Ahimsa (non-violenţa)

Prima ,si, de altfel, cea mai importantă dintre regulile yama , considerată în Yoga-
sutra  drept cel mai important legământ (mahaavrata), ahimsa este, pentru
majoritatea absoluta a sistemelelor filosofice (darsana) raspindite pornind din
India, unul dintre stalpii centrali. Buddhismul şi jainismul rafinează şi duc acest
concept in adancimi necercetate de noi,europenii, frizând chiar absurdul pentru
spiritul vestic . Ahimsaa fost întrupată şi manifestată la nivel politic/social de Gandhi,
cel supranumit Mahatma(cel mare)

În upaniṣade, preluari şi reformulari poetice a unor afirmaţii vedice, non-violenţa

este „absenţa violenţei manifestată prin gând, cuvânt şi faptă” . Bhagavad-
gita  precizează foarte clar că violenţa este la nivel de intenţie şi nicidecum la
nivelul manifestării — intenţia nu trebuie să producă nicidecum suferinţă. Ulterior
conceptul a fost dus mai departe însemnând faptul că „atman este omniprezent,
indivizibil şi intangibil” . Din această perspectivă vedāntină, negarea existenţei sinelui
(ātman) reprezintă cea mai gravă violenţă.

Celelalte reguli yama sunt invalidate de nerespectarea acestui principiu. De exemplu,

adevărul (satya) care produce suferinţă nu mai este virtuos (deşi nu-i dispare
calitatea de adevăr –Mahābhārata XI.245.18-19).

Violenţa este şi a fost justificată ştiinţific prin „mecanismul de supravieţuire” (frica)

ca individ. Această anxietate, care se poate întinde de la prudenţă la paranoia, are la
bază identificarea sinelui (ātman) cu trupul . O posibilă cale de rezolvare a acestui
mecanism îl aflăm în cartea a doua din Bhagavad-gītā, unde Krishna îi explică lui
Arjuna diferenţa dintre cel întrupat (veşnic, de necunoscut, nenăscut, neschimbător
etc.) şi trup (trecător, de cunoscut, născut, schimbător etc.). Varianta aceasta
(vedāntină) implică doar realizarea unor adevăruri menite să eradice iluzia
identificării cu trupul, instrumentele de cunoaştere (jñānendriya) şi de acţiune
(karmendriya). Alte căi posibile sunt cele care implică trupul (ascetice) ca
instrument, iar aici se ivesc în minte formele nemarţiale, precum Yoga (Astāṅga,
Hatha etc.), dar şi cele marţiale. Ambele forme obţin decondiţionarea prin luarea în
stăpânire a diferitelor niveluri psiho-fizice cu ajutorul unor metode extrem de precise.

O altă justificare a violenţei vine dinspre anumite tradiţii care relativizează

suferinţa…
Se poate trage concluzia că dezrădăcinarea totală a violenţei, de pe toate palierele,
necesită, pe lângă o îndrumare avizată, multă disciplină, efort susţinut şi multă
sinceritate / transparenţă cu sine.

„Rezultatul desăvârşirii în ahimsa este absenţa totală a violenţei în jurul persoanei”

(Yoga-sūtra II.35), fapt remarcat la nenumăraţi sfinţi, înţelepţi, asceţi ori chiar
maeştrii ai artelor marţiale din toate curentele religioase. Cu certitudine, se pot găsi
explicaţii mai mult sau mai puţin ştiinţifice la aceste realizări/realităţi, dar nu cred să
fie cineva mulţumit că a înţeles „de ce” atunci când este atacat, spre exemplu, de un
animal violent sau hămesit.

Scena de lupta din Gita, în general, îi motivează pe oameni să întreb, cum Dumnezeu poate
instrui o persoană care caută pace, că lupta într-un război mortal care a cauzat atât de multă
suferință?

Gita (5.29) prevede fără echivoc că Krishna este cea mai mare binevoitor al tuturor ființelor
vii. Nu vrei să provoace pe nimeni nici cea mai mica suferința; De fapt, el vrea să pună capăt
suferinței tuturor. Și instrucțiunile sale sunt de a promova acest scop binevoitor.

Să încercăm să înțelegem această afirmație paradoxală revizuirea Krishna. În Gita (11.55)

Arjuna cere care lucrează pentru El (mat-karma KRN) și nu simt răutate față de nimeni
(nirvairah sarva-bhuteshu).Pentru Arjuna, să efectueze lucrările de Krishna a însemnat lupta
împotriva Kauravasilor (descendentii malefici ai regelui Kuru) condusi de
Duryodhana . Cum aș putea să lupt fără răutate? Cu alte cuvinte, cum ar putea fi un violent
non-violent?

