1.

Protocol si eticheta diplomatice

(Ioana Varsta)
Cartea Protocol si eticheta diplomatica a Ioanei Varsta aduce o contributie bogata
domeniului vast al diplomatiei si o posibila cuantificare fertila in randul segmentelor educate ale
societatii. De ce spun acest lucru?
Cartea poate fi o metafora a politetei, a bunelor maniere (subiect de bascalie cu scop de
neatizare pe teritoriul patriei noastre) ce nu au doar o simbolica sau legala functie normativa in
cadrul societatii, ele definesc realitati tangibile si nu in ultimul rand exemple de
oameni protocolari, rafinati, eruduti, bonomi. Desuetitudinea, invocata de unii curiosi critici, nu
o regasim printre acesti oameni, ci in incapacitatea personala de a observa conservarea
substantei peste veacuri.
Cartea se prezinta mai mult ca o naratiune (cu puternice accente istorice pe date, contexte si
informatii valoaroase ce contureaza un orizont de cunoastere relevant pentru domeniul complex
si alambicat al diplomatiei si protocolului) cu centrul de greutate pe diverse stiinte cum ar fi
protocolul, istoria, stiintele politice, psihologia sau psihosociologia dar cu epicentrul in zona
firescului, naturalului si a omenescului. Diplomatia nu este o excrescenta futila de natura
birocratica, ea isi are radacinile bine infipte in capabilitatea naturii umane de a gestiona relatiile
sale cu ceilalti actori statali sau globali prin cooperare. Ne intrebam cum arata deci spiritul
diplomatiei ?
Episodul iezuitilor care au plecat sa converteasca China este deosebit de pretios in expunerea de
fata. Inainte de exodul lor acestia se informasera bine in legatura cu Imperiul de Mijloc pentru a
nu leza (chiar si involuntar) gazdele prin posibila lipsa de respect pentru traditiile si obiceiurile
lor. Iezuitii au fost perceputi ca cei care castiga spirite si deschid inimi. Cred ca in asta consta
spiritul si inima diplomatiei.
Continutul cartii prin partea teoretica include concepte precum: protocolul (diplomatic,
european, national etc.) eticheta, curtoazia, precaderea ceremonialul etc . Protocolul are o
pluralitate de sensuri si definitii, cea mai uzuala este urmatoarea protocolul este un mijloc de
evidentiere a puterii politice si a ierarhieri sociale (armonizeaza relatiile dintre putere) p. 13.
Apare si protocolul european ca mod universal de ritualizarea a gestiunii realatiilor
internationale (inter-statale) precum si protocolul national specific fiecarui stat in parte.
Din punct de vedere istoric protocolul isi are sorgintea in aparitia tribului caracterizat prin
ierarhie, ordine subordine. Protocolul institutionalizat in viata politica a statului indeplineste mai
multe functii si anume: functia de reprezentare, de comunicare, de armonizare sociala, de
obligativitate p. 33
Preocuparea pentru protocol, ceremonia, eticheta este veche preocuparea pentru ceremonial,
eticheta, curtoazie si bune maniere in raporturile interumane si interstatale , atentia fata de
actiunile protocolare de primire a oaspetilor, de oferire de cadouri, si alte forme de politete fata
de acestia, s-au impus, in China p.7. Tot in China apare si Ceremonialul Zhou una dintre
cele mai vechi carti de ceremonial din lume. Confucius este unul dintre acei ganditori
(toeretician si practicant) bun cunoascator al artei protocolului. In timp Protocolul ajunge sa se
extinda ulterior din Orient pana in Imperiul Roman, unde capata o conotatie pur religioasa care
se rasfrange nemijlocit asupra semnarii acordurilor p.9. Astfel Monarhiile europene
medievale sunt, practic, cele care au definit si impus reguli de protocol si ceremonial care stau
la baza actualului protocol europeanp. 9.
Ar fi bine sa constatam ca Protocolul universal, 90 % este de inspiratie franceza.
Cartea Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie este prima opera romaneasca
care trateaza in forma scrisa chestiuni de protocol. Dimitrie Cantemir contribuie la
institutionalizarea normelor in materie de protocol explicand rolul protocolului si ritualizarea sau
rutinizarea lui in cartea sa Descriptio Moldaviae .
Influenta occidentala de origine franceza a avut loc in timpul domniei lui A.I.Cuza. Prima
institutionalizare moderna a protocolului in Romania se realizeaza insa in timpul lui Carol I
astfel Prin proclamarea Romaniei ca regat incepe o modernizare si adaptare la reguli
europene. Pag 28.
Exista si un capitol dedicat drapelului, stemei si imului Romaniei. Istoria fiecarui simbol in parte
este binevenita pentru a mai resuscita aceste simboluri ce odinioara, dar nu demult, starneau
pasiuni puternice. La acel capitol veti intalni obligativitatea legala de a se intona, de a canta
imnul in ciclul gimnazial si general. Se mai oboseste cineva sa ne spuna ca nu se mai respecta
demult aceste prevederi legala? Multi nici nu stiu ca exista
Nu trebuie sa ignoram sau sa subestimam valoarea protocolului, ceremonialului etc. Diplomatia
publica si brandul de tara reprezinta instrumente de comunicare prin care tarile reusesc sa se
defineasca pe plan international dar, feldeinta reprezinta spiritul, firea, inima ce guverneaza
actiunea fie si pe plan international.
Editura: C.H. Beck
Autor: Varsta Ioana
2.Harold Nicholson. Arta Diplomatic, Ed. Politic Bucureti 1996
Orice societate, orice organism care cauta sa se dezvolte trebuie sa se supuna unor
reguli, fie si numai din dorinta de a evita dezordinea. O forma de ierarhie exista, dupa cum se
stie, in orice societate organizata. Intr-o societate evoluata, ordinea este o ne 626h77g cesitate
inevitabila si imperioasa, intrucat complexitatea infinita a raporturilor umane impune
respectarea unor reguli indispensabile desfasurarii pasnice a vietii in comun.
Mutatis mutandis, raporturile dintre state nu pot fi fructuoase decat daca se desfasoara
in cadrul unei forme de organizare acceptata de toti si care comporta respectul reciproc al
legilor si cutumelor altor tari. Pompa traditionala si ceremonialul pitoresc de altadata s-au
diminuat, desigur, mult. Dar bunele maniere sunt, intocmai ca si in trecut, necesare intre state.
Diplomatia guverneaza relatiile intre state. Dupa cum am aratat deja, diplomatia este
arta de a atrage simpatii pentru tara ta si de a o inconjura de prietenii care sa-i protejeze
independenta, precum si de a reglementa pe cale pasnica diferendele internationale. Ea este in
acelasi timp tehnica rabdatoare care guverneaza dezvoltarea relatiilor internationale.
Arta si stiinta au conventiile lor, regulile lor si, in egala masura, constrangerile lor.
Astfel, aspectul de ritual al activitatilor diplomatice a frapat intotdeauna observatorii si marele
public.
In situatiile in care statele, guvernele si organizatiile internationale actioneaza si isi
confrunta interesele in cursul evenimentelor internationale, diplomatii care le reprezinta, facand
uz de metode traditionale care le permit discutarea fara pasiune a instructiunilor, cauta
impreuna solutii armonioase, facand parte dreapta intereselor si - daca este cazul -,, amorului
propriu''.
Pentru multe persoane, diplomatii promoveaza obiectivele guvernului lor prin
stratageme subtile si cu o disimulare rafinata, inselandu-si interlocutorii: sefi de stat, ministri,
colegi. Adesea se repeta cu multa placere - si cu un aer de gluma - faptul ca 'diplomatul este un
om cinstit care minte in serviciul tarii sale 1 '. Desigur, aceasta gluma, isi pastreaza
actualitatea.
Obiectul diplomatiei il constituie, prin folosirea metodelor pasnice si a practicii
concilierii, strangerea legaturilor unei tari cu altele din diferite zone geografice, dezvoltarea
raporturilor amicale cu tarile neutre, precum si mentionarea relatiilor cu guvernele ostile.
In indeplinirea acestei sarcini imense care este consolidarea
pacii, actiunea diplomatilor se poate caracteriza prin patru
termeni: a) reprezentare, b) protejare,
c) informare, d) negociere.

