Țările Române între diplomație și conflict în evul mediu și începutul

epocii moderne
Context extern:

Sf. sec. XIV - înc. Sec. XVI (1526- bătălia de la Mohacs/ 1541
-transformarea Ungariei în pașalâc)

În jurul Țărilor Române erau:       1.  Imp. otoman, la S, care se va extinde în

toată Pen. Balcanică, dar și la Nord de  M. Neagră
2. Ungaria, la V, care avea pretenții de
suzeranitate asupra Ț.R. și Moldovei
3. Polonia, la N, se învecina cu
Moldova
Domnitorii români au îmbinat metodele diplomatice (tratatele) cu acțiunile
militare, pentru a-și păstra independența, apoi autonomia. 
La început tratatele de alianță au fost mai ales cu Polonia, antimaghiare, însă
atunci când pericolul otoman a crescut, tratatele de alianță au fost încheiate cu
Ungaria. 
În această perioadă Ț. R. și Moldova vor ajunge sub suzeranitate otomană
(plătesc tribut): 
-Țara Românească din 1417, din timpul lui Mircea cel Bătrân;
- Moldova din 1456, din timpul lui Petru Aron.  

Domnitori importanți: 
Mircea cel Bătrân (1386 -1418)  Ț. R. 
Alexandru cel Bun ( 1400 - 1432) M. 
Iancu de Hunedoara (1441- 1456) T. 
Vlad Țepeș (1448, 1456 - 1462, 1476) Ț.R.
Ștefan cel Mare (1457 - 1504).

Mircea cel Bătrân (1386 - 1418)

 1389 - tratatul de la Radom - cu Polonia, condusă de

Vladislav Jagello
                  - este un tratat antimaghiar- (pentru a se apăra de
pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar)

 Pericolul otoman ajunge la granița cu Ț. R. (la Dunăre).

Mircea se implică în lupta antiotomană, pentru a îndepărta turcii de granițele sale:
sprijină pe țarul bulgar, Strațimir și pe cneazul sârb, Lazăr. În 1388 alipește
Dobrogea, pe care o doreau și turcii. Aceste acțiuni au fost cauze concrete ale
atacului otoman din oct. 1394 sau din mai 1395, când a avut loc bătălia de la Rovine
(un loc mlăștinos, neidentificat). Bătălia este câștigată de Mircea, care își
consolidează în felul acesta independența, în raport cu Imp. otoman, condus de
Baiazid. 
O acțiune politică antiotomană este și tratatul cu Ungaria - de la
Brașov,  7 martie 1395. A fost primul tratat antiotoman din SE Europei. Este semnat
pt. ajutor reciproc în cazul unui atac otoman. Regele Ungar, Sigismund de
Luxemburg, recunoaște și stăpânirea de către Mircea a Amlașului, Făgărașului și
Banatului de Severin. 
Cruciada de la Nicopole - 1396 - românii  participă alături de unguri,
burgunzi, italieni, polonezi etc. Cruciada se termină cu o înfrângere. 
 În 1402, în urma luptei de la Ankara, sultanul Baiazid este capturat de
mongoli. Va începe o luptă pentru succesiunea la tron între fiii lui Baiazid, în care va interveni
și Mircea. Acesta îl va sprijini pe Musa, care ajunge sultan între 1411-1413, perioada în care
se atinge apogeul diplomatic al lui Mircea. Va avea un aliat acum în Imperiul otoman. 
Această situație nu se menține pentru că Musa a fost înlăturat și va începe o nouă
confruntare pentru tron între Mustafa și Mahomed. Mircea îl sprijină pe Mustafa, dar va
ajunge la tron Mahomed I, care în 1417 atacă Țara Românească . Mircea a fost silit să
accepte plata tributului, să cedeze Dobrogea și cetățile Giurgiu și Turnu. (Unele surse susțin
că Dobrogea a fost cedată de urmașul lui Mircea). 
Ț. R. a ajuns, prin urmare, vasală Imperiului otoman, plata tributului însemnând
răscumpărarea păcii (se instaurează regimul tributar). 

