Corneliu MANDRESCU

TEHNOLOGIA INFORMATIEI
Curs
 CUPRINS
1. Limbajele de comunicare
1.1. Informaţie şi limbaj
1.2. Limbajul natural.
1.4. Limbajul clasic al logicii.
1.5. Limbajul ştiinţific
1.6. Transferul de informaţie în sistemele axiomatice.
1.7. Limbajele de programare

2. Sisteme de numeraţie. Elemente de logică

2.1. Definiţii. Sisteme de numeraţie nepoziţionale
2.2. Sistemele de numeraţie poziţionale
· Sistemul de numeraţie zecimal;
· Sistemul de numeraţie binar;
· Sistemul de numeraţie octal;
· Sistemul de numeraţie hexazecimal
2.3. Funcţiile logice
2.4. Algoritmi, scheme logice de calcul

3. Structura sistemelor multimedia

3.1. Evoluţia sistemelor de calcul
3.1.1. De la abace şi socotitoare la calculatoare electronice
3.1.2. Industria de calculatoare, generaţiile de calculatoare
3.2. Structura hard a calculatorului
3.3. Dispozitive periferice de intrare.
3.3.1. Tastatura;
3.3.2. Floppy discul;
3.3.3. Mouse –ul
3.3.4. Compact discul
3.3.5. Scannerul;
3.4. Dispozitive periferice de ieşire
3.4.1. Monitorul
3.4.2. Imprimanta

4. Organizarea informaţiei
4.1. Definiţia informaţiei
4.2. Tipuri de fişiere.
4.3. Directori. Subdirectori

5. Sisteme de operare.
5.1. Sistemul DOS
5.2. Sistemul Windows.

6. Birotica
6.1. Prelucrarea textelor şi documentelor
6.1.1. Operaţii cu fişiere document
6.1.2. Editarea documentului
6.2. Tipărirea documentului
6.3. Finisarea documentului pentru multiplicare.
6.4. Prelucrarea imaginilor.

7. Prelucrarea foilor de calcul

7.1. Editarea tabelelor în Excel
7.2. Calculul tabelar.
7.3. Prelucrarea foilor multiple.
7.4. Finisarea lucrărilor cu tabele, grafice
7.5. Tipărirea foilor de calcul
7.6. Reprezentarea grafică a tabelelor în Word
8. Reţele de calculatoare
8.1. Structura reţelelor de calculatoare
8.2. Utilizarea poştei electronice
8.2. 1. Comunicarea prin posta electronică
8.2..2. Gestionarea fişierelor ataşate la mesajele e-mail.
8.3. Utilizarea internetului

9. Transferul datelor între aplicaţii

9.1. Transferul prin importul şi exportul fişierelor
9.2. Transferul prin Clipboard
9.3. Transferul prin protocolul OLE

10. Programe utilitare

Arhivarea. Dezarhivarea
Devirusarea
Întreţinere disc. Scanare. Defrag

Bibliografie
 1. LIMBAJELE DE COMUNICARE
Majoritatea oamenilor de ştiinţă: lingvişti, filozofi, logicieni, specialişti în informatică şi
cibernetică, admit că principala funcţie a limbii o reprezintă comunicarea şi deci transmiterea
de informaţii dar odată cu acestea sunt transmise şi diferite cunoştinţe. Limbajul natural a fost
izvorul din care s-au născut limbajele: literar, istoric, poetic, filozofic, logic, ştiinţific şi în
final limbajele formalizate şi convenţionale şi respectiv limbajele utilizate la programarea
calculatoarelor.
1.1. Informaţie şi limbaj
Savanţii acceptă în prezent ideea că informaţia este o un concept primar, care poate fi
transmisă cu un minim de energie, dar cantitatea de informaţie nu depinde de valoarea acestui
minim. Teoria informaţiei în prezent este considerată ca un domeniu de sine stătător, cu toate
că are o istorie relativ scurtă.
In anul 1838 savantul francez A. M. Ampère a introdus termenul de cibernetică şi în
1868 Maxwell a prezentat principiul unui dispozitiv cu feedback şi tot el în 1871 a legat
noţiunea de informaţie cu noţiunea energetică de entropie.
L. Boltzmann în 1877, a stabilit pentru entropia energetică formula:
n
S  k   pi  log pi (1.1)
i 1
unde :
k – este constanta lui Boltzmann;
pi - este probabilitatea ca sistemul să se afle în starea i, 1 < i < n;
Sub forma dată de Boltzmann, entropia exprimă gradul de dezordine al sistemului fizic.
In 1948 apar două lucrări de bază în acest domeniu:
- SHANNON, C.E. A mathematical theory of comunication. Bell System Technical
Journal;
- WIENER, N,. Cybernetics. Herman, Paris.
Formula entropiei pentru informaţie conform lui Shannon, este asemănătoare cu relaţia
(1.1).
1.2. Limbajul natural
Pentru a transmite o cantitate de informaţie în condiţii optime, semnalul trebuie să fie
organizat după anumite principii. Practica transmiterii informaţiei este cea care impune
măsuri suplimentare de redundanţă, care să limiteze perturbaţiile date de sursele de zgomote.
In plus apar intonaţiile, apoi la operele literare metafore, comparaţii, sinonime, etc, care
duc la o transmitere specială a informaţiei.
Limbajul natural este unul mai direct, mai expresiv, mai plastic, mai concret, dar în
acelaşi timp mai confuz, mai particular, mai intuitiv.
Din această cauză, limbajul natural nu poate fi înţeles până în prezent de calculator. In
prezent se fac cercetări pentru cunoaşterea cuvintelor cele mai uzuale transmise oral sau în
scris ( transmise prin scanare sau microfonie, nu cele transmise normal prin tastatura
calculatorului), de către calculator.
1.3. Limbajul filozofic
Cugetarea filozofică reprezintă şi ea o experienţă umană, dar având o altă optică.
Experienţa filozofică se orientează pe alte căi şi anume caută cauza reală a lucrurilor şi
căutând explicaţii complete şi fundamentale. O întrebare care a frământat filozofii de-a lungul
timpului, a fost determinarea cauzei tuturor lucrurilor din univers şi geneza acestora. Limbajul
filozofic este aparent natural, dar în realitate este unul criptic în care parabola, supoziţia şi
simbolul joacă un rol decisiv. Pe parcurs, mai ales în ultimul secol, limbajul filozofic s-a
orientat în mare parte spre un limbaj logic. Cu toate acestea nici acest limbaj nu poate fi
folosit în discuţia cu calculatorul sau pentru transmiterea unor comenzi de programare.
 1.4. Limbajul clasic al logicii
Crearea unui limbaj abstract a fost necesar după ce s-a constatat că limbajul natural are
practic probleme în transmiterea şi analiza noţiunilor din domeniul cunoaşterii ştiinţifice.
Aceasta deoarece în limbajul natural cuvintele exprimă anumite obiecte şi stări, dar în
limbajul ştiinţific se lucrează şi cu noţiuni.
Astfel noţiunea poartă ca semnificaţie, un conţinut nu al indivizilor unei clase, ci al
clasei formate dintr-o mulţime de indivizi. Câtă vreme cuvântul exprimă obiecte sau stări, este
cuvânt, când exprimă clase de obiecte, devine noţiune.
Prin judecăţi şi silogisme, limbajul logic suplineşte aptitudinea limbajului natural de a
exprima adecvat formele dinamice ale realităţii. Judecata în limbajul logic este o aserţiune la
modul indicativ, apoi judecata logică este o expresie a timpului prezent şi în fine judecata
logică a devenit expresia unei simple relaţii de apartenenţă a predicatului la subiect,
apartenenţă modificată pe parcurs prin raportul de existentă.
Judecata logică clasică permite doar exprimarea indicativului prezent, a relaţiei de
apartenenţă sau existenţă, afirmaţia sau negaţia, apoi totalitatea, parţialitatea şi singularitatea
raporturilor dintre subiect şi predicat, la forma impersonală.
1.5. Limbajul ştiinţific
Limbajul ştiinţific este un limbaj obiectiv, impersonal, atemporal, aspaţial şi amodal. El
descrie fapte şi relaţii între acestea, delimitând cu precizie obiectele fizice de cele logice şi
faptele certe de cele incerte.
Apoi, limbajul ştiinţific este sobru în descrieri, schematic în demonstraţii, tinde să se
matematizeze, mai ales în ultimele decenii când o mare parte din gândirea de rutină a fost
transferată calculatoarelor.
Limbajul logico-matematic este unul abstract, folosind o gamă largă de relaţii şi renunţând
la noţiuni, din pricina conţinutului lor ontologic. Noţiunea logico-matematică a devenit un simbol
al oricărui obiect.
1.6. Transferul de informaţie în sistemele axiomatice
Ştiinţa începând cu Aristotel, are trei părţi distincte: cunoaştere, exprimare şi
demonstraţie.
O teorie axiomatică, conform principiilor date de metateorie, are următoarea structură:
· Partea axiomatică:
- termeni primitivi, acceptaţi convenţional;
- propoziţii primitive (axiome), acceptate convenţional;
- reguli de derivare.
· Partea derivativă:
- pentru termeni (reguli de definiţie);
- pentru propoziţii numite şi teoreme (reguli de deducţie).
Axiomele trebuie să satisfacă condiţiile:
· să fie necontradictorii;
· să fie suficiente.
Axiomatica aristotelică, dominantă până la sfârşitul secolului trecut, se garanta singură,
fiindcă avea garanţia din afară ei (garanţie obţinută în urma multor observaţii). Axiomatica
contemporană, trebuie să se garanteze singură, dar această fundamentare nu este în general
uşoară.
In multe sisteme axiomatice moderne, axiomele şi deci şi teoremele nu sunt expresia
unor adevăruri reale, ci doar a unor situaţii convenţionale care se găsesc într-o strictă şi
riguroasă dependentă fată de axiomele date, prin intermediul unor reguli de deducţie stabilite.
In sistemele axiomatice moderne, transferul de informaţie se face respectând doar
corespondenţa dintre mecanismul de gândire şi regulile impuse pentru desfăşurarea lui
corectă. Dacă gândirea se desfăşoară mecanic în conformitate strictă cu regulile care o
comandă în sistemul respectiv, sistemul devine un transmiţător de informaţii.
Cu toate acestea, de multe ori anumite algebre elaborate de savanţi cu timpul au găsit şi
aplicaţii practice. De exemplu: algebra Fuzzi, algebra cataclismelor, etc.
1.7. Limbajele de programare
Din punct de vedere semiotic, majoritatea specialiştilor susţin că unele dintre limbajele
de programare sunt mai apropiate de cele logice, pe când altele mai apropiate de cele naturale.
Cronologic, limbajul în cod maşină, a fost primul limbaj de programare utilizat.
Pornindu-se de la descrierea semantică a algoritmului, programul cuprinde un sir finit de
instrucţiuni, redactate sub forma unor secvenţe cu caractere binare. Aceasta comportă un efort
foarte mare din partea programatorilor, şi în prezent este utilizată doar la programarea unor
microprocesoare pentru automatele simple.
Astăzi, o mare parte din etapele necesare în programarea în limbajul maşină au fost
transferate calculatorului, prin crearea unor tipuri de limbaje de programare. Aceste limbaje
sunt recunoscute de calculator care este utilat cu anumite programe în acest sens, denumite
compilatoare, care le transformă în limbaj maşină.
In ultimii 40 de ani, au fost realizate un număr impresionat de limbaje de programare
printre care putem enumera:
· ALGOL – un limbaj algoritmic, în care se dau o serie de reguli de formare a
construcţiilor corecte, definiţiile semnificaţiilor care se atribuie acestor construcţii şi
definiţiile privind întrebuinţările posibile. Acest limbaj a fost mult folosit în
universităţi;
· FORTRAN – un limbaj universal, unul din cele mai folosite limbaje în anii 70. In acest
limbaj există facilităţi în realizarea ciclărilor;
· COBOL – limbaj folosit pentru manipularea de date, operaţii contabile;
· BASIC – un limbaj folosit de masa mare a utilizatorilor, nespecialişti în programare.
Este utilizat în primul rând de ingineri pentru programe simple, care utilizează
anumite formule inginereşti;
· APL – primul limbaj utilizat de cercetătorii ştiinţifici;
· PROLOG – limbaj folosit pentru programe expert din diferite domenii: medicină (
pentru diagnostic şi recomandări tratament), geologie, procese tehnologice, etc.;
· C++ – limbaj orientat pe obiecte ce asigura stocarea datelor din realitate, instrumente
de programare şi de modelare a unor situaţii din lumea reala
· JAVA – este un limbaj modern, orientat spre obiecte şi este utilizat pentru paginile
Web, fiind bine protejat împotriva viruşilor.
2. SISTEME DE NUMERAŢIE. ELEMENTE DE LOGICĂ

2.1. Definiţii. Sisteme de numeraţie nepoziţionale

Sistemul de numeraţie roman este un sistem de numeraţie nepoziţional. Ex. Cifra 4 
IV; cifra 6  VI; cifra 10  X.
2.2. Sistemele de numeraţie poziţionale
Prin definiţie, totalitatea simbolurilor grafice utilizate pentru scrierea numerelor
reprezintă alfabetul sistemului de numeraţie. Un sistem de numeraţie poziţional în baza “r”
are următoarele caracteristici:
 Utilizează un alfabet cu r simboluri diferite între ele numite cifre, cu valori
consecutive; aceeaşi cifră aşezată în poziţii diferite ale unei secvenţe, poate avea
valori diferite;
 Cifra 0 are cea mai mică valoare când este aşezată singură;
 Cifra cu valoarea cea mai mare când este aşezată singură, adică valoarea cu o unitate
mai mică decât baza sistemului, deci în cazul de fată r-1;
 În funcţie de poziţia lor în număr, cifrele se înmulţesc cu puteri crescătoare ale bazei
r. obţinându-se dezvoltarea numărului după puterile bazei:
Nr = anan-1…a2a1a0 = an .rn +an-1 .rn-1 + …+ a2 .r2 + a1 .r1 +a0 . r0 (2.1)
 Sistemul de numeraţie zecimal
Alfabetul sistemului zecimal, cel mai cunoscut şi utilizat în prezent este format din zece
cifre : 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. Aceste cifre sunt prin definiţie numere consecutive, astfel 7 =
6 + 1. Un număr în baza 10 conform relaţiei (1) poate fi scris ca o sumă de puteri ale lui 10:
1998 = 1 . 103 + 9 . 102 + 9 . 101 + 8 (2.2)
 Sistemul de numeraţie binar
Sistemul de numeraţie binar, cel mai simplu posibil inventat acum 500 de ani în China
şi cel mai utilizat în reprezentarea codificată a numerelor în calculatoare, are următoarele
caracteristici:
 Baza de numeraţie a sistemului este 2 şi conţine numai două simboluri, cifrele: 0 şi 1;
 Cifra cu valoarea cea mai mare este 1.
Un număr scris în baza 2, poate fi dezvoltat după puterile bazei astfel:
N2 = anan-1…a2a1a0 = an .2n +an-1 .2n-1 + …+ a2 .22 + a1 .21 +a0 . 20 (2.3)
In continuare sunt prezentate câteva numere scrise în baza 2:
10012, 1010102 , 11100010.2 . Ultimul număr poate fi dezvoltat după puterile lui 2 astfel:
111000102 = 1 . 27 + 1 . 26 + 1 . 25 + 1 . 21 (2.4)
 Sistemul de numeraţie octal
Utilizat în reprezentarea codificată a numerelor în calculatoare este şi sistemul de
numeraţie octal, întrucât îl include pe cel binar. Are următoarele caracteristici:
 Baza de numeraţie a sistemului este 8 şi conţine opt cifre: de la 0 la 7;
 Cifra cu valoarea ce mai mare este 7. .
Un număr scris în baza 8, poate fi dezvoltat după puterile bazei astfel:
N8 = anan-1…a2a1a0 = an .8n +an-1 .8n-1 + …+ a2 .82 + a1 .81 +a0 . 80 (2.5)
In continuare sunt prezentate câteva numere scrise în baza 8:
10678, 7050438 , 657030218 . Ultimul număr poate fi dezvoltat după puterile lui 8 astfel:
657030218 = 6 . 87 + 5 . 86 + 7 . 85 + 3 . 83 + 2 . 81 + 1 (2.6)
 Sistemul de numeraţie hexazecimal
Utilizat cel mai mult în ultima vreme în reprezentarea codificată a numerelor în
calculatoare este sistemul de numeraţie hexazecimal, întrucât le include pe cele binar şi octal.
Are următoarele caracteristici:
  Baza de numeraţie a sistemului este 16 şi conţine 16 cifre: de la 0 la 9 şi în plus
literele consecutive A, B , C, D, E şi F;
 Simbolul cu valoarea cea mai mare este F şi are valoarea 15..
Un număr scris în baza 16, poate fi dezvoltat după puterile bazei astfel:
N16 = anan-1…a2a1a0 = an .16n +an-1 .16n-1 + …+ a2 .162 + a1 .161 +a0 . 160
(2.7)
In continuare sunt prezentate câteva numere scrise în baza 16:
1A6F16, B0509316 , 6CD0308916 . Ultimul număr poate fi dezvoltat după puterile lui 16 astfel:
6CD0308916 = 6 . 167 + C . 166 + D . 165 + 3 . 163 + 8 . 161 + 9 (2.8)
Există algoritmi de transformare a numerelor dintr-un sistem de numeraţie în altul. In tabelul
2.1 sunt prezentate conversiile câtorva numere în sistemele zecimal, binar, octal şi
hexazecimal.
Tabelul 2.1.
Sistemul zecimal Sistemul Sistemul Sistemul
binar Octal Hexazecimal
0 0 0 0
1 1 1 1
2 10 2 2
3 11 3 3
4 100 4 4
5 101 5 5
6 110 6 6
7 111 7 7
8 1000 10 8
9 1001 11 9
10 1010 12 A
11 1011 13 B
12 1100 14 C
13 1101 15 D
14 1110 16 E
15 1111 17 F
16 10000 20 10
20 10100 24 14
30 11110 36 1E
40 101000 50 2B
50 1010010 62 32
2.3. Funcţiile logice
Matematicianul englez George BOOLE a reuşit să facă o legătură între formulele
algebrice şi relaţiile logice. Pornind de la principiul că o propoziţie poate fi adevărată sau
falsă, BOOLE atribuie valoarea 1 propoziţiilor adevărate şi respectiv 0 propoziţiilor false,
elaborând algebra booleană.
Notând propoziţiile cu a, b c, etc se pot construi funcţiile logice:
 Disjuncţia (operaţie logică tradusă prin SAU) a două propoziţii, notată cu  ;
 Conjuncţia (operaţie logică tradusă prin şi) a două propoziţii, notată cu  ;
 Negaţia unei propoziţii notată cu  .
In cazul a două propoziţii a şi b se pot obţine tabele de adevăr, pentru disjunţie,
conjuncţie şi negaţie aşa cum rezultă din Tabelul 2.2
Tabelul 2.2.
a b ab ab a b
0 0 0 0 1 1
1 0 1 0 0 1
 0 1 1 0 1 0
1 1 1 1 0 0
Algebra booleană este utilizata în aplicaţiile din automatică, teoria circuitelor şi releelor
electronice şi deci la realizarea calculatoarelor.
Alături de logica booleană, au apărut mai nou logicile polivalente printre care logica
trivalentă cu valorile de adevărat, fals şi posibil şi logica fuzzi care admite domenii de
trecere “gri”, fiind apropiată de logica de gândire obişnuită din industrie, economie, etc.
2.4. Algoritmi, scheme logice de calcul
Soluţionarea unei probleme presupune:
 Analiza problemei, adică formularea corectă şi determinarea unei metode de
rezolvare a ei, stabilirea algoritmilor de calcul, reprezentarea grafica sub forma de
schema logică sau organigramă;
 Programarea, adică reprezentarea schemei logice în limbajul de programare adecvat
rezolvării problemei cu ajutorul calculatorului;
 Implementarea, adică aplicarea în practică a soluţiei.
Algoritmii sunt de obicei aleşi în cadrul fazei de analiză a problemei ce trebuie
rezolvată. Astfel dacă se dă problema (sau clasa de probleme) şi mijloacele de calcul de care
se dispune (performantele calculatorului ce va fi utilizat), prin algoritm se înţelege [10], o
metodă de soluţionare a problemei, metodă reprezentată într-un limbaj sau / şi schemă
mnemonică, adecvate mijloacelor de calcul disponibile, caracterizată prin generalitate (se
aplica cu minime modificări la problemele în clasa respectivă), finalitate (soluţia problemei
este furnizată după un număr finit de operaţii) şi realizabilitatea
(adică sunt folosite mijloacele de calcul disponibile).
In cazul elaborării unor algoritmi sunt folosite o serie de structuri şi funcţii logice
printre care:
 Structura alternativă IF- THEN – ELSE ( DACĂ – ATUNCI – ALTFEL) care se
efectuează astfel: IF – dacă este îndeplinită condiţia a, THEN , atunci se execută
acţiunea x, ELSE, altfel se execută acţiunea y;
 Structura repetitivă WHILE – DO (ATÂTA TIMP CÂT - EXECUTĂ), se efectuează
după cum urmează: WHILE, atâta timp cât expresia logică a este îndeplinită, se
execută acţiunea x.
Reprezentarea grafica, pe o schema logica sau organigrama, a algoritmilor de calcul , a
funcţiilor booleene, a funcţiilor arborescente şi de ciluri, duce la o înţelegere mai buna a
modului de soluţionare, decât dacă s-ar exprima în cuvinte.
Schema logică este o reprezentare grafica a proceselor de rezolvare a problemei care
foloseşte diferite figuri geometrice (paralelogram, dreptunghi, romb, cerc, etc) având o
anumita semnificaţie, denumite blocuri, unite prin săgeţi şi / sau conectori care arată modul în
care aceste figuri se înlănţuiesc şi convenţii de parcurgere a schemei. Se enumeră câteva tipuri
de blocuri: bloc de start, bloc de intrare-ieşire (paralelogram), bloc de calcul sau prelucrare
(dreptunghi), bloc de decizie (romb).
3. STRUCTURA SISTEMELOR MULTIMEDIA

