1

ROMÂNIA
CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator
2928 SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DOSAR NR(...) – 18.02.2009

S E N T I N Ţ A C I V I L Ă Nr.135
Şedinţa publică din 22 aprilie 2009

PREŞEDINTE: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

S-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, având ca obiect
constarea nulităţii absolute a Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC
679/15.11.1989.
La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat Ş. E. în
reprezentarea reclamantului şi consilier juridic E. G în reprezentarea pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,
reprezentantul reclamantului solicită ca pârâtul să depună Ordinul de serviciu/unitate
din ianuarie şi februarie 1989, precum şi condica de permisii pe anul 1989; invocă
lipsa de veridicitate a înscrisurilor depuse la termenul anterior.
Instanţa pune în discuţie excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare,
respectiv: inadmisibilitatea acţiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile,
tardivitatea procedurii prealabile şi tardivitatea acţiunii în justiţie.
Reprezentantul pârâtului pune concluzii de admitere a excepţiilor motivate în
scris.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepţiilor invocate de
pârât, arătând că a fost îndeplinită procedura prealabilă, că tardivitatea procedurii
trebuie raportată, potrivit art.7 din Legea nr. 554/2004, la data comunicării actului
atacat, însă nu s-a comunicat reclamantului Ordinul atacat. Depune la dosar dovezi
privind data expedierii contestaţiilor la pârât, respectiv la Tribunalul C-S.

CURTEA

În deliberare, constată că:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul C-S
sub nr(...) din 11.12.2008, reclamantul P. F. a chemat în judecată Ministerul Apărării
Naţionale, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea
Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC 679/15.11.1989 şi, pe cale de
consecinţă, să oblige pârâtul să procedeze la reactivarea sa ca ofiţer tehnic în cadrul
B. militare în orice unitate militară din ţară.
 2

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat, în fapt, că a absolvit Liceul B. B şi

Academia Tehnică Militară B, Facultatea Mecanică, Secţia B. şi N., promoţia 1984.
După absolvire, reclamantul a activat la U.M. 01875 C, în funcţia de şef Serviciu
Tehnic până în luna septembrie a anului 1986, apoi la U.M. 0189 şi U.M. 01872 T.
Reclamantul consideră că trecerea sa în rezervă este ilegală şi cu un pronunţat
caracter politic, întrucât prin natura muncii sale fiind plecat împreună cu echipele
tehnice pentru pregătirea preliminară şi nemijlocită a elicopterelor din alarmă, de
multe ori nu putea participa la adunările de partid, informările politice şi de
învăţământ politic. Secretarul de partid al unităţii la aceea vreme, lt.col.S. U. îl critica
în lipsă pentru absenţe, dar adevărul este că era pus între D. şi O., adică, între
ordinul dat de comandantul unităţii şi cel al secretarului de partid, reclamantul fiind
obligat să execute ordinul comandatului unităţii.
Necazurile sale s-au agravat din luna septembrie a989, când a lipsit la
adunarea generală de partid. În urma acestui incident, a fost anchetat 3 zile de la ora
8,00 până la 21,00 şi a fost detaşat la UM „M.”- Câmpia U., iar în data de
15.11.1989, înainte de Congresul al XIV-lea al PCT a fost trecut în rezervă, prin
Ordinul nr.MC 679/15.11.1989, ordin al cărui conţinut nu i-a fost adus la cunoştinţă
şi nu i-a fost comunicat niciodată, deşi a solicitat în nenumărate rânduri acest lucru.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii 554/2004,
Legea 544/2001, Statutul Cadrelor Militare.
Prin sentinţa civilă nr.15 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul C-S a admis
excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului C-S în soluţionarea cauzei şi a
declinat competenţa în favoarea Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul, procedând cu prioritate la
judecarea excepţiilor care fac de prisos analizarea fondului cauzei, potrivit
dispoziţiilor art. 137 al 1 Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:
Reclamantul solicită anularea Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC
679/15.11.1989, act emis de o autoritate publică centrală.
Dispoziţiile art. 3 pct. 1 din C o d u l d e procedură civilă dau curţilor de apel
competenţa de judecare a cererilor în materie de contencios administrativ privind
actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, în primă instanţă, astfel că, în baza
dispoziţiilor art. 158, 159 pct. 2 Cod procedură civilă, a admis excepţia de
necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a
cauzei în favoarea Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de A P E L T I M I Ş O A R A sub nr.
3334/115/18.02.2009.
La data de 6 aprilie 2009, prin registratura instanţei, pârâtul Ministerul
Apărării Naţionale a depus întâmpinare, în care invocă următoarele excepţii:
Inadmisibilitatea acţiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii administrative
prealabile.
În susţinerea acestei excepţii, pârâtul arată că, raportat la momentul emiterii
ordinului de trecere în rezervă, acţiunea în instanţă era condiţionată de reclamaţia
adresată organului emitent în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului
prevăzut la art.3 alin.(l) din Legea nr. 1/1967 privind judecarea cererilor celor
vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale, iar dovada îndeplinirii
procedurii prealabile nu a fost făcută. Acelaşi termen era prevăzut de Legea
contenciosului administrativ nr. 29 din 1990.
 3