Ideea este că nici Krishna, nici Arjuna Duryodhana a vrut să rănească, războiul a fost ultimul
său stațiune de a proteja egoistă Duryodhana natura lor inferioară că a fost rău el și toți
ceilalți, inclusiv Pandavas.
Înțelepciunea Gita explică faptul că noi toți avem o natură mai mare sacrificiu de sine, partea
noastră spirituală, și o natură inferioară egoistă, partea noastră materială. Krishna vrea să
reușească pe natura noastră inferioară, așa cum ne-am instruit Gita (3.43) și de acolo pentru a
face bine pentru a ne și oricine altcineva. Pentru a ne ajuta să câștige lupta noastră interioară,
răspândirea cunoștințelor spirituale (Gita 4.1). Și personal coboară (4.9) pentru a
proteja Dharma, care este, în esență mijloacele de a aplica aceste cunoștințe spirituale și,
astfel, a câștiga bătălia interior. O parte integrantă a Dharma este de a acționa ca un
binevoitor bine de toate ființele vii, ca Gita (12,13) ne îndeamnă, și a le ajuta să câștige
războaiele lor individuale interne. Astfel, din punct de vedere spiritual edificator, suntem cu
toții de aceeași parte, toată lumea este ca noi, sufletele pure luptă împotriva naturii noastre
mai mici.
Din păcate, în această luptă, natura inferioară seduce unii oameni să lupte pentru ea, mai
degrabă decât împotriva. Acești oameni gresit respinge orice sfat care vizează ajutându-i să
vadă modul în care acestea sunt distruge acest defect. Duryodhana a fost un exemplu tragic de
cineva a cărui lăcomie dominat și pervertit, până la punctul că nedreptățile nerușinare foarte
grave comise împotriva Pandavas. Nu numai asta, dar a respins cu aroganță sfatul iubitoare de
seniori, cum ar fi Vidura și Bhishma, de înțelepți ca venerabili Vyasa și Maitreya, și chiar
Domnul Suprem, Krishna, care a acceptat rolul unui ajutor umil într-un mesager de pace
finală efort disperat de a evita vărsarea de sânge.
De fapt, Mahabharata descrie o secțiune completă, Udyoga Parva (Cartea efort) eforturile
viguroase ale Pandavas pentru a evita războiul. Și după război, cea mai lungă secțiunea
intitulată Shanti Parva din Mahabharata descrie consiliere elaborate la rege să se pronunțe cu
dreptate și să depună toate eforturile pentru a menține pacea.
Dar, în ciuda eforturilor depuse, unii oameni ca Duryodhana, sunt atât de înclinați să satisfacă
natura sa inferioară, care numai chirurgical pedeapsa capitală tratament poate răscumpăra
sufletele pierdute.Pentru astfel de situații extreme, timiditatea Gita cade să recomande fizic,
dacă nu chiar în timp ce solicită, astfel, inevitabil, o luptă, am categoric instruiți să nu permită
animozitate orb realitatea noastră spirituală. Care este demonstrată în apelul în Bhagavad-Gita
(11.55) Arjuna de a face datoria prescris de a lupta și încă nu suporta animozitate. Pandavas
onorat predicarea Gita în favoarea violenței non-violente, așa cum a fost evident în acordurile
aranjate după război pentru Kauravas avut o înmormântare respectabil în beneficiul lor
spirituală.
Moyoría Pentru noi, această violență non-violent va fi niciodată exprimat ca violența
fizică. Conflictele noastre în relațiile necesită aproape niciodată acțiuni drastice, cum ar fi
violența. Pentru a rezolva astfel de conflicte, înțelepciunea Bhagavad-Gita ne îndeamnă să ne
amintim că nu luptă împotriva oameni, dar împotriva naturii lui mai mic. Această înțelegere
ne poate salva de la răspunsuri rele care ne va ceda la propria noastră natură inferioară a face-
o situație proastă din ce in ce mai rau. Reamintind că alții sunt ca noi prin faptul că, de
asemenea, lupta împotriva naturii sale mai mici, putem transforma violența noastră
nonviolentă împotriva naturii noastre mai mici. Putem alege răspunsuri mature care exprimă
natura noastră mai mare face tot posibilul pentru a îmbunătăți situația. Și am putea fi chiar
surprins să văd cât de des alegerea de a onora natura noastră mai mare poate inspira și pe alții
să facă același lucru în funcție de natura lui superioară, îmbunătățirea siguranta sansele de o
rezoluție care ambele câștiga.
Astfel, perspectiva de Gita că suntem toți de aceeași parte în luptă și a chemat Gita o violență
nonviolent în acest război este cel mai puternic fundamentul pentru o pace durabilă.

Sa discutam putin despre violenta in Biblie si in Koran. Discutiile pe tema aceasta

s-au intensificat dupa 11 septembrie,dar si dupa sangeroasele atentate ale
teroristilor musulmani in Europa,foarte recent cel din capitala franceza,Paris. Cei
care doresc sa justifice folosirea violentei de catre musulmani se grabesc sa spuna
ca nici crestinismul nu este diferit, deoarece Biblia si istoria crestinismului sunt
pline de violenta.Kenneth Woodward care scria in Newsweek: “ Si Biblia prezinta
relatari de violenta comisa in numele Domnului. Dumnezeul prezentat in primele
carti ale Bibliei este intr-adevar nemilos in sprijinul pe care il acorda israelitilor,
inecandu-i in mare pe dusmanii acestora” 1.

    Cum putem raspunde argumentului „popular” potrivit caruia violenta din Coran
nu este diferita de cea pe care o cunoastem (si o acceptam,pentru ca nu putem
accepta cartea decat in totalitatea ei) din Biblie? Iata cateva
consideratii,pertinente,sper.

Consideratia nr. 1 Crestinii nu pot utiliza Biblia pentru justificarea violentei

in numele lui Hristos.

Da, si crestinii au folosit violenta, tortura si expeditiile militare pentru a-i anihila
pe „ necredinciosi ”, schismatici si eretici, dar acei oameni ai armelor, purtand
semnul crucii pe piept si pe arme, au tradat de fapt Persoana si invataturile lui
Hristos, cel care a condamnat uzitarea fortei brute,a violentei in scopul stabilirii
imparatiei Ceruluii . Lui Petru ii zice, cand acesta a taiat urechea unui soldat : “
Pune-ti sabia la locul ei; caci toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri.” 2

Mahomed, generalul arab care nu-si va cruta nici macar rudele din tribul
Qureishi,ei ramanand in mare parte credinciosi ai zeilor stramosilor, le porunceste
discipolilor sai sa lupte fara crutare cu paganii, crestinii si iudeii pana cand acestia
vor fi ucisi, sau li se vor supune. Aici avem o mentalitate militara si o ideologie a
nimicirii asemanatoare „Razboaielor lui Jahwe” purtate de vechii evrei, totusi cu
aproape 2000 de ani inaintea lui Mahomed ! Din punctul acesta de vedere,arabii din
vremea lui Mahomed (in araba e de fapt Mu”hammad) sunt la nivelul evreilor care
i-au precedat cu atat de multi ani!

1Kenneth Woodward ,articol in Newsweek, 11 februarie 2002, p 53

2 Biblia,VT,Matei 26:52)
Hristos invata pe ucenicii sai sa suporte persecutia si sa se roage pentru persecutori
: “ Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si
vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra. Bucurati-va si
veseliti-va pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe
proorocii care au fost inainte de voi…Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri,
binecuvintati pe cei ce va bleastema, faceti bine celorce va urasc si rugati-va pentru
cei ce va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa
rasara soarele sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste
cei nedrepti” 3

    Musulmanii care folosesc violenta, razboiul si terorismul pentru progresul

cauzei lui Allah pot sa pretinda , la modul legitim , ca urmeaza exemplul si
invataturile lui Mahomed, profetul si invatatorul lor. Acesta a intrunit,
concomitent, calitatile de lider politic , religios si militar care a luptat cu sabia
pana a pus stapanire pe triburile din Mecca si pe relativ numeroasele comunitatile
crestine si iudaice aflate in Hidjaz si Najd.. El a zis : “ Eu stiu ca paradisul se afla
sub umbrele sabiilor”4

    Cert e ca crestinii care au recurs la violenta pentru progresul cauzei lui
Dumnezeu nu pot si nu au putut apela la invataturile si exemplul lui Hristos. Ei au
tradat invataturile Lui. Hristos a preferat sa fie crucificat decat sa-i distruga pe
dusmani,el avand atotputernicia Cuvantului de partea sa, pe care ar fi putut,ca
Dumnezeu atotputernic,sa o foloseasca.. El le-a spus adeptilor lui, mai ales
apostolilor ,sa intemeieze imparatia lui Dumnezeu pe pamant nu prin violenta
fizica si agresiunea celuilalt, ci prin proclamarea irenica a harului salvator al lui
Dumnezeu.

