-producţie, au
ridicat mari probleme tehnologilor, economiştilor, sociologilor şi
psihologilor, managerilor şi politicienilor ca şi altor specialişti în domenii ale
vieţii sociale.
De la scenarii optimiste la viziuni catastrofice, de la elogiul
hedonist al consumului la strategii psio-sociale şi pedagogice ascetice,
registrul teoriilor cuprinde contribuţii la cercetarea şi dezvăluirea unui nivel
social complex în care nu producătorul ci consumatorul devine factorul
determinant al dinamicii sociale (sub toate aspectele şi conotaţiile pe care
aceasta le poate cuprinde ca termen şi realitate). Însăşi definirea omului a
cunoscut trecerea de la “homo erectus”, “homo sapiens”, “homo faber” la
“homo economicus” subliniind multiplele dimensiuni ale fiinţei umane în
contextul socio-economic, istoric, concret.
Jean Fourastier în „Civilizaţia anului 1995” (publicată în anul 1970)
afirma “starea viitoare a umanităţii va fi deci comparabilă cu aceea a unui
univers în care şi bunurile materiale vor fi date de natura fiinţelor vii la fel
de generos ca şi oxigenul şi apa”.
Prof. D. H. Meadows, autorul principal al primului raport către Clubul
de la Roma“ Limitele creşterii” (1972) considera ca dacă omenirea nu îşi
va limita în mod voit şi fără întârziere dezvoltarea cantitativă, în 4 - 5
decenii o criza mondială fără precedent va zgudui planeta.
Raportul al treilea către Clubul de la Roma, semnat de Herman Hahn
“Viitorii 200 ani“(1976) cuprinde un scenariu mai optimist iar al patrulea
raport (1978) întocmit de Denis Gabor şi Umberto Colombo “Să ieşim din
epoca risipei” subliniază ca limitele reale ale creşterii şi efectele ei cer noi
metode politice, sociale, administrative şi psihologice.
Intr-o creştere constantă apare considerarea factorilor psihologici,
psihosociologici şi sociali ca având o relevanţă deosebită pentru
înţelegerea dar şi influenţarea faptelor şi proceselor sociale care
alcătuiesc mediul sociouman existenţial al oamenilor.
38
Herbert Marcuse găseşte singura posibilitate prin “a ne elibera” de

modelul societăţii de consum, de societatea abundenţei pentru a evita
punctul critic al evoluţiei.
Apare astfel un paradox cu o dubla ipostaza: pe de o parte sărăcia şi
nu bogaţia, belşugul au fost dintotdeauna angoasa omenirii; pe de alta
parte consumatorul nu mai apare ca destinatar ci ca agent al creşterii
economice productive.
Dar, în spatele consumatorului stă întotdeauna producătorul ceea ce
îl conduce pe Jacques Robin să propună centrarea progresului nu pe
cantitate ci pe dezvoltarea personalităţii şi a aptitudinilor specifice umane.
Apare o nouă înţelegere a raportului dintre individ şi societate sub
aspectul relaţiei biunivoce dintre modul de producţie şi nivelul de viaţa, de
trai.
Modul de producţie desemnează relaţia de la individ la societate.
Nivelul de trai desemnează relaţia de la societate la individ. Modul
de trai este domeniul de finalizare umană a funcţionarii societăţii, tipul de
manifestare a funcţiilor umanizatoare, a relaţiilor sociale în raport cu
cerinţele realizării condiţiilor umane şi colective.
1.1. MODUL DE TRAI ŞI CALITATEA VIEŢII
Determinat de : - modul de producţie;

- modul de organizare a vieţii sociale.
Modul de trai se poate defini ca: modalitate de satisfacere a nevoilor
umane, de adecvare a condiţiilor şi cadrelor vieţii sociale la cerinţele
existenţiale şi acţionale ale oamenilor, ca mod de realizare a aspiraţiilor
umane (I.Tudosescu Modul de viaţa şi calitatea vieţii, Editura politica,1982,
pagina 44).
Componentele Modului de Trai:
1. Nivel de trai al oamenilor, cuantumul de bunuri şi valori pe care
societatea le pune la dispoziţie în funcţie de diferenţierea socială(pe
criterii diferite în funcţie de tipul de societate), în funcţie de nivelurile
creşterii economice. Cuantumul se traduce ca standard de viaţă
(economic)
2. Modul în care oamenii îşi satisfac trebuinţele lor.

Felul în care selectează şi consumă din aria de bunuri şi valori
puse la dispoziţie de societate pe acelea care le dau mai mare
satisfacţie în funcţie de nivelul orizonturilor axiologice specifice epocii
şi societăţii în care trăiesc şi care răspund criteriilor personalităţii lor,
statutului lor social şi grupului din care face parte.
Distingem: - un nivel de consum
- un mod de consum (calitatea)
Sub aspectul calitativ modul de trai (consum) este dependent de :
a) nivelul de realizare umană în plan axiologic
b) satisfacţiile pe care le au oamenii în funcţie de o anumită
tablă de valori traducându-se printr-un anumit grad de
39
conştientizare a modului în care sunt raţional serviţi de

societate
Indivizii: - aderă la o scara de valori
- se simt frustraţi de drepturile şi libertăţile lor legitime
3. Modul de comportare a oamenilor în raporturile lor de muncă,

în familie, societate, în relaţiile umane impuse controlului social.
4. Stilul de viaţa – modul de raportare unii la alţii în cadrul macro şi

micro grupurilor şi raportării lor la natura: arta de a trăi, etica relaţiilor
umane, estetica relaţiilor umane.
1.2. CALITATEA VIEŢII
În ultima perioadă s-a impus în literatura economică, sociologica

termenul de calitate a vieţii. Definirea noului concept se face fie împreună
cu modul de trai fie în prelungirea lui, fie suprapunându-se acestuia
completat şi cu aspecte ambientale (ecologia şi ecologia umana) şi
condiţiile de muncă, modul cum oamenii percep valoarea umană şi
umanizatoare a muncii.
Operaţionalizarea conceptului ”calitatea vieţii” presupune
considerarea unui complex de indici şi indicatori măsurabili: pe acest
termen se aşează cercetările concrete,sociologice şi psihologice, în cadrul
cărora se regăseşte şi problematica disciplinei de învăţământ
“Cunoaşterea comportamentului cumpărătorilor”.
Aceşti indici sunt:

1. Calitatea mediului social-politic:
- caracterul relaţiilor şi instituţiilor politice;
- natura şi dinamica democraţiei;
- sensurile şi aria libertăţilor şi drepturilor politice;
- gradul de participare la decizii şi conducere;
- consecinţele acestora asupra condiţiilor de realizare
colectivă şi individuală a membrilor societăţii.
2. Nivelul şi evoluţia veniturilor populaţiei:

- media veniturilor pe cap de locuitor;
- media consumului individual;
- raporturile dintre veniturile directe şi indirecte;
- raporturile dintre veniturile individuale şi cele colective;
- raporturile dintre venituri şi cheltuieli individuale şi familiale;
- puterea de cumpărare, raportul dintre venituri şi preturi
(tarife).
3. Nivelul şi structura consumului:

- Structura,cantitatea şi calitatea bunurilor destinate
consumului şi serviciilor;
40
- Structura şi nivelul calitativ al valorilor la care aspira şi au

acces oamenii;
- condiţiile de locuit, transport;
- accesul la informaţie;
- gradul de confort al traiului cotidian;
4 Gradul de acces la învăţământ şi cultură:

- raport între cerinţele sociale de instruire-pregătire-calificare
şi aspiraţiile profesionale ale tinerilor;
- calitatea instrucţiei şi educaţiei;
- raportul dintre cerinţele sociale şi aşteptările individuale şi
de grup şi procesul de încadrare în muncă;
- raportul dintre cultura de specialitate, ştiinţifică şi cultură
generală a indivizilor şi categoriilor sociale.
5 .Raportul dintre timpul de munca şi timpul liber şi modul de

folosire a timpului liber:
- raportul dintre timpul de munca prescris normativ şi timpul
de muncă efectuat concret;
- cuantumul de timp liber, structura acestuia pe tipuri de
activitate, condiţiile şi calitatea activităţilor cultural-
educative, turistice, sportive;
- modul concret de utilizare a timpului liber de către indivizi şi
grupuri, categorii sociale;
6. Condiţiile ecologice de viaţă ale populaţiei:

- calitatea mediului ambiant;
- preocupările de protejare şi îmbunătăţire a mediului;
- comportamentul ecologic al organizaţiilor, grupurilor şi
indivizilor;
7.Starea de sănătate fizică şi psihică a populaţiei:

- sistemul şi calitatea ocrotirii;
- gradul de acces la sistemul sanitar
- educaţia sanitară
- comportamentul real conform cerinţelor unei vieţi
sănătoase
2. ACTIVITATEA COMERCIALA DIN PERSPECTIVA

