Ocuparea şi şomajul

Unitatea de învăţare Nr. 11

OCUPAREA ŞI ŞOMAJUL

Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11
11 A
11.1 Somajul: concept, cauze şi forme
11.2 Caracteristicile şomajului
11.3 Aspecte metodologice ale analizei cauzelor şomajului
11.4 Efectele social-economice ale şomajului. Legea Okun
11.5 Dilema inflaţie – şomaj
11 B
11.6 Indemnizaţia de şomaj şi problema folosirii forţei de muncă
11.7 Probleme ale ameliorării ocupării. Soluţii şi politici antişomaj

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11 A

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 11 B
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 11

Pagina
344

Macroeconomie 343
 Ocuparea şi şomajul

344
351
354
356
357

364
365

359
362
369
371

371
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 11
Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 11 sunt:
 Definirea şomajului şi a şomerului
 Clarificarea termenilor de ocupare deplină, şomaj voluntar şi şomaj
involuntar
 Prezentarea caracteristicilor şomajului
 Evidenţierea aspectelor metodologice ale analizei cauzelor şomajului
 Sublinierea efectelor social-economice ale şomajului
 Prezentarea legii Okun
 Reflectarea relaţiei dintre şomaj şi inflaţie. Curba Philips
 Recunoaşterea faptului că şomajul ridică două probleme importante –
asigurarea dreptului la muncă şi garantarea unor venituri pentru şomeri
spre a le asigura un minim de existenţa
 Înţelegerea noţiunilor de ajutor (îndemnizatie) de şomaj şi alocaţie de
sprijin

11.1. Ocuparea şi şomajul

Şomajul În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe modalităţi de analiză a

şomajului. În plus, statisticile oficiale naţionale şi internaţională (Biroul
Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică O.N.U.) foloseşte metode diferite
de evidenţă şi de măsurare a şomajului, ceea ce creează o imagine generatoare de
confuzii atât în planul definirii (conceptualizări) cât şi în cel al măsurării.

Macroeconomie 344
 Ocuparea şi şomajul

Mulţi economişti şi oameni politici se mulţumesc să constate că şomajul este una

dintre problemele macroeconomice de maximă actualitate şi complexitate. Ei se
raportează la datele oferite de statistica privind fenomenul şi caută să conceapă şi
să promoveze măsuri adecvate de soluţionare (ameliorare) a lui.

În teoria şi practica economică s-au conturat deci, mai multe modalităţi de a

defini şomajul şi în funcţie de ele, mai multe forme de comensurare. Prin ceea ce
au în comun aceste definiţii, putem caracteriza şomajul ca o stare negativă a
economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă, prin
negăsirea locurilor de muncă.

În termenii pieţei muncii şomajul reprezintă excedentul ofertei faţă de

cererea de muncă. ªomerii sunt toţi acei apţi de muncă dar care nu găsesc de
lucru şi care pot fi angajaţi, parţial sau în întregime, numai în anumite
momente ale dezvoltării economice.

Ei formează suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă de

muncă în raport cu numărul celor angajaţi în condiţii de rentabilitate impuse de
economia de piaţă.

Cu toate că oferă o imagine cuprinzătoare asupra fenomenului ca atare, abordarea

şomajului prin prisma definiţiei anterioare riscă excluderea din rândul şomerilor a
unor persoane apte de muncă, care, pe diferite perioade mai scurte sau mai lungi
de timp, nu au loc de muncă.
În consecinţă s-a conturat şi s-a răspândit o definiţie care consideră că sunt
şomeri toţi cei care au înregistrate cereri de angajare la oficiile de plasare a
forţei de muncă sau toţi cei ale căror cereri n-au fost satisfăcute până la
sfârşitul fiecărei luni, indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente
sau temporare, cu timp de muncă parţial sau deplin, dacă au loc de muncă
dar caută altul mai adecvat cu aspiraţiile proprii.

În această accepţiune, însă, şomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă

sau de forţă de muncă, cererea – cealaltă latură a pieţei muncii nefiind luată în
considerare. Or, numai corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă permite
aprecierea mai corectă asupra situaţiei de pe piaţa muncii, dacă există sau nu
şomaj. O creştere a ofertei concomitentă cu scăderea cererii determină o
deteriorare a situaţiei ocupării forţei de muncă. ªomajul, dacă n-a existat până la
acest moment, apare, iar dacă există, creşte. Dimpotrivă, creşterea cererii şi
scăderea ofertei de muncă se traduc printr-o diminuare a şomajului.

De asemenea, pe baza aceleaşi definiţii, şomajul este apreciat ca o mărime

Şomerul omogenă, nediferenţiată, ceea ce nu corespunde realităţii. De aceea, se impune
delimitarea sa pe domenii de activitate, alături de pregătire, specialităţi şi meserii
ale şomerilor etc.

Macroeconomie 345
 Ocuparea şi şomajul

Foarte cunoscută este şi definiţia şomajului dată de Biroul Internaţional al

Muncii, potrivit căreia este şomer oricine are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte
concomitent următoarele condiţii:
- este apt de muncă;
- nu munceşte;
- este disponibil pentru o muncă salariată sau nesalariată;
- caută un loc de muncă.

În România, Legea nr. 1/1991, republicată în urma modificărilor aduse prin Legea
nr. 86/1992, precizează că sunt consideraţi şomeri persoanele apte de muncă, ce
nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzăroare pregătirii lor.
Deşi nu se face nici o referinţă expresă cu privire la vârsta acestor persoane, din
conţinutul legii reiese clar că vârsta respectivă este de peste 16 ani.

Ţinând seama de limitele unor asemenea definiţii devine clar că măsurarea

şomajului nu este decât o problemă de estimare cât mai aproape de relaitate.

Aprecierea cu caracter estimativ a şomajului se poate susţine cu câteva argumente

practice-statistice:
 posibilitatea încadrării elevilor şi studenţilor în mai multe categorii
demo-economice;
 necesitatea separării militarilor în termen de cei încadraţi în armată ca
angajaţi;
 diferitele modalităţi de încadrare, în categoriile arătate, a femeilor de
serviciu şi a ajutoarelor de familii.

De asemenea, ridică anumite probleme de încadrarea într-o categorie demo-

economică sau alta şi persoane încadrate ilegal, cele care prestează aşa zisa
muncă la negru etc.

Piaţa contemporană a muncii se poate afla fie în situaţia de echilibru (ocuparea

deplină), fie în cea de dezechilibru, adică de subocupare şi supraocupare. Cele
două forme ale dezechilibrului pe piaţa muncii pot fi înţelese numai după ce vor
fi clarificaţi termenii de ocupare deplină, şomaj voluntar şi şomaj involuntar.