    Crestinismul a pus o mare presiune pe imperiul roman in primele trei secole ale
primului mileniu, prin propovaduirea puterii (harului) lui Dumnezeu ,care insa nu
se manifesta distrugator si amenintator,ci dimpotriva, in atitudinea iubitoare si
iertatoare a crestinilor, care au fost dispusi sa sufere si sa moara pentru credinta lor.

In total contrast, musulmanii au cucerit si inrobit o semnificativa parte a fostei

lumi romane (ramasa totusi romana,cel putin in teorie- in practica mare parte a
ceea ce au cucerit musulmanii era grecizat sau in curs de grecizare,datorita
bizantinilor) in timpul primului secol al expansiunii lor ( 632 – 732), prin
masacrarea unui mare numar de oameni nevinovati si prin fortarea
supravietuitorilor sa adopte credinta islamica .

O mai mare diferenta de abordare intre cele 2 religii (de fapt doar crestinismul e o
religie in adevaratul sens al cuvantului-islamul e o ideologie,o religie,o doctrina

3 Biblia,VT, ( Matei 5:11-12; 44,45 )

4 Kuran sura 4, 73
militara,un cod de asimilare a celorlati,etc ) nu poate exista. Suntem tentati sa ne
amintim de manuscrisul de la Qumran despre fii luminii si cei ai intunericului….

Hristos a condamnat folosirea violentei pentru promovarea credintei crestine, in

timp ce Mahomed a ordonat folosirea sabiei pentru victoria islamului pe tot globul
pamantesc..in fond,ce putea face un lider militar,decat sa ordone …..

Consideratia numarul 2. Exterminarea canaanitilor a fost pedeapsa divina

pentru nelegiuirea lor.

In cartea Iosua se gasesc pasaje cu referire la o pretinsa exterminare a diferitelor

triburi locuitoare in Canaan, cu care unii argumentaza ca Biblia ar fi diferita de
Coran, ca justifica“ razboiul sfant ” pentru promovarea adevaratului Dumnezeu.
Daca e adevarat acest lucru, atunci invataturile Bibliei despre folosirea violentei ar
fi relativ similare cu cele din Kur”an.

Aici nu se recunoastere evidentul,deci faptul ca exterminarea diferitelor triburi din

Canaan a fost pedeapsa divina pentru nelegiuirea lor si nu o metoda de a-I
converti la religia poporului lui Israel (Am Yitzrael). E clar ca niste cadavre nu-
si pot schimba religia.Cadavrele NU au religie. Asa cum Sodoma si Gomora au fost
distruse pentru ca nelegiuirea lor ajunsese la limitele indurarii lui Dumnezeu, tot
asa si triburile canaanite au fost exterminate din cauza excesului lor de pacate.

Cu cateva sute de ani inainte de invazia din Canaan, Dumnezeu i-a spus lui Avraam
ca descendentii sai vor locui intr-un pamant strain pentru “patru sute de an 5 , inainte
de a se stabili in tara Canaanului. Motivul pentru aceasta perioada de asteptare este
clar declarat : “ Caci nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca varful ” 6 . Dumnezeu
a asteptat cateva generatii inainte de a distruge triburile din Canaan, deoarece
nelegiuirea lor nu atinsese inca limitele milei lui Dumnezeu.

Dupa ce i-a vazut stapani in Canaan, Dumnezeu a avertizat natiunea lui Israel sa nu
repete pacatele canaanitilor, altfel vor suferi o pedeapsa similara. Avertizarea a fost
zadarnica. Dumnezeu a folosit pe babilonieni si asirieni ca instrument al dreptatii
lui, pentru a pedepsi poporul Israel pentru prea multele lui pacate, in absolut acelasi
mod in care a folosit evreii ca instrument al dreptatii/razbunarii sale pentru a curata
pamantul Cannanului de prea numerosii pacatosi din el. Si , precum in cazul

5 Biblia, VT, Gen 15:13

6 BIBLIA,vt, Gen 15:16

Sodomei si Gomorrei,nu au fost destui drepti ,care sa impiedice, prin simpla lor
prezenta in mijlocul acelui popor,dezastrul.

 Exista o diferenta esentiala intre distrugerea canaanitilor si numeroasele masacre

din istoria islamului. Sfintenia /maretia lui Dumnezeu (Kadosh) se manifesta prin
pedepsirea pacatosilor nepocaiti. Aceasta tema lipseste in relatarile despre raidurile
si razboaiele lui Mahomed. Motivatia principala in razboaiele lui Mahomed este
expansiunea islamului prin distrugerea si inrobirea dusmanilor.

Totusi,nu pot sa nu remarc faptul ca ,daca in cazul evreilor,pedeapsa e exilul si

suferinta,pentru canaaniti e exterminarea totala,holocaustul.Razboaile lui Yahve au
fost la fel de brutale si sangeroase ca si raziile lui Muhammad.Doar ca au avut loc
vreo 2 mii de ani inainte...

Cartea Sfanta a crestinilor, Sfanta Biblie, nu permite in nici un chip folosirea

razboiului pentru promovarea adevaratului Dumnezeu

Vechiul sau Noul Testament nu poruncesc nicaieri poporului lui

Dumnezeu( israelitii,respectiv crestinii) sa atace natiunile pagane pentru a se apara, sau ca
mod de a favoriza expansiunea inchinarii la adevaratul Dumnezeu. In Biblie, proclamarea
salvarii are loc intotdeauna prin convingere.Fara exceptii!!!

