Capitolul 2

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR DE

CREDIT

2.1. Organizarea unei bănci comerciale

2.2. Situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit
2.3. Aspecte specifice planului de conturi pentru institutiile de credit
2.4. Utilizarea codurilor IBAN în România

2.1 Organizarea unei bănci comerciale

Modul de organizare al unei bănci este influenţat de felul în care echipa de direcţie
înţelege să satisfacă funcţiile întreprinderii bancare, să efectueze operaţiunile active şi pasive
proprii bancilor, să respecte reglementările privind organizarea şi desfăşurarea activităţii
bancare, să urmeze strategia de dezvoltare a băncii.

Principalele funcţii bancare:

1) funcţii de conducere generală – sunt cele care asigură, formulează strategia băncii şi
definesc orientările de ansamblu ale activităţii şi evoluţiei sale;

2) funcţii comerciale – asigură clientela, întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu aceasta

precum şi atragerea de noi clienţi;

3) funcţii de execuţie – sunt definite de totalitatea activităţilor care duc la bun sfârşit
activităţile comerciale iniţiate atât de clientelă cât şi de direcţiile comerciale proprii.
Aceste activităţi au caracter repetitiv şi tehnic.

4) funcţii cu caracter funcţional - sunt definite de activităţile de organizare, consultanţă,

control şi asistenţă de specialitate.

5) funcţii administrative – sunt acele activităţi prin care se realizează toate obligaţiile legate
de relaţiile sociale, fiscale şi profesionale ale băncii precum şi activitatea prin care se
realizează difuzarea normelor de ordine internă.

Pentru îndeplinirea acestor funcţii, bancile comerciale îşi concep structuri organizatorice
proprii din care nu trebuie să lipsească:

a) Direcţii comerciale şi asimilate – sunt cele mai importante structuri deoarece întreţin
şi dezvoltă relaţii cu clientela producând venitul unităţii bancare. Pot fi structurate în:
1) Direcţii de clientelă – gestionează diferitele categorii de clienţi existând direcţii pentru
fiecare grupă omogenă de clienţi: clientela traditională (societăţi comerciale tradiţionale
nebancare) grupată în funcţie de mărime şi specializare, şi clientela specializată (cu
particularităţi speciale ).
2) Direcţii de reţea – sunt acelea care gestionează componentele reţelei bancare
3) Direcţii financiare de piaţă şi afaceri – existenţa acestora este determinată de
diversificarea produselor şi serviciilor financiar-bancare pe piata naţională şi
internaţională.

10
 Capitolul 2

b) Servicii de execuţie – efectuează activităţi care vin să completeze acţiunile

desfăşurate de direcţiile de clientelă. Ele cuprind:
1) Servicii de execuţie a operaţiunilor la nivel naţional:
- servicii de casă, de portofoliu;
- secretariat bancar;
- servicii de cauţiuni şi garanţii .
2) Servicii de execuţie a operaţiunilor cu străinătatea
3) Servicii de execuţie a operatiunilor bursiere: vânzare-cumpărare de titluri, gestionare şi
conservare titluri.
4) Secretariatul tehnic – efectuează toate operaţiunile de gestionare şi punere în aplicare a
operaţiunilor iniţiate de direcţiile comerciale.

c) Servicii de intendenţă – cuprind activităţile care nu sunt legate în mod direct şi imediat
de produsele şi serviciile bancare dar sunt necesare mai multor sectoare sau întregii bănci:
- serviciul contabilitate;
- serviciul prelucrări date;
- serviciul contencios;
- serviciul personal sau resurse umane;
- serviciul administrare generală.

d) Servicii funcţionale şi administrative – realizează activităţi de organizare,

consultanţă, control, asistenţă de specialitate, difuzarea şi punerea în aplicare a normelor de
funcţionare internă:
- serviciul de inspecţie şi control;
- serviciul de control al angajamentelor;
- serviciul juridic;
- servicul fiscalitate;
- srviciul de organizare şi metodologie.

Structura teritorială reprezintă organizarea pe verticală a băncilor comerciale şi

cuprinde:

1) Centrala bancară – are personalitate juridica cu rol exclusiv de îndrumare, analiză şi control a
activelor unităţilor bancare din reţea.

2) Sucursale bancare – sunt unităţi bancare fără personalitate juridică care au un dublu rol
operativ (desfăşoară şi deversifică relaţiile cu clientela); de îndrumare, analiză şi control a
unităţtilor din subordine.