Termenului de ocupare deplină i se dă, în primul rând, un sens concret – istoric

şi statistic. Ocuparea deplină sau lipsa de şomaj semnifică faptul că circa 97-96%
din populaţia activă disponibilă este utilizată efectiv. Diferenţa de populaţie activă
este considerată a fi şomaj natural. Dar, mai important, este criteriul delimitativ
Ocupare deplină între ocuparea deplină şi subocuparea, respectiv supraocuparea, ca stări de
dezechilibru.

Ocuparea deplină reprezintă acel volum şi acea structură a ocupării, a utilizării

resurselor de muncă, care permit obţinerea maximului de bunuri pentru acoperirea
nevoilor oamenilor constituiţi în diverse colectivităţi.

Macroeconomie 346
 Ocuparea şi şomajul

Şomaj voluntar Altfel spus, ocuparea deplină este compatibilă cu rata naturală a şomajului,
respectiv cu şomajul normal. Conceptele de şomaj voluntar şi de şomaj involuntar
concretizează şi aprofundează şomajul natural.

Somajul voluntar constă în acea neocupare, datorită refuzului sau imposibilităţii

unor persoane de a accepta retribuţia oferită, şi/sau condiţiile de muncă există.

Somajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor (nominale) la scădere. Aşa

se face că salariile practicate sunt, în general, mai mari decât salariul de echilibru.
Revendicările salariaţilor şi ale sindicatelor împiedică ajustarea salariilor prin
scădere. În general, fonul de salarii are o determinare în condiţiile economico-
financiare ale utilizatorilor de muncă. Ca urmare, o parte din oferta de muncă
rămâne nerealizată, apare deci şomajul voluntar (fig. 11.1.).

Salariul
Somaj voluntar O

S1

S2 E

O
ND Ne N
N0
Gradul de
ocupare

Fig. 11.1. Situaţia de echilibru pe piaţa muncii

şi şomajul voluntar în concepţia clasică şi neoclasică

Categoriile de persoane, care se încadrează în şomajul voluntar sunt:

a) persoanele angajate care preferă să-şi înceteze temporar activitatea,
apreciind că ajutorul de şomaj le poate asigura o existenţă decentă;
b) şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite de
întreprinderi şi instituţii, cât şi faţă de cele pe care le-au deţinut;
c) persoanele apte dar inactive (femeile casnice) care intenţioneză să
lucreze în condiţii salariale, dar ezită încă să se încadreze în condiţiile
date (ca nivel de salariu, ca distanţă de domiciliu, etc).

Somajul involuntar constă din acea parte a folosirii incomplete a forţei de muncă
care decurge din rigiditatea salariului, respectiv din acele persoane neocupate care

Macroeconomie 347
 Ocuparea şi şomajul

ar fi dispuse să lucreze pentru un salariu real mai mic decât cel existent, astfel că
atunci când cererea efectivă de forţă de muncă va creşte, va spori şi gradul de
ocupare.

Cel care s-a peocupat şi teoretizat fenomenul şomajului involunatr a fost J.M.
Keynes, fapt pentru care în teoria economică mai este denumit şomaj keynesian.
Iată cum a definit Keynes şomajul involuntar: “Există şomeri involuntari dacă, în
Şomaj cazul unei uşoare creşteri a preţului bunurilor de consum pentru muncitori în
involuntar raport cu salariile nominale, oferta globală de mână de lucru dispusă să
muncească în condiţiile curente de salariu şi cererea globală de mână de lucru în
aceleaşi condiţii se stabilesc, amândouă, deasupra nivelului anterior al locurilor
de muncă”.

Această definiţie greoaie şi complicată poate fi explicată prin următorul grafic

(fig. 11.2.):

Salariul
real

S0/p0

S0/p’
ND1 ND2

Nivel de
N1 N2 N*2 N*1 ocupare

Somaj involuntar

Figura 11.2. Somajul involuntar

Trebuie remarcat că nu din poziţia iniţială a curbelor ofertei şi cererii de muncă

poate fi dedusă existenţa sau inexistenţa şomajului involuntar. Este necesar să fie
luată în considerare o schimbare, pusă în evidenţă de o creştere a cererii agregate
în economie.

Situaţia iniţială pe piaţa muncii este caracterizată de o cerere de muncă ND1 din
partea întreprinderilor şi un salariu nominal fixat în mod exogen S0.

Ţinând seama de condiţiile de producţie şi de cost, nivelul general al preţurilor se

situează în p0; salariul real este atunci S0/p0. Să presupunem acum o relansare a
cererii globale; curba cererii de muncă (care nu este decât o cerere derivată) este

Macroeconomie 348
 Ocuparea şi şomajul

deplasată, datorită acestui fapt, către dreapta în ND2; dacă vor să producă mai
mult, întreprinderile sunt determinate să treacă în zone cu randamente
descrescătoare; costurile cresc şi nivelul general al preţurilor creşte şi el, trecând
în p’.

Dacă admitem că salariul nominal rămâne neschimbat, poziţia dreptei

reprezentative a salariului real este în scădere (poziţia lui S 0/p’); folosirea forţei
de muncă a crescut de la N1 la N2, salariul real a scăzut deşi s-a menţinut salariul
nominal; în acest caz, există iniţial şomaj involuntar în sensul definiţiei date de
Keynes.

De regulă, şomajul este tratat şi apreciat prin prisma celui involuntar. Aşa că
şomajul constă din acea neocupare, din acea folosire incompletă a mâinii de
lucru, din acel ansamblu de persoane neocupate care ar fi dispuse să lucreze
pentru un salariu real mai mic decât cel existent, astfel că, atunci când creşte
cererea efectivă de forţă de muncă, va spori şi gradul ei de ocupare.

Ca fenomen macroeconomic, şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul

de populaţie) active disponibile fără ocupaţie, care caută de lucru. Deci, el este
format din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi, în
condiţiile de rentabilitate impuse de piaţă.

Test de autoevaluare 11.1.

1) Şomajul apare atunci când:

a) cererea de muncă este mai mare decât oferta de muncă;
b) oferta de muncă este mai mare decât cererea de muncă;
c) cererea de muncă este egală cu oferta de muncă;
d) oferta de muncă este mai mică decât cererea de muncă;
e) cererea de muncă este mai mică sau egală cu oferta de
muncă.

2) Rata şomajului se determină ca un raport procentual între:

a) numărul de şomeri şi populaţia ocupată;
b) numărul de şomeri şi populaţia neocupată;
c) numărul de şomeri şi populaţia totală;
d) numărul de şomeri şi populaţia activă disponibilă;
e) populaţia activă şi numărul de şomeri.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c + d); B (a + d); C (a + c + e); D (e); E (a + e).

3) Ocuparea deplină reprezintă:

a) ocuparea tuturor oamenilor apţi de muncă;
b)acel volum şi acea structură a ocupării care permit obţinerea

Macroeconomie 349
 Ocuparea şi şomajul

de maximum de bunuri pentru acoperirea nevoilor

oamenilor constituiţi în diverse colectivităţi.
c) acea ocupare în care nu există şomaj;
d)acea ocupare ce este compatibilă cu rata naturală a
şomajului;
e) un concept istoric şi statistic în care circa 97% din populaţia
activă disponibilă este utilizată efectiv.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c + d + e); B (a + b + e); C (a + d); D (b + d + e); E (a + e).