INTERDISCIPLINARA
Consumul de bunuri şi servicii a fost o perioadă îndelungată analizat

doar sub aspectul implicaţiilor sale economice, ca unul dintre momentele
fundamentale ale reproducţiei, ca veriga primara a ciclului producţie –
reproducţie – distribuţie – consum.
Influenţa producţiei asupra consumului este mult mai complexă atât
ca relaţie reciproca dar şi mai mult ca termen al instituirii cultural-
civilizatoare a societăţii şi personalităţii umane:
41
1. Producţia bunurilor de consum creează obiectul consumului,

consumatorul său este dat neimplicit, o existenţă în serie independentă şi
absolută
2. Producţia determină şi trebuinţele oamenilor, creează pe subiectul
consumator, un subiect pentru obiect.
3. Producţia creează nu numai obiectul consumului ci şi pe
consumator ca subiect şi modul de a consuma produsul ca atare.
Aceasta viziune general economistă nu poate ţine seama de toate

implicaţiile pe care producţia şi mai ales distribuţia şi consumul le au în
existenţa individuală şi socială a oamenilor.
Rezultatul producţiei ne apare ca virtual obiect al consumului; el nu
este în relaţie directă cu obiectul decât în economia de subzistenţă. Nici
producţia de mărfuri nu vizează nemijlocit trebuinţele de consum:
mecanismele sale de reglare se bazează, în principal, pe echivalentul
valoric, în sensul cantităţii de munca incorporata în produs.
Producţia pentru consum capătă aspecte mai complexe,
mecanismele sale de reglare nu mai sunt simple natural-biologice valoare
de întrebuinţare, nici economice cantitate-calitate-valoare-preţ ci vizează
dimensiuni socio-psihologice care antrenează componente şi variabile
decurgând din factori extraeconomici.
Un număr apreciabil de însuşiri ale produselor nu au numai un
caracter obiectiv: garanţia în funcţionare, finisarea sunt dependente de
trăsături ale consumatorului – impresia subiectivă, gustul ca şi
caracteristici ale comerţului, modul de expunere, ambiantă, calitatea
serviciilor, relaţia vânzător-cumpărător etc.
Relaţia producător-vânzător; consumator este într-un context de
variabile care aparţin tuturor termenilor.
O însuşire capătă aspecte diferite în raport cu fiecare termen al

relaţiei: astfel preţul:
- de producţie este dependent de costuri, cheltuieli, indici de
eficientă şi rentabilitate
- de desfacere, vânzare este dependent în primul rând de cerere
şi oferta dar şi de cheltuieli, calitatea serviciilor
- de cumpărare este dependent de o serie de variabile proprii
consumatorului a căror încărcătura subiectivă, afectivă, este de
o întindere şi complexitate deosebite.
Consumului şi consumatorului îi aparţin variabilele obiective:

- nivelurile veniturilor băneşti ale populaţiei
- caracteristicile demografice ale populaţiei, numărul populaţiei,
mărimea familiei, structura populaţiei pe criterii (mediul urban şi
rural, vârsta, sexul, grad de instruire, profesiuni).
- caracteristici sezoniere ale consumatorului.
Variabilele subiective constau în caracteristici psiho-sociologice:

- influentele de grup asupra individului şi invers
42
- valenţele simbolice ale produselor şi serviciilor (in funcţie

de sex, vârstă, prestigiu, sentimente de superioritate,
inferioritate etc.)
- atitudinea psihologică faţă de preţuri
- fenomene de modă, tradiţii, obiceiuri etc.
Luarea în considerare a factorilor psihologici şi psihosociologici în

condiţiile eterogenităţii publicului consumator, presupune o investigaţie cu
o metodologie adecvata, cu tehnici şi procedee care nu sunt la îndemâna
unui singur domeniu, cel economic, ci necesită un caracter inter şi
multidisciplinar.
Operaţionalizarea unor concepte generale-abstracte, relevante,
pentru domeniul consumului.
Trecerea de la abstract la concretul logic şi de aici la concretul
operaţional, presupune transformarea unor noţiuni generale-formulate de
domenii ale ştiinţelor-in concepte operaţionale care să permită utilizarea
lor practică.
Aceasta înseamnă ca noţiunile se concretizează prin dimensiuni,
indici, indicatori, variabile ce se pot măsura, cuantifica. Ele sunt
fundamentale pentru cercetările concrete iar rezultatele lor constituie teme
pentru orientarea şi desfăşurarea optima a activităţii sociale.
Conceptul fundamental al întregii vieţi şi activitatea sociale a
oamenilor este conceptul de “trebuinţe”.
Trebuinţele se definesc ca stări (nevoi,necesitaţi).
2.1. TREBUINŢE GENERALE ALE LUMII VII ŞI SPECIFICUL

TREBUINŢELOR SOCIO - UMANE
1. Schimb de substanţa, energie şi informaţie cu mediul.

2. De apărare.
3. Reproducere.
4. Agregare, comunicare.
Capătă caracter social:
43
Fiecare din comportamente capătă aspecte particulare în diverse

domenii antrenând trăsături economice, politice, morale, psihologice în
care se afla un individ sau grup. Caracterizată prin lipsa unui obiect,
obligator său util, fie pentru viaţa să interna, fie pentru viaţa socială în
raport cu alţi indivizi său grupuri.
Trebuinţele au un triplu caracter:

a) biofiziologic;
b) social - istoric;
c) psiho-social.
Trebuinţele biofiziologice (primare) sunt general umane dar fiind

socializate sunt satisfăcute sub incidenta normelor socio-culturale în
evoluţia socială, atât istorice cât şi ontogenetice, ele îmbracă forme socio-
culturale. Au caracter repetitiv, ciclic necesitând satisfacerea lor cu
regularitate fie şi la nivel minimal. În mod artificial sunt separate in:
a) primare (organice, fiziologice)
b) secundare(psiho-sociale) – de răspuns afectiv din partea altora,
de securitate sentimentală pe termen lung, de noutate a
experienţei(R. Linton 1936).
O clasificare mai completă şi o ierarhizare face Maslow (1954) în

Piramida trebuinţelor.
1. Fiziologice (hrană, repaus, adăpost, sexuale)
2. De securitate (echilibrul emoţional în activităţile de muncă şi viaţă)
3. Socială (de apartenenţă la grupuri sociale, de afiliere)
4. Psihosociale (stima de sine, prestigiu, consideraţie)
5. De autorealizare personală în activităţi creative
6. Cognitive
7. Estetice
Trebuinţele nu pot exista fără obiect, totdeauna sunt concrete,

trebuinţa de ceva, în context bio-socio-psihologic.
Trebuinţa este element constitutiv esenţial al motivaţiei, care este o
trebuinţă conştientizată (A. Leontiev).
OBS: Foarte important pentru publicitate, reclama comerciala şi
relaţie interpersonala vânzător-cumpărător.
Motivaţia se integrează în imagini( H.Pieron) său în imagini ghid(P.H.
Chombart de Lauwe).
Trebuinţa devine astfel dorinţă, imbold, stimul, factor motor al
activităţii, relaţiilor sociale, al comportamentelor ca elemente ale
cauzalităţii sociale.
Satisfacerea trebuinţei şi efectele sale psihologice provoacă
sentimentul de satisfacţie care intra în circuitul determinării sociale.
Raportul satisfacţie-insatisfacţie are repercusiuni pe toate planurile vieţii
sociale antrenând toate structurile societăţii contemporane.
Studiul trebuinţei şi al gradului de satisfacţie a consumatorului, al
motivaţiei şi comportamentelor are o valoare deosebita pentru obţinerea
optimului uman şi social al activităţii economice şi sociale.
44
Multitudinea extraordinara de trebuinţe concrete, individuale şi

colective a impus operaţionalizarea conceptelor, alcătuirea de tipologii şi
clasificări după criterii ce evidenţiază note caracteristice comune.
B. Saloney împarte în :
1. Mărfuri şi servicii care satisfac necesităţile dezvoltării spirituale şi
fizice – complexul “Timp liber”.
2. Mărfuri care satisfac necesităţile gospodăriei casnice şi
amenajarea locuinţei – complexul de consum “Căminul”
3. Mărfuri şi servicii care satisfac necesităţile de deplasare –
complexul de consum ” Deplasare”
Alţi cercetători adăuga:
- complexul “Îmbrăcăminte “
- complexul “alte nevoi”
Tipurile principale de trebuinţe, nevoi se afla în strânsa corelare cu
particularităţile psihice şi psihosociale ale consumatorului şi cu metodele şi
procedeele activităţii comerciale.
De exemplu: expunerea mărfurilor în magazine trebuie să se facă în
funcţie de anumite caracteristici ale conduitei consumatorului.
Cercetările au evidenţiat ca 70% din valoarea vânzărilor se
realizează în prima jumătate a sălii (de la intrare) iar peste 60% pe partea
dreapta (asimetria funcţionala a organismului,devierea spre dreapta, a
percepţiilor, atenţiei).
Dar şi gruparea mărfurilor trebuie făcuta după complexele de
consum: raioane, compartimente:”mărfuri pentru sugari”,”pentru
adolescenţi şi tineri”, ”pentru femei”, “cadouri”, “jucării”, “menaj”,
”cosmetice etc.
Situaţia actuala a puzderiei de “ buticuri”, “consignaţii”, “chioşcuri”, cu
spatii extrem de mici, fără expunere expoziţionala, fără sistematizare
conform complexelor de consum, cu o gama restrânsa de tipuri în cadrul
complexelor de nevoi, fără posibilitatea caracterului diversitate-calitate-
preţ, denota o îngreunare a contextului favorabil manifestării trebuinţelor
economice, psihosociale şi sociale ce se îmbina în activitatea comerciala.
Comparatorul nu este un specialist care să vadă produsul, citind
schiţa, prospectul ci doreşte să îl integreze în contextul personal având
criterii proprii de receptare şi apreciere care îi dau motivaţie şi creează
comportamentul.
Magazinul nu este numai piaţă de mărfuri ci şi muzeu şi prilej de
compensare, satisfacere, iluzorie a trebuinţelor cu posibilitatea devenirii
consumator real pentru comerciant.
3. CARACTERISTICI STRUCTURALE ALE ACTIVITĂŢII