a) Notiunea de reprezentare constituie elementul primordial. Diplomatul reprezinta

guvernul tarii sale in fata autoritatilor statului in care este trimis. El este investit cu autoritatea
necesara de a vorbi in numele guvernului sau, ceea ce constituie baza oricarei negocieri.
Insarcinat sa primeasca si sa transmita comunicarile pe care le schimba cele doua guverne,
diplomatul este intermediarul permanent si sigur al raporturilor intre state, ca sursa oficiala si
insarcinata sa prezinte orice informatii referitoare la tara sa.

Aceasta notiune de reprezentare avea un sens foarte larg in timpul monarhiilor absolute.
Ambasadorii erau considerati ca reprezentanti ai persoanei suveranului lor si se admitea ca ei
sa aiba acces direct la suveranul pe langa care erau acreditati.

Reglementarea de la Viena poarta inca amprenta acestei

conceptii care se afla la originea imunitatilor exceptionale
recunoscute pretutindeni sefilor misiunilor diplomatice si care a
stat la baza multor rivalitati protocolare.

De asemenea, se impune sa subliniem si o alta acceptiune a ideii de reprezentare. Se

cunoaste ca, pentru marea majoritate a populatiei tarii lor de resedinta, diplomatii sunt
perceputi ca ,,imagine'' a tarii care i-a trimis.

Conduita publica, precum si viata particulara a diplomatului trebuie sa fie ireprosabile.

Conduita morala a diplomatilor ar trebui sa constituie un criteriu esential al selectiei si afectarii
lor. Un stat care, cu buna stiinta, este reprezentat de o persoana care nu merita respect, nu se
respecta pe sine.

In sfarsit, fiecare guvern trebuie sa acorde personalului pe care il trimite in exterior sa-l
reprezinte mijloacele necesare pentru a oferi atat autoritatilor, cat si populatiei locale cea mai
buna imagine posibila despre tara lor.