4) Din perspectiva intensităţii şomajului distingem:

a) şomaj total sau şomaj intermitent;
b) şomaj parţial şi şomaj de discontinuitate;
c) şomaj total, şomaj parţial şi şomaj deghizat;
d) şomaj tehnologic, şomaj structural şi şomaj ciclic.

5) Şomajul este:
a) un fenomen întâlnit în ţările cu o populaţie numeroasă;
b) un fenomen economic şi social complex determinat de
cauze naturale;
c) o stare negativă a economiei;
d) o stare normală pentru orice economie.

6) Conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii, o persoană este

considerată şomer dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a) nu munceşte;
b) nu este disponibilă pentru muncă;
c) este aptă de muncă;
d) caută un loc de muncă;
e) munceşte dar caută un loc de muncă mai bine plătit.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + d); B (a + b + d); C (b + d + e); D (c + d + e); E (b + c + d).

7) Când oferta de muncă creşte:

a) şomajul se diminuează;
b) scade şi şomajul deoarece creşte cererea de muncă;
c) creşte şomajul dacă economia nu asigură crearea de locuri
de muncă conform cu creşterea ofertei de muncă;
d) cererea de muncă întotdeauna creşte.

8) Cererea de muncă:
a) depinde de dezvoltarea economică;
b) mai este denumită şi cerere de locuri de muncă;

Macroeconomie 350
 Ocuparea şi şomajul

c) reprezintă munca pe care o pot depune membrii societăţii în

condiţiile salariale;
d) reprezintă nevoia de muncă salarială ce se manifestă într-o
economie la un anumit moment dat.

Alegeţi răspunsul corect:

A (b + c + d); B (a + b + d); C (a + d); D (a + c + d); E (b + d).

9) Şomajul:
a) se poate măsura atât în mărimi absolute cât şi în mărimi
relative;
b) poate fi măsurat cu exactitate;
c) nu este decât o problemă de estimare;
d) nu poate fi măsurat.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + d); B (c + d); C (a + b + c); D (a + c); E (b + c + d).

10) Categoriile de persoane, care se încadrează în şomajul voluntar sunt:

a) persoanele angajate care preferă să-şi înceteze temporar
activitatea, apreciind că ajutorul de şomaj le poate asigura o
existenţă decentă;
b) şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune decât cele oferite
de întreprinderi şi instituţii, cât şi faţă de cele pe care le-au deţinut;
c) populaţia activă disponibilă;
d) populaţia inactivă;
e) persoanele apte dar inactive (femeile casnice) care intenţioneză să
lucreze în condiţii salariale, dar ezită încă să se încadreze în
condiţiile date (ca nivel de salariu, ca distanţă de domiciliu etc).

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + d); B (c + d); C (a + b + e); D (a + c); E (b + c + d).

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 362.

11.2 Caracteristicile şomajului

Somajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

a)Nivelul şomajului, se determină absolut ca masă a şomajului şi relativ, ca rată

a şomajului .

Masa şomajului constă din numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc
condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. Altfel spus, ea constă din
populaţia activă disponibilă, respectiv din acea forţă de muncă neocupată.

Macroeconomie 351
 Ocuparea şi şomajul

Dacă se are în vedere un anumit orizont de timp (lună, trimestru, an) şi numărul
şomerilor la începutul perioadei, atunci numărul şomerilor la şfârşitul perioadei
rezultă din creşterea (ajustarea) cifrei iniţiale cu intrările în rândul şomerilor şi cu
ieşirile din rândul acestora în acel orizont de timp.

Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport

procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din
parametrii de referinţă ai acestuia. Astfel de parametrii sunt: populaţia activă,
populaţia activă disponibilă, forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul),
populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi.

Se pare că cel mai concludent raport de exprimare a ratei şomajului este cel în
care se foloseşte ca numitor fie forţa de muncă, fie populaţia activă disponibilă.

b) Intensitatea şomajului este o altă caracteristică ce se impune atenţiei. În

funcţie de aceasta, se poate distinge: şomajul total – care presupune pierderea
locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomaj parţial – care constă în
diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea duratei
săptămânii de lucru sub cea legală cu scăderea remunerării; şomajul deghizat –
este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o
activitate aparentă, cu eficienţă (productivitate) mică, dar este întâlnit şi în ţările
est-europene, inclusiv în România la nivel apreciabil.

c) Alt elemente este durata şomajului sau perioada de şomaj de la momentul

pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. În timp, a avut o tendinţă
generală de creştere. Diferă pe ţări şi perioade istorice. Nu există o durată a
şomajului legiferată, dar în numeroase ţări există reglementări care precizează
durata pentru care se plăteşte indemnizaţia de şomaj şi aceasta a avut tendinţe de
creştere, atingând în unele cazuri 18-24 luni.

În cea mai mare parte a ţărilor, şomajul de lungă durată este considerat un şomaj
continuu de mai mult de 12 luni.

d) Structura şomajului sau componentele acestuia formate prin clasificarea

şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat,
categoria socio-profesională căreia îi aparţin, ramurile de activitate din care
provin, sex, categorii de vârstă, rasă, etc.

În ultimul deceniu se acordă forte mare atenţie studierii structurii şomajului pe

sexe şi categorii de vârstă. Se relevă astfel că femeile sunt mai afectate de şomaj
decât bărbaţii; de asemenea, tinerii (până la 25 ani) şi vârstnicii de peste 50 ani, în
raport cu restul populaţiei active.

Macroeconomie 352
 Ocuparea şi şomajul

Test de autoevaluare 11.2.

1) Şomajul se caracterizează prin:

a) structură;
b) nivel;
c) intensitate;
d) neutralitate;
e) durată.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c + e); B (a + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c).

2) Structura şomajului poate fi determinată în funcţie de:

a) domeniul de activitate;
b) timpul necesar găsirii unui loc de muncă;
c) vârsta populaţiei afectate de şomaj;
d) calificarea şomerilor;
e) intensitate.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c); B (b + c + e); C (b + c + e); D (a + c + d); E (a + d + e).

3) Şomajul este total atunci când:

a) toţi cei apţi de muncă sunt şomeri;
b) o persoană îşi pierde locul de muncă şi încetează total
activitatea;
c) ofertanţii de muncă au o activitate aparentă, cu
productivitate scăzută;
d) toate ramurile de activitate sunt afectate de şomaj.

4) Nivelul şomajului se poate determina:

a) în mod absolut, ca rată a şomajului;
b) în mod absolut, ca număr de şomeri;
c) în mod absolut, ca raport procentual între numărul de şomeri
şi populaţia unei ţări;
d) în mod relativ, ca raport procentual între populaţia neocupată
şi populaţia totală a unei ţări.