Dumnezeu a asezat Israelul in tara Canaanu datorita localizarii strategice aproximativ in

centrul lumii antice. Evreii trebuiau sa fie vitrina lui Dumnezeu pentru antichitate,ceva in
genul Germaniei Federale pentru Ocident,in lupta cu comunistii. Comercianti si numeroase
armate strabateau Canaanul/Palestina. Acest “drum al regilor” era un pasaj cvasi-obligatorie
pentru cei care calatoreau din sud spre nord si din nord spre sud in Orientul Mijlociu.De fapt
existau 2 drumuri,unul in interior si altul de-a lungul coastei,dar ambele in Canaan.
Dumnezeu si-a asezat poporul in centrul lumii antice pentru ca evreii sa fie o lumina a
neamurilor:

“ Vei fi pentru Domnul un popor sfant, cum ti-a jurat El, daca vei pazi poruncile Domnului,
Dumnezeului tau si vei umbla pe caile Lui .Toate popoarele vor vedea ca tu porti numele
Domnului si se vor teme de tine.”7

Israelitii au fost chemati sa promoveze adevarata inchinare la Dumnezeu, nu prin

cucerirea natiunilor prin razboaie asa cum se porunceste in Coran, ci prin a deveni
o lumina care sa lumineze lumea. “ Scoala-te, lumineaza-te! Caci lumina ta vine si
slava Domnului rasare peste tine …Neamuri vor umbla in lumina ta si imparati in
stralucirea razelor tale ” ( Isaia 60:1 ). Nu era nevoie ca israelitii sa-si promoveze
credinta prin sabie, deoarece Dumnezeu promisese sa lupte pentru ei si sa aduca
natiunile la usa lor pentru a invata sa se inchine cu adevarat lui Dumnezeu ( Zaharia
8:20-22)

7 Biblia,VT, Deut 28: 9-10

 Anticiparea vechi-testamentara a proclamarii salvarii pentru toate natiunile, devine in Noul
Testament, marea insarcinare a lui Hristos, data urmasilor Sai: “ Mergeti si faceti ucenici din
toate neamurile” ( Matei 28;19 ). Aceasta mare insarcinare va fi implinita nu prin folosirea
sabiei, ci prin “ a-i invata pe oameni sa pazeasca tot ce v-am poruncit ” ( Matei 28:20 )

Secolul XX nu ne-a eliberat de religiozitate absurda si de antagonismul religios, care a

marcat istoria cu acel "non licet esse vos", pe care l-au primit crestinii din partea politeistilor
greco-romani, reiterat apoi in istorie, fie ca a fost vorba de crestini ( cruciadele), fie ca a fost
vorba de invazia si dominatia uneori brutala a islamului, etc, lumea a suferit si continua sa o
faca, e un fact permanent, sub mareea de fanatism, pe care liderii religiosi si cei politici
deopotriva o abat,propagandistic,asupra etniilor, pentru a impune pretentia lor de dominatie
asupra unei tari sau a unor constiinte.

Secolul al XXI-lea n) acel tip de razboi, inceput in secolul trecut, cunoscut sub numele de
"razboi de falie "(termen preexistent,dar facut cunoscut de Samuel Huntington) , prin care
intelegem lupta militara,razboiul pentru a construi falii de religiozitate comuna, eliminandu-
se celelalte credinte, care nu corespund , considerate ca inventii satanice.
Diferenta dintre acest tip de razboi(care nu e asa nou ,l-a practicat generalul Muhammad) si
cel clasic este imensa. El pot fi intra-civilizational sau inter-civilizational, mai precis in
cadrul unei tari sau intre doua sau mai multe tari. Ce conteaza este faptul ca razboiul de falie
incearca epurarea religioasa si/sau etnica.

El e un conflict de lunga durata, de cel putin sase ori mai mare decat un razboi conventional
clasic, o lupta cu mari ,enorme pierderi umane.Aceste pierderi umane nici nu mai conteaza in
cadrul unor lupte de exterminare,de eliminare totala. Aceste tip de razboi nu are o rezolvare
definitiva, deoarece pasiunile si fanatismul sunt mai puternice chiar decat semnatura pe un
tratat de pace.
In cadrul acestor razboaie inter-religioase de falie, islamul este principalul,actor, de departe,
fiind considerata cea mai agresiva religie. "Frontierele islamului sunt sangeroase" zice
Samuel Huntington,lucru pentru care a fost criticat de stangisti.Dar acest fapt este evident.
Conflicte violente s-au declansat intre musulmani si popoarele non-musulmane cu care se
invecinau in cadrul aceleiasi granite sau a unor granite comune. Harta conflictelor
musulmanilor este mare, foarte mare.
In Bosnia,sa incepem cu o zona apropiata geografic de noi,(desi mai putin spiritual),crestinii
si musulmanii stau fata in fata,dupa ce in anii 90 a avut loc un razboi de „'purificare etnica”'.
In Cipru,doar trupele ONU se interpu intre crestini greci si musulmanii turci.
In Egipt au loc masacre si atacuri permanente impotriva minoritatii autohtone crestine
copte,urmasa a vechilor egipteni si adevaratii copii ai Egiptului,atacuri realizate de catre
extremisti musulmani.
In Nigeria,Mauritania,Ciad,Niger,Camerun ,grupul jihadist Boko Haram masacreaza crestini
si musulmani nejihadisti.
In Caucaz, turcii musulmani si armenii crestini sunt de asemenea dusmani de secole.
Sarbii se razboiesc cu albanezii musulmani in privinta provinciei Kosovo,care ,potrivit
sarbilor (mai precis a propagandei sarbesti) a fost permanent „pamantul sfant al rezistentei”
lor impotriva jihadismului.
Pentru ei fiind Ierusalimul suferintelor, nationalistii sarbi (si sunt multi nationalisti in Serbia,
cand nu ai o economie dinamica trebuie s-o inlocuiesti cu ceva...ei bine, nationalistii sarbi
considera ca provincia Kosova nu merita sa revina iarasi in mainile celor care i-au masacrat
si aproape suprimat. , doar pentru ca acestia se inmultesc,ca sa folosesc o expresie consacrata
la noi, ”fara numar„. Si asta e ,in ochii slavilor sarbi, o forma , soft ,ce-i drept, de jihad... dar
nu mai putin distrugatoare..

Cercetari socio-antropologice, vad in violenta actuala a islamului un efect al exploziei

demografice din tarile stapanite de islam, unde populatia s-a marit de circa cinci ori in
ultimele decenii.Cel mai mare ritm de inmultitre de pe planeta... Acest lucru a creat o crestere
a presiunilor fata de societatea respectiva,cresterea numarului de oameni fara ocupatie si fara
venit, care pot fi usor racolati pentru a fi trimisi sa lupte pentru cauza islamului in diferite
locuri de razboi din lume. Sunt o masa usor manevrabila, atat dpdv militar, cat si dpdv
religios.