COMERCIALE
Activitatea comerciala se desfăşoară sub acţiunea a doua categorii

de variabile principale:
a) unele rezultă din interacţiunea sa cu celelalte momente ale vieţii
economice
45
b) altele care sunt proprii activităţii comerciale ca atare; a doua

categorie defineşte comerţul şi serviciile ca un domeniu social
de mare complexitate de trăsături sociale şi psihosociale.
Este domeniul cu cea mai mare întindere de raporturi sociale şi
psihosociale a căror desfăşurare prezintă ritmuri şi aspecte generale şi
particulare deosebit de variate, unele pot fi prevăzute şi reglate altele sunt
imprevizibile şi nu se supun acţiunii de reglare.
3.1. AGLOMERAŢIA CONSUMATORILOR (FLUXUL

CONSUMATORILOR)
Este întâlnita în toate sectoarele comerciale. Cauza ei este

dependenta de variabile obiective şi subiective proprii activităţii
comerciale. Variabilele obiective ţin de două aspecte majore:
a) Nivelul de dezvoltare a reţelei comerciale:

- mărimea suprafeţelor de vânzare
- amplasarea şi profilarea corespunzătoare
- dotarea cu utilaj comercial şi mobilier corespunzător
- aplicarea unor forme de practicare a vânzării mai eficiente
b) Utilizarea unor anumite tehnici comerciale. Sunt menţionate
doua strategii principale:
- marketingul pentru a corela producţia cu cerinţele pieţii
fiind punctul de vedere al producătorului
- merchandisingul este punctul de vedere al comerciantului
şi vizează tehnicile şi procedeele care să duca la o vânzare
cât mai rapida a mărfurilor. Esenţă merchandisingului stă
în regula celor 5 R (right – potrivit):
1. marfa potrivita
2. la locul potrivit
3. in cantităţi potrivite
4. la timpul potrivit
5. la preţul potrivit
Totodată, factorii subiectivi se refera la calităţile personalului
comercial care avantajează său dezavantajează fluxurile consumatorilor.
Fluxul consumatorilor prezintă o serie de caracteristici care sunt

rezultatul împletirii a numeroşi factori.
Mărimea fluxului consumatorului este diferita în funcţie de anumiţi

factori:
Fluxuri temporale. Aglomeraţia este mai mare:
La începutul zilei;
La mijlocul zilei când se întrerupe sau se termină programul
de lucru;
La sfârşitul zilei;
La începutul şi sfârşitul săptămânii.
46
Fluxuri ocazionale. Aglomeraţia este mai mare, diferenţiata pe

sectoare comerciale, cu ocazia evenimentelor festive şi sărbătoreşti,
obiceiuri şi tradiţii.
Cunoaşterea de către personalul comercial a calendarului
sărbătorilor oficiale, a calendarelor religioase, a sărbătorilor populare ca şi
cunoaşterea specificului acestora sub aspectul cerinţelor de mărfuri proprii
“ complexelor de consum” cere un rol important în asigurarea condiţiilor
care să răspundă solicitărilor şi să regleze fluxurile şi aglomeraţia.
Aceste caracteristici ale conduitei consumatorilor nu pot fi influenţate
în sensul obţinerii unui flux constant, continuu deoarece ea este
determinata de fenomene complexe:
- ciclul noapte-zi;
- durata şi dispunerea programului de lucru al unităţilor
comerciale;
- timpul liber al cumpărătorului
- semnificaţia deosebita a unor evenimente
- datele calendaristice periodice ale încasării drepturilor
băneşti ale salariaţilor
- periodicitatea şi succesiunea anotimpurilor dar fără o
datare exactă
- sistematizarea localităţilor
- traseele rutiere
3.2. FACTORI SOCIO-ECONOMICI AI CONSUMULUI DE BUNURI

ŞI SERVICII
Repartiţia, distribuţia şi consumul sunt momente ale activităţii

economice şi totodată concepte ce semnifica trăsături care nu se limitează
la sfera, structura şi mecanismele economice.
Ca finalitate a celorlalte momente ale activităţii economice, consumul
îmbracă doua forme distincte:
A. Consumul determinat de necesităţile continuării procesului de
producţie
B. Consumul determinat de trebuinţele naturale şi spirituale ale
oamenilor.
Abordarea celor doua tipuri generale de consum este diferita prin
implicaţiile economice, sociale şi psihologice distincte.
Astfel, pentru tipul A comerţul este subordonat principiilor de
management (general şi particular-industrial, comercial şi alte domenii) şi
marketing asupra unor cumpărători şi consumatori neindividualizaţi sub
aspect psihosocial şi psihologic.
Perspectiva psihologică transpare numai luând în considerare ca
agenţii tranzacţiilor economice, comerciale determinate de factori
tehnologici, tehnici şi economici sunt fiinţe vii, oameni reali cu trăsături
psihosociale şi psihologice individuale.
Comportamentele lor nu sunt determinate de trebuinţele natural-
sociale proprii; acestea constituie doar câmpul, climatul psihosocial în care
se desfăşoară contactele şi negocierile. Trebuinţele şi interesele personale
47
sunt eliminate principial când îşi pun amprenta în procesul negocierii în

detrimentul tranzacţiei pur economice sunt incriminate juridic şi
sancţionate legal său administrativ.
Tipul B este specific implicaţiilor largi ale mecanismelor psihosociale
şi psihologice în sfera comerţului şi consumului.
In acest caz mediul socioeconomic are rol de câmp social ce
determina în anumita măsura comportamentele consumatorilor individuali.
Totodată generează structuri, tipologii şi legitatea ce guvernează
diversitatea comportamentelor individuale.
Factorii obiectivi implicaţi în consum:
- oferta de mărfuri;
- veniturile populaţiei;
- preţurile produselor;
- factori demografici şi sezonieri.
Nivelul, structura şi dinamica acestor factori antrenează o suita de
variabile socio-psihologice şi psihologice colective şi individuale astfel ca ,
se poate afirma şi susţine cu pertinenta, factorii obiectivi ai consumului
sunt traduşi şi remodelaţi de către caracteristicile subiective, afective şi
motivaţionale ale consumatorilor.
Oferta de mărfuri şi servicii determina dimensiunile cantitative şi
calitative ale consumului. Creşterea ofertei are drept consecinţe:
- satisfacerea unui număr mai mare de trebuinţe;
- creşterea gradului de satisfacţie;
- apariţia unor noi trebuinţe;
- crearea de noi modalităţi de satisfacere a trebuinţelor;
- diversificarea gusturilor, preferinţelor.
Efectele pot fi şi disfuncţionale cu repercusiuni asupra relaţiilor

psihosociale şi a vieţii psihice:
- diferenţierea şi stratificarea categoriei de consumatori;
- producerea unui şoc al abundentei şi placaje ale opţiunilor;
- modificarea structurii consumului şi a raportului dintre
ponderea complexelor de consum ca şi suprasolicitarea
unor trebuinţe în detrimentul altora raportate la o
structura ideala, optima a consumului conturata conform
unei exprimări teoretice umaniste;
- dinamica producţiei şi a ofertei de mărfuri supusa legilor
crizei, ce induc sentimente de frustrare şi crize de
consum.
Veniturile populaţiei afectează aspectele calitative şi cantitative ale
consumului.
Creşterea sau scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor
produce modificări importante în structura consumului:
- ponderea obiectelor de folosinţa îndelungata;
- cheltuielile pentru educaţie, cultură şi turism.
Ernst Engel a formulat principiul privind cererea de mărfuri pe baza
coeficientului de elasticitate.
48
Y X
Ex = ∆ :
Y X
Ex - coeficientul de elasticitate în funcţie de venit;

Y - volumul cheltuielilor;
X - volumul veniturilor;
D - creşterea veniturilor sau cheltuielilor.
Coeficienţii de elasticitate sunt:

- pozitivi;
- negativi.
Pozitivi – indica o creştere

1) unitari – proporţia creşterii cererii coincide cu
creşterea veniturilor;
2) supraunitari - cererea creşte în proporţie mai mare
decât veniturile;
3) subunitari - cererea este inferioara creşterii
veniturilor (nonconsumul - economisirea).
Coeficienţii negativi indica o scădere absolută a cererii, determinata
de sporirea veniturilor.
Preţul produselor influenţează evoluţia consumului individual.
Consumul este o funcţie:
a) a trebuinţelor;
b) a posibilităţilor pecuniare.
Preţul produselor influenţează:
- gestiunea bugetului
- urgentele de consum
- succesiunea achiziţiilor
- proporţiile de achiziţie pe produse şi substituiri între acestea
Mărimea prea mare sau prea mica a preţurilor generează

comportamente de indiferenţa faţă de aceste produse şi servicii ca
rezultat al relaţiilor dintre calitate, preţ şi volumul veniturilor.
Factorii demografici generează caracteristici ale nivelului, structurii
şi dinamicii consumului. Factorii :
- dinamica numărului populaţiei
- structura pe sexe şi vârsta
- raportul populaţiei ocupata şi totalul populaţiei
- structura pe familie a populaţiei
- structura pe medii (rural, urban)
- structura socio-profesionala şi ocupaţionala raportata la nivelul
veniturilor
O cerinţa fundamentala a înţelegerii determinismului
comportamentului consumatorilor este corelarea acţiunii factorilor într-un
paralelogram de forte al cărei rezultanta este consumul efectiv.
Variaţia factorilor socio - economici obiectivi acţionează prin
intermediul variabilelor psihologice şi psihosociologice. Acestea tind să
49
capete importanta fundamentala în condiţiile în care producţia şi comerţul

ating niveluri şi valenţe superioare în societăţile contemporane
superdezvoltate.
Reamintesc: factorii obiectivi sunt “traduşi” psihologic şi
psihosociologic suferind mutaţii ce scăpa analizei pur economiste: astfel
preţul este o variabila dependenta a prestigiului, sentimentului de
superioritate, simptomelor de grandomanie şi supraapreciere.
3.3. TREBUINŢE DE CONSUM
Intensitatea, structura şi persistenta trebuinţelor determina

cerinţele de consum sub aspect cantitativ şi calitativ. Cunoaşterea
ştiinţifica presupune desluşirea naturii, structurii şi modului de funcţionare
a trebuinţelor.
Măsurarea trebuinţelor şi a trăsăturilor acestora se poate face pe
doua căi:
a) măsurări indirecte prin măsurarea consumurilor. Curbele lui
Engel au reuşit intr-o oarecare măsura să dezvăluie dinamica şi nivelurile
trebuinţelor dar pertinenta econometriei nu este pe deplin satisfăcătoare.
b) evaluarea, măsurarea directa a trebuinţelor depăşeşte
limitele măsurării indirecte vizând şi trebuinţele latente, ce nu se exprima
prin cererea efectiva de consum.
Ideea de baza este stabilirea consumurilor absolut necesare în
raport cu normele raţionale de consum. Normele raţionale de consum
alimentar se stabilesc pe indicatori fiziologici de nutriţie.
Sunt precizate caloriile necesare pe unităţi biologice, pentru diverse
categorii de populaţie în funcţie de sex, vârsta şi sarcina de munca.
Trebuinţele de îmbrăcăminte şi încălţăminte alcătuiesc aşa-numitul
“garderob raţional” – dotaţie medie pe locuitor în funcţie de parametri
socio-demografici.
Studiul trebuinţelor este necesar pentru formularea previziunilor în
domeniul consumului, şi pe aceasta baza a nivelurilor şi structurii
producţiei bunurilor de consum şi serviciilor.
Tipologiile trebuinţelor omeneşti cuprind o mare varietate şi
diversitate de trebuinţe ireductibile la trebuinţele fundamentale,
elementare. în general, tipologiile cunoscute sunt insuficiente, nu acoperă
multitudinea de trebuinţe şi semnificaţiile psihologice şi psihosociologice
ale acestora.
Trebuinţa apare ca o cerinţa pe care omul o resimte faţă de
ambianta naturala, socială şi psihologica, cerinţe sub forma unei tensiuni
generate fie de o stare de dezechilibru care s-a creat în organism, fie de o
stare de satisfacţie pe care subiectul doreşte să o menţină o perioadă
îndelungată, să o sporească în intensitate şi să o diversifice.
Trebuinţa nu se confundă cu conduita, ea este doar veriga
psihologica a conduitei. Trebuinţa resimţită la nivelul conduitei devine
impuls care declanşează intenţia de acţiune şi se concretizează în
tendinţa care direcţionează acţiunea spre o finalitate concreta.
50
Tendinţele pot fi obiectivate imediat, determinând acţiuni şi

comportamente de consum sau pot fi amânate generând comportamente
de nonconsum, de economisire sau pot fi metamorfozate, transformate şi
chiar reprimate, blocate.
Tabloul psihologic, psihosocial şi social va apărea extrem de bogat
şi divers cu rezonanţe în întreaga personalitate şi activitate a oamenilor.
Manifestarea trebuinţelor prin comportament este reglată şi
autoreglată prin:
- interdicţii sociale sau morale;
- abundenţa produselor comercializate;
- raportul venituri-preturi;
- politicile de consum şi priorităţi ale structurii consumului:
- sistem propriu de valori;
- personalitatea individului.
3.4. MOTIVAŢIA DE CONSUM
Răspunsul la întrebarea “de ce se declanşează un anumit

comportament de consum”, în deceniul 4 sec. XX a apărut o noua direcţie
de cunoaştere ştiinţifica – “cercetarea motivaţiei de consum” M.R. iniţiata
de E. Dichter.
Alături de trebuinţe mai acţionează şi alte variabile interne
subiective ca: impulsuri, dorinţe, năzuinţe, aspiraţii, atitudini, opinii,
sentimente şi alte fenomene subiective individuale precum şi fenomene
psihosociale şi sociale de grup interiorizate în subiectivitatea oamenilor.
Toate aceste fenomene au fost denumite prin termenul de
motivaţie, ce desemnează un ansamblu de factori dinamici care
determina conduita unui individ sau grup.
Orice comportament de consum presupune un complex de motive=
complexe motivaţionale specifice consumului. Variabilele motivaţionale au
grade diferite de generalitate - individuale şi colective.
Un anumit tip de produse este preferat în funcţie de un model
cultural, iar un anumit articol este agreat de un cumpărător din motive
personale.
O caracteristica a complexelor motivaţionale este ca subiectul nu-şi
da întotdeauna seama cu suficienta claritate de elementele sale
constitutive. Experimentele au arătat ca nu se conştientizează unele
însuşiri ale produselor care au rolul motivaţional preponderent. Astfel la
cafea s-au enunţat ca principale însuşiri: concentraţia, culoarea,
consistenta, prospeţimea, preţul. Oferindu-se cafea obţinută în laborator
cu însuşiri superioare dar fără culoare, persoanele investigate au refuzat-
o, deci culoarea era mai importanta fără a fi clar conştientizată.
In complexele motivaţionale coexistă şi se îmbină motive de tip
raţional şi de tip afectiv. Ponderea lor este diferită dar rolul de declanşator
revine fiecărui tip.
Raţional, cumpărătorul apreciază utilitatea, calităţile funcţionale,
preţul, designul, gabaritul, culoarea dar intervin şi trăirile, emoţiile
specifice: bucuria dobândirii, satisfacţia pe care i-o oferă folosirea lucrului
51
respectiv, contactul spontan tip “ soc emoţional” (pozitiv-pentru cumpărare

său negativ-pentru neconsum), sentimentul de prestigiu (pentru a se
impune celorlalţi) inferioritate (resimţit prin lipsa unor produse sau servicii
folosite de colegi, prieteni).
Motivele raţionale şi cele emoţional-afective sunt fie în echilibru fie
în contradicţie,conflict. Motivaţia de consum, decizia de cumpărare trebuie
să aibă o intensitate deosebită, o semnificaţie majoră pentru a învinge
motivele contrare, de nonconsum.
Tabloul combinaţiilor este extrem de divers:
- preţ - prestigiu;
- calitate - emoţii pozitive;
- utilitate - emoţii artistice,.. etc.
O altă caracteristică a complexelor motivaţionale este susţinerea