3) Reprezentanţele bancare – unităţi fără personalitate juridică, cu rol exclusiv operativ care se
află de regulă în subordinea sucursalelor sau în cazuri excepţionale în subordinea centralei
bancare. Ele se deschid acolo unde sucursalele nu acopera volumul clientelei şi operaţiile
ordonate de aceasta.

4) Agenţiile bancare – fără personalitate juridică şi sunt deschise pe lângă reprezentanţe sau
sucursale.

5) Punctele de lucru - fără personalitate juridică, deschise în locuri publice unde volumul
clientelei şi operaţiunile cerute sunt foarte mari.

11
 Capitolul 2

2.2. Situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor

efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută. Pentru necesităţile proprii de
informare, instituţiile de credit pot opta pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi într-o
monedă stabilă (EURO, USD) etc. se ţine în limba română şi în moneda naţională. Potrivit
prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi celorlalte prevederi legale referitoare la întocmirea şi utilizarea
formularelor privind activitatea financiară şi contabilă, orice operaţiune economică efectuată se
consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel
calitatea de document justificativ.
Potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau
la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează, timp de 10 ani, în arhiva instituţiilor de
credit, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia
statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului
an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării, respectiv înmatriculării, potrivit legii, la
registrul comerţului.
Pentru necesităţile proprii de informare, instituţiile pot opta pentru întocmirea situaţiilor
financiare anuale şi/sau a situaţiilor financiare anuale consolidate şi într-o monedă străină.
Cursul utilizat pentru conversia în monedă străină (valută) a situaţiilor financiare anuale
şi/sau a situaţiilor financiare anuale consolidate, întocmite în monedă naţională, este cursul de
schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României în ultima zi bancară a
exerciţiului financiar în cauză. Acest curs se prezintă în notele explicative.

Situațiile financiare anuale ale instituțiilor de credit. Orice entitate indiferent de forma ei
şi de activitatea desfăşurată este obligată să depună anual situaţii financiare. Un exerciţiu
financiar debutează la 1 ianuarie şi se închide la 31 decembrie, excepţie făcând primul an, atunci
când exerciţiul financiar începe la data înfiinţării societăţii. Prin situaţii financiare se face referire
la documentele care sintetizează activitatea instituţiei de credit, care fac referire la poziţia firmei
în exerciţiul financiar respectiv, la performanţele atinse, la modificările poziţiei faţă de exerciţiul
precedent.
Conform normelor metodologice aprobate în Ordinul nr.6/2014 instituţiile de credit trebuie
să întocmească situaţii financiar anuale individuale în conformitate cu normele aprobate şi în
forma impusă de acestea. Situaţiile financiare trebuie să cuprindă informaţii despre operațiunile
instituţiei de credit, a sucursalelor şi a sediilor secundare ale acesteia. Obligaţia situaţiilor
financiare este aceea de a oferi o imagine fidelă asupra poziţiei şi performanţelor instituţiei
pentru exerciţiul respectiv. Situaţiile financiare la nivel individual sunt întocmite în moneda
naţională – LEU. Elementele exprimate în valută sunt convertite în monedă naţională potrivit
regulilor prevăzute de Reglementările contabile. În întocmirea situaţiilor financiare individuale,
activele din bilanţ se recunosc fie la data tranzacţiei fie la data decontării, conform metodelor şi
politicilor de contabilizare aprobate de conducerea sau administrarea instituţiilor. Pentru
raportarea instrumentelor financiare deţinute în vederea tranzacţionării şi a instrumentelor
financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în bilanţ sau în
contul de profit sau pierdere, se va utiliza convenţia “preţului murdar”, respectiv venituri din
dobânzi şi dividende, precum şi cheltuielile cu dobânzi aferente instrumentelor financiare
deţinute în vederea tranzacţionării şi instrumentelor financiare desemnate ca fiind evaluate la
valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează în cadrul postului de câştiguri/pierderi din
aceste categorii de instrumente.

12
 Capitolul 2

Situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit care arată imaginea fidelă şi
activitatea desfăşurată în exerciţiul financiar prezentat sunt: bilanţul, contul de profit şi pierdere,
situaţia modificărilor capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie, note explicative şi
politici contabile.
Adunarea generală a acţionarilor se reuneşte pentru a aproba situaţiile, pe care le vor
depune la Banca Naţională a României. Situaţiile vor fi însoţite de o declaraţie a conducerii prin
care își asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare conform normelor
metodologice. Un exemplar al situaţiilor financiare anuale, aprobate în mod corespunzător,
împreună cu un exemplar al raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, şi
un exemplar al raportului persoanelor responsabile cu auditarea statutară a situaţiilor financiare
anuale vor fi trimise de consiliul de administraţie în termen de 130 zile de la încheierea
exerciţiului financiar la Banca Naţională a României. Situaţiile financiare anuale vor fi trimise la
Banca Naţională a României - Direcţia Supraveghere, însoţite de balanţa de verificare a
conturilor sintetice pentru sfârşitul exerciţiului financiar, atât în format letric cât şi electronic.

