Recunoașterea unei legături teoretice între politicile externe ale diferitelor state oferă baza pentru

factorii interni aiunui stat. Politica externă a unei națiuni este formulată și pusă în aplicare de
către factorii săi de decizie politică. În acest sens, ele iau în considerare interesul național al
națiunii, mediul intern și extern, valorile naționale, obiectivele și deciziile de politică externă ale
altor națiuni și natura structurii de putere internaționale.

Dimensiunea teritoriului statului:

Dimensiunea unui stat este un factor important al politicii sale externe. Dimensiunea influențează
mediul psihologic și operațional în care răspund factorii de decizie politică externă și publicul.
Acesta include atât resurse umane, cât și resurse non-umane. Națiunile cu resurse umane și non-
umane mari încearcă întotdeauna să fie mari puteri și au șanse mai mari de a deveni mari puteri
în relațiile internaționale. Dimensiunea a fost un factor în politicile externe ale SUA, Rusia,
China, India, Brazilia, Franța și altele. Statele de dimensiuni mari, cu puține excepții, formulează
și utilizează întotdeauna o politică externă activă și, prin intermediul acesteia, acestea joacă un
rol activ în relațiile internaționale. Cu toate acestea, dimensiunea în sine nu este un factor
determinant independent al politicii externe. Resursele și capacitățile statului nu depind
întotdeauna de dimensiune. Țările din Orientul Mijlociu, chiar și cu dimensiuni mici, dar cu cea
mai mare cantitate de resurse de petrol, au jucat un rol destul de activ în relațiile internaționale.
Japonia este un stat de dimensiuni relativ mici și totuși rolul său în relațiile internaționale a fost
activ și influent.

Factorul geografic:
Geografia unui stat este relativ factorul cel mai permanent și stabil al politicii sale externe.
Topografia terenului, fertilitatea, clima și localizarea acestuia sunt principalii factori geografici
care influențează politica externă a unei națiuni. Resursele naturale și capacitatea de producție
alimentară a unei națiuni sunt direct legate de geografia sa. Acești factori sunt, de asemenea,
factori importanți în formularea și punerea în aplicare a politicii externe. Existența adecvată a
resurselor naturale vitale minerale, alimente și resurse energetice au ajutat factorii politicii
externe a SUA și a Rusiei. Geografia, ca atare, este un factor important și permanent al politicii
externe, dar nu este un factor determinist. Evoluțiile revoluționare din domeniul comunicațiilor și
al războiului modern, precum și capacitatea națiunilor de a depăși obstacolele geografice au avut
tendința de a reduce importanța geografiei.
Nivelul și natura dezvoltării economice:
Unul dintre principalele motive pentru care politica externă a SUA a reușit foarte des să-și
asigure obiectivele naționale, în special în ceea ce privește statele sărace și slab plasate din punct
de vedere economic ale lumii este gradul ridicat de dezvoltare economică a acesteia. Țările
dezvoltate ale timpurilor noastre sunt state puternic industrializate și dezvoltate economic.
Acestea pot utiliza ajutorul extern ca instrument pentru a-și asigura obiectivele de politică
externă. Nivelul de dezvoltare economică determină, de asemenea, domeniul de aplicare al
relațiilor pe care o națiune dorește să le stabilească cu alte națiuni. Pregătirea militară și
capacitatea militară a unei națiuni este din nou direct legată de factorul de dezvoltare economică
și industrializare. Numai națiunile dezvoltate industrial și economic pot spera să devină puteri
militare majore și stabile. Puterea economică constituie o dimensiune fundamentală a puterii
naționale în timpurile contemporane și în prezent; poate fi utilizat mai eficient pentru a asigura
obiectivele de politică externă.