Pentru acţiunile în contencios însă, legea aplicabilă este cea în vigoare la

momentul sesizării instanţei; acţiunea a fost înregistrată la finele anului 2008,
condiţiile de admisibilitate fiind acelea impuse prin Legea nr.554/2004 care, de
asemenea, condiţionează cererea în instanţă de existenţa procedurii administrative
prealabile, îndeplinită înlăuntrul termenului prevăzut de art.7 alin.(l). Mai mult, aşa
numitul recurs graţios nu a fost exercitat nici în termenul stabilit de alin.(7) al art.7 din
lege, conform căruia, pentru motive temeinice plângerea poate fi exercitată peste
termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Procedura prealabilă reprezintă o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune,
motiv pentru care pârâtul solicită admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii ca
inadmisibilă.
Tardivitatea procedurii prealabile, cu consecinţa respingerii
contestaţiei ca inadmisibilă.
Cu privire la această excepţie, se arată că în acţiune reclamantul susţine că a
solicitat reactivarea şi a purtat o corespondenţă cu Secretariatul General al
ministerului. In situaţia în care a cerut şi revocarea ordinului de trecere în rezervă,
invocăm tardivitatea procedurii prealabile raportat la alin.(7) al art.7 din Legea nr.
554/2004 - adică, pentru motive temeinice, formularea acesteia peste termenul de 30
de zile, dar nu mai târziu de şase luni de la data emiterii actului.
Tardivitatea acţiunii în justiţie.
Cât priveşte acţiunea în contencios administrativ, pârâtul consideră că nu a
fost respectat termenul de prescripţie de şase luni calculat, potrivit art.l 1 alin.(l) din
Legea nr.554/2004 de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii
prealabile, în condiţiile în care nici aceasta nu a fost formulată în termen. Numai că, o
asemenea cerere este şi tardivă, în raport cu dispoziţiile
art. 11 alin. (2), care stabileşte că: „Pentru motive temeinice, în cazul actului
administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin.
(1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la
cunoştinţă".
A.(5) al aceluiaşi articol îl defineşte ca fiind de decădere, nesusceptibil de
întrerupere sau suspendare indiferent de motivele invocate ulterior şi, ca urmare a
faptului că sancţiunea decăderii este reprezentată de stingerea dreptului subiectiv
neexercitat în termenul prevăzut de lege, în speţă reclamantul nu mai îndeplineşte
condiţiile legale pentru valorificarea dreptului de anulare a actului administrativ atacat
pe calea unei acţiuni în contencios administrativ, fiind decăzut din dreptul său.
Cât priveşte comunicarea actelor administrative de acest gen, pârâtul arată că
în armată există reglementări specifice, derogatorii de la dreptul comun: norma
specială o reprezenta Regulamentul serviciului interior (RG-1) aprobat prin Ordinul
General al Ministrului Apărării nr.58 din 08.12.1988.
Potrivit art.289 al acestui din urmă act normativ, la trecerea în rezervă se
adună toate cadrele unităţii, iar comandantul citeşte ordinul. Celor care au trecut în
rezervă din vina lor, li se arată şi faptele comise.
Acelaşi act normativ specific - RG-1, la anexa nr.5, stabileşte modul de
redactare a ordinului de zi pe unitate (O.Z.U.) în care se menţionează, printre altele,
mişcările zilnice ale personalului (mutări, detaşări, concedii, plecări sau sosiri din
misiuni... trecerea în rezervă...). Tot aici este prevăzut faptul că se întocmeşte potrivit
instrucţiunilor iar „persoanele stabilite de comandantul unităţii iau cunoştinţă de
 4