reciprocă între tipurile de motive pentru argumentarea deciziei de
cumpărare. Prin “raţionamente afective” cumpărătorul justifică raţional
decizia declanşată de motive afective iar prin argumente personal-afective
susţine hotărâri mai puţin justificate raţional (preţul mare sau mic, utilitate,
calitate).
Motivaţia consumatorului privind atitudinea faţă de un anumit
produs decurge din raportarea la însuşirile produsului dar traduse şi în
variabile psihologice specifice personalităţii cumpărătorului. Dintre însuşiri
va aprecia raţional sau afectiv una dintre ele: spre exemplu la săpun
preferinţa nu consta în principal în miros, culoare ci în mărime şi forma
care dau o priza buna în contactul cu mana şi corpul consumatorilor.
Motivaţia ca factor psihologic şi psihosocial acţionează şi în cazul
unor elemente de natura obiectivă cum este preţul.
Preţul ridicat poate fi apreciat ca indice al unei calităţi superioare
dar motivaţia subiectiva este mai complexă: convingerea că a achiziţionat
un lucru de valoare, sentimentul de superioritate în legătura cu folosirea lui
şi în raport cu cei care nu-l au, garanţia durabilităţii şi siguranţei în timp
(“sunt prea sărac pentru a cumpăra ieftin”).
Un preţ scăzut are rezonante psihologice şi psihosociale variate:
inacceptabil calitativ, inferioritate, caracter efemer, devalorizare,
depersonalizare.
Regulile psihosociale contrazic legile economice atunci când se
depăşeşte un anumit prag psihologic şi psihosocial.
Creşterea preţurilor este pragul psihologic maxim şi mai ales
scăderea preţului sub un prag psihologic generează şocuri ale
consumului.
Aşa numitul “efect Veblen” arată că prin scăderea preţului se
ajunge la scăderea cererii ceea ce din punct de vedere economic pare un
paradox.
Un rol deosebit de important în motivaţia consumului îl au o serie
de factori psihosociologici evidenţiaţi de G. Katona - cum sunt optimismul,
încrederea sau pesimismul, neîncrederea, sentimente pe care le trăiesc
indivizii şi populaţia prin perceperea subiectivă a nivelurilor veniturilor şi a
stării generale a societăţii raportate la mărimea familiei.
52
Efectele acestor complexe motivaţionale constau în creşterea sau

scăderea cheltuielilor de consum, modificarea structurii ierarhiei
complexelor de consum, amplificarea atitudinii consumatoriste sau a
nonconsumului, schimbarea ponderii motivaţiei raţionale sau afective şi,
uneori, explozia consumurilor aberante raportate la norme, reguli, tradiţii
statuate social şi moral.
Implicaţiile acestor efecte în plan economic, comercial sunt
profunde şi uneori spectaculoase.
3.5. MOTIVAŢIILE DE CONSUM ŞI PROGNOZA ECONOMICĂ ŞI

COMERCIALA
Cercetarea motivaţiei scoate în evidenta valoarea funcţionala a

tipurilor generale de motive atât a celor individuale cât şi a celor colective.
Motivele individuale având caracter particular, singular, au şanse
reduse de a fundamenta prevederea comportamentului consumatorilor.
Importanta lor se adresează numai capacitaţii intuitive, reacţiilor
spontane, imaginaţiei şi improvizaţiei lucrătorului comercial.
Motivele generale având caracter colectiv, de grup, categorie
socială sau colectivitate sunt compatibile cu elaborarea de principii
comerciale şi dirijarea comportamentelor tipologice.
Psihologia şi psihosociologia contemporană explică personalitatea
umană şi trăsăturile ei pornind de la principiul ca acestea nu pot fi înţelese
plecând de la individul izolat ci de la faptul ca face parte şi este rezultatul
integrării, socializării în grupuri sociale: familie, grupuri profesionale,
grupuri nonformale, categorii şi clase sociale, colectivităţi locale, regionale,
etnice, religioase.
Indivizii adoptă comportamente ale grupului de apartenenţă sau
aspiră la modelele grupului de referinţă, vizând statusuri virtuale.
Înainte de a dobândi statusul psihosocial şi social indivizii joacă un
comportament de rol mai mult sau mai puţin corespunzător acelui status în
care include şi elemente ale modelelor fizic şi moral ale acestora.
Cunoaşterea specificului comportamental al grupurilor, a tendinţelor
generale specifice permite previziunea asupra tipului de consumator pe
care îl reprezintă. De aici şi orientarea personalului comercial în dirijarea
propriului comportament.
Se ştie ca motivaţia de consum este constituită din elemente
ideative şi comportamentale specifice grupurilor sociale: opinii,
prejudecaţi, credinţe, obiceiuri şi atitudini, modele socio-culturale, tendinţe
conservatoare sau novatoare, mode.
Fiecare dintre acestea circumscrie o structura, un nivel şi o
modalitate a consumului de produse şi servicii.
Chiar dacă nu înţelegem modalitatea cum se constituie aceste
caracteristici de consum, ne interesează existenta lor şi influenta pe care o
exercita asupra comportamentelor de consum.
Un factor important îl reprezintă opiniile. Opinia este expresia
atitudinilor individuale şi de grup asupra unui fapt, obiect, acţiune,
53
comportament, idee, asupra a orice suscita interesul purtătorului de opinie

şi comporta deosebiri, divergente şi opoziţii.
Noţiunile, judecăţile factuale, judecăţile de comandă,
raţionamentele prin consens nu sunt susceptibile formulării de opinii.
Nerespectarea lor duce la comportamente deviante sancţionate social şi
psihosocial.
Având ca origine stările de spirit, aspiraţiile generale, opţiunile
difuze, opiniile au intensitate şi persistenta mare şi un rol major în
comportamentele latente şi efective. Totodată ele sunt susţinute sau
respinse de opiniile de grup care se impun datorita pericolului de
excludere sau izolare, marginalizare a individului de către grup.
Apare astfel situaţia unui comportament impus de grup sau o
dedublare a comportamentului de cumpărător sau consumator în funcţie
de personalitatea individului. Aşa este cazul cu moda, respinsă de unele
grupuri şi categorii de consumatori dar adoptata ocazional de unii indivizii
ca forma de evadare de la rigorile grupului. Aşa este în concediu, excursii,
timp liber în general constituind un factor al achiziţionării unor produse.
Zvonurile, de toate categoriile au un impact deosebit asupra
comportamentelor de consum şi provoacă consecinţe asupra structurii
cheltuielilor şi consumului. Devine factor al motivaţiei de consum,
modificând profund relaţia socială şi psihosocială specifica activităţii
comerciale. Antrenând mari grupe de consumatori creează fluxuri ample
de opinie, adevărate norme la care comerţul trebuie să adopte strategii şi
metode de cunoaştere, prevedere şi acţiune.
Receptarea zvonurilor, analiza lor, sesizarea efectelor la început
proprii anumitor categorii de comparatori(bătrâni, oameni cu venituri mici
sau mari în funcţie de produse-persoane cu viziuni pesimiste, cu un grad
sporit de credulitate, pensionarii-care sunt şi agenţi ai zvonurilor) pentru ca
apoi să mărească masa categoriilor de consumatori.
Consecinţele psihologice şi sociale sunt deosebit de complexe
antrenând totalitatea structurilor sociale, comportamentale şi subiective.
Zvonurile au cel mai mare impact asupra:

- persoanelor(familiilor) cu venituri mici şi mijlocii;
- persoanelor singure sau cu familii numeroase;
- cu un grad înalt de responsabilitate faţă de familie;
- persoanelor care resimt mai puternic obiectiv şi
subiectiv insecuritatea consumului.
Efecte:
- asupra fluxurilor de vânzare şi a complexelor de
consum
- alimente(amânarea impactului)
- forme de tezaurizare.
3.6. FACTORI PSIHOLOGICI AI MOTIVATEI DE CONSUM
Motivaţia intima a comportamentului de consum are un caracter mai

special decât factorii generali.
54
Decurgând din raportarea mai profunda la structurile psihosociale şi

sociale din angajarea psihosociologica a unor elemente ale personalităţii,
motivele speciale mai importante sunt :
1. sentimentul afirmării de sine:

- se proiectează prin obiecte şi servicii
- proiecţia poate fi reala sau iluzorie
- comportamentul denota superioritate, diferenţiere,
hotărâre, orgoliu
2. sentimentul mulţumirii de sine:

- alegând un produs sau serviciu consumatorul
apreciază pozitiv şi laudativ comportamentul său
- pretinde confirmarea alegerii din partea
comerciantului şi a altor oameni ceea ce îi sporeşte
sentimentul motivaţional.
3. sentimentul de preţuire şi afecţiune pentru alta persoana:

- proiectează asupra produsului propriile sentimente
faţă de persoana destinatară (cadouri)
- percepe obiectul sau serviciul prin prisma însuşirilor
persoanei şi a relaţiilor complexe cu aceasta, a
reacţiilor mai mult sau mai puţin previzibile
- cazul extrem - poziţia de noncumpărător al unor
produse pentru un alt consumator (cu care se află în
relaţii afective negative).
4. Sentimentul puterii.
In structurile ierarhice de grup, în funcţie de poziţia în acestea,
produsele şi serviciile devin simboluri ale ierarhiei şi puterii.
Apare un paralelism între ierarhia persoanelor în grup şi ierarhia
bunurilor dobândite şi folosite de aceste persoane.
Aceste paralelisme pot fi conforme şi nonconforme, cu implicaţii
asupra relaţiilor de grup, dar exprimând particularităţi ale personalităţii
cumpărătorului.
Cazuri:
- simbolurile tipurilor de lideri
- respectarea simbolurilor
- conformiştii şi oportuniştii nu vor purta obiecte de calitate, forma,
culoare sau preţul celor folosite de şefi, lideri
- nonconformiştii şi persoanele care se supraevaluează vor căuta
să depăşească nivelurile ierarhice
Stările conflictuale şi efectele generate de aceste comportamente
sunt deosebit de complexe, diverse şi ascunse , mascate, greu de înţeles
în termeni comuni.
55
5. Manifestarea spiritului creator exprima mai evident:

- Trasatori ale persoanelor
- Diferenţierea dintre cumpărător şi consumator
- Persoane care doresc să intervină asupra produsului sau
serviciilor:
Cumpără materiale şi mai puţin produse;
Cumpără produse ce permit acţiunea asupra lor (semi-
preparate, confecţii, produse semiansamblate, mobilă
modulară, intervin în ambianţa camerei de hotel);
Participă efectiv şi activ în realizarea serviciilor pe baza de
comanda sau la instalarea produselor.
Sesizarea acestui tip de comportament şi motivaţiei sale este de

mare utilitate pentru desfăşurarea activităţilor comerciale şi de servicii.
Posibilii clienţi nu vor reveni în condiţii de impunere a nonintervenţiei
personale.
6. Sentimentul originii
Atât cumpărătorul (consumatorul) cât şi produsul are origine. Relaţia
dintre originile statale ale vânzătorului şi produsului este multiformă şi
ambivalentă.
- agrearea produselor şi a vânzătorilor ce amintesc de originea
cumpărătorului
- refuzul a ceea ce evoca o anumita origine pe baza unui
mecanism psihosociologic intim şi a unei experienţe de viaţa ce
determina un sistem valoric anumit şi într-un context existenţial
dat
- cu unele excepţii(produse artizanale) străinii căuta produse
străine
- autohtonii au mirajul produselor străine indiferent de calitatea
lor.
Aceste aspecte interesează deopotrivă producţia interna şi comerţul.
3.7. NONCONSUMUL SAU CONSUMUL DE PERSPECTIVA
Studiul trebuinţelor reale şi al comportamentelor reale de consum

reprezintă doar o parte din cercetarea globală psihosociologică a
consumului şi în consecinţă a managementului comercial şi de turism.
Trebuinţele latente, comportamentul de economisire vizează tendinţa
viitoare a consumului în contextul economic social şi psihosociologic al
societăţii, grupurilor şi indivizilor.
Analiza macroeconomică a economiilor a reliefat ca în ansamblu cu
cât este mai ridicat venitul naţional cu atât creste procentul de venit
economist.
Factorii şi condiţiile sporirii venitului naţional şi corespunzător al
venitului economisit al societăţii instituţionalizate şi populaţiei sunt:
- creşterea indicatorilor producţiei materiale;
- stabilitate monetara;
56
- balanţa de plăti activa în comerţul exterior;

- autoritatea legilor;
- optimitatea funcţionarii instituţiilor publice şi sociale.
Destinaţiile şi formele de sporire/utilizare a venitului economisit:
- sursa secundara de investiţii sociale;
- sursa de sporire/acumulare prin dobânzi a sumelor
economisite în sisteme sociale instituţionalizate;
- modalităţi de depăşire a consumului curent;
- forme general folosite în afara comerţului şi a economisirii
instituţionalizate.
In plan microeconomic nu sunt acceptate fără obiecţie concluziile
generale ale economiştilor.
Particularităţile comportamentului de nonconsum (economisire)
individual sunt dependente de :
- previziunea consumatorilor asupra evoluţiei veniturilor
proprii
- influenţa preţurilor asupra comportamentului de
cumpărare şi de consum
- aspiraţiile de consum şi comportamentele habituale
- frustrările cotidiene şi de durata în funcţie de standardul
de viaţa asumat şi cel dorit
- tipul de personalitate în care sunt incluse caracteristici
ale atitudinilor şi comportamentelor de consum.
Rezultatele unei cercetări:

- tinerii necăsătoriţi economisesc din venituri(băieţii 14%,
fetele 22%)
- ca scop (1/3 din tineri fără scop precis), 2/3 din tineri
pentru proiecte de viitor
- după destinaţie( complexe de consum) a. băieţi “timp
liber”, concedii, îmbrăcăminte, electronice, auto; b. fete
“căminul”, menaj, îmbrăcăminte, concedii.
În general la tineri domina complexul timp liber şi motivaţiile

psihosociologice privind sentimentul afirmării de sine, mulţumirii, preţuirii şi
afecţiunii pentru alta persoană, manifestarea spiritului creator.
”Stilul este omul însuşi”

Stilul de consum (sau de economisire):
- avarul şi generosul;
- chibzuitul şi nechibzuitul;
- economul şi risipitorul.
Temperamentul
- sangvinicul - echilibrat;
- colericul - impulsiv;
- melancolicul - econom;
- flegmaticul – inert, consumator mediu;
57
Deşi problema nonconsumului este dificil de studiat câteva concluzii

generale pot fi justificate:
- economiile cele mai mari le au persoanele cu veniturile cele mai
ridicate;
- problema economilor nu este pur economică ci are implicaţii
psihologice şi psihosociologice. Studiul sub acest aspect reprezintă o
necesitate pentru managementul comercial.
- motivaţia psihosociologica este mai complexa şi mai intensă la
persoanele şi menajurile cu venituri mai mici (dar nu sub un anumit prag
sub care comportamentul de economisire devine imposibil economic).
Comportamentul de nonconsum(economisire) relativ este considerat
din perspectiva psihosociologică drept consum de perspectivă.
- identificarea motivelor şi scopurilor nonconsumului
- sesizarea oscilaţiilor publicului consumator constituie o bază
ştiinţifica pentru prognoza consumului şi fundamentarea
politicilor comerciale precum şi a metodelor şi procedeelor
utilizate în reţeaua de vânzări şi servicii
- publicitatea şi reclama (uneori creează ostilitate – vezi la filme t.v.)
- tactica preturilor
- formele alternative la comportamentul de economisire
- vânzare în rate;
- creditarea clienţilor stabili, conturi deschise la firmele comerciale
- cărţile de credit şi conturi anticipative ale clienţilor tradiţionali cu
venituri mari;
- restituiri de produse neconsumabile şi înlocuiri de produse cu
valoare mai mare creditate;
- închirieri de bunuri cu tarife acceptabile.
Un umorist afirma că e mai bucuros să facă datorii decât economii:

- datornicul are satisfacţia utilizării produsului sau însuşirii de
la dobândire până la plata integrală şi după;
- economul este frustrat până la dobândire şi după aceea.
58
BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ
1. Petre Andrei, „Sociologie generală”, Ed. Academiei R.S.R.,

Bucureşti, 1970.
2. Jan Szczepanski, „Noţiuni elementare de sociologie”, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1972.
3. Raymond Boudon (coord.), „Tratat de sociologie”, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1997.
4. * * * „Sociologia franceză contemporană”. Antologie. „Ed. Politică,
Bucureşti, 1971.
5. Iacob Cătoiu, Nicolae Teodorescu, „Comportamentul
consumatorului. Teorie şi practică”, Ed. Economică, 1997.
6. Traian Herseni, „Psihosociologia organizării întreprinderii
industriale”, Ed. Academiei R.S.R., Bucuresti, 1969.
7. Cătălin Zamfir, „Metoda normativă în psihosociologia organizării”,
Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.
8. * * * , „Cercetări de sociologie economică”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1972.
9. L. Plugaru, E. Alecu, „Noţiuni de psihologie şi etică comercială”, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
10. Tiberiu Prună, „Psihologie economică, Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1976.
11. Alvin Toffler, „Spasmul economic”, Ed. Antet, 1999.
12. George Butunoiu, „Tehnici de vânzare”, Ed. All Educational,
Bucureşti
13. N.N. Constantinescu, „Dileme ale trenziţiei la economia de piaţă”,
Ed. Ager – Economistul, Bucureşti, 1992.
14. Anton Tabachiu, „Cerinţe psihologice pentru conducerea unităţilor
economice, Ed. Politică, Bucureşti, 1974.
15. Maria Moldoveanu, Dorina Miron, „Psihologia reclamei”, Ed. Libra,
Bucureşti, 1995.
59
16. Claudette Lafaye, „Sociologia organizaţiilor”, Ed. Polirom, Iaşi,