Diplomatii trebuie sa poata organiza actiuni protocolare ori de cate ori interesele,
circumstantele o impun, ei avand in aceasta privinta responsabilitati deosebite. Astfel,
diplomatilor le va fi usor sa se intalneasca cu autoritatile mai importante ale tarii lor de
resedinta, precum si cu colegii lor straini. In acelasi timp, este necesar sa se stabileasca
contacte cu notabilitatile locale, reticente si dificil de contactat cateodata, ceea ce presupune
abilitate si tact.

Relatiile personale care se pot crea cu acest prilej vor fi intotdeauna dintre cele mai
pretioase pentru evolutia relatiilor dintre cele doua state.
 b) O sarcina esentiala a diplomatului aflat in misiune permanenta in strainatate este
aceea de a proteja resortisantii, comertul si navigatia tarii sale. Vigilenta si imaginatia
diplomatului trebuie sa se exercite astfel incat sa se asigure nu numai ca concetatenii sai sau
edificiile care arboreaza pavilionul national sunt corect tratati, potrivit acordurilor in vigoare,
dar si ca persoanele aflate sub administratia sa nu sunt victime ale unor procedee
discriminatorii. El trebuie sa caute sa imbunatateasca statutul concetatenilor sai, sa creasca
traficul comercial, sa stranga relatiile stiintifice si culturale, elemente esentiale ale dezvoltarii
unor bune raporturi si interese pasnice intre doua state. Obiectivitatea in examinarea
problemelor, cat si moderatia in limbaj sunt absolut indispensabile in aceasta privinta.

c) Un alt element esential al activitatii diplomatului aflat la post il constituie

informarea. Aceasta munca este continua, directa si bilaterala.

Diplomatul trebuie sa faca cunoscuta, inteleasa si admisa de catre guvernul pe langa

care este acreditat politica generala a tarii sale, asupra careia trebuie sa fie informat in
continuu. In schimb, pentru a permite guvernului sau sa-si formeze o parere proprie, diplomatul
trebuie sa-l informeze despre ceea ce se intampla in tara de resedinta si in statele vecine, anume,
despre proiectele autoritatilor, insotite de comentariile sale asupra a ceea ce observa sau
intrevede.

Conform Conventiei de la Viena, culegerea de informatii se realizeaza prin toate

mijloacele licite: lectura presei; discutii cu functionari din MAE, cu colegi, cu notabilitati cu
care diplomatul se afla in relatii permanente sau circumstantiale; observatii facute in timpul
activitatilor protocolare si deplasarilor ambasadorului si ale celorlalti membri ai misiunii.
Guvernul tarii de resedinta nu trebuie sa-i impiedice pe diplomati sa circule sau sa primeasca
liber alte persoane din tara respectiva. Aceasta regula nu este intotdeauna respectata in anumite
tari cu regim politienesc, in care diplomatul va trebui sa cunoasca valoarea 'observatiei mute'.
Este posibil ca in cursul unei 'plimbari' sa culeaga mai multe informatii sigure, fara sa deschida
gura, decat in urma unei discutii cu interlocutori indoielnici sau speriati.

Toti diplomati misiunii trebuie sa fie antrenati in aceasta

activitate. Dar, chiar si in aceste tari, si cu atat mai mult in
celelalte, se interzice misiunilor diplomatice ca, in schimbul
ospitalitatii generoase de care se bucura si al privilegiilor si
imunitatilor de care beneficiaza, sa aduca prejudicii tarii de
resedinta.

Orice actiune care tinde sa influenteze pe cai indirecte politica interna a tarii de
resedinta, ca si incercarea de a culege pe cai disimulate informatii secrete constituie in
acceptiunea Conventiilor de la Viena, o abatere grava de la indatoririle membrilor misiunii
diplomatice. Conform prevederilor documentului mai sus mentionat, Guvernul tarii de resedinta
are dreptul sa declare persona non grata diplomatii care recurg la asemenea practici.

3. Jean Serres, Manual de practic protocolar

Pentru a ne familiariza mai ndeaproape cu normele de comportament civilizat vom

ncepe cu protocolul, care dateaz din vremuri imemoriale,embrionul lui
dezvoltndu-se atunci cnd concepia despre lume era magic, lund natere o dat
cu ina uman, crete i se perfecioneaz concomitent, ca o consecin a acestei
dezvoltri. n opinia noastr, protocolulapare, mai nti, n cadrul tribului ca un
produs al relaiilor de comunicarentre membrii lui care stabilesc o anumit
ierarhie, ordine i subordine,ca mai apoi acesta s se exteorizeze n urma depirii
relaiilor violente istabilirii relaiilor panice ntre diverse centre de putere
(clanuri, hoarde,triburi) care ocupau acelai spaiu (colin, es, munte etc.) i care
au simitnecesitatea de a intra n contact unul cu altul.
Considerm c perioada de implementare a normelor de protocol nu poate fi
defnit cu exactitate. Probabil, a nceput n epocile preistorice, o dat
custructurarea comunitilor umane, cnd centrele de putere atingnd un anumit
grad de civilizare decid c este mai important s auzi mesajul dect s-lmnnci pe
mesager, trecnd de la etapa confruntrilor sistematice la etapade stabilire ntre ele
a unor relaii nonviolente bazate pe negocieri.
Prezena protocolului se contureaz mai clar cnd relaiile interstatale devin mai
formale, concretizndu-se n acorduri politice i de cooperare, ale cror urme le
gsim n mileniul trei a. Chr. (acordul ntre oraele Lagashi Umma) i n mileniul
doi (Tratatul de Pace ntre Ramses al II-lea alEgiptului i Hattuil al III-lea, regele
hitiilor).

