MECANISME DE APARARE

1.Chestii conceptuale
Exista 3 motive pentru care Eul se apara: frica de SupraEu, frica de real si teama ca
intensitatea pulsiunii sa nu devina excesiva.
Mecanismele de aparare sunt cele care ne protejeaza de anxietate, de pericole sau de
factori de stres. In scoala de psihiatrie psihodinamica ele sunt intelese ca procese normale,
care apar devreme in ontogeneza individului si au functia de adaptare la mediu.

2. Mecanisme de aparare primitive

a) Retragerea extrema - copilul suparat sau suprastimulat adoarme. Adultul se retrage din
situatii sociale/interpersonale stresante pentru a-si crea o lume proprie, interna, mai mult
imaginara decat reala. O astfel de retragere este si ceea ce rezulta din consumul de substante
care altereaza starea de constienta. O astfel de structura de personalitate poate fi constituita
sau poate aparea ca rezultat al intruziunii emotionale negative din partea celor care acorda
ingrijire copilului mic. Avantajul este ca acest mecanism implica o foarte putina distorsiune
a realitatii. Dezavantajul este ca el inlatura persoana de la participarea activa in rezolvarea
problemelor interpersonale, ceea ce creeaza dificultati in relationarea cu ceilalti. O astfel de
personalitate se apropie de tipul descris in literatura de specialitate ca schizoid.
b) Negarea - este un mod timpuriu prin care copii isi pot prelucra experientele emotionale
neplacute. Copilul spera ca daca nu crede in aparitia unui eveniment, atunci acesta nu se va
produce In crize sau in urgente, capacitatea de a nega emotional faptul ca viata este in pericol
poate fi salvatoare pentru ca duce la actiuni eficiente. Utilizata in exces, aceasta aparare poate
duce la un rezultat opus. Dezavantajul acestui mecanism este ca problema nu dispare daca noi
o negam. Tulburarea definita prin utilizarea negarii este mania.
c) Controlul omnipotent – pana la 18 luni, bebelusul traieste un soi de nediferentiere eu-
lume. Este vorba despre sentimentul de a avea putere, de a influenta imprejurarile. Acest
sentiment este inlocuit apoi de cel numit omnipotenta secundara. apoi de intelegera faptului
ca puterea oricui este limitata. Avantajul acestui mod de aparare este ca el contribuie la
mentinerea stimei de sine. Dezavantajul consta in faptul ca daca personalitatea cuiva este
organizata in jurul cautarii sentimentului ca isi exercita efectiv puterea, lasand orice
considerente morale pe plan secund, avem de a face cu o personalitate antisociala.
d) Idealizarea extrema si devalorizarea - o cale prin copii isi aplaneaza fricile este credinta
ca o autoritate puternica, binevoitoare detine controlul. In procesul de individuare, undeva
prin adolescenta, ii dezinvestim pe cei altadata adulati. Unii oameni isi petrec viata alergand
de la o relatie intima la alta, in cicluri recurente de idealizare- dezidealizare, schimband
partenerul cu altul de fiecare data cand anteriorul se dovedeste a fi o fiinta umana. Oamenii
care par motivati de cautarea perfectiunii cu obiectele idealizate si de tendinte de a-si pune
eul in contrast cu alternativele devalorizate, au personalitati narcisice.
e) Proiectia si introiectia
Proiectia – este fenomenul prin care ceea ce este inauntru este inteles gresit ca venind
din afara. (eu ma dispretuiesc- devine tu ma dispretuiesti).
Introiectia este procesul prin care ceea ce este afara este gresit inteles ca venind
dinauntru.
Proiectia, in formele ei benigne, , este ceea ce ne ajuta sa fim empatici. In formele
maligne insa, persoana care foloseste proiectia ca mod predilect de functionare, contestand in
acelasi timp ceea ce este proiectat, poate fi considerata ca avand un caracter paranoid.
In formele patologice, introiectia poate fi distructiva. Spre exemplu, in unele moduri
de functionare depresiva, pe cei semnificativi noua ii introiectam, ei devenind cumva parte a
identitatii noastre. Absenta acelor persoane din vioata noastra ne face sa ne simtim diminuati,
ca si cum o parte dintre noi ar fi incetat sa existe.
f) Clivajul eului – termenul de clivaj inseamna scindare. apare sub influenta unei angoase si
rezulta doua parti ce coexista, dar nu se cunosc intre ele. Clivajul atinge apogeul in psihoze.
In starea confuzionala, subiectul pierde capacitatea de a diferentia obiectele bune de cele
rele. In tulburarile de comportament, cel in cauza izoleaza un anumit curent al starii psihice
si libidinale si se refugiaza in simptom.
g) Somatizarea - este vorba despre starile emotionale exprimate fizic. Cand copilul nu este
ajutat, ba chiar ii este respinsa tentativa de a-si exprima emotiile prin cuvinte, el va tinde sa le
exprime altfel - prin corpul sau, prin boala. Atasamentul nesigur si traumele suferite in
copilarie, sunt asociate cu somatizarea.
g) Acting-out (punerea defensiva in act) – transpunerea in actiune a ceva ce nu poate fi
exprimat in cuvinte. Daca la somatizare era vorba de transpunerea in plan somatyic, aici este
vorba despre transpunere in comportament. (Exemple: activitatea febrila a viitoarei mamici,
angajarea in actiuni politice indiferent de pericole, individul se dedica muncii pentru a se
proteja de atmosfera naspa din familie etc). Punerea defensiva in act caracterizeaza
personalitatile impulsive.
h) Instinctualizarea (sexualizarea) – Freud privea comportamentele sexuale ca avand o
motivatie primara si nu una secundara, defensiva. Experienta clinica ulterioara a aratat ca
activitatea si fantasmele sexuale sunt folosite in scop defensiv – ex: pt a stapani anxietatea, pt
redobandirea stimei de sine;
i) Disocierea extrema - disocierea este o reactie normala la trauma. Avantajele disocierii
constau in faptul ca blocam astfel teroarea, durerea, oroarea evenimentului psihotraumatizant.
Dezavantajul este tendinta de a opera automat astfel si atunci cand nu exista un pericol
major. Este specifica tulburarii de identitate disociativa.