conţinutul ordinului de zi pe unitate, sub semnătură, şi răspund de comunicarea lui

întregului personal din subordine, în părţile ce-l privesc".
Potrivit reglementărilor privind apărarea secretului în vigoare la acea dată, şi
anume: Legea nr.23/1971 privind apărarea secretului de stat, publicată în Buletinul
Oficial nr.157/17.12.1971 (art.4 „Informaţiile, datele sau documentele care, potrivit
prezentei legi, nu constituie secrete de stat, dar nu sunt destinate publicităţii, sunt
secrete de serviciu şi nu pot fi divulgate"), H. CM. nr. 19/1972 privind unele măsuri în
legătură cu apărarea secretului de stat, publicată în Buletinul Oficial nr.5/14.01.1972
(art.23-25), Instrucţiuni privind evidenţa, întocmirea, multiplicarea, manipularea şi
păstrarea documentelor secrete de stat şi de serviciu în Ministerul Apărării Naţionale
- D.S.72/1972, aprobate prin ordinul ministrului apărării naţionale O.G. 16/1972
(nepublicate, clasificate „secret de serviciu") şi a M. cuprinzând informaţii, date şi
documente care constituie secrete de serviciu în Ministerul Apărării Naţionale,
aprobate prin ordin al ministrului apărării naţionale (nepublicate, clasificate „secret de
serviciu"), ordinele de trecere în rezervă a cadrelor militare erau clasificate „secret de
serviciu", fiind interzisă păstrarea acestora în afara unităţilor militare.
Pentru opozabilitate şi în modalitatea specifică (dat fiind caracterul
documentului ce nu putea fi comunicat în scris cu nesocotirea dispoziţiilor exprese,
privind manipularea, păstrarea sau divulgarea unor asemenea acte), ordinul de
trecere în rezervă nr. M.C.679/1989 al ministrului Apărării a fost adus la cunoştinţa
reclamantului în data de 18.11.1989, la începerea perioadei de predare a funcţiei,
demers consemnat în P. nr.264 al Unităţii Militare 01872 T, dar şi la încheierea
acestei perioade, conform P. nr.277/05.12.1989. Efectele comunicării s-au produs
imediat: a încetat raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării Naţionale şi nu s-a mai
prezentat la unitate.
Dar, faptul că în cauză a operat luarea la cunoştinţă a ordinului de către
contestator rezultă şi din alte împrejurări decât cele menţionate.
Propunerea de trecere în rezervă a fost adoptată de Consiliul de onoare la
data de 27 iulie 1989 în şedinţă publică, deşi ofiţerul a absentat nejustificat. Conform
reglementărilor interne, la plecarea din armată, în cursul lunii noiembrie 1989 a
întocmit nota de lichidare în cuprinsul căreia se menţionează „trecut în rezervă în
baza ordinului MC 679".
La 03.09.1991 a primit de la Centru Militar Judeţean G, sub semnătură în
tabelul anexat în extras, livretul militar. In documentul respectiv sunt menţionate
nr.ordinului, motivele şi temeiul legal al trecerii în rezervă; evident, cel mai târziu din
acel moment, reclamantul a cunoscut conţinutul actului administrativ şi consecinţele
acestuia. În raport cu oricare dintre datele de mai sus, cererea de faţă este tardiv
formulată în instanţă.
În ceea ce priveşte comunicarea actelor administrative, un prim aspect care
trebuie luat în considerare este acela că legea nu impune comunicarea actului într-un
anumit mod, or, în lipsa unei asemenea distincţii, o comunicare orală a actului este
aptă să constituie o comunicare valabilă din punct de vedere al textului art.7 alin. 1
din Legea nr. 554/2004. Astfel, textul de lege aflat în vigoare atunci, cât şi cel de
acum nu fac nici o distincţie relativ la modalităţile de comunicare a actelor
administrative, iar legea nu prevede expres comunicarea în scris. Atâta vreme cât nu
se solicită îndeplinirea vreunei formalităţi (şi unde legea (norma juridică) nu distinge,
nici interpretul nu trebuie să distingă), singura interpretare a textului de lege nu poate
să fie decât în sensul unei comunicări scrise sau orale întrucât, unei formulări
 5

generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a
introduce distincţii pe care legea nu le conţine. In consecinţă, pârâtul apreciază că
are relevanţă - în vederea îndeplinirii obligaţiei de comunicare - luarea la cunoştinţă
de către destinatarul actului administrativ a conţinutului şi efectelor acestuia.
Totodată, faptul că reclamantul nu a deţinut actul administrativ în
materialitatea sa, în forma lui fizică datorită caracterului de document clasificat, nu l-a
împiedicat să formuleze în termenele legale plângerea prealabilă şi acţiunea în
justiţie, deoarece îi cunoştea numărul, emitentul şi conţinutul. De altfel, în acest sens
s-a pronunţat şi Curtea de A p e l C r a i o v a prin sentinţa nr.262/14 septembrie
2007 - cauza Luca, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1012/12 martie 2008 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi prin sentinţa nr. 206/28.08.2008 pronunţată în
dosarul nr(...), precum şi Curtea de A P E L T I M I Ş O A R A în cauzele privind pe
contestatorii P. J. - Sentinţa civilă nr. 313/24.11.2008 şi D. D. - Sentinţa Civilă nr. 148
din 5 iunie 2008. Faţă de aceste susţineri, pârâtul solicită admiterea excepţiei şi
respingerea acţiunii ca tardiv introduse.
Pe fond, pârâtul solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Reclamantul
a fost trecut în rezervă la propunerea consiliului de onoare al ofiţerilor inferiori din
Unitatea Militară 01879 T pentru lipsă de interes în îndeplinirea atribuţiunilor
funcţionale şi în perfecţionarea pregătirii sale, neprincipialitate, necinste,
incorectitudine, abuz şi lipsă de tact în relaţiile de serviciu, consum excesiv de
băuturi alcoolice, întârzieri şi absenţe nemotivate de la program, comportare
necorespunzătoare în familie şi societate.
Prin acţiune, reclamantul solicită instanţei să constate nulitatea ordinului de
trecere în rezervă, fără a indica şi motivele de nelegalitate ale acestui act. Pârâtul
consideră că măsura administrativă a trecerii în rezervă este oportună şi legală din
moment ce, condiţiile de fond şi de formă sunt respectate atât în ceea ce priveşte
actul pregătitor - propunerea adoptată de Consiliul de onoare, cât în ceea ce priveşte
actul administrativ propriu-zis, care este ordinul de trecere în rezervă.
Ofiţerul a fost trecut în rezervă în conformitate cu prevederile legale în vigoare
din acel moment, statutul corpului ofiţerilor aprobat prin I. 1177/1965 şi actelor
normative specifice, Regulamentul serviciului interior (RG-1) şi Regulamentul
disciplinei militare care reglementa activitatea consiliilor de onoare, cu respectarea
termenelor legale, competenţei diferitelor eşaloane, procedurii regulamentare şi
legale, inclusiv respectarea dreptului la apărare.
Potrivit actelor Consiliului de onoare din 27 iulie 1989, în ultima perioadă de
activitate reclamantul nu a depus interes pentru perfecţionarea pregătirii militare şi de
specialitate şi nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile funcţionale. De asemenea, a
avut un comportament care contravenea onoarei şi demnităţii militare atât la serviciu
cât şi în societate: întârzieri şi absenţe nemotivate de la program, părăsirea unităţii
fără aprobare, compromiterea onoarei prin consum excesiv de băuturi alcoolice,
datorii neonorate, neprincipialitate faţă de colegii de serviciu şi atitudine nedemnă
faţă de aceştia, neexecutarea sau executarea parţială a unor misiuni (îndeplinirea
unor activităţi de serviciu în afara unităţii).
Declaraţiile colegilor săi confirmă toate aceste fapte imputabile. Anterior,
ofiţerul a fost sancţionat de nenumărate ori pentru abateri disciplinare similare, iar în
luna martie din acelaşi an - 1989 a mai fost judecat de consiliul de onoare al ofiţerilor
de la aceeaşi unitate şi sancţionat disciplinar cu sancţiunea amânării înaintării în
gradul următor pe timp de doi ani. Cu această ocazie ministrul apărării a dispus să se
 6

