Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2022:123.

002430
Dosar nr. 892/3/2016 (Număr în format vechi 6787/2018)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI
ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă nr. 2430/2022

Şedinţă publică din data de 12 Aprilie 2022
Curtea constituită din:
Preşedinte Manuela Aurora Guţu
Judecător Andra Monica Asănică
Grefier Simona Valentina Ene

Pe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate de apelantul

împotriva sentinţei civile nr.7835 din data de 25.10.2018, pronunţată de
Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr.
892/3/2016, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE
URGENTA DEALUL SPIRII BUCURESTI-ILFOV, având ca obiect drepturi băneşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 17.03.2022 şi au fost consemnate în
încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având
nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat
pronunţarea în cauză la datele de 29.03.2022, 05.04.2022 şi la data de astăzi, 12.04.2022.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2016 pe rolul Tribunalului București Secția a
VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.892/3/2016 reclamantul
, in contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AFACERILOR
INTERNE-DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAȚII DE URGENTA, INSPECTORATUL
GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENTA, INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE
URGENTA DEALUL SPIRII BUCURESTI-ILFOV, GRUPUL DE INTERVENTIE NR.3 şi
DEPARTAMENTUL DE POMPIERI „CHIMISTILOR” a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se
va pronunța să se dispună:
a. obligarea paraților la plata contravalorii drepturilor bănești pentru munca prestată în
zilele de sâmbătă și duminică și sărbători legale, si anume a sporului de 100% pentru munca
prestată în aceste zile așa cum sunt "prevăzute în legea specială, pentru perioada 01 ianuarie 2013-
prezent, si in continuare, pe toata durata existentei contractului de munca;
b. obligarea paraților la plata contravalorii orelor suplimentare prestate si acordării
repausului săptămânal începând cu data de 01 ianuarie 2013 - prezent, si in continuare pe toata
durata existentei contractului de munca;
c. obligarea paraților la plata contravalorii sporului pentru orele prestate cu serviciul de
noapte, începând cu 01 ianuarie 2013 - prezent, si in continuare pentru toata durata existentei
contractului de munca;
d. obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 7835/26.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a
VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 892/3/2016 a fost respinsă cererea de

1
chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne cu sediul în
Bucureşti, Piaţa Revoluţiei nr. 1A, sector 1 şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu
sediul în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.135, sector 5, ca fiind formulată împotriva unor
persoane fără calitate procesual pasivă.
A fost anulată cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâţilor Grupul de
Intervenţie nr.3 cu sediul în Bucureşti, Şos. Vergului nr.3, sector 2 şi Detaşamentul de pompieri
„Chimiştilor” cu sediul Bucureşti, Pericle Papahagi nr.10, sector 3, pentru lipsa capacităţii de
folosinţă a acestor pârâţi.
A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată formulata de reclamantul
-CNP cu domiciliul în Bucureşti,
şi domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat
Neculae Simona, în Bucureşti, str. Petofi Sandor nr.1B, oraş Voluntari, judeţul Ilfov în
contradictoriu şi cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENTA DEALUL
SPIRII BUCURESTI-ILFOV cu sediul în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.135, sector 5, ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de
drept:
În fapt, în raport de perioada pentru care a fost formulată cererea de chemare în judecată,
reclamantul a fost angajat al pârâtului, în funcția de
comandant de echipaj şi conducător autospeciale, cu gradul de plutonier major în cadrul Grupului
de Intervenţie nr.3, instituție fără personalitate juridică, ce se află în subordonarea pârâtului
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” (filele 9-13, vol.1).
Reclamantul și-a desfășurat activitatea în program de lucru în ture, în perioada de timp
avută în vedere în cererea de chemare în judecată, inițial ture de 24h/72h, ulterior programul s-a
schimbat la 24h/48h (filele 14-49, vol.1).
Prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamantul
a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență
„Dealul Spirii”, la plata contravalorii drepturilor bănești pentru munca prestată în zilele de sâmbătă
și duminică și sărbători legale, la plata contravalorii orelor suplimentare prestate si acordării
repausului săptămânal începând cu data de 01 ianuarie 20l3 - prezent, si in continuare pe toata
durata existentei contractului de munca, respectiv la plata contravalorii sporului pentru orele
prestate cu serviciul de noapte, începând cu 01 ianuarie 2013 - prezent, şi în continuare pentru toata
durata existenţei contractului de muncă.
În ceea ce priveşte primele două capete de cerere, instanţa reţine următoarele considerente,
în raport de perioada de timp anterioară datei de 31.01.2015 cât şi cea ulterioară acestui moment.
Pentru perioada dedusă judecății, până în data de 31.01.2015, se impun a fi menţionate
dispozițiile art. II art.7 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2010 potrivit cărora: „În anul 2012, munca
suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de către personalul din sectorul
bugetar încadrat in funcții de execuție sau de conducere, precum şi munca prestata in zilele de
repaus săptămânal, de sărbători legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările
in vigoare, nu se lucrează, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp
liber corespunzător”
Aceste dispoziţii legale au fost menținute în aplicare pentru anul 2013 prin O.U.G.
nr.84/2012, care prevede în art.2 aspectul potrivit căruia: „Prevederile art. 7 alin. (1) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012,
și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art.
13  ale  art. II  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în
domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în
anul 2013”.

2
 Situaţia anterior menţionată este valabilă și pentru anul 2014, dovadă în acest sens fiind
art.9 alin. l din O.U.G. nr.103/2013, care dispune în sensul că „În anul 2014, munca suplimentară
efectuată peste durata normal a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat
în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal,
de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se
lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber
corespunzător".
Din analiza coroborată a prevederilor legale anterior menţionate rezultă că acestea au
prevăzut în mod expres exclusiv posibilitatea de a se compensa munca efectuată peste durata
normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători
legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în
cadrul schimbului normal de lucru, numai cu timp liber corespunzător.
Prin probele administrate în cauză, reclamantul nu
a făcut dovada că ar fi formulat o astfel de cerere în următoarele 60 zile de la efectuarea orelor
suplimentare, astfel încât acesta nu mai poate beneficia în prezent de compensarea acestor ore cu
timp liber.
Ulterior datei de 31.01.2015, prin Legea nr. 183/2014 privind aprobarea O.U.G.
nr.37/2013, s-a modificat art.1 alin. (5) din OUG nr. 103/2013, în sensul potrivit căruia „Prin
excepție de la prevederile art.9 alin.(l) pentru activitatea desfășurată de personalul militar(...) în
zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu
reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul
prevăzută la alin.(4)”.
După data de 31.01.2015, reclamantul a desfășurat activitatea în ture de 24/48 h, pârâta
respectând, la calculul acestor două sporuri, prevederile legale incidente, specifice în materia
stabilirii şi acordării drepturilor salariale personalului contractual din care face parte şi reclamantul.
În raport de munca prestată de reclamant potrivit algoritmului anterior menţionat, se
apreciază de către instanţa că pârâtul a respectat, la calculul celor două sporuri, dispozițiile legale
incidente, respectiv Ordinul nr.4/03.01.2015 privind condițiile de acordare a majorării salariale
pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități în zilele de repaus
săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în
vigoare, nu se lucrează, în aplicarea cărora a fost emisă Procedura PS-01-CON privind acordarea
majorării salariale pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică, precum și în zilele de
sărbători legale și în celelalte zile în care, conform reglementărilor în vigoare, nu se lucrează. (filele
71-94, vol.1).
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către intimată, reprezentate de extrase de
cont în care s-a detaliat contravaloarea orelor lucrate în zilele de sâmbătă,duminică, precum şi în
zilele de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, începând cu luna ianuarie 2015
reclamantul a beneficiat de drepturi salariale rezultate din ore suplimentare și zilele lucrate în zilele
de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale (filele 251-262, vol. II).
Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sporului
pentru ore prestate în timpul nopții, instanța a apreciat că sunt incidente prevederile art.17 din Legea
nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice coroborate cu prevederile
Anexei nr. 8 din OMAI nr. S/2014 din 05.10.2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la
salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I. Conform acestor texte
legale, reclamantul a beneficiat de sporul de 25% pentru munca prestată în timpul nopții, care a fost
calculată de pârât, în funcție de solda lunară de care beneficia reclamantul.
În ceea ce priveşte modalitatea de calcul a acestuia, instanţa apreciază că aceasta se impune
a fi realizată ca şi spor de 25% în funcţie de solda lunară şi nu în raport de solda funcţiei de bază,
astfel cum a fost reţinut în conţinutul raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză.
Se are în vedere că solda funcţiei de bază are în componenţa sa totalul brut al drepturilor
salariale cuvenite reclamantului, inclusiv sporul de pericol deosebit, sporul pentru păstrarea
confidențialității, majorarea pentru zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, ce se acordă pentru

3
orele lucrate în cadrul duratei normale de muncă și peste timpul normal de muncă, sporul pentru
condiții grele și chiar sporul pentru orele de noapte. Procedând astfel s-ar ajunge la o dublă
valorificare a sporului pentru munca prestată în timpul nopţii.
Reţine instanţa ca şi argumente în favoarea considerentelor anterioare următoarele
dispoziţii legale:
Potrivit prevederilor art.92 alin.1 a Cap. II Secț. I din Anexa nr. VII a Legii nr.284/2010
dar şi dispoziţiilor ulterioare succesive în materie
”Cuantumul zilnic al soldei lunare cuvenite personalului militar se determină prin
raportare la numărul zilelor calendaristice corespunzătoare fiecărei luni a anului”.
Conform art.5 alin.1 și art.6 din O.U.G. nr.1/2010: „(1) Începând cu luna ianuarie 2010,
personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz,
indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de
reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr.
329/2009, care se calculează după cum urmează: a) la salariul de bază, solda/salariul funcţiei de
bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de
31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în
acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului
care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b)
sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.
330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz,
indemnizaţia lunară de încadrare se acordă în aceleaşi cuantumuri de la 31 decembrie 2009,
numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în
aceleaşi condiţii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009. [...] Art. 6 (1)
În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu
prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale
Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie
cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară
activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei
de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la
determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea. (2) Alin. (1)
nu se aplică pentru personalul a cărui salarizare este reglementată de art. 1 şi 2. (3) Cuantumul
individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale stabilite
începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va
depăşi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul îşi
desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”;
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010,: „Cuantumul brut al
salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte
drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu
prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri
publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului  nr. 1/2010  privind unele măsuri de reîncadrare
în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum
și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”;
Se au în vedere şi prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora: „În anul
2011, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii,
compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se
stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora pentru luna octombrie 2010, majorat cu
15%.”; dar şi acelea ale art.5 din Legea nr.283/2011, care dispun că „In anul 2012, pentru
personalul militar, polițiștii si funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii,
despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor
normative in vigoare se stabilesc in raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru
luna decembrie 2011.”;

4
 Prevederile art.1 alin. 2 din O.U.G. nr.19/2012, care au stabilit aspectul potrivit căruia
„Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de
salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul luna brut,
indemnizația bruta de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se
majorează potrivit alin. (1), in măsura in care personalul își desfășoară activitatea in aceleași
condiții.”;  Dispoziţiile art.3 din O.U.G. nr. 84/2012, potrivit cărora: „În anul 2013, pentru
personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației
penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii,
despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor
normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru
luna decembrie 2011.”;
Art. 13 alin. 2 din O.U.G. nr.103/2013,care a dispus în sensul potrivit căruia : ”În anul
2014, pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, sporurile, primele, ajutoarele, plățile
compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit
actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate
pentru luna decembrie 2011.”;
Art.1 alin.2 din O.U.G. nr.83/2014, potrivit cărora: „În anul 2015, cuantumul sporurilor,
indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte,
potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de
încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice
pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași
condiții.”; Art.12 alin.2 din O.U.G. nr.83/2014, potrivit cărora: „În anul 2015, pentru personalul
militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare,
indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatoare, despăgubirile,
compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare,
care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei
de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.”;
De asemenea, se impun a fi invocate şi menţionate prevederile art.1 alin.2 din O.U.G.
nr.57/2015, potrivit cărora: „În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și
al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut,
solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la
același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie
2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale prin raportare la situaţia de fapt
reţinută în cauză, instanța a apreciat că pentru munca prestată în ture/schimburi de către reclamant,
au fost acordate majorări salariale, constând în norma 12B, supliment normă de hrană pentru
intervenție și ore de noapte, ceea ce face ca veniturile salariale ale acestuia să fie în mod
corespunzător mai mari decât cele ale unei persoane care își desfășoară programul de lucru de 8 ore/
zi; acestea fiind determinare în considerarea specificului activității prestate, care impune
disponibilitate și permanență.
În concluzie, în lumina considerentelor anterior expuse, instanța apreciază că remunerarea
activității reclamantului s-a realizat cu respectarea legislației specifice domeniului de activitate,
motiv pentru care a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
De asemenea, în considerarea soluţiilor pronunţate de instanţa de judecată la data de
14.10.2016, prin încheiere interlocutorie, în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesual
pasive a pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi
lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor Grupul de Intervenţie nr.3 şi Detaşamentul de pompieri
„Chimiştilor”, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu primii dintre aceştia ca fiind
formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă respectiv a anulat-o în ceea ce îi
priveşte pe cei de al doilea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de
folosinţă.

5
 Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal şi motivat
, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta arată că a declarat apel împotriva Sentinţei civile nr. 7835 pronunţată la data de
26.10.2018 în dosarul nr. 7835/3/2016 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă
şi Asigurări Sociale, hotărâre pe care o consideră ca fiind nelegală şi netemeinică având în vedere
următoarele motive:
1. Hotărârea este lovită de nulitate absolută fiind pronunţată de o instanţa necompetentă
material, în speţă Secţia a VIII-a a Tribunalului Bucureşti - Conflicte de Muncă şi Asigurări
Sociale:
În fapt, prin cererea de chemare în judecata a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o
va pronunţa să dispună obligarea pârâtului ISU "DEALUL SPIRII" - BUCUREŞTI ILFOV, la plata
drepturilor salariale cuvenite pentru orele suplimentare, orele lucrate în schimbul de noapte, orele
lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, pentru perioada 01 ianuarie 2013 - prezent,
şi în continuare pe toată durata existenţei contractului de muncă.
La primul termen de judecată s-a pus în discuţie necompetentă funcţionala a Secţiei a VIII-
a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, iar completul de judecată a apreciat ca această Secţie
este competentă.
Solicită să se observe că soluţia instanţei de stabilire a competentei este greşita, în raport de
dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi
funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 din Legea nr.
121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările
ulterioare, art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16, art. 17 şi art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de
urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare şi art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu
modificările şi completările ulterioare, care prevăd că sunt de competenţa instanţelor de contencios
administrativ litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de pompierii din cadrul
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, personal militar având statutul de cadre militare
(ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) care îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de
serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.
În consecinţă, solicită ca în baza dispoziţiilor art. 247 alin 1, art. 129 alin 2 pct. 2, art. 480
alin 4 cod procedură civilă solicită să se dispună admiterea apelului, să se anuleze Sentinţa Civilă
nr. 7835/26.10.2018, urmând să se trimită cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul
Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.
II. Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii:
1. Dispoziţiile Legii 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului din fondurile
publice, sunt foarte clare, pentru perioada 01.01.2013 - 01.01.2014, în ceea ce priveşte plata orelor
suplimentare lucrate, a orelor lucrate în zilele de sâmbăta, duminica şi sărbători legale, după cum
urmează:
Art. 18.
Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către
personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca
prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate
cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică
prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Plata muncii prestate peste durata normală a timpului de lucru se poate face numai dacă
efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. În
cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul
sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

6
 La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii,
sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind
obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor salarizate prin plată cu oră sau prin cumul de
funcţii. Reviste (1)
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. I) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, principiul
egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt esenţiale în exercitarea
dreptului Ia muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la
protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi
satisfăcătoare.
Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de
rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc., precum şi
orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori
executării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau orice alte
domenii ale vieţii publice.
Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. (1)
este considerată discriminare în înţelesul acestei ordonanţe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanţei, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre
care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte
persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un
scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare [art. 2 alin. (1) - (3)].
Prin această ordonanţă, astfel cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 324/2006,
au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea
principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L180 din 19 iulie 2000, şi prevederile
Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament
în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. L303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de
egalitate şi nediscriminare stabilite de Constituţia României, republicată, precum şi de către
documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care
alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie
prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi
repararea prejudiciului cauzat.
Aşa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanţă caracterizează ca
discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane,
fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că
se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele
Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Cât priveşte noţiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere şi practica în materie a
Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut în mod constant că există discriminare atât timp
cât diferenţa de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o
justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela „pentru muncă egală sau de
valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 alin. (3) din Codul
muncii.
Cel de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu
completări prin Legea nr. 94/2007, în concordanţă cu normele Uniunii Europene, şi precizează că:
„Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex
cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare”.

7
 Munca poate fi egală deoarece funcţia/postul sunt identice, ca atribuţii de serviciu,
impunându-se aceleaşi cerinţe pentru salariaţii care le ocupă.
Prin Decizia 10/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în Interesul
Legii s-a statuat ca reclamantul (cadru militar fost angajat al ISU Bucureşti Ilfov) este funcţionar
public cu statut special Astfel instanța supremă a reţinut că: „82. Pentru a califica raporturile
juridice de muncă aflate în discuţie, respectiv pentru a constata existenţa unor raporturi de serviciu
specifice funcţiei publice, instanţa supremă, în jurisprudenţa sa de unificare), a realizat o analiză
complexă, bine fundamentată, din considerentele deciziilor pronunţate rezultând că au fost avute în
vedere mai multe aspecte: consacrarea normativă a funcţiei exercitate, calificarea expresă a acesteia
şi a persoanelor care o exercită, ca funcţionari publici, atribuţiile specifice funcţiei exercitate,
precum şi încadrarea în criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) - (3), art. 4 alin. (1) şi art. 6 din Legea
nr. 188/1999.
Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent
să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din
18 iunie 2014; Decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 110 din 9 februarie 2017.
Drept urmare, în privinţa pompierilor şi jandarmilor militari, având o astfel de perspectivă
doctrinară şi jurisprudenţială, din coroborarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Constituţia României,
art. 4 lit. a) şi art. 109 din Legea nr. 80/1995, care stabilesc că prevederile acestei legi se aplică şi
cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din
Legea nr. 188/1999, care prevăd că pot beneficia de statut special funcţionarii publici care îşi
desfăşoară activitatea în serviciile publice, precum poliţia şi alte structuri ale Ministerului
Afacerilor Interne, rezultă că aceste cadre militare pot fi asimilate funcţionarilor publici cu statut
special.
Titularul sesizării a precizat că reclamanţii (pompierii şi jandarmii militari) au calitatea de
cadre militare active supuse dispoziţiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi sunt
învestiţi în această calitate, în temeiul art. 6 din Legea nr. 80/1995, cu exerciţiul autorităţii publice,
fiind numiţi în funcţie şi având grad militar prin ordin al inspectorului-şef.
Prin urmare, ceea ce particularizează în mod fundamental şi de netăgăduit raporturile de
serviciu ale funcţionarilor publici faţă de raporturile de muncă ale salariaţilor rezidă în faptul că
funcţionarii publici sunt purtători ai puterii publice, pe care o exercită în limitele funcţiei lor.
Legea nr. 550/2004, prin art. 27 alin. (1), prevede în termeni neechivoci că, în realizarea
atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, personalul militar al Jandarmeriei Române este învestit cu
exerciţiul autorităţii publice.
Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001, chiar dacă nu cuprinde o dispoziţie similară celei
enunţate în paragraful anterior, prevede că ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor prevăzuţi la
alin. (2) li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările
şi completările ulterioare [art. 15 alin. (3)].
Legea nr. 121/1996 prevede la art. 20 alin. (l) că personalul Corpului Pompierilor Militari
se compune din militari şi salariaţi civili. Prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, precum şi cele ale regulamentelor militare generale se aplică şi pompierilor militari, în
măsura în care, prin prezenta lege, nu se dispune altfel.
Cât timp s-a statuat deja că ceea ce particularizează în mod esenţial raporturile de serviciu
ale funcţionarilor publici faţă de raporturile de muncă ale salariaţilor rezidă în faptul că funcţionarii
publici sunt purtători ai puterii publice, pe care o exercită în limitele funcţiei lor, faţă de conţinutul
dispoziţiilor legale redate în paragrafele anterioare, se poate concluziona în sensul că pompierii şi
jandarmii militari intră în categoria funcţionarilor publici cu statut special. Salariaţii, chiar încadraţi
la o autoritate sau instituţie publică, nu dispun de astfel de atribuţii de putere, ei putând fi priviţi în
raport cu atribuţiile pe care le exercită doar ca simpli prepuşi ai angajatorului lor.
Faţă de terminologia diferită utilizată de legiuitor în actele normative anterior menţionate,
se poate observa că relaţia dintre noţiunile de „personal militar" şi "cadru militar" este una ca de la

