2.

Reacția ONU despre incidentul tulburător

Niciunul dintre liderii interni care au vorbit în sala ONU nu a făcut-o mai strălucitor decât
Nikita Hrușciov. Conducătorul imperiului comunist în urmă cu 60 de ani a făcut totul pentru a fi
amintit în Statele Unite.
La 12 octombrie 1960 Nikita Hrușciov a vorbit la cea de-a XV-a sesiune a Adunării
Generale a ONU de la New York. Acest eveniment a intrat în istorie în primul rând în legătură
cu incidentul, numit „pantoful lui Hruşciov”. Până acum, nu se știe cu certitudine dacă secretarul
general a bătut cu pantofii la o reuniune a ONU. Au fost mulți martori ai incidentului, dar
mărturiile lor variază și nu s-au păstrat dovezi fotografice sau video.
„Diplomația pantofilor” a devenit plină de legende citându-se un zvon despre o „amenda
de mai multe milioane de dolari” pe care URSS ar fi plătit-o pentru farsele capului său. Se
pretinde adesea că în acest moment secretarul general i-a informat pe americani despre „mama
lui Kuzkin”, dar acest lucru nu este adevărat: cuvintele despre bomba sovietică au fost rostite în
timpul așa-zisei dezbateri de bucătărie dintre el și americanul de atunci. Lider Richard Nixon
(ținut la 24 iulie 1959). Există, de asemenea, o părere că „diplomația pantofilor” a tatălui său este
un produs al propagandei americane, dar de fapt nimeni nu a bătut cu pantof. Cu toate acestea,
această teorie este considerată marginală.
Mulți cercetători ai biografiei politicianului sovietic pun la îndoială acest episod. Mai
mult decât atât, în memoriile membrilor delegației URSS în Statele Unite, apare în diferite
forme. Nimeni nu va spune cu siguranță astăzi dacă Hrușciov și-a mai bătut pantoful în urmă cu
60 de ani. Împreună cu porumbul și "Mama Kuzkinei", acest incident amuzant a rămas pentru
totdeauna povestea care este puternic asociată cu liderul sovietic.
Escapada "cizmă" de la ONU arăta ca o farsă copilărească pe fundalul altor aventuri mult
mai serioase care alcătuiau esența politicii externe a lui Hrușciov. Dându-și seama, în ciuda
ferocității credinței sale, că socialismul nu va triumfa curând în țări precum Statele Unite sau
Marea Britanie, el s-a concentrat asupra așa-numitelor "țări din lumea a treia" și le-a ajutat în
mod activ să se îndrepte spre "calea socialistă a dezvoltării".
Consecințele sale, în niciun caz pe deplin prevăzute de Hrușciov, au zguduit Uniunea
Sovietică la bază, ci cu atât mai mult aliații săi comuniști, în special în Europa Centrală. S-au
dezlănțuit forțe care în cele din urmă au schimbat cursul istoriei. Dar, la momentul respectiv,
impactul asupra delegaților a fost mai imediat. Surse sovietice spun acum că unii au fost atât de
convulsați în timp ce ascultau că au suferit atacuri de cord; alții s-au sinucis după aceea.