Bilanţul, denumit situaţia poziţiei financiare, cuprinde date şi informaţii despre activele
instituţiei, datoriile şi capitalurile proprii. În ceea ce priveşte poziţia activelor în bilanţul entităţii,
aceasta este primul aspect tratat de situaţia financiară anuală care arată poziţia financiară;
activele sunt reprezentate prin monedele naţionale şi străine, bancnotele deţinute de bancă,
soldurile care sunt de primit de la bănci centrale, active imobilizate şi altele. După completarea
bilanţului cu date care indică o imagine fidelă a instituţiei şi în conformitate cu standardele de
raportare internaţionale, acesta trebuie aprobat şi semnat de conducere înainte de transmiterea
lui. Conform normelor metodologice, şi potrivit cerinţelor Băncii Naţionale a României şi a
Ministerului Finanţelor Publice, structura bilanţului aprobată de aceste instituţii şi care trebuie
completată de instituţiile de credit, prezintă şi următoarele elemente ce trebuie precizate:
 Disponibilităţi;
 Creanţe asupra Băncii Centrale;
 Creanţe asupra instituţiilor financiare;
 Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix;
 Imobilizări corporale şi necorporale;
 Fond comercial;
 Depozitele clientelei;
 Provizioane;
 Datorii privind clientela;
 Rezerve;
 Rezultatul reportat.
Bilanţul instituţiilor de credit începe cu elementul de activ ce are lichiditatea cea mai
mare şi anume disponibilitățile entităţii. Acest rând cuprinde printre altele şi numerarul din
casierie, numerarul din ATM-uri, bancnote româneşti dar şi străine.
Creanţele asupra băncii centrale sau creanţele asupra instituţiilor financiare fac referire
la soldurile ce urmează a fi încasate de la băncile centrale sau de la alte instituţii rezultate în
urma tranzacţiilor bancare. Prin creanţe se înţelege dreptul pe care îl are creditorul asupra unei
sume de bani ce i se datorează.
În ceea ce priveşte imobilizările corporale şi necorporale acestea reprezintă în bilanţ
partea cu o lichiditate redusă, neputând fi transformate imediat în bani.
Orice sumă datorată clienţilor se va trece în bilanţ în dreptul rândului care priveşte
datoriile privind clientela. În afară de datoriile privind clientela se mai afla în bilanţ şi poziţii
privind datoriile subordonate, datorii constituite prin titluri.
Bilanţul contabil al unei societăţi comerciale nebancare diferă de cel al unei societăţi
bancare. Un aspect care face diferenţa este acela că activele circulante sunt mai prezente decât
cele imobilizate la o instituţie de credit. Creditele date de o bancă persoanelor fizice sau juridice
reprezintă creanţe care se încadrează în categoria activelor circulante. De asemenea, din structura

13
 Capitolul 2

bilanţului se observă că în pasiv predomină pasivele pe termen scurt, întrucât majoritatea

pasivelor unei bănci sunt plătibile la vedere prin lege sau prin practică, deoarece instituţiile de
credit trebuie să deţină o mare lichiditate pentru a face faţă plăţilor. De asemenea, ele urmăresc
să aibă lichiditate pentru a face faţă cererilor de credite ale celor mai buni clienţi. Datorită
acestor factori ele trebuie să se protejeze împotriva riscului în bilanţ şi să ofere oportunităţi de
investire mai profitabile, dar mai puţin lichide. Efectul final în acest caz este o potenţială
reducere atât a riscului cât şi a venitului.