5) În funcţie de intensitate putem distinge mai multe forme de şomaj.

Acestea sunt:
a) şomaj total;
b) şomaj deghizat;
c) şomaj intermitent;
d) şomaj parţial;

Macroeconomie 353
 Ocuparea şi şomajul

e) şomaj sezonier.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + d); B (b + c + e); C (b + c + e); D (a + c + d); E (a + d + e).

Aplicaţie:

Populaţia unei ţări este de 21 milioane. Dintre aceştia 11 milioane sunt

copii, pensionari şi inapţi de muncă, 1 milion au renunţat la căutarea unui loc de
muncă, 2 milioane sunt şomeri, dintre care 100.000 sunt în şomaj fricţional,
300.000 în şomaj structural iar 500000 emigrează.
PIB de ocupare deplină este calculat la un nivel de 3.000 miliarde u.m..
Se cere:
a) să se calculeze populaţia activă disponibilă, numărul şomerilor şi rata
şomajului din ţara respectivă;
b) să se calculeze PIB real realizat în perioada respectivă.

Răspunsul la test şi rezolvarea la aplicaţie se găsesc la pagina 363.

11.3 Aspecte metodologice ale analizei cauzelor şomajului

Somajul se formează pe baza a două mari procese economico-sociale:

a) pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate;
b) creşterea ofertei de muncă prin realizarea de către noile generaţii a
vârstei legale pentru a se putea angaja şi afirmarea nevoii de a lucra a
unor persoane apte de muncă dar inactive, în condiţiile uni cereri de
muncă inferioare acestei creşteri.

a) În cadrul primului proces, în funcţie de cauzele directe care îl determină,

se disting mai multe forme sau genuri de şomaj:

Şomaj ciclic 1. şomajul ciclic, denumit uneori şi conjunctural, cauzat de crizele

economice care au loc, de crizele parţiale sau de alte crize specifice unei
conjuncturi.

În general, şomajul ciclic poate fi resorbit total sau parţial în perioadele de avânt
economic.

Şomaj structural 2. şomajul structural, determinat de tendinţele de restructurare economică,

geografică, socială etc, care au loc în diferite ţări, mai ales, sub incidenţa crizei
energetice a revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi evoluţiei nevoilor.

Reintegrarea acestei forţe de muncă poate avea loc numai printr-un proces lung şi

Macroeconomie 354
 Ocuparea şi şomajul

dificil, întrucât presupune creşterea investiţiilor, recalificarea celor afectaţi şi

reorientarea învăţământului.
Şomaj
3. şomajul tehnologic, determinat de înlocuirea vechilor tehnici şi
tehnologic
tehnologii cu altele noi, precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi
economice, cu restrângerea locurilor de muncă.

Resorbirea acestui şomaj este, de asemenea, dificil întrucât presupune

recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu noile nevoi ale capitalului şi
unităţilor economice, lărgirea activităţilor economice şi în special a producţiei
pentru a putea oferi locuri de muncă şi creşterea numărului întreprinderilor pentru
a asimila cadrele cu pregătire superioară afectate prin centralizare.
Şomaj 4. şomajul intermitent, apare ca urmare a practicării contractelor de
intermitent angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de
unităţi economice.

Această practică poate constitui un mijloc de presiune asupra angajaţilor pentru a

accepta anumite condiţii de muncă şi salarizare, dar şi o măsură de siguranţă din
partea unităţilor economice pentru a nu-şi asuma, vis-à-vis de forţa de muncă,
angajamente pentru care pot fi trase la răspundere. Perioada de şomaj, în acest
caz, începe la expirarea angajării şi se încheie la reînnoirea contractului sau la
realizarea unei angajări la o altă firmă. Unii autori denumesc acest şomaj
Şomaj de fricţional.
discontinuitate
5. şomajul de discontinuitate, care afectează în mod deosebit femeile şi
este cauzat de întreruperea activităţii din motive familiale şi de maternitate.

6. şomajul sezonier, cauzat de întreruperi ale activităţii puternic

dependente de factorii naturali, cum sunt, cele din agricultură, construcţii, lucrări
publice.

b) Cel de al doilea proces generator de şomaj are două aspecte majore. Unul
priveşte noile generaţii care ajung pe piaţa muncii şi explică formarea şomajului
prin starea economiei (nivel structură, tehnică şi tehnologii aplicate), prin
diferenţa dintre ciclul reproducţiei forţei de muncă şi al diferitelor activităţi
economice, prin formarea noilor generaţii în cadrul mişcării populaţiei sub
incidenţa factorilor naturali-biologici demografici şi economici care deşi se
influenţează reciproc nu au unii asupra altora o determinare cauzală, directă şi
exclusivă. Celălalt aspect se referă la eşantioanele de populaţie activă disponibilă
care n-au mai lucrat şi sunt nevoite să se încadreze pe un loc de muncă, ceea ce
explică formarea şomajului prin intrarea lor pe piaţa muncii datorită unor cauze
directe: diminuării posibilităţilor de trai în condiţiile unor venituri considerate altă
dată sigure şi suficiente, dar care s-au erodat sub acţiunea inflaţiei şi altor procese
din economie; intensificării mişcării de emancipare a femeilor care nu se mai
resemnează la o viaţă pasivă; ruinării micilor producători, etc.

Macroeconomie 355
 Ocuparea şi şomajul

Dimensiunile şi dinamica şomajului pe ţări şi perioade sunt influenţate, mai ales

după al doilea război mondial, de migraţia internaţională a populaţiei, de
deplasarea populaţiei active disponibile dintr-o ţară în alta în căutarea unui loc de
muncă, ceea ce diminuează oferta de muncă în ţara de origine, dar o măreşte în
ţara unde ajunge, acţionând astfel în direcţia scăderii sau creşterii corespunzătoare
a şomajului.

Din punct de vedere economic, şomajul este apreciat ca expresie a

dezechilibrelor existente. Pe prim plan este situat dezechilibrul de pe piaţa
muncii; şomajul se iveşte când pe această piaţa, oferta este superioară cererii. În
al doilea rând, este amintit dezechilibrul pieţei bunurilor şi serviciilor, şomajul
fiind astfel considerat consecinţa unei producţii de bunuri economice inferioare
cererii. Raţiunea majoră a acestei insuficienţe a ofertei ţine de inexistenţa sau
insuficienţa capacităţilor de producţie. În aceste context, şomajul decurge din
insuficienţa resurselor destinate capitalului ca factor de producţie în raport cu
mâna de lucru disponibilă.

11.4 Efectele social-economice ale şomajului. Legea Okun

b) somajul este un factor de scădere a intensităţii dezvoltării economice.