2.1 Înregistrările, scandalurile și lengendele incidendului diplomatic

 Sesiunile Adunării Generale a ONU, care se deschid anual la sfârșitul lunii septembrie,
sunt întotdeauna cel mai plin și mai luminos eveniment diplomatic al anului. În cadrul forumului
au loc sute de întâlniri și discursuri. Interesul este atras de cei în care participanții sunt „dușmani
din sân” - cum se vor comporta atunci când se află în aceeași cameră și își ascultă adversarii.
Declarațiile liderilor de țară și ale diplomaților de rang înalt sunt adesea însoțite de scandaluri și
acte extravagante.
Unul dintre cele mai misterioase momente petrecute în timpul ședințelor Adunării
Generale este povestea pantofului lui Nikita Hrușciov. Potrivit unei versiuni, pantoful i-a
alunecat de pe piciorul lui Hrușciov în mulțime în drum spre întâlnire și i-a fost adus după ce au
început discursurile. Cineva susține că Hrușciov a ținut pantoful în mână în timpul întâlnirii,
cineva notează că pantoful stătea în apropiere, pe masă. Dar oricum, în timpul discursului
delegatului filipinez, care a vorbit despre amenințarea imperialismului sovietic, Hrușciov a sărit
în picioare și a început să fluture cu brațele pentru a atrage atenția președintelui de sesiune și a
bătut și pe masă în semn de protest. Pantoful s-a întâmplat să fie la îndemână. Se zvonește că
delegația sovietică ar fi fost amendată de ONU cu 2.000 de dolari pentru acest truc non-
diplomatic, dar amenda nu a fost plătită niciodată pentru că toate documentele legate de acest
incident au dispărut în mod misterios din dosarele ONU.
A mai fost un episod în care, în timpul unui discurs la cea de-a 15-a sesiune a Adunării
Generale a ONU, Hrușciov a folosit cunoscuta expresie „mama kuzkina”, pe care traducătorul a
tradus-o literal prin „mama lui kusma”, ceea ce a derutat delegațiile. Sensul frazei era complet de
neînțeles și din aceasta amenințarea a căpătat un caracter de rău augur. Ulterior, „mama lui
kusma” a fost înlocuită de traducători cu o altă amenințare folosită des de Hrușciov împotriva
Occidentului: „Te vom îngropa” .
În acea zi a avut loc o discuție despre „chestiunea maghiară”, iar Hrușciov, împreună cu
alți membri ai delegației sovietice, a încercat în orice mod posibil să o perturbe. Potrivit
contemporanilor, s-a întâmplat în felul următor: Hrușciov nu avea cizme, ci pantofi deschisi (ca
sandalele moderne).
Cu toate acestea, fiul lui Hrușciov, Serghei, care a fost prezent la acea reuniune a ONU, a
vorbit despre acest episod într-un mod ușor diferit. Potrivit versiunii sale, pantoful de la
Hrușciov a apărut în mulțime, iar apoi paznicii i l-au adus. El, bătând pe masă în semn de
dezacord cu spectacolul, a început să ajute cu cizma.
A doua zi, The New York Times a publicat un articol sub titlul „Hruşciov îşi bate
pantoful pe masă”. În ea a fost publicată o fotografie, care îi înfățișează pe Hrușciov și Gromyko,
iar în fața lui Nikita Sergeevich există un pantof jos pe masă.
Astfel, povestea că liderul sovietic își dădea pantoful pe podiumul Adunării Generale a
ONU este un fals, dar ea a devenit un exemplu al modului în care un mit devine un fapt istoric,
înlocuind realitatea.
Deși în sine discursul lui Hrușciov a fost foarte emoționant și în concordanță cu ideologia
și sloganurile Partidului Comunist din acea perioadă. Era vorba de lupta împotriva
colonialismului, iar șeful guvernului sovietic a acuzat țările NATO, numindu-le puteri
imperialiste, că suprimă tot felul de manifestări ale luptei popoarelor pentru libertate și
independență.
După propunerea de a adopta o Declarație privind acordarea libertății tuturor coloniilor,
reprezentantul Filipinelor a menționat că acest document ar trebui să se aplice și țărilor din
Europa de Est aflate sub controlul URSS, adică, de fapt, lipsite de independență. . O încercare de
a atrage atenția președintelui asupra lui însuși pentru a avea ocazia de a da un răspuns nu a avut
rezultatul potrivit, iar apoi Hrușciov și reprezentanții delegației sovietice au început să bată cu
pumnii pe masă.
În răspunsul său, Hrușciov l-a numit pe reprezentantul Filipinelor „lacheul
imperialismului american”, punând din nou traducătorii într-o poziție dificilă. Într-un fel sau
altul, dar adevărul rămâne că stând pe podium, liderul sovietic nu a bătut cu pantoful, ci doar
emoționat și-a ținut discursurile.
Cu toate acestea, aflându-se la masa la care stăteau reprezentanții URSS, Nikita
Sergheevici încă își ținea pantoful în mâini și îl bătea pe masă, încercând să atragă atenția
președintelui Adunării Generale și protestând împotriva discursului reprezentant al Filipinelor.