Contul de profit şi pierdere este următoarea situaţie financiară întocmită după bilanţ, în
aceasta reflectându-se veniturile şi cheltuielile instituţiei bancare din exerciţiul financiar
respectiv. Obiectivul acestei structuri, în afara faptului că trebuie să redea informaţii corecte care
să prezinte imaginea fidelă a entităţii, este de a determina rezultatul exerciţiului financiar, profit
sau pierdere.
Veniturile se constituie din reducerea datoriilor şi din intrări de active pe parcursul
exerciţiului financiar, rezultatul lor fiind creşterea capitalurilor proprii. De asemenea se înscriu în
categoria veniturilor şi sumele încasate din activităţi curente.
Cheltuielile sunt rezultatul creşterii datoriilor şi al ieşirilor de active pe parcursul
exerciţiului financiar, având ca rezultat diminuarea capitalurilor proprii. Reprezintă cheltuieli
sumele plătite de entitate şi pierderile suferite din orice sursă.
Contul de profit şi pierdere se constituie printre altele din:
 Dobânzi de primit şi de plătit;
 Cheltuieli şi venituri din dobânzi;
 Venituri privind titluri;
 Cheltuieli şi venituri din comisioane.
Un prim element al contului de profit şi pierdere ar fi dobânzile de primit şi veniturile
asimilate. Această rubrică se completează cu sumele care sunt obţinute din dobânzi şi din
venituri realizate de instituţia bancară. Prin dobânzi de primit se înţeleg sumele de bani primite
de la clienţi, comisioanele şi taxele ce au caracter de dobândă. Veniturile asimilate sunt venituri
obţinute de instituţia bancară din elementele prezentate în activul bilanţului, cum ar fi:depozite la
vedere, titluri de datorie.
Opusul elementului prezentat mai sus este elementul dobânzi de plătit şi cheltuieli
asimilate. Acest aspect cuprind sume rezultate din pasivul bilanţier cum ar fi: datorii financiare,
depozite. Termenul dobânzi de plătit se referă la sumele care sunt de plătit, comisioanele şi
taxele ce au caracter de dobândă. Cheltuielile asimilate sunt rezultate din activitatea bancară, din
operaţiuni la termen. Tot aici se includ şi comisioanele şi taxele de plătit cu caracter de dobândă.
Alt element care se reflectă în contul de profit şi pierdere este venituri privind titlurile.
Această secţiune cuprinde sume rezultate din venituri obţinute din dividende sau alte venituri
realizate de pe urma acţiunilor sau a participaţiilor. De asemenea aici se includ şi veniturile
obţinute din acţiuni deţinute la societăţi de investiţii.
Un aspect important al contului de profit şi pierdere îl reprezintă cheltuielile cu
comisioane şi veniturile din comisioane. Acestea rezultă din serviciile prestate terților, astfel
veniturile şi cheltuielile cu comisioane rezultă din:
 comisioane de administrare a conturilor şi a creditelor;
 comisioane pentru tranzacţionarea de titluri în contul unor terţe persoane;
 venituri şi cheltuieli privind comisioanele aferente operaţiunilor comerciale.
Rezultatul analizei şi efectuării contului de profit şi pierdere îl reprezintă determinarea
rezultatului activităţii exerciţiului financiar, dacă instituţia bancară a înregistrat profit sau
pierdere.

În România, fluxurile de trezorerie reprezintă o altă situaţie financiară anuală, în

conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi Ordinul Ministerului Finanţelor
Publice. Standardul de Contabilitate IAS 7 caracterizează fluxurile de numerar ca fiind intrări şi

14
 Capitolul 2

ieșiri de numerar sau de orice este echivalent de numerar, întocmirea lui având ca scop evaluarea
posibilităţii instituţiei de a genera numerar şi echivalente de numerar.
În instituțiile de credit contabilitatea operaţiunilor interbancare şi a operaţiunilor de
trezorerie evidenţiază:
 operaţiunile de casă;
 operaţiunile privind decontarea cu Banca Naţională a României a conturilor de depozit, a
conturilor curente;
 operaţiunile prin conturile de corespondent, creditelor, împrumuturilor interbancare,
depozitelor;
 operaţiunile ce reprezintă titluri luate sau date cu împrumut.
Realizarea fluxului de trezorerie ajută la separarea activităților ce necesită numerar de
cele ce nu necesită numerar, corelarea pierderii sau profitului cu numerarul, studierea capacităţii
entităţii de a realiza plăţi în numerar. Această analiză este utilă deoarece variaţia globală a
trezoreriei este evidenţiată de soldul de trezorerie apărut din activitatea de exploatare şi de soldul
rezultat din activitățile financiare.
Contabilitatea operaţiunilor de casă se realizează prin intermediul propriilor norme,
respectând însă reglementările Băncii Naţionale a României. Conturile din clasa 10, denumită
“Casa şi alte valori”, asigură evidenţa mişcării valorilor în casă, a numerarului din ATM-uri şi în
automatele de schimb valutar.
În contul “Casa” se trece valoarea monedelor şi bancnotelor străine şi româneşti care sunt
folosite la plăţi şi se găsesc în casieria instituţiei, restul monedelor şi bancnotelor se trec în
conturile de stocuri.
Situaţiile financiare se întocmesc anual în conformitate cu IFRS şi se păstrează în arhiva
instituţiei timp de 10 ani. Bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificării capitalurilor şi
a fluxurilor de trezorerie sunt însoțite de note explicative, care vin să completeze situaţiile
financiare cu informaţii care explică bazele şi analizele efectuate pentru realizarea acestora.