3.1. Evoluţia sistemelor de calcul

3.1.1 . De la abace şi socotitoare la calculatoare electronice

Abace şi socotitoare
Acum 4.000 de ani a apărut abacul, primul dispozitiv de calcul, un cadru cu 9 bare pe
care culisau 7 bile. Abacul a fost dispozitivul de calcul cu viata cea mai lungă, el fiind folosit
încă în China şi Rusia la magazinele de la tară.
Adoptarea sistemului de numeraţie poziţional în locul sistemului de numeraţie
nepoziţional roman a permis utilizarea în calcule a tabelelor de adunare şi a tabelelor de
înmulţire, care au uşurat calculele aritmetice.
Maşinile de calculat mecanice
In 1617, la Edinburg, John Neper a creat logaritmii. Ulterior matematicianul englez
William Oughtred în 1633 a construit o riglă de calcul pentru efectuarea înmulţirilor şi
împărţirilor, care apoi a fost perfecţionată de englezul Partridgi în 1662, care a adus-o practic
la forma ei actuală.
Prima maşină veritabilă de calcul a fost inventată de matematicianul Blaise Pascal în
anul 1642. Pentru realizarea calculelor de adunare şi scădere era folosit un sistem de roţi
dinţate, deci principiul de funcţionare era mecanic. Acest principiu de realizare a maşinii de
calcul a fost generalizat în întreaga lume şi folosit până de curând.
In 1671, Leibnitz, utilizând tot piesele mecanice şi roţile dinţate, a construit o maşină
care putea să efectueze şi operaţii de înmulţire iar în 1820 De Colma a realizat prima maşină
cu patru operaţii.
In 1801, Joseph Jacquard a dezvoltat primul război de ţesut capabil să repete un model în
mod automat. Paşii care trebuiau urmaţi în procesul de ţesut erau determinaţi de modelul
perforaţiilor executate pe cartele de hârtie.
Matematicianul englez Charles Babbage, a enunţat o serie de idei moderne pentru
organizarea unui calculator şi a introdus în maşina sa analitică şi un bloc de memorare care consta
din perforaţii în cartelă şi care păstra datele care urmau să fie prelucrate şi respectiv datele de
calcul intermediare.
In America, în 1879 James Ritty a inventat prima maşină de marcat care calcula,
înregistra şi controla vânzările, aceasta s-a perfecţionat ulterior şi a fost folosită în multe
magazine.
In 1890, Herman Hollerith a folosit ideea reprezentării informaţiilor sub forma
perforaţiilor în cartele de hârtie şi a realizat un mare calculator utilizat pentru înregistrarea şi
prelucrarea datelor din recensământul din SUA, care a durat astfel doar 3 ani. Maşinile cu
cartele perforate ale firmei Hollerith s-au perfecţionat şi producţia lor a crescut vertiginos,
astfel că în 1924 după mai multe fuziuni a fost creată International Business Machines
Corporation- IBM- fiind şi astăzi cea mai mare companie de calculatoare din lume căreia i se
datorează deschiderea pieţei de computere personale (PC - IBM compatibile).
Aceste maşini erau caracterizate prin următoarele:
▪ Viteza de lucru era limitată, fiecare operaţie mai complicată durând câteva secunde.
▪ Uzura maşinilor era destul de ridicată.
▪ Antrenarea lor se făcea cu motoare mecanice, de obicei prin curele de transmiterea
puterii.
▪ Pentru fiecare operaţie trebuia dată o comandă manuală.
▪ Introducerea datelor se făcea manual, prin intermediul unui sistem de clape.
▪ Maşinile lucrau independent una de alta, fără să poată fi interconectate
 ▪ Prin folosirea cartelelor, se puteau folosi rezultatele date de o maşină ca date de intrare
pentru altă maşină.
Maşinile electromecanice de calculat
Maşinile electromecanice si-au făcut apariţia în 1920, o dată cu apariţia electricităţii,
forţa motrice motoare a fost înlocuită cu forţa motrice electrică. Acestea au folosit mult mai
uşor cartela perforată, uşor de citit şi perforat de către dispozitivele electromagnetice, astfel
încât rezultatele obţinute de o maşină puteau fi folosite ca date de intrare pentru altă maşină.
Astfel în perioada 1920..1930 au fost perfecţionate maşinile cu cartele perforate, ele
prelucrând şi informaţii alfanumerice care cuprindeau statele de plată, fisele de magazie, etc.
In anul 1928 Taushek a descoperit principiul tamburului magnetic pentru înregistrarea
informaţiilor, principiu folosit şi azi la calculatoarele PC, pentru memoria externă cu dischete.
Profesorul Howard Aiken de la Universitatea Havard împreună cu specialiştii firmei
IBM Corporation, a construit în 1940 prima maşină electromecanică complexă de calculat,
numită Mark 1. Această maşină folosea relee electromagnetice controlate electronic şi folosea
sistemul de introducerea, stocarea şi prezentarea rezultatelor pe cartele perforate.
Primele maşini de calculat electronice
Intre anii 1937 …1941 John Atanasov şi asistentul său Clifford Berry aplică tehnologia
lămpilor cu vid pentru a construi calculatoare digital integral electronice.
La cererea şi cu subvenţia armatei în SUA a apărut primul calculator electronic, ENIAC
(Electronic Numeric Integrator and Computer). El a fost realizat la Universitatea din
Pennsylvania sub conducerea savanţilor Mauchly şi Eckert, în perioada 1942…1945 şi a fost
inaugurat la 16 februarie 1946, fiind în funcţiune până în anul 1955. Acest calculator a
cântărit 30 tone, avea cca. 45 m lungime şi era construit din 50.000 de comutatoare şi 18.000
de tuburi electronice.
Putea să execute 5.000 de adunări sau scăderi cu 10 cifre pe secundă, depăşind de 1.000
de ori rapiditatea celor mai performante maşini de calcul electromecanice. Din cauza tuburilor
care se ardeau destul de des, comenzile erau realizate de două ori, cu întreruperi în care se
introduceau date de test pentru depistarea tuburilor arse.
In 1944 matematicianul John von Neumann a lansat ideea programului înregistrat,
pentru care o maşină de calcul trebuie să fie dotată cu un dispozitiv de memorare a datelor şi
comenzilor şi care trebuie să lucreze cu o viteză mare şi trebuie să permită înregistrarea
simplă şi rapidă a informaţiilor. Astfel au apărut noţiunile de algoritm de rezolvare a unei
probleme şi programul de prelucrare a algoritmului, a secvenţelor de comenzi şi memorare
date.
John von Neuman a recomandat constructorilor de calculatoare 3 principii care sa fie
utilizate la realizarea unor calculatoare complexe şi rapide:
▪ Programele şi datele trebuie să fie codificate sub formă binară;
▪ Programele şi datele trebuie păstrate în memoria calculatorului;
▪ Trebuie să existe o unitate centrală de prelucrare care trebuie să poată extrage,
decodifica şi executa instrucţiunile programului.
Pornind de la teoria lui Neumann a fost construit EDVAC (Electronic Discrete Variabile
Computer).
La începutul anilor 1950 a fost livrat primul calculator comercial UNIVAC. Aşa a început
prima generaţie de calculatoare electronice.

3.1.2. Industria de calculatoare, generaţiile de calculatoare

Cea mai mare dezvoltare în domeniul ştiinţific şi tehnologic s-a produs în industria de
calculatoare atât în domeniul hardware (construcţia intrinsecă a calculatorului) cât şi în
domeniul software (programele şi sistemele de operare cu care sunt dotate calculatoarele).
Astfel, de la apariţia primului calculator electronic ENIAC în 1946, şi până în prezent s-a
produs o explozie în dezvoltare iar analiştii şi-au permis să facă o clasificare în timp şi după
nivelul de dezvoltare a lor.
§ Prima generaţie de calculatoare
Această generaţie cuprinde perioada de când a apărut primul calculator electronic şi
până în 1955. Calculatoarele din această generaţie erau utilate cu tuburi electronice, relee
electromagnetice şi memoriile, internă şi externă, utilizau tambururi magnetice. Din această
cauză viteza de calcul era mică de cca. 10.000 operaţii şi instrucţiuni pe secundă, capacitatea
de lucru era redusă, având memoriile interne (de cca. 2 ko) şi externe mici.
§ A doua generaţie de calculatoare
A doua generaţie a beneficiat de circuitele de comutaţie cu semiconductoare
(tranzistoare, diode, diode Zener, etc), de memorii interne cu ferite iar cele externe
electromagnetice.
Această generaţie cuprinde anii 1956 - 1963. Viteza de lucru a ajuns la 100.000…
200.000 de operaţii pe secundă, iar capacitatea memoriei interne a crescut la 32 ko.
Apar primele sisteme de operare (programe proprii ale sistemului de calcul care
controlează activitatea de introducere şi extragere date, executarea alternativa a programelor,
programe pentru servicii standard ca sortare şi clasificare, programe standard de calcul al
funcţiilor matematice radical, ridicare la putere) şi limbajele de programare de nivel înalt prin
care se pun bazele ingineriei programării:
▪ FORTRAN (FORmula TRANslator) orientat pe calcule tehnico-ştiinţifice în 1956;
▪ COBOL (Common Business Oriented Language), orientat pe calcule economice, care
manipulează un volum mare dedate, în 1960;
▪ ALGOL (ALGOrithmic Language), apărut în 1958, orientat pe calcule tehnico-
ştiinţifice, din care a apărut ulterior Limbajul PASCAL.
§ A treia generaţie de calculatoare
Calculatoarele din această generaţie au apărut în perioada 1964…1975 şi au fost
construite cu circuite integrate , o capsulă de circuit integrat conţinând în interiorul ei mai
multe circuite active: (tranzistoare, diode) şi circuite pasive (rezistente şi condensatoare),
posedau memorii interne realizate deja cu semiconductoare, deci mult mai rapide decât
memoriile externe pe suport magnetic.
Acestea aveau o viteză de calcul de 0,5…1 MIPS (1 MIPS = 1 Milion Instrucţiuni Pe
Secundă), capacitatea memoriei interne de 2 Mo.
Apar microcalculatoarele cu microprocesor cu adresare pe 8 biţi, care permit
utilizatorului acces direct la tehnica de calcul şi utilizarea pe scară largă a informaţiei.
Această generaţie de calculatoare a beneficiat de limbaje de programare dezvoltate.
Apar noi limbaje de programare:
▪ PL1 (Programming Language no.1), creat de IBM;
▪ LISP (LISt Processing language), creat în 1960 şi orientat pe prelucrări pe bază de
liste. Este primul limbaj neprocedural care stă la baza inteligentei artificiale şi a
sistemelor expert.
▪ PASCAL, un limbaj creat în 1971, de tip structural (fiecare prelucrare este
considerată ca un bloc, iar blocurile pot fi închise, încapsulate unele în altele). Acest
limbaj creat în Elveţia a avut o mare dezvoltare odată cu apariţia
microcalculatoarelor;
▪ C a fost creat în 1971 de către firma Bell-Telephone pentru a permite realizarea
sistemului de operare Unix. Este un limbaj foarte performant care posedă conceptele
limbajelor structurale de nivel înalt şi în plus îi permit accesul la hardware.
▪ BASIC (Beginner’s All-purpose Symbolic Instruction Code), creat în 1975 este un
limbaj interactiv şi care poate fi folosit pe microcalculatoare şi chiar pe calculatoare
 de buzunar. A fost creat în SUA şi permite utilizarea lui de către nespecialişti în
informatică.
In perioada acestei generaţii de calculatoare au apărut sistemele de operare din ce în ce
mai evoluate. In 1965, IBM a propus două sisteme de operare: sistemul tip DOS (Disk
Operating System) – orientat spre calculatoarele personale şi sistemul de operare OS
(Operating System) - orientat spre calculatoare puternice, de lucru în multiprogramare şi cu
partajarea timpului.
§ A patra generaţie de calculatoare
Calculatorul devine mijloc de producţie în această perioadă care a început în anul 1973
şi s-a încheiat în 1990, se răspândesc calculatoarele personale PC (Personal Computer). In
România aceasta perioada a început din 1990.
Calculatoarele din această generaţie au utilizat circuitele integrate pe scară medie -
MSI, cele de scară largă - LSI şi cele de scară foarte largă - VLSI.
Memoria internă a fost de asemenea construită cu circuite integrate iar memoriile
externe au fost realizate tot folosind discul magnetic dar cu capacitate de memorare mult mai
mare.
Calculatoarele din această generaţie aveau o viteză de calcul de 10 MIPS, capacitatea
memoriei interne de 16 Mo, gabaritul redus a permis montarea lor pe masa de birou iar preţul
scăzut a permis utilizarea PC-lor şi de persoanele particulare .
Se utilizează pe scara mare reţelele de calculatoare şi deci lucrul în regim interactiv cu
alte terminale inteligente.
Sistemele de operare evoluează mult, firmele care s-au specializat în aceste sisteme au
fost Microsoft şi Digital Research. Prima generaţie de microcalculatoare a utilizat sistemul de
operare CP/M, realizat de Digital Research, iar a doua generaţie a fost dominată de sistemele
MS-DOS şi în continuare de Windows elaborate de firma Microsoft.
Apar pachete de programe de largă utilizare pentru: procesare de texte, gestiuni de date,
prelucrare de imagini şi sunete, proiectarea pe calculator, etc.
Incep să se dezvolte limbajele neprocedurale: LISP creat în SUA şi PROLOG creat în
Franţa. Cu ajutorul acestor programe calculatorul reuşeşte să dezvolte raţionamente.
§ A cincea generaţie de calculatoare
Calculatoarele din generaţia a cincea propuse de japonezi, sunt definite ca sisteme
complexe de prelucrarea cunoştinţelor. Ele sunt planificate pentru utilizarea în domenii ca:
- Sisteme inteligente de cercetare / proiectare asistată de calculator;
- Sisteme inteligente de instruire asistată de calculator;
- Sisteme inteligente de automatizare a activităţilor de birou;
- Roboţi inteligenţi.
Este evident că calculatoarele din generaţia a cincea la care se lucrează în prezent vor
înlocui treptat cele anterioare.
Din studiul preliminar japonez pentru această generaţie de calculatoare, apar patru
obiective importante:
▪ Creşterea substanţială a nivelului de inteligentă cu care calculatoarele trebuie să
prelucreze informaţiile şi a capacităţii acestora de a comunica cu utilizatorul într-un
mod cât mai inteligent. Pentru aceasta calculatoarele trebuie să fie capabile să
efectueze inferenţe logice precum şi funcţii de acumulare a cunoştinţelor ;
▪ Capacitatea de a asista utilizatorul în acţiuni complexe de exploatare a cunoştinţelor.
Pentru aceasta, inteligenţa calculatorului trebuie să-i permită să înţeleagă mediul în
care lucrează;
▪ Posibilitatea reprezentării informaţiilor sub diverse forme, după necesităţi;
 ▪ Posibilitatea de achiziţionare de noi cunoştinţe prin simularea unor situaţii noi,
necunoscute. Prin utilizarea de noi calculatoare super-rapide, se vor putea realiza
simulări de foarte mare complexitate.
Din punctul de vedere a al utilizatorilor, japonezii au propus următoarele funcţii:
● Posibilitatea unei utilizări facile a acestor sisteme, fără a presupune cunoştinţe
profesionale. In acest scop, aceste calculatoare vor poseda funcţii de introducere /
extragere a informaţiilor cu ajutorul imaginilor, a graficelor, a vorbirii şi limbajului
natural;
● Funcţii de raţionament şi decizie similare cu cele umane. In acest scop aceste
calculatoare vor poseda funcţii care să permită regăsirea automată a informaţiilor
care să răspundă la interogările formulate, funcţii care să asigure învăţarea şi
memorarea de cunoştinţe ce vor fi utilizate la soluţionarea viitoarelor probleme, etc;
● Funcţii care să faciliteze programarea. In acest scop calculatoarele trebuie să asigure
generarea şi modificarea automată de programe.
Proiectul japonez a fost susţinut de guvern şi o serie de firme japoneze, din domeniu,
susţin înfiinţarea şi finanţarea programului ICOT (Institute for New Generation Computers
Technology). Reacţiile cele mai importante la proiectul japonez s-a manifestat în SUA, prin
finanţare programului DARPA de către guvern, şi 11 mari companii au creat şi finaţează
corporaţia MCC (The Microelectronics and Computers Technology Corporation).

3.2. Structura hardware a calculatorului

Componenta hardware a unui calculator este formată din echipamentele fizice în care se
asigură prelucrarea automată a informaţiei şi din echipamentele care asigură comunicarea
între utilizator şi calculator. Ea este formată din următoarele subansamble.
Echipamentele de prelucrarea automată a informaţiei sunt formate din:
● Memoria internă, în care se păstrează programele şi datele cu care se lucrează la un
moment dat;
● Memoria externă, hard- discul în care se păstrează toate programele şi datele de care
poate avea nevoie calculatorul la un moment dat pentru prelucrare. Hard discul este
un pachet de discuri pe care se pot face înregistrări de date şi programe. El este
montat în interiorul calculatorului, şi are o memorie care în zilele noastre poate
depăşi 9 Go. In general calculatoarele au o singură unitate de hard-disc, care este
folosită pentru păstrarea permanentă a programelor, inclusiv a sistemului de operare
şi a datelor.
● Unitatea de aritmetică- logică, prin intermediul căreia se execută calculele;
● Unitatea de comandă şi control, prin care se asigură:
· Extragerea instrucţiunilor din memoria internă;
· Analiza instrucţiunilor;
· Comanda pentru executarea fiecărei operaţii;
· Extragerea datelor de intrare din memoria internă;
· Aranjarea datelor de ieşire în memoria internă.
Echipamentele ce asigură comunicarea dintre utilizator şi calculator sunt formate din:
- Dispozitivele periferice de intrare;
- Dispozitivele periferice de ieşire;
- Interfeţele de intrare / ieşire..

3.3. Dispozitive periferice de intrare

3.3.1. Tastatura
Este un dispozitiv de intrare prin intermediul căruia utilizatorul poate să transmită
comenzi calculatorului şi să introducă datele. Comenzile se dau sub forma unui sir de
caractere, fiecare caracter este generat prin acţionarea uneia sau mai multe taste de calculator.
Utilizând aceste date se pot genera:
· Codurile caracterelor: cifrele ( 0,1,…9), literele ( a,A,b,B,… z,Z), semnele speciale: (
$,%, @, !,?,…), spaţiul ( bara de spaţiu Space);
· Codurile comenzilor: retur de car (Carriage Return), salt la linie nouă (Line Feed
sau Enter), tasta pentru salt tabelar (Tab), etc.;
· Tastele funcţionale : F1, F2,…F12.
3.3.2. Floppy discul
Toate calculatoarele posedă o unitate de citire a discurilor flexibile (Floppy disc).
Capacitatea discurilor flexibile depinde de tipul discului şi densitatea de înregistrare, din acest
punct de vedere sunt:
· Discul cu dublă densitate (DD), cu o capacitate de 720 ko;
· Discul cu înaltă densitate (HD), cu o capacitate de 1,44 Mo;
· Discul cu foarte înaltă densitate (ED), cu o capacitate de 2,88 Mo.
3.3.3. Mouse–ul
Mouse-ul (Soarecele), este folosit în acele programe care
realizează pe monitor interfeţe utilizator prin intermediul tehnicii ferestrelor şi a casetelor de
dialog (de exemplu în sistemele de operare Windows 95 sau 98). Cursorul de mouse
urmăreşte pe monitor deplasarea mouse-lui pe masa reală (pad). Cu ajutorul mouse-lui se pot
efectua patru operaţii:
· Operaţia de indicare (point);
· Operaţia clic (click) prin care se acţionează scurt un buton al mouse-lui;
· Operaţia dubluclic (double click), prin care se acţionează scurt, de două ori succesiv
un buton al mouse-lui;
· Operaţia de tragere (drag), prin care se deplasează mouse-ul pe masa reală cu un buton
acţionat.
3.3.4. Compact discul
Discul compact (CD-ROM), este o memorie externă pe un suport optic special de pe
care se pot citi datele înregistrate în unitatea de citire compact disc. Inregistrarea datelor şi
programelor pe CD-ROM se face în fabrică cu o aparatură ce foloseşte laserul. Memoria unui
CD-ROM este de ordinul a sute de Mocteţi.
3.3.5. Scannerul
Scannerul este un dispozitiv de intrare prin care pot fi citite imaginile grafice (fotografii,
desene tipărite pe hârtie). Imaginea pe care o citeşte scannerul este o suprafaţă formată din
puncte, fiecare punct fiind definit printr-un cod de culoare, şi coordonatele sale.
Scannerul este caracterizat de următoarele elemente:
· Rezoluţia, care reprezintă numărul de puncte pe inci pătrat pe care le poate citi;
· Numărul de culori, reprezintă setul de culori care pot fi codificate de scanner;
· Viteza de scannare, reprezintă viteza cu care un scanner citeşte şi prelucrează o
imagine de mărime standard.
3.4. Dispozitive periferice de ieşire
3.4.1. Monitorul
Este dispozitivul care permite vizualizarea rapidă a rezultatelor date de calculator.
Caracteristicile unui monitor sunt: claritatea imaginii, numărul de culori afişate, nivelul de
radiaţii electromagnetice. Calitatea este dată de rezoluţie care reprezintă numărul de pixeli ai
ecranului, unde un pixel este un punct de pe ecran. In tabelul de mai jos sunt prezentate
principalele tipuri de monitoare:
Tip monitor Rezoluţie Număr de culori
VGA 640 x 480 16
SVGA 800 x 600 256
 1024 x 768 256
XGA 1.024 x 768 65.536

3.4.2. Imprimanta
Este dispozitivul care afişează informaţiile din calculator pe suport de hârtie.
Principalele caracteristici ale unei imprimante sunt viteza de tipărire (în pagini pe minut) şi
rezoluţia.
In tabelul de mai jos sunt prezentate principalele tipuri de imprimante:
Tip Caracteristici Domenii de utilizare
imprimantă
Jet de - culori de bună calitate; Uz individual şi
cerneală - preţ scăzut; pentru domenii fără
- rezoluţie 300 dpi; pretenţii ridicate.
- preţ mediu consumabile.
Laser - culori de foarte bună calitate; Lucrări de foarte
- preţ ridicat; bună calitate.
- preţ mic consumabile.
Termică - culori de foarte bună calitate; Grafica de foarte
- preţ ridicat; bună calitate.
- preţ mare consumabile.
Matricială - preţ scăzut; Documente
- rezoluţia funcţie de numărul de ace; financiar–contabile.
- preţ foarte redus pentru consumabile
Unde dpi – dots per inch. (puncte per inch la pătrat).
 4. ORGANIZAREA INFORMAŢIEI