2.2. Care a fost ultimatumul lui Hrușciov?

În viziunea lui Hruşciov, acesta a fost un gest de bunăvoinţă faţă de Occident, destinat să-
i liniştească pe cei indignaţi de ştirile de la Budapesta privind executatea lui Imre Nagy şi a
celorlalţi lideri din guvernul revoluţionar al Ungariei. Hruşciov şi-a făcut însă un calcul
greşit: departe de a emula relaxarea limitată din Uniunea Sovietică, conducerea PCR şi-a
întărit şi mai mult controlul asupra societăţii româneşti. Singurul moment în care comuniştii
români au fost în totalitate de acord cu sovieticii a fost acela în care Moscova a revenit la
metodele staliniste. Gheorghiu-Dej şi biroul său politic nu numai că au sprijinit cu căldură şi
au oferit suport logistic pentru zdrobirea revoluţiei de la Budapesta din 1956, dar aceştia s-au
folosit de spectrul pericolului „revizionist” pentru a lansa o vânătoare de vrăjitoare în
rândurile propriului partid în 1957- 1958 şi pentru a trece la noi epurări ale intelighenţiei.
Urmând anti-hruşciovismul lui Gheorghiu-Dej, Ceauşescu a urmat o politică neostalinistă şi
autarhică, care includea elemente de nepotism şi corupţie la nivel de stat, caracterisică
„neotradiţionalismului” brejnevist. Începând de la sfârşitul anilor 1950 şi evoluând într-un
mod sinuos, acest tip de autohtonism românesc s-a dovedit a fi o strategie politică
„conservatoare“, aproape „reacţionară“, imaginată pentru a menţine şi a consolida exact acele
valori, simboluri şi instituţii puse sub semnul întrebării de către susţinătorii „socialismului cu
faţă umană”.
Anul 1961 a fost un an crucial pentru relațiile dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite.
La începutul lunii iulie, la New York s-a deschis Expoziția Națională Sovietică, iar mai târziu
în aceeași lună a venit rândul Expoziției Naționale Americane din parcul Sokolniki din
Moscova. La două săptămâni după încheierea acestuia din urmă, Hruščev a plecat în Statele
Unite. Uniunea Sovietică a acordat o mare importanță acestei vizite și a celebrat-o ca o
misiune istorică ale cărei repercusiuni vor fi măsurate la scară globală. Acest articol studiază
un corpus de scrisori scrise cu această ocazie de cetățenii sovietici. Ei își exprimă părerea cu
privire la obiectivele coexistenței pașnice cu Statele Unite, își însușesc limbajul relativ nou al
coexistenței pașnice și chiar tratează subiecte care au rămas până acum tabu, precum
contactele lor personale cu americanii. Mai mulți corespondenți sunt încântați că alianța
încheiată în timpul războiului este încorporată în mitul Marelui Război Patriotic și își
exprimă speranța de a vedea o creștere a schimburilor lor personale și culturale cu
americanii. În general, aceste scrisori dezvăluie cum, pentru un timp destul de scurt,
coexistența pașnică cu Statele Unite a părut cu adevărat posibilă.
În ianuarie 1960, Hrușciov a profitat de ameliorarea relațiilor cu SUA pentru a comanda
reducerea cu o treime a dimensiunii forțelor armate sovietice, afirmând că armele mai
avansate vor compensa pierderile de efective. Deși serviciul militar rămânea obligatoriu
pentru tinerii sovietici, scutirile de serviciu militar au devenit din ce în ce mai frecvente, mai
ales pentru studenți În ianuarie 1960, Hrușciov a declarat prezidiului CC că rachetele
sovietice au făcut posibil acordul cu SUA deoarece „americanii de rând au început să tremure
de frică pentru prima oară în viețile lor”. Această diferență percepută între numărul
rachetelor a dus la considerabile investiții în apărare din partea Statelor Unite.
Concluzii

Pe baza examinării a mii şi mii de pagini de documente, luând în consideraţie existenţa

unei imense literaturi analitice şi de mărturii care probează incidentul din 12 octombie 1960, pe
baza examinării a mii şi mii de pagini de documente, luând în consideraţie existenţa unei imense
literaturi analitice şi de mărturii care probează. Informațiile despre Hrușciov care lovește cu
pantoful în masă par să fie destul de certe și concluzia ar putea fi una singură: într-adevăr, liderul
sovietic s-a impus lovind cu încălțămintea în pupitru. Totuși, e posibil ca povestea pe care o
citim acum cu amuzament să fie, de fapt, o variantă mult mai ”înflorită” a ceea ce s-a întâmplat.
Sigur, orice ”poveste pescărească” are și un sâmbure de adevăr, iar Hrușciov chiar și-a folosit
pantoful.
Cabotinismul lui Hrușciov a ieșit la suprafață imediat după incidentul de la Națiunile
Unite. Același Taubman ne relatează cum Hrușciov fusese de fapt extrem de încântat de mica
reprezentație. A doua zi, pe prima pagină din The New York Times apărea figura liderului
sovietic, ținându-și unul din pantofi în mână, alături de inspiratul titlu: „Russia is threatening the
world again, this time with its leader’s shoe.” („Rusia amenință din nou lumea, de data aceasta
cu pantoful conducătorului”)
În urma incidentului, un diplomat aristocrat britanic îl considera pe Hruşciov „necioplit,
impetuos, vorbăreţ şi cam iresponsabil”, descriindu-l drept „o combinaţie de ţăran dintr-un
roman rusesc din secolul al XIX-lea - viclean şi bănuitor la adresa stăpânului - şi un lider de
sindicat britanic de modă veche” . În cei unsprezece ani cât s-a aflat în fruntea URSS, Hruşciov a
reuşit să destalinizeze unele sectoare ale înţepenitului imperiu sovietic în timp ce a traversat
câteva dramatice crize internaţionale, reuşind să evite totuşi confruntarea nucleară.
Vizita lui Hruşciov în SUA din septembrie 1959 a constituit prilejul unui amplu duel
propagandistic americano-sovietic, manifestat deopotrivă în presa americană, cât şi cea sovietică.

1. «Он выругался, а потом его рука ударилась о ботинок»,

https://www.gazeta.ru/science/2015/10/12_a_7815851.shtml
2. переговорщики всех стран: История ООН в фактах и легендах
https://tass.ru/spec/un
3. Этот день в истории: 1960 год — инцидент с ботинком Хрущева в ООН
https://eadaily.com/ru/news/2018/10/12/etot-den-v-istorii-1960-god-incident-s-botinkom-
hrushcheva-v-oon
4. COMISIA PREZIDENȚIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN
ROMÂNIA: RAPORT FINAL
https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT
%20FINAL_%20CADCR.pdf
5.