Notele explicative trebuie să conţină:

 informaţii cu privire la entitățile la care instituţia de credit deţine interese de participare ce
reprezintă un procent de capital de cel puţin 20%; trebuie specificate denumirea şi sediul
societăţii la care se deţin aceste acţiuni;
 daca instituţia de credit este asociat cu răspundere limitată la o altă entitate, atunci trebuie să
se precizeze forma juridică a societăţii, denumirea, sediul social sau sediul principal; aceste date
pot fi omise dacă importanţa lor este neglijabilă conform prevederilor reglementare;
 informaţii privind denumirea şi sediul social al societăţii care întocmeşte situaţiile financiare
consolidate ale grupului de entităţi cel mai mare, unde instituţia de credit este filială;
 informaţii privind denumirea şi sediul social al societăţii care întocmeşte situaţiile financiare
consolidate ale grupului de entităţi cel mai mic, unde instituţia de credit este filială;
 date cu privire la locul de unde se pot obţine copii ale situaţiilor anuale consolidate specificate
mai sus;
 informaţii privind numărul mediu de angajaţi în perioada exerciţiului financiar şi de asemenea
cheltuielile cu angajaţii, cum ar fi salariile plătite, sumele privind cheltuielile cu asigurările
sociale şi cheltuielilor aferente pensiilor;
 informaţii cu privire la suma compensărilor date membrilor organelor de conducere, de
administraţie şi de supraveghere direct proporțional cu responsabilitățile acestora;
 date cu privire la valoarea creditelor şi avansurilor acordate membrilor organelor de
conducere, administrare şi de supraveghere de către instituţia de credit. Informaţiile trebuiesc
date în mod general pentru fiecare categorie în parte.
Pentru a observa mai amănunțit evoluţia instituţiei şi a putea măsura performanţa acesteia
în exerciţiul financiar încheiat se vor calcula si indicatori economico-financiari. Aceştia vor
prezenta o situaţie a rentabilităţii financiare, economice, gradul de utilizare a activelor şi altele.

15
 Capitolul 2

După întocmirea tuturor situaţiilor financiare anuale, acestea se semnează de persoanele

responsabile, conţinând şi numele complet al acestora, dar şi calitatea persoanei ce a întocmit
situaţiile financiare. După semnarea lor acestea se depun în termenii prevăzuți de lege
nedepăşind data stabilită.

Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile

specifice aplicate de o instituţie la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale.
Exemple de politici contabile sunt următoarele: amortizarea imobilizărilor (alegerea metodei şi a
duratei de amortizare), reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al
acestora, capitalizarea dobânzii sau recunoaşterea acesteia drept cheltuială, alegerea metodei de
evaluare a stocurilor etc.
Conducerea fiecărei instituţii trebuie să stabilească politici contabile pentru operaţiunile
derulate. Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, în colaborare cu
specialişti în domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai strategiei
adoptate de entitate.
La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate principiile contabile generale
prevăzute de prezentele reglementări. Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă
este cerută de reglementări sau are ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile
referitoare la operaţiunile instituţiei.
Instituţiile trebuie să menţioneze în notele explicative orice modificări ale politicilor
contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod
adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a
rezultatelor activităţii.
Nu se consideră modificări ale politicilor contabile:
a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care diferă ca fond de
evenimentele sau tranzacţiile produse anterior;
b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacţii care nu au avut loc anterior
sau care au fost nesemnificative.
În notele explicative se prezintă, de asemenea:
a) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:
- valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi determinată;
- informaţii privind aria şi natura instrumentelor financiare;
b) pentru imobilizările financiare înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor justă şi
fără a se fi utilizat opţiunea de a face o ajustare de valoare:
- valoarea contabilă şi valoarea justă ale fiecăruia dintre activele individuale sau a
grupărilor corespunzătoare ale acelor active individuale;
- motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura dovezilor pe
care se întemeiază opinia că valoarea contabilă va fi recuperată.
În notele explicative trebuie prezentate, de asemenea, informaţii referitoare la obligaţiile
financiare viitoare ale instituţiei pentru care nu s-au constituit provizioane, dar care sunt
relevante pentru a aprecia situaţia economică a instituţiei.
Valoarea totală a oricăror angajamente, în cazul în care nu îndeplinesc condiţiile pentru a
fi recunoscute în bilanţ, trebuie să fie prezentate în mod clar în notele explicative, în măsura în
care aceste informaţii sunt utile pentru evaluarea poziţiei financiare.
Notele explicative prezintă natura şi scopul comercial ale angajamentelor instituţiei, care
nu sunt incluse în bilanţ, şi impactul financiar al acelor angajamente asupra instituţiei, atunci
când riscurile sau beneficiile provenind din asemenea angajamente sunt semnificative şi în
măsura în care prezentarea unor asemenea riscuri sau beneficii este necesară pentru evaluarea
poziţiei financiare a instituţiei. Pentru orice garanţie semnificativă care a fost constituită trebuie
făcută o prezentare detaliată. Orice angajamente privind pensiile şi entităţile afiliate trebuie
prezentate distinct.În cazul în care instituţia a emis pe parcursul exerciţiului financiar valori
mobiliare, se prezintă următoarele informaţii:

16
 Capitolul 2

a) tipul valorilor mobiliare emise;

b) pt fiecare categorie de valori mobiliare emise: valoarea de emisiune şi suma primită.
În cazul în care obligaţiunile emise de o instituţie sunt deţinute de o
persoană nominalizată sau împuternicită de către acea instituţie, în notele explicative se
menţionează valoarea nominală a obligaţiunilor respective şi valoarea contabilă a acestora.
În notele explicative trebuie incluse informaţii privind numărul mediu de persoane
angajate în cursul exerciţiului financiar, defalcat pe categorii şi, dacă acestea nu sunt prezentate
distinct în contul de profit şi pierdere, cheltuielile cu personalul aferente exerciţiului financiar.
Se menţionează suma indemnizaţiilor acordate în exerciţiul financiar membrilor
organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere în virtutea responsabilităţilor acestora,
precum şi orice angajamente generate sau asumate privind pensiile pentru foştii membri ai
acestor organe, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie.
În notele explicative trebuie prezentate, de asemenea, valoarea avansurilor şi creditelor
acordate de către instituţie membrilor organelor de administrare, conducere sau supraveghere,
precum şi angajamentele luate în contul acestor persoane cu titlu de garanţie de orice tip. Aceste
informaţii trebuie să fie furnizate în mod global pentru fiecare categorie în parte.
În notele explicative trebuie prezentată şi măsura în care calcularea profitului sau
pierderii exerciţiului financiar a fost afectată de o evaluare a elementelor care, prin derogare de
la principiile contabile generale şi regulile de evaluare prevăzute de prezentele reglementări, a
fost efectuată în exerciţiul financiar curent sau într-un exerciţiu financiar precedent în vederea
obţinerii de facilităţi fiscale. Atunci când influenţa unei asemenea evaluări asupra cheltuielilor
viitoare cu impozitul pe profit este semnificativă, trebuie prezentate detalii.
În notele explicative se prezintă diferenţa dintre cheltuiala cu impozitul pe profit aferent
exerciţiului financiar curent şi exerciţiilor financiare precedente şi suma impozitelor rămasă de
plată pentru aceste exerciţii, cu condiţia ca această diferenţă să fie semnificativă pentru
obligaţiile fiscale viitoare.
De asemenea, se include reconcilierea dintre rezultatul contabil al exerciţiului financiar şi
rezultatul fiscal, aşa cum este prezentat în declaraţia de impozit pe profit.

Sinteză privind situaţiile financiare anuale

Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu
principiile contabile generale prevăzute în prezenta secţiune, conform contabilităţii de
angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când
tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este
încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale
perioadelor aferente.
Fiecare element obligatoriu prezentat în situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de
credit poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat, dacă această detaliere
concură la prezentarea unei informaţii mai elocvente pentru utilizatorii de informaţii.
Bilanţul unei instituţii de credit şi contul de profit şi pierdere al acesteia pot fi dezvoltate
cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuială, care nu este prevăzut în formatul
adoptat.
Structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, în special în ceea ce priveşte
formatul obligatoriu, nu poate fi modificată de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri
excepţionale se admit derogări de la această regulă. Orice derogare trebuie prezentată în notele
explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
Elementele din bilanţ şi contul de profit şi pierdere indicate cu litere mici pot fi
combinate într-un singur element în situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit dacă:
a) valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea poziţiei financiare şi a
performanţei instituţiei de credit pentru exerciţiul financiar respectiv, Sau
b) cumularea îmbunătăţeşte claritatea prezentării; valorile individuale ale oricăror elemente
combinate în acest fel vor fi prezentate în notele explicative.