4.1. Date şi informaţii

Pentru a deveni informaţii, datele privitoare la obiectul de activitate trebuie prelucrate în
concordantă cu cerinţele informaţionale, adică culegerea datelor şi prelucrarea lor şi apoi
distribuirea lor la factorii de decizie.
Deci:
- datele privesc evenimentele primare, colectate pentru informare sau rezolvarea unor
probleme sau situaţii;
- informaţiile sunt mesaje obţinute prin prelucrare datelor, calcule, sortări, clasificări.
Datele supuse prelucrării sunt introduse în calculator sub formă de cifre şi alfanumerice
(litere, cifre şi alte caractere speciale).
In prezent se defineşte informatica ca ştiinţa care prelucrează datele prin mijloace
electronice.
In dezvoltarea informaticii se pot distinge patru etape:
● Etapa 1940…1960, în care informatica are un caracter de noutate şi pătrunde în statele
majore ale armatei americane, universităţi şi institute de cercetare.
● Etapa 1960…1970, în care informatica a pătruns în întreprinderi şi mai ales companii
comerciale şi petroliere.
● Etapa 1970… 1990, în care informatica s-a bazat mai ales pe realizarea şi utilizarea
calculatoarelor de medie capacitate. Informatica a pătruns în toate domeniile vieţii
cotidiene, dar mai ales în activitatea militară, economică, cercetare ştiinţifică şi
învăţământ.
● Etapa 1990…2000 şi continuare, când au luat amploare PC-le care au pătruns în toate
domeniile de activitate economică şi socială, inclusiv în casele oamenilor. Totodată
au apărut calculatoarele inteligente care îşi dezvoltă programele proprii de organizare
şi de recunoaşterea mediului înconjurător inclusiv vocile şi scrisurile oamenilor cu
care sunt în contact.
Intrucât calculatoarele lucrează cu circuite integrate care nu cunosc decât două stări
distincte, cea mai mică unitate care este prezentată în informatică este bitul (binary digit).
In prezent calculatoarele lucrează cu cea mai mică unitate de date ce este adresată
memoriei calculatorului, şi care se numeşte byte sau octet, succesiune de 8 biţi.
Multipli unui byte, folosiţi în mod obişnuit în literatura de specialitate sunt:
- kB = 1.024 bytes ;
- MB = 1.024 kB;
- GB = 1.024 MB;
- TB = 1.024 GB.
Reprezentarea în memorie a datelor şi informaţiilor se realizează la nivel de:
- byte – semicuvânt de 8 biţi ;
- cuvânt de memorie, 2 byte– 16 bytes;
- dublu cuvânt – reprezentat prin 4 bytes, respectiv 32 biţi;
- cvadriplu cuvânt – reprezentat prin 8 bytes.
4.2. Tipuri de fişiere
Fişierul este o colecţie de informaţii, omogenă din punctul de vedere al naturii
informaţiilor şi al cerinţelor de prelucrare a acestora, colecţie care poate fi memorată pe un
suport de informaţie.
Indentificatorul fişierului este format din două elemente: numele şi extensia.
In cazul sistemului de operare MS-DOS, el este un sir de maxim 8 caractere
alfanumerice şi extensia un sir de 3 caractere, tipul fişierului se foloseşte pentru a aprecia
apartenenţa fişierului la o clasă de fişiere. Pentru separarea numelui de extensie se foloseşte
punctul.
Sistemul de operare Windows 95 acceptă nume lungi de fişiere, care pot avea până la
255 de caractere şi astfel se permite definirea mai bună a conţinutului fişierului, implicit se
preiau primele caractere care-l fac unic definit în arborescentă.
Nu pot fi folosite pentru denumirea fisierelor:
· caracterele: . “ \ / : | > < + = ; , );
· spatiile;
· numele de dispozitiv (cuvinte rezervate de către sistem pentru dispozitivele
periferice), de exemplu:
§ CON -consola sistem
§ PRN, LPT1, LPT2, LPT3 - interfeţe paralele
§ COM1, COM2, COM3, COM4 – interfeţe seriale
§ Unitatile de discuri: A:, B:, C: etc. (literele A si B sunt rezervate discurilor
flexibile, C pentru hard-disc, D pentru CD-ROM).
4.2.1. Exista o serie de extensii standard recunoscute de sistem şi o altă serie de extensii
care s-au standardizat prin tradiţie; acestea au fost impuse de firmele producatoare ale unor
produse software sau pur şi simplu au fost adoptate de jargonul “fanilor”.
Se mentionează câteva din extensii:
§ standard MS-DOS:
.com, .exe - program executabil, încărcat în memoria internă şi lansat în execuţie
.bat (batch) - fişier de comenzi, conţin secvenţe de comenzi MS-DOS care se
execută în bloc
.sys (system) - pentru fişiere sistem
.obj (object) - fişier obiect
§ produse de firma:
.arc, .zip, .lzh - pentru fişiere arhivate cu programul pkpak, pkzip, respectiv lh.
.dbf - fişiere baza de date de tip dBase sau Fox
.xls - fişiere cu tabele tip Excel
§ formate grafice:
.pcx - creat cu Paintbrush din Windows
.msp - fişiere tip Microsoft Windows
.gif - fişiere cu format tip Graphic Image Format
.bmp - fişiere cu format tip bitmap
§ fişiere ASCII (text):
.c - program sursa C
.pas - program sursa PASCAL
.bas - program sursa BASIC
.for - program sursa FORTRAN
.doc - text tip document
.txt - texte
4.2.2. Din punctul de vedere utilizator al informaţiilor pe care le conţine, fişierele se
împart în:
● Fişiere executabile, care conţin programe executabile.
● Fişiere neexecutabile, care conţin informaţii care vor fi prelucrate de fişierele
executabile. Din această categorie fac parte:
· Fişiere de date, care conţin date ce vor fi prelucrate de un fişier executabil sau care
s-au obţinut în urma prelucrării. fişierele de date tip .dbf conţin de obicei date
omogene, de exemplu fise cu evidenta enoriaşilor dintr-o biserică, care conţine:
numele şi prenumele, data şi locul naşterii, etc.. Fiecare fişă din evidenţă devine în
 fişier o înregistrare
(record).
· Fişiere sursă, care conţin programe sursă, scrise într-un limbaj de programare;
· Fişiere de texte, care conţin texte. fişierul conţine atât coduri de caractere, cât şi
coduri de comenzi pentru formatarea textului şi aranjarea lui în pagină;
· Fişiere de imagini, care conţin imagini. Imaginile sunt reprezentate prin coduri
care descriu vectorial sau prin formule matematice imaginile, determinând pixelii
şi codurile de culori care vor fi afişate pe ecran sau tipărite.
· Fişiere de sunet, care conţin sunete. Sunetele sunt reprezentate digital.
4.2.3. Din punctul de vedere al tratării de sistemul de operare, proprietăţile fişierelor
sunt:
- Read Only – R – pentru a preciza că fişierul este protejat la scriere;
- Archive –A- pentru a marca că s-a creat pentru fişier o copie de siguranţă;
- System- S – pentru a preciza că fişierul aparţine sistemului de operare şi deci nu
trebuie folosit în operaţii curente;
- Hidden –H – pentru a preciza că fişierul este ascuns pentru operaţiile cu fişiere şi
directoare.
4.3. Directoare în sistemul de operare MS-DOS
Directorul (directory) este un catalog, un tabel, un repertoar al discului. In el sunt
memorate informaţii despre fişierele care sunt înregistrate pe disc, astfel că oricare fişier poate
fi găsit pe disc.
La formatarea discului sau dischetei se creează directorul rădăcină (Root Director). In
acesta sunt memorate: numele fiecărui fişier cu extensia sa, spaţiul ocupat de acesta pe disc în
octeţi, data şi ora la care a fost creat sau modificat.
Arborele de directoare (tree) este o structură arborescentă de directoare creată în zona
de Boot a discului pornind de la directorul rădăcină.
In construirea arborelui de directoare, se respectă următoarele reguli:
● Un director are un singur director de origine, numit director părinte (parent
directory), situat pe nivelul imediat ierarhic superior. Un director care are un
director părinte se mai numeşte subdirector. Astfel se poate obţine un arbore cu un
director şi mai mulţi subdirectori.
● Un director poate avea mai multe directoare copii (child directories). Aceste
directoare sunt în directa lui subordonare şi se găsesc pe nivelul imediat inferior.
4.4. Dosarele (foldere)
Dosarul (folder) este folosit în sistemul Windows 95 şi respectiv 98 pentru a defini un
container în care se pot păstra fişiere, aplicaţii sau chiar alte dosare. Dacă directorul reprezintă
un mecanism prin care sunt organizate fizic fişierele pe disc, dosarul reprezintă un mecanism
de organizare logică, la nivelul interfeţei a diferitelor entităţi cu care lucrează sistemul de
operare, inclusiv a fişierelor.
5. SISTEME DE OPERARE
Sistemul de operare este interfaţa intre hardware-ul calculatorului şi utilizator; este
alcătuit dintr-o colecţie de programe care gestionează resursele calculatorului şi controlează
întreaga lui activitate.
Sistemul de operare asigura in principal următoarele funcţii:
● gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi a dispozitivelor periferice;
● gestiunea operaţiilor de intrare/ieşire;
● gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă;
● controlul încărcării în memoria internă, punerii în funcţiune şi încetării activităţii
pentru programele utilizator;
● sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei şi tratarea acestor
evenimente (mesaje de erori şi recomandări de rezolvare);
● asigurarea interfeţei cu utilizatorul, accesul acestuia pentru controlul programului,
examinarea stării sistemului.
Componentele sistemului de operare:
- nucleul (kernel);
- interfaţa (shell).
Nucleul sistemului de operare conţine programele care gestionează resursele
calculatorului şi controlează activitatea echipamentelor şi a programelor. Primele cinci funcţii
menţionate mai sus, sunt realizate de nucleu.
In continuare sunt prezentate succint funcţiile:
● Gestiunea resurselor fizice (procesorul, memoria internă şi sistemul de
intrare/ieşire). Sistemul de operare ţine cont de volumul de resurse, viteza cu care
lucrează fiecare resursă şi dependenţa funcţională dintre resurse. De exemplu se alocă
unui program memorie internă şi dispozitivul periferic prin care sunt furnizate datele
necesare prelucrării.
● Gestiunea operaţiilor de intrare/ieşire la nivel fizic şi logic. La nivel fizic sunt
asigurate operaţiile de intrare/ieşire cu echipamentele periferice prin care se realizează
citirea/scrierea datelor pe suportul de informaţie, acţionându-se direct asupra
dispozitivului periferic. Sunt asigurate operaţiile de intrare/ieşire cu echipamentele
periferice la nivel logic. Prin aceste operaţii se realizează organizarea, accesul, stocarea
şi regăsirea datelor pe suportul de informaţie. Unitatea logica de acces la echipamentele
periferice este fişierul.
● Gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă. Programe ale
sistemului de operare asigura transferul de date cu echipamentele periferice şi realizează
o interfaţă între programele de aplicaţie şi sistemul de intrare–ieşire. Modulele de
program care realizează transferul de date exista o singură dată în sistem ca şi
componente ale sistemului de operare, şi nu în fiecare program de aplicaţie care
utilizează transferuri cu un anumit echipament periferic.
● Sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei şi tratarea
acestor evenimente. In timpul executării unor programe (de aplicaţie sau de sistem) pot
să apară evenimente deosebite ca de exemplu programul solicită: scrierea pe un disc
flexibil iar acesta nu este montat, scrierea la imprimantă iar aceasta nu este conectată
sau nu a fost alimentată cu hârtie, executarea unei operaţii aritmetice iar rezultatul
depăşeşte capacitatea zonei de memorie alocată, etc. Evenimentele sunt sesizate de
circuitele de control ale dispozitivelor periferice şi transmise unor componente a
nucleului care tratează aceste evenimente. Pentru a rezolva aparitia unor stări
conflictuale între mai multe evenimente, acestea sunt grupate în clase cărora li se
atribuie priorităţi.
 După modul de partajare al procesorului sunt sisteme de operare:
- monoprogramare (monotasking)
- multiprogramare (multitasking)
Sistemele de operare monotasking permit execuţia unui singur program la un moment
dat (de exemplu MS-DOS).
Sistemele de operare multitasking permit execuţia mai multor programe în acelaşi timp
(de exemplu Windows 95, Windows 98).
Partajarea procesorului se face printr-o componenta a nucleului sistemului de operare
numita planificatorul de procese. Planificatorul de procese rezolvă cererile solicitate de
programele active încărcate în memoria internă printr-un sistem de priorităţi, partajarea
timpului, etc.
Interfaţa sistemului de operare asigură comunicarea între utilizator şi calculator. Prin
intermediul tastaturii sau al mouse-ului, utilizatorul transmite comenzi sau răspunsuri la
solicitările calculatorului iar prin intermediul monitorului, calculatorul transmite utilizatorului
mesaje sau întrebări.
Ultima funcţie a sistemului de operare menţionată mai sus este realizată de interfaţa
sistemului de operare.
Interfeţele pot fi realizate utilizând:
- limbaj de comandă;
- sistem de meniuri;
- grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor).
Interfaţa realizată printr-un limbaj de comandă. In acest tip de interfaţă utilizatorul
transmite comenzile calculatorului sub forma unui sir de caractere care respectă o anumită
sintaxă. Calculatorul permite utilizatorului să introducă o comandă afişând pe primele poziţii
ale liniei curente de pe ecran un sir de caractere numit prompter. De regulă prompterul este
compus din numele unităţii curente de disc, urmat eventual de numele directorului curent şi
terminându-se cu caracterul “>” (ex: C:\LUCRU>).
De la tastatură (keyboard) utilizatorul introduce comanda care este păstrată în memoria
internă numită “zona de editare a tastaturii”. Se acţionează tasta <Enter>, moment în care
comanda este transferată în zona de memorie internă unde se află programul numit
interpretor de comenzi.
Interpretorul analizează comanda, dacă aceasta este corectă, solicită procesorului să o
execute utilizând resursele logice şi fizice, în final se afişează din nou prompterul.
In cazul în care comanda nu a fost corect editată, pe ecran se afişează mesajul “Bad
command or file name”.
In paragraful 5.1 este prezentat pe scurt sistemul de operare
MS-DOS care utilizează un limbaj de comandă şi interpretorul de comenzi command.com.
Interfaţa realizată printr-un sistem de meniuri. In acest tip de interfaţă utilizatorul
transmite comenzile calculatorului prin intermediul unui sistem de meniuri şi opţiuni de
meniu sau poate folosi combinaţia de taste care apare în dreapta numelui opţiunii cunoscută şi
sub numele de scurtătură (shortcut keys).
Acest tip de interfaţă presupune existenta unui interpretor de comenzi care să folosească
un sistem de meniuri sau interpretorul de comenzi să folosească un program care se suprapune
peste interpretorul de comenzi.
Pentru deschiderea meniurilor, declanşarea unei comenzi se realizează prin folosirea
tastaturii (tehnica barei selectoare-dreptunghi evidenţiat pe ecran cu altă culoare sau tehnica
literei de identificare-litera de identificare subliniată) sau mouse-ul.
In paragraful 5.1 se prezintă pe scurt pentru interpretorul de comenzi command.com,
un sistem de programe (utilitarul Norton Commander) care realizează o interfaţă cu un
sistem de meniuri .
 Interfaţa realizată grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor). In acest tip de
interfaţă instrucţiunile se dau calculatorului prin intermediul unor simboluri care sugerează
conceptul, de exemplu o componentă a calculatorului, aplicaţie, parametru, etc. Aceste
interfeţe folosesc metoda de trage şi plasează (drag and drop) prin care obiectele
reprezentate prin pictograme pot fi copiate sau mutate. Utilizatorul trebuie în acest tip de
interfaţă să cunoască pictograma care reprezintă aplicaţia.
Sisteme de operare cu interfaţa realizata grafic: Windows NT, Windows 95,
Windows 98, Windows 2000, Windows XP, Windows 2007.
Windows NT (New Technology) al cărui principal avantaj îl constituie posibilitatea
implementării lui atât pe PC-uri cu microprocesoare Intel, cât şi pe PC-uri bazate pe
microprocesoare RISC (Reduced Instruction Set Computing), ceea ce îi conferă caracterul
unui sistem deschis, condiţie esenţială în lucrul la nivelul reţelelor de calculatoare.
Windows NT oferă posibilitatea gestionării reţelei şi realizării şi gestionării aplicaţiilor
distribuite (model client/server).
Windows 95 are o interfaţă grafică orientată pe ferestre, care permite utilizatorului
lansarea concomitent a mai multor aplicaţii, fiecare în fereastra ei, precum şi schimbul de
informaţii între acestea.
Windows 98 este un mediu complet integrat cu Internetul, constituindu-se ca un suport
pentru noile tehnologii hardware şi păstrând compatibilitatea cu Windows 95, fată de care
apare ca o extindere (upgrade).
Windows 2000 este interfaţa lansată de Microsoft în 1999, de la care se aşteaptă o
compatibilizare a platformelor Windows şi performante superioare.
In paragraful 5.2 se prezintă succint sistemul de operare
Windows 95.
Incărcarea sistemului de operare în memoria internă a calculatorului. La începutul
fiecărei sesiuni de lucru trebuie încărcat în memoria internă nucleul sistemului de operare
(conţine programele necesare gestionării resurselor calculatorului). Sistemul de operare se
livrează pe suport magnetic împreună cu calculatorul (disc sistem). Acest suport conţine un
program de dimensiuni mici numit încărcător, situat la început de suport, precum şi
programele aferente nucleului sistemului de operare.
In memoria tip ROM există un program numit preîncărcător utilizat pentru
iniţializarea lucrului cu calculatorul.
La pornirea calculatorului, programul preîncărcător iniţializează echipamentele
periferice, identifică configuraţia calculatorului şi caută sistemul de operare pe un suport
magnetic, găsindu-l, încarcă în memoria internă programul încărcător care se găseşte la
începutul suportului şi îl lansează în execuţie.
5.1. Sistemul de operare MS-DOS
Sistemul MS-DOS (Microsoft Disk Operating System), este un sistem de operare
monouser şi monotask, ceea ce înseamnă că permite folosirea calculatorului la un moment dat
de către un singur utilizator, rulându-se un singur program de aplicaţie.
Sistemul de operare MS-DOS utilizează o formă logică de grupare a fişierelor şi anume
organizarea arborescentă pe directoare (subdirectoare). Esenţa acestui sistem de organizare
constă în posibilitatea de reunire a mai multor fişiere într-un grup, numit director, care poartă
şi el un nume respectând aceleaşi reguli ca şi fişierul. Printre fişierele ce compun un director
se poate găsi un alt director (subdirector), ceea ce conduce la o organizare de tip arbore.
Există un director cu un statut special, directorul rădăcină (root directory), care
reprezintă originea de pornire în construcţia arborelui.
Comenzile care permit crearea şi manipularea unei astfel de structuri sunt comenzile
interne: md, rd, cd.
Directorul curent (lucru) este directorul în care se lucrează la un moment dat.
 Dispozitivul implicit (default driver), este dispozitivul pe care se caută un fişier sau
director dacă nu se specifică tipul dispozitivului.
Un disc în format MS-DOS este împărţit din punct de vedere funcţional în patru parţi:
▪ BOOT – zona în care se găseşte programul de încărcare al sistemului de operare,
localizată pe primul sector al primei piste (boot sector);
▪ FAT (File Allocation table) – conţine informaţiile cu ajutorul cărora se gestionează
spaţiul de pe disc;
▪ DIR (root directory) – directorul rădăcină;
▪ FILE – zonă alocată.
Zona DIR este organizată sub forma unui tabel care conţine pe fiecare linie toate
informaţiile necesare accesului la un fişier: nume, extensie, data şi ora la care au fost create,
adresa din FAT unde se găseşte informaţia de localizare fizică pe disc, etc. Fiecare astfel de
linie poartă denumirea de intrare director ( directory entry).
Calea de director (path), specifică modul de parcurgere în ordinea ierarhică a arborelui
de la rădăcină şi până la directorul dorit în care se găseşte fişierul specificat. Specificarea se
face prin scrierea numelor de subdirector de pe cale separate între ele prin caracterul “\”
(backslash).
Exemplu: (\CURS\GRUPA_1) Caracterul “\” singular specifică directorul rădăcină.
Pentru a referi complet un fişier se specifică numele unităţii de disc, calea de director şi
numele fişierului :
[Unitatea disc:] [cale] nume fişier [.extensie]
Exemplu: (C:\CURS\GRUPA_1\MANUAL.DOC).
Exista posibilitatea să se specifice un grup de fişiere prin aşa numitele nume generice,
utilizând un set de metacaractere (wildcards):
- ? se echivalează cu orice caracter dar numai unul pentru fiecare metacaracter
(studi?.txt, poate fi studiu.txt) ;
- * se echivalează cu orice caracter sau sir de caractere (studiu.*, poate fi studiu.txt)
Lansarea sistemului de operare MS-DOS.
Lansarea sistemului presupune existenta a trei fişiere: io.sys, msdos.sys, şi
command.com. Primele două fişiere au atributul hidden, (nu pot fi citite, copiate sau
executate prin comenzile obişnuite de manevrare a fişierelor).
Fişierul command.com este interpretorul de comenzi care preia comenzile introduse
de utilizator de la tastatură, le afişează pe ecran, le interpretează şi le execută.
Odată cu încărcarea sistemului de operare este căutat în directorul rădăcină (root),
fişierul de configurare config.sys. Acest fişier conţine comenzi speciale care permit
configurarea sistemului de operare în scopul utilizării lui cu diferite dispozitive şi programe
de aplicaţie.
După execuţia comenzilor din fişirul config.sys, este încărcat interpretorul de comenzi
command.com. Acesta preia controlul şi încearcă încărcarea şi execuţia unui fişier de
comenzi autoexec.bat.
Comenzi MS-DOS
Comenzile MS-DOS se împart în :
- Comenzi interne;
- Comenzi externe.
Comenzile interne, sunt comenzi care nu sunt deservite de fişiere executabile, ci sunt
rezolvate direct de către interpretorul de comenzi.
Se menţionează în continuare câteva dintre acestea:
▪ cd (change directory) – permite schimbarea sau afişarea directorului curent de pe
discul specificat sau implicit;
▪ cls (clear screen) – permite ştergerea ecranului;
 ▪ copy – permite copierea unuia sau mai multor fişiere pe un disc specificat;
▪ date - permite modificarea sau vizualizarea datei curente a sistemului;
▪ del (delete) – şterge fişierul cu numele specificat;
▪ dir (directory) – listează toate intrările sau numai cele specificate dintr-un director, fie
ele fişiere sau subdirectoare;
▪ md (make directory) – creează un director;
▪ path – se poziţionează o cale de căutare a comenzilor;
▪ ren (rename) – schimbă numele fişierului specificat;
▪ rd (remove directory) – şterge subdirectorul specificat;
▪ type – afişează conţinutul fişierului specificat la dispozitivul standard de ieşire CON;
▪ ver (version) – afişează numărul de versiune a sistemului de operare.
Comenzi externe, sunt deservite de programe aflate sub forma de fişiere executabile pe
disc. Se menţionează în continuare câteva dintre acestea:
● attrib – poziţionează sau afişează atributele read-only şi/sau archive ale fişierelor
specificate;
● chkdsk – analizează directoarele şi tabela de alocare a discului specificat sau a celui
implicit şi afişează un raport al stării discului;
● diskcopy – copiază conţinutul unui disc flexibil sursă pe un disc flexibil destinaţie;
● fc – compară conţinutul a doua fişiere şi raportează eventualele diferente între acestea;
● format – iniţializează discul din unitatea specificată, sau implicită la un format
acceptat de sistemul de operare; analizează întregul disc pentru detectarea cluster-
elor (unităţi de alocare a spaţiului pe disc) defecte pe care le marchează în tabela de
alocare FAT (File Allocation Table); creează şi iniţializează directorul rădăcină,
tabela de alocare a fişierelor şi programul încărcător al sistemului (boot-ul);
● mem - afişează cantitatea de memorie utilizată şi neutilizată, listează zonele de
memorie alocată şi nealocată, precum şi programele încărcate în memorie;
● print – tipăreşte fişiere de text la imprimantă în timp ce se execută alte comenzi pe
calculator (tipărire în paralel cu operarea – background);
● tree – listează cu ajutorul setului de caractere semigrafice toate căile găsite pe discul
specificat, opţional şi numele fişierelor din fiecare subdirector .
Utilitarul Norton Commander
Standardul MS-DOS a generat apariţia de numeroase programe utilitare, proiectate în
scopul facilitării utilizării PC-urilor, printre acestea se menţionează Norton Commander.
Lansarea în execuţie se realizează prin tastarea comenzii nc la prompterul MS-DOS:
C:\NC>nc <Enter>
Pentru a se lansa în execuţie, trebuie îndeplinită una din condiţiile:
- calea din care se lansează să fie calea în care s-a instalat programul;
- să existe o comandă path în fişierul autoexec.bat, în care să fie specificată calea în
care s-a instalat utilitarul.
După lansarea în execuţie, pe ecran se prezintă interfaţa cu utilizatorul, care include
doua ferestre: stânga (left) şi dreapta (right), în care este afişat conţinutul directoarelor
(numele de directori sunt afişate cu litere mari, iar numele de fişiere cu litere mici).
Pe penultima linie apare prompterul, ceea ce face posibilă lansarea oricărei comenzi
DOS. Ultima linie conţine tastele funcţionale de la F1 la F10, fiecare având o semnificaţie
înscrisă într-un dreptunghi.
Mutarea marcatorului luminos de la o fereastră la alta se realizează cu tasta <tab> sau
cu mouse-ul. Marcatorul luminos are rolul de a indica fişierul sau subdirectorul la care se face
referirea. In cadrul unei ferestre marcatorul se mişcă acţionând tastele de deplasare a
cursorului sau cu mouse-ul.
 Meniul principal se activează acţionând tasta <F9>. La selectarea unui meniu se
deschide o lista cu opţiuni, se selectează opţiunea dorită după care se acţionează tasta <Enter>
5.2. Sistemul de operare Windows
Sistemul de operare Windows, este un sistem de operare multitasking, ceea ce înseamnă
că permite execuţia mai multor programe în acelaşi timp.
Sistemul de operare Windows a devenit cel mai folosit sistem de operare. Acest sistem
pune la dispoziţia utilizatorului o interfaţă grafică prietenoasă (GUI – Graphical User
Interface) bazată pe ferestre. Utilizând sistemul Windows se pot constata cu uşurinţă
caracteristicile de interfaţă comune tuturor programelor Windows:
● tot ceea ce afişează un program Windows pe ecran este cuprins în spaţiul ferestrei sale
(o zonă dreptunghiulară de pe ecran şi este identificată printr-o bară de titlu) pe care
o poate deplasa şi redimensiona;
● interacţiunea utilizatorului cu un program Windows se efectuează prin intermediul
unor obiecte grafice afişate pe suprafaţa ferestrei aplicaţiei: meniuri, cursoare,
butoane de comandă şi de opţiune, căsuţe de opţiune, bare de defilare, etc.;
● majoritatea aplicaţiilor au o interfaţă atât cu tastatura, cât şi cu mouse-ul;
● pot fi în lucru simultan mai multe programe;
● se pot schimba date între programe.
Dosarul (folder) permite definirea unui container în care se pot păstra fişiere, aplicaţii
sau alte dosare. Dosarul este un mecanism de organizare logică, la nivelul interfeţei a
diferitelor entităţi cu care lucrează sistemul de operare, inclusiv a fişierelor.
La pornirea calculatorului, se încarcă sistemul de operare Windows 95 care afişează pe
ecranul calculatorului (desktop), interfaţa Explorer. Interfaţa Explorer este formată din:
icoane (Pictograme) care sunt mici desene reprezentative pentru diferite entităţi cu care
lucrează Windows (containere cu posibilităţi ale sistemului, aplicaţie, fişier, dosar, unitate de
disc etc), afişate pe ecran.
Prezentarea unor containere:
● My computer conţine toate componentele sistemului oferind accesul către acestea.
Componentele sunt reprezentate sub forma unor pictograme: câte una pentru fiecare
unitate de disc din sistem (discurile conţin dosare iar dosarele conţin fişiere si/sau
alte dosare), o pictogramă pentru imprimantele instalate (Printers), o pictogramă
pentru celelalte componente ale sistemului: monitor, mouse, tastatură, placa de sunet,
placa multimedia etc (Control Panel);
● Recycle Bin (coşul de gunoi) conţine fişiere şterse pe care sistemul Windows le
salvează în acest container de unde se pot recupera. Golirea completă a containerului
se face efectuând clic cu butonul din dreapta mouse-ului pe pictograma cores-
punzătoare şi selectarea opţiunii Empty Recycle Bin.
Ştergerea unui anumit fişier se realizează prin selectarea fişierului respectiv, efectuarea
unui clic cu butonul din dreapta mouse-ului şi selectarea opţiunii Delete. Ştergerea conţinutului
containerului sau a unui fişier se poate realiza şi utilizând meniul corespunzător.
Se pot crea rapid pictograme pe ecranul calculatorului pentru: aplicaţie, fişier, dosar etc.
Pentru aceasta, într-o zona liberă de pe ecran, se executa clic cu butonul din dreapta mouse-
ului şi din meniul contextual se aleg opţiunile New apoi Shortcut., în caseta de dialog Create
Shortcut Command line se introduce numele unităţii de discuri sau se executa clic pe
butonul Browse, se parcurg dosarele pentru a alege aplicaţia/fişierul, se execută clic pe
butonul Next, se scrie numele pictogramei şi se execută clic pe butonul Finish. Pentru a şterge
o pictogramă, se trage peste pictogramă Recycle Bin.
Cu ajutorul mouse-ului se pot muta pictograme prin metoda de trage şi plasează (drag
and drop); se selectează o pictogramă prin efectuarea unui clic pe aceasta şi ţinând butonul
mouse-ului apăsat, se deplasează pictograma în locul dorit.
 Butoanele mouse-ului au următoarele roluri;
1. un singur clic stânga se foloseşte pentru deschiderea meniurilor derulante (butonul
Start, orice fereastra de pe bara de aplicaţii, butoanele din dreapta sus ale oricărei
ferestre deschise sau butoanele din casetele de dialog: OK, Cancel, etc.)
2. efectuarea unui dublu clic pe pictograma corespunzătoare este folosită pentru
deschiderea unui fişier, program, unitate de disc etc.
3. clic cu butonul din dreapta în doua situaţii:
▪ dacă cursorul mouse-ului se află pe suprafaţa de lucru, va apare un meniu derulant,
din care se pot selecta comenzi specifice meniului principal;
▪ dacă cursorul mouse-ului se află pe una din pictograme, va fi afişat un meniu ce
conţine comenzi specifice aplicaţiei corespunzătoare pictogramei.
Bara de aplicaţii (taskbar)
Aceasta se găseşte în partea inferioară a ecranului. Dacă se indică un punct liber pe
bara, aceasta se poate glisa în orice poziţie a ecranului.
Bara de aplicaţii conţine:
● butoane de aplicaţii (task button), câte un buton pentru fiecare aplicaţie activă. Pe
buton apare pictograma aplicaţiei şi numele acesteia. Dacă aplicaţia lucrează cu fişiere,
se trece şi numele acestora (W Microsoft Word - sistem.doc). Se poate efectua
operaţia de comutare de aplicaţii (task switching) ceea ce înseamnă trecerea de la o
aplicaţie la alta, fără să se închidă aplicaţia precedentă; trecerea se face prin acţionare
buton stânga mouse;
● zona pentru configurare (Settings) conţine pictograme pentru configurarea unor
elemente ale sistemului. Prin indicarea cu mouse-ul a unei pictograme, se va deschide o
casetă de informare (Tooltip) în care este afişat numele parametrului controlat.
Dacă se execută dublu clic pe pictogramă, se deschide o casetă de dialog care permite
utilizatorului sa modifice parametrii. Caseta de dialog poate fi închisă fără să se modifice
parametrii prin executarea unui clic in exteriorul ei.
Dacă calculatorul are o placă de sunet, pe bara de aplicaţii este afişată o pictogramă
(difuzor), prin indicarea pictogramei, în caseta de informare va fi scris mesajul Volume. Dacă
se execută clic pe aceasta pictogramă se va afişa o casetă cu un potenţiometru, care permite
modificarea valorii volumului; dacă se executa dublu clic se deschide caseta de dialog Volum
Control prin intermediul căreia se pot modifica parametrii ai plăcii de sunet.
Există de asemenea pictograma care afişează ora preluată din sistem sub forma unui
ceas digital (Clock), prin acţionare clic mouse pe pictogramă, se deschide caseta de informare
în care se afişează data; dacă se execută dublu clic pe pictogramă se deschide caseta de dialog
Date/Time Properties prin intermediul căreia se poate actualiza data sistemului;
Meniul Start
Cu Butonul Start se deschide meniul Start. Meniul Start se poate deschide şi prin
acţionarea tastei cu desenul specific Windows-ului (fereastra) de pe ultimul rând al unor
tastaturi.
Se prezintă pe scurt unele submeniuri ale meniului Start:
● Shut Down permite oprirea calculatorului. Sistemul salvează automat modificările
efectuate;
● Run permite introducerea numelui unui program pentru a-l lansa în execuţie
● Help prezintă instrucţiuni de utilizare a sistemului Windows şi oferă explicaţii pentru
comenzile uzuale;
● Find este o opţiune pentru căutarea unui fişier după nume, dată sau o secvenţă de
conţinut;
● Documents, permite utilizatorului gasirea rapida a unei liste cu ultimele documente
folosite;
 ● Programs conţine mai multe meniuri, printre care:
- Accessories,: Paint brush, Fax, Games, Multimedia, Systems Tools, Calculator,
programe de editare texte, programe de editare grafică etc.
- Windows Explorer permite organizarea documentelor.
Pentru lansarea aplicaţiei Explorer se efectuează clic pe butonul Start, se selectează
Programs apoi Windows Explorer sau dacă există pictogramă pe Desktop, se efectuează
dublu clic pe aceasta. Ca urmare, în panoul din partea stângă sunt afişate pictogramele
Desktop-ului.
Fereastra din dreapta afişează conţinutul discului sau al folderului selectat în fereastra
din stânga.
Semnul „+” afişat în fata unei unităţi de disc sau a unui folder indică faptul că există
niveluri suplimentare, are alte foldere sau conţine fişiere, care nu sunt afişate.
Semnul „-” afişat în fata unei unităţi de disc sau a unui folder indică faptul că nivelul
poate fi restrâns printr-un clic dublu de mouse (nu se mai afişează obiectele din subordine).
Pentru obţinerea informaţiilor suplimentare despre un fişier sau folder, se selectează
elementul dorit şi se execută clic pe butonul din dreapta. Apare o listă de opţiuni. Se
selectează Properties.
Crearea folderelor:
1. se selectează unitatea de disc şi poziţia noului folder;
2. se alege File New Folder;
3. se introduce un nume pentru folder şi <Enter> .
Copierea, mutarea şi ştergerea folderelor şi fişierelor:
Există două metode:
● „decupează/copiază şi inserează” (cut/copy, paste);
● „deplasează şi aşează (drag and drop”)..
Transferul se face prin intermediul unei zone de memorie internă, comună mai multor
aplicaţii, numită Clipboard.
Metoda „decupează/copiază şi inserează”:
1. se selectează fişierul care se doreşte sa fie mutat sau copiat
2. se alege Edit Cut sau se efectuează clic pe butonul din dreapta mouse-ului şi se
selectează Cut din meniul care apare. Pentru copiere se alege: Edit Copy;
3. se deschide folderul destinaţie
4. se alege Edit Paste sau se efectuează clic pe butonul din dreapta mouse-ului şi se
selectează Paste din meniul care apare pentru înserarea fişierului la destinaţie;
5. daca fişierul există deja, va apare o casetă de dialog în care utilizatorul este întrebat
dacă doreşte înlocuirea fişierului existent cu fişierul sursă.
Metoda „ deplasează şi aşează”:
1. se selectează fişierul care se doreşte să fie mutat sau copiat;
2. pentru a muta fişierul se menţine apăsat butonul mouse-ului şi tasta <Shift> şi se
deplasează fişierul în noua poziţie. Pentru a copia fişierul, se menţine apăsat butonul
mouse-ului şi tasta <Ctrl> şi se deplasează fişierul în poziţia dorită;
3. daca fişierul există deja, va apare o casetă de dialog în care utilizatorul este întrebat
dacă doreşte înlocuirea fişierului existent cu fişierul sursă.
Dacă se doreşte mutarea unui folder cu toate folderele şi fişierele pe care le conţine, se
selectează folderul respectiv şi se foloseşte metoda „deplasează şi aşează” pentru a-l plasa în
noua poziţie.
Ştergerea unui folder sau fişier:
1. se selectează fişierul sau folderul care se doreşte să fie şters;
2. se acţionează <Del>
 3. se confirmă ştergerea prin selectarea butonului OK din caseta de dialog care apare.