Există şi opinia opusă, conform căreia existenţa şomajului este un factor de
presiune asupra celor ce lucrează, aceştia muncind cu intensitate sporită şi
asigurând o creştere a producţiei naţionale mai mare decât dacă ar fi ocupaţi toţi
cei disponibili.
c) Un alt efecte al şomajului constă în sporirea costurilor pe care
economia ţării trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de şomaj. În ţările cu
sisteme naţionale de ajutor de şomaj, fondurile cu destinaţia respectivă ajung să
deţină până la 3,5-4% din PNB şi până la 17-19% din bugetele ţărilor. În situaţia
în care numărul persoanelor ocupate scade, cotizaţiile suportate de acestea
sporesc absolut şi relativ. Nu întâmplător problema asigurării fondurilor necesare
(din cotizaţiile salariaţilor, din contribuţia întreprinderilor sau din alocaţiile
bugetare) a generat numeroase tensiuni şi chiar conflicte sociale şi politice.

d) Diminuarea veniturilor familiilor având şomeri este un alt factor,

adesea determinat al şomajului. Se ştie că în nici o ţară, ajutorul de şomaj nu
asigură acoperirea integrală a salariului avut anterior de şomaj şi nici nu se
raportează la salariile medii. De aceea, şomerii şi familiile lor trec prin dificultăţi

Macroeconomie 356
 Ocuparea şi şomajul

materiale deosebite, care sunt însoţite de apariţia unor stări psiho-sociale grave ce
afectează calitatea vieţii în general.

Toate acestea, spun unii analişti ai fenomenului, duc direct la apariţia unor
fenomene negative, ce afectează societatea în general şi realizarea personalităţii
umane (furturi, crime, sinucideri, comportamente anormale, adesea antiumane,
etc.).

Legea Okun

Care este relaţia de interdependenţă între şomaj şi PNB (în termeni reali)?
Aceasta este întrebarea pe care şi-a pus-o economistul Arthur M. Okun în anii
1960 şi la care a dat un răspuns cunoscut în ştiinţa economică sub denumirea de
legea lui Okun.

Deoarece persoanele ocupate, participă la producerea bunurilor materiale şi

serviciilor, iar şomerii nu produc bunuri economice, se poate presupune că
ridicarea nivelului şomajului trebuie să fie însoţită de reducerea volumului real al
PNB. Această interrelaţie negativă între nivelul şomajului şi volumul PNB este
numită legea lui Okun.

Existenţa interrelaţiei negative între aceste variabile se exprimă prin tendinţa

conform căreia sporirea şomajului este concomitentă cu scăderea volumului real
al PNB.

Se poate da o şi mai riguroasă expresie cantitativă legii lui Okun:

PNB = 3% - 2%  Rş

Astfel, dacă nivelul şomajului rămâne neschimbat, atunci se manifestă legitatea,

conform căreia ritmul de creştere al PNB (real) este de 3%. În plus, prin fiecare
sporire a nivelului şomajului cu un punct procentual, ritmul de creştere al PNB se
reduce cu 2%. Dacă, de pildă, creşte rata şomajului de la 6 la 8%, atunci
modificarea volumului real al PNB va fi 3 – 2  (8 – 6) = 3 – 4 = -1%. Deci,
corespunzător legii Okun, în acest caz, PNB scade cu 1%, arătând o pantă
descrescătoare în economia ţării.

11.5 Dilema inflaţie - şomaj

Până nu de mult, atât economiştii cât şi politicienii credeau că un şomaj ridicat

este acompaniat de o rată mică a inflaţiei şi invers. În timpul perioadei de şomaj
ridicat, presiunea asupra majorării salariilor scade şi deci preţurile se pot menţine
la un nivel mai scăzut. De asemenea, şomajul ridicat influenţând asupra
veniturilor (în sensul scăderii acestora), va influenţa, prin intermediul lor, asupra
cererii de bunuri şi servicii, în sensul scăderii acesteia. O cerere scăzută înseamnă
reducerea presiunii asupra preţurilor şi, deci, o rată redusă a inflaţiei.

Macroeconomie 357
 Ocuparea şi şomajul

Această prezumţie, privind relaţia dintre şomaj şi inflaţie, este reflectată de curba
Philips, denumită astfel după numele unui economist neozeelandez care a
observat aceste raporturi (fig. 17.3.).

Rata inflaiei ()

 = f (u)

Rate ale omajului compatibile

cu o inflaie nul

Rata omajului (u)

Figura nr. 11.3. Curba lui Philips

Pornind de la prezumţia prezentată mai sus, după război, mai ales în timpul anilor
’60, politica economică a multor guverne din ţările dezvoltate se ghida după
această relaţie. Folosind pârghiile fiscale şi monetare, guvernele acţionau conform
corelaţiei stabilită de curba Philips. Singura problemă era ce combinaţie trebuie
aleasă între şomaj şi inflaţie.

Evenimentele anilor ’70 şi ’80 au infirmat corectitudinea acestei teze. In cele mai
multe cazuri şomajul şi inflaţia au avut acelaşi sens şi nu sens invers, respectiv
rata ridicată a şomajului era însoţită de rata ridicată a inflaţiei. Această
concordanţă între rata înaltă a şomajului şi a inflaţiei este cunoscută sub
denumirea de stagflaţie. Respectiv, stagflaţia este o stare economică caracterizată
prin persistenţa unor rate ridicate ale şomajului şi inflaţiei.

Test de autoevaluare
1) Curba Philips exprimă relaţia dintre:
a) inflaţie şi creştere economică;
b) şomaj şi creştere economică;
c) inflaţie şi şomaj;
d) şomaj şi cerere solvabilă.

2) Legea Okun evidenţiază:

a) o relaţie pozitivă între nivelul şomajului şi volumul PNB;
b) relaţia de interdependenţă între şomaj şi PNB (în termeni
reali);
a) relaţia de interdependentă între rata şomajului şi rata inflaţiei;

Macroeconomie 358
 Ocuparea şi şomajul

b) faptul că sporirea şomajului este concomitentă cu creşterea

volumului real al PNB;
c) o relaţie negativă între rata şomajului şi rata inflaţiei.
3) Şomajul intermitent apare ca urmare:
a) crizelor economice ce se succed la intervale de timp mai
mari sau mai mici;
b) a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă;
c) întreruperii activităţii puternic dependente de factori naturali;
d) înlocuirii vechilor tehnologii cu altele noi, mai performante;
e) restructurării activităţii economice.

4) Constituie efecte social-economice ale şomajului:

a) irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă;
b) sporirea costurilor pe care economia ţării trebuie să le suporte sub forma
ajutoarelor de şomaj;
c) diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri;
d) scăderea intensităţii dezvoltării economice;
e) toate variantele sunt corecte.