17
 Capitolul 2

Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanţul sau în contul de profit şi
pierdere al unei instituţii de credit, valoarea corespunzătoare pentru exerciţiul financiar precedent
trebuie prezentată într-o coloană separată.
Nu se vor menţine în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere acele elemente (posturi)
pentru care nu există valori atât în exerciţiul financiar curent, cât şi în cel precedent.
În notele explicative trebuie să se prezinte separat repartizarea profitului net pe destinaţii,
respectiv:
 dividendele propuse spre a fi plătite. În conformitate cu prevederile IAS 10, dacă aceste
dividende sunt propuse sau declarate după data bilanţului, instituţia de credit nu trebuie să le
recunoască ca datorie la data bilanţului;
 sumele repartizate la rezerve;
 sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;
 alte repartizări.
În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent
înscrise, în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului
precedent trebuie retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea. Rezultatele
retratării, motivele pentru care a fost făcută şi modalitatea de efectuare a acesteia trebuie
prezentate în notele explicative.

2.3. Aspecte specifice planului de conturi pentru institutiile de credit

Planul de conturi pentru instituţiile de credit şi normele de utilizare ale acestuia conţin
regulile generale privind utilizarea Planului de conturi în condiţiile aplicării Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), conturile necesare înregistrării în contabilitate a
operaţiunilor economico-financiare ce pot avea loc în cadrul instituţiei de credit, precum şi
conţinutul acestora.
La elaborarea planului de conturi pentru instituţiile de credit şi normelor metodologice de
utilizare a acestuia s-au avut în vedere, în principal, tratamentele contabile prevăzute de IFRS,
precum şi prevederile reglementărilor aplicabile pentru agenţii economici, alţii decât instituţiile
de credit.

Planul de conturi şi normele metodologice de utilizare a acestuia nu constituie temei legal

pentru efectuarea operaţiunilor economico-financiare, ci servesc numai la înregistrarea
corespunzătoare în contabilitate a operaţiunilor efectuate. Operaţiunile economico-financiare
supuse înregistrării în contabilitate trebuie efectuate în concordanţă strictă cu prevederile actelor
normative care le reglementează.
Planul de conturi conţine opt clase de conturi simbolizate cu o cifră, şi nu au funcţie
contabilă. Ele conţin grupe de conturi, care de asemenea nu au funcţii contabile şi care sunt
simbolizate cu două cifre. Grupele sunt formate din conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu
trei cifre, conturi sintetice de gradul al doilea, simbolizate cu patru cifre şi conturi sintetice de
gradul al treilea, simbolizate cu cinci cifre. Conturile din cele opt clase (1-7 şi 9) se utilizează de
către toate instituţiile de credit.
Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi este de
competenţa fiecărei instituţii de credit, în funcţie de criteriile generale (atribute) şi de necesităţile
proprii. Codificarea conturilor analitice se face începând cu cifra a 6-a a simbolului contului.
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcţie de lichiditatea activelor şi
exigibilitatea pasivelor, în corelare cu regulile care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare.

18
 Capitolul 2

Planul de conturi în vigoare pentru instituţiile de credit cuprinde următoarele conturi:

Clasa 1 - Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare grupează conturi care reflectă

tranzacţiile efectuate de bănci în lei şi valute prin trezoreria proprie, în nume propriu şi în relaţii
cu alte bănci partenere, inclusiv cu banca centrală;

Clasa 2 - Operaţiuni cu clientela regrupează conturi care ţin evidenţa relaţiilor băncii cu clienţii,
persoane fizice şi persoane juridice, atât sub aspectul gamei de tranzacţii solicitate de clienţi, cât
şi sub aspectul naturii clientelei;

Clasa 3 - Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse cuprinde conturi în care sunt înregistrate
operaţiunile cu titluri de valoare, efectuate în nume propriu, dar şi în numele clienţilor. O
componentă importantă a acestei clase de conturi o reprezintă structura contabilă specifică
relaţiilor între sediile aceleiaşi bănci, denumite în practica bancară, decontări interbancare;