ncheierea acordurilor n aceast perioad timpurie constituie o mrturie

real a apariiei primelor norme de comportament civilizat n procesul de iniiere a
relaiilor de cooperare politic ntre societile antice. Protocolul antic devine
structurat i atinge apogeul n Egiptul faraonic, imperiile Asirian,Babilonian,
Persan adevruri confirmate de mrturiile lsate de acestemari culturi ale
Antichitii care, n expansiunea lor, au exportat mpreuncu cultura i
organizarea lor politic i social propriul protocol i ceremonial n rile dominate
de ele sau care au czut sub influena lor

Protocolul ajunge s se extind ulterior din Orient pn n Imperiul

Roman,unde capt o conotaie pur religioas care se rsfrnge nemijlocit
asuprasemnrii acordurilor, cum era, de exemplu, ceremonialul heralzilor sfini din
Roma.
 n Evul Mediu i pn la Renatere (secolele IV-XIV), protocolul continus
rmn notoriu n rile Orientului, pe cnd n Europa protocolul erasimplu i puin
structurat consecin a izolrii statelor i a contactelor rare ntre ele.

ns, o dat cu intensificarea contactelor ntre rile europene n secoleleXV-

XVI, contacte care ajung s se instituionalizeze datorit noilor idei imbuntirii
comunicrilor, demareaz procesul de apropiere a protocolului lui care face ca
ceremonialul din urmtoarele secole s devin splendid.

Secolele XVII-XVIII snt dominate de absolutismul monarhic

mrturieelocvent n acest sens constituind Frana i Spania, cnd obiectivul
normelor de protocol i ceremonial consta n a remarca importana i
prestigiulmonarhului care negocia direct prin intermediul reprezentanilor si.

n acea epoc, se considera c a obine prioritate n unul dintre aceste aspecte

formale nsemna s recunoti statul i suveranul favorit i s posezi o calitate
superioar asupra celorlali care negociau cu el. De aceea, ea va fi epoca marilor
confruntri ocazionate de aplicarea protocolului i a ceremonialului la nivel
internaional, precum i perioada de torpilare a majoritiinegocierilor din cauza
discuiilor dezagreabile care se ncingeau n jurulchestiunilor de protocol i
precderi.

Vom remarca c n tot acest rstimp ce se extinde pn la nceputul secolului XIX

prestigiul politic al unui stat se corela cu posibilitatea acestuia dea putea impune
celorlali anumite adresri formale care, rezultnd din specificul epocii, evideniau
calitatea deosebit a suveranului. n ce privetenormele de protocol i
ceremonialul, acestea vor fi folosite ca mijloace dea recunoate prestigiul statelor
ce rivalizau ntre ele i tindeau spre superioritate.

Secolul XX este marcat de tendinele de unificare i omologare crescnd

a protocolului. Astfel, putem afirma c pe la mijlocul secolului trecut avemun
protocol european structurat n baza cruia s-a constituit protocolul internaional
folosit astzi n mai toate rile lumii.

n ultimul secol al mileniului doi, protocolul i ceremonialul se perfecioneaz

continuu, viaa oficial se desfoar dup norme de protocol recunoscute la nivel
internaional; frecvena i importana contactelor politice i a ntrevederilor oficiale
ale conductorilor de state crete, devenindsemnificativ, n acest sens, stabilirea
orientrilor formale prin intermediulcrora se asigur realizarea acestor contacte.
Asemenea perfecionare continu i la nceputul mileniului trei, misiunea
protocolului contemporan, bazat pe criterii obiective de egalitate a statelor,
constnd n necesitateade a crea i n continuare medii armonioase de dialog, de a
reglementaaspectele formale ale ntrevederilor la nivel nalt ale efilor de state, ale
negocierilor dintre ri purtate pentru realizarea obiectivelor politice
propuse, precum i n necesitatea de a evita apariia problemelor de ordin
protocolar att de frecvente n perioadele istorice precedente.

Aadar, putem constata c aportul potocolului n istoria politic a lumiieste imens,

deoarece a contribuit esenial la reducerea strilor de conflict tntre puteri, iar pe
msura lrgirii normelor de reglementare i acceptriicaracterului lui de
generalitate acesta s-a transformat ntr-un element moderator chemat s evite
friciunile i divergenele aprute ntre state.
4 Malia Mircea, Teoria i practica negocierilor, Ed. Politic, Bucureti, 1972

ntregul proces de genez i dezvoltare al fiinei umane se supune unor

legiti complexe care, pe msur ce se doresc precizate, apar i mai
bulversante. Privit sub un anumit aspect, procesul de formare al individului este
o continu delimitare i conturare a sa n raport cu mediul n care triete. A
reui s fi tu nsui, chiar dac pare un deziderat, nseamn a reui s te
construieti cu ajutorul elementele care i se ofer n contextul social i cultural
n care exiti. Acest proces de (auto)construcie, care nu are dect aparente
momente finale, nseamn n primul rnd comunicare, interaciune i schimb de
informaie. Schimbul de informaie necesar genezei fiecruia dintre noi se
realizeaz conform regulilor impuse de societatea i de cultura creia
aparinem. Interesele care se disput n cadrul schimbului de informaie aferent
formrii noastre sunt fundamentale: dreptul de a ne construi o personalitate
armonioas i o via afectiv, social, profesional care s ne permit s ne
exprimm ceea ce am dobndit n cadrul acestei construcii.