Iancu de Hunedoara (1441 - 1456)

A participat la multe lupte antiotomane, cele mai importante au fost:
 Cruciada de la Varna - 1444
 Cruciada de la Belgrad - 1456
Cruciada de la Varna: în 1443 începe o cruciadă antiotomană, numită
,,campania cea lungă” (1443-1444), în care creștinii reușesc să elibereze orașele
Niș și Sofia. În 1444 se încheie pacea pe 10 ani,  la Seghedin, favorabilă creștinilor.
Faptul că turcii, conduși de sultanul Murad al II-lea, erau implicați într-un conflict în
Asia Mică, pentru a înfrânge o răscoală, îl va determina pe regele Ungariei și al
Poloniei, Vladislav, să rupă pacea. Cruciada se va relua, iar prin bătălia de la Varna,
creștinii au fost înfrânți, iar regele și-a pierdut viața. 
Cruciada de la Belgrad - 1456: obiectivul sultanului Mahomed al II-lea era să
ajungă în N Mării Negre, să ocupe Constantinopolul și să ajungă în centrul Europei.
În 1453 reușește să cucerească Constantinopolul, iar în 1456 asediază cetatea
Belgrad. Iancu a condus bătălia, oprind înaintarea spre centru Europei pentru
aproape 100 de ani. După câteva zile s-a stins de ciumă, în tabăra de la Zemun. 

Vlad Țepeș (1456 -1462)

După refuzul de a trimite tributul și după mai multe conflicte cu turcii la
Dunăre, turcii, conduși de însuși sultanul Mahomed al II-lea vor ataca Țara
Românească. În timpul bătăliei de la Târgoviște (1462) a avut loc atacul de noapte
(16-17 iunie), prin care românii, deghizați în turci, atacă tabăra sultanului, apoi se
retrag rapid rapid, iar turcii se măcelăresc între ei. 

Ștefan cel Mare (1457-1504)

Se implică încă din primii ani de domnie în politica  diplomatică, prin

încheierea unui:
1459 - Tratat la Overchelăuți - cu Polonia, condusă de Cazimir al IV-lea. 
Tratatul este de vasalitate. Prin tratat se obține protecția împotriva Ungariei, care
stăpânea cetatea Chilia, precum și asigurarea din partea Poloniei de a-l alunga pe
Petru Aron (ucigașul tatălui lui Ștefan, care i-a preluat și tronul.)
Politica antimaghiară continuă prin eliberarea Chiliei în 1465. Ungaria va ataca
apoi Moldova, dar va fi înfrântă la Baia, în 1467. 
Spre mijlocul domniei se implică în lupta antiotomană, bazându-se pe
organizarea unei cruciade. Moldova plătea tribut încă din 1456, din timpul lui Petru
Aron. Din 1473, Ștefan nu mai trimite tribut turcilor. 
Va avea loc o campanie otomană în Moldova, unde se desfășoară bătălia de
la Vaslui (Podul Înalt) - 10 ian. 1475. Numărul turcilor era de 120 000, conduși de
beglerbegul (beiul) Rumeliei, Soliman (sultan era Mahomed al II-lea 1451-1481), iar
cel al moldovenilor de 40 000, ajutați de 5 000 de secui, 2 000 de polonezi și 2 000
de transilvăneni. Ștefan atrage numeroasa armată otomană într-o vale îngustă,  unde
nu se puteau desfășura. Victoria va fi a moldovenilor. 
În 25 ian. 1475 Ștefan trimite o scrisoare circulară capetelor încoronate ale
Europei prin care cere ajutor antiotoman, pentru apărarea creștinătății. Din păcate,
primește doar încurajări, dar nici un angajament. De aceea, acorde azil politic rivalilor
lui Ștefan, recunoștea dreptul de stăpânire asupra cetățilose va îndrepta către
Ungaria, condusă de Matei Corvin,  cu care va încheia un tratat antiotoman la Iași -
12 iul. 1475.  În afara sprijinului antiotoman, Ungaria se obligă să nu r din
Transilvania: Ciceu și Cetatea de Baltă. Negustorii unguri obțin libertatea comerțului
în Moldova.
În 1476 are loc bătălia cu turcii de la Războieni, care se termină cu o
înfrângere. Turcii vin în nr. de 100 000, fiind precedați de tătari care organizează
raiduri pustiitoare. Prin urmare, Ștefan e silit să lase o parte a țăranilor acasă pentru
a-și apăra gospodăriile de atacurile tătarilor și pentru a-și strânge grânele. Cu toate
acestea cetățile Neamț, Soroca, Suceava, Hotin nu au putut fi cucerite de turci, care
se vor retrage din cauza lipsei de aprovizionare. Campania a fost condusă de însuși
sultanul Mahomed al II-lea. 
Expansiunea turcilor în Europa și la N M. Negre continuă, iar coalițiile
antiotomane se destramă. În aceste condiții, Ștefan încheie pace cu turcii, dar va
relua lupta mai târziu, pentru eliberarea cetăților Chilia și Cetatea Albă, cucerite de
turci în 1484 (sultanul Baiazid al II-lea).  În scopul eliberării cetăților va încheia și  un
tratat de alianță antiotomană cu Polonia, la Colomeea, 15 sept. 1485. Ștefan a
depus personal jurământul de credință regelui polonez, Cazimir al IV-lea. Polonia
însă va încheia pace cu turcii, prin urmare, Ștefan nu se mai putea bizui pe aceasta și
reia plata tributului față de turci. 
Conflictul cu Polonia se agravează și pentru Pocuția, zonă disputată de
ambele state. Ștefan va urmări anularea vasalității de la Colomeea, și-l va înfrânge
pe regele Ioan Albert, la Codrii Cosminului în 1497. Prin tratatul de la Hârlău, din
1499, se recunoaște anularea vasalității față de Polonia (este un tratat de egalitate). 
La moartea sa, Ștefan lasă o țară vasală doar Imp. otoman. 