5)Şomajul intermitent apare ca urmare a:

a) restructurării activităţii economice;
b) întreruperii activităţii din motive familiale;
c) practicării contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza
incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unităţi
economice;
d) practicării contractelor de muncă pe durată nedeterminată;
e) crizelor economice ce se succed la intervale de timp mai mari
sau mai mici;

Răspunsul la test se găseşte la pagina 363.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 11.
rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 1 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11

a) inflaţie şi creştere economică;

b) şomaj şi creştere economică;
c) inflaţie şi şomaj;
d) şomaj şi cerere solvabilă.

2) Legea Okun evidenţiază:

a) o relaţie pozitivă între nivelul şomajului şi volumul

Macroeconomie 359
 Ocuparea şi şomajul

PNB;
b) relaţia de interdependenţă între şomaj şi PNB (în
termeni reali);
c) relaţia de interdependentă între rata şomajului şi rata
inflaţiei;
d) faptul că sporirea şomajului este concomitentă cu
creşterea volumului real al PNB;
e) o relaţie negativă între rata şomajului şi rata inflaţiei.

3) Şomajul intermitent apare ca urmare:

a) crizelor economice ce se succed la intervale de timp
mai mari sau mai mici;
b) a practicării contractelor de angajare pe durată scurtă;
c) întreruperii activităţii puternic dependente de factori
naturali;
d) înlocuirii vechilor tehnologii cu altele noi, mai
performante;
e) restructurării activităţii economice.

4) Constituie efecte social-economice ale şomajului:

a) irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă;
b) sporirea costurilor pe care economia ţării trebuie să le
suporte sub forma ajutoarelor de şomaj;
c) diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri;
d) scăderea intensităţii dezvoltării economice;
e) toate variantele sunt corecte.

5) Ocuparea deplină reprezintă:

a) ocuparea tuturor oamenilor apţi de muncă;
b) acel volum şi acea structură a ocupării care permit
obţinerea de maximum de bunuri pentru acoperirea
nevoilor oamenilor constituiţi în diverse colectivităţi.
c) acea ocupare în care nu există şomaj;
d) acea ocupare ce este compatibilă cu rata naturală a
şomajului;
e) un concept istoric şi statistic în care circa 97% din
populaţia activă disponibilă este utilizată efectiv.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b + c + d + e); B (a + b + e); C (a + d); D (b + d + e); E (a + e).

6) Din perspectiva intensităţii şomajului distingem:

a) şomaj total sau şomaj intermitent;
b) şomaj parţial şi şomaj de discontinuitate;
c) şomaj total, şomaj parţial şi şomaj deghizat;
d) şomaj tehnologic, şomaj structural şi şomaj ciclic.

Macroeconomie 360
 Ocuparea şi şomajul

7) Şomajul este:
a) un fenomen întâlnit în ţările cu o populaţie numeroasă;
b) un fenomen economic şi social complex determinat de cauze naturale;
c) o stare negativă a economiei;
d) o stare normală pentru orice economie.

8) Conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii, o persoană este

considerată şomer dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a) nu munceşte;
b) nu este disponibilă pentru muncă;
c) este aptă de muncă;
d) caută un loc de muncă;
e) munceşte dar caută un loc de muncă mai bine plătit.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + d); B (a + b + d); C (b + d + e); D (c + d + e); E (b + c + d).

9) Când oferta de muncă creşte:

a) şomajul se diminuează;
b) scade şi şomajul deoarece creşte cererea de muncă;
c) creşte şomajul dacă economia nu asigură crearea de locuri de muncă
conform cu creşterea ofertei de muncă;
d) cererea de muncă întotdeauna creşte.

10) Cererea de muncă:

a) depinde de dezvoltarea economică;
b) mai este denumită şi cerere de locuri de muncă;
c) reprezintă munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţiile
salariale;
d) reprezintă nevoia de muncă salarială ce se manifestă într-o economie
la un anumit moment dat.

Alegeţi răspunsul corect:

A (b + c + d); B (a + b + d); C (a + d); D (a + c + d); E (b + d).

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 11.1
Test grilă:
1. b;
2. B(a+d);
3. D(b+d+e);

Macroeconomie 361
 Ocuparea şi şomajul

4. c;
5. c;
6. A(a+c+d);
7. c;
8. C(a+d);
9. D(a+c);
10. C(a+b+e).

Răspuns 11.2.
Test grilă:
1. A(a+b+c+e);
2. D(a+c+d);
3. b;
4. b;
5. A(a+b+d).
Rezolvare aplicaţie:
a)

Pad = 21 mil. – 11 mil. – 1 mil. – 500.000 = 8,5 mil. locuitori

NS = 2.000.000 – 500.000 = 1.500.000 persoane

N S 1.500.000
RS    100  17,64%
Pad 8.500.000

b) PIB real se poate determina folosind legea Okun

PIBod  PIB real

3 (RS – rata naturală a şomajului) =
PIBod

Rata naturală a şomajului poate fi calculată ca o medie ponderată.

Somaj frictional  Somaj structural

Rata naturală a şomajului =
Cererea de locuri de munca

100.000  300.000 400.000

Rata naturală a şomajului =   100  4,7%
8,5 mil 8.500.000

Înlocuind în legea lui Okun:

3000 mld  PIB real

3 (17,64 – 4,7) =  100 
3000 mld

Macroeconomie 362
 Ocuparea şi şomajul

3  12,94  3.000 mld

  3.000 mld  PIB real
100

1.164,6 = 3.000 mld – PIB real

PIB real = 3.000 mld. – 1.164,6 mld. = 1.835,4 mld.

Răspuns Test grilă:

1. c;
2. b;
3. b;
4. e;
5. c

11.6 Îndemnizaţia de şomaj şi problema folosirii forţei de muncă

Somajul ridică în toate ţările două probleme forte actuale: asigurarea în fapt a dreptului
la muncă şi garantarea unor venituri pentru şomeri spre a le asigura un minim de
existenţă considerat sau admis oficial ca fiind “rezonabil.”

Dreptul la muncă este declarat în toate ţările, dar este garantat numai acolo unde
economia cunoaşte o asemenea evoluţie încât asigură locuri de muncă pentru toţi cei ce
vor să muncească.

Ajutorul În ceea ce priveşte garantarea unor venituri minime, una dintre modalităţile cele mai
utilizate în acest sens este ajutorul sau indemnizaţia de şomaj. Ponderea acesteia faţă
(îndemnizaţia)
de salariu şi perioada pentru care se plăteşte diferă pe ţări.
de şomaj
În România, reglementările în vigoare stipulează acordarea ajutorului de şomaj pentru o
perioadă de cel mult 272 zile într-un cuantum exprimat în patru variante în funcţie de
situaţia în care se află cel ce urmează s-o primească: 60% sau 70% din salariul de bază
minim pe ţară, brut, indexat, din care s-a dedus impozitul; 50% sau 55% din media
salariului de bază brut, avut în ultimele trei luni, indexat, din care s-a dedus impozitul.
Persoanele care au beneficiat de ajutor de şomaj, legal, fără a putea să se încadreze în
muncă, şi sunt lipsite de mijloace de întreţinere primesc în continuare o alocaţie de
sprijin – o sumă egală cu 40% din salariul minim pe ţară, brut, indexat, din care se
scade impozitul. Alocaţia de sprijin se acordă pe o perioadă de 18 luni.