Fereastra (Window).
Fereastra este o zonă dreptunghiulară de dimensiuni diferite de pe ecran. Pot exista mai
multe ferestre, fiecare corespunzând unei aplicaţii.
Dacă la un moment dat sunt deschise mai multe ferestre pe ecran, una singura este
fereastra activă. Aplicaţia activă corespunde aplicaţiei care primeste comenzile care se dau
de la un dispozitiv de intrare.
Fereastra se compune din următoarele elemente:
● Bara de titlu (Title bar) pe care se afişează numele aplicaţiei sau al documentului
deschis în fereastră. Bara de titlu la o fereastră activă este afişată într-o culoare
diferită de a celorlalte ferestre de pe ecran.
● Titlul ferestrei este afişat în bara de titlu. In funcţie de tipul ferestrei, poate fi numele
unei aplicaţii, al unui dosar, al unui fişier etc.
● Bara cu titluri de meniuri (Menu bar) afişează pe orizontală lista cu meniurile
disponibile. Meniurile la rândul lor sunt formate din liste de comenzi care acţionează
în aplicaţia sau documentul deschis în fereastră.
● Bara cu instrumente (Toolbar) este afişată sub bara de meniu, este o bară cu
butoane ce conţin pictograme ale unor comenzi care pot fi comandate şi din meniu.
Bara apare numai la anumite ferestre de aplicaţie (Word, Excel etc).
● Bara de stare (Status Bar) este afişată în partea inferioară a ferestrelor de aplicaţii şi
afişează diferite informaţii referitoare la acţiunile din aplicaţie de exemplu: o scurtă
descriere a comenzii care este curent selectată.
● Butonul meniului de control (Control Menu Box) situat în partea stângă a barei de
titlu a ferestrei; conţine opţiuni pentru manipularea ferestrei. Este util când
manipularea ferestrei se face folosind tastatura.. Pictograma afişată de acest buton
este pictograma aplicaţiei care lucrează în fereastră.
Există patru butoane situate în partea dreaptă a barei de titlu a ferestrei, ele pot fi acţionate
numai cu mouse-ul:
● Butonul de minimizare (Minimize button) este folosit pentru micşorarea ferestrei la
nivel de pictograma (butonul conţine simbolul -).
● Butonul de maximizare (Maximize button) este folosit pentru redimensionarea
ferestrei până la ocuparea întregului spaţiu disponibil ce delimitează fereastra (butonul
conţine simbolul • ).
● Butonul de restaurare (Restore button) apare în locul butonului de maximizare
după operaţia de maximizare, are ca efect refacerea ferestrei la dimensiunea pe care a
avut- ).
● Butonul de închidere (Close button) este folosit pentru închiderea ferestrei. până la
).
Bara de derulare pe verticală şi bara de derulare pe orizontală (Scroll bar) sunt
folosite pentru deplasarea ferestrei peste obiectele afişate (text, pictograme etc); conţin
butoane săgeţi (scrool arow) şi cursoare mobile (scroll box) care pot fi acţionate numai cu
mouse-ul. Butoanele cu săgeţi permit defilarea conţinutului ferestrei în sensul săgeţii.
Cursorul mobil arată poziţia ferestrei relativ la conţinut.
Bordura ferestrei (Border) este o bara subţire care delimitează fereastra şi care poate
fi agăţată cu mouse-ul pentru redimensionarea ferestrei pe verticală sau pe orizontală.
Colturile ferestrei (Corner) sunt zonele de bordura din cele patru colturi ale ferestrei.
Sunt folosite la redimensionarea ferestrei cu ajutorul mouse-ului pe orizontală şi verticală în
acelaşi timp.
 Cursorul mouse-ului (Pointer) este un semn grafic care arată poziţia mouse-ului pe
ecran şi care urmăreşte deplasarea mouse-ului pe masa reală (pad). In funcţie de operaţia care
înseamnă
că se execută o operaţie şi utilizatorul trebuie să aştepte până se execută aceasta pentru a putea
să folosească din nou mouse-ul).
Punctul de înserare (Insertion Point) este un semn grafic care indică poziţia în care
poate fi scris un text sau înserat un desen într-un document.
Suprafaţa de lucru (Working area) este zona în care aplicaţia sau documentul
afişează obiecte sau informaţii.
Clasificarea ferestrelor
Ferestrele pot fi de aplicaţie sau de document:
● Ferestrele de aplicaţie conţin aplicaţiile în curs de execuţie. Sub bara de titlu a
ferestrei se află pe orizontală bara cu titluri de meniuri.
● Ferestrele de document sunt situate în interiorul ferestrelor de aplicaţie: au o bară cu
numele documentului, dar nu au o bară cu titluri de meniuri (sunt acţionate meniurile
ferestrei de aplicaţie).
Meniurile
Meniurile conţin o lista cu opţiuni pe care calculatorul le poate executa. Opţiunile pot fi:
titlu de submeniu, o comanda de operaţie sau o valoare a unui parametru. Utilizând mouse-ul
sau tastatura se alege opţiunea necesară.
Meniul poate fi dezactivat ceea ce înseamnă că nu permite accesul la opţiuni sau
activat, în care caz permite accesul la opţiuni.
Alegerea unei opţiuni din meniu produce o anumită acţiune, astfel:
● Dacă opţiunea este un titlu de submeniu, se va afişa o listă de opţiuni;
● Dacă opţiunea este o comandă de operaţie, se va declanşa o anumită acţiune a
calculatorului;
● Dacă opţiunea este o valoare a unui parametru, prin alegerea ei i se va atribui
parametrului valoarea precizată prin opţiune. Dacă parametrul poate lua mai multe
valori, se foloseşte un grup de opţiuni de meniu de tip butoane radio (butoane de
opţiuni) care la un moment dat permit activarea unei singure opţiuni
din grup.
● Dacă parametrul poate lua doar două valori, se foloseşte o opţiune de tip comutator,
la o alegere se activează şi atribuie parametrului valoarea „adevărat”, iar la
următoarea alegere se dezactivează şi atribuie parametrului valoarea „fals”.
● In titlul meniului sau în opţiunea de meniu, una din litere este subliniată şi se numeşte
litera de identificare, ea poate fi utilizată pentru a deschide un meniu sau pentru a
alege o opţiune din meniu.
Ferestrele de aplicaţie dispun de mai multe meniuri:
Meniul principal (pull-down), afişează titlurile de meniuri pe orizontală în bara de
meniuri. Prin deschiderea unui meniu din lista de meniuri, se afişează sub acesta un
alt meniu, numit meniu derulant (pop-up menu) care conţine o liste opţiuni. Se
poate deschide meniul pull-down executând clic cu mouse-ul sau acţionând tasta Alt
sau F10 şi folosind tehnica barei selectoare sau a literei de identificare.
Convenţii în reprezentarea opţiunilor:
▪ opţiunea scrisă cu culoare gri nu este disponibilă pentru aplicaţie (nu sunt asigurate
condiţiile necesare pentru executarea comenzii);
▪ din dreapta numelui opţiunii semnifica faptul că opţiunea este un titlu de
submeniu, ceea ce înseamnă că se va deschide un alt submeniu;
▪ opţiunea urmată de trei puncte … , afişează o casetă de dialog (dialog box) pentru ca
utilizatorul să furnizeze informaţii suplimentare pentru executarea comenzii;
 ▪ din stânga opţiunii are efect de comutator; prezenta bifei înseamnă ca opţiunea
este activată;
▪ combinaţia de taste din dreapta opţiunii, numită scurtătură (shortcut keys) se
foloseşte pentru a executa o comandă directă (de exemplu copy Ctrl+C ).
Meniul de control
Meniul de control este identificat prin butonul aflat în coltul din stânga sus al ferestrei;
apare la ferestre şi la butoanele ferestrelor minimizate şi conţine comenzi pentru manipularea
ferestrelor şi butoanelor.
Se deschide cu clic pe meniul de control al ferestrei, clic pe butonul ferestrei dacă este
meniul de control al butonului unei ferestre document minimizate sau clic cu butonul din
dreapta pe butonul ferestrei minimizate dacă este meniul de control al butonului unei ferestre
de aplicaţie minimizate.
Dacă se utilizează tastatura, se acţionează combinaţiile de taste Alt+Spaţiu pentru
ferestre de aplicaţie sau butonul ferestrei minimizate şi Alt+- pentru o fereastră.
Opţiuni ale meniului:
▪ Restore reface fereastra la dimensiunea pe care a avut-o înainte de operaţia de
maximizare sau minimizare;
▪ Move permite deplasarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;
▪ Size permite redimensionarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;
▪ Minimize reduce fereastra la un buton;
▪ Maximize redimensionează fereastra la dimensiunea maximă;
▪ Close (Alt+F4), închide fereastra.
Meniul de comenzi rapide (shortcut menus)
Acest meniu se deschide executând clic cu butonul din dreapta pe un obiect, ca urmare
se afişează o listă cu comenzi specifice obiectului (fişier, bară de aplicaţie, ecranul), după cum
urmează:
● obiectul este un fişier, meniul conţine comenzi printre care: copiere, mutare, ştergere;
● obiectul este bara de aplicaţii, meniul conţine opţiuni pentru manipularea ferestrelor
de aplicaţii;
● obiectul este ecranul (un punct liber pe acesta), meniul conţine comenzi pentru
manipularea obiectelor de pe ecran (pictograme, dosare) etc.
Caseta de dialog (dialog box)
Caseta de dialog este o zona de afişare care se suprapune peste imaginea curentă. Prin
intermediul casetei, sistemul informează uţilizatorul despre operaţia pe care o execută, despre
un incident avut în timpul executării operaţiei sau cere informaţii suplimentare pentru
executarea unei operaţii.
Dialogul se poate realiza prin intermediul unor obiecte de pe ecran:
- textul explicativ;
- zona de editare;
- butoanele radio;
- comutatoare;
- declanşatoare;
- liste.
Caseta de dialog este formată din:
● Bara de titlu a casetei care defineşte acţiunea care a determinat apariţia casetei de
dialog. Caseta se poate deplasa glisând cu mouse-ul bara de titlu;.
● Butonul de închidere plasat în extremitatea dreapta a barei de titlu şi marcat cu
, se foloseşte pentru închiderea casetei de dialog (se executa clic pe
buton);
● Butonul de Help plasat în partea dreapta a barei de titlu, lângă butonul de închidere şi
marcat cu simbolul ? se foloseşte pentru a obţine informaţii despre obiectele din
casetă. Se executa clic pe buton şi ca urmare cursorul mouse-ului va lua forma
butonului, apoi se indică obiectul din casetă pentru care utilizatorul doreşte sa aibă
informaţii şi se execută clic cu mouse-ul pe acesta, informaţiile se afişează într-o
casetă;
● Zona de obiecte conţine obiecte folosite pentru dialog. Sunt obligatorii textul
explicativ şi declanşatoarele. Obiectele pot fi organizate în secţiuni; fiecare secţiune
are un titlu, secţiunea se deschide efectuând clic pe titlul ei.
Obiectele din zona de obiecte:
● Textul explicativ care informează utilizatorul despre dialogul iniţiat;
● Zona de editare text (Text box), în care poate fi scris un text (nume de fişier, nume
de director, sir de caractere,…). Dacă trebuie scrisă o valoare numerică, se foloseşte
caseta de editare care este prevăzută cu un buton de incrementare marcat cu simbolul
şi unul de decrementare marcat cu simbolul ;
● Lista permite stabilirea valorii unui parametru ce poate lua mai multe valori. Numele
listei reprezintă parametrul pentru care se stabileşte valoarea, iar într-un dreptunghi
se afişează o listă de nume ce reprezintă valori pe care le poate lua parametrul (nume
de fişiere, nume de dosare, nume de unităţi de disc, nume de fonturi etc.). Se alege un
nume din listă atribuind astfel o valoare parametrului. Dacă lista este prea lungă se
folosesc barele de derulare (verticală / orizontală).
● Lista poate fi:
- Simplă, în care se afişează mai multe elemente din listă. In general este însoţită de
o zonă de editare text, în care va fi scris numele ales din listă sau în care se poate
scrie numele de la tastatură.
- Ascunsă, în care se afişează un singur element din listă şi el corespunde valorii
actuale a parametrului. Pentru a vizualiza conţinutul listei se executa clic pe
butonul marcat cu simbolul sau se acţionează tasta .
6. BIROTICA