Context extern sec. XVI -XVII

Contextul apogeului Imperiului Otoman (1526/1541 - 1683)
1526 - Ungaria e înfrântă la Mohacs și transformată în pașalâc în 1541. Prin
urmare, aliații antiotomani tradiționali ai Țărilor Române dispar (Ungaria e pașalâc,
adică întră în componența Imp. otoman, iar Polonia era implicată în alte probleme). 
Obligațiile față de turci au devenit mult mai mari, se instaurează sistemul
vasalic propriu-zis, care înlocuiește regimul tributar. Tributul a crescut continuu, iar la
acesta se adaugau și alte obligații. Toate cele trei țări române se aflau sub
suzeranitate otomană:
Țara Românească, din 1417;
Moldova , din 1456;
Transilvania, din 1541. 
Imp. otoman intervenea destul de des în numirea de domnitori fideli lor, de
aceea boierii profitau de această situație, și cumpărau de multe ori domnia de la
sultan. A fost o perioadă de instabilitate a domniei și de creștere a controlului
boieresc asupra instituției centrale (se răspândește ,,regimul nobiliar”/boieresc. 
Lupta antiotomană a  fost în cea mai mare parte abandonată, încă din timpul
celui mai mare sultan otoman Soliman (Suleiman) Magnificul (1520-1566), atât de
europeni, cât și de români. Boierii se mobilizau totuși, dacă apărea pericolul pierderii
autonomiei. 
O încercare de reluare a luptei antiotomane a fost crearea unei alianțe, Liga
Sfântă, spre sfârșitul sec. XVI. 
 În aceste condiții, ajunge la tronul Țării Românești,
MIHAI VITEAZUL (1593- 1601)
Ajuns la tron cu sprijinul turcilor (cumpărarea domniei), se implică totuși de la
început în alianțe antiotomane:
1594 - aderă la Liga Sfântă, din care făceau parte: Austria, Spania, Statul
papal, ducatele italiene: Mantua, Toscana, Ferrara. În Ligă intraseră deja și celălalte
două state românești: Moldova (Petru Aron) și Transilvania (Sigismund Bathory); Liga
Sfântă era condusă de austriacul  Rudolf al II-lea de Habsburg,care era și împărat al
Imperiului romano- german.  
20 mai 1595 - Tratatul de la Alba Iulia - cu Transilvania, condusă  de
Sigismund Bathory. Cu scopul de a-l controla pe Mihai, delegația de boieri trimisă să
încheie tratatul acceptă condițiile impuse de Bathory. Mihai devine vasal acestuia
(locțiitor) și era silit să accepte autoritatea boierilor, unui sfat boieresc, format din 12
boieri (exemplu de regim boieresc/nobiliar). Singurul aspect pozitiv era acela că
ortodocșii din Transilvania intrau sub protectia mitropoliților munteni (,,exarhi ai
plaiurilor”). 
Iunie 1598 - tratatul de la mănăstirea Dealu (Târgoviște) - cu Rudolf al II-
lea. Prin acest tratat Mihai își consolidează și tronul în raport cu boierii, prin
recunoașterea domniei ereditare, dar și în raport cu principele Sigismund Bathory,
prin protecția lui Rudolf, pe care Mihai îl recunoștea ca suzeran. Sprijinul antiotoman
urma să se concretizeze prin finanțarea de către Habsburgi a întreținerii unei armate
de 5000 de soldați. 
În afară de acțiunile diplomatice antiotomane, Mihai se implică și în acțiuni
militare, chiar de la începutul domniei, atacând cetățile ocupate de turci și tătari de la
Dunăre. 
În vara lui 1595 turcii atacă Țara Românească, sub conducerea marelui vizir