O altă modalitate de asigurare a unor venituri garantate este “impozitul negativ”. Acesta
reprezintă, în esenţă, un sistem de transfer de venituri în favoarea celor lipsiţi. Schema
după care el funcţionează prevede plata de către stat a unei alocaţii care variază după
nivelul veniturilor. Pentru cei fără nici un fel de venit, alocaţia reprezintă o sumă
minimă considerată absolut necesară. Pentru cei cu venituri sub aceste minim, alocaţia
scade pe măsură ce câştigul creşte şi încetează în momentul când veniturile se ridică la
nivelul minimului necesar.

Macroeconomie 363
 Ocuparea şi şomajul

Garantarea unui venit minim constituie o preocupare majoră a tuturor

guvernelor, organizaţiilor profesionale şi sindicale, uneori chiar şi ale unor partide
politice. Aceasta deoarece, realizarea sa în fapt se loveşte de limitarea resurselor. În
plus, este necesară practicarea unor sisteme de acordare cât mai echitabile, care să
atenueze nemulţumirile celor care contribuie la formarea resurselor respective şi să
stabilească un asemenea nivel al venitului minim, cât să nu genereze resemnare,
suficienţă sau nemulţumire, ci să incite permanent la încadrarea în muncă.

Test de autoevaluare 11.6.

11)Constituie modalităţi de asigurare a unor venituri garantate pentru şomeri:

a) ajutorul sau îndemnizaţia de şomaj;
b) impozitele directe;
c) impozitul negativ;
d) alocaţia de sprijin;
e) salariul colectiv.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + e); B (b + d + e); C (a + b + c + e); D (b + c); E (a + c + d).

12) Ajutorul de şomaj se plăteşte:

a) tuturor şomerilor;
b) tuturor persoanelor fără loc de muncă;
c) şomerilor numai pe o anumită perioadă de timp de la
pierderea locului de muncă;
d) într-un cuantum egal cu ultimul salariu încasat.

13) Mărimea ajutorului de şomaj trebuie astfel stabilită încât:

a) să nu genereze resemnare, suficienţă sau nemulţumire;
b) să asigure un nivel de trai ridicat;
c) să permită şomerului atât subzistenţa sa şi a familiei sale cât şi
perfecţionarea sa;
d) să incite permanent la încadrarea în muncă.
Alegeţi răspunsul corect:
A (a + d ); B (b + d ); C (a + b + c ); D (b + c).

Răspunsul la test se găseşte la pagina 371.

11.7 Probleme ale ameliorării ocupării. Soluţii şi politici antişomaj

Desigur, mai buna ocupare a resurselor de muncă, reducerea şomajului, aducerea

lui în limite normale s-au pus în maniere diferite de la ţară la ţară, de la o etapă
la alta. O mare importanţă a prezentat, de asemenea, orizontul de timp avut în
vedere, atunci când au fost concepute şi promovate diferite măsuri în sensul

Macroeconomie 364
 Ocuparea şi şomajul

atingerii obiectivului arătat. Nu puţine au fost cazurile când anumite măsuri pe

termen scurt au antrenat dezechilibre pe termen lung, cu toate că temporar
fuseseră rezolvate unele aspecte sociale presante şi tensionate ce îşi aveau baza
în dimensiunile şi dinamica şomajului.

Prevenirea şi atenuarea şomajului au devenit preocupări majore ale tuturor

forţelor sociale ca şi ale puterii publice din toate ţările cu economie de piaţă. În
acelaşi timp, luându-se în considerare existenţa cronică a unui şomaj de mare
amploare, au fost concepute, reglementate şi sunt promovate măsuri ample în
vederea asigurării unor condiţii de existenţă decentă pentru şomeri.
Gruparea măsurilor respective se face după orizontul de timp al
extinderii acestora; după trasnformările tehnice şi socioeconomice presupuse
pentru ca o măsură sau alta să fie implementată cu succes; după nivelul
dezvoltării economice; etc., rezultând 5 grupe de măsuri antişomaj:

Prima grupă de măsuri se referă la o mai bună repartiţie a fondului total de

muncă. Aceasta s-ar putea obţine prin: reducerea duratei săptămânale de lucru;
scăderea vârstei de intrare în pensie; prelungirea duratei şcolarităţii obligatorii;
creşterea timpului (opţional) afectat ridicării calificării; extinderea locurilor de
muncă cu program redus şi/sau cu timp parţial de muncă.

O a doua grupă de măsuri (conturată cu precădere după 1980) se referă la

îndepărtarea de pe pieţele muncii (naţionale) a unor grupe de ofertanţi cum
sunt: descurajarea muncii salariate feminine; exilarea sau returnarea lucrătorilor
străini imigraţi nenaturalizaţi încă; interzicerea imigrării sau restricţionarea ei la
maximum etc.

A treia grupă de măsuri se referă la inversarea procesului de substituire a

factorilor de producţie. Se ştie că procesul industrializării (Al Doilea Val) a
însemnat substituirea muncii prin capital. Mulţi specialişti mizează în prezent pe
inversarea acestui proces istoric în condiţiile extinderii sectorului prestator de
servicii şi, deci, pe încetarea substituirii muncii prin capital. Se aud şi voci care
cer, pur şi simplu, limitarea acelor investiţii care sporesc productivitatea muncii
(naţionale) şi reduc populaţia ocupată.

A patra grupă de măsuri vizează creşterea mobilităţii populaţie active. Un

asemenea proces de mare anvergură poate fi favorizat de: îmbunătăţirea
conţinutului învăţământului, asigurarea unei structuri adecvate acestuia;
orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale
activităţilor social-economice, adoptarea de măsuri complexe – legislative şi
executive – care să faciliteze deplasarea oamenilor la noile locuri de muncă în
zona sau oraşul care urmează să fie dezvoltat cu prioritate.

A cincea grupă de măsuri, se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază

de investiţii, îndeosebi în acele sectoare care au şanse să devină factori de

Macroeconomie 365
 Ocuparea şi şomajul

antrenare a noului mod tehnic, a acelor ramuri şi sectoare cu şanse de a se

dezvolta în viitor.

Toate măsurile arătate mai sus presupun investiţii şi întâmpină numeroase

piedici economice, sociale, culturale în realizarea lor.

Dacă ar fi să se facă unele comparaţii între grupele de măsuri analizate, atunci s-

ar putea spune că măsurile din primele trei grupe sunt mai defensive şi provoacă
o stare de spirit pesimistă; ele presupun o nouă segmentare a pieţei muncii şi o
diminuare relativă, în continuare, a celor ocupaţi. în acelaşi timp, ele sunt legate
de sporirea generală a productivităţii, pe seama efectelor căreia se vor putea
acoperi costurile (contribuţiile) întreprinderilor în contul salariaţilor lor. Sporirea
productivităţii riscă, pe de altă parte, să anihileze efectul creării de noi locuri de
muncă ca urmare a reducerii, în continuare, a duratei muncii.