Factori culturali și istorici:

Patrimoniul cultural și istoria unei națiuni sunt din nou factori importanți și valoroși ai politicii
sale externe. Normele și tradițiile care caracterizează viața oamenilor unui stat sunt factori
extrem de influenți ai politicii sale externe. Unitatea culturală puternică a oamenilor este
întotdeauna o sursă de putere pentru ei. Aceasta influențează în mod semnificativ capacitatea
acestora de a asigura obiectivele de interes național în cursul negocierilor internaționale.
Experiențele istorice și legăturile culturale îi ajută în continuare să analizeze și să evalueze natura
și domeniul de aplicare al relațiilor cu alte națiuni. Cu toate acestea, valorile culturale și
legăturile sunt întotdeauna supuse unor schimbări și ajustări perpetue. Și experiențele istorice
sunt uitate în fața interesului național. Existența unui conflict între națiunile europene, în ciuda
legăturilor lor culturale și a dezvoltării și a continuării puternice.

Structura guvernului:
Organizarea și structura guvernului, și anume agențiile organizaționale care se ocupă de
elaborarea și punerea în aplicare a politicii externe, reprezintă un alt element important al
politicii externe. Forma politicii externe este, de asemenea, determinată de faptul dacă agențiile
guvernamentale care o manipulează sunt sau nu constituite în mod democratic. Dacă relațiile de
autoritate sunt centralizate sau luarea deciziilor este liberă și deschisă. Oficialii guvernamentali
acționează, de asemenea, ca factori de decizie, iar acest factor influențează întotdeauna
formularea politicii externe. Politica externă a unei națiuni trebuie să se adapteze la mediu. Într-
un sistem centralizat și autoritar, politica externă poate rămâne și rămâne adesea izolată de
mediul intern.
Structura guvernului:
Organizarea și structura guvernului, și anume agențiile organizaționale care se ocupă de
elaborarea și punerea în aplicare a politicii externe, reprezintă un alt element important al
politicii externe. Forma politicii externe este, de asemenea, determinată de faptul dacă agențiile
guvernamentale care o manipulează sunt sau nu constituite în mod democratic. Dacă relațiile de
autoritate sunt centralizate sau luarea deciziilor este liberă și deschisă. Oficialii guvernamentali
acționează, de asemenea, ca factori de decizie, iar acest factor influențează întotdeauna
formularea politicii externe. Politica externă a unei națiuni trebuie să se adapteze la mediu. Într-
un sistem centralizat și autoritar, politica externă poate rămâne și rămâne adesea izolată de
mediul intern. Natura relațiilor legislativ-executiv este, de asemenea, un factor influent în
procesul decizional de politică externă. Armonia dintre cele două, așa cum există într-un sistem
parlamentar, poate fi o sursă de forță, iar lipsa de armonie între cele două poate fi o sursă de
piedici pentru factorii de decizie politică externă. În mod similar, natura sistemului de partid, a
alegerilor și a electoratului sunt alți factori influenți.