Dup cum vom vedea imediat, elementele prin care am schiat parcursul de
via al fiecruia dintre noi alctuiesc, fr modificri eseniale, o definiie a
procesului negocierii.

Chiar dac ntr-o accepiune general, negocierea este un instrument pe care

l folosim n decursul existenei noastre fr a-l numi ca atare, n accepiunea sa
specific, a negocia va nsemna nsuirea unor reguli, alegerea unor strategi i
formarea unor deprinderi care s articuleze i s asigure atingerea scopurilor
propuse. Pentru a fi un bun negociator trebuie ca aceste deprinderi s i permit
s joci un anumit rol n condiii dificile. Negocierea nseamn conflict i situaii
n care i va fi dificil s pstrezi eficient rolul pe care l-ai repetat, deoarece
tririle te vor determina s te joci pe tine, cel din viaa de toate zilele.
Negociatorul profesionist cunoate acest risc i tie faptul c anumite situaii l
vor pune n faa propriilor limite. A avea n vedere acest lucru nseamn a
nva i a putea s negociezi cu ceilali, dar n acelai timp cu tine, cu propriile
limite, angoase i probleme. Numai astfel vei ajunge n situaia de a nu te mai
teme de negociere i astfel s ajungi s nu negociezi cu team.

Negocierea este o interaciune care implic existena a doi sau mai muli
parteneri sociali (persoan, grup, organizaie, instituie etc.) cu interese
neomogene.
 Negocierea presupune schimb reciproc de informaii reglementat prin reguli
implicite/explicite care au drept scop stabilirea unui acord i adoptarea unei
soluii reciproc acceptabile pentru o problem comun.

O negociere bine condus se caracterizeaz prin faptul c:

Permite formarea unui consens pe care fiecare parte l va apra i respecta;

Satisface propriile nevoi, fr a le leza pe cele ale partenerului;
Pstreaz i susine, n continuare, relaii bune ntre cele dou pri;
Economisete resurse materiale i umane, att n procesul negocierii ct i ca
urmare a acestuia;

Definiia procesului de negociere reliefeaz cadrul i condiiile n care acesta

se desfoar. Astfel remarcm faptul c, n ciuda poziiilor de negociere i a
intereselor diferite, partenerii de negociere au scopuri i nevoi comune pentru
care accept s interacioneze. Aceste scopuri comune se constituie ntr-o
important baz de cooperare care va trebuie dezvoltat.

Schimbul de informaii i modalitatea de a gestiona informaiile oferite de

prile implicate determin succesul sau eecul negocierii. Dac respectarea
regulilor explicite (legate de cadrul general al negocierii i de planul de aciune)
nu reprezint o dificultate, regulile implicite i modul n care acestea sunt
abordate poate ridica anumite probleme. Regulile implicite se refer la
caracteristici ale modalitii de comunicare i ale poziiilor de negociere aflate
dincolo de mesajul direct etc. (de ex. rolul biatului ru se susine pe nevoia
de dominan-obedien din personalitatea noastr).

Aadar negocierea reprezint un proces n care prile implicate sunt

susinute n interaciune de o motivaie comun. Nevoile i motivaiile comune
reprezint fundamentul pe care se va construi soluia divergenei.

Soluia divergenei nu se va constitui ntotdeauna ntr-o nelegere minimal

convenabil pentru prile implicate (poziie de consens). n aceste situaii,
negocierea este util pentru efectele sale colaterale. Se menine contactul cu
partenerul, se ctig timp i se mpiedic declanarea altor situaii conflictuale.
5. Grigore Geamnu, Dreptul internaional contemporan, vol. II, Ed. Didactic i
Pedagogic, 1975

Dreptul internaional umanitar, numit i Dreptul rzboiului, reprezint o important

ramur n activitatea Crucii Roii, de fapt, Crucea Roie ca instituie a fost creat
cu scopul de a realiza dreptul internaional umanitar.

DIU este o parte a dreptului internaional public i cuprinde reguli care, n timpul
conflictelor armate, sunt destinate s protejeze persoanele care nu iau sau nu mai
iau parte la ostiliti i s limiteze mijloacele i metodele de rzboi folosite.
Dreptul internaional umanitar este aplicabil n situaii de rzboi i conflictele
armate, att internaionale, ct i interne i are 2 ramuri separate:

Geneva i Haga

- Dreptul de la Geneva, sau dreptul umanitar propriu-zis, care este destinat s

protejeze personalul militar care nu ia sau nu mai ia parte la lupt i persoanele
care nu sunt implicate n mod activ n ostiliti, mai ales civilii.

Acesta cuprinde 4 Convenii de la Geneva din 1949, Protocoalele Adiionale I i II

din 1977, la care Republica Moldova a adrerat la 2 martie 1993 i al III-lea
Protocol Adiional din 2005.