comunice ofiţerului faptul că la comiterea unei alte abateri disciplinare se poate

adopta măsura trecerii în rezervă.
Faptele de mai sus constituie grave abateri disciplinare astfel cum erau
definite în Regulamentul disciplinei militare şi reprezintă o încălcare a obligaţiilor
prevăzute in RG-1, Statutul corpului ofiţerilor şi legislaţiei din domeniul apărării, de
natură să atragă măsura administrativă a trecerii in rezervă.
Din punctul de vedere al analizei condiţiilor de legalitate pe considerente de
oportunitate, propunerea consiliului care a determinat măsura administrativă a
trecerii în rezervă este justificată şi legală, stabilirea abaterilor şi vinovăţiei
reprezentând un atribut al comisiei disciplinare.
Tocmai de aceea, controlul judiciar nu trebuie să aducă atingere dreptului de
apreciere al autorităţii publice exercitat în limitele şi spiritul legii. în această situaţie,
măsura adoptată implică exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii publice care,
pe baza faptelor constatate, a acţionat potrivit spiritului şi scopului actelor normative
privind organizarea şi funcţionarea ministerului şi interesului instituţiei ocrotit de lege,
fără a comite un exces de putere.
În consecinţă, măsura trecerii în rezervă ce a presupus dreptul de apreciere al
instituţiei publice şi reprezintă în primul rând o problemă de oportunitate, nu de
legalitate, este întemeiată.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată următoarele:
Reclamantul – domnul P. F. – a făcut parte din forţele armatei române, având
gradul de locotenent major, fiind trecut în rezervă prin Ordinul nr. MC
679/15.11.1989.
Prin prezenta acţiune judiciară, înregistrată la Tribunalul C S la data de
8.12.2008, sub nr(...), domnul P. F. a solicitat instanţelor constatarea nulităţii
Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC 679/15.11.1989 şi obligarea pârâtului
la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofiţer tehnic în cadrul B. militare
în orice unitate militară din ţară.
La termenul din 22.04.2009, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei
procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii procedurii prealabile – invocate de pârâtul
Ministerul Apărării prin întâmpinarea depusă pentru termenul din 8.04.2009, (ataşată
la filele 10-15 din dosarul Curţii de A P E L T I M I Ş O A R A).
Examinând cu prioritate excepţiile menţionate anterior, conform art. 137 alin. 1
Cod de Procedură Civilă, instanţa reţine următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul
Apărării, instanţa constată că reclamantul s-a adresat la data de 6.10.2008
Ministerului Apărării, astfel cum rezultă din cuprinsul facturii nr. E.(...)/6.10.2008,
eliberate de C.N. Poşta Română, depusă de reclamant la dosar la termenul din
22.04.2009.
De aceea, instanţa apreciază că domnul P. F. a respectat dispoziţiile art. 7
alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îndeplinind procedura
prealabilă administrativă prevăzută de lege.
În consecinţă, instanţa va respinge excepţia lipsei procedurii prealabile
invocată de Ministerul Apărării, ca nefondată.
Examinând excepţia tardivităţii procedurii administrative prealabile, instanţa
aminteşte că domnul P. F. a fost trecut în rezervă prin Ordinul Ministerului Apărării
Naţionale nr. MC 679/15.11.1989 (ataşat la fila 16 dosar), iar prin prezenta acţiune
judiciară a solicitat instanţelor constatarea nulităţii acestui ordin şi obligarea pârâtului
 7