3. Mecanisme de aparare superioare

a) Refularea – reprezinta respingerea in inconstient a unor reprezentari conflictuale, care se
mentin active, ramanand totusi inaccesibile constientizarii. Intoarcerea elementului refulat
intervine in caz de esec sau de insuficienta a refularii. Din punct de vedere ontogenetic,
refularea este un proces normal prin care copiii isi gestioneaza nazuintele normale, dar
irealizabile/infricosatoare ale dezvoltarii. Adulti fiind, folosim acest mecanism de aparare
foarte des si fara semnificatie clinica. refularea inceteaza a mai fi adaptativa si devine
problematica atunci cand:
- esueaza a mentine ideile problematice in afara constiintei;
- sta in calea anumitor aspecte pozitive ale vietii;
- opereaza pana la excluderea folosirii altor moduri de adaptare cu mai mult succes.
b) Regresia – este un mecanism ce presupune revenirea la moduri de expresie anterioare ale
gandirii sau la relatii obiectuale anterioare, in fata unui pericol ce provoaca angoasa sau
frustrare. Daca regresia constituie modul predominant de a face fata provocarilor vietii,
persoana respectiva poate fi caracterizata ca infantila.
c) Intelectualizarea - presupune recurgerea la abstractie si generalizare in cazul intalnirii cu
un conflict anguasant – adica, a reflecta doar la aspectele teoretice si generale ale unei
situatii fara a o raporta la propriul caz, cea ce atenueaza nelinistea. Este, insa, o detasare
aparenta, subiectul fiind un fel de observator impartial, fapt ce il ajuta sa nu sufere de pe
urma conflictului. In cazul intelectualizarii, afectul este transpus in idei, se emit judecati
foarte abstracte, pentru a evita sentimentele deranjante.
d) Rationalizarea - mecanismul se poate activa atunci cand esuam in a obtine ceva ce ne
doream, conchizand retrospectiv ca acel ceva nu era atat de dezirabil (cand zicem ca erau
strugurii acri), fie atunci cand se intampla ceva rau ca urmare a deciziilor si actiunilor noastre
deliberate si decidem ca, in fapt, nu a fost chiar asa de rau. Apararea este benigna atunci cand
permite cuiva sa scoata tot ce e mai bun dintr-o situatie dificila cu minim de nemultumire.
e) Moralizarea - Cand cineva moralizeaza, el cauta cai de a simti ca este datoria lui sa
urmeze acel curs. De obiecei aici este vorba despre un SupraEu rigid si punitiv, care necesita
un grup contrastant al celorlalti, ceea ce determina un fel de “masochism moral”.
f) Compartimentalizarea – functia ei este de a permite ca doua situatii sa existe fara confuzie
constienta, anxietate, vinovatie sau rusine.
g) Anularea retroactiva – este efortul inconstient de a contrabalansa un afect cu o atitudine
sau un comportament care il va sterge in mod magic. Atunci cand anularea este apararea
centrala din repertoriul unei persoane si reprezinta principalul sprijin al stimei de sine, ne
aflam in prezenta unei personalitati obsesiv-compulsive.
h) Intoarcerea catre propria persoana - reprezinta redirectionarea unor afecte sau atitudini
negative de la un obiect extern catre sine. Daca o persoana este critica la adresa unei figuri de
autoritate, a carei bunavointa este esentiala sigurantei ei si crede ca acea autoritate nu poate
tolera critica, persoana respectiva se simte mai in siguranta orientandu-si ideile critice catre
interior.
i) Deplasarea – presupune a directiona catre altul afectul, deoarece directia originala esta
dominata de anxietate. In patologie, deplasarea anxietatii de la o arie tensionata la un obiect
anume, care simbolizeaza fenomenul temur, acea persoana dezvolta o fobie.
j) Formatiunea reactionala - presupune transformarea unui afect in opusul sau, spre a-l face
mai putin amenintator pentru individ.
k) Transformarea in contrariu – este vorba tot despr eun mod in care putem face fata
sentimentelor ce prezinta o amenintare pentru noi, dar acum nu inversam sentimentele ci
pozitiile din scenariu. De exemplu, daca simtim dependenta de o alta persoana si asta o
resimtim ca fiind rusinos, atunci devenim noi o persoana de care altul sa depinda.
l) Sublimarea – la Freud are doua sensuri:
- desexualizarea unei pulsiuni avand drept tinta o persoana dorita sexual (ex: transformarea
dorintei sexuale in tandrete, prietenie, obiectul ramanand acelasi);
- derivarea energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive spre activitati valorizate social.
m) Umorul – permite prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel incat sa fie
reliefate aspectele ei placute si ironice. Umorul poate fi socotit un mecanism de aparare doar
daca este aplicat propriei persoane. el cruta persoana aflata in dificultate de afectele
dureroase.