8
întreg la parte. Însă, faţă de premisele stabilite prin actul de sesizare, asupra acestei distincţii nu se
va insista.
Doar personalul militar care are şi statutul de cadru militar şi căruia îi sunt aplicabile
prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcţionar public, astfel încât litigiile privind
raporturile de serviciu, deci şi cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparţin
competenţei instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999,
întrucât, pe baza definiţiei din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia
funcţionarul public este o persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, şi a
prevederilor art. 1 şi art. 4-6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare - ofiţeri, maiştri militari şi
subofiţeri, indiferent de apartenenţa instituţională (Ministerul Apărării Naţionale, Jandarmeria
Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate) - sunt persoane
numite într-o funcţie publică, deci o varietate a funcţionarilor publici, iar prevederile Legii nr.
188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act
normativ.
Faptul că Statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) nu îi denumeşte ca atare, nu poate
constitui un argument suficient pentru că militarii să nu fie consideraţi funcţionari publici, întrucât
nici pentru alte categorii de personal reglementările statutare ale acestora nu utilizează termenul de
funcţionari publici (cum este cazul personalului de specialitate al instanţelor şi parchetelor,
funcţionarii publici ai Corpului diplomatic şi consular guvernaţi de Legea nr. 269/2003 privind
Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare).
În aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 188/1999 a fost adoptat doar Statutul
poliţistului prin Legea nr, 360/2002, pentru restul structurilor din Ministerul Afacerilor Interne, în
care se încadrează jandarmii sau pompierii, nefiind adoptate, până în prezent, statute speciale în
care să se prevadă expres calitatea acestora de funcţionari publici.
Din cele arătate mai sus rezultă, în mod evident, că toate categoriile de personal care fac
obiectul sesizării de faţă ocupă, cu titlu profesional, o funcţie care nu poate fi decât publică. La fel
ca şi în cazul funcţionarilor publici civili (de drept comun), şi pentru persoanele care sunt titularele
unei funcţii publice militare se verifică existenţa, cumulativă, a următoarelor elemente
caracteristice:
a) Aceste persoane deservesc un serviciu public, destinat apărării ţării (art. 8 din Legea nr.
80/1995), a ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a
proprietăţii publice şi private [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 550/2004], prevenirii şi stingerii
incendiilor [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 121/1996], apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile
[art. 1 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001];
b) Contribuie, prin activitatea profesională desfăşurată, la funcţionarea unui sector al
administraţiei publice, şi anume: a unor structuri organizatorice ale Ministerului Afacerilor Interne
[art. 1 alin. (2) din Legea nr. 121/1996, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 550/2004]; sau sunt
subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale [art. 1 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr, 88/2001; în concret, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, conform art. 1
din Regulamentul de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru
Situaţii de urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi
completările ulterioare];
c) Cadrele militare sunt numite în funcţie prin act administrativ unilateral (art. 78 din
Legea nr. 80/1995), nu au încheiate contracte individuale de muncă, ci îşi desfăşoară activitatea în
baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special;
d) Se pot prevala, în exerciţiul funcţiei ocupate, de prerogative de putere publică (art. 6 din
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, art.
23 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu
modificările şi completările ulterioare, art. - 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi
funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 şi 17 din Ordonanţa
Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice

9
comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002,
cu modificările şi completările ulterioare);
e) Asemenea funcţionarilor publici civili, şi cei militari sunt constituiţi în corpuri
profesionale, al subofiţerilor, al maiştrilor militari şi al ofiţerilor, fiind structurate în grade militare,
potrivit principiului ierarhizării (art. 2 din Legea nr. 80/1995).
95. Pentru toate aceste considerente, în privinţa cadrelor militare la care s-a făcut referire,
în lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 80/1995, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999
sunt aplicabile cu titlu de drept comun pentru această categorie aparte de funcţionari publici care
beneficiază de un statut special."
Din motivarea Deciziei 10/2018 a ICCJ rezulta că în cauza de fată, reclamantului îi sunt
aplicabile dispoziţiile Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Potrivit art. 112 alin. (1) Codul muncii, „pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durată
normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână", iar conform art. 114
alin. (1) din Codul muncii, „durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe
săptămână, inclusiv orele suplimentare", art. 114 alin. (2) prevăzând că „prin excepţie, durata
timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe
săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni
calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână".
Potrivit art. 33 din Legea 188/1999:
1) Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore
pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
2) Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste
durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare
funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100%
din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.)
Reglementări similare sunt cuprinse şi în art. 2 alin. (1) din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008,
conform căruia „durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore
pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica", precum şi în art. 2
alin. (3) din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, conform căruia „durata maximă legală a programului
de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepţie, durata
programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor
de muncă, calculată pentru o perioadă de referinţă de 3 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de
ore pe săptămână".
Totodată, conform art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, „orele de serviciu prestate
de poliţist peste durata prevăzută la art. 2 alin. (1) se consideră ore suplimentare şi se plătesc sau
se compensează cu timp liber corespunzător, conform dispoziţiilor legale privind salarizarea
poliţiştilor".
Astfel fiind, orele de serviciu prestate de poliţist peste durata de 8 ore pe zi - respectiv 40
de ore pe săptămână - se consideră ore suplimentare în sensul art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr.
577/2008 şi al art. 120 alin. (1) Codul muncii, conform căruia „munca prestată în afara duratei
normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă
suplimentară”.
Ordinul nr. 577/2008 este publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din
22 august 2008, iar prevederile sale nu au fost abrogate nici la data introducerii cererii de chemare
în judecată şi nici în prezent.
Aşa cum a arătat, potrivit art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000,
republicată, principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt
esenţiale în exercitarea dreptului Ia munca, la libera alegere a ocupaţiei, Ia condiţii de muncă
echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, Ia un salariu egal pentru muncă egală,
la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare, caracterizează ca discriminatorii, între altele,
prevederile care dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie
cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte

10
normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise
în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.
Neacordarea contravalorii orelor suplimentare reclamantului ca urmare a neaplicării
dispoziţiilor legale cu privire Ia plata orelor suplimentare prevăzute atât de art. 18 alin 2 din Legea
284/2010, cât şi de art. 10 din Ordinul M.I.R.A. nr. 577/2008, nu poate constitui decât o
discriminare evidentă a reclamantului cadru militar în subordinea Ministerului Afacerilor Interne,
faţă de un poliţist (funcţionar public cu statut special ca şi un cadru militar) în subordinea aceluiaşi
minister căruia i se plăteşte contravaloarea orelor suplimentare prestate peste durata timpului
normal de lucru.
Ulterior, în anul 2014, în interpretarea dispoziţiilor legale, ordonatorul principal de credite,
Ministerul Afacerilor Interne, a emis următorul Ordin, prin care unităţile subordonate au fost
obligate să acorde plata orelor suplimentare şi a sporurilor pentru munca prestata în timpul nopţii, în
zilele de sâmbăta, duminica şi sărbători legale.
Ministerul Afacerilor Interne - MAI Ordinul nr. 101/2014 privind condiţiile de stabilire a
majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în
zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu
reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept în
vigoare de la 01 iulie 2014 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 489 din 01 iulie 2014. Formă
aplicabilă la 01 iulie 2014.
Având în vedere prevederile art. 18 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, ale art. 137,139, 141 şi
142 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ultioare, ale
art. 13 alin. (5) - (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor
publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi
ale art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea
art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
În temeiul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2014 şi al art. 7 alin. (5)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările
ulterioare, Vice prim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
Art. 1. - Prezentul ordin reglementează condiţiile de stabilire a majorării salariale prevăzute
la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor
publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept, pentru personalul Ministerului Afacerilor
Interne, denumit în continuare M.A.I., care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de
sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se
lucrează.
Art. 2. - În sensul prezentului ordin, prin personalul M.A.I. se înţelege personalul militar,
poliţiştii şi personalul civil din Ministerul Afacerilor Interne, astfel cum este definit de lege.
Art. 3.
Personalul M.A.I. care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători
legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează
beneficiază de o majorare de 75% din solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia
în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare, dacă timpul astfel lucrat
nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările
ulterioare,
Compensarea cu timp liber corespunzător se efectuează prin acordarea aceluiaşi număr de
ore libere cu numărul de ore lucrate, astfel:

11
 a) în condiţiile art. 122 şi 137 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal;
sau
b) în condiţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi în celelalte zile
în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(3) Majorarea se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, prin
raportarea soldei lunare/salariului de bază prevăzute/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31
decembrie 2009 la durata programului normal de lucru din luna în care s-au desfăşurat activităţile.
(4) Dacă activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în
celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează nu a putut fi
compensată cu timp liber corespunzător, în condiţiile alin. (2), majorarea se plăteşte prin adăugarea
sumei rezultate potrivit alin. (3), după caz:
a) la drepturile salariale cuvenite în luna în care se efectuează plata, pentru activitatea care
se desfăşoară în ture sau schimburi;
b) la drepturile salariale cuvenite în luna în care se efectuează plata şi la drepturile salariale
corespunzătoare activităţii desfăşurate în zilele respective peste durata normală a timpului de
muncă, indiferent de modul de organizare a programului de lucru.
Art. 4.
(1) Stabilirea personalului M.A.I. care poate beneficia de majorare se face prin
ordin/dispoziţie de personal întocmit/întocmită de structura de resurse umane cu nominalizarea
întregului personal din cadrul unităţii.
(2) De majorare beneficiază personalul M.A.I. care desfăşoară următoarele activităţi:
a) specifice Poliţiei Române şi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea
ordinii şi liniştii publice;
b) de asigurare, menţinere şi restabilire a ordinii şi siguranţei publice;
c) de realizare a pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor, respectiv de
prevenire şi combatere a terorismului;
d) care privesc lucrări urgente a căror executare imediată este necesară;
e) de asigurare a continuităţii în serviciile de permanenţă;
f) de suport al misiunilor sau decizional;
g) medico-sanitare şi sanitar veterinare desfăşurate de unităţile din reţeaua sanitară a
M.A.I.;
h) pentru apărarea vieţii, bunurilor şi a mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor,
precum şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă şi gestionare a situaţiilor de urgenţă;
i) privind controlul şi supravegherea frontierelor;
j) privind asigurarea acţiunilor şi misiunilor specifice aviaţiei M.A.I.;
k) de informaţii şi protecţie internă; 1) de combatere a corupţiei;
m) de personalizare şi gestionare a documentelor electronice şi a altor documente; n) în
domeniul imigraţiei şi azilului;
o) de asigurare, menţinere şi restabilire a comunicaţiilor şi accesului la sistemele
informatice sau la bazele de date ale M.A.I.;
p) de control şi de verificare a petiţiilor;
q) de organizare, planificare, coordonare şi monitorizare a misiunilor M.A.I.;
r) de audit public intern;
s) alte acţiuni care, dacă nu ar fi îndeplinite, ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea
normală a activităţii instituţiei.
(3) Majorarea se acordă personalului M.A.I. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
a) există o programare în ture sau schimburi a activităţii şi/sau există ordinul/dispoziţia
şefului de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris/scrisă sau verbal/

12
verbală, dar consemnat/consemnată ulterior în scris, emis/emisă conform competenţelor şi regulilor
stabilite la nivelul fiecărei unităţi;
b) activitatea s-a desfăşurat în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte
zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează;
c) activitatea desfăşurată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform
art. 3 alin. (2);
d) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri sau compensaţii
ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru activităţile desfăşurate în zilele de repaus
săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în
vigoare, nu se lucrează;
e) se încadrează în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ordonatorilor de credite.
Art. 5. -
(1) Plata majorării se face pe baza centralizatorului lunar al orelor prestate, al cărui model
este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Centralizatorul lunar prevăzut la alin. (1) se întocmeşte de şeful nemijlocit ori de către
persoanele desemnate de conducătorul unităţii, de regulă din cadrul compartimentului
cabinet/secretariat/similar, se aprobă de conducătorul unităţii sau, după caz, de persoanele delegate
potrivit competenţelor şi se comunică structurii financiar- contabile, până la data de 5 a lunii.
(3) în cazul personalului M.A.I. delegat să desfăşoare activităţi la unităţi ale MAI sau la
instituţii din afara M.A.I., plata majorării se face pe baza documentelor doveditoare eliberate de
aceste instituţii şi transmise în termenul prevăzut la alin. (2), din care să reiasă îndeplinirea
condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) -c).
(4) Pentru personalul M.A.I. ale cărui raporturi de serviciu/muncă au încetat sau au fost
suspendate, precum şi pentru cel transferat, plata majorării pentru activităţile care nu au putut fi
compensate cu timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ se efectuează
odată cu plata ultimelor drepturi salariale.
(5) Pentru personalul M.A.I. detaşat, mutat, împuternicit pe o funcţie de conducere sau pus
la dispoziţie la o unitate, alta decât cea la nivelul căreia a fost dispusă desfăşurarea activităţii, plata
majorării pentru activităţile care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător până la data
emiterii actului administrativ se efectuează odată cu plata ultimelor drepturi salariale de către
ordonatorul de credite cedent.
Art. 6. -
Direcţia generală financiară din M.A.I. comunică ordonatorilor de credite modificările
bugetare corespunzătoare pentru plata majorării, cu încadrarea în bugetul alocat M.A.I.
Art. 7. -
Structurile cu atribuţii de control din M.A.I, verifică modul de respectare a dispoziţiilor
prezentului ordin, conform competenţelor.
Art. 8. -
Conducătorii unităţilor/structurilor centrale şi teritoriale ale M.A.I. dispun măsurile
necesare pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului ordin.
Art. 9. -
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În ceea ce priveşte modalitatea de calcul reţinută de instanţa de judecata ca fiind greşita,
solicită să se observe că, în realitate, potrivit legii, calculul orelor suplimentare, a sporurilor de
noapte şi pentru orele lucrate sâmbăta, duminica şi în timpul sărbătorilor legale, instanţa de judecata
trebuia să ţină cont de următoarele:
Legea nr. 284/2010, forma în vigoare la data de 01.01.2013:
Art. 12.
Salariul brut, solda lunară brută cuprind salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul
funcţiei de bază, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, precum şi celelalte elemente ale
sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
Cu titlu de exemplu arată:

13
 Salariul brut realizat este format din norma de lucru x tariful pentru ora normată, la care se
adaugă numărul de ore suplimentare x tarif ora suplimentară.
- Numărul de ore suplimentare se calculează că diferenţa între numărul de ore lucrate (174)
şi norma lunară (168) = 6
- Tariful pe oră normată se afla ca raport între salariul de baza lunar brut (1008) şi norma
lunară (168) = 6 lei
- Tariful pentru ora suplimentară este tariful pe oră normată (6), la care se adaugă sporul de
ore suplimentate [tarif ora normată (6) x 85%] = 11,1 lei
Astfel,
Salariul brut realizat în cazul exemplului propus este (168 x 6) + (6 x 11,1) = 1 074,6 lei
Prin urmare, solicită să se observe că raţionamentul instanţei de judecată este greşit, iar
expertul a calculat în mod corect contravaloarea orelor suplimentare prestate de către reclamant
pentru instituţia pârâta.
Raţionamentul instanţei de fond este greşit în ceea ce priveşte obligaţia reclamantului în
fata ordonatorului de credite de a solicita compensarea orelor suplimentare cu timp liber
corespunzător, în condiţiile în care potrivit legislaţiei speciale acesta trebuie să beneficieze
obligatoriu de contravaloarea în bani a orelor prestate suplimentar.
Mai mult, în mod greşit a reţinut instanța la pagina 9 din hotărâre ca nu s-a făcut dovada că
reclamantul a solicitat timp liber corespunzător prin cerere înaintată către pârât. Dincolo de
împrejurarea că în cauza de faţă reclamantul este funcţionar public cu statut special şi nu putea
formula decât raport militar adresat comandantului unităţii (acest fapt fiind realizat de către
reclamant), astfel de rapoarte nu puteau avea o soluţie favorabilă decât în condiţiile în care erau
respectate de către instituţia pârâtă dispoziţiile legale speciale, însă aşa cum a demonstrat pârâtul nu
a achitat contravaloarea orelor suplimentare prestate de reclamant.
În mod greşit a reţinut instanța fondului ca „pârâtul a respectat, la calculul celor două
sporuri dispoziţiile OMAI 4/03.01.2015” pentru perioada ianuarie 2015 la zi, în condiţiile în care în
cauză a fost întocmit un raport de expertiză contabilă care demonstrează contrariul.
Astfel, din raportul de expertiză rezulta că paratul nu a calculat corect plata orelor
suplimentare, a sporului pentru zilele lucrate în zilele de sărbători legale, zilele de sâmbătă şi
duminica şi nici contravaloarea sporului de noapte.
În mod eronat instanța fondului face confuzie între cele două noţiuni aplicabile în materia
salarizării reclamantului: solda funcţiei de bază şi solda lunară. Astfel solicită să se observe că în
mod greşit instanţa arată că sporul de 25 % a fost calculat în funcţie de soldă lunară, când în
realitate acest spor (aşa cum rezultă şi din statul de salarii) a fost calculat la nivelul soldei funcţiei
de bază cu valoarea menţinută la anul 2009 (600 lei - aşa cum afirmă pârâtul), iar din concluziile
raportului de expertiză a rezultat ca acest calcul este nelegal ca urmare a împrejurării că începând cu
anul 2011 valoarea soldei funcţiei de bază a fost modificată prin dispoziţii legale.
Reglementarea cuprinsă în legile-cadru, partea generală a acestora, şi în legile anuale de
salarizare, este aplicabilă tuturor salariaţilor remuneraţi din venituri publice, personal contractual,
funcţionari publici şi personalul asimilat salariaţilor.
Legea nr. 330/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri
de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor
acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, au fost abrogate prin art. 39 lit. w) şi x) din
Legea nr. 284/2010, act normativ care, de asemenea, are ca obiect de reglementare stabilirea unui
sistem unitar de salarizare pentru personalul plătit din bugetul general consolidat.
Legea nr. 284/2010 a fost succedată, în perioada 2011-2016, de legi speciale anuale de
salarizare, astfel: Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin care s-a stabilit
salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice; Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013,
prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin

14
Legea nr. 36/2014; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor
publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor
termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 20/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016.
În anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaţionale există şi prevederi speciale
aplicabile principiului specialia generalibus derogant, pentru personalul salarizat în baza acestor
anexe.
Cu referire la plata orelor suplimentare pentru perioada începând cu luna ianuarie 2015 în
mod greşit instanţa de fond a apreciat că potrivit procedurii de sistem PSOICON paratul şi-a
îndeplinit obligaţiile de plată, în condiţiile în care potrivit raportului de expertiză exista diferenţe
semnificative cu privire la aceste drepturi băneşti.
2. Instanţa de fond a făcut o gravă eroare în momentul în care a considerat ca norma 12 B
poate compensa plata orelor suplimentare şi a sporului de noapte de 25 % prevăzut de lege
(284/2010) pentru orele prestate în timpul nopţii.
Astfel solicită să se observe că în mod nelegal instanţa de fond a afirmat la pag. 14 din
hotărâre că „instanţa constata că pentru munca prestată în ture/schimburi de către reclamant au
fost acordate majorări salariale constând în norma 12 B şi ore de noapte, ceea ce face ca veniturile
salariale ale acestuia să fie în mod semnificativ mai mari decât cele ale unei persoane care
lucrează în program normal de 8 ore”.
Legea 121/1996, prevede că:
Art. 20. - Personalul Corpului Pompierilor Militari se compune din militari şi salariaţi
civili. Prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum şi cele ale
regulamentelor militare generale se aplică şi pompierilor militari, în măsura în care, prin prezenta
lege, nu se dispune altfel.
Militarii în termen din unităţile de pompieri au drepturile şi îndatoririle prevăzute în
dispoziţiile legale pentru militarii în termen ai forţelor armate ale României."
Legea 80/1995, prevede ca: Art. 9. - Cadrele militare în activitate au dreptul la:
a) soldă lunară, compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii,
precum şi la prime, premii, sporuri şi alte drepturi băneşti, ale căror cuantumuri se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului;
b) echipament, hrană, asistenţă medicală, medicamente, locuinţă de serviciu, gratuite,
concedii şi scutiri medicale plătite, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.”
Prin urmare, solicită să se observe că norma 12 B, este norma de hrană şi se achita pentru
intervenţii, se adaugă la solda lunară, şi nu intra în calculul acesteia la momentul la care se
calculează contravaloarea orelor suplimentare.
Nu în ultimul rând solicită să se observe că însăşi expertul afirma în cuprinsul răspunsului
la obiecţiuni ca solda lunară se compune din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit,
indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţia de dispozitiv, iar potrivit dispoziţiilor art. 3 din
Ordonanţa de Urgenţă nr. 84 din 12 decembrie 2012 „În anul 2013 pentru personalul militar,
poliţiştii şi funcţionarii publici cu statul special din sistemul administraţiei penitenciare,
indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii,
despăgubirile,... şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în
raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011”.
Prin urmare, chiar dacă ar fi fost corect calculate numărul orelor suplimentare începând cu
anul 2015, contravaloarea acestor ore suplimentare au fost calculate incorect de către pârât, în
condiţiile în care acesta a avut ca valoare de referinţa valorile din decembrie 2009, astfel că şi aici
instanţa de fond a avut un raţionament greşit.
În ceea ce priveşte numărul de 1084,5 ore suplimentare, aşa cum a susţinut în cauza prin
respingerea acestui petit al cererii de chemare în judecata instanţa de fond nu a făcut altceva decât
să încalce dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Legea 284/2010 (care nu au fost oprite de la aplicare prin