Sinan Pașa, în fruntea a 100 000 de soldați. Scopul era de a transforma Țara
Românească în pașalâc, începând acest lucru la București și Târgoviște. Armata lui
Mihai avea 16 000 de oameni și 7 000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly.
Turcii vor fi atrași într-o zonă mlăștinoasă, la Călugăreni, unde la 23 august 1595
românii obțin o victorie care duce la alungarea turcilor  din țară. În 1597 încheie pace
cu turcii, reluând plata tributului (redusă la jumătate) și recunoscându-i-se domnia
ereditară. 
Gândul de a se elibera de dominația otomană nu l-a abandonat însă, dovadă
fiind încheierea tratatului de la Măn. Dealu și realizarea unirii (front românesc
antiotoman). 
Unirea Țărilor Române
a. Unirea cu Transilvania
După renunțarea la tron a lui Sigismund Bathory, Mihai își pierde un aliat
antiotoman, pentru că noul principe, Andrei Bathory, ducea o politică filo-otomană.
Prin urmare, Mihai îl va înlătura prin bătălia de la Șelimbăr, 28 oct. 1599 și va prelua
și tronul Transilvaniei (unește Transilvania cu Țara Românească). Ajuns domn și al
Transilvaniei va lua o serie de măsuri în sprijinul românilor transilvăneni, urmărind
totuși să nu intre în conflict cu Dieta. Măsurile luate sunt în favoarea preoților și
iobagilor (țărani dependenți), care obțin dreptul la pășunat. Preoții obțin și scutirea de
robotă. Mihai întemeiază și o mitropolie ortodoxă la Alba Iulia.
b. Unirea cu Moldova
În Moldova ajunsese la tron Ieremia Movilă, care promova politica filo-
otomană a  polonezilor. Mai mult decât atât, urmărea, să-l aducă pe fratele său, Simion
Movilă, în Țara Românească, cu sprijinul polonezilor. Mihai intră în Moldova, Ieremia Movilă
fuge în Polonia, iar în mai 1600, Mihai se intitula deja ,,domn al Țării Românești, al
Ardealului și a toată Țara Moldovei.”
 Dezmembrarea unirii
Apariția unui stat românesc puternic nu era pe placul puterilor din zonă: Rudolf al II-
lea voia puterea și în Transilvania, Polonia în Moldova, iar nobilimea maghiară se temea că
și-ar putea pierde privilegiile. 
Nobilimea maghiară, sprijinită de Rudolf al II-lea, îl trimit pe generalul austriac Giorgio
Basta împotriva lui Mihai, care va fi înfrânt în lupta de la Mirăslău - 18 septembrie 1600. În
urma acestei bătălii, Mihai și-a pierdut tronul, nu doar în Transilvania, ci și în Moldova, unde
a revenit Ieremia Movilă, și în Țara Românească, unde a ajuns Simion Movilă. 
În 1601 cere sprijinul lui Rudolf al II-lea, care îl va ajuta, fiind nemulțumit de revenirea
lui Sigismund Bathory în Transilvania. Același general Giorgio Basta îl ajută pe Mihai să-l
înlăture pe Sigismund în lupta de la Guruslău, 3/13 august 1601. Mihai revine la tronul
Transilvaniei și se pregătea să-și reia tronul și în Țara Românească, unde în urma unei
răscoale, Simion Movilă a fost înlăturat. Dar oamenii lui Basta l-au asassinat pe Câmpia
Turzii, la 9/19 august 1601. 
Cu toate că în perioada în care Mihai Viteazul a înfăptuit unirea, nu exista încă
conștiința națională (că toți românii din cele trei state fac parte din același popor), unirea va fi
interpretată, în special în sec. XIX -XX, ca o acțiune națională și va fi des invocată, în
sprijinul obiectivului realizării statului național. 
 