E clar ca si aceste cauze joaca un rol mare in flagelul jihadismului, totusi una din cauzele
majore al luptelor din spatiul dominat de islam,probabil cea majora, este cea religioasa.
Mohamed insusi este pomenit a fi "un mare luptator si un comandant militar iscusit", lucru
care evident nu se poate afirma despre despre Buddha sau Jeshua...

Coranul este plin de versete care incita la razboi, chiar daca lupta lui Mohamed era impotriva
tribului care domina Mecca, Al Quraishi,tribul tatalui sau si al lui, in final..
Iata de ce sunt atat de usor de fanatizat musulmanii in raport cu celelalte religii ale timpu;lui
nostru:.
"Luptati-va pentru calea lui Dumnezeu impotriva celor ce voiesc sa se lupte cu voi. Omorati-i
oriunde ii gasiti si goniti-i de acolo, de unde v-au gonit pe voi, caci ispita este mai rea decat
omorul, insa nu luptati impotriva lor langa templul sfant, doar daca se lupta ei acolo impotriva
voastra; omorati-i, caci aceasta este rasplata celor necredinciosi."8
Lupta aici este intre musulmanii jihadisti si trupele politeiste din Mekka. Mohamed isi
orienteaza viziunile lui spre fanatizarea mujahedinilor( cei luptand in jihad) pentru cauza
islamului.
Toate revelatiile primite din cer prin arh-anghelul Djabrail( Gabriel?) sunt incitatoare la lupta
si nu o lupta obisnuita, ci una de exterminare totala,de genocid: "omorati-i oriunde ii gasiti"9.
Ideea de mila,care are in centrul ei iubirea atat de draga crestinilor, este exclusa.
"Ispita este mai rea decat omorul"10 . Nu este important cate vieti pier, ci doar daca
flamura/sangeacul/tuiul islamului se impun in lume. Ordinul " omorati-i caci aceasta este
rasplata pentru cei necredinciosi"11 este unul imperativ.
"Cine va ataca pe voi, atunci atacati-l si voi pe el, intocmai cum v-a atacat pe voi" 12, este o
varianta a legi talionului in limbaj arabo-islamic. Nimic nu trebuie sa ramana fara ras(plata) in

8 Kurán, Sura 2, 186-187

9 Kuran,s. 2,189
10 Kuran,Sura 4, 122
11 Kuran,S. 3,72
12 Kuran, Sura 2, 190
lumea musulmana. Foarte ,foarte departe de ei gandul "daca te loveste cineva peste obrazul
drept, intoarce-l si pe celalalt"13 .
Ar fi un semn al slabiciunii ideologiei lui Mohamed si nu al smereniei, despre care
vorbeste Mesia Cristos .Allah poate fi doar mai mare (Allahu akbar inseamna de fapt
Allah e mai mare,si nu Allah e cel mai mare sau Allah e mare..avem aici forma de
comparativ a radacinii verbale KBR,care inseamna mare..).Crestinii din Orient stiu
ca ,atunci cand rasuna acest strigat, incepe imediat macelul, daca ei au fost
neprevazatori si nu au arme si stiinta sa lupte impotriva macelarilor jihadisti...
Expresia "razboiul va este oranduit"14 e un testament al Profetului fata de o noua
religie si un nou imperiu al supunerii(caci asta inseamna islam,supunere in fata vointei
divinitatii Allah), care se va cladi pe rauri de sange si suferinta, care vor uda pamantul
din India pana in Portugalia si din Siberia pana in Botswana.
"Poate ca urati tocmai ceea ce este bun pentru voi, poate ca iubiti tocmai ceea ce este
rau pentru voi. Razboiul este greu, insa a te abate de la calea lui Dumnezeu si a te
lepada de El si de templul sau cel sfant si a alunga poporul sau de acolo este pacatul
cel mai mare inaintea Domnului. Ispita este mai grea decat omorul. Cei ce cred si
purced la lupta pentru drumul lui Allah, aceia sa nadajduiasca in mila lui Allah15 .
Aceste versete ii confirma pe cei care care cauta justificere pentru razboaie de
cucerire a „necredinciosilor , care aduc suferinta,mizerie si moarte. Ideea de
determinism divin e puternica aici : pentru Allah omul este un neputincios, care trebuie
ghidat, caci nu cunoaste care e calea cea dreapta, adica cea care duce spre el,spre
Allah.Si o face ordonandu-i masacre...Suntem din nou cu peste 3000 de ani in
urma..pe vremea razboaielor lui Jahve..ce vremuri crezute revolute..

Pentru ca ultimul profet,chiar ultimul dupa musulmani,a fost Muhammad, nu mai e

nimeni care sa ne spuna cu certitudine ce vrea Allah.. multi lideri religiosi musulmani
argumenteaza actiunile lor militare prin cuvintele "aceasta este voia lui Allah", la care
poporul, simplu,prea simplu in judecata lui, raspunde cu strigatul de indemn la
violenta "Allahu Akhbar".Si macelul incepe..

LEITMOTIVUL"ispita este mai grea decat omorul" , e foarte des intalnit in Kuran, tocmai
pentru a elimina orice contestare a ideilor para-logice, care pot fi intalnite in carte.
"Luptati-va pentru drumul lui Dumnezeu si sa stiti ca Dumnezeu aude si vede " 16 in Klartext
cel ce nu lupta pentru calea lui Allah, poate cadea sub greaua pedeapsa a lui Allah,si „Allah
pedepseste groaznic"17 .

13 Biblia,VT, Matei 5, 39
14 Kuran, Sura 2 , 212
15 Kuran, Sura 2, 213-215
16 Kuran,Sura 2, 245
17 Kuran,Sura 3,95
Un alt testament al generalului Muhammad ar fi si : "nu muriti decat fiind musulmani" 18,
pentru Kufar(necredinciosi) nu exista decat iadul ;"spune celor necredinciosi: veti fi biruiti si
veti fi adunati in iad"19.
Extremismul violent islamic(jihadismul) e argumentat si cu un alt verset din Kuran, : "nu
incheiati prietenie cu cei ce nu-s de-ai vostri" 20.IN orient,daca nu esti prieten ,esti duamna,iar
fata de dusman poti face orice,inclusiv sa-l ucizi.
Fanatizarea, dusa pana la moarte constienta pentru cauza expansiva a islamului, e
argumentata si de: "daca veti fi omorati pentru drumul lui Dumnezeu sau veti muri, este
iertarea lui Dumnezeu si indurarea lui mai buna decat toate averile pe care le-ati adunat. Caci
daca veti muri sau veti fi omorati, va veti aduna la Dumnezeu 21.