15
nici o ordonanţa de urgenţă), ale art. 2 din OUG 137/2000, aşa cum a arătat mai sus, în raport de
Ordinul MIRA 577/2008 care era în vigoare atât în perioada de referinţa supusă analizei instanţei de
judecată. Prin urmare, dacă pentru acelaşi funcţionar public cu statut special (poliţist) era posibilă
plata orelor suplimentare de către ordonatorul principal de credite, reclamantul nu înţelege de ce
pentru un cadru militar din subordinea aceluiaşi minister, nu este posibilă plata orelor suplimentare
fără a se aduce atingere dreptului sau protejat de dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 137/2000.
În dovedirea prezentelor motive de apel solicită să se încuviinţeze proba cu înscrisuri, şi în
cadrul acestei probe solicită să se încuviinţeze o adresă către pârâtă prin care aceasta să depună la
dosarul cauzei modalitatea de calcul şi plata a sporurilor aferente zilelor de sâmbăta, duminica şi
sărbători legale, precum şi a sporului de 25 % pentru orele lucrate în timpul nopţii, precum şi
modalitatea de calcul a orelor suplimentare şi modalitatea de plată a acestora pentru perioada
ianuarie 2013 - februarie 2018.
De asemenea, solicită, ca în măsura în care nu se va anula hotărârea primei instanțe ca
urmare a necompetentei materiale funcţionale a Secţiei a 8-a Conflicte de Muncă şi Asigurări
Sociale, să se omologheze expertiza contabilă efectuată în cadrul procedurii fondului împreună cu
toate calculele rezultate în completare prin răspunsul la obiecţiuni.
În drept, invocam disp. Art. 466 şi urm., Cod procedura civilă, precum şi textele de drept
material invocate în cuprinsul prezentelor motive de apel.
Intimatul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENŢĂ DEALUL
SPIRII BUCURESTI-ILFOV a depus întâmpinare.
Prin întâmpinarea formulată faţă de apelul declarat de reclamantul
împotriva sentinţei civile nr.7835 din 26.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în
dosarul sus rubricat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Apelantul apreciază că hotărârea este lovită de nulitate absolută fiind pronunţată de o
instanţă necompetentă material(I); hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea
greşită a legii(II) întrucât hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a
legii, (III) iar instanţa de fond a respins în mod nelegal cererile privind efectuarea unei noi expertize
şi nu a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, toate aceste motive de apel fiind
neîntemeiate, aşa cum va arăta:
I. Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv de apel privind competenţa materială pe care
instanţa de fond a încălcat-o reţinând cauza spre judecare, apreciază că legea limitează în privinţa
unor excepţii de ordine publică posibilitatea invocării lor până la primul termen de judecată la care
părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai
invoca ulterior, încheierea prin care s-a respins excepţia putând fi atacată numai odată cu fondul -
art.248 alin.(5) NCPC.
Cu privire la această chestiune practica instanţelor nu a fost unitară, motiv pentru care a
fost promovat recursul în interesul legii soluţionat prin hotărârea nr. 10/2018 a Î.C.C.J. publicată în
M.Of.nr.536 din 28 iunie 2018, care statuează faptul că „în interpretarea şi aplicarea unitară a
dispoziţiilor art.23 alin.(3) şi art.27 alin.(l) din Legea nr.550/2004 privind organizarea şi
funcţionarea Jandarmeriei Române, (...), art.20 din Legea nr.121/1996 privind organizarea şi
funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art.l5(2) şi (3), art.16,
art.17 şi art.18 din O.G.nr.88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, (...).raportat la art.2 alin.2 teza I, art.5 alin.1 lit.f) şi
g) şi art.109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, (...)şi art.1, art.4-6 din
Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, (...) sunt de competenţa instanţelor de
contencios administrativ litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de jandarmi ...şi
pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, personal militar având
statutul de cadre militare ( ofiţeri, maiştrii militari şi subofiţeri) care îşi desfăşoară activitatea în
baza unor raporturi de serviciu specifice funcţionarilor publici cu statut special", (s.n.)
Având în vedere dispoziţiile art.517 alin.(4) ale Codului de procedură civilă, dezlegarea
dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii este obligatorie pentru
instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea 1, iar după cum se

16
poate observa în cauză instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei competenţei înainte de
publicarea deciziei nr. 10/2018 a I.C.C.J. în Monitorul Oficial nr.536 din 10 iunie 2018. (motivul de
apel nr. 1).
Menţionează de interes pentru judecarea în fond a cauzei practica Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în ceea ce priveşte statutul cadrelor militare, Decizia ICCJ nr. 14/2008 (M. Of. nr.
853/18.12.2008) — „statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale
referitoare la încheierea, executarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă sau de
serviciu în care se află angajaţii din respectiva categorie. în conformitate cu acest principiu, o
categorie profesională căreia i s-a acordat un statut special nu poate revendica drepturi specifice
altor categorii de angajaţi sau, după caz, exercitarea unor drepturi în condiţiile specifice
funcţionarilor obişnui ti, comuni, de natură fie să facă imposibilă îndeplinirea obligaţiilor speciale,
fie să rupă justul echilibru dintre drepturile şi obligaţiile care-i compun statutul special, conform
voinţei legiuitorului la un anumit moment.” şi Decizia ICCJ nr. 664/10.02.2009 „Cadrele militare în
activitate nu sunt salariaţi pentru că acestora nu li se aplică Codul muncii şi celelalte dispoziţii care
alcătuiesc legislaţia muncii, ci drepturile şi obligaţiile acestora sunt prevăzute prin acte normative
speciale. Prevederile codului muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se
desfășoară exclusiv sub incidenţa statutului care reglementează drepturile şi obligaţiile cadrelor
militare, astfel încât trimiterile la dispoziţiile generale ale dreptului muncii nu pot fi reţinute.”
II. în ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, care se referă generic la încălcarea legii de
către instanţa de fond, solicită respingerea acestuia, având în vedere următoarele considerente
referitoare la fiecare punct în parte:
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor Legii nr.284/2010 privind remunerarea
reclamantului Păducel Pompiliu Constantin de către intimată, instanţa de fond a apreciat în mod
corect faptul că în speţă au fost respectate dispoziţiile în materia salarizării personalului militar:
„Pentru perioada dedusă judecăţii, până în data de 31.01.2015, se impun a fi menţionate dispoziţiile
art. II art.7 alin. 1 din O. U. G. nr. 80/2010 (. ..)..O.U.G. nr. 84/2012 (..) art. 9 alin.1 din O.U.G. nr.
103/2013. „(paginile 8 şi 9) orele lucrate între anii 2012-2014 se compensau doar cu timp liber
corespunzător, iar în ceea ce priveşte a doua perioadă, începând cu 31.01.2015,
„După data de 31.01.2015, reclamantul a desfăşurat activitatea în ture de 24/48 H, pârâta
respectând, la calculul acestor două sporuri, prevederile incidente, specifice în materia stabilirii şi
acordării drepturilor salariale personalului contractual din care face parte reclamantul” (pagina 9 din
sentinţă).
Instanţa a reţinut în mod corect că anterior O.M.A.I. nr. 4/2015 şi anterior schimbării
programului de lucru de la 24 cu 72 de ore la 24 cu 48 de ore, nu exista baza legală pentru acordarea
majorării salariale pentru orele prestate sâmbăta, duminica, sărbători legale şi celelalte zile în care
nu se lucrează (s.d.s.l.), ci exista doar posibilitatea legală a compensării cu timp liber corespunzător
în următoarele 60 de zile, la solicitarea reclamantului, adresată comenzii subunităţii.
Cu privire la plata sporului pentru ore prestate în timpul nopţii, instanţa de fond a reţinut
faptul că reclamantul a fost corect remunerat raportat la legislaţia secundară incidenţă care prevedea
calculul acestui spor având ca bază de calcul solda lunară a reclamantului
, ci nu solda funcţiei de bază (pagina 11 din).
Solicită instanţei de apel să respingă ca neîntemeiat motivul de apel invocat de reclamant
privind nerespectarea Legii nr.284/2010 şi să constate că dispoziţiile Legii privind salarizarea
unitară a personalului din sectorul bugetar cu toate actele normative succesive, de completare sau
modificatoare, pe care instanţa de fond le enumera în paginile 12-13 ale sentinţei nr.
1719/28.02.2018 atacate, au fost respectate de intimată la acordarea drepturilor de natură salarială
cuvenite reclamantului constând în sporul pentru orele prestate în zilele de sâmbăta, duminica şi
sărbători legale, plata contravalorii orelor prestate cu serviciul de noapte.
Referitor la susţinerea apelantului că instanţa de fond a comis o gravă eroare de drept
atunci când a considerat că beneficiul normei 12 B acordată cu ocazia misiunilor la care a participat
ar compensa orele prestate de apelant s.d.s.l. şi în timpul serviciului de noapte, solicită să se observe
că interpretarea dată de apelant considerentelor sentinţei contestate nu este una corectă întrucât

17
instanţa de fond a considerat doar că specificul activităţii reclamantului care ocupă o funcţie
operativă în cadrul instituţiei, având programul de lucru în ture/schimburi presupune acordarea unei
serii de drepturi cum este norma 12 B, sporul pentru munca prestată în intervalul 22°°-06,00,
majorarea salarială prevăzută de O.m.a.i. nr.4/2015, etc., drepturi de natură salarială acordate pe
bază de pontaj în intervalul de timp pentru care aceste drepturi se acordă.
Nici acest motiv de apel al reclamantului nu este susţinut pe baza legislaţiei incidente,
motiv pentru care solicită respingerea lui ca neîntemeiat.
1. în ceea ce priveşte respingerea concluziilor expertului din raportul de expertiză întocmit
în cauză, acest motiv de apel este neîntemeiat raportat la dispoziţiile generale din materia aprecierii
probelor de către judecătorul cauzei, care are puterea de a aprecia probele în raport de intima sa
convingere, în condiţiile art.264 alin. (l) C.proc.civ.: „instanţa va examina probele administrate, pe
fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor", în măsura în care acestea pot fi sau nu coroborate,
urmând sa pronunţe hotărârea pe baza situaţiei de fapt reţinută în motivarea dispozitivului.
În speţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt în sensul că drepturile ce
au format obiectul cererii de chemare în judecată au fost corect acordate de pârâtă, în acord cu
legislaţia specifică şi a arătat în cuprinsul considerentelor de ce au fost înlăturate concluziile
expertizelor contabile, motivând în acest mod de ce concluziile raportului de expertiză întocmit de
Bidileci Izabela Loredana au fost respinse.
Instanţa de fond a evaluat în mod corect probele aflate la dosarul cauzei, raportat la
apărările pe care intimată, în calitate de pârâtă le-a formulat faţă de probele administrate în cauză, în
special rapoartele de expertiză tehnică în specialitatea contabilă întocmite de experţii desemnaţi,
care nu au respectat reglementările specifice în materia salarizării personalului bugetar prin
ordonanţele anuale în materia salarizării şi a calculat drepturile pretinse de reclamant raportându-se
la o bază de calcul care nu se aplica în ceea ce priveşte stabilirea sporurilor.
A depus adresa Direcţiei Generală Financiară - Ministerul Afacerilor Interne
nr.368560/03.10.2018 privind netemeinicia pretenţiilor reclamantului, într-un dosar cu obiect
similar (plata sporurilor la nivelul maxim al funcţiei), dosarul nr. 9862/3/2018 prin care direcţia
financiară de specialitate a ministerului arată istoricul dispoziţiilor privind salarizarea personalului
din Ministerul Afacerilor Interne, plata sporurilor raportat la solda funcţiei de bază făcându-se din
aprilie 2017, prin modificarea legii salarizării prin O.U.G. nr. 9/2017.
Din acest motiv, solicită să se respingă apărările apelantului bazate pe modalitatea de
calcul a expertului, care nu a respectat dispoziţiile legale în materie, care plafonau cuantumul
sporurilor luând ca bază de calcul solda lunară din decembrie 2009 încasată de apelant.
Există o distincţie clară între solda lunară a reclamantului apelant care a suferit modificări
potrivit legilor anuale ale salarizării şi sporurile care se calculează potrivit legii raportat la solda din
decembrie 2009.
Reiterează apărările de la fondul cauzei:
1. în ceea ce priveşte solda lunară, aşa cum a arătat în întâmpinare aceasta a fost menţinută
la nivelul din decembrie 2009, aplicându-se reducerile şi majorările succesive în material salarizării,
prin ordonanţele de urgenţă anuale:
Cronologie:
Conform Legii nr.138/1999, art.3 cadrele militare in activitate au dreptul la o solda lunara
compusa din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii si
indemnizaţia de dispozitiv.
Solda lunara a reclamantului la 31.12.2009 este în cuantum de 1269 lei pentru funcţia de
comandant echipaj.
1. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) şi art. 6 alin. (1) din OUG 1/2010 privind unele masuri
de reîncadrare in funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor
acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar:
- „art.5 alin. (1) începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31
decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare
brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal

18
din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum
urmează:
a) la salariul de baza, solda/salariul funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunara de
încadrare corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul
sporurilor şi indemnizaţiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la
Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care îşi
desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii"
- "art. 6 alin. (1) În cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-
cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi
sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma
compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenţa, in măsura în care persoana îşi
desfăşoară activitatea in aceleaşi condiţii. Aceasta suma se include in salariul de baza, solda/salariul
funcţiei de baza sau indemnizaţia lunara de încadrare, după caz, dar nu este luata in calcul la
determinarea altor drepturi de natura salariala care se stabilesc în funcţie de acestea".
Astfel, având în vedere cele stipulate la Nota din Anexa IV Ia Legea-cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv: „în coeficienţii de ierarhizare minimi şi maximi sunt cuprinse solda/salariul de
merit, indemnizaţia de dispozitiv/sporul pentru misiune permanentă, sporul pentru păstrarea
confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate şi sporul de fidelitate.",
Începând cu data de 01.01.2010, pentru personalul din cadrul IGSU, solda de funcţie a fost
stabilită astfel: la solda funcţiei de bază corespunzătoare funcţiilor avute la data de 31 decembrie
2009 s-a adăugat cuantumul soldei de merit, indemnizaţiei de dispozitiv/sporul pentru misiune
permanentă, sporului pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate.
2. Potrivit art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 4 din Legea nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu data de 02.07.2010:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv
sporuri, indemnizaţii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite
in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice si ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele
măsuri de reîncadrare in funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea
salariilor acestora, precum si alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”;
Potrivit art. 3 alin. (2), coroborat cu art. 33 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările
ulterioare:
- „art. 33 alin. (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului
se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile
corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare
şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.”
- „art. 3 alin. (2) Solda lunară se compune din solda funcţiei de bază, indemnizaţii,
compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.";
3. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a
personalului plătit din fonduri publice: „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de
bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au
fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu
15%";
4. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010
pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în
domeniul bugetar: „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de
bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se
acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011";
5. Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din OUG 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru
recuperarea reducerilor salariale:

19
 „(1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de
bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se
majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai
2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna
noiembrie 2012.
(2) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul
lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice,
se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi
condiţii."
6. Potrivit art. 1 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din
sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri
fiscal-bugetare: „în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012
drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind
aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 182/2012";
7. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice: „în anul
2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de
bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se
menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul
îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de
ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.";
8. Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice: "în anul 2015,
cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de
bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se
menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul
îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de
ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele Ia Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare";
9. Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare: " în
anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de
bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se
menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care
personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi
coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru
nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi
completările ulterioare.".
10. Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal -
bugetare: "în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor
funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază
personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna
decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se
aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare
prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

20
 11. Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul
2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative:" în
perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, se menţin în plata la nivelul acordat pentru luna februarie
2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de
bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor,
compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din
salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care
beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în
aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători
claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."
12. Potrivit art. 38, alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.:
„(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.
(2) începând cu data de 1 iulie 2017:
a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017,
cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de
încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte
elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar,
indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri
publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi
condiţii;
(3) începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:
a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie,
indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor,
compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac
parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul
lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul
acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25. în măsura în care
personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”
În ceea ce priveşte sporurile solicitate, au fost adoptate 0.m.a.i.nr. 4/2015 privind condiţiile
de acordare a majorării salariale pentru personalul M.A.I. care desfăşoară activităţi în zilele de
repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în
vigoare nu se lucrează (orele lucrate în aceste zile au fost plătite cu 75% în cadrul duratei normale
de lucru şi 100% peste durata normală de lucru), 0.m.a.i. nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor
legale referitor la salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul de Interne (pentru orele de
noapte, în procent de 25%: Anexa nr.8 pct.2 „Sporul se calculează în raport de solda lunară, fondul
de timp lunar şi orele efectiv lucrate în intervalul 22 – 06.00.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
ART. 12 (1) În anul 2015, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice
pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum
şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru anul
2014.
(2) În anul 2015, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele,
plăţile compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate
potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se
stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.(s.n.)
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, cuantumul drepturilor acordate personalului
militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi
personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care

21
execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se
stabileşte în condiţiile prevăzute la art. 15 din cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia
ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională" la Legea-cadru nr.
284/2010, cu modificările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al
ordonatorului principal de credite.
(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul
de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
(5) Prevederile art. 13 alin. (5)) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 103/2013
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în
domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi
completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2015.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
ART. 8 (1) în anul 2016, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice
pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum
şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru luna
decembrie 2015.
(2) În anul 2016, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile
compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit
actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc
în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.(s.n.)
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, cuantumul drepturilor acordate personalului
militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi
personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care
execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se
stabileşte în condiţiile prevăzute la art. 15 din secţiunea a 2-a a cap. II din anexa nr. VII - Familia
ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” la Legea-cadru nr.
284/2010. cu modificările şi completările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin
ordin al ordonatorului principal de credite.
(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul
de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, majorată cu 10%.
O.U.G.nr.99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, prorogarea unor termene şi unele măsuri fiscal bugetare
Art. 1 (2) în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor (...) se menţine la
acelaşi nivel cu cel (...) pentru luna decembrie 2016"
O.U.G. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene şi
modificarea şi completarea unor acte normative:
Art.1 (l) în perioada 1 martie-31 decembrie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat
pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor(...) precum şi cuantumul sporurilor(...)"
Baza de calcul utilizată pentru luna decembrie 2009 pentru calculul sporurilor, Ia care se
referă dispoziţiile sus-menţionate:
Conform Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din
instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea
unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, art.3 cadrele militare in activitate au
dreptul la o solda lunara compusa din: solda de funcţie., solda de grad, solda de merit indemnizaţia
de comandă, gradaţii si indemnizaţia de dispozitiv.
Aşa cum se observă din exemplul detaliere soldă transmis către expert solda lunară la
31.12.2009 este în cuantum de 1269 lei.
Compunerea soldei la decembrie 2009:
Solda de funcţie: 514 lei
Solda de grad: 267 lei

22
 Solda de merit: 0
Indemnizaţia de comandă:
Gradaţii: 234 lei
Indemnizaţia de dispozitiv: 254 lei
Expertul a luat ca bază de calcul în mod greşit solda funcţiei de bază: 1513 lei, compusă
din: solda de funcţie 1081 lei, Solda de grad: 230 lei, Gradaţii: 202 lei, aşa cum se poate observa.
În drept, art. 205, 477, 480 alin. (l), 0.m.a.i. nr.4/2015; O.U.G. nr.103/2013,
O.U.G.nr.83/2014; O.U.G.nr.57/2015; 0/UG.nr.99/2016; O.U.G.nr.9/2017, 0.lJ.G.nr.90/2017;
O.U.G.nr.91/2017; O.U.G.nr.40/2018.
Prin Notele Scrise formulate la data de 17.03.2022 apelantul Păducel Pompiliu-
Constantin, a invocat faţă de prevederile art. 4 din Legea 554/2004 excepţia de nelegalitate a
OIG/IG 155/2015, respectiv a art. 10 alin 1 din Ordinul Inspectorului Generai OIG/IG nr 155/2015,
modificat şi completat, prin care se stabilea că: „Personalul din serviciul operativ care execută
serviciul în tură se planifică potrivit unui program de lucru de 24 ore cu 48 ore recuperare, cu
încadrarea 91-93 ture pe an, în funcţie de vechimea în serviciu”.
Arată că acest articol încalcă următoarele:
- în fapt deşi actul individual OIG 155/2015 reglementează tipurile de servicii efectuate la
nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate, prin incidenţa
art. 2, respectiv serviciul operativ/ paza/zi denumite şi serviciul de permanentă, acesta adaugă la
actul superior şi reglementează şi programul de lucru, deşi acesta este foarte clar definit de Legea
53/2003 (Codul Muncii) şi pus în aplicare prin O MAI 73/6.1.2009 privind stabilirea programului
de lucru în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Or, actul superior invocat în emiterea OIG
155/2015 este Ordinul OMAI s/108/2011 privind serviciul de permanentă în cadrul Ministerului de
Interne şi unităţilor subordinate, care stabileşte executarea serviciilor operativ/de zi şi respectiv de
pază, şi nu programul de lucru.
Din studierea OMAI 703/2009 privind stabilirea programului de lucru în Ministerul
Administraţiei şi Internelor, care prevede la art. 2 ca: „Programul de lucru în unităţile din aparatul
central, structurile şi instituţiile aflate în subordinea/coordonarea M.A.I. se organizează în zilele
lucrătoare în intervalul orar 8,00- 16,00".
De asemenea, la art. 1, se găsește că: „Prevederile prezentului ordin se aplică tuturor
unităţilor din aparatul central, structurilor şi instituţiilor aflate în subordinea/coordonarea
Ministerului Administraţiei şi internelor, denumit în continuare M.A.I., şi tuturor categoriilor de
personal ale ministerului, denumit în continuare personal M.AJ." şi în coroborare cu dispoziţiile art.
17 alin 1 din OUG 30/2007 care spune că: „Personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune
din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate,
personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntariste observa că nu se face nicio deosebire
cadrele militare şi funcţionarii publici.
Se poate observa că sunt încălcate prevederile art. 13 din Legea 24/2000: ,,a) proiectul de
act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi
nivel, cu care se află în conexiune cu proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel
superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni
principiilor şi dispoziţiilor acestuia;..", coroborat cu art. 78 şi art. 79 din acelaşi act: „Articolul 78
Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele
pe bază şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor
acestora. Termenul de emitere Articolul 79 Ordinele şi instrucţiunile se vor elabora în termenul
prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor ia
îndeplinire/'
Folosirea sintagmei 91-93 de ture pe an în funcţie de vechimea în serviciu, este o invenţie
legislativă, fiind făcut cu depăşirea competenţei, Normarea pe timp de un an neexistând în legislaţia
românească, fiind încălcate prevederile Articolul 112 din Legea 53/2003 „(1) Pentru salariaţii
angajaţi cu normă întreagă durată normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore

23
pe săptămână Coroborat cu art. 41 alin 3 „durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel
mult 8 ore”, respectiv singurele normare este cea pe zi şi respectiv săptămână.
Se poate observa că se impune efectuarea de cel puţin 432 ore suplimentare, prin folosirea
sintagmei „cu încadrarea în 91-93 ture pe an în funcţie de vechimea în serviciu", ce rezulta din
scăderea a 2184= 91 ture* 24 ore cu numărul zilelor lucrătoare din an, respectiv 219 zile*8
ore=1752 ore.
Aceasta impunere de executare de ore suplimentare prin specificarea unui număr de ore
obligatorii este o încălcare a prevederilor Art. 120 alin (l) şi alin 2 „(1) Munca prestată în afara
duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă
suplimentară. (2) Muncă suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia
cazului de forţa majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente
ori înlăturării consecinţelor unui accident. ". De asemenea este o încălcare şi a Legii 80/1995
privind statutul cadrelor militare, întrucât regăsim la art. 7 că „îndatoririle, drepturile şi libertăţile
cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituţia României, de legile ţării şi de prezentul statut" şi
art.8 alin d spune că „ militarii sunt obligaţi să apere drepturile subordonaţilor".
De asemenea şi programul în „ture de 24-48 cu recuperare", este o încălcare a Legislaţiei
romaneşti, respectiv se încalcă "(1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreaga durată normală a
timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână." Coroborat cu art. 41 alin 3
„durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore" coroborat cu art. 114 alin (1) din
acelaşi act „Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână,
inclusiv orele suplimentare".
Or, pentru o planificare uzuală se observa că programul în ture 24-48 de ore cu recuperare
încalcă prevederile art. 114 cu cât se ajunge uzual la peste 48 de ore suplimentar şi chiar la 72 de
ore, respectiv la cumulul a 3 ture de 24 de ore.
De asemenea se încalcă şi prevederile art. 120 din aceeaşi lege, respectiv: „(1) Munca
prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este
considerată muncă suplimentară.(2) Muncă suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul
salariatului cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii
producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident." cu cât salariatul este obligat
să-şi depăşească norma de timp de 40 de or şi chiar uzual cea de 48 de ore, fiind obligat uzual să
depăşească cele 8 ore suplimentare şi chiar să ajungă la 32 de ore săptămânal.
Aceasta excepţie de nelegalitate este admisibilă, prin raportare la art. 4 din Legea 554/2004
coroborat cu Decizia ICCJ 36/2016.
Prin Concluziile scrise de la data de 22.03.2022, intimatul pârât a solicitat respingerea
excepţiei de nelegalitate a OIG/IG 155/2015, respectiv a art. 10 alin 1 din Ordinul Inspectorului
Generai OIG/IG nr 155/2015, invocând practica judiciară din dosarul nr. 13890/3/2019, invocând în
esenţă că legalitatea actului administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepţiei nu ar
putea fi cercetată pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, ci, doar pe calea acţiunii în
anulare.
Intimatul pârât, deşi a luat la cunoştinţă despre invocarea excepţiei de nelegalitate nu a
formulat alte apărări în privinţa fondului excepţiei de nelegalitate sau a admisibilităţii acesteia.
Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de
actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă, dar şi pe cele ale art. 476-477
din acelaşi cod (ce permit, în limita devoluţiunii, examinarea pricinii sub toate aspectele de către
instanţa de control judiciar şi, în virtutea acestui caracter devolutiv al căii de atac, oferă posibilitatea
complinirii motivării hotărârii apelate, dacă este cazul), Curtea va analiza pe calea de atac formulată
în limitele devoluţiunii motivele de apel, după cum urmează:
Cu privire la apelul formulat de apelantul reclamant Curtea reţine următoarele:
Ca şi chestiune prealabilă, Curtea reţine că urmează să analizeze cauza doar în limitele
efectului devolutiv al apelului, respectiv, numai în măsura în care hotărârea primei instanţe a fost
apelată, context în care, partea din hotărâre care nu a fost apelată de părţi devine definitivă la data la

24
care a expirat termenul de formulare a căii de atac şi nu mai poate forma obiectul reformării
instanţei de apel în virtutea principiului tantum devolutum quantum apellatum, înscris în textul art.
477 şi 478 din codul de procedură civilă, adagiu care dă expresie unei limitări a efectului devolutiv
al apelului, unei reguli restrictive în privinţa devoluţiunii ori transmiterii cauzei către instanţa de
apel. Această regulă restrictivă presupune că pricina se transmite către instanţa superioară, spre a fi
din nou judecată, doar în măsura sau în limitele în care activitatea instanţei inferioare a fost
criticată. Instanţa superioară este limitată la a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în
cererea de apel şi se va pronunţa doar în aceste limite, fără a exista posibilitatea reluării în discuţie a
modului de soluţionare de către instanţa inferioară a unor chestiuni de drept şi de fapt în măsura în
care părţile nu formulează apel care să tindă la schimbarea soluţiei primei instanţe sub acest aspect.
Cu aceste consideraţii, Curtea reţine următoarele:
1. Cu privire la motivul de apel care ar consta în pronunţarea hotărârii de către o
instanţă necompetentă material în considerarea calităţii părţii de funcţionar public cu statut
special, Curtea reţine următoarele:
Pe de o parte Curtea reţine că, excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe nu
poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac a apelului, ci, în calea de atac se poate stabili
de către instanţa de apel că prima instanţă a fost necompetentă, cu consecinţa anulării hotărârii şi
trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitatea jurisdicţională
competent, numai în condiţiile expres prevăzute de textul art. 480 alin. 4 din codul de procedură
civilă, respectiv, dacă „necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii”, situaţie neînvederată prin
motivul de apel şi care nici nu rezultă din actele şi lucrările dosarului.
Or, dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul procedură civilă stabilesc că necompetenţa
materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen
de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată la care
părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să
stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina,
consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa
instanţei sesizate, încheierea având caracter interlocutoriu, iar în conformitate cu alin. (2) al
aceluiaşi articol, în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare
lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va
acorda un singur termen în acest scop.
Or, aşa cum reţineam, din aceste prevederi se pot desprinde două reguli comune relevante în
cauză şi anume: că necompetenţa de ordine publică se poate invoca numai până la un anumit
moment procesual şi că excepţia necompetenţei se poate invoca numai în faţa primei instanţe.
Prin urmare, necompetenţa funcţională căreia i se aplică potrivit prevederilor art. 136 alin. 1
din codul de procedură civilă, sub aspectul dispoziţiilor referitoare la excepţia de necompetenţă,
regimul juridic al necompetenţei materiale), deşi este de ordine publică, şi nu mai poate fi invocată
în orice fază a procesului, ci numai în faţa primei instanţe, in limine litis, iar art. 130 alin. (2) din
Codul procedură civilă, prevede aşa cum arătam că, necompetenţa materială şi teritorială de ordine
publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile
sunt legal citate în faţa primei instanţe.
În acest context, încheierea prin care instanţa se declară competentă şi care poate fi atacată
numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză, deci odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului,
poate fi criticată sub aspectul modalităţii de stabilire a competenţei numai dacă, în faţa primei
instanţe, „necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii”, însă, instanţa în mod incorect şi-a reţinut
propria competenţă nu şi în situaţia aplicabilă speţei, în care, excepţia nu a fost invocată decât
direct în instanţa de apel, ca motiv de apel, context în care, faţă de momentul invocării, aplicarea
prevederilor art. 480 alin. 4 din codul de procedură civilă nu poate fi făcută în cauză, Curtea urmând
să respingă acest motiv de apel şi solicitarea părţii privind anularea hotărârii. De altfel, aceasta nici
nu arată care instanţă era competentă material şi totodată, nu explică de ce a sesizat o instanţă de
judecată „necompetentă”, câtă vreme, acesta avea posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios

25
administrativ pe care o consideră competentă, potrivit legii, beneficiu la care a renunţat cu bună
ştiinţă.
Cu privire la fondul pretenţiilor.
În fapt.
Reclamantul apelant a fost angajat în funcţia de comandant de
echipaj şi conducător autospeciale, în cadrul Departamentului de Pompieri „Chimistilor" din cadrul
Grupului de Interventie NR.3, subordonat ISU „Dealul Spirii” din Inspectoratul pentru Situații de
Urgenta, Dealul SPIRII, Bucureşti – Ilfov, raporturile de serviciu încetând la data de 01.04.2018,
prin trecerea în rezervă în urma demisiei prin Ordinul /18/I-BIF.
Prin Cererea de chemare în judecată a solicitat instanței obligarea pârâtului angajator, ISU
„Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov la plata drepturilor salariale cuvenite pentru orele suplimentare,
orele lucrate in schimbul de noapte, orele lucrate in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale,
pentru perioada 01.ianuarie 2013 - la zi şi în continuare pe toata perioada existentei duratei
contractului de muncă (relaţiilor de muncă s.n.).
Instanţa a limitat cercetarea judecătorească la perioada ianuarie 2013 şi luna februarie 2018,
respectiv, termenul de prescripţie extinctivă şi momentul până la care părţile au făcut apărări în faţa
instanţei de fond şi s-a efectuat un raport de expertiză.
Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, reţinând în esenţă, în privinţa
orelor suplimentare că prin probele administrate în cauză, reclamantul
nu a făcut dovada că ar fi formulat o cerere de recuperare în următoarele 60 zile de
la efectuarea orelor suplimentare, astfel încât acesta nu mai poate beneficia în prezent de
compensarea acestor ore cu timp liber.
Că salarizarea activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și
în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, şi în ture de
24/48 h, a fost în mod corect plătită, pârâta respectând, la calculul sporurilor prevederile legale
incidente, specifice în materia stabilirii şi acordării drepturilor salariale personalului contractual din
care face parte şi reclamantul, respectiv Ordinul nr.4/03.01.2015 privind condițiile de acordare a
majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități în
zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu
reglementările în vigoare, nu se lucrează, în aplicarea cărora a fost emisă Procedura PS-01-CON
privind acordarea majorării salariale pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică, precum și
în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, conform reglementărilor în vigoare, nu se
lucrează. (filele 71-94, vol.1).
Că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către intimată, reprezentate de extrase
de cont în care s-a detaliat contravaloarea orelor lucrate în zilele de sâmbătă,duminică, precum şi în
zilele de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, începând cu luna ianuarie 2015
reclamantul a beneficiat de drepturi salariale rezultate din ore suplimentare și zilele lucrate în zilele
de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale (filele 251-262, vol. II).
Respectiv, referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata
sporului pentru ore prestate în timpul nopții, instanța a apreciat că sunt incidente prevederile art.17
din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice coroborate cu
prevederile Anexei nr. 8 din OMAI nr. S/2014 din 05.10.2011 pentru aplicarea prevederilor legale
referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I. Conform
acestor texte legale, reclamantul a beneficiat de sporul de 25% pentru munca prestată în timpul
nopții, care a fost calculată de pârât, în funcție de solda lunară de care beneficia reclamantul, fiind
corect efectuat calcul acestui spor.
Prin motivele de apel au fost criticate aceste concluzii.
Cu privire la criticile prin care se susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu
încălcarea şi aplicarea greşită a legii:
Sub acest aspect, instanţa de apel va reţine în prealabil că, deşi nu este criticat expres prin
motivele de apel faptul că căreia hotărârea ar fi insuficient și necorespunzător motivată ci doar se
critică o soluţie a primei instanţe care nu a analizat cererile şi apărările părţilor şi probele

26
administrate în cauză, Curtea va proceda la o analiză a acestor critici inclusiv din perspectiva
conţinutului hotărârii în raporta de prevederile art. 425, alin. 1 litera b) Cod procedură civilă.
Astfel, prevederile art. 425, alin. 1 litera b) Cod procedură civilă sub marginala „Conţinutul
hotărârii”, arată că „(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul
cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza
probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât
motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;”
Or, deşi sentinţa apelată îndeplineşte „formal” exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) Cod
procedură civilă, prima instanţă nu şi-a argumentat în fapt şi în drept soluţia din dispozitivul
hotărârii de respingere a pretenţiilor care ar rezulta din aplicarea/neaplicarea dispoziţiilor din Legea
nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 153/2017
pentru perioada ianuarie 2013 si luna februarie 2018 coroborate cu prevederile 2018 OUG NR.
84/2012., O UG nr. 103/2013, OUG nr. 37/2014, Legea 183/2014, OUG nr. 57/2015, OUG. Nr.
20/2016 si prevederilor actelor normative cu caracter special emise in aplicarea legii, întrucât, deşi a
redat parţial din aceste prevederi legale şi a ajuns la concluzia că, cităm: „reclamantul
nu a făcut dovada că ar fi formulat o (...) cerere în următoarele 60 zile
de la efectuarea orelor suplimentare, astfel încât acesta nu mai poate beneficia în prezent de
compensarea acestor ore cu timp liber” că, „Ulterior datei de 31.01.2015, prin Legea nr. 183/2014
privind aprobarea O.U.G. nr.37/2013, s-a modificat art.1 alin. (5) din OUG nr. 103/2013, în sensul
potrivit căruia „Prin excepție de la prevederile art.9 alin.(l) pentru activitatea desfășurată de
personalul militar(...) în zilele de repaus săptămânal, de sărbători "legale și în celelalte zile în
care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75%
din baza de calcul prevăzută la alin.(4)”, (...) reclamantul a desfășurat activitatea în ture de 24/48 h,
pârâta respectând, la calculul acestor două sporuri, prevederile legale incidente, specifice în materia
stabilirii şi acordării drepturilor salariale personalului contractual din care face parte şi reclamantul
şi că „în raport de munca prestată de reclamant potrivit algoritmului anterior menţionat, se
apreciază de către instanţa că pârâtul a respectat, la calculul celor două sporuri, dispozițiile legale
incidente, respectiv Ordinul nr.4/03.01.2015 privind condițiile de acordare a majorării salariale
pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități în zilele de repaus
săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în
vigoare, nu se lucrează, în aplicarea cărora a fost emisă Procedura PS-01-CON privind acordarea
majorării salariale pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică, precum și în zilele de
sărbători legale și în celelalte zile în care, conform reglementărilor în vigoare, nu se lucrează.„, nu
a explicat nici cum a ajuns la concluzia neefectuării de către salariat a unor ore suplimentare sau la
concluzia plăţii acestora, preluând fără nici o analiză a probatoriului cauzei aceste susţineri din
concluziile scrise formulate de intimatul pârât (filele 79-90 dosar fond VOL III şi din cuprinsul
obiecţiunilor acestei părţi la expertiza contabilă a expertului Bidileci Izabela Loredana”, după cum
nici nu a arătat din ce probe sau susţineri ale părţilor rezultă o asemenea situaţie de fapt şi nici nu a
analizat existenţa timpului de lucru efectuat suplimentar de reclamant peste norma legală şi nici
măcar care ar fi această normă (TNL) faţă de dispoziţiile legale cu caracter general sau/şi special în
materie în perioada de referinţă, nefăcând nici o analiză a cauzei sub acest aspect, procedând la
reluarea în considerentele hotărârii a unor pasaje (şi acestea trunchiate) cu susţinerile pârâţilor din
Întâmpinări şi Notele de şedinţă (concluzii) cu referire la chestiuni generale de aplicare a legii, fără
referiri concrete la situaţia particulară, fără însă a arăta motivele pentru care a apreciat că aceste
prevederi sunt aplicabile şi fără însă a face vreo analiză concretă cu privire la aplicarea în cauza de
faţă a prevederilor legale pe care le-a redat şi dacă, în concret, există diferenţe de salarizare între
sumele plătite şi cele pretinse de reclamant, din perspectiva existenţei muncii suplimentare
necompensată cu timp liber plătit şi/ sau neremunerate, hotărârea primei instanţe nefiind sprijinită
de considerentele expuse în cuprinsul motivării.
Or, este real că textul de lege invocat mai sus impune instanţei să îşi motiveze soluţia de
respingere a cererii de chemare în judecată atât în drept cât şi în fapt, fiind evident că o asemenea
motivare în drept şi în fapt lipseşte din considerentele hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză cu

27
privire cel puţin la explicitarea soluţiei din dispozitiv, din care se poate desprinde doar faptul că
instanţa a preluat doar argumentele din cererile şi apărările părţilor şi a expus parţial prevederi
legale pretins incidente în cauză fără însă a arăta cum se aplică acestea situaţiei de fapt rezultate din
actele şi lucrările dosarului, aspect care, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 425 alin. 1 litera b)
din Noul cod de procedură civilă, potrivit cu care hotărârea trebuie să conţină motivele de fapt şi de
drept pe baza cărora s-au admis sau respins cererile părţii, în condiţiile în care, aşa cum reţineam, cu
privire la această soluţie motivarea s-a făcut doar prin trimiterea la prevederile legale aplicabile
personalului din sectorul bugetar şi cu unele excepţii personalului militar fără o analiză a acestora la
situaţia de fapt, dar care însă nu acoperă lipsa motivării în fapt.
Este real şi că instanţa de fond nu a analizat pretenţiile prin prisma materialului probator şi a
dispoziţiilor legale, nearătând care a fost raţionamentul care a stat la baza soluţiei pronunţate şi nici
sub aspectul dezlegării aspectelor care privesc normele de drept aplicabile, fără a se răspunde
tuturor susţinerilor formulate în ansamblul acestora, pe baza probelor administrate în cauză şi a
dispoziţiilor legale aplicabile, nefiind respectate sub acest aspect în totalitate dispoziţiile art.425
Cod procedură civilă.
Rezultă aşadar că, prima instanţă a omis să motiveze sau a motivat insuficient şi cu referiri
inexacte şi incorecte soluţia pronunţată în cauză.
Cu toate acestea, deşi hotărârea primei instanţe nu îndeplineşte sub aspectul analizat
exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b Cod procedură civilă, instanţa de apel urmează totuşi să nu
procedeze la anularea acesteia, întrucât, chiar şi în situaţia unei motivări insuficiente sau inexacte,
în lipsă de prevedere legală care să permită anularea hotărârii pentru acest motiv (legea prevede în
mod expres sancţiunea nulităţii hotărârii numai pentru ipoteza întocmirii şi semnării minutei,
potrivit prevederilor art. 401 din codul de procedură civilă) apreciind că în lipsa unor cauze de
nulitate condiţionată (ipoteza în care nerespectarea cerinţei legale produce părţii o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii), nu se încadrează în prevederile art. 480 alin. 6
din codul de procedură civilă, astfel încât, o astfel de critică poate conduce cel mult la reformarea
sentinţei de către instanţa de apel, în măsura în care, reanalizând pretenţiile deduse judecăţii şi
readuse în discuţie prin cererea de apel şi în limita devoluţiunii, le va găsi întemeiate. În caz contrar,
chiar şi în lipsa motivării exhaustive, instanţa de apel, va putea suplini insuficienta motivare a
hotărârii primei instanţe, în măsura în care va menţine soluţia pronunţată de aceasta.
Or, acesta este şi cazul în speţă, în care instanţa de apel va constata că, deşi fără o motivare
exhaustivă şi completă şi corectă în fapt şi în drept, soluţia primei instanţe urmează a fi reanalizată
în apel, în limitele devoluţiunii.
Obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului
instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile poate fi complinită şi pe calea apelului, care este o cale
de atac devolutivă, ceea ce nu scuteşte prima instanţă de a respecta ea însăşi prevederile art. 425
alin. (1) lit. b Cod procedură civilă, tocmai pentru că procedura de judecată trebuie să aibă, în
ansamblul ei un caracter echitabil.
Cu aceste consideraţii se reţin următoarele:
În apel instanţa de judecată administrând proba cu expertiză tehnică judiciară, specializarea
drepturi salariale.
În analiza apelului instanţa de apel va avea în vedere următoarele:
Cadrul legal aplicabil.
Cadrul normativ general. Codul muncii.
Conform dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, timpul de
muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului
şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă,
contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 112 alin.1 din codul muncii, pentru salariaţii cu normă
întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână,
repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămâni fiind de regulă, uniformă de 8 ore pe zi, timp de
5 zile, cu două zile de repaus, iar în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta

28
pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă
de 40 de ore pe săptămână (art.113 din codul muncii).
ART. 114)
(1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv
orele suplimentare.
(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită
peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de
referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
(3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se
pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni,
dar care să nu depăşească 6 luni.
(4) Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a
salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de
muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilite la alin. (3), dar pentru
perioade de referinţă care în niciun caz să nu depăşească 12 luni.
(5) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2) - (4) nu se iau în calcul durata
concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.
(6) Prevederile alin. (1) - (4) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
ART. 115
(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin negocieri
colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai
mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de
ore.
Conform art. 119 din Codul Muncii, în forma introdusă prin Legea nr. 88/2018 din 4 aprilie
2018 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, textul art. 119 a fost modificat după cum urmează:
ART. 119
(1) Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă definit potrivit art. 16^1 evidenţa orelor
de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale
programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte
ori se solicită acest lucru.
(2) Pentru salariaţii mobili şi salariaţii care desfăşoară muncă la domiciliu, angajatorul ţine
evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu salariaţii prin
acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia.
Munca suplimentară
Art. 120. - (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal,
prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de
forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării
consecinţelor unui accident.
Art. 121. - (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu
respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115,
după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate
prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
Art. 122. - (1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60
de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate
peste programul normal de lucru.
(3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere
plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.