Firma Microsoft a creat pentru sistemul de operare Windows 95 pachetul de programe

Microsoft Office care conţine mai multe aplicaţii:
· Microsoft Word;
· Microsoft Power Point;
· Microsoft Outlook;
· Microsoft Excel;
· Microsoft Access.
▪ Procesorul de texte Word este un program puternic pentru prelucrarea textelor şi
organizarea lor sub forma de tipăritură: comunicări, broşuri, etc.
▪ Programul de grafică Power Point permite realizarea prezentărilor pentru
retroproiector, proiecţii utilizând calculatorul.
▪ Programul pentru gestionarea foilor de calcul Excel este un program care permite
prelucrarea datele sub formă de tabele şi reprezentarea lor grafică.
▪ Sistemul de gestiune a bazelor de date Access este un program specializat în construirea
şi încărcarea bazelor de date şi conţine proceduri de consultare şi interogare rapida a
datelor înregistrate.
▪ Aplicaţia Outlook permite organizarea corespondentei şi planificarea activităţilor într-
o agendă.
Folosirea aplicaţiilor din pachetul Microsoft Office are următoarele avantaje:
· Aplicaţiile lucrează folosind aceleaşi concepte şi metode.
· Aplicaţiile comunică între ele prin intermediul aceloraşi proceduri şi nu apar probleme
de incompatibilitate.
Aplicaţiile din pachetul Microsoft Office prezintă următoarele avantaje:
· Sistemul de meniuri conţine pentru toate aceste 5 aplicaţii aceleaşi 9 meniuri verticale:
File, Edit, View, Insert, Format, Tools, Table / Date / Draw, Window, Help.
· Folosesc aceleaşi taste scurtături (shortcut) pentru opţiunile comune din meniuri: Ctrl
+ C pentru Copy, Ctrl + N pentru New, etc..
· Informaţiile suplimentare despre fişierele de date administrate de fiecare aplicaţie sunt
aceleaşi.
· Folosesc rigle pentru poziţionarea mai uşoară a fişierului de
· date.
Aplicaţiile Microsoft Office dispun de instrumente de ajutor sub formă de:
· Proceduri expert _ Wizard sunt instrucţiuni prin care sunt realizate fişiere de stare de
date complexe;
· Previzualizări – Previews, arată pe ecran aspectul fişierului de date aşa cum vor fi
listate la imprimantă;
· Demonstraţii – Demos arată, la cerere, cum trebuie procedat la execuţia unei lucrări
mai complexe.
6.1. Prelucrarea textelor şi documentelor
Pentru prelucrarea simplă a textelor pot fi folosite editoarele de texte Notepad şi Word
pad care se găseşte în dosarul Accessories. Fişierele cu texte au extensia cu .txt. Acest sistem
de lucru este mai puţin folosit în prezent.
Pentru prelucrarea documentelor, care implicit conţin şi texte, se foloseşte cu precădere
programul Microsoft Word, ce poate fi activat după clicare cu mouse-ul a butonului Start şi
apoi a butonului Microsoft Ofice/Programs şi în final activarea butonului Microsoft Word.
Aşa cum s-a prezentat mai sus, cele 9 meniuri verticale utilizate de Microsoft Word
sunt:
 · Files, care conţine opţiuni pentru lucrul cu fişierele pe care le creează şi le actualizează
programul;
· Edit, care conţine opţiuni pentru operaţii de editare;
· View, care conţine opţiuni pentru prezentarea după dorinţă a paginii de lucru pe ecran;
· Insert, asigură introducerea anumitor date, paginaţii etc.;
· Format, care asigură formatarea şi aşezarea paragrafelor în cadrul paginii;
· Tools, care conţin o serie de facilităţi pentru lucrul cu documentele;
· Table, folosit pentru realizarea de tabele;
· Window, asigură facilităţi de folosirea ecranului;
· Help, pentru asigurarea de informaţii suplimentare, la cerere, de folosirea programelor
windows.
Meniul Files după activare conţine următoarele opţiuni:
New Deschide un fişier document nou.
Open Deschide un fişier document existent.
Close Inchide ultimul fişier pe care s-a lucrat.
Save Salvează ultimele modificări şi completări din fişier.
Save As Salvează fişierul în lucru sub altă denumire sau tip, sau fişierul nou este denumit de
utilizator.
Versions Permite salvarea pe disc a documentului de lucru în mai multe versiuni, denumirea
fiind completată automat sau la cerere cu specificatorul de versiune
Page Setup Stabileşte formatul documentului (portret sau culcat), stabilirea marginilor la
tipărire şi adăugarea de anteturi şi subsoluri.
Print Preview Permite vizualizarea documentului pentru aranjarea corectă în format, înainte de
tipărirea lui.
Print Permite tipărirea întregului document, a unei pagini sau a mai multor pagini din
fişier, în unul sau mai multe exemplare. Aici se face şi nominalizarea printerului
folosit.
Send To Se poate transmite fişierul pe suport disketa, la fax, la un alt sistem de transmitere
prin modem ca E-mail.
Properties Conţine informaţii generale despre fişier: tip, localizare, mărime, data creării, data
ultimei modificări, accesări sau printări. Cu opţiunea Summary se pot înregistra
informaţii privind titlul, subiectul, autorul, se pot atribui categorii şi chei de cautere,
comentarii. Prin opţiunea Statistics se vizualizează informaţii despre conţinutul
documentului ca număr pagini, paragrafe, cuvinte, caractere, etc
Exit Inchide aplicaţia Word
Meniul Edit după activare conţine următoarele opţiuni:
Undo Typing Anulează ultima corectură în document.
Repeat Typing Revine la ultima corectură
Cut Taie paragraful selectat care poate fi recuperat sau poate fi transmis în altă parte
cu comanda Paste.
Copy Copiază paragraful selectat.
Paste Aduce paragraful selectat prin Copy sau Cut la locul marcat de cursor.
Paste special Aduce, paragrafe selectate ce conţin date, imagini etc,. din alte programe speciale,
la locul marcat de cursor.
Paste as Aduce paragrafe din baze de date sau alte surse de date la locul marcat de cursor
Hyperlink care, prin legătura definită, vor fi actualizate conform sursei iniţiale. .
Clear Şterge paragraful selectat fără să poată fi transferat în altă parte.
Select All Selectează tot conţinutul fişierului pentru care se doreşte modificarea de mărimi,
forme şi culori de litere, şi alte modificări dorite a se efectua pe documentul întreg.
Find Găseşte un cuvânt sau o expresie din fişier.
Replace Inlocuieşte un cuvânt sau sector cu altul dorit.
Go To Trimite cursorul la o pagină sau paragraf dorit.
Links Leagă un text vechi cu unul nou sau aduce figuri, grafice din alte fişiere sau din
acelaşi fişier.
Object Asigură loc pentru o figură desenată.
Meniul View după activare conţine următoarele opţiuni:
Normal Prezentarea normală a unei pagini din document. Se vizualizează bara metrică
orizontală
Online Layout Vizualizează documentul cu încadrarea stânga – dreapta în pagina definită cu Page
Setup
Page Layout Vizualizează documentul încadrat în chenarul paginii definite cu Page Setup,
vizualizează trecerea de la o pagină la alta, barele de defilare (orizontală şi
verticală)
Outline Se afişează structura documentului şi bara cu instrumente outline; se pot astfel
atribui diferite niveluri informaţiilor de pe ecran
Master Se afisează structura documentului şi bara cu instrumente master document; se
document afişează informaţiile pe diferite niveluri; se pot crea subdocumente; se pot insera
în document alte documente
Toolbars Afişează fereastra cu toolbars şi permite alegerea barelor şi butoanelor de
scurtături.
Ruler Afişează bara metrică superioară
Document Map Vizualizează planul documentului, astfel toate titlurile din document sunt
vizualizate într-o fereastră separată; fereastra se poate redimensiona utilizând
mouse-ul
Header and Permite înscrierea în fiecare pagină a documentului a textului de antet şi josul
Footer paginii.
Footnotes Permite înscrierea de note în josul paginii curente
Comments Permite înscrierea de comentarii
Full Screen Apare textul singur pe ecran.
Zoom Asigură mărirea sau micşorarea cu un anumit procent a mărimii paginii pe ecran.

Meniul Insert după activare conţine următoarele opţiuni:

Break Se marchează, forţat, sfârşitul de pagină, coloană sau secţiune nouă.
Page Number Permite inserarea numerotării paginilor din document. Se stabileşte locul scrierii
Date and Time Permite scrierea în document a datei sub forma dorită şi /sau a orei curente.
Auto Text Permite adăugarea de noi formulări în lista autotext, şi înscrierea, automat în
documentul de lucru la un loc prestabilit sau nu, a unei formulări din lista autotext
Field Deschide un tabel cu diferite informaţii, cu categorii şi câmpul de aplicaţie, care
selectate pot fi inserate în text
Symbol Pot fi înserate în document diferite simboluri care nu pot fi scrise de la tastatură.
Comment Permite introducerea de comentarii la text sau semnale sonore, care nu se tipăresc
în document.
Footnote and Permite introducerea de comentarii la subsolul sau sfârşitul textului. Se
endnote poziţionează cursorul la sfârşitul cuvântului care se va explicita, se alege simbolul
de marcaj al notei, după care se scrie conţinutul notei
Caption Permite numerotarea/codificarea tabelelor, figurilor, ecuaţiilor inserate în
document corelat cu numerotarea capitolelor
Cross- Se stabilesc legături pentru titluri de paragrafe, note,
reference
Draw Arc Se desenează un arc de cerc pe document
Index and table Se construiesc listele de figuri, tabele, ecuaţii, autori etc conform subferestrelor
afişate
Picture Introduce în text picturi selecţionate din subfereastra ce se ataşează.
Text Box Introduce în text o fereastră pentru text suplimentar.
File Se poate insera în document un fişier tip doc sau de alt tip
Object Permite inserarea de obiecte, deja create sau se construiesc cu diferite programe
specializate.
Bookmark Se denumeşte un bookmark
Hyperlink Se poate stabili o legătura cu alt fişier
Meniul Format după activare conţine următoarele opţiuni:
Font Permite alegerea tipului de literă, mărimea şi culoarea ei.
Paragraph Permite alinierea paragrafelor în pagină.
Buletts and Permite alegerea semnelor de marcare pentru paragrafe şi enumerări.
Numbering
Columns Permite scrierea textului selectat în două sau mai multe coloane.
Tabs Permite alinieri de paragrafe.
Drop Cap Permite ca prima literă a unui text selectat să fie mărită la nivelul a 2,3,4..
rânduri de text
Text Direction Permite scrierea textului vertical şi /sau orizontal.
Change Case Permite schimbarea în paragrafele selecţionate a literelor mari cu cele mici
şi invers.
Auto Format Permite restabilirea asupra unui întreg document sau pe o zona selectata a
formatelor selectate din sub ferestrele Autoformat, formatare automată
Stylle Galery Se poate selecta un anumit tip de prezentare a documentului ca de exemplu:
broşura, fax, comanda, scrisoare elegantă etc.
Style Se aplică un anumit mod de prezentare pentru paragrafele selectate
Background Se poate colora, aplica textura sau liniatura specială asupra fondului
documentului
Object Permite inserarea de obiecte, deja create sau se construiesc cu diferite
programe specializate.
Meniul Tools după activare conţine următoarele opţiuni:
Spelling and Verifică corectitudinea textului în limba selectată ca implicită pentru
Grammar editarea textului, de obicei este utilizată limba engleză.
Language Se selectează limba pentru aplicarea funcţiei de spelling and grammar
Word Count Vizualizează informaţii statistice despre docu-mentul în lucru
AutoSummarize Se analizează documentul şi se marchează paragrafele importante
AutoCorrect Pe textul selectat se pot opera automat sau la cerere corecturile selectate din
subferestre, se pot adaugă texte noi în lista autocorect
Track Changes Pe un document existent se pot trasa modificările operate, se acceptă sau se
resping modificări operate, se poate activa o operaţiune de comparare a
documentului activat cu un alt document
Merge Documents Operează în documentul curent preluări din documentul selectat care are
trasate actualizările cu procedura track changes
Protect Document Protejează documentul prin parolă, cu maximum 15 caractere.
Mail Merge Permite crearea de mesaje pentru E-mail, presupune a fi instalat modulul E-
mail Internet
Envelopes and Labels Permite editarea adreselor expeditor şi destinatar pe plicuri şi a paginilor de
scrisoare. Cu opţiunea Envelopes la documentul curent se creează imaginea
plic cu adresele expeditor şi destinatar pe aceeaşi faţă de plic. Cu opţiunea
Labels se creează un fişier de lucru Labels… cu etichetele solicitate.
Procedura de print a fişierelor de lucru se activează în timp ce procedura
Envelopes and Labels este activată.
Letter Wizard Se editează un document cu prima pagina de format plic, de dimensiune
standard, şi celelalte pagini constituind o scrisoare de format A4 având ca
baza un model selectat şi opţiuni din subferestrele afişate
Macro Se definesc şi construiesc macrouri în Vizual Basic
Templates and Add- Se afişează o fereastră ce actualizează stilul de organizare şi prezentare a
Ins documentului curent funcţie de documente model (template, de tip dot); se
 poate ca definiţia aleasă pentru documentul curent să fie sau nu adăugată în
fişierul model
Customize Permite adăugarea/revocarea de toolbars, comenzi, se stabileşte modul de
prezentare a acestora pe ecran
Options Permite alegerea unor opţiuni pentru comenzi word ca: Edit, View, Track
changes, Spelling and Grammer, Compatibility, Save, User

Meniul Table după activare permite următoarele opţiuni:

Draw Table Vizualizează bara Table and Border, cu instrumentele de construit şi formatat
tabele
Insert Table/Rows Introduce un tabel nou în continuarea textului. Apare o fereastră care
interoghează numărul de rânduri şi coloane dorite. Intr-un tabel existent
adaugă un rând sau mai multe
Delete Cells Apare o fereastră care interoghează pentru ştergerea unei celule, rând sau
coloană.
Merge Cells Uneşte 2 sau mai multe celule din rânduri consecutive intr-o singura celula
Split Cells Imparte celulele selectate de pe un singur rând conform opţiunii selectate ca
număr de coloane şi rânduri
Select Row Selectează rândul pe care se află celula selectată.
Select Column Selectează coloana pe care se află celula selectată.
Select Table Selectează întregul tabel.
Table Autoformat Permite restabilirea asupra unui tabel sau pe o zona selectata a formatelor
selectate din subferestre
Distribute Rows Permite accentuarea liniei primului rând
Evenly
Distribute Column Permite accentuarea liniei din dreapta a primei coloane
Evenly
Cell Heigt and With Se definesc dimensiunile pentru rânduri şi coloane
Headings Cuplarea / decuplarea atributului de titlu de tabelă
Convert text to Textul selectat se converteşte în tabel
Table
Sort Informaţiile selectate din tabelul selectat se pot sorta ascendent sau
descendent
Formula Permite construirea unei formule de calcul (adunare, medie aritmetica) în
celula activată şi stabilirea formatului pentru rezultat
Split Table Permite segmentarea unui tabel în două
Show Gridlines Se afişează sau nu liniile de reţea.
Meniul Window după activare conţine următoarele opţiuni:
New Window Se creează o a doua imagine a documentului selectat
Arrange All Se vizualizează pe ecran toate documentele active din lista
Split Permite să se împartă zona de lucru, să se vizualizeze bara metrică şi în locul
unde este plasat cursorul
Meniul Help după activare conţine următoarele opţiuni:
Microsoft Word Help Afişează fereastra de help
Contens and Index Afişează ferestre şi subferestre de selectare privind conţinutul şi indexul
funcţiei Help
What’s This? Permite afişarea definiţiei pentru un element selectat
Microsoft on the Web Activează Microsoft Explorer Web
WordPerfect Help Activează funcţia Help pentru procesorul de texte Word Perfect, dacă
aceasta este instalată
About Microsoft ….. Afişează ferestre şi subferestre prin care se dau informaţii despre Microsoft
- System Information şi Tecknical Support
 Aşa cum se observă din tabelele de mai sus, aplicaţia Word este un procesor de texte
profesional care asigură următoarele facilităţi:
▪ Crearea şi modificarea documentelor;
▪ Operaţii cu blocuri de texte;
▪ Inserarea tabelelor în document;
▪ Aranjarea textului în coloane;
▪ Inserarea obiectelor în document (diagrame, ecuaţii, desene, etc).
6.1.1. Operaţii cu fişiere document
Aplicaţia Word asigură următoarele facilităţi pentru operaţiile cu fişierele document:
▪ Crearea şi salvarea unui document;
▪ Deschiderea şi închiderea unui document;
▪ Protejarea documentului;
▪ Salvarea unui document într-un fişier pe disc;
a. Crearea şi salvarea unui document.
Pentru crearea unui document este activat meniul File şi se alege apoi opţiunea New.
Atenţie: Este bine ca în timpul redactării documentului, să fie mereu activată opţiunea
Save, pentru a salva pierderea conţinutului documentului la eventuale avarii în sistem.
Pentru salvarea documentului nou creat, se alege opţiunea Save As şi apoi se alege
Folderul (dosarul) în care acesta să fie înregistrat şi se scrie în zona de editare File name,
numele fişierului.
b. Deschiderea şi închiderea unui document.
Pentru deschiderea unui document este activat meniul File, se alege apoi opţiunea
Open, se alege documentul din dosarul în care el a fost înregistrat.
c. Protejarea documentului.
Este asigurată prin activarea meniului Tools alegerea opţiunii Protect Document.
6.1.2. Editarea documentului
Aplicaţia Word asigură următoarele facilităţi pentru editarea documentelor:
▪ Redactarea documentului;
▪ Operaţii de mutarea şi copierea blocurilor de text;
▪ Anularea şi reluarea unei operaţii de editare;
▪ Operaţii de căutare şi înlocuire;
▪ Transformarea literelor din text;
▪ Inserarea simbolurilor şi a câmpului în text;
▪ Realizarea tabelelor şi înserarea lor în document.
a. Redactarea documentului.
La redactarea unui document nou este activată opţiunea New din meniul File. Pentru
asigurarea unui ritm cursiv de scriere trebuie folosit în prealabil un program Dactilo care de
obicei se găsesc pentru scrierea în limba engleză.
Apoi se redactează în mod normal cu scrierea titlurilor cu litere mari (Upercase) şi a
textului cu litere normale. Se poate alege tipul de scriere de obicei Times New Roman sau
Curier şi mărimea literelor de 12, 13 sau 14 folosind opţiunea Font din meniul Format sau
de la bara cu unelte cu scrierea normală ce se afişează în susul paginii. Acest panou se obţine
din opţiunea Toolbars tasta Normal din meniul View.
Acest panou conţine o serie de casete care ajută la scrierea, salvarea şi Tipărirea
documentului.
b. Operaţii de mutarea şi copierea blocurilor de text.
Mutarea unei zone din document se realizează astfel:
· Se selectează zona dorită din document cu ajutorul mousului;
· Este activat meniul Edit şi apoi se alege cu mousul opţiunea Cut. Textul selectat este
radiat.
 · Este activată opţiunea Paste mută textul selectat în fişierul dorit, interogat de această
opţiune.
Copierea unei zone din document se realizează similar cu mutarea, dar este aleasă
opţiunea Copy în locul opţiunii Cut.
c. Anularea şi reluarea unei operaţii de editare;
Anularea unor operaţii anterioare, de obicei de radiere, poate fi obţinută activând
opţiunea Undo Typing din meniul Edit.
Revenirea la situaţiile anterioare anulării poate fi realizată cu opţiunea Repeat Typing
din acelaşi meniu.
d. Operaţii de căutare şi înlocuire;
Pentru operaţia de căutare a unui text sau o imagine într-un document se alege opţiunea
Find din meniul Edit. Apoi prin intermediul obiectelor din caseta de dialog Find se va
construi criteriul de căutare.
Pentru operaţia de căutare cu înlocuire se alege opţiunea Replace din cadrul aceluiaşi
meniu.
e. Transformarea literelor din text.
Se realizează cu opţiunile Font şi Change Case din meniul Format.
f. Inserarea simbolurilor şi a câmpului în text
Inserarea se realizează cu meniul Insert. Pentru simboluri este folosită opţiunea
Symbol.