1998.
17. Cătălin Zamfir, „Psihologia organizării şi a conducerii”, Ed. Politică,
Bucureşti, 1974.
18. Ion Petrescu, „Psihologia conducerii colective a întreprinderilor
industriale”, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1977.
19. Toma Georgescu, „Negocierea afacerilor”, Ed. Porto – Franco,
Galaţi, 1992.
20. Emilia Tănăsescu, „Istoria gândirii economice. Epoca modernă şi
contemporană”, Ed. Evrika, Brăila, 2000.
60
TESTE
Capitolul I
1. Una dintre cauzele interesului pentru sociologie este:

a. cunoaşterea Universului
b. respectarea dogmelor religioase
c. aflarea unor legităţi sociale obiective
d. cunoştinţa de sine
R=c
2. Întemeietor al sociologiei ştiinţifice este considerat:

a. Auguste Comte
b. Kurt Lewin
c. Jan Szczepanski
R=a
3. Care sociolog român defineşte sociologia ca: „ştiinţa realităţii

sociale” ?
a. Dimitrie Gusti
b. Petre Andrei
c. Miron Constantinescu
R=a
4. Care sunt problemele esenţiale pentru definirea specificului

socialului ?
a. raportul dintre societate şi natură
b. raportul dintre individ şi societate
c. în ce constă specificul, natura societăţii
d. care sunt epocile istorice
e. încotro se îndreaptă omenirea
R = a,b,c
5. Care dintre sociologi consideră că specificul socialului constă în

sistemul de grupare ?
a. Emile Durkheim
b. Georges Gurvitch
c. Gabriel Tarde
R = a,b
6. Cine defineşte specificul socialului prin fenomenul de imitaţie

a. E.A.Ross
b. Gabriel Tarde
c. R.K. Merton
R=b
61
7. Se consideră drept criterii ale socialului:

a. prietenia
b. constrângerea
c. agresivitatea
d. contagiunea
e. diferenţierea
R = b,d
8. Semne ale socialului sunt:

a. puterea
b. ierarhia
c. complementaritatea
d. valoarea
e. stratificarea
R = a,d
9. Puterea este semn al socialului în situaţia:

a. individului care se identifică cu societatea
b. individului care se opune societăţii
c. societăţii în tranziţie
R=b
10. Puterea şi valoarea, ca semne ale socialului sunt:

a. opuse
b. separabile
c. complementare
d. indiferente reciproc, separate
R=c
11. De către care sociologii de ramură este studiată morfologia socială?

a. sociologia familiei
b. sociologia dinamică
c. sociologia mediului rural
d. sociologia economică
e. sociologia zonelor montane
R = c,e
12. Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială este

studiat de către:
a. sociologia politică
b. sociologia artei
c. sociologia comparată
d. sociologia economică
e. sociologia pieţei
R = d,e
62
Capitolul II
1. Sociologiile de ramură şi ştiinţele sociale particulare studiază:

a. faptele sociale totale
b. faptele sociale parţiale
c. domeniile sociale conexe
d. societatea globală
R=b
2. Faptele economice sunt prin esenţa lor:

a. pur economice
b. sociale
c. psihologice
d. psihosociale
R=b
3. Sistemul politic reprezintă un:

a. sistem independent
b. component al morfologiei sociale
c. subsistem al sistemului social global
R=c
4. Diletantismul politic decurge din:

a. luarea în considerare a concluziilor şi propunerilor
sociologilor
b. ignorarea rezultatelor investigaţiilor sociologice
c. respingerea diagnozelor şi prognozelor sociologice
R = b,c
Capitolul III
1. Care dintre următoarele trăsături aparţin faptelor sociale?

a. aparţin existenţei sociale
b. decurg din natura biologică a oamenilor
c. sunt manifestări ale esenţei sociale a oamenilor
d. se manifestă ca evenimente
e. interesează doar persoana individuală
f. au o exterioritate faţă de conştiinţa oamenilor
R = a,c,d,f
2. Care dintre următoarele fapte au semnificaţie şi importanţă?

a. fapte sociale parţiale
b. fapte sociale totale
c. fapte sociale reale
d. fapte psihologice
e. fapte sociale aparente
R = a,b,c,e
63
3. Ce poate fi considerat fapt social ?

a. apariţia unui produs industrial
b. votarea unei legi
c. culegerea unui fruct din pădure
d. receptarea cântecului unei păsări
e. creşterea preţului unui produs
R = a,b,c
4. Au calitatea de fenomene sociale:

a. naşterea unui copil
b. şomajul
c. cumpărarea unui autoturism
d. criminalitatea
e. decăderea moravurilor
R = b,d,e
5. Care dintre aceste noţiuni exprimă procese care au loc în

societate?
a. procese interpersonale
b. natalitatea
c. mortalitatea
d. procese neostructurante
R = b,c
6. Care tipuri de procese sociale se disting după conţinutul şi

modalitatea de soluţionare?
a. procese de asimilare
b. procese între individ şi grup
c. procese intrapersonale
d. procese de cooperare
e. procese de competiţie
R = a,d,e
Capitolul IV
1. Care dintre următorii sociologi consideră că variabilele economice

sunt independente şi generatoare de forme sociale?
a. Georges Gurvitch
b. Karl Marx
c. Max Weber
d. Raymond Boudon
e. J.Stuart Mill
R = b,c
2. Căror sisteme economice le este proprie aprecierea că economia

are ca premisă propria structură productivă ?
a. al lui K.Marx
b. al lui J.M. Keynes
64
c. al lui Emile Dürkheim

d. al lui A.Smith
e. al lui Alvin Toffler
R = a,c
3. Studiul valorilor orientative şi comportamentale aparţine:

a. sociologiei producţiei
b. sociologiei repartiţiei şi a schimburilor economice
c. sociologiei consumului
R=b
4. Comportamentul de consum, de nonconsum, de tezaurizare se

studiază la nivelul:
a. macrosocial
b. mediu social
c. microsocial
R=c
Capitolul V
1. Experienţa istorică a dus la formularea câtorva afirmaţii privind

economia de piaţă. Care sunt acestea ?
a. economia de piaţă nu duce neapărat la succesul economic
b. economia de piaţă s-a instituit în numeroase ţări
c. făurirea economiei de piaţă este un proces natural
R=a
2. Alternanţa dintre criza economică şi avânt economic, în România ,

s-a produs:
a. pe perioade îndelungate
b. într-o perioadă scurtă
c. ca fenomene simultane
d. nu se manifestă
R=b
3. Legătura dintre economia de piaţă şi sistemul politic-democratic

este:
a. reciprocă
b. nereciprocă
c. direct proporţională
d. opusă
R=b
4. Care concept actual desemnează prin indicatorii săi toate domeniile

socialului?
a. nivelul de trai
b. standardul de viaţă
c. modul de trai
65
d. calitatea vieţii
e. bunăstarea economică
R=d
5. Cărei trebuinţe fundamentale îi corespunde ca formă socială

activitatea educativă?
a. de schimb de substanţe şi energie cu mediul
b. de apărare a organismului şi speciei
c. de reproducere a indivizilor şi speciei
R=c
6. Care poziţie politică respinge intervenţia statului în economie ?

a. socialistă
b. dirijistă
c. neoliberalistă
d. corporatistă
R=c
7. Care este conceptul ce defineşte modul în care indivizii, grupurile

etc. reflectă realitatea socială?
a. conştiinţa de sine
b. percepţia socială a situaţiei
c. teoriile ştiinţifice
d. doctrinele politice
R=b
8. Ce poate fi obiect al opiniei individuale şi publice?

a. noţiunile ştiinţifice
b. judecăţile factuale şi de comandă
c. fenomene, relaţii, programe susceptibile de controverse
d. senzaţiile psihice
R=c
9. Cum poate fi percepţia socială sub aspectul valorii şi sensului

acordat de segmentele de populaţie?
a. superioară
b. pozitivă, benefică
c. exhaustivă
d. negativă
e. conformistă
R = b,d
10. Cărui proces al tranziţiei i se asociază în percepţia subiectivă a

populaţiei fenomenele de şomaj, sărăcie etc ?
a. privatizare
b. restructurare şi reformă
c. liberalizare
R=b
66
11. Constituirea proprietăţii private este percepută de populaţie în mod:

a. negativ
b. favorabil
c. indiferent
R=b
12. Cum este privită proprietatea de către sociologie ?

a. ca formă juridică
b. ca raport între individ şi un obiect
c. ca relaţie socială între indivizi mijlocită de un obiect
d. ca însuşire a unui obiect
R=c
13. Cum este imaginea în percepţia populaţiei a fenomenului de

diversificare a orientărilor politice şi apariţiei a numeroase partide?
a. pozitivă
b. negativă
c. indiferentă
R=b
14. În procesul de tranziţie, în România, care dintre momentele ciclului

economic a devenit preponderent ?
a. producţia
b. repartiţia
c. circulaţia
d. reproducţia
e. consumul
R=c
15. În care subsistem al întreprinderii ca sistem social global, rolul

principal îl au inginerii?
a. subsistemul socio-uman
b. subsistemul tehnologic şi tehnic
c. subsistemul economic
R=b
16. Care funcţii sunt esenţiale pentru subsistemul social uman al

întreprinderii?
a. asigurarea nivelului de producţie
b. asigurarea finalităţii economice
c. socializarea şi integrarea socială a individului şi grupului
d. realizarea satisfacţiei sociale
R = c,d
17. În viziunea sociologiei, ca fenomen social, şomajul determină:

a. eliminarea „găurilor negre”
b. deteriorarea poziţiei, statusului şi comportamentului
indivizilor şi grupurilor
c. stimularea competitivităţii
67
d. stimularea motivaţiei muncii

e. creşterea valorii resurselor umane
R=b
18. Care factori au rol mai mare în constituirea atitudinii corecte faţă de
muncă?
a. factorii organizatorici
b. stimulentele materiale
c. stimulentele morale
d. calificarea profesională
R=c
19. Îngrijirea sănătăţii, învăţământul, cultura, pensiile sunt obiective ale:

a. protecţiei sociale
b. asigurărilor sociale
c. asistenţei sociale
R=b
20. Care dintre costurile economice şi sociale ale tranziţiei sunt

acceptate de către populaţie?
a. costuri sociale obiectiv necesare
b. costuri sociale produse de politicile economice
c. costuri sociale provenite din repartiţia în interiorul societăţii
d. costuri sociale ale integrării în structuri europene şi
euroatlantice (parţial)
R = a,d
21. În lipsa „controlului social” ce consecinţe produc facilităţile acordate