Responsabilitate politică:
În cuvintele lui Rosenau, "gradul în care funcționarii publici răspund în fața cetățenilor, fie prin
alegeri, concursuri de partid, supraveghere legislativă sau prin alte mijloace, poate avea
consecințe importante pentru calendarul și conținutul planurilor care sunt făcute și pentru
activările întreprinse în afacerile externe". Un sistem politic care este atât receptiv, cât și
responsabil în fața poporului, funcționează într-un mediu diferit de cel al sistemului politic, care
este un sistem închis, adică un sistem care nu este nici deschis, nici responsabil în fața poporului.
Ca atare, politica externă a unui sistem politic deschis este mai receptivă la opinia publică și la
cerințele publice decât politica externă a unui sistem politic închis. Diferența dintre politicile
externe ale statelor democratice și totalitare/autoritare se datorează întotdeauna în mare parte
factorului său.
Ideologie:
Politica externă este un set de principii și un plan strategic de acțiune adoptat de o națiune pentru
a îndeplini obiectivele de interes național. Are întotdeauna un conținut ideologic. Pentru a
asigura sprijinul pentru scopul său, precum și pentru a critica obiectivele de politică externă ale
altor națiuni, are nevoie și adoptă o ideologie sau unele principii ideologice. Ideologia
comunismului a rămas un factor important al politicilor externe ale națiunilor comuniste în
perioada 1945-90. Ideologiile anticomuniste și pro-liberale au influențat întotdeauna forma și
cursul politicilor externe ale națiunilor occidentale necomuniste. Conflictul ideologic a rămas
factor determinant în politicile războiului rece (1945-90) ale ambelor super-puteri. Impulsul în
favoarea democratizării, descentralizării și liberalizării în statele socialiste din Europa, în noile
state din Asia Centrală, Rusia și Mongolia a dat o nouă direcție relațiilor internaționale din
perioada de după 1990.
Statul, care constă în controlul diversității manifestărilor activității politice, este adesea posibil
nu prin mijloace democratice, ci autoritare. Schimbările în percepția suveranității implică
schimbări în estetica puterii, care se exprimă în fenomenele politicii externe și interne. Politica
externă este asociată cu limitarea suveranității altcuiva, cu utilizarea însăși a ideii de suveranitate
pentru a realiza politica externă și interesele economice. Factorii interni ai politicii externe este
asociat cu înstrăinarea de acesta a diferiților participanți la procesul politic în numele integrării în
cadrul unei paradigme culturale, politice, ideologice și valorice comune.
În cadrul discursului politic modern, autoritarismul este capabil să ofere o cale de mijloc pentru
înțelegerea și transformarea suveranității. Această cale de mijloc este asociată cu o combinație de
practici democratice și autoritare în constituirea și gestionarea politiciii externe, ceea ce duce la
crearea formelor sale "soft" sau "hard". Mijlocul factorilor interni cu referire la paradigma
politicii externe permite entității conducătoare să se integreze eficient în noile realități economice
și politice, rezolvând contradicția dintre formele democratice și nedemocratice de guvernare.
Dar, în același timp, calea de mijloc în ceea ce privește suveranitatea nu este aplicabilă în toate
practicile politice, care se datorează nu numai contextului cultural, ci și unui anumit anumit
Procesele socio-politice moderne care au loc în cadrul statului sunt puternic influențate de
procesele factorilor interni în legătură cu interdependența economică, deschiderea informațiilor,
participarea statului la activitățile instituțiilor internaționale multilaterale și o creștere a activității
actorilor netradiționali în politica externă. Acestea complică punerea în aplicare a unor politici
publice stabile, ale căror direcții trebuie coordonate în lumina unui număr tot mai mare de
factori. Atunci când construiește strategii de dezvoltare, statul se străduiește în mod tradițional,
în primul rând, să atingă o stare de echilibru intern a sistemului socio-politic și rate de creștere
economică stabile. Pe de altă parte, câștigând puterea, statul se confruntă inevitabil cu presiuni
externe și încercări de a-și limita interesele, respectiv trebuie să cheltuiască resurse interne pentru
a-și asigura poziția pe scena internațională. Toate acestea fac ca problema coordonării
obiectivelor și instrumentelor politicii interne și externe a statului să fie deosebit de urgentă.
Politica externă nu poate fi pusă în aplicare fără resurse și are nevoie de sprijinul populației sau
al grupurilor individuale ale societății, relația dintre politica internă și cea externă se află în
domeniul relațiilor de distribuție. Avantajul conceptului propus de el este posibilitatea de a
depăși teoretic contradicțiile dintre jugul intern al politicii externe, gestionând într-o singură
distribuție de stat distribuirea și reglementarea strategiilor publice, politica externă și internă se
intersectează cu un tip caracteristic de comportament, care este determinat de așteptările
participanților acestea fiind accesul la resursele pentru posesia cărora concurează și gradul de
pierdere a unui grup atunci când un alt grup primește resurse.
Procesul de formare și desfășurare a politicii externe ca un set de interacțiuni ale elementelor
sistemelor naționale care sunt interdependente cu evenimentele politice internaționale. Fiecare
sistem politic național răspunde impulsurilor interne și externe. Astfel sunt identificate cinci
categorii de variabile ordonate care determină direcția politicii externe: a) idiosincratică
(calitățile personale ale politicienilor); 2) jocuri de rol; (3) instituționale; 4) societale; 5) sistemic
internațional, dezvoltând un model de interdependență a relațiilor interne, sociale și
internaționale, care este influențat de trei tendințe, care sunt, de asemenea, interdependente prin
dezvoltarea internațională, presiunea mediului asupra sistemelor naționale și rezistența internă la
structurile socio-culturale și politice tradiționale care formează socialul.