29
 Art. 123. - (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul
prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin
adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte
prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de
muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
ART. 136)
(1) Muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit
căruia salariaţii se succed unul pe altul la acelaşi post de muncă, potrivit unui anumit program,
inclusiv program rotativ, şi care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat
necesitatea realizării unei activităţi în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau
săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.
(2) Salariat în schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se înscrie în cadrul
programului de muncă în schimburi.
CAPITOLULII
SECŢIUNEAa2-a
Repausul săptămânal
Art. 137. - (1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi
duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau
desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin
contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin
contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă
de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului
teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
(5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul
compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).
Art. 138. - (1) În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru
organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor
accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra
materialelor, instalaţiilor sau clădirilor unităţii, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru
personalul necesar în vederea executării acestor lucrări.
(2) Salariaţii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în condiţiile alin. (1) au dreptul la
dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).
Art. 142 din Codul muncii prevede ca „(1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la
art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art.141 li se asigură compensarea cu timp
liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază,
pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi
mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de
lucru.”
ART. 139
(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 şi 2 ianuarie;
- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;
- prima şi a doua zi de Paşti;
- 1 mai;
- 1 iunie;
- prima şi a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;

30
 - 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele
religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
ART. 140
Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi
pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al
aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este
obligatorie.
ART. 141
Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă
datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Salarizarea personalului militar s-a făcut in perioada 2010-2018 conform Legii cadru nr.
284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului din fondurile publice, până la 01.07.2017 şi a
LEGII-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
Legea cadru nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului din fondurile publice,
are următoarele prevederi pentru perioada 01.01.2013 - 01.01.2014.
Art. 18.
Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către
personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca
prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate
cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică
prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Plata muncii prestate peste durata normală a timpului de lucru se poate face numai dacă
efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. În
cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul
sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.
La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii,
sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind
obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor salarizate prin plată cu oră sau prin cumul de
funcţii
Art. II art.7 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2010 potrivit cărora: „În anul 2012, munca
suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul
bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum şi munca prestată in zilele de
repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările
în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp
liber corespunzător”
Pentru anul 2013 prin O.U.G. nr.84/2012, prevede în art. 2 că: „Prevederile art. 7 alin.
(1)  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.
182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin.
(2)  și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru
completarea  art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea
unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în
domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod
corespunzător și în anul 2013”.
Pentru anul 2014, art. 9 alin. l din O.U.G. nr.103/2013, care dispune în sensul că „În anul
2014, munca suplimentară efectuată peste durata normal a timpului de lucru de către personalul
din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în
zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu

31
reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa
numai cu timp liber corespunzător".
Începând cu data de 01.07.2014, art. 13 alin. 4 şi alin. 5 din O.U.G. nr 103/2013 (astfel
cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 37 din 18 iunie 2014) privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor
publice, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013, raportat la dispoziţiile
art. 1 alin. 5, art. 15-16, art. 41-42, art. 47, art. 53 din Constituţia României, stabilesc:
ART. 13)
(1) În anul 2014, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru
drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi
valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru anul
2013.
(2) În anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile
compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit
actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se
stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2011.
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul
drepturilor acordate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine
publică şi securitate naţională, care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca
atare de conducătorii acestora, se stabileşte în condiţiile prevăzute de art. 15 din cap. II secţiunea
a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională" la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pe baza normelor
metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul
de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.
(5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de
personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate
naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza
de calcul prevăzută la alin. (4).
(6) Dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele
respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de
lucru.
8) Condiţiile de stabilire a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6), precum şi activităţile pentru
care se acordă acest drept se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare,
ordine publică şi securitate naţională."
În aplicarea dispoziţiilor art.13 alin. 5-8 din O.U.G. nr.103/2013 a fost emis O.M.A.I. nr. 4/2015
privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne
care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în
care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Potrivit art.3 alin 1 din ordin, majorarea se acordă pentru activitatea desfăşurată în
zilele de sâmbătă, duminică, precum şi în zilele de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, indiferent dacă activitatea este în
cadrul duratei normale a timpului de muncă sau peste durata normală a timpului de muncă.
Ulterior datei de 31.01.2015, prin Legea nr. 183/2014 privind aprobarea O.U.G.
nr.37/2013, s-a modificat art.1 alin. (5) din OUG nr. 103/2013, în sensul potrivit căruia „Prin
excepție de la prevederile art. 9 alin. (l) pentru activitatea desfășurată de personalul militar(...) în
zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu

32
reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul
prevăzută la alin.(4)”.
În aplicarea legislaţiei menţionate mai sus, s-au emis Ordinul Ministrului Administraţiei şi
Internelor nr. S/255/23.11.2010 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea
personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor, a
Ordinului Ministrului Administraţiei si Internelor nr. S/214/05.10.2011 pentru aplicarea
prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din
Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordinului
Ministrului Afacerilor Interne nr. S/7/31.01.2018 pentru aprobarea normelor metodologice privind
aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi
personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.
Majorarea salarială pentru activitatea desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători
legale în cadrul duratei normale a timpului de muncă şi peste durata normală a timpului de muncă a
fost plătită conform centralizatoarelor primite din subunitate, conform OMAI nr. 4/2015 şi a
procedurii operaţionale PO-56-DF. Majorarea pentru munca suplimentară prestată peste programul
normal de lucru a fost plătită în baza centralizatoarelor primite din subunitate şi a OMAI
nr.40/2018; OMAI nr. 35/2019 şi a procedurii operaţionale PO-56-DF.
Conform art.8 alin. l din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2015 „In anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a
timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de
conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în
celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul
schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Pentru anul 2016, se aplică prevderile O.U.G. nr.57/2015 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-
bugetare,
ART. 8 (1) în anul 2016, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice
pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum
şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru luna
decembrie 2015.
(2) În anul 2016, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile
compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit
actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc
în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2009.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.U.G. nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, „în
anul 2016, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către
personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca
prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se
vor compensa numai cu timp liber corespunzător, cu excepţia situaţiilor când prezenta ordonanţă
de urgenţă se dispune altfel".
Prin excepţie de la aceste prevederi, potrivit art. 8 alin (5) din acelaşi act normativ
„prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din O.U.G. nr.103/2013, precum şi prevederile art. 12 alin. (6)-(11)
din O.U.G. nr. 83/2014, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2016" în sensul că pentru
activitatea desfăşurată de personalul militar (...), în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale
şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o
majorare de 75%.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor legislative mai sus menţionate s-a emis O.M.A.I.
nr. 157/2015 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului
Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în

33
celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în anul
2016.0rdinul stabilea că prevederile O.M.A.I. nr.4/2015 se aplicau în mod corespunzător şi în anul
2016.
Pentru anul 2017, prin art. 7 alin.4 din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene şi unele măsuri fiscal
bugetare se dispune că prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din O.U.G. nr. 103/2013, precum şi
prevederile art. 12 alin. (6)- (II) din O.U.G. nr.83/2014, să se aplice în mod corespunzător şi în
perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017.
Art. 1 (2) în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul sporurilor (...) se menţine la
acelaşi nivel cu cel (...) pentru luna decembrie 2016"
De asemenea, art. l alin.3 din O.U.G. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017,
prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative prevede că
„art. 1 alin .3-5, art.2-4, art.5 alin.2-4 si art.6-11 din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri
fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.
Potrivit Art.1 (l) în perioada 1 martie-31 decembrie 2017 se menţin în plată la nivelul
acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor(...) precum şi cuantumul sporurilor
(...)"
Baza de calcul utilizată pentru luna decembrie 2009 pentru calculul sporurilor, Ia care se
referă dispoziţiile sus-menţionate:
Conform Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din
instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea
unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, art. 3 cadrele militare in activitate au
dreptul la o solda lunara compusa din: solda de funcţie., solda de grad, solda de merit indemnizaţia
de comandă, gradaţii si indemnizaţia de dispozitiv.
LEGEA-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, potrivit
Art. 21 - Sporul pentru muncă suplimentară
(1) Muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată
în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se
lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după
efectuarea acesteia.
(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut
la alin. (1), muncă suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna
următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația
de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul
prevăzut la alin. (1), muncă suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători
legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi
plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de
funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
Dreptul Uniunii.
Directiva nr. 2003/88
   Articolul 1 din Directiva 2003/88 prevede:
    "(1) Prezenta directivă stabileşte cerinţe minime de securitate şi de sănătate pentru organizarea
timpului de lucru.
    (2) Prezenta directivă se aplică:
    (a) perioadelor minime de repaus zilnic, de repaus săptămânal şi de concediu anual, precum şi
pauzelor şi timpului de lucru maxim săptămânal;
    (b) anumitor aspecte ale muncii de noapte, ale muncii în schimburi şi ale ritmului de lucru.
    (3) Prezenta directivă se aplică tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice, în sensul
articolului 2 din Directiva 89/391/CEE [a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în

34
aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de
muncă (JO 1989, L 183, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 2, p. 88], fără a aduce atingere articolelor 14,
17, 18 şi 19 din prezenta directivă.
    […]
    (4) Dispoziţiile Directivei 89/391[…] se aplică în totalitate aspectelor prevăzute la alineatul (2),
fără a aduce atingere dispoziţiilor mai stricte sau speciale din prezenta directivă."
Articolul 2 din Directiva 2003/88, intitulat "Definiţii", prevede la punctele 1 şi 2:
    "În sensul prezentei directive:
    1. prin «timp de lucru» se înţelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la
dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi
practicile naţionale;
    2. prin «perioadă de repaus» se înţelege orice perioadă care nu este timp de lucru."
3.prin „timp de noapte” se înțelege orice perioadă de minimum șapte ore, așa cum este definită de
legislația națională, și care trebuie să includă, în orice caz, intervalul cuprins între miezul nopții și
ora 5 dimineața;
4prin „lucrător de noapte” se înțelege:
.(a pe de o parte, orice lucrător care, pe timpul nopții, muncește cel puțin trei ore din timpul de
) lucru zilnic normal;
( pe de altă parte, orice lucrător care poate realiza noaptea o anumită parte din timpul său de lucru
banual, așa cum se definește în funcție de alegerea statului membru în cauză:
)(i) în legislația națională, după consultarea cu partenerii sociali sau
(ii prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali la nivel național sau
) regional;
5.prin „muncă în schimburi” se înțelege orice mod de organizare a lucrului în echipă, în
conformitate cu care lucrătorii se succed la aceleași posturi de lucru în conformitate cu un anumit
ritm, inclusiv prin rotație, și care poate fi de tip continuu sau discontinuu, impunând lucrătorilor
necesitatea de a realiza o muncă la ore diferite într-o perioadă dată de zile sau săptămâni;
6.prin „lucrător în schimburi” se înțelege oricare lucrător al cărui program de lucru se desfășoară în
schimburi;
7.prin „lucrător mobil” se înțelege orice lucrător care face parte din personalul rulant sau navigant al
unei întreprinderi care efectuează servicii de transport de pasageri sau de mărfuri pe cale rutieră,
aeriană sau pe căile navigabile interioare;
CAPITOLUL 2   PERIOADE MINIME DE REPAUS. ALTE ASPECTE ALE
ORGANIZĂRII TIMPULUI DE LUCRU
Articolul 3
Repausul zilnic
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă
minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore.
Articolul 4
Timpul de pauză
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în cazul în care
timpul de lucru zilnic depășește șase ore, de un timp de pauză ale cărui modalități, în special durata
și condițiile în care se acordă, sunt stabilite prin convenții colective sau acorduri încheiate între
partenerii sociali sau, în absența acestora, prin legislația națională.
Articolul 5
Repausul săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul
unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se
adaugă cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în Articolul 3.

35
 În cazuri justificate datorită condițiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se
poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.
Articolul 6
Timpul de lucru maxim săptămânal
Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcție de necesitățile de protecție a
sănătății și securității lucrătorilor:
(a)timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege și acte administrative sau
prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali;
(b) timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, să nu
depășească 48 de ore.
   Articolul 15 din directiva menţionată, intitulat "Dispoziţii mai favorabile", are următorul
cuprins:
   "Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a
adopta şi aplica acte cu putere de lege şi acte administrative mai favorabile protecţiei securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor sau de a favoriza sau a permite aplicarea unor convenţii colective sau
acorduri încheiate între partenerii sociali, care sunt mai favorabile protecţiei securităţii şi
sănătăţii lucrătorilor."
Articolul 17 din Directiva 2003/88, intitulat „Derogări”, prevede:
    "(1) Ţinând cont de principiile generale de protecţie a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, statele
membre pot deroga de la articolele 3-6, 8 şi 16 […]
    […]
    (3) În conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, se poate deroga de la articolele 3-5, 8
şi 16:
    […]
    (b) în cazul activităţilor de securitate şi supraveghere care necesită prezenţa permanentă în
scopul de a proteja bunuri şi persoane, în special gardieni, paznici sau firme de pază şi securitate;
    (c) în cazul activităţilor care implică nevoia de continuitate a serviciilor sau producţiei, în
special:
    […]
    (iii) servicii de presă, radio, televiziune, producţie cinematografică, servicii de poştă şi
telecomunicaţii, ambulanţă, servicii de pompieri şi protecţie civilă;
    […]".
Conform textului directivei, acesta se aplică: (a) perioadelor minime de repaus săptămânal și
concediu anual, precum și pauzelor și timpului maxim săptămânal, (b) anumitor aspecte ale muncii
de noapte, ale muncii în schimburi și ale ritmului de lucru.
În ceea ce privește sectoarele de activitate, directiva se aplică tuturor sectoarelor private sau
publice.
O prevedere foarte importantă este referitoare la timpul mediu de lucru; pentru fiecare
perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, timpul de lucru nu trebuie să depășească 48 de
ore, inclusiv orele suplimentare.
Alte prevederi se referă la: o perioadă minimă de odihnă zilnică de 11 ore consecutive la
fiecare 24; o pauză de odihnă în timpul orelor de lucru, dacă lucrătorul este la serviciu mai mult de
6 ore; o perioadă minimă de repaus săptămânal de 24 de ore neîntrerupte pentru fiecare perioadă de
7 zile, în plus față de perioada de odihnă zilnică de 11 ore; concediul anual plătit de cel puțin 4
săptămâni pe an; protecție suplimentară pentru munca pe timp de noapte
Instanţa de apel arată că între Codul muncii şi legislaţia specială, derogatorie reprezentată de
prevederile legilor cadru de salarizare a personalului din sectorul bugetar, statutele speciale ale
cadrelor militare şi Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor
Militari, cu modificările ulterioare există un raport de la general la special, astfel încât, prevederile
codului muncii se aplică situaţiei reclamantului numai în condiţiile art. 1 alin 2 din Legea nr.
53/2003, în conformitate cu care: „(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de munca
36
reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice
derogatorii.” Şi ale art. 278 din Codul muncii, potrivit cu care: „(1) Dispoziţiile prezentului cod se
întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt
incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile
legislaţiei civile. (2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi
juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care
reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul
raporturilor de muncă respective.
În acest context, vor fi avute în vedere în principal reglementările cu caracter special,
prevederile din codul muncii urmând a fi aplicate doar în completare, acolo unde Legea specială
face trimitere la ceste prevederi sau nu reglementează şi doar în măsura în care aplicarea acestuia nu
este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Totodată, cu privire la Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4
noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, care stabilește cerințele
minime de securitate și sănătate pentru organizarea timpului de lucru mai sus expusă în extras, în
principiu, prevederile directivei au fost transpuse în legislația românească în Legea nr. 53/2003 -
Codul Muncii, republicată, și ulterior în completării la Codul Muncii cum ar fi: Lege nr.40/2011
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, Lege nr.97/2015 pentru
modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Lege nr. 12/2015 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi parţial în legislaţia salarizării
personalului din sectorul bugetar.
Cu privire la aceste reglementări instanţa de apel va reţine cu privire la efectele Directivei
în dreptul intern, următoarele:
Regimul juridic al directivei, ca act juridic al Uniunii Europene, este configurat de art. 288
TFUE (fostul art. 249 TCE), potrivit căruia directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru
destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în
ceea ce priveşte forma şi mijloacele.
În acest context, subliniem că deşi, în principiu, Directiva nu conferă drepturi directe şi
individuale particularilor, trebuie însă subliniată preeminenţa dreptului comunitar şi a drepturilor
recunoscute particularilor, de a căror respectare statul este ţinut.
Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a EU se desprinde concluzia că, într-adevăr, primul
chemat sa aprecieze în primă instanţă asupra compatibilităţii legislaţiei interne cu dreptul comunitar
este judecătorul naţional (Costa c. Enel, nr. 6/64 din 1964). De asemenea, acesta are obligaţia ca, în
măsura în care constată o astfel de incompatibilitate, să înlăture de la aplicare norma internă şi să
aplice direct norma comunitara în măsura în care aceasta este constituită dintr-o prevedere a unui
Tratat, anexele si protocoalele adiţionale la acestea, având în vedere ca directivele au efect direct
numai la nivel vertical iar nu şi orizontal, cu alte cuvinte se adresează Statelor membre şi nu pot fi
invocate în raporturile cu persoane fizice (Faccini Dori vs. Recreb, cauza C91/92).
Aplicarea directa orizontala a directivelor este însă posibila în situaţia în care Statul parte
nu a luat masurile de transpunere a acestora în dreptul intern sau a procedat la transpunerea
incompletă iar termenul de transpunere a expirat (Erich Dillenkofer si altii c. Bundesrepublik
Deutschland, cauzele conexe C-178/94, C-179/94, C-189/94 si C-190/94).
Evident că în măsura în care o omisiune de transpunere sau o transpunere incorectă s-ar
putea identifica în cazul dat, un stat membru nu poate să opună particularilor propria sa
omisiune de a adopta dispoziţiile care creează drepturi în favoarea particularilor, respectiv
propria neîndeplinire de către el însuşi a obligaţiilor ce decurg din această directivă, particularii
putând invoca sau pretinde împotriva oricărei dispoziţii de drept intern neconforme cu directiva
drepturi suficient de precise şi de caracterizate ce ar rezulta din aplicarea acestor directive în
absenţa măsurilor de transpunere sau a unei transpuneri neconforme.
Se mai impune sublinierea că dreptul comunitar impune principiul conform căruia
judecătorul naţional însărcinat să aplice în cadrul competenţei sale dispoziţiile dreptului comunitar,
are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, împotriva oricărei dispoziţii

37
contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a
acesteia pe cale legislativă sau de către instanţa de contencios constituţional, statele membre fiind
obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor ca urmare a nerespectării prevederilor dreptului
comunitar, de care se fac responsabile, drept la despăgubire întemeiat direct pe dreptul comunitar.
Acestea fiind subliniate Curtea urmează sa analizeze în primul rând daca reglementarea
comunitară aplicabilă are vocaţia de a recunoaşte sau a acorda drepturi în beneficiul categoriei de
particulari din care face parte reclamantul, inclusiv condiţia ca aceste drepturi să poată fi
identificate pe baza conţinutului (dispoziţiilor) directivei, dacă reglementarea impune statelor
membre anumite obligaţii în legătură cu acest drept şi dacă aceste drepturi ar fi fost încălcate sau
ignorate de legiuitorul naţional în cadrul procesului de legiferare (în cadrul responsabilităţilor
statului în ceea ce priveşte acţiunile şi omisiunile legiuitorului naţional care sunt contrare
dreptului comunitar).
Totodată, aceste aspecte urmează a fi verificate şi în analiza excepţiei de nelegalitate
invocată de apelantul reclamant, cu sublinierea că îndepărtarea de la aplicare a prevederilor
art. 10 alin. 1 din Ordinul Inspectoratului General OIG/G nr. 155/2015 poate avea loc şi în
cadrul procesului în virtutea competenţei judecătorului cauzei însărcinat să aplice în cadrul
competenţei sale dispoziţiile dreptului comunitar, în îndeplinirea obligaţiei de a asigura realizarea
efectului deplin a acestor norme, împotriva oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale,
chiar ulterioară, „fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau de
către instanţa de contencios constituţional”, evident şi fără a fi paralizată de excepţia d nelegalitate
invocată de parte.
Astfel, cu privire la excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 10 alin. 1 din Ordinul
Inspectoratului General OIG/G nr. 155/2015, modificat si completat, având următorul cuprins
„Personalul din serviciul operativ care execută serviciul în tură se planifică potrivit unui program
de lucru de 24 ore cu 48 ore recuperare, cu încadrarea 91-93 ture pe an, în funcţie de vechimea în
serviciu”, încalcă prevederile legale cu caracter obligatoriu, nefiind compatibile cu prevederile
actelor normative de rang superior pe care le pune în aplicare.
Sub acest aspect, în mod corect se arată că,
- în fapt deşi actul administrativ individual OIG 155/2015 reglementează tipurile de servicii
efectuate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate, prin
incidenţa art. 2, respectiv serviciul operativ/ pază/zi denumite şi serviciul de permanentă, acesta
adaugă la actul superior şi reglementează şi programul de lucru, deşi acesta este foarte clar definit
de Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) şi pus în aplicare prin O MAI 73/6.1.2009 privind stabilirea
programului de lucru în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Or, actul superior invocat în
emiterea OIG 155/2015 este Ordinul OMAI s/108/2011 privind serviciul de permanenţă în cadrul
Ministerului de Interne şi unităţilor subordinate, care stabileşte executarea serviciilor operativ/de zi
şi respectiv de pază, şi nu programul de lucru.
Din studierea OMAI 703/2009 privind stabilirea programului de lucru în Ministerul
Administraţiei şi Internelor, care prevede la art. 2 ca: „Programul de lucru în unităţile din aparatul
central, structurile şi instituţiile aflate în subordinea/coordonarea M.A.I. se organizează în zilele
lucrătoare în intervalul orar 8,00- 16,00".
De asemenea, la art. 1, se găsește că: „Prevederile prezentului ordin se aplică tuturor
unităţilor din aparatul central, structurilor şi instituţiilor aflate în subordinea/coordonarea
Ministerului Administraţiei şi internelor, denumit în continuare M.A.I., şi tuturor categoriilor de
personal ale ministerului, denumit în continuare personal M.AJ." şi în coroborare cu dispoziţiile art.
17 alin 1 din OUG 30/2007 care spune că: „Personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune
din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate,
personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntariste observa că nu se face nicio deosebire
cadrele militare şi funcţionarii publici.
Se reţin şi prevederile art. 13 din Legea 24/2000: ,,a) proiectul de act normativ trebuie
corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în
conexiune cu proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate

38
depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi
dispoziţiilor acestuia;..", coroborat cu art. 78 şi art. 79 din acelaşi act: „Articolul 78 Ordinele,
instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe bază
şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor
acestora. Termenul de emitere: Articolul 79 Ordinele şi instrucţiunile se vor elabora în termenul
prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor ia
îndeplinire/'
Folosirea sintagmei 91-93 de ture pe an în funcţie de vechimea în serviciu, este o invenţie
legislativă, fiind făcut cu depăşirea competenţei, Normarea pe timp de un an neexistând în legislaţia
românească, fiind încălcat prevederile Articolul 112 din Legea 53/2003 „(1) Pentru salariaţii
angajaţi cu normă întreagă durată normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore
pe săptămână Coroborat cu art. 41 alin 3 „durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel
mult 8 ore”, respectiv singurele normare este cea pe zi şi respectiv săptămână.
În mod corect arată autorul excepţiei că prin textul atacat „Se poate observa că se impune
efectuarea de cel puţin 432 ore suplimentare, prin folosirea sintagmei „cu încadrarea în 91-93 ture
pe an în funcţie de vechimea în serviciu", ce rezulta din scăderea a 2184= 91 ture* 24 ore cu
numărul zilelor lucrătoare din an, respectiv 219 zile*8 ore=1752 ore.
Aceasta impunere de executare de ore suplimentare prin specificarea unui număr de ore
obligatorii este o încălcare a prevederilor Art. 120 alin (l) şi alin 2 „(1) Munca prestată în afara
duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă
suplimentară. (2) Muncă suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia
cazului de forţa majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente
ori înlăturării consecinţelor unui accident. ".
Astfel, în acord cu apelantul Instanţa de apel reţine că nu se poate deroga prin acte
administrative cu caracter individual de la prevederile Dreptul Uniunii transpus în legislaţia internă
prin prevederile legislaţiei muncii şi ca atare obligatoriu a fi aplicat în baza normelor interne de
transpunere dar şi prin aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Aşa cum arătam supra Directiva 2003/88, reglementează anumite aspecte ale organizării
timpului de lucru în vederea asigurării protecţiei securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor, astfel încât, în
principiu, nu se aplică în privinţa remunerării lucrătorilor (Hotărârea din 26 iulie 2017, Hälvä şi
alţii, C-175/16, EU:C:2017:617), prevederile directivei fiind fost transpuse în legislația românească
în Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, și ulterior în completării la Codul Muncii cum ar
fi: Lege nr.40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, Lege
nr.97/2015 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Lege nr.
12/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi parţial în legislaţia
salarizării personalului din sectorul bugetar.
Instanţa de apel arată că acest timp suplimentar este calculat ca diferenţă între numărul de
ore lucrate (TL) şi norma lunară, care, în lipsă de dispoziţie expresă derogatorie, este de 40 de ore
pe săptămână şi după caz, în funcţie de numărul zilelor lucrătoare din lună, de 160 ore (luna
februarie) 168 de ore pe lună sau după caz, de 176 de ore pe lună.
Or, trebuie remarcat că pârâtul derogă nepermis de la norma lunară legală, ajungând ca în
unele luni aceasta să fie de 184 ore normate sau chiar mai mult, angajatorul pârât apreciind că
cităm: „programul de lucru pe care subofiţerul (reclamantul) trebuia să îl desfăşoare în cadrul
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, în perioada 2015 -2018
este de 93 de ture anual (având o vechime de peste 10 ani ) x 24 ore tură, ar rezulta un număr de
2232 ore lucrate anual, ori, aşa cum rezultă din pontaj reclamantul a
realizat un număr de 2085,5 ore (adunând TL, timpul de lucru din pontajul depus la dosar nr.
41010/05.04.2017) în anul 2015 şi un număr de 1940 de ore în anul 2016- din acelaşi pontaj.”
Astfel, raportând norma de lucru la o normă de 93 de ture anuale de 24 de ore la timpul
lucrat de reclamant, angajatorul consideră în mod nejustificat că acesta nu a efectuat ore
suplimentare în anii 2015-2016.

39
 Or, angajatorul nu se raportează la vreo prevedere legală cu valoare de act normativ de
puterea legii iar nu la acte normative infralegale, atunci când arată că „programul de lucru pe care
subofiţerul (reclamantul) trebuia să îl desfăşoare în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de
Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, în perioada 2015 -2018 este de 93 de ture anual (având o
vechime de peste 10 ani ) x 24 ore tură” , în condiţiile în care nu există nici un act normativ de
puterea legii care ar lăsa posibilitatea reglementărilor de rang inferior în acest domeniu în sensul că
angajatorii au posibilitatea de a reglementa un program de muncă şi o durată a timpului de muncă în
cadrul acestuia prin adoptarea unor reglementări prin acte normative infralegale, adoptate de
autorități publice de natură să înfrângă cadrul normativ care reglementează durata timpului de
muncă.
Astfel, sub acest aspect în mod corect arată apelantul, în cadrul excepţiei de nelegalitate că o
astfel de reglementare este nelegală întrucât înfrânge normele legale de rang superior care
reglementează durata maximă legală a timpului de muncă şi pe cea minimă a timpului de odihnă, de
la acre nu se poate deroga prin acte administrative de aplicare.
Or, în privinţa jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care se aplică şi în dreptul
intern prin prisma compatibilităţii reglementărilor naţionale cu cele comunitare, se reţine de instanţa
de apel că, în această materie, Curtea a statuat deja că Directiva 2003/88 trebuie să se aplice în
privinţa activităţilor efectuate de pompieri, chiar şi atunci când acestea sunt exercitate de forţele
de intervenţie pe teren şi independent de faptul că ele au ca obiect stingerea unui incendiu sau
acordarea de ajutor în alt mod, din moment ce sunt efectuate în condiţii normale, în conformitate cu
misiunea atribuită serviciului în cauză, şi chiar dacă intervenţiile pe care aceste activităţi le pot
genera sunt, prin natura lor, imprevizibile şi susceptibile să expună lucrătorii care le execută la
anumite riscuri în ceea ce priveşte securitatea şi/sau sănătatea (Ordonanţa din 14 iulie 2005,
Personalrat der Feuerwehr Hamburg, C-52/04, EU:C:2005:467, punctul 52).
    Totodată, în ceea ce priveşte calificarea reclamantului drept "lucrător", trebuie arătat că, în
vederea aplicării Directivei 2003/88, această noţiune nu poate fi interpretată în mod diferit în
funcţie de sistemele de drept naţional, ci are o semnificaţie autonomă specifică dreptului Uniunii
(Hotărârea din 14 octombrie 2010, Union syndicale Solidaires Isère, C-428/09, EU:C:2010:612,
punctul 28). Potrivit unei jurisprudenţe constante în materie, trebuie considerată ca fiind „lucrător"
orice persoană care exercită activităţi reale şi efective, cu excepţia activităţilor care sunt atât de
reduse încât apar ca fiind pur marginale şi accesorii. Elementul caracteristic ce defineşte un raport
de muncă constă în împrejurarea că o persoană îndeplineşte, într-o anumită perioadă, pentru o altă
persoană şi sub îndrumarea acesteia, prestaţii în schimbul cărora primeşte o remuneraţie
(Hotărârea din 26 martie 2015, Fenoll, C-316/13, EU:C:2015:200, punctul 27 şi jurisprudenţa
citată).
Curtea a precizat de asemenea că „natura juridică” a unui raport de muncă din perspectiva
dreptului naţional nu poate avea nicio consecinţă asupra calităţii de lucrător în sensul dreptului
Uniunii (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Kiiski, C-116/06, EU:C:2007:536, punctul 26 şi
jurisprudenţa citată).
Astfel, în ceea ce priveşte litigiul de faţă, faptul că reclamantul nu are, în temeiul dreptului
naţional, statutul de personal contractual ci de subofiţer, cadru militar/funcţionar cu statut special
pompier profesionist, este lipsit de relevanţă pentru calificarea sa drept „lucrător” în sensul
Directivei 2003/88.
Curtea mai reţine şi statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-518/15, Ville
de Nivelles c/ Rudy Matzak în care a interpretat noţiunile precum „timp de lucru” şi „perioadă de
repaus". Articolul 17. Derogări. Pompieri. Timp de gardă. Gardă la domiciliu, în care Curtea a
statuat în privinţa posibilităţii de a deroga, în ceea ce priveşte anumite categorii de pompieri
recrutaţi de serviciile publice de pompieri, de la ansamblul obligaţiilor care decurg din dispoziţiile
acestei directive, inclusiv din articolul 2 din aceasta, care defineşte printre altele noţiunile „timp de
lucru” şi „perioadă de repaus” că, cităm:

40
 „articolul 2 din Directiva 2003/88 nu se numără printre dispoziţiile directivei de la care se
poate deroga (Ordonanţa din 4 martie 2011, Grigore, C-258/10, nepublicată, EU:C:2011:122,
punctul 45).
    35. Astfel, potrivit modului de redactare a articolului 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88,
statele membre pot deroga de la articolele 3-6, 8 şi 16 din această directivă, iar alineatul (3) al
articolului menţionat precizează că, în cazul serviciilor prevăzute de acesta, printre care cele de
pompieri, se poate deroga de la articolele 3, 4, 5, 8 şi 16 din directiva menţionată.
    36. Aşadar, modul de redactare a articolului 17 din Directiva 2003/88 nu permite ca atare
derogarea de la articolul 2 din aceasta, care defineşte noţiunile principale conţinute în directiva
respectivă.
    37. În plus, (...), nu există nicio marjă pentru a se adopta o interpretare extensivă a
articolului 17 din directiva menţionată, care ar putea depăşi formularea expresă a derogărilor
autorizate la articolul respectiv.
    38. Astfel, reiese din jurisprudenţa Curţii că, în ceea ce priveşte posibilităţile de derogare
prevăzute de Directiva 2003/88, în special la articolul 17 din aceasta, ca excepţii de la regimul
Uniunii Europene în domeniul organizării timpului de lucru prevăzut de această directivă,
derogările menţionate trebuie să primească o interpretare care să le reducă domeniul de aplicare la
ceea ce este absolut necesar pentru a salvgarda interesele a căror protecţie o permit derogările
amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Union syndicale Solidaires
Isère, C-428/09, EU:C:2010:612, punctele 39 şi 40).
    39. Având în vedere ceea ce precedă, (...) articolul 17 alineatul (3) litera (c) punctul (iii) din
Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că statele membre nu pot deroga, în ceea ce priveşte
anumite categorii de pompieri recrutaţi de serviciile publice de pompieri, de la ansamblul
obligaţiilor care decurg din dispoziţiile acestei directive, inclusiv din articolul 2 din aceasta, care
defineşte printre altele noţiunile „timp de lucru” şi „perioadă de repaus”.
Totodată, Curtea a statuat că articolul 15 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în
sensul că nu permite statelor membre să menţină sau să adopte o definiţie mai puţin restrictivă a
noţiunii „timp de lucru” decât cea prevăzută la articolul 2 din directiva menţionată.
Cu alte cuvinte, chiar dacă potrivit modului de redactare a articolului 15 din Directiva
2003/88, statele membre au dreptul de a aplica sau de a adopta şi a aplica acte cu putere de lege şi
acte administrative mai favorabile protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, o astfel de
reglementare nu permite adoptarea unor norme mai puţin favorabile lucrătorilor, derogarea
privind doar posibilitatea unui regim de lucru mai avantajos decât minimul de protecţie a securităţii
şi a sănătăţii lucrătorilor prevăzut de Directivă în privinţa definiţiei noţiunii "timp de lucru", care
figurează la articolul 2 din directiva menţionată.
Curtea arată că „În scopul de a asigura directivei menţionate deplina sa eficacitate, definiţiile
prevăzute la articolul 2 din aceasta nu pot primi o interpretare care să varieze în funcţie de
legislaţiile naţionale, ci au, aşa cum s-a precizat la punctul 28 din prezenta hotărâre în ceea ce
priveşte noţiunea „lucrător”, o semnificaţie autonomă proprie dreptului Uniunii (a se vedea în acest
sens Hotărârea din 1 decembrie 2005, Dellas şi alţii, C-14/04, EU:C:2005:728, punctul 44, precum
şi jurisprudenţa citată).
   46. În acest context, trebuie să se precizeze totuşi că, deşi statele membre nu au dreptul să
modifice definiţia "timpului de lucru", în sensul articolului 2 din Directiva 2003/88, acestea, astfel
cum s-a amintit la punctul 42 din prezenta hotărâre, rămân libere să adopte, în legislaţiile lor
naţionale respective, dispoziţii care să prevadă durate ale timpului de lucru şi ale perioadelor de
repaus mai favorabile pentru lucrători decât cele stabilite prin această directivă.
   47. Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul
15 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că nu permite ca statele membre să menţină
sau să adopte o definiţie a noţiunii "timp de lucru" mai puţin restrictivă decât cea prevăzută la
articolul 2 din această directivă.”
Totodată, Curtea de apel aminteşte că, deşi Articolul 17 din Directiva 2003/88, intitulat
"Derogări", permite anumite derogări pentru statele membre de la articolele 3-6, 8 şi 16 […]

41
derogările de la art. 6 sunt permise doar în ipotezele reglementate la alin. 1) al textului, care nu
interesează speţa (cazul directorilor executivi sau al altor persoane cu puteri decizionale autonome;
lucrătorilor din cadrul asociațiilor familiale sau lucrătorilor care oficiază ceremonii religioase în
biserici și în comunitățile religioase) în cazul prevăzut de art. 17 alin. alineatul (3) litera (c) punctul
(iii) din Directiva 2003/88, respectiv în cazul unor „(iii) servicii de presă, radio, televiziune,
producţie cinematografică, servicii de poştă şi telecomunicaţii, ambulanţă, servicii de pompieri şi
protecţie civilă;, potrivit modului de redactare a articolului 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88,
statele membre pot deroga de la articolele 3-6, 8 şi 16 din această directivă, alineatul (3) al
articolului menţionat precizează că, în cazul serviciilor prevăzute de acesta, printre care cele de
pompieri, se poate deroga de la articolele 3, 4, 5, 8 şi 16 din directiva menţionată, astfel încât
derogarea nu poate avea loc în ipoteza Timpului de lucru maxim săptămânal reglementat de art.
6, care trebuie să fie limitat prin acte cu putere de lege și acte administrative sau prin convenții
colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, în sensul că „timpul mediu de lucru pentru
fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, să nu depășească 48 de ore”.
Totodată, inclusiv derogările permise de la prevederile articolelor 3-6, 8 şi 16, „pot fi
adoptate „cu condiția ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente
compensatorii sau dacă, în cazuri excepționale în care nu este posibil, din motive obiective, să se
acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii, lucrătorii beneficiază de
protecție adecvată.”
În consecinţă, instituirea prin acte administrative cu caracter individual a unor reglementări
obligatorii prin care se instituie un program de lucru în ture de 24 ore cu 48 ore recuperare, cu
încadrarea în 91-93 ture pe an, în funcţie de vechimea în serviciu, impune efectuarea a cel puţin
91 de ture anual ceea ce presupune cel puţin 432 ore suplimentare, ce ar rezulta din scăderea a 2184
= 91 ture x 24 ore a numărului zilelor lucrătoare din an, respectiv 219 zile x 8 ore =1752 ore, ţinând
cont de numărul orelor de concediu de odihnă cuvenit acestei categorii de personal în funcţie de
vechimea în muncă.
Faptul că Directiva nr. 2003/88 nu se aplică remuneraţiilor ca domeniu de reglementare
întrucât articolul 153 alineatul (5) TFUE exclude aspectele legate de remunerație din domeniul de
aplicare al articolului 153 (care include îmbunătățirea sănătății și securității lucrătorilor, la care se
raportează Directiva 2003/88) aceasta nu presupune că remunerarea este exclusă, ci doar că
aspectului privind remunerarea pompierilor este de competenţa legislaţiei naţionale şi va trebui să
fie stabilit de instanța națională, aplicând dreptul intern în materie de remuneraţie.
Totodată, deşi IGSU precizează că TNL(timpul normal de lucru) este de 1880 ore anuale nu
arată de unde rezultă acest calcul şi dacă include şi orele suplimentare
Rezultă aşadar că, în măsura în care angajatorul impune efectuarea a cel puţin 91 de ture
anual a 24 de ore/tură acesta reglementează o normă anuală ca timp normal de lucru care ar
corespunde unui număr de 2184 ore lucrate în normă, în condiţiile în care, prin respectarea
prevederilor timpului mediu de lucru pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele
suplimentare, care nu poate depăşi 48 de ore, salariaţii ar efectua 1725 ore corespunzătoare unui
program de lucru fără ore suplimentare şi 250 ore suplimentare astfel încât, angajatorul impune un
program de lucru inclusiv orele suplimentare care depăşeşte norma legală iar pe de altă parte
presupune neevidenţierea orelor suplimentare care sunt cuprinse în programul de lucru de 24 de ore
lucrate cu 48 de ore libere, întrucât există situaţii în care, prin efectuarea acestui program se ajunge
la efectuarea a trei ture într-un interval de 7 zile, ceea ce corespunde unui număr de 72 de ore
săptămânal.
În concluzie, prevederile actelor normative interne care impun acest program de lucru şi
care nu limitează cel puţin eventualele derogări de la normele analizate supra privind timpul maxim
săptămânal la o perioadă de referinţă cel mult şase luni sunt nelegale şi vor fi îndepărtate pe cale de
consecinţă de instanţa de apel de la aplicare prin primirea excepţiei de nelegalitate invocate de
apelantul reclamant.
Instanţa de apel nu poate primi apărarea intimatului că ne-am găsi în ipoteza unui act
administrativ cu caracter individual şi că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu

42
privire la un act administrativ cu caracter individual faţă de prevederile din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004),
respectiv, „Art. 4. – (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data
emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau
la cererea părţii interesate.”
Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementează excepţia de nelegalitate şi procedura
specifică acesteia. Potrivit alin. (1), excepţia de nelegalitate are ca obiect numai actele
administrative cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestora, şi poate fi invocată
oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau de către partea interesată. Alin. (2) prevede că
soluţionarea litigiului pe fond trebuie să depindă de actul administrativ cu caracter individual ce
face obiectul excepţiei şi de faptul că instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost
invocată excepţia de nelegalitate este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o
încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, iar, potrivit alin. (4), în
cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa
căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza fără a ţine seama de actul a cărui
nelegalitate a fost constatată.
Competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate aparţine, de la data de 15 februarie
2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din
30 mai 2012 (Legea nr. 76/2012), instanţei învestite cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost
invocată excepţia de nelegalitate.
Excepţia de nelegalitate reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecăţii unei
cauze, prin contestarea de către partea interesată a legalităţii unui act administrativ cu caracter
individual de care depinde soluţionarea pe fond a litigiului, un mijloc de apărare folosit pentru
apărarea ori valorificarea unui drept al părţii care înţelege să se prevaleze de aceasta. Prin excepţia
de nelegalitate se declanşează, indirect, un control de legalitate al actului administrativ cu caracter
individual, având ca finalitate lipsirea de efecte a acestuia, exclusiv în cauza în care excepţia a fost
invocată.
Rezultă aşadar că, excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi cu privire la actele
administrative cu caracter individual iar controlul de legalitate al actelor administrative, potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, poate fi exercitat pe calea acţiunii în anulare, în ceea ce priveşte
actele administrative cu caracter normativ şi actele administrative cu caracter individual, sau pe
calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, în ceea ce priveşte actele administrative cu caracter
individual. Doar actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de
nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de
către instanţa de contencios administrativ exclusiv în cadrul acţiunii în anulare, competenţa de
soluţionare aparţinând, ca instanţe de fond, tribunalelor sau curţilor de apel, iar ca instanţe de
control judiciar, curţilor de apel sau instanţei supreme.
În concluzie, fiind în prezenţa unui act administrativ cu caracter individual finele de
neprimire invocat de pârât nu poate fi găsit întemeiat.
Faţă de aspectele mai sus reţinute şi de finalitatea admiterii excepţiei, Curtea va lipsi de
efecte prevederile art. 10 alin. 1 din Ordinul Inspectoratului General OIG/G nr. 155/2015, modificat
si completat, având următorul cuprins „Personalul din serviciul operativ care execută serviciul în
tură se planifică potrivit unui program de lucru de 24 ore cu 48 ore recuperare, cu încadrarea 91-
93 ture pe an, în funcţie de vechimea în serviciu”, în sensul că va analiza efectuarea de ore
suplimentare prin îndepărtarea apărărilor intimatului privind norma de lucru de 91-93 ture pe an, în
funcţie de vechimea în serviciu.
Instanţa de apel subliniază însă că acest control de nelegalitate produce efecte relative, numai
între părţile litigiului şi numai în privinţa soluţionării prezentei cauze, exclusiv în cauza în care
excepţia a fost invocată.
Având în vedere cele mai sus expuse, se va proceda la analizarea cauzei din perspectiva
efectuării muncii suplimentare şi a dreptului salariatului la remunerarea acesteia.