Clasa 4 - Valori imobilizate este alcătuită din conturi care evidenţiază aspecte legate de
imobilizările băncilor, dar şi conturi care sunt specifice activităţilor de leasing şi creditare
subordonată;

Clasa 5 - Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane este clasa conturilor de surse proprii ale
băncilor unde sunt reflectate rezultatul exerciţiului şi rezultatul reportat;

Clasa 6 – Cheltuieli reuneşte conturi care evidenţiază cheltuielile după natură;

Clasa 7 – Venituri reuneşte conturi care evidenţiază veniturile după provenienţă;

Clasa 9 – Operaţiuni în afara bilanţului cuprinde conturi care înregistrează angajamente

bancare ce nu afectează patrimoniul bancar.

Clasele de conturi sunt simbolizate cu o cifră şi nu au funcţie contabilă. Ele conţin grupe
de conturi, care de asemenea nu au funcţii contabile şi care sunt simbolizate cu două cifre.
Grupele sunt formate din conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice
de gradul al doilea, simbolizate cu patru cifre şi conturi sintetice de gradul al treilea, simbolizate
cu cinci cifre.

Conturile de provizioane îşi găsesc locul în fiecare dintre primele patru clase. În toate
cazurile ele sunt cuprinse în grupe care au pe poziţia a doua în simbol, cifra 9. provizioanele
create pentru evenimentele consemnate în conturile acestor clase sunt deprecierile potenţiale ale
valorilor rezultate din tranzacţii ce fac obiectul activităţii principale a unei bănci, adică: relaţii
interbancare, relaţii cu clienţii, tranzacţii cu titluri şi alte operaţii specifice.

O altă caracteristică a primelor patru clase este aceea că în toate se regăseşte o grupă de
conturi care are pe poziţia a doua în simbol, cifra 8. Aceste grupe reunesc conturi de creanţe
restante şi îndoielnice pentru relaţiile între bănci, operaţiunile cu clienţii, cele cu titluri şi
respectiv credite subordonate şi leasing. Toate acestea trag după ele dobânzi penalizatoare,
comisioane suplimentare etc.

Conturile de cheltuieli şi venituri au simboluri construite în aşa fel încât să putem

identifica din simpla citire evenimentul care le-a generat. De exemplu: pentru înregistrarea unui
depozit interbancare la banca deponentă (titulară) se foloseşte contul 131 “Depozite la bănci”, iar
dobânda aferentă acestui depozit, care este venit al băncii, se contabilizează în contul 7013
“Dobânzi de la conturile de depozit la bănci”. Dacă menţinem genul de operaţiune, constituire de

19
 Capitolul 2

depozit de către o persoană fizică, atunci conturile afectate vor fi: 253 “Conturi de depozite” şi
6025 “Dobânzi la conturile de depozite”.

2.4. Utilizarea codurilor IBAN în România

Începând cu 1 septembrie 2004 toate instrucţiunile de plată primite de la clienţi se

execută de către bănci doar în măsura în care conţin codurile IBAN ale conturilor.
Codul IBAN (International Bank Account Number) înseamnă un şir de caractere care
identifică, în mod unic la nivel internaţional, contul unui client la o instituţie, cont utilizat pentru
efectuarea plăţilor în cadrul sistemelor de plăţi. Procesul de generare al codurilor IBAN este unic
şi se desfăşoară conform unei proceduri explicitate prin regulament BNR.
Structura codului IBAN pentru România cuprinde un şir de 24 de caractere alfanumerice
care citite de la dreapta la stânga, au următoarea semnificaţie:

Număr Tipul Semnificaţie

caractere caracterelor
2 Alfabetice Codul de ţară al României (respectiv “RO”)
2 Numerice Caractere de verificare a codului IBAN (determinate după
o metodă standard prezentată în regulament)
4 Alfabetice Caractere care identifică în mod unic instituţia, respectiv
primele patru caractere ale codului BIC (Bank Identifier
Code) atribuit instituţiei
16 Alfanumerice Caractere care identifică în mod unic unitatea teritorială a
instituţiei şi contul clientului de la respective unitate
teritorială

Caracterele eligibile pot fi majuscule din alfabetul latin şi cifre arabe, de la 0 la 9, fără
caractere de separare sau spaţii. Ultimele 16 caractere, care identifică unitatea teritorială şi contul
clientului se stabilesc de către banca respectivă şi se comunică Direcţiei de Supraveghere din
BNR.
Structura codului IBAN în România se suprapune modelului:

ROxxYYYYZZZZZZZZZZZZZZZZ

20