Context extern  sf. sec. XVII - înc. XVIII ( începutul crizei orientale)
În 1683 turcii sunt înfrânți de austrieci la Viena. Va începe decăderea lor, retragerea treptată
din centrul Europei, apoi și din alte zone și înaintarea pe teritoriile de unde au fost alungați
turcii a Austriei (Imperiul Habsburgic) și a Rusiei (Imperiul Țarist). Austria își va extinde
stăpânirea și în Ungaria și în Transilvania (care a fost organizată prin Diploma Leopoldină
din 1691). Prin pacea de la Karlowitz (1699) turcii recunosc pierderile în favoarea Imp.
Habsburgic. 
Țări importante în zonă:
Imp. Otoman
Imp. Habsburgic
Imp. Țarist
În timpul crizei orientale s-au desfășurat numeroase războaie ruso- austro- turce care au
avut urmări asupra Țărilor Române. 
La început, românii au încercat să se alieze cu noile puteri împotriva turcilor si au
participat chiar și la războaie antiotomane. 
Domnitorii care s-au afirmat în acest context au fost:
 În Țara Românească:
Șerban Cantacuzino (1678-1688)
Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714)
 În Moldova:
Dimitrie Cantemir (1710 -1711)
Politica diplomatică a lui Cantacuzino:
 Negociază un tratat antiotoman cu Imp. Habsburgic, care nu s-a mai semnat, din
cauza morții domnitorului
 1688 - a încheiat un tratat antiotoman cu Rusia, pentru o luptă comună, care nu a mai
avut loc.
 Politica diplomatică a lui Brâncoveanu:
Deși a ajuns la tron în urma unei sume imense date turcilor, diplomația lui a urmărit în
primul rând politica antiotomană, mai ales după pacea de la Karlowitz. A înțeles foarte bine
competiția marilor puteri pentru această zonă, de aceea, a încercat, prin crearea unui
adevărat cabinet diplomatic, să țină un echilibru relațiile cu Imp. Habsburgic și Rusia. Aflând
despre aceste acțiuni diplomatice, turcii l-au ucis.
Politica externă a lui D. Cantemir:
Se apropie încă de la început de Rusia (condusă de țarul Petru I), cu care încheie
tratatul de la Luțk - apr. 1711. Este un tratat antiotoman, prin care Moldova urmărea
încetarea plății tributului (obținerea independenței). Se garanta integritatea teritorială.  De
asemenea, Rusia recunoștea domnia ereditară, în condițiile în care Cantemir făcea parte
dintr-o familie boierească mică și se asigura dreptul de azil în Rusia. 
Cantemir a participat și la bătălia de la Stănilești, iulie 1711 din timpul războiului
ruso-turc. Bătălia a fost câștigată de turci, după care domnul fuge în Rusia. Războiul s-a
încheiat în cele din urmă cu victoria rușilor, prin pacea de la Vadul Hușilor, în urma căreia
Hotinul devine raia otomană. 
După participarea domnitorilor români la acțiuni antiotomane, în condițiile crizei
orientale, au fost instaurate domniile fanariote: în Moldova începând din 1711, iar în Țara
Românească, începând din 1716.