- Dreptul de la Haga, sau dreptul rzboiului, care stabilete drepturile i obligaiile

beligeranilor n desfurarea operaiunilor militare i impune limite pentru
mijloacele de rnire a inamicului.

Principiile i regulile eseniale ale dreptului umanitar

- Principiile Dreptului umanitar se bazeaz pe distincia dintre combatani i

necombatani i dintre bunurile civile i obiectivele militare;

- Umanitatea i necesitatea militar, nevoia de a pstra echilibrul dintre

imperativele umanitii, pe de o parte, i necesitile militare i de securitate pe de
alt parte;

- Prevenirea suferinei inutile. Dreptul prilor la conflict de a alege metodele i

mijloacele de rzboi nu este nelimitat, iar beligeranii nu au voie s provoace
suferin i distrugere depind proporia impus de scopul rboiului, care const
n slbirea sau distrugerea potenialului militar al inamicului;
- Proporionalitatea urmrete realizarea unui echilibru ntre dou interese
divergente,unul impus de considerentele necesitii militare i cellalt de cerinele
umanitii, conform crora drepturile i interdiciile nu sunt niciodat absolute.

Reguli eseniale

Comitetul Internaional al Crucii Roii a formulat apte reguli care sintetizeaz

esena dreptului internaional umanitar. Ele nu au autoritatea unui instrument
juridic internaional i n nici un caz nu sunt destinate s nlocuiasc tratatele aflate
n vigoare.

- Persoanele care nu iau sau nu mai iau parte la ostiliti au dreptul de a le fi

respectate viaa i integritatea fizic i psihic. Asemenea persoane trebuie, n orice
mprejurri, s fie protejate i tratate cu umanitate, fr nici o
distincie defavorabil, oricare ar fi aceasta;

- Este interzis uciderea sau rnirea unui adversar care se pred sau care nu
mai poate lua parte la lupt;

- Bolnavii i rniii trebuie s fie adunai i ngrijii de ctre acea parte la

conflict care i are n puterea sa. Personalul medical, cldirele, transporturile i
echipamentele medicale trebuie s fie cruate. Crucea roie pe fond alb este
semnul care protejeaz asemenea bunuri ori persoane i ele trebuie s fie
respectate;

- Combatanii capturai i civilii care se gsesc sub autoritatea prii adverse

au dreptul de a le fi respectate viaa, demnitatea, drepturile personale i
convingerile politice, religioase sau de alt natur. Ei trebuie s fie protejai
mpotriva actelor de violen sau de rzbunare. Ei au dreptul de a schimba veti cu
familiile lor i de a primi ajutor;

- Orice prersoan trebuie s se bucure de garaniile judiciare fundamentale i

nimeni nu poate fi tras la rspundere pentru un act ce nu l-a comis. Nimeni nu
poate fi supus torturii fizice sau psihice, pedepselor sau altor tratamente corporale
degradante;

- Nici una din prile conflictului sau membrii forelor lor armate nu au drept
nelimitat de a alege mijloacele i metodele de rzboi. Este interzis folosirea
armelor sau a metodelor de rzboi care pot cauza pierderi inutile sau suferin
excesiv;
- Prile la conflict trebuie s fac n permanen distincie ntre populaia civil
i combatani, astfel nct s crue populaia civil i proprietatea civil. Nici
populaia civil, n ansamblul su, i nici civilii luai separat, nu pot fi atacai.
Atacurile trebuie s fie ndreptate doar mpotriva obiectivelor militare.
6. Ion Anghel .Drept diplomatic i consular.Ed. Lumina Bucureti 1996.

Etimologic, cuvntul diplomaie vine de la grecescul diploo, care nseamn

dublez. Grecii nmnau solilor dou documente: o scrisoare de recomandare
ctre proxenos, denumit symbolia, i instruciuni scrise, mpturite n dou,
numite diploma. Cuvntul diplomaie, folosit n prezent, a fost creat mult mai
trziu, grecii i numeau solii keryx anghelos, n perioada homerian
i presbeis, mai trziu, n perioda clasic. Solii la romani se
numeau nunti sau oratores. Reprezentantul Papei n Imperiul Bizantin se
numea apocrisiar.

Termenul de diplomaie are diferite nelesuri, raportat la domeniul tiinific

care l folosete: istoricii desemneaz, de regul, prin acest termen relaiile
externe aie statului n jurnalistic, termenul se folosete pentru a desemna
ministerul de externe, atunci cnd este implicat n promovarea unei pozidi fa
de un eveniment extern; n vorbirea curent, noiunea desemneaz o abilitate de
a rezolva o situaie conflictual. Putem vorbi nu de o diplomaie universal ci
de una specific, de o diplomaie francez, romneasc, american, specificul
fiind dat de maniera exercitrii ei de fiecare stat i de interesele ce urmeaz a fi
promovate.

Stabilirea i dezvoltarea unor relaii oficiale ntre state presupune defasurarea

de activiti speciale din partea anumitor organe ale lor, activitate care poart n
general denumirea de diplomaie. Aceasta activitate a statelor este tot atat de
veche ca i relaiile internaionale. Ea este organic legat de politica extern a
statelor.