6.2. Tipărirea documentului

Aplicaţia Word asigură următoarele facilităţi pentru tipărirea documentelor:
▪ Alegerea imprimantei la care se va tipări textul;
▪ Previzualizarea documentului;
▪ Stabilirea opţiunilor de tipărire;
▪ Executarea tipăririi.
a. Alegerea imprimantei la care se va tipări textul.
Se face la conectarea imprimantei sau în cazul unei reţele, prin alegerea imprimantei
dorite. Este folosită opţiunea Print din meniul File.
b. Previzualizarea documentului;
Previzualizarea este obţinută cu opţiunea Print Preview din acelaşi meniu.

c. Stabilirea opţiunilor de tipărire;

Este realizată cu opţiunea Print din acelaşi meniu.
e. Executarea tipăririi.
Este realizată cu opţiunea Print apăsarea tastei Enter.

6.3. Finisarea documentului pentru multiplicare

Aplicaţia Word asigură următoarele facilităţi pentru multiplicarea documentelor:
▪ Stabilirea dimensiunilor paginii fizice şi utile;
▪ Orientarea paginii;
▪ Numerotarea paginilor;
▪ Crearea anteturilor şi a subsolurilor de pagină;
▪ Crearea notelor de subsol şi a notelor de sfârşit.
a. Stabilirea dimensiunilor paginii fizice şi utile;
Se obţine folosind opţiunea Page Setup din meniul File. Activând
caseta Paper Size este aleasă mărimea fizică a paginii, de obicei
210 x 297 mm
 Dimensiunile utile ale paginii se obţin prin activarea casetei Margins alegând cotele de
margini ale paginii.
b. Orientarea paginii;
Orientarea paginii se obţine folosind opţiunea Page Setup din meniul File. Activând
caseta Paper Size este aleasă una din opţiunile: Portret sau Landscape.
c. Numerotarea paginilor;
Numerotarea paginilor se obţine folosind opţiunea Page Numbers din meniul Insert.
Numărul pagini poate apărea în partea de sus sau jos a paginii şi respectiv la dreapta, în centru
sau stânga paginii.
d. Crearea anteturilor şi a subsolurilor de pagină;
Pentru tipărirea unui antet care să apară pe fiecare pagină cu/sau fără prima pagină, sau
a unui text pentru subsolul paginii se activează opţiunea Header and Footer din meniul
View. Anteturile şi subsolurile de pagină pot să conţină atât texte cât şi imagini.
e. Crearea notelor de subsol şi a notelor de sfârşit.
Pentru a însera într-un document o notă de subsol sau o notă de sfârşit se stabileşte
modul de vizualizare Normal sau Page Layout. Se alege apoi opţiunea Footnote din cadrul
meniului Insert. Apoi se selecţionează din caseta de dialog opţiunea Footnote sau Endnote.

6.4. Prelucrarea imaginilor

Programul Paint foloseşte grafica bitmap, adică realizează o imagine din puncte
(pixeli), pentru fiecare pixel al desenului fiind memorat codul de culoare. Primele meniuri
folosite sunt asemănătoare cu cele de la programul Winword şi deci nu vor mai fi prezentate.
Apar caracteristice meniurile Image şi Options care sunt prezentate pe scurt în
continuare:
- Meniul Image permite următoarele modificări în desen: rotirea desenului, răsturnarea
pe verticală sau orizontală a lui, schimbarea dimensiunii desenului pe verticală sau
orizontală, inversează culorile, afişează atributele unui desen, etc.;
- Meniul Options permite editarea unui set propriu de culori, salvează paleta de culori,
etc.
Aplicaţia Word asigură următoarele principale facilităţi pentru prelu-crarea imaginilor prin
programul Paint din grupul de aplicaţii Accessories:
▪ Stabilirea dimensiunii desenului;
▪ Alegerea culorii fondului şi a culorii desenului;
▪ Alegerea şi folosirea unor instrumente de desen: pensula, rola, etc.;
▪ Alegerea tipului şi mărimii literelor înseriate în desen;
▪ Copierea şi mutarea zonei decupate sau a unui desen;
▪ Tipărirea desenului.
a. Stabilirea dimensiunii desenului.
Pentru alegerea dimensiunii desenului se foloseşte ca şi la programul Document,
opţiunea Page Setup din cadrul meniului File.
b. Alegerea culorii fondului şi a culorii desenului.
Pentru alegerea culorii fondului sau a desenului este folosită opţiunea Color Box din
meniul View sau panoul orizontal cu culori din stânga jos a desenului. Prima pictogramă
permite alegerea culorii pentru fond sau desen, iar celelalte permit alegerea culorilor de lucru.
c. Alegerea şi folosirea unor instrumente de desen: pensula, rola.
Pentru alegerea instrumentului de desenat este folosită opţiunea Tool Box din meniul View
sau din panoul vertical cu instrumente din stânga desenului. Tot din această casetă pot fi folosite şi
opţiunile de desenare: linie dreaptă, linie curbă, dreptunghi sau poligon, elipsa sau cercul.
d. Alegerea tipului şi mărimii literelor înseriate în desen.
 Pentru înserierea unui text este folosită opţiunea Text Toolbar din meniul View sau
caseta A din panoul vertical cu instrumente.
e. Copierea şi mutarea zonei decupate sau a unui desen.
Decuparea poate fi realizată prin selecţia prealabilă a unei porţiuni din desen folosind
opţiunea Clear Selection sau a întregului desen folosind opţiunea Select All din meniul Edit.
Decuparea poate fi realizată folosind casetele de selecţie neregulată sau dreptunghiulară din
panoul vertical cu instrumente.
Apoi sunt activate opţiunile Copy şi respectiv Paste din meniul Edit pentru a transfera
copia la fişierul sau locul dorit din acelaşi fişier.

f. Tipărirea desenului.
Se execută practic aceleaşi operaţii de la tipărirea unui document.
7. PRELUCRAREA FOILOR DE CALCUL
Pentru prelucrarea datelor care necesită calcule, reprezentări sub formă de grafic sau
sortări se utilizează programe specializate în prelucrarea foilor de calcul (spread sheet
program), aşa cum este Microsoft Excel,.
Ca şi WinWord, EXCEL are nouă meniuri verticale; opt cu aceeaşi denumire (File,
Edit, View, Insert, Format, Tools, Window, Help) şi semnificaţie, dar diferind mai mult sau
mai puţin în cazul funcţiilor ataşate; astfel meniurile Insert şi Format au conţinutul în mare
schimbat fată de cel de editare de texte; meniul Table din programul de procesare documente
este înlocuit în Excel cu meniul Data. În cazul programului Excel, documentul este numit
Workbook care are unul sau mai multe foi de calcul (sheet, worksheet). Capacitatea maximă
de prelucrare a unei singure foi de calcul este de 256 de coloane şi respectiv 10.000 de
rânduri.
Denumirea atribuită implicit documentelor de către programul Excel este Book urmată
de un număr, iar extensia fişierului este .xls.
7.1. Editarea tabelelor în Excel
La deschiderea unui nou registru cu opţiunea New din meniul File, apar mai multe foi
de lucru, dar numai una este cea activă, şi anume foia luminată (poate fi Sheet 1, Sheet 2,
etc.), din cele vizualizate în bara orizontală de la piciorul paginii. Spaţiul de lucru al foii este
împărţit în coloane, numerotate cu litere de la A la Z, şi în continuare cu două sau mai multe
litere, vizualizate pe o bară orizontală din partea de sus a foii şi respectiv în rânduri
numerotate cu cifre de la 1 la 10.000, numerotarea apărând pe o bară verticală în stânga foii.
Fiecare celulă de lucru este identificată cu o literă sau grup de litere şi respectiv o cifră.
In timpul lucrului o singură celulă este activă, numele ei fiind vizualizat în stânga unei bare
orizontale, denumită bara formulei, aşezată deasupra barei cu literele coloanelor.
Lăţimea unei coloane cu celule poate fi modificată cu mouse-ul pe capul de coloană
deplasând spre dreapta sau stânga linia coloanei.
In fiecare celulă pot fi introduse date, dar fiecare coloană are aceleaşi tipuri de date:
alfanumerice, numerice, date calendaristice sau logice.
In cazul în care în coloanele de text, unele celule au textul mai lung decât lungimea
celulei, textul poate fi scris pe mai multe rânduri în celulele din coloanele selectate. Pentru
acesta este activată câte o coloană, apoi meniul Format, apoi aleasă opţiunea Cells, apoi
caseta Alignment şi în final opţiunea Wrap Text.
Introducerea datelor în celule poate fi realizată scriind direct datele în celula selectata
sau în bara formulei. De altfel modificarea conţinutului celulei se poate face doar în bara
formulei.
7.2. Calculul tabelar
In anumite coloane pot fi introduse în mod automat date de către computer, impunând o
formulă de calcul, formula fiind o combinaţie de operanzi. Fiecare formulă este precedată de
semnul = şi este scrisă în bara formulei. Astfel dacă în celula G4, dorim să introducem suma
din celulele C4, D4, E4 şi F4, în bara formulei se va scrie: = C4+D4+E4+F4 sau pe scurt
=SUM (C4: F4 ).
Apoi fiind activată celula G4 şi dacă se aşează mouse-ul pe coltul din dreapta jos a
celulei şi se trage în jos, în mod automat şi în celulele de sub G4 se va aplica aceeaşi formulă
de adunare, adică pentru celula G20 se obţine: =SUM ( C20 : F20 ).
Formulele de calcul pot conţine următorii operatori: adunare, scădere, înmulţire,
împărţire, procent, ridicare la putere, radical, egal, mai mare sau mai mic.
Intr-o foaie de calcul pot fi utilizate şi funcţii complexe, pentru rezultate de tip numeric
şi respectiv funcţii pentru date de text.
La fel pot fi făcute calcule pe verticală, de exemplu pentru celula G21 poate fi scrisă în bara
formulei relaţia =SUM ( G4 : G20 ), în acest caz se obţine totalul de pe coloana G.

7.3. Prelucrarea foilor multiple

În mod normal fiecare fişier nou are 16 foi de calcul. Dacă se doreşte ca numărul foilor
să fie diferit de cel obişnuit, se va activa meniul Tools şi apoi opţiunea Option, şi se va alege
caseta General. In această casetă se va modifica în zona de editare Sheet in new workbook
numărul de foi dorite.
Pentru selectarea unui grup de foi învecinate, se ţine tasta Shift apăsată şi se face clic cu
mosue-ul pe prima şi ultima fisă de calcul.
Se poate redenumi fiecare foaie de calcul, de exemplu Inventar, prin alegerea opţiunii
Rename, după ce a fost selectată foia cu butonul din dreapta mouse-ului.
Se pot şterge foi de calcul prin activarea opţiunii Delete Sheet din meniul Edit, în acest
fel se eliberează spaţii în memoria internă.
Se pot muta sau copia foi de calcul folosind Move or Copy Sheet din meniul Edit.
7.4. Finisarea lucrărilor cu tabele, grafice
Informaţiile principale dintr-un tabel sau foaie de calcul pot fi prezentate şi sub formă
de grafice şi diagrame. Astfel în sheetul în care sunt înregistrate datele ce urmează a fi
reprezentate grafic, se selectează în prealabil sau nu setul de date, se activează funcţia Chart
de la meniul Insert sau butonul Chart Wizart şi se urmează cei 4 paşi:
▪ pasul 1 - se selectează tipul de grafic care poate fi tip standard coloane, bare, linie,
plăcintă, arie, etc sau alte tipuri ;
▪ pasul 2 - se defineşte sau modifică sursa datelor, a seriilor de date;
▪ pasul 3 - se completează titlul graficului, denumirile axelor, se selectează opţiuni
privind axele, legenda, reţeaua de linii, vizualizarea valorilor pe grafic, a tabelului de
date etc;
▪pasul 4 - se selectează locul de amplasare a graficului, care poate fi în acelaşi sheet cu
datele sau într-un sheet separat, denumit implicit chart.
Se recomandă ca opţiune, localizarea unui nou sheet, deoarece acesta proiectează
graficul de mărimea paginii definite pentru printare.
Asupra unui grafic proiectat se pot opera modificări prin selectarea acestuia şi activarea
funcţiilor Chart.
Orice modificări operate asupra datelor din tabelul reprezentat grafic sunt operate de
procesor şi în grafic.
Un grafic localizat în aceeaşi foaie cu tabelul de date poate fi mărit sau micşorat sau
translatat.
7.5. Tipărirea foilor de calcul
Tipărirea foilor de calcul se face similar ca şi la tipărirea unui document. Apar câteva
diferente la tipărirea foilor de calcul şi anume:
● Se poate tipări tot registrul sau numai una sau mai multe foi din registru, chiar numai
anumite părţi dintr-o foaie sau mai multe foi;
● In secţiunea fiecărei foi (Sheet), activând tasta Print Area din meniul File, se poate
introduce seria de celule ce trebuie tipărite;
● Se poate tipări ca titlu un rând sau coloană din tabel pe fiecare pagină, scriind unul din
identificatorii Rows to repeat at top sau Columns to repeat at left. Pentru aceasta
se activează opţiunea Page Setup din meniul File. Apoi se completează după dorinţă
caseta Sheet.
7.6. Reprezentarea grafică a tabelelor în Word
Procesorul de text Word are o funcţie proprie de reprezentare grafică. Aceasta se
selectează din meniul Insert Picture Chart. Se afişează pe ecran un grafic şi un tabel de date,
denumit Worksheet, predefinit, în care se operează modificările dorite în celule. Concomitent
bara de meniuri se modifică apărând meniurile Date şi Chart care vor fi activate pentru
selectare a tipului de grafic şi date. In cursul proiectării, graficul poate fi redimensionat. In
document se va însera automat graficul actualizat.
De cele mai multe ori apar mesaje de eroare în procesul de prelucrare a graficelor.
Astfel se recomandă proiectarea acestora cu procesorul EXCEL şi copierea acestora în
documentele procesate cu Word.
8. REŢELE DE CALCULATOARE
8.1. Structura reţelelor de calculatoare
Două sau mai multe calculatoare pot să facă schimb de date între ele prin două
modalităţi:
 Off line – schimbul de date realizându-se prin intermediul dischetelor;
 On line – schimbul de date realizându-se prin intermediul unui cablu electric sau linii
de comunicaţie.
O reţea se formează atunci când mai multe PC sunt conectate unele la altele, astfel încât
să poată comunica între ele.
Dacă reţeaua este compusă din PC aflate în acelaşi loc este numită reţea locală (LAN).
Acestea sunt calculatoare care de obicei se afla în acelaşi departament, secţie de lucru sau
sediu de firma. O reţea locală a unei firme este denumită intranet, pentru a face distincţia de
internet. Accesul la intranet este în general limitat la angajaţii unei firme. Informaţiile
existente în intranet sunt informaţii ale firmei, şi deci intră din punct de vedere juridic şi
organizatoric sub incidenţa secretului de serviciu.
In cazul în care calculatoarele sunt răspândite pe o arie mult mai mare, reţeaua este
numită reţea de mari dimensiuni (WAN). Aceste reţele pot fi alcătuite din calculatoare aflate
în oraşe sau ţări diferite.
Internet-ul este un conglomerat la scară mondială de reţele de calculatoare. Internetul
nu este proprietatea nici unei firme şi nu este coordonat de nici o firmă şi reprezintă o reţea de
reţele de calculatoare care pot comunica între ele.
Majoritatea reţelelor sunt formate din câte un server şi clienţii conectaţi la reţea.
O reţea de calculatoare oferă o gamă largă de avantaje, printre care putem enumera:
 Comunicarea prin posta electronică;
 Datele centralizate pot fi accesate de calculatoarele din reţea;
 Resursele pot fi partajate între calculatoare (de exemplu modemuri, imprimante, etc);
 Posibilitatea de a crea copii de siguranţă în server.
Intr-o reţea locală de componente similare (tip Peer-to- peer) toate staţiile de lucru sunt
interconectate şi partajează imprimantele, fişierele, dosarele şi alte resurse. Toate persoanele
care folosesc reţeaua îşi salvează fişierele în propriile calculatoare, ceea ce face ca gestionarea
fişierelor să fie dificilă. Aceste reţele nu trebuie să includă mai mult de 10 calculatoare.
Intr-o reţea client-server, informaţiile sunt stocate mult mai eficient, prin intermediul
calculatorului principal folosit ca server de fişiere, în care toţi utilizatorii reţelei îşi salvează
propriile date. Serverul de fişiere este de regulă un calculator ce se află de obicei într-o
cameră specială separată şi nu este folosit individual.
Reţeaua locală este configurată de persoane specializate şi este condusă de un
administrator de reţea.
Utilizatorii trebuie doar să ştie să se conecteze la reţea şi să acceseze resursele care sunt
puse la dispoziţie de către administrator. In Windows 95, dacă este folosită o reţea, pe
suprafaţa de lucru apare pictograma denumita Network Neighborhood, care prin activare
afişează punctele de acces la calculatoarele şi imprimantele din reţea. Dosarul Entire
Network, a cărui pictogramă apare în dosarul Network Neighborhood, afişează punctele de
acces la resursele de calculatoare din afara grupei de lucru.
La executarea dublu clic pe pictograma Network Neighborhood, acesta se deschide şi
apar pictogramele tuturor PC din sistem, cu denumirea fiecărui calculator sub pictograma
respectivă.
După deschiderea ferestrei Network Neighborhood, se execută dublu clic pe un server
sau alt calculator din fereastră, pentru a vedea ce resurse sunt la dispoziţie pentru solicitant.
Apoi se activează dosarul sau un periferic cu care se lucrează ca şi cum ar aparţine
calculatorului solicitant. Pentru aceasta se foloseşte bara orizontală superioară.
Pentru închiderea ferestrei Network Neighborhood se foloseşte aceeaşi metodă ca
pentru orice fereastră Windows 95, selectând din meniul File opţiunea Close din meniul
ferestrei sau executând clic pe butonul Close (X) din coltul din dreapta sus al ferestrei.
Inchiderea ferestrei nu determină deconectarea de la reţea, decât atunci când se comandă
întreruperea legăturii sau este închis calculatorul.
8.2. Utilizarea poştei electronice
Poşta Internet – Email-ul este o formă modernă de comunicare, ce combină rapiditatea
unui apel telefonic cu înregistrarea şi expedierea unei scrisori. Transmiterea scrisorii durează
doar câteva secunde, iar destinatarul poate răspunde când doreşte şi în plus nu trebuie
contactat direct destinatarul pentru transmiterea scrisorii.
Un alt avantaj al poştei electronice este preţul scăzut al abonamentului, de cca. 2…3 $
pe lună şi respectiv costul scăzut al transmisiei şi recepţiei scrisorilor prin E-mail, care se
taxează pentru impulsurile telefonice de câteva secunde dintre abonat şi server, server care se
află de obicei în acelaşi oraş cu abonatul.
Dezavantajul poştei electronice este că nu asigură inviolabilitatea corespondentei.
O adresă de E-mail are două părţi, Prima parte este numele utilizatorului sau orice alt nume
ales de utilizator urmată de semnul @ şi a doua parte este numele contului de la posta electronică
urmat adesea de simbolul tării în care se află serverul. De obicei numele contului se confundă cu
numele serverului la care este abonat calculatorul gazdă. Deci o adresă poate fi scrisă sub forma:
aalecu@fx.ro unde aalecu reprezintă numele utilizatorului calculatorului gazdă., fx numele
serverului şi ro prescurtarea de la România. In caz că nu apare numele tării, se subînţelege că
serverul se află în SUA şi în general aparţine de una din următoarele şapte domenii de organizaţie
diferite, aşa cum se observă din Tabelul 8.1

Tabelul 8.1.
Cod Domeniu
.com Entităţi comerciale
.edu Instituţii educaţionale
.gov Instituţii guvernamentale non-militare ale SUA
.int Instituţii internaţionale (NATO).
.mil Instituţii militare SUA.
.net Resurse de reţea
.org Organizaţii non-profit.

