Moara cu noroc-tema si viziunea despre lume

Moara cu Noroc”, publicata la 1881 in volumul de debut “Novele din

popor”, este un text re[prezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii
traditionale. Prin observarea obiectiva a mediului social si tipologia riguroasa,
Slavici se dovedeste a fi un scriitor realist. Acesta urmareste in “Moara cu
Noroc”, procesul de alterare psiho-morala a individului. Ceea ce aduce nou proza
lui Slavici este o orientare manifestata spre universul actualitatii imediate. Slavici
este primul mare scriitor care reuseste sa dea prozei sale nationale un caracter
universal.

In “Moara cu Noroc” mai mult decat in oricare alta nuvela se suprapun cele
doua planuri de investigatie: cel orizontal urmarind firul desfasurarii narative a
faptelor, iar celalalt relevand dinamice deplasarilor dramatice din constiinta
eroilor sai.

Din punct de vedere compozitional, nuvela este alcatuita dintr-un prolog

(cap.I), nararea in 15 capitole a subiectului epic si un scurt fragment final cu rol
de epilog ( cap.XVII).Drama distrugerii de sine devine tema centrala a nuvelei
“Moara cu Noroc”. Ea se desfasoara pe trei paliere : Ghita in relatie cu sine-
distrugerea increderii in sine, Ghita in relatie cu lumea-degradarea imaginii in
fata lumii, Ghita in relatie cu Ana-degradarea relatiei dintre soti.Incipitul
introduce tema destinului, sugerata chiar de titlu “Moara cu Noroc”- este un
toponim si o metafora in care cuvantul “noroc” poate fi inteles ca “soarta”.

Prologul consta in dialogul purtat de cizmarul Ghita cu batrana lui soacra

pe marginea eventualei mutari a familiei la Moara cu noroc, han pe care ginerele
al vrea sa il arendeze pentru a-si depasi statutul social.In acest incipit dialogat se
expun termenii unui conflict intre generatii si mentalitati. Trecand de la mestesug
la comertul intemeiat pe castigul usor, unde banul determina totul, tinerii isi
asuma o ruptura la limita cu aventura.Incipitul evidentiaza , asadar,opozitia dintre
lumea traditionala cu mentalitatile, principiile si exigentele ei si formele
incipiente ale traiului “modern”, bazate pe inovatie.

Decizia lui Ghita de a inchiria carciuma de la Moara cu noroc poate avea

semnificatia unei sfidari a destinului. Ca in tragediile antice, eroul nu intelege
importanta mesajului oracular rostit de batrana “Omul sa fie fericit cu saracia sa,
caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit” – care este o
constatare, o anticipare – avertisment a evolutiei personajelor. Ghita nu
constientizeaza gravitatea gestului pe care il savarseste, comite asadar un hybris,
astfel producandu`se hamartia. Orbirea personajului- Ghita, care nu intelege ca a
pornit pe un drum gresit, se observa de la inceput. Pustietatea “locurilor rele” si
“primejdioase” de la moara nu e inregistrata ca atare de Ghita: “Iara pentru Ghita
carciuma era cu noroc”.

Peripetia se declanseaza o data cu aparitia la han a lui Lica Samadaul care

“schimba norocul” carciumarului in nenoroc. Lica ii impune colaborarea la
afacerile lui. Astfel apare principalul conflict, al pierderii increderii in sine.

Intelegerea dintre cei doi marcheaza pentru Ghita inceputul obisnuirii cu

raul. Banul, element nefast aici, nu ofera libertate, ci dependenta fata de Lica.

Pactul pe care il face Ghita cu Lica este un pact faustic ; Ghita isi da seama
ca nu poate sta la moara fara voia lui Lica, de aceea face concesii. Cu toate
acestea, incearca sa se si apere: isi angajeaza sluga, isi cumpara pistoale si caini.

Toate deciziile lui Ghita de aici inainte se vor dovedi in ultima instanta
gresite : anticipeaza nepotrivit miscarile adversarului, pastreaza secrete fata de
familie, refuza alianta sincera cu Pintea si accepta in cele din urma sa intre in
jocurile murdare ale samadaului. Eroul tragic traieste in continuare o stare de
“orbire” fatala.Ghita, omul cinstit, respectat, ajunge sa fie banuit de implicarea in
furtul de la arendas si in uciderea tinerei doamne. Axa vietii lui morale se frange;
se simte instrainat de toti si de toate.Arestul si judecata ii provoaca mustrari de
constiinta. Momentul de iluminare ( anagnorisis) interioara prin recunoasterea
profunda a situatiei in care se afla, e trait de Ghita atunci cand se hotaraste sa-l
dea prins pe Lica. Ghita incepe un joc dublu; pare ca accepta regulile impuse de
Lica, dar dorinta de a-si apara familia il determina sa colaboreze cu Pintea,
comisarul.Mentalitatea omului traditional se observa aici. Imaginea publica este
foarte importanta.Rusinea de a fi fost acuzat si dus la judecata ii provoaca stari
controversate.Ultima proba a supunerii este cea a infrangerii prin sotie. Imaginea
relatiei dintre cei doi soti este una tipic traditionala. Autoritatea barbatului este
recunoscuta,el este cel ce ia deciziile pt. familie.Ana observa schimbarile sotului
ei o data cu aparitia lui Lica la han. Conflictul din interiorul cuplului se acutizeaza
si sub presiunea codului moral al societatii, Ana traieste ea insasi un conflict
interior : dragostea pentru sotul ei, care dispare pe masura ce acesta se inchide in
sine, dorinta de a-si salva casnicia, dar si rusinea de a avea un sot
talhar.Catastrofa se consuma in momentele imediat urmatoare, intr-o succesiune
sugestiva: Ghita, care a determinat destinul Anei, hotaraste moartea ei ; Lica
personificare a destinului lui Ghita, porunceste uciderea acestuia, pentru ca el
insusi sa se autoanihileze o data ce si-a indeplinit rolul.

Conditia finala a eroului tragic e, intr-adevar, ambigua: de invins (in

confruntarea cu Lica), dar si de invingator, pentru ca isi intelege vina, hybrisul, si
prin suferinta si moarte, se purifica- ajunge la catharsis.Ideea de catharsis e
subliniata si de imaginea focului purificator care mistuie scena nenorocirii de la
Moara cu noroc, curatand locul.Epilogul incheie simetric nuvela prin reluarea
temei destinului : “Asa le-a fost data!”