la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofiţer tehnic în cadrul B. militare

în orice unitate militară din ţară.
Instanţa reţine, totodată că domnul P. F. a solicitat anularea actului de trecere
în rezervă a domniei sale la data de 6.10.2008, prin plângerea prealabilă adresată
Ministerului Apărării.
Domnul P. F. a arătat că până la sesizarea instanţei nu i s-a comunicat actul
administrativ atacat, iar termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 curge de la data comunicării acestui act.
În privinţa dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine că acţiunea judiciară a
fost introdusă de reclamant la data de 8.12.2008, când erau în vigoare dispoziţiile
Legii contenciosului administrativ. 554/2004, însă actul administrativ contestat a fost
emis la data de 15.11.1989, când era în vigoare Legea nr. 1/1967, lege care a fost
abrogată prin intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, lege
care – la rândul său – a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, (lege ce a intrat în vigoare la 30 de zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a Legii nr. 554/2004, fiind
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004).
Conform art. 27 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „cauzele
aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se
judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei”.
Întrucât art. 27 din Legea nr. 554/2004 impune, ca regulă, aplicabilitatea în
cauză a legii aplicabile „în momentul sesizării instanţei”, în raport cu dispoziţiile art.
27 din Legea nr. 554/2004, instanţa reţine că sunt aplicabile acţiunii introduse de
reclamant dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Fiind în discuţie un act administrativ individual, în speţă sunt incidente
dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform
cărora „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente,
persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim
printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau
autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 7 din aceeaşi lege, „plângerea prealabilă în
cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice,
şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii
actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.”
Instanţa reţine, de asemenea, că prin Decizia nr. 797/2007, Curtea
Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 „sunt neconstituţionale în măsura în care termenul de 6
luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu
caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului”.
În examinarea raportului dintre dispoziţiile alineatului 1 şi cele ale alineatului 7
al art. 7 din Legea contenciosului administrativ, instanţa observă că art. 7 alin. (7) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă
până la care este permisă formularea plângerii prealabile, şi anume „nu mai târziu de
6 luni de la data emiterii actului”.
Cât priveşte momentul de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art.
7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, instanţa reţine că textul respectiv
 8