întreprinzătorilor economici?
a. reconversia profesională
b. susţinerea financiară a fenomenului de corupţie
c. creşterea consumului neproductiv
d. retehnologizarea unităţilor economice
e. sporirea costurilor sociale suportate de către populaţie
R = b,c,e
Capitolul VI
1. Cărui autor îi aparţine, ca scenariu al viitorului, lucrarea „Civilizaţia

anului 1995” ?
a. Giuseppe Proserpino
b. Jean Fourastier
c. Mircea Maliţa
R=b
2. În care Raport către Clubul de la Roma se cer noi metode politice,

sociale etc. pentru a contracara efectele creşterii economice?
a. „Limitele creşterii”
68
b. „Să ieşim din epoca risipei”

c. „Viitorii 200 ani”
R=b
3. Ce concept exprimă arta de a trăi, etica şi estetica relaţiilor umane?

a. nivelul de trai
b. modul în care oamenii îşi satisfac trebuinţele
c. stilul de viaţă
R=c
4. Aparent paradoxal, la „Nivelul şi structura consumului” apare un

indice nonmaterial. Care este acesta?
a. calitatea instrucţiei şi educaţiei
b. gradul de confort al traiului cotidian
c. accesul la informaţie
R=c
5. Sub aspect social, ce se crează în procesul de producţie?

a. produsul de consum
b. consumatorul ca subiect al consumului
c. modul de a consuma produsul
R = a,b,c
6. Care variabile sociale obiective aparţin consumului şi

consumatorului?
a. moda, tradiţiile, obiceiurile
b. caracteristicile sezoniere
c. mărimea familiei
d. prestigiul
e. sexul
R = b,c,e
7. Ce reprezintă valenţele simbolice ale produselor şi serviciilor?

a. variabile subiective
b. variabile obiective
c. variabile neutre
d. variabile complementare
R=a
8. Care dintre următorii psihosociologi defineşte trebuinţele

secundare ca fiind psihosociale?
a. Ralf Linton
b. Jean Stoetzel
c. Petru Pânzaru
R=a
9. Care psiholog a întocmit o „Piramidă a trebuinţelor” ?

a. André Girard
b. b. Abraham Maslow
69
c. Henri Bergson
R=b
10. Ce înţelegem prin conceptul: „Complex de consum”?

a. o unitate comercială
b. volumul mărfurilor expuse
c. un ansamblu de necesităţi (trebuinţe)
R=c
11. Esenţa cărei activităţi este regula celor 5 R (right-potrivit)?

a. marketing
b. management
c. merchandising
R=c
12. Cărui flux al consumatorului îi corespunde comportamentul în

funcţie de datele sărbătorilor religioase ?
a. fluxuri temporale
b. fluxuri întâmplătoare
c. fluxuri adiacente
d. fluxuri ocazionale
R=d
13. „Coeficientul de elasticitate” privind cererea de mărfuri a fost

formulat de către:
a. Ernst Engel
b. Henri Pieron
c. Scipio Sighele
R=a
14. Care coeficienţi de elasticitate indică o creştere a cererii de

produse?
a. negativi
b. unitari
c. supraunitari
R = b,c
15. Ce se înţelege prin „econometrie”?

a. măsurarea trebuinţelor umane
b. evaluarea economiilor băneşti
c. activitatea comercială în unităţi tip „METRO”
R=a
16. Ce reprezintă comportamentul de nonconsum?

a. o trebuinţă satisfăcută imediat
b. o trebuinţă amânată
c. o trebuinţă reprimată
d. o acţiune de economisire
e. o trebuinţă latentă
70
R=d
17. De către cine a fost iniţiată „cercetarea motivaţiei de consum -

M.R.”?
a. E. Dichter
b. W. Wundt
c. P. Lazarsfeld
R=a
18. Ce se înţelege prin „raţionamentul afectiv” al motivaţiei de consum

?
a. aprecierea utilităţii produselor
b. evaluarea preţului psihologic
c. justificarea raţională a deciziei determinate afectiv
d. un tip de raţionament logic
R=c
19. Care tip de factori motivaţionali ai consumului a evidenţiat

G.Katona?
a. psihologici
b. psihosociologici
c. economici
d. sociali
e. culturali
R=b
20. La care categorie de persoane zvonurile au cel mai mare impact în

influenţarea comportamentelor?
a. persoanele singure sau cu familii numeroase
b. persoanele cu studii superioare
c. persoanele cu grad înalt de responsabilitate în familie
d. adolescenţii şi tinerii
R = a,c
21. În care factor psihologic regăsim paralelismul între ierarhia

persoanelor şi bunurilor?
a. sentimentul mulţumirii de sine
b. sentimentul originii
c. sentimentul puterii
d. manifestarea spiritului creator
R=c
22. Care tip de temperament are un comportament de economisire?

a. sanguinicul
b. colericul
c. flegmaticul
d. melancolicul
R=d
71

Sociologie Economica Iorga Marin

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sociologie Economica Iorga Marin

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARIN IORGA

Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi

1. Constituirea sociologiei ştiinţifice ..................................................................... 6

1. Relaţiile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice ................... 12

1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale.................................................... 15

1. Aspecte sociale ale tranziţiei spre economia de piaţă în România ............... 21

2. Percepţia socială şi implicaţiile sociale ale tranziţiei...................................... 25

1. Teorii şi prognoze generale privind producţia şi consumul............................ 38

Sociologia mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi acţiune

1. nevoia de explicare a schimbărilor în raport cu marile sisteme

2. cerinţa de a fundamenta teoretic şi practic aceste schimbări

3. aflarea unor legităţi sociale obiective, care să dea garanţia

4. desluşirea raţională dar şi empirica, concretă a evenimentelor

Ambele sunt caracterizate prin conservatorism, de un anumit

1. CONSTITUIREA SOCIOLOGIEI ŞTIINŢIFICE

Apariţia sociologiei ca ştiinţă s-a produs într-o etapă în care s-au

Gândirea sociologică, încercarea de explicare a unor fenomene

2. DEFINIŢII ALE SOCIOLOGIEI

În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei

John Stuart Mill (1803-1873) „Sociologia este ştiinţa

3. OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI GENERALE

Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa,

1. raportul dintre societate şi natură ( întrebări şi răspunsuri)

2. raportul dintre individ şi societate

3. în ce consta specificul, esenţa societăţii

3.1. SPECIFICUL SOCIALULUI

In această privinţă s-au conturat două poziţii:

1. originală în concepţiile lui E.Durkheim şi G.Gurvitch care

2. formulată de G.Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat

În definirea specificului socialului un al-II-lea aspect îl reprezintă

Pentru cea de-a doua poziţie criteriul socialului sunt imitaţia şi

2. autoritatea = influenţa acceptată, recunoscută devine autoritate;

3. influenţa recunoscută, acceptarea fundamentată pe baza unor

În absenta legitimităţii puterea se exercită, influenţa se manifestă

În situaţia concordanţei dintre individ şi societate preponderentă ca

4. STRUCTURA SOCIETĂŢII ŞI STRUCTURAREA INTERNĂ A

Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi

1. Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica

b) Geneza structurilor şi proceselor sociale, continuitatea şi

2. Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc

3. Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea

4. Ansamblul instituţiilor sociale, al structurilor spirituale,

5. Ansamblul structurilor psio-sociale studiate printr-o abordare

6. Ansamblul structurilor şi tipurilor de cultura şi civilizaţie,

Societatea ca sistem global şi structurile sale constitutive sunt obiect

1. RELAŢIILE SOCIOLOGIEI CU ECONOMIA POLITICĂ ŞI

Atât economia politica şi ştiinţele economice cât şi sociologia

• relaţii interumane (atât cele formale, oficiale fixate prin legi,

Aceşti factori socioumani sunt studiaţi de sociologie, psihologie

2. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi cu practica

Ştiinţele politice se ocupă de problemele statului, ale altor instituţii şi

Â politicul poate să ignore său să respingă rezultatul

Sociologul nu poate fi făcut vinovat în mod direct de efectele

1. FAPTE, FENOMENE, RELAŢII ŞI PROCESE SOCIALE

Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială, faptele,

1.1. NOŢIUNEA DE FAPT SOCIAL

În literatura sociologica se utilizează cu acelaşi înţeles atât noţiunea

Ö au o exterioritate în raport atât cu conştiinţa oamenilor, cât şi cu

1.2. CE POATE FI FAPT SOCIAL?

Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor, de la unele

Determinarea lor teoretică presupune instrumente de cercetare şi

Procesele sociale sunt complexe de fapte, evenimente, fenomene,

2. procese ce au loc în societate şi deşi au o apariţie masiva