Toti cei morti pentru cauza lui Allah vor fi fericiti in paradis. „Simpla” moarte pentru Allah
e tichetul pentru rai..Care rai arata asa :
"cei cuviosi vor primi de la Domnul lor o gradina patrunsa de rauri pe dedesupt; in veci vor fi
acolo; si muieri curate ( fecioare spre satisfacerea sexuala) si harul lui Dumnezeu, caci Allah
priveste la servii sai"22 . Tema recompensei pentru cei care mor pentru calea lui Allah o gasim
si in alte versete coranice, tocmai pentru a sublinia ideea de jertfa pentru cauza islamului.

Datoria oricarui musulman e sa-si jertfeasca viata pentru Allah,sa fie un miel de sacrificiu
deci.

"Sa se lupte deci in drumul lui Dumnezeu numai aceia care dau in schimb viata lumii de acum
pentru lumea de apoi. Iar cel ce se lupta pe drumul lui Dumnezeu, fie ca este omorat, fie ca
biruieste, lui ii dam la sfarsit rasplata mare"23 .

Chemarea la lupta - jihad - divizea lumea in doua parti adverse : lumea lui Allah(Dar al
Islam-pamantul supunerii fata de Allah) si lumea lui Satan (Dar al Harb, pamantul razboiului).
"Luptati impotriva prietenilor lui Satan, caci viclesugul lui Satan este slab " 24 Allah e un zeu
viclean.Mai viclean decat Sheitan ( Satan?) ! . Plin de hohma,ar zice evreii..
Popoarelor supuse de catre „robii” islamului( Abdallah,instrumentul expansiunii pamantului
lui Allah), nu trebuie sa primeasca sansa redobandirii identitatii pierdute. Cu nici un pret.
"De cate ori se vor rascula din nou, sa fie zdrobiti intru aceasta. Daca insa nu se departeaza de
la voi si nu va imbie cu pace si ridica mainile impotriva voastra, prindeti-i si omorati-i,
oriunde ii gasiti".25

Pedepsirea celor care se opun ordinii islamice,chiar si prin nerespectarea acesteia, sunt,de
regula,aspre.Pentru noi sunt de-a dreptul barbare; imi vin in minte executiile publice din
18 Kuran, Sura 3,97
19 Kuran,Sura 3, 10
20 Kuran Sura 3, 114
21 Kuran,Sura 3, 151-152)
22 Idem ,Sura 3, 13, sura 4 , 60, sura 7, 40-41
23 Idem Sura 4, 76
24 Idem Sura 4, 78.
25 Idem,sura 4, 93
Arabia Saudita sau Iran,spanzurarea de macarale, decapitarea cu sabia, pe stadioane, a celor
care fac greseala sa faca o greseala care „jigneste”islamul, arderea femeilor pe fata cu acid,
daca nu poarta burqa sau niqabul , etc.

Influenta scripturilor evreiesti si a celei crestine e recunoscuta,dar musulmanii trebuie in

viata de zi cu zi sa evite orice legatura cu crestinii sau cu evreii.Poate e aici si teama de
conversie prin CONVINGERE,lucru atat de strain islamului agresiv.

Cel ce nu accepta Kuranul, e considerat mai rau decat un animal.

” Mai rai decat vitele sunt la Allah cei surzi si muti, care nu voiesc sa inteleaga26
si " cei care nu cred se vor aduna in iad"27

Jihadul vazut de jihadisti(cei care vor sa impuna islamul asa cum cred ei ca era el practicat
acum 1600 de ani ,cu forta armelor), inseamna o incordare,un mare efort de universalizare
a islamului. Aceasta ideologie are,ca si comunismul,o pretentie de universaliate. "Luptati
impotriva lor, zice Profetul, pana nu mai este rascoala si pana va fi la toti credinta in Allah" 28.
Misiunea Profetului,ca instrument al lui Allah,este de "a-i starni pe cei credinciosi la lupta" 29 ,
deoarece necesitatea de a "misionariza" lumea implica prinderea si convertirea captivilor.

"A macelari pe pamant" pentru Allah si pentru a ajunge in rai, nu este o justificare a crimelor
sangeroase pentru noi, lumea mai civilizata.Profetismul arab implica ideea de crima; asa si
numai asa ultimul profet a reusit sa elimine orice adversar si oponent al ideilor sale din cadrul
lumii arabe si sa instituie, prin califii sai "bine ghidati" sharia, ce astazi reprezinta punctul de
reorientare si intoarcere a lumii islamiste.

Sunt foarte multe alte versete in Kuran vorbind fiecare despre necesitatea de a lupta impotriva
crestinismului si a altor religii conlocuitoare, care nu au alta vina decat aceea de a fi
contemporane cu islamismul.

Adeptii islamismului pot fi usor fanatizati chiar daca versetele pot fi interpretate si diferit.
Este foarte usor ca cineva, care se erijeaza in lider spiritual si politic, (la jihadisti politicul este
oricum acelasi cu religiosul si vice-versa) sa fanatizeze mase mari de oamen(Al Baghdadi,
numele vine de la orasul Baghdadi,nu de la Baghdad,capitatala irakiana..)folosind Kuranul,
produsul literar si ideologic al unui razboinic in primul rand si ideolog si reformator religios
abia in al doilea rand..

Pentru a răspunde, trebuie repetat că nici măcar în societăţile indicate grupările de războinici
cu arma în mână nu sunt majoritare, vorbind strict după numărul de indivizi care iau parte la