8.2.1. Comunicarea prin posta electronică

Pentru utilizarea poştei electronice, firma gazdă la care se face abonamentul pentru E-
mail livrează clientului pachetul de programe care asigură funcţia de agent utilizator, printre
care enumerăm:
 Outlook Express Mail;
 Eudora.
Cu Outlook Express Mail se poate trimite mesaje prin E-mail oricărei persoane a cărei
adresă de E-mail există pe Internet, intranet şi post individual abonat la un server. Se pot
trimite în plus fişiere, rapoarte, scrisori şi foi de calcul tabelar – sub formă de anexe la
mesajele transmise. De obicei programul Outlook Express Mail este folosit de clienţii abonaţi
la Internet.
Eudora este un pachet de programe folosit de obicei de clienţii abonaţi la o postă
electronică (un server), numai pentru E-mail.
Un program de postă asigură în general următoarele operaţii:
 Compunerea, transmiterea şi recepţia mesajelor;
  Administrarea mesajelor primite: vizualizarea, arhivarea pe disc sau tipărirea lor,
ştergerea;
 Retransmiterea către alţi destinatari a mesajelor primite;
 Confirmarea trimiterii mesajului;
 Confirmarea de către destinatar a recepţionării mesajului;
 Folosirea fişierelor cu semnături;
 Ataşarea unor fişiere ;
Un mesaj E-mail este format din patru elemente:
 Antetul (Header), care este un text cu care începe mesajul. Conţine informaţii despre
destinatar, autor, subiect şi ora transmisiei;
 Corpul (Body), care reprezintă mesajul propriu zis;
 Semnătura (Signature), care este un text care se adaugă la sfârşitul mesajului poştal,
şi cuprinde cel puţin numele autorului. Mulţi autori introduc de obicei în plus numele
firmei şi numărul de telefon unde pot fi contactaţi.
 Anexele ataşate mesajului (Attach binary file), prezentate la pct..8.2.2.
La compunerea unui mesaj, este bine să se ţină cont de anumite facilităţi pe care programele
de postă electronică le asigură, prezentate în Tabelul 8.2

Tabelul 8.2.
Facilitatea Semnificaţia
Pseudonim (Alias) Permite să se definească nume alternative, scurte
şi familiare pentru anumiţi utilizatori.
Copii (Carbon Copy) Permite să se transmită mesajul la mai multe
adrese.
Inserarea de fişiere Permite înserarea de fişiere în corpul mesajului.
(Including File)
Lista de adrese Se defineşte o lista de adrese sau grupuri de
(Mailing List) adrese cărora li se pot trimite mesaje prin
E-mail-uri .
Confirmarea primirii Permite trimiţătorului unui mesaj să primească
(Receipt Notification) confirmarea sosirii la destinaţie a mesajului.

Transmiterea unui mesaj se realizează în acelaşi mod, indiferent de clientul de postă

(serverul) folosit:
 Se apelează butonul aferent (New, Compose) pentru a se deschide o nouă fereastră de
mesaj;
 Se completează următoarele câmpuri:
- To – Se scrie adresa de E-mail sau se activează săgeata din dreapta câmpului şi
apare lista de adrese din care se alege destinatarul mesajului
- Cc – Se scrie o listă de adrese la care se pot trimite copii ale mesajului;
- From – Automat, adresa expeditorului şi data transmiterii sunt completate de
computer.
- Subject – se completează opţional de expeditor cu o scurtă descriere a mesajului;
- Body – se construieşte mesajul de transmis.
 Se execută clic pe un buton din fereastră pentru a expedia mesajul. Acest buton este
denumit de obicei Send;
 Se face conectarea la reţea şi se execută clic pe comanda de expediere (Send / Send
Only), şi / sau pe cea de expediere şi primire mesaje (Get All) sau alte comenzi
similare pe care le asigură programul. După ce s-a transmis mesajul, conţinutul
acestuia este mutat automat în dosarul Send items.
  Dacă se doreşte doar primirea unor mesaje depuse la server, se face conectarea la reţea
prin comanda Get Mail sau alta asemănătoare, funcţie de programul folosit.
Se poate răspunde la un mesaj în mai multe moduri:
 Răspuns către expeditor (Reply). In acest caz adresa destinatarului este completată
automat, fiind preluată din adresa expeditorului la al cărui mesaj se răspunde.
Răspunsul poate fi de două feluri, cu păstrarea textului sosit sau fără păstrarea lui în
răspuns. La clicarea pe butonul (Reply), apare mesajul (Quote original message) la
care se poate răspunde cu (Yes) sau (No).
 Reexpedierea mesajului (Forward), acţiune prin care mesajul este retransmis către un
alt destinatar. Adresa expeditorului iniţial este înlocuită cu adresa utilizatorului care
reexpediază mesajul;
 Redirecţionarea mesajului (Redirect), prin care mesajul este transmis către un alt
destinatar, păstrându-se ca adresă de expeditor, adresa expeditorului iniţial.
8.2.2. Gestionarea fişierelor ataşate la mesajele E-mail
Dacă este folosită posta electronică, nu este nevoie de fax sau oficiu poştal pentru a
trimite documente. Acestea pot fi ataşate la un mesaj şi trimise destinatarului.
Gestionarea fişierelor constă din:
 Ataşarea fişierelor la mesajele transmise;
 Extragerea fişierelor ataşate din mesaje;
 Folosirea WinZip-ului pentru a lucra cu fişierele atasate şi arhivate;
a. Ataşarea unui fişier la un mesaj
Pentru a ataşa un fişier la un mesaj, se trage cu mouse-ul fişierul din Windows
Explorer şi se plasează în corpul mesajului cu care trebuie transmis. Va apare o pictogramă şi
numele fişierului în corpul mesajului. Se pot ataşa oricâte fişiere în corpul unui mesaj.
In cazul utilizării programului Outlook Express Mail, se alege din meniul principal
Insert, opţiunea File Attachment. Apoi se alege fişierul dorit din caseta de dialog File
Attachment şi în final se execută clic pe Attach. Va apare un panou în partea de jos a
ferestrei în care se află textul mesajului, care va conţine câte o pictogramă pentru fiecare fişier
ataşat la mesaj.

b. Extragerea fişierelor ataşate, din mesaje

Extragerea se obţine prin clicarea pe pictograma agrafă a mesajului. Opţional se poate
copia/muta fişierul în dosarul dorit.
In cadrul programului Outlook Express, se poate afişa conţinutul unui fişier ataşat,
efectuând dublu clic pe icoana aferenta..
c. Folosirea WinZip-ului pentru a lucra cu fişierele ataşate şi arhivate
Se pot economisi timp, efort şi bani, comprimând fişierele înainte de a le ataşa la un
mesaj de postă. Pentru a crea un fişier Zip şi a adăuga fişiere în el, se vor executa următoarele
manevre:
 In Window Explorer vor fi selectate fişierele care trebuiesc comprimate.
 Se execută apoi clic-dreapta pe fişierele selectate şi în continuare se va alege comanda
Add to Zip. Dacă această comandă nu apare, înseamnă că programul WinZip nu
este instalat pe PC.
 Se scrie calea şi numele fişierului ZIP în câmpul Add to Archive.
 Se execută apoi clic pe Add, iar WinZip va adăuga fişierele selectate în fişierul ZIP.
 După examinarea conţinutului fişierului ZIP, se închide WinZip executând clic pe
butonul X din bara de titlu. Acum fişierul comprimat poate fi ataşat la mesajul E-
mail.
Extragerea unui fişier ZIP ataşat la un mesaj de postă E-mail, se face după cum
urmează:
  Se execută dublu-clic pe pictograma fişierului ZIP din cadrul mesajului. Programul
WinZip va afişa conţinutul fişierului.
 Se alege din meniul principal Action, Extract şi se va vizualiza caseta de dialog
Extract.
 Se închide programul WinZip.
 Se execută dublu-clic pe fişierul ZIP din mesajul E-mail şi în cadrul programului
WinZip va fi afişat conţinutul fişierului ZIP.
8.3. Utilizarea internetului
a. Scurt istoric
Predecesorul Internetului este prima reţea de comunicaţii cu calculatoare ARPAnet,
creata de Ministerul Apărării – SUA în 1969, care ulterior în 1983 s-a divizat în două sisteme
diferite: MILNET exclusiv pentru operaţiunile militare şi respectiv ARPAnet rezervat
domeniilor civile. Cele două mari reţele au rămas conectate, astfel încât utilizatorii să poată
schimba informaţii, şi astfel acest sistem interconectat a fost cunoscut sub numele de
Internet.
In 1986, Fundaţia Naţională pentru ştiinţă a SUA a creat NSFNET (National Science
Fondation Network) pentru a conecta supercalculatoarele de mare viteză din SUA, aceasta din
raţiuni ştiinţifice. Această ultimă reţea a preluat şi reţelele ARPAnet.
Reţeaua Internet-ul este descentralizată şi parţial anarhică. Nu există un organism
administrativ fix sau alte organisme care să fixeze regulile de funcţionare, cu excepţia ISOC –
care este o organizaţie cu caracter voluntar şi scopul său este promovarea schimbului global
de informaţii.
Dezvoltarea reţelei Internet a fost spectaculoasă, astfel că în 1985 erau conectate
aproximativ 2.000 de calculatoare, în 1997 cca. 9 milioane de calculatoare.
In prezent oricare posesor al unui calculator conectat la o linie telefonica poate avea
acces la Internet.
Pentru conectarea la Internet, trebuie îndeplinite următoarele condiţii minimale: un PC
performant, dotat cu Windows 95 sau unul mai performant dotat cu un modem specializat
pentru aceasta, o linie telefonică şi un abonament la un furnizor de servicii Internet
independent sau un serviciu comercial on-line.

b. Facilităţi asigurate de INTERNET

Internetul în prezent asigură accesul la următoarele servicii şi facilităţi:
 World Wide Web (WWW) sau pe scurt Web, este uriaşă colecţie de documente care
conţin informaţii ce sunt păstrate pe calculatoare răspândite în toată lumea. WWW a
fost creat în Elveţia la Centre Europeen de Recherche Nucleare (CERN). Documentele
sunt create cu o tehnologie specială, numită hipertext. Mulţi pun semnul egalităţii între
Internet şi Web, întrucât Web-ul are cea mai mare pondere în serviciile Internet. De
altfel a apărut expresia Surf in Web, care înseamnă plimbare prin Internet.
 Use Net, protocol ce poate fi folosit pentru cuplarea la grupurile de discuţii, pentru a
colabora cu alţi colaboratori conectaţi la Internet.
 File Transfer Protocol, permite transferarea de fişiere de pe un calculator-gazdă pe
altul.
 Internet Relay Chat, poate fi folosit pentru a purta conversaţii în direct, chiar se pot
organiza conferinte video şi audio.
 Posta electronică (e-mail), prezentată la paragraful 8.2.

c. Protocoale folosite pe internet pentru a lucra în WWW

Pentru a lucra în Web sunt folosite mai multe protocoale:
  Internet protocol (IP), fiind cel mai simplu protocol de comunicare între
calculatoare;
 Transmission Control Protocol (TCP), care este mai performant decât cel de mai
sus întrucât asigură corectarea erorilor de transmisie.
Deoarece cele două protocoale prezentate mai sus sunt folosite de regulă împreună, ele sunt
menţionate mereu împreună sub forma TCP / IP.
 File Transfer Protocol (FTP), defineşte modul în care este transferat un fişier
generic dintr-un calculator în altul. fişierul poate fi de forma: document, program, o
imagine, etc.
 Hyper Text Markup Language (HTML), care defineşte o metodă de adăugare a
atributelor de formatare în fişierele de text, pentru a fi vizualizate fişierele de text
citite ca nişte titluri, paragrafe centrate şi imagini înglobate.
 Hyper Text Transfer Protocol (HTTP), defineşte modul în care calculatoarele
transmit fişierele HTML în ambele direcţii.

d. Utilizarea reţelei Web

WWW este o colecţie de milioane de documente cu diferite informaţii care sunt
păstrate pe calculatoare răspândite în întreaga lume. Pentru a uşura accesul la aceste
informaţii se dau în continuare câteva definiţii:
 Pagina Web reprezintă un document Web;
 Situl Web este o colecţie de pagini Web, care aparţin aceleaşi instituţii sau persoane;
 Pagina sursă (Home Page) este pagina principală dintr-un sit Web;
 Hipertextul reprezintă metoda folosită pentru a organiza informaţia în reţeaua Web.
Folosindu-se această metodă, textele sau imaginile evidenţiate într-un document
reprezintă trimiteri la alte documente care conţin informaţii suplimentare;
 Hypermedia reprezintă o extindere a metodei hypertext, prin care trimiterile sunt
extinse şi la alte medii cum sunt sunetele şi imaginile video;
 URL (Uniform Resource Locator) reprezintă adresa unei locaţii cu informaţii din
reţeaua Internet. Aceasta este formată din trei părţi:
 Numele protocolului. Precizează tipul resursei Internet. In tabelul 8.3 sunt
prezentate câteva tipuri de resursă.
 Numele gazdei. Prezintă numele calculatorului pe care este stocată informaţia.
 Calea fişierului. Precizează numele fişierului în care se găseste informaţia şi calea
de cataloage până la catalogul în care se află fişierul.
 Browserul este un program care ajută la găsirea şi citirea informaţiilor în
documentele html ale reţelei Web şi asigură următoarele operaţii mai importante:
 Deplasarea printre documentele web şi vizualizarea lor;
 Folosirea semnelor de carte şi a istoricului pentru regăsirea rapidă a informaţiilor;
 Copierea informaţiilor în fişiere în calculatorul propriu.

Cele mai cunoscute browsere sunt:

 Internet Explorer a fost creat de Microsoft şi inclus în sistemele de operare
Windows 95 şi 98.
 Netscape Navigator, care a fost creat de Netscape Communication Corporation,
poate fi folosit în sistemele windows 95 şi 98.
Căutarea informaţiei se poate realiza după:
 Adresa URL a paginii Web;
 Cuvinte cheie care descriu subiectul cercetat;
 Semne de carte.
 Tabelul 8.3. Diferite tipuri de adrese URL
Format Exemplu
http:// http:// www.pub.ro
telnet:// telnet://onramp.net
Gopher:// gopher:// gopher.umc.edu
ftp:// ftp:// ftp.mcp.com/que
file:/// file:/// cIwindows/readme.bat

Reţeaua Web funcţionează pe baza relaţiei client-server, serverul fiind calculatorul pe

care se găsesc unul sau mai multe situri Web, iar clientul este calculatorul de pe care se emite
cererea de informaţii.
In continuare este prezentat un exemplu de căutare a unor informaţii folosind browserul
Internet Explorer în cadrul unui calculator utilat cu sistemul de operare Windows 95 şi
conectat la un server la care este abonat.
● Se execută un clic pe caseta Internet explorer din suprafaţa de lucru a mediului
Windows 95.
● Va apare pe ecran tabloul Dial-up Connection. Se vor completa rubricile: User name
şi Password cu cuvintele din protocolul de închiriere pentru folosirea reţelei Internet
încheiat cu serverul. Apoi se antrenează tasta Connect.
● Va apare o suprafaţă de lucru pentru Internet. Se introduce în bara orizontală
superioară adresa unei locaţii în care se caută anumite informaţii.
In cazul prezent se va scrie www.pub.ro care reprezintă adresa în Web pentru
Universitatea Politehnică Bucuresti.
▪ Va apare pagina sursă. Se va clica pe caseta relansin şi vor apărea o serie de informaţii
referitoare la programul de cercetare Relansin.
▪ La închiderea lucrului, se clichează pe X şi se părăseşte suprafaţa de lucru Internet
Explorer.
▪ Apare din nou suprafaţa de lucru a mediului Windows 95. Se clichează caseta cu două
monitoare cuplate din bara orizontală de jos şi apare un tablou şi se va clica pe tasta
Disconnect.

e. Atenţionări şi codul de conduită

Alegeţi cu atenţie mesajele necesare de pe Internet. Circulă şi multe informaţii
neinteresante (gunoaie) sau obscene.
Orice fişier copiat de pe Internet trebuie mai întâi devirusat.
Informaţiile care circulă pe Internet trec de la un calculator la altul, şi pot fi interceptate
de persoane din lanţul de transmitere. Deci evitaţi să transmiteţi informaţii personale ca:
adresă, număr de telefon, numărul cardului de plată, etc.
Nu daţi adresa cutiei poştale unor persoane necunoscute, pentru ca să nu aveţi surprize
neplăcute.
Utilizatorii de Internet folosesc codul de conduită numit Netiquette. Dintre regulile sale
se enumera în continuare:
- Nu fiţi nepoliticos şi nu utilizaţi inutil resursele reţelei Internet;
- Transmiteţi informaţii cât mai concise;
- Nu scrieţi mesajele cu majuscule, sunt mai greu de citit şi dau impresia de nepoliteţe.
- Nu declanşaţi un război al insultelor.
- Furnizorul de servicii Internet la care sunteţi abonat poate închide conexiunea, dacă
prea mult timp fiind conectat on-line, nu o folosiţi.
- Nu folosiţi munca altora fără a le cere permisiunea. Astfel unii utilizatori preiau din
reţea texte, imagini şi videoclipuri asupra cărora acţionează legea dreptului de autor.
 Dacă doriţi să citaţi o sursă on-line în propriile lucrări, informaţi-vă care sunt
modalităţile legale prin care se obţine aprobarea pentru citare.
Pentru citarea în lucrarea proprie a unor paragrafe sau informaţii culese on-line,
Asociaţia Americană de Fiziologie a propus aşa cum se vede din Tabelul 8.3, următorul
standard pentru integrarea citatelor: Autor (i), Data publicării, Titlul documentului, Tipul
documentului, URL, Data vizionării.

Tabelul 8.4.
Titlul Conţinutul
Autor ( i ) Numele fiecăruia dintre autorii documentului. Dacă pagina Web conţine doar
/ şi o adresă de e-mail sau un pseudonim, treceţi-le şi pe acestea.
Data publicării Data la care a fost publicat documentul. De obicei la sfârşitul documentului
se găseşte data celei mai recente actualizări a unei pagini Web.
Titlul Titlul paginii Web aşa cum apare în bara de titlu a browserului.
documentului
Tipul Poate fi unul din tipurile de documente enumerate în Tabelul 8.5.
documentului
URL Adresa URL completată, poate fi una din adresele enumerate în Tabelul 8.3.
Data vizitării Data la care aţi găsit materialul citat în vizita pe Internet. Este bine să fie
menţionat deoarece informaţiile Internet se schimbă în mod frecvent.

Tabelul 8.5.
Tipuri de documente care pot fi citate [15].
Tipul documentului Descriere
Database Bază de date on-line
Digitized Image Imagine digitală, fişier grafic (GIF,JPG, etc)
Digitized Sound File Sunet digital, fişier audio (WAV,AU, etc.)
Digitized Video File Video clip digital, fişier video (AVI,MOV, etc.)
Electronic Data File Alte fişiere
FTP Archive Dosar dintr-o arhivă FTP
Gopher Menu Meniu Gopher, locaţie dintr-un document.
On-line News Posting Mesaj dintr-un grup de discuţii UseNet
On-line Search Query Rezultatul unei interogări on-line
On-line Serial Mesaj distribuitor periodic prin e-mail
On-line Service Serviciu accesat prin Telnet
PostScript File Fişier Postcript.
Text File Fişier de text simplu.
WAIS Database Bază de date WAIS cu acces public
WAIS Query Rezultatul unei interogări WAIS
WWW document Pagină Web
 9. TRANSFERUL DATELOR ÎNTRE APLICAŢII

Dezvoltarea explosivă a hardware-urilor şi software-urilor de calculatoare permite azi

rezolvarea celor mai pretenţioase cerinţe de obţinerea documentelor care să conţină informaţii
diferite, provenite de la diferite fişiere sau aplicaţii. Aplicaţiile de birotică care lucrează sub
sistemul Windows, permit schimbul de informaţii între diverse aplicaţii. Transferul între
aplicaţii se poate executa prin trei metode:
Ř importul şi exportul fişierelor;
Ř prin intermediul zonei de memorie Clipboard;
Ř prin intermediul protocolului OLE.
9.1. Transferul prin importul şi exportul fişierelor
Operaţiile de import/export şi de conversie sunt asigurate în sistemul Windows, atât de
către procesorul de texte Word, cât şi de programul de calcul tabelar Excel. Prin aceste
operaţii se transferă textul cât şi valorile de date, dar de cele mai multe ori sunt pierdute
informaţiile despre formatare.
Procesorul Word dispune de programe care asigură conversia cu mai multe formate de
documente, acestea sunt activate implicit prin operaţii de deschidere a documentelor
importate sau la operaţiile de salvare, adică la exportul de documente.
In tabelul 9.1.este prezentată o variantă de casetă care apare implicit la cele două
operaţii descrise mai sus.
Tabelul 9.1.
Tip fişier Asigură transferul de către / cu
Microsoft Word for Documentele create anterior de Word pentru sistemul de operare MS-
MS-DOS/Windos(*.doc) DOS şi WINDOWS
Word Perfect for Documentele create anterior cu Word Perfect pentru interfaţa
MS-DOS/Windos(*.doc) WINDOWS
Microsoft Excel Foi de calcul Excel, admite numai import
HTML Documente create în limbajul HTML pentru serviciul Web, importate
sau exportate pe internet sau e-mail.
Rich Text Format (*.rtf) Documentele care folosesc un standard care salvează toate formatările
şi converteşte instrucţiunile de formatare. Este folosit şi dacă sunt
probleme la deschiderea sau salvarea unui fişier în alt fişier.
La fel şi procesorul Excel dispune de un program ce asigură conversia cu mai multe
formate de foi de calcul sau fişiere de texte, aşa cum apare şi în tabelul 9.2., operaţia fiind
similară ca şi la procesorul Word, apărând la fel în mod explicit o casetă de conversie.
Tabelul 9.2
Tip fişier Asigură transferul de către / cu
Microsoft Excel x.x workbook Foi de calcul create cu versiuni anterioare de Excel.
Microsoft Work ( *.wks ) Foi de calcul create cu Work (numai import). Cum s-a arătat
la scap.8 nu se recomandă utilizarea lor.
Lotus 1-2-3 ( *.wk ) Foi de calcul create cu Lotus 1-2-3
Quattro Pro / Dos ( *.wq1 ) Foi de calcul create cu Quattro Pro subMS-DOS.
Quattro Pro / Windows (*wb1) Foi de calcul create cu Quattro Pro sub Windows ( numai
import)
dBase x (*.dbf) Baze de date create cu versiuni dBase şi compatibile cu ele.
Text din Windows (*.txt), Texte neformatate.
MS-DOS
HTML ( *.htm) Documente create în limbajul HTML pentru serviciul Web,
importate sau exportate pe internet sau e-mail.

