Astfel spus, Parlamentele, ca foruri supreme reprezentative ale popoarelor, au şi cea mai nobilă sarcină

în sistemul organelor statale, şi anume sarcina legiferării. Legea, prin faptul că este atributul exclusiv al
Parlamentului, devine în acest fel şi forma cea mai înaltă de exprimare a popoarelor, care prin
reprezentanţii lor îşi asumă în mod democratic atât propriul destin, cât şi (în cazul marilor puteri)
destinele lumii în care trăim. Principalul obiectiv al oricărui stat în relaţiile sale cu ale state este să
influenţeze dialogul multiplu pentru avantajul său propriu, dar, în acelaşi timp, are obligaţia şi
responsabilitatea de a-şi formula propria sa politică externă faţă de alte state şi să asigure conducerea
acestei politici. Formularea politicii externe reprezintă unul din aspectele politicii naţionale şi cade în
sarcina politicianului, în timp ce conducerea relaţiilor internaţionale şi analiza diverselor priorităţi ale
politicii externe cade în sarcina diplomatului. Însă prin prisma misiunii de reprezentare toţi parlamentarii
sunt consideraţi a fi şi „diplomaţi de moment”.

Competenţa Parlamentului este stipulată şi în alte articole ale Constituţiei, precum şi în alte acte
legislative, dar evident au o conexiune directă cu prevederile art. 66. Astfel, lit. d) a art. 66 fixează
Parlamentului competenţa aprobării direcţiilor principale ale politicii interne şi externe a statului. Vom
menţiona că în Republica Moldova nu există o lege care s-ar numi „Direcţiile principale ale politicii
interne şi externe”, aceste direcţii fiind cuprinse în diferite programe aprobate de Parlament, fiind
obligatorii pentru Guvern, care, conform art. 96, trebuie să asigure realizarea politicii interne şi externe
a statului. Structura Parlamentului Republicii Moldova prevăzută în Regulament [12] ne permite să
identificăm setul de atribuţii ce ţin de realizarea politicii externe a statului. Astfel, art. 14 al
Regulamentului desemnează atribuţiile Preşedintelui Parlamentului, prin care acesta reprezintă
Parlamentul în ţară şi peste hotare şi desemnează, după consultarea fracţiunilor parlamentare,
componenţa delegaţiilor parlamentare, cu excepţia delegaţiilor parlamentare permanente. Această
excepţie se explică prin faptul că desemnarea delegaţiilor parlamentare la organizaţii internaţionale,
potrivit art. 13, îi revine în mod exclusiv Biroului Permanent, dar respectând aceeaşi procedură, de
supunere spre aprobarea Parlamentului a componenţei numerice şi nominale.

Parcurgând reglementările legii supreme, constatăm că atribuţiile Preşedintelui se referă la diverse

domenii ale vieţii statului. O categorie distinctă de atribuţii ţin de domeniul politicii externe. Astfel, ca
şef de stat, în primul rând, preşedintele are funcţia de reprezentare [19]. Prin reprezentare înţelegem
posibilitatea şefului statului de a vorbi din numele poporului atât în exteriorul ţării, cât şi în interiorul ei.
Această reprezentare se realizează prin participarea la tratative şi negocieri şi încheierea tratatelor
internaţionale sau acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova. plomatici
ai altor state în Republica Moldova. Potrivit prevederilor constituţionale, Preşedintele Republici, pentru
realizarea misiunilor cu care a fost investit, se află într-un raport deosebit atât cu instituţia
Parlamentului, cât şi cu instituţia Guvernului. Iar acest raport reprezintă, în esenţă, mecanismul prin care
şeful statului realizează prerogativele în domeniul politicii externe. Astfel, I. Creangă în Curs de drept
administrativ [20] sugerează că o cale prin care şeful statului îşi realizează atribuţiile se referă la
adresarea către Parlament a mesajelor cu privire la principalele probleme cu care se confruntă naţiunea.
Însă devine deja cunoscut faptul că într-o eră a globalizării şi a integrării, conţinutul politicii externe
devine parte componentă a celor mai importante probleme ale statului. În aceeaşi ordine de idei, adică
realizarea politicii externe prin raportul şef de stat – parlament, Constituţia stipulează expres că
preşedintele, încheind tratate internaţionale, le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre
ratificare Parlamentului