26 Kuran,sura 8,22
27 Idem ,sura 8,27
28 Idem sura 8, 40
29 Idem sura 8, 66
violenţe. Imensa majoritate a cetăţenilor nu pun bombe şi nu omoară pe nimeni. Asta e o
observaţie corectă, dar inutilă, pentru că nu asta e problema.
Problema e faptul că atmosfera generală de paranoia, victimizare permanentă şi neasumare a
răspunderii pentru propria proastă guvernare, lipsă de dezvoltare şi brutalitate socială, este
prevalentă în rândul publicului larg din aceste regiuni şi state. Uneori devine chiar ortodoxie
în discursul public şi e îmbrăţişată nu doar de lideri religioşi, dar şi de cei politici seculari: tot
ce e rău este pus conspiraţionist pe seama altora, străinilor, colonialismului, sioniştilor,
cruciaţilor, etc.
Aceasta e atmosfera în care creşte generaţie după generaţie: una sufocantă, vindicativă, de
auto-victimizare permanentă. Emigrarea indivizilor sau familiilor în Occident îi poate da chiar
forme patologice, exacerbate atunci când oamenii ajung să se confrunte cu probleme de
integrare sau necazuri mărunte. Rezultatul e că mulţi musulmani sunt de treabă la ei acasă şi
n-ar comite atrocităţi, dar trăind în asemenea mediu le vine dificil să condamne fără rezerve în
public extremiştii propriei religii, cu care poate nu sunt de acord în privat. O aburesc când e să
se delimiteze, intră în disonanţă afectivă şi pun placa victimizării pe care şi-au însuşit-o de
mici (dar…, cu toate acestea…)
Cu alte cuvinte, nu e nimic determinist în preceptele islamice ca să se fi ajuns aici, deoarece
îndemnuri războinice asemănătoare au şi alte religii. Dar realitatea de fapt este că aici s-a
ajuns, exact în aceste societăţi, printr-o combinaţie de conjuncturi istorice, date socio-
culturale care ţin mai curând de dezvoltarea întârziată decât de religie, de alte tradiţii pre-
islamice, etc. Aşa s-a creat ceea ce antropologii numesc model cultural real, diferit de
modelul cultural ideal alal propriei societăţi: ultimul este norma, scrisă sau nu, pe care o
îmbrăţişează teoretic toată lumea; primul este ceea ce face lumea în realitate, în mod regulat,
iar asta poate să difere mult de modelul ideal (“fă ce face popa, nu ce spune popa”, cum ar
veni). In acest caz modelul real are la bază o viziune asupra lumii frustrată şi vindicativă când
vine vorba de politică şi raportarea la străin, în special la Occident, iar pentru acest model
cultural al frustrării islamul este un décor ca oricare altul.
Antropologii ne învaţă, urmându-l pe Ralph Linton, de la care am împrumutat noţiunile de
mai sus, că oamenii sunt făpuri complexe care nu se raportează la legi, seculare sau religioase,
precum nişte roboţi care merg după un soft pre-instalat. Există norme care retoric sunt ţinute
în mare cinste dar în practică sunt sistematic încălcate, iar încălcarea se face şi ea după reguli
nescrise (informale) ca să fie acceptată de grup; şi invers, există comportamente interzise de
legi superioare, dar tolerate pe scară largă în comunitate în anumite condiţii. Aşa se face că
“religiile Cărţii” au o Tradiţie Mare – canonul scris – şi diverse Tradiţii Mici: tot felul de
practici locale transmise mai curând folcloric, care nu se regăsesc în scriptură dar pe care
lumea le percepe ca parte integrantă din corpul credinţei, deşi uneori ele sunt în contradicţie
cu Tradiţia Mare (nici asta nu-i de la mine, ci tot de la un mare antropolog al religiilor, Robert
Redfield).