9.2. Transferul prin intermediul Clipboard

 In cadrul sistemului de operare Windows, se poate obţine copierea sau decuparea de
date dintr-o aplicaţie şi plasarea lor în memoria Clipboard, ele rămânând acolo până când
aceste date sunt transferate în noul document sau aplicaţie. Pentru a realiza decuparea şi
lipirea datelor sau copierea lor prin acest mecanism se realizează următoarele operaţii:
● Selectarea textului, foii de calcul sau a obiectelor grafice, pentru mutare sau copiere;
●Mutarea sau copierea;
a. Selectarea textului sau a foii de calcul.
Pentru a selecta un text sau o foaie de calcul, se execută următoarele manevre:
· Se plasează indicatorul mouse-lui înaintea primului caracter ce trebuie selectat;
· Se apasă şi se ţine apăsat butonul de stânga mouse-lui şi apoi se trage indicatorul
mouse-lui la dreapta şi în jos până la ultimul caracter ce trebuie selectat;
· Prin eliberarea butonului, textul va apărea selectat şi evidenţiat prin negativul lui pe
ecran.
b. Selectarea obiectelor grafice.
Un obiect grafic în programele Microsoft Word sau WordPad este selectat prin
clicarea pe el.
In programul Paint există instrumente speciale pentru selectarea formelor şi selectarea
se face conform instrucţiunilor din acest program.
c. Copierea informaţiilor.
După selectarea unui text sau obiect grafic, copierea se realizează astfel:
· Se clichează butonul Copy din fereastra Edit sau Copy de pe bara cu instrumente. O
copie a materialului selectat va intra astfel în memoria Clipboard;
· Se execută clic pe suprafaţa de lucru a fişierului în care se doreşte introducerea
materialului selectat;
· Se execută clic pe butonul Paste din fereastra Edit sau Paste de pe bara cu
instrumente. Programul va copia materialul selectat din memoria Clipboard la locul
cerut.

d. Mutarea informaţiilor.
După selectarea unui text sau obiect grafic, mutarea se realizează astfel:
· Se clichează butonul Cut din fereastra Edit sau Cut de pe bara cu instrumente.
Materialului selectat va părăsi fişierul gazdă şi va intra astfel în memoria Clipboard;
· Se execută clic pe suprafaţa de lucru a fişierului în care se doreşte introducerea
materialului selectat;
· Se execută clic pe butonul Paste din fereastra Edit sau Paste de pe bara cu
instrumente. Programul va copia materialul selectat din memoria Clipboard în locul
cerut.

9.3. Transferul utilizând protocolul OLE

Object Linking and Embedding (OLE) permite inserarea sau legarea de componente
din alte fişiere şi de fişiere ale altor aplicaţii într-un nou document.
a. Sistemul de legarea fişierelor.
In continuare vor fi prezentate avantajele, dezavantajele şi calea de creare a legăturilor:
Ř Avantajele legării:
· Se pot face legături între programe pentru Windows mai vechi, care nu permit pe
alte căi înglobarea;
 · Se pot face modificări în fişierele sursă, iar modificările apar în mod automat şi în
documentele la care acestea au fost legate;
· Fişierele legate au nevoie de mai puţină memorie decât cele înglobate.
Ř Dezavantajele legării:
· Nu poate fi şters fişierul sursă sau modificată adresa fişierului sursă pentru că s-ar
întrerupe legătura dintre documente;
· Documentul legat trebuie să permită partajarea.
Ř Mecanismul de creare a legăturii:
· Se selectează datele ce trebuiesc copiate şi se clichează pictograma Copy;
· Se intră în documentul în care se doreşte introducerea datelor;
· In meniul Edit, se selectează opţiunea Paste Special. Va apare tabloul Paste
Special, la care se activează butonul Paste Link. Dacă se doreşte se poate activa
opţiunea Display As Icon, în care caz pe document se va vedea o pictogramă în
locul datelor legate, pictogramă ce poate fi ulterior activată;
· Se execută clic pe butonul OK şi legarea este realizată.
b. Sistemul de inserare.
Când este înserat un fişier sau un obiect, o copie a fişierului sau obiectului de inserat va
apare în documentul nou creat, dar fişierul sau obiectul înserat nu păstrează nici o legătură cu
fişierul din aplicaţia sursă, astfel că modificările ulterioare din fişierul sursă nu-l vor afecta.
In continuare vor fi prezentate avantajele şi dezavantajele inserării şi calea de obţinere a
fişierelor:
Ř Avantajele inserării:
· Deoarece documentul şi datele sunt incluse în acelaşi fişier, acesta nu mai depinde
de legături, căi de acces şi fişiere sursă;
· Nu trebuie păstrate datele sursă;
· Pentru modificări nu trebuie intrat în aplicaţia sursă.
Ř Dezavantajele inserării:
· Documentele care conţin obiecte înserate sunt mai voluminoase
· După modificări, rezoluţia tipăririi unor imagini este mai slabă dacă la documentul
sursă;
Ř Mecanismul inserării:
· Se deschide documentul în care se doreşte includerea unui fişier, obiect, imagine;
· Se plasează cursorul în locul în care trebuie să apară obiectul ce se va insera;
· In cadrul meniului Insert se alege, în funcţie de aplicaţia care este folosită, una din
opţiunile:
- Object;
- Picture;
- File
Pe ecran va apare o casetă de dialog specifică opţiunii selectate, după completarea acesteia se
clichează pe butonul OK.
 10. PROGRAME UTILITARE

10.1. Arhivarea. Dezarhivarea

Prin arhivarea (comprimarea sau împachetarea) unui fişier se înţelege micşorarea
dimensiunii fişierului folosind un algoritm care micşorează sau elimină redundanta
informaţiei. Prin arhivarea fişierelor se obţine o mai bună gestionare a spaţiului pe hard-disc
sau pe dischete. Un fişier arhivat nu poate fi citit direct de calculator şi el trebuie mai întâi să
fie dezarhivat. Din această cauză se recomandă arhivarea doar a fişierelor folosite mai rar sau
a celor foarte voluminoase, precum şi la transferurile de date prin Internet sau e-mail,
deoarece creste substanţial viteza de transmitere a datelor.
In prezent aplicaţia WinZip din Windows 95 sau 98 este cea mai folosită pentru
administrarea arhivelor. Aplicaţia WinZip asigură o serie de operaţii, printre care se pot
enumera:
- Administrarea fişierelor arhivă. Este asigurată prin operaţii de
creare, deschidere, copiere, mutare, redenumire şi ştergere a fişierelor arhivă;
- Transmiterea unei arhive prin posta electronică;
- Actualizarea arhivei, se face prin operaţia de adăugare de noi fişiere şi ştergerea unor
fişiere vechi din arhivă;
- Extragerea fişierelor din arhivă;
- Vizualizarea fişierelor din arhivă, se obţine prin operaţia de dublu clic pe numele
fişierului;
- Protejarea prin parolă;
Aplicaţia WinZip este rulată în fereastra WinZip, care este alcătuită din următoarele:
▪ Bara de titlu a ferestrei, afişează numele aplicaţiei WinZip şi numele arhivei
deschise;
▪ Bara cu titluri de meniuri;
▪ Bara cu instrumente (Toolsbar);
▪ Spaţiul util al ferestrei, spaţiul în care se poate deschide o arhivă şi se pot vedea
fişierele conţinute.
Meniurile aplicaţiei WinZip sunt:
- File, care conţine opţiuni pentru administrarea fişierelor;
- Action, care conţine opţiuni pentru administrarea fişierelor din arhivă;
- Option, care conţine opţiuni pentru stabilirea modului în care se afişează informaţiile
în fereastra de aplicaţie WinZip.
Meniul File conţine următoarele opţiuni:
Opţiunea Semnificaţia
New Archive Creează o arhivă nouă şi se va comunica numele arhivei. Iniţial arhiva
nu va conţine nici un fişier.
Open Archive Deschide arhivă cu numele ales prin dialog..
Favorite Zip Folders Afişează numele arhivelor din dosarele favorite.
Close Archive Inchide arhiva deschisă
Information Afişează informaţii despre arhiva deschisă
Create Shortcut Creează o scurtătură (pictogramă) pe ecran pentru arhiva deschisă.
Move Archive Mută arhiva în alt dosar sau dosar nou.
Copy Archive Copiază arhiva deschisă în alt disc sau dosar
Rename Archive Schimbă numele arhivei deschise.
Delete Archive Şterge de pe disc arhiva deschisă.
Wizard Comută aplicaţia la interfaţa de asistentă.
Mail Archive Trimite fişierul din arhiva deschisa prin e-mail.
Exit Inchide aplicaţia WinZip
 Meniul Actions conţine următoarele opţiuni:
Opţiunea Semnificaţia
Add Adaugă fişiere la arhiva deschisă
Delete Şterge fişiere sau dosare din arhivă
Extract Extrage fişierele din arhivă şi le dezarhivează..
View Vizuliazează fişierul selectat.
Select All Selecţionează toate fişierele din arhiva deschisă
Deselect All Anulează selectarea pentru toate fişierele din arhivă
Virus Scan Testează dacă fişierele din arhivă sunt virusate.
Make.exe file Face din arhiva deschisă o arhivă cu autoextragere.
Test Testează integritatea fişierelor din arhiva deschisă.

10.2. Devirusarea
a. Infectarea cu viruşi a unui calculator.
Un virus de calculator reprezintă un program incomplet care dacă este anexat ( se
ascunde ) la alt program, poate prelua controlul în programul gazdă şi îşi poate îndeplini
propria misiune. Rularea unui program virusat va duce la lucruri neaşteptate de natură:
● benignă, cum ar fi afişarea unui mesaj pe ecranul calculatorului;
● distructivă, cum ar fi ştergerea de fişiere sau reformatarea hard-discului.
O parte din programul virusului, asigură capacitatea acestuia de a se răspândi în alte
programe, infectând propriul calculator dar şi alte calculatoare care folosesc programe
infectate, introduse prin copierea lor de pe dischetele pe care s-au copiat aceste programe.
De aceea trebuiesc luate măsuri extraordinare pentru a împiedica răspândirea viruşilor
de calculator.
In general există trei tipuri de viruşi:
 Viruşi ai sectorului de iniţializare. Aceştia infestează programul aflat în
sectorul de iniţializare al hard-discului sau dischetei. Aceşti viruşi sunt
transmişi prin dischete şi virusează calculatorul când acesta porneşte cu
discheta virusată uitată în unitatea floppy.
 Viruşi în fişierele de program. Aceştia infestează fişierele executabile ale
programelor, de exemplu: .exe şi .com, fişierele de bibliotecă .dll.
Calculatorul este infestat în momentul în care este rulat programul infestat
şi apoi infestarea se extinde şi la alte programe.
 Viruşi macro. Aceştia infectează anumite fişiere de date, de exemplu:
.doc, .dot.
Când un virus intră într-un calculator al unei reţele el se răspândeşte rapid în toată
reţeaua, provocând pagube uriaşe.
b. Prevenirea infestării
Intrucât devirusarea unui calculator, este o operaţie greoaie şi care de obicei duce la
pierderea înregistrărilor de pe hard disc, cea mai bună metodă este prevenirea contaminării
propriului calculator, prin evitarea contactului cu calculatoare infestate şi prin controlarea
canalelor de pătrundere a viruşilor. Pentru aceasta trebuiesc respectate următoarele reguli:
 Orice disc străin va fi verificat de un program modern de recunoaşterea viruşilor. Cei mai
mulţi viruşi pot pătrunde prin intermediul unor programe pirat ce conţin jocuri. Dacă în
cazul unui disc, programul antivirus nu poate elimina virusul, acesta trebuie şters de
urgentă sau distrus;
 Sistemul de operare va fi încărcat de pe discuri originale sau verificate anterior;
 Reţeaua de calculatoare va fi controlată zilnic cu programe antivirus de către
administrator;
  Periodic (se recomandă zilnic), hard discurile vor fi verificate cu un program antivirus.
Este recomandabil ca programul antivirus să fie actualizat semestrial. Programele
antivirus profesioniste costă înjur de 50 $, iar actualizarea lor costă puţin, dar ţinând cont
că viruşii pot bloca complet un calculator şi distruge practic toate informaţiile din el,
protecţia antivirus reprezintă o asigurare absolut necesară. Se pot afla firme profesioniste
furnizoare de programe antivirus din Web, căutând cuvântul virus.
 O atenţie deosebită trebuie acordată utilizării materialelor sosite pe e-mail şi a celor
copiate de pe Internet deoarece multe dintre ele pot fi virusate
 Copiaţi zilnic materialele importante pe dischetele care se ţin în arhivă, pentru a putea
recupera informaţiile în cazul în care calculatoarele sau unele calculatoare din reţea au
fost infestate.
c. Eliminarea viruşilor din calculator.
In momentul în care au fost sesizate anomalii în funcţionarea calculatorului sau au
apărut mesaje pirat pe monitor, trebuie oprit calculatorul pentru a elimina codul rezident al
virusului din memoria internă şi repornit apoi folosind un program antivirus de pe o dischetă
protejată la scriere. Dacă nu se reuşeşte eliminarea viruşilor, hard discul trebuie şters şi
reformatat, urmând ca după aceea să fie încărcat cu programele utilitare şi cu dosarele ce au
fişierele de lucru.
Programele profesioniste antivirus conţin trei module pentru:
● Recunoaşterea virusului (scan);
● Selectarea şi curăţarea fişierelor contaminate (clean);
● Supravegherea funcţionării calculatorului cu transmiterea mesajelor de avertizare.
Aplicaţia Norton AntiVirus din Windows 95 poate fi folosită pentru protejarea
calculatoarelor împotriva infestării cu viruşi, indiferent de modul în care se răspândesc.
Programul poate detecta atât viruşii cunoscuţi cât şi cei noi apăruţi. Meniurile aplicaţiei
Norton AntiVirus sunt:
● Meniul Scan care conţine opţiuni prin care se stabileşte ce tip de disc va fi verificat
(hard disc sau dischetă, etc);
● Meniul Tools care conţine opţiuni pentru administrarea ScanDisk aplicaţiei.
10.3. Intreţinere disc. Scanare. Defragmentarea
Intreţinerea discului se obţine prin următoarele operaţii:
● Scanarea discului pentru a detecta erorile de înregistrare a datelor;
● Comprimarea fişierelor pentru a mări spaţiul liber. Această operaţie a fost descrisă la
paragraful arhivare, dezarhivare;
● Defragmentarea fişierelor pentru a consolida spaţiul liber.
a. Scanarea discului.
Pentru a detecta erorile de înregistrare a datelor în fişier şi dosare este folosit programul
ScanDisk, care verifică şi suprafaţa fizică a unităţii de disc. Pentru lansarea în execuţie a
programului se execută următorii paşi, în sistemul Windows 95:
● Se execută clic pe butonul Start de pe bara de aplicaţii, apoi butoanele Program,
Accessories, System Tools şi în final ScanDisk. Pe ecran va apare fereastra
ScanDisk.
● Se selectează unitatea de disc care va fi scanată;
● Se alege opţiunea de scanare care poate fi de două feluri:
- Standard, pentru a detecta erorile de înregistrare a datelor în fişiere şi dosare:
- Thorough, pentru a face o verificare minuţioasă şi pentru scanarea suprafeţei
discului în scopul detectării erorilor fizice.
● In ambele situaţii de mai sus se poate activa sau nu opţiunea Automatically Fix Eror,
care repară toate erorile de înregistrare a datelor;
● Se execută clic pe tasta Start a ecranului.
 In cazul opţiunii Thorough, este activată opţiunea Advanced, care dacă se execută clic
pe ea, apar vizualizate opţiunile Advanced, prezentate în Tabelul 10.1.
Tabelul 10.1.
Opţiuni avansate
Opţiunea Descriere Variante
Display Summary SkanDisk-ul afişează un rezumat când Always
termină de verificat unitatea de disc. Never
Only if errors found
Log File O înregistrare detaliată a sesiunilor în Replace log
ScanDisk, salvată într-un fişier cu Append to log
denumirea ScanDisk.log No log
Cross-linked Files Fişierele interlegate apar atunci când mai Delete
multe fişiere folosesc aceeaşi zonă de pe Make copies
disc. Ignore
Lost File Fragments Se pot şterge fragmentele de fişier pierdute Free
Convert to files
Check Files For Nu se pot deschide fişiere cu denumiri Invalide file names
incorecte, iar cele cu ore incorecte nu pot fi Invalid dates and times
ordonate corect.
Check Host drive First Erorile de pe o unitate de disc comprimată Enable
sunt generate adesea de unitatea gazdă. Disable
După alegerea acestor opţiuni se clichează tasta Start.
b. Defragmentarea.
Fragmentarea hard discului în special, se datorează ştergerii pe parcurs a unor fişiere şi
înscrierea altor fişiere noi, care normal nu pot ocupa spaţiul vechilor fişiere, având fiecare memorii
mai mari sau mai mici.
Astfel, fişierele vor deveni foarte dispersate sau fragmentate pe întregul disc. Când un
program trebuie să încarce un fişier, timpul de încărcare durează mai mult din cauza timpului
suplimentar de asamblare a părţilor componente aflate în diferite părţi ale hard discului.
Timpii lungi de acces la un fişier este un prim indiciu că fişierul ar putea fi fragmentat
pentru că acest lucru poate apărea şi la o infestare cu anumiţi viruşi ai calculatorului.
Programul Disk Defragmenter are rolul de a reasambla fişierele fragmentate, în acest
fel se măreşte viteza de încărcare a fişierelor.
Observaţie: Inainte de a face operaţia de defragmentare, trebuie să aveţi la dispoziţie
copii de siguranţă, pentru necesitatea refacerii anumitor fişiere în cazul în care apar anumite
probleme în timpul operaţiei de defragmentare.
Pentru a lansa în execuţie programul Disk Defragmenter, sunt efectuate următoarele
operaţii:
 Se execută clic pe butonul Start.
 Sunt selectate pe rând casetele: Programs, Accessories, Sistem Tools şi în final
caseta Disk Defragmenter.
 Se face clic pe butonul OK.
 Va apare pe ecran caseta de dialog Select Drive pe care se poate alege discul pe
care se face defragmentarea, de obicei hard discul dar pot fi şi alte dischete.
Apoi se clichează butonul OK.
 Va apare pe ecran caseta de dialog Disk Defragmenter, cu un mesaj în care se
prezintă procentajul din disc fragmentat şi opţiunile:
 Start dacă se doreşte pornirea acţiuni de defragmentare;
 Select drive, dacă se doreşte schimbarea discului pe care se va face
defragmentarea;
  Advanced, dacă se doreşte modificarea parametrilor programului
Defragmenter;
 Exit, dacă se doreşte renunţarea la defragmentare.
 In cazul în care s-a executat clic pe opţiunea Advanced, va apare caseta
Advanced Option, cu următoarele opţiuni:
 Defragmentation Method, cu următoarele opţiuni:
o Full Defragmentation (Both file and Free Space), adică defragmentarea
completă - atât a fişierelor cât şi a spaţiului liber, aceasta fiind cea
recomandată de obicei;
o Defragment Files Only, defragmentarea numai a fişierelor;
o Consolidate Free Space Only, consolidarea numai a spaţiului liber.
 Check drive for errors, cu opţiunile da pentru un raport al erorilor sau nu;
 When do you want to use these options?, adică cât de des se doreşte folosirea
parametrilor aleşi de mai sus cu opţiunile:
o This time Only, numai de această dată;
o These Options and Use Them Every Time, se salvează opţiunile alese şi
se vor folosi mereu.
 BIBLIOGRAFIE

1. Virgil STANCOVICI, Logica limbajelor. Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1972.

2. Paul MICLĂU, Semiotica lingvistică. Editura didactică. 1977.
3. Petre IOAN, Axiomatica. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980;
4. Cristian CALUDE, Ce sunt limbajele de programare? Editura ştiinţifică şi
enciclopeică,1988.
5. Hans FREUDENTHAL, Limbajul logicii matematice. Editura tehnică, 1973.
6. Ion PURCĂRU, Informaţie şi corelare. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1988.
7. Ştefan NICULESCU, Algoritmi. Editura tehnică.
8. Jane CALABRIA, Dorothy BURKE, Microsoft. Windows 95. Editura Teora,1999. Tradusă
în limba română.
9. Mihai Anton CERCHIZAN, Excel 7.0. Editura tehnică, 1996.
10. Allen L. WYATT, Succes cu internet. Editura All educational, 1995. Tradus în limba
română.
11. *** Calculatoarele electronice din generaţia a cincea. Editura Academiei, 1985.
12. Jerry HONEYCUTT, Utilizare internet. Editura Teora, 1999.
13. Robert LAFORE, Structuri de date şi algoritmi în Java. Editura Teora, 1999.