Diplomaia este unul dintre cele mai importante mijloace de realizare a politicii
externe a statelor. Charles Calvo scrie: Diplomatia este stiinta relatiilor care
exista intre diferitele state, asa cum ele rezulta din diferitele lor interese
reciproce, din principiile dreptului international si ale tratatelor si conventiilor,
iar Dictionarul de drept international public o defineste ca totalitatea
metodelor, mijloacelor si activitatilor operative pasnice desfasurate in mod
oficial de state in vederea realizarii obiectivelor si sarcinilor acestora, in
domeniul relatiilor internationale.

In general, din definitiile date diplomatiei rezulta ca ea este o activitate

desfasurata de anumite organe ale statelor (interne i externe) n domeniul
relaiilor internationale, cu scopul stabilirii i intreinerii de relaii oficiale ntre
ele i cu alte subiecte ale dreptului internaional, pentru realizarea obiectivelor
politicii lor externe.
La nceputurile sale, diplomaia a avut un caracter ad-hoc (temporar) i
itinerant. Aceste caractere ale diplomatiei s-au meninut, n Europa, pn n
secolul al XV-lea , cnd apar primele misiuni diplomatice permanente ale
statelor. Ele au fost stabilite de Venetia la Constantinopol i la Roma. Pacea din
Westfalia, din 1648, a determinat generalizarea misiunilor diplomatice
permanente ntre statele din Europa.

Activitatea diplomatic se desfoar ntr-un cadru juridic instituional extern.

Astfel, un demers al statului, dac nu ar produce efecte internaionale, nu poate
fi un act juridic. Declaraia de recunoatere a unui stat sau guvern ar rmne an
simpla demers intern, duc dreptul internaional nu i-ar da o semnificaie
juridic. Regulile privind negocierile diplomatice asigur un cadru adecvat de
reuit. Numirea unui ambasador ar rmne un act intern, dac nu ar exista
obligaia statului acreditar de a elibera sau nu agrementul cerut. Misiunile
diplomatice ar aciona pe baze arbitrare, intervenind n afacerile interne ale
statelor, dac dreptul diplomatic nu ar fi stabilit reguli precise de comportament
al diplomailor. Protocolul diplomatic, dac ar fi schimbat pentru fiecare
reprezentant al statului, cum s-a mai ntmplat n istorie, ar crea conflicte, dac
nu militare, ca n trecut, diplomatice cu siguran.

Dreptul diplomatic este un drept intre state, deci international,el creaz

premizele raporturilor juridice, care se nasc prin acte diplomatice de natur
aproduce efecte internaionale. Rezult c subiectele unui raport diplomatic nu
trebuie s determine regimul juridic al fiecrui act sau fapt diplomatic;
manifesatrea de voin, exprimat n forma cerut de normele dreptului
diplomatic, creeaz raportul adecvat, care se subordonez ex oficio normelor de
drept. Trimind, conform regulior stabilite, un ambasador, statele nu trebuie s
negocieze i imunitile acestuia, care au deja un regim bine definit.

Diplomaia este totalitatea actelor juridice de care dreptul diplomatic leag

naterea, stingerea sau modificarea unor raporturi juridice. Cele mai multe acte
juridice se realizeaz pe calea mutualitii, nefiind exclus ca un act unilateral
s produc efecte bilaterale, cum este cazul ruperii relaiilor diplomatice.

Ca i n tiina dreptului intern, care studiaz actele i faptele juridice, dreptul

diplomatic studiaz diplomaia ca activitate oficial, ca obiect al su. La
rndul ei diplomaia, prin repetabilitatea actelor sale, a dat natere la reguli
ce s-au transformat n cutum, adic n norme juridice nescrise.

Dreptul intern constituia i legile organice atribuie diferitelor instituii ale

statului competente n domeniul relaiilor externe. Dreptul internaional
stabilete, dup cum vom vedea, funciunile misiunilor diplomatice, statutul lor
juridic, drepturile i obligaiile acestora; practica intern a statelor i dreptul lor
intern trebuie s in seama de prevederile dreptului internaional atunci cnd
stabilesc acsste competene, etc. De aceea, nu se vor ncredina sarcini
misiunilor diplomatice n afara normelor dreptului internaional, nu se vor
trimite alte misiuni internaionale dect cele consacrate.

Autoritile de stat, care nu sunt nsrcinate prin legea intern cu atribuii

de reprezentare extern, de regul, nu pot avea dect parial atribuii
internaionale i, ca atare, activitatea lor i cea a funcionarilor lor nu poate fi
ncadrat n termenul de diplomaie i nu au un regim adecvat, sirtemaional.
Dreptul intern stabilete care este acea activitate cu caracter generl
reprezentativ i care sunt persoanele competente.

De regul, pentru a ndeplini funcii diplomatice o persoan trebuie s

ndeplineasc urmtoarele condiii:

1. s dein funcii de reprezentare general a statului, n numele cruia

ndeplinesc sarcini n domeniul relaiilor externe, potrivit legii interne;

2. s fie mandatat cu misiuni diplomatice de ctre eful statului, pe baza

deplinelor puteri sau a altor forme de mputernicire, recunoscute de dreptul
diplomatic; guvernul poate da i el mandat de negociere i de semnare a
acordurilor internaionale, ncheiate n numele su sau la nivel deprtamental.

eful de stat, eful de guvern, ministrul afacerilor externe sunt de drept

reprezentanii statului n politica extern; ei nu au nevoie de depline puteri.