Indiferent cum au apărut, modelele culturale se auto-perpetuează prin simpla lor existenţă,
deşi contrazic uneori flagrant preceptele oficiale, cum am văzut. In timp ele au generat
patternuri de comportament acceptate pentru rezolvarea unor anume situaţii, au creat modele
de rol (adică indivizi exemplari) sau asocieri culturale prestigioase. Cum se pot explica de
exemplu diferenţele mari, cunoscute în rata sinuciderii între diverse popoare europene ce
trăiesc în condiţii relativ similare (hai să mă refer doar la români, unde e mică, şi maghiari,
unde rata e mare) din moment ce Tradiţia Mare a tuturor interzice expres siniciderea? Ei bine,
prin aceea că având deja în jur exemple de indivizi pe care i-a cunoscut şi care şi-au rezolvat
astfel o criză personală, cineva apelează mai repede la modelul cultural al sinuciderii decât un
individ din altă comunitate, unde asta e ceva rar. Pur şi simplu, în primul caz cărarea e mai
bătătorită iar faptul e mai probabil să se întâmple dacă există şi un halou romantic în jurul
acestei soluţii, legat de prestigiul social al celor care au apelat la ea înainte (artişti, eroi, etc).
Aşa se perpetuează un model cultural real într-o societate, chiar dacă el e în contradicţie cu
normele scrise superioare. Iar exemplul cu sinuciderea ca tipar valorizat de acţiune nu e
întâmplător: şi în islam Marea Tradiţie îl interzice, însă fântâna “martirilor” terorişti nu seacă
deloc, din câte se vede. Pentru asta nu trebuie să fie practicat de toată lumea (evident), nici
măcar de o majoritate, ci doar să fie un pattern tolerat sau chiar justificat în anumite situaţii.
Or, cu sau fără sinucidere, asta s-a întâmplat cu radicalizarea de tip terorist în lumea arabă: a
ajuns un model cultural real, la care participă o minoritate dar care este tolerat de o majoritate
în anumite reguli şi condiţii. Iar cu cât sunt mai mulţi şi mai prestigioşi cei care îl practică, cu
atât se va înrădăcina mai tare şi va exercita o atracţie romantică asupra altora.
In plus, există şi motive instituţionale ale perpetuării: după decenii de luptă armată subsersivă,
în conspirativitate, organizaţii precum Hamas (în Gaza), Hezbollah (în Liban) sau Fraţii
Musulmani în Egipt au constatat că e foarte greu ca, ajuns deodată la putere, să devii un partid
civil care se ocupă de administraţie locală, pavat drumuri şi dezvoltare economică. Cine a trăit
o viaţă ca războinic şi s-a antrenat să pună bombe nu se reconverteşte uşor în consilier local
care negociază bugete şi consultă cetăţenii unde să fie pusă groapa de gunoi. Nu e imposibil,
dar e greu, pentru că abilităţile şi expertiza necesare sunt de altă natură. Apare cum s-ar spune
un efect de path-dependence în aceste organizaţii, care atunci când ajung să controleze
teritorii sau putere politică, caută motive să continue să facă ce ştiu cel mai bine: să găseacsă
adversari, să proiecteze în comunitate pericole existenţiale, deci să-şi dorească controlul total
şi exclusiv şi să continue lupta armată.
Conflictul israelo-palestinian a contribuit mult la crearea nucleelor de luptă subversivă, prin
metode teroriste, în lumea arabă. Iniţial terorism marxist de stânga, el s-a putut converti
ulterior la Islam când marxismul s-a demodat: am stabilit că ceea ce dă coerenţă modelului
este practica socială înrădăcinată, exemplele, ethosul, şi mai puţin scenografia ideologică pe
care o construieşte din nevoi tactice. Iar după atâtea decenii de practică e posibil ca lupta să
continue în direcţii noi chiar dacă, ipotetic, conflictul pe teritorii s-ar încheia printr-o pace.
Aşa s-a întâmplat în Algeria, unde terorismul oribil, justificat prin lupta de eliberare fata de
Franţa, s-a transformat mai târziu în război civil între un stat secular, dar autoritar şi brutal
(cum ar fi creat probabil şi Arafat dacă ar fi putut) şi o opoziţie islamistă la fel de brutală, care
cu rare excepţii nu putea funcţiona decât în conspirativitate. Când asta e singura societate
civilă pe care o ai, iar totul se suprapune peste o cetăţenie pasivă, bombardată din ambele părţi
cu propaganda obedienţei, având ca singur model de stat unul rentier, care adună bani din
concesionarea exploatării resurselor naturale (deci nu din impozite directe pe cetăţeni, ceea ce
ar crea altă dinamică politică şi presiune pentru răspundere politică) şi promite împărţirea
rentelor către cetăţeni, iar totul se cuplează cu un discurs tiermondist paranoic, ce explică
orice criză sau dificultate prin intervenţii răuvoitoare şi obscure ale străinului – atunci
cockteilul e unul exploziv într-adevăr.
O dată acceptat în comunitate pe scară largă, modelul violenţei vindicative legitimează pentru
marginali, dezorientaţi sau diverşi băieţi hiperactivi aşa cum sunt mulţi la o anumită vârstă
(iar comunităţile musulmane sunt în genere foarte tinere) genul de debuşee pe care l-am văzut
zilele astea în Franţa. In vreme ce la alţii norma socială informală (respinsă retoric, dar
tolerată practic) e să te îmbeţi bine şi să te cafteşti după un meci de fotbal cu adversarii, la
junii musulmanii arabi (sau Pushtuni, etc) există supapa radicalizării, care dă în plus şi
senzaţia participării la ceva important, existenţial şi cu rădăcini istorice. Ea serveşte unor
tineri cu date socio-demografice similare celor din galeriile de fotbal – dar şi, în comunităţile
de imigranţi din Europa de Vest, altora cu potenţial de integrare socială mai bun, chiar în
comunitatea globală, dar care fac frondă adolescentină rupându-se de tradiţia integraţionistă şi
paşnică a părinţilor lor, imigranţi de primă generaţie (situaţia lui Osama bin Laden, de
exemplu).
Iar cum omul e o fiinţă politică, un model cultural real poate fi manipulat de lideri absolut a-
ideologici, pragmatici, cu diverse agende poltice sau economice fără legătură cu doctrina cea
mare, deşi pot face apel retoric la aceasta. Ei şi nu alţii crează aceste patologii ale violenţei în
rândul imigraţiei musulmane din Occident, iar a căuta la nesfârşit în textul Coranului sursa
violenţelor e la fel de neproductiv cu a căuta-o în nesfârşitele măceluri din Vechiul Testament
(text de altminteri acceptat şi de musulmani) sau în Iliada, blockbuster mai sângeros decât
orice film de la Holywood.
Lucrul cu care ne luptăm noi zilele şi anii aceştia, în Europa şi aiurea, este un model cultural
ce ţine de Mica Tradiţie a islamului şi care se pliază pe diverse agende politice regionale,
unele destul de seculare. Iar soluţia nu e în nici un caz de a transforma astfel de Mici Tradiţii
în valori sociale supreme ce se cuvine a fi protejate cu sfinţenie doar ca să fim politically
correct cu orice preţ, deşi vedem bine că sunt contraproductive, ci de a ne întoarce la Marea
Tradiţie şi a găsi în ea acele elemente care o fac compatibilă cu modernitatea, pentru a avea
convieţuire bazată pe inţelegere reală, nu ignorare politicoasă şi ghetoizare.
Daca e sa acceptam un model islamic in tarile musulmane(nu la ,atunci nu sunt cele ale
„ Kalifului Ibrahim”sau ale lui Usama bin Ladeen, ei fiind doar un curent in islamul,unul
minoritar numeric,chiar daca vocal si agresiv,dominant uneori, ci mai curand unul ca al lui
Nasreddin Hoca ( Nastratin), hogea-ul anatolian modest şi destept, profund modern prin
logica lui de fier..
Alegerea o vor face musulmanii insisi , noi ceilalti o sa reactionam in functie de alegerea pe
care o fac ei. Marea problema a islamului e tocmai lipsa lui profunda de modernitate. A-i
aduce /lasa sa intre cu milioanele in Europa si a spera ca prin contactul cu lumea liberala care
suntem noi ii va transforma in ceva mai pasnic e un pariu foarte riscant,care margineste la
naivitate si iresponsabilitate.

Mai mult, a ni se impune cote de imigranti musulmani de catre state ca Austria si Germania
mi se pare o agresiune la existenta noastra ca natiune.Si un act de iresponsabilitate a acestor
tari si administratorilor binecuvantati de ele..Pentru ca de platit vom plati noi pretul, nu
ei,cand se vor arunca primii „sahizi” in aer..Si nu as vrea ca urmasii sa ne blesteme pentru ca
am lasat acesti fanatici in tara.Mai ales ca avem o istorie tragica de 500 de ani de agresiune a
islamului impotriva nostra..O istorie tragica,cu martiri, robi si maceluri...

Poate ca tabloul pe care l-am pictat e sumbru,dar el reflecta realitatea dintr-o parte a
lumii,care isi spune islamica,parte care va creste demografic si mai puternic in urmatorii
ani,devenind,numeric,gruparea cea mai importanta a lumii.Si,in acelasi timp,gruparea cea mai
retrograda si vindicativa.Si,mai grav,acestia se infiltreaza in parti ale lumii pana acum
nemusulmane,cu dorinta mai mult sau mai putin conturata de a-si impune convingerile.

Ne asteapta ,vorba chinezilor, „ani interesanti'',dar un lucru e cert: fie oprim tsunamiul
jihadist, ,FIE VOM FI INGHITITI PENTRU TOTDEAUNA. NU AM AUZIT PANA ACUM DE VREUN
TERITORIU CUCERIT TEMEINIC DE CATRE ISLAM CARE SA FI FOST RECUCERIT, CU NOTABILA
EXCEPTIE A HISPANIEI, ACUM MAI BINE DE 500 ANI.
In schimb,aproape toate teritoriile cu crestini ,jezidi ,druzi, evrei,etc din Orientul
Apropiat au fost „curatate religios si etnic”...