Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

-relația dintre două personaje-

 prezentarea statutului social, psihologic, mora, etc., al fiecăruia dintre personajele alese:

Relațiile dintre personajele Ștefan și Ela sunt evidențiate prin cele două teme, sugerate chiar
din titlu: dragostea și războiul.
Acțiunea este ilustrată modern prin artificiul compozițional de răsturnare a planurilor
temporale, evidențiind relațiile protagonistului cu Ela. Întregul conflict gravitează în jurul suferinței
lui Ștefan, generată de drama incertitudinii. Construcția subiectului pune în evidență cele două
planuri temporale ale discursului narativ: prezentul frontului și trecutul poveștii de dragoste.

 evidențierea, prin două situații/ scene comentate, a modului în care evoluează relația dintre
cei doi:

Ștefan Gheorghidiu este o conștiință incapabilă de compromisuri. Este introspectiv, conștient

de supremația lucidității. Personajul este un inadaptat superior într-o lume comună, este un
hipersensibil care amplifică semnificația unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt, până la proporțiile
unei catastrofe: „N-aveam nici o dovadă că mă înșela, dar aveam acum certitudinea că acest gest
vine dintr-o deprindere de a face impresie”. Este un om de o inteligență incontestabilă.
Imaginea Elei este construită numai prin ochii bărbatului însetat de absolutul iubirii, al cărui
crez nu făcea concesii sentimentului. Ela este o expresie a mediocrității și a superficialității. Maniera
de construcție a personajului este cea romantică. Atâta timp cât ea este detașată de vulgaritate, se
află deasupra celorlalte femei prin imaginea pe care și-o păstrează în minte lui Gheorghidiu: nu este
numită, este menținută într-un anonimat superior și misterios („nevastă-mea”, „fata asta”, „ea”). În
momentul în care se amestecă în gloată, în societatea mediocră, este numită Ela.

 ilustrarea a patru componente...:

Dialogul de la popotă declanșează amintirea propriei povești de iubire, pe care o

consemnează în jurnalul de front: „Eram însurat…”. Eroul, printr-o natură reflexivă, analizează cu
luciditate stările interioare, însetat de certitudine și de adevăr. Plimbarea de la Odobești declanșează
criza de gelozie; mici incidente, gesturi fără iportanță, priviri schimbate de ea cu domnul Gsporesc
suspiciunile.
Incertitudinea iubirii devine o tortură, așa că Ștefan se desparte de soția sa, deși respinge
ideea geloziei.
Venit pe neașteptate acasă într-o noapte, incertitudinea lui se accentuează și casa îi pare
„goală ca un mormânt, fără nevastă-mea”. Eroul trăiește în lumea ideilor pure, aspirând la dragostea
absolută, dar se simte obosit și hotărăște să se despărtă de Ela, pe care o privește acum cu
indiferența „cu care privești un tablou”.
A doua experiență fundamentală de cunoaștere a lui Gheorghidiu este cea a frontului.
În prima parte, fiind un prototip al iubirii absolute, portretul Elei se conturează din lexeme
aparținând unii cîmp semantic al frumosului, al inefabilului („crini”, „minunat”), iar în cea de-a
doua parte, unde reprezintă doar un exponent al societății, abundă lexemele din câmpul semantic al
banaluluo („femeie”, „ailaltă”, „grasă”).
Trăsăturile morale ale acesteia reies, indirect, prin referirilw lui Ștefan ce analizează cu
luciditate fiecare gest al Elei. În plimbarea la Odobești, Ela se comportă ca o cochetă , devenind din
ce în ce mai superficială. Ștefan observă mimica și gesturile femeii care gustă cu familiaritate din
farfuria lui G. și care are o expresie deznădăjduită când acesta stă de vorbă cu altă femeie.
Ela se transformă dintr-un ideal de feminitate într-o femeie oarecare și pentru că nu răspunde
așteptărilor lui Ștefan „Falimentul iubirii, dacă iubire a fost, e și falimentul minții”.
Modul în care mesajul operei se reflectă în evoluția relației dintre cele două personaje se
bazează pe faptul că atmosfera apocaliptică a războiului aduce „falimentul iubirii”.