Măsurile arătate la grupele 4 şi 5 sunt strategii ofensive şi, în consecinţă,

preferabile celorlalte. Ele corespund unei politici de mare anvergură de ajustare
a numărului de ocupaţi (locuri de muncă, slujbe) la populaţia activă, dar şi la
dinamica ocupaţiilor.

Test de autoevaluare 11.7.

1) Reprezintă măsuri antişomaj:

a) creşterea mobilităţii populaţiei active;
b) creşterea investiţiilor;
c) dezvoltarea serviciilor;
d) dezvoltarea activităţilor casnice;
e) substituirea factorului muncă primordial cu neofactorii de
producţie.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).

2) Cea mai eficientă măsură pentru diminuarea şomajului este:

a) creşterea investiţiilor;
b) pregătirea salariaţilor;
c) emigraţia forţei de muncă;
d) creşterea populaţiei;
e) scăderea salariului nominal.

3) O mai bună repartiţie a fondului total de muncă, ca măsură

antişomaj se poate realiza prin:
a) reducerea duratei săptămânale de lucru;
b) extinderea locurilor de muncă cu program redus şi/sau cu
timp parţial de muncă;

Macroeconomie 366
 Ocuparea şi şomajul

c) scăderea vârstei de ieşire la pensie;

d) prelungirea duratei şcolarităţii obligatorii;
e) creşterea timpului (opţional) afectat ridicării calificării;
extinderea locurilor de muncă cu program redus şi/sau cu
timp parţial de muncă.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b+c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).

4) Creşterea mobilităţii populaţiei active, ca măsură antişomaj, poate fi

favorizată de:
a) îmbunătăţirea conţinutului învăţământului, asigurarea unei
structuri adecvate acestuia;
b) motivarea salariaţilor pentru asigurarea stabilităţii lor;
c) îngheţarea salariilor;
d) orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai
dinamice ale activităţilor social-economice;
e) adoptarea de măsuri complexe – legislative şi executive –
care să faciliteze deplasarea oamenilor la noile locuri de
muncă;

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b+c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).

5) Reprezintă măsuri antişomaj:

a) scăderea mobilităţii populaţiei active;
b) creşterea investiţiilor;
c) dezvoltarea serviciilor;
d) o mai bună repartiţie a fondului de muncă;
e) încetarea substituirii muncii prin capital.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + d + e); B (a + d + e); C (b + c + d+e); D (a + b + c).

Răspunsul la test se găseşte la pagina 371.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 11 B.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 2 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Macroeconomie 367
 Ocuparea şi şomajul

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11 B

Subiecte teoretice:
1. Îndemnizaţia de şomaj

2. Politicile antişomaj

Macroeconomie 368
 Ocuparea şi şomajul

Test grilă:
1) Reprezintă măsuri antişomaj:
a) creşterea mobilităţii populaţiei active;
b) creşterea investiţiilor;
c) dezvoltarea serviciilor;
d) dezvoltarea activităţilor casnice;
e) substituirea factorului muncă primordial cu
neofactorii de producţie.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).

2) Cea mai eficientă măsură pentru diminuarea şomajului este:

a) creşterea investiţiilor;
b) pregătirea salariaţilor;
c) emigraţia forţei de muncă;
d) creşterea populaţiei;
e) scăderea salariului nominal.

3) O mai bună repartiţie a fondului total de muncă, ca măsură

antişomaj se poate realiza prin:
a) reducerea duratei săptămânale de lucru;
b) extinderea locurilor de muncă cu program redus
şi/sau cu timp parţial de muncă;
c) scăderea vârstei de ieşire la pensie;
d) prelungirea duratei şcolarităţii obligatorii;
e) creşterea timpului (opţional) afectat ridicării
calificării; extinderea locurilor de muncă cu
program redus şi/sau cu timp parţial de muncă.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + b+c + d + e); B (a + d + e); C (b + d + e); D (a + b + c).

Macroeconomie 369
 Ocuparea şi şomajul

14)Constituie modalităţi de asigurare a unor venituri garantate pentru şomeri:

a) ajutorul sau îndemnizaţia de şomaj;
b) impozitele directe;
c) impozitul negativ;
d) alocaţia de sprijin;
e) salariul colectiv.

Alegeţi răspunsul corect:

A (a + c + e); B (b + d + e); C (a + b + c + e); D (b + c); E (a + c + d).

15) Ajutorul de şomaj se plăteşte:

a) tuturor şomerilor;
b) tuturor persoanelor fără loc de muncă;
c) şomerilor numai pe o anumită perioadă de timp de la
pierderea locului de muncă;
d) într-un cuantum egal cu ultimul salariu încasat.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 11.6
Test grilă:
1. E(a+c+d);
2. c;
3. A(a+d).

Răspuns 11.7
Test grilă :
1. D(a+b+c) ;
2. b ;
3. A(a+b+c+d+e) ;
4. B(a+d+e) ;
5. C(b+c+d+e).

Bibliografie unitate de învăţare nr. 11

Macroeconomie 370
 Ocuparea şi şomajul

 Barre R., Economie politique vol. 1, PUF, Paris, 1969

 Bădeanu M., Pârvu Gh., Economia politică – Ed. Mondo-Ec, Craiova,
1996
 Băcescu M., Băcescu Cărbunaru A., Macroeconomie şi politici
macroeconomice, Ed. All Educational, Bucureşti, 1988
 Cornescu V. coordonator, Introducere în economie, Ed. Actami,
Bucureşti, 1997
 Dobrotă N., Economie politică, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
 Dudian M., Economie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
 Frois G.A., Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994
 Genereaux J., Economie politique, Vol. 1,2, Hachete, Paris, 1990
 Gogoneaţă C., Gogoneaţă A., Economia politică – teorie micro şi
macroeconomică, politici economice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.
Bucureşti, 1995
 Guitton H., Economie Politique, Dalloz, Paris, 1991
 Ignat I., Pohoaţă I., Clipa N., Luţac Gh., Economie Politică, Ed.
Fundaţiei “Gh. Zane”, Iaşi, 1997
 Keynes J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor şi
a banilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
 Moldovanu D., Curs de teorie economică, Ed. ARC, 2006
 Ploae V. , Economie politică – Macroeconomie, Editura Ex Ponto, 1999.
 Ploae V, Popovici V., Bunda R.N., Economie politică –
Macroeconomie- Elemente de teorie, teste grilă şi aplicaţii, Editura
Muntenia, 2004.
 Samuelson A., Nordhaus W.D., Economie politică, Ed. Teora, 2000

Macroeconomie 371