43
 În acest cadru procesual, instanţa de apel va reţine în primul rând incorecta statuare a primei
instanţe în privinţa motivului care a condus la respingerea plăţii orelor suplimentare precum şi a
muncii prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, respectiv acela că, reclamantul nu ar
solicitat compensarea orelor suplimentare efectuate prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile
calendaristice după efectuarea acesteia.
Or, concluzia primei instanţe în acest sens este profund eronată, nici un text de lege
neputând fi interpretat în sensul că o astfel de compensare ar trebui să aibă loc la solicitarea
salariatului, câtă vreme, fiind în prezenţa unui personal turant iar organizarea activităţii în ture se
face de angajator, acesta din urmă are obligaţia de a organiza activitatea în aşa fel încât să asigure
atât o corectă normare a muncii cât şi compensarea muncii suplimentare în următoarele 60 de zile
calendaristice după efectuarea acesteia, neputându-i-se imputa salariatului că nu ar fi solicitat acest
timp liber, întrucât angajatorului îi revine sarcina de a acorda timpul liber plătit în următoarele 60
de zile calendaristice, nefiind obligat salariatul să solicite compensarea.
   Argumentele intimatei-pârâte referitoare la lipsa acestei solicitări vor fi respinse de instanţă
deoarece prin această apărare se invocă propria culpă.
În plus, sub acest aspect, în mod corect arată apelantul că, în mod greşit a reţinut instanța că
nu s-a făcut dovada că reclamantul a solicitat timp liber corespunzător prin cerere înaintată către
pârât, întrucât, dincolo de împrejurarea că în cauza de faţă reclamantul este funcţionar public cu
statut special şi nu putea formula decât raport militar adresat comandantului unităţii acest fapt a fost
realizat de către reclamant, fără însă ca angajatorul să îi acorde timpul liber plătit şi nici nu a achitat
contravaloarea orelor suplimentare prestate de reclamant şi rămase necompensate.
Or, sub aspectul orelor suplimentare efectuate de apelantul reclamant în perioada de
referinţă, Curtea va reţine următoarele:
Din verificarea evidenţelor angajatorului privind timpul de muncă lucrat de reclamant şi al
muncii plătite, instanţa de apel reţine următoarea situaţie rezultată din raportul de expertiză
contabilă efectuat în cauză, după refacerea şi completarea acestuia în urma obiecţiunilor intimatei-
pârâte.
Astfel, instanţa a solicitat expertului să stabilească pe baza actelor de dosar, pentru perioada
ianuarie 2013 şi luna februarie 2018 (trei ani anteriori de la data cererii de chemare în judecată în
prima instanţa şi dată la până la care s-a efectuat raportul de expertiză în prima instanţă – februarie
2018) verificarea:
1. Orelor suplimentare prestate peste durata normală a timpului de lucru, cu excluderea,
după data de 1 ianuarie 2015 a orelor suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi de
sărbătoare legală şi să se verifice şi evidenţieze în ce măsură au fost compensate prin ore libere
plătite;
2. Orelor prestate/efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală în
aceeaşi perioadă, cu indicarea exactă a numărului acestora, a împrejurării, că s-au efectuat pe durata
normală a timpului de lucru sau în afara acestuia, cu precizarea modalităţii de compensare a
acestora prin acordarea de ore libere plătite şi a datei la care s-au compensat cu timp liber plătit sau
dacă s-au compensat pecuniar şi cu ce sume sau procente (75% sau 100%) şi indicarea celor
necompensate şi a valorii lor în raport de prevederile legale aplicabile categoriei de personal din
care face parte reclamantul apelant în perioada de referinţă, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, OUG NR. 84/2012, OUG nr, 103/2013,
OUG nr. 37/2014, Legea 183/2014, OUG nr. 57/2015, OUG. Nr. 20/2016 şi prevederilor actelor
normative cu caracter special emise în aplicarea legii;
3. Identificarea orelor de noapte şi verificarea acordării sporului de 25% din solda,
conform legislaţiei specifice aplicabile, art.17 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, prevederile Anexei nr. 8 din OMAI nr. S/214 din 05.10.2011
şi alte acte normative aplicabile în perioada de referinţă şi dacă există ore neplătite în acest mod, cu
identificarea acestora şi a valorii lor.

44
 Ca urmare a analizării Situațiilor de pontaj - Planificarea turelor de serviciu - aferente
apelantului Plt. Maj. Paducel Pompiliu Constantin pentru perioada ianuarie 2013 - februarie 2018 şi
după răspunsul la obiecţiunilor pârâtului intimat, s-au întocmit Anexele nr. 1, nr.2, nr.3, nr. 4, nr.5 si
nr. 6 la raportul de expertiză, privind evidenţierea orelor suplimentare, orelor prestate în zilele de
sâmbătă şi duminică, precum şi orele prestate în zilele sărbătorilor legale în care nu se lucrează.
În conformitate cu informaţiile prezentate la Anexele nr. 1, nr.2, nr.3, nr. 4, nr.5 si nr. 6 la
raportul de expertiză, cu privire la orele suplimentare prestate peste programul normal de lucru,
orele prestate în zilele de sâmbăta şi duminică, precum şi orele prestate în zilele sărbătorilor legale
în care nu se lucrează din perioada ianuarie 2013 si luna februarie 2018 efectuate de apelantul
Paducel Pompiliu Constantin rezultă următoarea situație (prezentată la Tabelul nr. 1).
Astfel, în anul 2013
Conform, recapitulaţiei Anexei nr. 1 la Suplimentul la raportul de expertiză în cursul anului
2013, s-au identificat 1896 de ore lucrate (TL):
a) 136 de ore suplimentare, lucrate peste programul normal de lucru, fiind reportate în
totalitate la anul 2014;
b) s-au efectuat 5 zile de misiune de serviciu;
c) s-au efectuat 632 ore de noapte
d) s-au plătit efectiv 1.760 de ore.
În anul Anul 2014
În cuprinsul situaţiei “Planificarea turelor de serviciu – 2014 pentru
”, puse la dispoziţie de către M.A.I. – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă –
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – “Dealul Spirii Bucureşti – Ilfov, Grupul de Intervenţii nr.
3 – Detaşamentul de Pompieri “Chimiştilor”, s-au identificat trei zile de “misiune”, efectuate astfel:
- două zile de “misiune” - în luna iulie 2014;
- o zi de “misiune” - în luna august 2014.
Conform, recapitulaţiei Anexei nr. 2 de la Suplimentul la raportul de expertiză, în cursul anului
2014, s-au identificat 1704 ore lucrate:
a) 88 de ore suplimentare, lucrate peste programul normal de lucru, fiind reportate în totalitate
la anul 2015;
b) s-au efectuat 3 zile de misiune de serviciu;
c) s-au efectuat 560 ore de noapte;
d) s-au plătit efectiv 1.616 de ore.
În anul 2014, au fost recuperate 8 ore (în data de 31 mai 2014) prin acordarea de zi liberă
plătită, fiind alocate din cele 136 ore suplimentare lucrate peste programul normal de lucru în anul
2013 şi reportate la anul 2014
S-au reportat la anul 2015, un număr de 216 ore suplimentare (128 ore/2013 + 88 ore/2014)
lucrate peste programul normal de lucru, în vederea recuperării.
În anul 2015
Conform, informaţiilor de la recapitulaţia Anexei nr. 3, de la Suplimentul la raportul de
expertiză în anul 2015, s-au identificat 2085,5 ore lucrate:
a) 314.5 de ore suplimentare, lucrate peste programul normal de lucru şi au fost reportate în
totalitate la anul 2016;
b) s-au efectuat 3 zile de misiune de serviciu;
c) s-au efectuat 686 de ore de noapte;
d) s-au plătit efectiv 1.771 de ore.
În cursul anului 2015, au fost recuperate 136 de ore suplimentare, din care: 112 ore, prin
acordarea de zile libere plătite şi 24 de ore plătite, conform Tabelului nr. 1, întocmit în baza
informaţiilor de la Anexă nr. 3, de la Suplimentul la raportul de expertiză unde se arată situaţia
orelor suplimentare recuperate în anul 2015.

45
 În acest mod, au fost recuperate cele 136 de ore suplimentare lucrate peste programul
normal de lucru în anul 2013, (8 ore în anul 2014 şi 128 ore în anul 2015).
La sfârşitul anului 2015 au rămas de recuperat 394.5 de ore suplimentare (80 ore/2014 +
314.5 ore/2015)
Cu privire la anul 2016
Conform, informaţiilor de la recapitulaţia Anexei nr. 4 de la Suplimentul la raportul de
expertiză în cursul anului 2016, s-au identificat 1940:
a) 132 de ore suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, au fost reportate în
totalitate la anul 2017;
b) s-au efectuat 648 de ore de noapte;
c) s-au plătit efectiv 1.808 ore.
În cursul anului 2016, au fost recuperate 104 ore suplimentare (80 ore/2014 + 24 ore/2015),
prin acordarea de zile libere plătite, conform informaţiilor din Tabelul nr. 2 - situaţia orelor
suplimentare recuperate în anul 2016.
În acest mod, au rămas de recuperat 290.5 de ore suplimentare (314.5 ore – 24 ore) lucrate
în anul 2015.
La sfârşitul anului 2016 au rămas de recuperat 422.5 de ore suplimentare (290.5 ore/2015 +
132 ore/2016)
Anul 2017
Conform, informaţiilor de la recapitulaţia Anexei nr. 5 de la Suplimentul la raportul de
expertiză în cursul anului 2017, s-au identificat 1963 ore lucrate:
a) 205 ore lucrate peste programul normal de lucru care au fost reportate în
totalitate la anul 2018;
b) s-au efectuat 640 de ore de noapte;
c) s-au plătit efectiv 1.758 ore.
În cursul anului 2017, au fost recuperate 192 ore suplimentare efectuate în anul 2015, prin
acordarea de zile libere plătite, conform informaţiilor din Tabelul nr. 3 - situaţia orelor suplimentare
recuperate în anul 2017
În acest mod au rămas de recuperat 98.5 de ore suplimentare (290.5 ore – 192 ore) efectuate
în anul 2015ţ
La sfârşitul anului 2017 au rămas de recuperat 435.5 de ore suplimentare (98.5 ore/2015 +
132 ore/2016 + 205 ore/2017)
În anul 2018 Conform, informaţiilor de la recapitulaţia Anexei nr. 6, de la Suplimentul la
raportul de expertiză, în perioada ianuarie – februarie 2018, s-au identificat 288 ore lucrate
a) 96 ore lucrate pe timpul nopţii;
b) s-au plătit efectiv 288 ore.
În perioada ianuarie – februarie 2018, au fost recuperate 48 ore suplimentare prin acordarea
de zile libere plătite, efectuate în anul 2015, conform informaţiilor din Tabelul nr. 4 - situaţia orelor
suplimentare recuperate în anul 2018.
În acest mod, au rămas de recuperat 50.5 de ore suplimentare (98.5 ore – 48 ore) efectuate în
anul 2015
Astfel, la sfârşitul anului 2018 au rămas de recuperat 387.5 de ore suplimentare
(50.5 ore/2015 + 132 ore/2016 + 205 ore/2017)
În concluzie, cu privire la orele suplimentare efectuate în perioada ianuarie 2013 şi luna
februarie 2018, în conformitate cu informaţiile prezentate la Anexele nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5 şi
nr. 6 de la Suplimentul la raportul de expertiză, orele suplimentare prestate peste programul
normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care,
în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, efectuate de către apelantul
, rezultă că, în perioada ianuarie 2013 şi luna februarie 2018, conform
informaţiilor prezentate la Tabelul nr. 5, au fost efectuate:

46
 - 875.5 ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, din care: au fost
recuperate 488 ore suplimentare, rămânând de recuperat 387.5 de ore suplimentare;
- 3262 ore prestate în timpul nopţii;
- 2907.5 ore prestate în zilele de sâmbătă şi duminică;
- 328 ore prestate în zile de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu
reglementările în vigoare, nu se lucrează,
- 48 ore prestate în timpul misiunii de serviciu;
S-au plătit efectiv 9.001 ore.
În concluzie, expertiza a identificat că, la sfârşitul lunii februarie 2018 au rămas de
recuperat/plata 387.5 ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, aparţinând anilor
2015; 2016 şi 2017.
În consecinţă, acest capăt de cerere este fondat şi urma a fi admis de prima instanţă care nu a
analizat şi nici nu a îndepărtat în vreun fel concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în
primă instanţă, care, deşi nu cuprindea aceleaşi calcule, cu toate acestea a identificat ore
suplimentare necompensate cu timp liber plătit.
Instanţa de apel arată că acest timp suplimentar este calculat ca diferenţă între numărul de
ore lucrate (TL) şi norma lunară, care, în lipsă de dispoziţie expresă derogatorie, este de 40 de ore
pe săptămână şi după caz, în funcţie de numărul zilelor lucrătoare din lună, de 160 ore (luna
februarie) 168 de ore pe lună sau după caz, de 176 de ore pe lună.
Or, aşa cum arătam, trebuie remarcat că pârâtul derogă nepermis de la norma lunară legală,
ajungând ca în unele luni aceasta să fie de 184 ore normate sau chiar mai mult, angajatorul pârât
apreciind că cităm: „programul de lucru pe care subofiţerul (reclamantul) trebuia să îl desfăşoare în
cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, în perioada 2015 -
2018 este de 93 de ture anual (având o vechime de peste 10 ani ) x 24 ore tură, ar rezulta un număr
de 2232 ore lucrate anual, ori, aşa cum rezultă din pontaj reclamantul Păducel Pompiliu Constantin
a realizat un număr de 2085,5 ore (adunând TL, timpul de lucru din pontajul depus la dosar nr.
41010/05.04.2017) în anul 2015 şi un număr de 1940 de ore în anul 2016- din acelaşi pontaj.”
Astfel, raportând norma de lucru la o normă de 93 de ture anuale de 24 de ore la timpul
lucrat de reclamant, angajatorul consideră în mod nejustificat că acesta nu a efectuat ore
suplimentare în anii 2015-2016.
Or, angajatorul nu se raportează la vreo prevedere legală cu valoare de act normativ de
puterea legii iar nu la acte normative infralegale, atunci când arată că „programul de lucru pe care
subofiţerul (reclamantul) trebuia să îl desfăşoare în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă
„Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, în perioada 2015 -2018 este de 93 de ture anual (având o vechime
de peste 10 ani ) x 24 ore tură”, în condiţiile în care nu există nici un act normativ de puterea legii
care ar lăsa posibilitatea angajatorilor în acest domeniu în sensul că au posibilitatea de a reglementa
un program de lucru şi o durată a acesteia în cadrul acestuia prin adoptarea unor reglementări prin
acte normative infralegale, adoptate de autorități publice de natură să înfrângă cadrul normativ care
reglementează durata timpului de muncă.
Astfel, sub acest aspect în mod corect arată apelantul, în cadrul excepţiei de nelegalitate că o
astfel de reglementare este nelegală întrucât înfrânge normele legale de rang superior care
reglementează durata maximă legală a timpului de muncă şi pe cea minimă a timpului de odihnă, de
la care nu se poate deroga prin acte administrative de aplicare.
Totodată, chiar şi în situaţia prestării orelor suplimentare în cadrul timpului de lucru maxim
săptămânal reglementat de art. 6, aceasta nu presupune că orele suplimentare nu trebuie compensate
cu timp liber plătit şi evident, în situaţia în care acesta nu a putut fi compensat într-un anumit
interval de timp, acest timp de lucru trebuie remunerat în conformitate cu prevederile legislaţiei
naţionale aplicabile.
În consecinţă, cererea de chemare în judecată este întemeiată în privinţa capătului de cerere
având ca obiect plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, din zilele de
repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în
vigoare, nu se lucrează, nerecuperate în perioada 2015-2018, neputând fi primite alegaţiile primei

47
instanţe în sensul că pentru aceste ore şi pentru „munca prestată în ture/schimburi de către
reclamant au fost acordate majorări salariale constând în norma 12 B şi ore de noapte, ceea ce
face ca veniturile salariale ale acestuia să fie în mod semnificativ mai mari decât cele ale unei
persoane care lucrează în program normal de 8 ore”.
În mod corect arată apelantul reclamant că norma 12 B nu poate compensa plata orelor
suplimentare şi a sporului de noapte de 25 % prevăzut de lege (284/2010) pentru orele prestate în
timpul nopţii, având o finalitate diferită, aceea de a asigura cadrelor militare „echipament, hrană,
asistenţă medicală, medicamente, locuinţă de serviciu, gratuite, concedii şi scutiri medicale plătite,
în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului” fiind un drept prevăzut într-un act normativ cu
caracter special şi nu poate fi considerată că înlocuieşte plata orelor prestate de salariat peste
programul normal de lucru.
În consecinţă, în mod corect a arată reclamantul că norma 12 B, este norma de hrană
prevăzută de art. 20 alin. 1 litera b) din Legea 121/1996 şi art. 9 litera b) din Legea 80/1995, şi se
achita pentru intervenţii, se adaugă la solda lunară, şi nu intra în calculul acesteia la momentul la
care se calculează contravaloarea orelor suplimentare.
Or, pârâta, deşi nu neagă aceste împrejurări de fapt, nu a efectuat plata orelor suplimentare
sau a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal sau după caz de sărbătoare legală, decât parţial
sau fracţionat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză şi nici nu a asigurat compensarea în
întregime a orelor suplimentare efectuate de reclamant în perioada de referinţă, stabilind un
program în ture care depăşeşte norma săptămânală şi chiar cea lunară de muncă şi considerând în
mod eronat că norma de muncă a reclamantului poate depăşi 40 de ore săptămânal ecluzând orele
suplimentare, deşi norma de 48 de ore săptămânal include aceste ore, ceea ce nu echivalează cu
neplata acestor ore în măsura în care nu s-a asigurat compensare acestora în termenul prevăzut de
actele normative şi aceasta indiferent că sunt efectuate în cadrul săptămânii normale de lucru sau în
cadrul unui program în ture, întrucât, dispoziţiile art. 136 din codul muncii privind munca în
schimburi nu derogă de la durata timpului de muncă săptămânal prevăzut la art. 112-114 din codul
muncii ci, în cazul personalului bugetar doar parţial de la prevederile alin. 2 al art. 123 din codul
muncii.
Cu toate acestea, angajatorilor bugetari le revine sarcina de a asigura compensarea muncii
suplimentare cu timp liber plătit.
Devine evident însă că, orice muncă suplimentară sau efectuată în zilele libere sau de
sărbătoare legală sau în alte zile libere potrivit legii trebuie remunerată în măsura în care nu s-a
putut acorda compensarea acesteia cu timp liber plătit, câtă vreme, angajatorul este cel care
organizează programul de muncă şi nu poate pretinde să nu plătească munca efectuată suplimentar
sau în zilele libere pe motiv că legea nu ar prevede decât compensarea.
Or, este evident că lipsa compensării cu timp iber este imputabilă angajatorului care a
organizat turele de muncă cu depăşirea programului normal şi a timpului de lucru săptămânal iar
planificând activitatea salariatului pentru un program care include maximul săptămânal de 48 de ore
lucrate în ture inclusiv orele suplimentare sau care îl depăşeşte în unele situaţii fără a asigura timpii
de odihnă corespunzători, este evident că nu poate pretinde ca această muncă suplimentară să
rămână neremunerată, câtă vreme, în situaţia dată, o compensare a acestor ore nu mai poate fi
efectuată raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâta încetând la data de 01.04.2018, prin
trecerea în rezervă în urma demisiei prin Ordinul 489/18/I-BIF.
Totodată, după data de 01.01.2014, perioadă din care provin şi orele necompensate, se reţin
prevederile art. 9 alin. l din O.U.G. nr.103/2013, care dispune în sensul că „În anul 2014, munca
suplimentară efectuată peste durata normal a timpului de lucru de către personalul din sectorul
bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de
repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu
reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa
numai cu timp liber corespunzător".
Or, în pofida susţinerii intimatei, acest text impune compensare cu timp liber corespunzător
şi împiedică plata orelor suplimentare efectuată peste durata normal a timpului de lucru de către

