Test 2

1. Scopurile şi sarcinile cursului de Serviciul diplomatic și consular în curricula

universitară;
2. Normele juridice şi funcţiile fundamentale ale Serviciul Diplomatic şi Consular.
3. Activitatea diplomatică a împăratului bizantin Iustinian și constituirea protocolului
diplomatic.

1.Scopurile şi sarcinile cursului de Serviciul diplomatic și consular în curricula

universitară;

Cursul „Serviciul diplomatic şi consular” propune o iniţiere a studenţilor în tematica

practicii diplomatice şi procedurii internaţionale, în special, organizarea şi realizarea
activităţilor diplomatice, respectarea cadrului normativ-legal privind
funcţionarea serviciului diplomatic al Republicii Moldova și altor state. 
Scopul cursului şi obiectivele principale ce derivă din contextul general al disciplinei
constau în familiarizarea studenţilor cu problemele fundamentale
ale serviciului diplomatic contemporan, precum şi de a aprofunda pregătirea lor
temeinică prin intermediul studierii principalelor probleme prioritare ale
evoluţiei serviciului diplomatic în context comparat.

2.Normele juridice şi funcţiile fundamentale ale Serviciul Diplomatic şi Consular.

Serviciul diplomatic și consular, bazat în context organizatoric și funcțional pe

norme juridice și funcții fundamentale statutare și în consolidarea continuă pe
identificarea prospectivă a problemelor fundamentale politice și juridice ale
structurilor, acesta se profilează drept o disciplină distinctă, defininduse specială, cu
toate. caracteristicile și componentele problemei, ce studiază apariția și dezvoltarea
problemelor raporturilor diplomatice, instrumentul principal de realizare a acestor
relații fiind diplomația ca ansamblu de mijloace și activități specifice în interesul
promovării politicii externe.
În baza prevederilor cadrului juridic specializat international, prin esența lor
relațiile diplomatice sunt o categorie specială de raporturi între state, de o deosebită
calitate şi importanţă. Existenţa relațiilor diplomatice constituie o stare normală a
raporturilor dintre două state, ce presupun, de regulă, existenţa unei stări de pace şi
reprezintă, în esenţă, instrumente de pace între statele respective, deci, implică un
minimum de relaţii de înţelegere şi de colaborare. Drept continuitate de principiu, și
relațiile consulare, reprezintă raporturi juridice stabilite între două state, prin care
acestea îşi acordă drepturi şi îşi asumă obligaţii privitoare la reprezentarea intereselor
lor consulare, determină statutul juridic al consulatelor şi fixează norme privind
desfăşurarea activităţii acestora, în scopul promovării reciproce a intereselor
economice, comerciale, culturale şi în alte domenii, precum şi în vederea asigurării
protecţiei adecvate a cetăţenilor statului trimiţător.

3.Activitatea diplomatică a împăratului bizantin Iustinian și constituirea protocolului

diplomatic.

Iustinian, a fost, fără îndoială, cel mai important conducător al Imperiului Roman
de Răsărit. Considerat de unii savanți ca fiind ultimul mare împărat roman și primul
mare împărat bizantin, Iustinian a luptat pentru a revendica teritoriul roman și a lăsat
un impact durabil asupra arhitecturii și dreptului. În protejarea statului împotriva
barbarilor care îl înconjurau, diplomația era o armă la fel de importantă în ochii
guvernului bizantin ca și soldați sau fortificații. Pacea la frontiere afost menținută nu
numai de apărarea militară puternică, ci de gestionarea mai mult sau mai puțin abilă a
popoarelor de frontieră. În imperiul ulterior, acest tip de diplomație; care poate
fidefinită ca știința gestionării barbarilor, a fost practicată ca o artă frumoasă; evoluția
sa deplină sa datorat lui Iustinian. Metodele sale se încadrează în trei capete generale.
O persoană a fost ținută subcontrol prin intermediul alteia. Guvernul imperial a
înfruntat rivalitatea și ura printre ei.Astfel, Iustinian a ținut Gepidae sub control de
Lombarzi, Kuturgurs de Utigurs, Huni de Avari. Subvenții au fost acordate
popoarelor la frontiere, în schimbul cărora s-au angajat să apere frontiera adiacentă
acestora și să ofere oamenilor luptători atunci când au fostchemați să facă acest lucru.
Șefii au primit onoruri și decorațiuni. Astfel, șefii berberilor de pefrontiera africană
au primit un personal de argint, încrustat cu aur, o diademă de argint, omantie albă, o
tunica brodată. Potentații mai importanți au fost investiți cu o rochiecostă. În aceste
investiții, prioritatea a fost respectată cu atenție. Șefii au primit astfel o poziție
definită în Imperiu, iar hainele bogate, cu ceremonia, au apelat la vanitatea lor.
Înunele cazuri au fost admiși la posturi în ierarhia oficială fiind creat Patricienii,
Maeștri de soldați. Ei au fost extrem de îndrăgostiți de astfel de onoruri și s-au
considerat pe jumătate romani.
Diplomația bizantină datează din anul 395, după sciziunea Imperiului Roman în
Imperiul Roman de Apus și cel de Răsărit, având un parcurs istoric de peste un
mileniu. Specificitatea diplomației bizantine este condiționată nu doar de diversitatea
etnică a imperiului, ce îngloba în jur de 20 de grupări tribale. O dată cu formarea
Imperiului Roman de Răsărit și dezvoltarea statelor barbare se atestă schimbări
notorii în cadrul serviciului diplomatic bizantin. În schimbul politicii de obidiență
față de Roma se proieminează tendința spre colaborare si concurență. Schimbarea de
atitudine a avut loc nu doar din cauza fortificării pozițiilor militare și politice ale
„barbarilor”, dar și ca urmare a preluării neintermitente și destul de eficiente a
secretelor artei diplomatice bizantine. În consecință, principiile și regulile
comportamentului diplomatic sunt asimilate de către „barbari”.
Pentru prima dată în istorie, împărații bizantini au instituit structuri
guvernamentale specializate în activitatea externă și în instruirea diplomaților
profesioniști, ce erau ulterior delegați în calitate de ambasadori la curțile străine. O
atenție deosebită se atribuia etichetei diplomatice. Ambasadorii erau învățați să se
comporte politicos în relațiile cu străinii, să nu aducă critici, ci dimpotrivă, să laude
aspectele vieții de peste hotare. Cu toate acestea, obiceiurile bizantine știrbeau din
valoarea și efectele metodelor diplomatice acceptate. Solii străini, sosiți la
Constantinopol, urmau să treacă mai multe probe de „încântare”, pe parcursul cărora
curtea bizantină făcea tot posibilul pentru impresionarea acestora. În primul rând, o
dată cu sosirea trimiților din țările străine, aceștia erau găzduiți în așa-numita „Casa
ospitalității romane” – extrem de luxoasă și foarte bine păzită. La prima audiență,
legatului nu i se permitea să se adreseze în mod direct împăratului, ci doar prin
intermediul logofătului. Pentru a insufla trimiților teamă și respect pentru împărat,
tronul acestuia (în timpul plecăciunii)