precizează expres că plângerea se poate face în termen de 30 de zile „de la data

comunicării actului”, ceea ce implică obligativitatea comunicării actului administrativ
către destinatarul acestuia.
Pe de altă parte, legea nu impune comunicarea într-un anumit mod, legiuitorul
neimpunând forma comunicării scrise. Întrucât textul de lege nu face o atare
distincţie, instanţa reţine că o comunicare orală a actului respectiv sau o
corespondenţă transmisă în format electronic este aptă să constituie o comunicare
valabilă din punct de vedere al textului art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, legea neimpunând comunicarea scrisă a actului
administrativ.
De aceea, instanţa consideră că orice formă de comunicare a actului
administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care se dovedeşte că
reclamantului i s-a adus la cunoştinţă în mod efectiv actul administrativ în litigiu,
respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privinţa persoanei sale.
În speţă, domnul P. F. a criticat măsura trecerii domniei sale în rezervă, prin
Ordinul nr. MC 679/15.11.1989.
Or, la data de 3.09.1991 – (astfel cum se arată în întâmpinarea Ministerului
Apărării şi cum recunoaşte şi reclamantul în memoriul adresat la data de 20.08.2007
şi ataşat la fila 85 dosar) – domnul P. F. a ridicat de la Centrul Militar Judeţean G
livretul militar, în care era menţionată măsura trecerii domniei sale în rezerva
Ministerului Apărării, precum şi faptul că această măsură s-a dispus prin Ordinul nr.
MC 679/15.11.1989 (conform copiei livretului militar ataşată la fila 93 dosar).
De aceea, instanţa reţine că domnul P. F. a luat cunoştinţă la data de 3.09.1991
despre actul administrativ a căruia anulare o solicită, iar această luare la cunoştinţă
are semnificaţia unei comunicări valabile a acestui act administrativ.
Este lipsit de relevanţă faptul că nu sunt menţionate în livret şi motivele pentru
care s-a dispus măsura trecerii în rezervă, aceste motive având relevanţă numai în
măsura în care reclamantul ar fi contestat în termen măsura respectivă, invocând
necunoaşterea sau nelegalitatea acestor motive. Însă reclamantul a luat cunoştinţă
despre măsura trecerii în rezervă cel mai târziu la data de 3.09.1991, având – de la
acea dată – reprezentarea măsurii vătămătoare, respectiv a măsurii domniei sale în
rezerva Ministerului Apărării.
Pe de altă parte, instanţa observă că art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este
permisă formularea plângerii prealabile, şi anume „nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii actului”.
În raport cu acest text legal, chiar dacă s-ar reţine că este necesară o
comunicare scrisă pentru a începe curgerea termenului de 30 de zile prevăzut de art.
7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, art. 7 alin.7 precizează în mod clar
că plângerea prealabilă se poate introduce „nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii
actului.”
Cum actul atacat – Ordinul nr. MC 679/15.11.1989 – a fost emis la 15.11.1989,
termenul de 6 luni de la data emiterii sale era expirat la data introducerii prezentei
acţiuni în justiţie, respectiv la data de 8.12.2008.
În consecinţă, instanţa reţine că introducerea plângerii prealabile la data de
6.10.2008 împotriva unui act administrativ emis la data de 15.11.1989– respectiv
împotriva Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC 679/15.11.1989 – s-a făcut
 9

cu depăşirea termenului de 6 luni de la data emiterii actului, prevăzut de art. 7 alin. 7

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Conform celor arătate mai sus, instanţa va admite excepţia tardivităţii procedurii
administrative prealabile şi va respinge – cu această motivare – acţiunea formulată
de reclamantul P. F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării având ca obiect
constatarea nulităţii Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC 679/15.11.1989
şi obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofiţer tehnic
în cadrul B. militare în orice unitate militară din ţară.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată,
instanţa reţine că, în condiţiile în care s-a respins acţiunea reclamantului, se impune
şi respingerea cererii accesorii privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de
judecată, conform art. 274 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge excepţia lipsei procedurii prealabile.

Admite excepţia tardivităţii procedurii prealabile.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul P. F., domiciliat în mun. C, strada
1 (...), bloc 1, scara A, . 19, judeţ C S, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Apărării, cu sediul în mun. B,(...)-5, sector 5, având ca obiect constarea nulităţii
absolute a Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. MC 679/15.11.1989 şi
obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului în armata română ca ofiţer tehnic în
cadrul B. militare în orice unitate militară din ţară.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de
judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunţată în şedinţa publică din 22 aprilie 2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,
(...) (...) (...) (...)

Red.R.P./23.04.2009
Tehnored. N.I. /4 ex./29.04.2009