Diplomaii, indiferent de grad i funcie, care lucreaz n ministerul afacerilor

externe, pot negocia n numele statului acorduri internaionale numai dac sunt
mputernicii n aceast calitate, n formele i cu procedura recomandat de
normele dreptului internaional. efii unei misiuni diplomatice sunt
reprezentani cu titlu general ai statului, dar pentru semnarea unui acord
internaional concret ei trebuie s prezinte depline puteri, ca orice alt
reprezentant ad-hoc al statului, desemnat pentru semnarea tratatelor
internaionale.
7. Alexandru Buruian. ntroducere n practica diplomatic.Cartier
Juridic,Chiinu 2000
8 Adolfo Maresca, Misiunea diplomatic,Bucureti 1994,Ed.Cartier Juridic.

Elementele serviciului diplomatic n totalitatea sa reprezint instituiile sau

organele de resort. Sistemul instituiilor serviciului diplomatic este format din
urmtoarele structuri:

ministerul Afacerilor Externe, cu statut de instituie central;

misiunile diplomatice, inclusiv reprezentantele permanente de pe

ling organismele internaionale, delegaiile si misiunile ad-hoc;

oficiile consulare;

alte uniti, create in scopul asigurrii activitii instituiilor

serviciului diplomatic, inclusiv pentru instruirea si reciclarea personalului
acestora.

Misiunilor diplomatice li se atribuie urmtoarele ranguri: rangul I ambasadei,

conduse de un ambasador extraordinar si plenipoteniar, sau reprezentantei
permanente, conduse de un reprezentant permanent; rangul II misiunii
conduse de un trimis; rangul III misiunii conduse de un nsrcinat cu afaceri
en titre (permanent).

Oficiilor consulare li se atribuie urmtoarele clase:

clasa I consulatului general;

clasa II consulatului;

clasa III viceconsulatului;

clasa IV ageniei consulare.

La momentul actual cele mai rspndite instituii ale serviciului diplomatic

sunt misiunile diplomatice si oficiile consulare cu caracter permanent.

Misunile diplomatice joac un rol instrumental, n sensul c ajut la

atingerea obiectivelor de politic extern i ofer modalitile de stabilire i de
ducere a relaiilor dintre state.

Noiunea de reprezentan diplomatic este denumirea cu caracter generic care

desemneaz toate organele permanente de relaii diplomatice ntre state de peste
hotare, n practic ns mai frecvent este utilizat termenul de misiune
diplomatic, aceast delimitare fiind nesemnificativ, deoarece ambele
denumiri pot fi considerate echivalente, pentru c desemneaz aceiai instituie.
Termenul misiune diplomatic este tratat n literatura de specialitate ca: grup
constituit din totalitatea persoanelor nsrcinate cu funcii diplomatice sau care
asist agentul diplomatic cu ndeplinirea sarcinii; raport juridic bilateral de
drept internaional; sarcin ncredinat de statul trimitor agentului diplomatic;
n sfrit sensul care ne intereseaz de organ al statului trimitor, instituie
permanent i distinct de persoanele fizice care o constituie, acea instituie
care preexista numirii agenilor diplomatici i continua s subziste chiar i dup
ce misiunea individual a unuia dintre aceti ageni s-a ncheiat.

Definiia misiunii diplomatice poate fi cristalizat analiznd expunerile

autorilor competeni n domeniu. Acestea ar fi:

organe extrastatale de relaii externe a statelor (i naiunilor n perioada de

formare) mputernicite s reprezinte statul dat (i naiunea n perioada de
formare) ca subiect al dreptului internaional, s apere interesele lor i a
cetenilor lor i s prezinte n problemele internaionale voina statului;
organe ale statului care asigur desfurarea adecvat a relaiilor dintre state
(relaii diplomatice) i care aduc la ndeplinire n ara unde sunt acreditate
scopurile politice externe a statului trimitor;

organe extrastatale de relaii externe, instituite pe baza consimmntului

reciproc de un stat pe teritoriul altui stat pentru meninerea contactelor
oficiale permanente (sau temporare) i care se pronun din numele statului
trimitor asupra tuturor problemelor politice i de alt tip, aprute n
raporturile dintre statele date;

forme instituionalizate care se folosesc de ctre subiectele de drept

internaional pentru a asigura ntre ele fie permanena relaiilor diplomatice,
fie comunicarea ntre ele pe una sau mai multe probleme de interes reciproc.

Deci, a defini misiunea diplomatic ca fiind o form instituionalizat

constituit i utilizat de ctre subiectele de drept internaional n vederea
desfurrii adecvate i permanente (sau temporare) a relaiilor ntre ele,
mputernicit s le reprezinte i s se pronune din numele acestora asupra
tuturor problemelor politice i de alt tip.
1. Alexandru Buruian. Relaii internaionale, politic exetrn i diplomaie.Ed
Alma-Matter. Chiinu 2007.