48
personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca
prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru.
Or, reclamantul nu a desfăşurat munca „în cadrul schimbului normal de lucru”, prevăzut
de art. 112 din codul muncii ci desfăşoară activitatea potrivit programului de muncă în schimburi
astfel încât, dispoziţia legală invocată de pârâtă nu îi este aplicabilă.
Totodată, aşa cum arătam supra începând cu data de 01.07.2014, art. 13 alin. 4 şi alin. 5
din O.U.G. nr 103/2013 (astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 37 din 18 iunie
2014) privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri
în domeniul cheltuielilor publice, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie
2013, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. 5, art. 15-16, art. 41-42, art. 47, art. 53 din Constituţia
României, stabilesc, prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată
de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate
naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, acordarea unei majorări de 75% din
baza de calcul prevăzută la alin. (4). (Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o
reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie
2009.
Or, aceste prevederi se aplică atât pentru orele lucrate în cadrul normei săptămânale de lucru
de 40 de ore/săptămână cât şi pentru orele lucrate suplimentar în zilele de repaus săptămânal, de
sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se
lucrează şi nu interzic remunerarea orelor suplimentare astfel efectuate.
Curtea reţine şi că, în privinţa plăţii orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal,
respectiv orele prestate în zilele de sâmbătă şi duminică, prevederile legale de la data efectuării
acestora, respectiv art. 137 alin.2 şi alin.3 din codul muncii, impun regula în conformitate cu care
perioada de repaus săptămânal lucrată efectiv NU SE COMPENSEAZĂ cu timp liber plătit, ci,
angajatorul este ţinut de plata orelor efectuate în aceste zile cu un spor la salariu şi de acordarea în
alte zile consecutive a repausului săptămânal (în prezent a 48 de ore consecutive), astfel încât
salariatul care lucrează în aceste condiţii să beneficieze atât de repausul săptămânal acordat în alte 2
zile consecutive (48 de ore) cât şi de plata orelor efectuate în zilele de sâmbătă şi duminică prin
adăugarea sporului prevăzut de lege, spre deosebire de restul orelor suplimentare care pot fi
compensate cu timp liber plătit, acordat în compensare în următoarele 60 de zile calendaristice după
efectuarea acestora, potrivit art. 122 din Codul Muncii.
Astfel, repaosul săptămânal nu se compensează ci se acordă timp liber în alte 48 de ore
consecutive ci, ceea ce se compensează este doar munca suplimentară efectuată în aceste zile ceea
ce nu presupune că munca efectuată suplimentar şi care nu mai poate fi compensată va rămâne
neremunerată, întrucât ar presupune neplata muncii şi ar echivala cu obligarea la efectuarea de
muncă forţată ceea ce nu este acceptabil.
Cum compensarea orelor suplimentare nu mai este posibilă, pârâtul este ţinut de acordarea
sporului prevăzut actele normative mai sus expuse pentru un număr de 387,5 ore suplimentare, ore
efectuate peste programul normal de lucru lunar, în zilele de repaus săptămânal în zilele, de
sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se
lucrează, nerecuperate în perioada 2015-2018
În consecinţă, pentru cele mai sus reţinute apelul urmează a fi admis sub acest aspect iar
sentinţa primei instanţe va fi reformată în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantului
contravaloarea unui număr de 387,5 ore suplimentare, ore efectuate peste programul normal de
lucru lunar, în zilele de repaus săptămânal în zilele, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, nerecuperate în perioada 2015-2018,
calculate potrivit actelor normative aplicate de pârât în perioada respectivă.
Cu toate acestea nu va fi reţinut calcul expertului în privinţa bazei de calcul al sumelor
acordate cu acest titlu, urmând a fi primită susţinerea intimatului pârât în privinţa aspectului că,

49
modul de calcul al orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, repaus
săptămânal, munca prestată în zilele de sărbători legale, precum și în alte zile în care, în
conformitate cu legea, nu se lucrează efectuat de expert nu şine cont de împrejurarea că, în perioada
01.01.2011-01.01.2018 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare
corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fonduri publice, potrivit legilor-cadru privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice (Legea~ cadru nr.330/2009; Legea-cadru nr. 284/2010;
Legea-cadru nr. 153/2017) si al legilor anuale speciale de aplicare etapizata a legilor cadru(OUG nr.
1/2010; Legea nr.285/2010; Legea nr.283/2011; OUG NR.19/2012; OUG nr.84/2012; OUG
nr.103/2013; OUG nr.83/2014;Legea nr.293/2015; OUG nr. 57/2015; OUG nr. 20/2016;OUG
nr.99/2016;OUG nr.9/2017; OUG nr.90/2017; Legea nr.115/2017; Legea nr.152/2017; OUG nr.
114/2018) a reprezentat în fapt o reconstrucţie salarială a elementelor salariale specifice funcţiei,
vechimii şi gradului militar şi a unor cuantumuri ale elementelor salariale (sporuri) de care
personalul a beneficiat în luna decembrie 2009, prin preluări succesive a unui nivel de salarizare
aflat în plata în luna decembrie a anului anterior la care s-au aplicat anumite sporuri sau majorări,
fără însă a se aplica Anexele legilor cadru.
Având în vedere legislaţia menţionată la data de 31.12.2009 - Legea 138/2009-solda de
funcţie=coeficientul funcţiei îndeplinite x (v.r.s. 197,3387); solda de merit=20% x solda de funcţie;
solda de grad-coeficientul de grad x (v.r.s. 197,3387); gradaţii=nr.de gradaţii x 6% din (solda de
funcţie+solda de grad+solda de merit (după caz)); indemnizaţia de dispozitiv=25% din (solda de
funcţie+solda de grad+solda de merit-după caz+gradaţii); spor pericol deosebit^ 30% din solda
lunară; spor pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate = 8% din solda
lunară.
Ulterior a fost preluat cuantumul elementelor salariale conform legislaţiei în vigoare din
anul 2010-2018 arătată.
Elementele componente ale soldei funcţiei de bază din anul 2011 până în iulie 2017 sunt:
a) solda de funcţie: - cuantumul soldei de funcţie la 31.12.2009
- cuantumul soldei de merit (după caz)
- cuantumul indemnizaţiei de dispozitiv cuantumul sporului pentru păstrarea
confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate suma compensatorie cu caracter
tranzitoriu(cuantum spor pericol deosebit.)- art.l alin(5) Legea 285/2010, art.6 alin. (l) din OUG
1/2010.
b) cuantumul soldei de grad
c) cuantumul soldei de comandă(după caz)
d) cuantumul gradaţiilor
Aşa cum se observă din exemplul detaliere soldă transmis către expert solda lunară la
31.12.2009 este în cuantum de 1269 lei.
Compunerea soldei la decembrie 2009:
Solda de funcţie: 514 lei
Solda de grad: 267 lei
Solda de merit: 0
Indemnizaţia de comandă:
Gradaţii: 234 lei
Indemnizaţia de dispozitiv: 254 lei
Expertul a luat ca bază de calcul în mod greşit solda funcţiei de bază: 1513 lei, compusă
din: solda de funcţie 1081 lei, Solda de grad: 230 lei, Gradaţii: 202 lei, aşa cum se poate observa.
Or, expertul arată că „Modul de calcul al orelor lucrate in zilele de sâmbăta, duminica si de
sărbătoare legala, prin expertiza s-a realizat prin aplicarea formulelor de mai jos, astfel:
Tariful pe ora normata este raportul dintre solda de funcţie lunară şi norma de lucru ( ore in
luna ) şi arată că a preluat din statele de salarii solda de funcţie, de exemplu, de 1253 lei pentru
lunile ianuarie-iunie 2013.

50
 Totodată, este greşită susţinerea apelantului care face trimitere la baza de calcul prevăzută
de art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 84 din 12 decembrie 2012 în conformitate cu care„ În anul
2013 pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statul special din sistemul
administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile
compensatorii, despăgubirile,... şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se
stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011”
susţinând că în mod incorect pârâtul a avut ca valoare de referinţa valorile din decembrie 2009, câtă
vreme, pe de o parte, nivelul utilizat pentru luna decembrie 2011 este cel menţinut în plată prin
legile anuale de salarizare, din anul 2009 iar cu referire strictă la plata majorării salariale pentru
activitatea desfăşurată de personalul militar , poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine
publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte
zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, începând cu data de
01.07.2014, art. 13 alin. 4 şi alin. 5 din O.U.G. nr 103/2013 (astfel cum a fost modificat şi completat
prin OUG nr. 37 din 18 iunie 2014) privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în
anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicat în MONITORUL
OFICIAL nr. 703 din 15 noiembrie 2013, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. 5, art. 15-16, art. 41-42,
art. 47, art. 53 din Constituţia României, au stabilit în mod expres că, cităm: „Baza de calcul al
drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia
în vigoare la data de 31 decembrie 2009”.
Conform O.M.A.I. nr. 4/2015, art. 3 alin. (2) „Majorarea se stabileşte proporţional cu
timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determina pe baza raportului dintre solda
lunară/salariul de bază prevăzut(ă) de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009 şi durata
normală a timpului de muncă din luna în care s-au desfăşurat activităţile".
Contrar acestui articol expertul calculează eronat valoarea aferentă procentului de 75% (în
TNL) şi valoarea aferentă procentului de 100% la solda de funcţie pentru perioada ianuarie 2015-
martie 2017.
Tot contrar O.M.A.I. nr.4/2015 art.3 alin (4) literele b/d, Legii cadru nr. 153/2017 şi PS-Ol-
CON depusa la dosarul cauzei, calculează procentul de 100% la zile lucrătoare pentru perioada
ianuarie 2015-iunie 2017 şi aplică eronat majorarea de 10% conform Legii nr. 293/2015 (ex. la luna
decembrie 2015 la suma de 1753 aplică 10%) fără să ţină cont că suma respectivă este deja majorată
cu 10% conform legislaţiei prezentate. Expertul nu calculează conform procedurii PS-Ol-CON si
art.3 alin (4) literele b/d procentul de 75% peste TNL.
Totodată, conform art. I pct. l din Legea nr 115/2017 pentru aprobarea OUG nr.9/2017
privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi
completarea unor acte normative - ''prin excepţie de la prevederile art. l alin (1), începând cu luna
aprilie 2017, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare beneficiază de prevederile art.3Al alin(6) si (9) din OUG nr.57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene,
precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare."
Conform art. I pct.4 din Legea nr 115/2017 pentru aprobarea OUG nr.9/2017 privind unele
măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor
acte normative-"prin excepţie de la prevederile art. l alin (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru
personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine
publică şi securitate naţională, sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice acestui
domeniu de activitate, acordate proporţional cu timpul efectiv lucrat-pe baza pontajelor, şi care nu
fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază, precum
şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru
risc şi pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de
funcţie cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim
pe ţară garantat în plată".

51
 Conform art. II alin (7) din Legea nr.152/2017, „majorările acordate personalului din cadrul
instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, potrivit alin. (3)
lit. b), alin (5) si (6), se aplică la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit/cu
venită, al cărui cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în
plată, şi se adaugă la acesta/aceasta".
Conform art. 3 anexa VI din Legea-cadru nr. 153/2017 :
(1) „Personalul militar are drept la soldă lunară".
(2) „ Solda lunară se compune din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda
de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale".
Conform art.7 alin (1) din OUG nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare,
modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi
completările ulterioare, se prevede că "pentru personalul plătit din fonduri publice, cuantumul
salariului de bază/soldei de funcţie/salariului de funcţie se stabileşte în conformitate cu prevederile
art. 1 din HG nr.846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
după aplicarea procentului de majorare de 25% prevăzut la art.38 alin (3) lila) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice".
Având în vedere cele sus menţionate, în condiţiile art. 38 alin (3) lit. a) din Legea-cadru nr.
153/2017 prevede că "începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri
salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie,
indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor,
compensaţiilor, primelor premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac
parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia bruta de încadrare, solda lunară/salariul
lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul
acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art.25, în măsura în care
personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Aşa cum susţine şi intimatul, din luna aprilie până în iunie 2017 calculul a fost făcut la solda
de funcţie conform Legii 115/2017.
Din luna iulie 2017 şi până în luna iulie 2018 calculul pentru majorarea salariala atât pentru
procentul de 75% cât şi pentru procentul de 100 % s-a raportat la solda de funcţie şi la număr zile
lucrătoare din luna x 8 ore conform Legii nr. 115/2017 si a Legii cadru nr. 153/2017.
Este evident că fiind în prezenţa unor ore suplimentare care nu mai pot fi compensate
cu timp liber plătit acestea vor fi plătite cu procentul de 100 % din baza de calcul pentru orele
suplimentare efectuate după data de 01.07.2017, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 153//2017,
în conformitate cu care: „(3)  În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în
termenul prevăzut la alin. (1), muncă suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de
sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se
lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de
funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare
efectuate.”
În consecinţă modul de calcul al valorii orelor suplimentare propus de expert este eronat şi
va fi îndepărtat, calcul urmând a fi efectuat potrivit reglementărilor aplicabile la nivel de angajator,
mai sus arătate.
Totodată, motivele de apel nu sunt fondate şi cererea de chemare în judecată nu este
întemeiată în privinţa solicitării de plată a unor sume cu titlu de ore prestate în timpul nopţii.
Instanţa a solicitat expertului identificarea orelor de noapte si verificarea acordării sporului
de 25% din solda, conform legislaţiei specifice aplicabile, art.17 din Legea nr. 284/2010 privind
salarizarea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile Anexei nr. 8 din
OMAI nr. S/214 din 05AO.2011 si alte acte normative aplicabile in perioada de referinţa si daca
exista ore neplătite in acest mod, cu identificarea acestora si a valorii lor.
Expertiza a stabilit că în perioada ianuarie 2013 şi luna februarie 2018, au fost prestate 3.262
de ore în timpul nopţii, conform informaţiilor de la Tabelul 7.

52
 Astfel, expertiza a identificat că în perioada ianuarie 2013 şi luna februarie 2018, au fost
prestate 3.262 de ore în timpul nopţii, conform informaţiilor de la Tabelul 7.
Se precizez că, sporul de noapte este raportul dintre solda funcţiei de bază şi timpul normal
de lucru (TNL), înmulţit cu procentul de 25% şi timpul lucrat pe timpul nopţii, conform legislaţiei
în vigoare.
Or, pârâta a evidenţiat şi plătit un număr de 3264 de ore prestate în timpul nopţii în
perioada de referinţă ianuarie 2013 – februarie 2018, astfel încât nu există ore de noapte efectuate
de apelantul reclamant şi neremunerate de către angajator.
În consecinţă, ceea ce diferă este doar formula de calcul, care este aplicată la fel pentru tot
intervalul analizat.
Expertul arată că „Modul de calcul al orelor de noapte prin expertiza s-a realizat prin
aplicarea formulelor de mai jos, astfel:
Tariful pe ora normata este raportul dintre solda de funcţie lunara si norma de lucru ( ore in
luna)
Ex. Ianuarie 2013;
Tariful ora normala = 1253 lei (solda de funcţie): 168 ore (norma de lucru) = 7.46 lei / ora
Sporul pe ora de noapte este egal cu tariful pe ora normata (7,46 lei) x sporul de noapte
prevăzut de (25%) = 1,86 lei/ ora de noapte
Ex. Ianuarie 2013;
Spor de noapte = 56 ore de noapte * 1.86 lei/ora de noapte = 104 lei spor noapte pentru luna
ianuarie 2013.
Acesta a precizat că „valoarea soldei de funcţie a fost preluată din fluturaşi de salarii din
perioada ianuarie 2013 - februarie 2018 aferenţi apelantului Paducel Pompiliu Constantin”.
De asemenea, numărul orelor de noapte au fost calculate si preluate din situația pontajelor
privind planificarea turelor de serviciu pentru perioada ianuarie 2013 - februarie 2018.
Or, sub acest aspect, în mod corect arată intimatul pârât că, baza de calcul pentru cuantumul
sporului pentru ore de noapte pentru perioada invocată, porneşte de la cuantumul soldei lunare din
2009 – 1269 1ei, aplicându-se succesiv legislaţia enumerată mai sus.
Conform Legii nr. 115/2017 art. 1 pct. 4 cuantumul orelor de noapte se calculează la nivelul
soldei de funcţie din aprilie 2017 –„prin excepţie de la prevederile art. l alin (1), începând cu luna
aprilie 2017, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de
apărare, ordine publică şi securitate naţională, sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi
specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporţional cu timpul efectiv lucrat-pe baza
pontajelor, şi care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcţiei de bază/solda
funcţiei de bază, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică
sau, după caz, pentru risc şi pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda
de funcţie/salariul de funcţie cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul
salariului de bază minim pe ţară garantat în plată".
Expertul contabil aplică majorarea de 15% la solda de funcţie eronat.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 4 din Legea 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu data de 02.07.2010 „Cuantumul
brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte
drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile
Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor
categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în
domeniul bugetar, se diminuează cu 25%", iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 285/2010 privind
salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „începând cu 1 ianuarie 2011,
cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de
bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice

53
pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%", nefiind în discuţie solda de funcţie majorată cu
15%.
Expertul contabil adună cuantumul de la ore noapte calculat eronat cu valoarea soldei de
funcţie majorată cu 15% şi precizează ca aceasta este valoarea ce i s-ar cuveni reclamatului.
Din decembrie 2015 a aplicat majorarea de 10% conform Legii nr.293/2015, dar nu se
deduce din tabelul prezentat la ce aplică acel 10%, contrar art. I pct.4 alin (2) din această lege.
Susţine că pârâta a calculat majorarea de 15% în cuantum de 170 lei.(ex. ianuarie 2013). Or,
majorarea de 170 lei reprezintă conform art.5 alin. (l) din Legea nr.285/2010 „pentru personalul
militar, polițiștii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se
majorează valoarea soldei lunare/salariului lunar, determinată potrivit prezentei legi, astfel încât
majorarea cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat, stabilită prin legea care
reglementează sistemul unitar de pensii publice, să nu conducă la diminuarea sau creşterea
venitului net realizat lunar din solde/salarii de aceste categorii de personal".
Totodată, orele de noapte sunt calculate prin raportare la numărul Zile lucrătoare din lună X
8, cuantumul acestora raportându-se conform legislaţiei prezentate şi a reglementărilor în M.A.I. în
perioada ianuarie 2013-iunie 2017 la număr zile calendaristice X 8 din fiecare lună, aceste
reglementări nefiind declarate nelegale.
Or, în urma analizei modului de calcul a acestui spor, instanţa de apel constată că acest mod
de calcul nu respectă prevederile legale menţionate supra, fiind incorect, astfel încât, întrucât nu
există nici ore de noapte efectuate şi neevidenţiate de pârât şi nici sume care s-ar cuveni din
aplicarea incorectă a bazei de calcul a sporului de noapte, motivele de apel care privesc acest petit
nu sunt fondate şi vor fi respinse pe cale de consecinţă.
Drept consecinţă, în baza art.480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul
formulat de apelantul reclamant împotriva sentinţei
civile nr. 7835 din data de 25.10.2018, pronunţată de Tribunalul București - Secţia a VIII-a
Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 892/3/2016, în contradictoriu cu intimatul
INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA DEALUL SPIRII BUCURESTI-ILFOV,
va admite excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 10 alin. 1 din Ordinul Inspectoratului General
OIG/G nr. 155/2015, modificat si completat, având următorul cuprins.
„Personalul din serviciul operativ care execută serviciul în tură se planifică potrivit unui
program de lucru de 24 de ore cu 48 de ore de recuperare (...) cu încadrarea în cele 91-93 de ture de
serviciu, în funcţie de vechimea în serviciu."
În consecinţă, va schimba în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că va admite în parte
cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în
contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA DEALUL
SPIRII BUCURESTI-ILFOV şi va obliga pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea unui
număr de 387,5 ore suplimentare, ore efectuate peste programul normal de lucru lunar, în zilele de
repaus săptămânal în zilele, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu
reglementările în vigoare nu se lucrează, nerecuperate în perioada 2015-2018, calculate potrivit
actelor normative aplicate de pârât în perioada respectivă.
Va păstra în rest sentinţa civilă apelată sub aspectul respingerii cererii privind plata
celorlalte drepturi analizate supra.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că, acestea se acordă la cerere, părţii
care a câştigat procesul în condiţiile art. 453 din codul de procedură civilă, potrivit cu care:
Art. 453. - (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi
plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte , judecătorii vor stabili măsura în care fiecare
dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea
dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit prevederilor art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă, „Cuantumul cheltuielilor
de judecată: Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar,
onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3),

54
sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la
proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli
necesare pentru buna desfăşurare a procesului”.
În acest context, în temeiul art. 453 alin 1 şi 2 din codul de procedură civilă, admiţând numai
în parte cererea apelantului-reclamant va fi admisă tot în parte cererea de obligare a pârâtei la plata
unor cheltuieli de judecată în fond, având în vedere că, apelantul-reclamant a efectuat cheltuieli de
judecată constând în onorariul expertului în cuantum de 3500 lei conform chitanţe ordin de plată de
puse la dosar (filele 165 Vol. I şi fila 186 Vol. II din dosar), cheltuieli care însă, vor fi acordate de
instanţă doar în parte, faţă de împrejurarea că cererea a fost admisă doar în parte, astfel încât,
cheltuielile vor fi suportate de partea potrivnică numai parţial, proporţional cu culpa procesuală a
fiecăreia dintre părţi, Curtea apreciind că acestea se cuvin în cuantum redus de 3000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:

Admite apelul formulat de apelantul având codul

numeric personal cu domiciliul în București,
şi domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat Neculae Simona, în
Bucureşti, str. Petofi Sandor nr.1B, oraş Voluntari, judeţul Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 7835
din data de 25.10.2018, pronunţată de Tribunalul București - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi
asigurări sociale, în dosarul nr. 892/3/2016, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL
PENTRU SITUATII DE URGENTA DEALUL SPIRII BUCURESTI-ILFOV cu sediul în
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.135, sectorul 5 .
Admite excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 10 alin. 1 din Ordinul Inspectoratului
General OIG/G nr. 155/2015, modificat si completat, având următorul cuprins.
„Personalul din serviciul operativ care execută serviciul în tură se planifică potrivit unui
program de lucru de 24 de ore cu 48 de ore de recuperare (...) cu încadrarea în cele 91-93 de ture
de serviciu, în funcţie de vechimea în serviciu."
Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL PENTRU SITUATII
DE URGENTA DEALUL SPIRII BUCURESTI-ILFOV.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea unui număr de 387,5 ore
suplimentare, ore efectuate peste programul normal de lucru lunar, în zilele de repaus săptămânal în
zilele, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu
se lucrează, nerecuperate în perioada 2015-2018, calculate potrivit actelor normative aplicate de
pârât în perioada respectivă.
Păstrează în rest sentinţa civilă apelată.
Obligă intimata la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel,
reprezentând onorariu expert, acordate în cuantum diminuat.
Definitivă.
Pronunţată potrivit art. 396 alineatul 2 din codul de procedură civilă, azi 12.04.2022.

Preşedinte, Judecător, Grefier,

Manuela Aurora Guţu Andra Monica Asănică Simona Valentina Ene

Red: MAG
Tehnored: MC/06.05.2022
55
Jud.fond: Iacob Elena Teodora

56